Subiecte Morala

AN IV, Sem I

1. Conștiința morală - limba latină și limba greacă

Etimologic, noțiunea de conștiință derivă din:
- Lb latina constientia de la prepozitia cum - cu si subst. scientia - stiinta = cu
știință
- Lb greaca συνείδησis
Cum ne sugerează termenul latin conscientia și termenul grecesc συνείδησis, conștiința
morală presupune o cunoaștere relațională sau o împreună cunoaștere, adică o
cunoaștere a faptelor prin raportarea lor la un principiu obiectiv.
În Teologia Morală există o pluralitate de definiții ale conștiinței morale, însă ideea
principală care unifică toate definițiile este aceea că prin conștiința morală omul își
depășește sinele său egoist și-și evaluează faptele în funcție de un principiu superior –
legea morală – care se manifestă în conștiința sa, o dată cu dobândirea conștiinței de
sine.

Cu ajutorul terminologiei grecești, filosofia scolastică făcea distincția între nucleul moral
al conștiinței și conștiința propriu-zisă:
- συνείδησης – συν = împreună, είδησης = cunoaștere
- συνθείρησης – συν = împreuna, θείρησης = nucleul cunoștinței morale

2. Care este distincția dintre conștiința psihologică spontană și conștiința psihologică

reflectată?

Constiinta psihologică spontana este un dat primar, nediferențiat, o trăire spontană în

care se află resorturile întregii vieți psihice. Se referă la toate actele spontane, la trăirile
înconștiente și subconștiente.
Constiinta psihologică reflectată apare atunci cand Eul se dedublează, pentru a se
analiza pe sine însuși, se întoarce spre sine, si ea a fost asemănată de psihologi cu o făclie
care luminează doar o parte a vieții psihice și anume conștientul.

3. Prin ce se deosebește actul psihic inconștient de actul psihic subconștient?

Când între trăirile sau actele psihice și Eu nu există o legătură, atunci Eul nu are
conștiința acelor acte, denumite acte inconștiente, instinctive sau subconștiente, adică
automate.

1
 Actul psihic inconștient este reprezentat de totalitatea actelor psihice sau a trăirilor pe
care le realizăm în mod greșit, fără a ști că greșim, sau în mod bun, fără să realiză că
facem bine. Suntem absenți din punct de vedere al conștientizării realizării acelor acte
sau trăiri, sunt doar acte instinctive, reflexive. Spre exemplu respirăm fără a ne fi învățat
cineva să facem acest lucru.
Actul psihic subconștient este reprezentat de un act automat, la baza căruia stă un act
conștient, voit, dar care repetat se transformă în act subconștient. Spre exemplu învățăm
să conducem treptat și conștient, dar repetând actul conducerii ne intră în subconștient și
îl vom realiza pe baza cunoștințelor(acte și trăiri) din subconștient.

4. Care e diferența dintre conștiința psihologică și conștiința morală?

Conștiința morală nu se identifică cu conștiința psihologică, dar o presupune și o

include pe aceasta.
Conștiința morală raportează actele psihice la un principu obiectiv, la legea morală, pe
când conștiința psihologică raportează toate informațiile la Eu, informează Eul despre
stările și actele sale psihice.

5. Când conștiința morală se deosebește de conștiința religioasă?

Conștiința religioasă raportează faptele la existența lui Dumnezeu, pe când conștiința

morală raportează faptele la legea morală.
Ontologic, binele este legat de Dumnezeu, răul este separare de El.
 Prezența conștiinței morale se manifestă deja la un copil prin rușine, frică,
mulțumire, înainte ca un copil să fi fost învățat să gândească despre Dumnezeu.
 La un adult, conștiința morală poate continua chiar în absența faptului religios, însă
la un creștin care îl urmeză pe Hristos, legea la care raportează faptele sale libere și
conștiente este voința lui Hristos, manifestată prin cuvintle, atitudinile și faptele Sale
consemnate în Sfânta Evanghelie.

