CARTILAJUL

CARTILAJUL – a doua structura a sistemului articulatiei unice

Cartilajul are o structura hialina, neteda, lucioasa si el acopera capetele osoase

la nivel articular. Este format dintr-o masa de fibre colagenice, orientate reticular,
prinse intr-o solutie concentrata de PROTEOGLICANI si au ca elemente celulare
CONDROCITELE, care sunt asezate in 3 straturi, cartilajul fiind organizat, in mod
deosebit, pentru rolul de amortizor de presiune.
Cartilajul este un material vascoelastic (isi modifica grosimea atunci cand este
supus presiunii prin schimbari ale repartitiei apei continute).
Cartilajul este lipsit de circulatie si inervatie proprie, ceea ce inseamna ca nu
are capacitate de regenerare, iar lezarea lui nu este dureroasa.
Cartilajul este ANEURAL, ALIMFATIC si AVASCULAR, fiind o structura
BRADITROFA, dar rezistand la factorii agresivi mai bine chiar decat osul.
Desi contine intre 60 si 80% apa, ramane cu o mare afinitate de imbibatie cu
apa. Acest proces de imbibatie sta la baza hranirii cartilajului. Sursa de hranire o
constituie lichidul sinovial prin miscarea continua a apei din interiorul sau,
determinata de presiunile si mobilizarea permanenta la care este supus. S-a formulat
chiar o lege conform careia mobilizarea articulara este necesara vietii cartilajului.
Hranirea cartilajului se face si din zona osului subcondral, existand practic o
circulaie hidrica permanenta intre osul subcondral si cartilaj.
Cartilajul are o lubrifiere exceptionala, care realizeaza un coeficient de frecare
extrem de mic. Pentru o comparatie, frecarea pe o suprafata metalica, lucioasa, data
cu ulei, are un coeficient de cca. 0,05. O patina neincarcata, care aluneca pe gheata,
are un coeficient de cca 0,03. Frecarea cartilajului are un coeficient variind de la
0,005 pana la 0,001.
Aceasta lubrificare se realizeaza in 2 miduri:
1. lubrificarea de interfata data de absorbtia GLICOPROTEINEI prin
prin suprafata cartilajului articular. Acest proces este pus in valoare mai
ales atunci cand contactul suprafetelor este sustinut printr-o incarcare
mare pe o perioada lunga.
2. lubrificarea prin filmul fluid, lubrifiant format din amestecul
CONDROMUCOPROTEINEI secretata de condrocite si ACIDUL
HIALURONIC din lichidul sinovial.
Acest al doilea mod de lubrificare, actioneaza atunci cand incarcarea este mica
si capetele articulare se misca repede.
Compresibilitatea si elasticitatea cartilajului sunt cele 2 proprieteti care
asigura rolul de amortizor pentru osul subiacent.
O copmpresie prelungita aduce mari prejudicii hranirii cartilajului, grabind
procesul degenerativ.
Pag 1 din 7
 Grosimea cartilajului variaza intre 1 si 7 mm, in functie de gradul de
congruenta (potrivire) a suprafetelor articulare.
Grosimea si rezistenta cartilajului variaza cu gradul de incarcare, fiind evident
mai mare in zonele cu incarcare mai importanta.
Rolul de amortizor ste dat si de celulele cartilaginoase. Se pare ca importanta
biologica a condrocitelor este mai ales de a regla tensiunile in masa cartilaginoasa,
exact pe principiul unor pneuri celulare.
Cartilajul dureaza toata viata, el nu se regenereaza. Lezarea lui este
ireversibila, determinand aparitia unor cicatrici conjunctive de tesut nediferentiat,
care chiar daca ia forma cartilajului, nu are proprietatile de amortizare si alunecare
ale cartilajului.
Condrocitele distruse nu se mai refac niciodata.

RAPORTUL INTRE PATOLOGIA CARTILAJULUI SI KINETOTERAPIE

Acest raport se reduce la 3 aspecte:

1. menajarea incarcarii articulare – ne referim in mod deosebit la
articulatiile portante (care sustin greutatea organismului): sold,
genunchi, picior.
In acest caz apare un conflict intre incarcare si rezistenta cartilajului.
Daca acest conflict exista, rezolvarea presupune purtarea unui sprijin
(baston, carja cu sprijin antebrahial-carja canadiana), sau reductia greutatii
(slabit), sau evitarea ortostatismului prelungit, ale pozitiilor fixe prelungite,
inainte si dupa interventiile operatorii corectoare ale deposturarilor;
2. profilaxia degradarii cartilajului care se face prin mobilizari articulare si
prin scaderea incarcarii;
3. consolidarea stabilitatii (congruentei) articulatiei prin antrenarea
stabilitatii musculare pentru a evita uzura cartilajului la nuvelul
articulatiilor instabile.

