Cuprins

Teorie
Definiti marimea specifica dB...................................................................................................................................1
Functiile interfetei de linie.........................................................................................................................................3
Semnalizarea pulse - parametrii specifici.................................................................................................................5
Circuite CLID............................................................................................................................................................8
Multiplexarea PDH de ordin 1 - E1.........................................................................................................................13
Canalul de sincronizare E1.....................................................................................................................................14
Strategia de sincronizare E1...................................................................................................................................16
Canalul de sincronizare E1.....................................................................................................................................18
Sincronizarea cu buffere elastice............................................................................................................................21
Structura de comutatie mono-treapta.....................................................................................................................23
Criterii de proiectare optimala.................................................................................................................................24
Structuri cu doua trepte..........................................................................................................................................25
Structura cu 3 trepte...............................................................................................................................................28
Structuri CLOS........................................................................................................................................................29
Permutarile: fluture, inversare, deplasare...............................................................................................................34
Retele Banyan........................................................................................................................................................36
Retele Delta............................................................................................................................................................38
Test_1...........................................................................................................................................................................41
1-5...........................................................................................................................................................................41
6-13.........................................................................................................................................................................42
14-19.......................................................................................................................................................................43
20-24.......................................................................................................................................................................44
25-29.......................................................................................................................................................................45
30-36.......................................................................................................................................................................46
37............................................................................................................................................................................47
1 1
1. SEMNALUL TELEFONIC

1.1 DETERMINAREA VALORILOR ABSOLUTE

ŞI RELATIVE ALE SEMNALULUI TELEFONIC

1.1.1 Definirea unităţii de măsură „dB”

Compararea a două valori ale puterii unui semnal de poate face utilizând
decibelul „dB”. Astfel, se poate spune că puterea P1 este cu L [dB] mai mare
decât puterea P2 dacă este îndeplinită relaţia:
P1
L  10  log [dB] (1.1)
P2
Relativ la valorile de tensiune exprimate în volţi se poate afirma că V1
este cu L [dB] mai mare decât V2 dacă este îndeplinită relaţia:
V1
L  20  log [dB] (1.2)
V2
Cele două relaţii sunt identice, ţinând seama de faptul că puterea unui
semnal depinde de puterea a doua a tensiunii.
Pierderea sau câştigul unui modul funcţional de pe traseul de prelucrare al
semnalului (Fig. 1.1) poate fi definit prin relaţia (1.3).
U1
A  20  log [dB] (1.3)
U2

Fig. 1.1 Definirea câştigului sau pierderii la porturile unui modul funcţional

Atenuarea de reflexie Ar se defineşte cu ajutorul relaţiei:

Z1  Z 2
Ar  20  log [dB] (1.4)
Z1  Z 2
7

1 1
2 2
Atenuarea de reflexie este determinată de dezadaptarea impedanţei în
punctul de măsură, fiind un indicator al diferenţei dintre unda incidentă şi cea
reflectată în punctul de dezadaptare.
Pentru diporţi pasivi se poate utiliza raportul dintre puterea aparentă la
intrarea şi ieşirea sa, Fig. 1.2.

Fig. 1.2 Calculul puterii aparente a unui diport

Observaţie: Generatorul de semnal este monotonal de frecvenţă f .

Pentru o sarcină egală cu impedanţa generatorului Z1 puterea aparentă la
intrarea diportului este:
E2
P1  , (1.5)
Z1
iar puterea aparentă la ieşire este:
V2
P1  , (1.6)
Z2
astfel se poate defini pierderea de putere aparentă cu:

P1 Z1 E
A  10  log  20  log  [dB] (1.7)
P2 Z2 V
În reţelele de comunicaţii elementele de prelucrare nu sunt toate pasive,
întâlnim şi elemente active, cum ar fi amplificatoarele, astfel că relaţia (1.7) este
valabilă cu unele condiţii.
Atâta timp cât impedanţele Z1 şi Z 2 sunt reale şi constante în raport cu
frecvenţa, relaţia (1.7) care defineşte pierderea puterii aparente devine valabilă şi
pentru puterea activă.
Dacă impedanţele Z1 şi Z 2 sunt complexe şi variază cu frecvenţa, atunci
transferul puterii aparente nu mai este o mărime care să caracterizeze corect
elementul testat.
Pentru a se elimina dependenţa impedanţelor circuitului testat de
frecvenţa de test se alege o frecvenţă de test unică, f 0 , conform recomandării
O.6 [1.1]. Valoarea acestei frecvenţe este:
8

2 2
3 3
2. REŢEAUA DE ACCES ŞI SISTEMELE
DE SEMNALIZARE ASOCIATE

Reţeaua de acces, în cazul sistemelor de comunicaţii telefonice, este

constituită din ansamblul sistemelor tehnice care fac posibilă interconectarea
terminalelor telefonice cu sistemul de comutaţie. Reţeaua de acces este compusă
în general din: linia de abonat formată din conductori electrici, elemente de
cuplare, panouri de distribuţie, circuite de adaptare şi interfeţele de linie din
centralele telefonice.

2.1 INTERFAŢA DE LINIE ŞI FUNCŢIILE BORSCHT

Interfeţele de linie (IL) sunt module funcţionale, prezente în centralele

telefonice, care permit adaptarea semnalului vocal telefonic şi a semnalizărilor
asociate, din formatul specific fiecărui tip de terminal telefonic în formatul
specific centralei telefonice (reţelei). Practic, la nivelul acestui modul (Fig. 2.1)
se găsesc următoarele elemente funcţionale: sistemul diferenţial, receptorul
semnalizării de cifraţie, modulul individual de semnalizare, circuitul de
alimentare în curent continuu al liniei, convertorul A/D şi D/A, modulul de
testare şi supervizare etc.

Fig. 2.1 Interfaţă de linie şi locul în sistem

O interfaţă de linie, prin proiectare [2.5], trebuie să asigure un set de

funcţii minimale. Acestea sunt grupate sub acronimul BORSCHT, prescurtare,
în limba engleză, a următoarelor cerinţe funcţionale, conform recomandărilor
ITU/T, astfel:
 B – Battery feeding. Alimentarea în curent continuu a liniei de abonat;
 O – Over voltage protection. Protecţia la supratensiuni a liniei de abonat;
 R – Ringing. Transmiterea informaţiei de tip apel;
 S – Supervision. Asigurarea funcţiei de supervizare a liniei de abonat;

33

3 3
4 4
 C – Coding. Conversia semnalului telefonic din format analogic în
format specific tipului de centrală telefonică utilizată;
 H – Hybrid. Conversia de la 2 fire la 4 fire şi separarea sensurilor de
comunicaţie;
 T – Testing. Testarea periodică sau la cerere a liniei de abonat în ceea ce
priveşte caracteristicile de comunicaţii ale acesteia.

2.2 PARAMETRII INTERFEŢEI DE LINIE DE TIP Z

Interfeţele de linie conform Q.551, [2.2], către abonaţi sunt de tip Z , iar
interfeţele de linie cu alte centrale telefonie sunt denumite interfeţe de tip C2 .
Interfeţele de linie pentru abonaţi, Z , fac obiectul acestui capitol.
Atenuarea de transmisie, N L , trebuie să se încadreze în limitele:
 N L  max 0,8 dB , pentru convorbirile locale;
 N L  max 2,0 dB , pentru convorbirile naţionale;
 N L  max 8,0 dB , pentru convorbirile internaţionale.

Observaţie: În calculul acestei valori sunt incluse pierderile de-a lungul

întregului circuit punct la punct. Variaţiile acestei limite sunt de maxim -20%.
Raportul semnal zgomot la intrarea unei interfeţe de tip Z , conform [2.1],
este prezentat în Fig. 2.2.

Fig. 2.2 Gabaritul raportului semnal zgomot la intrarea interfeţei Z

Atenuarea de reflexie la intrarea interfeţei va trebui să respecte [2.1]

gabaritul din Fig. 2.3.

34

4 4
5 5
2.3 SEMNALIZĂRILE DE CIFRAŢIE DE TIP PULSE

Semnalizarea privind informaţia de cifraţie se poate transmite folosind

frecvenţe aflate în banda semnalului telefonic „in-band signaling” sau în afara
benzii semnalului telefonic „out-band signaling”.
Banda semnalului telefonic este definită în limitele 300 Hz la 3400 Hz
pentru minimizarea utilizării canalului multiplexat, dar este condiţionată de
asigurarea inteligibilităţii mesajului vocal, inclusiv asigurarea recunoaşterii
vorbitorului, Fig. 2.12.

Fig. 2.12 Banda semnalului telefonic şi semnalizările „in-band”

şi „out-band” asociate

Semnalizarea de cifraţie de tip „pulse” este o semnalizare în curent

continuu, cu frecvenţa echivalentă de transmitere a informaţiei de 0 Hz .
Semnalizarea de tip „pulse” se realizează cu ajutorul unui disc de apel
(Fig. 2.13) prin întreruperea circuitului de linie de un număr de ori egal cu cifra,
din componenţa numărului apelat, care este transmisă interfeţei de linie (IL).
Între cifrele numărului apelat, transmise către IL, există o pauză. Durata minimă
a acestei pauze este de 350 ms .

