Sunteți pe pagina 1din 1

Istoria aparitiei COC(Eseu)

ISTORIA PILULELOR CONTRACEPTIVE


Contracepția orală de lungă durată Contracepție
Pilulele contraceptive reprezintă una dintre cele mai sigure și mai folosite
metode de prevenire a sarcinilor nedorite, iar de-a lungul timpului s-au
făcut numeroase cercetări pentru a le îmbunătăți constant. Cu toate acestea,
ele au o istorie lungă și au parcurs un drum anevoios pentru a ajunge la
varianta actuală, cea pe care o utilizează peste 100 de milioane de femei
din întreaga lume.
Istoria Anticoncepționalelor
Încă din perioada Egipului Antic, femeile au realizat că au nevoie de o
metodă prin care să controleze momentul apariției unei sarcini. La acea
vreme, ele foloseau o combinație de materiale și substanțe care, prin
fermentare, căpătau un efect spermicid.
Mult mai târziu, în 1873, s-a interzis în America utilizarea,
distribuția sau promovarea tuturor dispozitivelor contraceptive cunoscute și
folosite în acea perioadă prin adoptarea „Legii Comstock”. Acest aspect a
reprezentat un obstacol major în ceea ce privește progresul medical al
metodelor contraceptive.
Legea a rămas necontestată până în 1914, când activista Margaret
Sanger a început să distribuie în mod ilegal dispozitive contraceptive și
informații despre modalitățile în care poate fi prevenită o sarcină nedorită.
Tot ea a fondat Liga Americană pentru Controlul Natalității (devenită
ulterior „Planificare Familială”), iar pentru toate aceste inițiative a fost
arestată o perioadă. În ciuda dificultăților pe care le-a întâmpinat, Margaret
Sanger a rămas dedicată cauzei ei.
Realizând că nu reușește să atragă atenția autorităților asupra acestei
probleme, Margaret Sanger a început să se descurce pe cont propriu. În
1951 l-a întâlnit pe Gregory Pincus, medic specializat în reproducerea
umană, și pe Katherine McCormick, care a sponsorizat proiectul de
cercetare pentru descoperirea unei metode contraceptive care să fie sigură
și eficientă.
Testele efectuate au dovedit eficiența pilulelor contraceptive descoperite,
iar după 9 ani a fost obținută aprobarea Admistrației Alimentelor și
Medicamentelor din Statele Unite ale Americii pentru primul contraceptiv
oral, care se numea Enovid. În următorii ani au început să îl folosească
peste 6 milioane de femei.
Controversele nu au întârziat să apară: Biserica Catolică s-a declarat
împotriva pilulelor contraceptive, iar Barbara Seaman, o susținătoare a
sănătății femeilor, a publicat o carte în care vorbește despre efectele
secundare ale pilulelor contraceptive de la acea vreme.
În răspuns, Administrația Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite
ale Americii a retras de pe piață pilula originală și a lansat o versiune mai
nouă, mult îmbunătățită, care prevenea cancerul ovarian, deficitul de fier
sau bolile inflamatorii pelvine. Această variantă este mult mai apropiată de
cea pe care o utilizează femeile și în ziua de azi.
În concluzie pot spune ca : în ultimii ani medicina a evoluat, iar
femeile beneficiază de contraceptive orale șigure și eficiente, care să le
ajute să prevină sarcinile nedorite și chiar să trateze anumite afecțiuni, cu
condiția unui control medical în prealabil.

A realizat: Lupașco Cristina gr.49


Profesor : Strașnei Elena

S-ar putea să vă placă și