ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE

„NICOLAE BĂLCESCU”

REFERAT

TEMA: Impactul fenomenului globalizării asupra activității de

intelligence

AUTOR:
Slt.
POP RĂZVAN
Introducere

,,Războiul nu este decât continuarea politicii prin metode diferite”1, scria Clausewitz cu peste
200 de ani în urmă.
Clausewitz a recunoscut natura politică a războiului prin această remarcă. Prin urmare, orice
examinare a consecințelor globalizării asupra conflictelor trebuie să înceapă cu o examinare a
efectelor globalizării asupra politicii internaționale.
Globalizarea este adesea legată de revoluția tehnologiei informației. Acestea au accelerat
difuzarea informațiilor în întreaga lume. Acest fenomen nu este nou; de fapt, a început pe la
sfârșitul secolului al XIX-lea. Ceea ce este nou, însă, este faptul că tehnologiile digitale au
accelerat fenomenul prin stimularea interconexiunii. Globalizarea a facilitat răspândirea
standardelor globale în politica internațională. Două standarde diametral opuse au căpătat
tracțiune la nivel mondial: radicalismul identitar, fie el religios sau naționalist, și protecția
drepturilor omului.
Globalizarea valorilor a accentuat conflictele dintre cultura globală și standardele locale. Ca
urmare, grupurile extreme care luptă pentru principii religioase sau etnice au dobândit o nouă
legitimitate în lupta lor împotriva națiunilor slabe. Ca urmare, în anumite regiuni ale globului,
globalizarea a dus la o fragmentare sporită, așa cum se vede prin creșterea tulburărilor civile.
Astfel, 2005 a fost primul an în care nu au fost înregistrate războaie interstatale în baza de date
privind conflictele a Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI). Cele
nouăsprezece evenimente documentate au fost toate conflicte intra-statale, ceea ce înseamnă că
unul sau mai multe state s-au aliat împotriva uneia sau mai multor entități non-statale.
Inventarierea a șaptesprezece conflicte intra-statale în 2006 a confirmat această tendință.
Conflictele moderne sunt purtate în structurile politice locale ale lumii non-occidentale și se
extind către lumea occidentală prin intermediul instrumentelor oferite de globalizare. Este
esențial să subliniem că tendința actuală nu implică faptul că conflictele interstatale au luat
sfârșit, ci mai degrabă că a avut loc o schimbare fundamentală în caracterul războiului.

1
C.v. Clausewitz, On War, ed. M.E. Howard, P. Peter, B. Bernard, and W. Rosalie (Princeton, Oxford:
Princeton UniversityPress, 1984), p. 87.

2
Definiții ale Globalizării
Globalizarea se referă la ,,interdependența crescândă a economiilor, culturilor și populațiilor
lumii, generată de comerțul transfrontalier de bunuri și servicii, de tehnologie și de fluxurile de
investiții, de persoane și de informații.”2
Globalizarea este determinată de tehnologie, transport și cooperare internațională și are implicații
importante pentru economia globală.
Cei mai mulți cercetători descriu globalizarea ca fiind creșterea schimburilor internaționale de
bunuri, servicii și capital, care a dus la niveluri mai ridicate de integrare economică.
Istoria globalizării este determinată de tehnologie, transport și cooperare internațională. Primul
val al globalizării din secolul al XIX-lea a fost propulsat de vapoarele cu aburi, căile ferate,
telegraful și creșterea cooperării economice. Al doilea val de globalizare a început după cel de-al
Doilea Război Mondial, cu scopul de a relansa comerțul și investițiile internaționale în cadrul
unor reguli de bază negociate.
În prezent, 80% din comerțul mondial este determinat de lanțurile de aprovizionare gestionate de
corporațiile multinaționale, iar puterea competitivă a serviciilor americane pe piața mondială este
demonstrată de excedentul din domeniul serviciilor. Cu toate acestea, efectele de amploare ale
globalizării sunt complexe și încărcate politic, anumite grupuri beneficiind în timp ce altele sunt
afectate.

Definirea Serviciilor de Intelligence

Serviciile de informații, cunoscute și sub numele de agenții sau unități de informații, sunt
organizații guvernamentale responsabile de colectarea, analiza și diseminarea informațiilor legate
de potențiale amenințări la adresa securității naționale. Aceste agenții au sarcina de a colecta date
din diverse surse și de a le interpreta pentru a furniza informații utilizabile pentru factorii de
decizie. Informațiile colectate de serviciile de informații pot fi utilizate pentru a preveni sau a
răspunde la amenințările la adresa securității, cum ar fi atacurile teroriste, atacurile cibernetice
sau alte forme de agresiune. Serviciile de informații pot fi, de asemenea, responsabile de
desfășurarea de operațiuni secrete sau de activități de spionaj pentru a colecta informații
sensibile.

