DOCUMENTE

PRIVIND
UNITATEA
POPORULUI
ROMÂN
(„de la Nistru până la Tisa...”)

Chișinău, 2019
Studiu, selecția documentelor: Alexandru Gamanjii

Descriere CIP a Camerei Naționale a Cărții

Documente privind unitatea poporului român: ("de la Nistru până la
Tisa…") / st., sel. documentelor: Alexandru Gamanjii. – Chişinău: S.
n., 2019 (Tipogr. "Bons Offices"). – 393 p.: fig., tab.
Bibliogr.: p. 375-377. – 100 ex.
ISBN 978-9975-87-507-3.
CZU 94(478+498)"14/19"(093)
D 61

Prezenta lucrare are drept scop informarea, prin intermediul

documentelor din sec. XV-XX, a publicului larg asupra unității poporului
român. Documentele reproduse contribuie la combaterea teoriilor
moldoveniste promovate de exponenții regimului totalitar comunist din
fosta RSSM și de către continuatorii lor. Lucrarea este dedicată împlinirii
a 101 ani de la Marea Unire din anul 1918 și constituie o exprese
firească a dezideratului de reunificare a românilor.

Recenzenți:

Gheorghe Negru, doctor în istorie, conferenţiar cercetător

Dinu Poștarencu, doctor în istorie, conferenţiar cercetător
Gheorghe Costandachi, doctor în economie, director
„Centrul Social-Politic European”

© Studiu, selecția documentelor: Alexandru Gamanjii

 CUPRINS
INTRODUCERE __________________________________________ 11

I. UNITATEA POPORULUI ROMÂN ÎN SEC. XV – XX ____________

Flavio Biondo: „Ad Alphonsum Aragonensem serenissimum regem

de expeditione in Thurchos” _________________________________ 12
Ștefan cel Mare îl eliberează pe Oană tătarul rob domnesc _________ 18
Cuviosul Nicodim Ieromonahul de la Putna: „Tetraevangheliarul de
la Humor”________________________________________________ 21
Precizarea din intitulația Copiei venețiene a scrisorii lui Ştefan
cel Mare din 25 ianuarie 1475 ________________________________ 24
Johann Schiltberger: „Reisen des Johannes Schiltberger aus
München în Europa, Asia und Afrika von 1394 bis 1427" ___________ 25
Antonio Bonfini: „Rerum Ungaricarum decades quatuor cum dimidia” 29
„Dy Cronycke Des Stephan Voyvoda auss der Wallachey” __________ 32
Istvanffy Miklos: „Historiarum de rebus Ungaricis” ________________ 37
Feliks Petančić: „Despre drumurile pe care trebuie să pornească
expediția contra turcilor” ____________________________________ 40
Francesco Della Valle: „Culegere de istorie maghiară” ____________ 44
Stanislaw Sarnicki: „Statuta y metrika przywileiow koronnych” ______ 48
Marcin Bielski: „Kronika Polska” ______________________________ 52
Stanislav Orzechowski: „Annales Polonici” ______________________ 55
István Szamosközy: „Analecta lapidum vetustorum et nonnularum in
Dacia antiquitatum” ________________________________________ 59
Georg von Reichestorffer: „Chorographia Transylvaniae, quae Dacia
olim appellata, aliarumque provinciarum et regionum succincta
Descriptio et explicatio“ _____________________________________ 63
Miron Costin: „Cronica țărilor Moldovei și Munteniei” ______________ 68
Johannes Lucius: „De Regno Dalmatiae et Croatiae” ______________ 73
3
Martin Szent Ivány: „Dissertatio Paralimpomenica rerum
memorabilium Hungariae” ___________________________________ 77
Anton Maria Del Chiaro: „Revoluțiile Valahiei” ___________________ 80
Jean Jovet: „L’Histoire des religions de tous les royaumes du
monde” _________________________________________________ 86
Dimitrie Cantemir: „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” ____ 90
Adam Stanisław Naruszewicz: „Historya Jana Karola Chodkiewicza,
wojewody Wilenskiego, Volume 2" ____________________________ 97
Ștefan Margela: „Gramatica rusească și românească” ____________ 101
Iakovenko Ignatii Pavlovich: „Situația actuală a principatelor
turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia” _______ 104
Felix Petrovich Fonton: „Amintiri. Scrisori umoristice, politice și
militare din sediul central al armatei dunărene în 1828 și 1829" ____ 110
Jean Marie Chopin, A. Ubicini. Provinces danubiennes et roumaines.
Paris, F. Didot frè res, 1856 _________________________________ 115
Alexandru Ioan Cuza: „Proclamaţia privind recunoaşterea actului
Unirii Principatelor de către Poarta Otomană şi Puterile Garante” ___ 121
Gustave Theodor Pauly: „Description ethnographique des peuples
de la Russie” ____________________________________________ 124
Ioan Doncev: „Cursulu primitivu de limba rumână” ______________ 128
Alexander Zashchuk: „Materiale pentru geografia și statisticile
din Rusia, colectate de ofițerii Statului Major General. Regiunea
Basarabia. Partea 1” ______________________________________ 132
Karl Marx: „K. Marx, F. Engels. Opere, ed. 2, vol. 10” ____________ 136
Friedrich Engels: „K. Marx, F. Engels. Opere, ed. 2, vol.22” _______ 139
Konstantin Mihaliciuc: „Harta limbilor și graiurilor sudice
din Imperiul Rus" _________________________________________ 143
Paul Vidal de La Blache: „Histoire Et Géographie – Atlas Général
Vidal-Lablache" __________________________________________ 146
Serghei Iujakov: „Enciclopedia Mare, vol. 16” __________________ 149
4
Adolf Marx: „Atlasul general geografic și statistic de buzunar” _____ 153
Alexei Kuropatkin: „Sarcinile armatei care nu țin de
politica națională rusă” ____________________________________ 159
Nicolai Durnovo: „Cu ocazia împlinirii a 100 ani de la anexarea
Basarabiei la Rusia” _______________________________________ 162
Casso Lev Aristidovici: „Rusia pe Dunăre și formarea provinciei
Basarabia” ______________________________________________ 165
Lavisse Ernest, Rambaud Alfred: „Istoria secolului al XIX-lea:
Vol. II” _________________________________________________ 169
Vladimir Lenin: „Culegerea completă de lucrări”
(martie-iulie 1914), vol. 25 _________________________________ 174
Ilya Abramovici Efron: „Dicționarul enciclopedic a lui Brockhaus și
Efron” __________________________________________________ 180
Anuarul Statistic al Rusiei: 1915 _____________________________ 186
Lev Semionovich Berg: „Basarabia. Ţara – oamenii – economia” ___ 190
Nicolai Ivanovici Kareev: „Curs general al istoriei din secolul al
XIX-lea și al XX-lea până la începutul războiului mondial” _________ 193
Frank Moore Colby, Talcott Williams, Herbert Treadwell Wade:
„Noua Enciclopedie internațională”, New York, 1916 _____________ 198
Captain John Kaba: „Analiza politico-economică a Basarabiei”,
1919 ___________________________________________________ 201
Marea Enciclopedie sovietică. În 65 de volume. - M .:
Enciclopedia sovietică. 1926-1947. Volumul 49.. 1941 ____________ 206
Enciclopedia istorică sovietică: În 16 volume. - M .: Enciclopedia
sovietică. Volumul 12. 1969 ________________________________ 211
Harta limbilor romanice și a românilor – sec. al XVI-lea,
enciclopedia electronică Wikipedia ___________________________ 213
Harta limbilor romanice în Europa – sec. al XXI-lea,
enciclopedia electronică Wikipedia ___________________________ 214

5
II. UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA ÎN ANUL 1918 –
EXPRESIA UNITĂȚII POPORULUI ROMÂN ____________________

Dmitrii Șcerbaciov și rolul său în derularea evenimentelor din iarna

anului 1917-1918 _________________________________________ 216
Telegrama Comitetului moldovenesc din Kiev către I.I.C. Brătianu __ 218
Solicitarea Consiliului Directorilor Generali ai Republicii
Moldovenești către ministrul de război al României de trimitere
a unui regiment de 1000 ardeleni ____________________________ 219
Telegrama din 25.12.1917 trimisă de conducerea județului
Ismail către Sfatul Țării în care se confirmă furturile în masă a
produselor în urma retragerii dezordonate a armatei ruse _________ 220
Telegrama din 29.12.1917 trimisă de conducerea județului
Cahul către Sfatul Țării în care se confirmă furturile în masă a
produselor în urma retragerii dezordonate a armatei ruse _________ 221
Telegramă militară a comandamentului militar rus din Iași la data
de 08.01.1918 în care se anunță că Comitetul bolșevic din Chișinău
a arestat o parte din guvernul Sfatului Țării, a creat haos și furturi
în masă și la solicitarea Directoratului Republicii Moldovenești
a fost trimisă armata română pentru restabilirea ordinii __________ 222
Manifestul generalului Prezan către locuitorii Basarabiei prin
care se anunță că Comandamentul militar rus, la solicitarea
Sfatului Țării, a dispus trimiterea armatei române în Basarabia
pentru restabilirea ordinii __________________________________ 223
Telegrama trimisă de Sfatul Țării din Basarabia, Parlamentului
român în 15 ianuarie 1918 _________________________________ 225
Telegrama trimisă de Parlamentul român, Sfatului Țării din
Basarabia la data de 22 ianuarie 1918 ________________________ 225
Declarația Sfatului Țării din Basarabia prin care se proclamă
independența Republicii Moldovenești din 24 ianuarie 1918 _______ 228
Rezoluția Blocului Moldovenesc propusă Sfatului Țării și citită
de Ion Buzdugan în ședința din 27 martie 1918 _________________ 230
Procesul verbal al ședinței Sfatului Țării din 27 martie 1918 _______ 235
6
Lista deputaților Sfatului Țării care au votat Unirea Basarabiei cu
România ________________________________________________ 255
Declarația Sfatului Țării Republicii Democratice Moldovenești din 27
martie 1918 despre Unirea cu România _______________________ 262
Telegrama trimisă de Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării,
regelui Ferdinand, prin care îl anunță de Unirea Basarabiei
cu România _____________________________________________ 264
Actul Unirii Basarabiei cu România ___________________________ 265
Actul de promulgare semnat la 9 aprilie 1918 de către Regele
Ferdinand I a deciziei Sfatuluii Țării din 27 martie 1918 cu privire
la Unirea Basarabiei cu România _____________________________ 266
Lege din 29 decembrie 1919 asupra Unirii Basarabiei cu România __ 268
Fotografia deputaților în sala de ședințe a Sfatului Țării după
votarea Unirii necondiționate a Basarabiei cu România la data
de 27 noiembrie 1918 _____________________________________ 270
Ion Inculeț și alocuțiunea sa în Conferința radio București din 23
ianuarie 1935 cu privire la evenimentele din iarna anului 1917-1918
privind adoptarea Declarației de Independență a Republicii
Moldovenești la 24.011918 și Unirea cu România la 27.03.1918 ____ 271
Ion Inculeț adresează cuvânt sărbătoresc cu ocazia Marii Adunări
Naționale de la Alba Iulia din 01 decembrie 1918 în Conferința
radio București din 01 decembrie 1935 ________________________ 277
Anton Crihan și confirmarea audio înregistrată la 27 martie 1988
și difuzată în cadrul unei emisiuni radiofonice din 01 februarie 1993
despre cum s-a înfăptuit Unirea Basarabiei cu România prin votul
democratic al Sfatului Țării pe 27 martie 1918 __________________ 280

III. DEZVOLTAREA BASARABIEI DUPĂ UNIREA CU ROMÂNIA

(hărți, extrase din enciclopedii și reviste, fotografii)

Modernizarea infrastructurii economico-sociale a Basarabiei

după Unirea cu România pe 27 martie 1918 (studiu de caz) _______ 283
Catedrala „SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA” din Bălți
sfințită la 2 iunie anul 1935 _________________________________ 295
7
Biserica „SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHIVA” din Bălți
sfințită în octombrie anul 1935 ______________________________ 296
Biserica „SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL” din Bălți
sfințită la 30 iunie anul 1929 ________________________________ 297
Harta rețelei feroviare a CFR în anul 1934 _____________________ 298
Mersul trenurilor CFR în anul 1934 (orar curse etc.) _____________ 299
Tariful poștal și telegrafie în anul 1934 ________________________ 314
Mersul trenurilor, avioanelor și autobuzelor în anul 1939 __________ 315
Automotor MALAXA expus la expoziția din Belgrad în anul 1937 ____ 322
Automotor MALAXA seria 78 în anul 1937 _____________________ 323
Tunelul din Țipala, jud. Lăpușna în anul 1927 __________________ 324
Harta cu lucrările de drumuri din România contractate în anul 1931 _ 325
Inaugurarea unui pod într-un sat din Basarabia _________________ 326
Aerogara din Cetatea-Albă în anul 1937 _______________________ 327
Aerogara din Ismail în 1937 ________________________________ 329
Avion de pasageri Potez 561 pe aeroportul din Chișinău, anul 1939 _ 330
Orarul avia București-Galați-Ismail-Cetatea-Albă-Chișinău, 1937 ____ 331
Orarul avia a companiei LARES în vara anului 1939 ______________ 332
Instalații electrice (1924) și Postul „RADIO BASARABIA” (1939) ____ 334
Societatea Anonimă Română de telefoane din Chișinău, 1938______ 337
Sanatoriul din s. Vorniceni, jud. Lăpușna în anul 1938 ____________ 338
Sanatoriul de tuberculoză osoasă din Bugaz (Zatoka) în anul 1937 __ 339
Spitalul județean Tighina ___________________________________ 340
Pavilionul de boli contagioase din or. Călărași în anul 1938 ________ 341
Pavilionul de boli contagioase din or. Ismail în anul 1938 _________ 342
Pavilionul de chirurgie din or. Cahul în anul 1939________________ 343
Dispensarul medical din s. Slobozia Mare în anul 1938 ___________ 344
8
Inaugurare baie populară într-un sat din Basarabia ______________ 345
Procentul știutorilor de carte în România în anul 1930 ____________ 346
Foaia matricolă a elevului cl. a 7-a în anul de studii 1939-1940 ____ 347
Căminul de ucenici din Chișinău fondat în anul 1929 _____________ 348
Liceul seminarial din Bălți fondat în anul 1938 __________________ 349
Liceul de băieți din Bălți construit în anii 1937-1943 _____________ 350
Școala primară din cartierul Schinoasa, Chișinău în anul 1940______ 351
Palatul cultural al Asociației Învățătorilor jud. Orhei, 1938_________ 352
Liceul de fete „Domnița Ileana” din Bălți (univ. A. Russo), 1939 ____ 353
Casa Învățătorilor din jud. Soroca, inaugurată în anul 1934 _______ 354
Revista Asociației Învățătorilor din jud. Soroca în anul 1933 _______ 355
Amintiri despre studiile în or. Reni și or. Ismail _________________ 356
Curierul cooperativei sătești din România în anul 1924 ___________ 359
Cooperativa din or. Orhei – edificiu construit în anul 1932 ________ 360
Harta organizării asigurărilor sociale în România în anul 1939
(înființarea în Basarabia a CAS Chișinău și a 11 oficii regionale) ____ 361
Harta „ROMÂNIA - ȚARA TURISMULUI”, anul 1938 ______________ 362
Copera revistei Oficiului Național de Turism Nr. 5, mai 1938 _______ 363
Poster interbelic cu stațiunile basarabene de la Marea Neagră _____ 364
Primăria și oficiul de Cură și Turism din Bugaz (Zatoka), 1938 _____ 365
Plaja sanatoriului de tuberculoză din Bugaz (Zatoka) în anul 1937 __ 366
Debarcaderul din stațiunea Serghievca-Șabolat în anul 1936 ______ 367
Plaja stațiunii Budachi (Kurortnoe) în anul 1938_________________ 369
Lângă stațiunea Bad Burnas în anul 1936 ______________________ 371
Promovarea României la Expoziția Universală din Paris și New York 373

BIBLIOGRAFIE (pentru partea a II-a și a III-a a lucrării) ___ 376

9
 Introducere
Stimați cititori! Având în vedere că privitor la unitatea românilor de
la Nistru până la Tisa și în prezent există întrebări fără răspunsuri la o
parte din populația Republicii Moldova și, dorind să facem lumină
asupra acestui aspect important al vieții noastre, în această lucrare am
studiat mai multe cărți istorice, hărți, enciclopedii etc. Analiza lor ne
oferă aceste răspunsuri.
Să nu uităm – viața ne arată că mai bine o dată să vezi decât de
100 de ori să auzi. În cazul nostru am utilizat operele unor istorici,
cronicari, geografi, etnografi, statisticieni, sociologi cunoscuți ai
timpului, care, în mare parte, au locuit sau au călătorit în arealul
geografic de la Nistru până la Tisa. E vorba de români, germani,
francezi, unguri, italieni, ruși etc.
Pentru a facilita cunoașterea informației relatate, inițial va fi indicat
textul în limba română, apoi copia paginii cu textul dat din sursa
originală. Totodată, în măsura posibilităților, am indicat pozele și o
scurtă biografie a autorilor.
În scopul unei înțelegeri mai profunde a celor expuse de către
autori și agregând datele, vă aducem la cunoștință că românii erau
numiți de către străini în trecut ca fiind:
o VALACHUS, FLACI (prin vestul catolic)
o IFLAK (de către turci)
o VLASI & VOLOH (de către slavi)
o OLAH & BLACH, OLAHOK (de către maghiari)
o WALACH (de către germani)
o BLACHOS & VLACHOS (de către greci)
o WOLOSZY (de către polonezi)
Astfel locuitorii spațiului geografic de la Nistru (și chiar și peste
Nistru) până la Tisa s-au numit întotdeauna români, iar vecinii i-au
numit până la începutul sec. al 19-lea Vlachs, Vlasi, Valahi, Volohi,
Olahs etc. În același timp atragem atenția cititorilor că italienii, adică
urmașii direcți ai romanilor lui Traian, erau numiți de către vecini astfel:
o OLASZOK (numele dat de unguri)
o WLOCHI (numele dat de polonezi)
o WALSCHER (numele dat de germani)
Cunoscând din start aceste denumiri date românilor de către vecini
în perioada respectivă, vom ușura lecturarea materialului.
10
 Secolul al XV-lea
Flavio Biondo (1388-1463)

Flavio Biondo a fost umanist italian și secretar apostolic al Papei

Nicolas V. Opera lui Biondo a avut o influență de lungă durată asupra
tuturor istoriilor latiniste umaniste. El a fost unul dintre primii istorici
care a divizat istoria în trei etape (antică, medievală, modernă) și este
cunoscut drept unul dintre primii arheologi.
Cea mai mare lucrare a sa a fost „Historiarum ab inclinatione
Romanorum imperii decades”, publicată în Venezia, în anul 1483.
Lucrarea conține 32 de volume.
Biondo viziteazã ținuturile Valahia și Moldova în 1453 și ulterior,
scrie o scrisoare la 1 august 1453, adresată lui Alfons de Aragon, regele
Siciliei, şi dictată de problema unei cruciade a creştinilor contra turcilor
(„Ad Alphonsum Aragonensem serenissimum regem de
expeditione in Thurchos”), descoperită de directorul muzeului
Vaticanului Bartolomeo Nogara la începutul sec. al XX-lea. În prezent
aceasta are denumirea „Lettera ad Alfonso d'Aragona”, Roma, 1
agosto 1453. Scrisoarea dată este publicată în lucrarea „Ephemeris
Daco-Romana”, annuario della Scuola Romena di Roma, Rome 1923.

La pag. 361-363 a cărții e redată scrisoarea dată cu fragmentul în

care Biondo vorbește despre români (valahi) următoarele:
„...Şi acei Daci Ripensi sau Valahi din regiunea Dunării, îşi
proclamă ca o onoare şi îşi afişează originea lor romană, pe
care într-adins o fac să se vadă din vorbirea lor, pe aceşti
creştini, care după obiceiul catolic vin în fiecare an să viziteze
Roma şi bisericile apostolilor, odinioară ne-am bucurat mult că
11
i-am auzit vorbind în aşa chip, încât cele ce ei le rosteau după
obiceiul neamului lor, aveau o mireasmă de limbă latină
ţărănească şi puţin gramaticală”
„...El qui e regione Danubii item adiacent Ripenses Daci (Dani în
ms.) sive Valachi, originem, quam se decus prae se ferunt
praedicantque Romanam, loquela ostendant, quos catolice christianos
Romam, quotannis et Apostolorum limina invisentes, aliquando gavisi
sumus ita loquentes audiri, ut, quae communique gentis suae more
dicunt rusticam male gramaticam redoleant latinitatem”.
Observăm că evenimentul despre care vorbește Biondo în scrisoare,
a avut loc înainte de anul 1453. Deoarece autorul scrisorii nu precizează
data evenimentului, o vom deduce. Ştim că Flavio Biondo se născuse în
1388 şi că a murit în 1463. Putem conchide că conversaţia lui Biondo cu
interlocutorii săi s-a produs cu circa 25-30 de ani în urmă. Deci ea a
avut loc cu reprezentanţii români la conciliul din Constanţa (1415-1418)
sau, mai probabil, cu cei veniţi la conciliul din Florenţa (1439), când
delegaţi din ţările române sunt prezenţi la adunările respective. Totuşi,
textul scrisorii: „...aceşti creştini, care după obiceiul catolic vin în fiecare
an să viziteze Roma...”, îndreptăţeşte şi ipoteza că valahii vizitau Roma
deosebit de delegaţiile la conciliile citate. Faptul esenţial aici este acela
că la data când s-a produs, probabil, evenimentul, pe la 1425-1430,
conştiinţa latinităţii exista la români ca un fapt spiritual cert.
Putem spune că valahii menţionaţi de Biondo aveau o vie conştiinţă
a originii romane a neamului şi limbii lor, o conştiinţă gestuală
concretizată într-o atitudine fermă, proclamarea ei ca o onoare şi
afişarea originii lor romane. Aceasta se încadrează perfect în formele de
manifestare spirituală ale epocii. Iar faptul constituie încă o dovadă că
valahii despre care vorbeşte Biondo nu puteau fi oameni simpli, ci,
dimpotrivă, oameni cu o anumită cultură. În final putem conchide
următoarele: dacă în scris şi în mod argumentat conştiinţa latinităţii a
apărut o dată cu cronicarul Grigore Ureche, ea era prezentă la români,
aşa cum o dovedeşte documentul analizat, cu mai bine de două sute de
ani înainte.

12
13
14
15
16
 Secolul al XV-lea
Ștefan cel Mare (1438-1504)

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare s-a născut în

localitatea Borzești, în prezent parte a mun. Onești, jud. Bacău,
România. A fost domnitor al principatului Moldova în anii 1457-1504.
Astfel 47 de ani este cea mai lungă domnie în țările române. Părinții săi
au fost Bogdan al II-lea (domnitor al principatului Moldova în perioada
12 octombrie 1449 –17 octombrie 1451) și Maria Oltea.
Ștefan cel Mare a fost fiu nelegitim a lui Bogdan al II-lea și al Oltei,
iar Bogdan era, la rândul său, fiu nelegitim al lui Alexandru cel Bun, iar
soția sa, Oltea provenea dintr-o familie de boieri de lângă Bacău, cei doi
cunoscându-se în perioada în care Bogdan s-a aflat în exil la curtea
lui Vlad Dracul (domn al Țării Românești în anii 1436-1442 și 1443-
1447). Familia a mai avut încă trei băieți: Ioachim, Ion și Crâstea și
două fete: Maria și Sora.
La începutul lunii aprilie 1457, Ștefan a intrat în principatul
Moldova, înaintând spre Suceava, de-a lungul văii Siretului. Era însoțit
de o armată de circa șase mii de oameni, din care un corp de o mie
de munteni oferit de Vlad Țepeș (vărul drept a lui Ștefan cel Mare și
domn aș Țării Româneșto în anii 1448, 1456-1462 și 1476), iar restul,
moldoveni din Țara de Jos (sau Moldova de Jos – una dintre cele trei
regiuni geografico-culturale ale principatului Moldova). Astfel Petru Aron
a fost silit să fugă, iar Ștefan cel Mare a devenit domn prin silnicie.
A condus peste 40 de războaie împotriva turcilor, ungurilor,
polonezilor. Majoritatea luptelor au fost victorioase. Cele mai importante
au fost Victoria de la Baia asupra lui Matei Corvin în 1467, victoria de la
Lipnic împotriva tătarilor în 1469, victoria asupra turcilor de la Vaslui din
17
1475, victoria în bătălia din Codrii Cosminului împotriva regelui Poloniei
Ioan Albert în 1497 etc. Totodată a creat un sistem de fortificații bazate
pe cetățile din Suceava, Neamț, Crăciuna, Hotin, Chilia, Cetatea Albă,
Tighina, Orhei, Lăpușna.
Ștefan cel Mare a susținut mult cultura și biserica, construind multe
mănăstiri în Moldova, Țara Românească, Transilvania. Pentru meritele
date Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat la 20 iunie 1992 cu
numele de Ștefan cel Mare și Sfânt.
În 1470 Ștefan cel Mare l-a eliberat pe Oană tătarul, rob domnesc,
fapt certificat de către diacul Stețco – persoană care întocmea și copia
actele în cancelaria domnească.
În acest document care se află în posesia Serviciului Județean
Suceava al Arhivelor Naționale, domnitorul Ștefan cel Mare menționează
despre români (volohi) următoarele:

„† Din mila lui Dumnezeu, noi, Ștefan voievod, domn al

Țării Moldovei. Facem cunoscut cu această carte a noastră,
tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, când
aceasta va fi de trebuință cuiva, că dăm și am dat această carte
a noastră tătarului și robului nostru, care a fugit de la noi și din
țara noastră în Țara Leșească, anume Oană tătarul, și copiilor
lui, pentru aceea ca el să vină de la sine înapoi, și cu copiii lui,
la noi și în țara noastră, iar de robie să fie iertat, el însuși și
copiii lui, în vecii vecilor, și să nu-l aducem din nou în robie, și
nici pe copiii lui, ci să se așeze în țara noastră, el și cu copiii lui,
slobod și în bunăvoie și fără nici o nevoie, așa cum stau și
trăiesc în țara noastră toți românii după legea lor românească
[Ȣси воʌоховє своимь воʌоскымь закономь], și să fie și să trăiască
după această lege și după acest obicei, în țara domniei mele,
tot așa și el însuși, apoi, și cu copiii lui și să nu dea și să nu
plătească niciodată nimic după dreptul robilor și al tătarilor,
nici coloade, nici dare, să nu plătească nici unui boier al său, la
care va trăi atunci.
A scris Stețco, la Suceava, în anul 6978 (=1470) februarie
8.”
În acea perioadă actele oficiale se scriau în limba slavonă care nu o
vorbea nimeni, limbă în care românii erau numiți atunci valahi/volohi,
dealtfel cum îi numeau majoritatea străinilor.
18
19
 Secolul al XV-lea
Cuviosul Nicodim Ieromonahul de la Putna (sec. al XV-lea)

Ieromonahul Nicodim era cu metania din Mănăstirea Neamţ.

Învăţând de la ucenicii vestitului dascăl şi caligraf Gavriil Uric
meşteşugul miniaturii şi al copierii de cărţi bisericeşti, Cuviosul Nicodim
a ajuns unul dintre iscusiţii caligrafi miniaturişti din marea lavră. El se
îndeletnicea atât cu nevoinţa vieţii călugăreşti, cât şi cu rugăciunea şi
copierea de cărţi duhovniceşti de învăţătură.
În acea vreme trăiau în Mănăstirea Neamţ cei mai vestiţi călugări
dascăli şi caligrafi, care copiau pentru obşte învăţăturile Sfinţilor Părinţi,
ce formau hrana duhovnicească a monahilor şi credincioşilor. Acest
cuvios ieromonah era, de asemenea, şi un iscusit părinte duhovnicesc
pentru călugări şi mireni, vorbind tuturor de Hristos şi ajutând la
mântuirea multor suflete.
Aşa nevoindu-se ieromonahul Nicodim Dascălul şi bineplăcând lui
Dumnezeu, s-a strămutat cu pace la cele veşnice către sfârşitul
secolului XV, lăsând în urmă câteva manuscrise frumos împodobite şi
mai mulţi fii duhovniceşti.
În anul 1470, mergând la Putna cu egumenul Ioasaf, a luat
poruncă de la Ştefan cel Mare să scrie un Tetraevanghel pentru
Mănăstirea Humor, pe care îl termină la 17 iunie 1473.
„Tetraevangheliarul de la Humor” este una dintre cele mai
cunoscute manuscrise miniate romînești. Această lucrare își datorează
însă gloria nu numai calităților sale artistice, general recunoscute, dar și
faptului că în ea este zugrăvit faimosul portret votiv al Sfîntului Ștefan
cel Mare, considerat drept cea mai veridică imagine a marelui voievod.
Pe data de 20 noiembrie 1487 manuscrisul a fost îmbracat în
ferecătură, din porunca aceluiași voievod, în Manastirea Humorului.
Manuscrisul va avea însă o istorie tumultoasă, asemenea cu a
veacurilor prin care a trecut. Astfel, in 1538, pentru a nu cădea pradă
invaziei lui Soliman Magnificul, este trimis în Transilvania, aflîndu-se,
timp de trei ani, în grija lui Petru Rareș, refugiat aici după înfrîngerea sa
de către turci. În 1541 Petru Rareș îl ia cu sine la Constantinopol, de
unde - redobîndind domnia - il aduce, în acelasi an, în cetatea Suceavei,
iar de aici, tot in același an, îl trimite înapoi la Mănăstirea Humor.

20
 În 1653 Evagheliarul a fost luat de cazaci, fiind recuperat de ostașii
generalului transilvănean Ioan Kemeny, veniți în ajutorul logofătului
Gheorghe Ștefan, uzurpatorul tronului lui Vasile Lupu. Ajungând domn
al principatului Moldovei, acesta răscumpăra cartea de la generalul
Kemeny, restituind-o Mănăstirii Humorului la 25 septembrie 1657.
Despre manuscris nu s-a mai cunoscut nimic, odată cu exproprierea
și desființarea mănăstirilor și schiturilor bucovinene de către imperialii
austrieci, în anul 1783.
Dupa circa un secol, în septembrie 1881, cu prilejul unei vizite în
Bucovina, episcopul Melchisedec al Romanului Evangheliarul la
Mitropolia din Cernăuți.

