Sunteți pe pagina 1din 181

ȘEMATISMUL

VENERATULUI CLER
AL
EPARHIEI GRECO-CATOLICE ROMÂNE
A MARAMUREȘULUI
PE ANUL

— 1936 —

BAIA-MARE
Tipografia “DACIA” 1936

Retipărit la
TIPOGRAFIA SURORILOR LAURETANE, 2011
STEMA EPARHIEI
C ÂTEVA O RIENTĂRI

Acest nou Șematism al Eparhiei gr. catolice române a


Maramureșului apare destul de curând după cel din 1932 pentru a
se înlătura deoparte, cât mai fără întârziere, scăderile inerente ori-
cărei prime ediții a unei publicații de acest fel și pentru a se pune, de
altă parte, la punct schimbările multe și destul de însemnate întreve-
nite dela publicarea primului Șematism.
Tipărirea lui, plănuită pentru primele luni ale anului în curs
1936, a întârziat puțin, pentrucă am ținut să nu-l scoatem fără a pu-
tea da în el și pe noul mitropolit al Provinciei noastre bisericești — a
cărui numire se aștepta zi de zi — și această împrejurare ne-a pus în
situația de-a putea înfățișa în el schimbările personale până prin lunile
Iunie—August c. Celelalte date și în special Numărul sufletelor prezintă
icoana Eparhiei pe ziua de 31 Octomvrie 1935.
Pentru credincioșii proprii, acest număr este stabilit — în te-
meiul coalelor familiare întroduse obligator în toată Eparhia — cu
precisiunea maxim posibilă, socotindu-se și cei plasați provizor (pen-
tru armată, școală, serviciu, lucru etc.) în alte părți, unde, evident,
n’au fost apoi luați din nou în considerare. Cu toată grija am adunat
însă, pe aceeaș zi, și datele numerice ale celorlalte culte, căutând să
dăm și pentru ele cifre cari să acopere pe deplin adevărul. Cum însă
pentru aceste cifre am fost la discreția organelor străine (de cult, ori
administrative), este firesc ca pentru ele să nu putem garanta în mă-
sura în care garantăm pentru cifrele cari privesc biserica noastră.
Facă Domnul ca și această publicație modestă să ajute la con-
solidarea stărilor și a tuturor așezămintelor tinerei noastre Eparhii.
Baia-Mare, la Adormirea Maicii Domnului 1936.

——

——

——
Tâlcul prescurtărilor
Acf. - Aconfesionali
arhid. on - arhidiacon onorar
Calv. - Calvini
Cl. - Clarisimul
C. Sa. - Cuvioșia Sa
Izr. - Izraliți
km. - kilometri
Lip. - Lipoveni
Lut. - Luterani
M. On. - Mult Onoratul
On. - Onoratul
Ort. - Ortodocși
Poc. - Pocăiți
P. C. Sa - Prea Cuvioșia Sa
P. On. - Prea Onoratul
prot. on. - protopop onorar
Rev. - Reverendul
R.-cat. - Romano-catolici
Rut. - Ruteni gr. catolici
Rvmul - Reverendisimul
tlf. - telefon
tlg. - telegraf
Un. - Unitari
varhid. on. - vicearhidiacon onorar

——


C ÂTEVA D ATE
( Pentru o mai bună înțelegere publicăm
și introducerea la Șematismul din 1932.)

Tradiția românească a celor aproape două veacuri, cât a


ființat (din a doua jumătate a veacului XVI până pela anii 30 ai
veacului XVIII) vechea Episcopie a Maramureșului, cerea în timpul
din urmă, tot mai insistent, reînființarea acestei Episcopii. Și dacă,
pe urma actului istoric al Unirii religioase dela 1700 cu biserica Ro-
mei, partea de aici a sufletului românesc a persistat, cu atâta tenaci-
tate, în legăturile acestei biserici, încât forma neunită (numită acum
ortodoxă) a cultului românesc nu are, nici azi, în aceste părți decât
cel mult 25—30.000 suflete, era dela sine înțeles, că noua Episcopie
a Maramureșului, cerută imperios de interesele românismului din
Nordul Ardealului, nu putea lua ființă decât în cadrele Provinciei
bisericești gr. catolice române de Alba-Iulia și Făgăraș.
Având în vedere și considerentele unei mai ușoare adminis-
trări a acestor părți, supuse, aproape în întregime, Episcopiei de
Gherla, cu peste 500 parohii și aproape 600.000 credincioși, gândul
înființării Episcopiei de Nord a bisericii noastre a fost prins — grației
înțelegerii superioare a celor ce au dus tratativele — în Concordatul
dintre Statul român și Sf. Scaun Apostolic al Romei. Concordatul
acesta, încheiat la 10 Maiu 1927, a fost ratificat și inserat între le-
gile țării la 11 Iunie 1929. De aici, până la realizarea prevederilor
Concordatului a mai trebuit un singur pas și acesta s’a făcut, după o
temeinică pregătire, prin bulla papală SOLLEMNI CONVENTI-
ONE dela 5 Iunie 1930.
Această bullă papală stabilește întreg noul aranjament, apro-
bat de cei în drept pentru Ierarhia catolică de toate riturile (grec,
latin și armean) din cuprinsul Regatului român, fiind deodată și
bulla de înființare a nouei Episcopii dela Nord. In sensul acestei
bulle, noua Episcopie poartă numele de Episcopia Maramureșului
și are sediul în orașul Baia-Mare, a cărei biserică, închinată „Ador-
mirii Preasfintei Fecioară Maria”, este ridicată la rangul de biserică
catedrală. Ea se înființează, ca sufragană a Mitropoliei de Alba-Iu-
lia și Făgăraș, din un număr de 201 parohii românești și din toate
parohiile gr. catolice rutene (38 la număr) existente pe teritoriul
României. Parohiile românești s’au luat: una dela arhidieceza de
Alba-Iulia și Făgăraș, 31 dela Eparhia Orăzii și 169 dela Eparhia
Cluj-Gherlei, cu sediul la Cluj. Iar dintre parohiile rutene: 10 au fost
dismembrate dela Eparhia de Hajdudorogh în Ungaria, 11 dela
cea de Užhorod în Cehoslovacia și 17 dela Eparhia de Stanislau în
Polonia. Pentru parohiile acestea rutene se înființase încă la 1922
o Administratură Apostolică aparte, cu sediul la Siret, în Bucovi-
na, iar acum li-s’a asigurat, în cadrele Episcopiei Maramureșului,
o administrație aparte, sub iurisdicția unui vicar general special de
acelaș rit, ales și constituit de Episcopul Maramureșului.
Executarea dispozițiilor bullei papale SOLLEMNI CON-
VENTIONE a fost concrezută de Sf. Scaun Apostolic al Romei
Excelenței Sale Mons. ANGEL MAIA DOLCI, Nunțiu Apostolic în
București, care a fixat pentru intrarea în vigoare a acestor dispoziții
ziua de 15 August, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, a anu-
lui 1930. In această zi de 15 August 1930 a luat deci ființă noua
Eparhie a Maramureșului, fiind pusă sub cârmuirea și administra-
rea interimală a Excelenței Sale Mons. Dr. IULIU HOSSU, Epi-
scopul de Cluj-Gherla, numit Administrator Apostolic interimal al
acestei Eparhii, cu pline puteri de a se îngriji, până la constituirea
Episcopului titular al Eparhiei, și de conducerea vremelnică a Vica-
riatului special pentru Ruteni.
Numirea întâiului Episcop titular al Eparhiei Maramureșului
s’a făcut, după agreamentul dat de guvernul român, din partea Sf.
Scaun Apostolic al Romei, pe ziua de 16 Octomvrie 1930, în per-
soana Reverendisimului Dr. ALEXANDRU RUSU, canonic mi-
tropolitan și rector al Academiei de teologie din Blaj. Consacrarea
noului Episcop a avut loc, după depunerea dela 26 Noienvrie 1930
a jurământului de fidelitate în mâinile Maiestății Sale Regelui Carol
al II-lea, în catedrala din Blaj, la 30 Ianuarie 1931. La 3 zile după
această consacrare, în ziua de 2 Februarie 1931, a urmat apoi, în
catedrala din Baia-Mare, instalarea solemnă, prezidată de Admi-
nistratorul Apostolic interimal al Eparhiei.
PATRONA
EPARHIEI GRECO-CATOLICE ROMÂNE
A MARAMUREȘULUI
ESTE
PREACURATA FECIOARĂ
MARIA
PAPA
PREAFERICITUL PĂRINTE

PIUS AL XI-LEA
VICARUL DOMNULUI NOSTRU ISUS HRISTOS
URMAȘUL SF. APOSTOL PETRU
EPISCOPUL ROMEI
născut în Desio (Italia) la 31 Maiu 1857
preoțit la 20 decemvrie 1879
consacrat Episcop la 28 Octomvrie 1919
creat Cardinal la 13 Iunie 1921
ales Pontifice la 6 Februarie 1922
incoronat la 12 Februarie 1922

Nunțiatura apostolică din România:


Bucureșri 3. - Str. Dr. Lueger 5.

Nunțiu apostolic:
Excelența Sa Înalt Preasfințitul
Monsignor ANDREIU CASSULO
Arhiepiscop de Leontopolis în Augustamnica
Secretar: Mons. IOSIF D. SENSI
preot, camerar papal
MITROPOLITUL
PROVINCIEI BISERICEȘTI GR.-CATOLICE ROMÂNE
DE ALBA-IULIA ȘI FĂGĂRAȘ
EXCELENȚA SA INALT PREASFINȚITUL
Dr. ALEXANDRU NICOLESCU
ARHIEPISCOP ȘI MITROPOLIT
— BLAJ —
EPISCOPUL
EXECELENȚA SA PREASFINȚITUL

Dr. ALEXANDRU RUSU


DIN INDURAREA LUI DUMNEZEU ȘI GRAȚIA SFÂNTULUI SCAUN
APOSTOLIC AL ROMEI
EPISCOP AL MARAMUREȘULUI
născut în Șăulia (jud. Mureș) la 22 Noemvrie 1884
preoțit la 2 August 1910
numit Episcop la 16 Octomvrie 1930
consacrat Episcop la 30 Ianuarie 1931
intronizat la 2 Februarie 1931
CLERUL
EPARHIEI GRECO-CATOLICE ROMÂNE
A
MARAMUREȘULUI
ORGANISMUL CENTRAL 13

Capitlul
Bisericii Catedrale a Eparhiei gr.-catolice
române a Maramureșului
Canonic arhipresbiter, sau prepozit
Rvmul ALEXANDRU BREBAN, președinte al Serviciului de
conturi diecezan, asesor consistorial și al Tribunalului matrimo-
nial de II instanță, membru delegat al Eparhiei în comitetul cen-
tral al AGRU-lui, canonic onorar al bisericii catedrele latine din
București, asesor al Consistorului episcopesc de Cluj-Gherla.

Canonic arhidiacon, sau lector


Rvmul Dr. GEORGE BOB, vicar general episcopesc, președinte
al Tribunalului matrimonial de II instanță, asesor consistorial și al
Serviciului de conturi diecezan, inspector catehetic, asesor al Consis-
torului episcopesc de Cluj-Gherla, doctor în sf. teologie și filozofie.

Canonic eclesiarh, sau custode


Rvmul LUDOVIC VIDA, vicar general substitut, asesor și fisc
consistorial, asesor al Serviciului de conturi diecezan și al Tribu-
nalului matrimonial de II instanță, președinte al Reuniunii diece-
zane de misiuni, asistent al AGRU-lui diecezan, curator al bisericii
catedrale, asesor al Consistorului episcopesc de Oradea, comisar
episcopesc al pelerinajelor eparhiale, delegat eparhial în comitetul
central al “Federațiunii Reuniunilor mariane”, camerar papal.

