1.

INTRODUCERE

PREVEDERILE LEGISLAŢIEI
NAŢIONALE PRIVIND EVALUAREA
RISCURILOR PENTRU
SECURITATEA ŞI SĂNĂTATEA
LUCRĂTORILOR
 LEGEA SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII
ÎN MUNCĂ NR. 319/2006

 Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 conţine

următoarele prevederi care vizează evaluarea riscurilor:

 angajatorul are obligaţia:

 „sa evalueze riscurile pentru securitatea si sanatatea

lucratorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de

munca, a substantelor sau preparatelor chimice utilizate

si la amenajarea locurilor de munca” (art. 7, alin. 4, lit.

a);

 „ca, ulterior evaluarii [riscurilor] si daca este necesar,

masurile de prevenire, precum si metodele de lucru si de

productie aplicate de catre angajator si asigure

îmbunatatirea nivelului securitatii si al protectiei

sanatatii lucratorilor si sa fie integrate în ansamblul

activitatilor întreprinderii si/sau unitatii respective si la

toate nivelurile ierarhice” (art. 7, alin. 4, lit. b);

 angajatorul are obligaţia „să realizeze şi să fie în posesia unei

evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă,
inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice” (art. 12,
alin. 1, lit. a).
 → pentru asigurarea condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi
pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale,
angajatorii au obligaţia „să întocmească un plan de prevenire şi
protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de
altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice
corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii” (art. 13, lit.
b).

H.G. NR. 1425/2006 PENTRU APROBAREA

NORMELOR METODOLOGICE DE APLICARE A
PREVEDERILOR LEGII SECURITĂŢII ŞI
SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ NR. 319/2006

 H.G. nr. 1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr.

319/2006 conţine următoarele articole care vizează evaluarea
riscurilor:

 activităţile de prevenire şi protecţie desfăşurate în cadrul

întreprinderii şi/sau unităţii sunt următoarele: „identificarea
pericolelor şi evaluarea riscurilor pentru fiecare componentă a
sistemului de muncă respectiv executant, sarcină de muncă,
mijloace de muncă/echipamente de muncă şi mediul de muncă pe
locuri de muncă/posturi de lucru” (art. 15, alin. 1, pct. 1);

 „în urma evaluării riscurilor pentru fiecare loc de muncă/post de

lucru se stabilesc măsuri de prevenire şi protecţie, de natură
tehnică, organizatorică, igienico-sanitară şi de altă natură,
 necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor” (art.
46, alin. 2); planul de prevenire şi protecţie va fi revizuit ori de câte
ori intervin modificări ale condiţiilor de muncă, respectiv apariţia
unor riscuri noi (art. 46, alin. 1);

 cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în

muncă corespunzătoare nivelului superior sunt: „…curs
postuniversitar de evaluare a riscurilor cu o durată de cel puţin 180
ore” (art. 50, alin. 1, lit. c);

 reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă „însoţesc echipa/persoana care
efectuează evaluarea riscurilor” (art. 56, lit. b);

 angajatorul trebuie să informeze comitetul de securitate şi sănătate în

muncă cu privire la „evaluarea riscurilor pentru securitate şi
sănătate, măsurile de prevenire şi protecţie atât la nivel de unitate,
cât şi la nivel de loc de muncă şi tipuri de posturi de lucru” (art. 71);

 pentru lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care

desfăşoară activităţi pe bază de contract de prestări de servicii în
întreprinderea şi/sau unitatea unui alt angajator, angajatorul beneficiar
al serviciilor va sigura instruirea lucrătorilor privind „riscurile
pentru securitate şi sănătate în muncă precum şi măsurile şi
activităţile de prevenire şi protecţie la nivelul întreprinderii şi/sau
unităţii” (art.82, alin. 2);

 angajatorul trebuie să aducă la cunoştinţă conducătorilor locurilor de

muncă şi lucrătorilor care îşi desfăşoară activitatea în zonele cu risc
ridicat şi specific ( = zone din cadrul întreprinderii şi/sau unităţii în
care au fost identificate riscuri ce pot genera accidente sau boli
profesionale cu consecinţe grave, ireversibile respectiv, deces sau
invaliditate) măsurile stabilite în urma evaluării riscurilor (art. 106);
acţiunile pentru realizarea măsurilor stabilite în urma evaluării
riscurilor pentru zonele cu risc ridicat şi specific constituie o
prioritate în cadrul planului de protecţie şi prevenire (art. 107).
 PRINCIPIILE ŞI PRACTICA
GENERALĂ A EVALUĂRII
RISCURILOR PROFESIONALE ÎN
UNIUNEA EUROPEANĂ
 TERMINOLOGIE

 termenii “pericol” şi “risc” nu au întotdeauna aceeaşi semnificaţie,

nici în legislaţiile statelor membre ale Uniunii Europene, nici în diversele
discipline ştiinţifice;

 definiţiile utilizate sunt următoarele:

 pericol: proprietatea sau capacitatea intrinsecă prin care un element
(de exemplu: materii, materiale, metode şi practici de muncă,
tehnologii) este susceptibil să conducă la materializarea unui
eveniment nedorit;
 risc: probabilitatea ca evenimentul nedorit să se realizeze cu o
anumită gravitate, în condiţii de utilizare şi/sau expunere date;

 evaluarea riscurilor: estimarea (eventual cuantificarea) riscurilor

asociate existenţei condiţiilor de manifestare a pericolului la locul de
muncă, având impact asupra stării de securitate şi sănătate a
muncitorilor.

SCOPUL EVALUĂRII RISCURILOR

 angajatorul are obligaţia generală de a asigura starea de securitate şi de a

proteja sănătatea muncitorilor; evaluarea riscurilor are drept obiectiv
să permită angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire/protecţie
adecvate, cu referire la:
 prevenirea riscurilor profesionale;
 formarea muncitorilor;
 informarea muncitorilor;
 implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea
efectivă a măsurilor necesare.

 evaluarea riscurilor trebuie să fie structurată astfel încât să permită

muncitorilor şi persoanelor care răspund de protecţia muncii:
 să identifice pericole existente şi să evalueze riscurile asociate acestor
pericole, în vederea stabilirii măsurilor destinate protejării sănătăţii şi
asigurării securităţii muncitorilor, în conformitate cu prescripţiile
legale;
 să evalueze riscurile în scopul selectării optime, în cunoştinţă de
cauză, a echipamentelor, substanţelor sau preparatelor chimice
utilizate, precum şi a amenajării şi a organizării locurilor de muncă;
 să verifice dacă măsurile adoptate sunt adecvate;
 să stabilească atât priorităţile de acţiune, cât şi oportunitatea de a lua
măsuri suplimentare, ca urmare a analizării concluziilor evaluării
riscurilor;
 să confirme angajatorilor, autorităţilor competente, muncitorilor şi/sau
reprezentanţilor acestora că toţi factorii relevanţi, legaţi de procesul
de muncă, au fost luaţi în considerare;
 să vegheze ca măsurile de prevenire/protecţie, considerate necesare şi
adoptate în baza evaluării riscurilor, să contribuie efectiv la
ameliorarea stării de securitate şi sănătate în muncă.
  schema generală a procedurii de evaluare a riscului care include şi
câteva elemente de management al acestuia este următoarea:

1. Stabilirea planului de evaluare a riscurilor profesionale

2. Structurarea evaluării.
Abordarea deciziei privind modul de abordare (geografică, funcţională /axată
pe proces/axată pe flux)
5. Colectarea informaţiilor.
Mediu/sarcini de muncă/persoane expuse/experienţă acumulată
4. Identificarea pericolelor
5. Identificarea persoanelor expuse
6. Identificarea tipurilor de expunere
7. Evaluarea riscurilor.
Probabilitate de producere/gravitatea consecinţelor, în condiţii reale
8. Studiul posibilităţilor de eliminare sau de control a riscurilor
9. Stabilirea priorităţilor de acţiune şi de adoptare a măsurilor de securitate
10. Implementarea şi aplicarea măsurilor de securitate
11. Înregistrarea rezultatelor evaluării.
12. Măsurarea (aprecierea) eficacităţii
15. Controlul (periodic sau în cazul unor modificări în sistem):
 Rezultatele evaluării îşi menţin valabilitatea (nu este necesară nici o altă
acţiune).
 Revizuirea se impune.
14. Urmărirea planului de evaluare a riscurilor.