ARTICULATIA

ARTICULATIA (propriuzisa) – a treia structura a sistemului articulatiei unice

Articulatia este definita ca un ansamblu de elemente moi, prin care se unesc 2

sau mai multe oase vecine.
Aceste elemente moi sunt:
 capsula
 ligamntele
 tendoanele
Pag 2 din 7
  muschii
 insertiile pe capetele osoase

In adevaratul sens al cuvantului articulatia reprezinta spatiul virtulal dintre

capetele osoase, spatiu invelit de capsula si sinovie.
In corpul uman exista 209 oase si 200 de articulatii.

Articulatia are 2 functii:

1. permite miscarea scheletului, a unui segment fata de altul;
2. transmite forte de la un segment la altul

CLASIFICARILE ARTICULATIILOR

1. clasificarea care are la baza modalitatea de unire a capetelor osoase;

2. clasificarea in functie de forma capetelor osoase

Pe baza modului de unire exista 3 categorii de articulatii:

1. articulatiile fibroase = SINARTROZELE – unirea se face prin tesut
conjunctiv fibros strans, capetele osoase avand o congruenta completa,
ceea ce face sa dispara practic, aproape complet, orice miscare;
2. articulatiile cartilaginoase –sunt:
 AMFIARTROZELE – unirea se face prin fibrocartilaj, care
permite o oarecare miscare. In aceasta categorie intra simfizele
(pubiana) sau articulatia sacro-iliaca;
 SINCONDROZELE – in care capetele osoase sunt unite printr-
un cartilaj hialin ca in cazul articulatiilor care compun osul coxal.
3. articulatiile sinoviale = DIARTROZELE – sunt articulatii cu cavitatea
articulara sinovie si capsula, prezentand cartilaj articular la nivelul
capetelor articulare si avand posibilitati ample de miscare si mai multe
directii.
In aceasta a 3-a categorie, care intereseaza cel mai mult in kinetologie, se
diferentiaza in functie de forma capetelor osoase ami multe tipuri de diartroze:
1. articulatiile plane = ARTRODII (ex: articulatiile capului, tarsului)
articulatii care realizeaza miscarea mai ales prin alunecare;
2. articulatiile sferoide = ENARTROZE – au un capat osos modelat concav
si celalalt capat osos convex; (ex: artic. soldului si artic.umarului)
3. articulatii cilindroide (in balama):
 trohleara (ex: artic.cotului)
 trohoida (ex: artic atlanto-axoidiana si artic. radio-cubitala
superioara)
4. articulatii elipsoide – care au condili (ex: genunchiul)

Pag 3 din 7
 5. articulatiile selare – capatul osos are forma concava pe o directie si
convexa in alta directie (ex: artic trapezo-metacarpiana la nivelul
policelui);

Miscarea articulara se realizeaza in planuri variate, aceste plane numindu-se

GRADE DE LIBERTATE.
Numarul gradelor de libertate depinde de tipul diartrozeei. Din acest punct de
vedere, articulatiile se clasifica in:
 articulatii cu 1 grad de libertate – miscarea se realizeaza intr-un singur
plan, ca in cazul articulatiilor cilindroide, elipsoide;
 articulatii cu 2 grade de libertate – articulatiile selare;
 articulatiile cu 3 grade de libertate – articulatiile sferoide.

Primele 2 categorii, articulatiile fibroase si cartilaginoase, sunt implicate mai

putin in programele kinetice. Diartrozele fac obiectul programelor kinetice.
Subgrupele articulatiei diartrozice prezinta din punct de vedere anatomo-
patologic, functional si geometric, urmatoarele caracteristici:
 nu exista nici o suprafata osoasa articulara care sa fie real plata.
 suprafetele articularesunt sau ovoide sau selare.
Datorita acestor realitati geometrice articulare, s-a constatat ca miscarile
voluntare fiziologice pe care le realizam la nivelul articulatiilor, sunt miscari
oscilatorii sau pendulare care se realizeaza in jurul unor axe mecanice (miscari de
flexie, extensie, abductie, adductie...)
In afara acestor miscari pe care le vedem, exista intracapsular o serie de
miscari ale capetelor osoase in raport unul fata de altul, care formeaza „jocul
articular” si care se produc in momentul miscarilor oscilatorii. Aceste miscari sunt:
rularea, alunecarea, rasucirea, compresia si tractiunea.

