CUPRINS

INTRODUCERE........................................................................................ 2

CAPITOLUL I
CONTABILITATEA PUBLICA

1.1 – Principiile contabile ................................................................. 5

1.2 – Organizarea sistemului bugetar in Romania ............................ 10
1.3 – Ordonatorii de credite............................................................... 19

CAPITOLUL II
INSTITUTIILE PUBLICE

2.1 – Unitati ale administratiei de stat: concept, locul si rolul acestora in

constituirea si utilizarea fondurilor publice ........................................ 22
2.2 - Concepte de baza privind contabilitatea institutiilor publice.... 29

CAPITOLUL III
CONTABILITATEA INSTITUTIEI PUBLICE – STUDIU DE CAZ –
INSTITUTUL DE IGIENA SI SANATATE PUBLICA VETERINARA
BUCURESTI

3.1 – Organizare si atributii ................................................................ 40

3.2 – Contabilitatea veniturilor si cheltuielilor ................................... 46
3.3 – Surse de finantare si executie bugetara ...................................... 49

CAPITOLUL IV
CONTABILITATEA ACTIVELOR FIXE

4.1 – Organizarea si efectuarea inventarierii activelor fixe ................. 52

4.2 – Inregistrarea in contabilitate a activelor fixe corporale si amortizarii
acestora ................................................................................................ 61
4.3 – Inregistrarea in contabilitate a casarii activelor fixe corporale ... 66

CONCLUZII SI PROPUNERI ....................................................................... 71

BIBLOGRAFIE ............................................................................................. 74
 INTRODUCERE

Lucrarea elaborata pentru sustinerea temei de licenta isi propune sa

analizeze contabilitatea institutiilor/autoritatilor publice atat din punct de vedere
general, conform reglementarilor in vigoare, cat si din punct de vedere
particular, analizand o parte a activitatii contabile a unei autoritati publice.

Astfel, lucrarea prezinta notiuni generale privind evidentierea tuturor

operatiunilor de incasari si plati referitoare la fondurile publice, definirea
notiunii de contabilitate publica, particularitati ale contabilitatii institutiilor
publice si ale planului de conturi.

Primul capitol al lucrarii prezinta pe larg principiile care stau la baza

contabilitatii publice, notiuni privind organizarea sistemului bugetar cu
principalele activitati, bugetele din care se constituie si pe care le gestioneaza,
institutiile publice care functioneaza in cadrul sistemului bugetar si ordonatorii
de credite care conduc institutiile publice cu personalitate juridica.

Al doilea capitol analizeaza institutiile publice din Romania ca unitati ale

administratiei de stat, din punct de vedere conceptual, al locului si rolului pe
care aceste il au in constituirea si utilizarea fondurilor publice. Astfel, institutiile
publice sunt prezentate din punct de vedere al sistemului de finantare si
clasificate dupa importanta activitatii si subordonarea acestora, clasificarea
conform reglementarilor romanesti si din punct de vedere al statutului juridic al
acestora. Deasemenea am analizat unele concepte de baza privind contabilitatea
institutiilor publice cum ar fi: creditul bugetar, platile de casa, platile nete de
casa si indicatorul cheltuielilor efective.
Capitolul trei si patru prezinta studiul de caz concretizat in analizarea unei
parti din contabilitatea unei institutii publice si anume: analizarea veniturilor si a
cheltuielilor, sursele de finantare ( ca principale venituri ale institutiei) si
executia bugetara. Deasemenea am analizat contabilitatea activelor fixe
corporale din punct de vedere al organizarii si efectuarii inventarierii acestora,
inregistrarea in contabilitate a acestora si a amortizarii lor precum si scoaterea
lor din evidentele contabile.
La final am prezentat concluziile lucrarii, recomandarile si anexele care
cuprind regulamentul de organizare si functionare a IISPV, veniturile IISPV, lista
de inventariere, procesul verbal de inventariere.

Am ales aceasta tema deoarece in ultimii ani au intervenit modificari

asupra legislatiei privind regimul juridic al domeniului public si privat al
statului, fapt ce a generat adoptarea unei noi legislatii in domeniul contabilitatii
publice si reforma acesteia. De asemenea reforma contabilitatii publice a
survenit in urma procesului general de reforma contabila europeana, avand la
baza directivele europene precum si Sistemul European de Conturi.

Astfel, aderarea Romaniei la Uniunea Europeana a accentuat caracterul

complex al contabilitatii publice, ca urmare a diversificarii finantarii externe
din fondurile europene.
 CAPITOLUL I

Contabilitatea publica

Contabilitatea publica constituie contabilitatea care asigura evidentierea

tuturor operatiunilor de incasari si plati referitoare la fondurile publice. Ea
evalueaza obligatiile contribuabililor, evidentiaza incasarile din aceste obligatii
si determina diferentele din obligatiile neonorate, precum si responsabilitatea
ordonatorilor de credite privind efectuarea platilor din fondurile publice.
Organizarea acesteia este obligatorie pentru toate autoritatile publice,
comunitarile teritoriale, institutiile publice nationale si locale.
Vincent Raude si Jean Claude Pagat retin pentru contabilitatea publica
mai multe definitii, una uzuala, alta tehnica si a treia administrativa. Astfel,
definitia uzuala o formuleaza ca fiind: "ansamblul de reguli aplicabile gestiunii
veniturilor de stat", cea tehnica "reguli de prezentare a conturilor publice", iar
cea administrativa are in vedere sarcinile publice si o defineste ca fiind "regulile
contabilitatii publice sunt in acelasi timp reguli de prezentare a conturilor si
reguli de organizare a serviciilor contabililor publici".
Insuficientele acestor definitii constau in faptul ca cea uzuala se refera
numai la veniturile de stat si nu are in vedere un fundament juridic, cea tehnica
este prea limitata, iar cea administrativa nu se refera la ordonatorii de credite. In
final, autorii la care ne-am referit, propun pentru contabilitatea publica
urmatoarea definitie care ar exprima, dupa parerea noastra, cel mai corect
functiile sale, si anume: "Regulile contabilitatii publice au ca obiect
determinarea obligatiilor si responsabilitatilor coordonatorilor de credite publice,
ale ordonatorilor de venituri publice si contabililor publici." Aceasta definitie da
regulilor contabilitatii publice un contur juridic, tehnic si cuprinde in cadrul sau
obligatiile si responsabilitatile, atat ale contabililor publici, cat si ale
ordonatorilor.
 Desi contabilitatea sectorului public se organizeaza pe baza unor planuri
de functionarea acestora, la baza contabilitatii publice stau reguli si norme
comune cu cele ale contabilitatii generale, si anume:

1 folosirea unor modele de registre contabile si formulare comune privind

activitatea financiara si contabila;
2 modelele bilanturilor contabile, ca si planul de conturi general pentru
institutiile publice, sunt stabilite de acelasi organ, respectiv de Ministerul
Finantelor Publice; in aceasta privinta existand o conceptie unitara in materie
(plan de conturi, bilant si alte formulare specifice);
3 functionarea acesteia este obligatoriu a se face dupa aceleasi reguli si metode
astfel:

- contabilitatea se conduce in partida dubla; unele exceptii permise pentru

anumite institutii publice care au drepturi sa organizeze contabilitati in partida
simpla (consiliile locale comunale) nu infirma regula;

- inregistrarea cronologica si sistematica in contabilitate a tuturor operatiunilor

de incasari si plati in mod simultan, in debitul unor conturi si creditul altora;
- stabilirea totalului sumelor debitoare si sumelor creditoare, precum si a
soldului final al fiecarui cont;

- intocmirea, cel putin lunar, a balantei de verificare, care reflecta egalitatea

intre totalul sumelor debitoare si creditoare, si totalul soldurilor debitoare si
creditoare ale conturilor;

- prezentarea executiei finale lunar, trimestrial, anual, a veniturilor incasate si

platilor efectuate, precum si excedentului sau deficitului, comparativ cu contul
de profit si pierderi, in cazul contabilitatii financiare.

1.1. Principiile contabile

Ca si in cazul contabilitatii generale (financiare), contabilitatea publica

trebuie sa asigure o imagine fidela, cu privire la situatia executiei bugetului
general consolidat, a informatiilor necesare pentru necesitatile proprii ale
institutiilor publice, cat si in ceea ce priveste furnizarea acestora catre organele
in drept, cu prerogative in materie. In acest sens, contabilitatea publica trebuie sa
respecte, cu buna credinta, regulile si normele unitare, general valabile, ale
contabilitatii generale, precum si principiile acesteia, si anume:

1 Principiul prudentei care nu admite subevaluarea veniturilor si

supraevaluarea cheltuielilor, atat in procesul de intocmire a bugetelor, cat si in
manifeste mai ales in ceea ce priveste corecta evaluare si inregistrare a
drepturilor bugetare pe care le au institutiile publice.

2 Principiul permanentei metodelor, care impune continuitatea regulilor si

normelor privind modul de evaluare a veniturilor si criteriile de stabilire a
creditelor bugetare, asigurandu-se comparabilitatea in timp a informatiilor cu
privire la structura bugetelor;
3 Principiul continuitatii activitatii care, in cazul contabilitatii publice,
determina existenta ei atat timp cat va exista sectorul public, iar acesta va exista
atata timp cat va exista organizarea statala. In aceasta directie am putea
mentiona, eventual, despre o dezvoltare a atributiilor contabilitatii publice, odata
cu expansiunea sectorului public, ale carui cheltuieli publice, a raportului dintre
acestea si produsului intern brut, a crescut in ultimul secol de aproape cinci ori;
4 Principiul independentei exercitiului, care determina inceperea executiei
bugetare la o anumita data, incheierea ei la o alta data precisa si, in consecinta, a
neadmiterii ca in acesta perioada sa se inregistreze venituri si sa se efectueze
cheltuieli care apartin altor exercitii. Acest principiu 1-am putea denumi si al
"adaptabilitatii informatiei contabile la sistemul executiei bugetare folosit", "de
gestiune" sau "al exercitiului". in acest sens, sectorul public a adoptat sistemul
potrivit caruia are loc o evidentiere anuala a creditelor bugetare, a platilor de
casa si a incasarilor la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si
bugetele locale. Acest sistem impune valabilitatea creditelor bugetare deschise si
repartizate numai in cadrul exercitiului bugetar respectiv; de asemenea, platile
de casa pot fi efectuate numai in limita si in cadrul termenului de valabilitate a
creditelor. La partea de venituri sunt valabile numai acele incasari care se
colecteaza in cursul anului financiar-bugetar, iar cele incasate dupa 31
decembrie se evidentiaza pe exercitiul financiar urmator;
5 Principiul necompensarii, care in contabilitatea publica isi gaseste expresia
cea mai larga prin aceea ca nu pot fi efectuate plati direct din incasari, toate
veniturile se inregistraza in buget, si pentru orice cheltuiala care se efectueaza
exista obligatia unei aprobari. Unele exceptii de la aceasta regula, mai ales in
cazul fondurilor din mijioacele extrabugetare si speciale, nu infirma principiul;
6 Principiul intangibilitatii bilantului de deschidere se aplica numai partial
in situatia contabilitatii publice, deoarece, in cazul fondurilor publice, veniturile
cuvenite anului curent, dar incasate in anul viitor, se inregistreaza, ca venit, in
anul in care s-au incasat. De asemenea, si fondurile aprobate prin bugetele
anuale si nefolosite in acel an isi pierd valabilitatea la sfarsitui exercitiului.
Numai in cazul anumitor bugete, ca de exemplu in cele din mijioace
extrabugetare si fondurile speciale, care au dreptul sa-si reporteze soldul
executiei din anul precedent, am putea vorbi despre o anume intangibilitate a
bilantului de deschidere; de asemenea, ca si in cazul unitatilor patrimoniale,
unde raspunderea pentru organizarea si tinerea contabilitatii, in conformitate cu
prevederile legii o are administratorul, si in cazul institutiilor publice
raspunderea, din acest punct de vedere, revine ordonatorului de credite (ministri,
conducatorii institutiilor publice, centrale si locale etc.).
Fata de regulile enuntate, in legatura cu modul de functionare a
contabilitatii publice in Romania, autorii la care ne-am referit mai devreme,
Vincent Raude si Jean Claude Pagat, in aceeasi lucrare mentioneaza urmatoarele
principii fundamentale ale contabilitatii publice franceze: "principiul distinctiei
intre oportunitate si regularitate; al distinctiei intre ordonatori si contabili, si al
neafectarii incasarilor si cheltuielilor". La aceste trei principii de baza s-ar mai
putea adauga: "principiul responsabilitatii (pentru ordonatori si contabili) si al
unitatii (imitate de reglementare, abilitatea de manevrare a conturilor, unitatea de
Trezorerie)".
In afara de frumusetea definirii principiului unitatii retinem principiul
distinctiei intre regularitate si oportunitate, care in literatura noastra de
specialitate nu este abordat.
Unele asemanari si paralelisme intre contabilitatea publica si cea generala
(financiara) sunt si in ceea ce priveste bilantul contabil. Daca in cazul unitatilor
patrimoniale bilantul contabil se compune din bilant, cont de profit si pierdere,
si ca anexa raportul de gestiune, in cazul institutiilor publice acesta se compune
din: bilant, cu adaptarile de rigoare, contul de executie, si in locul contului de
profit si pierdere, iar ca anexa un raport explicativ. Referitor la bilant care nu
este supus verificarii si contul de executie privind bugetul de stat, bugetul
asigurarilor sociale de stat si bugetele locale, este necesar sa fie aprobat de
aceleasi organe care au aprobat bugetele respective, iar in cazul institutiilor
publice sa fie auditat.