 Observaţie:
 Conţinutul şi amploarea fiecărei etape depind de situaţia concretă
existentă la locul de muncă analizat (de exemplu, numărul de
muncitori, materialele utilizate, accidentele de muncă şi bolile
profesionale înregistrate, tehnologiile aplicate, caracteristicile locului
de muncă şi riscurile specifice).
 PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE
EVALUĂRII RISCURILOR

 evaluarea riscurilor reprezintă studiul sistematic al tuturor aspectelor

procesului de muncă susceptibile de a genera evenimente nedorite, al
mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de
prevenire/protecţie aplicabile pentru controlul acestor riscuri;

 evaluarea riscurilor trebuie să fie condusă de conducerea la vârf,

care va consulta şi/sau va implica direct toţi factorii afectaţi/interesaţi:
angajator, conducere la vârf, muncitori şi reprezentanţii acestora;

 evaluarea riscurilor comportă următoarele etape:

a. Identificarea pericolelor;
b. Identificarea muncitorilor (sau a altor persoane) care pot fi expuse
la aceste pericole;
c. Estimarea calitativă sau cantitativă a riscurilor;
d. Examinarea posibilităţilor de eliminare a riscurilor;
e. Aprecierea necesităţii de a stopa adoptarea altor măsuri vizând
prevenirea sau reducerea riscurilor.

 evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă:

 locuri de muncă fixe (de exemplu, birouri, ateliere, şcoli);
 locuri de muncă evolutive (de exemplu, şantiere de construcţii,
docuri, şantiere navale);
 locuri de muncă mobile (de exemplu, locurile de muncă temporare
pentru întreţinerea canalizărilor urbane, vizite de inspecţie).

 evaluarea riscurilor pentru locurile de muncă relativ imuabile

(birouri, ateliere de construcţii sau de confecţii etc.):
 va ţine seama de condiţiile uzuale;
 nu va fi reiterată atunci când locurile de muncă sunt comparabile;
 va lua în considerare necesitatea unei evaluări revizuite sau diferite
atunci când circumstanţele se schimbă, de exemplu, prin introducerea
de echipamente sau tehnologii noi.
 evaluarea riscurilor la locurile de muncă în care circumstanţele şi
condiţiile se modifică implică o abordare care să faciliteze luarea în
considerare a acestor schimbări; riscurile pot fi evaluate de o manieră
generală, astfel încât principiile de eliminare şi control să rămână
valabile, chiar dacă locul de muncă se modifică (principiile de construire
a unor schele de calitate se pot aplica pe toate şantierele de construcţii; în
agricultură se va ţine cont de succesiunea anotimpurilor şi de influenţa ei
asupra muncii în exterior;

 evaluarea riscurilor:

 nu va fi realizată exclusiv de către angajator sau de reprezentanţii

acestuia; la acest demers vor fi asociaţi şi muncitorii sau reprezentaţii
lor, care trebuie consultaţi în timpul procesului de evaluare şi
informaţi cu privire la concluziile obţinute şi măsurile preventive
adoptate;

 va ţine cont de eventuala prezenţă la locurile de muncă a

muncitorilor altor întreprinderi sau a altor categorii de personal;
prin însăşi prezenţa lor, aceştia sunt expuşi riscurilor existente dar, pe
de altă parte, este posibil ca ei să expună unor riscuri noi personalul
permanent;

 va lua în considerare interacţiunile potenţiale dintre activităţile

proprii şi cele ale întreprinderii deservite; angajatorii al căror
personal execută lucrări în alte întreprinderi (de exemplu, lucrări de
montaj, întreţinere, service) trebuie să vegheze la securitatea şi
sănătatea personalului propriu;

 va lua în considerare vizitatorii (studenţi, elevi, public, pacienţi în

spitale etc.), deoarece adesea aceştia nu sunt conştienţi de riscuri şi
ignoră măsurile de protecţie; din acest motiv se recomandă stabilirea
unui regulament destinat vizitatorilor, aceştia urmând să primească un
rezumat vizând măsurile de prevenire şi protecţie ce trebuie urmate.
METODOLOGIA DE EVALUARE A RISCURILOR

 deşi nu există un principiu universal valabil privind metodologia

de evaluare a riscurilor, totuşi două reguli sunt esenţiale în
domeniu:
 evaluarea trebuie astfel structurată încât toate pericolele şi
riscurile potenţiale să fie analizate;
 când un risc a fost identificat, prima întrebare la care trebuie căutat
un răspuns este dacă pericolul asociat nu poate fi eliminat.

 operaţii care pot fi incluse în abordările (sau combinaţiile de

abordări) posibile ale evaluării riscurilor:
 observarea mediului specific locului de muncă;
 determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de
muncă considerat, pentru a exista certitudinea că toate vor fi luate
în considerare în cadrul evaluării;
 analiza riscurilor induse de diferitele sarcini de muncă;
 observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă, pentru a
se verifica conformitatea procedurilor aplicate cu cele stabilite şi
inexistenţa unor riscuri suplimentare;
 analiza modurilor de operare, pentru evaluarea expunerii la
pericol;
 analiza factorilor externi de influenţă;
 analiza detailată a factorilor psihologici, sociali şi fizici
susceptibili să contribuie la starea de stres la locul de muncă,
precum şi interacţiunea acestora cu factorii organizaţionali şi de
mediu;
 analiza dispoziţiilor adoptate în vederea asigurării condiţiilor de
securitate, îndeosebi cu referire la existenţa sistemelor de evaluare
a riscurilor datorate noilor tehnologii şi materiale şi la actualizarea
informaţiilor privind riscurile.

 criterii aplicabile pentru evaluarea riscurilor:

 prescripţii legale;
 norme şi recomandări publicate
 principii de ierarhizare ale măsurilor de prevenire a riscurilor:
→ evitarea riscurilor;
→ înlocuirea elementelor periculoase prin altele nepericuloase sau
mai puţin periculoase;
→ combaterea riscurilor la sursă;
→ acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă în raport
cu măsurile de protecţie individuală;
 → luarea în considerare a evoluţiei cunoştinţelor ştiinţifice şi
tehnice;
→ ameliorarea continuă a nivelului de protecţie.

 selectarea modului de abordare a procesului de evaluare depinde

de următoarele elemente:
 natura locului de muncă (de exemplu, permanent sau temporar);
 tipul de proces (de exemplu, operaţii repetitive, procese
variabile/evolutive, lucrări executate în baza unor comenzi);
 particularităţile sarcinii de muncă (de exemplu, sarcini repetitive,
ocazionale, de tipul tratamentelor pe loturi de piese sau aplicarea
sezonieră a pesticidelor, sarcini cu risc major cum ar fi
intervenţiile în sistemele energetice sau penetrarea spaţiilor
izolate);
 complexitatea tehnică a locului de muncă.