2
Justin Ervin; Zachary A. Smith, Globalizarea, California, 2008, p.19. 

3
Prin Intelligence strategic înțelegem inteligența necesară pentru formularea strategiei, politicii și
planurilor militare. Acest tip de inteligență se referă la informații valoroase care sunt colectate și
analizate pentru a ajuta la luarea deciziilor, dezvoltarea politicilor și strategiilor de securitate
națională. Acest tip de inteligență este esențial pentru planificarea militară și formularea politicii
strategice. În general, intelligence strategic este o componentă critică a activităților de securitate
națională și de apărare și joacă un rol crucial în protejarea intereselor naționale.

Răspunsul comunității internaționale

Confruntată cu această insurecție mondială, comunitatea internațională a pledat pentru

promovarea și menținerea drepturilor omului. Într-adevăr, globalizarea tehnologiei informației a
făcut aproape imposibilă ignorarea mizeriei umane. Opinia publică reacționează exercitând o
presiune semnificativă asupra guvernelor pentru a sprijini și proteja victimele acestor tipuri de
violență emergente. Ca urmare, definiția securității s-a extins dincolo de componenta strict
militară, pentru a cuprinde preocupări economice, de mediu și sociologice. În consecință,
conceptul istoric sacru de suveranitate a statului este supus unor presiuni tot mai mari. S-a
dezvoltat o nouă normă care definește datoria de a proteja, obligând națiunile să susțină
drepturile fundamentale ale omului. Ca urmare, ,,națiunile care ignoră în mod intenționat
drepturile omului sau care sunt incapabile să își protejeze propria populație riscă o intervenție
militară din partea altor puteri.”3 La prima vedere, impactul atacurilor teroriste de la 11
septembrie 2001 pare să contrazică ideile privind caracterul dezinteresat al intervențiilor
contemporane. La urma urmei, războaiele guvernelor Unite din Afganistan și Irak arată că statele
continuă să lupte pentru a-și proteja propriile interese naționale. Chiar și în aceste cazuri,
guvernul SUA a folosit argumentul umanitar pentru a-și justifica războaiele, susținând că
intervențiile umanitare și "războiul global împotriva terorismului" sunt două fețe ale aceleiași
monede, și anume protejarea valorilor fundamentale ale societății occidentale: democrația,
libertățile civile și politice, drepturile omului și statul de drept. În timp ce intervențiile sunt
proactive în promovarea idealurilor liberale, războiul împotriva terorismului are un caracter
reactiv și încearcă să protejeze aceleași valori. Strategia de insurgență este utilizată nu doar
împotriva guvernelor, ci și în conflictele dintre diverse entități nestatale. După cum s-a afirmat
3
R. Dwan and C. Holmqvist, “Major Armed Conflicts,” in SIPRI Yearbook 2005, published by the Stockholm
International Peace Research Institute,Oxford: Oxford University Press, 2005, p.34.

4
anterior, o caracteristică definitorie a războiului contemporan este utilizarea violenței împotriva
civililor. ,,Normele convenționale ale Convențiilor de la Geneva privind războiul nu mai sunt
respectate.”4 Încălcările drepturilor fundamentale ale omului sunt surprinzătoare și au consecințe
strategice datorită valorii lor de șoc. Acestea pot fie să întărească hotărârea guvernelor de a
interveni, ca în cazul conflictului din Kosovo și, într-o măsură mai mică, în Afganistan, fie să
descurajeze statele să se implice, ca în exemplele din Somalia și Rwanda.

Principalele amenințări transnaționale

Există mai multe amenințări transnaționale cu care statele se confruntă în contextul globalizării,
printre care se numără:

1. Criminalitatea organizată transnațională - aceasta include traficul de droguri, traficul de

persoane și de migranți, spălarea de bani, comerțul cu arme, contrafacerea bunurilor și traficul de
animale sălbatice. Aceste activități ilegale generează miliarde de dolari în fiecare an și au un
efect direct asupra guvernării, determinând pierderea de vieți și subminând economiile și
drepturile omului. Activitățile de criminalitate organizată transnațională sunt în continuă
schimbare și se adaptează la cererea pieței.

2. Proliferarea armelor de distrugere în masă - aceasta este o problemă majoră de securitate

globală și poate fi amplificată de globalizare. În acest context, activitatea de intelligence este
esențială pentru a preveni accesul la cunoștințe, materiale și tehnologii critice pentru cei care
caută astfel de arme.

3. Securitatea cibernetică - în era digitală, atacurile cibernetice pot fi efectuate de oriunde

din lume, afectând infrastructura critică, instituțiile financiare și guvernamentale și chiar sectorul
privat. Această amenințare transnațională este abordată prin eforturi de intelligence care vizează
prevenirea și detectarea acestor atacuri, precum și identificarea surselor acestora.

