UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE REGIONALĂ ŞI MEDIU

GEOGRAFIA FIZICĂ A
ROMÂNIEI
(Structură şi relief – Hidrologie-Meteorologie III
/Morfostructură şi relief – Turism III
/Geografia Fizică a României – Mediu III
(Curs nr. 1)
Conf.univ.dr. IULIANA VIJULIE
 OBIECTIVELE CURSULUI

 interpretarea hărţii geologice a României (sc. 1: 1.000.000; 1: 200.000; 1:

50.000); explicarea lacunelor stratigrafice, a coloanelor stratigrafice,
descrierea şi explicarea succesiunii faciesurilor şi a elementelor ce ţin de
tectonică.

 analiza secvenţială a tipurilor de relief şi recunoaşterea tipurilor de relief pe

imagini (fotografii, schiţe, hărţi etc.);

 Geografia Fizică a României sintetizează cunoştinţe multiple de la discipline

precum: geologia, geomorfologia, climatologia, hidrologia, biogeografia,
pedologia, cu scopul de a dezvolta aptitudini de analiză fizico-geografică a
teritoriului României şi iniţiere în descifrarea problemelor de geografie fizică
a României;

 Aprofundarea aspectelor relaţionale dintre componentele fizico-geografice ale

peisajului geografic românesc şi conturarea unor modele geografice regionale;
 Modul de evaluare

 Evaluarea finală de la sfârşitul semestrului presupune parcurgerea a

două etape: notă finală acordată la seminar şi examenul propriu-zis.

 La seminar, aprecierile sunt date prin puncte (între 0-2p.).

 Examenul – lucrare scrisă, cu întrebări ce acoperă conţinutul întregului

suport de curs şi bibliografia obligatorie.

 Notarea se face cu 1 punct din oficiu, 7 puncte din lucrarea scrisă şi

între 0 şi 2 puncte sunt acordate diferenţiat, în funcţie de dificultatea şi
constanţa răspunsurilor la seminar pe parcursul întregului semestru.
 Descriptori:
Poziţia geografică a României

Evoluţia paleogeografică a teritoriului României raportată la tectonica

plăcilor şi microplăcilor
Unităţile geotectonice ale României (unităţile de platformă şi cele de
orogen)
Relieful României. Suprafeţele de nivelare
Piemonturile din România. Formare şi repartiţie regională
Relieful fluviatil: terase şi lunci
Relieful glaciar şi periglaciar
Relieful litoral; relieful eolian
Relieful vulcanic
Relieful petrografic
Recapitulare
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

 Anastasiu, N., Mutihac, V., Grigorescu, D., Popescu, Gh. C. 1998. Dicţionar de geologie.
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Coteţ, P., 1969. Geomorfologie cu elemente de geologie. Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
 Ielenicz, M., 2005. Geografia fizică a României. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Proiectul
pentru învăţământul rural, ISBN 973-0-04221-7.
 Ielenicz, M., Pătru, I., 2005. Geografia Fizica a României. Editura Universitară, 255 pag.
 Mutihac, V., Stratulat, M.I., Fechet R.M., 2004. Geologia României. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
 Popescu, N., Ielenicz, M., Osaci Costache, G., Folea, F., Ene, M., 2001. Relieful României.
Bibliografie. Vol I. Editura Eficient, Bucureşti.
 Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974. Relieful României. Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
 Posea, Gr., 2002. Geomorfologia României. Relief – tipuri, geneză, evoluţie, regionare.
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
 Posea, Gr., 2006. Geografia fizică a României. Partea I. Date generale. Poziţie geografică.
Relief. Evaluare teste grilă, Ediţia a-II-a, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti.
 Săndulescu, M., 1984. Geotectonica României. Editura Tehnică, Bucureşti.
 Velcea, V, Savu, A., 1982. Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti. Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
 Săndulescu, M., Kräutner, H., Borcoș, M., Năstăseanu, S., Patrulius, D., Ștefănescu, M.,
Ghenea, C., Lupu, M., Savu, H., Bercea, I., Marinescu, F., 1978. Harta geologică a R.S.
România, scara 1: 1.000.000, Institutul de Geologie și Geofizică, București.
 *Alte articole cuprinse în volume de lucrări ştiinţifice.
 POZIŢIA GEOGRAFICĂ

 România are o suprafaţă de 238.391 km², ocupând locul 13 în

Europa cu cca. 4,8 % din suprafaţa continentului şi al 80-lea pe
Glob.