Desigur ca, intre modul de organizare si tinere a contabilitatii institutiilor

publice si cel al contabilitatii financiare exista asemanari, dar si insemnate
deosebiri, si anume: planul de conturi al institutiilor publice contine conturi
specifice acestor unitati, dar exista unele conturi, atat ca denumire cat si ca
continut, care se aseamana cu conturile din planul de conturi general. De
exemplu, contul "Casa" din planul de conturi al institutiilor publice cu contul
"Casa" din planul general de conturi.
Distingem unele asemanari dupa continut si functie mai ales intre
conturile din planul de conturi general si cel al institutiilor publice, cum ar fi:
clasa a 2-a, 21 "Imobilizari corporale" din planul de conturi general, cu
conturile din clasa 0, 01 "Mijioace fixe" din planul de conturi pentru institutiile
publice; contul 51 "Conturi la banci" din planul de conturi general, cu contul
10, contul 11 "Mijioace banesti", "Disponibilul din mijioace cu destinatie
 speciala" din planul de conturi a institutiilor bugetare; clasa a 6-a "Conturile de
cheltuieli" din planul de conturi general, cu clasa a 4-a, contul 41 "Cheltuielile
institutiilor" din planul de conturi al institutiilor publice, care prin debitul sau
creditul lor inregistreaza aceleasi fenomene economice, iar soldurile lor
exprima acelasi continut.
Desi planul de conturi al institutiilor publice este comun tuturor
institutiilor publice prezentate prin componentele bugetului general consolidat,
intre conturile care reflecta sistemul de finanfare a institutiilor publice,
finantate pe de o parte din bugetul de stat si bugetele locale pe de alta parte,
exista importante deosebiri, mai ales in ceea ce priveste evidentierea constituirii
resurselor publice prin intermediul carora sunt finante, precum si a conditiilor
care trebuiesc indeplinite in ceea ce priveste plafonul pana la care se pot
efectua plati de casa.
De asemenea, exista deosebiri esentiale intre modul de inchidere a
conturilor de cheltuieli la institutiile publice finantate din fonduri bugetare si
cele finantate din mijioace extrabugetare. Daca la primele, conturile de cheltuieli
se inchid prin conturile de finantari, in cazul institutiilor finantate din mijioacele
extrabugetare (autofinantate) inchiderea acestora se face prin intermediul unor
conturi de rezultate, prin care, de altfel, se inchid si conturile de venituri, sistem
mai apropiat de cel al contabilitatii financiare.
O deosebire esentiala in cazul contabilitatii institutiilor publice fata de
contabilitatea financiara a agentilor economici este faptul ca contravaloarea
fondurilor fixe si a obiectelor de inventar, in cazul institutiilor publice, se
inregistreaza direct pe cheltuieli la procurarea acestora. In cazul institutiilor
publice nu intalnim notiunile de uzura si amortizarea fondurilor fixe sau a
obiectelor de inventar, ca in cazul contabilitatii agentilor economici.
De aceea cheltuielile efective in cazul institutiilor publice, in majoritatea
cazurilor, nu reflecta corect efortul societatii in legatura cu intretinerea sau
functionarea unui anume indicator social-public, elev, student, pat de spital,
militar etc..
De asemenea, datorita specificului privind finantarea institutiilor publice
in cadrul contabilitatii acestora, pe langa notiunile de cheltuieli efective - ca in
cazul agentilor economici - intalnim si notiunile de plati de casa si plati nete de
casa, al caror nivel este determinat de conturile de finantare, care numai
intamplator coincid la sfarsitul exercitiului bugetar cu conturile de cheltuieli
efective.
In acelasi timp, intre conturile de cheltuieli mentionate in planul de
conturi al institutiilor publice, pe de o parte, si conturile de cheltuieli din planul
de conturi general si al Trezoreriei Statului, pe de alta parte, exista diferente in
sensul ca conturile de cheltuieli din contabilitatea Trezoreriei Statului reflecta
platile nete de casa, si nu cheltuielile efective, pe cata vreme, conturile de
cheltuieli ale agentilor economici si institutiilor publice reflecta intotdeauna
numai consumurile efective (plati de salarii, consumuri efective de materiale
etc.).
1.2 Organizarea sistemului bugetar in Romania

Sfera de activitate si institutiile publice implicate

In Romania sistemul bugetar delimiteaza urmatoarele activitati:
1 invatamantul;
2 sanatatea;
3 cultura si arta;
4 justitia si autoritatea publica;
5 protectia si refacerea mediului inconjurator;
6 asistenta si protectia sociala;
7 activitati de importanta strategica cum sunt: transporturi si
telecomunicatii,cercetarea stiintifica, chimia etc.
Institutiile publice care functioneaza in cadrul sistemului bugetar sunt,
conform legii nr.500/2002, urmatoarele:
1 Presedintia Romaniei;
2 Parlamentul;
3 Guvernul;
4 Ministerele;
5 celelalte organe centrale si locale ale administratiei de stat;
6 institutiile de stat de subordonare locala sau centrala, circumscrise sferelor de
activitate prezentate mai sus.

Activitatea finantelor publice include elaborarea si executia bugetului,

stabilirea si perceperea impozitelor, taxelor si a celorlalte venituri ale Statului,
urmarirea utilizarii mijioacelor financiare aflate la dispozitia institutiilor publice,
controlul modului de folosire a mijioacelor materiale si banesti apartinand
regiilor autonome, celorlalte institutii publice.

Organul de decizie in domeniul finantelor publice este Parlamentul.

Acesta stabileste si aproba, prin lege, veniturile statului si normele de cheltuieli
aferente institutiilor publice. Parlamentul examineaza si aproba anual bugetul de
stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale precum si
contul general al executiei bugetului. Legea stabileste veniturile si cheltuielile
bugetului pentru fiecare an, desfasurandu-le pe capitole si subcapitole si
respectiv pe actiuni si articole de cheltuieli.

Guvernul, organul suprem al administratiei de stat, elaboreaza proiectele

bugetului si al contului general anual de executie bugetara, supunandu-le
aprobarii Parlamentului. De asemenea, Guvemul aproba si raspunde de
realizarea prevederilor bugetare si exercita conducerea generala a activitatii
executive in domeniul finantelor.

Ministerul Finantelor Publice are, in procesul bugetar, o gama larga de

competente si responsabilitati ce se pot rezuma astfel:

1 coordoneaza actiunile ce constituie responsabilitatea Guvernului cu privire la

sistemul bugetar;
2 dispune masuri de aplicare a politicii fiscal-bugetare;

3 emite norme metodologice de elaborare a bugetelor, privind practicile de

incasare a veniturilor, angajare, ordonantare, lichidare si plata a cheltuielilor,
incheierea exercitiului, contabilizare si raportare;

4 aproba clasificatiile bugetare si modificarile acestora ;

5 monitorizeaza executia bugetara;
6 colaboreaza cu BNR la elaborarea balantei de plati externe, a reglementarilor
in domeniul monetar si valutar;
7 propune solutii de acoperire a deficitului sau utilizare a excedentului din
contul curent al balantei de plati exteme etc.

Ministerele si celelalte organe ale administratiei centrale de stat au

compartimente specializate in domeniul financiar, care indeplinesc urmatoarele
atributii:

1 elaboreaza bugete de venituri si cheltuieli si urmaresc realizarea acestora;

2 repartizeaza creditele bugetare organelor ierarhic inferioare;

3 exercita controlul financiar asupra activitatii unitatilor subordonate si iau

masuri pentru inlaturarea deficientelor constatate.

Organele locale ale administratiei de stat (consilii comunale, orasenesti,

municipale etc), realizeaza autonomia locala si au ca atributii urmatoarele:

1 aproba anual bugetul local;

2 stabilesc impozitele si taxele locale precum si taxele speciale pe termen

limitat, in conditiile prevazute de lege;

3 incurajeaza organizarea si desfasurarea activitatii agentilor economici in

scopul cresterii veniturilor locale si al atragerii fortei de munca disponibile.

Institutiile publice de subordonare centrala sau locala intocmesc bugete de

venituri si cheltuieli, urmaresc realizarea bugetelor aprobate de organele
competente, indeplinirea obligatiilor fata de stat, utilizarea potrivit destinatiei a
resurselor financiare primite de la stat etc.

Organizarea sistemului bugetar in Romania

Resursele financiare publice se constituie si gestioneaza printr-un sistem
unitar de bugete format din:
1 bugetul de stat;
2 bugetul asigurarilor sociale de stat;
3 bugetele fondurilor speciale;
4 bugetul trezoreriei statului;
5 bugetele altor institutii publice cu caracter autonom;
6 bugetele institutiilor publice finantate integral sau partial dintr-unul
din bugetele de mai sus ;

7 bugetele institutiilor publice finantate integral din venituri proprii;

8 bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate

de stat si ale caror rambursare, dobanzi si alte costuri se asigura din fonduri
publice;

9 bugetul fondurilor externe nerambursabile.

- Bugetul de stat.

Concentrand partea principala a fondurilor bugetare aferente institutiilor

centrale, bugetul de stat este discutat si aprobat de Parlament. Veniturile si

cheltuielile inscrise in acest buget sunt grupate in ordinare si extraordinare,
conform clasificatiei bugetare, cu specificarea naturii acestora.
Cheltuielile vor avea o destinatie precisa si limitata.. Acoperirea
cheltuielilor bugetare prin emisiune monetara sau prin finantare directa de catre
banci, in situatii deosebite, aparute pe parcursul executiei bugetului,
administratia de stat, poate emite, prin intermediul Ministerului Finantelor
Publice, bonuri de tezaur si alte instrumente specifice.

Bonurile de tezaur sunt titluri de valoare care prezinta urmatoarele

particularitati:

1 sunt purtatoare de dobanda;

2 au o durata de existenta de maxim 10 luni, putand fi emise pana cel mai

tarziu in luna octombrie a anului financiar;

3 rascumpararea se poate face cel mai tarziu in luna decembrie neputand depasi
sfarsitul anului;

4 valoarea totala a bonurilor emise nu poate depasi 8% din volumul total al

cheltuielilor bugetului de stat aprobat.
In situatii exceptionale, prin legea bugetului se poate prevede, acoperirea
temporara a cheltuielilor dintr-un imprumut nepurtator de dobanda, acordat de
B.N.R. Valoarea acestui credit nu poate depasi 10% din totalul cheltuielilor
bugetului aprobat pentru exercitiul in curs precum si dublul capitalului B.N.R. si
al fondului de rezerva constituit; el urmeaza a fi rambursat in maxim 6 luni de la
acordare, pe seama veniturilor bugetare curente.
Cand veniturile se dovedesc insuficiente, daca exista baza legala, se poate
recurge la obtinerea unui imprumut de stat, pentru acoperirea creditului initial.
In stabilirea veniturilor bugetare, se respecta de obicei, urmatoarele reguli :
1 nici un impozit, taxa sau alt venit de natura aceasta nu se vor putea inscrie
in buget si deci nu se vor putea incasa daca nu au fost stabilite prin lege;
2 prin legea bugetului se aproba anual structura, componenta si valoarea
veniturilor Statului;
3 se interzice prin lege perceperea de contributii de orice natura, indiferent
de motivatie, atata timp cat nu exista o fundamentare legala.

Creditele bugetare (limita maxima si destinatia prevazute in buget pentru

o anumita cheltuiala) aprobate prin bugetul de stat pot fi utilizate la cererea
ordonatorilor principali de credite, numai dupa deschiderea de credite sau
alimentarea cu fonduri a conturilor deschise la trezoreria statului sau la unitati
bancare daca in localitatea respective trezoreria nu are unitate operativa.
 Prin compararea incasarilor de venituri realizate pana la inchiderea
exercitiului bugetar, cu platile efectuate pana la aceeasi data, se stabileste
excedentul sau deficitul bugetar. In caz de deficit Parlamentul hotaraste, la
propunerea Guvernului, modalitatea de acoperire a acestuia si masurile ce
trebuie luate pentru evitare repetarii acestei situatii.

In cazul inregistrarii unui excedent definitiv al bugetului de stat, acesta

este folosit pentru diminuarea deficitelor anilor precedenti si acoperirea totala
sau partiala a datoriei publice a statului.

In bugetul de stat se inscriu Fondul de rezerva bugetara la dispozitia

Guvemului si Fondul de interventie la dispozitia Guvernului; ambele se
utilizeaza pe baza hotararilor acestuia, pentru finantarea unor actiuni sau sarcini
noi aparute pe parcursul anului, cu conditia sa existe prevederi exprese in acest
sens.

Bugetul asigurarilor sociale de stat

Se elaboreaza si se aproba de catre Parlament, o data cu bugetul de stat,
fiind insa o componenta distincta a sistemului bugetar. Bugetul asigurarilor de
stat este planul financiar anual care reflecta constituirea, repartizarea si utilizarea
fondurilor necesare ocrotirii pensionarilor, salariatilor si membrilor lor de
familie.

Bugetul asigurarilor sociale de sta cuprinde:

1 la partea de venituri sunt inscrise venituri fiscale reprezentate de

contributiile pentru asigurari sociale datorate de angajatori, contributiile pentru
asigurari sociale datorate de salariati si personalul asimilat, contributii pentru
asigurarile sociale datorate de alte persoane asigurate, contributii pentru
asigurarile sociale datorate de persoanele aflate in somaj si venituri nefiscale sub
forma contributiilor pentru biletele de tratament si odihna si respectiv incasari
din alte surse;

2 la partea de cheltuieli, principalele destinatii sunt: pensiile de asigurari

sociale de stat, cheltuieli pentru cresterea copiilor pana la doi ani, tratament
balnear si odihna, indemnizatii pentru concedii de matemitate si ingrijirea
copilului, cheltuieli de capital, ajutoare pentru decese, proteze etc.

Bugetul asigurarilor sociale de stat se elaboreaza si executa de catre

Ministerul Finantelor Publice dar un rol important il are Ministerul Muncii,
Solidaritatii Sociale si Familiei. Cheltuielile nu se pot inscrie in buget si nu se
aproba fara stabilirea resurselor din care urmeaza sa fie efectuate, ceea ce face
ca acest buget sa se elaboreze echilibrat.

Bugetele locale
Prin bugete locale se inteleg bugetele unitatilor administrativ-teritoriale
care au personalitate juridica. Fiecare comuna, oras, municipiu, judet,
intocmeste buget propriu, in conditii de autonomie. Din bugetele locale sunt
finantate actiuni de interes local, conform prevederilor legii, ca de exemplu:
actiuni social - culturale, sportive, de tineret, inclusiv ale cultelor, actiuni de
interes local in beneficiul colectivitatii, cheltuieli de intretinere a administratiei
publice locale precum si toata gama de cheltuieli cu destinatie speciala
prevazuta in anexele legii finantelor publice locale.

Repartizarea veniturilor si cheltuielilor pe categorii de bugete locale se

stabileste de catre organele alese la nivelul judetelor, respectiv ale municipiului
Bucuresti, numai cand legea bugetului nu o face in mod expres.

Cand cheltuielile prevazute in bugetele proprii fiecarei structuri nu pot fi

acoperite din veniturile proprii, pentru echilibrarea bugetelor se pot aproba
transferuri din bugetul de stat.

Daca in executia bugetelor locale apare un deficit temporar, acesta poate

fi acoperit, pana la incasarea veniturilor aprobate, din resursele aflate in contul
general al trezoreriei statului.

In bugetele locale sunt prevazute, in limita de 5% din valoarea

cheltuielilor, fonduri de rezerva. Destinatia acestora este suplimentarea unor
credite bugetare aferente unor actiuni neprevazute pentru anul bugetar respectiv.
Fondurile de rezerva pot fi suplimentate pe parcursul anului, cu pana la 50% din
valoarea initiala, pe seama creditelor bugetare ce nu mai sunt necesare. Nu pot fi
astfel utilizate creditele bugetare disponibile provenite de la cheltuieli de
personal si de capital.

Soldul anual excedentar, realizat la nivelul unui buget local are, conform
legii, urmatoarea destinatie:

1 rambursarea, dupa caz, a imprumturilor contractate, ramase neachitate

precum si plata dobanzilor si comisioanelor aferente;

2 constituirea fondului de rulment propriu, in limita a 5% din veniturile

proprii.

Acesta se pastreaza intr-un cont distinct, deschis la unitatile teritoriale ale

trezoreriei statului si, poate fi utilizat temporar, pentru acoperirea unor deficite
aparute ca urmare a nesincronizarii incasarii veniturilor cu efectuarea
cheltuielilor.

Bugetele fondurilor speciale

Sunt planuri financiare separate de bugetul de stat si bugetul asigurarilor
sociale de stat, care reflecta constituirea si utilizarea fondurilor speciale,
aprobate prin legi speciale. Proiectele acestor bugete se elaboreaza de catre
Ministerul Finantelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite,
raspunzatori cu gestionarea fondului respectiv.

In functie de evolutia economiei nationale, Guvemul analizeaza si

propune Parlamentului renuntarea la unele dintre aceste fonduri sau, dimpotriva,
constituirea altora noi.

Elaborarea si executia bugetelor fondurilor speciale se fac potrivit legilor

specifice fiecarui fond si legii finantelor publice.

Bugetul Trezoreriei statului

 Cuprinde veniturile si cheltuielile ocazionate de directia specializata, a
Ministerului Finantelor Publice in efectuarea de operatiuni in contul si in numele
statului. Astfel, executia de casa a bugetelor ce cuprind resurse financiare
publice se face prin unitatile trezoreriei statului sau prin unitati bancare daca in
localitatea respectiva nu exista unitati operative ale acestei directii. Trezoreria
statului si, dupa caz unitatile bancare asigura:

1 incasarea veniturilor bugetare;

2 efectuarea cheltuielilor, in limita creditelor bugetare si a destinatiilor

aprobate;

3 incasarea veniturilor extrabugetare si a platilor dispuse din acestea;

4 incasarea mijoacelor din fonduri speciale si efectuarea de cheltuieli pe

seama lor, prin conturi distincte deschise pe institutii si categorii de resurse;

5 gestionarea datoriei publice externe;

6 efectuarea altor operatiuni financiare in contul organelor administratiei

publice centrale si locale.