Pe fila 265 verso este caligrafiat următorul text de danie:

„Binecinstitorul și de Hristos iubitorul domn Io Ștefan

voievod, domn al Țării Moldovlahiei, a dat de s-a scris acest
Tetraevanghel cu mâna ieromonahului Nicodim și l-a dăruit
mănăstirii care se află la Homor, să fie pomană pentru sufletul
său și al părinților săi și al copiilor săi. Era egumen pe atunci
preotul Gherondie. S-a sfârșit în luna iunie 17, în anul 6981
[1473].”

Documentul confirmă că cel mai Mare Român se autoîntitula

domnitorul Moldovlahiei, adică a unei țări românești, fapt confirmat de
toate referirile ulterioare ale autorilor din prezenta lucrare. Ori, chiar și
în secolul al XXI-lea, istoricii confirmă aceasta. De pildă, profesorul în
istorie Eugeniu Golubinskii, menționează în articolul „O scurtă schiță a
istoriei bisericilor ortodoxe bulgare, sârbe și românești sau
moldo-valahe”(https://azbyka.ru/otechnik/Evgenij_Golubinskij/kratkij-
ocherk-istorii-pravoslavnyh-tserkvej-bolgarskoj-serbskoj-i-rumynskoj-ili-
moldo-valashskoj/1) următoarele despre istoria Țărilor Ugrovlahiei și
Moldovlahiei:
„Ugrovlachia sau Ungrovlahia, adică Valahia dinspre
unguri, grecii au numit actuala Valahie/Țară Românească (ea
se mai numește Țară Muntenească, adică muntoasă), iar
Moldovlahia sau Valahia/Țara Românească a râului Moldova,
de asemenea se mai numește Mavrovlahia ori Valahia Neagră”

21
22
 Secolul al XV-lea
Precizarea din intitulația Copiei venețiene a scrisorii lui
Ştefan cel Mare din 25 ianuarie 1475: „Copia dʼuna lettera,
chemanda el Capitano Generale del Re dʼUngharia et del
Valacho chiamato Stefano Vajovoda alli principe de
Christianita, notificandoli la rotta ha datto al Turco”. Răspunsul
senatului venețian oferit lui Ștefan Voievod denotă că acesta este un
voevod român (valah) care vorbește limba română (valahă).
Mittatur ad Pontificem secretarius Omnibonus qui Pontifici
exponat, quae nomine vayvodae Valachiae (Hurmuzaki, DIR, Vol
2.2 1451-1510, p. 237).

23
 Secolul al XV-lea
Johann Schiltberger (circa 1380-1440)

Johann (Hans) Schiltberger a fost un călător și scriitor german. S-a

născut dintr-o familie nobilă, probabil la Hollern lângă Lohhof. A slujit la
cavalerul Linhart Rehartinger, cu care a participat la lupta cu turcii la
Nikopol în 1396. A fost capturat de turci. A petrecut printre păgâni mai
mult de 30 de ani. S-a întors în Germania, fugind de sclavia din
Mingrelia, alături de alți patru creștini. Astfel, sosind în Constantinopol,
Schiltberger a rămas ascuns acolo pentru o vreme. Ulterior s-a întors în
casa sa bavareză în 1427 prin țările românești Moldova și Valahia.
Schiltberger și-a scris amintirile sale care au fost publicate pentru
prima dată la Mainz în 1475. Acestea au avut un mare succes și în
secolul 15 au supraviețuit 4 ediții (3 fără dată și una în 1494). Au fost
publicate noi ediții ale acestei lucrări: în München, în 1859, sub titlul
"Reisen des Johannes Schiltberger aus München în Europa, Asia und
Afrika von 1394 bis 1427", și la Londra în 1879, sub titlul: "The
bondage and travels of Johann Schiltberger”.
Iată ce spune Schiltberger: „Am fost și în Țara Românească în
cele două capitale ale ei care sunt numite Argeș (Agrisch) și
Târgoviște (Turdisch). Și într-un oraș care se numește Brăila și
care e așezat pe Dunăre și acolo își au locul lor de așezare
luntrele și corăbiile cu care negustorii aduc mărfuri din țara
păgânilor. Și mai trebuie amintit că locuitorii din Grossen
Walachey (Valahia Mare) și din Kleinen Walachey (Valahia
Mică) păstrează credința creștină; ei vorbesc o limbă
deosebită; și ei își lasă părul și barba să crească și nu o taie
niciodată.
Acuma ascultați și luați seama cum m-am întors în țară. Pe
noi ne-a trimis împăratul de la Constantinopol pe o corabie la o
cetate ce se numește Chilia (Keyler) și acolo se varsă Dunărea
în mare. Și la această cetate m-am despărțit de prietenii mei
care au venit cu minte din păgânitate și m-am alăturat unor
negustori cu care m-am dus într-un oraș care se numește în
limba germană Weiszestatt (Cetatea Albă) care se află în
Valahia. Și mai apoi am ajuns la un oraș numit Suceava
(Sedhof) și care este cetatea de scaun a Valahiei Mici.”
24
25
26
27
 Secolul al XV-lea
Antonio Bonfini (1434-1503)

Antonio Bonfini este umanist, istoric italian. Născut în satul

Corvinus, el își trage spița neamului din familia Corvina a romanilor. Iar
mamă-sa, născută între greci, se crede a fi fost răsărită dintr-un neam
vechi și împărătesc, iar alții cred că e din neamul lui Teodosius.
A servit de la început cu 12 cai episcopului Dimitrie din Zagreb și
doi ani a făcut serviciu militar în Italia sub ducele Filip de Milano. Căci
urmând pe Sigismund în Italia, a rămas acolo. Despre Sigismund –
căruia i s-a dus vestea că i-ar fi părinte – se spune că l-ar fi adus pe
Ioan încă de mic copil din părțile Transilvaniei și pentru buna purtare i-
ar fi dăruit moșiile Huniadești, care sunt așezate la granița de către
Muntenia, a Transilvaniei. Mai târziu s-a înrudit cu familia Gherebilor.
De aici și-a luat de nevastă pe Elisabeta, care a născut pe Ladislau și pe
Matia. A fost un bărbat în care se putea recunoaște virtutea cea mai
mare a Corvinilor, tot astfel și mărinimia, înțelepciunea și vitejia
romană.

Călătorind în 1492 prin Transilvania și Moldova, va zice în lucrarea

„Rerum Ungaricarum decades quatuor cum dimidia”, apărută la
Basel în 1568, pag. 374 despre valahii lui Ştefan cel Mare: "Îi vezi
cum luptã nu atât pentru pãstrarea vieţii lor, cât pentru limba
lor romanã". Deși năvăliri barbare de tot felul s-au revărsat
asupra provinciei Dacia și asupra poporului roman și asupra
regiunii geților împreună cu Panonia, totuși s-a văzut că n-au
putut fi răpuse coloniile și legiunile romane care se
dezvoltaseră de curând. Înecate sub valul de barbari, ele totuși
mai exală limba romană, și ca să nu o părăsească nicidecum, se
împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât
pentru păstrarea neatinsă a vieții, cât a limbii. Căci cine nu s-ar
minuna – dacă ar sta să socotească desele puhoaie ale
sarmaților și goților, și de asemenea ale hunilor, vandalilor și
gepizilor și incursiunile germanilor și longobarzilor – că s-au
mai păstrat încă până acum la daci și geți (inter Dacos &
Getas) rămășițele limbii romane.”

28
29
30
 Secolul al XVI-lea
Cea mai veche dintre mărturiilr externe, dedicate exclusiv domniei
lui Ștefan cel Mare este „Cronica Breviter Scripta” din 1502 care se
află în prezent la Biblioteca de Stat din Munchen. Cronica, scrisă în
limba germană medievală, poartă titlul: „Dy Cronycke Des Stephan
Voyvoda auss der Wallachey” („Cronica lui Ștefan Voievod din
Țara Românească”) sau pe următoarea pagină “Cronica
breviter scripta Stephani dei gratia voyvoda Terrarum
Moldannensium necnon Vlachyensium” („Cronica scrisă pe
scurt a lui Ștefan din mila lui Dumnezeu, voievod al țărilor
Moldovei și Valahiei”). Dupa cum se menționează chiar pe pagina de
titlu, textul cronicii a fost terminat de scris in ziua de 28 aprilie 1502.
Tot pe a doua pagină observăm fraza: „Walachyschy Zab: A
Creacionibus 6965” – „Numărătoare valahă: anul 6965 de la
crearea lumii”

La pag. 288 putem citi informație interesantă:

„În anul cum se socotește de la nașterea lui Christos 1457,

în luna lui Aprilie, în ziua de 11, intr-o Marți în Săptămâna Mare
dinaintea Paștilor, veni Ștefan Vodă, fiul lui Bogdan Vodă, cu o
mică oaste împreună cu muntenii și cu cei din Țara de Jos, ca la
vreo 6000 de oameni. Și veniră asupra lor Aron Vodă la un
pârâu sau apă cu numele Hreașca, la Doljești. Așa, goni Ștefan
Vodă pe Aron Vodă din țară și rămase însuși domn prin silnicie.

6969

În luna lui Iunie, în ziua de 5, porni Ștefan Vodă contra

Secuilor și îi prădă strașnic și le luă multe lucruri și omorî pe
mulți dintre ei.

6970

În luna lui Iunie, în ziua de 22, veni Ștefan Vodă la Chilia și nu

putu s-o cucerească, numai fu împușcat cu o pușcă la glezna
stângă.”
31
 După cum putem observa, germanii îl numeau pe Ștefan cel Mare
ca domnitor al unei țări românești. Aceasta ne demonstrează chiar și
translatorul german-român din Google:

Aceiași semnificație a termenului este oferită de dicționarul rusesc:

https://translate.academic.ru/Walachei/de/ru/

32
33
34
35
 Secolul al XVI-lea
Istvanffy Miklos (1538-1615)

Istvanffy Miklos, latinizat Nicolaus Isthvanfus Pannonius a fost

episcop maghiar, istoric și diplomat al împăratului Rudolf al II-lea. A
studiat la universitățile din Bologna și Padova după 1551. în aceasta din
urmă a învățat filologie latină de la marele savant umanist János
Zsámboky.
Este adesea numit „Titus Livius al Ungariei” datorită activității
istoriografice și pentru că a studiat la Padova, locul de naștere al
marelui istoric roman (numit pe atunci Patavium).

În lucrarea „Historiarum de rebus Ungaricis”, publicată în

Hierati, anul 1622, menționa la pag. 218 următoarele despre realitățile
românești:

„Cele două Valahii (Țări Românești), care în acest timp se

cunosc cu numele de Moldova și Țara de peste munți, erau
chemate de către antici, împreună cu Transilvania, cu numele
unic de Dacia: și au fost aduse în ea colonii ale romanilor, în
afară de nenumăratele monumente vechi de piatră și marmoră
care au fost construite și care se văd până acum ridicate, chiar
acel argument și mărturie este că locuitorii folosesc limba
romană stricată, de altfel, care este foarte asemănătoare
spaniolei și francezei și chiar italienei, încât, fără mult efort, ei
se pot înțelege prin viu grai în raporturile reciproce”

36
37
38
 Secolul al XVI-lea
Felix Petančić (circa 1445-1517)

Feliks Petančić, raguzan (de la numele Republicii Ragusa, azi

Dubrovnic, în Croația), a purtat inițial numele Brutus, pe care la
transformat ulterior în Petantius. Din 1478 a fost primul profesor în
orașul său natal, în 1492 a devenit cancelar (cancellarius ad causas
criminales) la curtea din Dubrovnik. În 1487 s-a dus la curtea lui
Matthias Corvinus, unde a lucrat ca un caligraf și miniaturist. În 1490 s-
a întors în Dubrovnik, unde nu numai că a primit titlul de notar și
judecător, dar și diplomat. În 1492, 1493 și 1495 a fost ambasadorul
orașului Dubrovnik la curtea regelui Vladislav al II-lea, 1494 și 1495 la
curtea din Napoli. În 1496 a fost din nou în Ungaria, unde a intrat în
slujba lui Vladislav al II-lea - mai întâi ca cancelar al orașului Senj
(acest birou a păstrat până la moartea sa) și apoi ca diplomat.
În 1502 a scris un memoriu intitulat „Despre drumurile pe care
trebuie să pornească expediția contra turcilor” (publicat de
Andrei Veress), în care spune, între altele:
„Aceasta – Valahia (Țara Românească) cea mare – este
provincia numită Dacia de către antici, colonie a romanilor, din
care cauză băștinașii și în vremea noastră se folosesc
pretutindeni de graiul latin”

„Haec – Valachia maior – est provincia Dacia dicta apud veteres,

Romanorum colonia, unde eius aborigines hac etiam nostra tempestate,
passim latino utuntur colloquio”.

„Țara românească cea mai mare și cea mai mică...”

„Valachiam maiorem&minorem...”

39
40
41
42
 Secolul al XVI-lea
Francesco Della Valle (prima jumătate al sec. al 15-lea)

A fost un eseist și poet italian. Există foarte puține informații despre

viața acestuia. Cea mai importantă lucrare a sa a fost „Rime”,
publicată în 1617, apoi în 1618 la Roma și ulterior în 1622 la Veneția.
În lucrarea „Culegere de istorie maghiară”, publicată la Pesta în
anul 1857 sunt menționate reflecțiile autorului din anul 1532, când a
călătorit în Valahia și Moldova, stând de vorbă cu călugări. La pag. 22 și
23 a lucrării Francesco Della Valle menționează:
„Târgoviștea (Targovista) este un oraș nu prea mare,
așezat în șes și înconjurat de ziduri. Castelul din acel oraș, în
care locuiește domnul țării, e împrejmuit cu pari de stejar
foarte groși. Locuitorii trăiesc după legea ortodoxă (legge
Greca) și se îmbracă cu haine lungi, purtând pe cap căciuli
asemenea celor croate. Limba lor e puțin deosebită de limba
noastră italiană; ei își zic în limba lor romani (Romei), spunând
că au venit din vremuri străvechi, de la Roma, pentru a se
așeza în această țară; și când vreunul întreabă dacă știe careva
să vorbească în limba lor valahă (lingva valacca), ei spun în
felul acesta: știi românește? (Rominesti?), adică știi să vorbești
limba română (sai tu romano?), fiindcă limba lor s-a stricat.
Pe un deal în fața orașului se află o mânăstire – o abație
foarte mare, în care locuiesc călugări greci, care ne-au făcut o
foarte bună primire și ne-au povestit toată istoria așezării
locuitorilor din această țară, după cum urmează. Precum că
împăratul Traian, învingând și cucerind această țară, a
împărțit-o între soldații săi și a prefăcut-o în colonie romană,
încât aceștia trăgându-se, după cum se spune, din vechi
coloniști păstrează numele de romani. Dar, în decursul
veacurilor, au schimonosit așa de mult numele, ca și obiceiurile
și limba, că abia îi mai poți înțelege, de aceea își zic astăzi
români (Romei). Stăpânul meu s-a oprit aici câteva zile, apoi va
merge în țara voievodului Petru (Rareș), domnul Moldovei sau
al Valahiei de Sus (Valachia superiore), după cum vrem să-i
spunem. Această țară este vecină cu tătarii, cu polonii și cu
Țara Românească (Vallachia inferiore), pomenită mai sus.”
43
44
45
46
 Secolul al XVI-lea
Stanisław Sarnicki (1532-1597)

Stanislaw Sarnicki a fost istoric polonez, cronicar și geograf, lider

religios, predicator al Calvinismului. A reprezentat familia nobilă
Slepovron. Educat la universitățile din Königsberg și Wittenberg (din
1547), a participat la cursuri teologice,
Întorcându-se în patria sa, a participat la toate sinoadele de
disidenți polonezi din 1560-1570. În baza instrucțiunilor regelui Stephen
Batory, S. Sarnitsky a compilat o cronică a acțiunilor poloneze, adusă în
1586.
După Sinodul Sandomierz și Tratatul din 1570, S. Sarnicki s-a
dedicat lucrărilor științifice, dintre care unele au fost ținute în
manuscrise în biblioteca Ossolinsky, acum numită Biblioteca Științifică
din Lvov din Ucraina. Iar în cronica sa "Analele" (1587), pentru prima
oară, există cea mai veche mențiune despre gândurile, lucrările lirice și
epice ale literaturii orale ucrainene despre viața cazacilor din secolele
XVI-XVIII.
În lucrarea „Statuta y metrika przywileiow koronnych”,
publicată în Cracovia, anul 1594, la pag. 1223 și 1224 găsim
„Jurământul de vasalitate al voievodului moldovean și
muntean” și rugăciunea „Tatăl nostru” în alfabetul latin scrisă de
către logofătului Luca (Lupu) Stroici.
Putem observa că domnitorii ambilor principate, Moldova și Țara
Românească (Woloska y Multanska ziemia) care au dat jurământul
respectiv, sunt reflectați alături. Or, aceasta demonstrează realiatea
fărâmițării feudale din epocă și existența a câte un domnitor în fiecare
principat românesc.
Un argument important al celor menționate este și rugăciunea
„Tatăl nostru” în alfabetul latin. Textul rugăciunii practic este același din
prezent, chiar dacă a fost scris cu peste 400 de ani în urmă.

47
48
49
50
 Secolul al XVI-lea
Marcin Bielski (1495-1575)

Marcin Bielski a fost un cronicar, traducător și poet satiric polonez.

S-a născut din părinți nobili pe moșia patrimonială în Biała,
Pajęczno (de unde numele de familie), în provincia poloneză Sieradz. A
fost primul care a folosit limba poloneză in literatură, și de aceea este
considerat părintele prozei poloneze.
Bielski a fost educat la Universitatea din Cracovia, fondată
de Cazimir cel Mare în 1364, și a petrecut ceva timp cu guvernatorul
militar al acestui oraș. El a servit în armată în războaiele împotriva Țării
Românești și tătarilor. A participat și la bătălia de la Obertyn împotriva
armatelor lui Petru Rareș în anul 1531.
În anii 1550-1564 a lucrat asupra „Kronika Swiata” (Cronica
Lumii), de la începuturi până în zilele contemporane lui, împărțită în
șase perioade. Aceasta a fost prima istorie universală publicată într-o
limbă națională, precum și prima încercare de a scrie o istorie completă
a Poloniei pentru perioada anilor 550 – 1580. După moartea autorului,
lucrarea a fost continuată și editată în anul 1597 de către fiul său
Joachim (1540-1599), secretarul regelui Sigismund al III-lea sub
titlul „Kronika Polska” (Cronica Poloniei).
La pag. 330 autorul spune următoarele despre românii din
principatul Moldova:
„În toate ținuturile Moldovei poporul vorbește în limba
română”

Astfel Bielski a cunoscut destul de bine realitățile din principatele

Țara Românească și Moldova și că românii de aici vorbesc româna.
51
52
53
 Secolul al XVI-lea
Stanisław Orzechowski (1513-1566)

Orzechowski a studiat mai întâi în Przemyślu, apoi, în al 14-lea an,

a fost trimis la Viena, de unde s-a mutat în 1529 în leagănul
protestantismului, Wittenberg. Aici a studiat timp de trei ani, s-a întâlnit
în acest timp cu Martin Luther și Melanchthon.
În 1532, Orzechowski s-a mutat pentru a-și continua studiile în
Italia, unde a studiat filozofia și în principal elocvența, sub îndrumarea
faimoșilor profesori de artă din Bologna, Padova și Veneția. În 1541 a
plecat în Roma, iar peste 2 ani s-a întors înapoi la baștină.
Stanislav Orzechowski a propagat și a dezvoltat ideile dreptului
natural, considerând că este mai presus de legile umane, prin urmare,
acesta poate fi schimbat dacă este necesar. Bunăstarea, armonia și
liniștea în stat vor fi atunci când "oamenii trăiesc în armonie în
conformitate cu legile naturii".
Orzechowski a menținut relații cu umaniștii proeminenți și activiștii
culturali și educaționali din Europa de Vest, unde a fost numit de
aceștia "Cicero modern".

Despre românii din Moldova găsim în lucrarea sa publicată inițial în

1554, apoi în alte ediții, dintre care cea mai relevantă este din anul
1643 cu denumirea „Annales Polonici”.

„Pe când regele se afla în Prusia Răsăriteană şi nu coborâse

încă din Regio Mons (Königsberg), i se aduse la cunoştinţă prin
intermediul scrisorilor lui Nicolaus Sieniavius, palatin de Bełz,
54
conducătorul oştirii, că toţi dacii au fost supuşi autorităţii sale.
Aceştia se trăgeau din romani şi italici, care, după ce au ocupat
Dacia sub comanda lui Lucius Valerius Flaccus, şi-au luat soaţe
pe acele meleaguri şi acolo şi-au petrecut bătrâneţile. Pe aceşti
daci care pe limba lor îşi spun români, de la Romani, iar pe
limba noastră valahi, de la italici, i-au lăsat la vatră. Căci
pentru poloni, apelativul Wloszy este precum Itali pentru latini.
Ţinutul lor, Moldavia, poartă, în graiul simplu, numele unei
Dacii mai mari. Aceştia, prin fire, obiceiuri şi limbă nu sunt
departe de moravurile Italiei şi sunt oameni aspri, de mare
bărbăţie. Nici că se află altundeva vreun neam care, socotind
după faima vitejiei arătate în războaie, să poată ţine piept, în
ciuda fruntariilor înguste ale ţării lor, atâtor duşmani din
vecinătate, cu care fie pornesc, neîncetat, război, fie poartă
războaie deja începute.”

„Sunt Daci ex Italis Romanisque procreati, qui duce Lucio Valerio

Flacco cum Daciam occupavissent in hisque regionibus inveteravissent
ac uxores duxissent, hos Dacos reliquerunt, qui eorum lingua Romani a
Romanis, nostra Valasci, eodemque modo ab Italis appelantur. Valasci
enim Polonis idem est, quod Itali Latinis. Quorum regio Moldavia quasi
Major Dacia vulgo appellatur. Hi natura, moribus et lingua non nullum a
vulgo Italiae absunt, suntque homines feri magneque virtutis, neque
alia gens est, quae pro gloria belii el fortitudinis angustiores fines cum
habeant, plures ex propinquitate hostes sustineat, quibus commenter
aut bellum infert, aut illatum défendit.”

Astfel Orzechowski indică expres că în granițele Daciei antice

locuiește o populație românească, având în vedere că însăși oamenii de
pe aceste locuri se numesc români.

55
56
57
 Secolul al XVI-lea
István Szamosközy (1570–1612)

István Szamosközy (Stephanus Zamosius) a fost umanist și istoric

maghiar. S-a născut la Cluj într-o familie calvinistă. Și-a completat
studiile la Heidenberg și Padova.
În 1593 s-a întors în Transilvania și a început să lucreze la Alba
Iulia, la arhiva curții transilvănene. Acolo a început să adune materiale
și să-și scrie principala lucrare, despre istoria Ungariei. Principele
Transilvaniei Ștefan Bocskai l-a numit istoric oficial al Curții.

În lucrarea „Analecta lapidum vetustorum et nonnularum in

Dacia antiquitatum”, publicată în Padova, anul 1593, cronicarul
menționează următoarele despre românii pe care străinii îi numeau
valahi:

„Mai mult, ei înșiși iși zic până acum Romani, cu toate că nu

au nimic din natura romană. Limba latină veche s-a împărțit în
patru dialecte însemnate și foarte diferite: în italiană, galică,
spaniolă, valahică. În fiecare din acestea, prin dovezi
neîndoielnice, strălucesc urmele limbii latine. Nici n-a fost de
mirare că popoare împrăștiate peste tot pământul s-au
depărtat atât de mult de la originea limbii lor, căci nici n-au
putut să folosească schimbul de cuvinte, din cauza depărtării
ținuturilor. Românii au fost numiți Valahi. nu de la Flavus cum
inventează Bonfini și alții, ci pentru că strămoșii acestora sunt
numiți Olaz de către Panonieni, de aici Olahi și în fine
adăugându-se litere, sunt chemați Valahi. Se întâmplă însă
adesea ca în idiomul vernacul necunoscători ai limbilor să
inventeze etimologii străine.”

58
59
60
61
 Secolul al XVI-lea
Georg von Reichestorffer (circa 1495-1554)

Georg von Reichestorffer s-a născut în localitatea Prossnitz, Moravia

(azi Prostějov, Republica Cehă). A fost un umanist sas, diplomat la
curtea Ungariei. Reichestorffer a fost în perioada 1522 - 1525 notar la
Sibiu. A lucrat la curtea lui Ferdinand I de Habsburg de unde a călătorit
în principatul Moldova.
Este cunoscut pentru descrieri ale călătoriilor sale, care tratează
atât subiecte geografice, etnografice cât și istorico - politice.

În lucrarea „Moldaviae quae olim Daciae pars,

Chorographia”, publicată la Viena, ediția I în anul 1541, ulterior
republicată la Viena în 1550 și la Köln (Coloniae) în 1595, menționează:

„Țara de la răsărit de Carpați este numită Țara

Românească, iar generalul Flaccus a dat numele de Valahia”.

În lucrarea „Chorographia Transylvaniae, quae Dacia olim

appellata, aliarumque provinciarum et regionum succincta
Descriptio et explicatio“, publicată la Viena în anul 1550
menționează:

„Transilvania a fost o provincie romană. Acest teritoriu

inițial avea Numele de Dacia și a fost condus de către Decebal,
regele dacilor. În urma luptelor romanilor cu dacii, primii au
învins. Aşadar, românii sunt o seminţie italică ce se trage, după
cum zic ei, din vechii romani, despre care se spune în istorie că
au fost aduşi în Dacia de împăratul Traian”.

62
63
64
65
66
 Secolul al XVII-lea
Miron Costin (1633-1691)

Miron Costin a fost un boier, diplomat, om politic și un important

istoric. A fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei din cunoscuta
familie de boieri a Movileştilor din Moldova, s-a născut în 1633.
Deja în 1634 Iancu Costin cu întreaga sa familie a fost nevoit să se
refugieze în Polonia, salvîndu-şi viaţa de mînia turcilor. Aici ei au obţinut
cetăţenia (indigenatul) polonez şi includerea în şleahta poloneză.
În timpul aflării în Polonia, viitorul cronicar, îşi face studiile la
colegiul iezuit din oraşul Bar. Ajuns la maturitate, Miron Costin devine
un om de o aleasă cultură, un adevărat politolog, posedînd în aceeaşi
măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină.
Se întoarce în patrie abia la începutul anilor ’50, unde în scurtă
vreme urcă virtiginos pe scara unor înalte dregătorii boiereşti pînă la
cea de logofăt, pe care a ocupat-o din 1675 pînă la sfîrşitul anului 1683,
cînd se retrage din activitatea de stat.

Miron Costin în lucrarea „Cronica țărilor Moldovei și

Munteniei”, publicată în anul 1677 indică ca limba română este acea
valahă/volohă.

67
 „Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se

trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și
italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă
Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele
acestea: hereditas romana, iar acum hereditas – herghelie, așa
s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu
schimbă și nu strică pe lume? Totuși, întreaga temelie a vorbirii
și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau
neschimbate nici măcar cu o literă.
Înfățișez și o probă a acestei limbi.

Substantive:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima”

68
69
70
71
 Secolul al XVII-lea
Johannes Lucius (1604-1679)

Născut în septembrie 1640 la Trogir, într-o familie nobilă, Lucius a

studiat în Trogir și Roma, absolvind filosofia, matematica, științele
politice și literatura în 1628, și finisând doctoratul în legea civilă și
canonică în 1630. După absolvire, a lucrat ca consilier și judecător în
orașul său natal și a dezvoltat o muncă intensă de cercetare științifică.
El a fost membru al Colegiului Pontifical Croat al Sfântului Ieronim,
în a cărui catacombe a fost îngropat după moartea sa în ianuarie 1679.
Astăzi, în Croația, Lucius este considerat "tatăl istoriografiei moderne
croate".
În lucrarea: „De Regno Dalmatiae et Croatiae”, Amsteldaemi,
1666, la pag. 284 menționează:

„Valahii își spun unul altora că se numesc români și vorbesc

limba română"

„Valachi autem hodierni quicunque lingua Valacha loquuntur se ipsos

non dicunt Vlahos aut Valachos sed Rumenos et a Romanis ortos
gloriantur Romanaque lingua loqui profitentur"

72
73
74
75
 Secolul al XVII-lea
Martin Szent Ivány (1633-1708)

Martin Szent Ivány s-a născut în localitatea Szentivan, Ungaria. A

fost un scriitor și istoric ungar și slovac.
A intrat în Societatea lui Isus în 1653 și a fost profesor de Scriptură
timp de cinci ani la Viena și Nagy-Szombat, profesor de matematică și
filozofie timp de nouă ani, și profesor de drept canonic și teologie timp
de șapte ani. Timp de șapte ani a ocupat funcția de cancelar al
Universității din Nagyszombat și, în plus, timp de nouă ani a fost
guvernator al Pasmaneului de la Viena și al Academiei de la
Nagyszombat.
Scrierile sale numeroase au apărut în maghiară, latină, germană și
slovacă, iar unele au fost traduse în franceză.

În lucrarea „Dissertatio Paralimpomenica rerum

memorabilium Hungariae”, publicată la Tyrnaviae în anul 1699, la
pag. 40 acesta menționează:

„Valahii din Moldova și Transilvania afirmă că sunt români,

de sânge român"
„Valachos qui Moldaviam et Transalpinam incolunt, seipsos pro
Romanorum progenie tenere; dicunt enim communi modo loquendi: Sie
noi sentem Rumeni: etiam nos sumus Romani. Item: Noi sentem di
sange Rumena: Nos sumus de sanguine Romano"

76
77
78
 Secolul al XVI-lea
Anton Maria Del Chiaro
(între 1660-1680 și încep. sec. al 18-lea)

A fost un învățat italian, care a activat în Țara Românească ca

secretar al domnului Constantin Brâncoveanu și tutore al copiilor lui
Ștefan Cantacuzino. Anton Maria del Chiaro, care a stat mai mult de
şase ani în Ţara Românească. A cunoscut bine realitățile locului.
În lucrarea sa „Revoluțiile Valahiei” (Istoria delle moderne
rivoluzioni della Valachia), publicată în limba italiană la Venezia în anul
1718, autorul a reflectat informații vaste despre români și istoria lor.
În prima parte a lucrării, la pag. 2 autorul menționează:

„Toată întinderea de pământ ce astăzi se numeşte

Valahia, e o parte din vechea Dacie, în care se cuprindeau
provinciile, denumite de geografii de azi Transilvania, Valahia
şi Moldova, Armele romane le-au cucerit destul de tîrziu, căci
numai lui Traian fu sortită gloria de a cuceri Dacia şi de o a
anexa la celelalte provincii ale Imperiului roman, obţinând
porecla glorioasă de Dacicul.