 România este situată în cadrul Europei Centrale (SE acesteia),

respectiv la N de Peninsula Balcanică.
 Este situată la interferenţa a două mari unităţi morfostructurale
ale Europei, care ar putea fi separate de o linie ce ar uni M.
Neagră cu M. Baltică;

 La E de această linie se află unităţi predominant de platformă

ce aparţin Europei Estice, cu un relief relativ uniform, format
din câmpii şi podişuri joase de eroziune (Popescu, 2000);

 La V de acest aliniament se află teritoriul Europei Central -V,

un spațiu puternic tectonizat şi bine compartimentat, alcătuit în
mare din lanţuri orogenice hercinice şi alpine (inclusiv
orogenul carpatic).
 România este situată în plină zonă temperată;

 Este traversată de paralela de 45° latitudine nordică;

 Prin centrul ţării se desfăşoară meridianul de 25° longitudine

estică, aflat la jumătatea spaţiului european.
Sursa: Ielenicz, 2005
 Aceste coordonate matematice plasează România la jumătatea
distanţei dintre Oc. Atlantic şi M. Ural (2700 km) şi jumătatea
distanţei dintre M. Baltică şi M. Mediterană (900 km).

 Extremităţile teritoriului României sunt date de următoarele

localităţi:
 Horodiştea (jud. Botoşani - pe malul Prutului) în N;
 Zimnicea pe Dunăre în S;
 Beba Veche (jud. Timiş) în V;
 Sulina (jud. Tulcea) în E.
Sursa: Ielenicz, 2005
 România – ţară carpatică
 Carpaţii au cea mai mare extindere, reprezintă osatura principală
a teritoriului României faţă de care sunt grupate toate celelalte
unităţi morfostructurale: dealuri, podişuri şi câmpii.

 Toate aceste unităţi intra şi extracarpatice sunt formate din

sedimente care provin din erodarea orogenului carpatic;

 Cea mai mare parte a teritoriului României este situată în zona

structurală a orogenului carpatic, care deţine 60% din suprafaţa
ţării;

 Carpaţii sunt cei care impun etajarea fizico-geografică şi

dispunerea în trepte concentrice a marilor unităţi fizico-geografice
ale României, fapt ce conduce la diversificarea zonelor geografice
temperate.
Sursa: Ielenicz, 2005
 Din Carpaţi pornesc cursurile marilor râuri care străbat regiunile
vecine ajungând la Dunăre. Cantităţile mari de precipitaţii ce cad
în Carpaţi asigură izvoare bogate şi o scurgere cu debite ridicate
primăvara şi vara (Ielenicz, 2005).

 Carpaţii reprezintă o barieră pentru masele de aer ce vin din

diferite părţi ale emisferei nordice determinând pe de-o parte,
nuanţări evidente ale climatului temperat (uscat în est, umed şi
răcoros în vest, umed şi mai cald în sud-vest), iar pe de altă parte,
frecvenţa ploilor orografice pe versanţii şi culmile aflate pe
direcţia maselor de aer vestice şi a efectelor foehnale pe cei estici
(adăpostiţi);

 Înălţimile ridicate ale Carpaţilor au permis în Cuaternar, în

condiţiile răcirii generale a climei, dezvoltarea gheţarilor la
altitudini mai mari de 1800 m, de la care au rămas numeroase
forme de relief caracteristice (circuri, văi, morene glaciare etc.)
(Ielenicz, 2005).
 Prin caracteristicile fizice (cca. 70% au înălţimi sub 1700 m,
fragmentare mare dată de numărul mare al depresiunilor,
culoarelor de vale, pasurilor joase), Carpaţii au fost favorabili
locuirii şi statornicirii populaţiei încă din paleolitic şi neolitic
(Ielenicz, 2005).