40

5 5
6 6

Fig. 2.13 Cifraţie tip „pulse”

2.4 SEMNALIZĂRILE DE CIFRAŢIE DE TIP DTMF

DTMF – Dual Tone Multi Frequency, în unele situaţii mai este denumită
şi „tone”. Semnalizarea de cifraţie este utilizată pe linia de abonat, între
terminalul telefonic şi IL din centrala telefonică.
Motivaţia introducerii sistemului de semnalizare DTMF:
 alternativă la sistemul de transmitere pulse;
 eliminarea distorsiunilor la propagarea pe liniile lungi telefonice;
 eliminarea componentei de curent continuu;
 diminuarea drastică a timpului de transmitere a informaţiei de selecţie;
 uniformizarea timpului de transmisie a informaţiei de selecţie
independent de cifra transmisă.

Valorile frecvenţelor utilizate pentru semnalizarea DTMF, conform Q.23

[2.3], sunt prezentate în Tabelul 2.1.
Tabelul 2.1 Valorile frecvenţelor DTMF, conform Q.23
Frecvenţe
f5 = 1209 Hz f6 = 1336 Hz f7 = 1477 Hz f8 = 1633 Hz
DTMF
f1 = 697 Hz 1 2 3 A
f2 = 770 Hz 4 5 6 B
f3 = 852 Hz 7 8 9 C
f4 = 941 Hz * 0 # D

Poziţionarea fizică a cifrelor în cadrul tastaturii terminalelor telefonice

[2.3] este prevăzută de asemenea în Q.23, Fig. 2.14.

41

6 6
7 7

Fig. 2.14 Poziţionarea cifrelor pe tastaturile terminalelor telefonice

Distribuţia valorilor frecvenţelor DTMF în spectrul semnalului telefonic,

[2.4], este prezentată în Fig. 2.15.
Astfel pentru a putea transmite o anumită cifră pe linie se transmite de
fapt o pereche de frecvenţe în banda semnalului vocal (300 - 3400 Hz) din cele
8 frecvenţe cuprinse în Tabelul 2.1.
Exemplu: pentru a transmite cifra 1 pe linie se transmite simultan
perechea de frecvenţe F1 şi F5, adică 697 Hz şi 1209 Hz.
Nivelurile de semnal ale frecvenţelor transmise pe linie sunt prezentate în
Tabelul 2.2.
Tabelul 2.2 Nivelurile de emisie ale tonurilor DTMF
Valoare Unitate de
Simbol Parametru
Min. Tip Max. măsură
VL F joase 125 150 160 mV
VH F înalte 158 192 205 mV
Obs. VH=VL+2dB

Criterii de alegere a valorii frecvenţelor utilizate:

 să se afle în banda semnalului telefonic. Observaţie: Pentru a se putea
transmite prin toate sistemele telefonice fiind tratat ca un semnal vocal
analogic, putând fi convertit în format numeric şi transmis prin
intermediul oricărui sistem digital;
 să aibă valori care să evite limitele benzii canalului telefonic 300 –
3400 Hz;
 valorile să fie alese astfel încât în cazul existenţei unui canal neliniar
de propagare ce poate genera componente spectrale de ordin superior
să se evite suprapunerea inclusiv cu aceste valori;
 păstrarea unui ecart minim între fiecare dintre aceste valori;
 separarea cu un ecart mai mare a grupurilor de frecvenţe inferioare şi
superioare pentru a putea facilita separarea prin filtrare la recepţie.

42

7 7
8 8
Circuitul intern care controlează încărcarea, respectiv descărcarea
condensatorului C este prezentat în Fig. 2.22.

Vdd

p Q1
Ton valid C

St/GT
_+
Iesire

n Q2
Vss ESt

Intarziere StD

Fig. 2.22 Controlul diferenţiat al timpilor de încărcare

şi descărcare al condensatorului

2.5 CIRCUITE SPECIFICE PENTRU IDENTIFICAREA

APELULUI CLID (CALLING LINE IDENTIFICATION)

Funcţia CLID permite identificarea abonatului care a iniţiat apelul de

către terminalul apelat şi este activă pentru terminalele telefonice conectate la
centrale telefonice digitale. Funcţionează parţial şi în cazul conectării la centrale
telefonice analogice care dispun însă de joncţiuni digitale. În acest caz se
identifică numărul joncţiunii (centralei) sursă şi nu numărul complet al
abonatului.
Funcţia CLID se poate activa în 2 situaţii distincte: la iniţierea unei
convorbiri (on-hook CLID) şi în timpul unei convorbiri pentru un nou apel (off-
hook CLID).
Situaţia 1. Terminalul B cu microreceptorul în furcă (Fig. 2.23).
Terminalul A efectuează apel către terminalul B, terminal aflat cu
miroreceptorul (R) în furcă (on-hook).
Informaţia de identificare este stocată în centrala sursă prin intermediul
interfeţei de linie sursă, transmisă prin reţea în cadrul procesului de rutare şi
furnizată terminalului telefonic destinaţie prin intermediul IL destinaţie în
momentul transmiterii semnalului de apel.

48

8 8
9 9

Fig. 2.23 Transmiterea informaţiei CLID în situaţia R on-hook

Semnalul de apel standard este un semnal alternativ cu frecvenţa de

25 Hz şi amplitudinea de 75 V , modulat cu un semnal de formare, cu
caracteristici prezentate în Fig. 2.24.
Informaţia privind identificarea apelantului este inserată în semnalul de
apel între primul şi al doilea burst aşa cum este prezentat în Fig. 2.25, sub forma
unui semnal analogic modulat FSK.

Fig. 2.24 Forma standard a semnalului de apel

Fig. 2.25 Informaţia CLID inserată în semnalul de apel

Se remarcă o diminuare a duratei primului burst în scopul protejării

portului de recepţie al semnalului FSK. Acest lucru este necesar, deoarece
amplitudinea semnalului de apel este foarte mare (150 – 160Vvv) comparativ cu
cea a semnalului FSK (aprox. 150 mV).
Caracteristicile semnalului CLID-FSK sunt prezentate în Tabelul 2.3.
49

9 9
10 10
Tabelul 2.3 Caracteristicile semnalului CLID-FSK
Valori conforme standardului
Parametrul Bellcore GR-30 Bellcore SR-2476. Obs.
Emisia din interfaţa de linie Recepţia la terminal
Tipul modulaţiei FSK analogic
1 logic 1200Hz +/-12Hz
0 logic 2200Hz +/-22Hz
Viteza de transmisie 1200 b/s
Nivelul de transmisie -13,5dBm +/-1,5dBm -32dBm la -12dBm
pentru 1 logic măsurat pe o sarcină de 900 ohmi (datorită atenuării
pe linia de abonat)
Nivelul de transmisie -13,5dBm +/-1,5dBm -36dBm la -12dBm
pentru 0 logic măsurat pe o sarcină de 900 ohmi (mai mare la
frecvenţe mari)

Situaţia 2. Terminalul B cu R ridicat din furcă (Fig. 2.26). Terminalul C

efectuează apel către terminalul B aflat în convorbire cu terminalul A.
Terminalul B are miroreceptorul (R) ridicat din furcă (off-HOOK).

Fig. 2.26 Transmiterea informaţiei CLID în situaţia R off-hook

Inserare informaţiei de tip CLID pentru noua convorbire nu se mai poate

face folosind semnalul de apel şi va trebui semnalizată separat. Semnalizarea în
acest caz este mai complexă. Etapele semnalizării sunt prezentate în Fig. 2.27.
Abrevieri utilizate în Fig. 2.27:
CPE – Customer Premises Equipment (terminalul telefonic cu funcţia
CLID inclusă);
SAS – Subscriber Alerting Signal – Ton în banda telefonică destinat
factorului uman, simulează apelul, frecvenţă nedocumentată;
CAS – CPE Alerting Signal – semnal destinat terminalului telefonic.

50

10 10
11 11

Fig. 2.27 Semnalizarea CLIDW

Tabelul 2.4 Echivalenţa ASCII şi hexazeximală a codurilor DTMF

ASCII HEX DTMF ASCII HEX DTMF ASCII HEX DTMF
ACK 06 11 ! 21 44 A 41 21
BEL 07 01 „ 22 45 B 42 22
BS 08 34 # 23 54 C 43 23
CAN 18 58 $ 24 55 D 44 31
CR 0D 19 % 25 56 E 45 32
DC1 11 37 & 26 79 F 46 33
DC2 12 38 ‚ 27 16 G 47 41
DC3 13 39 ( 28 25 H 48 42
DC4 14 47 ) 29 26 I 49 43
DEL 7F 24 * 2A 64 J 4A 51
DLE 10 29 + 2B 65 K 4B 52
EM 19 59 , 2C 74 L 4C 53
ENQ 05 09 _ 2D 66 M 4D 61
EOT 04 08 . 2E 46 N 4E 62
ESC 1B 14 / 2F 36 O 4F 63
ETB 17 57 0 30 00 P 50 71
ETX 03 07 1 31 10 Q 51 02
FF 0C 18 2 32 20 R 52 72
FS 1C 68 3 33 30 S 53 73
GS 1D 69 4 34 40 T 54 81
HT 09 12 5 35 50 U 55 82
LF 0A 13 6 36 60 V 56 83
NAK 15 48 7 37 70 W 57 91
NUL 00 04 8 38 80 X 58 92
RS 1E 77 9 39 90 Y 59 93
51

11 11
12 12
Caracteristicile semnalului tip CAS:
 frecventa nominală : f1  2130 Hz şi f 2  2750 Hz ;
 toleranţa frecvenţei : ± 0.5%;
 nivelul tonului nominal :  15 dBm (pe o sarcină de 900  );
 toleranta ton : ± 1dBm;
 durata semnalelor : 80 – 85ms.
Caracteristicile semnalului tip ACK:
 pentru ACK avem semnalul DTMF „D” caracterizat de frecvenţele:
f 4  941 Hz şi f 8  1633 Hz ;
 stabilitatea frecvenţelor:  1,5% ;
 nivelul puterii pentru frecvenţele alese (diferenţa dintre cele două
niveluri este de 2 dBm ), Pf 4  7,5  1 dBm , Pf8  9,5  1 dBm .

