Citate pentru ION

„Era iute și harnic, ca mă-sa.”

”Iar pământul îi era drag că ochii din cap.”

„Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil. Veșnic a pizmuit pe cei bogați și veșnic s a
înarmat într-o hotărâre pătimașă : trebuie să aibă pământ mult, trebuie !
„De pe atunci , pământul i a fost drag că mama.”

„împreună cu pământul trebuie să primească şi pe Ana”

„a fost cel mai iubit elev al învățătorului Herdelea”

„la școală băiatul era silitor și cuminte”
George : „Ion e arțăgos ca un lup nemâncat "
Vasile Baciu spune „sărăntocule” , „tâlharule”, „fleandura”

Preotul Belciug spune: „ești un stricat și-un bătăuș”

Mă moleșesc ca o babă năroadă! Parcă n-aș mai fi în stare să mă scutur de calicie! Las că-i
bună Anuța, aș fi o nătăflețea să dau cu piciorul norocului pentru niște vorbe! – sunt vorbele
lui Ion.

„Îl cuprinse o poftă sălbatică să îmbrățișeze huma, s-o crâmpoțească în sărutări. Își întinse
mâinile spre brazdele drepte, zgrunțuroase și umede.” (scena sărutării pământului)

„Încet, cucernic, fără să-și dea seama, se lăsă în genunchi, își coborî fruntea și-și lipi buzele
cu voluptate de pământul ud. Și-n sărutarea această grăbită simți un fior rece, amenințător.”

Citate Vasile Baciu

„Sosi lălăind un cântec de beție, cu pălăria într-o ureche, cu ochii înroșiți și tulburați de
băutură.”

Preotul Belciug: „Ba să-ți fie rușine măi omule, să mai umbli după avere, când văd că ai ajuns
de râsul satului cu bețiile."

Citate Ana

„faţa lunguiaţă, arsă de soare, cu o întipărire de suferinţe”,

Ion o consideră „urâţică”

„A crescut singură ,lipsită de o dragoste părintească mângâietoare … sufletul ei trist căuta o

dragoste sfioasă și adâncă”

Ana simte „o silă grea pentru tot ceea ce o înconjoară.”

Caracterizarea lui Belciug – preotul

„Belciug rămasese văduv din primul an de preoție. Era bolnăvicios și atât de jigărit ca,
văzându-l, te întrebai: cum de-și mai poate tine biserica”

REZUMAT

Romanul începe prin a prezenta hora de duminică, din curtea văduvei lui Maxim
Oprea, Todosia. Evenimentul oferă ocazia prezentării stratificării sociale a sătenilor. Fruntașii
satului, primarul și chiaburii, discută separat de țăranii mijlocași, așezați pe prispă. Fetele
rămase nepoftite privesc la horă, iar mamele și babele, mai retrase, vorbesc despre gospodărie.
Intelectualii satului, preotul Belciug și familia învățătorului Herdelea, vin să privească
„petrecerea poporului”, fără a se amesteca în joc.

Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, de la cârciumă la hora, și confruntarea verbală cu
Ion, pe care îl numește „hot si tâlhar”, pentru ca „sărăntocul” umblă să-i ia fata promisă altui
țăran bogat, George Bulbuc. Rușinea pe care Vasile i-o face la hora, în fața satului, va stârni
dorința de răzbunare a flăcăului, care la rândul său îl va face pe chiabur de rușinea satului,
lăsând-o pe Ana însărcinată pentru a-l determina să accepte nunta.
Dorind să obțină repede mult pământ, Ion îi face curte Anei, fata unui bocotan, o
seduce și îl forțează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. Astfel, Ion trăiește clipe de bucurie,
făcându-și planuri legate de pământurile lui Vasile Baciu, pe care le și considera ale lui.
Socrul său refuză sa-și țină făgăduiala. În timpul acestor tratative, Ana este bătură atât de tată,
cât și de Ion stârnind compătimirea întregului sat.

În vară, în timpul secerișului, Ana îl naște pe Petrișor, iar la botezul acestuia Ion o
bate, iar femeia se simte din ce în ce mai nefericită. Între timp, Florica se căsătorește cu
George Bulbuc, iar la nuntă Ana își dă seama că Ion o iubește aceasta. Derutată și cu minte
stinsă, Ana se spânzură. Încă de la înmormântarea Anei, Ion înțelege că singura lui legătură cu
pământul era Petrișor. Dar, în timp ce Ion era pușcărie, copilul se îmbolnăvește, iar doctorul
nu-l mai poate salva. Nici moartea copilului nu-l oprește din drumurile lui după Florica,
măritată între timp cu George.
Pe măsură ce timpul trece, Ion devine tot mai bun prieten cu George, căutând
apropierea de Florica. Bulbuc este înștiințat de Savista despre intențiile lui Ion și decide să-l
pedepsească. Într-o noapte, George se întoarce de la pădure pe neașteptate și-l surprinde pe
Ion în curtea sa venind la Florica. Acesta îl lovește cu o sapă, ucigându-l.
 Ion este înmormântat în curtea noii bisericii, construită pe pământurile care au
aparținut lui, iar George este dus la închisoare, lăsând-o singură pe Florica și de rușinea
satului. Hora este la fel de aprinsă ca cea din incipit, întrucât viața merge înainte.
În final, la sfințirea noii biserici din Pripas (ridicată prin strădania preotului Belciug),
toate conflictele se sting.