Canonic scholiarha, sau magistru al ceremoniilor


Rvmul ILARIE BOROȘ, director al Serviciului administrativ
eparhial, asesor consistorial și al Tribunalului matrimonial de II
instanță, asesor al Serviciului de conturi diecezan, delegat în consi-
liul național al “Operei pontificale pentru răspândirea credinței” și
directorul eparhial al acesteia.
14 ORGANISMUL CENTRAL

Canonic penitenciar, sau duhovnic


Rvmul PAMFIL OSSIANU, director al Administrației ca-
pitulare, asesor consistorial și al Tribunalului matrimonial de II
instanță, asesor al Serviciului de conturi diecezan, asesor al Con-
sistorului episcopesc de Oradea.

Canonic chartofilace, sau cancelar


Rvmul IOAN ANCA, controlor al Administrației capitula-
re, asesor consistorial și al Tribunalului matrimonial de II instanță,
asesor al Serviciului de conturi diecezan, notar capitular.

Canonic onorar: Rvmul MIHAIL SIMOVICZ, vicar ge-


neral special pentru Ruteni, protopop al districtului bucovinean,
asesor consistorial.


——

——

——
ORGANISMUL CENTRAL 15

Serviciile centrale
Consistorul episcopesc
Președinte: Excelența Sa EPISCOPUL DIECEZAN.
Vicari generali: Rvmul Dr. GEORGE BOB, canonic,
pentru partea românească a diecezei, și Rvmul MIHAIL SI-
MOVICZ, protopopul districtului bucovinean, pentru vicari-
atul Rutenilor.
Asesori: Membrii Veneratului Capitlu, P. On. IOAN IE-
PURE, preot, varhid. on., profesor în retragere, P. On. Dr. GHE-
ORGHE HETCOU, preot, varhid. on., director al liceului “Gh.
Șincai” din Baia-Mare și Prea On. VASILE SZABO, protopop în
Baia-Mare.
Fisc: Rvmul LUDOVIC VIDA, canonic.
Notar: M. On. LIVIU RACOȚIAN, protopop onorar, ce-
remonier episcopesc, secretar general al Reuniunii diecezane de
misiuni.
Iurisconsult: Dnul Dr. IONEL POP, advocat în Baia-
Mare.
Arhitect: Domnul Dr. EMIL BUIA, inginer în Satu-Mare.

Serviciul administrativ
Director: Rvmul ILARIE BOROȘ, canonic.
Subdirector: M. On. LIVIU RACOȚIAN, notar consistori-
al, protopop onorar.
Contabil: On. GEORGE PODINA, preot, notar al Servi-
ciului de conturi.
Secretar: On. VICTOR BRÂNDUȘAN, preot, notar al Tri-
bunalului matrimonial.
Actuar: On. GHEORGHE A. COSTIN, preot.
16 ORGANISMUL CENTRAL

Serviciul de conturi
Director: Rvmul ALEXANDRU BREBAN, canonic-prepozit.
Asesori: Rvmii membri capitulari și asesorii consistoriali, M.
On. DEMETRIU CIONCA, casier la Administrația capitulară, pro-
topop onorar, M. On. PATRICIU TRUFAȘIU, paroh în Baia-Mare
III, protopop onorar, M. On. ALIMPIU BOROȘ, profesor, proto-
pop onorar, și M. On. PETRU GERMAN, profesor, prot. onorar.

Tribunalul Matrimonial
Președinte: Rvmul Dr. GEORGE BOB, canonic.
Asesori: Rvmul ALEXANDRU BREBAN, canonic-prepo-
zit, Rvmul LUDOVIC VIDA, canonic, Rvmul ILARIE BOROȘ,
canonic, Rvmul PAMFIL OSSIANU, canonic, Rvmul IOAN
ANCA, canonic, P. On. Dr. GHEORGHE HETCOU, asesor con-
sistorial, M. On. ALIMPIU BOROȘ, profesor de religie la liceul
“Gh. Șincai” Baia-Mare, protopop onorar și M. On. PETRU GER-
MAN, profesor la liceul “Gh. Șincai” Baia-Mare, protopop onorar.
Defensor: M. On. PATRICIU TRUFAȘIU, paroh în Baia-
Mare III, protopop onorar.
Notar: On. VICTOR BRÂNDUȘAN, secretar episcopesc.

Administrația capitulară
Director: Rvmul PAMFIL OSSIANU, canonic.
Controlor: Rvmul IOAN ANCA, canonic.
Cassier: M. On. DEMETRIU CIONCA, asesor la Serviciul
de conturi diecezan, protopop onorar.
Contabil: On. EMANOIL POPP, preot.
Actuar: Rev. SIMION CRISTIAN, cleric absolvent.
ORGANISMUL CENTRAL 17

Reuniunea diecezană de misiuni


Președinte: Rvmul LUDOVIC VIDA, canonic.
Vicepreședinte: Rvmul ȘTEFAN POPP, vicar foraneu în
Sighet, arhidiacon onorar.
Consultori ordinari: Rvmul ALEXANDRU BREBAN, ca-
nonic-prepozit, P. Cuvioșia Sa ATANASIU A. MAXIM, egumenul
mânăstirii Bixad, Rvmul IOAN TURDEANU, paroh în Săsari, ar-
hid. on., Rvmul AUREL DRAGOȘ, protopop în Satu-Mare, arhid.
on, Prea On. VASILE SZABO, protpop în Baia-Mare, asesor con-
sistorial și M. On. TIT BERINDE, paroh în Sighet III, protopop
onorar.
Consultori supleanți: M. On. GHEORGHE ANDER-
CO, protopop în Bixad și M. On. IOAN MEDAN, protopop în
Copalnic-Mănăștur.
Secretar general: M. On. LIVIU RACOȚIAN, notar con-
sistorial, protopop onorar.
Cassier: M. On. PETRU GERMAN, profesor, protopop
onorar.
Controlor: M. On. PATRICIU TRUFAȘIU, paroh în Baia-
Mare III, protpop onorar.


——

——

——
SERIA
DISTRICTELOR PROTOPOPEȘTI
ALE EPARHIEI
DISTRICTUL BAIA-MARE 19

1. DISTRICTUL BAIA-MARE
Șeful districtului
P. On. VASILE SZABO, paroh în Baia-Mare I, protopop actual,
asesor consistorial.

Notarul districtului
Rvmul IOAN TURDEANU, paroh în Săsari, arhid. onorar.

Forul protopopesc de I instanță


PREȘEDINTE: Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: P. On. LIVIU SĂLĂGIAN, paroh în Ardu-
sat, varhid. on., Rvmul IOAN TURDEANU, notarul districtului, Rvmul
IOAN BOHĂȚIEL, paroh în Lăpușel, arhid. on. și On. ALEXANDRU
DĂRĂBANT, paroh în Baia-Sprie.
ASESORI SUPLEANȚI: On. ALEXANDRU MIHALCA, paroh în
Tămaia și On. AUGUSTIN BOB-HANGEA, paroh în Chechiș.
DEFENSOR și FISC: On. IULIU ȘURANI, paroh în Șișești.
NOTAR: M. On. ROMUL D. CIONTE, paroh în Dumbrăvița,
protopop onorar.

PAROHIILE
1. ARDUSAT — Parohie veche, din 1636. Biserică de piatră
din 1640. Hramul: Sf. Arhangheli. O nouă biserică este în curs de
edificare. Casă parohială de piatră din 1875. Edificiul școlar de
piatră servește drept casă cantorală. Matricole din 1636. — Dela
sediul protopopesc 25 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg.) ȘI GARA: în loc.
TELEFONUL: Baia-Mare.
PREOT: P. On. LIVIU SĂLĂGIAN, paroh, varhid. onorar. — CU-
RATOR: Nuțu Șpan a Luchii. — CANTOR: Alexandru Anderco.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1915 cu 50
membri.
Numărul sufletelor: 1286. — R.-cat. 35 — Ort. 133 (biserică), — Calv.
78. — Poc. 16 (casă de rugăciune). — Izr. 52 (sinagogă).
20 DISTRICTUL BAIA-MARE

2. BAIA-MARE I — Sediul districtului prot. cu acelaș nume.


— Parohie veche, din 1700. Biserică de piatră din 1910, ridicată prin
bulla de înființare a Episopiei la rangul de catedrală. Hramul: Ador-
mirea Preacuratei. In reședința episcopală este o capelă din 1931.
Două case parohiale de piatră, una cu etaj, din 1910. Casă cantorală
de piatră din 1910. Matricole din 1780.
Oraș cu consiliu (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: P. On. VASILE SZABO, paroh, șeful districtului. —
CURATOR: Ștefan Suciu. — CANTORI: Dumitru Racolți și Grigore
Borcutean.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 172 membri și Re-
uniune mariană din1933 cu 64 membri.
Numărul sufletelor: 1078. — R.-cat. 1986 (biserică). — Ort. 51 (bi-
serică). — Calv. 491 (biserică). — Lut. 54 (biserică). — Izr. 1250 (sinagogă și
casă de rugăciune). — Altele 12.

3. BAIA-MARE II — Parohie nouă, din 1932. Matricole din 1932.


POȘTA și celelalte ca la Baia-Mare I.
PREOT: M. On. SIGHISMUND LENGHEL, paroh, protopop
onorar. — CURATOR: Dr. Gavril Oșianu. — CANTORI: cei de la
Baia-Mare I.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Comune cu cele din parohia I.
Numărul sufletelor: 2450. — R.-cat. 498 (biserică). — Ort. 139. — Calv.
586. — Lut. 52. — Poc. 17 (2 case de rugăciune). — Izr. 710 (3 case de rugăciune).

4. BAIA-MARE III — Parohie nouă, din 1932. Matricole din


1932. În școala primară No. 3 este o capelă din 1931.
POȘTA și celelalte ca la Baia-Mare I.
PREOT: M. On. PATRICIU TRUFAȘIU, paroh, prot. on. —
CURATOR: Simeon Botoș. — CANTORI: Cei dela Baia-Mare I.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Comune cu cele din parohia I.
Numărul sufletelor: 1624. — R.-cat. 1520. — Ort. 25. — Calv. 377. —
Lut. 38. — Poc. 5 (casă de rugăciune). — Izr. 32.

Valea Borcutului — Biserică de piatră din 1908. Hramul:


Adormirea Preacuratei. Matricole din 1932. — Dela matre 8 km.
DISTRICTUL BAIA-MARE 21

CURATOR: Andreiu Boțiu. — CANTOR: Vasile Babiciu.


Numărul sufletelor: 512. — R.-cat. 62. — Calv. 66. — Lut. 5. — Izr. 20.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 2136.

5. BAIA-SPRIE — Parohie din 1781. Biserică de piatră din


1792. Hramul: Adormirea Preacuratei. Este o capelă în tabera de vară a
cercetașilor din 1931. Casă parohială de piatră din 1812. Edificiu școlar de
piatră din 1859. Matricule din 1786. — Dela sediul protopopesc 10 km.
Oraș cu consiliu ( Jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. ALEXANDRU DĂRĂBANT, paroh. — CURA-
TOR: Ioan Balint. — CANTOR: Ariton Cherecheș.
Numărul sufletelor: 1595. — R.-cat. 2295 (biserică și 2 capele). — Ort.
42. — Calv. 376 (biserică). — Lut. 2. — Un. 1. — Izr. 281 (sinagogă).