În general, globalizarea a determinat o creștere a numărului și a diversității amenințărilor

transnaționale, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra activității de intelligence. Pentru a
face față acestor amenințări, activitatea de intelligence trebuie să fie adaptată la noile provocări,
4
Ibidem, p.37.

5
să se concentreze pe colaborarea internațională și să utilizeze cele mai noi tehnologii pentru a
obține informații. Este necesară o abordare integrată, care implică atât sectorul public, cât și cel
privat, pentru a identifica și preveni aceste amenințări transnaționale.

Posibile recomandări pentru rezolvarea problemelor

- Marea strategie a statelor trebuie să se concentreze pe modelarea percepțiilor.

Potrivit lui Lawrence Freedman, ,,superioritatea în lumea fizică are puțină valoare dacă nu poate
fi transformată într-un avantaj în mediul informațional.” 5 Scopul bătăliei de astăzi este de a
proteja un mod de viață sau o viziune asupra lumii. Pentru a câștiga războiul ideilor, acest
conflict trebuie să pară autentic. Acest lucru, la rândul său, necesită un apel la idealuri.

- Utilizarea forței trebuie să respecte îndeaproape cadrul legal.

Perioada conflictelor industriale, în care forța era folosită doar pentru a proteja considerente
fizice, cum ar fi pământul sau resursele naturale, s-a încheiat. Scopul conflictelor moderne este
de a impune viziunea universală încorporată în Carta Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Acest lucru înseamnă că alegerea unui stat de a folosi forța, precum și folosirea forței în sine,
trebuie să respecte cu rigurozitate dreptul internațional. Nu se pot face excepții în lupta pentru
apărarea idealurilor liberale fundamentale fără a compromite obiectivul pentru care se utilizează
forța. Legalitatea și legitimitatea necesare pentru utilizarea forței sunt asigurate de dreptul
internațional.

- Poziția Organizației Națiunilor Unite ca gardian al dreptului internațional care

guvernează utilizarea forței trebuie consolidată.
Pe de o parte, ONU reprezintă principiile de bază pentru care sunt purtate conflictele
contemporane. Cu toate acestea, este singura entitate internațională capabilă să ofere legitimitate
la nivel mondial. Spre deosebire de rezultatele Summitului mondial al ONU din 2005, care nu a
reușit să precizeze niciun criteriu pentru aplicarea obligației de a proteja - în ciuda faptului că
Raportul Comisiei High Panel a propus unele - statele trebuie să depună eforturi mai mari pentru
5
Goodman, M., Global intelligence oversight: governing security in the twenty-first century. Oxford University
Press, 2009, p.27.

6
a oferi ONU mecanisme de lucru mai eficiente pentru a aplica rezoluțiile din Capitolul VII
referitoare la amenințările la adresa păcii și securității internaționale. Acest lucru indică, de
asemenea, faptul că guvernele trebuie să facă eforturi reale pentru a-și apăra interesele prin
intermediul ONU.

- Conceptul de triumf militar trebuie să fie complet regândit.

Succesul războiului nu mai este judecat în termeni de forțe armate inamice înfrânte. Puterea
militară singură nu poate determina rezultatul; mai degrabă, ea trebuie să creeze circumstanțele
pentru ca obiectivele strategice să fie îndeplinite. Triumful militar trebuie să deschidă calea
pentru o pace mai bună. Jocurile finale și planurile de plecare, care presupun integrarea factorilor
diplomatici, politici, umanitari și militari, trebuie, prin urmare, să fie studiate și pregătite pe larg
înainte de începerea operațiunii. În practică, acest lucru înseamnă că mijloacele militare și civile
trebuie să fie mai bine integrate prin crearea unor celule de planificare civil-militară și prin
dezvoltarea de teorii și idei operaționale pentru utilizarea comună a mijloacelor civile și militare.

- Forțele militare trebuie să devină mai ușor de proiectat și mai adaptabile.

Trebuie depuse mai multe eforturi pentru a schimba forțele armate contemporane din statice în
forțe militare rapid proiectabile. În majoritatea națiunilor europene, de exemplu, mai puțin de
10% din forțele armate pot fi desfășurate în mai puțin de 90 de zile și menținute în străinătate
timp de un an. În realitate, mai puțin de 2% din militarii europeni sunt staționați în afara Europei.
Eforturile de a umple acest gol, cum ar fi construirea Forței de reacție a Organizației Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO) sau a Grupurilor tactice de luptă ale Uniunii Europene (UE),
trebuie nu numai sprijinite, ci și consolidate substanțial.

- Forțele armate trebuie să devină globale și specifice misiunilor.

