Efectul rețelelor de socializare asupra

relațiilor de cuplu

1. Rețelele de socializare

Rețelele de socializare precum Facebook, Instagram, Twitter, Snapchat își multiplică

numărul de utilizatori pe zi ce trece, Facebook ajungând la peste 9.500.000 de persoane active,
doar în România (facebrands.ro, 2016). Aceste rețele ne-au „invadat” viața, devenind o parte din
ce în ce mai importantă a lor. Dar oare ce reprezintă ele și cum au ajuns să reprezinte un lucru
atât de important pentru noi?

O dată cu crearea și dezvoltarea internetului, comunicarea mediată de computer (CMC) a

devenit din ce în ce mai populară. Walther definește CMC ca fiind „corespondența și
conferențierea electronică, sincronă sau asincronă, prin care emițătorii trimit mesaje cu ajutorul
computerului, către receptori” (Walther, 1992). CMC este folosită atât de indivizi, cât și de
grupuri și organizații, pentru diferite scopuri, formându-se astfel o extensie a lumii sociale ce
poate fi denumită „cyber-spațiu”.

Cyber-spațiul poate fi văzut ca un microcosm al vastei vieții fizice și sociale, ce o precedă și

există în afara ei. În timp ce numeroase comparații pot fi făcute acestui termen, cea mai
importantă diferență cu privire la scopul acestei lucrări este că interacțiunea în spațiul real este
caracterizată de comunicare de tip direct, față în față și de contact fizic imediat, lucruri ce nu sunt
posibile în comunicarea din spațiul virtual. Deși lumea socială ce constituie acest spațiu nu ocupă
nicio suprafață fizică, conține vaste cantități de informații, de reclame și alte canale de
comunicare pentru afaceri, dar și locuri pentru comunicare interpersonală recreațională. Existența
unor astfel de rețele este posibilă datorită capacității spațiului virtual de a stoca informații, dar și
de a suporta aplicațiile folosite de utilizatori.
 În general, o rețea de socializare este definită ca un grup de persoane ce au scopuri comnune,
rețelele de socializare din mediul web (Internet) fiind numite și rețele sociale (social media). În
ultimii ani, printr-o rețea socială se înțelege deseori și o rețea (informațională) de utilizatori ai
Internetului, bazată pe anumite site-uri web la care utilizatorii se pot înscrie și interacționa cu alți
utilizatori, deja înscriși. Aceste rețele sociale fac parte din fenomenul relativ nou, global,
numit Web 2.0. Astfel, membrii unei rețele sociale sunt legați între ei în mod informal, fără
obligații, dar, de obicei, contribuie activ la colectarea și răspândirea informațiilor pe întregul
glob, prin intermediul web-ului. Cele mai importante și renumite rețele de socializare ale
momentului sunt: Facebook.com, Google+, Flickr.com, LinkedIn.com, MySpace.com,
Twitter.com.

Aceste rețele de socializare reprezintă un serviciu ce îi dă utilizatorului posibilitatea de a

crea un profil public sau semi-public, de a identifica și de a se conecta cu alți utilizatori și, prin
aceasta, de a găsi alți utilizatori cu care să se contecteze. Spre deosebire de alte versiuni mai
vechi de rețele de socializare, cele ca Facebook se conectează la una din rețelele pre-existente (e-
mail, număr de telefon etc.).

2. Relațiile de cuplu

Noțiunea de cuplu a apărut în limba franceză în secolul al XII-lea, pentru a desemna uniunea
dintre un bărbat și o femeie. Aceasta a coincis cu debutul ritualului religios al căsătoriei în cadrul
căruia a fost solicitat și consimțământul partenerilor. Termenul își are originea în latinescul
„copula”, ce poate fi tradus prin „legătură”, din care provine și noțiunea de copulație. Nu
întâmplător, sexualitatea ocupă un loc central în semnificația conceptului analizat.

