Unitatea de învăţare I.4. Conștiința juridică.

Cuprins
I.4.1. Ce este conștiința morală?
I.4.2. Ce este conștiința juridică?
I.4.3. Poate fi conștiința juridică alterată?
I.4.4. Poate fi conștiința juridică bolnavă?

I.4 Conștiința juridică.

Secţiunea permite familiarizarea studenţilor cu conceptul de conștiință
juridică.

I.4. Competenţele unităţii de învăţare

Aprofundarea tematicii permite intelegerea dezbaterilor privind noțiunea
de conștiință morală și conștiință juridică.

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 2 ore.

I.4.1. Ce este conștiința morală?

Pentru a lămuri ce este conștiința juridică va trebui mai întâi să lămurim ce este
conștiința.
Conștiința a fost numită al șaselea simț, „simțul intim”, căruia noi îi datorăm
cunoașterea vieții noastre interioare1.
Trebuie făcută distincția între conștiința psihologică, care se referă la trăirile psihice ale
individului, fără a le raporta la noțiunile de bine și rău, și conștiința morală, care are în vedere
raportarea acțiunilor omului la aceste concepte. Conștiința psihologică presupune doar
cunoașterea de către individ a trăirilor sale interioare, în timp ce conștiința morală e ca un
martor, ca o terță persoană care „judecă” faptele bune sau rele ale individului (de unde
denumirea de „cum scio”, respectiv „con” = „împreună” și „știință” = „a ști”, adică a ști
împreună cu altcineva).
Împărțirea asta în conștiință psihologică și conștiință morală are însă doar un scop pur
didactic și teoretic, deoarece în realitate conștiința se manifestă ca un întreg, ca un tot unitar.
Emblematic pentru deosebirea dintre aceste două feluri ale conștiinței este exemplul dat de
Socrate, care a imaginat un tribunal compus din copii, în fața căruia un bucătar a chemat pe un
doctor și l-a acuzat spunând: „acesta-i omul care vă taie, vă arde, vă impune regim alimentar, vă
1
I. Bunea, Fenomenologia conștiinței morale, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010, p. 19.
dă medicamente amare, vă pune restricții la dulciuri etc.”. În nepriceperea lor, copii au dat
dreptate bucătarului, osândind măsurile doctorului, în dauna sănătății lor, știut fiind că, dacă
doctorul taie, arde sau impune regim alimentar, o face în scopul bun de a salva sănătatea
bolnavului2. Dacă am pierde din vedere binele urmărit de acțiunile umane, adică dacă ne-am
orienta doar după conștiința psihologică, am judeca acțiunile oamenilor precum acești copii.
Dacă am avea însă în vedere conștiința morală, care filtrează toate acțiunile prin prisma binelui
și răului, am judeca în alt mod acțiunile noastre și ale celorlalți.
Despre conștiința morală Juvenal zice că e un bici ascuns care lovește ca un călău
sufletul, un martor al nelegiuirii ce sălășluiește în inimă zi și noapte;3 Socrate vorbea de un
daimon lăuntric – un fel de divinitate – prin care el știa, era avertizat dacă ceea ce făcea era bine
sau nu: „...am în mine ceva divin, un spirit... Duhul acesta este sădit în mine însă de copil și îmi
apare ca un glas și, îndată ce se arată, mă împiedică de la ce am de gând să fac, însă nu mă
împiedică niciodată la ceva...”4; Aristotel vede în conștiință elementul caracteristic ce
deosebește pe om de animal: „Căci aceasta este deosebirea particulară a omului de animale,
că numai ei poartă întrânșii sentimentul de bine și rău, de drept și nedrept și de ce e asemenea
acestora”5; Cicero spune, referitor la conștiință: „Pe fiecare îl îngrozesc gândurile rele și
mustrările conștiinței. Acestea sunt neadormite, furii lăuntrice pentru păcătoși” (Pro. Rosc.
24,67)6; apostolul Pavel spune, de asemenea, că „Lucrarea legii este scrisă în inimile lor, căci
despre asta le dă mărturie cugetul lor și gândurile lor care sau se învinovățesc sau se
dezvinovățesc între ele” (Romani 2, 15). Așadar, în această concepție, este bine ceea ce aprobă
conștiința și este rău ceea ce condamnă conștiința.
Aceasta nu înseamnă că, în esență, conștiința morală ar fi un instinct, așa cum credea
Rousseau, deoarece: conștiința nu este total înnăscută, ca instinctul; conștiința nu este imediat
perfectă în funcțiunea ei ca instinctul, ci este perfectibilă și educabilă; conștiința nu este
imutabilă sub toate raporturile, dovadă fiind variațiile ei istorice; conștiința nu este infailibilă7.
În plus, nu conștiinșa oricărei persoane poate fi un astfel de „instrument de măsurare” a binelui
și răului, ci doar conștiința oamenilor onești, a celor care și-au cultivat valorile de bine,
dreptate, echitate etc. Altfel, pentru ceilalți, conștiința poate fi și un „martor mincinos”, care să
aprobe acte contrare moralei.
Kant credea că normele morale sunt tot o creație a conștiinței, pe care o identifica cu
rațiunea practică: „Rațiunea pură este în sine practică și dă omului o lege universală pe care noi
o numim legea morală”8. Așa cum am arătat, cei mai mulți gânditori nu au fost de acord cu
această susținere a lui Kant, că legea morală este o creație a rațiunii, și nici cu susținerea că
originea conștiinței ar fi una pur rațională. Conștiința joacă mai degrabă rolul de „judecător”
decât acela de „legiuitor” al legii morale, iar judecătorul nu poate fi și legiuitor în același timp,
ci el judecă pe baza unor legi care nu îi aparțin, ci sunt date de altcineva. Conștiința este doar un
martor al existenței acestor legi morale, care își au sursa în altă parte decât în rațiunea omului.
Așa cum s-a spus, dacă n-ar exista conștiința, n-ar exista o punte de legătură între lege și faptă;