Prin trezoreria statului se mai pot efectua plasamente financiare pe termen

din disponibilitatile aflate in. contui general al trezoreriei, precum si pastrarea
disponibilitatilor reprezentand contravaloarea in lei a ajutoarelor externe
nerambursabile, primite pe baza de acorduri guvemamentale.

Bugetele altor institutii publice

Orice institutie publica functioneaza pe baza unui buget propriu in care
mijioacele banesti necesare pot proveni din:

1 bugetul de stat sau din bugetele locale, integral, in functie de

subordonare;

2 venituri extrabugetare si alocatii acordate de la bugetul de stat sau

bugetele locale, in functie de subordonare;
3 venituri extrabugetare integral;
4 fonduri speciale, pentru anumite cheltuieli prevazute prin lege a se finanta
din aceste fonduri.

Pe langa aceste surse de finantare, institutiile mai pot primi mijioace

materiale si banesti de la persoane juridice si fizice, prin transmitere gratuita.
Acestea se gestioneaza separat si trebuie sa respecte destinatia stabilita de
transmitator (sponsor sau donator).

Soldurile anuale rezultate din executia bugetelor institutiilor integral

autofinantate raman la dispozitia acestora, urmand a fi folosite, cu aceeasi
destinatie, in anul urmator. Bugetele acestor institutii se prezinta ca anexa la
bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite in subordinea caruia ele
functioneaza.
1.3 Ordonatorii de credite
Ordonatorii de credite sunt conducatorii institutiilor publice cu
personalitate juridica. Conform legii nr. 500/2002, in functie de rolul pe care il
au pe linia finantarii bugetare, ordonatorii de credite sunt:

1 ordonatori principali in persoanele conducatorilor institutiilor publice cu

personalitate juridica, carora li se aproba finantare pentru institutiile din
subordine si pentru cheltuielile proprii conform bugetelor aprobate in conditiile
legii. Ordonatorii principali repartizeaza credite bugetare institutiilor ierarhic
inferioare, pot modifica bugetele acestora si aproba efectuarea de cheltuieli in
limita si destinatia aprobate prin bugetul propriu.

Pentru bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele

fondurilor speciale ordonatorii principali sunt ministrii si conducatorii celorlate
organe de specialitate ale administratiei publice centrale. Pentru bugetele locale,
ordonatori principali sunt presedintii consiliilor judetene, primarul general al
municipiului Bucuresti si primarii celorlalte unitati administrativ - teritoriale ;

2 ordonatori secundari sunt conducatorii institutiilor publice, cu

personalitate juridica, aflate in subordinea ordonatorilor principali. Ei au rolul de
a repartiza credite bugetare aprobate unor institutii din subordine, ai caror
conducatori au calitatea de ordonatori tertiari si de a utiliza creditele bugetare
deschise pentru cheltuieli proprii;

3 ordonatori tertiari sunt conducatori de institutii publice, cu personalitate

juridica, ce utilizeaza creditele bugetare primite conform bugetelor proprii.

Conform legii 500/2002, ordonatorii principali de credite repartizeaza

creditele bugetare aprobate, dupa retinerea a 10% din valoarea lor cu scopul
asigurarii unei executii bugetare prudentiale. Prevederea legala nu afecteaza
cheltuielile de personal si pe cele ce decurg din obligatii Internationale.
Retinerea de 10% se acorda in semestrul al doilea al exercitiului bugetar dupa ce
Guvernul a examinat executia bugetara a primului semestru.

Toti ordonatorii raspund, potrivit legii finantelor publice, de:

8 angajarea, lichidarea si ordonantarea cheltuielilor in limita creditelor

bugetare repartizate si aprobate;

9 realizarea veniturilor;

10 angajarea si utilizarea creditelor bugetare pe baza unei bune gestiuni

financiare;

11 integritatea bunurilor incredintate institutiei pe care o conduc;

12 organizarea si tinerea la zi a contabilitatii si prezentarea in termen a situatiilor

financiare asupra patrimoniului aflat in administrare si executiei bugetare;

13 organizarea sistemului de monitorizare a programului de achizitii publice si

a programului de lucrari de investitii publice;

1 organizarea evidentei programelor, inclusiv a indicatorilor corespunzatori;

2 organizarea si tinerea la zi a evidentei patrimoniului, conform prevederilor

legale.

Ordonatorii principali de credite isi pot delega calitatea inlocuitorilor de

drept, secretarilor generali sau altor persoane imputernicite in acest scop.
Delegarea poate fi:

- generala, cand delegatul are competenta deplina;

- speciala, cand delegatul poate indeplini numai anumite operaratiuni;

Din punct de vedere al duratei, delegarea poate fi:

-temporara;

-pe durata nedeterminata.

Delegarea poate fi oricand revocata, fapt ce se comunica Ministerului

Finantelor Publice si B.N.R. daca este cazul unei institutii care deruleaza
tranzactii printr-o banca agreata.

Ordonatorii principali si secundari pot refuza aprobarea deschiderii de noi

credite bugetare subordonatilor lor, atunci cand constata incalcarile disciplinei
finaciare si bugetare: efectuarea de cheltuieli inaintea alocarii sumelor,
schimbarea destinatiei sumelor primite, netinerea evidentei bugetare la zi etc.
 CAPITOLUL II
INSTITUTIILE PUBLICE

2.1 - Unitati ale administratiei de stat: concept, locul si rolul acestora in

constituirea si utilizarea fondurilor publice
Dupa ce Legea bugetului a stabilit volumul si structura resurselor publice
care trebuiesc mobilizate, o componenta majora a procesului formarii lor este
aceea a mijioacelor si metodelor care sa asigure colectarea, dar mai ales
gestionarea efIcienta a acestora.
In acest context, un rol important il au institutiile publice prin intermediul
carora se deruleaza atat procesul de constituire, cat si cel de utilizare a
principalelor resurse publice ale statului.
In procesul de constituire a resurselor publice, institutiile publice de prima
importanta, ca autoritati speciale ale statului, o reprezinta Ministerul Finantelor
Publice si Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, si organele lor teritoriale.
In procesul de constituire a resurselor publice un rol insemnat il au de
altfel si alte ministere si organe centrale, precum si organele lor teritoriale, mai
ales in ceea ce priveste constituirea resurselor financiare din mijioace
extrabugetare.
Daca in procesul de constituire a resurselor publice sunt doua institutii
publice care joaca un rol major in acest proces, respective Ministerul Finantelor
Publice si Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale si organele lor teritoriale,
insa, procesul de utilizare a fondurilor publice se deruleaza deopotriva prin
intermediul tuturor institutiilor publice centrale si locale, ceea ce face ca rolul si
importanta lor, si in primul rand raspunderea acestora, in ceea ce priveste
utilizarea lor eficienta mare. In exercitarea atributiilor privind gestionarea
fondurilor publice, mentinerea unui echilibru permanent intre intrarile si iesirile
de resurse reprezinta cheia de bolta a atributului institutiilor publice abilitate ale
statului, Ministerul Finantelor Publice, in primul rand, in constituirea si
administrarea fondurilor publice.
Odata realizat acest "transfer de putere de cumparare" de la persoanele
fizice si juridice catre autoritatile statului, prin intermediul prelevarilor
obligatorii din impozite, taxe etc., a doua componenta de baza, si tot atat de
importanta a functiei statului, este dirijarea, alocarea acestor uriase resurse
financiare spre diversi beneficiari – institutii publice, intreprinderi, populatie
(direct si indirect) .
De modul in care, in fiecare etapa a dezvoltarii sale, statul reuseste sa
ierarhizeze prioritatile, sa trieze nevoile sociale si economice, depinde
dezvoltarea, pe mai departe, a economiei, si pe aceasta baza a unei protectii
sociale eficiente.
Resursele financiare centralizate la dispozitia statului, prin componentele
bugetului general consolidat, au ca principala destinatie fmantarea "sectorului
public", care, potrivit opiniei prof. Gheorghe Manolescu este definit astfel: "in
acest sens, se poate admite ca sectorul public sau statul (in calitate de agent
economic) cuprinde ansamblul de activitati, institutii si organisme caracterizate
prin procese de decizie colectiva sau politica, in cadrul carora procedurile de
alegere se realizeaza prin mecanismul votului".
Principalul "consumator" al acestor fonduri publice este, deci, sectorul
public prin institutiile sale.
Institutiile publice - categoric in care se include Parlamentul, Presedintia
Romaniei, Guvernul, ministerele, autoritatea judecatoreasca si celelalte organe
de specialitate ale administratiei publice centarle si locale, isi asigura resursele
banesti, necesare finantarii cheltuielilor, privind intretinerea si functionarea lor,
in cea mai mare parte, pe seama bugetului de stat si bugetelor locale, in acest
context, acestea au obligatia ca toate operatiunile de plati si incasari sa le
efectueze numai prin Trezoreria Statului, a carei activitate se desfasoara sub
garantia statului.
Institutiile publice reprezinta deci unitatile publice prin intermediul
carora statul isi exercita si indeplineste functiile si serviciile sale in domeniul
economic, social-cultural, de aparare, ordine publica, administrativ etc. Ele pot
fi de importanta centrala, ca de exemplu: Parlamentul, Presedintia Romaniei,
Guvernul, ministerele si alte institutii ale administratiei centrale autonome si
locale. Institutiile publice locale cuprinzand autoritatile unitatilor administrativ-
teritoriale, consiliile judetene, municipale, orasenesti si comunale, institutiile
publice si serviciile publice cu personalitate juridica, indiferent de modul de
finantare a activitatii acestora.
Ca sistem de finantare, institutiile publice pot fi:

1 finantate integral din venituri bugetare, situatie in care veniturile pe care le

realizeaza au obligatia sa le verse, in totalitate, la bugetul din care sunt finantate;

2 finantate din mijloace extrabugetare (venituri proprii), cu completare din

fonduri bugetare, sub forma subventiilor sau transferurilor bugetare (bugetul de
stat sau bugetele locale). In aceasta situatie, veniturile proprii pe care le
realizeaza institutiile in cauza se retin pentru autofinantare, iar cele nefolosite la
sfarsitul anului se repartizeaza pentru anul urmator.. care de asemenea soldul
acestora de la sfarsitul perioadei se reporteaza;

3 finantate integral di mijloace extrabugetare, situatie in care de asemenea

soldul acestora de la sfarsitul perioadei se reporteaza pentru exercitiul financiar
urmator;

4 finantate integral din fonduri speciale. Soldul acestora de la sfarsitul

perioadei se reporteaza, de asemenea, pentru exercitiul financiar urmator;

In acest context, institutiile publice au caracteristici prin care se deosebesc

 de persoanele juridice patrimoniale, si mai ales de agentii economici astfel:

a) Sunt organisme prin intermediul carora statul isi exercita rolul,

atributiile si functiile sale in domeniul administrativ, social-cultural, aparare,
ordine publica, siguranta nationala, justitie, asistenta sociala si economic;

b) Sunt organisme care in general nu desfasoara activitati productive, prin

care sa realizeze bunuri materiale, ele produc utilitati sociale, administrative,
justitie, ordine publica, aparare. Numai intamplator, subunitati ale acestora pot
realiza si produce utilitati si servicii de natura economica, situatie in care insa
acestea se supun regulilor si principiilor dupa care functioneaza finantele private
privind finantarea, si a corelatiei bugetui de stat a agentilor economici.

c) In functie de modul lor de finantare - integral din resurse bugetare sau

partial, integral din mijioace bugetare sau fonduri speciale - veniturile proprii ale
acestora se varsa integral la bugetul din care sunt finantate sau se reporteaza
pentru anul urmator.

d) In general nu au indicatori de rentabilitate si eficienta economica, dar li

se pot calcula indicatori de eficienta sociala, educationala, de cultura etc.
Intrucat, insa contravaloarea obiectelor de inventar se trece pe cheltuieli la
procurarea acestora, indicatorii de eficienta care se calculeaza sunt deformati in
mare masura.

e) Institutiile publice nu calculeaza si inregistreaza uzura obiectelor de

inventar de inventar sau amortizarea in mod treptat, ci o singura la procurarea
lor;

f) isi finanteaza activitatea pe baza bugetelor de venituri si cheltuieli sau

numai pe baza bugetelor de cheltuieli.

Clasificarea institutiilor publice

I. Dupa importanta activitatii si subordonarea acestora, institutiile publice
sunt grupate in:
 1) institutii ale administratiei publice centrale;

2) institutii ale administratiei publice locale.

1) Institutiile administratiei publice centrale cuprind: Presedintia Romaniei,

Parlamentul, Guvernul, ministerele si celelalte autoritati centrale de specialitate
ale administratiei publice centrale si institutiile teritoriale din subordonarea lor.
2) Institutiile administratiei publice locale cuprind: institutiile administratiei
publice locale, formate din unitatile administrativ teritoriale, si cuprind
comunele, orasele si judetele, precum si unitatile publice subordonate acestora.

Autoritatile administratiei publice prin care se realizeaza autonomia

locala in comune si in orase sunt consiliile locale alese si primarii alesi in
conditiile legii.

Serviciile publice descentralizate ale ministerelor la nivel judetean

cuprind, ca de exemplu:

- Directiile Generale ale Finantelor Publice;

- Inspectoratele Scolare Judetene si al municipiului Bucuresti;

- Directiile Judetene de Munca si Solidaritate Sociala;

- Directiile Judetene Sanitare;

- Consiliul Judetean de Cultura etc.

Conducatorii institutiilor publice, centrale si locale, in functie de

drepturile conferite de lege in legatura cu aprobarea, repartizarea si utilizarae
fondurilor bugetare, poarta denumirea de ordonatori de credite.
Vincent Raude si Jean Claude Pagat, in cartea lor il citeaza pe G. Devaux,
care da ordonatorului de credite definitia: "Este ordonator public al incasarilor si
cheltuielilor orice persoana care are calitatea in numele statului, a unei
colectivitati sau institutii publice de a contracta, constata, lichida o creanta sau
de a ordona fie incasarea unei creante, fie plata unei datorii". Observam din
definitia data de G. Devaux ca ordonatorii de credite nu sunt atasati notiunii de
incasari si cheltuieli, ci celei de "creante" si "datorii".
Materialele de specialitate si reglementarile romanesti definesc
ordonatorul de credite ca fiind: "conducator al unei institutii bugetare, centrala
sau locala, care are dreptul sa dispuna de creditele bugetare aprobate prin planul
de venituri si cheltuieli ale institutiei". Aceleasi drepturi si obligatii, reiesite din
definitia data de Dictionarul Explicativ, rezulta si din materialele de specialitate
si reglementarile romanesti in materie, care precizeaza ca "ordonatorii principali
de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat si bugetelor
fondurilor speciale sunt conducatorii autoritatilor publice, ministrii si
conducatorii celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale".
In cazul autoritatilor administratiei publice locale, ordonatorii de credite
principali sunt primarii consiliilor locale, primarul general al municipiului
Bucuresti si presedintii consiliilor judetene.

II. In conformitate cu reglementarile romanesti, institutiile publice se

impart in:

1) institutii ierarhic superioare, ai caror conducatori au calitatea

de ordonatori principali de credite;
2) institutii subordonate, ai caror conducatori au calitatea de
ordonatori secundari si tertiari de credite.

Ordonatorii principali de credite primesc resursele de finantare direct de la

buget, pentru nevoile lor proprii, precum si pentru cele ale institutiilor
subordonate, pe care apoi le repartizeaza acestora. Sunt si situatii cand unele
institutii publice, ai caror conducatori au calitatea de ordonatori secundari de
credite, se gasesc in raport de subordonare fata de ordonatorii principali de
credite si ierarhic superior fata de ordonatorii tertiari de credite. Acesti
ordonatori nu au relatie directa cu bugetul de stat, dar din creditele primite de la
ordonatorii principali repartizeaza mijioace bugetare si ordonatorilor tertiari de
credite aflati in subordinea lor.

