Sunteți pe pagina 1din 121

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

MARIN MARIAN

EUROPA

BUCUREŞTI

2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Universitatea din Bucure ş ti Editura CREDIS Bd.

Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: credis@credis.ro Http://www.credis.ro

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Unitatea de învăţare nr.1

I. Specificul condiţiilor fizico-geografice

Facultatea de Geografie

Obiectivele unităţii de învăţare nr.1.

1.1. Aşezarea geografică, vecini, ţărmuri

1.2. Cunoaşterea continentului

1.3. Entitatea tectonică şi structurală

1.4. Zonalitatea biopedoclimatică

1.5. Sisteme hidrografice importante

1.6. Resurse naturale, componente ale mediului şi peisajelor

Unitatea de învăţare nr.2.

2.1. Originea, repartiţia şi gradul de concentrare a populaţiei în spaţiul european

2.2. Oraşe

2.3. Particularităţi ale economiei regionale.

Unitatea de învăţare nr.3.

3.1.

Europa nordică - Unităţi naturale importante ca peisaj

3.2.

Diferenţieri regionale

3.3.

Europa Vestică - Unităţi naturale importante ca peisaje

3.4.

Diferenţieri regionale: Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia, Europa centrală

3.5.

Europa Centrală - Unităţi naturale importante ca peisaj

3.6. Diferenţieri regionale: Germania, Polonia, Austria, Elveţia, Cehia, Ungaria, Europa

de Est

3.7.

Europa Estică - Unităţi naturale importante ca peisaj

3.8.

Diferenţieri regionale: Rusia

3.9.

Europa Sudică - Unităţi naturale importante ca peisaj 3.10. Diferenţieri regionale: Spania, Italia, Slovenia, Croaţia, Iugoslavia, Grecia, Turcia.

- Influenţa poziţiei continentului în prezenţa şi structurarea componentelor fizico-geografice

- percepţia diversităţii peisajelor de la nordul polar la sudul mediteraneean ca urmare a poziţiei şi condiţiei climatice

- Rolul orografiei în distribuirea şi manifestarea unor componente ale cadrului natural şi de aici varietatea ecoistemelor, îndeosebi a celor terestre

- Apele, purtătoare de energie şi suport biotic pentru întregul înveliş.

- Componentele cadrului natural şi importanţa lor în peisajul resurselor naturale, valorificare, dar şi conservare şi protecţie.

- Indeditul ariilor protejate europene, măsuri de atentă valorificare şi protecţie.

1.1. Poziţia geografică, vecini, ţărmuri Deşi nu trece spre sud de latitudinea subtropicală Europa se extinde suficient spre nord pentru a consemna în structura sa peisagistică numeroase caractere de o neasemuită frumuseţe. Prin urmare, Europa este situată în întregime în emisfera nordică, desfăşurându-se pe

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

circa 35° latitudine (aproximativ 4000 km) între Nordkyn (71°08itudine nordică) până la Capul Tarifa din dreptul strâmtorii Gibraltar (36° latitudine nordică) sau Matapan din Grecia. Limitele extreme, estică şi vestică, prin urmare în longitudine continentul se desfăşoară între 67°30 lontudine vestică, adică promontoriul (capul) Roca din peneinsula Iberică-regiunea Estremadura din Portugalia (la vest de Lisabona, la circa 50 km). Între aceste extremităţi distanţa trece de 6000 km. Între aceste extremităţi Europa se învecinează cu continentele Africa în Sud dacă luăm în seamă Marea Mediterană, Asia în sud-est (culmile Caucazului) şi Est dincolo de Marea Neagră (culmile Uralului). Spre vest şi nord Europa este înconjurată de Oceanul Atlantic şi Oceanul Arctic, importante căi de legătură şi schimburi cu continentele pe care acestea le separă. Europa este o masă continentală, destul de articulată, cu multe posibilităţi de pătrundere spre interiorul continentului (mările Baltică, Neagră) cu impresionante peninsule (Scandinavă, Iberică, Italică), dacă nu chiar toată Europa este o peninsulă raportată la continentul Asia, de care este strâns legat (Eurasia). Etinderea mare a cliamtului temperat, la care se adaugă şi cel mediteraneean a avut urmări majore în popularea, dar şi repartiţia şi concentrarea populaţiei inclusiv a oraşelor. În legătură cu ţărmurile, au o origine foarte diferită (fjorduri, riass, estuare, dalmatic, delte etc) cu un peisaj corespunzător latitudinii şi cu o utilizare diferenţiată.

1.2. Cunoaşterea continentului.

Se pare că primele informaţii edspre continentul european, respectiv asupra Europei Sudice le avem de la fenicieni. Insula Cipru constituia un refugiu, o escală în periplurile lor din Mediterana, cum la jumătatea mileniului al doilea îi găsim pe fenicieni şi în insula Creta în Marea Adriatică. În aceeaşi perioadă descoperă Italia şi multe insule din jurul acesteia,l strâmtoarea Gibraltar, peninsula Iberică ajungând la Atlantic şi probabil în insulele Britanice. Urmează grecii care s-au răspândit mai întâi în lumea sudică, ţărmul balcanic, italic suprapunându-se pe alocuri escoperirilor feniciene. Este sigur că Pyteas reprezintă descoperitorul insulelor Britanice. Vechii greci descoperă, mergând în lungul ţărmului Mării Negre gurile Dunării, Nistrului, Niprului, Crimeea. Romanii, în afara locurilor cunoscute până în secolul al II-lea î.e.n., mijlocul secolului I î.e.n. îi consacră drept descoperitori în Galia, Germania (culoarele Rhinului, Elbei), Iutlanda, Polonia (în general regiunea Balticei). Urmează la începutul sec. II e.n. descoperiri în Europa Estică (răsăriteană sau Sarmaţia) (Volga, marea Caspică). Către Marea Nordului şi Marea Albă (sec. IX-X), se îndreaptă normandul Other. El descoperă litoralul norvegian, a ajuns pe litoralul peninsulei Kila. În a doua jumătate a sec. IX regele Harold descoperă Islanda (Ţara de gheaţă) iar Erik cel Roşu (anul 920) descoperă Groenland. În secolul al X-lea se remarcă arabul Masadi care aduce cunoştinţe despre Europa Răsăriteană, Caucaz, apoi Idrisi (1100-1166), Iakuţ (1179-1229) (bazinul Mediteranei), Ibn al Vardi în al cărei mapamond, conturile Europei sunt mai exacte, Ibn Battuta (Călătoriile lui Ibn Battuta). Secolele XII-XV dau posibilitatea ruşilor să descopere tot ce se află în partea nordică a Europei (I. P. Maghidorici, 1959) adică regiunea Novgorod, Peciora, Karelia etc (inclusiv Siberia).

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea aduce spre cunoaşterea omeniriii, prin intermediul exploratorilor ruşi a unor insule şi arhipelaguri din Arctica euroasiatică (Novaia Zemlea, Novosibirsk, Ţara lui Franz Iosef, insule din Marea Kara, Severnaia Zemlea ş.a) După 1955 printre descoperirile importante se numără: descoperirea lanţului muntos submarin Lomonosov etc. A urmat o perioadă de căutări şi descoperiri care au îmbogăţit treptat patrimoniul cunoaşterii geografice a continentului Europa. 1.3. Entitatea tectonică şi structurală

Tectonica, matrice primordială

Structura şi relieful - reflectare a tectonicii

Structura şi relieful - reflectare a tectonicii Unităţile morfostructurale ale Europei (după N. Caloianu

Unităţile morfostructurale ale Europei (după N. Caloianu şi colab., 1982):

1 – câmpii de platformă (1a – Câmpia cristalină baltică; 1b – Câmpia Europei de Est; 1c Câmpia Germano- Poloneză); 2 – sisteme montane paleozoice (2a – masivele caledoniene joase şi mijlocii, cu câmpii în depresiunile- bazinele intercalate; 2b – masive joase şi mijlocii hercinice, cu câmpii în depresiunile-bazine intercalate); 3 sistemul montan alpin (3a – grupa nordică, integral alpină; 3b – grupa sudică, cu masive paleozoice persistente)

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Europa este un continent, în care coexistă structuri vechi de platformă dintre care cele mai vechi, precambriene Scutul Baltic şi Sarmaţia şi structuri noi, de orogen reprezentate de sistemele muntoase aparţinând cutărilor alpine. Unităţile de platformă (Podişurile Suediei, Finlandei, Câmpia Rusă), nu au mai cunoscut post genetic decât mişcări epirogenetice pozitive şi negative asociate cu rupturi, însoţite nu rareori de vulcanism. Unităţile de orogen au fost asociate ulterior cu mişcări ample provocând intense modificări tectono-structurale însoţite de apariţia unor mari bazine de afundare, vulcanism. Lângă Scutul Baltic şi Sarmaţia s-au alăturat treptat structurile caledonice şi hercinice şi apoi, spre sudul Europei cele alpine. De aceea deseori în structurile mai noi, vom întâlni părţi din cele anterior consolidate (ex. între aliniamentele alpine iberice întâlnim masive mediane paleozoice). Însăşi proporţiile diferitelor structuri sunt diferite fie pe direcţie nord-sud fie vest-est. Rezultă că marile unităţi morfostructurale se identifică treptelor geomorfologice majore ale continentului, adică câmpiile deseori etajate, căpătând caracter de podiş şi cea a munţilor. În general câmpiile (Câmpia Rusă, Câmpiile şi podişurile Fenoscandiei, Câmpiile Daneză şi Germano-Polonă) au un fundament foarte vechi sau vechi (precambrian, paleozoic) predominant cristalin, cu cuvertură mezoneozoică la suprafaţă, cu relief predominant glaciar şi fluvio-glaciar. Regiunile muntoase aparţin: fie etapelor de formare caledonică şi hercinică, prezentându-se sub forma unor blocuri stabile, consolidate, antrenate în perioada terţiar - cuaternară diferenţiat de mişcări epirogenetice asociindu-le cu vulcanism, fie geosinclinalului alpin (orogeneza alpină). Sistemul alpin european (Pirinei Alpi – Carpaţi – Apenini Balcano-Dinaric) include şi masive paleozoice, rupte mai ales din lumea hercinică, şi antrenate în masa acestor noi cutări. Şi aici, dar cu deosebire în sistemul alpin formele dominante de relief sunt cele glaciare şi fluviatile, cuaternare şi actuale. Lor li se adaugă relieful litoral (marin, lacustru) dar şi cel eolian şi antropic.

Test de autoevaluare

Studierea acestui subcapitol v-a dat posibilitatea să cunoaşteţi componenţa cadrului natural pe care şi asupra căreia acţionează celelalte componente, generând medii şi peisaje.

a. Precizaţi prin ce elemente relieful diferenţiază şi nuanţează peisajele la aceeaşi latitudine.

b. Caracterizaţi pe scurt unităţile morfostructurale

din schiţa nr. 1. Care sunt sistemele montane care introduc diferenţieri importante în peisaje şi de ce?

Reţine!

În subcapitolul parcurs am prezentat importanţa aşezării şi extinderii în latitudine a continentului, pentru a desprinde mai departe

rolul acesteia în distribuţia climei, vegetaţiei şi solurilor de la latitudinea polară la cea subtropicală (mediteraneană).

- am prezentat zonele biopedoclimatice înscrise în latitudinile respective, în ideea de a le cunoaşte locul şi conţinutul;

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

- am dorit să vă informaţi dar să realizaţi şi legături, conexiuni între componente, dependenţa unora de altele etc.

- în aceste condiţii vă veţi deprinde cu analiza peisajelor, expresie spaţială la un moment dat a relaţiilor dintre ele.

1.4. Zonalitate biopedoclimatică

. a. Zona biopedoclimatică polară şi subpolară

Se desfăşoară în lungul litoralului nordic, scandinav, nordul Câmpiei Est-Europene etc. Se detaşează printr-o climă cu vară scurtă şi răcoroasă, cu iarnă foarte lungă, rece şi întunecoasă.

Temperatura lunii celei mai calde este cuprinsă între 10°

Precipitaţiile nu depăşesc 500 mm/anual căzând în bună măsură sub formă de zăpadă. În extremitatea nordică zăpada poate să cadă 9-11 luni pe an. Permanente sunt masele de aer arctic. În condiţiile amintite în regiunea arctică cresc muşchii şi lichenii (Polytrichum, Cladonia), tufişuri de Betula nana, Salix glauca. Unele elemente de tundră înaintează spre sud datorită şi curenţilor reci de aer. Se întâlnesc soluri gleice, poligonale, mlăştinoase.

13° iar cea medie anuală 0° şi sub 0°.

b. Zona biopedoclimatică temperată

Se desfăşoară sub forma unei fâşii pe direcţia vest-est cu diferenţieri regionale:

clima temperată rece (boreală) cuprinde Scandinavia, aproape toată Norvegia, Suedia şi Finlanda, jumătatea nordică a Câmpiei Est-Europene până la Ural. Limita sudică a acestui subtip climatic trece prin preajma oraşelor Oslo, Helsinki, St. Petersburg, Perm. Temperaturile peste 10° sunt întâlnite în circa 120 zile pe an. Anotimpul rece are mai mult de 6 luni, cu ierni lungi, veri scurte, relativ umede. Aici se dezvoltă pădurile de conifere cu molid european care, spre est este înlocuit prin molidul siberian (Picea obovata) şi pinul în staţiunile mai uscate. Stratul subarbustiv are în componenţă şi specii de Ledum, Vaccinium. Sub pădurile de conifere se găsesc podzoluri şi solurile podzolice. în sudul subzonei climatice amintite se desfăşoară subzona climei temperate a pădurilor de foioase cu vară răcoroasă, iarnă nu prea lungă dar rece şi precipitaţii suficiente tot anul. Pe litoralul norvegian se întâlnesc păduri de mesteacăn iar în Arhipelagul Britanic, Franţa, Belgia şi Danemarca păduri de stejar şi mesteacăn pe soluri lutoase, apoi carpen şi

fag. între 50°-60° latitudine nordică apar pădurile de amestec, foioase cu pin şi molid. În Europa Centrală fagul reprezintă specia pădurilor zonale şi ocupă în general locurile joase. În partea vestică a Europei Orientale condiţiile climatice au înlocuit fagul cu carpenul iar şi mai spre est cu stejarul. Tot în Câmpia Est-Europeană trecerea de la conifere spre foioase se face prin pădurile de amestec. Pădurea acoperă locurile drenate, mai înalte iar stepa locurile plane pe soluri relativ grele. În diagrama climatică apare o perioada uscată, volumul precipitaţiilor fiind depăşit de evapotranspiraţie. Se întâlnesc cernoziomuri, soluri castanii etc.

în acelaşi tip al climei temperate este inclusă şi clima de stepă cu contraste termice şi

precipitaţii reduse. Având în vedere importanţa majoră a acestor două componente meteo-climatice asupra vegetaţiei, a structurării acesteia, stepa se diferenţiază în stepa umedă cu iarna rece în sudul Câmpiei Ruse; stepa uscată cu iarnă rece în nordul Mării Caspice şi stepa semideşertică cu iarnă ece în jurul Caspicei. După asocierea speciilor componente pot fi separate: stepa cu negară, cu negară şi păiuş, cu graminee, pelin şi muşeţel. Dintre speciile frecvent întâlnite în aceste asocieri amintim:

Stipa, Bromus, Koeleria, Festuca. În clima de stepă este cuprinsă şi cea a semideşerturilor din regiunea Mării Caspice. Pe nisipurile mobile şi semifixate cresc plante de săratură şi de nisip ca: Salicornia, Suaeda, Aristida, Anabasis.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

c. Zona biopedoclimaticd mediteraneeană

Cuprinde o parte a Peninsulei Iberice, Insulele Sardinia şi Corsica, Sudul Franţei, jumătatea sudică a Italiei, Grecia, şi sudul Bulgariei, vestul Peninsulei Balcanice. Cad ploi de iarnă aduse de centrele ciclonale, îngheţurile sunt episodice dar apar şi zăpezi uneori abundente (vezi anul 1991). Caracteristice în vegetaţie sunt tufişurile de garriga (sudul Franţei), frigana (Grecia), tomillares (Spania). Nu lipsesc pădurile sclerofile cu Quercus ilex, Quercus suber, Quercus coccifera. Dintre ierburi şi arbuşti destul de răspândite sunt: Rosa sempervirens, Olea oleaster, Chamerops humilis (singurul palmier european), Leymus racemosus. În afara solurilor castanii apare pe calcare terra rossa. În regiunile muntoase există o etajare a vegetaţiei cu diferenţieri mai mult sau mai puţin importante de la o regiune la alta. Spre exemplu în Munţii Alpi pe versantul nordic etajarea are următoarea componenţă de la poale spre etajul alpin: stejar, fag, molid, etaj alpin; în Alpii Centrali lipsesc foioasele, etajele fiind alcătuite din: pin,

molid, larice şi zimbru, urmându-le etajul alpin. Pe versantul sudic dispar coniferele în favoarea foioaselor, astfel: păduri sclerofile, stejar pufos, fag, etaj alpin. Se constată deci lipsa bradului din Alpii Centrali şi a molidului din Pirinei şi Apenini, acesta din urmă fiind foarte răspândit în Alpii Centrali.

În Scoţia, 1/3 din suprafaţă este ocupată de tufărişurile cu Calluna vulgaris, tufărişuri de tip „heide” (care reprezintă stadii de degradare a pădurilor de foioase) folosite azi pentru vânătoare şi păşune. Sub aceste tufişuri se întâlnesc soluri sărace, acide. La contactul cu stepa, pădurile de foioase se asociază cu elemente ale acesteia alcătuind stepa ierboasă cu păduri izolate, adică silvostepa. Europa este străbătută de câteva râuri (fluvii) – Volga, Dunărea, Rhinul, Rhônul, Elba, Vistula ş.a. - care, cu unele excepţii, includ în bazinele lor hidrografice cea mai mare parte din suprafaţa continentului. Cu un regim hidrologic influenţat de condiţia climatică în principal, râurile continentului introduc numeroase diferenţieri nu numai în peisaj, fie şi numai ca sursă de apă (umiditate), ci şi în potenţialul economic al unor regiuni şi ţări în care se găsesc sau prin care trec. Cel puţin în activităţile de transport, râurile, dar şi lacurile, sunt asociate deseori cu canale, poate al doilea sistem hidrografic important după râuri. Cu mici întreruperi, ele leagă estul de vestul Europei sau nordul de sud. Lacurile, indiferent de geneza cuvetei lor: tectonice (ex. L. Balaton, L. Onega), vulcanice (Sf. Ana, Bolsena), carstice (în Alpii Dinarici) şi tectono-carstice (ex. L. Ohrid), glaciare (Como, Garda) etc. reprezintă un suport geografic al peisajului, dar şi un potenţial component în viaţa economică a unei regiuni.

Zonalitatea biopedoclimatică în continentul Europa este impusă de dezvoltarea latitudinală între lumea polară şi cea mediteraneeană, asociată cu extinderea longitudinală strâns legată de continentul Asia (Eurasia). Unele diferenţieri care apar în structura biopedoclimatică sunt introduse de factori regionali (locali) precum: prezenţa oceanelor şi mărilor inclusiv a curenţilor, vânturilor din limita acestora, a înălţimilor muntoase implicit a gradului de dispunere, fragmentare, expunere etc, a unor importante resurse de apă (fluvii, acumulări- lacuri etc).