 în practică, este deseori utilă conceperea procesului de evaluare ca

un demers structurat pe etape succesive:
 evaluarea globală - constă în efectuarea unui distincţii nete între
riscurile majore, pentru care măsurile de securitate sunt cunoscute
şi aplicate pe scară largă şi riscurile ce necesită o analiză detaliată;
aceasta trebuie:
→ să recenzeze, dacă este posibil, riscurile ce pot fi eliminate;
chiar dacă acest obiectiv este deseori irealizabil, el trebuie
întotdeauna să reprezinte o prioritate;
→ să analizeze riscurile care nu necesită acţiuni noi şi, ca urmare,
fonduri suplimentare (de exemplu, unelte de mână corect
concepute şi utilizate în regim normal);
→ să identifice riscurile în general cunoscute, pentru care măsurile
de securitate sunt nu doar simplu de identificat, ci şi
disponibile;
→ să indice punctele pentru care se impune o evaluare completă,
bazată pe tehnici mai complexe; în fapt acesta înseamnă
ierarhizarea riscurilor.
 evaluarea riscurilor care impune o analiză amănunţită -
această etapă poate implica necesitatea recurgerii la tehnici
complexe de analiză, în funcţie de situaţia concretă.
 dacă evaluarea globală este apreciată ca insuficientă, analiza
suplimentară va include cel puţin următoarele etape:
1. identificarea tuturor pericolelor de la locul de muncă;
2. identificarea tuturor persoanelor ce pot fi expuse pericolelor,
inclusiv a grupelor de muncitori expuse în mod special
 3. estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor
preventive efectiv aplicate;
4. adoptarea deciziilor privind noile măsuri aplicabile în scopul
eliminării şi/sau reducerii riscurilor, cu raportare la codurile
de bună practică;
5. stabilirea priorităţilor vizând măsurile preventive luate în
considerare.

1. Identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul de muncă

a. consultarea şi asocierea angajaţilor şi/sau a reprezentanţilor
acestora, pentru a le cunoaşte percepţia asupra riscurilor
profesionale;
b. examinarea sistematică a tuturor aspectelor sistemului de muncă,
incluzând:
 analiza modului de derulare a procesului de muncă (deoarece
practica curentă nu concordă cu prescripţiile, indiferent de
natura acestora: legale, tehnologice etc.); situaţiile ce trebuie
examinate cu prioritate cuprind lucrul în instalaţiile cu
tehnologii noi, întreţinerea, curăţenia, precum şi urgenţele
previzibile;
 luarea în considerare a operaţiilor intermitente;
 analiza evenimentelor neprogramate, dar previzibile, de tipul
întreruperilor activităţii din diferite cauze.
c. identificarea aspectelor legate de muncă ce pot induce pericole, cu
accent asupra celor asociate activităţii profesionale
d. utilizarea în sens larg a noţiunii de pericol, pentru a se putea ţine cont
nu numai de pericolele menţionate pe lista de control, ci şi de modul în
care angajaţii interacţionează cu pericolele, modificând astfel nivelul de
risc.
2. Identificarea tuturor persoanelor ce pot fi expuse pericolelor,
inclusiv a grupelor de muncitori expuse în mod special
→ se recomandă să:
 să se ţină seama de categoriile de personal care interacţionează,
direct sau indirect cu pericolul;
 să se acorde o atenţie specială grupelor de muncitori expuşi în
mod curent unor riscuri majore.
3. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor
preventive efectiv aplicate
→ această modalitate de estimare poate:
 fi, pe de o parte, o tehnică foarte simplă, bazată pe “bunul simţ
comun” şi care nu necesită, nici aptitudini specializate, nici
mijloace de analiză complexe;
  reprezenta, pe de altă parte, baza unui studiu complet privind
securitatea şi sănătatea în muncă, integrând tehnici de analiză
cantitativă a riscurilor, ceea ce constituie o necesitate în cazul
proceselor complexe caracterizate prin riscuri majore;
 să se situeze, între cele două extreme, cum este cazul
proceselor şi tehnicilor relativ complexe sau al pericolelor
sanitare ce pot fi greu de identificat şi care necesită analize şi
măsuri suplimentare.

4. Adoptarea deciziilor privind noile măsuri aplicabile în scopul

eliminării şi/sau reducerii riscurilor, cu raportare la codurile de
bună practică
→ obiectivul acestei etape vizează garantarea protecţiei
muncitorilor în raport cu cerinţele legislaţiei naţionale şi
comunitare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
→ acţiunile ulterioare concluziilor evaluării riscurilor:

CONCLUZII ACŢIUNI
Riscuri nesemnificative pentru Sfârşitul evaluării. Nu este necesară adoptarea nici unei
moment şi pentru care nu se poate măsuri suplimentare.
prognoza, în mod raţional, o creştere
în viitor.
Riscuri aflate în domeniul de Ameliorarea gradului de protecţie, dacă este posibil.
acceptabilitate, de exemplu, la un Sfârşitul evaluării. Respectarea normelor implică
nivel conform normelor naţionale aplicarea efectivă a sistemului de prevenire implementat
sau comunitare. de către angajator.
Riscuri controlate în prezent, dar care Măsuri ce permit îmbunătăţirea protecţiei, stabilizarea,
pot creşte în viitor, existând pericoluleliminarea, controlul şi minimalizarea riscurilor de
ca sistemele de securitate să expunere mărite.
funcţioneze defectuos sau să fie Determinarea măsurilor suplimentare ce permit controlul
greşit utilizate. situaţiilor de risc major, materializate în pofida măsurilor
preventive aplicate anterior.
Riscuri potenţiale care nu sunt Compararea măsurilor efectiv aplicate cu codurile de
considerate a priori ca generatoare de bună practică. În cazul evidenţierii unor lipsuri,
accidente de muncă sau boli identificarea soluţiilor de îmbunătăţire a măsurilor de
profesionale. prevenire şi protecţie.
Riscuri corect controlate, dar Eliminarea riscurilor sau modificarea sistemului de
inacceptabile (în baza principiilor management al riscurilor, în scopul conformării cu
generale enunţate în art. 6, paragraful principiile de bună practică în vigoare.
2 din Directiva 89/391/CEE).
Riscuri ridicate şi greşit (sau Identificarea şi aplicarea măsurilor provizorii imediate
insuficient) controlate pentru (dacă este cazul, chiar oprirea funcţionării sistemului de
moment. muncă).
Evaluarea exigenţelor pe termen lung.
Absenţa elementelor semnificative Continuarea procesului de colectare a informaţiilor până
privind existenţa sau inexistenţa la obţinerea uneia dintre concluziile menţionate anterior.
riscurilor. Între timp, se va minimiza expunerea prin aplicarea
prescripţiilor.
5. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor
preventive efectiv aplicate
→ este esenţial ca acţiunile destinate eliminării sau
prevenirii riscurilor să fie ierarhizate; la stabilirea
priorităţilor se va lua în considerare gravitatea riscului,
consecinţele probabile ale unui incident, numărul de victime
potenţiale şi intervalul de timp necesar pentru
implementarea măsurilor de prevenire.
ACŢIUNILE ULTERIOARE PROCESULUI DE
EVALUARE A RISCURILOR PROFESIONALE

 concluziile unei evaluări a riscurilor profesionale ar trebui să

determine:
 dacă riscul este controlat în mod adecvat;
 în caz contrar, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor;
 priorităţile de acţiune;
 dacă pot fi adoptate măsuri destinate ameliorării nivelului de protecţie
sanitară şi a securităţii muncitorilor;
 ce alte categorii de personal pot fi afectate de către riscurile
identificate.