 Culmile şi crestele munţilor au reprezentat spaţiul unei

tradiţionale activităţi pastorale milenare (Ielenicz, 2005).

 Resursele de subsol şi sol variate alături de potenţialul

hidroenergetic au contribuit la dezvoltarea unei vieţi economice şi
a unei reţele dense de aşezări ce urcă din culoarele văilor până pe
culmile situate la peste 1200 m (Ielenicz, 2005).
 România – ţară dunăreană
 Dunărea – lungime totală: 2860 km din care României îi revin 38% (1075
km între Baziaş şi vărsare) din aceasta;
 este al doilea fluviu ca mărime din Europa, după Volga (3690 km);

 izvorăşte din Munţii Pădurea Neagră şi se varsă în Marea Neagră;

 ia naştere prin unirea a trei izvoare: BREG, BRIGACH, DONAU QUELLE
şi se uneşte cu marea prin trei braţe: CHILIA, SULINA, SF. GHEORGHE,
formând DELTA DUNĂRII;

Traseul fluviului străbate:

 10 ţări: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România,

Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina şi 4 capitale: Viena, Bratislava,
Budapesta, Belgrad;

 aproape 98% din bazinele hidrografice din ţara noastră aparţin sistemului
dunărean definitivat în cuaternar, prin formarea sectoarelor de colectare din
câmpii (Ielenicz, 2005).
Sursa: Ielenicz, 2005
http://www.ddbra.ro/localizare/harta-dunarea.jpg (data accesării 18.09.2011)
Sectoarele Dunării:

1. Defileul Baziaş – Gura Văii (Porţile de Fier I) (144 km) – desparte Carpaţii de
Balcani (propus recent pentru includerea în patrimoniul UNESCO);
 prezintă sectoare de îngustare (fie elemente tectonice - Pescari – Alibeg; sinclinalul
Reşiţa - Moldova Nouă; sinclinoriul – Berzasca - Greben; falii – în aval de Iuţi; gnaise,
amfibolite – Cazane - Plavişeviţa; calcare - Cazane) (Valeria Velcea, 1982):
Valea Nerei - Valea Rilii;
Pescari - Alibeg;
Berzasca - Greben;
Cazanele Mari şi Mici;
Vârciorova - Gura Văii.

 şi sectoare de lărgire (bazinete – areale de sedimentare miocene formate din argile,

marne, conglomerate, gresii ce repauzează peste un fundament cristalin) (Valeria Velcea,
1982):
Moldova Veche;
Liubcova;
Greben - Plavişeviţa;
Dubova (bazinet - golf semicircular) ce separă Cazanele;
Ogradena-Orşova.
 Formarea defileului
Ipoteza tectonică (formarea cursului pe un sistem de falii preexistent) – susţinută de
geologi (B. Inkey, G. Ionescu, M. Drăghiceanu, Fr. Schatarzik); asemănătoare
Grabenului Rinului (M. Vosgi – M. Pădurea Neagră);

Ipoteza antecedenţei – susţinută de A. Penck, I. Kvijik, V Mihăilescu, N. Orghidan

.... ‘’Dunărea ar fi preluat traseul unui braţ marin miocen, în care s-a adâncit
pe măsură ce zona montană se ridica’’ (Valeria Velcea, 1982);

Ipoteza captării – susţinută de Emm. de Martonne – mişcările de la sf. Pliocenului