Cuplul este definit, în general, ca o pereche sau o reunire de două persoane bazată pe o
legătură constantă sau datorată unei apropieri momentane. În ambele cazuri, însă, uniunea
trebuie să funcționeze, chiar dacă acest lucru este dificil. În contextul psihologiei cuplului și a
familiei, cuplul este văzut ca o diadă care tinde să se mențină în timp, în care se dezvoltă relații
intime, partenerii stimulându-se și potențându-se reciproc.
 Mult timp, cuplul a fost înțeles ca fiind dependent de caracteristicile individuale stabile ale
membrilor unei diade, omițându-se gradul lor de compatibilitate sau aspectele situaționale.
Abordările mai recente definesc cuplul ca o entitate supra-individuală, sistemică și organică,
caracterizată prin cauzalitate mutuală, interdependență și nonrepetiție.

Deși a apărut de foarte timpuriu în specia umană, în decursul ultimelor două secole, cuplul a
suferit, probabil, cele mai numeroase schimbări. Abia în secolul al XIX-lea, cuplul a devenit o
„contopire a două singurătăți”. Înainte, după cum afirmă Ph. Ariès, „cuplul nu avea nici
intimitate, nici spațiu privat, nu exista nici patul separat, ascuns vederii, nici alcovul conjugal.
Cuplul și familia erau deschise, înscriindu-se într-un spațiu mai vast: comunitatea, cea a satului
sau, în orașe, cea a străzii, a cartierului” (Adler, 2003).

Contemporaneitatea, cu precădere în ultimele două-trei decenii ale secolului al XX-lea, a

adus atât valorizarea cuplului în sine, cât și instabilitatea lui. Valorizarea este ilustrată prin
creșterea gradului de acceptare a cuplului în absența ritualului căsătoriei, concomitent cu
amplificarea toleranței față de diadele homosexuale. Astfel, cuplul nu mai apare ca „mijloc al
unui scop social ce îl depășește și determină”, ci devine sau poate deveni un „scop în sine”
(Baechler, 1997). În acest caz, el servește strict nevoilor personale ale indivizilor, iar
sancționarea lui printr-un rit social apare ca superfluă. În ceea ce privește instabilitatea cuplului,
recunoscut sau nu legal, trebuie menționat faptul că, deși dezeratrea familială a fost larg
răspândită în perioadele istorice anterioare, noutatea constă în frecvența mult mai mare a
despărțirilor, dezertărilor sau divorțurilor.

În ciuda acestor tendințe, cuplul conjucal a rezistat nenumăratelor critici formulare în anii '60
- '70, oamenii continuând să-și dorească un cuplu intim stabil, să viseze la marea iubire și la
căsătorie, chiar dacă a crescut foarte mult toleranța față de alternativele vieții maritale. El pare să
se fi adaptat ideii valorizării cuplului în sine, din moment ce am asistat, și asistăm încă, la
creșterea numărului cuplurilor conjugale fără descendenți, în care soții aleg să renunțe la
procreare (din alte motive decât infertilitatea). Acest lucru se întâmplă mai ales în uniunile
maritale care au nivelul economic și educațional necesar creșterii adecvate a copiilor, în cuplurile
în care partenerii – în mod deosebit femeia – au un nivel ridicat de pregătire și sunt centrați pe
carieră (Turliuc, 2004).
3. Cuplul și rețelele de socializare

Fără nicio îndoială, tehnologiile informatice și cele de comunicare și-au pus amprenta
într-o manieră determinantă asupra contextului general care definește existența umană din
zilele noastre. De la modificările în ceea ce privește condițiile materiale și de mediu până la
schimbările legate de structura și asăectul relațiilor interumane, calculatoarele, dispozitivele
mobile pentru comunicații, tehnologiile digitale ne-au „invadat” viața de zi cu zi.

Dincolo de aspectele tehnologice pe care, într-o manieră explicită, le regăsim în viața

cotidiană, contactele interumane, ansamblul activităților de relaționare sunt tot mai mult
modelate de aceste noi tehnologii. Este și cazul relațiilor romantice și al celor intime, al
contactelor și legăturilor celor mai apropiate dintre două persoane, al celor care definesc
sentimentele superioare de iubire și dragoste. Suntem astfel matorii unui fenomen social cu
profunde implicații pentru prezentul, dar și viitorul acestor relații (Ceobanu, 2016).

