O secvenţă poetică relevantă pentru tema operei este conţinută este a

doua chemare rostita de fata  Cobori in jos, Luceafar bland, / Alunecand pe-o
raza/ Pătrunde-n casa şi în gând/ Viata-mi luminează . Luceafarul se smulge din
sfera sa, spre a se intrupa sub forma unnui demon. Acesta vrea sa eternizeze
iubirea lor. Ea ii cere sa devina muritor : Tu te coboara pe pământ,/
Fii muritor ca mine. Luceafarul din iubire, accepta sacrificiul:  Tu-mi ceri chiar
nemurirea mea / In schimb pe-o sarutare...

O alta scena semnificativa de tabloul final al poeziei . Cadrul protector, romantic,

găzduieşte cuplul Cătălin- Cătălina într-o nouă vârstă a iubirii. Sentimentul devine
puternic: ” Cu farmecul luminii reci/ Gândirile străbate-mi/ Revarsă linişte de veci/
Pe noaptea mea de patemi”. Nostalgica chemare a fetei adresată luceafarului ii
aduce o schimbare de percepţie : “Cobori în jos, luceafăr blând, / Alunecând pe-o
rază / Pătrunde-n codru şi în gând/ Norocu-mi luminează”. “Casa” şi “viaţa” devin
“codru” şi “noroc”. Reacţia Luceafărului este diferita de cea „din trecut”. El isi da
seama de incompatibilitatea acestora: “Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, / Dac-oi fi eu
sau altul? / Trăind în cercul vostru strâmt/ Norocul vă petrece/ Ci eu, în lumea
mea mă simt/ Nemuritor şi rece”. Luceafarul o numeste “chip de lut” mania de
fatarnicia acesteia. Luceafărul recapătă esenţasa sa divina, si se intoarce in sfera
sa.