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

1.6. Resurse naturale, componente ale mediului şi peisajelor

În întregime, componentele cadrului natural reprezintă într-un fel sau altul resurse pentru societate, fie sub formă naturală, fie prelucrate, fie regenerabile, fie epuizabile (neregenerabile). Ele constituie în bună măsură suportul material al societăţii. În acelaşi timp, ele însele sunt componente ale peisajelor. Mediile naturale în Europa se succed de la nord la sud după cum urmează: mediul polar (arctic), mediul temperat şi mediul subtropical (mediteraneean). Transpunerea spaţială a mediului, adică reflectarea lui teritorială, se realizează prin

peisaje. În funcţie de extinderea în latitudine a Europei şi de prezenţa unor mări marginale, în spaţiul european se diferenţiază o serie de peisaje naturale. Peisajele au trăsături proprii care le deosebesc unele de altele. De la nord la sud, se individualizează: peisajul arctic, peisajul temperat-oceanic, peisajul temperat-continental, peisajul de semideşert şi peisajul mediteraneean. Peisajul arctic cuprinde insula Islanda, nordul Peninsulei Scandinavice, peninsula Kola şi nordul Câmpiei Europei de Est. S-a dezvoltat în condiţiile zonei de climă rece, vegetaţiei de tundră, de silvotundră (tufişuri lemnoase scunde de salcie, mesteacăn), a solurilor şi faunei specifice. Peisajul temperat-oceanic se întinde pe faţada vestică a continentului european. Aici este domeniul climatului oceanic şi al pădurilor de foioase (îndeosebi de fag), dezvoltate pe cambisoluri şi argiluvisoluri. Defrişările au redus suprafaţa forestieră; în locul pădurilor au apărut ierburile, iar în zonele de ţărm landele. Peisajul temperat-continental ocupă cea mai mare suprafaţă a Europei. Climatul prezintă un caracter continental din ce în ce mai accentuat de la vest spre est. Taigaua, unde trăiesc numeroase animale cu blănuri scumpe, spodosoluri, sărace în humus şi lipsite de fertilitate, caracterizează cea mai mare parte a Peninsulei Scandinavice şi aproape jumătate din Câmpia Europei de Est. Pădurile de foioase alcătuiesc o fâşie mai lată în jumătatea vestică a continentului, care se îngustează treptat spre Munţii Ural, pe măsură ce climatul temperat capătă un caracter din ce în ce mai continental. Se dezvoltă pe cambisoluri şi argiluvisoluri. Pe măsură ce uscăciunea climatului se accentuează, pădurile de conifere şi de foioase sunt înlocuite de stepă. Acestea se întâlnesc în Europa Centrală şi Estică, anume în estul Câmpiei Române şi în sudul Câmpiei Europei de Est. Peisajul de semideşert se continuă din Asia pe o mică suprafaţă a Europei, în câmpia din nordul Mării Caspice. Aici, unde cantitatea anuală de precipitaţii nu depăşeşte 300 mm, verile sunt foarte călduroase, iar iernile foarte geroase; peisajul are un aspect dezolant, cu o vegetaţie alcătuită din plante de sărături şi de nisip, ce cresc pe soluri semideşertice şi nisipuri mobile. Peisajul mediteranean, întâlnit în sudul Europei, are climat, vegetaţie, faună şi soluri specifice, care îl deosebesc de celelalte tipuri de peisaje. Creşterea numerică a populaţiei, dezvoltarea oraşelor, a industriei, agriculturii ori a căilor de transport au produs modificări ale peisajelor naturale. Unele din acestea se găsesc în armonie cu elementele naturale, dar altele (defrişările masive, deversările de substanţe toxice în ape, aer sau pe sol, păşunatul intensiv etc.) provoacă mari dezechilibre care duc la degradarea mediului natural în ansamblul său. Societatea omenească are un mare rol în remedierea zonelor degradate şi mai ales în preîntâmpinarea unor astfel de dezechilibre în natură.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Peisajele europene reprezintă o reflectare a condiţiilor generale ale mediului la nivelul teritoriului iar teritoriul este unul din atributele definitorii ale spaţiului geografic. În general, teritoriul este conceput ca suprafaţă, suport al fenomenelor şi proceselor geografice. În această interpretare el nu poate fi identificat cu ceea ce se află pe el, adică resurse naturale şi umane. Principala calitate a teritoriului este de resursă spaţială, pentru amplasarea amenajărilor. Importanţa teritoriului este foarte mare, deoarece el este strict limitat, nu poate fi extins şi nici înlocuit. În prezent se constată un deficit de teritoriu. Pe lângă aspectele globale ale deficitului de teritoriu se numără şi deficitele funcţionale ale acestuia, adică deficienţa pentru construcţii urbane sau industriale, agricole etc. În legătură cu aceasta, foarte importantă este determinarea potenţialului teritorial.

importantă este determinarea potenţialului teritorial. Climatele Europei (după N. Caloianu şi Colab., 1982) :

Climatele Europei (după N. Caloianu şi Colab., 1982):

Zona arctică (1); zona subarctică: 2 climat de tip oceanic; 3 climat de tip continental; zona temperată: 4 climat oceanic (atlantic); 5 – climat de tranziţie; 6 – climat continental; 7 climat continental excesiv; zona subtropicală (subzona mediteraneană): 8 – climat de nuanţă oceanică; 9 – climat de nuanţă continentală; climă montană din cuprinsul diferitelor zone (10).

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Test de autoevaluare

Studierea capitolului de „Resurse naturale, mediile şi peisajele Europei” v-a creat premisele înţelegerii locului potenţialului natural prin resursele sale în înţelegerea varietăţii şi structurii peisajelor dependente de latitudine şi mediul acesteia.

a. Puteţi localiza şi detalia peisajele temperat-oceanice prin prisma modificărilor introduse de om?

b. Cine credeţi că introduce diferenţierile regionale în peisaj?

c. De ce unele componente specifice peisajului mediteraneean au înregistrat modificări extrem de importante?

Unitatea de învăţare nr.2.

2.1. Originea, repartiţia şi gradul de concentrare a populaţiei în spaţiul european

Originea populaţiei

Drumuri preistorice

Civilizaţia mării

Civilizaţia alpină

Se poate vorbi de existenţa omului pe meleagurile europene încă din paleoliticul inferior (eolitic), cunoscută fiind specia de hominid, un precursor al omului. Odată cu paleoliticul târziu şi mezoliticul se identifică preocupări ca vânatul, apoi recoltarea unor produse vegetale (economia agricolă) şi creşterea animalelor. Se impune omul de Neanderthal (noua epocă de piatră sau barbaria). În epoca bronzului s-a detaşat civilizaţia Mării Egee cu varietatea de culturi (prototracică, cunoscută pe valea Mariţei – Tracia, protomacedonică – în Macedonia şi Thessalia, protoeladică – Grecia centrală, Pelopones). Cultura bronzului este o infuzie orientală în lungul văilor Mariţei şi Dunării, ca şi pe coasta Mediteranei. Epoca fierului – a vieţii preistorice – se exprimă prin culturile Hallstatt (Austria) şi La Téne (a doua epocă a fierului - Elveţia) remarcate prin figuri expresioniste, dezvoltarea agriculturii. De acum sunt folosite drumurile preistorice (Coasta Mediteranei, Poarta Carcasonne spre Bretagne şi Anglia, culoarul Rhône, Marea Adriatică – Alpi Rhin, Vardar Sava Panonia etc.) în procesul de difuziune şi penetraţie a unor elemente de civilizaţie spre inima Europei.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Pătrunderea altor civilizaţii în Europa, influenţând-o în mare măsură, s-a datorat şi navigaţiei. Însăşi mişcarea curenţilor marini a impulsionat circulaţia costieră. În Europa se vorbeşte de civilizaţia mării ca fenomen propriu european extrapolat şi la alte regiuni (ex. Bengalia), după cum se vorbeşte în acelaşi sens şi de civilizaţia alpină. Civilizaţia mării poate fi remarcată prin rolul foarte important jucat de republicile Veneţia, Genova, Pisa. De la ţărm, prin căile de penetraţie amintite, valuri de componente ale civilizaţiei pătrund continuu în Europa, adăugându-se fondului existent. Se remarcă în mod deosebit rolul insulei Creta, loc de întâlnire a civilizaţiilor bizantină, veneţiană, turcă, arabă etc. Rolul jucat de Marea Mediterană (Mare Nostrum), care a constituit un liant permanent între lumea latină, greacă, musulmană, lumea iberică veche etc. a fost de excepţie. Valenţele acestor lumi s-au transferat unele asupra altora, încât cel puţin în latura spirituală a uneia se regăsesc elemente aparţinând celeilalte. Civilizaţia alpină, cu elementele sale de fond – păstoritul şi prelucrarea lemnului – a dezvoltat spiritul de comunitate, de asociere, de interferenţe. Însăşi apariţia aşezărilor în inima Pirineilor, ultima „supra-vieţuitoare” fiind Andorra, demonstrează acest fapt. Pirineii, dar mai ales Alpii, deşi au constituit o lume fragmentată de dialecte, religii, tradiţii, etnii, formaţiuni statale, au sintetizat ceea ce numim lumea alpină. Europa a cunoscut etape (momente) importante în evoluţia numerică (1650 – circa 100 milioane locuitori; 1800 187 mil. loc.; 1900 400 mil. loc.; 1930 – 355 mil. loc., datorită migraţiei puternice spre alte ţări şi continente; 1981 – 488 mil. loc.). Există un interval (1800 - 1950) când Europa a fost părăsită de circa 45 - 50 mil. locuitori, urmată de câteva perioade de reîntoarcere a europenilor cu ocazia decolonizării. În 1992, Europa deţinea circa 17% din populaţia globului, pentru ca în 1996 procentul să scadă la 12,5%. Faţă de un spor natural redus, în jurul valorii de 1 0 / 00 , există mari diferenţieri între ţări şi regiuni. Densitatea medie a populaţiei este de 69,4 loc/km 2 , ceea ce înseamnă o valoare ridicată raportată la media mondială. Pe mari compartimente europene, repartiţia populaţiei este aproximativ următoarea: Europa Nordică circa 23 mil. loc.; Europa Vestică circa 146 mil. loc.; Europa Centrală 186 mil. loc.; Europa Sudică 158 mil. loc.; Europa Estică 241 mil. loc. (datorită aportului Rusiei – partea europeană, cu aproape jumătate din valoare – 112 mil. loc.). Pe ţări apar mari deosebiri în sensul că valorile densităţii trec de 14000 loc./km 2 în Monaco, 2273 loc./km 2 în Vatican, 1089 loc./km 2 în Malta, 350 loc./km 2 în Olanda şi coboară la 2,4 loc./km 2 în Islanda. Valori mari ale densităţii sunt înregistrate şi de regiuni care concentrează importante activităţi industriale, comerciale şi de transport, cum sunt: deltele (cazul deltei estuarice Rhein-Maas), Pad; bazinele carbonifere Lancashire, Lorena, Ruhr; complexele portuare Liverpool, Anvers, Genua. Dacă unele regiuni constituie arii de mare atracţie din altele prin migraţii definitive, temporare, sezoniere (pentru muncile agricole), se dislocă un număr de locuitori cu tendinţă de ridicare a valorilor absolute ale populaţiei altor regiuni. Există, de asemenea, arii de atracţie unipolare (München, Paris), multipolare (Silezia Superioară, Ruhr). Din cele 75 de state europene, 35 au astăzi o densitate a populaţiei peste media europeană, dar şi ţări, cum sunt majoritatea din Europa Nordică, cu valori reduse ale densităţii populaţiei.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Arii de concentrare

Nuclee de polarizare

Regiuni de concentrare

Axe urban (-industriale)

Areale litorale

Facultatea de Geografie

Există nuclee de polarizare (Viena), axe urban-industriale (Rhône-Saône, Rhein-Maas, Londra- Liverpool), zone de concentrare a populaţiei (Axa Rhenană). Există regiuni de concentrare şi nuclee de polarizare (ex. Randstad-Holland valori care ajung în unele areale la 1500 loc./km 2 ; Viena, Moscova, Barcelona, Atena), axe urban - industriale, de mare concentrare a populaţiei, astfel: Macroaxa Rhenană (circa 5000 loc./km 2 în conurbaţia Rhein-Ruhr), Axa Volgăi, Axa Rhônului, cu o concentrare mare în deltă şi pe riviera Nice-Cannes; aliniamentul Liverpool- Birmingham-Londra, Axa Dunării (Linz-Viena), Axele Subalpină şi Subjurasiană (Elveţia), regiuni de contact fizico-geografic etc., areale litorale îndeosebi în Europa de Vest şi Sud (Londra, Anvers, Rotterdam, Istanbul, Genua, Veneţia, Hamburg).

Test de autoevaluare

1. Subcapitolul Repartiţie şi arii de concentrare, mişcare naturală şi mişcare migratorie avertizează asupra dispunerii în teritoriu a populaţiei, factorii influenţi în acest caz, dar şi mobilitatea populaţiei între teritorii şi formele sub care se desfăşoară.

a. Apreciaţi prezenţa şi rolul marilor concentrări urbane în peisajul unor regiuni, ţări, etc.

b. Care au fost şi sunt motivaţiile deplasărilor interne şi externe ale populaţiei?

c. Ce impact are asupra populaţiei restructurarea resurselor, ca şi prelucrarea lor în unele regiuni industriale vechi?

Mişcarea naturală şi mişcarea migratorie

Mişcarea naturală presupune:

natalitate

mortalitate

spor natural

Mişcarea migratorie presupune:

migraţiune internă

migraţiune internaţională

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

monopolară

multipolară

sezonieră

Facultatea de Geografie

Din punct de vedere al mişcării naturale, Europa înregistrează valori mult reduse ale natalităţii şi valori medii ale mortalităţii. Rezultă în acest fel un spor natural cu valori negative în multe din ţările europene. Sunt ţări cu un spor natural peste 15-20‰ (Estonia, Bulgaria ş.a.), dar şi ţări cu un spor natural negativ (Ucraina - 6,1‰, Bulgaria – 5,3‰ ş.a.). Oricum, Europa Nordică şi Vestică au un spor natural pozitiv, iar cea estică negativ. De-a lungul timpului, o serie de factori, printre care mai importanţi sunt cei socio- economici (conflictele mondiale sau chiar regionale, revoluţiile tehnico-ştiinţifice, schimbări socio-politice etc.), au influenţat într-un sens sau altul evoluţia sporului natural. Cu precădere, procesul a început în Europa de Vest şi mai târziu în restul continentului. La acestea din urmă, în faza de posttranziţie spre economia de piaţă, natalitatea, cu repercusiuni negative în valoarea sporului natural, a scăzut foarte mult. În acelaşi timp, mortalitatea cunoaşte şi ea creşteri (Rusia 14‰, Belarus 13‰), cauzele fiind multiple. Procesul de industrializare, mai izolat la început şi generalizat după aceea, cele două confruntări mondiale, inclusiv schimbările geopolitice apărute ulterior, dinamica societăţii în fiecare din ţările europene au generat deplasări importante, uneori tensionate, ale populaţiei dintr-un continent în altul, dintr-o ţară sau regiune în alta. Ele s-au desfăşurat la nivelul ţării (migraţiune internă definitivă şi temporară etc., migraţiune sezonieră pentru activităţi în domeniul agricol sau migraţie internaţională - ex. pentru muncă). Aceasta din urmă a cunoscut cele mai diverse forme în diferite epoci, astăzi procesul având dimensiuni şi direcţii mai restrânse, dar şi forme nu rareori restrictive.

2.2. Oraşe

Origine

Cu o medie de circa 70% populaţie urbană, Europa reprezintă un continent de referinţă din acest punct de vedere amintind câteva oraşe reprezentative pentru peisajul urban european (Londra peste 7 mil. loc.; Paris peste 8 mil. loc.; Moscova peste 10 mil. loc.), întregind aspectul de înalt grad al urbanizării. Multe sunt rodul civilizaţiei romane deşi prima generaţie de oraşe a apărut în antichitate în Grecia în sudul Franţei şi Italiei în bazinul Mării Negre (ex. Histria, Tomis ş.a.). Vorbim succesiv de oraşele cretane, etrusce, oraşele greceşti, cele feniciene, oraşele romane. Au urmat generaţiile: Evului Mediu, după căderea Imperiului Roman; oraşele arabe, oraşele medievale ale lumii creştine etc. care s-au extins treptat spre estul şi nordul Europei un impact deosebit avându-l colonizarea germană, urmată apoi de consecinţe pozitive în procesul urbanizării impuse de prima revoluţie industrială.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Dezvoltarea industriei, a unei economii industriale în general, a impulsionat procesul urbanizării în cele mai neaşteptate regiuni generând oraşe cu totul noi lângă altele deja consacrate (ex. Nowa Huta - Polonia).

Funcţionalitate

Poziţia în sistemul condiţiilor fizico-geografice şi mai ales potenţialul resurselor existente, au influenţat apariţia entităţilor urbane dar strâns legate de condiţiile istorice, socio- economice, de conjunctura momentului. S-au impus treptat predilecţiile spre dezvoltarea unor activităţi fie industriale, comerciale, agricole, fie cultural-administrative etc. De aici şi până la a se contura o anumit funcţie, precumpănitoare, nu a trecut mult timp. La toate acestea se adaugă experienţa forţei de muncă şi capacitatea de a se adapta, reforma continuu ca răspuns la noi exigenţe economice sau de altă natură ale timpului şi locului. Dacă apreciem retrospectiv putem spune că, spre exemplu unele oraşe, ca cele romane aveau la început funcţii politice, militare, administrative şi mai apoi economice. Un început de secol XI imprimă caracterul (funcţia) comercial-multor oraşe, evident porturi (ex. Genua, Anvers, Marsilia etc.) cu unul din apogeu ale vremii, într-o regiune bine conturată şi anume lumea Hanseatică.

Actual şi perspective

Odată cu aceasta ascensiunea fenomenului urban din care nu lipsesc oraşe precum Hamburg, Bremen etc. a fost precumpănitoare. Revoluţia industrială strâns legată de dezvoltarea transporturilor impune mai ales această funcţie, îndeosebi în ţări ca. Marea Britanie, Germania, Franţa redimensionând nu numai funcţional oraşele. Destul de timpuriu o serie de oraşe (ex. Londra, Paris) concentrează pe lângă funcţia de capitală şi cea politică, alături de cea comercial-portuară, treptat asociată şi cu cea financiară, după cum interesant este şi „schimbul” funcţiilor ca spre exemplu între Moscova şi Sankt Petersburg. Deşi oraşele actuale depăşesc destul de mult numărul de 20.000 cu peste miliarde de locuitori. Oricum, Europa reprezintă continentul cel mai urbanizat, cu o aşezare geografică extrem de diferită chiar şi a oraşelor mari. Ca structuri teritoriale, întâlnim aglomeraţii urbane, conurbaţii, megalopolisuri, complexe metropolitane polinucleare (ex. Randstad – Holland; macroaxa Rhenană etc.). Formelor de grupare urbană modernă se include funcţia actuală a serviciilor. În oraşele reprezentative ale continentului, această funcţie ocupă cu mult peste 50% din forţa de muncă. În acelaşi timp, există un proces continuu de adaptare la exigenţele societăţii moderne, multe centre urbane schimbându-şi până la dispariţie funcţii inoportune

2.3. Particularităţi ale economiei regionale

Secolul al XX-lea a marcat în general o dinamică accentuată a pieţei mondiale, fie că este vorba despre resurse, produse finite, servicii etc. Totuşi, câteva caracteristici au determinat

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

structura şi fluxurile de materii prime, produse etc., cantităţile acestora, partenerii, însoţite de consecinţe:

- limitarea resurselor exploatate din diverse motive (epuizare, apariţia unor inconveniente în ceea ce priveşte exploatarea lor, costuri mult reduse dacă se importă etc.);

- dispariţia unor pieţe de desfacere pentru multe ţări europene, îndeosebi cele desprinse

din regimul socialist, a determinat inflaţia pe piaţa internă a unor produse altădată exportate, cu consecinţe nedorite pe piaţa internă etc.;

- infuzia puternică a unor produse străine, deşi unele solicitate, scoate din circuit, datorită

costului mai redus, întreprinderi producătoare a unor astfel de bunuri cu consecinţe dramatice în plan social. Este una din consecinţele economiei de piaţă, concurenţiale.

