Universitatea Bucureşti, Facultatea de

Sociologie și Asistenţă Socială

Factori implicaţi in emergenţa delincvenţei

juvenile

Frîncu Veronica, Seria 1, Grupa 3

Specializare Sociologie, anul I
 Societatea actuală se confruntă cu o sporire a ratei delincvenţei juvenile,
aspect ce determină desfăşurarea unor investigaţii ample, de către tot mai mulţi
specialişti, (sociologi, psihologi, criminologi, asistenţi sociali, psihiatrii etc.), asupra
universului adolescentin, asupra factorilor care favorizează emergenţa
comportamentului antisocial. Delincvenţa juvenilă “defineşte ansamblul conduitelor
minorilor şi tinerilor aflate în conflict cu normele de convieţuire socială acceptate şi
recunoscute într-o societate.” (Banciu, Rădulescu, 2002, p.7)
Adolescenţii sunt consideraţi ca reprezentând un segment al populaţiei
extrem de vulnerabil, receptivi la stimulii externi pozitivi sau negativi. Aflaţi în
drumul spre maturizare, tinerii se confruntă cu nenumărate conflicte interne şi externe,
caracteristice „crizei adolescenţei”. Din lucrarea „Evoluţii ale delincvenţei juvenile în
România. Cercetare şi prevenire socială”, realizată de D. Banciu şi S.M. Rădulescu,
aflăm că „sociologii consideră adolescenţa nu atât ca o perioadă de creştere biologică,
cât mai ales, ca o etapă de achiziţii socio-culturale în cursul căreia conflictele nu au
numai o semnificaţie negativă, deoarece antrenează pe tânăr în conştientizarea
limitelor morale ale libertăţii sale şi în întreţinerea unei relaţii cât mai adecvate cu
ambianţa.”
Identificarea factorilor care generează acte antisociale în rândul tinerilor
reprezintă o etapă semnificativă în procesul de prevenire şi de recuperare socială a
acestora. Potrivit lui Mircea-George Botescu, „în evaluarea comportamentului
delincvent al copilului şi adolescentului trebuie să se ţină cont de particularităţile
specifice ale vârstei, contextului în care s-a produs acel comportament etc.” (2004,
p.36) Prin urmare, la emergenţa delincvenţei juvenile contribuie atât factori subiectivi
(ce ţin de personalitatea tânărului) , cât şi factori sociali, exteriori acestuia. Următorul
citat este ilustrativ în susţinerea acestei idei: „circumstanţele care determină săvârşirea
unei fapte antisociale pot fi de ordin personal sau subiectiv sau de natură socială şi
obiectivă, după cum se referă la personalitatea delincventului sau la împrejurările
concrete comiterii infracţiunii.” ( Botescu, 2004, p.40)
Ca urmare a faptului că diferitele studii şi cercetări realizate au demonstrat
că aceeaşi structură socio-culturală poate genera atât comportamente considerate
normale, cât şi conduite delincvente în rândul tinerilor, s-a ajuns la concluzia că
geneza delincvenţei juvenile nu se datorează existenţei unui singur factor, ci a unui
complex de factori interdependenţi. Atât factorii psihologici cât şi cei sociali sunt

2
consideraţi importanţi influenţând, în mare măsură, socializarea şi integrarea în
universul adulţilor. Dacă sunt luaţi în considerare factorii psihologici, „sunt privite
drept cauze ale delincvenţei juvenile decalajul dintre maturitatea fizică şi cea psihică,
ostilitatea şi chiar agresivitatea faţă de generaţia precedentă, reacţiile violente la starea
de insecuritate, anomaliile psihice, tarele ereditare etc.” (Banciu, Rădulescu,
Teodorescu, 2002, p.178) Conform autorilor N. Mitrofan, V. Zdrenghea şi T. Butoi, în
categoria factorilor psihologici intră: deficienţa intelectuală, tulburări ale afectivităţii,
tulburări caracteriale. (1992) Tinerii care au carenţe în dezvoltarea psiho-intelectuală
nu au capacitatea de a anticipa consecinţele şi implicaţiile acţiunilor întreprinse, de a
realiza discrepanţa dintre propriul comportament şi normele sociale, aşadar sunt
predispuşi unei conduite delincvente. Potrivit lui Mircea-George Botescu,
„instabilitatea emotivă se asociază de obicei cu agresivitatea având ca rezultat
scăderea pragului delincvenţial şi săvârşirea unor infracţiuni prin acte de violenţă”
(2004, p.52) Tinerii care suferă de tulburări ale afectivităţii nu sunt capabili să
stabilească relaţii adecvate cu cei din jur, fiind instabili din punct de vedere
comportamental. În ceea ce priveşte tulburările caracteriale, delincventul minor nu a
atins acel prag al maturizării crucial în acceptarea normelor social-juridice şi morale,
aflându-se în discordanţă cu mediul social.
Dacă explicaţiile psihologice ale cauzelor emergenţei delincvenţei juvenile
pun accentul pe particularităţile psihice caracteristice etapei confuze a adolescenţei,
cele sociologice acordă un rol esenţial condiţiilor vieţii sociale, a rolului agenţilor
socializatori în modelarea comportamentului minorului aflat „în derivă”. „În acest
context, delincvenţa juvenilă nu mai este privită ca o tulburare a personalităţii sau ca o
incapacitate a tânărului de a se adapta condiţiilor în care trăieşte, ci ca un efect
nemijlocit al deficienţelor şi disfuncţiilor structurii sociale, al conflictelor existente în
cadrul sistemului social” (Banciu, Rădulescu, 2002, p.97) Aceeaşi autori afirmă că
abordarea sociologică a acestui fenomen pune accentul „pe tensiunea existentă între
devianță şi conformitate, schimbare şi stabilitate socială, conflict şi cooperare,
delincvenţa juvenilă reprezentând o formă de protest apocaliptic al tinerilor contra
inegalităţilor şi barierelor sociale din societatea adulţilor.” (idem)
Disfuncţionalităţile agenţilor de educare şi socializare îşi lasă amprenta
asupra conduitei tânărului, acesta nefiind inserat în mod adecvat în societate. Familia
reprezintă principalul agent socializator, cea care are dificila misiune de a forma
personalitatea copilului. Când această misiune nu este îndeplinită, tinerii ajung să