CAPSULA ARTICULARA

CAPSULA ARTICULARA - este un tesut conjunctiv fibros aflat in continuarea

periostului care se poate intinde si cativa cm. prinzandu-se de metafiza. In anumite
zone capsula este intarita de structuri fibroase fasciculare, numite LIGAMENTE
CAPSULARE care maresc mult rezistenta.
Capsula nu este continua, lasand unele goluri prin care sinoviala (stratul intern
al capsulei) se invagineaza sub musculatura, formand funduri de sac, pungi
sinoviale, respectiv formatiuni care faciliteaza alunecarea tendo-musculara in timpul
miscarilor articulare.
Capsula delimiteaza cavitatea articulara virtual (cavitatea sinoviala) si toate
structurile care se afla in aceasta cavitate si care reprezinta structuri intraarticulare.
Pag 4 din 7
 1 – capetele osoase;

2 – cartilajul osos;

3 – capsula articulara;

4 – membrana sinoviala cu
vilozitati sinoviale

SINOVIALA – este o membrana subtire, conjunctivohistiocitara, care tapeteaza

intern capsula, continuandu-se si in zonele fara capsula, respectiv in fundurile de
sac.
Sinoviala acopera toate structurile spatiului articularcu exceptia discurilor si a
meniscurilor, oprindu-se la marginea cartilajului. Intraarticular, sinoviala face niste
pliuri bine vascularizate care poarta numele de vilozitati sinoviale.
Sinoviala, ca si capsula, au vascularizatie si inervatie bogata, circulatia din
sinoviala asigurand formarea lichidului sinovial.

RECEPTORII CAPSULEI SI SINOVIALEI – sunt proprioceptori importanti,

fiind implicati in mecanismul de control motor.
De asemenea, exista o bogatie de receptori algogeni ca si de mecanoreceptori.
Tesutul conjunctivohistiocitar al sinovialei, reactioneaza prin proliferare in
momentul in care articulatia NU se mobilizeaza. Acest tesut tanar, conjunctivo-
grasos, care umple articulatia in perioada de imobilizare, se poate organiza
determinand blocarea in cazul in care imobilizarea se prelungeste.
Reinceperea precoce a mobilizarii articulare determina resorbtia cu disparitia
acestui tesut intraarticular.
Membrana sinoviala are functii importante:
 Organ receptor al informatiilor;
 Rol de curatare a articulatiilor prin functia macrofagica;
 Fabrica lichidul sinovial;
 Reprezinta un filtru plasmatic.
Totusi, in anumite conditii, poate fi extirpata, interventia se numeste
SINOVECTOMIE si uneori se poate reface daca au mai ramas resturi de sinoviala,
in cateva luni pana la 2 ani.

LICHIDUL SINOVIAL – este un adevarat „tesut lichidian”, ca si sangele. El este

format printr-un proces de ultrafiltrare plasmatica, avand o celularitate variata.
Este un lubrifiant ideal

Pag 5 din 7
 Vascozitatea sa este data de acidul hialuronic si, in cazul scaderii acestuia,
apare o proasta lubrifiere, rezistenata intraarticulara la miscare creste si cartilajul se
uzeaza.
Varsta si imobilizarea sunt cauzele „fiziologice” ale scaderii lubrifierii.
Rolul lichidului sinovial:
 Lubrifiant;
 Nutritiv (pentru cartilaj);
 Caraus al materiilor rezultate prin uzura in articulatie

Rolul este mentinut de compozitia sa, care se poate degrada in unele boli ale
sinovialei.

RAPORTUL DINTRE PATOLOGIA ARTICULARA SI KINETOTERAPIE

Cavitatea articulara reprezinta sediul unor stari patologice care determina

deficit functional mai mult sau mai putin sever, respectiv redoare, adica limitarea
mobilitatii articulare, sau anchiloze (impiedicarea/disparitia miscarii), la care se
adauga durerea, elementul cauzal important in toate disfunctionalitatile.
Elementele intraarticulare care pot determina deficit motor sunt:
1. fractura intraarticulara, calusul exuberant, prezenta unui corp strain
intraarticular. Acest aspect NU are tratament conservator, ci numai
tratament ortopedico-chirurgical;
2. luxatia capetelor osoase – rezolvarea este de asemenea ortopedica;
3. retractia sau contractura capsulei – fenomen care compromite jocul
articular al capetelor osoase si astfel blocheaza miscarile oscilatorii ale
segmentelor;
4. inflamatia (SINOVITA) – in stadiul acut este disfunctionala prin
durere. Inflamatia cronica este distructiva pentru toate structurile
intraarticulare, inclusiv cartilajul osos. Blocarea mobilitatii este
consecinta durerii, la inceput si mai ales tardiv a imposibilitatii
alunecarii capetelor osoase articulare datorita:
 lipsei lubrifierii;
 pierderii congruentei;
 dezaxarilor
 retractiei capsulare;
 panusului invaziv.
5. proliferarea tesutului fibro-grasos, invadant intr-o articulatie
imobilizata timp indelungat
6. procesul degenerativ.
Obiectivele kinetoterapiei vor fi:

Pag 6 din 7
 mentinerea mobilitatii articulare inca de la inceputul procesului
patologic, prin mobilizari pasive (de catre kinetoterapeut sau aparate
automate), mobilizari autopasive si active;
 posturarea de mentinere sau redresare a alinierii segmentelor;
 mobilizarii pasive de refacere a jocului articular;
 scaderea incarcarii.

Pag 7 din 7