ORGANIZAREA EVALUĂRII RISCURILOR

 angajatorilor li se recomandă stabilirea şi implementarea unui plan
de acţiune destinat eliminării şi/sau controlului riscurilor ar trebui
să cuprindă:
 iniţierea, organizarea şi coordonarea evaluării;
 nominalizarea persoanelor competente pentru a realiza evaluarea;
 consultarea reprezentanţilor muncitorilor în ceea ce priveşte stabilirea
modalităţilor de nominalizare a persoanelor competente pentru a
realiza evaluarea;
 furnizarea informaţiilor, formarea şi alocarea resurselor necesare
personalului însărcinat cu procesul de evaluare;
 asigurarea unei coordonării adecvate între evaluatori (dacă este
cazul);
 implicarea conducerii la vârf şi participarea angajaţilor;
 stabilirea măsurilor de control şi revizuire a evaluării riscurilor;
 supravegherea respectării cerinţei ca măsurile de prevenire şi protecţie
să ţină seamă de rezultatele evaluării;
 urmărirea măsurilor de prevenire şi protecţie, pentru verificarea
eficacităţii acestora;
 informarea muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la
concluziile evaluării şi a măsurilor adoptate.
SELECTAREA PERSOANELOR ÎNSĂRCINATE
CU EVALUAREA RISCURILOR

 în orice tip de organizaţie, decizia finală vizând desemnarea

persoanelor însărcinate cu evaluarea riscurilor aparţine
angajatorului; evaluarea riscurilor poate fi realizată de:
 angajatori;
 persoane din cadrul organizaţiei desemnate de către angajator;
 servicii externe de consultanţă.

 competenţa persoanelor însărcinate cu evaluarea riscurilor

 evaluarea riscurilor trebuie încredinţată unei echipe
pluridisciplinare;
 persoanele însărcinate cu procesul de evaluare a riscurilor îşi vor
justifica competenţa demonstrând că posedă următoarele aptitudini:
→ înţeleg abordarea generală a evaluării riscurilor;
→ posedă capacitatea de a aplica concret la locul de muncă şi pentru
sarcina considerată orice metodă apreciată drept relevantă, ceea ce
implică, printre altele:
 identificarea problemelor de sănătate şi securitate a muncii;
 evaluarea acţiunilor necesare şi a priorităţilor;
 propunerea opţiunilor disponibile pentru eliminarea sau
reducerea riscurilor şi evidenţierea avantajelor asociate;
 evaluarea eficacităţii măsurilor propuse;
 promovarea progreselor şi practicilor curente în materie de
securitate şi sănătate în muncă.
→ recunoaşterea cazurilor în care metodele de evaluare nu sunt apte
să ofere rezultate pozitive fără asistenţă externă, admiţându-se
necesitatea recurgerii la servicii externe specializate.

 relaţia dintre evaluatori şi serviciile de prevenire

 dispoziţiile adoptate pentru asigurarea evaluării riscurilor şi a
sarcinilor de prevenire, control şi urmărire, constituie exclusiv
responsabilitatea angajatorului; în întreprinderile mici această
activitate poate fi încredinţată unei singure persoane, în cele mai mari
şi complexe funcţionează compartimente specializate, în care sarcinile
specifice revin mai multor persoane care îşi asociază cunoştinţele,
competenţele şi experienţa.
 INFORMAŢIILE NECESARE

 persoanele însărcinate cu evaluarea riscurilor profesionale ar trebui

să dispună de cunoştinţe şi/sau informaţii referitoare la:
 pericolele şi riscurile a căror existenţă şi mod de manifestare sunt deja
cunoscute;
 echipamentele, materialele şi tehnologiile folosite în procesele de
muncă;
 procedurile şi modul de organizare al sistemului de muncă, precum şi
interacţiunile dintre executanţi şi celelalte elemente componente ale
sistemului;
 natura, probabilitatea, frecvenţa şi durata expunerii la pericole;
 raportul existent între expunerea la un anumit pericol şi gravitatea
consecinţelor;
 normele şi prescripţiile legale aplicabile riscurilor profesionale;
 elementele considerate ca bună practică, în domeniile în care nu
există norme legale specifice.

 atunci când muncitorii mai multor firme îşi desfăşoară activitatea la

acelaşi loc de muncă, evaluatorii trebuie să îşi transmită informaţiile
referitoare la riscurile specifice operaţiilor efectuate de muncitorii
fiecărei firme şi la măsurile de securitate şi sănătate în muncă adoptate.
 SURSELE DE INFORMAŢII

 informaţiile necesare în procesul de evaluare pot proveni din

următoarele surse:
 analiza activităţii profesionale în scopul de a prevedea evenimentele
nedorite, în special în cazul evaluărilor cantitative;
 consultarea şi/sau participarea muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor
acestora;
 fişele, cărţile tehnice, manualele de utilizare ale producătorilor şi
furnizorilor de echipamente, materii prime şi materiale;
 informaţiile furnizate de specialiştii în securitate şi sănătate sau
asociaţii profesionale care deţin cunoştinţe şi experienţă în domeniu;
 bazele de date şi periodicele specializate;
 informaţiile în domeniu disponibile la serviciile sau organismele
naţionale competente;
 datele statistice privind accidentele de muncă, bolile profesionale şi
incidentele;
 instrucţiunile, manualele şi modurile de operare scrise pentru locul de
muncă;
 rezultatele măsurătorilor privind parametrii semnificativi;
 datele depersonalizate furnizate în baza supravegherii medicale;
 literatura ştiinţifică şi tehnică;
 normele şi standardele definite de organismele de standardizare
naţionale, europene sau mondiale;
 exigenţele minimale în materie de securitate şi sănătate în muncă, aşa
cum sunt ele definite în anexele la Directiva 89/654/CEE.
ÎNREGISTRAREA REZULTATELOR EVALUĂRII

 se recomandă consemnarea într-un dosar a rezultatelor şi

concluziilor evaluării riscurilor profesionale; modul de apreciere a
riscurilor trebuie să poată fi justificat, iar dosarul să indice:
 că un plan de evaluare a riscurilor profesionale a fost conceput şi
aplicat efectiv;
 modul de transpunere în practică a planului;
 riscurile particulare sau deosebite (de exemplu, riscurile de infectare);
 grupele de muncitori expuşi în mod particular (de exemplu,
electricieni, gunoieri, artificieri etc.);
 alte tipuri de riscuri majore;
 după caz, deciziile adoptate în cursul procesului de evaluare, inclusiv
informaţiile pe baza cărora respectivele decizii au fost adoptate,
atunci când evaluarea riscurilor nu a fost realizată pe baza unor norme
sau recomandări publicate;
 normele publicate sau toate celelalte categorii de indicaţii aplicate;
 măsurile recomandate pentru reducerea riscurilor şi ameliorarea
protecţiei;
 modalităţile de verificare/control ale evaluărilor.

 dosarul de evaluare a riscurilor va fi completat cu concursul

(consultarea şi participarea) muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor lor şi
va fi pus la dispoziţia acestora pentru informare;

 dosarele de evaluare a riscurilor trebuie puse la dispoziţia:

 muncitorilor desemnaţi de către angajatori să îşi asume
responsabilităţi specifice în raport cu securitatea şi sănătatea în
muncă;
 reprezentanţilor muncitorilor care au responsabilităţi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

URMĂRIREA EFICACITĂŢII MĂSURILOR

 în urma evaluării riscurilor se vor adopta dispoziţii care să permită

programarea, organizarea, urmărirea şi controlul măsurilor de
prevenire şi protecţie în scopul verificării eficacităţii lor;
 informaţiile obţinute prin supraveghere servesc ca bază de referinţă
pentru controlul şi revizuirea evaluării riscurilor.