3
săvârşească, de cele mai multe ori, abateri de la normele de convieţuire socială. În
analiza disfuncţiilor care pot apărea în mediul familial, Mircea-George Botescu ia în
considerare atât familiile dezorganizate, cât şi cele organizate, însă în care predomină
un climat fie conflictual, fie hiperautoritar sau hiperpermisiv. (2004, p.56-65) Datorită
familiei, viitorul adult se poate integra în societate ca membru activ al acesteia,
conştient de drepturile dar şi de îndatoririle ce-i revin. Autorii lucrării „Psihologie
judiciară” susţin faptul că atmosfera din familiile dezorganizate îi determină pe copii
la adoptarea unor acte antisociale, divorţul părinţilor cauzând copiilor serioase
tulburări afective şi comportamentale. (Mitrofan, Zdrenghea, Butoi, 1992) Conform
celor scrise de D. Banciu şi S. M. Rădulescu, „cele mai multe acte deviante comise de
minori au ca sorginte tendinţa de evaziune dintr-un mediu familial dezorganizat,
lipsit de resurse afective sau morale şi caracterizat de un stil de educaţie carenţat,
păcătuind fie prin excese sancţionatorii, fie prin indiferenţă totală manifestată faţă de
problemele de viaţă ale minorilor.” (2002, p.84) Această precizare face referire la
climatul familial hiperautoritar şi la cel hiperpermisiv, ambele având efecte negative
asupra procesului de formare a personalităţii minorului. În cazul primei situaţii, în
care unul dintre părinţi, sau chiar ambii se caracterizează printr-un comportament
excesiv de sever, de rigid, copilul acumulează frustrări de care se va elibera prin
acţiunile agresive orientate către alţii. În cazul situaţiei în care părinţii sunt excesiv de
protectori şi de permisivi există riscul ca tinerii să devină capricioşi, cu tendinţe de
exacerbare a eului, nefiind capabili să suporte nicio frustrare venită din afara sferei
protectoare a părinţilor. „Valorile morale ale familiei sunt premise esenţiale pentru
realizarea unei socializări optime a adolescenţilor, însă ele trebuie suplimentate printr-
un proces de socializare adecvat şi prin intermediul unor alte instante socializatoare şi
ele extrem de importante, şi anume şcoala şi grupul de prieteni.” (Botescu, 2004,
p.65)
Scoala reprezintă un factor educativ primordial în asimilarea de către tânăr a
normelor de conduită dezirabile, în formarea unui bagaj informativ folositor pe
parcursul vieţii. Nu de puţine ori, această instituţie care ar trebui să încurajeze
creativitatea, unicitatea copiilor, „urmăreşte cu obstinaţie standardizarea şi
uniformizarea comportamentului moral al adolescenţilor.” (Banciu, Rădulescu, 2002,
p.15) O altă greşeală pe care învăţătorii o fac este atunci când tratează discriminatoriu
elevii, marginalizându-i şi etichetandu-i drept „elevi problema”. Este ştiut faptul că
„dramatizarea raului, constând în etichetarea unui tânăr deviant, capăta o importanţă