- nu în ultimul rând conflictele, multe de natură politică şi militară, au restrâns şi

schimburile economice, limitând drastic posibilităţile menţinerii sau dezvoltării unor domenii de

activitate.

Unitatea de învăţare nr.3

Diferenţieri regionale în: Europa Nordică, Europa Vestică, Europa Centrală, Europa Estică, Europa Sudică, Europa de Sud-Est

Condiţiile fizico-geografice, alături de cele socio-economice, istorice etc. au determinat apariţia unor diferenţieri regionale la nivelul compartimentelor europene (Europa Nordică etc.) sau al ansamblurilor geopolitice (Etat du Monde, 1992). Întrucât condiţiile naturale constituie o premisă foarte importantă în vederea desprinderii diferenţierilor regionale, este necesar cel puţin să menţionăm unităţi naturale semnificative, pe care într-o accepţie le putem numi la nivelul fiecărei regiuni complexe geoeconomice (obiectul diferenţierilor regionale).

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

EUROPA NORDICĂ

3.1.Unităţi naturale importante ca peisaj:

Facultatea de Geografie

Alpii Scandinaviei, Podişul Finlandei, Podişul Suediei, Regiunea Centrală a Islandei, Câmpia Danemarcei

Alpii Scandinaviei şi litoralul norvegian se alungesc pe marginea vestică a scutului fenoscandic, îndeosebi pe teritoriul Norvegiei şi Suediei. Sunt cutări caledonice impuse prin culmi, cu altitudini ce trec de 2000 m şi cu o parte căzută spre Atlantic. Aspectul general este dat de prezenţa unor platouri, secţionate de văi transformate succesiv de gheţari şi apa mării în fiorduri. Nordul Alpilor Scandinaviei se remarcă prin: înălţimi care depăşesc 2000 m, numărul mare al circurilor glaciare, fiorduri, terase litorale suspendate, delte care preced sectorul de obârşie al fiordului (ex. delta râului Tana din podişul Finmark); gheţari, rămăşiţe ale vechii calote pleistocene, dar şi blocuri eratice, aşa cum apar în arhipelagul Lofoten. Clima oceanică, cu un plus de umiditate datorită circulaţiei vestice şi sud-vestice, plus curentul cald al Golfului, introduce una dintre importantele anomalii pozitive ale latitudinii (astfel încât temperaturile medii în luna ianuarie se menţin la 0 0 C). Acest fenomen face posibil, prin neîngheţarea apelor, un transport maritim chiar şi în apele din nordul Mării Norvegiei. În al doilea rând, Alpii Scandinaviei introduc o asimetrie climatică, separând vestul umed, oceanic, de estul din ce în ce mai continental.

vestul umed, oceanic, de estul din ce în ce mai continental. Fiorduri în Norvegia Copyright ©
vestul umed, oceanic, de estul din ce în ce mai continental. Fiorduri în Norvegia Copyright ©

Fiorduri în Norvegia

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie PEISAJE specifice latitudinii LAPONIA Regiunea de dincolo de

PEISAJE specifice latitudinii

LAPONIA Regiunea de dincolo de Cercul polar

- eschimoşi şi reni - licheni şi muşchi

COLINE MORENAICE

Saalpauselka

Suomenselka

- fjorduri…Sogne

-

delte…Tana

-

gheţari…(în) Lofoten

-

anomalii pozitive ale

latitudinii

- asimetrie climatică şi

biogeografică

Podişul Finlandei. Relieful s-a format ca urmare a acţiunii calotei glaciare (pleistocene). Înălţimile maxime sunt înregistrate în extremitatea nord-vestică (vf. Haltia, 1324 m). În general

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

formale pozitive, cu aspect colinar, sunt în cea mai mare parte şiruri morenaice care se desfăşoară pe sute de kilometri. Principalele şiruri pornesc din sudul Finlandei ocolind Regiunea Lacurilor. Ele poartă numele de Saalpauselka în estul, sud-estul ţării şi Suomenselka în vest. Clima Podişului Finlandei, temperat continentală este destul de aspră mai ales în Laponia cu temperaturi medii ale lunii ianuarie care coboară –19 0 în Laponia şi cu temperaturi cuprinse în luna iulie cuprinse 17 0 C la Helsinki şi 14 0 C în regiunea lacului Inari. Reţeaua hidrografică este reprezentată prin numărul foarte mare al lacurilor, moştenire a epocii postglaciare din care unele cu suprafeţe care trec de 4000 km 2 (Saimaa). Pădurea ocupă circa 69% din suprafaţa Finlandei. Circa 80% sunt păduri de răşinoase din care pe primul loc se află pinul silvestru instalat pe soluri turboase dar şi pe suprafeţe nisipoase.

Podişul Suediei. Ocupă cea mai mare parte a ţării extinzându-se între Munţii Scandinaviei, Marea Baltică şi Golful Botnic. Are fundament precambrian şi o cuvertură sedimentară care la suprafaţă este formată din depuneri glaciare, lacustre şi maritime. În jumătatea nordică altitudinile sunt mai mari (823 m vf. Dundret) dar scad în aceeaşi direcţie ca şi cele din sud, adică spre golful Botnic. Văile sunt tinere având în vedere retragerea târzie a calotei glaciare cu râuri paralele şi debit bogat, permanent ceea ce a uşurat foarte mult amenajările hidroenergetice. Aproape în întregime peisajul caracteristic este cel al pădurii de conifere (barrskog) formată din molid şi pin. Peisajele de pădure se dezvoltă într-un climat temperat-continental caracterizat prin temperaturi medii în luna ianuarie cuprinse între –3° în sud şi –15 0 în partea nordică şi 10 în nord şi 17 0 în sud (Stockholm) cu o perioadă de vegetaţie de 7 luni. Precipitaţiile sunt cuprinse între 250 mm în nord şi aproape 600 mm în sud.

7 luni. Precipitaţiile sunt cuprinse între 250 mm în nord şi aproape 600 mm în sud.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Barrskog (pădure boreală) păduri de pin şi molid

Facultatea de Geografie

boreală) păduri de pin şi molid Facultatea de Geografie Regiunea Centrală a Islandei . Un podiş

Regiunea Centrală a Islandei. Un podiş vulcanic cu vârfuri (vulcanice), acoperite pe alocuri cu gheaţă. Climă arctică, tundră şi specii de Betula şi Salix.

pe alocuri cu gheaţă. Climă arctică, tundră şi specii de Betula şi Salix . Copyright ©

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Geyser - Islanda Câmpia Daneză. Caracterele reliefului sunt

Geyser - Islanda

Câmpia Daneză. Caracterele reliefului sunt legate de ultima modelare glaciară, care a dat naştere acumulărilor morenaice sub forma unor coline sau câmpii joase uşor vălurite, cu impresionante acumulări de nisipuri şi pietrişuri, dar şi blocuri eratice. Altitudinile nu depăşesc 200 m în estul peninsulei Iutlanda. Regiunea constituie un spaţiu de interferenţe active ale unor mase de aer cu provenienţă arctică sau atlantică, unele reci şi umede, altele uscate şi mai calde încât vremea este destul de schimbătoare chiar în cadrul aceluiaşi anotimp. Pădurile de fag şi stejar au fost înlocuite pe întinse suprafeţe cu terenuri agricole culturalizând peisajul regiunii.

înlocuite pe întinse suprafeţe cu terenuri agricole culturalizând peisajul regiunii. Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Test de autoevaluare

Studierea

acestei

secvenţe

v-a familiarizat cu câteva

noţiuni specifice peisajului arctic – boreal:

a. care sunt noţiunile cu care nu aţi avut ocazia să vă întâlniţi?

b. De ce în cea mai mare parte văile sunt tinere?

c. Care este deosebirea esenţială dintre un fjell şi un fjord?

2. DIFERENŢIERI REGIONALE

NORVEGIA

Diferenţierile regionale ale Norvegiei rezultă din specificul şi ponderea unor activităţi, a unor elemente de funcţionalitate, a gradului de umanizare şi antropizare. 1. Regiunea Sud-Estică. Dominată de oraşul Oslo, importantă regiune urbană cu o economie complexă. Oslo antrenează o serie de centre (Drammen, Skien, Honevoss, Sarosborg,

Tonsberg, Lillehammer, Frederikstad) creând o reţea funcţională din punct de vedere industrial (mari şantiere navale, industria chimică, a celulozei şi hârtiei, construcţiilor de maşini), comercial (nod de comunicaţii feroviare şi rutiere), cultural-administrativ. Agricultura, are în vedere creşterea animalelor pentru carne şi lapte şi apoi cultura cerealelor (orezului) şi plantelor furajere.

2. Regiunea Vestică (inclusiv platforma continentală a Mării Nordului). Cuprinde oraşe

importante ale ţării: Bergen, Stavanger, Trondheim centre de mare influenţă. Este o regiune dotată din punct de vedre al resurselor naturale: zăcăminte de petrol şi gaze cu rol deosebit în viaţa economică a ţării prin valorificare dar şi export; minereuri de fier, cupru, zinc; potenţial hidroenergetic minuţios valorificat; agricultură litorală, cultura unor plante în Câmpia Jaeren

(orz, orez, plante de nutreţ, cartofi), creşterea animalelor (cornutele mari), pescuit; turism (gheţari, cascade, fjorduri).

3. Regiunea Nordică (Regiunea Laponiei în principal. Aproximativ la nord de oraşul

Narvik (dincolo de Cercul Polar). O slabă concentrare a populaţiei. Activităţile principale sunt: pescuitul, inclusiv prelucrarea peştelui (Trømso, Harstad, Narvik, Bodø) exploatarea şi prelucrarea cuprului (Sulitjelma), valorificarea lemnului (Trømso). Principalele oraşe sunt însă fără îndoială, Oslo, Bergen şi Stavanger. Rolul pe care îl deţin nu se datorează exclusiv importanţei economice ci şi particularităţilor culturale care fac din aceste oraşe atribute ale spaţiului nordic.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Oslo capitala Norvegiei şi cel mai important oraş. Populaţia oraşului este de 544073, iar împreună cu împrejurimile în jur de 850000. Centrul oraşului este situat în capătul fiordului Oslo, dezvoltîndu-se către sud şi nord pe ambele maluri. Aria metropolitană (Greater Oslo) are o populaţie de 1300000 locuitori iar întreaga regiune a fiordului în jur de 1700000 locuitori. În 1624 un puternic incendiu a distrus o mare parte din oraşului medieval, fiind necesară relocaţia în apropierea fortăreţei Akershus

din oraşului medieval, fiind necesară relocaţia în apropierea fortăreţei Akershus Copyright © DEPARTAMENT ID 2009
din oraşului medieval, fiind necesară relocaţia în apropierea fortăreţei Akershus Copyright © DEPARTAMENT ID 2009
din oraşului medieval, fiind necesară relocaţia în apropierea fortăreţei Akershus Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Rolul de centru politic, administrativ şi economic al oraşului Oslo, reprezintă o permanentă sursă de controverse. Acestea se datorează faputlui că extinderea rapidă a ariei metropolitane, contribuie decisiv la creşterea presiunii asupra zonelor înconjurătoare şi, în special a celor cu caracter rural. Reprezintă principala cauză a depopulării masive, fapt pentru care orice încercare de impunere a peisajului urban, modern se loveşte de o puternică opoziţie, care nu de multe ori a contribuit la stoparea proiectelor. Un exemplu în acest sens îl constituie atitudinea locuitorilor şi nu numai în ceea ce priveşte construcţia de blocuri înalte în zona centrală, acţiune privită cu mult scepticism. Varietatea arhitecturală a oraşului însă are suficiente resurse pentru a propune secvenţe cu adevărat uimitoare. Spre exemplu, Oslo este singura capitală europeană despre ai cărei locuitori se spune că „trăiesc cu sălbăticia în curtea din spate”. Existenţa metroului – liniilor suburbane, face ca în capitala norvegiană să te urci pur şi simplu în acesta şi să ajungi într-o locaţie unde să practici ski-ul sau alpinismul.

în acesta şi să ajungi într - o locaţie unde să practici ski -ul sau alpinismul.
în acesta şi să ajungi într - o locaţie unde să practici ski -ul sau alpinismul.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Catedrala din Oslo Facultatea de Geografie Muzeul vaselor vikinge Parcul Vigeland

Catedrala din Oslo

Facultatea de Geografie

din Bucure ş ti Catedrala din Oslo Facultatea de Geografie Muzeul vaselor vikinge Parcul Vigeland –

Muzeul vaselor vikinge

din Oslo Facultatea de Geografie Muzeul vaselor vikinge Parcul Vigeland – una dintre cele mai mari
din Oslo Facultatea de Geografie Muzeul vaselor vikinge Parcul Vigeland – una dintre cele mai mari

Parcul Vigeland – una dintre cele mai mari expoziţii de sculptură, în aer liber din Europa

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Palatul Regal Statuia lui Karl Johan, rege al

Palatul Regal

din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Palatul Regal Statuia lui Karl Johan, rege al uniunii

Statuia lui Karl Johan, rege al uniunii dintre Suedia şi Norvegia (1814-1844), pe numele său Jean Baptiste-Bernadotte, fost mareşal al lui Napoleon, este cel care practic a iniţiat modernizarea celor două regate nordice şi intrarea acestora în circuitul economic, politic şi cultural european.

acestora în circuitul economic, politic şi cultural european. Trambulina Hollmenkolen Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Trambulina Hollmenkolen

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Bergen situat in provincia Hordaland, este al doilea oras ca, marime al Norvegiei. Populatia este de 243219 locuitori, iar aglomerarea urbana in jur de 303000 locuitori.Centrul sau este situat in interiorul unei regiuni cunoscute sub denumirea de syv fjell (cei sapte munti).Cea mai veche parte a orasului este Bryggen in cadrul careia se gasesc case vechi de lemn, reconstruite dupa incendiul din 1702. Ca mai veche constructie este biserica Mariakirke, datata din 1130. La aceasta se adauga vechea fortareata, Bergenhus cu o arhitectura de inspiratie medievala, aici gasindu-se Haakon Hall si turnul Rosenkrantz, acesta din urma construit in jurul unei fortificatii medievale.

din urma construit in jurul unei fortificatii medievale. Fort ăreaţa Berghus Turnul Rosenkrantz Incepind cu secolul

Fortăreaţa Berghus

in jurul unei fortificatii medievale. Fort ăreaţa Berghus Turnul Rosenkrantz Incepind cu secolul XIII Bergen-Brygge a

Turnul Rosenkrantz

Incepind cu secolul XIII Bergen-Brygge a fost unul dintre cele patru porturi importante ale Ligii Hanseatice, avind statutul de Kontor, sau enclave economica, aici avindu-si sediul comerciantii germani. Odata cu acestia au sosit si mestesugarii care au pus bazele unei “industrii locale”.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Muzeul Hanseatic, fostul sediu administrative al Ligii hanseatice

Muzeul Hanseatic, fostul sediu administrative al Ligii hanseatice

Vagen reprezintă inima oraşului Bergen, fiind aspectul care a stat la baza crearii conceptului "World Heritage Bergen - the Historic Town Centre", pentru că deţine acele elemente, spaţii care au avut legătura cu Vagen sau au fost conectate la acesta din punct de vedere al formei, structurii urbane sau al economiei. Trebuie tinut cont de faptul ca Vagen a fost portul în jurul căruia mai tîrziu s-a dezvoltat oraşul propriu-zis. Cartierele cu case şi străzi de lemn rămîn şi astăzi o amprentă şi în acelaşi timp o legătură cu trecutul acestei foste capitale a Norvegiei.

legătură cu trecutul acestei foste capitale a Norvegiei. Casele din lemn şi aleile pavate cu scîndură

Casele din lemn şi aleile pavate cu scîndură sunt specific oraşului vechi, constituind nota de specificitate a oraşului Bergen.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Capitala coastei de vest a Norvegiei are o lunga istorie, colorata de comertul si transporturile internationale. Fara indoiala culturile diverse care s-au intilnit in cadrul orasului si- au pus amprenta asupra acestuia dar si a locuitorilor sai. Din perioada Hansei si pina in prezent, in perioada festivalurilor internationale, numeroase, Bergen a fost o capitala a explorarii culutrale. Datorita acestor atu-uri Bergen a fost ales in 2000 drept una dintre cele trei capitale ale Europei (alaturi de Helsinki si Rejkjavik). Stavanger capitala provinciei Rogaland. Este a treia conurbatie a Norvegiei, aria metropolitana avind o populatie de aprox. 300000 locuitori, iar orasul propriu-zis de 115157 locuitori. Orasul reprezinta un amestec de vechi si nou, evolutia sa fiind influentata de situarea in imediata sa apropiere a unei baze NATO si de descoperirea zacamintelor de petrol din Marea Norvegiei. Succesul sau ca centru economic a facut ca in 112 sa devina sediu Episcopal. Odata cu Reforma, 1536, importanta sa ca centru religios scade treptat. In secolul XIX, bancurile de heringi au constituit factorul de revigorare a economiei. Descoperirea petrolului a impus un nou ritm de dezvoltare, Stavanger fiind principalul exportator de petrol al Norvegiei. Rolul pe care l-a jucat de-a lungul timpului a facut ca Stavanger sa fie ale drept capitala culturala in 2008. Viziunea anului 2008 este aceea a unui port deschis atit in sens strict dar mai ales in sens norvegian, ceea ce inseamna o poarta deschisa catre cunoastere dar si o deschidere a propriilor locuitori catre cultura europeană.

dar si o deschidere a propriilor locuitori catre cultura europe ană . Domkirke Copyright © DEPARTAMENT

Domkirke

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Stavanger – vagen în 1926 (stînga) şi în

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Stavanger – vagen în 1926 (stînga) şi în

Stavanger vagen în 1926 (stînga) şi în prezent (dreapta)

– vagen în 1926 (stînga) şi în prezent (dreapta) Breiavatnet În prezent, în condiţiile creşterii

Breiavatnet

În prezent, în condiţiile creşterii presiunii asupra modelelor culturale, în Norvegia se pune accentul pe conservarea siturilor care păstrează legătura cu tradiţia sau reflectă secvenţe importante din dezvoltarea regatului. Principalul scop al protejării mediilor culturale (peisajelor culturale) este acela de a le

menţine unitatea şi de a păstra caracterul regiunii. Un peisaj cultural poate conţine un ansamblu de elemente sau elemente disparate, care să reflecte stadii în dezvoltarea istorică a regiunii respective. În ceea ce priveşte Norvegia există şase medii culturale introduse în programe de protecţie şi conservare, încercîndu-se astfel revigorarea elementului tradiţional.