şi din Cuaternar au condus la schimbări de drenaj şi la o eroziune regresivă
diferenţiată; G. Vâlsan – lipsa teraselor din zona Greben - Milanovac
corespunde sectorului de veche cumpănă de ape între bazinul Panonic şi bazinul
Getic; R. Ficheux – o serie de captări locale între bazinete şi sectoare de vale
îngustă care ar fi condus la formarea actualului traseu al Dunării (Valeria
Velcea, 1982);

Alţii consideră că Dunărea ar fi rezultat în urma revărsării Lacului Panonic în Lacul

Getic (Valeria Velcea, 1982);
Ipoteza mixtă (acceptată)
Defileul Dunării: Baziaş – Gura Văii

Cazanele

http://www.portiledefier.ro/media/images/make-66f31c0a22ed408ab9be487ab9080c21.jpg
(Patrimoniu UNESCO)
Veliki Štrbac (768m) – Ştirbăţul Mare

Ciucarul Mare – 318 m (malul românesc al Cazanelor Mari)

Lacul (golful) Mraconiei
Cazanele Mari
 Cazanele Mici
Mali Štrbac (626 m) – Ştirbăţul Mic

Ciucarul Mic (313 m)

 Chipul lui
Decebal –
statuie
situată între
localităţile
Ieşelniţa şi
Dubova
http://www.turismland.ro/wp-content/uploads/2010/02/Cazanele-Dunarii-1.jpg
2. Sectorul Gura Văii – Călăraşi:
Caracteristici:
- Lunca Dunării este foarte largă (4 - 13 km), ceea ce face ca adâncimile să fie
mici (pescaj de 2 m, impropriu navelor maritime);
- Cuprinde sectoare cu lacuri şi bălţi desecate (Greaca, Ciuperceni, Maglavit)
sau amenajate (Bistreţ, Suhaia);
- malul bulgăresc este mai înalt, iar spre Câmpia Română este mai jos, cu o
largă dezvoltare a luncii, ceea ce-i conferă o pronunţată asimetrie; această
“împingere” spre sud a Dunării este determinată (printre altele) şi de prezența
afluenţilor direcţi ai fluviului din Câmpia Română (Drincea, Desnăţui, Jiu,
Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Mostiştea).

- Predomină acumularea în albie de tip ostrov (ex. Ostrovul Mare);

- Prezenţa Porţilor de Fier I la Gura Văii şi a Porţilor de Fier II la Ostrov;
3. Sectorul Călăraşi – Brăila:
- Aici, Dunărea formează cea mai mare despletire care cuprinde Balta Ialomiţei
şi Balta Brăilei. Braţele se unesc între Giurgeni - Vadul Oii.
- Balta Ialomiţei este delimitată de braţele: Borcea (V) şi Dunărea Veche (E);
- Balta Brăilei (Insula Mare a Brăilei) – transformată în mare parte în
suprafaţă agricolă este delimitată de braţele: Cremenea (Dunărea Nouă - V) şi
Măcin (Dunărea Veche - E);
Sectorul Gura Văii – Călăraşi
(în imagine doar Câmpia Olteniei)

Sursa: Monica Dumitraşcu, 2005

Lacul Bistreţ Sursa: Monica Dumitraşcu, 2005
Balta Potelu Sursa: Monica Dumitraşcu, 2005
Dunărea la Potelu

Sursa: Monica Dumitraşcu, 2005

Lunca Dunării la Cetate Sursa: Monica Dumitraşcu, 2005
 BALTA SUHAIA – situată pe teritoriul administrativ al comunei Suhaia, cu o suprafaţă de
1455 ha.