Aceiasi autori, Vincent Raude si Jean Claude Pagat, observa ca

ordonatorii sunt subdivizati, cum este si cazul contabililor, in "principali,
secundari, mandatari si supleanti si agenti de executie", dar numai ordonatorii
principali si secundari au calitatea juridica de ordonatori.

O alta clasificare, dupa aceiasi autori, este cea de "ordonatori alesi" si

"ordonatori numiti", cei alesi avand o responsabilitate politica.

Comparativ cu modul in care legislatia romaneasca a reglementat statutul

ordonatorilor de credite, mai ales in ceea ce priveste responsabilitatile si
drepturile acestora, in literatura franceza de specialitate constatam atributii si
drepturi sporite pentru ordonatorii din Franta, in materie de incasare a creantelor
bugetare. Printre atributiile acestora in problema incasarilor mentionam: "dispun
executia incasarilor, constata drepturile organismelor, lichideaza incasarile, emit
ordine de incasari destinate sa asigure incasarea, notifica aceste ordine
contabililor insarcinati cu incasarea”. Fata de care responsabilitati, pe linia
incasarii veniturilor a ordonatorilor publici francezi, in tara noastra acestia au
stabilite sarcini si responsabilitati pe aceasta linie, mai putin precise,
reglementarile in domeniu subliniind, mai ales, drepturile si obligatiile acestora
in ceea ce priveste angajarea si efectuarea de cheltuieli. Astfel, atributiile sunt
urmatoarele: "utilizarea creditelor bugetare; realizarea veniturilor; folosirea cu
eficienta si eficacitate a sumelor primite de la buget (stat, asigurari sociale de
stat, fonduri speciale, locale); integritatea bunurilor incredintate unitatii pe care
o conduce; organizarea si tinerea la zi a contabilitatii". Cu toate ca legea prevede
pentru ordonatorul de credite principal si obligatii cu privire la realizarea
veniturilor, in practica aceasta sarcina este preluata de organele fiscale.

Institutiile publice centrale si locale sunt finantate de la buget sau din

fondurile speciale ori din mijioacele extrabugetare, pe baza bugetelor de venituri
si cheltuieli intocmite si aprobate in fiecare an potrivit normelor legale in
vigoare. In cazul bugetelor locale, fondurile speciale si extrabugetare cuprind, pe
de o parte, veniturile, iar, pe de alta parte, creditele bugetare aprobate pe an,
trimestre, cu defalcare pe subdiviziunile clasificatiei bugetare, in limita carora
ordonatorii de credite pot efectua plati. In situatia institutiilor publice centrale,
bugetele lor cuprind numai prevederile de la partea de cheltuieli, respectiv
creditele bugetare.

III. Din punct de vedere al statului juridic institutiile publice se pot

clasifica in:

1) Institutii publice cu personalitate juridica;

2) Institutii publice fara personalitate juridica.

1) Institutii publice cu personalitate juridica: sunt acelea ai caror conducatori au

calitatea de ordonatori de credite, calitate in care au drept de decizie in angajarea
si efectuarea de cheltuieli.

2) Institutii publice fara personalitate juridica : sunt acelea ai caror conducatori

nu au calitatea de ordonatori de credite, calitate in care acestia pot efectua
cheltuieli numai in limita sumelor efectiv virate de ordonatorul sau de credite in
subconturi deschise pe numele lor, si care reprezinta de obicei plati de salarii si
alte cheltuieli asimilate acestora, precum si un volum restrans de alte cheltuieli,
cum sunt cele legate de intretinerea si functionarea institutiei in cauza.

2.2 - Concepte de baza privind contabilitatea institutiilor publice

Finantele publice exprima relatii economice care se formeaza in procesul

de constituire si repartizare a fondurilor publice in scopul satisfacerii nevoilor de
interes general ale societatii. Ele sunt asociate cu statul, cu unitatile
administrativ-teritoriale si alte servicii si institutii de drept public implicate in
procesul de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor publice.
 Bugetul este un document prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare
an veniturile si cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile.
Procesul bugetar este constituit din etape consecutive de elaborare,
aprobare, executare si control ale bugetului, care se incheie cu aprobarea
contului general de executie a acestuia.
Legea bugetara anuala este legea care prevede si autorizeaza, pentru
fiecare an, veniturile si cheltuielile cuprinse in bugetul de stat, si bugetele
fondurilor speciale, anexe la acesta, bugetul asigurarilor sociale de stat si
bugetul fondului pentru plata ajutorului de somaj, anexa la acesta.
Legea de rectificare este legea care modifica in cursul anului bugetar
legea bugetara anuala.
Anul bugetar este anul financiar pentru care se aproba bugetul. Altfel
spus, acesta este anul calendaristic care incepe la 1 ianuarie si se incheie la 31
decembrie.
Buna gestiune financiara o constituie asigurarea legalitatii, regularitatii,
economicitatii, eficacitatii si eficientei in angajarea si utilizarea fondurilor
publice si administrarea patrimoniului public.
Cadrul multianual este o perioada de timp care include proiectiile
indicatorilor macroeconomici ale veniturilor si cheltuielilor publice pe termen
mediu, in general 3 ani.
Clasificatia bugetara este gruparea, intr-o ordine obligatorie si dupa
criterii unitare, precis determinate, a veniturilor si cheltuililor cuprinse in
bugetele institutiilor si serviciilor publice si bugetele activitatilor finantate din
venituri extrabugetare; se utilizeaza atat in faza de elaborare si aprobare a
bugetelor respective, cat si in executia acestora, servind la inscrierea in bugete a
veniturilor in functie de natura si provenienta lor si a cheltuielilor in raport cu
obiectivul sau cu actiunea careia ii sunt destinate aceste cheltuieli, precum si cu
caracterul economic al operatiunilor in care acestea se concretizeaza.
Clasificatia economica este clasificarea cheltuielilor dupa caracterul lor
pentru a evalua natura si efectul economic al operafiunilor respective.
Clasificatia functionala este clasificatia cheltuielilor dupa obiectul lor
pentru a evalua alocarea fondurilor publice unor activitati sau obiective, ea arata
domeniul spre care se indreapta acele cheltuieli.
Articolul bugetar reprezinta o subdiviziune a clasificatiei cheltuielilor
bugetare in functie de caracterul economic al operatiunilor in care acestea se
concretizeaza si care desemneaza natura unei cheltuieli, indiferent de actiunea
sau domeniul la care se refera.
Creditul bugetar reprezinta suma aprobata in bugetele institutiilor si
serviciilor publice si in bugetele activitatilor finantate integral din venituri
extrabugetare, si reprezinta suma limita maxima pana la care se pot angaja si
efectua plati de casa si cheltuieli efective. Acesta mai este definit ca fiind suma
aprobata prin buget, suma maxima pana la care se pot efectua plati in contul
creditelor de angajament, contractate in cursul exercitiului bugetar si/sau din
exercitiile anterioare pentru actiuni multianuale.
Fondul de rezerva bugetara este fondul prevazut la partea de cheltuieli a
bugetulor.Cuantumul acestui fond se stabileste odata cu elaborarea si adoptarea
bugetului respectiv, fiind destinat finantarii unor actiuni sau sarcini intervenite in
cursul anului, precum si inlaturarii efectelor unor calamitati naturale.
Fondul de rulment este partea din excedentul anual bugetar definitiv al
bugetului local, care se constituie la nivelul fiecarei unitati administrativ-
teritoriale si se utilizeaza potrivit prevederilor prezentei legi.
Deschiderea de credite bugetare inseamna aprobarea comunicata
ordonatorului principal de credite de catre Trezoreria Statului din cadrul
Ministerului Finantelor Publice, in limita careia se pot efectua repartizari de
credite bugetare si /sau efectua plati de casa.
Alocarea reprezinta autorizarea ordonatorilor de credite de a angaja si/sau
efectua plati pe destinatiile aprobate intr-o perioada, data de limita creditelor
bugetare deschise sau a creditelor bugetare repartizate, dupa caz.
 Alocatiile bugetare reprezinta fluxurile financiare rezultate din fondurile
publice aprobate prin bugetul de stat, repartizate pe trimestre, destinate finantarii
unor actiuni sau obiective precis stabilite prin legea bugetului.
Angajamentul bugetar reprezinta orice act prin care o autoritate publica
competenta potrivit legii, afecteaza fonduri publice unei anumite destinatii, in
limita creditelor bugetare aprobate.
Angajamentul legal reprezinta orice act cu efecte juridice din care rezulta
sau ar putea rezulta o obligatie pe seama fondurilor publice.
Creditele destinate unor actiuni multianuale sunt sumele alocate unor
programe, proiecte, subproiecte, obiective si alte asemenea, care se desfasoara
pe o perioada mai mare de un an si determina credite de angajament si credite
bugetare.
Creditul de angajament este costul total al obligatiilor juridice
contractate, in timpul exercitiului bugetar si in limitele aprobate, pentru actiunile
multianule.
Virarea de credite bugetare este diminuarea creditului bugetar de la o
subdiviziune a clasificatiei bugetare care prezinta disponibilitati de credite si
majorarea corespunzatoare a unei alte subdiviziuni la care creditele sunt
insuficiente, cu respectarea dispozitiilor legale privind efectuarea operatiunilor
respective.
Lichidarea cheltuielilor este faza in procesul de executie bugetara in care
se verifica existenta angajamentelor, se determina sau se verifica realitatea si
suma datorata, se verifica conditiile de exigibilitate ale angajamentului.
Ordonantarea cheltuielilor este faza in procesul executiei bugetare in
care se confirma ca livrarile de bunuri si serviciii au fost efectuate sau alte
creante au fost verificate si ca plata poate fi efectuata.
Plata cheltuielilor este actul final prin care institutia publica achita
obligatiilesale fata de terti.
Executia de casa a bugetului reprezinta un complex de operatiuni care se
refera la incasarea, pastrarea si eliberarea de resurse financiare pentru efectuarea
cheltuielilor publice. La baza executiei de casa a bugetului stau urmatoarele
principii: delimitarea atributiilor persoanelor care dispun de utilizarea resurselor
financiare de atributiile celor care executa incasarea acestora. Unitatea de casa,
potrivit careia veniturile fiecarui buget sunt concentrate in intregime in cont, de
unde se elibereaza resurse financiare pentru efectuarea cheltuielilor, fiind
interzisa efectuarea de plati direct din veniturile bugetare incasate.
Executia bugetara mai este definita ca fiind activitatea de incasare a
veniturilor bugetare si de efectuare a cheltuielilor aprobate prin buget.
Trezorerie - totalitatea operatiunilor banesti, financiare si bugetare,
efectuate de catre autoritatile executive, pentru mobilizarea mijioacelor banesti
necesare indeplinirii sarcinilor si functiilor acestora.
Trezoreria Statului este o institutie financiara prin intermediul careia se
deruleaza constituirea si utilizarea fondurilor publice sub un strict control fiscal
si financiar preventiv. Gestioneaza datoria publica, inclusiv serviciul acesteia,
efectueaza plasamente financiare, atrage disponibilitati banesti din economie in
vederea acoperirii temporare a deficitelor bugetare si efectueaza operatiuni care
tin de interventia statului in economie.
VarsamantuI reprezinta plata unei sume, efectuata de un agent economic
sau de o institutie publica ori financiara, in vederea stingerii unei obligatii legate
catre buget.
Veniturile bugetare sunt resursele banesti care se cuvin componentelor
bugetului general consolidat din mijioace bugetare si extrabugetare (o anumita
cota din soldul de la sfarsitui anului in baza unor prevederi legale), formate din
impozite, taxe, contributii si alte varsaminte.
Fondurile speciale sunt venituri publice constituite prin legi specifice,
legi prin care se stabilesc si destinatiile acestora.
Sumele defalcate reprezinta parti din unele venituri ale bugetului de stat,
care se aloca unitatilor administrativ-teritoriale in vederea echilibrarii bugetelor
proprii ale acestora.
Donatia reprezinta incasarea nerambursabila, pentru care nu se datoreaza
nimic in schimb.
Mijioacele de echilibrare reprezinta fluxuri financiare derulate dinspre
bugetul de stat sau bugetele ierarhice superioare spre bugetele locale sau
bugetele ierarhic inferioare pentru acoperirea diferentei (deficitului) dintre
veniturile proprii mai mici si cheltuielile, mai mari, prevazute prin bugetele
respective. La noi in tara ele se manifesta sub forma cotelor defalcate sau
sumelor defalcate din impozitul pe venit si taxa pe valoarea adaugata.
Co-finantarea reprezinta finantarea unui program, proiect, subproiect,
obiectiv si alte asemenea, partial prin credite bugetare, partial prin finantarea
provenita din surse exteme.
Transferurile sunt fluxuri financiare nerambursabile, care se creeaza, de
obicei, prin bugetul de stat, si sunt destinate finantarii unor obiective si actiuni
precis stabilite, cuprinse intr-un buget ierarhic inferior.
Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli aprobate si efectuate prin
componentele bugetului general consolidat, in limitele si cu destinatiile stabilite
prin bugetele respective.
Platile de casa reprezinta operatiunile de plati prin decontari fara numerar
si in numerar, efectuate de catre institutiile publice prin conturile lor deschise la
Trezoreria Statului sau prin casieriile lor proprii, pentru plati de salarii,
aprovizionari de bunuri materiale sau servicii de la terte persoane juridice sau
fizice.
Platile nete de casa reprezinta diferenta dintre platile de casa efectuate in
contextul punctului 39 si eventualele operatiuni de restituiri de fonduri care au
diminuat cuantumul platilor initiale. Operatiunea se mai numeste si "reantregire
de credite bugetare", daca restituirea de sume priveste finantarea anului curent,
iar daca restituirea de sume (din vanzari de materiale etc.) priveste finantarea
anilor precedenti, atunci acele restituiri se fac venit la bugetul din care s-au
efectuat platile initiale. In acest ultim caz nu mai are loc operatiunea de
"reantregire de credite bugetare".
Excedentul bugetar este partea veniturilor bugetare care depaseste
nivelul cheltuielilor bugetare intr-un an bugetar anume.
Deficitul bugetar este partea cheltuielilor ce nu poate fi acoperita din
veniturile proprii bugetare pe anul respectiv.
Echilibrul bugetar reprezinta egalitatea dintre veniturile bugetare in
cadrul unui exercitiu bugetar.
Buna gestiune fmanciara o constituie asigurarea legalitatii, regularitatii,
economicitatii, eficacitatii si oportunitatii, in angajarea si utilizarea fondurilor
publice si administrarea patrimoniului public.
Precizari si explicatii suplimentare cu privire la unele concepte de baza
privind contabilitatea institutiilor publice.
Din punct de vedere conceptual creditul bugetar reprezinta limita
maxima pana la care se poate efectua o plata de casa. Dictionarul enciclopedic
Roman defineste creditul bugetar ca fiind "suma limita, aprobata prin bugetul
de stat, pana la care se poate efectua o anumita categorie de cheltuieli din
buget". Legea Finantelor Publice nu defineste, intr-un fel anume, notiunea de
credit bugetar, dar Legea Finantelor Publice Locale, art.l, pct.5, ii da acestuia o
definitie, in intelegerea bugetelor locale, ca fiind "suma aprobata in bugetele
locale, in bugetele institutiilor si serviciilor publice de interes local si in bugetele
activitatilor finantate integral din venituri extrabugetare, reprezentand limita
maxima pana la care se pot angaja si efectua cheltuieli".
Desi, notiunea de "credit bugetar" ar trebui sa aiba aceeasi semnificatie,
importanta si valoarea practica, atat pentru ordonatorii de credite finantati din
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, cat si pentru cei finantati din
bugetele locale, acest lucru in fapt nu este asa. Aceasta deoarece, pentru
institutiile publice finantate prin bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de
stat pentru ca o cheltuiala sa poata fi finantata sunt suficiente creditele bugetare
aprobate si deschise, pe cata vreme pentru institutiile publice finance prin
bugetele locale, pe langa creditele bugetare aprobate sunt necesare si lichiditati
efective in cont. Altfel spus, in cazul serviciilor publice finantate prin bugetele
locale, in practica, se pot efectua cheltuieli chiar daca nu exista credite bugetare,
in conditiile in care exista lichiditati banesti.
De altfel, finantarea institutiilor publice locale functioneaza dupa aceeasi
regula "de fier" ca si a institutiilor finantate din fondurile speciale sau a
mijioacelor extrabugetare, care pot efectua plati numai daca au asigurate resurse
financiare colectate in cont.
In consecinta, pentru a efectua plati, ridicari de numerar din cont,
ordonatoriilor de credite finantati din bugetul de stat si bugetul asigurarilor
sociale de stat le este suficient sa aiba credite bugetare aprobate si deschise pe
subdiviziunile clasificatiei bugetare, pe cata vreme, in cazul bugetelor locale si
fondurilor din mijioace extrabugetare si speciale trebuie sa aiba asigurate si
lichiditati, respectiv disponibilitati banesti in cont.
De asemenea, atunci cand, in cursul exercitiului bugetar intervin actiuni
noi, sarcini suplimentare, iar creditele la anumite subdiviziuni ale clasificatiei
bugetare nu sunt suficiente, iar la altele exista disponibilitati, incepand cu o
anumita perioada a anului se pot efectua virari de credite bugetare. Virarea
presupune o diminuare a creditelor bugetare la o anume categorie de cheltuieli,
unde s-au constatat disponibilitati si majorarea acestora la o alta subdiviziune a
clasificatiei bugetare, unde acestea nu sunt insuficiente. Virarile de credite sunt
admise numai in anumite conditii si numai pentru anumite categorii de
cheltuieli, iar aceasta metoda de a corecta bugetul odata aprobat trebuie sa
reprezinte o exceptie si nu o regula, intrucat daca solicitarile de virari nu sunt
generate de motive objective, denota o programare defectuoasa a creditelor
bugetare, urmare a unei fundamentari necorespunzatoare a intregului buget.
Orice cheltuiala din sume alocate de la buget se poate efectua de
ordonatorul de credite numai dupa ce documentele au fost in prealabil vizate de
compartimentul financiar-contabil sau de alte persoane imputernicite cu
exercitarea controlului financiar preventiv.
Ordonatorii de credite, in baza creditelor bugetare deschise (principali)sau
repartizate (secundari si tertiari), pentru a-si achita drepturile de salarii, servisiile
prestate, procurarile de materiale sunt in drept sa efctueze plati din cont sau sa
ridice numerar din cont pentru achitarea acestora.Aceste operatiuni de plati
efectuate de institutiile publice din fonduri bugetare sau extrabugetare prin
conturile lor deschise la Trezoreriile operative, poarta denumirea de plati de
casa.
Consideram ca notiunea "platilor de casa" nu este suficient explicitata prin
literatura de specialitate in domeniu, deoarece nu se face o demarcatie clara intre
notiunea "platilor de casa" in acceptiunea Trezoreriei Statului si in cea a
institutiilor publice. Astfel, o eliberare de numerar de catre Trezoreria Statului
pentru o institutie publica, din punct de vedere al Trezoreriei reprezinta o "plata
de casa", pe cata vreme, pana in acest moment, pentru institutia publica in cauza
nu se poate vorbi inca de asa ceva, deoarece numerarul ridicat este, deocamdata,
in gestiunea institutiei. Despre o "plata de casa", in acceptiunea institutiei
publice se va putea vorbi numai dupa ce acest numerar a fost consumat prin plati
de salarii sau plati pentru servicii, materiale etc. Deci, exista o diferenta in timp
pentru cele doua institutii in ceea ce priveste momentul in care institutia publica
in cauza a inregistrat o "plata de casa".
Astfel, toate iesirile de disponibilitati banesti din cont, prin plati fara
numerar sau cu numerar reprezinta "plati de casa", care determina un consum
efectiv de resurse publice din bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de
stat, chiar daca partea de cheltuieli a bugetului institutiei in cauza nu are o
legatura directa cu partea de venituri, cu modul in care s-au constituit, adunat
aceste resurse, ca in cazul bugetelor locale, in cazul institutiilor finantate din
bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat in realitate are loc un
consum efectiv de resurse. Acest consum efectiv de resurse este sesizat mai bine
la finalul exercitiului bugetar, atunci cand au loc inregistrarile de inchidere a
conturilor de cheltuieli si venituri prin cele de excedent sau deficit la nivelul
Trezoreriei Centrale. Aici numai se "simte" la zi acest consum efectiv de resurse
prin compararea totalului de intrari de resurse cu totalul platilor efectuate din
aceste resurse.
Sunt frecvente situatii cand, dupa ce s-a efectuat o "plata de casa", se
efectueaza o incasare din lichidarea unor debitori sau din vanzarea unor
materiale, ipostaza in care institutia in cauza, fie ca isi diminueaza platile de
casa efectuate, fie ca le varsa pe acestea ca venit la bugetul de unde se efectuase
initial finantarea achitarii materialelor valorificate. In cazul institutiilor publice
finantate din fondurile speciale sau extrabugetare asemenea operatiuni
diminueaza, pe de o parte, platile de casa, dar in acelasi timp determina si o
reantregire a disponibilitatilor in cont.
Platile de casa rezultate dupa asemenea operatiuni sunt denumite plati
nete de casa, adica ceea ce a ramas definitiv decontat ca si cheltuiala sau
posibila cheltuiala dintr-un buget in cadrul exercitiului financiar respectiv.
In desfasurarea activitatii lor institutiile publice evidentiaza in
contabilitatea lor indicatorul cheltuielilor efective. Aceasta notiune in
contabilitatea institutiilor publice este echivalenta cu consumurile efective de
materiale, combustibili, alimente, medicamente, platile pentru serviciile si
lucrarile executate, plata salariilor, burselor elevilor si studentilor etc. Tot aici se
evidentiaza si pretul de inregistrare al obiectelor de inventar de mica valoare sau
scurta durata, a mijioacelor fixe, care se trece pe cheltuieli la procurarea lor. Ca
un specific al contabilitatii institutiilor publice este faptul ca in contul
cheltuielilor efective nu se reflecta consumul mijioacelor fixe treptat, prin
inregistrarea uzurii acestora, ci integral, la procurarea lor.
In consecinta, prin inregistrarea pe cheltuieli apriori a costului obiectelor
de inventar de mica valoare si scurta durata si neevidentierii consumului
mijioacelor fixe prin uzura acestora, contul cheltuielilor efective ale institutiilor
publice nu reflecta corect efortul pe care-1 face societatea pentru finantarea unei
actiuni sau unui indicator (elev, student etc.). Aceasta inadvertenta capata
amploare pe masura ce, urmare a progresului tehnic, institutiile publice
beneficiaza de o dotare tehnico-materiala tot mai complexa si valoroasa tehnic si
ca pret, fapt ce determina ca ruptura cu realitatea a cheltuielilor efective sa fie si
mai mare. De aceea apreciem ca mai corect ar fi ca si in cazul institutiilor
publice sa se evidentieze la cheltuieli efective numai consumul fondurilor fixe,
sub forma amortizarilor, iar in cazul obiectelor de inventar de mica valoare si
scurta durata evidentierea pe costuri a acestora sa se faca esalonat, eventual 50%
din contravaloarea acestora la darea lor in folosinta si 50% la scoaterea lor din
uz, asa cum se mai practica aceasta metoda in economie.
Identitatea platilor de casa, nu cea a cheltuielilor efective, se realizeaza
numai atunci cand o plata de casa reprezinta in acelasi timp si o cheltuiala
efectiva, cum ar fi de exemplu plata prestarilor de servicii etc., si exista o
diferenta in timp, cand "plata" precede "cheltuiala"; in cazul aprovizionarilor cu
materiale acestea nefiind date in consum, sau "cheltuiala" efectiva precede
"plata", la inregistrarea in contabilitate a cheltuielilor cu salariile, bursele,
contributiile pentru asigurarile sociale de stat etc., plata efectiva a acestora
efectuandu-se in luna urmatoare.
Atunci cand platile de casa sunt mai mari decat cheltuielile efective
institutia in cauza inregistreaza o sporire a stocurilor de materiale sau a
posturilor de debitori, in timp ce, daca cheltuielile efective depasesc platile de
casa, acest lucru denota o reducere a stocurilor sau o sporire a unor posturi de
creditori.
Mentionam ca, atat nivelul platilor de casa, cat si cel al cheltuielilor
efective nu pot depasi creditele bugetare aprobate atat pe total cat si in structura
clasificatiei bugetare.
In activitatea institutiilor bugetare sunt cazuri cand cheltuielile efective nu
se pot evidentia in momentul efectuarii lor pe locuri de consum din motive care
tin de faptul ca cheltuielile respective privesc, in acelasi timp, fonduri bugetare,
mijioace extrabugetare, finantari speciale sau reprezinta servicii si lucrari
executate de furnizori pentru mai multe actiuni sau obiective si care pot fi
precizate corect pe destinatii numai la sfarsitul lunii sau trimestrului, pe baza
unor investigatii suplimentare. Aceste categorii de cheltuieli in cursul perioadei,
lunii, trimestrului se evidentiaza la un cont "Cheltuieli de repartizat", prin
creditul contului "Furnizori" sau a unui "Cont de materiale", urmand ca la
sfarsitul perioadei cheltuielile respective sa fie reflectate in contul “Cheltuielilor
efective” caruia ii apartin.