CONTROLUL ŞI REVIZUIREA EVALUĂRII

 evaluarea riscurilor nu este un demers unic; ea trebuie revăzută şi

revizuită, atunci când este cazul, din mai multe motive, dintre care pot fi
menţionate:
 evaluarea poate antrena modificări în procesul de muncă; efectele
implementării unor astfel de modificări vor fi analizate a priori, însă
se recomandă reevaluarea ulterioară a condiţiilor de muncă pentru
stabilirea impactului practic al schimbărilor;
 măsurile de reducere a riscurilor pot afecta unele componente ale
sistemului de muncă;
 evaluarea:
→ poate să nu îşi menţină valabilitatea, deoarece datele şi informaţiile
de bază sunt perimate la un moment dat;
→ poate fi îmbunătăţită;
→ trebuie revizuită în vederea actualizării.
 măsurile de prevenire şi protecţie în vigoare sunt insuficiente sau
inadecvate din punct de vedere al noilor informaţii şi tehnici de
securitate disponibile;
 ca urmare a concluziilor obţinute prin cercetarea unui accident
de muncă sau incident; în ambele cazuri se pot obţine informaţii
importante asupra riscurilor identificate şi a măsurilor necesare pentru
evitarea unor evenimente similare.
 incidentele reprezintă situaţii definite cel mai frecvent ca evenimente
nedorite care nu conduc la consecinţe asupra executanţilor sau sistemului
de muncă; executanţii pot furniza informaţii extrem de utile despre
incidente, informaţii care să fie folosite în cadrul evaluărilor a priori a
riscurilor; din acest punct de vedere este determinant ca angajatorii să
dezvolte climatul de încredere şi colaborare adecvat, pentru ca
executanţii să fie conştienţi de importanţa semnalării incidentelor;

 C.S.S.M. deţine un rol important prin colectarea informaţiilor,

sprijinirea cercetării cauzelor incidentelor şi identificarea măsurilor de
prevenire;

 în marea majoritate a cazurilor, se recomandă refacerea evaluării

riscurilor la intervale de timp regulate, stabilite în funcţie de natura
pericolelor şi de amploarea modificărilor care pot interveni în sistemul
de muncă supus analizei.
2. METODA I.N.C.D.P.M. BUCUREŞTI DE
EVALUARE A RISCURILOR DE
ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE
PROFESIONALĂ
 PREMISE TEORETICE

Fig. 1 Relaţia risc – securitate

Fig. 2 Curba de acceptabilitate a riscului

 DESCRIEREA METODEI

SCOP ŞI FINALITATE

 determinarea cantitativă a nivelului de risc/securitate pentru un loc de

muncă, sector, secţie sau întreprindere, pe baza analizei sistemice şi
evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
 aplicarea metodei se finalizează cu un document centralizator (FIŞA DE
EVALUARE A LOCULUI DE MUNCĂ), care cuprinde nivelul de
risc global pe loc de muncă care constituie baza fundamentării
programului de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor
profesionale pentru locul de muncă, sectorul, secţia sau întreprinderea
analizată.

PRINCIPIUL METODEI

 identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul analizat (loc de

muncă) pe baza unor liste de control prestabilite şi cuantificarea
dimensiunii riscului pe baza combinaţiei dintre gravitatea şi frecvenţa
consecinţei maxim previzibile;
 nivelul de securitate pentru un loc de muncă este invers proporţional cu
nivelul de risc.

UTILIZATORI POTENŢIALI

 metoda poate fi utilizată:

 în faza de concepţie şi proiectare a locurilor de muncă pentru integrarea
principiilor şi măsurilor de securitate a muncii în concepţia şi proiectarea
sistemelor de muncă;
 în faza de exploatare pentru îndeplinirea de către personalului de la
compartimentele de protecţie a muncii din întreprinderi a următoarelor atribuţii:
→ analiza pe o bază ştiinţifică a stării de securitate a muncii la fiecare loc de
muncă;
→ fundamentarea riguroasă a programelor de prevenire.
 aplicarea metodei necesită echipe complexe formate din persoane
specializate atât în securitatea muncii, cât şi în tehnologia analizată
(evaluatori + tehnologi).

ETAPELE METODEI

1. definirea sistemului de analizat (loc de muncă);

2. identificarea factorilor de risc din sistem;
 3. evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională;
4. ierarhizarea riscurilor şi stabilirea priorităţilor de prevenire;
5. propunerea măsurilor de prevenire.

INSTRUMENTE DE LUCRU UTILIZATE

 Lista de identificare a factorilor de risc (Anexa 1)

 este un formular care cuprinde, într-o formă uşor identificabilă şi comprimată,
principalele categorii de factori de risc de accidentare şi îmbolnăvire
profesională, grupate după criteriul elementului generator din cadrul sistemului
de muncă (executant, sarcină de muncă, mijloace de producţie şi mediu de
muncă).

 Lista de consecinţe posibile ale acţiunii factorilor de risc asupra

organismului uman (Anexa 2)
 este un instrument ajutător în aplicarea scalei de cotare a gravităţii consecinţelor;
 cuprinde categoriile de leziuni şi vătămări ale integrităţii şi sănătăţii organismului
uman, localizarea posibilă a consecinţelor în raport cu structura anatomo-
funcţională a organismului şi gravitatea minimă – maximă generică a consecinţei.

 Scala de cotare a gravităţii şi probabilităţii consecinţelor acţiunii

factorilor de risc asupra organismului uman (Anexa 3)
 este o grilă de clasificare a consecinţelor în clase de gravitate şi clase de
probabilitate a producerii lor;
 gravitatea consecinţelor se bazează pe criteriile medicale de diagnostic clinic,
funcţional şi de evaluare a capacităţii de muncă elaborate de M.S. şi M.M.S.S.F.;
 clasele de probabilitate sunt stabilite prin adaptarea standardului U.E.

 Grila de evaluare a riscurilor (Anexa 4)

 cu ajutorul grilei se realizează exprimarea efectivă a riscurilor existente în
sistemul analizat, sub forma cuplului gravitate – frecvenţă de apariţie.

 Scala de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii (Anexa 5)

 construită pe baza grilei de evaluare a riscurilor, este un instrument utilizat în
aprecierea nivelului riscului previzionat, respectiv a nivelului de securitate.

 Fişa de evaluare a locului de muncă (Anexa 6)

 este documentul centralizator al tuturor operaţiilor de identificare şi evaluare a
riscurilor de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională;
 acest formular cuprinde:
 date de identificare a locului de muncă: unitatea, secţia (atelierul), locul de
muncă;
 date de identificare a evaluatorului: nume, prenume, funcţie;
 componentele generice ale sistemului de muncă;
 nominalizarea factorilor de risc identificaţi;
  explicitarea formelor concrete de manifestare a factorilor de risc identificaţi
(descriere, parametri şi caracteristici funcţionale);
 consecinţa maximă previzibilă a acţiunii factorilor de risc;
 clasa de gravitate şi probabilitate previzionată;
 nivelul de risc.