Nici părerea aceasta n-a fost ultima, ca şi alta care, fără

sprijinul vreunui document antic, ar vrea să ne încredinţeze că
aceiaşi provincie fu chemată Valahia după numele unei fiice a
lui Diocleţian, dată de soţie principelui care domnea aci.”
79
 În prima parte a lucrării, la pag. 8 autorul menționează:

„În limba lor ei îşi zic Români, patriei lor, adică Valahiei,
Țara Românească, iar limbii, Limba Românească, şi cu drept
cuvânt, căci dacă e vre-o îndoială că valahii sunt urmaşii
coloniştilor romani, limba lor înlătură acea îndoială, şi
convinge, că valaha nu este alta de cît o directă şi curată
derivaţie din idiomul latin.”
Din cauza continuelor asupriri, au devenit atât de deprimaţi
şi nepăsători, că o bună parte din locuitorii ţării, disperaţi, au
părăsit căminurile, găsindu-şi adăpost în Turcia de dincolo de
Dunăre, sau în Transilvania, unde numărul lor e chiar mai mare
de cît al Țării Româneşti.”

În a doua parte a lucrării, la pag. 118 autorul menționează:

„Moldova şi Valahia trebuiesc privite ca două corăbii pe o

mare furtunoasă, unde rare ori se bucură cineva de linişte şi
odihnă. Prima se mărgineşte cu Polonia, iar cealaltă cu
Transilvania. Fără îndoială că aceste provincii ar fi un adăpost
sigur pentru un domnitor care ar dori să scuture jugul turcesc,
dar încercarea unei astfel de întreprinderi ar însemna
expunerea la mare pericol de nenorociri. Uciderea unora din
prinţi, în special ai Valahiei, au deschis din nefericire ochii
turcilor, cari, cunoscând imensele bogăţii ale ţării, au găsit că
tributul e prea mic faţă de veniturile tot mai mari ale Valahiei.
Aceste bogăţii aţâţau poftele lor şi-şi întăreau tot mai mult
ocupaţia în această provincie tributară, cu atât mai mult, cu
.cât această stăpânire uşura pregătirile lor contra Ungariei.
Turcii nu uitaseră încă lungul şi crâncenul război ce Mihai
Viteazul, în alianţă cu prinţul Moldovei şi cel al Transilvaniei, i-
a făcut să suporte, şi care nu s-ar fi sfârşit fără ruina lor, dacă
pasiunile interne şi nestatornicia valahilor n-ar fi întrerupt acel
război, din care ţara s-ar fi descătuşat de lanţurile sclaviei
otomane. ”

Astfel autorul arată românitatea Valahiei, Moldovei și Transilvaniei.

80
81
82
83
84
 Secolul al XVII-lea
Jean Jovet (1600-1699)

Jean Jovet (Shanoine) este un istoric și cronicar francez. A scris mai

multe cărți în care sunt reflectate evoluțiile diverselor procese din lume.
Una dintre acestea este „L’Histoire des religions de tous les
royaumes du monde”, publicată în Paris, prima ediție în 1680, apoi în
1712 și 1724. Autorul descrie detaliat istoria religiilor din toate
împărățiile lumii.
La pag. 352 este relatată religia din Valahia, Moldova și
Transilvania. Putem observa că aceste provincii sunt abordate împreună
de către autor, având în vedere limba și religia.

„Șeful Bisericii lor este Patriarhul din Constantinopol care

face vizite ordinare atât în Valahia, cât și în Moldova, pentru a
binecuvânta acești oameni. Limba lor are origine latină, iar
rădăcinile lor sunt de la romani.
Moldova este un principat din Europa care mai poartă
denumirea de Valahia Mare sau Valahia Cisalpina”

Aceste relatări confirmă romanitatea poporului din Valahia, Moldova

și Transilvania și cui se supunea biserica din aceste 3 principate.
În context, trebuie de menționat că în multe documente țările
românești erau numite valahe. Astfel, Valahia era numită, în special,
Muntenia. Moldova și Transilvania mai erau numite Valahia Superior și
Valahia Inferior, Moldovlahia și Ugrovlahia, Valahia Cisalpina și Valahia
Transalpina, Valahia Mare și Valahia Mică.

85
86
87
 Secolul al XVIII-lea
Dimitrie Cantemir (1673-1723)

Dimitrie Cantemir a fost autor, cărturar, enciclopedist, etnograf,

geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, om politic şi scriitor vestot
român. S-a născut la 26 octombrie 1673, în localitatea Silişteni din
comuna Fălciu, azi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui, în
partea de sud a oraşului Huşi. A fost fiul lui Constantin Cantemir şi al
Anei. La 15 ani a fost nevoit să plece la Constantinopol (1688-1690),
unde a stat 17 ani, ca zălog al tatălui său pe lângă Înalta Poartă,
înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al principatului Moldovei.
În perioada martie - aprilie 1693, după moartea tatălui său, a fost
domn al Moldovei, dar Înalta Poarta nu l-a confirmat, astfel încât s-a
întors la Constantinopol pentru a-şi continua studiile. Cu prilejul unui
război turco-austriac, a efectuat o călătorie în Europa Centrală,
ajungând şi în Banat, la Timişoara. A avut astfel ocazia să se convingă
de unitatea lingvistică a poporului român. Antioh, fratele mai mare, şi-a
însuşit întreaga moştenire, lăsându-l într-o situaţie precară. Din 1695 a
fost capuchehaie la Constantinopol, al fratelui său Antioh, acesta fiind
ales domn.
Turcii l-au înscăunat pe Dimitrie Cantemir la Iaşi în 1710, având
încredere în el. După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a
alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc şi a plasat principatul
Moldova sub suzeranitate rusească. După ce trupele sale și cele ruse au
fost înfrânte de turci în Lupta de la Stănileşti – ţinutul Fălciu pe Prut,

88
neputându-se întoarce în Moldova, a emigrat în Rusia, unde a rămas cu
familia sa.
A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714.

În lucrarea „Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor.

Întâi pre limba lătiniască izvodit, iară acmu pre limba
românească scos cu truda și ostenința lui Dimitrie Cantemir”,
publicată la Sankt Petersburg în anul 1717, acesta menționa:

Hronicon
Daco-Romaniii,
Adecă a Țărâlor Românești

Cartea I
„Cartea arată descălecatul romanilor în Dachia de la Traian
înpărat. Așijderea dovedește necurmat traiul lor într-însa de la
același Traian înpărat pănă la Avrelie Avrelian înpărat”

Canoanele
„Cum se vor putea să să adeveriască lucrurile odânăoară
adevărat făcute, însă în istorii târdziu și rar pomenite”

„Însă acestea toate, fiind de noi în limba lătinescă scrise //

și alcătuite, socotit-am că cu strâmbătate, încă și cu păcat va
fi, de lucrurile noastre, de ciia înainte, mai mult streinii decât ai
noștri să știe. De care lucru acmu de iznoavă ostenință luând,
din limba lătinească iarăși pre cea a noastră româniască le
prefacem”

Astfel, prin lucrarea dată, Cantemir menționează că principatele se

numesc românești, locuitorii sunt români, limba este românească.
Informația este reflectată scurt, clar și cuprinzător. De fapt Cantemir dă
o lecție tuturor celor care nu cunosc această informație.

89
90
91
92
 Dimitrie Cantemir în vol. XVIII numit „De Antiquis et Hodiernis
Moldaviae Nominibus” din „Integrala manuscriselor Cantemir“,
o colecție care însumează mai multe capitole cu lucrările cronicarului,
acesta menționează în limba latină:

„Așadar, întregul nostru neam românesc se vădește, printr-

o tradiție veșnică parcă, a-și trage începutul din cetățeni
romani – și se poate și dovedi <ca atare> – și păstrează chiar
și astăzi cu tărie vechiul nume al romanilor, chiar dacă alte
neamuri le-au schimbat numele, așa cum am arătat mai sus.

Înainte de toate, chiar dacă tot acest <neam> a fost

împărțit în trei ținuturi de căpetenie (despre care se va vorbi
mai apoi), totuși toți se cheamă cu același nume
de români [Romanorum nomine se appellant], disprețuind
adică și dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de
către popoarele barbare.

Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, deasupra

fluviului Olt, în ținutul numit Maramureș [Maramoriss], nu-și
dau numele de valahi, ci de români (martori îmi sunt toți
locuitorii tuturor națiilor din Transilvania). Cei din Valahia (pe
care grecii din vremuri apropiate îi numesc ungrovlahi, iar noi
moldovenii îi numim munteni [Montanos] – căci au luat în
stăpânire mai mult locuri muntoase) își dau și ei la fel numele
de români, iar țării lor de Țara Românească [Czarra
Romanasca], adică <în latinește> terra Romana.

Noi moldovenii la fel ne spunem români [nos Moldavi

similiter nos Romanos dicimus], iar limbii noastre nu dacică,
nici moldovenească (dat fiind că numele Moldovei și al
moldovenilor este dat foarte de curând, cum vom spune mai
apoi) ci românească, astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un
străin dacă știe limba noastră, nu-l întrebăm Știi
moldovenește? [Scis Moldavice?], ci Știi românește? [Stii
romaneste?], adică <în latinește> Scis Romanice? Iar dacă
aceste neamuri n-ar fi de la obârșia lor români, cum, mă rog, ar
fi putut să-și ia prin minciună și numele și limba romanilor?”

93
94
95
 Secolul al XiX-lea
Adam Stanisław Naruszewicz (1733-1796)

A fost episcop romano-catolic, profesor la Universitatea din Vilnius

(academie), poet și istoric, unul dintre cei mai importanți reprezentanți
ai epocii iluministe din Polonia. Studiile superioare le-a efectuat în Lyon.
Ulterior a fost numit unul dintre cei patru profesori de literatură latină la
Academia din Vilnius (Lithuania) a Societății iezuiților.
Opera sa principală este „Istoria poporului polonez" („Historya
narodu polskiego"). Autorul a mai scris și alte lucrări, printre care și
„Historya Jana Karola Chodkiewicza, wojewody Wilenskiego,
Volume 2", publicată în Varșovia în anul 1805.

La pag. 170 Naruszewicz relatează următoarele informații

interesante despre teritoriile românești, numite de polonezi
Woloszczyzna:

„Țara Românească (Woloszczyzna) este împărțită în două

părți. Prima se întinde de la Dunăre, la sud și până la Nistru, la
Est și se numește Moldova și care are hotar cu Polonia. A doua
parte este numită Valahia sau Țara Românească
(Woloszczyzna)"
Observăm că autorul indică cum polonezii numesc pământurile
românești Moldova și Valahia, ceea ce confirmă și translatorul Google.

96
 Denumirile poloneze ale românilor, certificate în surse, sunt după
cum urmează: Wołoch, Wałach, Wołoszyn, Wołochy, Wołosi,
Włoszy, Wałachy, Wałaszy, Wałasi, Wołosza, Wałasza.
După cum menționează și lexicograful polonez B. S. Linde în
lucrarea „Słownik języka polskiego", editată în Varșovia în anii
1807-1814, nu există distincție (în afară de însăși existența unor nume
diferite) între provinciile individuale românești. Faptul unei confuzii
constante în mintea polonezilor acestor nume nu pare atât de ciudat
fiindcă limba era comună tuturor românilor, indiferent de diviziunile
politice din acea vreme. Acest autor atrage atenția asupra unicității
lingvistice a românilor: în Lvov, când românii sosesc, au un anumit
interpret și gazdă de partea lor.
La pag. 290 a lucrării sale Linde menționează că volohii/valahii au
același nativ românesc (Woloszczyzny rodowity):

Cunoscând importanța acestei mari lucrări lexicografice pentru

cultura poloneză, se poate presupune că sloganurile legate de valahi nu
erau numai istorice și explicative, ci și didactice și popularizatoare.
Rămânând în arealul general polonez, am analizat cuvintele și frazele
care conțin componenta Wołoch/Walach sau derivatele sale.
Majoritatea exemplelor din acest grup sunt asociate din punct de
vedere istoric și teritorial, cu granițele Poloniei de până în sec. al 19-lea.

97
98
99
 Secolul al XiX-lea
Ștefan Margela (1783-1850)

A fost un pedagog și lingvist basarabean. Cunoştea greaca,

franceza şi rusa. A fost și jurist în cadrul comitetului provizoriu al
Basarabiei. Se stabileşte la Sankt Petersburg (1817), funcţionar la
Ministerul de Externe, traducător la Departamentul Asiatic, angajat apoi
în Departamentul Ministerului Instrucţiunii Publice din Rusia.
După cum se cunoaște, după ce rușii ocupă jumătate din Moldova,
pentru a obține loialitatea românilor anexați, până la aplicarea
„Regulamentului lui Voronțov”, în Basarabia s-au păstrat legile vechi
care permiteau limba română în administrație, și cea greacă. Având în
vedere faptul că în Basarabia ocupată băștinașii nu cunoșteau rusa, a
apărut necesitatea de a face înțeleasă limba română pentru coloniști și
limba rusă pentru localnici.

Pedagogul Ștefan Margela scotea de sub tipar „Gramatica

rusească și românească” la Sankt Petersburg, în 1827, cu sprijinul
„Excelenței Sale domnului ministru al instrucțiunii publice, care a
ordonat să se tipărească această carte”.

Autorul consideră necesară această lucrare, întrucât „ea dă

mijloace a căpăta cunoștință în limba rusească la opt sute de
mii de Români, care locuiesc în Basarabia, aflătoare sub
stăpânirea Rusiei, în curgerea de două zeci ani, neavând nici un
manual pentru acest scop. În afară de aceasta ea poate să
aducă foloase câtorva milioane de Români, care locuiesc între
Prut și Dunăre; asemenea și Rușilor care doresc a învăța limba
românească.”

Observăm că în 1827 rușii nu erau prea deranjați de faptul ca

moldovenii din Basarabia se numeau între ei români, iar limba le
este românească.

100
101
102
 Secolul al XiX-lea
Iakovenko Ignatii Pavlovich (prima jumătate al sec. al XIX-lea)

A fost un geograf și scriitor rus. În anul 1828 a publicat un volum în

formă de scrisori cu denumirea „Situația actuală a principatelor
turcești Moldova și Valahia și a provinciei rusești Basarabia”,
Editura A. Smirdin, Sankt Petersburg („Нынѣшнее состоянiе турецкихъ
княжествъ Молдавiи и Валахiи и Россiиской Бессарабской области”).
La pag 4 autorul menționează:
„Dacia antică, constituită din minunatele regiuni:
Transilvania, Moldova, Valahia și Basarabia, rămânând fără
ultimul său rege Decebal (le Daces) a trecut prin numeroase
vicisitudini. Fiind cucerită de împăratul Traian, a devenit una
din regiunile romane în anul 106 î. Hr.
Ridicate în mai multe locuri în Basarabia, Moldova, Valahia
și pe partea dreaptă a Dunării – valurile de pământ, numite
„ale lui Traian”, demonstrează grija acestui împărat sau
încercarea de a reține invaziile popoarelor vecine pe
pământurile acestuia, sau doar semnificau hotarele lui. Cea
mai distrugătoare pustiire a locurilor, adiacente Dunării din
Moldova și parțial din Valahia a fost întreprinsă de tătari în
anul 1228 după nașterea lui Hristos, iar cruzimea lor barbară a
pus pe fugă o bună parte de locuitori din care unii au trecut pe
malul drept al Dunării, în Bulgaria, iar alții și-au căutat
salvarea în munții Carpați, care au și contribuit mai degrabă la
păstrarea existenței lor naționale.
Toată această țară, fiind astfel condamnată la neliniști și
griji permanente a rămas o perioadă îndelungată aproape
pustiită și toți locuitorii au fost nevoiți să ducă o viață de
păstor, în munți. Prin urmare, Dragoș, fiul lui Bogdan,
voievodul din Maramureș, ieșind la vânătoare cu un număr
mare de oameni și traversând creasta munților Carpați în
Moldova s-a convins de retragerea tătarilor; acesta începe să
înființeze așezări noi în anul 1352 și pe când comemora
locurile, aflându-se la o vânătoare lângă râul Molda, unde

103
câinele acestuia, urmărind un bour s-a înecat, a numit așezarea
Moldova.
De atunci țara aceasta poartă denumirea actuală. Dar
Valahia, întemeiată mult mai devreme și anume în anul 1241
de Radu I Voievod, venit din Transilvania, a primit denumirea
sa, precum certifică Enea Silvio de’Piccolomini, după numele
stăpânitorului coloniei romane Flacius; denumire care ulterior
a fost denaturată și pronunțată Vlahia, iar apoi Valahia. Dar
locuitorii autohtoni și astăzi se mai numesc români, iar
principatului nu îi spun Valahia, ci Țara Românească,
demonstrând prin asta proveniența sa romanică, care-și aveau
cele mai importante orașe de partea dreaptă a râului Olt, în
Valahia Mică, unde și până astăzi, sub pământ se găsesc
temeliile acestora, diferite medalii antice și altele, în special în
județul Romanați.”

La pag. 81 autorul relatează:

„Creștinismul s-a răspândit în Valahia, respectiv Moldova,

începând cu anul 325 e.n.”.

Astfel autorul menționează câteca lucruri importante:

o Principatul Valahia, numit și Țara Românească, a fost întemeiat
în 1241 de Radu I Voievod;
o Principatul Moldova a fost întemeiat în 1352 (peste 111 ani de la
întemeierea Valahiei) de către Dragoș, fiul lui Bogdan, voievodul
din Maramureș;
o Ambele principate se află în cadrul hotarelor Daciei antice,
ocupate în anul 106 înainte de Hristos de împăratul roman
Traian;
o Locuitorii se numesc români, pentru a arăta proveniența lor
romanică.
o Românii au fost creștinați începând cu anul 325 e.n. (cu circa
600 de ani înaintea slavilor)

104
105
106
107
108
109
 Secolul al XiX-lea
Felix Petrovich Fonton (1801-1865)

A fost fiul consilierului de stat și diplomatului rus Petru Antonovich

Fonton. A activat în Oficiul Consiliului de Stat al Afacerilor Externe în
1820. În timpul campaniei din 1828-1829. în Turcia, a fost la sediul
central al armatei. În 1842 a fost numit consilier al misiunii la Berlin, iar
în 1846, consilier la ambasada de la Viena, aflat deja în gradul de
consilier de stat.
La 8 iunie 1855 a fost numit Trimis Extraordinar și ministru
plenipotențiar la curțile regelui Hanovra și Marele Duce din Oldenburg,
iar din 5 ianuarie 1857 a deținut aceeași funcție la Uniunea Germană. În
1859 a fost promovat în funcția de consilier secret de stat și la 20
septembrie 1860, din cauza bolii, a fost demis din funcție.
Fonton a publicat în 1862 la Leipzig (Uniunea Germană) o carte în
două volume intitulată: „Amintiri. Scrisori umoristice, politice și
militare din sediul central al armatei dunărene în 1828 și 1829"
("Воспоминания. Юмористические, политические и военные письма
из главной квартиры Дунайской армии в 1828 и 1829 годах").
În vol. I, la pag. 37 autorul menționează despre Basarabia
următoarele:

„În Basarabia populația băștinașă o constituie românii, care, de

asemenea ocupă principatele Moldova, Valahia și o parte din
Transilvania. Limba acestui popor este latină stricată și n-are nimic
comun cu triburile slave care țin mult la istoria lor. Astfel nicidecum
nu se poate spune că locuitorii originari, printre care s-au mutat cu
traiul coloniile romane, aparțineau triburilor slave"

La pag. 38 autorul își continuă gândurile:

„De ce să medităm degeaba? Românii locuiesc aici! Pe ei să-i

ștergi de pe fața Pământului este imposibil. Și poate că aceasta
este spre bine... "

Din informațiile menționate de autorul rus care a văzut personal

realitățile locului, acesta conchide că Basarabia este românească.
110
111
112
113
114
 Secolul al XiX-lea
Abdolonyme Ubicini (1818-1884)

Jean-Henri-Abdolonyme Ubicini a fost un istoric francez și jurnalist.

S-a născut în Issoudun, Indre, într-o familie de clasă mijlocie, originară
din Lombardia. După studierea în orașul său natal, precum și în
Versailles, în 1839 a devenit profesor de retorică la Joigny.
Începând cu anul 1844, a efectuat deplasări lungi prin Italia, Grecia
și Imperiul Otoman. La București a luat parte la Revoluția din 1848,
devenind secretar al guvernului provizoriu. Când forțele combinate
rusești și otomane au suprimat revoluția, el a părăsit Țara Românească
plecând în Constantinopol, unde a petrecut ceva timp înainte de a se
întoarce în Franța.
Situat la Paris, a publicat mai multe studii despre Imperiul Otoman
și Principatele Dunărene. Printre acestea este și lucrarea scrisă
împreună cu Jean Marie Chopin: „Provinces danubiennes et
roumaines. Paris, F. Didot frères, 1856”.

Observăm că chiar în titlul autorul nominalizează următoarele

provincii românești: Valahia, Moldova, Bucovina, Transilvania,
Basarabia.

La pag. 1 autorul menționează:

„În extremitatea orientală a Europei, între Nistru, Carpați,

Tisa, Dunăre și marea Neagră, se întinde o țară, pe pământurile
căreia rușii, polonezii, turcii, ungurii, nemții timp de cinci
secole se întălnesc pe un câmp de bătălie”. Această țară,
numită cândva Dacia, o porțiune a căreia aparține azi Turciei,
115
una – Rusiei, alta – Austriei, este locuită de o populație
compactă și omogenă care are aceiași fizionomie, limbă,
monumente, tradiții și nume de origine latină.
Astfel, numele de Valah dat de către geografi locuitorilor
acestei țări, nu există în identitatea lor națională. Ei se numesc
Români , în amintirea regelui roman Traian, iar numele țării lor
este Țara Românească (Tsara romanesca). Literele le numesc
România.
Denumirea Valahi este utilizată din idiomurile slave, care,
printr-un proces de asimilare destul de comun printre aceste
popoare, au tradus cuvântul Român (puternic, robust), ca fiind
Vlak sau Vloky, însemnând același lucru în limba lor, precum au
transformat teologia în bogoslovia (discurs despre Dumnezeu),
geografia în zemleopissania (descrierea pământului)”.

La pag. 5 autorul vorbește despre populația României următoarele:

„Rezumâbd datele precedente, populația românească, în

limitele fostei Dacii, atinge o cifră de peste 7 milioane de
persoane, distribuite în modul următor:
o România ocupată de turci – 4000000;
o România ocupată de austrieci – 2380000 (Transilvania –
800000, Bucovina – 388000, Banat și regiunile adiacente
– 1200000;
o România ocupată de ruși – 800000”.

Totodată, Ubicini a inclus și o hartă în lucrarea sa ce figurează în

colecția „L’univers pitoresque” publicată în anul 1856 la Paris. Harta
este vizibil inspirată dintr-o hartă austriacă: nu numai numele
localităților din Transilvania sunt cele date de austrieci, dar și ortografia
toponimelor Moldova și Valahia denotă o transcriere din germană.
Harta este întradevăr relevantă. În afară de faptul că este inspirată
de la austrieci care au indicat foarte precis localizarea românilor în
hotarele fostei Dacii, aceasta este realizată de către un istoric care a
fost o perioadă în acest spațiu, a cunoscut personal realitățile sociale,
tradițiile, limba românilor etc. Fiind un bun profesinist, Ubicini a relatat
cu lux de amănunte că de la Nistru și până la Tisa se întinde o întreagă
țară românească locuită de români care vorbesc limba românească.
116
117
118
119
120
 Secolul al XiX-lea
Alexandru Ioan Cuza (1820-1873)

Alexandru Ioan Cuza s-a născut în Heidelberg, Imperiul German. A

fost primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național
România. A participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 din
principatul Moldova și la lupta pentru unirea Principatelor. La 5
ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24
ianuarie 1859 și al Țării Românești, înfăptuindu-se astfel unirea celor
două principate.
În calitate de domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și
diplomatică pentru recunoașterea unirii Moldovei și Țării Românești de
către Puterea suzerană și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea
unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unității constituționale și
administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara
Românească au format un stat unitar, adoptând oficial, în 1862, numele
de România și formând statul român modern, cu capitala la București,
cu o singură adunare și un singur guvern.
După realizarea unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza și
colaboratorul său cel mai apropiat, Mihail Kogălniceanu (ministru, apoi
prim-ministru al României), inițiază importante reforme interne:
secularizarea averilor mânăstirești (1863), reforma agrară (1864),
reforma învățământului (1864), reforma justiției (1864) ș.a., care au
fixat un cadru modern de dezvoltare al țării etc.
În timpul domniei lui Cuza a fost conceput Codul civil și Codul
penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului
primar și au fost înființate primele universități din țară, respectiv cea de

121
la Iași (1860), care azi îi poartă numele, și cea de la București (1864).
Tot în această perioadă a fost organizată și armata națională.

La 11 decembrie 1861 Alexandru Ioan Cuza adresează românilor

„Proclamaţia privind recunoaşterea actului Unirii Principatelor
de către Poarta Otomană şi Puterile Garante”:

„Românilor,

Naţionalitatea Română este întemeiată. Unirea este

îndeplinită. Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute,
aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi,
s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a
înscris în datinile Naţiunilor.
Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi.
El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi
a condus Naţiunea către un falnic viitor.
În zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră
încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre
într-un singur Domn.
Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi
Patria, veţi şti a o întări. Să trăiască România!”
Iaşii in 11 Dechemvrie 1861

Important este să menționăm că în perioada respectivă în

Europa mai apar încă 2 state noi: Italia și Germania. Astfel după
diferite tentative nereușite, războaiele al doilea și al treilea pentru
independență s-au soldat cu unificarea a mare parte din Italia
actuală între 1859–1870. Iar după ce Franța a pierdut în urma
dezastruosului Război Franco-Prusac din 1870, în 1871 apare pe
hartă Germania.

122
123
 Secolul al XiX-lea
Gustave Theodor Pauly (1817—1867)

Gustave Theodor Pauly (sau Fiodor Hristianovici cum era numit în

Rusia), german de origine, a studiat la Universitatea din Berlin și și-a
început cariera ca militar. În anul 1841 își face stagiul militar în calitate
de cornet în regimentul de husari al ducelui Maximilian de Beauharnais.
A fost profesor de limbă germană la Casa de copii din Sankt Petersburg
și membru al Societății geografice din Rusia.
În anul 1862 acesta editează o carte cu un volum de circa 436
pagini, cu denumirea „Description ethnographique des peuples de
la Russie” care conține însemnări etnografice, descrieri detaliate
despre diferite popoare, ilustrații, hărți. Cartea a apărut la Sankt
Petersburg în limba franceză, cu acordul țarului Alexandru al II-lea și
susținerea Societății de Geografie din Rusia. Există și o traducere în
rusă a cărții.
În CUPRINS observăm că la popoarele de origine latină sunt
menționați românii sau valahii din Basarabia, anexată la imperiul rus în
1812, iar la pag. 131 autorul menționează:

„În anul 1642, într-un sinod mare desfășurat la Iași, a fost

luată decizia de a interzice în cultul divin limba slavonă,
introdusă începând cu anul 1440. Din acel moment, toate
cărțile religioase au fost traduse sau scrise în limba română.
Creștinismul timpuriu s-a răspândit în aceste regiuni,
printre coloniști romani, adevăratul nucleu al valahilor sau
românilor actuali. Ei recunosc supremația patriarhului
Constantinopolului”.
124
125
126
127
 Secolul al XiX-lea
Ioan Doncev (1821-1885)

Ioan Doncev a fost lingvist și învățător basarabean, reprezentant al

invățămîntului românesc în Chișinău, autor al primei gramatici scrise cu
litere românești în Basarabia. după ocuparea de Imperiul Rus în 1812.
Epoca în care Ioan Doncev și-a elaborat lucrările s-a caracterizat
printr-o libertate relativă. Actele oficiale de epocă releva existență in
Basarabia a unei mișcări naționale, care avea printre membrii săi pe
secretarul nobilimii Alexandru Cotruța, fratele său, judecătorul Carol
Cotruța, frații Casso, Ioan și Constantin Cristi, Constantin Cazimir și fiul
său.
Imboldul care l-a determinat pe Ioan Doncev să se angajeze in
elaborarea manualelor l-a constituit o circulară din 8 februarie 1861 a
șefului Direcției Școlilor din Basarabia, M. Peatin. Acesta, în baza unei
dispoziții a Circumscripției de invățămant Odesa, propunea invățătorilor
de la școlile județene din Chișinau, Hotin, Soroca și Bălți să se implice in
procesul de elaborare a manualelor pentru școală.
Ioan Doncev trece prin mai multe şcoli basarabene. La 4 mai 1829
este înscris la şcoala ţinutală din Chişinău, iar la 12 septembrie 1833 la
Gimnaziul regional nr.1 de băieți din localitate, pe care îl absolveşte în
1839.
După absolvirea studiilor gimnaziale este numit profesor de istorie
şi geografie la şcoala ţinutală din Tighina, tot aici mai predă latina şi
aritmetica. În 1847 reuşeşte să revină la Chişinău la şcoala ţinutală,
unde învăţase cândva. Aici predă limba română până în 1853.
128
 Necesitatea de a preda limba română la Gimnaziul de băieţi nr. 1
din Chișinău obligă direcția să-l angajeze în calitate de profesor de
limba română unde activează din 1853 și până la 1 martie 1866, când
Catedra de limba română este desființată.
În 1865 a editat, la tipografia lui Achim Popov din Chișinău, cea mai
modernă instituție a timpului, două cărți („Abecedă
rumână” și „Cursulu primitivu de limba rumână”) importante
pentru evoluția ulterioară a scrierii cu litere latine în Basarabia. Mai mult
ca atât, în perioada 1906-1917 la Școala Eparhială de Fete din Chișinău
se preda limba română în baza manualului lui Ioan Doncev.
Este interesantă remarca lui vizavi de alfabetul latin:
„Românii ca toate popoarele latine, se foloseau de litere latine până în
veacul al XV-lea, după care mitropolitul Moldovei Teoctist, de origină
bulgar, cu scopul ca păstoria lui să nu se unească cu biserica apuseană,
l-a convins pe Alexandru cel Bun să schimbe alfabetul latin cu cel
slavonesc... Aceasta a dus la aceia, că literatura română a început să se
scrie cu două alfabete: slavon-bisericesc (până la începutul secolului al
19-lea) și acel latinesc, care a rămas neschimbat în Transilvania și la alți
români uniți de peste hotare”.
În prezent o stradă din sectorul Râșcani al Chișinăului poartă
numele lui Ioan Doncev.