6. BĂIȚA — Parohie din 1800. Biserică de piatră din 1909. Hra-


mul: Sf. Dumitru. Casă parohială de lemn în curs de edificare. Edificiu
școlar de lemn. Matricule din 1858. — Dela sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Tăuți-Măgherăuș.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Baia-Mare.
GARA: Bușag.
PREOT: On. VICTOR BĂCILĂ, administrator. — CURATOR:
Alexă Șindreștean. — CANTOR: Ioan Cherecheș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 44
membri și Agru din 1935 cu 23 membri.
Numărul sufletelor: 854. — R.-cat. 535 (biserică). — Izr. 30.

Nistru — Biserică de lemn din 1735. Hramul: Nașterea Preacu-


ratei. Matricule din 1858. — Dela matre 10 km.
CURATOR: Ioan Ghișe. — CANTOR: Mihai Curtuzan.
Numărul sufletelor: 173. — R.-cat. 238 (biserică).

Ulmoasa — Matricule împreună cu ale parohiei matre. — Dela


matre 8 km.
Numărul sufletelor: 212.
Suflelte gr.-catolice în matre și filii: 1239.
22 DISTRICTUL BAIA-MARE

7. BOZINTA-MARE — Parohie veche, din 1780. Biserică de


piatră din 1910. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de lemn din
1892. Edificiu școlar de vălioage din 1898. Matricole din 1831.
— Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Tăuții de jos.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Baia-Mare.
GARA: Bușag.
PREOT: On. GHEORGHE NAGY, paroh. — CURATOR: Ilie
Tămaș. — CANTOR: Dumitru Tămaș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1927 cu 86
membri și Agru din 1931 cu 275 membri.
Numărul sufletelor: 637. — Izr. 2.

8. BOZINTA-MICĂ — Parohie din 1858. — Biserică de piatră,


consacrată în 1858. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din
1896. Matricule din 1812. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA ȘI GARA: Lăpușel.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Baia-Mare.
PREOT: On. GRAȚIAN PAUL, administrator. — CURATOR:
Vasile Mociran. — CANTOR: Vasile Vințiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 49
membri și Agru din 1933 cu 37 membri.
Numărul sufletelor: 431.

Colțirea — Biserică de lemn din 1809. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1863. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Florian Meteș. — CANTOR: Ioan Verzeș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 27
membri și Agru din 1933 cu 69 membri.
Numărul sufletelor: 431. — Izr. 24.

Arieșul de câmp — Biserică de piatră din 1934. Hramul:


Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. Edificiu școlar de vălioage din 1910. Ma-
tricule din 1881. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Mihail Bogdan. — CANTOR: Vasile Pop.
Numărul sufletelor: 257.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1119.
DISTRICTUL BAIA-MARE 23

9. BUȘAG — Parohie veche. Biserică de piatră din 1861. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1904. Edificiul școlar
de vălioage servește și drept casă cantorală. Matricule din 1826. — Dela
sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Cicârlău
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Baia-Mare.
GARA: în loc.
PREOT: On. SABIN GORON, paroh. — CURATOR: Gavril
Rogojan. — CANTOR: Vasile Naghi-Mare.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1924 cu 67
membri, Agru din 1931 cu 32 membri și Cultul preasfintei Inimi
din 1934 cu 61 membri.
Numărul sufletelor: 497. — R.-cat. 5. — Calv. 2. — Izr. 14.

Merișor — Biserică de piatră din 1899. Hramul: Sf. Dumitru.


Edificiul școlar de vălioage servește drept casă cantorală. Matricule din
1831. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Gavril Mic. — CANTOR: Dumitru Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1929 cu 53
membri și Cultul preasfintei Inimi cu aceiași membri.
Numărul sufletelor: 315. — R.-cat. 1. — Izr. 7.
Suflete gr. catolice în matre și filie: 812.

10. CHECHIȘ — Parohie veche, cam din 1600. Biserică de piatră


din 1803. Hramul: Nașterea Preacuratei. Este și o biserică de lemn zidită
în anul 1630. Casă parohială de lemn din 1930. O casă de chirie de lemn.
Edificiul școlar de cărămidă.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Dumbrăvița
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. AUGUSTIN BOBB HANGEA, paroh. — CURA-
TOR: Dumitru Borcuti. — CANTOR: Ioan Botoș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 87 membri.
Numărul sufletelor: 931. — R.-cat. 3. — Ort. 2. — Izr. 15.

11. CHIUZBAIA — Parohie veche, cam din 1700. Bisercă de pia-


tră, din 1931. Hramul: Pogorîrea Spiritului Sfânt. Casă parohială de piatră
24 DISTRICTUL BAIA-MARE

din 1870. Edificiul școlar de piatră din 1894. Matricule din 1800. — Dela
sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Ferneziu.
GARA: Baia-Sprie.
PREOT: On. AUGUSTIN BUTEAN, administrator. — CURA-
TOR: Ștefan Cherecheșiu. — CANTOR: Ioan Grigor.
Numărul sufletelor: 971.

12. DĂNEȘTI — Parohie din 1922. Biserică de piatră din 1867.


Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de lemn din 1932. Ma-
tricule din 1773. — Dela sediul protopopesc 17 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Sprie.
PREOT: On. ȘTEFAN ILIEȘ, administrator. — CURATOR:
Ioan Făt. — CANTOR: Vasile Făt.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 86
membri și Agru din 1933 cu 40 membri.
Numărul sufletelor: 502. — R.-cat. 8. — Ort. 4. — Lut. 1. — Izr. 5.

Bontăieni — Biserică de piatră din 1918. Hramul: Nașterea


Preacuratei. Edificiu școlar de lemn. Matricule din 1833. — Dela matre
2 km.
CURATOR: Pavel Chira. — CANTOR: Ioan Sălăjan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 18 membri.
Numărul sufletelor: 257. — Ort. 3. — Izr. 2. — Aconf. 1.

Negreia — Biserică de piatră din 1930. Hramul: Sf. Arhangheli.


Edificiu școlar de lemn. Matricule din 1773. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Avram Cusco. — CANTOR: Petru Horgoș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 53 membri
Numărul sufletelor: 380. — R.-cat. 26 — Izr. 5.
Suflete gr. catolice în matre și filii: 1139.

13. DUMBRĂVIȚA — Parohie veche, cam din 1750. Bise-


rică de piatră din 1872. Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă paro-
hială de lemn din 1886. Casă cantorală de lemn din 1900. Edificiu
DISTRICTUL BAIA-MARE 25

școlar de lemn din 1900. Matricule din 1786. — Dela sediul pro-
topopesc 12 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: M. On. ROMUL D. CIONTE, paroh,prot. on. CURATOR:
Gheorghe Pricop. — CANTORI: Gheorghe Dobrican și Vasile Lucian.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 182 membri.
Numărul sufletelor: 1134. — R.-cat. 6. — Ort. 10. — Calv. 5. — Izr.
17. — Aconf. 10.

14. FĂRCAȘA — Parohie din 1829. Biserică de piatră din 1878.


Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de lemn din 1925. Matricule din
1829. — Dela sediul protopopesc 28 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI GARA: Ardusat.
TELEFONUL: Satulung.
PREOT: On. VASILE BOTA, paroh. — CURATOR: Vasile
Boloș. — CANTOR: Petru Ardelean.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 70
membri.
Numărul sufletelor: 1122. — R.-cat. 56. — Calv. 8. — Izr. 30 (casă de
rugăciune).

15. FERNEZIU — Parohie din 1800. Biserică de piatră din


1828. Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră din
1875. Casă cantorală de lemn din 1854. Edificiu școlar de piatră
din 1908. Matricule din 1801. — Dela sediul protopopesc 4 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. IOAN D. SILAGHI, paroh, prot. on. — CURA-
TOR: Petru Borcuteanu. — CANTOR: Olimpiu Lemnianu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 59
membri și Cultul preasfintei Inimi din 1930 cu 48 membri.
Numărul sufletelor: 2355. R.-cat. 690 (2 biserici). — Ort. 12. — Calv.
32 (casă de rugăciune). — Izr. 27.
26 DISTRICTUL BAIA-MARE

16. FIRIZA —Parohie veche, cam din 1740. Biserică de piatră din
1820. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră. Edificiu școlar de
piatră din 1889. Matricule din 1797. — Dela sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ferneziu.
PREOT: On. VASILE COVACIU, administrator. — CURA-
TOR: Avram Hoban. — CANTOR: Pavel Struten.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 35
membri și Agru din 1934 cu 50 membri.
Numărul sufletelor: 1265. — R.-cat. 1. — Izr. 9. — Aconf. 8.

Blidar — Biserică de piatră din 1907. Hramul: Sf. Iosif. Matricu-


le din 1797. — Dela matre 6 km.
CURATOR: Pavel Deac. — CANTOR: Cel din matre.
Numărul sufletelor: 355. — R.- cat. 7. — Ort. 1.

Valea-Neagră — Matricule din 1797. — Dela matre 2 km.


CURATOR: Iuliu Hoban.
Numărul sufletelor: 153. — R.- cat. 2.
Suflete gr.- catolice în parohie și filii: 1773.

17. GROȘI — Parohie veche, cam din 1600. Biserică de


piatră din 1879. Hramul: Preasfânta Treime. Casă parohială de
piatră din 1879. Edificiu școlar de lemn din 1894. Matricule din
1763. — Dela sediul protopopesc 6 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Marc Herțeg. — CANTOR:
Ștefan Horje.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 47
membri și Cultul preasfintei Inimi din 1930 cu 63 membri.
Numărul sufletelor: 1200. — Ort. 4. — Izr. 13.

18. LĂPUȘEL — Parohie veche. Biserică de piatră din 1894.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă Parohială de piatră din1906. Matricule din
1822. — Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
DISTRICTUL BAIA-MARE 27

POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.


PREOT: Rvmul IOAN BOHĂȚIEL, paroh, arhid. on. — CURA-
TOR: Vasile Măgurean. — CANTOR: Valeriu Achim.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 40
membri și Agru din 1932 cu 32 membri.
Numărul sufletelor: 1046. — Calv. 228 (biserică). — Izr. 56 (casă de
rugăciune).

19. MOCIRA — Parohie veche, cam din 1680. Biserică de piatră


din 1858, consacrată în 1925. Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă pa-
rohială de piatră din 1900. Edificiu școlar de piatră servește drept casă
cantorală. Matricule din 1811. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. IOAN BREHAIȚA, paroh. — CURATOR: Grigo-
re Petruș. — CANTOR: Ioan Vâcla.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană cu 30 membri.
Numărul sufletelor: 846. — Poc. 3. — Izr. 10.

20. RECEA — Parohie veche, cam din 1791. Biserică de piatră


din 1847. Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă parohială de piatră
din 1895. Matricule din 1814. — Dela sediul protopopesc 6 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. VASILE BREBAN, administrator. — CURATOR:
Ioan Bud. — CANTOR: Vasile Bălaș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 93
membri și Agru din 1935 cu 45 membri.
Numărul sufletelor: 973. — R.-cat. 2. — Calv. 1. — Izr. 2.

21. RUS — Parohie din 1932. Biserică de piatră din 1815. Hra-
mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din 1934. Casă cantorală
de lemn. Edificiu școlar de lemn din 1910. Matricule din 1785. — Dela
sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Mare.
28 DISTRICTUL BAIA-MARE

PREOT: On. VASILE BÂRSAN, administrator. — CURATOR:


Dumitru Timariu. — CANTOR: Pantelimon Costin.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 120 membri și
Cultul preasfintei Inimi din 1932 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 716. — R.-cat. 1. — Izr. 7. — Aconf. 8.