1. complexul de ferme Havra Hordaland

2. împrejurimile abaţiei Utstein – Rogaland

3. aşezările răsăritene saami din Neiden – Finmark

4. minele de argint din Kingsberg Buskerud, deschise în 1623

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

5. aşezările costiere din Sogndalstrand – Rogaland

6. parcul Birkelunden - Oslo

Facultatea de Geografie

6. parcul Birkelunden - Oslo Facultatea de Geografie Skjaervaer – sta tradiţional din regiunea costieră

Skjaervaer – sta tradiţional din regiunea costieră Sogndalstrand-Rogaland

tradiţional din regiunea costieră Sogndalstrand -Rogaland Complexul de ferme Havra - Hordaland Intrarea în minele de

Complexul de ferme Havra - Hordaland

Sogndalstrand -Rogaland Complexul de ferme Havra - Hordaland Intrarea în minele de la Kongsberg Copyright ©

Intrarea în minele de la Kongsberg

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Birkelunden – marchează perioada de dezvoltare industrială a
Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Birkelunden – marchează perioada de dezvoltare industrială a

Birkelunden – marchează perioada de dezvoltare industrială a oraşului Oslo, prin urbanizarea unei zone agricole

a oraşului Oslo, prin urbanizarea unei zone agricole Abaţia Utstein – reprezintă cel mai bine cons
a oraşului Oslo, prin urbanizarea unei zone agricole Abaţia Utstein – reprezintă cel mai bine cons

Abaţia Utstein – reprezintă cel mai bine conservat lăcaş religios din Norvegia, ilustrînd totodată urme ale populării începînd din Epoca Pietrei (utilizarea terenurilor etc.). trebuie remarcat rolul de principal centru politic al civilizaţiei vikinge.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Neiden – Finmark – iniţial „reşedinţă” de vara

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Neiden – Finmark – iniţial „reşedinţă” de vara

Neiden Finmark – iniţial „reşedinţă” de vara a populaţiei saami, a devenit locaţie cu caracter permanent datorită trasării graniţei dintre Rusia şi Norvegia în sec- XIX.

trasării graniţei dintre Rusia şi Norvegia în sec - XIX. SUEDIA Neiden - Finmark Caracterele cadrului

SUEDIA

Neiden - Finmark

Caracterele cadrului natural, împreună cu cele care privesc populaţia, aşezările şi activităţile economice, au pus în evidenţă două importante regiuni, astfel : Regiunea Norrland, înţelegând mai ales Câmpia şi litoralul Golfului Botnic între Lulea şi Stockholm şi Regiunea Sudică (Varmland, Svealand, Gotaland şi Scania). Regiunea Norrland. Aici domină câteva activităţi: exploatarea şi prelucrarea parţială a minereurilor de fier şi neferoase; exploatarea şi prelucrarea masei lemnoase cu obţinerea celulozei şi hârtiei, mobilei, cherestelei etc.; valorificarea energetică a reţelei de ape. Se remarcă centrele: Lulea, Pitea, Hornefors, Sundsvall, Hudiksvall. Regiunea Sudică. Foarte complexă din punct de vedere economic. Aici se întâlnesc:

industria (extractivă, energetică, metalurgică, construcţii de maşini, chimică şi petrochimică, textilă). Agricultura, mai ales în Scania, are caracter intensiv, asociindu-se cerealicultura cu, cultura plantelor tehnice, a celor furajere cu creşterea animalelor, pescuitul. Comunicaţiile

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

înregistrează o mare densitate. Centre mai importante în afară de capitala, Stockholm sunt:

Göteborg, Malmö, Orebro, Motala, Vasteras, Uppsala.

sunt: Göteborg, Malmö, Orebro, Motala, Vasteras, Uppsala. Din punct de vedere cultural şi al tradiţiilor pe

Din punct de vedere cultural şi al tradiţiilor pe care le conservă, se detaşează regiunea dalarna, situată în partea centrală a Suediei. Este locuită încă de acum 5000 de ani, cănd retragerea calotei glaciare a permis acostarea pe malurile Dalarnei de la golful Botnic a unei populaţii ce folosea ambarcaţiuni primitive. Condiţiile climatice încă destul de aspre, precum şi existenţa unei bogate faune au contribuit la crearea statutului de vînători-culegători. Treptat climatul se transformă, astfel încît cu 4000 de ani în urmă se poate vorbi de existenţa unei agriculturi intensive şi de dezvoltarea primelor ferme. În acelaşi timp cu vikingii, populaţia a crescut din punct de vedere numeric localizîndu-se în jurul lacurilor Siljan şi Runn. Aceste populaţii s-au ocupat în special cu prelucrarea fierului. Secolul al XIV-lea este caracterizat de creştinarea locuitorilor Dalarnei, acest lucru fiind cunoscut datorită „Dalalagen” – un vechi set de legi ce datează din prima parte a acestui secol. Populaţia Dalarnei are o lungă tradiţie în ceea ce priveşte opoziţia faţă de cei care au încercat să o domine. Importanţa minelor pe care le deţineau şi care produceau cupru, fier şi argint a făcut ca locuitorii să devină o importantă forţă politică începînd cu secolul al XIII-lea. Apariţia Ligii Hanseatice – confederaţie a oraşelor din nordul Germaniei – a fost foarte importantă pentru Dalarna. Această confederaţie se bucura de independenţă şi autonomie,

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

asemenea oricărui stat, controlînd comerţul în Europa Nordică. Uniunea de la Kalmar (1397), care a contribuit la unificarea celor trei regate ale Suediei, Norvegiei şi Danemarcei, a încercat să distrugă monopolul Hansei. Populaţia Dalarnei însă nu a fost de acord cu această Uniune. Au fost impuse astfel taxe iar o parte a populaţiei a fost strămutată, acţiuni care au determinat răzvrătirea Dalarnei. În perioada ce a urmat regiunea a ieşit la rampă prin acţiunile sale împotriva regalităţii (în special a celei daneze). Mai mult decît atît locuitorii săi au sprijinit familia Vasa, prin reprezentantul său Gustav Eriksson Vasa pentru a urca pe tronul Suediei. Interesantă este legenda care aminteşte de această decizie a celor din Dalarna, care iniţial nu au dorit să-l sprijine pe Gustav în momentul în care acesta le-a cerut ajutorul, refuzul lor determinîndu-l să plece către Norvegia în exil. A doua zi însă locuitorii din Mora şi-au schimbat părerea, doi reprezentanţi plecînd şi ajungîndu-l pe viitorul rege, la Salen la 90km de Mora unde l-au asigurat de sprijinul lor. Acest eveniment este comemorat în fiecare an, cînd mii de bărbaţi, femei şi chiar copii din întreaga lume, parcur pe ski-uri cei 90 de kilometri dintre Mora şi Salen, în cadrul unei competiţii ce poartă denumirea de Vaasaloppet. Sfîrşiul sec. Al XVI-lea şi secolul al XVII-lea au fost foarte dificile. Recoltele au fost compromise, foametea şi rîzboaiele din Europa afectînd şi populaţia Dalarnei. Ceea ce fusese o preocupare adiacentă, meşteşugăritul, devine o ocupaţie de bază. Sunt cunoscute: pielea de Malung, căluţul de lemn – Dalahasten şi cuţitele de Mora. Aceste tradiţii sunt foarte bine conservate şi în prezent Dalarna fiind inima folclorului suedez. Dalahasten este căluţul de lemn, colorat, în culori vii. Pentru mulţi reprezintă naturalul, originalul simbol al Suediei, mai puternic în semnificaţii decît steagul naţional. Şi-a făcut intrarea pe scena culturală mondială la expoziţia universală de la New York din 1939. Suedezilor le place să spună că„a luat naştere la lumina focului, după o zi de lucru în pădure, în timp ce zăpada acoperea ferestrele, iar vîntul şuiera pe la toate colţurile. Acesta trebuia sa fie un cal, în acelşi timp tovarăş de muncă, prieten şi simbol al puterii”. Deşi iniţial a fost mai mult o jucărie, conontaţiile ulterioare l-au tansformat într-un simbol în adevăratul sens al cuvîntului.

într- un simbol în adevăratul sens al cuvîntului. În secolul XX, provincia a suferit numeroase transformări.

În secolul XX, provincia a suferit numeroase transformări. Mii de locuri de muncă s-au pierdut în industria minieră. Chiar şi în aceste condiţii, aceasta nu a dispărut ci s-a transformat, structura sa modficîndu-se. Locuitorii Dalarnei păstrează moştenirea culturală, tradiţiile lor. Oriunde s-ar duce iau cu iei şi o parte din ceea ce înseamnă şi reprezintă Dalarna.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Principalele oraşe ale provinciei sunt:

Facultatea de Geografie

- Falun (55000 loc.), sediul guvernului provincial, centru administrativ şi cultural; istoria oraşului este legată de minele de cupru (sf.sec.XIII), acesta devenind sediul Stora Kopparberg probabil cea mai veche companie mineră din lume; mina a fost închisă la începutul anilo 90; este în acelaşi timp deţinătorul unui dintre preparatele culinare tradiţionale suedeze, cîrnăciorul Falkuroy.

- Borlange, centru industrial cu o populaţie de 48000 loc

- Borlange, centru industrial cu o populaţie de 48000 loc Minele de cupru de la Falun

Minele de cupru de la Falun

cu o populaţie de 48000 loc Minele de cupru de la Falun Costum tradiţional din Dalarna

Costum tradiţional din Dalarna

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Stockholm

Facultatea de Geografie

Apare pentru prima oară menţionat în 1252, cînd datorită minelor de fier de la Bergslagen, a devenit un important centru al comerţului cu fier. La sfîrşitul secolului XIX, Stockholm redevine principalul centru comercial al Suediei. Oraşul începe să se extindă dincolo de limitele sale. Se înfiinţează o serie de instituţii culturale şi ştiinţifice, printre care se numără şi Institutul Karolinska. Spre sfîrşitul secolului XX, capitala Suediei devine un oraş modern, multe dintre sit-urile tradiţionale (cartiere vechi), printre care şi Klara au fost distruse, în locul lor apărînd cartiere moderne. Expansiunea oraşului a dus la apariţia unor noi districte cum ar fi Rinkeby, Tensta sau Sollentuna. Nucleul original însă al oraşului îl constituie „oraşul dintre poduri”, Gamla Stan, dezvoltat pe trei insule Stads, Helgeands şi Riddar . Majoritatea clădirilor din acest centru datează din secolele XVI-XVII fiind în prezent protejate de lege.

din secolele XVI -XVII fiind în prezent protejate de lege. Gamla Stan Clădiri din Gamla Stan

Gamla Stan

XVI -XVII fiind în prezent protejate de lege. Gamla Stan Clădiri din Gamla Stan Copyright ©

Clădiri din Gamla Stan

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

DANEMARCA

Facultatea de Geografie

Aşezările şi activităţile umane au individualizat două mari regiuni: vestul Jutlandei, cu unele diferenţieri pe cele două laturi (vestică şi estică) şi Arhipelagul Danez (Sjaelland, Fуn, Lolland). Regiunea Jutlandei se caracterizează prin asocierea activităţilor industriale cu cele agricole, de transport şi comerciale. Oraşele sunt dispuse pe două aliniamente, vestic şi estic, cu activităţi preponderent industriale al celor din est şi cu activităţi comerciale, agricole şi pescăreşti, al celor din vest. Oraşele au un număr redus de locuitori (Hirtshals, Hanstholm, Hvide Sande) chiar şi cel mai important de pe această latură, Esbjerg (cca 83 mii loc.). Este un centru metalurgic, al industriei energetice, un foarte activ port. Ca subunitatea estică, şi centrele de pe litoralul vestic sunt legate prin căi de comunicaţie feroviară şi rutieră, de la nord la sud, dar şi cu centrele din est. Faţada estică, mult mai populată cu oraşe ca Ålborg, Århus, Horsens, se remarcă prin activităţi industriale complexe, industrie energetică (termocentrale), Ålborg, Århus, Kolding, Apenrade, industrie textilă (Silkeborg, Århus, Vejle), industrie alimentară (Ålborg, Århus, Kolding, Randers), prin legături şi comunicaţii active, strâns dependente de principala cale feroviară care străbate peninsula de la nord către sud, trecând şi pe teritoriul Germaniei. Agricultura are caracter intensiv nelipsind din culturi grâul, orzul, plantele tehnice, dar nici fermele pentru creşterea porcilor. Regiunea arhipelagului danez. Cuprinde principalele insule Sjaelland, Fуn, Lolland, în care se găsesc oraşe importante ale ţării (Odense, Nakskov), inclusiv Copenhaga. Subregiunea Copenhaga sau, împreună cu alte centre, Marea Copenhagă concentrează aproape jumătate din producţia industrială a ţării, (industria construcţiilor navale), cea mai mare parte a traficului comercial cu rol major în schimburile nord-europene, dar şi locale (traficul peste strâmtoarea Oresund între Copenhaga şi Malmö, între Helsingǿr şi Kelsingborg). A doua subregiune este formată din oraşele Nakskov, Odense din insuele Fуn şi Lolland ş.a cu funcţii portuar-industriale (industria construcţiilor de maşini, nave, energetică, electrotehnică, alimentară) şi comerciale, cu arii de influenţe în spaţiul insular în care se găsesc. Există o agricultură intensivă, bazată pe cerealicultură şi creşterea porcilor.

Insula

Oraşe

Sjaelland

Copenhaga

Fÿn

Odense

Lolland

Nykøping

Culturi Creşterea animalelor

Sfeclă de zahăr

Legumicultură

Bovine

Porcine

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Copenhaga Copyright © DEPARTAMENT ID 2009
Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Copenhaga Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copenhaga

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Două dintre simbolurile Danemarcei, Mica Sirenă şi Legoland

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Două dintre simbolurile Danemarcei, Mica Sirenă şi Legoland

Două dintre simbolurile Danemarcei, Mica Sirenă şi Legoland

FINLANDA

Avînd în vedere prezenţa unor resurse, a unor centre regionale sau locale cu activităţi specifice, a schimburilor, implicit a căilor de comunicaţie în Finlanda s-au conturat două regiuni:

regiunea cîmpiei litorale vestice şi sud-estul. Regiunea cîmpiei litorale include centre importante precum Pori, Vaasa, Oulu, Kemi. Este bine reprezentată siderurgia neferoaselor, avînd în vedere şi prezenţa materiei prime, industria chimică şi petrochimică, industria mobilei şi celulozei, acestea din urmă activităţi cu caracter tardiţional. Sud-estul include regiunea lacurilor unde se remarcă aria de influenţă a oraşului Tampere (cel mai important centru al industriei textile europene). În sudul extrem se află Helsinki, capitala şi Turku, centru universitar important. Identitatea culturală finlandeză, s-a născut în secolul XIX, în cadrul unui proces de renaştere naţională, sub dominaţia rusească, culminînd printr-un crez popular: „nu suntem suedezi şi nu vrem să devenim ruşi, aşa că lăsaţi-ne să fim finalndezi”. În prezent succesul modelului cultural finlandez se datorează în primul rînd accentului pus pe educaţie, învăţămînt, Finlanda fiind primul stat european care a a vut o rată a alfabetizării de 100% (la începutul secolului al XX-lea). Faptul că în prezent firmele finlandeze se impun în cadrul activităţilor sectorului cuaternar (informatică, tehnologia informaţiei) la nivel global reflectă atenţia autorităţilor acordată cercetării şi învăţămîntului de toate gradele.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Helsinki Test de autoevaluare Studierea acestui subcapitol v-
Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Helsinki Test de autoevaluare Studierea acestui subcapitol v-

Helsinki

Test de autoevaluare

Studierea acestui subcapitol v-a dat posibilitatea să

cunoaşteţi principalele regiuni geoeconomice din ţările Europei de Nord, atribuindu-i-se fiecăreia locul şi rolul în structura economică a ţării

a) Evidenţiaşi prin ce activităţi se desprinde fiecare din

regiunile prezentate

b) Care sunt oraşele cu o influenţă deosebită în peisajul

geografic al fiecărei regiuni c) Există diferenţieri deseori importante în peisajul agricol al regiunilor; amintiţi-le şi comentaţi-le.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

EUROPA DE VEST INSULARĂ

3.3. Unităţi naturale importante ca peisaj:

Scoţia, Ţara Galilor, Bazinul Londrei

ARHIPELAGUL BRITANIC

Facultatea de Geografie

Scoţia. Culmile muntoase din Scoţia, au altitudini maxime care nu trec de 1700 m şi o desfăşurare generală nord-est sud-vest. Îndelungata peneplenizare alături de tectonică a generat aşa numitele highlands porţiunile înălţate (culmile) şi lowlands, în general depresiuni sau culoare deseori cu canalele care fac legătura între o parte şi alta a Scoţiei. Mişcările paleogene au individualizat sau definitivat unele din masive luând naştere horsturile şi grabenele amintite anterior (highlands, lowlands) după cum perioada de linişte tectonică ce a urmat a permis formarea unor suprafeţe de eroziune de mică altitudine aşa cum apar în Scoţia de Nord-Vest. Scoţia, ca întreg arhipelagul Britanic, face parte din zona pădurilor cu frunze căzătoare, inclusă în zona climatică temperată, dar nu lipsesc nici coniferele în partea superioară a culmilor. Pădurea apare uşor stratificată cu un etaj superior format din fag, carpen, frasin şi stejar sub care se află un strat arbustiv din care nu lipsesc cornul şi alunul iar pe parter ierburi. Ţara Galilor (Wales). O regiune cu munţi joşi şi coline. Munţii Cambrieni nu depăşesc în altitudine 1100 m (Vf. Snowdon – 1085 m). Relieful corespunde unor aliniamente de fractură pe direcţia SV-NE, faţă de care s-au organizat înălţimile, dar şi sistemele hidrografice. Pe cuvertura sedimentară monoclinală alcătuită din gresii, conglomerate etc. s-a dezvoltat în sudul Ţării Galilor un relief de cueste. Relieful glaciar este destul de răspândit, mai cu seamă în Parcul Naţional Snowdonia (lacuri glaciare, circuri, văi glaciare, morene etc.). Bazinul Londrei. Cuvertura sedimentară mezozoică dar şi neozoică, extinsă mai ales în bazinul Londrei, a constituit suportul apariţiei unui relief corespunzător structurii şi litologiei. Astfel, pe structura monoclinală, dar şi uşor cutată a acestui bazin, a luat naştere relieful structural: cueste, tipuri de depresiuni şi văi etc. Asocierea spaţială a condiţiilor fizico-geografice a dat naştere unor peisaje asupra cărora intervenţia omului s-a manifestat simţitor. Se deosebesc astfel: peisajul litoralului, peisajul câmpiilor şi depresiunilor, peisajul colinelor şi culmilor muntoase. În câmpii (Câmpia Glasgow, Câmpia Liverpool, Câmpia din jurul golfului Solway) apar uneori martori de eroziune aparţinând treptelor înalte. Asupra unei bune părţi a câmpiilor şi-a pus amprenta modelarea glaciară lăsând urme evidente. Sub pâlcurile de păduri, care altădată aveau o mult mai mare răspândire se întâlnesc soluri brune de pădure iar în câmpii soluri de lande (pe nisipuri).

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Peisaje - al câmpiilor --- modelare glaciară, fluviatilă
Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Peisaje - al câmpiilor --- modelare glaciară, fluviatilă

Peisaje - al câmpiilor ---modelare glaciară, fluviatilă etc., culturi

- al litoralului---estuare, golfuri, faleze, oraşe porturi

- al colinelor şi culmilor muntoase ---

tocite, cu caracter structural, pădure

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

EUROPA DE VEST CONTINENTALĂ

Unităţi naturale importante ca peisaj:

Facultatea de Geografie

Masivul Central Francez, M. Vosgi, M. Alpi, M. Pirinei, Bazinul Aquitaniei, Bazinul Parisului, Câmpiile periferice (vestice), Platourile hercinice

Masivul Central Francez. Este situat în centrul ţării şi prezintă o mare varietate a

formelor de relief şi peisajelor. Constituie un bastion hercinic intens şlefuit, compact cu o altitudine medie de aproximativ 700 m

În partea centrală, în Auvergne, se ridică edificii vulcanice de vârstă terţiară sau mai noi

care şi-au păstrat în mică măsură forma iniţială. Totuşi regiunea vulcanică cea mai complexă

poartă numele de Cantal. Aici se găsesc foste cratere, destul de erodate, reprezentativ fiind Plomb du Cantal (1858 m).