În „Cursulu primitivu de limba rumână”, autorul menționa:

„Limba română s-a predat în toate cele șapte clase ale

liceului regional din Chișinău, de la deschiderea lui în anul
1833, în mod obligatoriu pentru acei din elevii liceului care nu
doreau să învețe limba germană. Ca obiect care în multe
privinți are interesul său local, limba română se mai predă și în
unele școli (medii) ținutale din regiune: în No. 1 și No. 2 din
Chișinău, în Orhei, Bălți, Soroca și Hotin, în Seminarul teologic
din Chișinău, în multe școli comunale și aproape pe lângă
fiecare parohie din Basarabia […]”

129
130
131
 Secolul al XiX-lea
Alexander Iosifovich Zashchuk (1828—1905)

S-a născut în gubernia Sankt-Petersburg într-o familie de nobili. A

avansat în cariera militară până la rangul de general-maior. Din 1885 a
locuit în Ialta.
Primind indicația de elaborare a datelor statistice pentru Basarabia,
Alexander Iosifovich Zashchuk în 1862 a prezentat un studiu solid (în
două volume) de istorie, geografie, economie și industrie din vasta
regiune basarabeană, pentru care i sa acordat titlul de căpitan și o
sumă substanțială de bani. Extrase din această lucrare au fost, de
asemenea, publicate în revista “Colecție militară” din 1861, iar în 1863 a
fost publicată o recenzie extensivă la datele despre Basarabia pe
paginile acestei reviste.
Studiul respectiv a fost întitulat „Materiale pentru geografia și
statisticile din Rusia, colectate de ofițerii Statului Major
General. Regiunea Basarabia. Partea 1”, Editura E. Weimar, Sankt-
Petersburg, 1862 (Матерiалы для географiи и статистики Россiи,
собранные офицерами Генеральнаго штаба. Бессарабская область.
Часть 1).
La pag. 450 autorul menționează următoarele informații statistice
importante despre populația Basarabiei:

„Populația dominantă a Basarabiei, circa ¾ (74%) sunt

moldoveni. Moldovenii, numindu-se Români, se deosebesc de
frații lor de peste Prut din principatele unite Moldova și
Valahia, care în ultima perioadă vreau să demonstreze originile
lor Romano-Dacice, ceea ce într-un fel este corect dacă de luat
în calcul că țările în care locuiesc în prezent Românii, formau
132
hotarele imperiului Roman antic; aici un timp îndelungat au
fost legiunile romane...
Trebuie să recunoaștem că Românii nu s-au supus
influenței popoarelor care i-au dominat, pentru ca sângele lor
să nu se amestece cu sângele barbarilor, pentru ca în
caracterul, obiceiurile, după cum se vede și din limba
Românilor, fiecare din aceste popoare să nu-și pună
amprentele lor, care ar șterge trăsăturile dominante ale
naționalității romane...

Un lucru important este că A. I. Zashchuk relatează că în Basarabia

74% din populație o constituie românii moldoveni. Or, studiul autorului
este axat exact pe culegerea datelor statistice despre Basarabia și aici
tabloul este foarte clar.
Nu este de mirare de ce după anul 1861, când Unirea Principatelor
Valahia și Moldova s-a produs și a fost recunoscută de marile puteri,
politica țaristă a încercat și acest lucru se vede și în recensâmântul
populației Imperiului Rus din 1897, să diminueze numărul populației
băștinașe din Basarabia, cunoscând foarte bine că exista mereu riscul
ca românii basarabeni să dorească unirea cu ceilalți români de peste
Prut într-un singur stat.
Deaceea, în acel rencesământ, românii moloveni din Basarabia erau
numiți doar moldoveni cu o pondere de circa 47% din totalul populației,
pentru a-i îndepărta și mai mult de frații lor de peste Prut. Se poate de
observat ușor că cifra de 74% a fost pur și simplu inversată în 47%.
Despre aceste șiretlicuri se poate cunoaște din alte date statistice,
inclusiv, din harta etnografică a Basarabiei, întocmită de basarabeanul
Alexis Nour în anul 1916, conform căreia în Basarabia circa 67% din
populație o constituie românii.

133
134
135
 Secolul al XiX-lea
Karl Marx (1818-1883)

Karl Marx s-a născut în Trier, Germania, într-o familie cu vechi și

ramificate tradiții rabinice: ambii lui părinți se trag din familii cunoscute
de rabini, unica excepție fiind o soră a mamei lui care era căsătorită cu
un evreu bancher (bunicul fondatorului concernului olandez Philips).
A fost un filozof, istoric, economist, sociolog și jurnalist,
întemeietor, împreună cu cu Friedrich Engels al teoriei socialismului
științific, teoretician și lider al mișcării muncitorești. A avut o influență
importantă asupra istoriei politice a secolului al XX-lea.
Karl Marx împreună cu Friedrich Engels a scris și a publicat în
1848 și Manifestul Partidului Comunist. Abordarea sa este vizibilă din
prima linie a primului capitol al Manifestului: "Istoria tuturor societăților
cunoscute este istoria luptei de clasă". Apelând la ideea de luptă de
clasă Marx nu făcea totuși decât să preia un concept folosit de mult
timp deja de către istoricii burghezi în studiile lor. Una dintre
principalele sale lucrări economice ale lui Marx este „Capitalul”, publicat
în 4 volume. Lucrul asupra lucrării date a început în 1858.
În colecția „K. Marx, F. Engels. Opere, ed. 2, vol. 10”,
Moscova, 1958, p.495, Marx a menționat următoarele:

„Administrația rusească din toate județele Basarabiei a

ordonat să fie arse orașele și satele în momentul apropierii
inamicului. Acest ordin este cu atât mai ridicol, cu cât, după
cum rușii înteleg prea bine, românii basarabeni nu vor regreta
plecarea lor mai mult decat românii din Valahia și Moldova”.
136
137
138
 Secolul al XiX-lea
Friedrich Engels (1820-1895)

Engels s-a născut în oraşul Barmen din Renania la 28 noiembrie

1820. A urmat şcoala din Barmen şi apoi liceul din Elberfeld. În 1841 a
venit la Berlin pentru a audia cursurile de la Universitatea din Berlin. În
acest timp, cât priveşte concepţiile sale filozofice, Engels s-a apropiat
de hegelienii de stînga, iar în politică era democrat-revoluţionar.
În august 1844, Engels, în drum spre Germania, se întîlneşte la
Paris cu Marx. Rodul teoretic al întîlnirii lor a fost lucrarea
comună „Sfînta familie”. În 1845 Engels publică Situaţia clasei
muncitoare din Anglia, iar între 1845-1846 elaborează împreună cu
Marx, care se afla expulzat la Bruxelles, Ideologia germană. Engels a
fost, alături de Karl Marx, fondator al socialismului ştiinţific şi
al materialismului dialectic şi istoric.
Engels a fost un gînditor şi un savant: filozof, economist, istoric,
cunoscător al ştiinţelor naturii şi al artei militare, literat, lingvist. A
îmbinat activitatea de îndrumare a mişcării muncitoreşti internaţionale
revoluţionare cu o bogată operă ştiinţifică.

În colecția „K. Marx, F. Engels. Opere, ed. 2, vol.22”, Moscova,

1962, p.30-31, F. Engels a menționat următoarele:

„Finlanda este finlandeză și suedeză, Basarabia –

româneasca, iar Polonia Congresului – poloneză. Aici nici nu
poate fi vorba de unirea unor neamuri înrudite, care poartă
numele de rus, aici avem de a face pur și simplu cu o cucerire
prin forță a unor teritorii străine, pur și simplu cu un jaf”.
139
140
141
142
 Secolul al XiX-lea
Konstantin Mihaliciuc (1840-1914)

Konstantin Petrovich Mikhalchuk a fost un lingvist și etnograf

ucrainean, membru cu drepturi depline al Societății Științifice Taras
Șevcenko din Lvov și din Kiev, Societății din Kiev a cronicarului Nestor.
A fost și fondatorul dialectologiei ucrainene. Autor al mai multor lucrări
în domeniul lingvisticii (fonetică și morfologie istorică, geneza limbii
ucrainene etc.). Una dintre figurile cheie ale filologiei ucrainene în
epoca târzie a Imperiului Rus.
Pentru prima dată, a realizat o descriere sistematică a dialectelor
ucrainene pe baza materialelor comparative obținute după un studiu al
dialectelor ucrainene în cadrul unui singur program, a determinat
diviziunea dialectică a limbii ucrainene, a subliniat limitele distribuției a
trei dialecte - nord, sud-vest și sud-est - și unități mai mici de separare
dialectică. A pregătit prima hartă a dialectelor ucrainene. A fundamentat
divizarea dialectelor în vech și noi, a oferit o explicație pentru originea
multor fenomene ale dialectelor moderne.
El a optat pentru dreptul limbii ucrainene la o dezvoltare
nestingherită. În toate articolele sale, publicate în ziare și reviste, a
vorbit în apărarea limbii date și, de asemenea, a căutat să dezvolte
cultura. Pentru lucrările științifice despre filologia ucraineană, Academia
de Științe din Sankt Petersburg l-a numit membrul său corespondent.
În anul 1871 Mikhalchuk elaborează „Harta limbilor și graiurilor
sudice din Imperiul Rus" (Карта южнорусских наречий и говоров).
Pe hartă este indicat că de la Tisa și până la Nistru locuiesc românii
(culoarea nr. 6 marcată cu verde închis).
143
144
145
 Secolul al XiX-lea
Paul Vidal de La Blache (1845-1918)

A fost geograf și geopolitic francez, creator al școlii geografice

franceze, în care se acordă o importanță deosebită geografiei umane.
În anul 1891 a fondat revista franceză de geografie "Annales de
géographie". În 1894, el a publicat “Atlasul de istorie și geografie”, una
dintre primele cărți constând în principal din hărți însoțite de scurte
comentarii sintetice.
După mai mulți ani de muncă universitară, îm 1917 el susține
formula organizării regionale în jurul marilor orașe. În februarie 1917
Comitetul de studiu al Ministerului Afacerilor Externe din Franța era
prezidat de Lavisse asistat de Vidal de La Blache, care de data aceasta
reunește elita istoricilor și geografilor din Franța, inclusiv Sorbonne.
Rapoartele prezentate în acest comitet pregătesc acțiunea geografilor,
pentru a decide, sub o expertiză recunoscută atunci, noua hartă a
Europei politice.

În anul 1898 apare atlasul „Histoire Et Géographie – Atlas

Général Vidal-Lablache", Librairie Armand Colin, Paris. Dacă privim
atent pe „Harta etnică a părții europene a Imperiului Rus",
putem observa că Paul Vidal de La Blache indică că Basarabia este
populată de români. Pe această hartă românii sunt marcați cu culoarea
verde.

146
147
148
 Secolul al XX-lea
Serghei Iujakov (1849-1910)

A fost un sociolog rus și publicist. S-a născut în familia unui general

de cavalerie. A studiat la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității
din Novorossiysk. Tinerețea a petrecut-o în Odessa, unde a activat ceva
timp în administrația publică locală.
Profesionalismul acestuia în domeniul cercetării societății, a
cunoașterii proceselor sociale, i-a permis să publice diferite lucrări
importante.
În 1882-1884 - angajat permanent al "Notei Patriei", în același timp
a postat articole în "Afaceri", "Buletinul Europei" și "Prospectul Odessa".
În 1884-1885 a colaborat cu "Gândul rusesc". În 1885-1889 a fost
membru al consiliului de redacție al "Mesagerului de Nord", în perioada
1893-1898 – membru al consiliului editorial al "Bogăția Rusiei", unde a
condus departamentul de politică externă.
A fost redactor-șef la „Enciclopedia Mare”, în 22 de volume
(1900-1909). Marea Enciclopedie este un dicționar de informații
generale în toate domeniile, fiind o encyclopedie universală din Rusia,
publicată de editura "Iluminism" (Sankt-Petersburg) împreună cu
Institutul Bibliografic Leipzig din Viena.
În „Enciclopedia Mare”, vol. 16, Sankt-Petersburg, 1904, p.
458 este reflectată Harta Etnografică a Rusiei europene. Pe hartă este
indicat clar că Basarabia este populată de români (nr. 8 al culorii din
legendă).

149
150
151
152
 Secolul al XX-lea
Adolf Marx (1838-1904)

Adolf Marx a fost editor, pedagog, colecționar de melodii populare.

S-a născut în orașul polonez Szczecin, aflat lângă hotarul cu Germania,
în familia unui producător de ceasuri. După absolvirea școlii comerciale,
a lucrat în comerțul cu cărți. În 1859 s-a mutat în Rusia, a lucrat timp
de cinci ani cu librăria F. Bitepazh. În 1864-1869 a predat limbi străine,
a lucrat ca funcționar în administrația căii ferate Peterburg-Varșovia.
În 1869, A. Marx a publicat prima carte "Tabelul statistic al statelor
și posesiunilor tuturor părților lumii", iar în 1896 a construit și a deschis
propria tipografie în St. Petersburg. În ea activau 700 de muncitori în 2
schimburi de muncă.
Conform testamentului, după moartea sa în 1904, editura a fost
transformată într-o societate pe acțiuni. În 1914, celebrul editor
I.D.Sîtin achiziționează majoritatea acțiunilor, iar în 1917 editura și-a
încetat activitatea.
În „Atlasul general geografic și statistic de buzunar”,
publicat în 1908 la Sankt Petersburg, la pag. 11 este indicat că
„Poporul român în mărime de 10 mil. de oameni populează
România, Bucovina, Basarabia, Ungaria și Serbia de Est.”
La pag. 18 este indicat că „în România, Basarabia, Bucovina,
Ungaria de Sud-Est și Serbia de Sud-Est se vorbește limba
română.” În harta cu Nr. 12 „Distribuția popoarelor globului
pământesc” este indicat că „În spațiul geografic de la Nistru și
până la Tisa locuiesc români.’
153
154
155
156
157
 Secolul al XX-lea
Alexei Kuropatkin (1848-1925)

A. Kuropatkin s-a născut în localitatea Șeșurino, gubernia Pskov,

Rusia, într-o familie de nobili. A fost fiul căpitanului pensionar Nikolai
Emelyanovich Kuropatkin. A fost militar, om de stat rus, general de
infanterie, ministru de război, membrul Consiliului de Stat în guvernul
țarist.
La 1 ianuarie 1898 a fost numit șef al Ministerului de Război, iar la
1 iulie a aceluiași an, ministru de război, funcție pe care o deține până
la 7 februarie 1904. Din 1906 – membru al Consiliului de Stat, dar fiind
ministru al războiului a participat la reuniunile sale din 1898.
În timpul primului război mondial, a fost numit în funcția de
comandant al Armatei a 5-a a Frontului de Nord, iar apoi comandantul-
sef al frontului nordic.
Din 22 iulie 1916, Kuropatkin – guvernator general și comandant al
districtului militar din Turkestan. În primăvara anului 1917, Kuropatkin a
fost eliberat din funcția sa de către Consiliul de la Tashkent al
deputaților soldați și muncitori, plasat în arest la domiciliu și trimis la
Petrograd, unde a fost eliberat de către guvernul provizoriu.
La 5 iunie 1917 a fost numit membru al Comitetului Alexander
pentru răniți, iar după lovitura de stat din octombrie 1917, organizată
de bolșevici, Kuropatkin s-a întors în localitatea de baștină.

158
 În lucrarea „Sarcinile armatei care nu țin de politica
națională rusă”, publicată în anul 1910 la Sankt Petersburg, autorul
menționează informații relevante despre românii basarabeni. Acestea
sunt actuale și în anul 2018.

La pag. 338 A. Kuropatkin relatează următoarele:

„Populația românească din Basarabia, provincie alipită în

urmă cu 100-120 de ani, și în prezent mai trăiește încă izolată
de populația rusă. Nu există nici o îndoială că, dacă la începutul
secolului al XIX-lea Rusia ar fi anexat toate principatele
române, populația lor ar rămâne nu numai străină, ci ar deveni
ostilă celei ruse, iar în locul unei Poloniei, noi am avea slăbirea
Rusiei prin două Polonii. În viitor, fie printr-un acord de pace,
fie după război, dar ar trebui să ne așteptăm ca și poporul
român din să se unească ".

Observăm că Kuropatkin, fiind un om politic și militar de cel mai

înalt calibru în guvernul rus, a spus lucrurilor pe nume, a evitat să
vorbească cu jumătăți de măsură. Astfel, acesta a confirmat că
Basarabia este un teritoriu românesc și mai devreme sau mai târziu, toți
românii se vor uni în cadrul unui stat.
Astfel afirmațiile lui Kuropatkin, făcute cu 8 ani înainte de Marea
Unire din 1918 a tuturor românilor într-un singur stat național arată că
acesta era un vizionar care cunoștea foarte bine etnogeneza proceselor
politice derulate la periferia imperiului rus și estima evoluția istoriei cu
mulți ani înainte de materializarea unor evenimente istorice concrete.

159
160
161
 Secolul al XX-lea
Nicolai Nicolai Durnovo (1842-1919)

Nicolai Nicolai Durnovo a fost consilier titular, publicist rus, tatăl

faimosului lingvist, academicianul Nikolai Durnovo (1876-1937). Nicolai
Nicolai Durnovo a fost fiul căpitanului Nikolai Apollonovici Durnovo
(1816-1861) și contesei E. N. Saltîkova.
În perioada 1879-1886 a fost redactor-editor al ziarului moscovit
„Восток”. În 1902, a publicat un ziar în România în limba rusă și
franceză. O perioadă îndelungată articolele lui N.N. Durnovo erau
publicate în ziarul central din Sankt Petersburg, “Санкт-петербургские
Ведомости”. Multe articole de-ale sale abordează problemele bisericii.

În articolul „По поводу столетия присоединения

Бессарабии к России”, publicat în „Санкт-петербургские
Ведомости”, Nr. 118 din 27 mai anul 1912, pag. 1, autorul
menționa:

„Școlile din Basarabia au ca scop transformarea românilor

basarabeni în velicoruși, ceea ce nu este posibil ... În aspect
culural, Basarabia este mult în urma României. Dar ce
comparație poate exista între Chișinău și Iași? Iași este un
oraș curat, frumos din toate punctele de vedere, cu clădiri
arhitecturale, bune, universitatea și alte instituții de
învățământ superior, iar Chișinăul este un oraș mizerabil ... și
timp de 100 de ani nu s-a reușit transformarea lui intr-un oraș
european.”

162
163
164
 Secolul al XX-lea
Casso Lev Aristidovici (1865-1914)

Casso Lev Aristidovici, ministrul educației publice din Rusia (1911-

14). Mare proprietar de pământ (nobil ereditar din Basarabia). S-a
născut și a studiat în Paris, apoi în Heidelberg, Berlin). A fost un avocat
prin educație, autorul lucrărilor de drept civil. În 1892, profesor asociat
la Universitatea din Derpt (Tartu), din 1895 – profesor la Universitatea
Harkov și din 1899 la Universitatea din Moscova. În 1908-1910, director
al liceului imperial.
Casso vizita Basarabia și, deoarece cunoștea bine dreptul, în 1893 a
fost ales timp de trei ani în calitate de magistrat de onoare de către
Adunarea Zemstvei Soroca. Din septembrie 1910 este numit guvernator
șef al ministerului, iar din februarie 1911 – ministru al învățământului
public din Rusia. Din 06.12.1911 este totoată și consilier secret de stat.
În 1913 Casso publică lucrarea „Rusia pe Dunăre și formarea
provinciei Basarabia”. La pag. 229 Casso menționează următoarele
despre populația Basarabiei:

„Din acest ultim punct de vedere, populația romană a

jumătățior Moldovei și a Valahiei parcă ar delimita slavii nordici de
cei sudici... Acest gând a fost expus și de unul din diplomații noștri:
„Acest popor – Românii – au o amprentă deosebită și nu pot
ascunde. Privind pe hartă, mă cuprinde dezamăgirea că acest
popor, străin slavilor, locuiește la poalele frumoase ale Carpaților,
fiind ca un obstacol în calea apropierii popoarelor slave...”
Dacă în locul acestor români erau serbi sau bulgari, cât de ușor
s-ar fi hotărât problema estică sau slavă...”
Astfel. Casso recunoaște că Basarabia este românească.
165
166
167
 Secolul al XX-lea
Lavisse Ernest (1842-1922) Rambaud Alfred (1842-1905)

Lavisse Ernest s-a născut în nordul Franței, în satul Nouwon-en-

Tieras în 17 decembrie 1842. A studiat în Paris la Liceul Charlemagne și
la Școala Normală Superioară. După războiul franco-prusac, Laviss a
plecat în Germania pentru un stagiu cu Weitz. Întorcându-se la Paris, a
predat la Lycée Henry IV, la Școala Normală Superioară și la Sorbona. A
participat activ la reforma sistemului educațional. A fost ales în
Academia Franceză în 1892. S-a ocupat foarte mult de istoria Prusiei, în
special despre activitatea lui Frederick cel Mare. Cunoscut ca editor de
lucrări colective extinse.
Rambaud Alfred a fost un istoric cunoscut francez și om de stat,
membru corespondent al Academiei de Științe Imperiale din Sankt
Petersburg (1878), membru al Academiei de Științe Politice și Morale
(1897). A absolvit Școala Normală Superioară (1864) din Paris. Din
1881 profesor la universitatea din Sorbona. În 1895-1903 senator, în
1896-1898 ministrul educației publice. A mers de mai multe ori cu o
misiune diplomatică în Rusia. El a acordat o atenție deosebită istoriei
politice (în special Bizanțului, Rusiei, Germaniei) și istoriei relațiilor
internaționale. Un susținător al apropierii Franței de Rusia, Rambo
Alfred și-a dedicat lucrările principale istoriei Rusiei.
Una dintre lucrările importante ale acestor doi autori este „Istoria
secolului al XIX-lea” care a apărut în rusă inițial în 8 volume în anii
1897-1903. Aceștia abordează nu doar pe viu evenimentele politice ale
secolului al XIX-lea în toate țările europene, dar acordă acestora un
caracter foarte informativ.
Autorii folosesc un limbaj plin de expunere, o abundență de fapte
citate, o analiză detaliată a surselor evenimentelor istorice – aspecte
168
prin care se distinge această lucrare. Relația și rădăcinile comune ale
evenimentelor istorice din diferite țări și influența lor reciprocă sunt
descrise în detaliu.
În „Istoria secolului al XIX-lea: Volumul II”, Editura: Ediția
Socială și Economică de Stat, Moscova, 1938, autorii relatează informații
importante despre românii dintre Tisa și Nistru.

La pag. 207 se menționează:

„Conform păcii semnate în anul 1792 la Iași, turcii au obținut

înapoi principatele Moldova și Valahia care au fost pur și simplu
ruinate de rechizițiile rusești (preluarea bunurilor de la populație)
și pustiite de ciuma adusă de armata turcă. S-au întors vremurile
tulburi: domnitorii români erau schimbați foarte des…”

La pag. 208 se menționează:

„Ocupația rusă (1806-1812); furtul Basarabiei. Acest conflict

deja în anul 1806 a condus la ocuparea ambelor teritorii românești
de către armata rusă; noua ocupație a fost pentru principate și mai
grea ca cele precedente deoarece a durat 6 ani”

La pag. 209 se menționează:

„Pacea de la București (1812) a legitimat o nouă împărțire a

României. La furtul Bucovinei de către austrieci în 1775 acum s-a
adăugat furtul Basarabiei de către ruși. Boierii din Valahia s-au
adresat Porții printr-un protest energic, care a avut aceleași
consecințe minore ca și în anul 1775. Poporul la fel a simțit dureros
acest furt asupra identității sale naționale. După cum menționa
scriitorul român Draghici, „pe măsura apropierii zilei de
materializare a acordului dintre ruși și turci, poporul, adunându-se
în grupuri, traversa de nenumărate ori Prutul în ambele sensuri și,
ca o gloată, mergea prin sate. În decurs de câteva săptămâni, toți
își luau rămas bun de la tați, mame, frați, rude…până în
momenntul, în care s-au despărțit pentru totdeauna”. Râul Prut din
acea clipă despărțea teritoriile românești și era numit un râu
blestemat”
Informațiile reflectate în lucrare denotă furtul Basarabiei din
principatul Moldova și suferințele populației românești.
169
170
171
172
173
 Secolul al XX-lea
Vladimir Ilici Lenin (1870-1924)

S-a născut în localitatea Simbirsc, Imperiul rus. În mai 1887 a fost

arestat și exmatriculat de la Universitatea din Kazan pentru participarea
la un protest studențesc. A continuat să studieze în particular și în 1891
a primit licența în avocatură.
Se dedică activității revoluționare de schimbare a puterii în Rusia. A
condus partidul bolșevic din Rusia, ajuns la putere în urma unei lovituri
de stat pe 7 noiembrie 1917. A studiat învățătura lui Marx și Engels și a
fondat ideologia cunoscută sub numele de leninism. Existența URSS
(1922-1991) a demonstrat lipsa funcționalității sistemului social-
economic și politic bazat pe ideologia marxist-leninistă. Lucrările sale au
fost publicate în 54 volume în anii 60-80 ai sec. al XX-lea.
În „Culegerea completă de lucrări” (martie-iulie 1914), vol.
25, pag. 271, publicată în anul 1969 la Moscova, Lenin menționa
următoarele cu privire la națiunile din imperiul rus:
„Particularitatea acestui stat național, în primul rând, este
că:
o "străinii" (care formează majoritatea populației în
ansamblu - 57%) locuiesc la periferie;
o în al doilea rând, că asuprirea acestor străini este mult
mai puternică decât în statele vecine (și chiar nu numai în
cele europene);
o în al treilea rând, faptul că, într-o serie de cazuri,
naționalitățile asuprite care trăiesc la periferie își au
rudele de cealaltă parte a graniței care se bucură de o mai
174
 mare independență națională (este suficient să amintim
cel puțin frontiera de vest și sud a imperiului rus -
finlandezii, suedezii, polonezii, românii)”.

În „Culegerea completă de lucrări”, vol. 30, pag. 349 Lenin

menționa că:

„...un număr enorm de români și serbi trăiesc în afara

statelor naționale a lor”

Iar în „Culegerea completă de lucrări” (mai-iulie 1917), vol.

32, pag. 7 (text preluat din ziarul „Правда”, Nr. 46 din 15 (2) mai
1917), publicată în anul 1969 la Moscova, Lenin menționa următoarele
cu privire la națiunile din imperiul rus:

„Împărații au realizat politica de anexare în mod dur,

schimbând un popor pe altul, în baza acordurilor cu alți
monarhi (împărțirea Poloniei, înțelegerea cu Napoleon privind
Finlanda etc.), precum proprietarii de terenuri au schimbat
țăranii iobagi între ei”

Astfel, Lenin foarte clar arată că Basarabia și Transilvania este

locuită de români și, din motive imperiale, Basarabia a fost anexată de
imperiul rus în 1812, iar Transilvania se află în componența imperiului
austro-ungar. Totodată, în afară de români, imperiul rus a anexat și o
parte din Finlanda, Polonia etc. – fapte confirmate în nenumărate
documente, inclusiv enciclopedii electronice online (e suficient să
deschidem www.wikipedia.ru).
Aceste constatări denotă încă o dată în plus că adevărul nu poate fi
ascuns la infinit și, mai devreme sau mai târziu, acesta va ieși la
suprafață.

175
176
177
178
179
 Secolul al XX-lea
Ilya Abramovici Efron (1847-1917)

S-a născut în Vilna, Imperiul Rus. A fost unul dintre cei mai
renumiți editori ruși de până la lovitura bolșevică din 7 noiembrie 1917.
După ce a obținut studii la domiciliu sub îndrumarea tatălui său (un
comerciant înstărit), a promovat examenul și a primit un certificat de
maturitate în gimnaziul din Lomzhinskaya. Apoi a ascultat prelegeri la
Școala de la Varșovia.
În 1880, I.A. Efron a cumpărat o litografie în Sankt Petersburg
(casa nr. 6 din Prachechny Pereulok), iar apoi în 1889, împreună cu
editura germană Brockhaus, a înființat editura "F. A. Brockhaus - I.A.
Efron", care a produs aproape toate enciclopediile mari ale limbii ruse
ale vremii. Editura "F. A. Brockhaus - I.A. Efron" a publicat cea mai
mare enciclopedie universală pre-revoluționară din Rusia: „Dicționarul
enciclopedic a lui Brockhaus și Efron”, Editura Semenovskaya
Typolithographya (I.A. Efron), Sankt-Petersburg, anii 1890-1907.
Dicționarul constă din 86 de volume (82 principale și 4 suplimentare).
Anual erau editate 4-5 volume. Primele 8 volume au fost publicate
subediția generală a profesorului I. E. Andreevsky, iar următoarele –
sub ediția profesorului F. F. Petrushevsky –profesor emerit la
Universitatea imperială din St. Petersburg, consilier de stat (din 1878).
După cum menționează portalul principal de documente istorice rus
www.runivers.ru, astăzi, dicționarul respectiv este o enciclopedie
științifică în care multe dintre articolele sale au o valoare istorică
excepțională.

180
 În vol. 53, la pag. 270 se menționează următoarele:

„Noul război ruso-turc (1806-1812) a fost însoțit de o

ocupație de patru ani a principatelor Dunării de către trupele
rusești și s-a încheiat cu tratatul de la București, conform
căruia o parte din principatul Moldova, adică teritoriul dintre
Prut și Nistru (numit Basarabia) cu cetățile Hotin, Bender,
Akkerman, Chilia și Ismail a fost anexat de Imperiul Rus.
Influențat de războaiele ruso-turce și mai ales de revolta
greacă din 1821, printre poporul român s-a trezit conștiința
națională... ”

Astfel e ușor de înțeles că Basarabia – parte a principatului

Moldova, anexată în urma înțelegerii dintre Imperiul Rus și Imperiul
Turc în anul 1812, este populată de români.
La pag. 283 se menționează următoarele despre români:

„Românii locuiesc în număr mare în regatul României (n.a.,

după unirea Valahiei cu Moldova de peste Prut în 1859), în
Basarabia (n.a., după anexarea de către Rusia în 1812) care
aparține Imperiului Rus, în cea mai mare parte a Bucovinei, în
partea de est a Ungariei, în Transilvania, Macedonia, Istria și
Dalmația”

Astfel putem deja a câta oară constata că poporul român a fost

continuu despărțit datorită intereselor marilor imperii.