Duratele persistenţei semnalelor specifice în linie, [2.7], este prezentată în

Fig. 2.28.

Fig. 2.28 Timpii alocaţi efectuării operaţiunilor de semnalizare

2.6 BIBLIOGRAFIE
[2.1]Q.552 – Transmission Characteristics at 2-wire Analogue Interfaces of
Digital Exchanges, Recommendation ITU-T, 2001
[2.2]Q.551 – Transmission Characteristics of Digital Exchanges, Recommenda-
tion ITU-T, 2002
[2.3] Q.23 – Technical Features of Push-button Telephone Sets, Recommendation
ITU-T, 1993
[2.4]Q.24 – Multifrequency Push-button Signal Reception, Recommendation
ITU-T, 1988
[2.5]Q.521 – Digital Exchange Functions, Recommendation ITU-T, 1993
[2.6]MT8870D – Integrated DTMF Receiver, Zarlink, 2006
[2.7]SM8223A – FSK Decoder and DTMF Receiver, NPC, 2006
[2.8]G. Niculescu, L. Ioan – Tehnici şi sisteme de comutaţie, Ed. MatrixRom,
Bucureşti, 2001
[2.9]J.C. Bellamy – Digital Telephony. Third Edition, Ed. John Wiley & Sons,
Series in Telecommunications, New York, 2000
52

12 12
13 13
3.2 MULTIPLEXAREA PDH DE ORDINUL UNU

3.2.1 Multiplexul E1, conform G.704

Parametrii multiplexului E1:

 debitul fluxului DE1  2048 kb/s (Fig. 3.11);

 numărul intervalelor temporale (Time Slot) NTS  32 , numerotate de
la TS0 la TS31;
 frecvenţa de eşantionare: f e  8 kHz ;
 numărul de biţi per eşantion în intervalul temporal: N b / e  8 biţi;
 numărul de biţi din cadru: N b / c  NTS  N b / c  32  8  256 biţi;
1 1
 durata unui cadru: TC    125 s ;
f e 8  103
T 125s
 durata unui bit: Tb  C   488 ns ;
Nb / c 256
T 125 s
 durata unui interval temporal (TS): TTS  C   3,9 s ;
NTS 32
 multicadrul E1 (MC – E1) conţine N C  16 cadre E1;
 durata unui multicadru E1 TMC  E1  NC  TC  16  125 s  2 ms .

Fig. 3.11 Structura cadrului E1

Canalul de sincronizare E1 (TS0)

Canalul de sincronizare joacă un rol fundamental în funcţionarea

sistemului de multiplexare. El asigură informaţia necesară echipamentului de
recepţie, pentru a putea identifica şi delimita canalele utile din compunerea
cadrului. De asemenea, canalul de sincronizare este utilizat şi pentru
transmiterea alarmelor şi monitorizarea calităţii canalului de comunicaţii.
Aceste funcţii sunt posibile folosind în TS0 o structură specială denumită
cuvânt de sincronizare, descrisă în Tabelul 3.4.
7

13 13
14 14
Tabelul 3.4 Alocarea biţilor în TS0 din cadrul E1
Cadre în interiorul Alocare biţilor în cadrul TS 0
MC–E1 b1 b2 b3 b4 b5 b6 b7 b8
Si 0 0 1 1 0 1 1
Cadre pare (FAS)
Nota1 Frame Alignment Signal
Cadre impare Si 1 A a4 a5 a6 a7 a8
(Non - FAS) Nota 1 Nota 2 Nota 3 Nota 4

Nota 1: Bitul Si are utilizare naţională. Dacă nu este utilizat, e setat pe

1L.
Nota 2: Neutilizat. Setat pe 1L. Ajută la detecţia rapidă a cuvântului de
sincronizare folosind alternanţa cu bitul 2 din cuvântul de sincronizare.
Nota 3: Bit de alarmă de nivel E1. 0L – alarmă inactivă, 1L – alarmă
activă.
Nota 4: Utilizare multiplă:
- aplicaţii punct la punct, de exemplu: semnalizare transcodere;
- canal de date DL cu debit de maxim 40 kb/s;
- biţii a4 la a8 rezervaţi pentru utilizări naţionale.
- Observaţie: Biţii neutilizaţi vor fi setaţi pe 1L.
Monitorizarea calităţii se face folosind procedura CRC (Cyclic
Redundancy Check). Bitul Si este utilizat pentru transmiterea informaţiilor tip
CRC–4 şi sincronizarea asociată cu CRC–4. Alocarea bitului Si se va face
conform Tabelului 3.5.

Tabelul 3.5 Alocarea bitului Si din TS 0 pentru CRC–4

Nr. Număr bit
Submulticadru
cadrului b1 - Si b2 la b8
0 C1 x
1 0 x
2 C2 x
3 0 x
I
4 C3 x
5 1 x
6 C4 x
7 0 x
Multicadru
8 C1 x
9 1 x
10 C2 x
11 1 x
II
12 C3 x
13 E1 x
14 C4 x
15 E2 x

14 14
15 15
Observaţii:
- Structura CRC–4 este repetabilă cu frecvenţa unui submulticadru. Nu
are valori identice în cele două submulticadre.
- Pentru identificarea corectă se transmite şi un cuvânt de sincronizare al
procedurii CRC–4 ce are forma 0 0 1 0 1 1.
- Se transmit şi doi biţi de semnalizare de tip alarmă asociaţi cu procesul
CRC–4, biţii E1 pentru CRC–4 din submulticadrul I şi E2 pentru
CRC–4 din submulticadrul II.
- CRC–4 se calculează pentru un bloc de 2048 biţi format din 8 cadre de
256 biţi fiecare.
- Biţii E1 şi E2 vor fi iniţializaţi cu valoarea 0L până la activarea
funcţiei CRC–4.
- Pentru E1 şi E2 semnificaţia logică a biţilor este următoarea:
0L = alarmă activă, 1L = alarmă inactivă.
- Timpul de modificare a stării biţilor E1 şi E2 este de maxim 1 s,
reprezentând timpul scurs de la identificarea unei erori tip CRC–4 în
submulticadru până la setarea bitului E corespunzător, în starea logică
0L.
- Pentru echipamentele care nu sunt capabile să opereze cu biţii E,
aceştia vor fi setaţi permanent în starea 1L.
- Bitul E va fi totdeauna analizat şi se va tine seama de starea lui chiar
dacă face parte dintr-un submulticadru ce a fost identificat ca fiind
transmis cu erori. Adică, dacă CRC–4 nu s-a validat şi teoretic este
posibil ca şi bitul E să se fi recepţionat eronat, el va fi analizat ca şi
cum probabilitatea ca acest lucru să se întâmple ar fi 0.
De reţinut că CRC–4 ca şi rezultat se bazează pe analiza submulticadrului
anterior şi este transmis în submulticadrul curent.
Biţii din compunerea CRC–4 au semnificaţia: C1 – MSB şi C4 – LSB.

PROCEDURA CRC–4 UTILIZATĂ PENTRU CADRUL E1

Se va utiliza polinomul generator: x 4  x  1 , implementat cu regiştri de
deplasare ca în Fig. 3.12.

Fig. 3.12 CRC-4 implementare cu regiştri de deplasare

9

15 15
16 16
Blocul CMB va fi format dintr-un submulticadru E1 cu 2048 de biţi având
toţi biţii identici cu excepţia biţilor C1, C2, C3 şi C4, biţi ce reprezintă valoarea
CRC–4 pentru submulticadrul anterior şi care vor fi setaţi pe 0 logic.
Blocul astfel generat va fi introdus serial la intrarea CMB începând cu
bitul C1=0L şi terminând cu bitul 2048, adică bitul 256 al cadrului 7 sau
respectiv 15 (funcţie de numărul submulticadrului analizat).
După inserarea ultimului bit (b2048) din compunerea CMB, la ieşirea
sistemului CRC–4 la pinii b1, b2, b3 şi b4 sunt disponibile valorile pentru biţii
C1, C2, C3 şi C4.
Aceste valori se inserează în conţinutul submulticadrului ulterior.
După utilizare ieşirile sistemului se resetează, pregătind astfel sistemul
pentru a efectua calculul CRC–4 pentru următorul submulticadru.

MOTIVAŢIA UTILIZĂRII PROCEDURII TIP CRC

Procedura de verificare CRC (Cyclic Redundancy Check) are utilizare

dublă:
 protecţia împotriva detecţiilor false ale cuvântului de sincronizare;
 evaluarea calităţii transmisiei prin măsurarea indirectă a B.E.R. (Bit
Error Rate).