2
Idem, p. 32-33.
3
N. Mladin, op.cit., p. 170.
4
Platon, Apărarea lui Socrate, trad., p. 38, apud. I. Bunea, op.cit., p. 44. Important de subliniat că Socrate susține
că, deși îl avertizează, acet „ceva divin” nu îl împiedică să săvârșească răul, adică el are liberul arbitru de a comite
răul.
5
Aristoteles, Politica, trad. P. 22, apud. I. Bunea, op.cit., p. 45.
6
I. Scriban, Curs de teologie morală, p. 224, apud. I. Bunea, op.cit., p. 45.
7
V. Iordăchescu, Filosofia morală. Partea generală, Iași, 1939, apud. I. Bunea, op.cit., p. 85.
8
I. Kant, Critica rațiunii practice, trad. D.C. Amzăr și R. Vișan, p. 31, apud. I. Bunea, op.cit., p. 33.
de fiecare dată ar trebui să căutăm legea, să cercetăm dacă trebuie să facem sau nu o faptă, pe
când în felul acesta, conștiința ne spune îndată dacă o faptă e bună sau nu9.
Așadar, cu privire la conștiința morală ar trebui precizat că ea nu este exclusiv rezultatul
rațiunii, ci la formarea ei contribuie atât rațiunea, cât și sentimentul și voința, adică toate
puterile sufletului omenesc. Rațiunea își justifică necesitatea și utilitatea unei acțiuni morale,
inima se însuflețește și te îndeamnă s-o înfăptuiești, dar piedicile de trecut sunt mari și grele și
îți impun anumite renunțări la deprinderi inveterate, de aceea doar o voință puternică te ajută să
treci peste aceste greutăți și îți asigură realizarea moralității10.
Un bun exemplu al afirmației potrivit căreia conștiința morală își are izvorul în altă parte
decât în rațiune este cel al lui Raskolnikov, eroul romanului „Crimă și pedeapsă”, scris de
Dostoievski. Acessta era un student sărac căruia rațiunea i-a spus că poate să omoare o bătrână
cămătăreasă, pe care o considera „un parazit” inutil pentru societate, ca în felul acesta să
salveze mii de vieți prin binele pe care îl va face ulterior, după ce-și va finaliza studiile.
Rațiunea îi spune „Omoar-o și i-ai banii; cu ajutorul lor o să te dedici după aceea slujirii întregii
omeniri, cauzei comune... Pentru o viață – mii de vieți salvate din putrezire și descompunere. O
singură moarte - și sute de vieți în locul ei...”11. Deși părea logic din punct de vedere utilitarist
acest mod de a pune problema, după ce a comis crima Raskolnikov a început să fie chinuit de
conștiință, care îl determină în final să-și mărturisească crima și să-și ispășească pedeapsa. Or,
dacă la originea conștiinței ar sta doar rațiunea, eroul romanului nu ar fi avut niciun motiv să fie
mustrat de conștiință pentru crima comisă. Concluzia care poate fi trasă de aici, valabilă și
pentru profesionistul din domeniul dreptului, este aceea că nu întotdeauna rațiunea este
infailibilă în materie de judecată morală, ci, oricât de logice ar părea argumentele ei, aceasta
este supusă greșelii.
Aceasta nu înseamnă că este corect ceea ce susțin evoluționiștii cu privire la conștiință,
respectiv că aceasta ar fi doar o achiziție târzie a omului, că ea ar fi exclusiv rezultatul evoluției
societății și a influenței pe care mediul social a avut-o asupra individului, adică ar fi ceva
învățat. Există o parte a conștiinței care este înnăscută și o parte care este formată ulterior, prin
evoluția societății și prin educație. Altfel nu ne-am putea explica existența unor acte ale
conștiinței morale în medii sociale ori în societăți foarte potrivnice acestora, în medii
degradante, promiscue, etc..