A doua treaptă în peisajul reliefului este constituită din podişuri, unele situate la altitudini

mai mari (ex. Forez, Margeride aflate la peste 1400 m), altele ceva mai jos chiar sub 1000 m (Marche, Limousine, Segala). O parte din acestea sunt formate pe cristalin, scăzând în altitudine de la est către vest. Ele se înscriu într-o veche peneplenă şi sunt străbătute de văi, care, datorită înălţărilor terţiare, s-au adâncit, creând în profilul longitudinal numeroase rupturi de pantă. Cea de-a treia treaptă de relief o reprezintă depresiunile (culoarele). Ea a rezultat din mişcările pe verticală suferite de întregul Masiv Central prin scufundarea unor porţiuni pe linii de flexură şi în limitele cărora se găsesc depresiuni cu caracter de culoare (în lungul văilor Loire şi Allier şi se numesc: Limagne pe Allier şi afluenţi; Forez, Roanne pe Loire).

Loire şi Allier şi se numesc: Limagne pe Allier şi afluenţi; Forez, Roanne pe Loire). Copyright

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Munţii Vosgi. Sunt situaţi în nord - estul

Munţii Vosgi. Sunt situaţi în nord-estul ţării între Bazinul Parisului în vest şi Câmpia Alsaciei în est. Altitudinile maxime se găsesc în jumătatea sudică şi trec de 1400 m (Balon de Guebwiller - 1426 m). Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline, gresii, granite. Versantul dinspre Câmpia Alsaciei este fragmentat de o bogată reţea de ape care şi a creat văi destul de adâncite. Munţii Vosgi sunt traversaţi prin trecători impracticabile iarna. Primesc peste 1000 mm precipitaţii medii anuale. Iernile sunt destul de reci şi bogate în zăpadă, iar toamnele ploioase. Sunt bine împăduriţi cu păduri de brad, de amestec brad, stejar şi fag, iar spre poale numai de foioase. Culmile înalte sunt acoperite cu o bogată cuvertură ierboasă de pajişti şi fâneţe. Munţii Alpi se găsesc în partea de est a Franţei şi se desfăşoară sub forma unui arc pe cca. 350 km, cu convexitatea spre vest. Au apărut odată cu orogeneza alpină. Individualizarea principalelor grupe sau culmi s-a făcut pe seama amplelor mişcări tectonice, proprii epocii şariajului. Pachetele foarte groase de roci sedimentare s-au alăturat cristalinului existent care a rămas sub forma unei axe mediane, mai mult sau mai puţin unitare. Aceste pachete, în bună măsură calcaroase, flanchează spre vest şi est nuclee mediane (cristaline). Altitudinea maximă în Alpii Francezi depăşeşte 4000 m (4807 m Mont Blanc). Sunt străbătuţi de văi puternic adâncite, cum sunt Durance, Drome, Isere, Rhone. Eroziunea legată de îngheţ-dezgheţ ca şi cea torenţială şi glaciară au avut şi un rol important în fasonarea reliefului. Ea a generat şi continuă să creeze creste, abrupturi, văi şi circuri glaciare, mari conuri de dejecţie.

să creeze creste, abrupturi, văi şi circuri glaciare, mari conuri de dejecţie. Copyright © DEPARTAMENT ID

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Munţii Pirinei, o regiune muntoasă masivă, cu înălţimi care trec de 3000 m. Se întind pe circa 400 km de la est către vest. Prezintă un abrupt pronunţat spre Câmpia Acvitaniei şi unul mai domol către Ebru. Munţii Pirinei au fost conturaţi, puţin înaintea Alpilor, faza pireneană (eocen mediu-oligocen) fiind considerată ca încheind evoluţia tectonică a Pirineilor. Cumpăna de ape urmăreşte o serie de blocuri cristaline ridicate, acoperite către sud şi nord de sedimentar cutat, deseori deformat. Sunt fragmentaţi de văi puternic adâncite şi înşeuări care permit comunicarea între Franţa şi Spania. Nenumărate sunt circurile şi crestele glaciare. Pirineii se împart în trei subunităţi: Occidentali, Centrali şi Orientali. Pirineii Occidentali sunt culmi alungite care nu depăşesc 2000 m, formate din pachete groase, mai ales de calcar. Culmile sunt separate fie de văi adânci, fie de depresiuni. Au un climat oceanic, ploios, cu zăpezi trecătoare. Sunt acoperiţi cu păduri de stejar şi brad, dar şi pajişti şi fâneţe. Pirineii Centrali trec de 2500 m, sunt formaţi din şisturi cristaline, granite pe seama cărora au apărut culmi înalte, greoaie dar şi vârfuri semeţe (Pic d’Aneto, Pic du Midi 2877 m). Gheţarii de platou, ca de altfel întreg relieful glaciar cu peste cele 600 de lacuri glaciare mici şi relieful fluviatil evident în întregul compartiment muntos şi mai ales în etajul alpin măresc frumuseţea peisajului. Pirineii Orientali se găsesc între înşeuarea Puymorens şi Marea Mediterană. Sunt formaţi din mai multe culmi (Canigou, Carlitte) destul de şlefuite, separate prin depresiuni tectonice sau de contact. Un climat mediteranean uscat şi cald, cu ploi violente, cu versanţi puternic ravenaţi, acoperiţi de păduri, tufişuri, iar la poale şi depresiuni terenuri irigate marchează nota peisajului.

tufişuri, iar la poale şi depresiuni terenuri irigate marchează nota peisajului. Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Bazinul Parisului şi Bazinul Acvitaniei. O bună parte a teritoriului ţării este ocupat de câmpii, unele colinare, în general situate sub 350 m altitudine. Multe din ele au fost bazine de sedimentare (mezo-neozoice) umplute cu materiale diferite caprovenienţă din care nu lipsesc calcarele, nisipurile, argilele, marnele. Bazinul Parisului este delimitat de Masivul Central Francez în sud, Masivul Ardeni în nord, Masivul Armorican în vest şi Câmpia Saône, Munţii Vosgi în est. În această cuvetă umplută cu depozite sedimentare mezozoice şi neozoice din ce în ce mai recente spre centru, stratele înclină spre mijlocul bazinului. Aşezarea concentrică a structurii este mai evidentă în est şi parţială în celelalte regiuni. Sistemele hidrografice au creat liniile majore ale reliefului, definitivat treptat, pentru ca astăzi să reprezinte cel mai tipic şi extins relief - structural din Europa Atlantică. Există un relief de cueste din Lorena până în Champagne cu dezvoltare spaţială, înălţimi, grad de fragmentare diferit de la vest către est care se repetă şi în bazinul Londrei. Principalele râuri care traversează regiunea sunt: Loire, Seine, Meuse, ate. Unele ca şi afluenţii lor au văi destul de largi delimitate de versanţi abrupţi (Loire), altele curg pe o mică pantă, meandrând. Suntem în prezenţa unui climat de tip parizian, adică un climat continental nuanţat sau un climat oceanic degradat, remarcat prin veri calde cu ploi şi ierni reci, cu ger şi zăpadă, din ce în ce mai severe către est.

cu ger şi zăpadă, din ce în ce mai severe către est. Relief structural - Cueste

Relief structural

- Cueste : Lorena; Champagne; Brie; Beace

- Suprafeţe erozivo-structurale

- Tipuri de depresiuni (Woevre) şi văi

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Câmpiile periferice (vestice). Sunt cuprinse în această unitate

Câmpiile periferice (vestice). Sunt cuprinse în această unitate regiunile de joasă altitudine, situate între ţărmul de la Marea Nordului în vest, Câmpia Germaniei şi Masivul Şistos Rhenan în est. Este vorba de Câmpia Flandrei, regiunile Zeeland, Holland şi Friesland. În

afară de Câmpia Flandrei care se află pe teritoriul Belgiei şi mai la sud al Franţei, restul unităţilor fac parte din Polderlandul olandez (o fostă regiune acoperită de apele mării şi transformată de om în uscat prin separarea de mare printr-un lung cordon litoral).

2 0 C şi

18 0 C în iulie). Cad aproximativ 700 – 750 mm precipitaţii aproape tot anul.

circa 16

Climă temperat-oceanică, se remarcă prin temperaturii medii pozitive (ianuarie 0

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Peisajele Beneluxului: I. În general polderland II. Câmpii fluvio-marine, lacuri, canale,

Peisajele Beneluxului:

I. În general polderland

II. Câmpii fluvio-marine, lacuri,

canale, terenuri cultivate III. Platouri joase cultivate, păşuni

IV. Platouri înalte

Facultatea de Geografie

Platourile cu altitudine medie şi joasă. Sunt întâlnite în Belgia (regiunile Brabant, Hesbaye, Condröz, Hainaut, Lorena belgiană, Gutland (sudul Luxemburgului) şi Limburg (sudul Olandei). Altitudinile sunt cuprinse între 200 şi 350 m, iar alcătuirea petrografică este predominant sedimentară (calcare, gresii, marne). Clima temperată cu o uşoară nuanţă de continentalitate spre est. Platourile înalte. Sunt situate în sud-estul Belgiei grupând câteva interfluvii cu un grad de fragmentare mai accentuat şi cu altitudini ce nu trec de 700 m (culmea Botrange - 694 m în înălţimile Fagnes) în nordul Luxemburgului. Regiunea este împădurită cu păduri de foioase dacă ţinem cont de cantitatea de precipitaţii ridicată (1000 – 1300 mm), alături de păşuni şi fâneţe.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

3.4. DIFERENŢIERI REGIONALE

MAREA BRITANIE

Facultatea de Geografie

Scoţia. Activităţile sunt legate mai ales de preocupări în industria extractivă (cărbune), construcţii navale, petrochimie (Dundee), electronică, în comerţ, administraţie. O zonă de dezvoltare (Clyde Valley-Firth of Forth) impune caracterul modernităţii şi high-tech. Nordul (Lake District), se remarcă prin industria siderurgică, exploatarea gazelor naturale din Marea Irlandei, construcţia navelor, turism. Principalul centru este Barrow. Nord-Vestul. Regiune destul de populată, cu oraşe mari şi cu rol deosebit în peisajul economic englez (Liverpool, Manchester, Preston). Există două importante conurbaţii:

Merseyside şi Yorkshire. Aici se află liderii dezvoltării industriale declanşate de Revoluţia Industrială (Liverpool şi Manchester) şi fosta capitală a industriei textile - Manchester. Este una dintre cele mai populate regiuni cu rol în dezvoltarea regională. Sunt active industriile:

construcţii de nave, chimică şi petrochimică, electronică. Ample activităţi portuare, de transport şi comerciale. Nord-Estul. Regiune complexă din punct de vedere economic: activităţi industriale (exploatări de cărbune, siderurgie neferoasă, construcţii de nave, de automobile, petrochimie); regiune conectată la centrul de exploatare a petrolului din Marea Nordului numit Ekofisk); activităţi de pescuit - Hull fiind portul flotei de pescuit. Este una din regiunile Marii Britanii cu activităţi turistice eficiente. Se remarcă în mod deosebit oraşele: Newcastle, Leeds, Bradford, Hull, Middlesbrough.

Se remarcă în mod deosebit oraşele: Newcastle, Leeds, Bradford, Hull, Middlesbrough. Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Ekofisk!

(punct petrolier)

Reconversie industrială

Rhonda Valley (Toyota Valley) (High tech)

Concentrare:

- metropolitană

(Birmingham)

- multipolară

(Leicester,

Derby,

Nottingham)

Facultatea de Geografie

Ţara Galilor. Regiune cu o recunoscută identitate culturală, politică şi economică. Un loc de refugiu al celţilor. O economie orientată către sectorul terţiar, cu ramuri şi servicii „High Tech”. În acest sens există în sudul Ţării Galilor regiunea Ronda Walley, cunoscută sub denumirea de Toyota Valley. După 1980, regiunea este subvenţionată de importante investiţii japoneze susţinând procesul de reconversie industrială. Există încă: siderurgie, construcţii de maşini, activităţi portuare, de transport şi comerciale (Swansea, Cardiff, Newport). Midlands. Conurbaţie (Midlands) de primă importanţă având ca centru, metropolă orientată pe servicii, Birmingham împreună cu Dudley şi Walsall, Leicester, Derby, Nottingham. Activităţi care se concentrează îndeosebi în jurul oraşului Birmingham, concentrare industrială de tip metropolitan (industrie constructoare de maşini, industrie siderurgică, având ca materie primă fierul vechi, iar ca centru specializat Dudley – cu industrie petrochimică: cauciuc, mase plastice) şi una multipolară: exploatare de cărbuni, siderurgie, construcţii de maşini (autovehicule) cu centre: Leicester, Derby, Nottingham. Birmingham este un centru comercial internaţional. Regiunea de Est. Reprezintă o zonă istorică a ţării cu mărturii ale invaziilor anglilor. Descoperirea petrolului şi gazelor în platforma Mării Nordului au impus o altă direcţie evoluţiei economice a regiunii, încât oraşele Norwich şi Bacton capătă noi funcţii. Regiunea de Sud-Vest. Activităţi comerciale şi de transport, turistice, industriale. Au un rol deosebit oraşele: Plymouth, Portsmouth, Southampton. Regiunea de Sud-Est (şi Marea Londră). Regiune cu un potenţial industrial şi al serviciilor ridicat. Londra joacă un rol polarizant. Activităţile care se desfăşoară în lungul estuarului Tamisa şi în conurbaţia Londrei sunt extrem de importante pentru oraşul propriu-zis,

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

cât şi pentru împrejurimi. Oraşele satelit Basildon, Bracknell, Crawley, Harlov, Hartfiels etc. au astăzi un rol din ce în ce mai important în distribuţia populaţiei, decongestionarea regiunii etc.

Un aspect important în actuală etapă post-industrială de dezvoltare îl constituie glisarea economică de la sectoarele primar-secundar către terţiar-cuaternar. Mai mult decît atît, a devenit de mare actualitate moştenirea industrială, vechile amplasamente care au jucat un rol important în promovarea şi susţinerea revoluţiei industriale, şi care în prezent face obiectul unor ample procese de reconversie asociate regenerării urbane.

ample procese de reconversie asociate regenerării urbane. Birmingham – unul dintre centrele care au susţinut
ample procese de reconversie asociate regenerării urbane. Birmingham – unul dintre centrele care au susţinut

Birmingham – unul dintre centrele care au susţinut revoluţia industrială şi cel mai important centru industrial al regatului. După criza din anii 80, oraşul a suferit o serie de transformări structurale, atît din punct de vedere al arhitecturii urbane cît şi din punct de vedere al structurii sociale. Daca în cazul celei dintîi sunt evidente aspectele legate de regenerarea vechilor spaţii în ceea ce priveşte societatea, evoluţia a fost condiţionată de caracterul multicultural al oraşului (aici se găseşte cel mai mare procent de locuitori non-britanici).

găseşte cel mai mare procent de locuitori non -britanici). Liverpool – reprezentantul unei dintre primele
găseşte cel mai mare procent de locuitori non -britanici). Liverpool – reprezentantul unei dintre primele

Liverpool – reprezentantul unei dintre primele dualităţi economice din Europa, alături de Manchester. Noile direcţii de dezvoltare şi management urban au revigorat spaţiile care au fost afectate de etapele de criză. Fostele docuri Albert, unul dintre simbolurile oraşului au fost incluse într-un amplu proces de renovare şi schimbare a profilului iniţial.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Manchester – cel mai important centru al industriei

Facultatea de Geografie

Manchester cel mai important centru al industriei textile din sec.XIX, în prezent se identifică ca un important centru financiar. La fel ca şi în cazul fostului partener, Liverpool, Manchester a beneficiat de noile abordari ale regenerarii urbane.

a beneficiat de noile abordari ale regenerarii urbane. Londra, capitala r egatului a reuşit să -
a beneficiat de noile abordari ale regenerarii urbane. Londra, capitala r egatului a reuşit să -

Londra, capitala regatului a reuşit să-şi impună statutul de centru decizional la nivel global în domeniul financiar şi prin transformarea fostelor docuri în areale în care funcţionează instituţii ce aparţin acetui domeniu.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

FRANŢA

Facultatea de Geografie

Regiunea pariziană. Este dominată de prezenţa oraşului Paris, o aglomerare urbană cu peste 9,3 mil. loc., situată în centrul Bazinului Parisului, pe fluviul Seine. Parisul cuprinde aglomeraţia restrânsă sau oraşul propriu-zis şi aglomeraţia extinsă care include şi aglomeraţia precedentă plus a doua coroană de banlieue. Urbanizarea are caracter discontinuu. Cinci centre mari Cergy-Pontoise, Marne-L-Valee, Saint-Quentin, Evry, Melun-Senart, preiau o serie de activităţi ce aparţineau însăşi capitalei stabilizând populaţia. La circa 100-200 km se întâlneşte o altă centură de oraşe: Orleans, Tours, Amiens, Rouen, Reims, cu care Parisul menţine legături funcţionale. Cea mai dinamică zonă este Sena inferioară (Bass Seine) cu activităţi industriale multiple (petrochimie, siderurgie, industria automobilelor şi avioanelor, industria textilă, chimică). Activităţile portuare, având în vedere prezenţa celor două porturi, Le Havre şi Rouen (380.000 loc.), au un loc deosebit în structura economiei.

(380.000 loc.), au un loc deosebit în structura economiei. Regiunea pariziană REGIUNEA PARIZIANĂ Aglomerarea

Regiunea pariziană

REGIUNEA PARIZIANĂ Aglomerarea restrânsă (oraşul propriu-zis) Aglomerarea extinsă (oraşul şi a doua
REGIUNEA PARIZIANĂ
Aglomerarea
restrânsă
(oraşul
propriu-zis)
Aglomerarea
extinsă
(oraşul şi a
doua coroană
de banlieue)

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie La Defense – una dintre zonele pariziene care

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie La Defense – una dintre zonele pariziene care

La Defense – una dintre zonele pariziene care a suferit transformări structurale profunde prin reorientarea economică şi prin intermediul unei arhitecturi moderniste.

economică şi prin intermediul unei arhitecturi moderniste. Blois – oraş care păstrează aerul medieval Tours –

Blois – oraş care păstrează aerul medieval

moderniste. Blois – oraş care păstrează aerul medieval Tours – unul dintre susţinătorii turismului cultural de

Tours – unul dintre susţinătorii turismului cultural de pe valea Loire

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Regiunea nordică. Puternică regiune industrială (industria extractivă, constructoare de maşini, chimică, alimentară) cu industrie textilă şi carboniferă tradiţională. Prezenţa conurbaţiei tripolare Lille Roubaix - Tourcoing se alătură activităţilor portuar-industriale din perimetrul oraşelor Dunkerque, Calais, Boulogne. Se remarcă porturile Dunkerque, port de nivel european şi Calais. Această regiune cu o desfăşurare lineară este străbătută de autostrăzi, căi ferate rapide, canale, care permit o legătură eficientă între centrul Franţei şi regiunile vecine. Regiunile de Est şi Nord - Est. Este vorba de Lorena şi Alsacia, o puternică arie industrială, cu o pondere susţinută a industriei extractive (cărbuni, fier, săruri) şi a celei prelucrătoare (siderurgia, chimică şi petrochimică a industriei construcţiilor mecanice). În lungul celor două axe industriale Moselle şi Meurthe, adevărate bulevarde industriale, se găsesc puternice centre urban-industriale, cum sunt Nancy, Metz, Thionville pe Moselle şi Saint-Die, Raon l’Etope, Luneville pe Meurthe. De altfel Nancy, Metz şi Thionville formează un aliniament urban tripolar, cu mare rază de influenţă, oraşul Nancy având funcţie de metropolă de echilibru. Alsacia este dominată de prezenţa oraşului Strasbourg, oraş cu peste 380.000 locuitori. Cuprinde zona industrială de-a lungul canalului care însoţeşte Rhinul, zona de antrepozite, rezervoare de petrol, depozite de cărbune, zona şantierului naval. La sud şi nord de Strasbourg, pe Rhin, se găsesc multe centrale hidroelectrice, oraşul Strasbourg, metropolă regională, este încadrat între canalul Rhône-Rhin în sud şi marne-Rhin în nord. El s-a dezvoltat teritorial mai ales către est. Este străbătut de importante căi rutiere şi feroviare. Celălalt oraş, Mulhouse, centru al construcţiilor mecanice, industriei textile şi chimice, asigură cu produse industriale economia regiunii.