Cu toate că se utilizează coduri de linie (AMI sau HDB3), precum şi

coduri corectoare de erori, erori în canalul de comunicaţie pot să apară, astfel că
inclusiv procedura de tip CRC poate să nu detecteze eventualele erori din linie.
Probabilitatea de eşec în detectarea erorilor este invers proporţională cu
puterea polinomului utilizat, valoare descrisă în relaţia (3.1):
Pe sec  k  2 n . (3.1)
Pentru BER  106 şi CRC–4 Pe sec  6% , iar pentru CRC–6
Pe sec  1,8% .
Observaţie: Pentru valori mai mari de BER  103 , procedurile CRC-4 şi
CRC-6 nu mai funcţionează corect.

STRATEGIA DE SINCRONIZARE ÎN CAZUL E1

Obiectivul de identificare a cuvântului de sincronizare din TS0 al cadrului

E1 poate urma următorul scenariu:
 se memorează într-un buffer conţinutul a n  256 biţi, valoarea lui n
minim 2, pentru a se evita pierderea identificării la limitele dimensiunii
bufferului;

10

16 16
17 17
 se formează o fereastră de 8 biţi care se deplasează de la stânga la
dreapta cu câte un bit;
 se verifică bit cu bit secvenţa de 8 biţi folosind mascarea,
încercându-se permanent identificarea cuvântului de sincronizare;
 după identificarea cuvântului de sincronizare se revalidează poziţia
pentru a se identifica cuvintele false de sincronizare obţinute ca o
combinaţie aleatorie de biţi ai canalelor utile;
 confirmarea recepţiei unui FAS corect se face prin verificarea bitului 2
din următorul cadru (distanta de 256 biţi) care trebuie să fie în mod
obligatoriu 1 logic;
 procedura se va încheia în aproximativ 20 ms de la iniţiere;
 procedura este reprezentată grafic în Fig. 3.13.

n x 256 biti
b1 ........ Fereastra 8 biti ..... 248 biti ..... Fereastra 8 biti ......... b256

Alunecare 1 bit

b1 b2 b3 b4 b5 b6 b7 b8 b2

Procesul de comparare bit cu bit

S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8 S2

Cuvântul de sincronizare E1 - FAS NON - FAS

Si 0 0 1 1 0 1 1 Si 1 A a4 a5 a6 a7 a8

Fig. 3.13 Identificare cuvântului de sincronizare E1

Diagrama stărilor unui sistem automat de identificare a cuvântului de

sincronizare de cadru este prezentată în Fig. 3.14.
Sincro incorect recepţionat

Sincro corect recepţionat

Desincronizat

S4
D1

Factor determinant
S3
calitatea cuv. sincro.
Factor determinant
D2
B.E.R.

S2

D3
S1

Sincronizat

Fig. 3.14 Algoritm de identificare şi menţinere a sincronizării de cadru

11

17 17
18 18
CANALUL DE SEMNALIZARE E1 (TS16)

Intervalul temporal TS16 din structura cadrului E1 este destinat

semnalizării în modul asociat pentru canalele de voce sau date din structura
cadrului. Alocarea biţilor din intervalul TS16 este prezentată în Fig. 3.15 şi
detaliată în Fig. 3.16.

Fig. 3.15 Alocarea biţilor de semnalizare E1 în TS16

Fig. 3.16 Detalierea alocării biţilor de semnalizare E1 în TS16

12

18 18
19 19
Calculul debitului pentru informaţiile conţinute în TS16 se poate face
astfel:
 debitul TS16: DTS16  64 kb/s ;
 debitul cuvântului de sincronizare al unităţii de semnalizare:
DS TS16  4 kb/s ;
 debitul informaţiei de semnalizare alocat pentru un canal util:
DS TS U  2 kb/s ;
 debitul utilizat de un canal util: DU TS U  0,5 kb/s .

Canalul TS16 reprezintă suportul logic pe care se face submultiplexarea

informaţiilor de semnalizare pentru cele 30 de canale utile din compunerea
cadrului E1. Este evidentă necesitata utilizarea unei proceduri de sincronizare a
submultiplexului, respectiv a unităţilor de semnalizare din compunerea
sistemelor de comutaţie. Procedura de inserţie şi extracţie a informaţiilor de
semnalizare asociate celor 30 de canale utile este prezentată în Fig. 3.17 şi
Fig. 3.18.

Fig. 3.17 Submultiplexarea semnalizării din TS16

Fig. 3.18 Transmiterea biţilor de semnalizare între două sisteme de comutaţie

13

19 19
20 20
De remarcat, alături de informaţiile ce conţin eşantioane ale canalelor
telefonice, reţeaua de comutaţie internă (RCI) comută şi informaţiile de
semnalizare asociate acestor canale.
Ca urmare a furnizării informaţiei de semnalizare prin intermediul
canalului TS16, o informaţie completă privind semnalizarea tuturor canalelor
apare după 15 cadre plus 1 cadru de sincronizare a semnalizării.
Definirea multicadrului E1 este determinată de furnizarea informaţiei
complete de sincronizare şi semnalizare, Fig. 3.19.

Eşantion, TS – 8 biţi şi 3,9 micos

Bit - 488 ns

b0 b1 b2 b3 b4 b5 b6 b7
MSB LSB
Nivelul TS - Eşantion

TS 0 TS 1 TS 2 .......... TS 31

Nivelul Cadru E1
TS - 8 biţi şi 3,9 micos

Cadrul E1 - 256 biţi şi 125 micos

C0 – E1 C1 – E1 C2 – E1 .......... C15 – E1

Nivelul Multicadru E1 -MC-E1

C – E1 - 256 biţi şi 125 micos

Multicadrul E1 - 4096 biţi şi 2 ms

Fig. 3.19 Structura TS–E1 , cadrului E1 şi MC–E1

Cadrul E1 conţine 32 de canale temporale (TS) de câte 8 biţi fiecare,

obţinuţi cu o frecvenţă de eşantionare de 8 kHz. Din cele 32 de canale temporale
30 sunt utilizate pentru transmiterea informaţiilor pe canale individuale de voce
sau date, iar 2 dintre ele au utilizări speciale (TS0 şi TS16).
Canalul TS 0 este utilizat pentru transmiterea informaţiilor de
sincronizare şi alarmare la nivel de multiplexor primar (flux E1).
Canalul TS 16 este utilizat pentru transmiterea semnalizărilor în modul
comun şi asociat cu privire la starea canalelor utile cuprinse în intervalele TS1 –
TS15 şi TS17 – TS31.

14

20 20
21 21
3.4 MULTIPLEXAREA PDH DE ORDINUL DOI

Pentru a obţine capacităţi de transport de capacităţi mai mari folosind

acelaşi mediu de transmisie se utilizează multiplexări de ordin superior. Un flux
de ordin superior, denumit agregat, se obţine prin multiplexarea bit cu bit a
fluxurilor de ordin inferior în raport cu nivelul curent de multiplexare, denumite
tributari, mecanism prezentat în Fig. 3.27.

Fig. 3.27 Multiplexarea de ordin superior

Multiplexul de ordin doi de tip E2 conţine include 4 tributari E1 de

2048 kb/s şi formează un agregat E1 de 8448 kb/s (Fig. 3.28).

Tb1 – E1/2048 kb/s

Tb2 – E1/2048 kb/s Mux II

Agregat E2/8448 kb/s
Tb3 – E1/2048 kb/s E2
Tb4 – E1/2048 kb/s

Fig. 3.28 Multiplexarea de ordinul II şi formarea cadrului E2

3.4.1 Sincronizarea tributarilor cu buffere elastice

Vitezele de intrare ale tributarilor sunt diferite de valoarea standard de

2048 kb/s. Variaţia vitezelor de intrare este dependentă de stabilitatea
oscilatorului sistemului tehnic care a emis respectivul flux de date. Există
variaţii şi faţă de valoarea standard, dar şi variaţii relative unul faţă de celălalt
(Fig. 3.29).

25

21 21
22 22

Fig. 3.29 Variaţiile vitezelor de intrare ale tributarilor

Dacă variaţiile vitezelor instantanee de intrare ale tributarilor se înscriu în

anumite limite, ele pot fi compensate cu ajutorul bufferelor elastice (BE).
Bufferul elastic este în fapt o memorie în care se poate scrie şi citi cu viteze
diferite, variaţiile pointerilor de scriere şi citire sunt dictate frecvenţelor
instantanee de lucru ale sistemelor de intrare şi de ieşire. Plasarea BE este
prezentată în Fig. 3.30.

v1 BE1 vref

v2 BE2 vref

Mux E2 E2-8448 kb/s

v3 BE3 vref

v4 BE4 vref

Fig. 3.30 Plasarea BE în cadrul sistemului de multiplexare

Multiplexarea de ordinul superior se face utilizând mecanisme de

compensare a variaţiilor relative de viteză dintre tributari.