CAPITOLUL III

CONTABILITATEA INSTITUTIEI PUBLICE

STUDII DE CAZ

3.1 – Organizare si atributii

Organigrama

Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara este institutie

publica cu personalitate juridica ce functioneaza ca autoritate de referinta la
nivel national pentru domeniul de competenta specific, in subordinea Autoritatii
Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si este finantat de
la bugetul de stat si din venituri extrabugetare, conform prevederilor Ordonantei
Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitătii veterinare, aprobată cu
modificări si completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările si completările
ulterioare si Hotărârea Guvernului României nr. 130/2006 privind organizarea si
functionarea Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor si a unitătilor din subordinea acesteia, cu modificarile si
completarile ulterioare.
Din punct de vedere juridic, dreptul sanitar veterinar este o ramură a
dreptului public, care cuprinde normele şi regulile după care se reglementează şi
se stabilesc raporturile juridice între persoane şi stat sau între state diferite,
privind analiza si cercetarea pentru siguranta alimentelor .
Acest organism al statului asigură aplicarea legislaţiei în domeniul sanitar
veterinar, în mod uniform, imparţial, transparent şi nediscriminatoriu, tuturor
persoanelor fizice şi juridice, indiferent de statutul lor juridic şi de forma de
organizare şi funcţionare a acestora.
Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara este organizat si
functioneaza ca laborator national de referinta in domeniul expertizei produselor
de origine animala, a unor alimente si furaje , precum si ca organ tehnic si
metodologic central, in acest domeniu.
IISPV- SCURT ISTORIC

1953 - Infiintat sub denumirea de Laboratorul veterinar de control al alimentelor

de origine animala si furajelor.

1955 - Sunt incheiate lucrarile de constructie si amenajare a spatiului de

laborator, cu sediul in Halele centrale Obor.

13 mai 1955 - prin Decretul nr. 167 al Prezidului Marii Adunari Nationale
laboratorul veterinar de control al alimentelor de origine animala si furajelor al
Capitalei si regiunii Bucuresti este denumit laborator central, sub titulatura “
Laborator central de control sanitar veterinar al alimentelor de origine
animala si al furajelor”.

1958 –1970, in paralel cu activitatea multilaterala de laborator, s-a trecut la

organizarea si desfasurarea actiunilor de indrumare tehnica si metodologica a
activitatii specialistilor din laboratoarele sanitare veterinare si celelalte
formatiuni tehnice de profil din teritoriu.

1960 - formatiunile sanitare veterinare de frontiera infiintate au fost afiliate

Laboratorului central si odata cu aceasta, sarcina de organizare, consolidare si
dezvoltare in perspectiva a controlului sanitar veterinar de frontiera.
1971–1972 - conform cerintelor Ministerului Agriculturii si Industriei
Alimentare, Laboratorul central a trecut la organizarea unor laboratoare sanitare
veterinare zonale la Drobeta Turnu Severin, Craiova, Galati, Suceava si ulterior
Iasi, Constanta si Timisoara, profilate pe executarea analizelor complexe de
laborator.

1999 - datorita complexitatii activitatilor desfasurate se impune schimbarea

titulaturii in “ Institutul de Igiena si Sanatate Publica Veterinara”.
Atributii:
IISPV este institutul de referinta in domeniul controlului de laborator al
produselor de origine animala, a unor alimente de origine animala si nonanimala
si furaje si actionează în acest sens în sectoarele si domeniile de activitate
stabilite de legislatia sanitară veterinară în vigoare, precum si ca organism
central de intrumare tehnica si metodologica. In cadrul IISPV sunt desemnate
Laboratoare Nationale de Referinta prin Ordin al presedintelui Autoritatii
Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor.
Pentru punerea in aplicare a politicii de sanantate publica la nivel local,
institutul de igiena si sananatate publica veterinara a municipiului Bucuresti are
urmatoarele atributii:

a) stabileste, pe baza recomandarilor Laboratoarelor Comunitare de Referinta pe

domenii de competenta, metodele de analiza utilizate de catre laboratoarele
sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene si a municipiului
Bucuresti;
b) stabileste criteriile de performanta si efectueaza studii de validare care sa
demonstreze aplicabilitatea metodelor de testare utilizate in controalele oficiale,
in conformitate cu ghidurile internationale privind procedura de validare;

c) verifica aplicarea si respectarea de catre laboratoarele sanitare veterinare si

pentru siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti si a altor
laboratoare autorizate sanitar veterinar a metodelor de analiza conforme cu
incercarile comunitare si/sau metode standardizate ASRO;

d) colaboreaza cu laboratoarele comunitare de referinta, cu laboratoare naţionale

de referinţă din Statele Membre, precum şi cu alte organizaţii de profil din UE si
din tari terte, in domeniile de competenta ale acestora, în vederea îmbunătăţirii
capacităţii de supraveghere şi control al produselor de origine animala, a unor
alimente de origine animala si nonanimala si furaje;

e) participa la activităţile de standardizare a metodelor de analiza pentru

alimente si furaje întreprinse de Laboratorul Comunitar de Referinţă sau de alte
organizatii de profil;

f) participa la testele de intercomparare organizate de laboratoarele comunitare

de referinţă;

g) organizeaza testele interlaborator cu laboratoarele sanitare veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor de judetene, respectiv a municipiului Bucuresti si in
functie de rezultat dispune masurile care se impun;

h) cu acordul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa

Alimentelor, transmite informaţiile solicitate de Comisia Europeană, de
laboratoarele comunitare de referinţă sau de laboratoarele naţionale de referinţă
şi de alte organizaţii şi instituţii de profil;

i) furnizeaza Serviciului Coordonare Tehnică a Institutelor de Referinţă si a

Laboratoarelor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, din cadrul
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,
informaţiile necesare în vederea stabilirii strategiilor şi politicilor naţionale
pentru domeniul respectiv;

j) in caz de litigii, efectuează expertiza pentru confirmarea sau infirmarea

rezultatelor obţinute la incercarile efectuate de laboratoarele de profil;

k) IISPV stabileste si informeaza Autoritatea Naţionala Sanitara Veterinara şi

pentru Siguranţa Alimentelor asupra incercarilor pentru care laboratorul naţional
de referinţă pentru siguranta alimentelor confirma rezultatele laboratoarelor de
profil;

l) instruieste şi formeaza specialiştii care activează în cadrul laboratoarelor

sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, conform programului de instruiri aprobat prin ordin al
presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta
Alimentelor;

m) acordă consultanţă tehnică laboratoarelor sanitare veterinare si pentru

siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti si a altor laboratoare;