Aliniament urban tripolar

Aliniament urban tripolar Nancy-Metz-Thionville (metropolă de echilibru)

Nancy-Metz-Thionville (metropolă de echilibru)

regiunii. Aliniament urban tripolar Nancy-Metz-Thionville (metropolă de echilibru) Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Regiunea Rhône - Alpi. Cu importante resurse hidroenergetice în Alpi, carbonifere, forestiere şi pastorale în Masivul Central Francez (St. Etienne) şi o intensă activitate industrială (construcţii de maşini – Lyon-St. Etienne), electrometa-lurgie, industria lemnului, dar mai ales textilă şi chimică. Gruparea Lyoneză constituie un alt pol economic al ţării. Există şi o agricultură foarte diversificată în culoarul Rhône şi pe văile cu care confluează, precum şi o activitate turistică. Oraşul Lyon, importantă metropolă de echilibru are o populaţie de peste 1 milion locuitori. Împreună cu Grenoble, capitală regională, centru industrial, turistic şi universitar şi cu St. Etienne de asemenea capitală regională şi centrul conurbaţiei cu acelaşi nume, alcătuiesc un areal economic puternic.

şi centrul conurbaţiei cu acelaşi nume, alcătuiesc un areal economic puternic. Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Regiunea Sudică. Cuprinde două secţiuni şi anume:

Regiunea Sudică. Cuprinde două secţiuni şi anume: mediteraneană şi sud-vestică. Regiunea mediteraneană, foarte dezvoltată, cu agricultură, pomicultură, viticultură, cu activităţi portuare şi industriale, precum şi turistice-balneare. Câteva oraşe au o foarte mare influenţă în spaţiul economic de aici şi anume: Marseille, cu o populaţie de peste 1 milion locuitori, cu o activitate complexă (portuară, industrială, comercială, turistică etc.) Câteva centre din jurul său: Fos, La Bere, Lavéra; Toulon (peste 400.000 loc), port cu un şantier naval activ; Nice (peste 500.000 loc.) principalul centru al Coastei de Azur, Montpellier (peste 200.000 loc.) centru industrial şi universitar, prefectură, important pol de atracţie. În afara oraşului Montpellier, în regiunea Languedoc-Roussillon mai sunt câteva centre: Perpignan, Nîmes, Beziers, Arles cu activităţi în industria construcţiilor de maşini, industria textilă, petrochimic (Frontignan), platforme de distribuire a legumelor şi fructelor. La est de Rhône, în regiunea Provence-Alpes-Cote d'Azur, oraşele Marseille, Nice, Toulon şi altele cum sunt Grasse, Cannes, Antibes alcătuiesc unii d int r e tehnopolii ţării care asociază numeroase întreprinderi industriale, institute tehnologice, de învăţământ şi cercetare. Prin urmare pe Coasta de Azur se poate vorbi în aceeaşi măsură de prezenţa turismului şi industriei. Subregiunea sud-vestică are unele resurse energetice (petrol, gaze), industria construcţiilor de maşini (avioane - Bordeaux, Toulouse), reprezentativă pentru Franţa, industria petrochimică, activităţi portuare. Cele două centre - Bordeaux (peste 690.000 loc.) şi Toulouse (peste 650.000 loc.), prin funcţiile lor, dezvoltă un mare hinterland de influenţă.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

T e h n o p o l i

- învăţământ

activităţi

- cercetare

industriale

Marseille Nice Toulon Grasse, Cannes …

 

-

Fos

Industrie

- La Bere

-

Lavéra

Turism

- Nice

-

Cannes

Regiunea Vestică, de fapt continuarea spre nord a celei sud-vestice, se remarcă prin activităţi agricole, portuare şi industriale. Oraşele porturi Nantes, St. Nazaire, La Rochelle şi Brest, sunt şi centre active ce şi-au asumat funcţiile amintite dar mai ales funcţia portuar- comercială. Este o regiune de intens trafic al petrolului, lemnului, cerealelor şi a multor produse alimentare, dar şi industriale, o regiune activă pentru creşterea animalelor (Bretagne, Normandie, Loire).

OLANDA

Se disting patru regiuni: de Vest, de Nord, de Sud, de Est. Regiunea Nordică se remarcă prin producţia de gaze naturale (exploatarea pe uscat şi din platforma continentală), pe baza cărora se dezvoltă industria chimică, a aluminiului etc. Prezentă este şi industria energetică (termoenergie). Agricultura (creşterea animalelor) ocupă un loc important în structura economiei regiunii. Principalele centre sunt: Groningen, Leeuwarden, Delfzijl. Regiunea Vestică. Conurbaţia Randstad – Holland (peste 5,9 mil. loc.) se prezintă sub forma unui inel incomplet, desfăşurat între gurile Rhinului şi vechiul golf Zuidersee. Cuprinde mai multe centre urbane: Amsterdam, Rotterdam, Haga, Utrecht, Haarlem, Dodrecht, Leiden, Hilversum. Au fost separate trei regiuni industriale: 1. Amsterdam (pe râul Amstel) Ijmuiden Haarlem: industrie constructoare de nave, avioane, autovehicule, industrie petrochimică, chimică, industrie siderurgică, electronică. 2. Rotterdam Dodrecht Haga: industrie petrochimică, chimică, energetică, construcţii de nave. 3. Utrecht: electronică, metalurgie.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Regiunea Estică, cu principala grupare industrială Arnhem Nijmegen (industria textilă, metalurgică, electronică, exploatarea gazelor naturale). Regiunea Sudică se distinge prin dezvoltarea industriei siderurgice, chimice, petrochimice, constructoare de maşini, industriei textile. Terenurile sunt cultivate cu secară, ovăz, cartofi, plante furajere etc. Regiuni industriale importante: 1. Tilburg Breda; 2. Eindhoven; 3. Maastricht Haarlem.

– Breda; 2. Eindhoven; 3. Maastricht – Haarlem. Conurba ţia Randstad - Holland Olanda poate fi

Conurbaţia Randstad - Holland

Olanda poate fi considerată astăzi, şi pe bună dreptate, laboratorul social al occidentului şi prin extindere al întregului spaţiu european. Tradiţia olandeză în ceea ce priveşte toleranţa a contribuit la eliminarea, în mare parte a tabu-urilor sociale, diversitatea culturală putîndu-se exprima aproape fără piedici. Oraşele olandeze, reflectă un cosmopolitism asumat, subordonat unei stări de normalitate. Existenţa marilor porturi precum Rotterdam sau Amsterdam sau a centrelor universitare Utrecht, Maastricht nu face decît să contribuie pe de-o parte la perpetuarea toleranţei dobîndite de-a lungul secolelor de comerţ pe mare, iar pe de altă parte la păstrarea acesteia în actualul context al globalizării.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Amsterdam – capitala economică a Olandei şi unul

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Amsterdam – capitala economică a Olandei şi unul

Amsterdam – capitala economică a Olandei şi unul dintre cele mai liberale oraşe ale Europei

şi unul dintre cele mai liberale oraşe ale Europei BELGIA Funcţional, dar în strânsă legătură cu

BELGIA

Funcţional, dar în strânsă legătură cu potenţialul uman şi economic, în Belgia se disting trei regiuni importante şi anume: 1. Regiunea Centrală. 2. Regiunea de Vest (Flandra) şi 3. Regiunea Sudică şi Sud-Estică. Regiunea Centrală. Include regiunile: Bruxelles, Brabant, Limburg, Hainaut, Liege, iar dintre oraşele mai importante: Bruxelles, Anvers, Liege, Charleroi, Namur . Aici este concentrată cea mai mare parte a industriei ţării pe cele două axe Antwerpen - Bruxelles şi Mons-Charleroi Namur - Liege (siderurgică, constructoare de maşini, chimică), o mare densitate a căilor de comunicaţii.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Regiunea de Vest (Flandra). Se desfăşoară la vest de râul Schelde până la ţărmul Mării Nordului. În peisajul urban se remarcă oraşele: Gand, ale cărui legături cu Antwerpen şi cu litoralul se realizează prin Kanal van Gent, noul Terneuzen care face legătura cu portul Terneuzen la estuarul Westershelde şi direct cu Antwerpen prin intermediul râului Schelde. Alte oraşe sunt Brugge, Ostende, ambele cu funcţii industriale şi comerciale. Aici, având în vedere tradiţia, este concentrată cam 85% din industria textilă: prelucrarea primară a lânii, bumbacului, mătăsii, iutei, inului şi produselor sintetice. Dintre centre se remarcă:

Kortrijk, Brugge, Gând, Aalst, Menen, Tielt, Eeklo, Lokeren, Ronse. Regiunea de Vest este un important furnizor de produse agricole şi anume: cerealele (grâu, ovăz). Pe terenurile nisipoase se cultivă cartof, secară, plante furajere, sfeclă de zahăr, iar în regiunea litorală, pe poldere - legume, ovăz, orz. Regiunea Sudică şi Sud-Estică. Cuprinde regiunile Namur (jumătatea sudică) şi Luxemburg având ca centre mai de seamă Aarlen, Givet, Jemelle, Dinant. Resursele naturale: pădurea, păşunile şi fâneţele, material de construcţii au restrâns întrucâtva activităţile industriale. Preocuparea majoră se referă la valorificarea pădurii, a păşunilor şi fâneţelor prin industria lemnului şi creşterea animalelor. Ardenii oferă suficiente posibilităţi şi pentru dezvoltarea turismului.

posibilităţi şi pentru dezvoltarea turismului. Agricultura şi industria în Belgia şi Luxemburg Copyright

Agricultura şi industria în Belgia şi Luxemburg

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Agricultura Belgiei Brugge – un oraş care păstrează

Agricultura Belgiei

din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Agricultura Belgiei Brugge – un oraş care păstrează şi
din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Agricultura Belgiei Brugge – un oraş care păstrează şi

Brugge – un oraş care păstrează şi în prezent influenţa modelului cultural flamand

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Bruxelles – un important vechi centru comercial care

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Bruxelles – un important vechi centru comercial care

Bruxelles un important vechi centru comercial care în prezent şi-a asumat rolul de centru de decizie politică ,economică şi militară al spaţiului european.

Test de autoevaluare

Studierea acestui subcapitol v-a dat posibilitatea să cunoaşteţi principalele regiuni geoeconomice din ţările

Europei de Vest, atribuindu-i-se fiecăreia locul şi rolul în structura economică a ţării

a) Evidenţiaşi prin ce activităţi se desprinde fiecare din

regiunile prezentate

b) Care sunt oraşele cu o influenţă deosebită în peisajul

geografic al fiecărei regiuni c) Există diferenţieri deseori importante în peisajul

agricol al regiunilor; amintiţi-le şi comentaţi-le.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

EUROPA CENTRALĂ

Facultatea de Geografie

3.5. Unităţi naturale importante ca peisaj: Munţii Alpi, Podişurile prealpine, Munţii Carpaţi, Masivele hercinice.

Munţii Alpi. Alpii se desfăşoară arcuit, între Marea Ligurică şi Câmpia Panonică, aproximativ între Nice şi Viena pe o lungime de peste 1.200 km. Lăţimea lor variază între 125 km şi 265 km, fiind mai mare în compartimentul estic. Se remarcă totodată o simetrie altimetrică transversală, zonele centrale fiind şi cele mai înalte. Munţii de pe latura internă şi externă a lanţului alpin, în general cu altitudini sub 3.000 m, formează şirurile unităţilor prealpine. În timp ce Alpii de Vest se desfăşoară arcuit, Alpii de Est au orientare vest-est, răsfirându-se digital spre Câmpia Panonică, în bună parte datorită formării unor mici bazine tectonice intramontane (Graz, Klagenfurt, Maribor, Ljubljana). Alpii au rezultat din coliziunea plăcii Eurasiatice şi Africane care a antrenat un mare volum de roci sedimentare acumulate în trei fose inclusiv depozite vulcanice aduse de pe uscaturile vecine. Importante mase de roci au fost deplasate pe mari distanţe. Structural, Alpii se caracterizează printr-o simetrie accentuată, având în centru o zonă cristalină (şisturi cristaline, granite, gnaise), iar pe flancuri câte o zonă sedimentară formată din şisturi, calcare, gresii etc. Stilul, intensitatea şi vârsta recentă a mişcărilor tectonice au făcut din Alpi cel mai măreţ edificiu orogenic european. La impunerea sa în peisaj au contribuit prin contrast sectoarele de scufundare vecine (Câmpia Panonică, Câmpia Padului, valea Rhônului, Marea Ligurică), spre care trecerea se face rapid. Sistemul fluviatil, cel glaciar şi periglaciar au rol fundamental în modelarea reliefului. Prealpii prezenţi pe latura vestică şi nordică (Provence, Bavariei, Austriei) dar şi în sud (Piemontul şi Dolomitici) nu depăşesc 2000-3000 m şi sunt alcătuiţi fie din calcare şi dolomite fie din şisturi, gresii etc. Alpii constituie un important castel de ape. Dunărea este colectorul principal pentru apele de pe latura nord-estică şi estică, Rhinul pentru sectorul central-nordic, Rhônul pentru cel extern, nord-vestic şi vestic, iar Padul pentru cel sudic. Puţine râuri se varsă direct în mările anexe ale Mediteranei. În pleistocen, Alpii au cunoscut cel puţin patru faze glaciare: Günz, Mindel, Riss şi Würm, ultimele două lăsând importante urme. Datorită altitudinii mari şi umidităţii ridicate, în Alpi s-a menţinut o zonă glaciară extinsă chiar şi în holocen. Se admite o ridicare actuală a Alpilor cu cca 0,6mm/an. Clima este în general temperată de munte, influenţată local de poziţia Alpilor la contactul cu Europa Sudică, de orientarea şi lungimea culmilor şi de asemenea de altitudine şi de configuraţia reliefului. Zona prezintă variaţii regionale între părţile de vest şi de nord, mai umede şi cu diferenţieri anotimpuale atenuate, şi cele estice, mai continentalizate. Atât flora cât şi fauna Alpilor cunosc o mare varietate de genuri şi specii. Se întâlnesc peste 5000 de specii de plante vasculare, numai Alpii Mediteraneeni dând circa 2800 de specii. În general, versanţii sudici, mai însoriţi, au un suport de căldură mai mare; sunt acoperiţi cu păduri de pin şi zadă, pot fi cultivaţi şi oferă condiţii mai optime instalării aşezărilor umane,

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

comparativ cu cei nordici, mai umbriţi şi mai răcoroşi, apţi pentru dezvoltarea pădurilor de brad şi molid. Fauna este cea adecvată biotopurilor menţionate. Ca element specific, se remarcă marmota alpină.

Ca element specific, se remarcă marmota alpină. Europa Centrală - Areale cu mari concentrări de

Europa Centrală - Areale cu mari concentrări de populaţie

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Podişurile prealpine (podişurile Elveţiei, Bavariei şi

Podişurile prealpine (podişurile Elveţiei, Bavariei şi Austriei) au forma unui triunghi cu baza sprijinită pe culmile Prealpilor în sud-vest şi în sud şi cu cele două laturi închise de Munţii Pădurea Cehiei, Munţii Pădurea Bavariei, de culmile Jura Franconiană, Jura Suabă şi de Munţii Jura. În ansamblu, reprezintă o zonă depresionară interpusă între Alpi, Jura şi zona hercinică a Europei Centrale. Gheţarii pleistoceni coborâţi din Alpi au acoperit în totalitate Podişul Elveţiei (pătrunzând şi în Munţii Jura), jumătatea sudică a Podişului Bavariei şi liziera sudică a celui austriac. Clima are un caracter de adăpost. În Elveţia, media lunii ianuarie este între 1-3ºC, iar a lunii iulie 15- 18ºC. Precipitaţiile sunt abundente (700-800 mm anual). Föhnul se resimte şi aici, îndulcind clima, fapt la care contribuie şi influenţa termică a marilor lacuri. Munţii Carpaţi, respectiv sectorul lor de Nord-Vest, ocupă aproape trei sferturi din teritoriul Slovaciei. S-au format odată cu întregul sistem alpin. De la nord, de la graniţa cu Polonia, către sud se disting:

Tatra Mare (Tatra Înaltă – Vysoké Tatry) un „horst” cristalin, granitic, definitivat prin mişcările neotectonice,

spre sud, dincolo de Culoarul tectonic longitudinal Váh, până la Culoarul Hron, se ridică Tatra Mică (Tatra Joasă – Nizke Tatry) tot un compartiment cristalin

La sud de Depresiunea Hron (limitează la sud masivul Tatra), un culoar tectonic miocen pe

o distanţă mult mai mare decât precedentele sisteme muntoase, se desfăşoară Munţii Meta-liferi ai Slovaciei; În afara celor trei grupe muntoase reprezentative, care ocupă centrul Slovaciei, către vest se ridică alte câteva masive cum sunt: Carpaţii Mici (Male Karpaty) de 768 m altitudine; Carpaţii Albi (Bîle Karpaty) sub 1000 m. - Beskizii, Tatra Mare şi Tatra Mică, Javorniky, Vihorlat. Aparţin zonei externe a orogenului alpin, zonă de fliş intens cutată încadrată Platformei Beskidice (Beskizii de Vest şi Est). Masivele hercinice Este vorba de un ansamblu de platouri joase şi masive medii constituite în unele locuri din aflorimente ale soclului hercinic, în altele din cuvertura sedimentară mezozoică sau terţiară. Relieful este reprezentat de un mozaic foarte nuanţat, cu masive vechi ce corespund aflorimentelor soclului.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

a. Masivele zonei interne, mult mai apropiate de Alpi şi de Carpaţi, au fost puternic înălţate şi decupate în blocuri, delimitate de falii. b. Masivele zonei externe. Extremitatea lor occidentală este traversată de Meuse, vale epigenetică şi antecedentă. Reţeaua hidrografică este convergentă către centrul masivului unde Sieg, Lahn şi Moselle întâlnesc Rhinul printr-o dispunere inversă celei normale. Aceasta se explică prin existenţa fracturilor meridiene care au ghidat cursul Rhinului, ca şi a micilor cuvete sedimentare terţiare din interiorul masivului.

cuvete sedimentare terţiare din interiorul masivului. Unităţile naturale din Germania: 1. Marşe şi poldere

Unităţile naturale din Germania:

1.

Marşe şi poldere

2.

Câmpii

3.

Coline morenaice

4.

Depozite loessoide

5.

Masive vechi

6.

Bazine de sedimentare (al Germaniei de Sud-Vest)

7.

Relief vulcanic

8.

Alpii şi Podişul Bavariei

9.