Foto: Ruscu Nicolae

Foto: Ruscu Nicolae
Dunărea la Turnu Măgurele
Dunărea la Turnu Măgurele – mal domol pe teritoriul românesc , mal abrupt pe teritoriul bulgăresc
Confluenţa Oltului cu Dunărea
Braţele Dunării în sectorul Călăraşi - Brăila
Dunărea la Cernavodă
Sectorul Călăraşi – Brăila

Sursa: Grigore Antipa, 1910

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Foto: Moisei, 2005

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Foto: Moisei, 2005

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Foto: Moisei, 2005

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Foto: Moisei, 2005

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Foto: Moisei, 2005

Dunărea la Capidava

Foto: Laura Tîrlă

Dunărea în apropiere de Cetatea Capidava (‘’aşezarea de la cotitură’’) –
situată între Cernavodă (Axiopolis) şi Hârşova (anticul Carsium)

Foto: Laura Tîrlă

Foto: Laura Tîrlă
Dunărea la Hârşova
Canaralele de la Hârşova

Foto: Laura Tîrlă

Foto: Laura Tîrlă
 Dunărea la Hârşova

Foto: Constantin Nicolae

http://turism.nicuilie.eu/wp-content/uploads/2010/04/copy-of-2005_08_01_0079a.jpg (accesat pe 1 octombrie 2012)
Dunărea la Hârşova

Foto: Laura Tîrlă

 Dunărea la Brăila

http://www.lecturirecenzate.ro/wp-content/uploads/2011/07/Dun%C4%83rea-la-Br%C4%83ila.jpg (accesat pe 2 octombrie 2011)

4. Sectorul Brăila – Marea Neagră (vărsare):

Delta se formează la Ceatal Izmail: braţele Chilia (N) şi Tulcea (S);

A doua bifurcare la Ceatal Sf. Gheorghe – braţul Tulcea se desparte

în braţele Sulina şi Sf. Gheorghe;
- Deltă de tip trilobat;
- Ca dimensiune pe Glob ocupă locul 21;
- Aceasta prezintă 2 delte secundare: Chilia (sf. sec. XVIII, supraf.
de 400 km²) cu o mare parte în Ucraina;
- Braţul Sf. Gheorghe se termină printr-o deltă secundară (sf. sec.
XIX), cu o suprafaţă de 20 km², ritmul mediu anual de dezvoltare
0,07 km² /an; Această deltă secundară este barată de Ins. Sahalin;
- Braţul Sulina avea 84 de km, era foarte meandrat, a început să fie
amenajat prin dragare pentru navigaţie în 1857, iar în 1868 prin
tăierea meandrelor (Sulina forma marele M). În anul 1902 braţul
este scurtat cu 21 km;
- Delta Dunării – rezervaţie a Biosferei din 1990;
http://4.bp.blogspot.com/_Qk_vOtu7c1Y/TDjx3_ZWCZI/AAAAAAAAAAU/YbhuySrQh90/s1600/harta_delta_dunarii.jpg (accesat pe 12 septembrie 2011)
 Rolul său s-a amplificat în ultimele decenii prin realizarea
canalelor Dunăre-Marea Neagră şi Rin-Main-Dunăre, prin care s-
a definitivat o însemnată axă de legătură directă pe apă din estul
în vestul Europei (Ielenicz şi Pătru, 2005);

 Condiţiile naturale propice: poduri de terasă extinse, pânze

freatice bogate cu grad de potabilitate bun, soluri fertile, lemn din
zăvoaie, resurse piscicole însemnate etc., au facilitat dezvoltarea
unui număr mare de aşezări (Ielenicz şi Pătru, 2005);

 Debit ridicat - potenţial hidroenergetic;

 Apa folosită pentru irigaţii, răcirea atomocentralei de la

Cernavodă, asigurarea navigaţiei pe canalul Dunăre-Marea
Neagră (Ielenicz şi Pătru, 2005);
Canalul Dunăre – Marea Neagră

http://sw.wikipedia.org/wiki/Picha:Canalul_Dunare_Marea_Neagra.jpg (accesat pe 9 octombrie 2011)