6. În ce context de viață putem vorbi de dimensiunea ecclesială a conștiinței morale?

Noi constatăm, și bunul simț constată, că orice conștiință morală autentică este legată
de ideea de Dumnezeu, adică de conștiința religioasă. Legea morală nu poate obliga
conștiința dacă ea nu are un caracter religios, dacă nu presupune o instanță morală absolută
care este Dumnezeu. Este adevărat că există oameni morali și în afara spațiului religios,
dacă moralitatea se identifică doar cu o viață echilibrată și calculată după criteriul utilului și
interesului. Nereligiozitatea este o excepție și nu o regulă în umanitate. În toate timpurile
și pretutindeni, omul a avut o credință, o religie și aceasta a structurat conștiința sa
morală.

2
 Întemeierea concretă a ordinii morale creștine a avut loc la Cincizecime, atunci când a fost
întemeiată Biserica, Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sf. Apostoli și ei au devenit „purtători
de Hristos”, adică biserici vii, trup al lui Hristos și templu al Duhului Sfânt. Prin aceasta
Fiul lui Dumnezeu este într-o „apropiere maximă de noi
Dimensiunea ecclesială a conștiinței morale se realizează prin Sfintele Taine ale
Biserici, care sunt lucrări tainice ale lui Hristos prin harul Duhului Sfânt. Așadar,
conștiința morală se leagă de conștiința Bisericii prin faptul că omul primește
conștiința trează a unirii cu Hristos prin harul Duhului Sfânt împărtășit prin Tainele
Bisericii.

7. Care sunt cauzele care pot influenta negativ judecata morala?

Factori de ordin subiectiv pot influența judecata morală.

Prima cauză fi condițiile exterioare și obiective în care ea se formează. Judecata poate
depinde de starea lucrurilor din această lume. Într-o lume marcată de păcat binele și răul nu
ni se prezintă într-o formă simplă și accesibilă tuturor. De aceea există riscul de a confunda
binele cu răul și a considera răul ca bine.
A doua cauză care ar putea da naștere la erori de judecată morală este inerentă
subiectului moral și de aceea este cu atât mai periculoasă. În starea de păcat, conștiința
se dedublează și apare un Eu inferior care vrea să înșele, să-și subordoneze Eul superior;
voința sa pervertită atrage mintea, iar inima încearcă să-și justifice dorințele rele elaborând
judecăți conforme cu înclinațiile sale.

8. În ce condiție erorile de judecată morală pot fi imputate unei persoane?

Erorile cele mai sincere sunt imputabile, totuși, omului care se afla în condiții de
cunoaștere, în condiții de libertate, alegând ceea ce face, dar și în condiții care iar fi permis
evitarea sau prevenirea acestor erori de judecată. Putem observa în Sfânta Scriptură că
sinceritatea este condiția sine qua non a moralității acțiunii, dar ea nu se confundă cu
adevărul însuși.
Adevărul moral nu a fost căutat și nici dorit din toate puterile și pe toate căile care au
fost deschise.

9. Care e legătura dintre conștiința morală și remușcările conștiinței în contextul judecaților

morale?

Conștiința poate fi înnăbușită un timp, însă la un moment dat, ea se trezește cu mai

multă putere și această trezire se identifică cu remuscările conștiinței.
Remușcarea este o manifestare a legii morale în conștiință și apare atunci când amintirea
unei fapte este dublată de descoperirea caracterului absolut imoral și odios al ei, de
3
 certitudinea consecințelor sale și de convingerea, însoțită de durere, că aceste consecințe
sunt ireparabile.
Remuscarea este o manifestare nemijlocită a datului primordial al conștiinței morale.
Reprezintă pedeapsa cea mai mare a celui vinovat, înainte de judecata însăși.
Remușcare este ultima etapă a consumării schismei interioare între conștiițna care
aprobă binele și condamnă răul și voința care săvârșește răul, prin urmare este o
manifestare a legii morale în conștiință.