Șindrești — Biserică de piatră din 1908. Hramul: Sf. Apostoli


Petru și Pavel. Edificiu școlar de lemn din 1894. Matricule din
1827. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Onisim Ciocotișan. — CANTOR: Nicoară Marc.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 104 membri.
Numărul sufletelor: 573. — Ort. 4. — Izr. 2. — Aconf. 2.

Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1289.

22. SĂSARI — Parohie din 1826. Biserică de piatră din 1826,


consacrată în 1905. Hramul: Inălțarea Sf. Cruci. Casă parohială de piatră
din 1898. Edificiu școlar de piatră. Casă cantorală de vălioage. Matricule
din 1826. — Dela sediul protopopesc 5 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Baia-Mare.
GARA: în loc.
PREOT: Rvmul. IOAN TURDEANU, paroh, arhid. on. — CU-
RATOR: Avram Lucaciu. — CANTOR: Dumitru Fernea.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 68
membri și Agru din 1931 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 1488. — R.-cat. 15. — Izr. 35.

23. SÂRBI — Parohie din 1904. Biserică de piatră din 1886, con-
sacrată în 1923. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage. Ma-
tricule din 1827. — Dela sediul protopopesc 29 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Fărcașa.
TELEGRAFUL ȘI GARA: Ardusat.
TELEFONUL: Baia-Mare.
PREOT: On. ROMUL V. COTEȚIU, administrator. — CURA-
TOR: Vasile Cionca. — CANTOR: Aurel Dulf.
DISTRICTUL BAIA-MARE 29

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană cu 59 membri și


Agru cu 61 membri.
Numărul sufletelor: 810. — Poc. 7. — Izr. 9.

Buzești — Biserică de lemn, cam din 1600. Hramul: Sf. Arhan-


gheli. Matricule din 1841. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Nicolae Sfârcuș. — CANTOR: Ioan Fughel.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană cu 32 membri și
Agru cu 40 membri.
Numărul sufletelor: 558. —Ort. 8. — Izr. 6.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1368.

24. SATUNOU DE JOS — Parohie veche. Biserică de piatră din


1845. Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de vălioage din
1893. Edificiu școlar de lemn. Matricule din 1850. — Dela sediul pro-
topopesc 5 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. ROMUL AVRAM, administrator. — CURATOR:
Ioan Petca. — CANTOR: Acelaș.
Numărul sufletelor: 759. — Izr. 7.

Ocoliș — Biserică de piatră din 1850. Hramul: Adormirea Prea-


curatei. Edificiu școlar de piatră. Matricule din 1860. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Ariton Hulbar. — CANTOR: Flore Lupuț.
Numărul sufletelor: 683. —R.-cat. 5. — Izr. 9. — Aconf. 9.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1442.

25. SATUNOU DE SUS — Parohie veche, cam din 1780. Bise-


rică de piatră din 1785. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn
din 1915. Edificiu școlar de piatră din 1892. Matricule din 1852. — Dela
sediul protopopesc 4 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Ferneziu.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. GHEORGHE ȘTRENC, paroh. — CURATOR:
Gheorghe Torai. — CANTOR: Nichifor Breban.
Numărul sufletelor: 806. — Ort. 2. — Poc. 5. — Izr. 4.
30 DISTRICTUL BAIA-MARE

Tăuții de sus - Biserică de piatră din 1773. Hramul: Sf. Apostoli


Petru și Pavel. Casă parohială de piatră din 1914. Matricule din 1858. —
Dela matre 3 km.
CURATOR: Ioan Petraș. — CANTOR: Ioan Porumb.
Numărul sufletelor: 910. — R.-cat. 70 (biserică). — Calv. 8. — Poc. 5.
— Izr. 26 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1716.
26. ȘIȘEȘTI — Parohie veche. Biserică votivă de piatră din 1891.
Hramul: Adormirea Preacuratei. Loc însemnat de pelerinaj. Casă paro-
hială de lemn din 1905. Mai este o casă veche de lemn. Matricule din
1831. — Dela sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Sprie.
PREOT: On. IULIU ȘURANI, paroh. — PREOT II: M. On.
DUMITRU SAVU, protopop onorar. — CURATOR: Ioan Andreica.
— CANTOR: Gheorghe Abriham.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 44 membri.
Numărul sufletelor: 982. — R.-cat. 1. — Ort. 2. — Izr. 11.

Unguraș — Biserică de piatră din 1909. Hramul: Sf. Arhangheli.


Casă veche de vălioage. Edificiu școlar de lemn din 1910. Moară din
lemn. Matricule din 1815. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Gheorghe Chiver. — CANTOR: Ioan Chiver.
Numărul sufletelor: 417. —Ort. 2. — Poc. 2.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1399.
27. TĂMAIA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1898, consacra-
tă în 1923. Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1894.
Edificiu școlar de lemn. Matricule din 1817. — Dela sediul protopopesc 28 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Fărcașa.
TELEGRAFUL ȘI GARA: Ardusat.
TELEFONUL: Baia-Mare.
PREOT: On. ALEXANDRU MIHALCA, paroh. — CURA-
TOR: Vasile Maxim. — CANTOR: Ioan Pustai.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1927 cu 120
membri și Agru din 1931 cu 164 membri.
Numărul sufletelor: 1022. — Lut. 2. — Izr.18.
DISTRICTUL BAIA-MARE 31

28. TĂUȚII DE JOS — Parohie veche, cam din 1700. Biserică


de piatră din 1800. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioa-
ge, din 1897. Casă cantorală de lemn. Edificiu școlar de lemn. Matricule
din1784. — Dela sediul prot. 10 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Baia-Mare.
GARA: Bușag.
PREOT: On. VASILE POP, administrator. — CURATOR: Ni-
colae Nedelea. — CANTOR: Vasile Mureșan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: R. mariană din 1932 cu 20 membri.
Numărul sufletelor: 700. — R.-cat. 175 (biserică). — Ort. 8. — Calv.
370 (biserică). — Poc. 1. — Izr. 8.
Măgherăuș — Biserică de piatră din 1830. Hramul: Adormirea
Preacuratei. Matricule din 1855. — În vecinătate imediată de matre.
CURATOR: Pavel Săsăran. — CANTOR: Gheorghe Săsăran.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: R. mariană din 1932 cu 35 membri.
Numărul sufletelor: 394. — R.-cat. 9. — Ort. 1 — Calv. 30 (biserică).
— Izr. 8.
Suflete gr.-catolice în matre și filie:1094.

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  28
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Case parohiale de vălioage . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Case cantoriale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 36.660


——

——

——
32 DISTRICTUL CHIOAR

2. DISTRICTUL CHIOAR
Șeful districtului
Rvmul IOAN ILIEȘIU, paroh în Șomcuta-Mare, protopop actual,
arhidiacon onorar.
Notarul districtului
M. On. PAUL FETTI, paroh în Iadăra, prot. onorar.
Forul protopopesc de I instanță
PREȘEDINTE: Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: M. On. PAUL FETTI, notarul districtu-
lui, On. TEODOR LENGHEL, paroh în Lucăcești și On. AUREL BU-
TEAN, paroh în Săcălășeni.
ASESORI SUPLEANȚI: On. VALENTIN PINTEA, paroh în
Satulung și On. ALEXANDRU LAZAR, paroh în Buciumi.
DEFENSOR ȘI FISC: M. On. NICOLAE COSTIN, paroh în
Mireșul-Mare, protopop onorar.
NOTAR: On. VALERIU SABĂU, administrator în Ciolt.

PAROHIILE
1 . BUCIUMI — Parohie veche, cam din 1700. Biserică de piatră
din 1863, consacrată în 1924. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă Parohială de
piatră din 1913. Matricule din 1858. — Dela sediul protopopesc 4 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Șomcuta-Mare.
PREOT: On. ALEXANDRU LAZAR, paroh. — CURATOR:
Teodor Alb — CANTOR: Gavrilă Mărieșiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniunea mariană din 1934 cu 28
membri și Agru din 1932 cu 480 membri.
Numărul sufletelor: 810. — R.-cat. 4. — Izr. 29 (casă de rugăciune).

Hovrila — Biserică de lemn din 1860. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1848. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Vasile Micle— CANTOR: Acelaș.
Numărul sufletelor: 369.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1179.
DISTRICTUL CHIOAR 33

2. BUTEASA — Parohie veche. Biserică de lemn, cam din 1800.


Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de lemn din 1890. Ma-
tricule din 1858. — Dela sediul protopopesc 9 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Șomcuta-Mare.
GARA: Șomcuta-Mare.
PREOT: On. VASILE MARINCA, administrator. — CURA-
TOR: Gavrilă Achim — CANTOR: Ioan Vancea.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1935 cu 84 membri.
Numărul sufletelor: 857. — Izr. 3.

3. CIOLT — Parohie veche. Biserică de piatră din 1907. Hramul:


Sf. Arhangheli. Casă parohială nu este. Edificiul școlar de vălioage din
1909. Matricule din 1830. — Dela sediul protopopesc 3 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Buciumi.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Șomcuta-Mare.
PREOT: On. VALERIU SABĂU, administrator. — CURATOR:
Ioan Pop — CANTOR: Dumitru Coste.
Numărul sufletelor: 554. — Izr. 12. — Aconf. 4.

Berchezoaia — Biserică de lemn, cam din 1840. Hramul: Sf.


Arhangheli. Matricule din 1840. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Ioan Maxin. — CANTOR: Ioan Ciocan.
Numărul sufletelor: 654. — Ort. 3. — Izr. 10. — Aconf. 8.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1208.

4. CULCEA — Parohie din 1850. Biserică de lemn din 1720.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1870. Matricule din
1850. Dela sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. VALER MOIȘ, paroh. — CURATOR: Vasile Me-
dan — CANTOR: Gheorghe Medan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 249 membri.
Numărul sufletelor: 684. — Izr. 10.
34 DISTRICTUL CHIOAR

Coltău — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor 36. — Calv. 1039 (biserică). — Poc. 14. —Izr. 13.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 720.

5. CURTUIUȘUL-MARE — Parohie din 1839. Biserică de piatră


din 1928, când a fost și consacrată. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială
de lemn din 1886. Matricule din 1858. — Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Șomcuta-Mare.
PREOT: On. ALEXANDRU CHERECHEȘ, administrator —
CURATOR: Nicolae Achim — CANTOR: Gavril Avram.
Numărul sufletelor: 852. — Ort. 5. — Poc. 5. — Izr. 17.

Fericea — Biserică de lemn din 1897. Hramul: Sf. Nicolae. Ma-


tricule din 1858. — Dela matre 5 km.
CURATOR: Petru Bene. — CANTOR: Ioan Lemnean.
Numărul sufletelor: 506. — Ort. 6. — Izr. 4.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1358.

6. FINTEUȘUL-MIC — Parohie veche, din 1756. Biserică de pia-


tră din 1908. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială nu este. Edificiul
școlar de lemn din 1882. Matricule din 1820. — Dela sediul protopo-
pesc 10 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Satulung.
GARA: în loc.
PREOT: On. IUSTIN PETER, paroh. — CURATOR: Toma Sa-
bou — CANTOR: Flore Varga.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană 52 membri.
Numărul sufletelor: 589. —Calv. 3. — Izr. 10.

Hideaga — Biserică de piatră din 1935. Hramul: Sf. Nicolae.


Matricule din 1847. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Timofie Pop — CANTOR: Acelaș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană cu 45 membri și
Cultul preasfintei Inimi cu 35 membri.
Numărul sufletelor: 437. — R.-cat. 3. — Calv. 9. — Lut.2. — Izr. 63.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1026.
DISTRICTUL CHIOAR 35

7. IADĂRA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1898. Hramul:


Sf. Nicolae. Casă parohială de lemn din 1923. Matricule din 1864. — Dela
sediul protopopesc 9 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Șomcuta-Mare.
GARA: Mireșul-Mare.
PREOT: M. On. PAUL FETTI, paroh prot. on. — CURATOR:
Eugen Babiciu — CANTORI: Ioan Cordiș și Dumitru Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 70
membri și Agru din 1933 cu 185 membri.
Numărul sufletelor: 1002. — Poc. 5. — Izr. 14.