181
182
183
184
185
 Secolul al XX-lea
Anuarul Statistic al Rusiei (1915)

Anuarul Statistic prezintă o culegere de date statistice ale unei țări

pentru o anumită perioadă de timp. Totodată acesta este unul din
instrumentele tradiționale ale statisticii oficiale, care permite
cunoașterea evoluției societății, ca fundament esențial în elaborarea
tuturor politicilor publice. Anuarul cuprinde cele mai recente date
statistice disponibile din diverse domenii.
Anuarul Statistic al Rusiei din anul 1915 (Статистический
ежегодник России – 1915 год) este o ediție al Comitetului Statistic
Central din Petrograd. În perioada dată redactor-șef al Anuarului a fost
Nicolai Beleavschii (1869-1827) – profesor de drept polițienesc la
Universitatea Yuriev, autor al publicațiilor privind economia politică,
statistica și dreptul polițienesc.
La pag. 72 este reflectată „Distribuția procentuală a populației
Imperiului rus după limba maternă și alfabetizare”. Observăm că
în rândul nr. 5 figurează limba romanică sau română (vorbită
preponderent în Basarabia). Cea mai gravă situație din tabelul dat ține
de nivelul extrem de ridicat de analfabetizare a populației vorbitoare de
română – 91,7%. Or, este cunoscut că regimului țarist nu s-a ocupat
serios de sporirea alfabetizării Basarabiei. Totodată, putem remarca că
doar 68,6% din polonezi și 47,4% din letoni și lituanieni erau
analfabeți, fapt explicat prin rădăcinile și realitățile istorice ale
popoarelor respective.
La pag. 104 este reflectată „Distribuția populației după starea
civilă și limba maternă”. La fel este indicată în rândul nr. 5 limba
romanică (vorbită preponderent în Basarabia).

Cunoaștem că denumirea de romanică provine de la latinescul

Romanus. Or, aceste date ne demonstrează clar că specialiștii care au
întocmit anuarul, cunoșteau că în Basarabia se vorbește limba română –
o limbă romanică. Acest fapt este confirmat și de cea mai mare
enciclopedie din lume Wikipedia:
https://ru.wikipedia.org/wiki/Романские_языки.

186
187
188
189
 Secolul al XX-lea
Lev Semionovich Berg (1876-1950)

S-a născut în or. Bender, Basarabia, într-o familie evreiască. Tatăl

său era notar, iar mama, gospodină. A fost un cunoscut geograf rus. În
anii 1885-1894 a studiat la gimnaziul II din Chișinău, pe care l-a
absolvit cu medalia de aur. În 1894 a adoptat luteranismul pentru a
obține dreptul la învățământul superior în cadrul Imperiului Rus.
A fost membru corespondent (1928) și membru (1946) al Academiei
de Științe a URSS, Președinte al Societății Geografice a URSS (1940-
1950). L. Berg a elaborate lucrările fundamentale în ihtiologie, geografie
și teoria evoluției.
În anul 1918 publică: „Basarabia. Ţara – oamenii – economia”,
Edutura „Огни”, Petrograd („Бессарабия. Страна. Люди. Хозяйство.”
Петроград). La pag. 87 Berg menționează despre populația Basarabiei:

„Moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova,

Basarabia și în guberniile Podolsk şi Herson. Într-un număr nu
prea mare ei locuiesc şi în gubernia Ekaterinoslav. De românii
din Valahia sau valahi se deosebesc nesemnificativ la nivel
dialectologic. Pe români îi cunoștea deja cronica rusă,
numindu-i volohi, iar slavii de sud îi numeau vlahi. După
secolul al XIV-lea, la polonezi și ruși capătă popularitate altă
denumire a românilor – munteni, nume luat din română și
înseamnă munteni, din latină „montes” – „munte”, în special
Carpații.”
Astfel, L. Berg recunoaște că românii moldoveni populează
Basarabia.
190
191
192
 Secolul al XX-lea
Nicolai Ivanovici Kareev (1850 — 1931)

N.I. Kareev a fost istoric și sociolog rus, profesor. S-a născut în

gubernia Smolensk. A studiat la cel de-al 5-lea Gimnaziu din Moscova
(până în 1869), iar în 1873 a absolvit cursurile de la departamentul de
istorie și filologie din cadrul Universității din Moscova, iar în al patrulea
an de studii s-a transferat la departamentul istoric.
În timpul Revoluției din 1905-1907, a intrat în rândurile Partidului
Cadet și a fost ales membru al primei Dume de Stat. Din 1910 –
membru corespondent al Academiei de Științe din St. Petersburg (din
1917 – Academia Rusă de Științe), din 1929 – membru onorific al
Academiei de Științe a URSS.
În iulie-august 1914, el a fost în captivitate germană timp de cinci
săptămâni. La mijlocul lui septembrie 1918, el a fost arestat împreună
cu întreaga sa familie în Zaitsev (pe moștenirea rusească a lui O.P.
Gerasimov din provincia Smolensk) și s-a aflat în arest la domiciliu timp
de cinci zile.
Kareev a fost, de asemenea, autorul manualelor despre istoria
antică, din Evul Mediu și nouă, "Principalele generalizări ale istoriei
lumii" (ghid de studiu), care au fost reproduse de mai multe ori.
În present, numele lui Kareev îl poartă concursul național rus de
lucrări științifice ale studenților, absolvenților și tinerilor oameni de
știință din domeniul sociologiei (Asociația Sociologică Rusă,
departamentul sociologic al Universității de Stat din Moscova).
În anul 1919 N.I. Kareev publică lucrarea „Curs general al
istoriei din secolul al XIX-lea și al XX-lea până la începutul
războiului mondial”, Editura I. D. Sîtin, Moscova. Lucrarea reprezintă
193
un curs generalizat de prelegeri despre istoria Europei din secolul al
XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Scopul lucrării a fost de a da o
idee generală despre evoluția evenimentelor și despre dezvoltarea vieții
publice. Cartea relevă nu doar aspectele politice a istoriei, dar și
economice, morale cu privire la natura dezvoltării istoriei moderne.
La p. 124 autorul menționează:

„Analizând istoria relațiilor internaționale în sec. al 19-lea,

trebuie de acordat o atenție specială „subiectul estic” – termen
care include un complex de subiecte mai specifice cu privire la
Imperiul Turc sau, mai bine spus, posesiunile europene ale
acestuia, locuite de populații de alte etnii: greci, români și
popoare de origine slavă”.

În continuarea celor expuse la pag. 124, la pag. 128 autorul

relatează:

„Achiziționarea Basarabiei de către Rusia a fost confirmată,

dar amestecul în treburile Imperiului Otoman a fost negat”.

În baza celor menționate de N.I. Kareev, se poate concluziona că

acesta a confirmat că Basarabia, parte a principatului Moldova, este
locuită de români și Rusia pur și simplu a preluat-o de la Imperiul Turc,
în baza tratatului din 1812.

194
195
196
197
 Secolul al XX-lea
Noua Enciclopedie internațională

Noua Enciclopedie Internațională a fost o enciclopedie americană

publicată pentru prima dată în 1902 de Dodd, Mead and Company.
Enciclopedia a fost populară, iar retipăririle au fost făcute în 1904,
1905, 1907 (corectate și extinse la 20 de volume), 1909 și 1911. A
doua ediție a apărut între 1914 și 1917 în 24 de volume.
Coordonatorii principali ai enciclopediei au fost Frank Moore Colby,
Talcott Williams, Herbert Treadwell Wade.
În volumul 20 al enciclopediei, la pag. 219 sunt relatate următoarele
informații despre români:

„În documentele ungare din secolul al XIII-lea românii apar

sub numele de Blaci, Olahi sau Walachi ca o populație agricolă
și pastorală care beneficiază de anumite privilegii și autonomie
locală.
În circumstanțele care sunt puțin cunoscute, unii dintre
acești prinți au înființat, la sfârșitul secolului al XIII-lea și al
XlV-lea, principatele românești autonome ale Țării Românești
și ale Moldovei, care s-au dezvoltat rapid spre sud și est până
când cel dintâi a ajuns la Dunărea de Jos și cel din urmă la râul
Nistru.”

Astfel este foarte clar relatat că ambele maluri ale Prutului sunt
populate de români. Totodată e menționat că străinii (în cazul nostru
ungurii) îi numeau pe români blaci, olahi, walahi.

198
199
200
 Secolul al XX-lea
Captain John Kaba (sfârș. sec. al XIX-lea – înc. sec. al XX-lea)

Colonelul W. N. Haskell, directorul Administrației de Ajutor

American pentru România, a sosit pe 21 aprilie 1919 în București.
Acesta a solicitat căpitanului armatei americane John Kaba să realizeze
un studiu politic și economic din Basarabia din numele Administrației de
Ajutor American, o organizație înființată de Congresul SUA să acorde
asistență umanitară și să combată foametea pe scară largă în Europa
imediat după primul război mondial.
Kaba a fost trimis la Basarabia ca membru al Comisiei Hoover în
România pentru a servi ca ofițer de supraveghere al misiunii, pentru a
asista la distribuirea corectă a alimentelor trimise de aliați, pentru a
studia nevoile provinciei și, în final, pentru a trimite un raport înapoi.
Kaba a publicat un raport de 34 de pagini la 30.06.1919, întitulat
„Analiza politico-economică a Basarabiei” („Politico-economic
Review of Basarabia”), însoțit și de o hartă etnografică.
Autorul menționează la pag. 4 din raport că limba română este
vorbită peste tot. Harta conține cercuri colorate pentru a reprezenta
populația și componența etnică a orașelor și satelor. Bara de culori din
diagramele inserate în partea stângă a hărții conține descrierea precisă
a grupurilor etnice care formează 3 milioane de locuitori ai Basarabiei.
Principalele grupuri etnice enumerate sunt: români (numiți
moldoveni în Rusia) care constituie 2000000 persoane sau
circa 67%, 270000 evrei sau 9%, 210000 ucraineni sau 7%,
85000 ruși sau 2,83%, germani (coloniști), bulgarii – coloniști
în număr de 60000 sau 2%, populația de etnie romă, lipoveni,
cazaci, bulgaro-turci, polonezi, armeni și diverse alte
naționalități.
Tabelul din partea stângă de jos a hărții conține statistici privind
producția agricolă, instituțiile religioase, populația din sate, orașe și
județe, ocupațiile locuitorilor provinciei, bugetele guvernamentale,
presa, și școli și facilități de sănătate publică, multe alte informații.
Harta prezintă granițele interne dintre cartiere și districte, mănăstiri, linii
de cale ferată, gări și poduri. Scara este exprimată în kilometri.
Observație: Harta respectivă are la bază harta întocmită de
basarabeanul Alexis Nour în 1916.
201
202
203
204
205
 Secolul al XX-lea
Marea Enciclopedie sovietică. În 65 de volume. - M .:
Enciclopedia sovietică. 1926-1947. Volumul 49. Rober –
grenadă de mână. 1941.

Marea Enciclopedie Sovietică este cea mai completă enciclopedie

universală publicată în perioada existenței URSS. Prima ediție (1926-
1947) a totalizat 65 de volume. A doua ediție (1949-1958) a constat din
52 de volume. A treia ediție (1969-1978) a constat din 30 de volume.

La pag. 584 se menționează următoarele despre români:

“Perioada timpurie a literaturii române (sec. 16-17) poate

fi caracterizată ca epoca perfecționării limbii române și
dezvoltării literaturii traduse. Cel mai strălucit reprezentant al
literaturii române poate fi considerat domnitorul moldovean
Dmitrie Cantemir, activitatea multilaterală a căruia la baștină
și în Rusia este reflectată în operele sale literare și științifice”

La pag. 588 se menționează:

“Românii sunt urmașii dacilor. Hotarele răspândirii

acestora sunt de la Tisa – la Vest până la Nistru – la Est. În sec.
al 13-lea românii au început să populeze malurile Dunării și ale
Mării Negre datorită presiunii ungurești, formând principatele
Valahia și Moldova”

Astfel, în anul 1941, la circa 1 an după ocuparea de către URSS a

Basarabiei, în urma pactului secret sovieto-german Molotov-Ribbentrop,
se recunoaște că s-a reocupat deja a doua oară un teritoriu românesc
(prima oară a fost în 1812, în urma tratatului ruso-turc, iar a doua – pe
28 iunie 1940).

206
207
208
209
 Secolul al XX-lea
Enciclopedia istorică sovietică. În 16 volume. - M .:
Enciclopedia sovietică. 1973-1982. Volumul 12. REPARAȚII -
SLAVI. 1969.

Enciclopedia istorică sovietică este enciclopedia Academiei de

Științe a URSS privitor la istoria tuturor popoarelor lumii până în anii 70
ai sec. al XX-lea. Redactorul șef a fost Evghenii Jucov (1907-1980).
E. M. Jucov a fost un cunoscut istorician sovietic, academician al
Academiei de Științe a URSS (din 20.06.1958), în 1968-1979 – director
al Institutului de Istorie Generală al Academiei de Științe a URSS. În anii
1972-1980 a fost Președinte al Comitetului Național al Istoricilor din
URSS.
În vol. 12 al enciclopediei p. 307, e indicat următoarele:

„Românii – națiune, populația de bază a României (87,8%

din locuitorii țării). Numărul ei în România constituie 16,9 mil.
oameni (estimarea la 01.01.1965). Români mai locuiesc în
URSS și alte țări. Limba română aparține grupului de limbi
romanice a familiei indoeuropene. Credincioșii români sunt, de
regulă, ortodocși, dar sunt și protestanți în regiunea de vest a
țării. Poporul român s-a format într-o perioadă îndelungată de
timp. Elementele de bază au fost popoarele care populau fosta
provincie Dacia și Mezia (daci, geți etc.), dacii liveri romanizați
în perioada dominației romane (106-271 e.n.) și slavii care
începând cu sec. 6 e.n. au început să aivă influență asupra
etnogenezei românilor. Din sec. 10 e.n., sursele bizantine,
slave, apoi și ungare îi numesc pe români „Βλάχοι”, „vlahi”,
„volohi”. Formarea națiunii române are loc în epoca
destrămării feudalismului, apariția relațiilor capitaliste,
dezvoltarea limbii literare și unificarea pământurilor românești
într-un singur stat”.
Observăm că autorii menționează cine sunt românii, unde locuiesc
ei și cum erau numiți în trecut de către vecini. Autorii recunosc
unificarea pământurilor românești într-un stat în 1859 și în 1918. Or,
dacă Moldova este pământ românesc, Basarabia anexată la Rusia în
1812 și ulterior în 1940 și 1944 la URSS, e la fel pământ românesc.
210
211
212
HARTA ETNICĂ A ROMÂNILOR ÎN SEC. AL XVI-A [sursa: 37]

213
HARTA LIMBILOR ROMANICE ÎN EUROPA SEC. XXI [sursa: 37]
214
 II. UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA ÎN ANUL 1918 –
EXPRESIA UNITĂȚII POPORULUI ROMÂN

Dmitrii Șcerbaciov (1857-1932)

Dmitri Șcerbaciov a fost un conducător militar rus, general de

infanterie. Era dintr-o familie de dvoreni ruși, cu mari tradiții militare,
tatăl său fiind general-maior în armata țaristă. A participat activ în
primul război mondial și a contracarat ocuparea de către bolșevici a
Basarabiei în 1917-1918.
În noiembrie 1917, el a susținut decizia Radei Centrale Ucrainene
de proclamare a independenței Ucrainei, de a uni forțele fronturilor sud-
vestite și române ale fostei armate ruse într-un singur front ucrainean și
a fost numit comandant al frontului ucrainean al Armatei Republicii
Populare Ucrainene. Reprezentanții militari francezi pe frontul românesc
(sediul generalului Berthelot se afla în orașul Iași), sprijinind pe
generalul Șcerbaciov, au fost de acord să înceapă negocierile cu austro-
germanii.
La 20 noiembrie (3 decembrie), 1917, generalul Șcerbaciov a făcut
apel la Field Mareșalul Mackensen și la Arhiducele Iosif să înceapă
imediat negocierile pentru un armistițiu. Negocierile au început după
două zile și s-au încheiat la 26 noiembrie (9 decembrie) la Focșani,
odată cu încheierea unui armistițiu între forțele ruso-române și
germano-austriece.
Acest lucru ia permis lui Șcerbaciov să înceapă suprimarea
influenței bolșevice în armată. În noaptea de 5 decembrie (18), a
ordonat trupelor, loiale Radei Centrale Ucrainene, să preia toate sediile.
Aceasta a fost urmată de dezarmarea de către armata română a acelor

215
părți din armata rusă în care a existat o puternică influență a
bolșevicilor. Fiind fără arme și mâncare, soldații ruși bolșevizați au fost
forțați să meargă în Rusia pe jos.
La 14 decembrie 1917 Sfatul Ţării a luat hotărârea de a cere ajutor
din afară. În baza acestui mandat, la 22 decembrie 1917, Consiliul
Directorilor Generali din Chișinău a trimis o telegramă ministrului de
Război român (înregistrată în 24 dec.), prin care solicita trimiterea la
Chişinău „a unui regiment ardelenesc”.
Șcerbaciov a fost salvat de la o moarte sigură în noaptea de 21-22
decembrie 1917 de armata română și gărzile de corp formate din trupe
ucrainene. Comandoul bolșevic organizat în acest scop avea misiunea
să-l lichideze.
La 26 decembrie 1917, sub semnătura tuturor membrilor Consiliului
Directorilor Generali, a fost expediată o a doua telegramă generalului
rus cu solicitarea de a trimite trupe militare care să asigure securitatea
Basarabiei. Generalul Șcerbaciov însă i-a cerut sprijin în această
chestiune Guvernului român, care să dispună trimiterea de trupe în
spaţiul dintre Prut şi Nistru.
Pe data de 26 decembrie trimiterea de mărfuri pe căile ferate către
România a fost blocată de bolșevici, iar încercarea guvernanților
basarabeni de a prelua sub controlul lor căile ferate, a eșuat, după cum
a eșuat și intenția lui Șcerbaciov – la care apelase Sfatul Țării, de a
trimite în Basarabia Divizia a 7-a Cavalerie și 61 Infanterie.
La 1 ianuarie bolșevicii au preluat controlul asupra Gării din
Chișinău, Poștei și Telegrafului. Ca urmare a refuzului Radei
Centrale din Ucraina de a recunoaște regimul bolșevic de la Petrograd,
precum și a inițierii tratativelor sovieto-germane de pace de la Brest-
Litovsk, s-au întrunit condiții favorabile declarării independenței de către
Sfatul Țării. Delegație desemnată să plece la Brest-Litovsk în data de 6
ianuarie 1918 a fost formată din Ion Inculeț, Pantelimon Erhan și Ion
Pelivan. Într-una dintre instrucțiunile acesteia a fost precizat că
„Delegația nu recunoaște Sovietul Comisarilor Poporului decât în calitate
de guvern al Velicorossiei”
Atitudinea în cauză a fost punctul de pornire pentru o presiune
bolșevică asupra Sfatului Țării, astfel că la 5 ianuarie 1918
subdiviziunea Front-Otdel din Chișinău a organizației militare bolșevice
RUMCEROD din Odessa, împreună cu câteva unități militare bolșevizate,

216
au declanșat o operațiune de forță împotriva parlamentului
moldovenesc, guvernului și susținătorilor acestuia.
Pe 6 ianuarie trupele aflate sub autoritatea Front - Otdel-ului au
atacat în gara Chișinău detașamentul de 1000 de ardeleni trimis de
la Kiev pentru a sprijini Sfatul Țării. Astfel, prima delegație n-a mai
putut pleca datorită loviturii de forță a Front-Otdelului, iar delegația
ajunsă în Ucraina nu a mai reușit obținerea garanțiilor cerute, ca
urmare a deteriorării situației de acolo în contextul amenințării militare
ruse.
Sfatul Țării trece în ilegalitate, în 6-7 ianuarie 1918, iar bolșevicii
cer convocarea la Chișinău a unui tribunal revoluționar care să-i
condamne pe reprezentanții Sfatului Țării. Amenințați cu moartea, Ion
Inculeț, președintele Sfatului Țării, și Pantelimon Erhan, președintele
Consiliului Director, expediază la Iași o telegramă de protest împotriva
sosirii trupelor române.
În seara zilei de 7 ianuarie 1918, Blocul Moldovenesc a decis să
trimită la Iași 3 delegații pe 3 căi diferite, pentru a solicita ajutor militar
român. Cea care a ajuns în capitala Moldovei a fost delegația lui Ion
Pelivan, la data de 9 ianuarie.
Consiliul de Miniştri al României, după lungi dezbateri, având
acordul Aliaţilor, a decis la 12 ianuarie 1918, trimiterea trupelor române
în Basarabia pentru a opri procesul de degradare și bolșevizare a
soldaților ruși care au provocat furturi în masă, omoruri, violuri etc. În
calitate de comandant al frontului, ordinul a fost semnat de Șcerbaciov.
Haosul din Basarabia, provocat de bolșevici este confirmat de
exemple din diferite localități prin mai multe telegrame. Comisarul de
judeţ din Tighina informa Comitetul Central al Ostaşilor Moldoveni din
Chişinău că a primit o telegramă de la Comrat, care informa că la 30 de
verste de Comrat, în satul Baimaclia, jud. Izmail, are loc un pogrom
împotriva populaţiei locale. De la Cahul, cuprins deja de flăcări, bandele
au pornit spre Comrat. Pentru a asigura paza depozitelor şi a proteja
proprietăţile personale ale cetăţenilor trebuiau aduse forţe
suplimentare. Se insista să fie trimisă la Comrat o pază înarmată.
Telegrama era semnată de preşedintele de voloste, Cappo, preşedintele
pentru aprovizionare, Serbinov, şi de şeful miliţiei municipale de sector,
Miţchevici. Exemplele pot continua.
Șcerbaciov a refuzat să revină în Rusia după război, și s-a refugiat
în Franța la Nisa. Aici a primit de la statul roman o pensie pe viață. A
217
fost înmormântat în cimitirul ortodox din Caucade/Nisa cu onoruri
militare, garda de onoare fiind asigurată de un batalion francez de
vânători de munte. La funeralii au participat, printre alții,
mareșalul Constantin Prezan, generalul Vari, reprezentantul guvernului
francez, generalii ruși Iudenici, Vitkovski, Tomilov, Maslovski, Postovski
și alții aflați în exil.

218
219
220
221
222
223
Telegrama trimisă de Sfatul Țării din Basarabia, Parlamentului
român în 15 ianuarie 1918
Parlamentul tinerii Republici Moldovenești, Sfatul Țării, salută din
toată inima parlamentul român, care se adună astăzi din nou în vechea
capitală a Moldovei în niște împrejurări atât de grele pentru viața și
viitorul poporului român.
Sentimentele noastre prietenești și frățești față de România sunt cu
atât mai vii, cu cât oștile ei aflătoare astăzi în țara noastră ne-au dat un
puternic ajutor pentru asigurarea vieții noastre de stat nou și
independent.
Din partea noastră vă dorim spor la muncă, pentru a putea asigura
prin silințele dumneavoastră atât fericirea internă a țării și a întregului
popor român așa de greu încercat, cât și interesele aliaților printre care
avem onoarea a ne enumera și noi.
Președintele Sfatului Țării, Ion Inculeț

Telegrama trimisă de Parlamentul român, Sfatului Țării din

Basarabia, din 22 ianuarie 1918.
Adânc mișcați de cuvintele călduroase, cu care parlamentul
Republicii Moldovenești salută reînceperea lucrărilor parlamentului
român, părtașii senatului și adunării deputaților ne dau plăcuta
însărcinare de a vă trimite prinosul lor de simțăminte de mulțumire și de
dragoste. O îndeplinim cu atât mai multă bucurie, cu cât prin
însemnatele schimbări în treaba pământului și alegerilor, săvârșite de
așezământurile noastre legiuitoare în seria lor cea de pe urmă și
însuflețite de cel mai larg duh democratic, s-a putut vedea, cât de mare
este rudenia de gânduri și simțăminte, care ne apropie pe unii de alții.
În vremile grele, prin care trecem cu toții, este o mare mângâiere
pentru poporul român, că a putut să răspundă la chemarea Sfatului
Țării și să puie oștile sale în slujba tinerii Republici Moldovenești pentru
apărarea rânduielii în lăuntrul ei și a vieții sale de Republică nouă și
neatârnată. Nădăjduim că aceste legături de frățească prietenie între
două țări de aceeași viță vor ajuta să întărească din ce în ce mai mult
legăturile sufletești, care nu au încetat niciodată să ființeze între noi.
Președintele Senatului, Em. Porumbaru Președintele Adunării
Deputaților Președintele Adunării Deputaților V. Morțun
224
225
226
227
 Declarația Sfatului Țării din Basarabia prin care se proclamă
independența Republicii Moldovenești din 24 ianuarie 1918

În declarația de independență se menționează expres următoarele

referitor la ajutorul oștilor frățești românești:
“Suntem la cotitura cea mai însemnată a istoriei noastre! De la
conștiința și înțelepciunea voastră atârnă viitorul țării. Prin venirea
oștilor frățești române pe pământul republicii noastre s-a întocmit o
stare prielnică pentru munca harnică și orânduită pe toate ogoarele
vieții. Oștile românești au venit să apere drumurile de fier și magaziile
de pâine pentru front; dar ființa lor de pământul nostru ajută la
așezarea rânduielii în țară și de azi înainte roada muncii fiecărui
cetățean al republicii este chezășuită împotriva lăcomiei răufăcătorilor.
Alt scop oștile românești pe pământul republicii nu au. Toate
zvonurile, cum că Românii au venit să ne cuprindă țara și să ne
stăpânească, nu se potrivesc cu adevărul și se împrăștie de dușmanii
Republicii noastre. Că oștile românești nu ne primejduiesc neatârnarea,
slobozenia și drepturile câștigate prin revoluție, chezășie ne sunt Franța,
Anglia și America cu mărturiile lor, precum și declarațiile împuterniciților
României.
Fiind încredințați că zidirea vieții noastre nu va fi atinsă de nimeni și
că nimic nu primejduiește neatârnarea și slobozeniile, dobândite prin
revoluție, noi vă chemăm pe toți spre unire, spre muncă pașnică și
liniște, pentru binele și folosul tuturor noroadelor Republicii democratice
Moldovenești, de acum și pururea neatârnate.”
Despre premizele care au condus la declararea independenței
Republicii Moldovenești la 24 ianuarie 1918, confirmă cu lux de
amănunte într-o conferință radiofonică în anul 1935 ministrul în
guvernul României, ex-președintele Sfatului Țării în iarna anului 1918,
Ion Inculeț.

228
229
 Rezoluția Blocului Moldovenesc propusă Sfatului Țării și citită
de Ion Buzdugan în ședința din 27 martie 1918

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară:

Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre

Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia
acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea
dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele
singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se
unește cu mamă-sa România. Această unire se face pe următoarele
baze:

1. Sfatul Țării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea și

realizarea reformei agrare după nevoile și cererile norodului;
aceste hotărâri se vor recunoaște de guvernul român.
2. Basarabia își păstrează autonomia provincială, având un Sfat al
Țării (dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret,
cu un organ împlinitor și administrație proprie.
3. Competența Sfatului Țării este:
a). votarea bugetelor locale;
b). controlul tuturor organelor zemstvelor și orașelor;
c). numirea tuturor funcționarilor administrației locale prin organul său
împlinitor, iar funcționarii înalți sunt întăriți de guvern
4. Recrutarea armatei se va face în principiu pe baza teritoriale.
5. Legile în vigoare și organizația locală (zemstve și orașe) rămân în
putere și vor putea fi schimbate de parlamentul român, numai
după ce vor lua parte la lucrările lui și reprezentanții Basarabiei
6. Respectarea drepturilor minorităților din Basarabia.
7. Doi reprezentanți ai Basarabiei vor intra în consiliul de miniștri
români, acum desemnați de actualul Sfat al Tării, iar pe viitor luați
din sânul reprezentanților Basarabiei din parlamentul român.
8. Basarabia va trimite în parlamentul român un număr de
reprezentanți proporțional cu populația, aleși pe baza votului
universal, egal, direct și secret.
9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste, sate, oraș, zemstve și
parlament se vor face pe baza votului universal, egal, direct și
secret.
230
10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței,
a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin
constituție.
11. Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile
tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnistiate.

Basarabia unindu-se ca fiică cu mamă-sa România, parlamentul român

va hotărî convocarea neîntârziată a constituantei, în care vor intra
proporțional cu populația și reprezentanții Basarabiei, aleși prin vot
universal, egal, direct și secret, spre a hotărî împreună cu toții
înscrierea în constituție a principiilor și garanțiilor de mai sus.

Trăiască unirea Basarabiei cu România deapurarea și totdeauna!