10. Prin ce se deosebește scrupul general de un scrupul de compensație?

Scrupulul general privește, mai mult sau mai puțin, toate domeniile vieții morale și
provine dintr-o supraactivitate a conștiinței legate de o diminuare capacității de a trage
concluzii ferme.
Scrupulul de compensație Angoasa se manifestă asupra unor aspecte morale legate de
legea pozitivă. Efortul tensionat de a respecta în cele mai mici detalii o lege particulară
maschează relaxarea conștiinței în fața obligațiilor morale fundamentale, mai ales cele
care privesc iubirea față de aproapele și viața de rugăciune.
Deosebirea dintre ele este reprezentată de modul de tratare, scrupulul general se
poate trata cu ajutorul unui părinte spiritual plin de bunătate și ferm și care
cunoaște natura acelei maladii, iar scrupulul de compensație, nu poate fi tratat
decât printr-o întroarcere energică la datoriile cele mai importante față de care
scrupul își maschează neglijența.

11. Ce determină conștiința morală să devină conștiință laxă?

La polul opus al conștiinței scrupuloase sestă conștiința laxă.

Conștiința laxă se manifestă prin negarea obligației morale în săvârșirea unei fapte sau în
diminuarea gravității unei fapte imorale. Unii moraliști consideră că laxismul moral este
o paralizie și slăbire extremă a conștiinței morale, persoana nu mai simte regretul atunci
când săvârșește un păcat.
Cauzele care determină conștiința să devină laxă sunt:
1. Influența mediului în care trăiește o persoană;
2. Lipsa de reflecție asupra principiilor morale și lipsa de autoreflecție asupra
faptelor săvârșite, care au drept consecință formarea unor judecăți morale
eronate;
3. Repetarea unor fapte imorale care conduc la întărirea unor patimi și
transformarea lor într-o a doua natură a subiectului moral.

12. Cum definim voința? În sens general sau în sens restrâns?

4
 Intr-un sens general, prin voință înțelegem totalitatea actelor conștiente și inconștiente
prin care urmărim realizarea unui scop. Privind în acest sens, în cadrul acesteia nu intră
doar actele conștiente, ci și actele reflexe, instinctele si deprinderile sau automatismele.
In sens restrans intelegem functia sufleteasca prin care omul se decide in mod liber,
dupa o analiza a motivelor si scopurilor, sa faca sau sa nu faca o actiune.
Din această perspectivă orice acțiune voluntară cuprinde trei momente:
1. analiza motivelor și scopurilor;
2. Hotărîrea liberă pentru săvârșirea acțiunii;
3. Realizarea acțiunii pe plan obiectiv sau extern.

13. Constrângerea, Frica, Ignoranța, pasiunile și deprinderile sau obișnuițele ca obstacole ale
actiunilor morale.

Constrângerea, din perspectivă morală, este un act de violență pe care îl suferă cineva
împotriva voinței sale. Poate fi de natură fizică sau psihică, în ambele cazuri subiectul
nefiind pe deplin liber, deci nici responsabil din punct de vedere moral.
Frica este un sentiment profund provocat de un pericol real sau imaginar care ne
amenință. Din persăpectivă morală, când frica intuneca constiinta omului, paralizandu-i
vointa, suprimandu-i deci libertatea, ea inlatura responsabilitatea (actiunile) morala.
Ignoranța este lipsa de cunoaștere a principiilor morale pe care, de fapt, cel în cauză ar
trebui să le cunoască.
Se poate manifesta ca:
1. Ignoranță a principiilor sau a legii morale
2. Ignoranță sau necunoaștere a faptului că actele și acțiunile săvârșite nu sunt în
conformitate cu legea morală
În funcție de gradul ei, de cauzele care au determinat-o și de principiile față de care se
manifestă, subiectul poate fi considerat mai mult sau mai puțin responsabil.
Pasiunile
Dpdv psihologic, pasiunile sunt sentimente care pun stăpânire exclusivă pe sufletul unui
om, influențând profund actele și acțiunile voinței sale.
Dpv moral, pasiunile sunt fapte sau dorințe puternice, orientate spre anumite lucruri care
produc plăcere subiectului, dar uneori se opun desfățurării libere a voinței.
Deprinderile sunt, la origine, acte voluntare, care prin repetare au ajuns involuntare,
influentând în mod profund exercitarea libertății voinței.
Se împart în:
Bune nu sunt un obstacol în calea acțiunilor morale, pentru că a fi liber înseamnă a face
binele.
Rele sunt un obstacol și în funcție de modul în care s-au format, de gradul de participare
liberă a subiectului, se stabilește și responsabilitatea sa morală.