Stejera — Biserică de lemn din 1700. Hramul: Sf. Paraschiva.


Matricule din 1880. — Dela matre 5 km.
CURATOR: Ioan Buie — CANTOR: Teodor Hagan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 52 membri.
Numărul sufletelor: 188.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1190.

8. LUCĂCEȘTI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1926,


când a și fost consacrată. Hramul: Sf. Paraschiva. Matricule din 1820. —
Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Fersig.
PREOT: On. TEODOR LENGHEL, paroh. — CURATOR:
Ioan Ardusedan. — CANTOR: Ioan Cristian.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 30 membri.
Numărul sufletelor: 491. — Calv. 4. — Izr. 6.

Dănești-Chioar — Biserică de piatră din 1928. Hramul:


Nașterea Preacuratei. Matricule din 1836. — Dela matre 1 km.
CURATOR: Mihai Tinc. — CANTOR: Timofie Pop.
Numărul sufletelor: 316. — Izr. 10.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 807.

9. MIREȘUL MARE — Parohie veche, de prin veacul XVIII. Biserică


de piatră din 1868, consacrată în 1907. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohi-
ală de lemn din 1925. Matricule din 1858. — Dela sediul protopopesc 12 km.
36 DISTRICTUL CHIOAR

PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).


POȘTA ȘI GARA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Șomcuta-Mare.
PREOT: M. On. NICOLAE COSTIN, paroh, prot. on. — CU-
RATOR: Gheorghe Pop — CANTOR: Ioan Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniunea mariană cu 79 membri și
Agru din 1932 cu 216 membri.
Numărul sufletelor: 1437. — R.-cat. 7. — Ort. 7. — Calv. 7. — Lut.
1. — Poc. 8. — Izr. 66 (sinagogă).

10. POSTA — Parohie veche din veacul XVIII. Biserică de lemn


din 1835, consacrată în 1839. Hramul: Sf. Ioan Botezătorul. Casă paro-
hială de piatră din 1910. Edificiul școlar de lemn din 1900. Matricule din
1874. — Dela sediul protopopesc 5 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Șomcuta-Mare.
GARA: Satulung.
PREOT: On. IOAN PETRUȘ, administrator. — CURATOR:
Dr. Ioan Tibil. — CANTOR: Teodor Coteț.
Numărul sufletelor: 331. — Izr. 4.

Arieșul de pădure — Biserică de piatră din 1886. Hramul: Sf.


Arhangheli. Matricule din 1858. — Dela matre 5 km.
CURATOR: Vasile Sălăgean. — CANTOR: Ioan Sălăgean.
Numărul sufletelor: 338. — Ort. 7. — Izr. 3.

Săpâia — Biserică de lemn din 1828. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1858. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Andrei Cosmuța.— CANTOR: Cornel Pop.
Numărul sufletelor: 141.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 810.

11. PRIBILEȘTI — Parohie din 1820. Biserică de piatră din


1886, când a și fost consacrată. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de
lemn din 1892. Matricule din 1826. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA ȘI GARA: Fersig.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Satulung.
DISTRICTUL CHIOAR 37

PREOT: On. CORIOLAN COZA, paroh. — CURATOR: Du-


mitru Buie. — CANTOR: Ioan Aftan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 50 membri.
Numărul sufletelor: 672. — R.-cat. 9. — Calv. 6. — Izr. 15.
Fersig — Biserică de piatră din 1933, când a și fost consacrată.
Hramul: Sf. Paraschiva. Edificiul școlar de piatră din 1910. Matricule din
1858. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Ioan Pop. — CANTOR: Vasile Remetean.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 40 membri.
Numărul sufletelor: 628. — Ort. 1. — Izr. 18.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1300.

12. PRISLOP — Parohie veche. Biserică de piatră din 1897. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1894. Edificiul școlar de
piatră din 1910. Matricule din 1825. — Dela sediul protopopesc 16 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Șomcuta-Mare.
GARA: Răstoci.
PREOT: On. ILIE POP, paroh. — CURATOR: Gavril Bescai. —
CANTOR: Vasile Borbeli.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 216 membri.
Numărul sufletelor: 711. — Izr. 8.

13. REMETEA-CHIOAR — Parohie din 1848. Biserică din lemn


din 1800. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1902.
Matricule din 1864. — Dela sediul prot. 8 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. VASILE BOTA, administrator. — CURATOR:
Georghe Pop. — CANTOR: Ștefan Rațiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 62 membri.
Numărul sufletelor: 982. —Poc. 3. — Izr. 34 (casă de rugăciune).

Remecioara — Biserică veche de lemn din 1860. Hramul:


Nașterea Preacuratei. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Simeon Butuza. — CANTOR: Ștefan Raț.
Numărul sufletelor: 283. — Poc. 3.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1265.
38 DISTRICTUL CHIOAR

14. REMEȚI — Parohie cam din 1810. Biserică de piatră din


1913. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială nu este. Matricule din 1834.
— Dela sediul protopopesc 13 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA ȘI GARA: Mireșul-Mare.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Șomcuta-Mare.
PREOT: On. VICTOR MAIOR, paroh. — CURATOR: Grigore
Dorca. — CANTOR: Simeon Găvruș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru cu 74 membri.
Numărul sufletelor: 796. — Ort. 1. — Izr. 7.

Tolghieș — Biserică de piatră din 1904. Hramul: Sf. Nicolae.


Matricule din 1858. — Dela matre 5 km.
CURATOR: Ștefan Bârle. — CANTOR: Ioan Tordai.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru cu 37 membri.
Numărul sufletelor: 513. — R.-cat. 2. —Calv. 4. — Izr. 4. — Aconf. 9.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1309.

15. SATULUNG — Parohie veche. Biserică de piatră din 1899.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1899. O casă de
închiriat de lemn din 1904. Matricule din 1825. — Dela sediul proto-
popesc 10 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. VALENTIN PINTEA, paroh, — CURATOR: An-
drei Sfară. — CANTOR: Nicolae Ster.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 146
membri și Cultul preasfintei Inimi din 1929 cu 86 membri.
Numărul sufletelor: 923. — R.-cat. 43. — Calv. 294 (biserică). — Izr. 30.

Mogoșești — Biserică de piatră din 1920, consacrată în 1921.


Hramul: Sf. Arhangheli. Edificiul școlar de vălioage din 1899. Matricule
din 1851. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Gheorghe Bușecan. — CANTOR: Andrei Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 170
membri și Cultul preasfintei Inimi din 1929 cu 107 membri.
Numărul sufletelor: 661. — R.-cat. 1. — Izr. 26.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1584.
DISTRICTUL CHIOAR 39

16. SĂCĂLĂȘENI — Parohie veche. Biserică de lemn din 1442.


Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de lemn din 1926. Ma-
tricule din 1850. — Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. AUREL BUTEAN, paroh, — CURATOR: Vasile
Tarța. — CANTOR: George Trif.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 19 membri.
Numărul sufletelor: 802. — Izr. 28.

17. ȘOMCUTA-MARE — Sediul districtului protopopesc


Chioar. — Parohie veche. Biserică de piatră din 1892. Hramul: Sf. Apos-
toli Petru și Pavel. Casă parohială de piatră din 1895. Edificiul școlar de
piatră din 1882. Matricule din 1810.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Rvmul IOAN ILIEȘIU, paroh, șeful districtului. — CU-
RATOR: Alexandru Nilvan. — CANTOR: Ioan Tibil.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 76
membri și Agru din 1933 cu 61 membri.
Numărul sufletelor: 1715. — R.-cat. 232 (biserică). — Ort. 37. (cape-
lă). — Calv. 237 (biserică). — Izr. 892 (sinagogă).

Berchez — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 57. — R.-cat. 26. — Ort. 112 (biserică). — Calv.
385 (biserică). — Poc. 18. — Izr. 36.

Finteușul-Mare — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 82. — Ort. 655 (biserică). — Izr. 12.

Văleni — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 91. — Ort. 1152 (biserică). — Izr. 7.
Suflete gr. -catolice în matre și filii: 1945.

18. VALEA CHIOARULUI — Parohie veche. Biserică de piatră


din 1852, consacrată în 1882. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de
lemn din 1906. Matricule din 1870. — Dela sediul protopopesc 8 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
40 DISTRICTUL CHIOAR

POȘTA (tlg. tlf.): Șomcuta-Mare.


GARA: Răstoci.
PREOT: On. GHEORGHE COSTIN, administrator. — CURA-
TOR: Gheorghe Sfoară. — CANTOR: Vasile Sima.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 54 membri.
Numărul sufletelor: 731. — Ort. 3. — Izr. 14.

Durușa — Biserică de piatră din 1895. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1858. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Ioan Benefalvan. — CANTOR: Ioan Duruș.
Numărul sufletelor: 242.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 973.

19. VARAIU — Parohie veche. Biserică de lemn din 1834. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1930. Matricule din
1824. — Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Șomcuta-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Șomcuta-Mare.
GARA: Răstoci.
PREOT: On. FELICIAN I. MARICA, administrator. — CURA-
TOR: Simion Chiș. — CANTORI: Simion Cioară și Ioan Ciocian.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru cu 83 membri.
Numărul sufletelor: 676. — Ort. 5. — Poc. 1. — Izr. 11.

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  19
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 21.157


——

——

——
DISTRICTUL JIBOU 41

3. DISTRICTUL JIBOU
Șeful districtului
Rvmul MIHAI POP, paroh în Cuceu, arhidiacon onorar, proto-
pop actual.

Notarul districtului
On. AUGUSTIN PODOABĂ, paroh în Aluniș

Forul protopopesc de I instanță


Președinte: Șeful districtului
ASESORI ORDINARI: M. On. IOSIF STAN, paroh în Someș-
Odorheiu, prot. on., M. On. AUGUSTIN CABA, paroh în Someș-
Guruslău, prot. on., M. On. VASILE ȘCHIOP, paroh în Năpradea,
prot. on. și M. On. EMIL F. NEGRUȚIU, paroh în Ulmeni, prot. on.
ASESORI SUPLEANȚI: M. On. IOAN RUSU, paroh în Firminiș,
protopop onorar și On. IOAN CÂMPEANU, paroh în Poptelec.
DEFENSOR: On. TEOFIL POP, paroh în Chelința.
FISC: On. GAVRIL GĂVRILAȘ, paroh în Cheud.

PAROHIILE
1. ALUNIȘ — Parohie din 1792. Biserică de lemn din 1853.
Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1885. Edificiul
școlar de lemn din 1901. Matricule din 1825. — Dela sediul protopo-
pesc 13 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Someș-Odorheiu.
GARA: Someș-Odorheiu, având și o haltă în loc.
PREOT: On. AUGUSTIN PODOABĂ, paroh. — CURATOR:
Teodor Dumuța — CANTOR: Ioan Cormoș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 84 membri.
Numărul sufletelor: 765 — Calv. 6. — Izr. 22.
42 DISTRICTUL JIBOU

2. CHELINȚA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1725. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1892. Edificiul școlar de
lemn din 1901. Matricule din 1858. — Dela sediul protopopesc 24 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ulmeni.
PREOT: On. TEOFIL POP, paroh. — CURATOR: Ioan Fechete.
— CANTOR: Augustin Gavriș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 132
membri și Agru din 1932 cu 250 membri.
Numărul sufletelor: 864. — Ort. 1. — Izr. 19.