 Fişa de măsuri propuse (Anexa 7)

 este un formular pentru centralizarea măsurilor de prevenire necesare de
aplicat, rezultate din evaluarea locului de muncă.
 APLICAREA METODEI

PROCEDURA DE LUCRU

 Constituirea echipei de analiză şi evaluare

 echipa de analiză şi evaluare va cuprinde specialişti în domeniul securităţii
muncii şi tehnologi, buni cunoscători ai proceselor de muncă analizate;
 înainte de începerea activităţii membrii echipei trebuie să cunoască în detaliu
metoda de evaluare, instrumentele utilizate şi procedurile concrete de lucru;
 este necesară o minimă documentare prealabilă asupra locurilor de muncă şi
proceselor tehnologice care urmează să fie analizate şi evaluate;
 după constituirea echipei de analiză şi evaluare, respectiv după însuşirea metodei,
se trece la parcurgerea etapelor propriu-zise.
 Definirea sistemului de analizat (loc de muncă)
 în această etapă se efectuează o analiză detaliată a locului de muncă,
urmărind:
 identificarea şi descrierea componentelor sistemului şi modului său de
funcţionare: scopul sistemului, descrierea procesului tehnologic, a operaţiilor
de muncă, precum şi a maşinile şi utilajele folosite (parametrii şi caracteristici
funcţionale) etc.;
 precizarea în mod expres a sarcinii de muncă ce-i revine executantului în
sistem (pe baza fişei postului, a ordinelor şi deciziilor scrise, a dispoziţiilor
verbale date în mod curent etc.);
 descrierea condiţiilor de mediu existente;
 precizarea cerinţelor de securitate pentru fiecare componentă a
sistemului, pe baza normelor şi standardelor de securitate a muncii, precum şi
a altor acte normative incidente.
 informaţiile necesare pentru această etapă se preiau din documentele
întreprinderii (fişa tehnologică, cărţile tehnice ale maşinilor şi utilajelor, fişa
postului pentru executant, caietele de sarcini, buletinele de analiză a factorilor
de mediu, norme, standarde şi instrucţiuni de securitate a muncii) şi din discuţiile
purtate cu lucrătorii de la locul de muncă analizat.
 Identificarea factorilor de risc din sistem
 în această etapă se stabileşte, pentru fiecare componentă a sistemului de
muncă evaluat (respectiv loc de muncă), în baza listei prestabilite (Anexa 1) ce
disfuncţii poate prezenta, în toate situaţiile previzibile şi probabile de funcţionare;
 identificarea tuturor riscurilor posibile presupune simularea funcţionării
sistemului şi deducerea respectivelor abateri; aceasta se poate face printr-o
analiză verbală cu tehnologul, prin aplicarea metodei arborelui de evenimente,
prin simularea pe un model experimental sau prin procesare pe computer;
 factorii de risc identificaţi se înscriu în Fişa de evaluare a locului de muncă
(Anexa 6), unde se mai specifică, în aceeaşi etapă, şi forma lor concretă de
manifestare: descrierea acestora şi dimensiunea parametrilor prin care se
 apreciază respectivul factor (de exemplu, rezistenţa la apăsare, forfecare, greutate
şi dimensiuni, curba Cz etc.).

 Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională

 pentru determinarea consecinţelor posibile ale acţiunii factorilor de risc se
utilizează lista din Anexa 2;
 gravitatea consecinţei astfel stabilite se apreciază pe baza grilei din Anexa 3;
informaţiile pentru aprecierea cât mai exactă a gravităţii consecinţelor posibile se
obţin din statisticile accidentelor de muncă şi bolilor profesionale produse la locul
de muncă respectiv sau la locuri de muncă similare;
 pentru determinarea frecvenţei consecinţelor posibile se foloseşte scala din Anexa
3; încadrarea în clasele de probabilitate se face după ce se stabilesc, pe bază
statistică sau de calcul, intervalele la care se pot produce evenimentele (zilnic,
săptămânal, lunar, anual etc.); intervalele respective se transformă ulterior în
frecvenţe exprimate prin număr de evenimente posibile pe an;
 rezultatul obţinut în urma procedurilor anterioare se identifică în Grila de
evaluare a riscurilor (Anexa 4) şi se înscrie în Fişa locului de muncă (Anexa 6).
 cu ajutorul scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate se determină apoi
aceste niveluri pentru fiecare factor de risc în parte; se obţine astfel o ierarhizare
a dimensiunii riscurilor la locul de muncă, ceea ce dă posibilitatea stabilirii unei
ierarhizări a măsurilor de prevenire şi protecţie, funcţie de factorul de risc cu
nivelul cel mai mare de risc;
 nivelul de risc global (Nr) pe locul de muncă se calculează ca o medie ponderată
a nivelurilor de risc (Ri) stabilite pentru factorii de risc identificaţi; pentru ca
rezultatul obţinut să reflecte cât mai exact posibil realitatea, se utilizează ca
element de ponderare rangul factorului de risc (r i), care este egal cu nivelul de
risc; formula de calcul al nivelului de risc global este următoarea:
n
 ri  R i
i =1
Nr = n
 ri
i =1
 nivelul de securitate (Ns) pe loc de muncă se identifică pe Scala de încadrare a
nivelurilor de risc/securitate (Anexa 5);
 atât nivelul de risc global, cât şi nivelul de securitate se înscriu în Fişa locului de
muncă (Anexa 6).
 Stabilirea măsurilor de prevenire
 pentru stabilirea măsurilor necesare îmbunătăţirii nivelului de securitate a
sistemului de muncă analizat se impune luarea în considerare a ierarhiei riscurilor
evaluate, conform Scalei de încadrare a nivelurilor de risc/securitate a muncii
(Anexa 5), în ordinea:
 7 – 1 dacă se operează cu nivelurile de risc;
 1 – 7 dacă se operează cu nivelurile de securitate.
 se ţine cont şi de ordinea ierarhică generică a măsurilor de prevenire:
 măsuri de prevenire intrinsecă;
 măsuri de protecţie colectivă;
 măsuri de protecţie individuală.
 măsurile propuse se înscriu în Fişa de măsuri de prevenire propuse (Anexa 7).
 CONDIŢII DE APLICARE
 locul de muncă analizat trebuie să fie bine definit (scop, elemente componente);
 existenţa unei echipe de evaluare, complexă şi multidisciplinară, care să includă
specialişti în securitatea muncii, proiectanţi, tehnologi, ergonomi, medici de medicina
muncii etc.
 3. PREZENTAREA LUCRĂRII