Limita glaciaţiunilor de calotă (a), alpină (b)

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Câmpia Nord-Europeană reprezintă un sector vast al unei arii de subsidenţă, din care o parte este scufundată sub apele M. Baltice şi M. Nordului. Soclul hercinic este acoperit de o groasă cuvertură sedimentară mezozoică şi terţiară care ajunge până în Pliocen, fiind complet mascată de formele de acumulare cuaternară. Morenele desenează arcuri de cerc paralele, corespunzătoare la o primă aproximare glaciaţiilor succesive (fazelor glaciare). Glaciaţiunile cele mai vechi, Elster (Mindel) şi Saale (Riss), au lăsat morene în Olanda, Belgia şi pe marginile masivelor vechi. Formele caracteristice au fost distruse în întregime de către solifluxiunea periglaciară ulterioară. Patrulaterul Boemiei Podişul Boemiei, situat în partea central-vestică a Cehiei, este inclus regiunii varisce încadrată de numeroase falii şi falii transformante. Altitudinile medii se înscriu în jurul valorii de 500 m. Este traversat de cursul superior al Elbei (Labe) şi a afluentului său Vltava. Colinele Ceho-Morave. Denumirea confirmă aspectul morfografic al regiunii (Colinele Oderului). Altitudinile nu depăşesc 900 m, iar culmile apar fie aliniate pe direcţia nord-vest sud-est, fie grupate. Munţii Metaliferi (Erzgebirge sau Krušne Hory). Culmile sunt orientate pe direcţia nord-est sud-vest. Altitudinea maximă se înregistrează în vârful Klinovec (1244 m). Pe latura sud-estică, la o altitudine mai coborâtă, se găsesc Munţii Pădurea Boemiei (sau Cehiei), care spre Germania poartă denumirea de Pădurea Bavareză. Sub raport climatic şi nu numai, există diferenţieri între ele două trepte de peisaj: munte şi podiş. Spre exemplu, precipitaţiile variază între 500 şi 700 mm în podiş şi peste 1.500 mm în munţi. Cantitatea medie anuală la Praga este de 510 mm. Apele care străbat ţara sunt destul de numeroase şi se îndreaptă către Marea Baltică (Odra), Marea Neagră (Morava afluent al Dunării), Marea Nordului, Elba (Labe). Vegetaţia este alcătuită din păduri de foioase, în cea mai mare parte, înlocuite în altitudine de pădurile mixte, foioase şi conifere, iar mai sus pădurile de molid şi brad. Solurile: sub covorul vegetal se găsesc argiluviosoluri, cambisoluri şi spodosoluri. În podişul Boemiei, regiunea Polabiei, apar rendzinele.

3.6. DIFERENŢIERI REGIONALE

GERMANIA

Regiunea Landurilor din Vest (Renania de Nord Westfalia, Rhenania Palatinat, Saarland). Se suprapune în cea mai mare parte Axei Rhenane. Axa Rhenană, (regiune puternic urbanizată şi industrializată), se înscrie în lungul fluviului Rhin, separând în general munţi cu altitudine mijlocie, podişuri şi depresiuni sau traversând câmpii. Axa propriu-zisă începe de la Basel sau mai exact de la Mulhouse, trece prin Câmpia Alsaciei, separând hercinidele Vosgi şi Pădurea Neagră. Mai departe, spre nord, separă munţi şi podişuri aparţinând regiunii Şistos-Rhenane. Majoritatea acestora sunt alcătuite din şisturi cristaline perforate pe alocuri de eruptiv şi acoperite cu o cuvertură mezozoică. Dezvoltarea laterală a culoarului a generat arii depresionare (câmpii), cum sunt Koblenz, la confluenţa Rhinului cu Moselle, Köln ş.a. În treimea inferioară, Rhinul traversează o parte a câmpiei nord-europene de pe teritoriul Olandei complexă din punct de vedere genetic (glaciară, fluviatilă, maritimă) cu altitudini sub 60 m. Polderele formează aici un important suport productiv pentru activităţile agricole.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

În lungul axei, având în vedere dezvoltarea în latitudine, se întâlneşte climatul temperat conti- nental cu frecvente invazii de mase boreale în regiunea Masivului Şistos-Rhenan, temperat continental de adăpost cu veri călduroase în Alsacia şi temperat-oceanic mai umed în câmpiile nordice. Cu mici diferenţieri, cantitatea de ploaie căzută se înscrie în valori cuprinse între 500- 750 mm, cu frecvente zile şi nopţi friguroase şi geroase în sezonul rece. Culoarul Rhin constituie de asemenea o axă de vechi schimburi dinspre bazinul Mediteranei spre inima Europei şi în continuare spre nordul acesteia, prelungire firească a culoarului Rhône. Populaţia este concentrată cu deosebire în bazinul Ruhr unde valorile densităţii ajung la 4.000-5.000 loc./kmp şi unde există câteva oraşe mari: Köln, Düsseldorf, Essen şi multe alte cen- tre mai mici cu care interferează funcţional. În general, valoarea medie a densităţii populaţiei în lungul axei depăşeşte 180 loc./kmp, îndeosebi în lungul microaxelor (Rhin-Neckar, Rhin-Main), în care o serie de centre urbane cum sunt: Frankfurt, Wiesbaden, Mannheim, Heidelberg concentrează prin specificul lor industrial un volum mare de activităţi. Valorile foarte mari d in regiunea Ruhr sunt legate de antrenarea forţei de muncă din landurile apropiate (Rhenania, Westfalia ş.a.). Regiunea Rhinului însumează 40% din populaţia urbană a ţării. Pentru centrele situate în bazinul Ruhr, resursele de subsol au generat multiple activităţi industriale. Activitatea industrială a evoluat pe baza unei infrastructuri de transport eficiente, mare densitate a căilor rutiere şi ferate, canale de navigaţie continuu modernizate. În afară de industria petrochimică, prezentă atât în regiunea Ruhr, dar mai ales în lungul Rhinului, s-au dezvoltat siderurgia (Duisburg, Dortmund), industria metalurgiei neferoase (Freiburg), industria construcţiilor navale, a automobilelor (Bochum). Axa Rhinului se remarcă şi printr-o agricultură variată unde coexistă cultura unor cereale precum în Câmpia Köln, cu viticultura si pomicultura în regiunea Alsaciei, ca şi pe culoarele Main, Neckar, împreună cu creşterea animalelor (peste 60% din valoarea producţiei agricole în regiunea Rhin de pe teritoriul Olandei). Regiunea Landurilor de Nord (Saxonia Inferioară, Bremen, Schleswig- Holstein, Hamburg, Mecklemburg-Vorpommern). Activităţile economice se desfăşoară pe două aliniamente: unul portuar (Bremen, Hamburg, I.übeck, Rostock cu industrie portuară (siderurgie, construcţii de nave), petrochimie, industrie alimentară (pescuit) şi un aliniament continental, către interior, cu activităţi dispersate (extracţia gazelor naturale, industria mecanică, agricultură, cartof, cereale, creşterea animalelor, sfecla de zahăr); două oraşe importante, Hannovra şi Wolfsburg - cu activităţi industriale, de transport şi comerciale. Regiunea Landurilor Centrale şi Estice (Hessen, Saxonia-Anhalt, Saxonia, Brandemburg, Berlin, Turingia). Există câteva concentrări urban-industriale Berlin- Potsdam, Halle, Leipzig, Dresda, Cottbus şi Magdeburg (industria extractivă – cărbune – şi prelucrătoare - chimică şi petrochimică, construcţii de maşini), industria energetică, textilă, optică; o agricultură bazată pe creşterea animalelor şi cultura unor plante (secară, grâu). Regiunea Landurilor de Sud (Baden - Wurtemberg, Bavaria). Peisaje foarte diferite, resurse importante şi variate. Centre de referinţă: München, Stuttgart, Nürnberg. Karlsruhe, Ulm, Reutlingen. Macroaxa Rhenană, mai exact (microaxa Rhin - Neckar), cuprinde şi câteva spaţii din landul Baden - Wurtemberg. Oraşele importante ca centre de influenţă desfăşoară activităţi industriale, comerciale, de comunicaţie şi transport. Sunt prezente activităţi turistice şi agricole (îndeosebi în regiunea Alpilor).

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Copyright © DEPARTAMENT ID 2009
Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Axa Rhenană Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Axa Rhenană

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Berlin – capitala federală, reprezintă unul dintre simbolurile

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Berlin – capitala federală, reprezintă unul dintre simbolurile

Berlin – capitala federală, reprezintă unul dintre simbolurile unificării Germaniei şi totodată al rezistenţei din perioada comunistă. Peisajul urban constituie un muzeu în aer liber care conservă atribute ale perioadei celui de-al doilea război mondial dar şi pe cele ale dominaţiei sovietice. La ora actuală pe lîngă rolul politic trebuie evidenţiat rolul de centru cultural, avangardist aflîndu-se în primul rînd al libertăţii de exprimare a scietăţii sau individului.

al libertăţii de exprimare a scietăţii sau individului. Dresden – cunoscut înainte de al doilea război
al libertăţii de exprimare a scietăţii sau individului. Dresden – cunoscut înainte de al doilea război

Dresden – cunoscut înainte de al doilea război mondial drept „Florenţa de pe Elba”, capitala Saxoniei este poate cel mai frumos oraş al Germaniei. Deşi distrus aproape în întregime de bombardamentele aliate din 13-14 februarie 1945, a fost reconstruit încercîndu-se readucerea la viaţă a arhitecturii iniţiale. În prezent poate fi considerat una dintre capitalele culturale ale Europei.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Hamburg – cel mai important port al Germaniei,

Hamburg – cel mai important port al Germaniei, reuşeşte să combine cosmopolitismul generat de poziţia sa economică cu rigoarea germană.

generat de poziţia sa economică cu rigoarea germană. Munchen – metropola bavareză, a cunoscut un proces
generat de poziţia sa economică cu rigoarea germană. Munchen – metropola bavareză, a cunoscut un proces

Munchen – metropola bavareză, a cunoscut un proces amplu de transformare economică, devenind în prezent unul dintre cele mai puternice centre ale Europei

POLONIA

Gradul de dezvoltare economică, interrelaţiile spaţiale, prezenţa unor tehnopoli, a unor centre de influenţă au delimitat în Polonia câteva regiuni importante, astfel: Silezia, Polonia Centrală şi Nordul Poloniei. Silezia sau Regiunea sudică poloneză. Dispune de resurse variate: cărbuni, minereuri neferoase, petrol, material de construcţii, potenţial hidroenergetic, terenuri productive. Aici sunt concentrate importante centre (Katowice, Cracovia, Wroclaw) şi activităţi aparţinând industriei extractive (cărbuni, cupru, sare, sulf) alături de industria prelucrătoare (siderurgie, chimie,

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

construcţii de maşini). Se întâlnesc terenuri cultivate cu cereale, plante tehnice, alături de creşterea animalelor. De importanţă deosebită pentru economia regiunii este turismul. Polonia Centrală. Este dominată de prezenţa oraşului Varşovia, importantă metropolă urbană europeană. Se remarcă şi oraşele: Poznan, Bydgoscz, Lublin, Lodź. Principale activităţi industriale: exploatarea unor zăcăminte de cărbune (Lezna), industria constructoare de maşini, industria textilă şi chimica. Se cultivă cereale, plante tehnice, se cresc animale. Nordul Poloniei. Principala funcţie este cea industrial-portuară (Gdansk, Szczecin, Byalystok, Torun) remarcându-se construcţiile de nave, chimia şi petrochimia, pescuitul şi industria alimentară. Unele culturi (secară), împreună cu creşterea animalelor, impun caracterul unei agriculturi relativ limitate.

împreună cu creşterea animalelor, impun caracterul unei agriculturi relativ limitate. Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

AUSTRIA

Facultatea de Geografie

În general se pot deosebi în Austria două regiuni în care ponderea industriei, a agriculturii, comerţului şi a altor activităţi este diferită, astfel:

Regiunea Estică. Cuprinde (provinciile sau landurile): Viena, Niederosterreich, Oberosterreich, Styria, Karintia şi Burgenland. Se caracterizează prin existenţa a două areale industriale importante, Viena şi axa Dunării, şi aria urban-industrială Mur - Murz. (industria siderurgică, industria chimică, industria construcţiilor de maşini, industria textilă şi electronică). Agricultura se remarcă prin asocierea unor culturi, cu un puternic sector de creştere a animalelor, inclusiv agricultura periurbană. Regiunea Vestică. Cuprinde provinciile: Tirol, Salzburg, Voralberg. Are resurse naturale (forestiere, pastorale, hidroenergetice etc.) de care sunt legate o serie de a c t i v i t ă ţ i industriale. Un important rol îl are de asemenea creşterea animalelor şi mai ales turismul. Se are în vedere turismul montan, legat direct de sporturile de iarnă.

Important:

Axe urban industriale:

a. Dunării – Linz - Viena

b. Mur Murz:

- Graz

: a. Dunării – Linz - Viena b. Mur – Murz: - Graz Viena – oraşul
: a. Dunării – Linz - Viena b. Mur – Murz: - Graz Viena – oraşul

Viena – oraşul muzicii, reprezintă un adevărat centru cultural european şi nu numai.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

ELVEŢIA

Facultatea de Geografie

Potenţialul condiţiilor fizico-geografice, gradul de urbanizare, activităţile economice şi relaţiile interregionale au individualizat trei mari regiuni şi anume: Regiunea Nordică ce se suprapune în cea mai mare parte axelor urbane Subalpină şi Subjurasiană; Regiunea Vestică în josul lacului Geneve şi Regiunea Sudică Alpină. Regiunea Nordică. Se caracterizează prin complexitatea cadrului socio-economic:

concentrări ale populaţiei în principalele oraşe ale ţării (Berna, Luzern, Zürich, Basel), cu centre ale căror funcţii comerciale şi financiar-bancare sunt de referinţă la nivelul ţării (Zürich), mare grad de dezvoltare a producţiei industriale (metalurgie, chimie, textilă, orologerie, alimentară), mare densitate a căilor de comunicaţie naţionale şi de tranzit (internaţional) a agriculturii cu specific periurban, asociată cu extinderea creşterii animalelor. Regiunea Vestică. Cuprinde două mari oraşe din peisajul urban al ţării, Geneve şi Lausanne, la care se alătură oraşul Neuchatel. Se remarcă activităţi industriale, agricole (cultura viţei-de-vie) şi nenumărate legături comerciale. Regiunea Sudică (Alpină). Prin excelenţă turistică, cu multe staţiuni foarte bine dotate, cu căi de comunicaţie multiple, cu activităţi silvo-pastorale. Ca aşezări mai importante se remarcă Lugano, Chur, Brig, St. Moritz.

Important

Axe urban - industriale:

Subjurasiană

Subalpină

- Neuchâtel

- Biel

- Solothurn

- Olten

- Basel

- Genéve

- Lausanne

- Berna

- Luzern

- Zürich

- Basel - Genéve - Lausanne - Berna - Luzern - Zürich Ind. metalurgică Ind. chimică

Ind. metalurgică

Ind. chimică

Ind. textilă

Orologerie

Ind. metalurgică

Ind. textilă

Ind. chimică

Ind. electronică

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Luzern – oraş important al Elveţiei, centru turistic

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Luzern – oraş important al Elveţiei, centru turistic

Luzern – oraş important al Elveţiei, centru turistic şi comercial

CEHIA

Asocierea trăsăturilor fizico-geografice, umane şi economice, într-un cadrul omogen au permis individualizarea următoarelor două macroregiuni: Boemia şi Moravia. Boemia. Structura geologică confirmă existenţa resurselor de subsol, la care se adaugă pădurea, apele, solul etc. Zăcămintele de cărbune (bazinul Most, Kladno, Sokolov etc.), minereurile neferoase şi metalele preţioase (argint) au permis dezvoltarea unei puternice industrii prelucrătoare (siderurgia). Bine reprezentate sunt şi industria construcţiilor de maşini, industria chimică (petrochimia) şi industria materialelor de construcţie (inclusiv ceramica). În Boemia există o regiune industrială reprezentativă - Praga- şi altele secundare cum sunt Boemia de Vest, Nord-Vest (Usti nad Laben, Plzeň, Most, Sokolov, Karlovy Vary) şi Boemia de Sud (České Budĕjovice, Tabor). In centrele menţionate, se exploatează sau se prelucrează fie resurse autohtone (cărbune, neferoase, lemn, material de construcţie), fie importate (petrol, minereuri de fier). La ramurile tradiţionale (siderurgie, lemn, textilă) s-au adăugat unele noi, de vârf (electronica, biotehnologia, agrotehnologia). O agricultură complexă (policultură) îmbină cultura cerealelor, a plantelor tehnice, legumicultura şi pomicultura. Se cresc animale, îndeosebi pentru carne şi lapte, pentru piei şi lână. Regiunea este traversată de căi ferate, din care unele electrificate, drumuri modernizate etc. Are nenumărate obiective turistice. Moravia. Este o regiune care are importante resurse de huilă, minereuri de fier, petrol, gaze naturale, materiale de construcţie. Pe seama acestora s-au dezvoltat industria siderurgică, industria construcţiilor de maşini, industria chimică, industria textilă, dar mai ales a pielăriei şi încălţămintei, a materialelor de construcţie. Principalele centre ale regiunii, cu un mare hinterland de acţiune, sunt: Ostrava - puternic centru industrial (siderurgie, cărbune); Brno - centru cu funcţii complexe, dar în care industria este precumpănitoare, nod de comunicaţii; Olomouc - centru industrial, şi cu rol în comunicaţii; Žilina - centru al industriei încălţămintei, centru cultural.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Praga – „oraşul de aur” combină stiluri ale

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Praga – „oraşul de aur” combină stiluri ale

Praga – „oraşul de aur” combină stiluri ale unor epoci diferite, fiecare însă cu farmecul său. Este unul dintre pilonii dezvoltării actuale a Cehiei.

UNGARIA

Potenţialul economic, uman şi relaţiile intraregionale au determinat separarea a trei regiuni şi anume: Ungaria de Nord şi Nord-Est, Ungaria de Vest (Dunantul) şi Ungaria de Est (Alföld). Ungaria de Nord şi Nord-Est. Locul principal în regiune îl are Budapesta împreună cu zona sa suburbană. Aici se realizează o bună parte din producţia ţării. Sunt prezente în principal ramurile industriale specifice capitalelor, industria electronică şi electrotehnică, poligrafică, textilă. Se întâlnesc şi alte centre industriale, din care unele cu o mare arie de influenţă (Miskolc, Ozd, Eger, Tokay, Borsod). În regiune sunt prezente şi activităţi care vizează exploatarea unor resurse (cărbune, fier, uraniu etc.), ramuri industriale de bază (siderurgie, construcţii de maşini, industrie energetică, petrochimică). Există o mare densitate a căilor de comunicaţie. O agricultură dominată de pomi-viticultură, având un puternic rol periurban. Ungaria de Vest (Dunantul). Cuprinde în general regiunea situată la vest de Dunăre incluzând în mod deosebit Mezoföld-ul şi Kissalföld-ul. Este o regiune cu tradiţii industriale, cu resurse variate şi cu influenţă din partea Vienei şi a Budapestei. Exploatările de bauxită, cărbune, ca şi utilizarea acestora în industria de prelucrare autohtonă (siderurgia aluminiului), alături de viticultură, creşterea animalelor fac parte din potenţialul economic al regiunii unul de referinţă. Câteva centre se detaşează în peisajul urban:

Pécs, Gyor, Koposfar, Szombathely, Sopron, Almàsfuzito. Ungaria de Est (Alföld şi Felföld). Treptat, fizionomia acestor regiuni se modifică. Ea a trecut de la zonă cu profil agricol la una cu profil agro-industrial. Centrele urbane şi-au modificat treptat funcţiile (de la agricole la industriale sau industrial-agrare). De referinţă sunt: Debrecen (material rulant, rulmenţi, etc.), Szeged, Szolnok, Bekescsaba, Nyiregyhaza, Kecskemet. Ele şi-au dezvoltat ramuri industriale precum industria construcţiilor de maşini (Debrecen), alimentară şi textilă (Szeged, Bekescsaba), industria textilă şi a

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

chibriturilor. Cerealicultura (grâul, porumbul) ocupă întinse suprafeţe în regiunea Nyirseg; cultura sfeclei de zahăr, a viţei de vie şi legumicultura în Felföld; a tutunului şi a florii soarelui.