3.4.2 Multiplexarea de ordinul doi cu compensare pozitivă

(conform G.742)

Parametrii principali:
- numărul de tributari: N trib  4 ;
- viteza de intrare de referinţă a tributarilor: Vtrib-ref  2048 kb/s ;
- toleranţa vitezei de intrare a tributarilor: 10 kHz ;
26

22 22
23 23
4. STRUCTURI DE COMUTAŢIE MULTI-TREAPTĂ

4.1 STRUCTURI MONO-TREAPTĂ (CROSSBAR)

Comutatorul spaţial cu o singură treaptă este definit ca o matrice de

puncte de conexiune (PC), comandate din exterior prin intermediul unităţii de
comandă şi control (UCC). Matricea de conexiune are N  M porturi şi este
reprezentată în Fig. 4.1.

Portul M-2

Portul M-1

Portul M
Portul 1

Portul 2

Portul 3

Portul j

Fig. 4.1 Comutatorul mono-treaptă (crossbar)

Comutatorul, spaţial cu treaptă unică, tip crossbar asigură:

 interconectarea totală a tuturor porturilor;
 număr maxim al punctelor de conexiune în raport cu numărul
porturilor interconectate: N PC  N  M , dacă N  M , N PC  N 2 ;
 număr minim al rutelor interne pentru o pereche unică de porturi i, j :
N rute  1 ;
 probabilitatea de blocaj intern nulă: Pblocaj _ intern  0 .

23 23
24 24
De remarcat totuşi că unele dintre caracteristicile prezentate anterior se
constituie în dezavantaje, de exemplu:
 numărul de puncte de conexiune este maxim, în contextul în care preţul
unui astfel de comutator este direct proporţional cu numărul de puncte
de conexiune preţul devine maxim;
 numărul de rute interne pentru o pereche de porturi i, j este 1, ruta
internă fiind unică. În cazul defectării unui punct de conexiune, ruta
care depindea de el nu se mai poate constitui şi, ca urmare, perechea de
porturi i, j nu mai poate fi interconectată.

Pentru a diminua din dezavantajele menţionate anterior a fost definit un

set de criterii pentru proiectarea optimală a acestor structuri de comutaţie.
Aceste structuri sunt formate din grupuri de comutatoare cu o treaptă tip
crossbar ale căror porturi de intrare şi ieşire sunt corelat interconectate cu
ajutorul unor funcţii de permutare.

Criterii de proiectare optimală a comutatoarelor spaţiale multi-treaptă:

 asigurarea interconectării totale: i  j , orice port de intrare să
poată fi rutat către orice port de ieşire;
 minimizarea punctelor de conexiune echivalente întregii structuri:
N PC  minim ;
 asigurarea unui număr maxim de rute interne între porturi:
N rute  maxim ;
 minimizarea probabilităţii de blocaj intern: Pblocaj _ intern  minim .

În raport cu un sistem de comutaţie la nivel reţea se pot clasifica tipurile

de conexiuni.

Tipuri de conexiuni (Fig. 4.2):

 locale, abonatul sursă şi abonatul destinaţie sunt conectaţi la acelaşi
comutator;
 de intrare, abonatul destinaţie este conectat la comutator, iar apelul
soseşte de la o altă centrală prin intermediul unei joncţiuni;
 de ieşire, abonatul sursă este conectat la comutator, iar apelul pleacă
către o altă centrală prin intermediul unei joncţiuni;
 de tip tranzit, niciunul dintre partenerii unei convorbiri nu sunt
conectaţi la acel sistem de comutaţie, apelul soseşte şi pleacă prin
intermediul joncţiunilor.
Observaţii:
 abonat sursă, iniţiatorul convorbirii;
 abonat destinaţie, abonatul apelat de către iniţiatorul convorbirii.

24 24
25 25
4.2 STRUCTURI MULTI-TREAPTĂ CU DOUĂ TREPTE

Se pleacă de la comutatorul crossbar N  M şi se formează structura

treptei 1 cu module de tip a  b şi treapta 2 cu module tip c  d . Se va respecta
principiul accesibilităţii totale (Fig. 4.4).

Fig. 4.4 Structura generică multi-treaptă cu 2 trepte

La nivelul structurii din Fig. 4.4 se definesc unii parametri relevanţi în

compararea eficienţei structurii. În Tabelul 4.1 sunt analizate caracteristicile
referitoare la numărul porturilor, punctelor de conexiune, eficienţa utilizării
acestora, precum şi numărul de rute interne aflate la dispoziţie pentru o
combinaţie de porturi intrare-ieşire de tip i, j .

Tabelul 4.1 Parametrii globali comparativi

Parametrii Crossbar General 2
Nr. porturi intrare R R
Nr. porturi ieşire S S
Nr. PC – treapta 1 - R  b 
Nr. PC – treapta 2 - c  S 
Nr. total PC R  S  R  b   c  S 
R
Nr. ieşiri din treapta 1 - b
a
S
Nr. intrări în treapta 2 - c
d
Trasee interne 1 k

25 25
26 26
Pentru a putea compara parametrii definiţi în Tabelul 4.1 pentru cazul
general vom folosi două exemple prezentate în Fig. 4.5.

Fig. 4.5 Exemple de structuri multi-treaptă cu 2 trepte

În Tabelul 4.2 sunt analizate caracteristicile referitoare la numărul de

puncte de conexiune, eficienţa utilizării acestora, precum şi numărul de rute
interne aflate la dispoziţie pentru o combinaţie de porturi intrare-ieşire de tip
i, j .

Tabelul 4.2 Parametrii comparativi: Crossbar, Exemplul nr. 1, Exemplul nr. 2

Parametrii Crossbar Exemplul 1 Exemplul 2
Nr. porturi intrare 15 15 15
Nr. porturi ieşire 16 16 16
Nr. PC – treapta 1 - 60 60
Nr. PC – treapta 2 - 48 96
Nr. total PC 240 108 156
Trasee interne 1 12 12
Câştig utilizare PC 1 2,22 1,53
PC – puncte de conexiune

Compensarea blocajului intern pe structurile multi-treaptă se poate face

prin utilizarea unor structuri de tip concentrator sau distribuitor. În Fig. 4.6 sunt
prezentate două astfel de structuri care prezintă un număr diferit de rute interne
la dispoziţie pentru a putea realiza conexiuni între porturile intrare-ieşire.
Numărul de porturi intrare-ieşire rămâne acelaşi. Numărul de puncte de
conexiune este diferit:
N PC1   A  k1   k1  B   k1   A  B  (4.1)
N PC 2   A  k2   k2  B   k2   A  B  (4.2)
5

26 26
27 27
Având în vedere faptul că: k1  k2 , rezultă evident că:
N PC1  N PC 2 (4.3)
Însă, câştigul utilizării punctelor de conexiune în raport cu comutatorul
crossbar este diferit:
N PC (crossbar)
 (4.4)
N PC (structură)

Fig. 4.6 Compensarea blocajului intern prin mărirea rutelor alternative

1 
N PC (crossbar)

 A  B (4.5)
N PC1 k1   A  B 

2 
N PC (crossbar)

 A  B (4.6)
N PC 2 k2   A  B 

având în vedere faptul că k1  k2 , rezultă însă că:

1   2 . (4.7)
Ca urmare, o eficienţă mai bună în utilizarea punctelor de conexiune
conduce la creşterea probabilităţii de blocare internă ca urmare a numărului mai
mic de rute interne aflate la dispoziţie.

În funcţie de raportul dintre valoarea lui N (numărul de porturi de intrare)

şi a lui M (numărul de porturi de ieşire) putem defini comutatoarele crossbar ca
fiind:
 pătrate, dacă N  M ;
 concentratoare, dacă N  M (Fig. 4.7);
 distribuitoare, dacă N  M (Fig. 4.7).

27 27
28 28

Fig. 4.7 Structură multi-treaptă cu 3 trepte

Îmbunătăţirea structurilor multi-treaptă cu 2 trepte se poate face prin

inserarea unei trepte intermediare şi trecerea la o structură cu trei trepte
(Fig. 4.7).
Se poate obţine astfel o creştere a fiabilităţii sistemului prin creşterea
numărului de rute interne de câteva ori.
Apare de asemenea probabilitatea blocajului intern astfel, există situaţii în
care deşi porturile de intrare şi de ieşire sunt libere, nu se găseşte o cale liberă în
interiorul treptei 2. Acest lucru însă este diminuat faţă de structura cu 2 trepte.
Scade numărul de puncte de conexiune total:
N PC1  N  K (4.8)

 N PCi  N  M  M 2  M  K  M 2  M  1  M 

N K
N PC 3  (4.9)
i 1

Exemplu numeric:
Pentru: N  100, M  10, K  200 , se obţine:
N PC1  100  200  20.000 (4.10)
şi
N PC 3  100 10  10 10  10  200  1000  100  2000  3100 (4.11)
astfel, câştigul punctelor de conexiune este:
N PC 1 20000
   6,45 (4.12)
N PC 3 3100
Numărul de rute alternative este egal cu:
M  L  10 (4.13)
Comutatorul echivalent este total accesibil, adică orice port de intrare N
poate accesa orice port de ieşire K .
7

28 28
29 29
4.3 STRUCTURI MULTI-TREAPTĂ CU TREI TREPTE
DE TIP CLOS

Sunt structuri de comutaţie multi-treaptă cu 3 trepte, astfel dimensionate

pentru a se elimina blocajul intern (Fig. 4.8).
N
Treapta 1: module de tip a  p  .
a
N M 
Treapta 2: P module de tip    .
a b 
M
Treapta 3: module de tip p  b .
b
N M 
Determinarea optimală a numărului de blocuri P de tip    din
a b 
treapta 2 astfel încât structura să nu devină blocabilă este problema Clos.