O analiză a acestor legături în contextele contemporane dominate de rehnologie ar trebui

să plece, în opinia noastră, de la o discuție privind caracteristicile intercondiționărilor dintre
tehnologie și relațiile umane. O primă constatare se referă la un fenomen extrem de răspândit
în contextul folosirii tehnologiilor informatice și de comunicare – natura mediată a relațiilor
interpersonale. Legăturile și relațiile personale, intime, așa cum sunt ele percepute în manieră
„clasică”, își pierd tot mai mult din caracterul direct, față în față, și evoluează către o formă
de relații personale intermediate tehnologic în interiorul unor frontiere virtuale
cvasinelimitate și în aria unei comunități care nu are alte granițe decât propriile noastre
limite. Una dintre modificările în esență în acest nou mediu informațional și comunicațional
se referă la trecerea către o multiplicitate de forme și canale de comunicare, combinate în
modalități diverse pentru a susține relațiile personale (Chambers, 2013).

Perioada relațiilor romantice clasice, formale, bazate pe comunicare directă și orientate

pe direcția construirii unor legături intime axate pe prietenie, dragoste și afecțiune, care ar
conduce către întemeierea unei familii, pare să fi trecut, locul ei fiind luat de epoca
dezvoltării noilor tehnologii informatice. Prin caracteristicile lor, acestea induc schimbări
profunde în ceea ce privește modalitatea de construcție a relațiilor intime, dar și a profilului
lor. Se constată astfel o accentuare a stilului informal și întâmplător al discursului folosit
pentru construcția relațiilor interpersonale, indiferent de profilul acestora (Chambers, 2013).

Într-un studiu realizat de câțiva cercetători de la Universitatea Brigham Young (SARAH

M. COYNE, 2011), s-a descoperit faptul că, în ceea ce privește modalitatea de comunicare
dintre parteneri, indivizii erau mai înclinați să folosească telefonul pentru a comunica
(apeluri telefonice), în detrimentul altor mijloace. Mesajele text au fost clasate pe cel de-al
doilea loc, cu o frecvență de până la 2 ori pe săptămână.

Suprinzător, mesajele text, ca cele de tipul Messenger, Whatsapp sau Viber, au avut o
frecvență mai scăzută chiar decât corespondența electronică (e-mail), ce s-au clasat pe locul
al treilea.

În același studiu, analizând motivele folosirii rețelelor media, primul clasat a fost cel de a
exprima afecțiunea față de partenerul de cuplu, urmat de discutarea unor lucruri serioase și a
cere iertare.

Nu în ultimul rând, a reieșit că subiecții de gen feminin sunt mai predispuse să folosească
rețelele de socializare pentru a se conecta și interacționa cu partenerul, spre deosebire de
subiecții de gen masculin.

Un ultim lucru pe care îl menționează cercetătorii este că analiza lor arată că folosirea
canalelor media poate fi o forță pozitivă în cadrul multor relații. Se pare că folosirea
tehnologiei crește ușurința cu care poate fi exprimată afecțiunea, indivizii putând să își
exprime sentimentele și prin abrevieri de tipul „I luv u”, în timp ce participă la ședințe de la
muncă sau sunt într-o conversație telefonică importantă.

Fox și Warber (Fox & Warber, 2013), intrigați de această formă de comunicare din cadrul
relațiilor romantice, dar și de „oficializarea” unei relații pe rețele de tipul Facebook, au
condus o cercetare pentru a vedea dacă utilizatorii acestor rețele au abilitatea de a se declara
într-o relație și de a pune un link direct către pagina partenerului. Ei au utilizat un chestionar
online, incluzând în studiu 129 de subiecți de gen masculin și 274 de gen feminin, toți
studenți ai unei universități din Midwestern și, totodată, utilizatori ai Facebook.
 Le-au fost date 6 comportamente care apar într-o relație romantică (să ceară numărul de
telefon, să sune, să aibe o întâlnire față în față, să se întâlnească în cadrul unui grup, să iasă la
o întalnire și să își trimită mesaje text) și încă 4 care aveau legătură și cu Facebook (să caute
profilul persoanei, să îi trimită o cerere de prietenie, să îi trimită un mesaj pe Facebook și să
posteze pe peretele persoanei), și au fost rugați să le așeze în ordine cronologică, pe baza a
cum acționează ei atunci când sunt în căutarea unei relații.