în Felföld; a tutunului şi a florii soarelui. Budapesta – capitala Ungariei şi -a asumat rolul
în Felföld; a tutunului şi a florii soarelui. Budapesta – capitala Ungariei şi -a asumat rolul

Budapesta – capitala Ungariei şi-a asumat rolul de promotor al noilor direcţii de dezvoltare economică, reuşind să îmbine modernizarea cu conservare aspectelor particulare.

Important

Bazinul Panonic

Câmpia Panonică (subunităţi):

1. Alföld

2. Felföld

3. Mezoföld

4. Kissalföld

1. Câmpie joasă (0 – 100 m), loessoi-

dă, pe alocuri nisipoasă, mlăştinoasă

2. Interfluviul dintre Tisa şi Dunăre,

altitudini 100 200 m

3. În general la vest de Dunăre, uşor

colinară şi cu munţi joşi, insulari 4. Nord-vestul Câmpiei Panonice, la

vest de Gyor.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Test de autoevaluare

3. Europa Centrală cuprinde unităţi majore de relief, formate în intervalul paleozoic superior cuaternar. Principalele trepte de relief sunt câmpiile, podişurile, colinele şi munţii. a. În care din acestea relieful a apărut sau definitivat în Cuaternar şi care sunt rezultatele acestor transformări? b. În care din ele se constată o etajare biopedoclimatică evidentă şi în ce constă aceasta? c. Unde se întâlnesc principalele concentrări umane (urbane) şi de ce?

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

EUROPA DE EST

Facultatea de Geografie

3.7. Unităţi naturale importante ca peisaj: Munţii Ural, Munţii Caucaz, Câmpia Europei de Est, Câmpia Siberiei de Vest, Podişul Siberiei Centrale, Nord-Estul Siberian, Orientul Îndepărtat Siberian, Carpaţii Păduroşi, Câmpia Niprului, Câmpia Pricernomorie (Pontică)

Munţii Ural. O parte din cutările paleozoice ural-siberiene, cutarea principală a avut loc la sfârşitul carboniferului. În etapa alpină au fost înălţaţi pe compartimente de-a lungul unor linii facturale. Înălţimea maximă 1894 m în vf. Narodnaia. Se află la interferenţa aerului oceanic atlantic cu cel continental siberian. Există o dispunere zonală bio-pedogeografică (tundra, pădurile, stepa; solurile de tundră, solurile podzolice etc.). Elemente frecvente întâlnite în vegetaţia de pădure sunt zada siberiană, bradul siberian, mesteacănul pitic, stejarul, arţarul. Munţii Caucaz. Important sector al cutărilor alpine, cu o tectonică activă. Altitudinea maximă se înregistrează în vârfurile vulcanice Elbrus (5633 m) şi Kazbek (5047 m). Obstacol în calea maselor de aer polar, continentale, atlantice şi a celor dinspre deşerturile Arabiei şi Iranului. Floră tipic caucaziană, endemisme, relicte. Câmpia Siberiei de Vest. Întinsă arie acumulativă, cu sectoare subsidente. Are o altitudine cuprinsă între 150–300 m şi o climă continentală cu ierni reci, îngheţuri persistente, condiţii de dezvoltare a termocarstului. Tundră arctică, silvotundră, taiga, păduri de foioase, silvostepă şi stepă. Podişul Siberiei Centrale. Cuprins între Enisei şi Lena. Aici apare structura precambriană la zi în nucleele Aldan şi Anabar. Relief vulcanic în regiunea Munţilor Putorana. Nord-Estul Siberian. Alcătuit din sisteme montane aparţinând etapei tectono - magmatice mezozoice. Climă continentală cu temperaturi medii ale lunii ianuarie sub – 30°…–40°C. Tundră, tufişuri şi păduri. Orientul Îndepărtat Siberian. Format din munţii: Anadâr, Ciukotka, Koriaci, Djugdjur (1906 m); sunt asociaţi cu depresiuni joase, importante arii de lăsare ca: Anadâr-Penjina, Amguen ş.a.; Carpaţii Centrali (Carpaţii Păduroşi). Se desfăşoară aproximativ de la izvoarele Siretului şi Tisa superioară în sud şi până la Nistru, în nord. Fac parte din sistemul cutărilor alpine, fiind o continuare spre est a Carpaţilor de Nord-Vest. Înălţimea maximă trece de 2000 m (vf. Hovârla, 2058 m) în Masivul Cernohora. Sunt constituiţi predominant din depozite de fliş puternic cutate în intervalul oligocen – miocen. Postmiocen au fost intens peneplenizaţi, apoi din nou recutaţi până aproape de intervalul cuaternar. Culmile alcătuite sunt dispuse pe direcţie NV-SE în trei şiruri: Beskizii în partea estică formaţi predominant din fliş intens cutat, Gorganii, cu înălţimi ce trec de 1700 m, constituiţi în bună parte din conglomerate, gresii dure, cu văi transversale şi Carpaţii Pocuţiei în sud-est, cu cele mai mari înălţimi (peste 2000 m), cu vârful Hovârla (2058 m). Există o etajare a condiţiilor bioclimatice. Câmpia Niprului. Este străbătută de Nipru, care şi-a format mai multe terase. Are o altitudine redusă, de 100 - 150 m. În pleistocen a fost acoperită în jumătatea nordică de gheţari de calotă (Nipru). În limitele câmpiei se succed, de la nord către sud, pădurile de foioase, silvostepa şi stepa.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Câmpia Pricernomorie (Pontică) sau şesul situat în partea septentrională a Mărilor Negre şi Azov. Se desfăşoară din nordul Deltei Dunării (în vest) până în Regiunea Jdanov (est). În vest, câmpia din nordul Mării Negre până la vărsarea Niprului se remarcă prin altitudine sub 100 m, un ţărm cu limanuri (Nistrului, Kunduk, Niprului), cu cordoane litorale, sărături; sistemul de modelare torenţial este prezent, dar şi cel de sufoziune şi tasare prin modelarea microdepresiunilor şi crovurilor existente, de modelare a falezelor lacustre, de deplasare a nisipurilor pe plajele existente.

3.8. DIFERENŢIERI REGIONALE

RUSIA 1. Regiunea Europeană de Nord: resurse: cărbuni, petrol, gaze, nichel, crom, păduri. O industrie variată, concentrată în Sankt Petersburg, cu mari întreprinderi ale ind. constructoare de maşini (utilaj electronic, nave, industria lemnului). Agricultura: creşterea animalelor pentru lapte, culturi de in, economie forestieră, păstorit nomad (reni). Centre economice importante: Sankt Petersburg (5,0 mil. loc.) – centru urban cu funcţii complexe, portuare, culturale; Pskov, Novgorod, Murmansk; R. A. Karelia şi Komi.

2. Regiunea Europeană Centrală

a. Subregiunea Moscova: resurse: cărbuni, petrol şi gaze, nichel, fier. O industrie

complexă: constructoare de maşini, siderurgică, chimică, textilă şi alimentară. Agricultura:

creşterea animalelor pentru lapte şi carne, avicultura, plante furajere, culturi de cartofi, legume (dezvoltate în jurul marilor centre urbane). Centre economice importante: Moscova, Samara, Ţariţân, Briansk, Vladimir, Ivanovo, Oreé, Riazan, Smolensk, Tula, Iaroslavl). Moscova (9 mil. loc.), capitala ţării; cel mai mare centru urban al Rusiei, cu funcţii complexe;

b. Subregiunea Volga-Veatka. Industria constructoare de maşini (automobile şi nave,

aparatură de măsură şi control, maşini-unelte, produse electrotehnice), chimică, prelucrarea lemnului etc. Agricultura: cultura cerealelor, in, cânepă, cartof etc., creşterea animalelor pentru lapte şi carne. Centre economice importante: Nijni-Novgorod, Kazan, Nijni-Novgorod (1,4 mil. loc.), centru urban cu funcţii predominant industriale. c. Subregiunea centrală cu cernoziom. Industria alimentară, industria constructoare de maşini (tractoare, maşini agricole, echipamente pentru industria textilă şi alimentară), siderurgică, chimică (cauciuc sintetic, îngrăşăminte chimice etc.). Agricultura: cultura cerealelor (îndeosebi grâu), sfeclă de zahăr, cartofi, floarea-soarelui etc., şi creşterea animalelor. Centre economice importante: Voronej (908000 loc.), Kursk, Lipeţk, Tambov, Orel. d. Subregiunea Povolgia. Industria se caracterizează prin producţia mare de petrol, gaze naturale, energie electrică, prin dezvoltarea industriei petrochimice, a industriei constructoare de maşini (maşini unelte, utilaje petrochimice complexe, automobile etc.). Agricultura: culturi de cereale, plante tehnice, creşterea animalelor. Centre economice importante: Kuibâşev (812000

loc.); Ţariţân (918000 loc.), Saratov, Belarovo.

3. Regiunea Europeană Sudică Caucazul de Nord (teritoriul administrativ Krasnodar

şi Stavropol):

Resurse (petrol, gaze naturale); industria constructoare de maşini (maşini

agricole, locomotive electrice, maşini unelte, utilaj petrolier), ind. alimentară; agricultura: culturi de grâu, porumb, floarea-soarelui, legume, creşterea ovinelor; Turism: importante staţiuni balneoclimaterice. Centre economice importante: Rostov pe Don (907000 loc.), Krasnodar, Groznâi, Stavropol.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie 4. Regiunea Ural . Resurse (minereuri de fier,

4. Regiunea Ural. Resurse (minereuri de fier, cărbune, neferoase, preţioase, lemn, materiale de construcţie). Industria se remarcă prin: construcţii de maşini (material rulant, tractoare, camioane), utilaje pentru ind. chimică şi petrolieră, ind. chimică, ind. de prelucrare a lemnului etc.; Agricultura: economie forestieră, cultura sfeclei de zahăr, cereale. Centre economice importante: Ekaterinburg (1,4 mil. loc.), Celiabinsk (1 mil. loc.), Perm, R. A. Udmurtă.

5. Regiunea Asiatică – Siberia de Vest Caractere specifice:- minereuri de fier, cărbune, petrol, gaze naturale, lemn; industria petrolului, cărbunelui, gazelor naturale, ind. metalurgiei neferoase (aluminiu), ind. constructoare de maşini (utilaj pentru industria cărbunelui, maşini-unelte, tractoare, maşini agricole, vagoane

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

etc.), ind. chimică, ind. alimentară; agricultura: creşterea animalelor (cornute mari), economia forestieră. Centre economice importante: Novosibirsk (1 mil. loc.), Omsk (1 mil. loc.), centre cu funcţii administrative; Komorovo, Tomsk, Tiumen, Terit. adm. Altai.

6. Regiunea Asiatică – Siberia de Est: resurse (cărbuni, energie electrică). Industrie

energie electrică, metalurgie neferoasă, exploatarea şi prelucrarea lemnului, ind. hârtiei, ind.

constructoare de maşini (maşini-unelte etc.). Agricultura: culturi, creşterea animalelor. Centre economice importante: Krasnoiarsk (900000 loc.); Irkutsk (519000 loc.); Cita, R. A. – Buriată, Tuvină.

7. Regiunea Asiatică – Extremul Orient (teritoriul adm. Primorie şi Habarovsk:

districte Amur, Kamceatka, Sahalin; oraşul Magadan, R. A. Iakuţia) Caractere specifice: cărbuni, metale neferoase, sare, lemn; industria de prelucrare a lemnului, industria constructoare de maşini (nave); agricultura concentrată de-a lungul fluviului Amur şi a afluentului său Ussuri; vânat, pescuit etc. Centre economice importante: Vladivostok (526000 loc.), Habarovsk (513000 loc.); Magadan; Iakutsk.

Siberia

- Câmpii

- Podişuri

- Munţi

- Cele mai lungi fluvii din Asia

de Nord (Obi, Enisei, Lena).

- conifere (taigaua).

- Cea mai coborâtă temperatură

din Asia (Verhoiansk).

- Cea mai lungă cale ferată din

Asia de Nord (Transsiberianul).

- Cele mai preţioase specii de

întinsă pădure de

Cea mai

Test de autoevaluare

Rusia la vest de Ural şi Ucraina sunt incluse în cea mai mare parte Câmpiei Europei de Est. a) Din nordul acestei câmpii şi până în nordul Mării Caspice se succed zone biopedoclimatice; care sunt acestea şi prin ce se detaşează specificul fiecăreia? b) Care sunt unităţile naturale reprezentative din partea europeană a Rusiei, mai exact din Câmpia Europei de Est? c. Estimaţi consecinţele resurselor Uralului.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

EUROPA SUDICĂ

3.9. Unităţi naturale importante ca peisaj: Meseta Spaniolă, Munţii Iberici, Cordiliera

Alpii

Sloveniei, Podişul Karst, Munţii Dinarici, Munţii Pindului, Munţii Balcani, Podişul Anatoliei, Munţii Pontici, Munţii Taurus

Betică

(Munţii

Andaluziei),

Câmpia

Andaluziei,

Munţii

Apenini,

Câmpia

Padului,

Meseta Spaniolă. Meseta reprezintă un podiş dezvoltat în limitele structurilor paleozoice, făcând parte din cutările armoricane (hercinice). Ea a funcţionat ca un soclu relativ rigid înregistrând mişcări epirogenetice pozitive sau negative. Culmile (Sierrele) care străbat podişul de la nord-est către sud-vest şi pornesc din vestul sistemului muntos iberic şi până la Oceanul Atlantic sunt rezultatul mişcărilor de cutare ale Alpilor care au cuprins şi acest masiv producându-i ample dislocări în partea mediană. Aceste sierre formează o culme centrală care poate fi considerată chiar cordilieră. Către sud, Castilia Nouă se continuă cu Sierra Morena, cu un versant impunător spre valea Guadalquivir. Cele două Castiliii au funcţionat în Terţiar-Cuaternar ca două lacuri (mări interioare) azi în limitele lor întâlnindu-se relieful de plaja cu lacuri temporare, ulterior drenate fie spre Atlantic fie spre Marea Mediterană. Ele au adunat mulţimea apelor curgătoare, constituind zone de apel fapt prezent şi astăzi deşi numărul mare al canalelor au modificat cel puţin parţial parametrii şi consecinţele drenajului. Princtre cele mai importante ape se numără: Duero, Tajo şi Guadiana. Regiunea Castiliilor este cea mai secetoasă, cu un climat continental, cu veri foarte calde, ierni friguroase şi foarte uscate. În Sierra de Guadarrama şi Sierra de Gredos există o etajare a vegetaţiei după cum urmează: în partea inferioară etajele termomediteraneean şi mezomediteranean, ce includ stejarul verde (Quercus rotundifolia), mai sus etajul supramediteranean cu Q. pyrenaica şi Pinus sylvestris, etajul superior, oromediteranean şi cryomediteranean cu Cystus şi Festuca. Pe unii versanţi mai însoriţi deci cei sudici pinul este înlocuit cu castanul sau stejarul de plută. (Enrique Ballcels, Rocamora; C. Pedrocchi V., 1992) Munţii Iberici se desfăşoară aproximativ între oraşul Burgos în vest şi râul Jucar în est. Aparţin cutărilor armoricane şi sunt formaţi din granite, cuarţite, gresii şi calcare, acestea din urmă alcătuind largi sinclinale. Sunt fragmentaţi de către afluenţii Ebrului,dar şi de Duero, Tajo, Turia, unele din acestea fiind amenajate pentru irigaţii, alimentare cu apă sau obţinerea hidroenergiei. Cordiliera Betică sau Munţii Andaluziei. Face parte din categoria munţilor tineri, (cutări alpine). Ocupă circa ¾ din suprafaţa regiunii Andaluzia. Aici se găseşte cea mai mare altitudine din toată peninsula Iberică (Pico de Mulhacen - 3478 m în culmea Sierra Nevada; Pico de la Velete - 3392 m). Varietatea nuanţelor climatice (topoclimate) impuse mai ales de fragmentarea, altitudinile şi expunerea versanţilor au determinat o mare diversitate floristică, în care un rol deosebit îl au speciile endemice (ex. Violeta de Sierra Nevada). Frecvent apare terra-rossa, sol dezvoltat pe calcare. Câmpia Andaluziei se întinde în lungul fluviului Guadalquivir, având o largă deschidere către Oceanul Atlantic.

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

M e s e t a

(F. Schmidt)

- lipsa apei (precipitaţii):

Facultatea de Geografie

e t a (F. Schmidt) - lipsa apei (precipitaţii): Facultatea de Geografie - i rigaţii :

- irigaţii:

e t a (F. Schmidt) - lipsa apei (precipitaţii): Facultatea de Geografie - i rigaţii :

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Copyright © DEPARTAMENT ID 2009
Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de Geografie Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Geografie

Important

Câmpia Andaluziei Câmpia Padului

- Foste golfuri colmatate începând din terţiar

- Ambele cu deschidere la mare

- Drenate de cele mai mari râuri din peninsule

- Cele mai intens irigate

- Cele mai productive agricol şi suficient de populate

S-a format prin colmatarea unui golf, în intervalul terţiar-cuaternar, barat de cordoane litorale. Contactul cu cordiliera se realizează printr-o treaptă colinară judicios amenajată agricol, îndeosebi cu culturi comerciale (vie, citrice, măslin). Munţii Apenini. Sistem de culmi care se desfăşoară pe teritoriul Italiei între pasul Giovi (472 m) în nord şi Calabria în Sud. Apeninii au lăţimea maximă la paralela oraşului Roma. Altitudinile maxime depăşesc 2.900 m (vf. Gran Sasso d’Italia sau Mailo (2.795 m) în culmile Abruzzi şi scad către nord (M-ţii Cimone, 2.165 m) şi sud (Pollino, 2.267 m). Apeninii s- au ridicat cu ocazia cutărilor alpine, dar cuprind în matricea alpină şi structuri mai vechi, hercinice. Sun aspect geomorfologic se împart în trei subunităţi: Apeninii de Nord, Centrali şi Sudici. Pe cele două laturi, tireniană şi adriatică, Apeninii se termină prin regiuni colinare neogene, Preapeninii în vest, continuaţi către mare cu câmpii, şi Subapeninii, inclusiv câmpiile litorale adriatice. Câmpia Padului. Între culmile subalpine şi Apeninii Nordici se desfăşoară întinsa Câmpie a Padului. Are o largă deschidere către marea Adriatică. S-a format pe locul unei depresiuni tectonice (fosa Padului) care a funcţionat mult timp ca un golf, barat apoi de un cordon litoral în spatele căruia procesul de colmatare a creat această întindere de uscat de joasă altitudine. Este prin urmare un vechi bazin aluvial. Litoralul Câmpiei Padului este destul de complex, ca peisaje remarcându-se: laguna Veneţiei care adăposteşte oraşul Veneţia, mlaştinile din jurul golfului Trieste, lacurile şi

Copyright © DEPARTAMENT ID 2009

Universitatea din Bucureşti