VIOLA:

I-am dat eu vreun inel? Ce vrea să-nsemne? Te pomeneşti că i-am

plăcut,

ferească! Da, da, se cam uita la mine galeş; De-atît privit, s-a şi-ncurcat
la

vorbă. S-a-ndrăgostit, iar patima-i, şireată, Acest inel mi 1-a trimis ca

semn. Nu-i al stăpînului, o ştiu prea bine. Eu sînt alesul. Biata, dac-ar
şti,

Mai bine s-ar fi-ndrăgostit de-un vis. În orice deghizare, gîndul rău Îşi

face mendrele cu dibăcie. E ca de ceară inima femeii, Ce-ntipăreşte-n ea,

prea lesne, chipul Cel mincinos. Aşa ni-i firea, slabă, Şi vina nu-i a

noastră, ci a ei. Ce-i de făcut acum? Stăpînul meu E-ndrăgostit de ea, iar

eu, un monstru, Mă prăpădesc de dragul lui, în timp ce Ea, amăgită,

moare

după mine. Ce-are să iasă? Cît mai sînt bărbat 16 Va trebui la dînsul să

renunţ, Dar cum sînt doar femeie, vai, Olivia, Cîte suspine-am să-ţi

prilejuiesc! O, timp! Le-am încurcat ca niciodată, Descurcă-le, să ies

basma curată! (Iese.)