Fig. 4.8 Structura Clos cu 3 trepte

Determinarea soluţiei la problema Clos se poate face în două moduri:

grafic şi analitic.
Soluţia grafică este prezentată în Fig. 4.9. Pentru demonstraţie se fac
următoarele presupuneri pentru cazul cel mai defavorabil:
 toate intrările cu excepţia uneia dintr-un modul a  p din treapta 1
ocupă a  1 module din treapta 2;
 toate ieşirile cu excepţia uneia dintr-un modul p  b din treapta 3
ocupă b  1 module din treapta 2, altele decât cele de sus;
 pentru realizarea unei interconectări intre intrarea liberă din modulul
treptei 1 şi ieşirea liberă din modulul treptei 3 mai este nevoie de un
modul de tip n  m în treapta intermediară 2.

29 29
30 30
Astfel numărul de module din treapta intermediară (Condiţia Clos)
devine:
p  a 1 b 11  a  b 1 (4.14)

Fig. 4.9 Demonstraţie grafică structura Clos

Pentru fi mai sugestivă eficienţa utilizării unor astfel de structuri în cadrul

structurilor multi-treaptă sunt prezentate în Fig. 4.10, Fig. 4.11 şi Fig. 4.12 trei
exemple numerice.
Diferenţele dintre cele trei exemple constau în alegerea unor structuri
diferite la nivelul modulelor crossbar. Se păstrează acelaşi număr de porturi de
intrare şi de ieşire. Se observă că simpla rearanjare în module funcţionale a
conexiunilor interne conduce la un număr echivalent de puncte de conexiune
diferit la nivelul fiecărei structurii de comutaţie.
9

30 30
31 31

Fig. 4.10 Exemplu 1 de calcul pentru structura Clos 3

Fig. 4.11 Exemplu 2 de calcul pentru structura Clos 3

Fig. 4.12 Exemplu 3 de calcul pentru structura Clos 3

10

31 31
32 32
Condiţia Clos pentru reţele non-blocabile:
p  a  b 1, (4.15)
N M 
unde: p - numărul de blocuri tip    din treapta a II-a;
a b 
a - numărul de intrări în blocurile tip a  p  din treapta I;
b - numărul de ieşiri în blocurile tip  p  b  din treapta a III-a.

Condiţia Clos pentru reţele strict non-blocabile:

p  a  b  1. (4.16)
Numărul de puncte de conexiune  N PC  Clos  al reţelei Clos:
N PC Clos  N PC  I  N PC  II  N PC  III (4.17)

 N M
N PC Clos   N  p    p      p  M  (4.18)
 a b 
Dacă: N  M şi a  b  n , se obţine:
 N N
N PC Clos   N  p    p      p  N  
 n n

 N 2    N  
2
 p   2 N  2   2n  1  2 N   
  (4.19)
n    n  
 
N
După derivare se obţine n optim ca fiind: n  , cu această valoare se
2
determină numărul minim de puncte de conexiune al reţelei Clos 3 ca fiind:
N PC Clos  min  4 N   
2N 1 . (4.20)
În Tabelul 4.3 sunt prezentate comparativ numărul punctelor de
conexiune echivalent dintre structura crossbar şi Clos 3 optim.
Tabelul 4.3 Echivalente Crossbar şi Clos 3 optim
Număr de puncte de conexiune
Nr. intrări
Crossbar Clos 3
128 16.384 7680
1024 1.048.576 181.267
2048 4.194.304 516.096
8192 67.108.864 4.161.536

11

32 32
33 33
Structurile de tip Clos se pot extinde iterativ la 5, 7, ... trepte dacă se
păstrează principiile enunţate la structura cu trei trepte. În Fig. 4.13 este
prezentată o structură Clos cu 5 trepte. Valoarea lui p 2 este calculată conform
condiţiei Clos pentru structura echivalentă din treptele 2, 3 şi 4, iar valoarea p1
este calculată pentru structura echivalentă Clos formată din treapta 1 treapta (2,
3 şi 4) şi treapta 5.

Fig. 4.13 Sisteme Clos 5 obţinute prin recurenţă plecând de la Clos 3

4.4 IMPLEMENTARE STRUCTURI MONO-TREAPTĂ

(CROSSBAR)

Structura internă a unui comutator de tip crossbar este prezentată în

Fig. 4.14.

Fig. 4.14 Structura internă a comutatorului crossbar

12

33 33
34 34
Prin funcţia de tip subamestec se defineşte un număr de 2 n k grupe de
intrări/ieşiri. În interiorul fiecărei grupe se face amestec perfect. În cazul
superamestecului, se permută ciclic cei mai semnificativi k biţi, iar ultimii
n  k rămân nemodificaţi. Amestecul total are avantajul sporirii accesibilităţii în
rutele de conexiune.
Exemplu pentru 8 porturi, prezentat în Fig. 4.18.

Fig. 4.18 Exemplu amestec perfect

4.5.3 Permutarea fluture

Se obţine prin permutarea primului şi ultimului bit din vectorul binar ce îl

exprimă pe x :
f ( x)  f (bn 1, bn  2 ,..., b0 )  (b0 , bn  2 ,..., b1, bn 1 ) . (4.25)
Se pot defini şi permutări de tip subfluture şi superfluture prin inversarea
poziţiilor a doi biţi situaţi la distanţa k  1 , astfel:
f ( k ) ( x)  f ( k ) (bn 1,..., bk , bk 1,...b0 )  (bn 1,..., bk , b0 , bk  2 ,..., b1, bk 1 ) (4.26)
pentru subfluture şi:
f ( k ) ( x)  f ( k ) (bn  k , bn  2 ,..., bn  k 1, bn 1, bn  k 1,..., b0 ) (4.27)
pentru superfluture.
Exemplu pentru 8 porturi, prezentat în Fig. 4.19.

Fig. 4.19 Permutare fluture

17

34 34
35 35
4.5.4 Permutarea cu inversare a biţilor

Acest tip de permutare se bazează pe relaţia:

f ( x)  (b0 , b1 ,..., bn 1 ) . (4.28)
Subinversarea presupune inversarea celor mai puţin semnificativi k biţi.
Superinversarea realizează inversarea pentru cei mai semnificativi k biţi.

4.5.5 Permutarea prin deplasare

Permutarea prin deplasare se face prin adunarea unei unităţi şi ajustarea

modulo 2 n , sub forma:
f ( x)  ( x  1) mod 2 n . (4.29)
Subdeplasarea realizează operaţia de adunare modulo numai pentru primii
k biţi.
Superdeplasarea execută aceeaşi operaţie pe cei mai semnificativi k biţi.
Pentru subdeplasare:
 x
f ( k ) ( x)   k   2k  ( x  1) mod 2k . (4.30)
2 
Pentru superdeplasare:
f ( k ) ( x)   x  2n  k  mod 2n . (4.31)
Exemplu pentru 8 porturi, prezentat în Fig. 4.20.

Fig. 4.20 Permutare prin deplasare

18

35 35
36 36
 
E(1)   f 0 , f1 , f 2 ,..., f N  (4.32)
 2 
1

În raport cu valorile celor doi biţi funcţia de comandă f i poate fi descrisă
de:
fi  s(1) , id ,1, h , (4.33)
unde:
- s1 este permutarea cu inversare a biţilor;
- id este funcţia identică;
- 1 este funcţia ce selectează la ieşire intrarea x1 ;
- h este funcţia ce selectează la ieşire intrarea x2 .

Reţeaua din Fig. 4.21 este caracterizată de funcţia:

E (k )  (k )  E (1)   1 (k ) , (4.34)
unde  este o funcţie de permutare ce precede treptele de selecţie.

4.6.2 Reţele tip Banyan

Aceste reţele au drumuri unice între perechile de porturi (intrare-ieşire).

Utilizând comutatoare binare, se poate uşor obţine un demultiplexor în trepte
1
, unde n este numărul de trepte. Metoda poate fi aplicată pentru construcţia
2n
unei reţele 2 n  2 n prin extensia arborelui din Fig. 4.22.

Fig. 4.22 Demultiplexor cu comutatoare binare

20

36 36
37 37
O reţea Banyan se defineşte ca o structură cu mai multe intrări şi ieşiri,
având un drum unic între o pereche de porturi de intrare şi o ieşire structură care
poate fi descrisă printr-un graf orientat parţial ordonat, cu mai multe niveluri
distincte.
Nodurile care nu au arce de ieşire se numesc vârfuri, iar cele care nu au
arce de intrare se numesc de bază. Numărul de puncte de conexiune al reţelei
Banyan este:
2  N  log(2 N ) , (4.35)
unde s-a considerat: N  F L .
Reţeaua poate fi descrisă cu tripleta (F, S, L) fiind o dezvoltare recursivă
de ordin L a reţelei F  S , unde S este numărul de arce de intrare (răspândirea
unui nod - Spread), F este numărul de arce de ieşire (capacitatea de ieşire a unui
nod – Fan Out), iar L reprezintă numărul de stagii (niveluri - Level).
Menţionăm în plus că, clasa Banyan se divide în două subclase:
 reţele Banyan neregulate în care comutatoarele pot fi de
dimensiuni diferite şi
 reţele Banyan regulate cu comutatoare elementare identice.
Pentru obţinerea grafului echivalent al reţelei de comutatoare din
Fig. 4.22 se poate pleca de la Fig. 4.23:

Fig. 4.23 Dezvoltare iniţială reţea Banyan

Se va multiplica structura din Fig. 4.23, rezultând reprezentarea din

Fig. 4.24.