5
14. Exista vreo deosebire între sentimentul religios și emoția religioasă sentimentală?
Sentimentul religios nu se confundă cu emoția religioasă sentimentală.
Emoția sentimentală izvorăște din resursele organice ale eului și nu este decât o
sensibilizare a subiectului cu privire la un obiect.
Din momentul în care subiectul moral ia atitudine față de această mișcare a sensibilități, fie
acceptând-o, fie reprimând-o, ea devine sentiment.
Sentimentul este un act intern, dar are tendința de a se manifesta în „afară” în anumite
împrejurări oportune. Sentimentul nu este nici dorință, nici hotărâre de a „face” ceva.

15. Ce deosebire este între liberul arbitru și libertatea morala?

Libertatea morală înseamnă nu a face binele sau răul după voia fiecăruia, ci de a face
numai binele. Cel ce alege a face răul este deja rob din punct de vedere moral, deci se
lipsește de libertatea morală.
Liberul arbitru presupune că numai omul, în virtutea respectului deplin al libertății,
poate alege răul în locul binelui, iar subiectul moral care alege este responsabil de
alegerea facută. Deci, liberul arbitru presupune libertatea de a alege între bine și rău,
pe când libertatea morală presupune a alege de voie numai binele potrivit firii,
pentru că omul alegând împotriva firii își pierde libertatea.

16. În ce masură o persoană care alege sa facă un rău rămâne liberă?

Făcând alegerea, omul acceptă dinainte, conștient și voluntar, responsabilitatea și toate

consecințele acțiunii sale.
Păcatul creează în fiecare subiect moral o stare de sclavie (Ioan 8, 34).
Omul este liber din punct de vedere moral cât timp nu renunță la a face binele, în
favoarea facerii de rele.
Libertatea înseamnă supunere față de dreptate, în timp ce supunerea față de păcat
înseamnă sclavie. Ea este nevindecabilă atunci cand devine revolta împotriva Evangheliei
(Gal. 5, 13).
Omul care face rău, va rămâne în continuare liber, în ceea ce privește liberul arbitru,
având în continuare libertatea de a alege, dar nu mai este liber și din punct de vedere
moral. Totodată, omul lipsit de libertatea morală prin alegerea de a face rău,
rămâne liber din punct de vedere social, care cuprinde în sine două aspecte,
libertatea politică, adică dreptul pe care îl are fiecare cetățean de a participa la
guvernarea țării, și libertatea civilă, adică dreptul fiecărui cetățean de a face în
cadrul societății tot ceea ce nu contravine dreptului altuia.

6
17. Cum definim responsabilitatea morală?

Responsabilitatea morală este obligatia ce-i revine unei persoane de a se recunoaște ca

autor liber al faptelor sale și de a lua asupra sa consecințele acestora.
Responsabilitatea este strâns legată și de conștiința morală, deoarece înainte de a fi
considerați responsabili de alte foruri obiective, conștiința noastră este forul cel dintâi
care ne declară responsabili.
Principiul general în evaluarea responsabilității morale: Fiecare este responsabil de
săvârșirea sau nesăvârșirea unei fapte, ca și de urmările acesteia, în măsura în care a fost
angajată libertatea voinței sale.