 În concepţia cronicarilor, „descălecatul” dintâi corespunde

cu colonizarea romană a Daciei, iar descălecatul al doilea –

cu întemeierea principatelor.

 Acest al doilea descălecat – din Maramureş (în cazul Moldovei) sau din
Făgăraş (în cazul Ţării Româneşti) – s-ar fi produs pe locul rămas pustiu în
urma retragerii râmlenilor (retragerea aureliană din veacul al III-lea).
Astfel, termenul de „descălecat” a fost asociat ideii vidului de locuitori în
spaţiul est şi sud-carpatic; ca urmare, „descălecatul” a ajuns să echivaleze
cu o cucerire, o invazie, o colonizare a acestui spaţiu presupus pustiu. Alexandru Dumitrie Xenopol
Aceasta a fost cea dintâi înţelegere confuză; condiţionarea descălecatului
de absenţa populaţiei autohtone anterioare.
Xenopol înţelesese prin descălecat o suprapunere a unui element nou, coborât
din Transilvania, peste unul de baştină, care se pleacă înaintea lui. Sensul
acesta a fost argumentat şi de Gheorghe Brătianu în scrierile sale.

Gheorghe Brătianu
❖ În Moldova, termenul „descălecat” este
atestat pentru prima dată spre sfârşitul
secolului al XVI-lea pentru a desemna
constituirea principatului moldovenesc.
Acesta apare într-o scrisoare trimisă la 30
iunie 1592 judelui Bistriţei de către
egumenul şi soborul mănăstirii Moldoviţa,
în legătură cu un munte aflat în litigiu:

❖ Ca şi în cazul documentelor emise de cancelaria princiară munteană în

limbile slavă, şi documentele moldoveneşti de cancelarie, redactate în
limba slavă, nu conţin cuvântul descălecat – pe care nici nu l-ar fi putut
conţine, fiind un cuvânt românesc – şi nici eventualul său echivalent slav.

❖ A doua accepţiune a descălecatului este ❖ Al treilea înţeles al descălecatului e

aceea de aşezare – statornică sau
temporară – a unui om sau a unui grup (a
unor grupuri) de oameni în anumite locuri,
anterior populate sau nepopulate; în funcţie
de context, poate căpăta şi nuanţa de a
coloniza, a popula, a fixa tabăra.
acela de revenire, de reaşezare pe
vechile locuri, părăsite din diferite
motive.
❖ O a patra accepţiune a
descălecatului e aceea de a cuceri o
ţară, de a o lua în stăpânire. Aşadar,
descălecătorul este cel care se
aşează domn peste ţara cotropită de
oştile sale şi care o colonizează
pentru el.
 Basarab I
– Tradiția literară păstrată în cronica cea mai veche a Țării
Românești povestește că Muntenia s-a întemeiat printr-o
descălecare din Făgăraș. Constantin C. Giurescu susține că
întemeierea Munteniei nu se datorează unor descălecători
veniţi din Făgăraş, ci reunirii sub o singură stăpânire
românească a diferitelor formaţiuni politice, cnezate şi
voievodate, din dreapta şi stânga Oltului. Ea nu s-a făcut
dintr-o dată, într-un singur an, ci a cerut mai multe decenii.
A fost precedată de încercarea neizbutită a lui Litovoi şi a
fost încoronată de strălucita biruinţă de la Posada a lui
Basarab I, întemeietorul.

– Între întemeierea Munteniei şi aceea a Moldovei este o mare

deosebire; cea dintâi se datorează reunirii diferitelor formaţiuni
politice dintre Dunăre şi Carpaţi sub un conducător local,
anume voievodul de la Câmpulung şi Argeş; este, prin urmare,
un proces intern. Cea de-a doua este rezultatul unei cuceriri din
afară, a unei ocupări a teritoriului dintre Carpaţi, Nistru şi
mare de către un conducător venit de peste munţi. În Moldova Litovoi
a fost într-adevăr o descălecare, întâi a lui Dragoş, apoi a lui
Bogdan, coborâţi amândoi din Maramureş, în timp ce, în
Constantin C. Giurescu Muntenia, întemeierea a plecat din însuşi cuprinsul viitorului
stat. Deosebirea există şi în ce priveşte data: Moldova a luat
fiinţă aproximativ cu o jumătate de secol mai târziu decât Ţara
Românească (1359).
Formațiuni politice prestatale românești