I.4.2. Ce este conștiința juridică?

Există autori, mai cu seamă juriști, pentru care aspectul etic sau moral în aplicarea
dreptului este cuprins în conceptul de conștiință juridică; se consideră că elementele centrale
ale conștiinței juridice ar fi ideea și sentimentul de dreptate ale unei clase și că din ea ar emana
și dreptul pozitiv, adică actele normative adoptate de legiuitor12. În ce privește această din urmă
afirmație, considerăm că realitatea ne dovedește că sunt multe legi care nu par a fi izvorâte din
ideea de dreptate, ci dintr-o conjunctură de moment ori din interesul unei categorii restrânse de
persoane.
Conștiința juridică este o variantă a conștiinței morale, fiind o aplicație a acesteia din
urmă în domeniul juridic. Despre conștiința juridică nu se vorbește de foarte mult timp, dar

9
N. Mladin, op.cit., p. 171.
10
I. Bunea, op.cit., p. 64.
11
F.M. Dostoievschi, Crimă și pedeapsă, trad. 59-60, apud. I. Bunea, op.cit., p. 23.
12
A. Sibana, Despre etica juridică a practicienilor din domeniul dreptului, în în Etică și cultură profesională, de I.
Copoeru, N. Szabo (coordonatori), Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2008, p. 194.
natura ei și problemele ridicate sunt aceleași cu cele ale conștiinței morale. Ea s-a dezvoltat
odată cu dezvoltarea statului și dreptului, începând cu triburile primitive, când morala era
aplicabilă doar între membrii aceluiași trib, până în prezent când aceasta trece dincolo de
granițele statelor și dincolo de naționalități, de religii etc. Astfel, s-a spus că la popoarele mai
înaintate în civilizație, unitatea socială e mai mare, națiunea ia locul tribului, deci se lărgește și
cercul oamenilor care nu trebuie lezați și în felul acesta câștigă tot mai mult teren învățătura că
datoriile față de semeni sunt datorii universale, fără restricții de patrie sau rasă13.
În toată această evoluție a societății, conștiința morală a însoțit procesul de elaborare a
legilor și de aplicare a acestora. Așa cum s-a spus, fără îndoială că formulele legilor pozitive vin
din afară, constituie sfârșitul unei opere legislative ce se desfășoară în afară; au însă rădăcini și
mai ales un sol admirabil în conștiința morală14. Că aceasta este un instrument util atât
judecătorului cât și celorlalți profesioniști ai dreptului și tuturor persoanelor rezultă și din cele
spuse de J.J. Rousseau despre conștiință că: „În fundul sufletelor există un principiu înnăscut de
dreptate și de virtute, pe temeiul căruia, împotriva propunerilor noastre maxime, judecăm
acțiunile noastre și ale celorlalți ca bune sau rele. Acestui principiu i se zice conștiință”15.
Dacă ceilalți participanți la proces sunt mai interesați să obțină o soluție avantajoasă
pentru ei decât una dreaptă, iar din cauza aceasta nu aud foarte clar glasul conștiinței care le
spune ce este drept și ce nu, judecătorul nu poate să înăbușe glasul acesteia, lăsându-se sedus de
oratori. Astfel, Eschines (314 î.Hr.), rivalul lui Demosthenes, într-o cuvântare împotriva lui
Ktesiphon, spune că dacă judecătorul se lasă mișcat de cuvântarea oratorului „atunci îl
urmărește jurământul pe care l-a făcut înaintea exercitării oficiului, și-l chinuiește”, arătând că
în Grecia s-au sinucis mulți judecători, fiind mustrați de conștiință pentru sentințele nedrepte pe
care le-au dat16.
Având în vedere cele arătate anteror cu privire la conștiință, se poate constata că aceasta
este supusă tot timpul unor asalturi prin care se încearcă înșelarea ei, fie că ele provin din
interiorul individului, fie din afară. Acest lucru e valabil cu atât mai mult în cazul judecătorului.
Cum s-a spus, „dar dacă conștiința poruncește judecătorului această justiție distributivă care
constă în a da fiecăruia ceea ce i se cuvine, cât de grea este această sarcină în mijlocul patimilor
ce se află în mișcare înaintea tribunalului său și atunci iarăși conștiința îi va veni în ajutor; își va
da cu părerea fără favoare, fără deosebire de persoane sau de interese; el nu va intra sub nici una
din aceste priviri particulare care răpesc egalitatea legii pe care el este dator a o da tuturor fără
distincție; el se va sili totdeauna de a se arăta liber de prejudecăți, lipsit de patimă căci numai
prin aceasta se socotește vrednic de a judeca și pe ale celorlalți; el își va da părerea, însă fără
iuțeală și după o scumpă cercetare pentru că o hotărâre dată în grabă adesea [este] urmată de
căință; își va aduce aminte că acela care judecă, primejduiește mai mult decât cel ce se
judecă”17.

I.4.3. Poate fi conștiința juridică alterată?

Am arătat anterior că nu există o diferență de natură între conștiința morală și conștiința
juridică, cele două având aceeași substanță, chiar dacă se prezintă în forme diferite. Așadar,