,,Complexitatea războiului contemporan nu poate fi gestionată de un singur stat. Epoca forțelor
armate naționale a ajuns la sfârșit.”6 Forțele armate de astăzi trebuie să fie de natură globală.
Statele își pot exercita influența doar dacă își pun în comun resursele. Pe de o parte, acest lucru

6
Ibidem, p.30.

7
înseamnă că forțele armate naționale trebuie să dobândească capacități specializate pentru a
adapta utilizarea forței la gama extinsă de operațiuni. Lipsa de dorință a națiunilor de a cheltui
mai mult în politica militară impune crearea de capacități specializate. Pe de altă parte,
specializarea trebuie să fie completată de o integrare sporită. Adevăratele forțe militare
internaționale pot fi realizate numai cu o interoperabilitate cuprinzătoare. Multinaționalitatea nu
numai că îmbunătățește eficiența operațională și flexibilitatea, distribuind în același timp
responsabilitățile de apărare în mod echitabil, dar sporește și legitimitatea acțiunilor militare.

- Rolul operațional al instituțiilor regionale trebuie extins.

Instituțiile regionale precum UE, NATO, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa
(OSCE), Organizația pentru Unitatea Africană (OUA) și Asociația Națiunilor din Asia de Sud-
Est (ASEAN) sunt cele mai bune foruri pentru realizarea multinaționalității, deoarece permit
crearea unor structuri militare permanente eficiente și a unor comandamente strategice. Se poate
forma o cultură strategică comună, împreună cu metode de planificare și comandamente
operaționale similare, estompând obstacolele naționale și sporind eficiența. Strategia de
securitate a UE din 2003 reprezintă un început pozitiv în această privință, iar astfel de măsuri ar
trebui încurajate cu fermitate.

Concluzii și recomandări
Globalizare militară se referă la extinderea ariei geografice asupra căreia poate fi proiectată
puterea militară ca urmare a progreselor în domeniul organizării și tehnologiei militare, precum
și a creșterii interrelațiilor strategice între sistemele regionale, la început, și, respectiv, între
sistemele globale, apoi.
Globalizarea crescândă a adus schimbări semnificative în mediul de afaceri și în peisajul politic.
Serviciile de informații trebuie să se adapteze la această lume în schimbare prin dezvoltarea de
noi strategii pentru a identifica și preveni amenințările transnaționale. O problemă semnificativă
cu care se confruntă serviciile de informații este participarea limitată a firmelor la comerț și
investiții, ceea ce le poate limita capacitatea de a urmări și analiza potențialele amenințări.
Utilizarea pe scară largă a tehnologiilor digitale a dus la o globalizare socială sporită, ceea ce a
creat noi provocări pentru serviciile de informații. În acest context, informațiile strategice sunt
esențiale pentru planificarea operațiunilor militare și formularea politicilor de securitate

8
națională. Agențiile de informații trebuie să colaboreze la nivel internațional pentru a face față
provocărilor reprezentate de amenințările transnaționale, cum ar fi terorismul și criminalitatea
informatică. Pentru a realiza acest lucru, organizațiile de informații trebuie să investească în
tehnologie, formare și parteneriate internaționale pentru a-și spori capacitățile. În plus, agențiile
de informații trebuie să fie proactive în identificarea și analiza amenințărilor emergente la adresa
securității naționale și să se adapteze rapid la schimbările din mediul global

Bibliografie

1. C.v. Clausewitz, On War, ed. M.E. Howard, P. Peter, B. Bernard, and W. Rosalie
Princeton, Oxford: Princeton UniversityPress, 1984.

2. R. Dwan and C. Holmqvist, “Major Armed Conflicts,” in SIPRI Yearbook 2005,

published by the Stockholm International Peace Research Institute (Oxford: Oxford
University Press, 2005.

3. C. Holmqvist, “Major Armed Conflicts,” in SIPRI Yearbook 2006: Armaments

Disarmament and International Security,published by the Stockholm International Peace
Research Institute Oxford: Oxford University Press, 2005.

4. Goodman, M., Global intelligence oversight: governing security in the twenty-first

century. Oxford University Press, 2009.

5. S.P. Huntington, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order, New
York: Simon & Schuster, 1996.

6. Singh, R., Globalization and national security: understanding the impact of globalization
on national security. Journal of Strategic Security, 7(2), 22-35, 2014.

9
7. Wayman, and J.D. Singer, “Inter-State, Intra-State, and Extra-State Wars: A
Comprehensive Look at Their Distribution overTime, 1816-1997,” International Studies
Quarterly, Vol. 47, Issue 1, March 2003.

8. Zanini, M., & Salinas, R., The impact of globalization on intelligence cooperation:
Insights from the Latin American intelligence community. Intelligence and National
Security, 33(3), 361-375, 2018.

10