 România – ţară pontică
 Deschidere directă faţă de M. Neagră (245 km din litoralul său occidental);
 Ţărm dezvoltat prin ridicarea şi oscilaţiile nivelului mării în ultimii 3000-4000
ani;
 Valurile, curenţii - ţărm cu faleză în loess-uri ce acoperă placa calcaroasă de
vârstă sarmatică - retrageri diferite ca amploare de la un sector la altul şi
acumulări sub formă de cordoane litorale;
 Curenţii marini - îndreptarea liniei de ţărm, prin închiderea gurilor de vărsare a
râurilor dobrogene, a golfurilor, a deltei, a lagunei şi a limanelor fluvio-
maritime;
 Influenţa mării se resimte pe o fâşie de litoral (4 - 10 km lăţime în sudul şi
centrul Dobrogei şi pe cea mai mare parte a Deltei).
 producerea brizelor (circulaţia diurnă a aerului), temperaturi moderate, o
umezeală mai mare a aerului, durata de strălucire a Soarelui (2500 ore /an), 80
de zile cu cer senin/an;
 condiţiile naturale din sectorul de litoral au favorizat dezvoltarea de aşezări,
activităţi economice şi culturale milenare (pe ţărm sunt vestigii ale unor colonii
şi oraşe – Histria, Tomis, Callatis, etc. întemeiate de greci, romani, bizantini
etc., ce-au constituit puncte în care se realizau legături multiple între populaţia
locală şi navigatori ai statelor din Marea Mediterană (Ielenicz, 2005).
Sursa: Ielenicz, 2005
Plaja Corbu – situată la N de Capul Midia - ţărm jos

Foto: Laura Tîrlă

 http://www.romeonet.ro/forum/viewtopic.php?p=147613 (accesat pe 1 octombrie 2011)

Capul Midia - la N - ţărm jos (cordoane litorale, grinduri fluvio-maritime);

- la S - ţărm înalt (faleze).
 Ţărm înalt cu faleze – situat la S de Capul Midia – ex. faleza – Costineşti
Alternanţă de orizonturi de loess şi soluri fosile (maron închis).

http://www.xplorio.ro/wp-content/2009/06/faleza_olimp_costinesti_01.jpg (accesat pe 18 septembrie 2011)

http://amfostacolo.ro/FOTO/GENUINE/4397/711_15894_1.jpg
Faleza Mării Negre pe teritoriul Bulgariei - Capul Caliacra – calcar roşu

Foto: Laura Tîrlă

Foto: Laura Tîrlă
Calcare stratificate ... (lumaşelice / cu cochilii de scoici)

Foto: Laura Tîrlă

Foto: Laura Tîrlă
 Bibliografie selectivă
 Antipa, Gr., 1910, Regiunea inundabilă a Dunării, starea actuală şi mijloacele de a o pune
în valoare, Institutul de Arte Grafice Carol Gobl, Bucureşti Antipa, Grigore, 1912, Regiunea
inundabila a Dunarii. Starea ei actuala si mijloacele de punere a ei in valoare, Analele
Instit. Geol. Rom.,1912, vol. IV, 1910, fasc. 2.

 Ielenicz, M., 2005, Geografia fizică a României, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Proiectul
pentru învăţământul rural, ISBN 973-0-04221-7.

 Ielenicz, M., Pătru, I., 2005, Geografia fizică a României, Editura Universitară, Bucureşti,
ISBN 973-7787-47-1.

 Moisei, R., 2005, Cercetări dentrometrice şi auxologice pentru reconstrucţia ecologică a

ecosistemelor forestiere din Lunca Brăileană a Dunării – teză de doctorat, Universitatea
“Ştefan cel Mare”, Suceava;

 Popescu, N., 2000, Geografia fizică a României, note de curs.

 Posea, Gr., Popescu, N., Ielenicz, M., 1974, Relieful României, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.

 Velcea, V., Savu, A., 1982, Geografia Carpaţilor şi a Subcarpaţilor Româneşti, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.