Președintele Sfatului Țării I. Inculeț

Secretarul Sfatului Tării I. Buzdugan

Rezoluția Blocului moldovenesc a fost citită și votată

în ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării din Chișinău. După
votarea rezoluției, aceasta a devenit declarația de unire a
Basarabiei cu România.
Chiar dacă, unirea Basarabiei cu România a fost votată în data de
27 martie 2018, încheierea acestui proces a avut loc la data de 27
noiembrie 2018 (10 decembrie pe noul calendar), atunci când Sfatul
Țării din Basarabia a decis să elimine orice condiționare a unirii
provinciei cu Regatul României.
În urma unirii cu România-mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului
şi ţinuturilor ungureşti locuite de români, în hotarele Dunării şi ale Tisei,
Sfatul Ţării declară că Basarabia renunţă la condiţiunile de unire
stipulate în actul de la 27 martie a.c., fiind încredinţată că în România
tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor. Sfatul
Ţării în preziua Constituantei Române, care se va alege după votul
universal, şi rezolvând chestiunea agrară după nevoile şi cererile
poporului, anulează celelalte condiţiuni din actul Unirii din 27 martie
şi declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România-
mamă.
Este important de menționat că decizia dată este precedată și de
votarea de către Sfatul Țării a legii agrare. După o activitate de circa
231
zece luni, Comisia Agrară a Sfatului Țării, a înaintat în fracțiuni, pentru
discuții, proiectul de lege a reformei agrare. Evident că aceasta nu a
putut fi examinată decât foarte sumar, pentru că la deschiderea
ședinței în plen, la 26 noiembrie/8 decembrie, aceasta a fost prezentată
de Anton Crihan, care suplinea funcția de președinte a Comisiei Agrare,
după demiterea lui Vladimir Țîganko.
Potrivit relatărilor timpului, reforma agrară a fost votată la miezul
nopții, într-o atmosferă „serios-festivă”, dintr-o dată în trei lecturi, „într-
un entuziasm general și cu exclamații de bucurie”. Mai târziu, prin anul
1968, într-o scrisoare adresată lui Anton Crihan, Pantelimon Halippa era
să regrete că o lege atât de importantă pentru istoria Basarabiei a fost
votată „pe întuneric” și nu „în prezența a cel puțin 5 sau 10 mii de
țărani”. Dar în condițiile anului 1918, dictate de împrejurările externe și
interne care s-au precipitat, un astfel de plebiscit era o utopie.
Imediat după votarea legii agrare, Sfatul Țării a procedat la
adoptarea Declarației de Unire necondiționată. După cum declara
Pan Halippa, o cerere în sensul abrogării condițiilor din 27 martie a fost
făcută de o parte a deputaților Blocului Moldovenesc, care au considerat
că după adoptarea legi agrare, principala dorință a populației
basarabene era îndeplinită, iar restul condițiilor erau depășite de timp și
evenimente. Această inițiativă se sprijinea și pe considerentul că odată
cu dizolvarea condițiilor urma să dispară și una din „principalele
probleme” speculate de adversarii Unirii Basarabiei cu România. În cele
din urmă, renunțarea la condiții era o necesitate determinată de „unirea
Bucovinei și Ardealului și celorlalte ținuturi românești cu Patria-mamă,
regimul curat democratic în statul nostru fiind astfel pe veci asigurat”.
La 27 noiembrie/9 decembrie 1918, la ora 4 dimineața, majoritatea
deputaților au votat, în pofida opoziției unor deputați minoritari,
anularea „celorlalte condițiuni din actul Unirii de la 27 martie, declarând
Unirea necondiționată a Basarabiei cu România Mamă”.
Astfel a sunat Declarația Sfatului Țării de Unire a Basarabiei
cu Regatul României, în data de 27 noiembrie 1918. Textul
acesteia era inițial mai precaut (prevedea autonomie pentru a nu
îngrijora minoritățile), dar evoluția istoriei îi convinsese deja că unirea
fără rezerve este cea mai bună soluție, în condițiile în care bolșevicii
arătaseră ce viitor le pregătesc: anarhie, cruzime, persecuții și neo-
imperialism rus. Prin decizia plenului a fost constituită o Comisie de
lichidare a Sfatului Țării, care astfel își încheia misiunea istorică.
232
233
234
235
236
237
238
239
240
241
242
243
244
245
246
247
248
249
250
251
252
253
254
255
256
260
261
262
263
Telegrama trimisă de Ion Inculeț, președintele Sfatului Țării,
regelui Ferdinand, prin care îl anunță
de Unirea Basarabiei cu România

264
265
266
267
268
269
270
 Secolul al XX-lea
Ion Inculeț (1884-1940)

Ion Inculeț s-a născut la 5 aprilie 1884 în satul Răzeni, în ceea ce

urma să devină județul interbelic Lăpușna, în familia lui Constantin și
Maria Inculeț. A absolvit școala primară din sat, iar în 1894 a fost admis
la Școala teologică din Chișinău, pe care a absolvit-o cu note foarte
bune, obținînând drepul de a se înscrie la Seminarul teologic.
A studiat în același an cu viitorii deputați și demnitari de stat Vasile
Bârcă și Pantelimon Erhan. A optat pentru o facultate de științe exacte
și s-a înscris la facultatea de fizică și matematică a Universității Dorpat,
însă după un an de studii s-a transferat la Universitatea Imperială din
Petersburg, facultatea de fizică și matematică, pe care a aboslvit-o cu
diplomă de gradul I. A avut recomandare pentru profesorat.
În anii studenției la Petersburg, din inițiativa sa, este creată
asociația studenților basarabeni din Petersburg. După absolvirea
universității a concurat cu succes la postul de privat-docent și a lucrat la
mai multe școli private din Petersburg, predând fizica, matematica și
astronomia. În anul 1917 a fost deputat în Sovietul din Petrograd din
partea Partidului Socialist Revoluționar.
În aprilie 1917 a revenit în Basarabia, ca emisar al președintelui
Guvernului Provizoriu Alexandr Kerenski, în fruntea unui grup de 40 de
basarabeni, studenți și profesori din Petrograd, cu scopul de a adânci
cuceririle Revoluției din Februarie. A fost ales deputat în primul
parlament al Basarabiei, „Sfatul Țării”, împreună cu alți basarabeni
veniți din Petrograd, din partea deputaților-țărani. Inițial concepția
politică a lui Inculeț era una de transformări politice în cadrul unei Rusii
271
democratice și înnoite. Însă, după preluarea puterii la Petrograd de
către bolșevici prin putch-ul din octombrie, Inculeț a evoluat spre
alianța cu România.
La 21 noiembrie 1917 a fost ales Președinte al Sfatului Țării. La 24
ianuarie 1918 Sfatul Țării a proclamat cu majoritate de voturi
independența Basarabiei față de Rusia, iar la 27 martie 1918 – Unirea
cu România, în condițiile în care FrontOtdel-ul și alte fracțiuni minoritare
îi cereau parlamentului insistent să păstreze legătura cu Rusia.
După Unire Ion Inculeț a fost ministru al Basarabiei, ministru al
sănătății publice, ministru de interne, ministru al comunicațiilor și vice-
președinte al Consiliului de miniștri în Guvernul României, condus
de Ion Gh. Duca (1933-1937).
În 1940, referindu-se la Unirea Basarabiei cu România, el spunea:
„Basarabia a fost smulsă din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea
oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812. Autonomia promisă la
anexare, cu păstrarea limbei române în toate dregătoriile, a fost
degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o
simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către
Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui
minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea
limbei, pentru păstrarea ființei naționale. Niciodată în cursul acestui
veac nu s-a stins focul sfânt al conștiinței naționale. Și odată ce
împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără,
care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse în calea Unirii
cu toți românii.”
Inculeț s-a stins din viață în urma unui atac de cord în seara de 19
noiembrie 1940. La înmormîntare a ținut un discurs Vasile Bârcă: „Ceea
ce caracterizează îndeosebi viața și opera lui Ion Inculeț este modestia
și blândețea lui nesfârșită, temeinica sa pregătire, însoțită de tactul și
calmul ce-l caracterizează și, mai presus de toate, calda lui iubire de
popor, de țară, și de Basarabia lui natală, pe care a iubiit-o cu toate
puterile minții și sufletului său.”
Pe 23.01.1935, în cadrul emisiunii „Universitatea Radio”, difuzată la
radioul București, Inculeț relata situația din Basarabia în anul 1918
(http://www.radio-arhive.ro/1918/articol/manuscrise/2073841/5451/2).
Pe 01.12.1935, în cadrul emisiunii „Universitatea Radio”, Inculeț
adresează cuvânt sărbătoresc cu ocazia Unirii Ardealului cu România
(http://www.radio-arhive.ro/1918/articol/manuscrise/2073851/5451/2).
272
273
274
275
276
277
278
 Secolul al XX-lea
Anton Crihan (1893-1993)

Anton Crihan s-a născut în satul Sângerei, jud. Bălți. A urmat

Facultatea de Drept la Odessa și București, obținând apoi titlul de
Doctor în Științe Politico-Economice la Sorbona.
A fost un avocat, autor, economist, politician, profesor și publicist
român basarabean, sublocotenent, organizator și inspector al primelor
cohorte (unităţi poliţieneşti naţionale care urmau să contracareze
dezordinile, anarhia şi dezertările în masă). Anton Crihan a fost numit
de militarii moldoveni din Odesa în funcția de comisar în Basarabia
pentru Probleme Militare.
În toamna anului 1917 a fost ales ca deputat în Sfatul Țării. A votat
proclamarea autonomiei la 2 decembrie 1917, apoi independența
Republicii Democratice Moldovenești la 24 ianuarie 1918 și Unirea
Basarabiei cu România la 27 martie 1918.
A fost deputat în Parlamentul României (1919, 1920, 1922, 1932),
subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii și Domeniilor (1932-1933),
profesor la Universitatea Politehnică din Iași și la Facultatea de
Agronomie din Chișinău (1934-1940).
Anton Crihan a publicat mai multe lucrări. De exemplu, în lucrarea
„Cum s-a facut unirea Basarabiei cu România” (Madrid, 1969) la p. 11
acesta menționează: „Imperiile nu sînt veșnice nici ele. Istoria a
înregistrat nenumãrate prãbușiri de imperii. Mai tîrziu sau mai devreme
va veni și aceea a Imperiului Sovietic. Basarabia va redeveni din nou
româneascã”.

279
 A participat la o emisiune radiofonică în anul 1988, în care confirmă,
în calitate de ex-deputat în Sfatul Țării votul democratic în ziua de 27
martie 1918. Emisiunea a fost difuzată în data de 1 februarie 1993.
Înregistrarea a fost realizată de unul dintre membrii familiei, la 27
martie 1988, atunci când se împlineau 70 de ani de la Unirea Basarabiei
cu România. Realizator: Dan Manolache.
În continuare redăm un fragment din interviul difuzat în emisiune.

Care era rolul dvs. în Unire? Unde erați dvs. în momentul în

care Sfatul Țării a proclamat Unirea? Ce făceați dvs?

Eu eram acolo. Eram deputat în Sfatul Țării. Am fost ales de militari. Din
clipa aceea m-am ocupat mult mai puțin de cohortele mele, un ajutor
de al meu avea grija de ele, iar eu eram preocupat mai mult de
treburile Sfatului Țării. Acolo făceam parte dintr-o comisie de trei
persoane care se ocupa cu organizarea armatei moldovenești.

Acum după 70 de ani, dle Doctor Crihan credeți că Sfatul Țării a

procedat în mod democratic?

Fără îndoială.

Pe ce vă bazați aceste afirmații?

Eu am fost toată viața mea amestecat în politică. Am fost ales deputat

în Parlamentul de la București de 5 ori. Am cunoscut prin urmare și
toate aceste alegeri au fost pe baza de vot universal. Parlament mai
democratic decât acela al Sfatul Țării n-am văzut. A fost un Parlament
de care eu îmi aduc aminte cu cea mai mare plăcere, cu toate că nu
erau așa de savanți oamenii noștri. Când m-am dus la Parlamentul din
București acolo am găsit oameni mult mai savanți decât noi, însă noi
am procedat în mod foarte cuminte și am făcut lucruri foarte bune și în
mod extrem de democratic. Ar fi fost foarte greu să ne facă cineva să
facem unele lucruri pe care și le permiteau parlamentele acestea pe
baza de vot universal. Eram foarte strict, noi doctrina democratica o
știam bine și ne țineam de ea. În Sfatul Țării deputații minoritari au
avut absoluta libertate să spună tot ce au dorit și în ce limba să
vorbească, căci în Sfatul Țării se vorbea nu doar în românește.
280
Moldovenii vorbeau în limba română, însă minoritarii vorbeau în limbile
lor. Noi le cunoșteam limbile, cum era limba ucraineană sau rusă. Ei
vorbeau mai mult în limba rusă, nemții, polonezii vorbeau în rusă. În tot
cazul nu era împiedicat nimeni să vorbească în orice limbă ar fi preferat.
Dacă găgăuzii care vorbesc limba turcă, ar fi dorit să vorbească în limba
rusă, nimeni nu s-ar fi opus.

Votul din Sfatul Țării când s-a proclamat Unirea cu România

oglindește structura democratică a Sfatului Țării și libertatea
democratică de care se bucurau minoritățile?

Fără îndoială.

Puteți să ne dați și ceva cifre?

Sigur că pot să dau. De exemplul la Unire 86 de deputați au votat

pentru Unire, 3 au votat contra și au fost 36 de abțineri. Din cei trei
care au votat contra, doi totdeauna au rămas în Basarabia. Unul dintre
ei a ajuns să aibă o poziție destul de bună în administrația românească,
era om cu studii superioare. Celălalt era învățător ucrainean, a putut să-
și caute de treburile lui, nimeni nu l-a împiedicat. Numai unul dintre ei a
preferat să plece. A plecat fiindcă probabil avusese propuneri favorabile
din Ucraina și a ajuns să fie profesor universitar în Odessa. Nimeni nu l-
a împiedicat să stea în Basarabia. În discuțiile noastre s-a întâmplat să
spună și lucruri neplăcute, dar nu am văzut niciodată să se ia doi
deputați la bătaie pentru asta, au căutat să răspundă în mod civilizat.
Eu am văzut bătălii adevărat în Parlamentul de la București, la noi nu,
erau foarte respectuoși pentru instituția pe care o crease ei și de aceea
căutau să se poarte cu foarte multă demnitate

Surse:
http://www.radio-arhive.ro/articol/mediateca-anton-crihan-despre-
unirea-basarabiei-cu-romania-i/2028681/5201/2;
http://www.radio-arhive.ro/articol/mediateca-anton-crihan-despre-
unirea-basarabiei-cu-romania-ii/2028691/5201/2

281
III. DEZVOLTAREA BASARABIEI DUPĂ UNIREA CU ROMÂNIA
(hărți, extrase din enciclopedii și reviste, fotografii)
Modernizarea infrastructurii economico-sociale a
Basarabiei după Unirea cu România în anul 1918

Dezvoltarea transportului feroviar

până-n Prima linie de cale ferată din Basarabia a fost construită în 1856 de
1918 la Razdelna până la Cuciurgan, peste 2 ani fiind prelungită până
la Tiraspol, iar în 1871 – până la Chișinău și în 1879 până la Ungheni.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea au fost construite linii Tighina –
Galați și Rîbnița – Bălți – Nouă Suliță.
În 1917 existau pe teritoriul Basarabiei 1040 km de cale ferată (în
totalitate linie largă de 1524 mm care nu corespundea celei
europeme). Însă, infrastructura acestei reţele feroviare era precară.
La construcţia liniilor a primat interesul militar, înaintea celui
economic, astfel că multe linii au fost realizate cu rampe mari, curbe
strânse şi pe trasee prost alese, supuse inundaţiilor. Traversele erau
din lemn din esenţă moale, de multe ori fiind aşezate direct pe nisip
fără un terasament solid. Podurile erau poduri provizorii din lemn şi în
plus din motive rămase necunoscute antreprenorii ruşi au evitat să
execute tunele, preferând să facă şerpuiri de trasee. Materialul rulant
era slab calitativ şi insuficient. În 1917 circulau pe căile ferate
basarabene 29 de locomotive abia suficiente pentru asigurarea unui
tren de fiecare linie.
Cel mai bun tronson era linia Ungheni – Chişinău, pe care se putea
circula cu maximum 30 km/h – 40 km/h. Locuinţele personalului de
serviciu erau puţine şi insalubre, liniile de garare erau puţine, gările
erau situate departe de localităţi şi cantoanele foarte rare. Ca urmare,
drumul Galaţi-Chișinău dura 19 ore
1918- După unirea Basarabiei cu ţara mamă România, căile ferate din
1940 Basarabia trec în administrarea „Direcţiei Generale a Căilor Ferate
Române” – Regionala C.F.R. Iaşi. Ca nou proprietar, statul român a
cheltuit sume importante pentru consolidarea acestor linii ferate,
schimbarea ecartamentului rusesc pe cel european. Astfel, între 15
august 1921 şi 19 august 1923 căile ferate din Basarabia sunt
construite cu ecartament european (1435 mm) de regimentul 2 căi
ferate.
Primul tren oficial pe linie cu ecartament european (normal) pe
distanţa IAŞI – CHIŞINĂU reia circulaţia normală a trenurilor. Ca
urmare a refacerii suprastructurii liniei Ungheni – Chişinău, viteza de
circulaţie a trenurilor a crescut de la 30 km/h în anul 1917 la 80 km/h
în 1932. Încă din 10 septembrie 1931 a fost pus în circulaţie rapidul
„UNIREA”. După ce pasagerii au luat ceaiul de dimineaţă la Bucureşti,
282
rapidul „Unirea” plecând din Bucureşti la ora 6-10, a ajuns la Chişinău
la ora 14-30, pentru a se lua masa de prânz.
CFR a efectuat și reformarea bazei de reparaţie a mijloacelor de
tracţiune, distribuirea optimă a echipelor de revizie tehnică şi reparaţie
a materialului rulant în staţiile de cale ferată, construcţia unor edificii
separate pentru locomotive la Chişinău, Tighina, Căinari. Totodată s-
au construit 3 linii noi de cale ferată: Basarabeasca – Prut – Fălciu
(114 km); Arciz – Ismail (110 km) și Revaca – Căinari (45 km). Era și
un proiect mai amplu – „magistrala de est”: Chișinău-Orhei-Bălți-
Soroca-Otaci, dar care nu s-a mai realizat datorită războiului.
Au loc și lucrări masive pentru consolidarea terasamentelor,
înlocuirea traverselor din lemn de brad cu cele din lemn de stejar,
înlocuirea podurilor provizorii din lemn cu cele definitive din metal sau
beton armat, majorarea tipului de şină la 30 şi apoi 40 kg/ml,
introducerea sistemelor mecanice de semnalizare şi altele. Aceste
lucrări s-au executat pe toate liniile basarabene, în special pe liniile:
Ungheni – Hiliuşi – Bălţi Slobozia; Ungheni – Chişinău – Tighina; Reni
– Basarabeasca – Arciz - Cetatea Albă; Basarabeasca – Prut – Fălciu.
Calea ferată în zona Varniţa – Tighina este reamplasată.
Ca urmare, Basarabia era legată prin vagoane directe cu
Bucureştiul, prin trenuri rapide şi accelerate. De asemenea, vagoane
directe legau Chişinăul de Cluj, iar vara Bugazul era legat cu vagoane
directe de Cernăuţi. Pe lângă sporirea numărului de trenuri de
persoane s-au înfiinţat şi trenuri de marfă cu mersuri rapide, pentru
uşurarea circulaţiei produselor basarabene (cereale, sfecla de zahăr,
soia, fructe, animale, etc.).
Astfel, reţeaua feroviară din Basarabia avea circa 1400 km, linie cu
ecartament european, cu 97 de gări în funcţiune. Legătura dintre
acestea era asigurată de 3060 km fire telegrafice și 3050 km de fire
telefonice. Ca urmare: numărul de locomotive a crescut de la 29 în
1917 la 130 în 1940; drumul Galaţi-Chișinău dura 8 ore față de 19 ore
în 1917; numărul de trenuri pe linia Chișinău-Ungheni a crescut de la
un tren/zi în 1917 la 5 trenuri/zi în 1930 etc.
Totodată în Basarabia exista și o cale ferata îngustă, cu
ecartament de 1000 mm: ea pornea din Podgoriile Huşului HM, din
capătul Huşului peste drumul Huşi – Duda, cobora paralel cu actuala
stradă Ana Ipătescu, apoi prin spatele fabricilor urma şoseaua Huşi –
Albiţa, trecea podul peste Prut; în Basarabia cu traseul prin localităţile
Căţeleni, Tanjeleşti, Nisporeni, Vărzăreşti, Doina, Lucova, Vorniceni şi
se unea cu linia Ungheni – Chişinău la staţia Bucovăţ. În 1937 s-a
propus trecerea la ecartament european a acestei căi ferate (eventual
cu un alt traseu, mai direct spre Chișinau; scurtând considerabil
drumul de la București la Chișinau, evitând ocolul prin Iași), dar
izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial și ocuparea de către URSS
283
 a Basarabiei, au pus capăt proiectului.
O bună parte din locomotivele din România, inclusiv din Basarabia
erau produse de concernul MALAXA din București, fondat de un
antreprenor român la începutul anilor 1930. Locomotivele
corespundeau nivelului progresului tehnic și aveau o calitate înaltă.
Pe căile ferate basarabene, începând cu anul 1934 au început să
circule automotoare Malaxa, ceea ce a sporit cu 40% numărul de
călători pe liniile deservite de ele. În 1938 existau pe rețeaua C.F.R.
236 de automotoare, care deserveau 6.500 km de linie. În spirit de
modernizare au fost introduse pe liniile importante un număr de
automotoare pe patru osii, aerodinamice, deosebit de confortabile,
care atingeau viteza de până la 120 km/h. Astfel, pe toate liniile
feroviare circulau 4 tipuri de trenuri de călători care lega Basarabia de
restul țării: personal, accelerat, automotor și trenul rapid „UNIREA”.
Menționăm că sub administratie sovietică (până-n anul 1991), pe
teritoriul Basarabiei (divizată prin crearea RSSM și cedarea unor
regiuni din sud și nord Ucrainei de către Stalin) s-au construit 117 km,
dar in accelași timp sunt desființați 49 km de cale ferată.
Construcția drumurilor
până-n Existai circa 150 km de șosele (Chișinău-Criuleni – 40,6 km, Chișinău-
1918 Orhei – 33,7 km etc.). La fiecare sută de kilometri pătrați de suprafață
reveneau circa 575 metri de șosea.
1918- Construirea a 600 km de șosele naționale (Hotin-Cernăuți, Otaci-
1940 Colincăuți, Soroca-Florești și altele) și 200 de km de șosele regionale.
În Chișinău toate străzile principale au fost pavate și au fost acoperite
definitiv mlaștinile de-alungul râului Bac pentru a combate malaria.
Cel mai reprezentativ inginer şi profesor, care a lucrat în domeniul
drumurilor între 1918- 1940, a fost Nicolae Profiri (1886-1967) care a
a elaborat metode originale de tratamente superficiale ale drumurilor
în România (inclusiv în Basarabia) şi de realizare a îmbunătăţirilor
rutiere, a contribuit la elaborarea legii drumurilor din 1929 şi a avut
preocupări privind mecanica aplicată la rezistenţa construcţiilor. A
publicat: “Construcţia străzilor” (1916), “Norme practice la executarea
lucrărilor de drumuri” (1932), “Sisteme moderne de asfaltaj” (1933, în
colaborare), ”Salvarea şoselelor prin bitumizări” (1938)
Construcția podurilor
până-n
Existau 620 de poduri cu o lungime de 4261 m
1918
1918- Au fost construite 4115 poduri noi cu o lungime de 17989 m.
1940 Majoritatea podurilor au fost din beton armat, lemn și mixte.
Dezvoltarea aviației civile
până-n În Basarabia a existat un aerodrom improvizat în orașul Chișinău.
1918 Referințele la acesta le găsim în ziarul "Odesskie novosti" din 9 mai
284
 1913: o notă curioasă ne informează despre experiențele nereușite ale
primilor aviatori pe dealul de lângă oraș. Primul zbor demonstrativ a
avut loc la 25 mai 1914. Deși s-au mai încercat zboruri, acestea au
fost adeseori nereușite.
1918- Actul de naştere al aviaţiei române l-a constiutuit Decretul 2705 /
1940 26 iunie 1920, prin care era înfiinţată Direcţiunea Aviaţiei din
Ministerul Comunicaţiilor. În aceeaşi perioadă statul român a hotărât
să acorde dreptul de exploatare a liniilor aeriene Companiei Franco-
Române de Navigaţie Aeriană care fusese înregistrată în 13 aprilie
1920 la Paris.
În 1921 în Basarabia începe organizarea reală a aerodromului din
Chișinău, finalizată în 1922. Acesta devine aeroport care includea un
terminal, o centrală electrică, un hangar, stația de service și clădirea
administrativă. După un timp scurt, apare și un al doilea aerodrom.
Astfel, aeroportul avea două aerodroame, unul civil, cu o suprafață de
43 hectare, iar celălalt militar, cu o suprafață de 18 hectare de teren.
Aici, în 1927, a fost efectuat primul zbor de pasageri de la Chișinău
spre București.
În 1930 a fost creată societatea LARES (Liniile Aeriene Române
Exploatate de Stat) denumită din 1937 – Liniile Aeriene Române
Exploatate cu Statul. În anul 1935 sunt construite încă 2 aeroporturi:
la Cetatea Albă și la Ismail. Compania LARES (Liniile Aeriene Române
Exploatate cu Statul) opera pe rutele: București – Galați – Ismail –
Cetatea Albă – Chișinău; București – Galați – Chișinău; Cernăuți – Iași
– Chișinău – Cetatea Albă; București – Galați – Iași – Chișinău.
LARES și-a modernizat flota, prin achiziționarea în anii 1937-1940
a 38 de aparate de zbor de producție occidentală: Junkers F 13 (4
avioane), De Havilland DH.89 Dragon Rapide (2 avioane), Lockheed L-
10A Electra (11 avioane), Lockheed L-14G3B Super Electra (4
avioane), Potez 56-0 (4 avioane), Potez 56-1 (9 avioane), Douglas
DC-3G2-227 (2 avioane), Savoia Marchetti SM.83 (4 avioane).
Avioanele civile LARES pe ruta București – Galați – Ismail –
Cetatea Albă – Chișinău efectuau în anul 1937 zboruri 6 zile în
săptămână. De exemplu, orarul pentru Marți, Joi și Sâmbătă era:
o 8-00: decolarea din București; 9-15: sosirea la Galați;
o 9-30: decolarea din Galați; 10-00: sosirea la Ismail;
o 10-10: decolarea din Ismail; 11-10: sosirea la Cetatea Albă;
o 11-20: decolarea din Cetatea Albă; 12-40: sosirea la Chișinău.
Dezvoltarea radioului
până-n
Nu exista radiou datorită epocii de progres tehnico-științific
1918
1918- Crearea a 4 posturi de radio – unul național și 3 locale. Astfel în
1940 1927 au răsunat la Chișinău primele semnale și emisiuni ale postului