13
I. Bunea, op.cit., p. 80.
14
Émile Mersch, L'obligation morale, p. 93, 97, apud. I. Bunea, op.cit., p. 38.
15
J.J. Rousseau, Émile, trad. Vol. II, p. 149, apud. I. Bunea, op.cit., p. 46.
16
I. Bunea, op.cit., p. 48.
17
A. Aman, Logică judecătorească sau Tratat de argumente legale urmată de logica conștiinței, Ed. Sim Art,
Craiova, 2007, p. 59.
despre alterarea conștiinței juridice putem vorbi în aceleași situații ca în cazul alterării
conștiinței morale.
În concepțiile care consideră conștiința morală ca ceva înnăscut, se consideră că aceasta
nu poate fi alterată niciodată. Cele care cred că ea este ceva dobândit, învățat de la societate,
consideră că ea poate fi alterată, deoarece societatea poate să considere morale și lucruri care
sunt departe de ceea ce în mod unanim este astăzi considerat ca fiind moral (de exemplu,
societățile primitive care vedeau ca fiind un act moral jertfele umane aduse zeilor sau omorârea
bătrânilor care nu se mai puteau îngriji singuri).
În opiniile care văd în conștiință ca având o parte înnăscută și o parte dobândită prin
educație, aceasta poate fi alterată, dar nu anihilată complet. Potrivit scriitorului patristic
Tertulian „conștiința poate fi acoperită de întuneric, fiindcă nu este Dumnezeu, dar nu poate fi
nimicită, fiindcă e de la Dumnezeu”18.
Totuși nu putem să nu observăm că în materie morală sunt multe divergențe cu privire la
ceea ce este moral și ceea ce este imoral. Cum se explică aceste divergențe, într-un domeniu
care ar trebui să normeze viața morală a oamenilor? Credem că în același mod în care se explică
și divergențele între oameni cu privire la ceea ce este drept și ceea ce este nedrept ori cu privire
la ceea ce este legal și ceea ce este ilegal. Adică răspunsul constă în aceea că legile morale, ca și
cele juridice, sunt unele practice, nu teoretice; ele urmăresc să impună anumite reguli practice
de comportament, nu să descrie niște fenomene din natură, așa cum sunt legile științifice despre
natură (legile fizice, chimice etc.). Așa cum s-a spus „...concluziile în ordinea practică nu au
caracter de generalitate, nici de necesitate, așa cum se întâmplă în cazul principiilor. Variațiile
în această direcție, sunt pricinuite și de perspectiva din care se face cercetarea; dacă cel care o
întreprinde este stăpânit de anumite prejudecăți sau suferă de incapacitate, cercetarea se va
solda cu rezultate slabe; unii vor persista în ignoranță, alții se vor împărți în tabere opuse,
desigur din cauza dificultăților de soluții particulare rezultate din delicatețea și complexitatea
problemelor”19.
Toate acestea sunt valabile nu doar în domeniul moralei, ci și în ceea ce privește
cercetarea juridică ori soluționarea problemelor de drept. Este la fel de valabilă și pentru
conștiința juridică, afirmația că „La același om, conștiința variază, uneori de la oră la oră, fie
datorită pasiunilor, fie unei idei fixe, fie oboselii sau unui exces de mâncare și băutură.”20
Important este ca juristul să găsească niște repere fixe, după care să se poată ghida întotdeauna
când are astfel de tendințe contradictorii. Aceste repere fixe nu le va găsi decât dacă va cultiva
în mod constant adevărurile morale, dacă se va informa cu privire la acestea, dacă va reflecta
permanent la ele. Dacă nu reușesc toți să ajungă la aceleași concluzii cu privire la diferite
probleme etice sau morale nu înseamnă că nu ar exista legi morale ori că nu ar exista conștiință
morală, ci că ei și-au cultivat în mod diferit aceste lucruri. Cum s-a spus, „Nu toți ochii sunt în
