Era târziu şi era toamnă, Şi frunzele se-nfiorau, Şi tremurau în vântul serii Ca nişte fluturi chinuiţi, Ca nişte fluturi rătăciţi Din ţările durerii. Ţi-aduci aminte iar de seara Şi-amurgu-acela violet, Când toamna şi-acorda încet, Pe frunza galbenă, chitara? Pe lac, ce-n luna s-argintase, Încet o lebădă trecea, Şi pata-i albă se pierdea În seara care se lăsase… Şi-atunci, doar inimă şi vise, Ne-am dus ca lebădă şi noi, Călcând nisipul plin de foi Sub ceaţa care-l umezise. Aşa născut, în plină toamnă, Amorul meu ce-nmugurea Sub foi ce toamna-ngalbenea… Îţi mai aduci aminte, doamnă?