3. CHEUD — Parohie veche. Biserică de piatră din 1909. Hramul:


Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1890. Matricule din 1825. —
Dela sediul protopopesc 17 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA: Năpradea.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Someș-Odorheiu.
GARA: Dr. Ioan Rațiu.
PREOT: On. GAVRIL GĂVRILAȘ, paroh. — CURATOR: Ioan
Farcaș. — CANTORI: Ioan Farcaș și Vasile Birta.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 170 membri.
Numărul sufletelor: 1169. — Ort. 2. — Izr. 35. — Aconf. 3.

4. CIOARA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1912, consa-


crată în 1924. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1910.
Edificiul școlar de vălioage din 1848. Matricule din 1855. — Dela sediul
protopopesc 15 km.
PLASA: Zalău (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Dobrin-Sâncraiu.
GARA: Jibou.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Vasile Chiș. — CANTOR: Ioan
Chiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 32 membri.
Numărul sufletelor: 292. — Izr. 4.

Dobrin — Biserică de lemn, cam din 1720. Hramul: Sf. Arhangheli. Edi-
ficiul școlar de vălioage din 1897. Matricule din 1855. — Dela matre 9 km.
DISTRICTUL JIBOU 43

CURATOR: Grigore Ghiurco. — CANTOR: Vasile Pușcaș.


Numărul sufletelor: 583. — Calv. 8. — Izr. 11.

Sâncraiu — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor 7. — Calv 298 (biserică).

Verveghiu — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 8. — Calv. 617 (biserică).
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 890.

5. CUCEU — Parohie veche. Biserică de piatră din 1858. Hramul:


Sf. Arhangheli. Casă parohială nu este. Două edificiu școlare, unul de
lemn din 1914 și unul de piatră din 1936. Matricule din 1858. — Dela
sediul protopopesc 6 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Jibou.
PREOȚI: Rvmul MIHAI POP, paroh, șeful districtului. — PRE-
OT II: On. MIHAI POP, iun., capelan personal. — CURATOR: Petru
Rognean. — CANTOR: Gheorghe Briglezan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 80 membri.
Numărul sufletelor: 1139. — R.-cat. 5.— Ort. 3. — Calv. 20 — Poc.
31. — Izr. 5.

6. DOMNIN — Parohie veche. Biserică de lemn din 1700. Hra-


mul: Bunavestire. Casă parohială de vălioage din 1909. Matricule din
1824. — Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA ( tlf.): în loc.
TELEGRAFUL: Someș-Odorheiu.
GARA: Titu Maiorescu.
PREOT: On. GRIGORE GHIURCO, administrator. — CURA-
TOR: Ioan Ardelean — CANTOR: Grigore Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 40 membri.
Numărul sufletelor: 972. — Calv. 3. — Poc. 50 (casă de rugăciune). — Izr. 21.

Bârsa — Biserică de lemn din 1875. Hramul: Sf. Arhangheli. Ma-


tricule din 1824. — Dela matre 2 km.
44 DISTRICTUL JIBOU

CURATOR: Alexandru Chiș. — CANTOR: Costan Bota.


ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 14 membri.
Numărul sufletelor: 350. — Poc. 7. — Izr. 12.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1322.

7. FIRMINIȘ — Parohie din 1800. Biserică de piatră din 1912.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1885. Edificiul
școlar de piatră din 1911. Matricule din 1824. — Dela sediul protopo-
pesc 11 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Jibou.
GARA: Mirșid.
PREOT: M. On. IOAN RUSU, paroh, prot. on. — CURATOR:
Ioan Avram. — CANTOR: Gheorghe Poptelecan.
Numărul sufletelor: 639. — Ort. 4. — Calv. 1. — Izr. 3. — Aconf. 3.

Cristur — Matricule din 1870. — Dela matre 2 km.


Numărul sufletelor: 8. — Calv. 602 (biserică). — Izr. 27.

Mirșid — Biserică de piatră din 1896. Hramul: Sf. Arhan-


gheli. Casă cantorală de lemn din 1886. Matricule din 1824. — Dela
matre 3 km.
CURATOR: Alexandrn Herțe. — CANTOR: Ioan Nemeș.
Numărul sufletelor: 469. — Ort. 3. — Calv. 40 (oratoriu). — Izr. 5.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1116.

8. INĂU — Parohie din 1830. Biserică de lemn din 1832. Hra-


mul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de lemn din 1885. Edificiul
școlar de lemn din 1879. Matricule din 1830. — Dela sediu protopopesc
13 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Someș-Odorheiu.
GARA: Inău (haltă).
PREOT: On. ALEXANDRU MARICA, paroh. — CURATOR:
Vasile Roman. — CANTORI: Vasile Sabou și Grigore Sabou.
Numărul sufletelor: 940. — Calv. 5. — Poc. 3. — Izr. 4.
DISTRICTUL JIBOU 45

9. JIBOU — Sediul districtului protopopesc cu acelaș nume.


— Parohie din 1920. Biserică de piatră din 1930. Hramul: Sf. Apostoli
Petru și Pavel. Casă parohială de piatră din 1900. Matricule din 1869.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. LAURENȚIU SIMA, paroh, prot. onorar. — CU-
RATOR: Dr. Valer Ancean. — CANTOR: Ioan Druța.
Numărul sufletelor: 1237 — R.-cat. 317 (biserică). — Ort. 50. —
Calv. 1635 (biserică). — Lut. 18. — Un. 9. — Poc. 18. — Izr. 764 (sinagogă).
— Altele 2.

10. NĂPRADEA — Parohie veche din 1730. Biserică de piatră


din 1836. Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră. Ma-
tricule din 1824. — Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Someș-Odorheiu.
GARA: Titu Maiorescu.
PREOT: M. On. VASILE ȘCHIOP, paroh, prot. on. — CURA-
TOR: Gavrilă Cordea. — CANTOR: Ștefan Precup.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 1406. — R .-cat. 4. — Ort. 7. — Calv. 17.
— Izr. 50.

11. POPTELECUL-SILVANIEI — Parohie veche cam din 1800.


Biserică de piatră din 1836. Hramul: P. C. Vergură Maria. Casă parohi-
ală de lemn din 1860. Edificiul școlar de piatră din 1910. Matricule din
1830. — Dela sediul protopopesc 8 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Jibou.
GARA: în loc.
PREOT: On. IOAN CÂMPEANU, paroh. — CURATOR: Teo-
dor Mărian. — CANTOR: Ioan Baboș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 156 membri.
Numărul sufletelor: 990. — Ort. 4. — Calv. 6. — Poc. 17. — Izr. 9.
46 DISTRICTUL JIBOU

12. RONA — Parohie veche, cam din 1800. Biserică de lemn


din 1876. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1908.
Edificiul școlar de piatră din 1909. Matricule din 1858. — Dela sediul
protopopesc 3 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA: Someș-Guruslău.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Jibou.
PREOT: On. IOAN CUDAN, administrator. — CURATORI:
Fabiu Vlad și Fabian Butaș. — CANTORI: Fabian Butaș și Petru Opriș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 100
membri și Agru din 1932 cu 125 membri.
Numărul sufletelor: 454. — Calv. 22. — Izr. 3.

Turbuța — Biserică de lemn din 1811. Hramul: Sf. Dumitru.


Matricule din 1858. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Vasile Bălănean. — CANTOR: Vasile Noje.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 37
membri și Agru din 1932 cu 180 membri.
Numărul sufletelor: 649. — Poc. 3.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1103.

13. SOMEȘ-GURUSLĂU — Parohie din 1825. Biserică de pia-


tră din 1910. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din
1912. Edificiul școlar de lemn din 1897. Matricule din 1825. — Dela
sediul protopopesc 8 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Someș-Odorheiu.
GARA: Titu Maiorescu.
PREOT: M. On. AUGUSTIN CABA, paroh, prot. on. — CURA-
TOR: Nicolae Husian. — CANTORI: Andrei Barbur și Alexă Barbur.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 127 membri.
Numărul sufletelor: 812. — R.-cat. 3 — Ort. 3. — Calv. 5.

Husia — Biserică de lemn din 1840. Hramul: Sf. Arhangheli.


Edificiul școlar de piatră din 1913. Matricule din 1864. — Dela ma-
tre 3 km.
DISTRICTUL JIBOU 47

CURATOR: Samson Temeș. — CANTOR: Ioan Ciure.


ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 57 membri.
Numărul sufletelor: 415. — R.-cat. 1. — Calv. 2. — Poc. 4.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1227.

14. SOMEȘ-ODORHEIU — Parohie veche, din 1750. Biserică


de piatră din 1900. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage
din 1860. Matricule din 1824. — Dela sediul protopopesc 8 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. IOSIF STAN, paroh, prot. on. — CURATOR:
Vasile Moș — CANTORI: Dumitru Pop și Petru Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 112 membri.
Numărul sufletelor: 1672. — R.cat. 2. — Ort. 3. — Calv. 112 (biseri-
că). — Poc. 36 (casă de rugăciune). — Izr. 52.

15. ȘOIMUȘ — Parohie veche. Capelă în școala confesională.


Casă parohială de lemn din 1900. Edificiul școlar de piatră din 1911.
Matricule din 1824. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA: Domnin.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Someș-Odorheiu.
GARA : Jibou.
PREOT: On. IOAN POP, administrator. — CURATOR: Vasile
Roman. — CANTOR: Alexandru Borz.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 96 membri.
Numărul sufletelor: 980. — Calv. 12. — Izr. 3.

16. TRANIȘ — Parohie veche, cam din 1800. Biserică de piatră


din 1912. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1887.
Edificiul școlar de lemn din 1893. Matricule din 1824. — Dela sediul
protopopesc 12 km.
PLASA: Jibou (jud. Sălaj).
POȘTA: Someș-Guruslău.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Jibou.
PREOT: On. CORNEL LONGIN, administrator. — CURA-
TOR: Costan Bujde. — CANTORI: Ilie Inceu și Ioan Creț.
Numărul sufletelor: 675. — Izr. 13.
48 DISTRICTUL JIBOU

Vădurele — Biserică de lemn din 1832. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1826. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Gheorghe Blidar. — CANTOR: Ștefan Nechita.
Numărul sufletelor: 307.
Suflete gr.-catolice în matre și filie 982.
17. ULMENI — Parohie veche cam din 1720. Biserică de lemn
din 1895. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1913.
Matricule din 1824. — Dela sediul protopopesc 27 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. EMIL F. NEGRUȚIU, paroh, prot. on. — CU-
RATOR: Vasile Cristea. — CANTOR: Vasile Covaciu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 64 membri.
Numărul sufletelor: 705. — R.-cat. 5. — Ort. 9. — Calv. 164 (biseri-
că). — Poc. 9. — Izr. 124 (casă de rugăciune).
Țicău — Biserică de piatră din 1908. Hramul: Sf. Arhangheli.
Matricule din 1824. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Vasile Mateaș. — CANTOR: Alexiu Moldovan.
Numărul sufletelor: 334. — Ort. 2. — Calv. 139 (biserică). — Izr. 7.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1039.

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  17
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Capelani personali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Case parohiale de vălioage . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Case cantorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 18.841

——

——

——
DISTRICTUL MĂNĂȘTUR 49

4. DISTRICTUL MĂNĂȘTUR
Șeful districtului
M. On. IOAN MEDAN, paroh în Copalnic-Mănăștur, protopop.

Notarul districtului
On. VASILE COȚAN, paroh în Cernești.