Parte componentă a protecţiei sociale, căreia îi conferă pondere şi valoare în

balanţa sistemului socio-economic, protecţia muncii a avut în toate timpurile o puternică
tentă umanitară. Orice societate care recunoaşte "omul ca valoare şi scop suprem" va
admite că protejarea vieţii acestuia este a priori justificată şi îndreptăţeşte un efort
oricât de mare.
Pe de altă parte, resursele financiare sunt limitate şi, oricât de puternică ar fi
latura socială a acestei activităţi, stabilirea priorităţilor în alocarea acestor resurse
trebuie să aibă la bază criterii economice (indicatori cantitativi).
Deplasarea ponderii dinspre componenta socială, umanitară, a protecţiei muncii
spre componenta economică, în condiţiile economiei de piaţă, necesită importante
schimbări în modul de abordare a problemelor de securitate şi sănătate în muncă. În
esenţă, aceste schimbări constau în deplasarea accentului de la analize calitative spre
găsirea unor criterii, metode sau indicatori, care să permită cuantificarea stării de
securitate a muncii într-un sistem (loc de muncă, atelier, unitate).
Această cerinţă, dezavantajele metodelor tip “inspecţie”, ca şi progresele obţinute
în alte domenii, cum ar fi studiul fiabilităţii sistemelor tehnice sau ergonomia muncii, au
îndreptat eforturile teoreticienilor spre găsirea unor noi principii de evaluare, punctul de
plecare fiind relaţia risc - securitate, care permite determinarea nivelului de securitate
indirect, prin intermediul nivelului de risc.
Paşi importanţi în această direcţie s-au făcut în anul 1985, când prin CEI 812/85
se defineşte noţiunea de risc, se trasează alura curbei de acceptabilitate a riscului şi se
precizează cei doi parametri esenţiali care trebuie luaţi în considerare la evaluarea
riscului: gravitatea şi frecvenţa consecinţei maxime asupra organismului uman.
Principiul de evaluare a riscurilor pe baza combinaţiei între frecvenţa şi gravitatea
consecinţelor maxime previzibile este consacrat ulterior în standardele europene,
respectiv EN 292-1/1991, EN 1050/1996. Deşi obiectul lor îl constituie securitatea
maşinilor, cele două acte normative statuează extinderea domeniului lor de aplicare şi
la securitatea muncii, în corelaţie cu obligativitatea evaluării riscurilor de accidentare şi
îmbolnăvire profesională impusă prin Directiva-cadru nr. 391/89/CEE (paragraful 2 pct.
b art. 6).
.
 În vederea alinierii la cerinţele impuse ţărilor membre ale Uniunii Europene,
INCDPM a abordat problema aprecierii cantitative a securităţii muncii în concordanţă
cu cele mai noi direcţii pe plan internaţional.
Pornind de la analiza metodelor de evaluare existente pe plan european, de la
sugestiile metodologice şi principiile de evaluare a riscurilor, precum şi de la prevederile
legislaţiei în vigoare în România, în cadrul INCDPM s-a elaborat “metoda de evaluare
a nivelului de risc pe loc de muncă”, care face parte din categoria metodelor de
evaluare indirectă a securităţii şi stabileşte în final niveluri de risc pentru fiecare factor
de risc şi nivelul de risc global pe loc de muncă (sursa principală de inspiraţie în
elaborare a fost metoda AMDEC - CEI 812/85). În cadrul ei, cuantificarea riscurilor se
face pe baza combinaţiei între gravitatea şi frecvenţa consecinţelor maxime posibile, în
acord cu standardele UE.
Metoda constituie un instrument de lucru util în activitatea patronilor,
managerilor şi responsabililor cu protecţia muncii din întreprinderi, pentru îndeplinirea
atribuţiilor ce le revin conform Legii protecţiei muncii nr. 90/1996 şi Normelor generale
de protecţie a muncii, art. 11 şi art. 18, deoarece permite:
- compararea diverselor locuri de muncă din punct de vedere al periculozităţii,
pe o scală de niveluri de risc de la 1 la 7;
- ierarhizarea riscurilor în cadrul unui loc de muncă şi alocarea optimă, pe
această bază, a resurselor financiare;
- identificarea tuturor factorilor de risc (prima etapă a evaluării) şi stabilirea
dimensiunii riscurilor, ceea ce reprezintă o etapă necesară pentru elaborarea
normelor şi instrucţiunilor proprii de securitate a muncii, precum şi o condiţie
cerută de Normele metodologice privind autorizarea agenţilor economici;
- elaborarea programului anual de protecţie a muncii, pe baza fişelor de măsuri
de prevenire întocmite în urma evaluării riscurilor.
Acest studiu a avut două obiective. În primul rând, numai cunoaşterea
sistemelor şi proceselor tehnologice de bază permite identificarea factorilor de risc.
Deşi din echipa de evaluare, conform înţelegerilor iniţiale, au făcut parte şi specialişti ai
beneficiarului, pentru o corectă identificare şi analiză a riscurilor este obligatoriu ca toţi
participanţii să aibă suficiente cunoştinţe tehnice.
Pe baza instrumentelor proprii metodei, ca şi a discuţiilor cu specialistii firmei, s-
a stabilit pentru factorii identificaţi gravitatea maximă posibilă şi previzibilă a consecinţei
acţiunii lor asupra executanţilor.
Utilizând datele statistice şi buletinele de analiză puse la dispoziţie de beneficiar,
pentru fiecare factor de risc identificat s-a determinat probabilitatea transformării
acţiunii sale asupra executantului într-un accident de muncă sau o boală profesională.
Cu ajutorul celor două date, s-au calculat atât nivelurile de risc parţiale, cât şi
nivelul global de risc pentru locurile de muncă evaluate.
 În continuare, rezultatele evaluării la fiecare loc de muncă au fost interpretate
prin prisma legislaţiei în vigoare (semnificaţia nivelurilor de risc, posibilităţi de
îmbunătăţire a performanţelor de securitate), astfel încât în finalul lucrării au fost
reţinute principalele aspecte rezultate, la care s-au adăugat observaţii cu caracter
general valabil pentru toate locurile
 EVALUARE RISCURI

S.C. FRIGOCARP AMI SRL

FRIGOTEHNIST
 PROCESUL DE MUNCĂ

Activitatea frigotehnistului constă în principal

in exploatarea si intretinerea instalatiilor frigorifice
din unitate.

ELEMENTELE COMPONENTE ALE SISTEMULUI DE MUNCĂ EVALUAT

F1 MIJLOACELE DE PRODUCŢIE

- masini frigorifice;
- tablouri electrice aferente;
- tablouri de comanda si control aferente;

SARCINA DE MUNCĂ
Activitatea frigotehnistului este precizata generic de un document numit ,, FISA
POSTULUI „care stabileste
- cerintele de pregatire profesionala a executantului ;
- sistemul relational in care isi desfasoara activitatea ;
- lista atributiilor , sarcinilor si a lucrarilor de executat , impreuna cu frecventa
acestor actiuni ;
- limitele de competenta si responsabilitate ;
Activitatile pe care le indeplinesc sint reglementate de urmatoarele
prevederi legale :
- NSSM –UEEMN 111/2001 ;
- Alte acte normative si reglementari din domeniul protectiei muncii si PSI ;
Programul Zilnic:
- prezentarea la program ;
- informarea asupra lucrărilor ce urmează să se efectueze;
- verificarea utilajelor frigorifice din dotare şi a parametrilor acestora;
- executa si alte tipuri de lucrari necesare in ferma;
- asigură curăţenia la locul de muncă.
 MEDIUL DE MUNCĂ
Frigotehnistul îşi desfăşoară activitatea in
principal în incaperile unde exista instalatii
frigorifice, dar si in alte locatii unde are de efectuat
lucrari specifice.
Zgomotul produs de utilaje este sub limitele
impuse prin Normele Generale de Protectie a Muncii.
Locatiile unde sunt amplasate instalatiile
frigorifice sunt iluminate natural şi artificial.

FACTORII DE RISC IDENTIFICAŢI

A. Factori de risc proprii mijloacelor de producţie

 Factori de risc mecanic:
- Prindere mana in curelele de antrenare de la compresoarele de frig.
- Tăiere, înţepare în muchiile ascutite ale unor utilaje sau piese la care
lucreaza uneori.
 Factori de risc electric:
- Electrocutare prin atingere directă:
- întreruptoare sparte ;
- cutii borne fara capace ;
- doze fara capace ;
- cabluri izolate necorespunzător ;
- Electrocutare prin atingere indirecta
- Elemente metalice nelegate la ILP ;
- ILP intrerupta sau necorespunzatoare ;
- Utilizare de aparate electrice improvizate.

B. Factori de risc proprii mediului de muncă

 Factori de risc fizic:
- Curenţi de aer – geamuri şi uşi deschise pentru realizarea ventilaţiei,
in anumite incaperi sau in exteriorul acestora;
 - Temperatura ridicata a aerului pe timp de vara ;
- Temperatura scazuta a aerului pe timp de iarna ;
- Calamităţi naturale – trăsnet, vânt, grindină, viscol, seisme;

F2 C. Factori de risc proprii sarcinii de muncă

 Solicitare psihica:
- Monotonia muncii.