n) auditează tehnic, în calitate de secundă sau terţă parte impreuna cu

organizaţiile care funcţionează în domeniu, laboratoarele sanitar veterinare si
pentru siguranta alimentelor judetene si a municipiului Bucuresti si alte
laboratoare autorizate sanitar veterinar;

o) participă, conform legislatiei in vigoare, la acţiuni de inspecţie şi control;

p) cercetează, asimilează, elaborează metode de analiză de laborator in domeniul

sau de competenta;

q) participă la elaborarea proiectelor de acte normative în domeniu, la realizarea

de programe tehnice şi proiecte naţionale şi internaţionale privind siguranta
alimentelor;

r) furnizeaza, in anumite conditii, teste pentru verificarea capacitatii analitice a

laboratoarele sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene si a
municipiului Bucuresti si a altor laboratoare autorizate sanitar veterinar;

s) efectueaza incercari si/sau expertiza la produsele de origine animala, la unele

alimente de origine animala si nonanimala si la furaje pentru parametri prevazuti
in normele de calitate ale produselor, in normele sanitare si sanitare veterinare si
in alte reglementari UE si in Tratate sau Conventii la care Romania este parte;
s) la solicitare, poate efectua examene si analize de laborator pentru sortimente
noi de produse ce urmeaza a fi introduse in fabricatie;
t) consemneaza rezultatele examenului de laborator in buletine de analiza care
au caracter de documente oficiale;
t) efectueaza studii in domeniul de specialitate, intocmeste materiale
documentare pe care le prezinta la simpozioane ori sesiuni de comunicari
stiintifice interne si/sau internationale;
u) execută activităti de cercetare stiintifică, respectând principiile GLP;
v) participa, in cadrul unor programe de cercetare, in domenii de specialitate sau
conexe, programe initiate de institute de cercetare, universitati sau organisme si
autoritati de reglementare, pe plan national sau international, cu respectarea
legislaţiei în vigoare;
w) la solicitare, IISPV poate organiza instruiri practice pentru pesonalul din
cadrul laboratoarelor private;
x) participa in cadrul comisiilor de avizare a substantelor si produselor
medicinale veterinare noi ce urmeaza a fi introduse in practica veterinara,
agricola, zootehnica si poate participa la actiunile de testare a acestora;
y) coordoneaza, indruma, controleaza activitatea laboratoarelor de profil din
cadrul directiilor sanitare veterinare si pentru siguranta alimentelor judetene si a
municipiului Bucuresti;
z) evalueaza conditiile de functionare a laboratoarelor care efectueaza controlul
produselor de origine animala, a unor alimente de origine animala si nonanimala
si furajelor, in vederea autorizarii sanitar-veterinare, conform reglementarilor in
vigoare ;
a’) participa la elaborarea Programului actiunilor de supraveghere, prevenire si
control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protectia
animalelor si protectia mediuliui, in domeniul produselor de origine animala, a
unor alimente de origine animala si nonanimala si furajelor;
b’) la solicitarea Autoritatii Nationale Sanitara Veterinara si pentru Siguranta
Alimentelor, desemneaza specialisti din cadrul institutiei care sa faca parte din
comisiile de examinare, la concursurile organizate de directiile sanitare
veterinare pentru promovarea in functii publice de conducere sau executie
vacante;
Medicii veterinari din cadrul IISPV, nominalizati de catre conducerea
Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, pot
indeplini atributii suplimentare functiei de baza, ca inspectori ai ANSVSA.

3.2 - Contabilitatea veniturilor si a cheltuielilor publice

Contabilitatea veniturilor
Veniturile publice includ resursele financiare ale administratiei de stat, ale
asigurarilor sociale de stat si ale institutiilor publice cu caracter autonom.

Dimensiunea si structura lor depind de un complex de factori, in care se includ:

- factori economici, concretizati in produsul intern brut si dinamica sa;

- factori monetari, de tipul masa monetara, credit, dobanda, concretizati in pret

si evolutia sa;

- factori sociali, respectivi educationali, culturali, de sanatate s.a.;

- factori demografici, concretizati in numarul si structura populatiei si care

determina numarul contribuabilor;

- factori politici si militari;

- factori financiari, care se concretizeaza in dimensiunea cheltuielilor publice.

Veniturile publice pot fi structurate dupa mai multe criterii:

 a) continutul economic al veniturilor:

1 venituri fiscale, adica prelevari cu caracter obligatoriu, stabilite prin lege

si care au, de aceea, o flexibilitate redusa (conditiile lor nu se pot modifica decat
prin lege);

2 resurse de trezorerie, adica imprumuturi pe termen scurt (sub forma

certificatelor de depozit, bonurilor de tezaur s.a.) efectuate de Ministerul
Finantelor pentru acoperirea deficitelor temporare (goluri de casa) ale bugetelor
din sistemul bugetului de stat;

3 imprumuturi publice pe termen mediu sau lung, sub forma obligatiunilor de

stat sau a unor credite preluate de la organisme financiare internationale, state,
banci sau consortii bancare;

4 emisiune monetara fara acoperire, cu scopul de a finanta deficitul bugetar si

care genereaza inflatie;

b) ritmicitatea incasarii:

venituri ordinare sau curente, care sunt obtinute de stat in mod obisnuit
(venituri fiscale, venituri din sectorul public etc.);

1 venituri extraordinare, la care se recurge in situatii deosebite (imprumuturi,

transferuri, ajutoare etc.);

c) provenienta:

2 venituri interne, provenite din economia nationala;

3 venituri externe, provenite din strainatate;

d) nivelul de referinta:

1 venituri ale bugetului de stat;

2 venituri ale asigurarilor sociale de stat;

3 venituri cu destinatie speciala, pentru acoperirea cheltuielilor din fonduri

speciale;
4 venituri ale bugetelor locale.

Cheltuielile publice
Clasificatia bugetara reprezinta gruparea intr-o ordine obligatorie si
dupa criterii unitare, precis determinate, a veniturilor si cheltuielilor cuprinse in
bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale si bugetele
activitatilor finantate din venituri proprii. Ea este instrumentul de sistematizare,
urmarire si control al realizarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor.
Toate conturile de cheltuieli sunt conturi de activ, se debiteaza in cursul
anului cu cheltuielile efectuate si se crediteaza la sfarsitul anului, cu totalul
platilor efectuate in cursul anului, pentru inchiderea conturilor de cheltuieli.
Creditele bugetare aprobate pentru anumite destinatii reprezinta limite
maxime de cheltuieli ce nu pot fi depasite. Creditele bugetare puse la dispozitia
institutiilor publice au o singura sursa: veniturile bugetare. Aceste credite sunt
nerambursabile, nepurtatoare de dobanzi si sunt utilizate in interesul general al
statului.
Deschiderea finantarii la nivelul ordonatorilor de credite se face pe baza
unui document numit cerere pentru deschiderea de credite. In respectivul
document sunt precizate valoarea creditului, destinatiile acestuia prin defalcarea
pe structura clasificatiei bugetare (parti, capitole, titluri, articole,
aliniate).Cererile de credite pot fi intocmite trimestrial in doua transe (prima
transa pentru primele doua luni din trimestru, cea de-a doua pentru ultima luna
din trimestru), sau lunar.
La creditele acordate din bugetul de stat, aprobarea deschiderii de credite
se da de Directia Generala a Trezoreriei si Datoriei Publice, pe baza cererii de
deschidere de credite bugetare. Cererea va fi insotita de o nota de fundamentare
prin care se justifica cuantumul sumelor solicitate.
Virarile de credite bugetare reprezinta operatiunea prin care se realizeaza
o diminuare absoluta a creditelor bugetare de la un articol sau aliniat bugetar si o
majorare corespunzatoare la alt articol sau aliniat bugetar, insa aceasta
operatiune poate fi efectuata doar in trimestrele III si IV. Acest fapt reprezinta o
renuntare la efectuarea unor cheltuieli si angajarea altor cheltuieli neprevazute in
bugetul initial.
Spre deosebire de virarile de credite, prin modificarea de alocatii
bugetare, creditele anuale nu se modifica, ci doar se schimba repartizarea pe
trimestre in sensul ca la un articol se duc credite din trimestrul IV in II, in timp
ce la alt articol se face operatiunea invers.

O finantare speciala este finantarea pe baza de programe. Aceasta se

diferentiaza de finantarea traditionala, bazata pe categorii de venituri si
cheltuieli, in ceea ce priveste pregatirea, analizarea si prezentarea bugetului. O
finantare pe baza de programe se axeaza in principal pe rezultatele ce se asteapta
a se obtine in urma desfasurarii activitatiilor si serviciilor. Intr-un buget de
programe, veniturile si cheltuielile se leaga de obiectivele stabilite pe o perioada
mai mare de timp (mai multi ani).

3.3 - Surse de finantare si executie bugetara

Potrivit Legii contabilitatii nr.82/1991, modificata si completata prin

Legea nr.310/22.05.2002, institutiile publice au obligatia de a intocmi situatii
financiare trimestriale si anuale.
Aceste situatii financiare se compun din: bilant, cont de executie bugetara
si anexe.
La nivelul institutiilor publice documentul contabil de sinteza prin care se
prezinta ordonatorilor de credite, executia bugetului aprobat, situatia
patrimoniului aflat in administratia institutiilor la un moment dat, precum si alte
informatii privind activitatea institutiilor publice este situatia financiara.
Situatiile financiare sunt acele lucrari de sinteza cu un rol deosebit de
important in imbunatatirea modului de organizare a evidentei contabile curente.
Situatia financiara se intocmeste trimestrial, la inchiderea exercitiului
financiar, precum si in alte situatii prevazute de lege (incetarea activitatii
institutiei publice, trecerea unei institutii publice din subordinea unui ordonator
de credite in subordinea altui ordonator de credite).
Executia bugetara reprezinta activitatea de incasare a veniturilor
bugetare si de efectuare a platii cheltuielilor aprobate prin buget.
Situatiile financiare se intocmesc pe formularele aprobate de Ministerul
Finantelor Publice, unice pentru toate institutiile publice. Pe langa aceste
formulare in raport de necesitatile informationale, ordonatorii principali de
credite pot dispune si intocmirea altor situatii.
Intocmirea situatiilor financiare anuale trebuie sa fie precedata obligatoriu
de inventarierea generala a elementelor de activ si de pasiv.
Institutiile publice au obligatia ca pe baza datelor cuprinse in listele de
inventariere si procesele-verbale de inventariere a elementelor patrimoniale sa
intocmeasca "Registrul-inventar" (cod 14-1-2), document contabil obligatoriu.
Bunurile proprietate publica aflate in administrarea ministerelor si
celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale si
institutiilor publice subordonate acestora se inventariaza anual pe liste de
inventariere distincte.
Situatiile financiare sunt insotite de raportul de analiza pe baza de bilant.
Acestea se intocmesc in doua exemplare, din care un exemplar se depune la
ordonatorul de credite ierarhic superior la termenele stabilite de acesta.
In formularele situatiilor financiare, datele se inscriu in mii lei, cumulat,
cuprinzand executia bugetului de la inceputui anului, pana la finele perioadei de
raportare.
Situatiile financiare si celelalte anexe, se prezinta ordonatorului de credite
ierarhic superior, de catre seful compartimentului financiar - contabilitate, care
furnizeaza toate informatiile necesare si clarifica eventualele aspecte ivite.
La nivelul ordonatorilor principali de credite se intocmeste o situatie
financiara centralizatoare, prin insumarea datelor din situatiile primite de la
ordonatorii din subordine, cu datele din situatia financiara proprie. Situatiile
financiare centralizatoare ale ordonatorilor principali de credite se depun la
termenele stabilite de lege la Ministerul Finanfelor Publice.
Balanta de verificare serveste la intocmirea bilantului contabil si se
intocmeste atat pentru conturile sintetice cat si pentru cele analitice. Astfel, se
verifica concordanta dintre conturile sintetice si cele analitice.
La institutiile publice, forma de inregistrare in contabilitate, cea mai
utilizata este "maestru-sah" sau "maestru-sah simplificat".
Bilantul contabil este documentul contabil de sinteza prin care se
prezinta activul si pasivul unitatii patrimoniale la inchiderea exercitiului precum
si in alte situatii prevazute de lege.
Bilanturile contabile sunt supuse verificarii si certificarii de catre
trezoreriile unde institutiile publice isi au deschise conturile, precum si de catre
organele de audit intern din cadrul institutiilor publice in cauza.
Surse de finantare (ANEXA 2), veniturile ASPMB
CAPITOLUL IV
CONTABILITATEA ACTIVELOR FIXE

4.1 - Organizarea si efectuarea inventarierii activelor fixe

Inventarierea patrimoniului reprezinta ansamblul operatiunilor prin care se

constata existenta tuturor elementelor de activ si de pasiv, cantitativ-valoric sau
numai valoric, dupa caz, in patrimoniul unitatii la data la care aceasta se
efectueaza. Inventarierea are ca scop principal stabilirea situatiei reale a
patrimoniului fiecarei unitati si cuprinde toate elementele patrimoniale, precum
si bunurile si valorile detinute cu orice titlu, apartinand altor persoane juridice
sau fizice, in vederea intocmirii bilantului contabil care trebuie sa asigure o
imagine fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a
rezultatelor obtinute.
Organizarea si efectuarea inventarierii patrimoniului din cadrul regiilor
autonome, societatilor comerciale, institutiilor publice, unitatilor cooperatiste,
asociatiilor si celorlalte persoane juridice, precum si al persoanelor fizice care au
calitatea de comerciant se efectueaza potrivit prevederilor Legii contabilitatii nr.
82/1991, ale Regulamentului de aplicare a Legii contabilitatii.
Autoritatea de Sanatate Publica Bucuresti are obligatia, in conformitate cu
dispozitiile legale in vigoare, sa efectueze inventarierea patrimoniului cel putin o
data pe an a tuturor bunurilor materiale, a valorilor, precum si a altor bunuri ce
se afla la dispozitia sa temporar, fie ca urmare a incheierii unor procese verbale
de predare- primire, fie primite spre prelucrare de la terti sau detinute in
custodie. Principalul scop al inventarierii fiind de asigurare a integritatii
patrimoniale. De la inventarierea anuala fac exceptie urmatoarele:

- mijloacele banesti si celelalte valori aflate in casieria institutiilor

publice, care se inventariaza lunar;

- cladirile, constructiile speciale, care se inventariaza o data la 3 ani;

- materialele perisabile care se inventariaza o data la 3 luni.

Inventarierea anuala se efectueaza cu ocazia incheierii exercitiului

financiar. Aceasta precede lucrarile de inchidere in scopul regularizarii
diferentelor constatate in urma inventarierii.
Avand in vedere ordinea si succesiunea de realizare, precum si natura
lucrarilor ce se efectueaza, inventarierea patrimoniului presupune urmatoarele
etape:

♦ pregatirea inventarierii;

♦ inventarierea propriu-zisa;
 ♦ evaluarea si stabilirea rezultatelor inventarierii;

♦ inregistrarea in contabilitate a rezultatelor definitive ale inventarierii.