De asemenea, a mai fost evaluată experiența privind Facebook, dar și motivele alegerii
acestei rețele.

După analiza rezultatelor, s-a dovedit că participanții, în medie, urmează următorii pași
atunci când sunt în căutarea unei relații romantice:

1. Întâlnirea față în față

2. Căutarea și inspectarea profilului persoanei
3. Trimiterea unei cereri de prietenie
4. Schimb de numere de telefon
5. Schimb de mesaje
6. Invitarea persoanei de a ieși în cadrul grupului
7. Postarea pe peretele persoanei
8. Schimb de mesaje instant via Facebook
9. Apel telefonic
10. Întâlnire romantică

De asemenea, se pare că femeile și bărbații au perspective diferite a ceea ce înseamnă

oficializarea unei relații pe Facebook, în sensul că femeile cred că aceasta denotă seriozitate și
exclusivitate privind relația de cuplu. Această diferență de opinii poate fi, pe de altă parte,
semnul unui potențial conflict între cele două genuri.

Aceiași autori au condus o altă cercetare în anul următor, prin care au analizat un alt mod
de utilizare a Facebook de către cupluri, si anume cel de urmărire (Fox J. W., 2014).

S-au măsurat 3 factori: urmărirea electronică interpersonală, prin scala IES a lui
Tokunaga, nesiguranța relațională, prin scala lui Knobloch și a lui Solomon, și tipul de
atașament, prin scala de atașament categorial a lui Bartholomew și Horowitz.
 Studiul a demonstrat că teoria atașamentului este un cadru eficient pentru a înțelege
urmărirea interpersonală electronică dintre partenerii romantici și ex-parteneri, prin intermediul
Facebook. Din cauza nivelurilor lor înalte de anxietate privind relația romantică, indivizii
preocupați și temători au experimentat cele mai înalte nivele de nesiguranță în cadrul cuplului și
în urmărirea interpersonală. Aceleași rezultate s-au obținut și în cazul indivizilor care nu mai
erau într-o relație romantică. În timp ce în trecut, în absența rețelelor sociale, le-ar fi fost greu să
adune informații cu privire la foștii parteneri, acum acest lucru este mult mai simplificat, singurul
lucru necesar fiind o conexiune la internet.

De asemenea, este important ca această problemă, a urmăririi partenerului, să fie

recunoscută și tratată, pentru că ea poate afecta nivelele de satisfacție, stabilitate și securitate din
cadrul relației.

Un alt studiu reprezentativ pentru acest domeniu de interes este cel realizat de Hand et al.
(Matthew M. Hand, 2013), ce a vizat asocierea dintre utilizarea rețelelor de socializare, în special
Facebook, și intimitatea și satisfacția cuplului.

Participanții (studenți la Universitatea Southern) au trebuit să completeze un set de

chestionare privind: date demografice, timpul petrecut de ei, dar și de partenerii lor, pe rețelele
de socializare, dar și o scală ce analiza relația lor romantică și atitudinea lor asupra aceasta.

Intimitatea și satisfacția în cuplu au apărut ca fiind în mod semnificativ corelate, rezultat

ce era așteptat. În schimb, contrar expectațiilor, s-a dovedit că există o corelație negativă
semnificativă între intimitatea din cuplu și timpul perceput în care partenerul utilizează o rețea
socială. De asemenea, nu există o relație semnificativă între intimitate și utilizarea rețelelor
sociale de către subiecți.