285
 de radio "Basarabia", în scurt timp în municipiu apărând încă 3 stații
locale de radio, în limbile română, rusă și idiș. Pe 8 octombrie 1939
postul de radio "Basarabia" a fost modernizat esențial, atât clădirea,
cât și punerea în funcțiune a unui emițător de 20 kw. În primele zile
ale lunii iunie 1939, au început emisiunile experimentale ale postul de
radio "Basarabia", pe lungimea de undă de 212,6 metri, zilnic între
orele 21:00 şi 23:00, măsurătorile efectuate după montarea postului
demonstrând că acesta acoperă cu rezultate foarte bune teritoriul
dintre Siret şi Nistru.
Construcţia radioului "Basarabia" adăpostea tot postul de
emisiune, trei studiouri, birouri, săli de aşteptare etc. Două studiouri
erau pentru muzică şi unul pentru emisie, fiind proiectate de arhitectul
G. Trifu în colaborare cu inginerul Anton Bielusici. Însă ocuparea de
către sovietici a Basarabiei pe 28 iunie 1940 a condus la dinamitarea
tuturor posturilor de radio. Distrugerea postului de radio "Basarabia" a
cauzat un prejudiciu de 150.000.000 lei.
În Basarabia interbelică existau aparate de radio în cantităţi mari
(zeci de mii), produse de firmele occidentale "Odeon", "Columbia",
"Philips", a căror reprezentanţi pătrunseseră până în cele mai mici
cătune.
Dezvoltarea poștei, telegrafului și telefonului (PPT)
până-n După anexarea Basarabiei la Rusia în 1812, conform
1918 Regulamentului organizării administrative a Basarabiei, adoptat de
țarul Alexandru I la 29 aprilie 1818, la Chișinău urma să funcționeze
Oficiul Poștal Regional, iar în ținuturi - expediții poștale. Astfel, în
provincie erau în total 50 de stații de poștă, printre care: Bălți,
Tighina, Ismail, Leova, Reni.
În anul 1860 a fast deschisă staţia telegrafică Chişinău (cu ieşire
până la punctul de graniţă - Leova), conectată prin Tighina, Tiraspol,
Razdelnaia cu linia Odessa – Kiev şi mai departe - Moscova, Sankt-
Peterburg şi restul lumii. În ajunul războiului balcanic din 1877 - 78
(anunţat în Chişinău, 12 aprilie) au fast deschise noi linii de-a lungul
căilor ferate Chişinău - Ungheni (1874) şi Tighina - Galaţi (1877),
asigurându-se astfel legatura cu sistemul telegrafic românesc. În jurul
anilor 1900 toate centrele judeţene (8 la număr), centrele de plăşi şi
staţiile de cale ferată (peste 60 în total) erau unite prin telegraf cu
centrul guberniei - Chişinău.
Până-n 1918 dezvoltarea telefonului a fost în stare incipientă. La
Chişinău reţeaua orăşănească a fost deschisă în anul 1890 și a atins
cifra de 1000 abonați. Până în anul 1917 au apărut reţele telefonice în
centrele judeţene Balţi, Tighina și Ismail.
1918- Întemeietorul şcolii de electrocomunicaţii româneşti este
1940 considerat Ion (Iancu) Constantinescu (1884-1963), autorul primelor
cercetări originale româneşti în telecomunicaţii (studiul dipolilor
286
complementari, 1925), care înfiinţează în 1924, în cadrul Politehnicii
din Bucureşti, o subsecţie de electrocomunicaţii şi a primului laborator
de telecomunicaţii din învăţământul superior românesc.
În anii 1918-1940, mai mulţi specialişti români au obţinut brevete
în domeniul electrocomunicaţiilor, de exemplu: Emil Geleş (1891-
1976) este autorul a două brevete de invenţii, achiziţionate de firma
engleză Marconi: “Aparat receptor pentru eliminarea perturbaţiilor
atmosferice” şi “Ameliorări asupra antenelor de transmisie şi recepţie
a undelor electromagnetice” (1921); S. Condrea (1900-?) este autorul
a două brevete de invenţii: unul privitor la bazele multiplexiunii cu
diviziune în timp (Paris, 1928) şi altul referitor la un sistem de
televiziune (Bucureşti,1935).
În anul 1931 Societatea de Telefoane din Romania si-a inceput
activitatea în Basarabia construind linia directă Chișinau – București și
Stația de telefoane din Chișinău. Au fost create 60 oficii moderne de
poștă, telegraf, telefon (PPT) de stat, 3 oficii poștale autorizate, 10
gări cu serviciu poștal, 20 de agenții poștale speciale și 82 de oficii
telefonice locale. Totodată, începând cu anul 1930, s-au dezvoltat și
liniile telefonice interurbane odată cu extinderea reţelelor orăşăneşti.
În jud. Tighina erau 6 oficii PPT de stat si 1 gară cu serviciul
poștal la Zloți. 11 oficii telefonice la: Tighina, Comrat, Causani, Ceaga,
Ceadâr – Lunga, Cimișlia, Gura – Galbenă, Românești, Schinoasa,
Talmaz, Taraclia. Jud. Cahul: 4 oficii PPT de stat la: Cahul, Leova,
Baimaclia și Cubei. 3 oficii autorizate la Mingir, Taraclia, Vișinești, 2
agenții speciale la Albota și I. G. Duca și 3 gări cu serviciul poștal:
Iargara, Greceni și Prut. 8 oficii telefonice la: Cahul, Leova, Albota,
Baimaclia, Cubei, Cotești, Mingir, Vișinești. Jud. Orhei: 9 oficii PPT de
stat si 2 agenții speciale. 15 oficii telefonice la: Orhei, Rezina-Tg,
Bravicea, Căpănești, Ciocâlteni, Ciniseuți, Chiperceni, Cobâlca,
Criuleni, Hârtop – Mare, Isacova, Peresecina, Telenești, Șoldanești,
Susleni. Jud. Bălți: 6 oficii PPT de stat la: Bălți – Central, Bălți – Gara,
Fălești, Glodeni, Pârliti – Târg și Râșcani – Târg, 8 agenții speciale. 12
oficii telefonice la: Bălți, Alexăndreni, Chițcăreni, Ciuciulea, Glodeni,
Pârliți – Tg, Pepeni, Râșcani, Sculeni, Sofrâncari – Iambo, Ungheni și
Zabriceni. Jud. Soroca: 12 oficii PPT de stat, 1 gară cu serviciu poștal
(Rogojeni) și 7 oficii telefonice locale. Jud. Hotin: 10 oficii PPT de stat
la: Hotin, Sulița, Briceni - Tg, Chelmenți, Clișcăuți, Corjeuți, Edinița-
Tg, Lipcani-Tg, Romăncăuți și Secureni – Tg; 2 agenții speciale la
Dinăuți și Mămăliga și 1 gară cu serviciu postal (Iarnăuți). 13 oficii
telefonice la: Hotin, Sulița, Briceni-Târg, Chelmenți, Clișcăuți, Corjăuți,
Dinăuți, Edinița – Târg, Iarnăuți, Lipcani – Târg, Mămăliga,
Romăncăuți, Secureni – Târg. Jud. Cetatea Albă: 7 oficii PPT de stat, 8
oficii telefonice locale. Jud. Ismail: 6 oficii PPT de stat, 3 agenții
speciale și 2 gări cu serviciu postal. 8 oficii telefonice la: Ismail,
287
 Bolgrad, Chilia Nouă, Reni, Vâlcov, Cișmele, Cuza Vodă și Nerușani.
Dezvoltarea infrastructurii electrice
până-n Apariția electricității în Basarabia s-a reflectat prin iluminatul
1918 electric, pentru prima dată în anii 1900-1905, în câteva zeci de
conacuri boierești de la țară (Leonardi, Krupenschi, Dicescu, Kazimir
ş.a.). La 1 ianuarie 1909 a fost pusă în funcţiune prima centrală
electrică în Chişinău, cu puterea inițială de 230 kW. Iluminarea apărea
pe multe străzi din „oraşu1 nou”, în instituţii, case boiereşti. În
următorii ani au fost construite un şir de centrale electrice de putere
mică în Bălţi, Tiraspol, Hăncrşti, Soroca, Tighina.
1918- Întemeietorul şcolii româneşti de maşini electrice care a avut un
1940 impact major asupra dezvoltării infrastructurii electrice și în Basarabia,
a fost Ion S. Gheorghiu (1885-1968). În 1921 a creat primul laborator
de maşini electrice la Politehnica din Bucureşti, a participat la
modernizarea şi extinderea uzinelor Grozăveşti şi Filaret, a contribuit
la realizarea hidrocentralei Dobreşti şi a pus în funcţiune prima linie
electrică de 110 kw din România (Dobreşti-Târgovişte-Bucureşti).
Printre promotorii acţiunii de electrificare a României a fost și
Dimitrie Leonida (1883–1965). În 1928, Leonida a fost unul dintre
iniţiatorii şi organizatorii primei expoziţii a electricităţii din România. El
a militat pentru folosirea izvoarelor naturale de energie.
În anii 1918 - 1940 au apărut centrale electrice în toate centrele
judeţene din Basarabia, în toate târgurile, gările (circa 100 de
localităţii); iar puterile centralelor variau de la 50 kW pană la 1000
kW. În anul 1940 puterea totală a centralelor electrice alcătuia 12,3
mii kW, iar producerea energiei electrice atinsese 17,2 mln. kWh.
În anul 1938 în unele județe (Lăpușna, Ismail) 29-34% din toți
locuitorii acestora aveau acces la energie electrică. Însă toată
infrastructura electrică a fost integral distrusă sau evacuată de către
autorităţile sovietice în iulie 1941.
Dezvoltarea sistemului de sănătate
până-n Existenţa sistemului medical în Basarabia – de până la 1918 – sub
1918 egida Zemsvei Guberniale, precum şi formarea, la 26 martie 1917, a
Sovietului Medico-Sanitar, nicidecum nu a facilitat procesul de
eficientizare a serviciului medico-sanitar basarabean în timpul Primului
Războiul Mondial şi în perioada de după finalizarea acestuia.
Dintre cele 28 de spitale civile şi militare locale din Basarabia, 7
nu funcţionau deloc, iar alte 7 funcţionau parţial. La Bălţi funcţiona
spitalul judeţean cu 100 de paturi şi spitalul evreiesc cu 45 de paturi.
În Chişinău existau 6 spitale: de chirurgie, de contagioşi, de ochi, de
boli mintale (din Costiujeni), militar rus şi evreiesc, dintre care unul
funcţiona parţial.
În acelaşi timp, personalul medical din Basarabia însuma 362 de
288
 medici, dintre care 149 activau în Chişinău, iar ceilalţi 213 în celelalte
8 judeţe. Moaşele erau în număr de 280, felcerii – în număr de 424,
farmaciştii – în număr de 77, semnalându-se o predominare a
activităţii sanitare în mediul urban în detrimentul mediului rural.
Proporţional, un medic revenea la 20 de sate, un agent sanitar – la 10
sate, în timp ce un pat de spital revenea la cca 1300-1500 de locuitori.
1918- Noul Inspectorat Sanitar al Basarabiei, creat prin Ordonanţa nr.60
1940 din 11 iunie 1918, urma să urgenteze fuzionarea instituţiilor medicale
locale supuse Zemstvei Guberniale şi noilor structuri create sub
auspiciul autorităţilor române şi, totodată, să realizeze activităţi de
salubrizare şi antiepidemice atât în rândul militarilor, cât şi al
populaţiei civile.
Odată cu trecerea la 11 octombrie 1918 a Serviciului sanitar al
Zemstvei Guberniale sub conducerea şi administrarea Inspectoratului
Sanitar al Basarabiei, s-a creat noua instituţie Serviciul Sanitar Central
al Basarabiei. Respectiv este emisă Ordonanţa “Cu privire la
organizarea sanitară provizorie a Basarabiei”, care a pus bazele-cadru
de funcţionare a serviciului medical şi a „poliţiei sanitare”
(„Ambulanța“) în cele 9 judeţe, împărţite în 106 circumscripţii
medicale.
Către anul 1939 În Basarabia se atestă un număr dublu de spitale
comparativ cu perioada de până la 1918, circa 60 de dispensare (în
mare parte rurale), 8 sanatorii. De exemplu, putem menționa:
spitalele noi din Tighina, Hotin, 2 sanatorii noi (Bugaz, Vorniceni), 6
pavilioane medicale speciale: 4 pentru contagioși (Ismail, Călărași,
Reni, Chilia Nouă) și 2 chirurgicale (Cahul, Orhei) etc. În plus, au fost
construite 6 filiale ale Societății naționale de Cruce Roșie din România:
în Orhei, Tighina, Cahul, Bolgrad, Ismail, Cetatea-Albă.
În anul 1938 în cele deja 224 de circumscripții sanitare din
Basarabia (dublu față de 1918) au fost consultați 1221525 pacienți,
dintre care 1050501 pacienți în instituții medicale și resttul – la
domiciliu. Totodată au obținut asistență prenatală 14916 femei,
asistență la naștere - 1806 femei și asistența la 108368 copii sugari
Dezvoltarea asistenței sociale și a asigurărilor sociale
până-n În Basarabia până-n 1918 existau 28 de instituții de asistență
1918 socială. 17 apar în anii 1800-1899, 9 în anii 1900-1909 și 2 în anii
1910-1917. Cât privește asigurările sociale, acestea n-au existat
1918- Prin Legea privind organizarea serviciilor de ajutor social din 1931
1940 s-au pus bazele dezvoltarii a unuia dintre cele mai moderne sisteme
de servicii de asistență socială din Europa la acea vreme. Către anul
1939 în Basarabia funcționau 84 de instituții de asistență socială: 23
se ocupau cu asistența familiei la domiciliu, 7 – asistența familie în
cantine, 5 – asistența cerșetorilor și vaganonzilor, 32 – asistența
închisă a bătrânilor.
289
 Referitor la asigurările sociale (sistem de indemnizaţii băneşti, ce
permit compensarea principalelor tipuri de pierdere a capacităţii de
muncă şi, în consecinţă, a salariului din motive obiective: boală,
şomaj, vârstă înaintată, naşterea copilului, schilodirea la locul de
muncă şi alte prestaţii, prevăzute de legislaţie), dezvoltarea lor are loc
începând cu domnia regelui Carol al II-lea. În 1933 a fost
adoptata legea care unifica și generaliza sistemul de asigurări sociale,
acoperind toți angajații. În iunie 1933 este inaugurată Casa Centrală a
Asigurărilor Sociale în România, cu sediul la București. Ulterior sunt
construite Case regionale de asigurări sociale. Una dintre acestea a
fost creată la Chișinău. Totodată în Basarabia au fost create 11 oficii
regionale de asigurare socială în localitățile: Tighina, Tarutino, Cetatea
Albă, Bolgrad, Reni, Ismail, Chilia Nouă, Orhei, Bălți, Soroca, Hotin.
Dezvoltarea infrastructurii educației
până-n În Basarabia până în 1917 nu se cunoștea despre grădiniță. În
1918 preajma anului 1918 funcționau 1084 de şcoli parohiale de 1-2 clase
ruseşti, deşi populaţia românească era majoritară. Totodată, din lipsa
școlilor naționale, doar circa 6% din românii basarabeni erau alfabeți
1918- Pe 4 august 1918, printr-un Decret-lege, întregul învăţământ al
1940 Basarabiei se naţionalizează, şcolile parohiale sunt înlocuite cu şcoli
primare de stat cu predarea în limba română, iar minorităţile naţionale
au primit dreptul de a-şi deschide şcoli în limba maternă, cheltuielile
pentru care erau suportate de stat. În anul 1919 a fost promulgată
Legea pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului primar şi
normal, modificată şi îmbunătăţită pe parcursul anilor ulteriori. Ea
prevedea învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi elevii
până la vârsta de 16-18 ani.
Învăţământul primar avea câteva trepte: educația preșcolară și
educația preșcolară și învățământul primar propriu-zis. Numărul
grădiniţelor de copii de la 5 la 7 ani a ajuns la 391 în 1934 și 425 în
1938. Către anul 1920 aproape în fiecare sat s-a ridicat cîte o clădire
pentru şcoala primară, care la început avea trei-patru săli de clasă, o
cancelarie pentru profesori, un cabinet pentru directorul şcolii, mai
apoi ridicîndu-se şi pentru şcolile secundare, licee, gimnazii, şcolile
normale clădiri mari, frumoase, luminoase. Către anul 1924 funcţionau
peste 1700, iar anul 1934 – 2149 de şcoli primare naţionale.
Învăţământul primar propriu-zis avea ciclurile elementar, clasele I-
IV, şi cel superior sau supraprimar, clasele V-VII, unde studiile aveau
un caracter aplicativ, practic şi variabil după regiunile geografice şi
economice de profil agricol – gospodăresc, industrial şi comercial. Tot
în cadrul învăţământului primar erau deschise şcoli primare pentru
copiii talentaţi, organizate cursuri serale pentru analfabeţi, şcoli cu
predare în limbile minorităţilor naţionale, şcoli confesionale; se
permitea organizarea şcolilor particulare, dacă dispuneau de
290
local. Cunoscuta principesă Natalia Dadiani a deschis un liceu
particular, pe care ulterior l-a reorganizat în şcoală primară, parţial
finanţată şi de moşierul Sturza.
Conform legii din 26 iulie 1924, se introduce învăţămîntul primar
şi secundar obligatoriu, cu o durată de 7 ani, din care ultimii ani erau
destinaţi învăţămîntului practic, se trasa trecerea la învăţămîntul de 7
ani în timp de 5 ani (art. 57) şi lichidarea deosebirilor dintre şcolile
săteşti şi orăşenești. În anii 1918-1940 au fost construite 1760 clădiri
noi pentru şcoli. Dacă în anul 1921 erau 1747 de şcoli, 2746 de
învăţători, cu 136.172 de elevi, apoi în 1939 erau 2718 şcoli, 7581 de
învăţători şi 346.747 de elevi. Totodată funcționau 97 de școli
particulare: 75 evreiești, 10 românești, 5 germane, 4 poloneze, 2
rusești, 1 ucraineană.
Un rol mare l-a avut și modernizarea învățământului secundar,
care cuprindea gimnaziile, liceele, şcolile normale, seminarele
teologice, şcolile profesionale de vocaţie etc. Prin Decretul regal din
18 august 1918 se stabilea că, învăţământul secundar se efectuează
în limba naţională a majorităţii populaţiei, adică, română, dar se
permitea şi organizarea şcolilor cu predare în limba etniilor naţionale,
însă predarea limbii şi literaturii române, geografiei şi istoriei – în
limba română. Reprezentanţii minorităţilor naţionale s-au folosit din
plin de acest drept democratic.
Potrivit Legii învăţământului secundar din 1934, supranumită
Legea Angelescu, după numele ministrului educaţiei, durata studiilor
în liceu era stabilită de 8 ani, incluzind specializarea cu 2 secţii. În lege
se mai prevedea posibilitatea încheierii cursurilor liceale după
terminarea clasei a VII-a şi obţinerea unui Certificat de absolvire, care
oferea dreptul înscrierii într-o şcoală tehnică sau ocuparea unor slujbe
în aparatul administrativ. Ca urmare a procesului de constituire a
învăţământului secundar au fost organizate licee agricole, industriale
şi comerciale. Fostele şcoli medii din oraşele – capitale de judeţ
treptat şi cele urbane, şi rurale au fost transformate în gimnazii ,
păstrând formal numele de ,,şcoli medii”.
În Basarabia activau multe școli secundare. De exemplu, în
municipiul Chisinau funcționau: 4 licee de băieți, 1 liceu militar, 3 licee
de fete, 1 seminar teologic, 1 liceu comercial de băieți, 1 liceu
industrial de fete, 1 scoală de menaj, 1 scoală normală de băieți, 2
școli normale de fete, 1 scoală de cântăreți, 2 gimnazii de băieți, 1
gimnaziu industrial de băieți, 3 gimnazii industriale de fete, 1 liceu
particular de băieți, 3 licee particulare de fete și 1 gimnaziu particular
de fete. Aceste școli se dezvoltau și în județe. Astfel, în jud. Tighina
activa 1 liceu de băieți, 1 liceu de fete, 1 gimnaziu mixt, 1 liceu
industrial de băieți, 1 gimnaziu industrial de fete, 1 liceu comercial
mixt, școala izraelita de meserii “Ort”; În Comrat: activa liceul de
291
băieți și liceul de fete. Mai erau 3 gimnazii mixte: în Ceadâr – Lunga,
în Cimișlia și în Caușeni.
Succesele învățământului reflectă creșterea numărului bărbaţilor
cărturari deja către anul 1930 în toate judeţele: Hotin-43,6%, Bălţi -
44%, Orhei - 46,6%, Cahul - 47%, iar în Tighina - 50%, Lăpuşna –
53%, Cetatea Albă – 55%, Ismail – 61,5%. Şi cota femeilor ştiutoare
de carte a crescut mult.
Remarcăm că s-a creat şi temelia învăţământului de gradul III –
învăţământul superior. Cei care intenţionau să intre în învăţământul
superior frecventau şi clasa a VIII-a, în care se punea accentul pe
pregătirea cu caracter umanist şi real. Susţinerea bacalaureatului se
făcea în 2 etape, în sesiunile de vară şi iarnă. În final absolventul
obţinea Diploma de BAC, care îi permitea să se înscrie la facultate.
La cursurile universitare se predau: Literatura română, Istoria
românilor, Dreptul civil şi procedura civilă, Dreptul internaţional,
Organizarea administrativă a Basarabiei, Psihologie, Pedagogie,
Medicina etc. În procesul de reformare a învăţământului în Basarabia
grija mare a Statului Român era de a pregăti cadrele de învăţători. În
acest scop au fost organizate 10 şcoli normale, care în scurta aflare a
Basarabiei în cadrul României au pregătit peste 6,5 mii de învăţători.
La integrarea spirituală a basarabenilor şi-au adus contribuţia
centrele de învăţământ din Ţară. Printre ele un rol de frunte îi aparţine
Universităţii din Iaşi. După Unire studiile la această universitate se
desfăşurau în condiţii libere fără a mai întâmpina obstacole de hotar
din trecut. Studenţii basarabeni au fost scutiţi de mobilizare în armată
şi asiguraţi cu cămine şi cantine. În Regulamentul de organizare şi
funcţionare a căminelor studenţeşti ale universităţii ieşene din 1920
era determinat: ,,Pentru 6 ani înainte studenţii din Basarabia vor fi
admişi în cămine fără concurs şi cu preferinţă, rezervându-li-se până
la 40% locuri”.
Ca urmare a condiţiilor favorabile de care se bucurau basarabenii,
numărul studenţilor care studiau la Iaşi era în permanentă creştere.
De exemplu, în anul 1926 se înfiinţează la Chişinău Facultatea de
Teologie a Universităţii din Iaşi, frecventată de un număr de 400-700
de studenţi, iar în anul 1933 – Facultatea de Agronomie a Universităţii
din Iaşi, cu o frecvenţă de 427 de studenţi în anul 1937.
România în anii 1918-1940 a investit mult în educație, după cum e
și firesc. Bugetul destinat educaţiei varia între 12 şi 16% din
cheltuielile publice. O atenție sporită se acorda salarizării cadrelor
didactice.
Un învățător câștiga peste 4000 lei/lunar, dublu comparativ cu un
muncitor calificat care avea circa 2000 lei/lunar. Profesorii universitari
aveau salarii echivalente miniștrilor sau ale înalţilor ofiţeri.

292
 Dezvoltarea instituțiilor culturale
până-n După anexarea Basarabiei la Rusia în 1812, până-n 1828 s-a
1918 permis cultura românească, dar ulterior toate instituțiile educațional-
culturale funcționau exclusiv în limba rusă. Prin Statutul organizării
oblastiei Basarabia, articolul 62, s-a interzis folosirea limbii române în
actele publice, impunându-se întrebunițarea numai a limbii ruse.
În 1884 în Chișinău apare Societatea Amatorilor de Artă Teatrală
şi Societatea Amatorilor de Artă Dramatică. Amatorii apelau la creaţia
dramatică a clasicilor ruși N. Gogol (Căsătoria, Revizorul), A. Ostrovski
(Pădurea, Ursuza), L. Tolstoi (Roadele învăţăturii), A. Cehov (Ivanov,
Ursul), M. Gorki (Închisoarea). În 1888 este creat clubul nobililor
basarabeni “Blagorodnoe Sobranie” care avea și o sală de teatru. În
1899 apare secţia Societăţii Muzicale Ruse.
Abia la începutul sec. al XX-lea apar încercări de utilizare a limbii
române în viața culturală. În anul 1908 este organizată o trupă
teatrală de amatori în frunte cu Gh. Madan şi cu sprijinul boierilor
basarabeni P. Dicescu, Suruceanu, Cononovici şi al altora; se joacă
piese din V. Alecsandri, C. Negruzzi la Chişinău şi Orhei. Totodată se
deschide Şcoala muzicală particulară a lui V. Gutor. Diferite concerte
aveau loc în Sala Casei Eparhiale din Chișinău.
1918- Logistica spaţiului cultural sporește vizibil. Instituțiile educațional-
1940 culturale funcționau în limba română și promovau, în mod firesc,
cultura neamului românesc. În 1918 are loc fondarea Universității
Populare din Chișinău și a Operei din Chișinău, în 1919 – a
Conservatorului Unirea, în 1920 – a Teatrului Popular, în 1921 – a
Teatrului Naţional din Chișinău, în 1926 – a Facultății de Teologie din
Chișinău, parte a Universităţii din Iași, în 1928 – a Conservatorului
Naţional, în 1933 – a Facultății de Agronomie din Chișinău, parte a
Universităţii din Iași,, în 1936 – a Conservatorului Municipal, în 1939 –
a Muzeului de Arte din Chiținău etc.
Casa Școalelor și a Culturii Poporului – instituție pe lângă
Ministerul Învățământului și Culturii, întreținea în județele Basarabiei
1085 instituții culturale. În județul Lăpușna erau întreținute 199 (179
de cămine culturale, 5 societăți muzicale și 15 biblioteci). În județul
Tighina – 131 (127 cămine culturale și 4 biblioteci), în județul Cahul –
29 (toate cămine culturale), în județul Orhei 139 (130 cămine
culturale și 9 biblioteci), în județul Bălți – 135 (133 cămine culturale și
2 societăți muzicale), în județul Soroca – 125 (111 cămine culturale și
9 biblioteci), în județul Hotin – 90 (78 cămine culturale, 3 societăți
muzicale și 9 biblioteci), în județul Ismail – 81 (67 cămine culturale, 2
societăți muzicale și 12 biblioteci), în județul Cetatea Albă – 156 (127
cămine culturale, 3 societăți muzicale și 26 biblioteci).

Sursa: Elaborat de autor în baza: [1; 2; 3; 4; 5; 7; 9; 10]

293
294
CATEDRALA „SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA” DIN BĂLȚI, SFINȚITĂ LA 2 IUNIE 1935 (sursa: 14)
BISERICA „SFÂNTA CUVIOASĂ PARASCHIVA” DIN BĂLȚI, SFINȚITĂ ÎN
OCTOMBRIE 1935 (sursa: 14)
295
296
BISERICA „SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL” DIN BĂLȚI, SFINȚITĂ LA 30 IUNIE 1929 (sursa: 14)
297
HARTA REȚELEI FEROVIARE (CFR) ÎN ANUL 1934 ( sursa: [4, 68-69])
298
299
300
301
302
303
304
305
306
307
308
309
310
311
312
313
314
315
316
317
318
319
320
321
AUTOMOTOR MALAXA EXPUS LA EXPOZIȚIA DIN BELGRAD ÎN ANUL 1937 (sursa: [12])
322
AUTOMOTOR MALAXA SERIA 78 ÎN GARA FEROVIARĂ CHIȘINĂU ÎN ANUL 1939 (sursa: 28)
323
TUNELUI DIN ȚIPALA, JUD. LĂPUȘNA CU LUNGIMEA DE 0,8 km, DAT ÎN EXPLOATARE ÎN ANUL 1927 (sursa:[23])
324
HARTA CU LUCRĂRILE DE DRUMURI DIN ROMÂNIA CONTRACTATE ÎN ANUL 1931. Liniile groase continue – drumuri peermanente (asfaltate)
contractate, iar cele punctate – drumuri contractate semi-permanente (macadamizate), (sursa: [25, p. 57-61])
325
INAUGURAREA UNUI POD ÎNTR-UN SAT DIN BASARABIA (sursa: [16])
326
AEROGARA DIN CETATEA-ALBĂ, INAUGURATTĂ ÎN ANUL 1937 (sursa: 17)
PERSONALUL LARES LA AEROGARA DIN CETATEA-ALBĂ, ANUL 1937 (sursa: [18])

327
328
AEROGARA DIN ISMAIL, INAUGURATTĂ ÎN ANUL 1937 (sursa: 17)
329
AVION DE PASAGERI POTEZ 561 LA AEROPORTUL DIN CHIȘINĂU ÎN ANUL 1939 (sursa: 13)
ORARUL AVIA București-Galați-Ismail-Cetatea-Albă-Chișinău, 1937 (sursa: [19])

330
ORARUL AVIA A COMPANIEI LARES ÎN VARA ANULUI 1939 (sursa: [13])

331
EXTRAS DIN ORARUL COMPANIEI LARES ÎN VARA ANULUI 1939 (sursa: [13])

332
ANUNȚURI DIN CHIȘINĂU ÎN ANUL 1924 PRIVIND INSTALAREA UZINELOR
ELECTRICE ÎN FABRICI, MORI, MOȘII, ȘI A ILUMINATULUI ELECTRIC,
PRECUM ȘI SERVICII DE REPARAȚIE ADIACENTE [sursa: 28]
333
ANUNȚ DIN CHIȘINĂU ÎN ANUL 1924 DESPRE DEPOZITUL DE LĂMPI „OSRAM” –
BIROUL ELECTROTEHNIC ELECTRO-GHINȘPARG [sursa: 28]

334
335
POSTUL „RADIO BASARABIA”, CHIȘINĂU, ANUL 1939 (sursa: [17])
SOCIETATEA ANONIMĂ ROMÂNĂ DE TELEFOANE, CHIȘINĂU, 1938 (sursa: [17])

336
337
SANATORIUL LIGII NAȚIONALE CONTRA TUBERCULOZEI DIN S. VORNICENI, JUD. LĂPUȘNA, ÎN 1939 (sursa: [17])
338
SANATORIUL DE TUBERCULOZĂ OSOASĂ (400 PATURI) DIN BUGAZ (ZATOKA) ÎN ANUL 1937 (sursa: [17]
339
SPITALUL JUDEȚEAN TIGHINA (sursa: [17])
340
PAVILIONUL DE BOLI CONTAGIOASE DIN ORAȘUL CĂLĂRAȘI ÎN ANUL 1938 (sursa: [17])
341
PAVILIONUL DE BOLI CONTAGIOASE DIN ORAȘUL ISMAIL ÎN ANUL 1938 (sursa: [17])
342
PAVILION DE CHIRURGIE DIN CAHUL ÎN ANUL 1939 (sursa: [17])
DISPENSARUL MEDICAL DIN SATUL SLOBOZIA MARE ÎN ANUL 1938 (sursa: [14])

343
344
INAUGURARE BAIE POPULARĂ ÎNTR-UN SAT DIN BASARABIA (sursa: [16])
PROCENTUL ȘTIUTORILOR DE CARTE ÎN ROMÂNIA ÎN ANUL 1930 (sursa: [4])

345
FOAIA MATRICOLĂ A ELEVULUI CL. A 7-A ÎN ANUL 1939-1940 (sursa: arhiva autor)

346
347
CĂMINUL DE UCENICI DIN CHIȘINĂU FONDAT ÎN ANUL 1929 (sursa: 14)
348
LICEUL SEMINARIAL DIN BĂLȚI FONDAT ÎN ANUL 1938 (sursa: 14)
349
LICEUL DE BĂIEȚI "ION CREANGĂ" DIN MUN. BĂLȚI, CONSTRUIT ÎN ANII 1937-1943 (sursa: [14])
350
ȘCOALA PRIMARĂ DIN CARTIERUL SCHINOASA (OR. CHIȘINĂU) ÎN ANUL 1940 (sursa: [14])
PALATUL CULTURAL AL ASOCIAȚIEI ÎNVĂȚĂTORILOR JUD. ORHEI, 1938 (sursa:[17])

351
LICEUL DE FETE „DOMNIȚA ILEANA” DIN OR. BĂLȚI, 1939 (sursa:[17])

352
353
CASA ÎNVĂȚĂTORILOR DIN JUDEȚUL SOROCA, INAUGURATĂ ÎN ANUL 1934 (sursa: 17)
Coperta revistei Asociației Învățătorilor din jud. Soroca în anul 1933 (sursa:[17])

354
RAPORTUL ASOCIAȚIEI ÎNVĂȚĂTORILOR DIN JUD. SOROCA,31.09.1933 (sursa:[17])

355
 „Studiile în prima clasă gimnazială, la fel ca în școala primară, au
început pe 15 septembrie 1936. Gimnaziul se afla lângă casa noastră.
Era o clădire cu un etaj și cu o curte mare, împrejmuită cu gard. În
curte era și casa directorului și una sau două construcții gospodărești.
Îmi amintesc foarte bine de uniforma gimnazială, coaserea,
îmbrăcarea și purtarea ei prima dată, mândria și, totodată, un mare
inconvenient: primii mei pantaloni lungi! Și, desigur, boneta cu o
cocadă ce conținea însemnele gimnaziului nostru. Pe mantia stângă a
sacoului la fel era cusută emblema gimnaziului. Toate acestea
distingeau în mod clar elevul de gimnaziu de colegii de aceiași vârstă.
Condițiile de studii difereau brusc de cele din școala primară.
Diferența-cheie – fiecare disciplină era predată de un profesor. Existau,
cel puțin, 10 discipline, inclusiv legea lui Dumnezeu, predată de preotul
orașului, Cernăuțeanu, un om foarte plăcut și bun. Notele la Religie au
fost de doar 10 puncte. Alte note preotul nu punea.
După anul I gimnazial, la începutul verii, eu și prietenul meu încă
din școala primară, Tolea Korello am fost aleși în mod neașteptat ca
participanți la concursul național al elevilor de gimnaziu, la mai multe
discipline, numit “Tinerimea României, și care avea loc periodic la
București. Au fost selectați 4 elevi din gimnaziul nostru: 2 fete din clasa
a IV-a pentru proba de geografie, iar Tolea și eu – la proba de limbă
română scrisă. Evenimentul ne-a bucurat mult! Ca însoțitor cu noi a
mers profesorul de desen, cunoscut în Reni, Mihail Menzopoulos – grec
(în poza din dreapta – eu cu dlui la București), un om foarte sociabil...”
Autor: N. Grecov, regiunea Ural, Federația Rusă

AMINTIRI DESPRE STUDIILE GIMNAZIALE ÎN ORAȘUL RENI (sursa:[30])

356
357
ACORDAREA PREMIULUI I (MEDALIA DE AUR) UNEI ELEVE A ȘCOALII PRIMARE DIN ORAȘUL ISMAIL (sursa: [29])
CURIERUL COOPERATIVEI SĂTEȘTI DIN ROMÂNIA ÎN ANUL 1924 (sursa: [18])

358
359
COOPERATIVA DIN OR. ORHEI – EDIFICIU CONSTRUIT ÎN ANUL 1932 (sursa: [14])
360
HARTA ORGANIZĂRII ASIGURĂRILOE SOCIALE ÎN ROMÂNIA ÎN ANUL 1938 (sursa: [4])
361
HARTA „ROMÂNIA - ȚARA TURISMULUI”, ELABORATĂ DE OFICIUL NAȚIONAL DE TURISM ÎN ANUL 1938 (sursa: [20])
 COPERTA REVISTEI OFICIULUI NAȚIONAL DE TURISM, Nr. 5, mai 1938.