Pregatirea inventarierii se refera la masuri cu caracter organizatoric si
contabil care sa asigure desfasurarea in bune conditiuni a celorlalte etape care se
succed.
Mai intai, se constituie comisia de inventariere prin decizie scrisa,
semnata de conducatorul unitatii patrimoniale si de conducatorul
compartimentului financiar-contabil. Se efectueaza instructajul membrilor
acesteia (asupra modului de organizare si desfasurare a inventarierii, tehnicii de
lucru sau procedeelor folosite, a modului de completare a listelor de
inventariere). Comisia este formata din cel putin doua persoane, cu pregatire
corespunzatoare economica si tehnica, care sa asigure efectuarea corecta si la
timp a inventarierii patrimoniului, inclusiv evaluarea elementelor patrimoniale.
Acolo unde este cazul, comisiile sunt coordonate de o comisie centrala.
La lucrarile de inventariere trebuie sa participe intreaga comisie de
inventariere. Membrii comisiilor de inventariere nu pot fi inlocuiti decat in
cazuri bine justificate si numai prin decizie scrisa, emisa de persoanele care i-au
numit.
Nu pot face parte din comisiile de inventariere: gestionarii depozitelor si
magazinelor; seful compartimentului supus inventarierii; contabilii care tin
evidenta gestiunilor respective, cu exceptia unitatilor mici.
Tot sub aspect organizatoric, se iau masuri pentru crearea conditiilor
corespunzatoare de lucru comisiei (comisiilor) de inventariere prin:
- stabilirea elementelor patrimoniale care se inventariaza si ordinea in
care se efectueaza inventarierea acestora;
- asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale
care se inventariaza;
- sortarea, gruparea obiectelor, codificarea acestora, intocmirea etichetelor
de raft, separarea bunurilor deteriorate de cele in stare buna;
 - asigurarea aparatelor si instrumentelor adecvate si in numar suficient
pentru masurare, cantarire etc., a mijioacelor necesare identificarii (cataloage,
mostre, etc.), precum si a formularelor si rechizitelor necesare;
- dotarea comisiilor de inventariere cu mijioace tehnice de calcul si de
sigilarea spatiilor inventariate;
- dotarea gestiunilor (magazine, depozite etc.) cu doua randuri de
incuietori diferite.
Din punct de vedere contabil se iau masuri de inregistrare la zi in evidenta
tehnico-operativa (fisele de magazie) organizata la gestiuni, precum si in
contabilitatea sintetica si analitica, a tuturor documentelor pana la data la care se
face inventarierea, stabilindu-se soldurile in fisele sintetice si analitice ale
conturilor respective.
Inventarierea propriu-zisa se realizeaza la locurile de pastrare sau
depozitare.
Inainte de inceperea operatiunii de inventariere, comisia de inventariere ia
o declaratie scrisa de la gestionar din care sa rezulte daca:

- gestioneaza valori materiale si in alte locuri de depozitare;

- are bunuri in gestiune apartinand tertilor, primite cu sau fara

documente;
- are plusuri sau lipsuri in gestiune despre a caror cantitate sau
valoare are cunostinta;
1 are valori materiale nereceptionate sau care trebuie livrate, pentru
care s-au intocmit documentele aferente;
2 a primit sau eliberat valori materiale fara documente legale;
2 detine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vanzarea
bunurilor aflate in gestiunea sa;
3 are documente de primire-eliberare care nu au fost operate in
evidenta gestiunii sau care nu au fost predate la contabilitate.
 De asemenea, gestionarul va mentiona, in declaratia scrisa, numarul si
data ultimului document de intrare si de iesire a bunurilor in/din gestiune.
Declaratia trebuie sa contina data cand se intocmeste si semnatura
gestionarului, acelei gestiuni carc urmeaza sa fie inventariata, precum si
semnaturile membrilor comisiei de inventariere, care atesta ca a fost data in
prezenta acestora.
Stabilirea stocurilor faptice se face prin numarare, cantarire, masurare sau
cubare, potrivit particularitatilor bunurilor. Fac exceptie de la aceasta regula,
bunurile aflate in ambalaje originale intacte care se desfac prin sondaj., Daca se
inventariaza materiale sau marfuri voluminoase, a caror cantarire sau masurare
este nerationala sau ar provoca pierderi, stocurile faptice ale acestora se stabilesc
pe baza anumitor calcule tehnice (exemplu ciment, otel beton, produse de
cariera si balastiera, materiale si produse agricole, etc.).
Normele legale10 in vigoare contin prevederi concrete cu caracter general
si specifice pentru inventarierea mijloacelor materiale, productiei neterminate,
marfurilor si ambalajelor in comert, a productiei agricole etc.
Bunurile cu grad mare de perisabilitate se inventariaza cu prioritate, fara a
se stanjeni desfacerea imediata a acestora.
Pentru desfasurarea corespunzatoare a inventarierii este indicat, daca este
posibil, sa se sisteze operatiunile de predare-primire a bunurilor supuse
inventarierii. Pentru a nu se stanjeni procesul normal de primire sau livrare a
bunurilor, operatiunile respective se pot efectua numai in prezenta comisiei de
inventariere, care va mentiona pe documentele respective "primit sau eliberat in
timpul inventarierii".
Bunurile degradate, greu vandabile, inutilizabile etc., se trec in liste
separate. De asemenea, bunurile apartinand altor unitati (inchiriate, primite in
regim de leasing, in custodie, in consignatie, pentru prelucrare) se inscriu in liste
separate, iar o copie a acestor liste, se trimite in termen legal unitatilor
patrimoniale carora le apartin bunurile respective, pentru confruntare.
 Toate bunurile inventariate se inscriu in liste de inventariere (ANEXA 3)
(varianta simplificata, cod 14-1-2/b), care trebuie sa se intocmeasca pe locuri de
depozitare, pe gestionari si pe categorii de bunuri cu caracteristicile respective.
Modul de efectuare al inventarierii, precum si datele tehnice care au stat la
baza calculelor se mentioneaza in listele de inventariere.
Stabilirea lipsurilor si plusurilor de valori materiale constatate cu ocazia
inventarierii se efectueaza in cadrul listei de inventariere centralizatoare (cod 14-
3-12), prin preluarea din listele de inventariere, varianta simplificata, numai a
pozitiilor cu diferente.
Documentele intocmite de comisia de inventariere raman in cadrul
gestiunii inventariate, in fisete, casete, dulapuri, etc. incuiate si sigilate.
Listele de inventariere se semneaza, pe fiecare fila, de catre membrii
comisiei de inventariere si de catre gestionar.
Pe ultima fila a listei de inventariere, gestionarul trebuie sa mentioneze
daca toate valorile materiale si banesti din gestiune au fost inventariate si
consemnate in listele de inventariere in prezenta sa. De asemenea, acesta
mentioneaza daca are obiectii cu privire la modul de efectuare a inventarierii.
Trebuie mentionat faptul ca, in cazul elementelor patrimoniale pentru care
au fost constituite provizioane pentru deprecieri (imobilizari corporale, elemente
de natura stocurilor, titluri de plasament), in listele de inventariere
centralizatoare se va inscrie valoarea contabila neta a acestora, care se compara
cu valoarea lor actuala stabilita cu ocazia inventarierii.
Inventarierea elementelor patrimoniale ce nu reprezinta valori materiale se
efectueaza prin prezentarea lor in situatii analitice distincte al caror total sa
justifice soldul conturilor sintetice respective in care acestea sunt cuprinse si
care se preiau in centralizatorul listelor de inventariere.
Evaluarea si stabilirea rezultatelor inventarierii.
Evaluarea stocurilor faptice in listele de inventariere centralizatoare se
face utilizand aceleasi preturi folosite la inregistrarea bunurilor in contabilitate.
 Pentru stabilirea valorii de inventar (denumita valoare actuala), in vederea
determinarii deprecierilor provizorii, pentru constituirea provizioanelor,
evaluarea elementelor patrimoniale se face conform prevederilor din Legea
contabilitatii (art. 9), astfel:
-bunurile de natura imobilizarilor, se evalueaza la valoarea ramasa
neamortizata, cu exceptia celor constatate ca fiind depreciate, care se vor
evalua la valoarea lor actuala (in functie de pretul pietei, starea lor fireasca,
precum si de utilitatea lor in cadrul unitatii) ;
-stocurile si celelalte bunuri se evalueaza la valoarea actuala sau de utilitate a
fiecarui element, denumita si valoare de inventar ;
-bunurile depreciate, se evalueaza la valoarea de utilitate a fiecarui element,
in functie de utilitatea bunului in unitate si de pretul pietei;
-creantele si datoriile se evalueaza la valoarea nominala;
-creantele si datoriile incerte se evalueaza, de asemenea, la valoarea lor de
utilitate, stabilita in functie de valoarea lor probabila de incasat, respectiv de
plata: creantele si datoriile existente in valuta precum si disponibilitatile in
devize se evalueaza la cursul de schimb al pietei valutare, comunicat de BNR
in ultima zi a exercitiului.
-titlurile imobilizate se evalueaza la valoarea de utilitate, iar titlurile de
plasament, la cursul mediu al ultimei luni din an sau la valoarea probabila de
negociere, dupa caz.
Stabilirea rezultatelor inventarierii se realizeaza prin confruntarea datelor
consemnate m listele de inventariere cu cele din evidenta contabila sau evidenta
operativa.
Pentru ca cifrele sa fie comparabile si diferentele reale, este necesar ca
datele inventarierii sa fie stabilite la aceeasi data calendaristica. Determinarea
rczultatelor inventarierii, respectiv a diferentelor, in plus sau in minus, se face
direct pe listele de inventariere.
Datele din listele de inventariere servesc la intocmirea registrului inventar
(cod 14-1-2).
Rezultatele inventarierii se consemneaza in documentul numit proces
verbal de inventariere (ANEXA 4), in care se inscriu in principal: perioada si
gestiunile inventariate, precum si persoanele care au efectuat inventarierea:
plusurile si minusurile constatate; compensarile efectuate; bunurile depreciate,
precum si creantele si obligatiile incerte si in litigiu; valorificarea rezultatelor
inventarierii; constituirea si regularizarea provizioanelor, precum si concluziile
si propunerile referitoare la inventariere.
Pentru a stabili caracterul diferentelor, comisia de inventariere analizeaza
cauzele care au produs plusurile si minusurile, solicita explicatii in scris de la
gestionar si formuleaza, potrivit dispozitiilor legale, propuneri de regularizare a
acestora si inregistrare a diferentelor de inventar.
Inregistrarea rezultatelor definitive ale inventarierii se face in scopul
punerii de acord a datelor contabilitatii cu realitatea faptica constatata.
Potrivit legii, rezultatele inventarierii trebuie inregistrate, atat in evidenta
tehnic-operativa, cat si in contabilitate, in termen de cel mult 5 zile de la data
terminarii operatiunilor de inventariere.
De regula, valorificarea inventarierii se face prin inregistrarea plusurilor si
imputarea minusurilor.
Daca lipsurile nu se datoreaza vinovatiei unei persoane acestea se trec pe
cheltuielile unitatii patrimoniale.
Se admit compensari cantitative ale lipsurilor cu plusurile numai cand
exista riscul de confuzie, cand se refera la aceleasi bunuri, aceeasi perioada de
gestiune si la acelasi gestionar, fara insa a diminua valoric patrimoniul unitatii.
Listele cu valorile materiale care intrunesc conditiile de compensatie
datorita riscului de confuzie se aproba anual de catre administratorii, respectiv
de catre ordonatorii de credite.
Lipsurile peste normele stabilite si pierderile cauzate de proasta gestiune
se pot imputa celor vinovati la valoarea de inlocuire reprezentata de costul de
achizitie, care cuprinde pretul de cumparare practicat pe piata, la care se adauga
taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuielile de transport si alte cheltuieli
accesorii necesare pentru punerea in stare de utilitate a bunului respectiv.
Inregistrarea in contabilitate a valorii bunurilor imputate ceea ce
inseamna, in primul rand, crearea creantei fata de persoana vinovata, este
urmatoarea:

428 = 448
"Alte datorii si creante in legatura cu "Alte datorii si creante cu bugetul"
personalul"
Daca valoarea bunurilor se imputa tertilor 9persoane din afara unitatii),
locul contului 428, "Alte datorii si creante in legatura cu personalul" se
utilizeaza contul 461 "Debitori diversi".

Concomitent cu operatia mentionata anterior, se descarca gestiunea cu

elementele patrimoniale de natura stocurilor.

Cele provenite din aprovizionari, se inregistreaza dupa cum urmeaza:

- materia prima constatata lipsa:

601 = 301
"Cheltuieli cu materiile prime" "Materii prime"

- materiale consumabile (materiale auxiliare,combustibil, piese de schimb, etc):

602 = 302
"Cheltuieli cu materialele consumabile" "Materiale consumabile"

- obiecte de inventar in depozit constatate lipsa:

603 = 303
"Cheltuieli privind obiectele de inventar" "Obiecte de inventar"

Lipsurile de active circulante materiale care nu se datoreaza vinovatiei

unei persoane si se incadreaza in limitele normelor de perisabilitate se
inregistreaza numai in conturile de cheltuieli corespunzatoare.
Plusurile de bunuri se inregistreaza, in mod diferit, ca intrari in
patrimoniu, in functie de natura acestora, astfel:

a) bunuri de natura obiectelor imobilizate:

De exemplu, mijioace fixe constatate plus la inventariere:
212,213,214 = 719
"Mijioace fixe" "Alte venituri operationale"

b) materiale si obiecte de inventar, constatate plus la inventariere:

Conturi din grupele = Conturi grupa60
302,303 "Cheltuieli cu materiile prime,
materiale marfuri"

De exemplu, materia prima constatata plus la inventariere:

301 = 601
"Materii prime" "Cheltuieli cumateriile prime"

Bunurile constatate plus la inventariere se mai pot inregistra si prin

stornarea operatiei de iesire a acestora din patrimoniu (cu suma inscrisa in rosu).
Dupa ce s-au efectuat inregistrarile privind plusurile si minusurile
constatate la inventariere,valoarea totala a stocurilor din listele de inventariere
tebuie sa corespunda cu soldurile conturilor de elemente de natura stocurilor si
cu stocurile cantitative ale elementelor respective din evidenta operativa de la
depozite (fisele de magazie).

4.2 - Inregistrarea in contabilitate a activelor fixe corporale si a

amortizarii acestora

Activele fixe corporale sunt acele bunuri detinute de catre o institutie

publica pentru :
1 a fi utilizate in activitatea operationala ;
2 inchiriere sau concesiune conform legii catre terte persoane ;
3 scopuri administrative.

Activele fixe corporale ca si valori de utilitate cuprind terenurile si

mijioacele fixe.

Mijioacele fixe cuprind :

1 instalatiile tehnice, mijioacele de transport, animalele si plantatiile ;

2 mobilierul, aparatura birotica, echipamente de protectie a valorilor

umane si materiale ;

2 alte active.

In cazul institutiilor publice sunt asimilate mijloacelor fixe urmatoarele :

1 valorile de muzeu, de arta si de expozitie ;

2 cartile de biblioteca (doar cele care fac parte din patrimoniul national
cultural ;

3 investitiile la mijioacele fixe luate cu chirie.

La intrarea in patrimoniu mijioacele fixe sunt evaluate si inregistrate in

functie de sursa lor de provenienta la cost de achizitie, cost de productie efectiv
sau valoare justa.

Spre deosebire de agentii economici, valoarea justa se determina pe baza

unui raport de evaluare intocmit de specialisti si aprobat de ordonatorul de
credite bugetare.

In situatia in care se fac transferuri intre institutiile publice avand aceeasi

sursa de finantare, mijloacele fixe se vor inregistra la valoarea de transfer si in
actul normativ prin care sa dispus transferul.

La data bilantului activele fixe necorporale se inregistreaza la valoarea de

intrare corectata cu ajustarile de valoare.

Ajustarile de valoare reprezinta corectiile aduse valorii de intrare stabilita

la data inchiderii exercitiului indiferent daca au sau nu caracter
definitiv.Ajustarile de valoare pot fi permanente, denumite si amortizari (daca
deprecierea activelor fixe corporale are caracter permanent) si/sau ajustari
provizorii, denumite in continuare ajustari pentru depreciere (daca deprecierea
activelor fixe corporale are caracter provizoriu).

Valoarea amortizabila reprezinta valoarea contabila a activului fix

corporal care trebuie inregistrata in mod sistematic pe parcursul duratei de viata
utile.

Durata de viata utila11 este perioada pe parcursul careia se estimeaza ca se

va utiliza activul supus amortizarii.

Institutiile publice amortizeaza activele fixe corporale utilizand metoda

amortizarii liniare, (cont 281) lunar, incepand cu luna urmatoare receptiei sau
punerii in functiune, dupa caz, a activului.

Amortizarea anuala se calculeaza prin aplicarea cotei de amortizare la

valoarea de intrare a activelor fixe corporale.