mod egal deschiși luminii, nu toate voințele sunt la fel de docile legii; se poate spune că n-ar fi
una și aceeași lumină și n-ar fi aceeași lege pentru toți?”21
Așa se explică și alterarea conștiinței, când elementele achiziționate, rezultate dintr-o
educație greșită, s-au suprapus normelor apriorice ale conștiinței, covârșindu-le și eclipsându-le,
dând astfel o direcție strâmbă vieții umane22.

18
Apud. I. Bunea, op.cit., p. 108.
19
A. Chollet, Conscience, în Dictionaire de Theologie Catholique, col. 1167 – 1168 apud. I. Bunea, op.cit., p. 138.
20
Ibidem.
21
Fr. Bouillier, La conscience vraie, Paris, 1992, p. 243-244, apud.I. Bunea, op.cit., p. 146.
22
I. Bunea, op.cit., p. 147.
 I.4.4. Poate fi conștiința juridică bolnavă?
Când o conștiință este alterată, dintr-unul din motivele expuse mai sus, nu înseamnă că
ea este bolnavă, ci doar că nu este capabilă să dezvăluie în întregime conținutul legii morale,
adică să arate care act este moral și care este imoral. În acest caz, prin educare, conștiința poate
fi îndreptată.
Atunci când conștiința suferă însă de anumite tuburări care o împiedică să-și
îndeplinească menirea, se poate spune că aceasta este bolnavă, iar simpla educare nu mai este
suficientă să conducă la însănătoșirea ei. Ca toate bolile sufletului, bolile conștiinței se nasc din
anumite conflicte, fie de natură psihologică, fie de natură biologică ori psiho-socială.
În doctrină23 au fost considerate ca fiind maladii indirecte ale conștiinței: infantilismul
moral (oprire în dezvoltarea conștiinței morale, care duce la înțelegerea confuză a ideilor
morale), deviația cinică a conștiinței (cinismul extrem al tinerilor răufăcători, care adeseori
devin criminali), insensibilitatea morală sau nebunia morală (este o stare de egoism absolut,
care determină incapacitatea de a deosebi binele de rău și de a simți mustrarea conștiinței pentru
faptele rele), atonia sau ataraxia morală (domnia capriciilor, oscilațiile către rău – rar către
bine – au o mare amplitudine, impulsiile fiind foarte puternice) și depravarea morală (produsă
de impulsuri normale, dar de o intensitate excesiv de mare, care contrabalansează simțul moral
și uneori i se substituie în întregime); au fost considerate ca fiind maladii directe ale conștiinței
morale: scrupulul (scrupulozitatea în ceea ce privește amănuntele, în dauna esențialului) și
laxismul (o anestezie morală care judecă ușor ceea ce este grav, permite ceea ce în mod cert este
oprit, refuză a vedea binele pentru a nu trebui să-l facă).
În ceea ce privește maladiile directe ale conștiinței, credem că scrupulul își are originea
în frică (frica exagerată de consecințele greșelii), în timp ce laxismul își are originea în
cultivarea exagerată a plăcerii (refuzul de a renunța la orice plăcere, inclusiv la comoditate).
În cazul maladiilor indirecte și al maladiilor directe vindecarea lor nu se poate realiza
decât prin exerciții repetate de disciplinare a voinței ori prin urmarea unor cursuri de dezvoltare
personală ori seminarii de specialitate cu sprijin din partea unui psiholog.
Toate aceste maladii ale conștiinței morale îl pot efecta și pe profesionistul dreptului,
afectându-i în același mod conștiința juridică. Profesionistul dreptului poate fi afectat la fel de
bine în activitatea sa de infantilism moral ori de o deviație cinică a conștiinței juridice, după
cum poate fi afectat de scrupulozitate sau laxism în judecarea problemelor de natură morală, pe
care le are de soluționat.

