Tema si viziunea

Poemul “Luceafărul” , aparut in 1883 in revista Convorbiri literare, este considerată de către
critici ca fiind cea mai reprezentativă poezie pentru opera lirică eminesciană deoarece aceasta
conţine întreaga plajă tematică a discursului liric eminescian precum şi ideologia romantică ce a
modulat gândirea, inclusiv filosofică a lui Eminescu.

Ca specie literara, putem incadra textul drept poem, care este romantic prin amestecul
genurilor si al speciilor. Imaginarul poetic e de factura romantica. Iubirea se naste lent din starea de
visare, in cadru nocturn, realizat prin motive romantice: luceafarul, marea, castelul, fereastra,
oglinda, visul. Compozitia romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua
ipostaze ale cunoasterii, geniul si omul comun.

Titlul poemului, care este, de fapt, motivul central al textului “Luceafărul”, este văzut ca o
fiinţă solitară şi nefericită, opusă omului comun. Totodată, titlul uneşte două mituri, unul românesc,
al stelei călăuzitoare şi altul grecesc, al lui Hyperion, sugerând natura duală a personajului de tip
romantic.

În ceea ce priveşte motivele romantice de la începutul poemului: luceafărul, marea, castelul,

fereastra, oglinda, acestea susţin atmosfera de contemplaţie şi de visare în care se naşte iubirea
dintre Luceafăr şi fata de împărat. Motivul îngerului şi motivul demonului sugerează chipurile sub
care se arată Luceafărul, amplificând tensiunea lirică a trăirii emoţiei erotice. În antiteză cu imaginea
angelică a primei întrupări, a doua este circumscrisă demonicului, dupa cum o percepe fata.

Partea a intaia a poemului este o splendida poveste de iubire, imaginarul poetic e de factura
romantica. Iubirea se naste lent dintr-o stare de visare, in cadru nocturn, realizat din motive
romantice. Fata aspira spre absolut iar spiritul superior simte nevoia materialitatii.La chemarea fetei
”Cobori in jos luceafar bland/alunecand pe-o raza” Luceafarul se smulge din sfera sa pentru a se
intrupa, intr-un tanar ”un mort frumos cu ochii vii” .In aceasta ipostaza, Luceafarul are o frumusete
angelica, ”par de aur moale”. Cea de a doua intrupare, reda ipostaza demonica. Luceafarul vrea sa
eternizeze iubirea lor oferindu-i mai intai imparatia oceanului, apoi a cerului, insa fata il respinge si ii
cere sa devina muritor, iar Luceafarul accepta sacrificiul ”Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In schimb
pe-o sarutare”.

La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza atmosfera de

basm, verbe la imperfect ce denota miscarea eterna si continua ”cresteau, treceau”, verbe la
conjunctiv ce sustin vorbirea populara ”se facu”.

In opinia mea Luceafarul poate fi considerat o alegorie pe tema romantica a locului geniului
in lume, ceea ce inseamna ca povestea, personajele, relatiile dintre ele sunt transpuse intr-o suita de
metafore, personificari si simboluri. Poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului in
lume, vazut ca fiinta solitara si nefericita, opusa omului comun.

In concluzie poemul “Luceafărul” reuseste sa transmita tema si viziunea despre lume a

geniul creator Mihai Eminescu, prin metafore ,personificarii, simboluri si personaje exceptionale.