4
deosebită în evoluţia identităţii acestuia” (Banciu, Rădulescu, Teodorescu, 2002,
p.163). Potrivit teoriei „etichetării sociale”, în momentul în care societatea aplică o
anumită etichetă unei persoane, aceasta se va comporta ca atare, aşadar etichetarea
minorului drept deviant îl împinge către o carieră delincventă pe care acesta o acceptă
ca fiind singura alternativă posibilă. Atunci când şcoala nu îşi îndeplineşte rolul său
de agent de învăţare, există riscul ca elevul să recurgă la evaziune şcolară. Ilustrativă
în completarea acestei idei este următoarea frază care face referire la: „motivaţiile
hedoniste ale comportamentului de evaziune al adolescentului, gustul spre risc care-l
dirijează spre aventură şi anturaje nefaste, şi alte manifestări (nonconformismul în
ţinută sau limbaj, fumatul sau consumul de alcool) care-i conferă conştiinţa
autonomiei şi sentimentului independenţei faţă de adult” ( Banciu, Rădulescu 2002,
p.14)
Ca urmare a abandonului şcolar, sau a şcolarizării incomplete, tinerii nu
sunt capabili să dobândească un statut socio-economic adecvat, fapt care îi împinge
către realizarea unor acte antisociale. Din cauza disfuncţionalităţii mediului şcolar şi
al celui familial, atracţia străzii devine puternică, aşadar elevul se afiliază unor găşti
care realizează o „socializare secundară”, a căror conduita îl împing, deseori, pe
tânărul dezorientat, la comiterea unor acte delincvente. „Perioada adolescenţei se
caracterizează, printre altele, prin orientarea tânărului spre diverse grupuri de referinţă
(grup de prieteni, de stradă), care-i permit afirmarea de sine şi concretizarea dorinţei
lui de a se emancipa de autoritatea familiei şi a şcolii.” (idem) Anturajul, grupul de
egali (ca vârstă, statut) devin o a doua casă pentru adolescentul care are sentimentul
apartenenţei, a siguranţei şi a libertăţii. A. Neculau consideră că „bandele stradale
oferă adolescentului confort psihic şi securitate mai mult decât grupurile şcolare
conformiste, sau decât familia”, oferindu-i-se „sentimentul importanţei sociale”,
„iluzia că este cineva”. (Neculau, 1977) Ca urmare a acestor sentimente, tânărul se
identifică cu noul mediu şi asimilează normele, valorile, conduitele anturajului,
indiferent de periculozitatea acestora, fără a poseda sentimentul culpabilităţii ca
rezultat al încălcării normelor sociale.
Mass-media reprezintă un alt factor important în modelarea conduitei
minorului. Teoria „învăţării sociale”, propusă de Albert Bandura, susţine că
agresivitatea apare ca rezultat al unui proces de învăţare socială. (Chelcea, 2008) Prin
observarea şi imitarea celor expuse în presa scrisă sau mai ales în televiziune există
riscul ca tinerii să dobândească un comportament agresiv care poate constitui premisa

5
unei existenţe delincvente. Conform celor relevate de către Mircea-George Botescu în
lucrarea intitulata „Prevenirea delincvenţei juvenile”, „într-o anchetă efectuată într-o
închisoare pe un lot de 208 deţinuţi a reieşit ca 9 din 10 deţinuţi recunosc că au învăţat
noi trucuri din programele TV şi 4 din 10 afirmă că au încercat să pună în practică
modelele de acţiune criminală oferite de televiziune.” (2004, p.75)
Consumul de alcool şi droguri reprezintă o condiţie în comiterea
infracţiunilor care nu trebuie omisă. Personalitatea tinerilor consumatori de substanţe
interzise se degradează progresiv, până când aceştia ajung la stadiul de indiferenţa
chiar faţă de propria lor viaţă. Labilitatea emoţională, slaba inserţie socio-profesională
şi familială îi conduce pe tineri către delincvenţă.
Conturarea personalităţii adolescentului este dependentă de valorile, normele
pe care acesta le-a asimilat în familie, în şcoală, în grupul de prieteni, adică în acele
instanţe de socializare şi de învăţare care exercită cele mai penetrante influenţe asupra
modelării şi evoluţiei conştiinţei sale morale. Delincvenţa apare, asadar, fie ca urmare
a socializarii imperfecte datorată unor climate familiale si şcolare inadecvate, fie ca o
consecinţă a unei socializari negative a cărei valori conduc minorul către o conduită
ce se abate de la normele social recunoscute.

6
 Bibliografie

v Banciu, D., Rădulescu, S., M. (2002) Evoluţii ale delincvenţei juvenile în

România.Cercetare şi prevenire socială. Bucureşti:Lumina Lex
v Banciu, D., Rădulescu, S., M., Teodorescu, V. (2002) Tendinţe actuale ale
criminalităţii în România. Bucureşti:Lumina Lex
v Botescu, Mircea-George (2004) Prevenirea delincvenţei juvenile.
Bucureşti:Cartea Universitară
v Chelcea, S. (coord.) [2006] (2008) Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii.
Iaşi:Polirom
v Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T. (1992) Psihologie judiciară.
Bucureşti:Ed. Sansa
v Neculau, A. (1997) Grupurile de adolescenţi. Bucureşti:Ed. Didactică şi
Pedagogică