Nichita 

Stănescu

Mai aproape de centrul spaţiului
Alfa 

Mai departe, mai aproape de centrul
spaţiului,
inima mea se consumă.
Capul meu, ca o flacără de lumânare,
mereu îşi perde ochii fierbinţi
arzând mâinile tale nevăzute.
El îşi hrăneşte lumina
din seninul trunchi
pe pământ şi pe mare.
Minunată pradă şi sprijin
al foamei‐ pământul ‐
Minunat prilej de sete – marea.
Flacără înceată, pierzându‐şi ochii
mereu fierbinţi,‐
arzându‐ţi mâinile.
Zbor lent

I se apropiau ochii unul de altul
la fel de încet şi de timid
cum se apropie adâncul de înaltul
gândit, de negândit
Vedeam ce poate vede doar urechea de măgar
sau cea de iepure mult lungă,
un fel de văz cam sunet şi neclar,
un fel de stare demiurgă
în care aerul era pe bani
mult scump, mult pe plătite,
în care timpul pe cartele‐n ani
dăduse grade la clipite,
în care‐abia dacă trecea ceva,
în care cel mai mult costa o clipă
iar pasărea pe când zbura
nu da vreodată din aripă.
Străfund de ochi

Valul venind spre mine a împietrit în aer
O, chiar şi tu, iubito, ai rămas
într‐o deplină nemişcare.
Şi timpul are febră
O, el mă arde
secunda este fixă ca o perlă
şi stropii valului atârnă‐n aer.
Tu, atât apuc să strig, tu
şi cuvântul începe să se vadă
încet,âncet cum se vede lăsarea de noapte,
cuvânt din două litere: tu.
Animal monstruos, înţelesul
s‐a oprit, şi începe să se vadă...
BIBLIOGRAFIE
Nichita Stanescu – Poezii
Fond sonor: Eric Satie ‐ "Gnossienne" no.4
Versurile sunt ilustrate cu fotografii de 
Giovanni Mattera, Hengki Koentjoro, 
si NASA(cu telescoapele Hubble si Bolivian 
Telescope). 

Autorul montajului : prof. Laurențiu Roșu