F3 D. Factori de risc proprii executantului

 Acţiuni greşite:
- Indepartare plasa protectie de la curelele de antrenare utilaj frigorific,
in timpul functionarii acestuia;
- Cădere de la acelaşi nivel prin alunecare, împiedicare (pardoseli încărcate,
umede, suprafete cu noroi);
 Omisiuni:
- Nu se utilizeaza echipamentele de protectie.
UNITATEA:
S.C.FRIGOCARP AMI SRL NUMĂR PERSOANE EXPUSE: 1
FIŞA DE EVALUARE A LOCULUI
SECŢIA: Intretinere DE MUNCĂ DURATA EXPUNERII: 8 h/sch.

LOCUL DE MUNCĂ: FIŞA NR. 1 ECHIPA DE EVALUARE:ing. Mandache

FRIGOTEHNIST Danut,
ing. Novac Valentin, ec. Palade Maura
CONSE- NIVEL
CLAS CLASA
COMPONENTA FACTORI DE FORMA CONCRETĂ DE MANIFESTARE A CINŢA PAR-
A DE DE
SISTEMULUI RISC FACTORILOR DE RISC MAXIMĂ ŢIAL
GRAVI PROBA-
DE MUNCĂ IDENTIFICAŢI (descriere, parametri) PREVI- DE
-TATE BILITATE
ZIBILĂ RISC
0 1 2 3 4 5 6
FACTORI DE 1. Prindere mana in curelele de antrenare de la Inv.gr.III 4 2 3
RISC MECANIC compresoarele de frig
2. Tăiere, înţepare în muchiile ascutite ale unor ITM 3-45 2 5 3
utilaje sau piese la care lucreaza uneori zile
FACTORI DE 3. Electrocutare prin atingere directă: DECES 7 2 4
MIJLOACE DE
RISC - întreruptoare sparte;doze şi cutii borne fara
PRODUCTIE
ELECTRIC capace; cabluri izolate necorespunzător ;
4. Electrocutare prin atingere indirecta : DECES 7 2 4
- Instalatie legare la pamant intrerupta sau
necorespunzatoare ;
- Utilizare de aparate electrice improvizate.
 0 1 2 3 4 5 6
FACTORI DE 5. Curenţi de aer – geamuri şi uşi deschise pentru ITM 3-45 2 5 3
RISC FIZIC realizarea ventilaţiei, in anumite incaperi sau in zile
exteriorul acestora
MEDIUL ITM 3-45 2 5 3
6. Temperatura ridicata a aerului pe timp de vara ;
zile
DE MUNCĂ 7. Temperatura scazuta a aerului pe timp de iarna ITM 3-45 2 5 3
; zile
8. Calamităţi naturale – trăsnet, vânt, grindină, DECES 7 1 3
viscol, seisme
SOLICITARE ITM 3-45 2 3 2
SARCINA PSIHICA zile
DE MUNCĂ 9. Monotonia muncii

Executant ACTIUNI 10. Indepartare plasa protectie de la curelele de Inv.gr.III 4 2 3

GRESITE antrenare utilaj frigorific, in timpul functionarii
acestuia
 11. Cădere de la acelaşi nivel prin alunecare, ITM 3-45 2 5 3
împiedicare (pardoseli încărcate, umede, suprafete zile
cu noroi)
OMISIUNI 12. Neutilizarea echipamente de protectie din ITM 45-180
3 3 3
dotare zile

Nivelul de risc global al locului de muncă este:

12
 ri Ri
i=1 2(4x4) + 9(3x3) +1(2x2) 117
Nrg 2 = -------------- = ------------------------------------------------------------ = --------- = 3,16
12 2x4 + 9x3 + 1x2 37
 ri
i=1
 7

0
F1 F3 F5 F7 F9 F11
FIGURA 1
 LEGENDA FIGURA 1

F1- Prindere mana in curelele de antrenare de la compresoarele de frig;

F2- Tăiere, înţepare în muchiile ascutite ale unor utilaje sau piese la care lucreaza uneori;
F3-Electrocutare prin atingere directă
F4-Electrocutare prin atingere indirecta
F5-Curenţi de aer – geamuri şi uşi deschise pentru realizarea ventilaţiei;
F6-Temperatura ridicata a aerului pe timp de vara ;
F7-Temperatura scazuta a aerului pe timp de iarna ;
F8- Iluminat necorespunzator in unele locuri unde frigotehnistul isi desfasoara activitatea;
F9- Monotonia muncii;
F10- Indepartare plasa protectie de la curelele de antrenare utilaj frigorific, in timpul functionarii acestuia;
F11-Cădere la acelaşi nivel prin alunecare, împiedicare ;
F12-Nu se utilizeaza echipamentele de protectie.
 5.2.5 FIŞA DE MĂSURI PROPUSE PENTRU LOCUL DE MUNCĂ Nr. 2

Nr. Nivel MĂSURI PROPUSE

Crt FACTOR DE RISC de risc NOMINALIZAREA MĂSURII
0 1 2 3
Masuri tehnice:
 Executarea măsurilor tehnice de securitate de către personal
instruit şi autorizat.
Electrocutare prin atingere directă:
 Inlocuire intrerupatoare, dulii, sau doze defecte sau sparte.
1. întreruptoare sparte 4
cabluri izolate necorespunzător Masuri organizatorice:
 Instruirea şi autorizarea potrivit prevederilor legale în vigoare
precum şi testarea periodică a cunoştinţelor tehnice şi de
securitate a muncii dobândite de către executanţi.
MASURI TEHNICE:
 Verificarea vizuală a integrităţii legării la pământ a carcaselor
aparatajelor, din zona de lucru (NSPM 65, art.145)
 Verificare anuala a prizelor de pamant si incadrarea valorilor
acestora conform PE 116(buletin de verificare PRAM)
 Utilizarea, după caz, a mănuşilor electroizolante, încălţămintei
2. Electrocutare prin atingere indirectă 4 sau covorului electroizolant şi a sculelor cu mâner electroizolant
(NSPM 65, art.148).
MASURI ORGANIZATORICE:
 Urmărirea graficului de verificare anuala a prizelor de pamant si
incadrarea valorilor acestora conform PE 116.
 Control periodic cu tematică vizând respectarea măsurilor de
electrosecuritate.
 INTERPRETAREA
REZULTATELOR EVALUĂRII PENTRU
LOCUL DE MUNCĂ Nr. 1

Nivelul de risc global calculat pentru locul de muncă Nr.2 este egal cu 5.16 ,
valoare ce îl încadrează în categoria locurilor de muncă cu nivel de risc acceptabil.
Rezultatul este susţinut de “Fişa de evaluare Nr.1”, din care se observă că din
totalul de 12 factori de risc identificaţi , 2 depăşesc, ca nivel parţial de risc, valoarea 3:
încadrându-se în categoria factorilor de risc mediu.
Pentru diminuarea sau eliminarea celor 2 factori de risc (care se situează în
domeniul inacceptabil), sunt necesare măsurile generic prezentate în “Fişa de măsuri
propuse” pentru locul de muncă Nr. 1
În ceea ce priveşte repartiţia factorilor de risc pe sursele generatoare, situaţia se
prezintă după cum urmează (vezi Fig. 2):
 33,33%, factori proprii mijloacelor de producţie;
 33,33%, factori proprii mediului de muncă;
 8,33, factori proprii sarcinii de muncă;
 25,00 factori proprii executantului
Din analiza Fişei de evaluare se constată că 41,66% dintre factorii de risc
identificaţi pot avea consecinţe ireversibile asupra executantului (DECES sau
INVALIDITATE)
 Fig.2 PONDEREA FACTORILOR DE RISC IDENTIFICAŢI DUPĂ ELEMENTELE
SISTEMULUI DE MUNCĂ

25
33.33

8.33

33.33

1 2 3 4

Legenda
1- Mijloace de productie
2- Mediu de munca
3- Sarcina de munca
4- Executant