Fig. 4.24 Multiplicare structură iniţială

21

37 37
38 38
Se obţine schema unei reţele de comutatoare Banyan 8 8 . Se observă
că se asigură conectarea oricărei intrări la oricare ieşire, dar spre deosebire de un
comutator Clos există o unică cale între o pereche de porturi intrare-ieşire.

Fig. 4.25 Graf echivalent reţea Banyan cu trei trepte şi 8 porturi

4.6.3 Reţele tip Delta

O reţea Delta se defineşte ca o structură de dimensiuni a n  b n , construită

din matrice de dimensiuni a  b (aparţine clasei Banyan regulate).
Interconectarea treptelor se face astfel încât să existe un drum unic între
o pereche intrare-ieşire.
Într-o reţea Delta, comanda unei matrice se poate face cu o singură cifră
de adresă în baza b. Pentru n trepte (stagii) rezultă n cifre de adresă în baza b. Se
pot defini şi reţele Delta generalizate cu comutatoare de dimensiuni diferite în
diverse trepte. Interconectarea treptelor se face prin reţele de permutare cu
amestec perfect. La modul general o reţea Delta de dimensiune a n  b n poate fi
reprezentată ca în Fig. 4.26.
Numărul de matrice în fiecare treaptă din cele n trepte rezultă din
dimensiunile propuse a n  b n iniţial în proiectare astfel:
 numărul de matrice în treapta n :

bn  b n 1 ; (4.36)
b
 numărul de legături între treapta n  1 şi treapta n :
a  b n 1 ; (4.37)
 numărul de matrice în treapta n  1 :
n 1
ab  a  bn2 ; (4.38)
b

22

38 38
39 39
 numărul de matrice în treapta 1:
a n 1  b 0 . (4.39)

Fig. 4.26 Reţea Delta a n  b n

Permutarea de ordin a permite împărţirea mulţimii de legături dintre două

trepte în grupe. Fiecare legătură se conectează la matricea a  b din treapta
următoare.
Numărul total de comutatoare în reţeaua Delta este dat de:
n n
NC  a  b (4.30)
a b
unde a  b .
Adresa D a unei ieşiri (destinaţii) în reţeaua Delta se scrie ca:
D   d n 1, d n  2 ,..., d0 b (4.31)
cu
n
D d j  b j  , (4.32)
j 0

unde d j sunt cifrele în baza b ale adresei scrise cu n cifre.

Fiecare cifră a adresei comandă comutatorul la care este conectată
intrarea respectivă ( d j comandă etajul n  i ). Această proprietate poate fi
folosită pentru autodirijare prin reţea dacă mesajul comutat conţine în antetul
său adresa D şi dacă fiecare comutator la care ajunge mesajul ştie să-şi extragă
propria cifră de adresă pentru a executa comutaţia.
23

39 39
40 40
Printr-o metodă recursivă se poate obţine, plecând de la un comutator
binar, o reţea Delta de ordinul k cu 2 k intrări şi 2 k ieşiri. Pe oricare intrare este
aplicat mesajul care va ajunge mereu pe aceeaşi ieşire.
Un caz particular de reţea Delta este reţeaua rectangulară (Delta-b) în care
a b.
Numărul total de matrice utilizat pentru reţeaua Delta-b este:
b n 1  b  b n  2  ...  b n 1  n  b n 1 , (4.33)
iar numărul total de puncte de conexiune este N x  n  b n 1  b 2  n  b n 1 . În
Fig. 4.27 este prezentată o reţea Delta de dimensiune 23  23 .
000 0 0 0 0
100 1 1 1 1
001 0 0 0 2
101 1 1 1 3
010 0 0 0 4
110 1 1 1 5
011 0 0 0 6
111 1 1 1 7
Fig. 4.27 Reţea Delta
Dacă o funcţie de permutare se aplică şi la intrarea în comutator, din reţea
Delta rectangulară se obţine reţea Omega rectangulară, prezentată în Fig. 4.28.

Fig. 4.28 Reţea de comutatoare Omega

4.6.4 Reţea tip Benes

Reţelele de comutatoare cu căi multiple nu pot conecta oricare intrare la

oricare ieşire simultan cum o fac cele cu permutări complete, ca de exemplu
Clos, dar oferă mai mult decât o cale pentru o pereche intrare-ieşire.

24

40 40
41 1. Avantaje si dezavantaje ale topologiei de retea ierarhizata vs distribuita
41
 ierarhizata: sinronizare mai buna, monitorizare / nu se comunica intre
comutatoarele de acelasi nivel / fiabilitate scazua
 distribuita: daca nu functioneaza un comutator, nu functioneaza reteaua /
fiabilitate scazuta
2. Descrieti mecanismul de imbunatatire a fiabilitatii topologiei ierarhizate
 inserarea de legaturi si intre comutatoarele de acelasi nivel
 dubla subordonare a comutatorului (caz ca nu functioneaza se va stabili conexiunea
prin celalalt)
3. Realizarea hiperlink topologie
distibuita
 Avantaj: comunicare directa si
rapida intre cele doua
comutatoare
 Dezavantaj: daca este unica
legatura cu un nod, la defectare
aesta se izoleaza cu toata
reateaua subordonata
 Pozitie: zona centrala, comutator dintr-un punct cheie al retelei
4. Ce sunt curbele izofone?
 Curbele izofone sunt cure cu
aceeasi intensitate sonora.
Oscilatiile acustice creeaza senzatie
de sunet numai daca marimea si
frecventa lor sunt cuprinse in
anumite limite. Aceste limite
definesc domeniul de amplitudine,
frecventa numit domeniu de
audibilitate
 Curba izofona reprezinta modificarea sunetului in zona de frecventa de taiere astfel
incat deplasarea pe aceasta sa fie preceputa la fel
o Se foloseste un semnal de tip dinte de ferastrau f = 50 Hz (corzi vocale)
o se foloseste modelul semnalului vocal artificial
5. Definiti limitele domeniului de audibilitate, semnal vocal si semnal telefonic
 Domeniul de audibilitate il reprezinta gama frecventelor si a amplitudinilor ce pot
fi auzite de urechea umana
 Semnalul vocal este cuprins intre 16 Hz si 16 kHz
 Semalul telefonic este curpins intre 0.3 kHz si 3.4 kHz

41 41
42 6. Rolul sistemului diferential la nivelul liniei de abonat
42
 separarea sensurilor de comunicatie
 decuplarea soneriei in timpul convorbirii
7. Analizati algoritmul semnalizarilor pe liste de abonat. Argumentati momentele de
aparitie ale tonului de ocupat si cauzele acestora
 Sa existe o convorbire in desfasurare intre abonatul conectat si alt abonat
 Abonatul sa respinga apelul
8. Rolul bufferlui elastic. In stabilirea dimensiunii BE se au in vedere doua criterii majore,
enumerati si comentati aceste criterii
 Rol: compensarea variatiilor vitezelor instantanee de intrare ale tributarilor astfel
incat sa intre in MUX cu acceasi viteza toti ce 4 tributari ai E1
 Criterii majore: viteza de citire si viteza de scriere
9. BE de la intrarea unui sistem de multiplexare de tip E2 poate compensa variatiile de
viteza ale fluxului de intare in urmatoarele conditii
 c) variatie cu medie defeita fata de referinta cu maxim 10%, dar a carei viteza de
varitatie nu depaseste dublul valorii de referinta
10.Numarul de biti pierduti ca urmare a utilizari unui BE este dependent de
 e) diferenta dintre valoareaedie a vitezei fluxului de intrare si valoarea de referinta
11.Doua obiective ale utilizrii codurilor de linie
 autosincronizarea
 imunitate la zgomote
12.Sa se codifice AMI si HDB3

13.Care dintre metodele de estimare a valorilor BER este mai potrivia a se utiliza in cazul
unui canal de comuncatie ai carui parametrii se modifica frecvent?
 Metode estimarii BER folosind bitii transmisi pe unul din canalele de serviciu.
Metoda presupune fie utilizarea unei secvente de date cunoscute de catre
echipamentul de receptie, transmisa pe linia de comunicatie, pe un canal de date