Forul protopopesc de I instanță


PREȘEDINTE: Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: M. On. ALEXANDRU ȘIMON, paroh
în Copalnic, prot. on., M. On. VIRGIL ȘURANI, paroh în Șurdești,
prot. on., On. VASILE COȚAN, paroh în Cernești, și On. SABIN TĂR-
NĂVEANU, administrator în Coruia.
ASOSORI SUPLEANȚI: On. GHEORGHE GĂLĂTUȘ, admi-
nistrator în Coruia și On. GHEORGHE SAVU, administrator în Prelu-
ca-Nouă.
DEFENSORI ȘI FISC: M. On. EMIL DRAGOMIR, paroh în
Rușor, protopop onorar.
NOTAR: On. GHEORGHE GÂLĂTUȘ, administrator în Coruia.

PAROHIILE
1. BERINȚA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1700. Hra-
mul: Sf. Nicolae. Casă parohială nu este. Matricule din 1850. — Dela
sediul protopopesc 6 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Copalnic-Mănăștur.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Ioan Pitic. — CANTOR: Iri-
mie Cozma.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 18 membri.
Numărul sufletelor: 234. — R.-cat. 4. — Ort. 746 (biserică). — Poc.
8. — Izr. 20.
50 DISTRICTUL MĂNĂȘTUR

Cărpiniș — Dela matre 3 km.


Numărul sufletelor: 52. — Ort. 252 (biserică) — Izr. 3.
Suflete gr.- catolice în matre și filie: 286.

2. CAVNICUL DE JOS — Parohie veche, cam din 1750. Biseri-


că de piatră comună cu romano-catolicii. Hramul: Nașterea Preacuratei.
Casă parohială nu este. Matricule din 1824. — Dela sediul protopopesc
22 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg.): Cavnicul de sus.
TELEFONUL ȘI GARA: Baia-Sprie.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Gheorghe Satmari — CAN-
TOR: Ioan Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 27
membri și Agru din 1933 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 768. — R.-cat. 181 (biserică și capelă). — Poc.
8. — Izr. 33 (casă de rugăciune).

3. CAVNICUL DE SUS — Parohie veche. Biserică de piatră din


1770. Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Este și o capelă de piatră din
1898, cu hramul: Înălțarea Domnului. Casa parohială proprietatea Mi-
nelor Statului (Rimma). Matricule din 1827. — Dela sediul protopo-
pesc 26 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg.): în loc.
TELEFONUL ȘI GARA: Baia-Sprie.
PREOT: On. VASILE A. ȘIMON, administrator. — CURATOR:
Ilie Sitar. — CANTOR: Alexă Ardeleanu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 32
membri și Agru din 1932 cu 56 membri.
Numărul sufletelor: 884. — R.-cat. 552 (biserică). — Ort. 5. — Calv.
4. — Izr. 46 (casă de rugăciune).

4. CERNEȘTI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1867. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1855. Edificiul școlar de
piatră din 1910. Matricule din 1835. — Dela sediul protopopesc 5 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
DISTRICTUL MĂNĂȘTUR 51

POȘTA (tlg. tlf.): Copalnic-Mănăștur.


GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. VASILE COȚAN, paroh. — CURATOR: Dumitru
Marc. — CANTOR: Ioan Bota.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 130 membri.
Numărul sufletelor: 918. — R.-cat. 9. — Ort. 5. — Calv. 1. — Izr. 19
(casă de rugăciune).

Bloaja — Biserică de lemn din 1927. Hramul: Sf. Ioan Evanghe-


listul. Matricule comune cu cele din matre. — Dela matre 14 km.
CURATOR: Ioan Dancoș.
Numărul sufletelor: 43. — Ort. 39 (biserică).

Ciocotiș — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor 6. — Ort. 980 (biserică).

Fânațe — Dela matre 3 km.


Numărul sufletelor: 8. — Ort. 760 (biserică).

Trestia — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 5. — Ort. 670 (biserică).
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 980.

5. COAȘ — Parohie veche. Biserică de piatră din 1730. Hramul:


Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1922. Edificiul școlar de pia-
tră din 1906. Matricule din 1845. — Dela sediul protopopesc 6 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Săcălășeni.
TELGRAFUL ȘI TELEFONUL: Copalnic-Mănăștur.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. SABIN TÂRNĂVEANU, administrator. — CURA-
TOR: Grigore Bretan. — CANTOR: Dănilă Giurgiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 38
membri și Agru din 1934 cu 43 membri.
Numărul sufletelor: 1278. — Ort. 3. — Calv. 2. — Izr. 35 (casă de
rugăciune).
52 DISTRICTUL MĂNĂȘTUR

Curtuiușul-Mic — Dela matre 3 km.


Numărul sufletelor: 17. — Ort. 395 (biserică). — Poc. 31. — Izr. 2.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1295.
6. COPALNIC — Parohie veche. Biserică de piatră din 1735,
consacrată în 1933. Hramul: Intrarea în biserică. Matricule din 1800.
— Dela sediul protopopesc 3 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Copalnic-Mănăștur.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: M. On. ALEXANDRU ȘIMON, paroh, prot. on. — CU-
RATOR: Ioan Micle. — CANTOR: Ioan Micle.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 40
membri și Agru din 1933 cu 80 membri.
Numărul sufletelor: 588. — Ort. 522 (biserică). —Poc. 6. — Izr. 19.

7. COPALNIC-MĂNĂȘTUR — Sediu districtului protopopesc


Mănăștur. — Parohie veche. Biserică de piatră din 1872, consacrată în
1934. Hramul: Sf. Arhangheli. Este și o capelă de piatră din 1900, cu
hramul: Sf. Apostoli. Casă parohială de lemn din 1890. Edificiul școlar
de piatră din 1907. Matr. din 1787.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: M. On. IOAN MEDANU, paroh, șeful districtului. — CU-
RATOR: Nicolae Dunca. — CANTORI: Ioan Pop și Ioan Nechita.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 90 membri.
Numărul sufletelor: 729. — R.-cat. 56. — Ort. 54. — Calv. 6. — Izr.
345 (sinagogă).
8. CORUIA — Parohie veche. Biserică de lemn din 1500. Hra-
mul: Conceperea sf. Ana. Casă parohială de vălioage din 1934. Edificiul
școlar de piatră din 1909. Matricule din 1825. — Dela sediul protopo-
pesc 10 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Săcălășeni.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. GHEORGHE GĂLĂTUȘ, administrator. — CU-
RATOR: Dumitru Câmpian. — CANTORI: Gh. Pop și D. Avram.
DISTRICTUL MĂNĂȘTUR 53

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1935 cu 62 membri.


Numărul sufletelor: 851. — Izr. 18.

Cărbunar — Dela matre 2 km.


Numărul sufletelor: 16. — Ort. 827 (biserică). — Izr. 9.
Suflete gr.-cat în matre și filie: 867.

9. MĂGURENI — Parohie veche, cam din 1825. Biserică de pia-


tră din 1898. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială nu este. Edificiu
școlar de piatră din 1913. Matricule din 1835. — Dela sediul protopo-
pesc 5 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Copalnic-Mănăștur.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Alexiu Roman. — CANTORI:
Ioan Medan și Dumitru Medan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 56 membri.
Numărul sufletelor: 364. — Ort. 4. — Izr. 2.

Brebeni — Biserică de piatră din 1892. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1825. — Dela matre 8 km.
CURATOR: Alexandru Câmpian. — CANTOR: Ștefan Medan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 52 membri.
Numărul sufletelor: 327. — R.-cat. 4. — Ort. 3. — Izr. 3.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 691.

10. PRELUCA-NOUĂ — Parohie din 1858. Biserică de piatră


din 1928, consacrată în 1929. Hramul: Sf. Treime. Este și o biserică de
lemn din 1856, cu hramul: Sf. Profet Ilie. Casă parohială nu este. Edificiu
școlar de lemn din 1894. Matricule din 1858. — Dela sediul protopo-
pesc 8 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Copalnic-Mănăștur.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. GHEORGHE SAVU, administrator. — CURA-
TOR: Petre Florian. — CANTORI: Ioan Cosmuța și Petru Nechita.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 95 membri.
Numărul sufletelor: 531. — Ort.1.
54 DISTRICTUL MĂNĂȘTUR

Aspra — Biserică de lemn din 1886. Hramul: Sf. Apostoli Petru


și Pavel. Matricule comune cu cele din matre. — Dela matre 4 km.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 40 membri.
CURATOR: Iacob Onița. — CANTOR: Cel din matre.
Numărul sufletelor: 139.

Codru — Dela matre 3 km.


Numărul sufletelor: 92.

Între-Rîuri — Biserică de lemn din 1924. Hramul: Sf. Apostoli


Petru și Pavel. Matricule comune cu cele din matre. — Dela matre 5 km.
CURATOR: Ioan Bălagiu. — CANTOR: Grigore Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 48 membri.
Numărul sufletelor: 145.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 907.

11. PRELUCA-VECHE — Parohie veche. Biserică de piatră din


1750. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de lemn din 1900. Edificiul
școlar de lemn din 1890. Matricule din 1826. — Dela sediul protopo-
pesc 8 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Copalnic-Mănăștur.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: On. VICTOR MESAROȘ, administrator. — CURA-
TOR: Vasile Nechita. — CANTOR: Acelaș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 543.

Groape ( Jud. Someș) — Biserică de lemn din 1830. Hramul: Sf.


Arhangheli. Matricule comune cu cele din matre. — Dela matre 5 km.
CURATOR: Ioan Dragoș. — CANTOR: Ioan Nechita.
Numărul sufletelor: 100.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 643.

12. RUȘOR — Parohie veche. Biserică de piatră din 1880. Hra-


mul: Sf. Dumitru. Casă parohială nu este. Edificiu școlar de piatră din
1904. Matricule din 1835. — Dela sediul protopopesc 4 km.
DISTRICTUL MĂNĂȘTUR 55

PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).


POȘTA (tlg. tlf.): Copalnic-Mănăștur.
GARA: Baia-Mare.
PREOT: M. On. EMIL DRAGOMIR, paroh, prot. on. — CURA-
TOR: Ioan Onișe. — CANTOR: Ștefan Dunca.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 50 membri.
Numărul sufletelor: 350. — R.-cat. 10. — Ort. 30. — Izr. 6.

Vad — Biserică de piatră din 1908. Hramul: Sf. Apostoli Petru și


Pavel. Mai este o biserică veche de lemn cu acelaș hram. Edificiu școlar
de piatră din 1913. Matricule din 1835. — Dela matre 7 km.
CURATOR: Nicolae Costin. — CANTOR: Iacob Marc.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 402. — Ort. 29. — Izr. 2.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 752.

13. ȘURDEȘTI — Parohie veche. Biserică de lemn din 1783.


Hramul: Sf. Arhangheli. Mai este o capelă de lemn din 1919, având
hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1895. Edificiul
școlar de piatră din 1897. Matricule din 1778. — Dela sediul proto-
popesc 13 km.
PLASA: Copalnic-Mănăștur (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Copalnic-Mănăștur.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Baia-Sprie.
PREOT: M. On. VIRGIL ȘURANI, paroh, prot. on. — PREOT
II: On. IULIU REDNIC, paroh. — CURATOR: Gheorghe Goloman.
— CANTOR: Gavril Demian.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 45 membri.
Numărul sufletelor: 984. — Ort. 8. — Izr. 9.