NOTĂ. În anii ’30, Oficiul Naţional de Turism începuse o campanie de promovare

a frumuseţilor ţării, editând o publicaţie extrem de modernă la acea vreme, pe
hârtie offset, în condiţii grafice de excepţie (tiparul şi clişeele în autotipie şi
tricromie realizate la „Cartea Românească”, Bucureşti). Apariţia revistei a fost
determinată în mare măsură şi de participarea României la Expoziţia Universală
de la Paris, din 1937 (sursa:[31])

362
POSTER INTERBELIC AL OFICIULUI NAȚIONAL DE TURISM CU RECLAMĂ LA
STAȚIUNILE BASARABENE DE LA MAREA NEAGRĂ (sursa:[23])

363
364
PRIMĂRIA ȘI OFICIUL DE CURĂ ȘI TURISM BUGAZ (ZATOKA), JUDEȚUL CETATEA-ALBĂ ÎN ANUL 1938 (sursa:[17])
365
PLAJA DE LÂNGĂ SANATORIUL DIN BUGAZ (ZATOKA) ÎN ANUL 1937 (sursa: [17])
366
DEBARCADERUL DIN STAȚIUNEA SERGHIEVCA-ȘABOLAT ÎN ANUL 1936 (sursa: [17])
367
ȘABOLAT, VILA P. MITTELSTEDT (sursa: [17])
368
PLAJA STAȚIUNII BUDACHI (KURORTNOE) ÎN ANUL 1938 (sursa: [22])
BUDACHI, SCARA SPRE PLAJE A STAȚIUNII DACIA, ANUL 1935 (sursa:[24])
369
370
LÂNGĂ STAȚIUNEA BAD BURNAS (AZI SATUL LEBEDIOVCA), 1936
ACȚIUNE NOMINALĂ DE 5000 LEI A S.A. „BĂILE BURNAS” (sursa: [27])
371
PAVILIONUL ROMÂNIEI LA EXPOZIȚIA UNIVERSALĂ DIN PARIS ÎN ANUL 1937.
Arhitect DUILIU MARCU (sursa: [32])
372
RESTAURANTUL ROMÂNESC ÎN CADRUL EXPOZIȚIEI UNIVERSALE DE LA
NEW YORK ÎN ANUL 1939. Arhitect OCTAV DOICESCU (sursa: [26])
373
374
PAVILIONUL CENTRAL AL ROMÂNIEI ÎN CADRUL EXPOZIȚIEI UNIVERSALE DE LA NEW YORK ÎN ANUL 1939 (sursa: [26])
 Bibliografie
(pentru partea a II-a și a III-a a lucrării)
Anuare, Enciclopedii, Cărți
1. Anuarul Statistic al României (1939 și 1940), Institutul Central de
Statistică, București, 1940;
2. Ciobanu Ștefan, Basarabia: monografie, Editura Universitas,
Chișinău, 1993;
3. Crihan Anton, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele
surse rusești, Ed. Eminescu, 1995, traducere din lb. engleză:
Dumitru Crihan;
4. Enciclopedia României (vol. I – iV), Editura Imprimeriile Naționale,
București, 1938;
5. Enciu Nicolae, Basarabia în anii 1918-1940. Evoluţie demografică şi
economică, Edutura Civitas, Chişinău, 1998;
6. Ciobanu Vitalie, Militarii basarabeni (1917-1918): studiu și
documente, Ministerul Apărării al Republicii Moldova, Muzeul
Armatei Naționale, Chişinău, 2010;
7. Iancu Ștefan, Dezvoltarea științei și tehnicii în perioada interbelică,
revista Noema, Vol. II, Nr. 2, București, 2003;

Siteografie
8. Muzeul virtual al Unirii – proiect digital dedicat Centenarului Marii
Uniri https://www.mvu.ro;
9. Petru Todos, Mihai Chiorsac, Ion Stratan şi Aurel Marinciuc.
Sistemul electrotehnic și instruirea specialiștilor în Republica
Moldova, INTERNATIONAL CONFERENCE ENERGY OF MOLDOVA -
2005 September 21-24, 2005 – Chișinău, Republica Moldova
http://www.ie.asm.md/assets/files/05-A38.pdf;
10. Cum mergeau trenurile românești acum 100 de ani - Poezie,
călătorii, război și tragedii
https://www.feroviarul.ro/stiri-feroviare/revista-presei/hotnews-
cum-mergeau-trenurile-romanesti-acum-100-de-ani-poezie-
calatorii-razboi-si-tragedii;
11. Fleet list of Liniile Aeriene Române Exploatate de Statul
http://www.europeanairlines.no/fleet-list-of-liniile-aeriene-romane-
exploatate-de-statul/;
375
12. În iulie 1937 se inaugura trenul de viteză București-Constanța
https://www.uct-media.com/2019/01/in-iulie-1937-se-inaugura-
trenul-de.html;
13. Orarul curselor aeriene LARES
http://www.timetableimages.com/ttimages/lares/lares39/;
14. Imagini cu clădiri în stilul arhitectural neoromânesc construite în
perioada interbelică în Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilater
http://neoromanesc.blogspot.com;
15. Portretul României interbelice
http://romaniainterbelica.memoria.ro;
16. Alexandru Laskar-Moldoveanu. „Cutreerând Basarabia desrobită”
(poze din Basarabia interbelică), București, 1943.
http://blog.oldchisinau.com/2015/09/cutreerand-basarabia-
desrobita.html;
17. Stilurile artdeco&modernist
http://artdeco-modernist.blogspot.com;
18. Corbu Emilia. „Ce este cooperația?”
http://emilia-corbu.blogspot.com/2010/05/ce-este-cooperatia.html
19. Pe ruta București- Craiova, avionul ateriza într-o localitate din Olt.
Cum a ajuns din aerogară scut al lumii
http://realitateaoltului.ro/2016/11/25/pe-ruta-bucuresti-craiova-
avionul-ateriza-intr-o-localitate-din-olt-cum-a-ajuns-din-aerogara-
baza-nato/;
20. Romania, Țara turismului
http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2012/11/romania-tara-
turismului/
21. Solidaritatea. Organul Asociației Învățătorilor din județul Soroca.
Nr. 9-10, anul 1933
http://bp-
soroca.md/soroca/439%20Solidaritatea.%20Organul%20Asociatiei
%20Invatatorilor%20din%20judetul%20Soroca.%20%20%20An.
%20XI.%20Nr.%209-10.%20Septembrie%20-
%20Octombrie%201933.pdf
22. Poze de pe malul mării din Basarabia interbelică
http://bodrug.eu/2017/07/30/foto-interbelic-zatoka-bugas-
лебедёвка-lebediovca-statiunea-bad-burnas-litoralul-interbelic-
basarabean/; https://www.kp.md/daily/26662/3683397/;

376
23. Limanele Basarabiei
http://infoprut.ro/586-limanele-basarabiei.html;
24. Scara spre plaje a stațiunii Dacia din Budachi
https://www.flickr.com/photos/usalexis/5631813422/;
25. Harta rețelei rutiere din România în anul 1931
http://runeberg.org/tektid/1931v/0059.html;
26. România la Expoziția Universală de la New York în anul 1939
http://www.cooperativag.ro/romania-la-expozitia-universala-de-la-
new-york-discursul-inaugural-al-lui-d-gusti/;
27. BAD BURNAS (ЛЕБЕДЕВКА)
http://picamarinapica.com/bad-burnas-или-экологическая-
катастрофа/;
28. Infrastructure & Transport
https://www.skyscrapercity.com/forumdisplay.php?f=1984
29. Secvențe despre studiile în școala primară din or. Ismail
http://dialogforum.net;
30. Amintiri despre studiile gimnaziale în or. Reni
https://memoclub.ru;
31. Coperta revistei Oficiului Național de Turism din România, Nr. 5,
mai 1938 https://www.pinterest.com;
32. Pavilionul României la Expoziția Universală de la Paris din anul
1937
https://en.wikipedia.org/wiki/Exposition_Internationale_des_Arts_
et_Techniques_dans_la_Vie_Moderne#/media/File:Paris-expo-
1937-pavillon_de_la_Roumanie-10.jpg
33. Enciclopedie de nume românești
http://www.namespedia.com/nume-romanesti/ce-
inseamna/glavan;
34. Harta numelor românești
https://www.hartanumeromanesti.eu/index.php?sur=glavan&s=C
%E3utare;
35. Nume în Republica Moldova
https://nume.casata.md/index.php?l=ro&action=viewtop100name
sgeograficlylocated;
36. Portalul serviciilor electronice din Republica Moldova
http://e-services.md/?q=ro/content/verifisa-numarul-de-persoane-
cu-acelasi-numeprenume;
37. Enciclopedia electronică Wikipedia www.wikipedia.org
377
 Anexă
Cele mai populare 500 Nume de familie
din Basarabia în anul 2018
Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
1 Rusu 6 043 24263 738 1182
2 Ceban 4 995 21543 669 10
3 Ciobanu 4 338 18801 619 1034
4 Țurcan 4 243 12010 604 68
5 Cebotari 3 682 16445 585 9
6 Lungu 3 529 14743 523 810
7 Sîrbu 3 518 15115 526 585
8 Munteanu 3 461 15006 542 1041
9 Popa 3 373 13407 497 1873
10 Rotari 3 341 14071 589 175
11 Guțu 3 150 9814 419 143
12 Ursu 2 985 12304 408 510
13 Roșca 2 853 9653 473 594
14 Melnic 2 637 11107 429 50
15 Balan 2 634 11236 433 858
16 Cojocari 2 610 10852 536 63
17 Rotaru 2 558 11217 482 746
18 Cojocaru 2 375 10265 466 902
19 Grosu 2 363 9518 405 446
20 Țurcanu 2 252 8315 441 172
21 Moraru 2 221 9153 453 671
22 Morari 2 089 8926 460 411
23 Muntean 2 015 9076 425 502
24 Botnari 1 925 8225 418 11
25 Crețu 1 887 6825 341 723
26 Cazacu 1 880 7983 400 425
27 Popovici 1 662 6630 325 598
28 Russu 1 616 7827 403 23
29 Railean 1 537 6412 306 5

378
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
30 Popescu 1 455 6297 278 1477
31 Ungureanu 1 412 6389 315 944
32 Chiriac 1 379 5779 290 517
33 Mocanu 1 340 5932 273 809
34 Pleșca 1 276 5002 238 124
35 Lupu 1 275 5028 227 862
36 Miron 1 265 5189 213 482
37 Plămădeală 1 255 2269 177 20
38 Tcaci 1 246 5151 263 19
39 Rusnac 1 227 4898 225 46
40 Spînu 1 226 5042 220 224
41 Florea 1 196 5082 223 1104
42 Guzun 1 193 4801 184 11
43 Sandu 1 170 5036 239 927
44 Bivol 1 161 4842 146 39
45 Cebanu 1 151 4436 337 5
46 Negru 1 135 5052 251 425
47 Prodan 1 132 4786 202 343
48 Ivanov 1 124 5392 226 117
49 Musteață 1 109 4309 243 92
50 Luca 1 082 4534 183 771
51 Burlacu 1 076 4695 239 424
52 Popov 1 063 5173 203 47
53 Pînzari 1 023 4477 253 22
54 Buga 1 013 4187 203 188
55 Lisnic 1 010 3952 213 17
56 Gheorgiță 996 3848 215 337
57 Josan 991 4535 187 51
58 Arnaut 988 3903 141 28
59 Bejenari 984 4132 230 29
60 Oprea 982 4346 173 1062
61 Croitor 970 3827 196 43

379
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
62 Andronic 970 3919 160 182
63 Pascari 968 4100 220 34
64 Caraman 962 4412 207 78
65 Cușnir 956 1733 227 22
66 Uzun 955 4281 87 22
67 Cernei 950 3963 240 14
68 Bulat 941 3875 193 35
69 Raileanu 936 1646 228 239
70 Cazac 920 3790 218 50
71 Grecu 919 3953 188 470
72 Golban 916 3749 179 40
73 Vieru 908 3897 229 262
74 Ursachi 905 3562 193 100
75 Postolachi 902 3368 175 41
76 Darii 865 3618 189 15
77 Vlas 855 3400 202 54
78 Colesnic 849 3609 210 5
79 Mardari 847 3320 180 31
80 Borș 844 3452 187 167
81 Bostan 842 3431 162 188
82 Malai 836 3557 166 50
83 Frunza 833 2068 177 235
84 Cara 831 3699 101 45
85 Pascal 828 3257 131 143
86 Bîrcă 817 1480 148 50
87 Tataru 810 3029 180 355
88 Ivanova 803 3163 165 1
89 Topal 796 3208 78 4
90 Stratulat 791 3489 157 126
91 Vîrlan 790 3368 168 126
92 Radu 788 3543 172 1400
93 Gherman 775 3095 170 350

380
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
94 Brînză 774 3092 177 139
95 Croitoru 771 3209 163 485
96 Toma 769 3386 151 1140
97 Vicol 768 3461 177 113
98 Stratan 768 2888 95 26
99 Istrati 765 2939 154 46
100 Codreanu 764 3360 178 290
101 Covali 761 3351 179 16
102 Roman 759 3317 188 858
103 Botnaru 758 3123 209 10
104 Postica 745 3402 132 16
105 Căpățînă 738 2962 141 183
106 Baciu 731 3066 168 637
107 Carauș 729 2816 171 32
108 Ciumac 727 2608 151 7
109 Macovei 719 3176 176 351
110 Lupașcu 712 2813 170 228
111 Cucu 704 2828 155 356
112 Scripnic 702 2565 163 6
113 Carp 700 2909 151 234
114 Mereuță 699 2825 178 110
115 Graur 699 2861 123 142
116 Șveț 695 2846 178 12
117 Platon 684 2977 153 114
118 Moisei 680 3086 157 58
119 Dragan 678 2966 167 717
120 Braga 667 2699 162 48
121 Bîtca 668 2876 118 29
122 Crăciun 668 2210 177 907
123 Eșanu 672 2348 147 72
124 Secrieru 672 2725 136 33
125 Popușoi 660 2345 155 16

381
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
126 Crudu 659 2822 124 70
127 Creciun 652 2839 154 8
128 Gonța 650 2554 143 12
129 Petrov 645 3194 131 66
130 Albu 637 2636 135 663
131 Prisacari 622 2417 171 7
132 Găină 621 2617 123 219
133 Busuioc 620 2536 126 269
134 Zaharia 619 2628 146 695
135 Plăcintă 608 2450 137 99
136 Catana 607 1196 134 373
137 Pîntea 606 2407 104 319
138 Bortă 605 1597 74 79
139 Leahu 604 2621 145 132
140 Racu 600 2521 140 72
141 Mamaliga 600 2315 94 23
142 Bodrug 601 2277 121 7
143 Furtună 599 2388 144 157
144 Mîrza 587 2319 164 122
145 Cojuhari 585 3055 155 3
146 Robu 581 2293 92 190
147 Apostol 574 2521 118 529
148 Costin 573 2383 124 360
149 Botezatu 572 2389 157 272
150 Burduja 572 2310 147 52
151 Frunze 572 2258 175 3
152 Șchiopu 567 2564 124 267
153 Marian 566 2725 122 429
154 Cristea 565 2571 156 977
155 Stăvilă 564 2232 119 26
156 Matei 563 2397 114 1244
157 Cotorobai 561 2312 85 11

382
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
158 Diaconu 556 2468 116 708
159 Adam 555 2321 90 446
160 Bujor 554 2607 151 254
161 Sava 554 2180 124 584
162 Ababii 554 2129 121 7
163 Novac 552 2462 102 256
164 Lupașco 547 2261 138 2
165 Revenco 546 2038 114 3
166 Andrieș 538 2325 124 201
167 Marcu 539 2208 118 821
168 Olaru 538 2410 142 620
169 Hîncu 537 2160 129 87
170 Verdeș 537 2043 113 118
171 Țaran 526 2014 111 108
172 Dabija 525 2208 119 97
173 Gavriliuc 524 2047 124 39
174 Rață 524 1986 96 156
175 Marin 516 2276 124 936
176 Cucoș 513 1912 97 88
177 Anghel 512 2193 120 889
178 Trifan 508 2097 69 344
179 Macari 505 2164 104 9
180 Jalbă 503 2200 116 89
181 David 500 2257 116 798
182 Boboc 498 2325 121 303
183 Casian 496 2194 119 56
184 Erhan 496 2045 98 39
185 Olari 490 2069 136 40
186 Savciuc 490 1866 117 5
187 Nistor 489 2087 132 839
188 Palii 488 1866 141 13
189 Burlac 484 2131 141 8

383
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
190 Chicu 483 1811 83 20
191 Lazari 482 1971 131 2
192 Prepelița 481 1946 109 67
193 Groza 477 2012 102 355
194 Negară 477 1086 132 17
195 Duca 472 1821 95 259
196 Chihai 469 1853 98 12
197 Pîslari 467 1857 151 6
198 Vulpe 467 1939 90 216
199 Isac 464 2029 93 212
200 Ignat 463 2144 131 456
201 Pușcaș 460 2263 117 253
202 Stoian 458 2616 99 720
203 Neagu 458 1971 94 846
204 Donțu 453 1951 113 54
205 Triboi 449 1770 56 3
206 Savin 446 2131 96 258
207 Ciorbă 444 1483 94 110
208 Scurtu 441 1753 111 235
209 Covalciuc 437 1919 134 39
210 Gîlca 434 1934 120 102
211 Perju 434 2001 108 76
212 Madan 434 1547 43 12
213 Lazăr 433 1890 118 1171
214 Guțan 431 1764 124 16
215 Surdu 430 1818 108 191
216 Donica 429 1082 93 10
217 Burcă 428 2043 101 185
218 Cîrlan 427 1900 105 98
219 Soltan 427 1729 85 13
220 Ungurean 420 1702 130 105
221 Untilă 417 1651 88 9

384
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
222 Lefter 412 1947 109 176
223 Mîndru 410 1771 107 108
224 Scutari 409 1587 85 7
225 Stratu 405 1808 107 17
226 Romaniuc 406 1496 97 79
227 Sajin 405 1586 91 5
228 Calancea 404 1701 77 69
229 Vizitiu 403 1607 125 195
230 Chiperi 401 1720 102 43
231 Chirilov 397 1763 90 30
232 Ciolac 394 1860 85 57
233 Cozma 394 2078 104 479
234 Chirița 392 1697 93 405
235 Druță 391 1626 96 85
236 Chistol 389 1747 99 19
237 Severin 389 1631 64 57
238 Stoica 388 1910 93 1261
239 Damian 388 1679 96 569
240 Pruteanu 388 1580 84 146
241 Buruiană 387 1715 96 146
242 Lupan 387 1597 103 71
243 Tonu 387 1260 56 18
244 Anton 386 1670 87 616
245 Scutaru 383 1630 86 120
246 Bruma 375 1530 77 98
247 Savca 374 1430 86 3
248 Jardan 371 1384 67 3
249 Mîțu 370 1403 78 243
250 Bodiu 368 1463 101 31
251 Costiuc 368 1409 94 30
252 Cotruța 367 1358 83 30
253 Tricolici 367 1519 87 4

385
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
254 Iurcu 363 1414 89 18
255 Aramă 360 1282 79 75
256 Negruță 352 1414 79 10
257 Manole 353 1393 96 473
258 Bordei 347 1499 78 126
259 Buza 347 1084 74 74
260 Vacari 343 1333 94 51
261 Beșliu 339 1448 93 71
262 Leu 339 1553 82 114
263 Mihai 338 1417 93 1074
264 Eremia 338 1353 75 130
265 Vartic 337 1365 76 85
266 Varzari 337 1373 73 12
267 Onofrei 337 1276 64 249
268 Staver 337 1266 49 3
269 Harea 335 1412 67 10
270 Godoroja 334 1320 80 3
271 Buzdugan 333 1375 98 129
272 Ciorici 332 1407 70 14
273 Galușca 331 1359 85 41
274 Castraveț 330 1315 58 3
275 Gușan 329 1319 88 22
276 Dănilă 329 1386 81 436
277 Boțan 329 1322 60 70
278 Samson 328 1386 78 105
279 Filip 325 1418 84 801
280 Demian 325 1452 69 150
281 Patrașcu 323 1358 94 462
282 Zmeu 323 1506 84 21
283 Căldare 322 1257 78 44
284 Tacu 321 1306 75 65
285 Avram 321 1398 80 755

386
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
286 Cuciuc 319 1531 75 21
287 Grama 317 958 76 254
288 Neamțu 316 1262 83 347
289 Loghin 315 1489 91 139
290 Braguța 313 1406 80 12
291 Butuc 312 1480 80 91
292 Spătaru 312 1222 113 304
293 Grigoriță 312 1383 48 34
294 Mititelu 309 1221 70 177
295 Chirica 308 1397 91 162
296 Negură 308 1329 80 78
297 Ojog 308 1219 78 38
298 Mereacre 307 1250 38 7
299 Vataman 306 1299 94 20
300 Solomon 305 1325 84 297
301 Ganea 304 1161 74 297
302 Pelin 303 1198 80 87
303 Sula 303 1078 43 12
304 Calaraș 300 1204 92 9
305 Barcari 300 1452 80 21
306 Stegărescu 300 1237 43 21
307 Chiciuc 299 1324 55 9
308 Glavan 298 1174 46 92
309 Maxim 297 1066 80 401
310 Vozian 297 1359 69 2
311 Gherciu 297 1326 57 7
312 Botnariuc 294 1024 71 4
313 Manea 294 1168 66 770
314 Bucur 292 1481 96 721
315 Bagrin 292 1389 77 2
316 Roibu 290 1010 63 108
317 Vatamaniuc 290 1092 89 29

387
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
318 Beșleaga 289 1102 85 87
319 Bobeica 286 1181 65 1
320 Cîrlig 285 1266 67 61
321 Ioniță 274 1086 71 731
322 Puiu 286 1248 60 347
323 Donici 282 1151 77 49
324 Tutunaru 282 1059 66 69
325 Sturza 280 1019 57 61
326 Țăruș 278 1103 91 54
327 Moscalu 278 1096 69 30
328 Andronachi 278 1141 67 23
329 Barbaroș 277 1336 79 4
330 Furdui 277 1312 75 147
331 Sorocean 276 1425 80 3
332 Grădinaru 273 1071 87 298
333 Petcu 273 966 58 515
334 Buzu 273 1121 45 11
335 Veveriță 272 1022 55 15
336 Timuș 271 1124 81 15
337 Lozovan 270 1081 61 3
338 Stanciu 269 1298 71 1018
339 Pogor 269 1132 47 13
340 Bondari 268 1201 86 69
341 Bînzari 268 1068 59 3
342 Talmaci 266 1085 68 4
343 Cotelea 265 1141 62 17
344 Perciun 265 1075 60 6
345 Mihailă 261 1113 62 585
346 Dima 260 1147 72 516
347 Doroș 260 1098 63 47
348 Grădinari 259 1172 87 24
349 Sănduță 259 1025 52 3

388
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
350 Coadă 259 1096 72 83
351 Axenti 257 1161 74 8
352 Pîslaru 256 1019 97 121
353 Dumitraș 256 1008 68 161
354 Martin 256 896 68 338
355 Spinei 253 773 64 11
356 Baltaga 252 958 52 8
357 Bădărau 251 1041 73 87
358 Lupușor 251 1004 55 20
359 Nani 250 1036 47 22
360 Ermurachi 249 1021 52 3
361 Suruceanu 248 942 56 11
362 Cheptene 246 892 43 6
363 Duminică 245 1448 91 69
364 Tihon 245 1012 54 25
365 Bradu 240 1034 60 67
366 Paraschiv 240 1065 58 555
367 Stici 239 961 66 7
368 Tomșa 239 1006 45 93
369 Chirtoacă 238 977 68 8
370 Semeniuc 238 888 66 39
371 Bîrsan 236 1009 65 334
372 Agachi 236 888 47 51
373 Turculeț 235 922 62 50
374 Nica 234 1065 63 622
375 Țîcu 234 989 64 137
376 Racoviță 234 956 58 73
377 Odobescu 234 707 53 15
378 Ciocan 233 958 72 453
379 Osipov 232 1129 51 6
380 Oboroc 231 893 43 1
381 Țopa 230 817 59 46

389
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
382 Cașu 228 835 44 36
383 Potînga 227 704 62 10
384 Mînăscurtă 227 788 58 14
385 Balica 225 900 66 113
386 Mîrzac 223 945 60 28
387 Deliu 223 1052 56 114
388 Bandalac 221 944 45 8
389 Lozovanu 221 764 39 3
390 Meleca 221 1015 38 8
391 Creangă 220 1024 61 147
392 Stratilă 220 852 57 36
393 Barbă 219 935 44 44
394 Ciuntu 217 813 78 29
395 Marandici 216 889 47 9
396 Armaș 215 857 69 11
397 Cociug 215 901 42 6
398 Colibaba 215 708 40 24
399 Para 215 898 53 35
400 Marchitan 214 836 47 10
401 Movileanu 213 811 64 85
402 Gurău 213 859 54 117
403 Chiorescu 212 849 55 29
404 Porcescu 212 730 54 8
405 Bocancea 210 926 59 61
406 Buliga 210 803 51 184
407 Pîrău 210 836 46 20
408 Cucereavîi 209 895 69 2
409 Turcu 209 1098 57 401
410 Cociorvă 209 969 56 27
411 Cornea 209 872 55 330
412 Nicoară 208 805 68 351
413 Țarălungă 208 832 44 60

390
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
414 Cocieru 206 851 58 7
415 Petrachi 206 822 53 15
416 Dobândă 205 1006 70 18
417 Dragomir 205 1089 60 860
418 Calmîc 205 901 37 8
419 Ciupercă 204 844 69 106
420 Iacob 203 901 68 793
421 Bodean 202 826 45 24
422 Tulbure 202 814 35 99
423 Grîu 201 784 53 15
424 Gaidău 201 835 61 2
425 Lașcu 201 845 48 212
426 Solonari 200 855 62 9
427 Colun 199 905 58 2
428 Mitrofan 199 908 52 119
429 Braniște 199 790 36 37
430 Gheorghiu 199 779 61 324
431 Alexei 198 843 52 12
432 Ichim 198 967 55 306
433 Vlad 196 812 58 907
434 Ionel 195 813 49 164
435 Chirilă 193 899 65 503
436 Ștefîrța 191 813 60 7
437 Guștiuc 191 623 54 2
438 Paiu 191 756 53 80
439 Danuță 191 670 49 15
440 Chistruga 190 561 54 9
441 Panainte 189 836 47 79
442 Chitoroagă 188 855 37 6
443 Babără 187 563 31 2
444 Vrancean 186 764 57 14
445 Dogotari 186 758 36 2

391
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
446 Bordeianu 184 917 81 146
447 Păduraru 183 787 72 370
448 Dimitrov 182 713 52 7
449 Galben 182 835 45 41
450 Bălănuța 181 630 45 13
451 Ciubuc 181 705 51 59
452 Zgardan 181 706 54 11
453 Pădure 179 559 57 131
454 Țăranu 179 723 55 178
455 Vasilică 179 729 49 116
456 Cupcea 179 810 48 15
457 Temciuc 179 703 48 14
458 Corcodel 177 626 47 74
459 Purice 176 764 67 123
460 Ochișor 176 738 58 23
461 Petrea 176 719 43 291
462 Crigan 176 604 35 2
463 Marciuc 174 596 63 45
464 Papuc 174 746 40 176
465 Butucel 174 725 46 14
466 Donciu 174 741 40 66
467 Stan 173 911 64 1163
468 Șalari 172 889 53 4
469 Țîbuleac 171 897 44 31
470 Sanduleac 170 717 57 17
471 Coțofană 170 630 45 58
472 Ionașcu 170 704 41 260
473 Barbuța 169 695 48 85
474 Mursa 169 614 41 34
475 Enache 168 774 68 850
476 Scobioală 168 508 53 2
477 Balaur 169 680 41 33

392
 Numărul de localități
Nr. Numele Numărul Numărul în care este prezent
Ord de familie de familii de pers. numele de familie
Basarabia România
478 Osoianu 169 570 34 10
479 Diacon 166 776 64 10
780 Bordianu 166 579 53 60
481 Afteni 166 711 46 13
482 Crîjanovschi 165 280 69 3
483 Stamati 165 712 47 10
484 Țărnă 164 492 53 26
485 Ciutac 164 530 36 19
486 Brașoveanu 163 638 57 161
487 Bulgari 163 775 53 130
488 Moga 163 780 50 310
489 Mura 163 757 50 29
490 Darie 162 687 66 198
491 Rabei 161 585 32 8
492 Dorogan 160 539 36 11
493 Chetraru 159 641 67 20
494 Sofroni 159 689 48 27
495 Slănină 159 562 40 14
496 Mutu 159 678 44 142
497 Iordan 159 750 29 256
498 Reniță 159 712 27 2
499 Ciugureanu 158 696 48 8
500 Doagă 158 629 34 57
Sursa: Elaborat de autor în baza [33, 34, 35, 36]
Important! Documentele arhivistice de stare civilă denotă că după
reocuparea Basarabiei în 1940 și 1944 de URSS (Imperiul Rus sub o
nouă formă), o mare parte a numelor de familie și prenumelor au fost
modificate în toate tipurile de acte de stare civilă. De exemplu, numele
de familie Bondar, Bulgaru, Vacar/Vacaru, Varzaru, Lazăr, Solonar,
Bejenaru, Botnaru etc. au devenit Bondari, Bulgari, Vacari, Varzari,
Lazari, Solonari, Bejenari, Botnari, iar Ciobanu devine Ceban etc.

393