42 42
viritual, partajat cu informatie, fie folosirea cuvantului de soncrionzare
43 14.???
43
15.Sa se calculeze valoarea BER pentru un flux de tip E1, 2 biti eronati la 64000 de cadre
𝑁𝑏𝑒 −𝑒𝑟𝑜𝑛𝑎𝑖 2
 𝐵𝐸𝑅 = 𝑁 = 8𝑥64000
𝑏𝑡 −𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑡𝑟𝑎𝑛𝑠𝑚𝑖𝑠𝑖
16.Enumerati si comentati obiectivele proiectariii retelelor-multitreapa:
 eliminarea multor puncte de conexiuni inutile
 reducerea costurilor
 mentinerea interconectarii, chiar daca s-a stricat una dintre rute
 asigurarea unui nr maxim de rute intre porturi
 minimizarea probabilitatii de blocaj intern
17.Sa se proiecteze o strucutra de
comuatie multi-treapta cu 2 trepte
 nr de intrati in treapta 1 = 10
 nr de intrari inter-treapta = 7
 nr iesiri din treapta 2 = 20
 𝑁𝑃𝐶 = 10𝑥7 + 7𝑥20 = 210
 𝑁𝑃𝐶 (𝑐𝑟𝑜𝑠𝑠𝑏𝑎𝑟) = 10𝑥20 = 200 =>
castigul in rap cu crossbar
18.Sa se proiecteze structura de comutatie de la punctul anterior prin adaugarea unei
motrici de comuatiei de tip crossbar intre treapta 1 si 2, transformand astfel intregul
sistem intr-unul cu 3 trepte. Sa se
determine apoi nr de rute posibile
intre oricare port de intrare si oricare
port de iesire la nivelul intregii
structuri de comuatie precum si numarul total de puncte de conexiune
 𝑁𝑃𝐶1 = 10 ∗ 20 = 200
 𝑃𝑃𝐶𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 = 10 ∗ 7 + 7 ∗ 7 + 20 ∗ 7 = 70 + 140 + 49 = 259
19.Reprezenati grafic pentru un set de 8 porturi o permutare de tip amestec perfect

43 43
44 20.Reprezentati superfluture de ordin 2 pentru 64 porturi
44

21.Descrietei analitico permutare tip sub-inversare totala a bitilor de ordin 3 pentru un set
de 128 porturi

22.Pentru o retea CLOS u 3 trepte cu N=20 intrari si M=30 iesiri, alegand doua seuri de
valori convenabile pentru a si b sa se determine: valorile lui p pentru reatele non-
blocabile / numarul si dimensiunea blocurilor din treapta 2 / numarul total de puncte
de conexiune / raportul dintre numarul de PC al structurilor CLOS si cel al matricii
crossbar echivalente
 a=5, b=6, p=a+b-1=10
𝑁 𝑀
 𝑁𝑃𝐶𝐼𝐼 => 10 𝑏𝑙𝑜𝑐𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒 dim ( 𝑎 ∗ 𝑏 ) = 10 ∗ 4 ∗ 5 = 200
 10 blocuri de dim 20PC
𝑁 𝑀
 𝑁𝑃𝐶𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 = 𝑝 ∗ 𝑁 + 𝑝 ∗ ( 𝑎 ∗ 𝑏 ) + 𝑝 ∗ 𝑀 = 200 + 200 + 300 = 700 𝑃𝐶
700
 𝑅 = 20∗10
23.Pentru o retea de cumotatie delta 𝒂𝒏 ∗
𝒃𝒏 , cu a=3, b=4, n=3 sa se determine nr de
intrari si iesiri si nr de leg dintre treapta 1
si 2
 𝑆 = 𝑎𝑏 ∗ 𝑏 0 = 9
 𝐷 = 𝑏 𝑛−1 = 42 = 16
 𝑎 ∗ 𝑏 𝑛−1 = 3 ∗ 16 = 48
24.Sincronizarea la nivelul fluxului de tip E1
se realizeaza in urmatoarea ordine:
 e) bit, cadru, multicadru

44 44
45 25.Ce tip de alarma se activeaza daca dupa un timp oarecare nu se poate identifica din
45
structura fluxului receptionat cuvantul de sincronizare? Cum se poate transmite in
cazurile T1 si E1?
 LOCAL HOUSEKEEPING
 La T1 alarmadistanta BHK se transmite prin intermediul canalului DL semnalizand
LFA, LFA inseamna transmiterea unui semnal pe bitul F.
 Cadrele impare, formate din 16 biti, 8x1, 8x0 pana la restabilirea sincronizarii
26.Sa se determine debitul canalului de semnalizare echialent al fiecaruli abonat in cazul
fluxului E1
2048𝐾𝑏
 Intr-un multicadru , debitul TS16: = 64 𝐾𝑏/𝑠
32
 debitul cuvantului de sincronizare alunitatiii de semnalizare: cuvantul de sincro
apare o data intr-un multicadru care contine 16 cadre, cuvnatul de sincro – semnal
64𝐾𝑏𝑝𝑠
apare in primul cadru al multicadrului: 𝐷𝑆−𝑇𝑆16 = = 4𝐾𝑏𝑝𝑠
16
 debitul informatiei de semnalizare alocat pentru un canal util: TS16 are 8 biti -> 4
biti pentru un canal, 4 biti pentru altul inr-un multicadru, semnalizarea pentru un
canal util se face o data: 𝐷𝑆−𝑇𝑆−11 = 2𝐾𝑏𝑝𝑠 – pentru un abonat
27.Sa se reprezinta grafic un cadru al unui multiplex de ordinul 1 de tip PDH modificat,
pornind in proiectarea sa de la standardul E1, dar care sa indeplineasca urmatoarele
cerinte functionale:
 nr de canale utile: 8
 pentru semnalizare fiecarui canal sun necesari 4 biti

 semnalizarea se va face pe canal comun folosind f_e = 8kHz, iar es este codificat pe
8 biti
28.Sa se determine pentru mux anterior
 nr de biti din cadru: 10 biti/cadru
 dimensiunea expresiei in cadre a multicadrului; dpdv al transmisiei
 informatiei de sincronizare: 8 cadre/multicadru de sincronizare; de semnalizare: 4
cadre/multicadru de semnal
29.Care este capacitatea de corectie pentru fiecare dintre tributarii E1 de la intrare unui
flux E2 cu justificare negativa/0/pozitiva

45 45
46 46
30.De ce cuvantul de control al justificarii se trimite repetat de 3 ori in componente cadrului
E2 si de ce pozitia acestuia este uniform distribuita in structura fluxului?
 pentru a se evita interpretarea gresita a acestuia
 cuvantul de control se trimite repetat de 3 ori pentru a compensa eventualele
influente ale BER-ului, utilizandu-se metoda cadrului majoritar. Pozitia acestuia
este uniform distribuita in strucutra fluxului pentru a marca inceputul unui set (2,3
4) si pentru a monitoriza variatiile de viteza ale tributarilor (celor 4 fluxuri E1)
31.Pentru compensarea diferentelor de viteza la mux E2 se utilizeaza mecanismul bitilor
de justificare. Care este efectul decodari eronate la receptie a bitilor de control ai
justificarii?
 Decofidicarea eronata produce introducerea sau eliminearea unui bit din
componenta fluxului => alunecare spre dreapta sau spre stanga cu un bit a tuturor
bitilor din componenta E2
32.Resursele unui sistem cu asteptare pot fi clasificate
 libere
 ocupate
33.Capacitatea sirului de asteptate poate fi
 nula, sistem ideala fara timp de asteptare
 finita, sistem real cu asteptare si pierderi
34.Clasificare Kendall defineste un sistem de comutatie cu asteptare dupa
 tipul procesului de intrare
 tipul procesului de servire
 capacitatea sursei de clienti in raport cu sistemul modelat
 disiciplina de servire a clientior din sirul de asteptare
35.Pentru un sistem cu asteptare aflat in echilibru dpdv al traficului care are o rata medie
de sosire a apelurilor λ=10, si o rata medie de servire μ=3, sa se determine: vol
intensitatii traficului A; nr de servere min N; gradul de utilizare a serverului ρ pt N min
1 1
 𝐴 = 𝜆 ∗ 𝑡𝑔 = 10 ∗ 3 = 3,33 𝐸𝑟𝑙𝑎𝑛𝑔; 𝑡𝑠 = 3
A 3,3
 ρ=N= 𝑁
3,3 3,3
 ρ < 1 => => 𝑁 > 3,3 => 𝑁𝑚𝑖𝑛 = 4 ; ρ = = 83%
N 4
36.Pentru un sistem cu asteptare aflat in echilibru dpdv al traficului, folosind relatiile lui
Little, sa se determine valoarea timpului mediu de asteptare, 𝒕𝒐 , in urmatoarele
conditii: media timpului petrecut de un client intr-un sistem T=1 / nr mediu de clienti
̅ = 𝟏𝟎 si sirul de asteptare: 𝝁
aflati in sistem 𝒏 ̅=𝟓
𝑛̅ 10
 𝑛̅ = 𝜆 ∗ 𝑇 => 𝜆 = 𝑇 = 1
5 𝜇
̅
 𝜇̅ = 𝜆 ∗ 𝑡̅𝑜 => 𝑡̅𝑜 = 𝜆 = 10

46 46
47 47
37.Sa se determine ecuatia de stare a sistemului din urmatoare figura pentru n la
momentul t+Δt
 𝑝𝑛 (𝑡 + 𝛥𝑡 ) = 𝑝𝑛−1 (𝑡 ) ∗ 𝑝𝑛−1,𝑛 (∆𝑡 ) + 𝑝𝑛+1 (𝑡 ) ∗ 𝑝𝑛+1,𝑛 (∆𝑡 ) − 𝐵
 𝐵 = 𝑝𝑛 (𝑡 ) ∗ 𝑝𝑛,𝑛 (∆𝑡 ) − 𝑝𝑛 (𝑡 ) ∗ 𝑝𝑛,𝑛−1 (∆𝑡 ) − 𝑝𝑛 (𝑡 ) ∗ 𝑝𝑛,𝑛+1 (∆𝑡)

47 47