Exemple de citate relevante:

Martorul nostru este zeul, adică propria conştiinţă. Marcus Tullius Cicero (106-
43 î.Hr.)
Rănile conştiinţei nu se cicatrizează niciodată de tot. Publius Syrus (secolul I
î.Hr.)
De zvonuri se tem mulţi, dar de conştiinţă, numai puţini. Pliniu cel Tânăr (Gaius
Plinius Caecilius Secundus) (61-aprox. 114)

23
Idem, p. 165-176.
 Să ne reamintim...
1. Denumirea de „cum scio”, respectiv „con” = „împreună” și „știință” = „a ști”,
adică a ști împreună cu altcineva.
2. Când o conștiință este alterată, nu înseamnă că ea este bolnavă, ci doar că nu este
capabilă să dezvăluie în întregime conținutul legii morale, adică să arate care act este
moral și care este imoral..

Rezumat
Conștiința juridică este o variantă a conștiinței morale, fiind o aplicație a acesteia din
urmă în domeniul juridic. Despre conștiința juridică nu se vorbește de foarte mult
timp, dar natura ei și problemele ridicate sunt aceleași cu cele ale conștiinței morale.
Ea s-a dezvoltat odată cu dezvoltarea statului și dreptului, începând cu triburile
primitive, când morala era aplicabilă doar între membrii aceluiași trib, până în
prezent când aceasta trece dincolo de granițele statelor și dincolo de naționalități, de
religii etc.

Test de evaluare a cunoştinţelor

Împotriva unui candidat la Institutul Naţional al Magistraturii a fost formulata

anterior o plangere cu privire la comiterea unei infractiuni de fals. Procurorul a
dispus scoaterea de sub urmarire penala si aplicarea unei sanctiuni administrative
cu amenda. Începand procedura de numire ca magistrat, candidatul sesizeaza
procurorul ierarhic superior pentru infirmarea din oficiu a acestei solutii.
Procurorul în cauză dă dreptate candidatului și schimbă soluția într-una mai
favorabilă, pe motiv că nu există latura subiectivă a comiterii infracțiunii. Soluția
finală nu a fost contestată. Cu toate acestea, candidatul respectiv nu a fost admis
în magistratură, pe motiv că soluția finală nu e bună şi că acesta nu îndeplineşte
condiţia bunei reputaţii pentru această profesie. Este corectă această decizie?24

24
Răspuns posibil: A se vedea Sistemul juridic din Romania - raport independent - septembrie 2006: Cap II -
Consiliul Superior al Magistraturii - SoJust - Societatea pentru Justitie, publicat pe site-ul www.dreptonline.ro,
ultima vuzualizare la 19.10.2016.