Privind și factorul de satisfacție în cuplu, s-a observat o altă corelație nesemnificativă

între această variabilă și timpul petrecut pe rețelele sociale.

O limită a acestui studiu, menționată și de cercetători, este că nu au luat în considerare

stadiul relațiilor în care se aflau subiecții.

Hulite sau adulate, îmbrățișate sau respinse, rețelele de socializare au devenit parte
integrată a vieții de zi cu zi și, inclusiv, a relațiilor noastre. Am putea spune chiar că au fost
transformate în ritualuri, ocupându-ne o mare parte din timpul zilei și preocupându-ne din primul
moment în care ne trezim. Există multe persoane care nu se simt în regulă dacă nu își
actualizează pagina de profil sau dacă nu postează un nou status sau nu împărtășesc cu prietenii
virtuali ce au întreprins în ultima perioadă.

Cert este că, deși se pare că aceste rețele au efecte atât pozitive, cât și negative, el devin
pe zi ce trece un element necesar al vieții cotidiene, fără de care nu ne putem conduce
activitățile.

Metoda ce aș vrea să fie folosită în studiul meu, din aceste cercetări, este cea a
chestionarului, dar și ordonarea în mod cronologic a pașilor pe care subiecții îi urmăresc atunci
când devin interesați de o relație cu o persoană.

Pentru a operaționaliza variabilele, m-am gândit ca relația de cuplu să fie transpusă în

scorul la chestionarul de satisfacție în cuplu, iar efectul rețelelor de socializare, prin întrebări de
tipul: „Câte ore petreci pe Facebook?”, „Cât de des postezi despre relația ta pe rețelele de
socializare?” sau „Este relația ta „oficială” pe rețelele de socializare folosite?”.

Ipoteza principală a studiului este că persoanele care sunt cel mai active pe rețelele de
socializare vor avea nivelul de satisfacție al cuplului mai scăzut decât cele ce petrec o durată de
timp mai scăzută folosind aceste mijloace.

De asemenea, am mai putea verifica stadiul relației în care se află subiecții, dar și dacă
este o relație la distanță, caz în care rețelele de socializare pot fi singurul lor mod de a comunica.
Bibliografie
Adler, L. (2003). Secrete de alcov. Istoria cuplului între 1830 și 1930. București: Corint.

Baechler, J. (1997). Grupurile și sociabilitatea. In R. Boudon, Tratat de sociologie. București:

Humanitas.

Ceobanu, M. (2016). Rețelele de socializare și relațiile intime. In Ș. Boncu, & N. Turliuc,

Relațiile intime (pp. 59-71). Iași: Polirom.

Chambers, D. (2013). Social media and personal relationships. Online intimacies and networked
friendship. Palgrave Macmillan, Hampshire.

facebrands.ro. (2016). Retrieved from facebrands.ro:

http://www.facebrands.ro/demografice.html

Fox, J. W. (2014). Social Networking Sites in Romantic Relationships: Attachment, Uncertainty,

and Partner Surveillance on Facebook . CYBERPSYCHOLOGY, BEHAVIOR, AND
SOCIAL NETWORKING.

Fox, J., & Warber, K. M. (2013). Romantic Relationship Development in the Age of Facebook:
An Exploratory Study of Emerging Adults’ Perceptions, Motives, and Behaviors.
CYBERPSYCHOLOGY, BEHAVIOR, AND SOCIAL NETWORKING.

Matthew M. Hand, D. T. (2013). Facebook and Romantic Relationships: Intimacy and Couple
Satisfaction Associated with Online Social Network Use. CYBERPSYCHOLOGY,
BEHAVIOR, AND SOCIAL NETWORKING.

SARAH M. COYNE, L. S. (2011). ‘‘I luv u :)!’’: A Descriptive Study of the Media Use of
Individuals in Romantic Relationships.

Turliuc, M. -N. (2004). Psihologia cuplului și a familiei. Iași: Performantica.

Walther, J. B. (1992). Interpersonal effects of computer-mediated interaction: a relational

perspective. Communication Research.