Cota de amortizare se determina ca raport intre 100 si durata normala de

utilizare prevazuta in Catalogul privind duratele normale de utilizare care se
aproba prin Hotarare a Guvemului.

Sunt considerate12 active fixe corporale supuse amortizarii:

- investitiile efectuate la activele fixe corporale luate cu chirie;

- capacitatile puse in functiune partial, pentru care nu s-au intocmit formele

de inregistrare ca active fixe corporale, la valoarea rezultata prin insumarea
cheltuielilor efectuate cu realizarea lor;

- investitiile efectuate la activele fixe corporale in scopul imbunatatirii

parametrilor tehnici initiali si care conduc la marirea valorii acestora;

- amenajarile la terenuri;

Amortizarea activelor fixe corporale date cu chirie, in concesiune sau in

folosinta gratuita, se calculeaza de catre institutiile publice care le au in
patrimoniu.

Amortizarea investitiilor efectuate la activele fixe corporale inchiriate de

institutiile publice se inregistreaza de institutiile publice care au efectuat

investitiile, pe perioada contractului sau pe durata normala de utilizare ramasa,
dupa caz.

La incetarea contractului, valoarea investitiilor nediminuata, amortizarea

calculata se cedeaza institutiei publice care le are in patrimoniu sau agentului
economic care le define, dupa caz, pentru a majora corespunzator valoarea de
intrare a activelor fixe corporate.

In procesul verbal de predare preluare a investitiei se va mentiona si

valoarea amortizarii investitiei, pentru ca institutia publica la care sunt in
patrimoniu sau agentului economic care le detine sa poata inregistra amortizarea
corespunzatoare noii valori de intrare.

Activele fixe corporale aflate in patrimoniul institutiilor publice se

amortizeaza pe o durata normala de functionare cuprinsa in cadrul unei plaje de
an (durata minima si maxima), existand posibilitatea alegerii numarului de an de
amortizare in cadrul acestor durate. Astfel stabilita, durata normala de
ftmctionare a activului fix ramane neschimbata pana la recuperarea integrala a
valorii de intrare a acestuia.

In cazul nerecuperarii integrate, pe calea amortizarii, a valorii contabile a

activelor fixe corporate scoase din functiune, valoarea ramasa neamortizata se
include in cheltuielile institutiilor publice, integral, la momentul scoaterii din
functiune.

Inregistrarile contabile legate de operatiunile cu activele fixe corporale

difera in functie de faptul daca sunt sau nu supuse amortizarii. In general sunt
supuse amortizarii activele fixe corporale care nu apartin proprietatii
(domeniului) publice si private a statului sau a unitatilor administrativ
teritoriale.

Nu sunt supuse amortizarii urmatoarele active fixe corporale :

1 bunurile apartinand domeniului public al statului si al unitatilor
administrativ teritoriale, inclusiv investitiile efectuate la acestea ;
2 activele fixe corporate din patrimoniul institutiilor publice de interes local
care desfasoara activitati de natura economica si a caror valoare de intrare se
recupereaza prin tarif sau pret conform legii;
3 activele fixe aflate in conservare si in rezerva de mobilizare atata timp cat
se afla in aceasta situatie;
4 bunurile apartinand patrimoniului national cultural;
5 iazurile, lacurile si baltile care nu sunt rezultatul unor investitii;
6 terenurile ;
7 armamentul si tehnica de lupta.

Legat de ajustarile pentru depreciere, institutiile publice pot inregistra in

contabilitate ajustari pentru deprecierea activelor fixe corporale la sfarsitul
exercitiului financiar, pe seama cheltuielilor (cont 291).

Deprecierea unui activ fix corporal poate aparea in situatiile :

4 deteriorarii fizice a activului;

5 incetarii sau apropierii incetarii cererii sau nevoii de servicii

fumizate de activ ;

6 cedarii bunului sau devenirii acestuia inutilizabil;

7 in care exista o decizie de oprire a constructiei unui activ inainte de

terminare sau de punere in functiune;

8 in care performanta sa in furnizarea serviciilor este inferioara celei

preconizate ;

- modificari de tehnologie sau legislatie in domeniu.

 In situatia in care ajustarea devine total sau partial fara obiect, intrucat
motivele care au dus la reflectarea acesteia in contabilitate au incetat sa mai
existe intr-o anumita masura, atunci acea ajustare trebuie diminuata sau anulata
printr-o reluare corespunzatoare la venituri.

Daca insa se constata o depreciere suplimentara fata de cea care a fost

reflectata in contabilitate initial, ajustarea trebuie majorata.

Achizitionare active fixe

213,214 = 404 RON

Amortizarea activelor fixe corporale:

681 = 281 RON
Art. 71.01.01
02
03
Achizitie constructie/teren

212 = 404

6811 = 281

Teren (nu se amortizeaza)

2111 = 101 (102)

2112

Cheltuieli cu active fixe neamortizabile

682 = 404

Vanzare la licitatie

461 = 448

- scoatere din gestiune

% = 213
281
691
 - achizitie
213 = 404

- compensarea
404 = 461

- plata diferentei
404 = 7701
448 = 117

Se primeste prin donatie o cladire de la o persoana fizica

212 = 779

Se primeste prin redistribuiri intre unitati un autoturism

213 = %
482
281

4.3 - Inregistrarea in contabilitate a casarii/scoaterii din functiune a

activelor fixe corporale

Scoaterea din functiune a activelor fixe corporale se face prin casare sau
cedare.
Casarea se face atunci cand prin utilizare, reparare sau modernizare,
activele fixe corporale nu mai pot fi utilizate de institutia publica si nici nu mai
prezinta interes de transfer pentru alta institutie publica.
Legat de valorificarea sau scoaterea din functiune a activelor corporale
fixe, potrivit prevederilor legale in vigoare, pot fi transmise fara plata, orice
bunuri aflate in stare de functionare, indiferent de durata de folosinta, daca
acestea nu mai sunt necesare institutiei publice care le are in administrare, dar
care pot fi folosite in continuare de o alta institutie publica sau daca, potrivit
reglementarilor in viguare, institutia nu mai are dreptul sa utilizeze bunul
respectiv.
Institutia publica care disponibilizeaza bunuri va informa in scris alte
institutii publice pe care le considera ca ar avea nevoie de bunurile
disponibilizate.
Transmiterea, fara plata, de la o institutie publica la o alta institutie
publica se va face pe baza de proces verbal de predare-preluare, aprobat de
ordonatorul principal de credite al institutiei publice care a solicitat sa fie
transmis bunul respectiv, precum si de ordonatorul de credite care il are in
adminstrare.
Institutiile publice pot valorifica bunurile si prin schimbarea acestora cu
alte bunuri noi, similare, avand cel putin aceeasi parametrii, caz in care, bunurile
valorificate prin schimb pot reprezenta, dupa caz, plata sau parte din plata
datorata pentru bunurile noi care se achizitioneaza conform prevederilor
legislatiei privind achizitiile publice.
Indiferent insa de modalitatea de valorificare sau de scoatere din functiune
a activelor fixe corporale, necorporale si in curs, aceste operatiuni se fac cu
aprobarea ordonatorului principal sau secundar de credite, dupa caz. La
institutiile publice la care conducatorii indeplinesc atributiile ordonatorilor
tertiari de credite, scoaterea din functiune a activelor fixe corporale, necorporale
si in curs se va face cu aprobarea ordonatorului principal sau secundar de
credite, dupa caz, in functie de subordonare.
Activele fixe corporale detinute in baza unui contract de leasing se
evidentiaza in contabilitate in functie de natura contractului de leasing. Potrivit
prevederilor legale in vigoare, achizitiile de active fixe prin operatiuni de leasing
sunt tratate ca investitii. Rata de leasing cuprinde cota-parte din valoarea de
intrare a bunului si dobanda de leasing. Astfel, plata avansului, a ratelor de
leasing (partea ce reprezinta cota-parte din valoarea de intrare a bunului), a
valorii reziduale si a altor cheltuieli accesorii necesare punerii in functiune a
bunului reprezinta cheltuieli de investitii si se suporta de la titlu) "Cheltuieli de
capital". In ceea ce priveste dobanda de leasing, care nu se include in valoarea
de intrare a bunului, aceasta se suporta de la titlul "Dobanzi". Rata de leasing
operational se suporta de la titlul "Bunuri si servicii".
Activele fixe corporale si necorporale primite ca donatii, sponsorizari, cu
titlu gratuit se inregistreaza in contabilitate la valoare ajusta. Valoare ajusta se
determina pe baza raportului intocmit de specialisti si cu aprobarea
ordonatorului de credite, sau pe baza unor evaluari efectuate, de regula, de
evaluatori autorizati,

INREGISTRAREA IN CONTABILITATE

Transmitere fara plata

-la unitatea care preda
482 = 213/214
-la unitatea care primeste
213/214 = 482
Cedate sau scoase din activ
658 = 231

Pierderi din calamitati

690 = 231
Scaderea din evidenta a unu activ fix corporal care nu se supune amortizarii
103 = 214
Vanzarea unui mijioc de transport
461 = 791
% = 213
691 cu val
neamortizata
2813 cu val
amortizata
 Lipsa din gestiune a unui activ fix corporal in urma inventarierii
9 inregistrarea inputatiei
4282 = 4481
- scoaterea din evidenta
% = 214
2814
691
10 retinerea ratelor pe statul de plata
421 = 4282
- virarea obligatiei fata de bugetul de stat
4481 = 7701

CONCLUZII SI PROPUNERI

Contabilitatea publica constituie o sursa de informatie cu privire la modul

de utilizare a banilor publici. Sistemul bugetar functioneaza numai prin
utilizarea fondurilor publice.
Contabilitatea institutiilor publice asigura informatii ordonatorilor de
credite cu privire la executia bugetelor de venituri si cheltuieli, rezultatul
executiei bugetare, patrimoniul aflat in administrare, rezultatul patrimonial
(economic), costul programelor aprobate prin buget, dar si informatii necesare
pentru intocmirea contului general anual de executie a bugetului de stat, a
contului anual de executie, a bugetului asigurarilor sociale de stat si fondurile
speciale.
Institutiile publice, au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla
cu ajutorul conturilor prevazute in planul de conturi general, aprobat prin ordin
al ministrului finantelor publice si care este armonizat cu standardele
internationale de contabilitate, cu sistemul international de conturi si cu
regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunitatii Europene. Prin
intermediul acestor conturi institutiile publice trebuie sa inregistreze operatiunile
economico-financiare in momentul generarii drepturilor de creanta sau de
obligatii ( principiul accrual), in conformitate cu cerintele.
Prin aplicarea principiului contabilitatii de angajamente (accrual),
sistemul public din Romania s-a armonizat cu sistemele contabile europene si in
perspectiva cu standardele internationale de contabilitate pentru sectorul public.

Contabilitatea finantarii reprezinta o problematica complexa la nivelul

institutiilor publice. Diversitatea fondurilor publice a determinat consacrarea
unor modalitati specifice de reflectare in contabilitatea publica a surselor de
fmantare si a modului in care acestea sunt utilizate la nivelul verigilor sistemului
public. Institutiile publice sunt finantate in fiecare an de la buget pe seama
creditelor bugetare aprobate prin bugetul de venituri si cheltuieli. In mod
corespunzator, caile de finantare a institutiilor de la buget sunt diferite in functie
de subordonarea lor. Din punct de vedere al subordonarii exista institutii publice
de subordonare centrala si institutii publice de subordonare locala.

Constituirea fondului national unic de asigurari sociale de sanatate se face

din contributia de asigurari sociale de sanatate suportata de asigurati, de
persoane fizice si juridice care angajaza personal salariat, din subventii de la
bugetul de stat, precum si alte surse - donatii, sponsorizari, dobanzi, potrivit
legii. Finantarea din fondul national unic de asigurari sociale de sanatate se
realizeaza cu ajutorul conturilor specifice sistemului de asigurari sociale.

Intreaga activitate privind gestionarea numerarului se desfasoara pe baza

prevederilor Regulamentului operatiunilor de casa si a normelor stabilite de
catre BNR.
In ceea ce priveste activele fixe, acestea reprezinta o componenta
importanta a activului patrimonial si sunt detinute de catre institutiile publice in
scopul utilizarii lor pe termen lung. In functie de continutul lor, activele fixe
includ :

1 active fixe corporale

2 active fixe necorporale

3 active financiare.

Activele fixe necorporale sunt active fara substanta fizica, ce se utilizeaza

pe o perioada mai mare de un an. Activele fixe necorporale se inregistreaza in
contabilitatea institutiilor publice in momentul transferului dreptului de
proprietate, daca sunt achizitionate cu titlu oneros sau in momentul intocmirii
documentelor, daca sunt construite sau produse de institutie, respectiv primite cu
titlu gratuit.

Activele fixe corporale se inregistreaza in Contabilitatea institutiilor

publice la momentul transferului dreptului de proprietate, pentru cele
achizitionate cu titlu oneros sau la data intocmirii documentelor, pentru cele
construite sau produse de institutie, respectiv primite cu titlu gratuit, respectiv
din donatii si sponsorizari.
Activele financiare reprezinta un element important al patrimoniului
institutiilor publice. Acestea pot fi : depozite, un instrument de capitaluri proprii
al unei alte entitati sau un drept comercial. Activele financiare de natura
titlurilor de participare si a altor titluri imobilizate se inregistreaza la momentul
dobandirii acestora in conditiile prevazute de lege.
In concluzie, Contabilitatea publica, si in primul rand cea a institutiilor
publice, se aseamana in multe privinte cu Contabilitatea generala, asemanare
determinata mai ales de regulile si principiile contabilitatii in general, dar are
multe si esentiale deosebiri determinate de specificul functionarii conturilor
institutiilor publice in ceea ce priveste modul cum acestea evidentiaza
constituirea veniturilor publice si efectuarii cheltuielilor, dar mai ales a modului
lor de inchidere la sfarsitul exercitiului financiar-bugetar.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Chitu A., Tudorache S., Pitulice C., "Contabilitatea si gestiunea institutiilor

publice", Editura CECCAR, Bucuresti, 2003
Doru Plesea - " Bugetui public national si economia durabila ", Editura
Romprint, Brasov, 2004 ;
Diaconu E. (si col.), "Contabilitatea publica in noul system contabil", Editura
Sitech, Craiova, 2006 ;
Doru Plesea - " Buget si contabilitate publica ", Editura Sigma, Bucuresti,
2000;
 Mosteanu Tatiana - " Buget si tezorerie publica ", Editura Didactica si
pedagogica, Bucuresti, 1997 ;
Nisulescu I, Dascalu C, @tefanescu A., "Noua contabilitate publica", Editura
InfoMega, Bucuresti 2005 ;
Saguna Dan Grosu - " Tratat de drept financiar si fiscal ", Editura Eminescu,
Bucuresti, 2000 ;
Tudor TironA., Gherasim I., "Contabilitatea institutiilor publice", Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Vacarel I., (@1 col.), "Finante publice", editia a V-a, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 2005

Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, M.O. nr. 597/13.08.2002 ;

Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata M.O. nr. 48/14.01.2005 ;
Legea nr. 259/2007 pentru modificarea si completarea Legii contabilitatii nr.
82/1991, M.O. nr. 506/27.07.2007 ;
HG nr. 15/2004 pentru aprobarea inventarierii bunurilor din domeniul public al
statului, M.O. nr 49/20.01.2004 ;
OG nr. 81/2003 privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate m
patrimoniul institutiilor publice, M.O. nr 624/31.08.2003 ;
O.M.F.P. 1792/2005 - Reglementari contabile ;
OMFP nr. 520/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
Organizarea si conducerea contabilitatii veniturilor bugetare, M.O. nr.
292/25.04.2003 ;
OMFP nr. 1917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind
Organizarea si conducerea contabilitatii institutiilor publice, Planul de
conturi pentru institutii publice si instructiunile de aplicare a acestuia, M.O.
1186/29.12.2005.