Cetățele — Biserică de piatră din 1794. Hramul: Cuv. Paras-


chiva. Edificiul școlar de piatră din 1909. Matricule din 1778. — Dela
matre 4 km.
CURATOR: Vasile Țura. — CANTOR: Simeon Țura.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 28 membri.
Numărul sufletelor: 587. — Ort. 3. — Poc. 1. — Izr. 4.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1571.
56 DISTRICTUL SATU-MARE

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  13
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Case parohiale de vălioage . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 10.961

——

——

——

5. DISTRICTUL SATU-MARE
Șeful districtului
Rvmnul AUREL DRAGOȘ, paroh în Satu-Mare, protopop actual,
arhidiacon onorar.
Notarul districtului
M. On. MIHAIL DOBOȘI, preot II în Satu-Mare, protopop onorar.
Forul protopopesc de I istanță
PREȘEDINTE: Șeful districtului
ASESORI ORDINARI: M. On. IOAN C. PUȘCAȘIU, paroh în
Apateu, prot. on., M. On. POMPILIU TĂMAȘ, paroh în Botiz, prot.
on., M. On. VASILE ILNICZKY, paroh în Halmeu, prot. on. și M. On.
VICTOR ANDERCO, paroh în Odoreu, protopop onorar.
ASESORI SUPLEANȚI: M. On. GHEORGHE TOHĂTAN, pa-
roh în Vetiș, prot. onorar și On. IULIU POP, paroh în Petea.
DEFENSOR: M. On. DUMITRU BANDICIU, paroh în Cărășeu,
protopop onorar.
FISC — On. Dr. CAROL POP, administrator în Gerăușa.
DISTRICTUL SATU-MARE 57

PAROHIILE
1. APATEU — Parohie din 1926. Biserică de piatră din 1924,
consacrată în acelaș an. Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă parohi-
ală de piatră din 1929. O casă de vălioage din 1924. Matricule din 1870.
— Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Culciul-Mic.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Satu-Mare.
PREOT: M. On. IOAN C. PUȘCAȘIU, paroh, prot. on. — CU-
RATOR: Florian Gherghel. — CANTOR: Ștefan Mureșan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 21
membri și Agru din 1931 cu 27 membri.
Numărul sufletelor: 197. — R.-cat. 2. — Calv. 172. — Poc. 5. — Izr. 18.

Ambud — Dela matre 4 km.


CURATOR: Gavril Șuta.
Numărul suletelor: 223. — R.-cat. 4. — Ort. 3. — Calv. 1097 (2 bise-
rici). — Izr. 73 (sinagogă).

Petin — Dela matre 2 km.


CURATOR: Ioan Oros.
Numărul sufletelor: 191. — R.-cat. 6. — Calv. 384 (biserică). — Poc. 1.
— Izr. 27.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 611.

2. BOGHIȘ — Parohie veche cam din 1750. Biserică de piatră


din 1858. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din 1863.
Edificiul școlar de cărămidă din 1907. Casă cantorală de vălioage din
1868. Matricule din 1787. — Dela sediul protopopesc 18 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Doba.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Satu-Mare.
GARA: Moftinul-Mare.
PREOT: On. CORNELIU CAVAȘI, paroh. — CURATOR:
Gheorghe Tămaș. — CANTOR: Gheorghe Lantoș.
58 DISTRICTUL SATU-MARE

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1912 cu 39


membri și Agru din 1931 cu 16 membri.
Numărul sufletelor: 877. — R.-cat. 6. — Ort. 4. — Calv. 678 (biseri-
că). — Izr. 14.

Colonia Principele-Mihaiu — Biserică de piatră din 1932.


Hramul: Sf. Ioan Botezătorul. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Gavril Lupan. — CANTORI: Gavril Petrovan.
Numărul sufletelor: 78. — Ort. 259 (biserică).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 955.

3. BOTIZ — Parohie veche. Biserică de piatră din 1896. Hramul:


Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1865. Casă cantorală de vă-
lioage din 1853. Casă pentru crâsnic, de vălioage. Matricule din 1700.
— Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg) ȘI GARA: în loc.
TELEFONUL: Satu-Mare.
PREOT: M. On. POMPILIU TĂMAȘ, paroh, protopop on. — CU-
RATORI: Ignație Herțeg. — CANTORI: Nicolae Bălaj și Vasile Orban.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1920 cu 120
membri.
Numărul sufletelor: 2100. — R.-cat. 530 (biserică). — Ort. 3. — Calv.
380 (oratoriu). — Izr. 120 (sinagogă).

4. CĂRĂȘEU — Parohie veche. Biserică de piatră din 1896. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1860. Casă cantorală de
vălioage din 1907. Matricule din 1875. — Dela sediul protopopesc 19 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Satu-Mare.
PREOT: M. On. DUMITRU BANDICIU, paroh, protopop
onorar. — CURATOR: Vasile Barna. — CANTOR: Ioan Por.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 46
membri și Agru din 1932 cu 25 membri.
Numărul sufletelor: 470. — R.-cat. 5. — Calv. 968 (biserică). — Izr. 85
(casă de rugăciune).
DISTRICTUL SATU-MARE 59

5. CHILIA — Parohie din 1831. Biserică de piatră din 1858. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1927. Edificiul școlar de
piatră din 1914. Matricule din 1831. — Dela sediul protopopesc 28 km.
PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Homorodul de jos.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Viile Satu-Mare.
GARA: în loc.
PREOT: On. IOAN OȘIAN, administrator. — CURATOR: Ioan
Tătăran. — CANTOR: Gheorghe David.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1923 cu 63
membri și Cultul preasfintei Inimi din 1935 cu 19 membri.
Numărul sufletelor: 594. — Poc. 1. — Izr. 13.

6. CULCIUL-MARE — Parohie veche, cam din 1800. Biserică de


piatră din 1894. Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de piatră
din 1860. Casă cantorală de lemn din 1924. Casă pentru crâsnic, de lemn.
Matricule din 1787. — Dela sediul protopopesc 16 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Cărășeu.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Satu-Mare.
PREOT: On. EMIL GHITTA, paroh. — CURATOR: Vasile
Anițaș. — CANTOR: Ioan Cociș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1926 cu 43
membri și Agru din 1931 cu 24 membri.
Numărul sufletelor: 486. — R.-cat. 8. — Calv. 410 (biserică). — Izr. 26.

Corod — Biserică de piatră din 1912. Hramul: Sf. Arhangheli.


Casă cantorală de lemn din 1912. Matricule dela 1884, până la 1926 co-
mune cu ale parohiei Apateu, iar dela 1926 separate. — Dela matre 4 km.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 26
membri.
CURATOR: Teodor Sava iun. — CANTOR: Dumitru Pop.
Numărul sufletelor: 308. — R.-cat. 3. — Ort. 2. — Calv. 320 (biserică).
— Izr. 33. — Aconf. 45.

Culciul-Mic — Biserică de piatră din 1928. Hramul: Sf. Dumi-


tru. Matricule comune cu cele din matre. — Dela matre 1 km.
60 DISTRICTUL SATU-MARE

CURATOR: Antoniu Donca. — CANTOR: Paul Rente.


ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1929 cu 15
membri.
Numărul sufletelor: 199. — R.-cat. 3. — Ort. 5. — Calv. 521 (biseri-
că). — Poc. 5. — Izr. 11.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 993.

7. CUȚA — Parohie din 1930. Biserică de lemn din 1926. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn în edificiul școlar construit
în 1910. Matricule din 1884. — Dela sediul protopopesc 36 km.
PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).
POȘTA (flg. tlf) ȘI GARA: Arded.
PREOT: On. VICTOR ACHIM, administrator. — CURATOR:
Ioan Negrean. — CANTORI: Ioan Pop și Dumitru Andreica.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 44 membri.
Numărul sufletelor: 585. — R.-cat. 4. — Izr. 6. — Poc. 1.

Socondul-Mare — Dela matre 5 km.


Numărul sufletelor: 56. — R.-cat. 820 (biserică). — Calv. 24. — Poc.
1. — Izr. 27.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 641.

8. DOBA — Prohie veche. Biserică de piatră cam din 1804,


consacrată în 1923. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de
vălioage din 1899. Casă cantorală de piatră din 1876. Matricule
din 1804. — Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Moftinul-Mare.
PREOT: On. AUGUSTIN CERGHI, administrator. — CURA-
TOR: Andreiu Turți. — CANTOR: Gheorghe Rițiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 57
membri și Agru din 1933 cu 79 membri.
Numărul sufletelor: 1014. — R.-cat. 3. — 415 (biserică). — Izr. 6.

Colonia Colonel-Paulian (jud. Sălaj) — Biserică de piatră


din 1932. Hramul: Sf. Nicolae. Matricule comnune cu cele din matre.
— Dela matre 4 km.
DISTRICTUL SATU-MARE 61

CURATOR: Toma Potra. — CANTOR: Emanuil Pomian.


ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 35
membri.
Numărul sufletelor: 440. — R.-cat. 1. — Ort. 22 (capelă).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1454.

9. GERĂUȘA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1909. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din 1874. Casă cantorală de
vălioage din 1874. Matricule din 1870. — Dela sediul protopopesc 24 km.
PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Arded.
GARA: Sărătura.
PREOT: On. Dr. CAROL POP, administrator. — CURATOR:
Ioan Pop. — CANTORI: Ioan Zaha și Grigore Domuța.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1908 cu 121
membri și Cultul preasfintei Inimi cu 121 membri.
Numărul sufletelor: 1183. — R.-cat. 5. — Lut. 4. —Poc. 4. — Izr. 21.

Sărătura — Dela matre 1 km.


Numărul sufletelor: 75. — R.-cat. 3. — Calv. 5. — Poc. 1.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1258.

10. HALMEU — Parohie din 1922. Biserică nu este; serviciile


divine se fac în biserica romano-catolică. Casă parohială de vălioage din
1910. Matricule din 1923. — Dela sediul protopopesc 33 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
POȘTA: (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. VASILE ILNICZKY, paroh, protopop on. — CU-
RATOR: Ioan Pop Lemenyi. — CANTOR: Grigore Griga.
Numărul sufletelor: 752. — R.-cat. 623 (biserică). — Ort. 81 (capelă).
— Calv. 910 (biserică). — Izr. 1450 (3 case de rugăciune).

11. HODIȘA — Parohie din 1820. Biserică de piatră din 1923.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1927. Edificiul școlar
împreună cu casă cantorală de piatră din 1900. Matricule din 1823. —
Dela sediul protopopesc 28 km.
62 DISTRICTUL SATU-MARE

PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).


POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Arded.
PREOT: On. VASILE CĂLINĂ, administrator. — CURA-
TOR: Gheorghe Stan. — CANTORI: Andreiu Bodi, Ioan Pop și
Vasile Chiș.
Numărul sufletelor: 699. — Izr. 22.

12. HOMORODUL DE MIJLOC — Parohie din 1812. Biserică


de piatră din 1910. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din
1864. Matricule din 1812. — Dela sediul protopopesc 24 km.
PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Homorodul de jos.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Gara General Moșoiu.
GARA: în loc, cu numele General Moșoiu.
PREOT: On. GHEORGHE ARDELEAN, paroh. — CURA-
TOR: Gheorghe Libotean. — CANTOR: Gheorghe Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 45
membri.
Numărul sufletelor: 875. — Poc. 2. — Izr. 7.

Homorodul de sus — Biserică de piatră din 1910. Hramul: Sf.


Arhangheli. Matricule din 1840. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Ioan Silaghi. — CANTOR: Alexandru Nemet.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 34
membri.
Numărul sufletelor: 562. — Poc. 11.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1437.
13. LIPĂU — Parohie veche cam din 1735. Biserică de piatră din
1836. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1870. Casă
cantorală de piatră din 1902. Casă pentu crâsnic, de lemn, din 1870. Edi-
ficiul școlar de piatră și vălioage din 1912. Matricule din 1785. — Dela
sediul protopopesc 23 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Cărășeu.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Satu-Mare.
GARA: Sâi.
DISTRICTUL SATU-MARE 63

PREOT: On. VASILE CHIRA, paroh. — CURATOR: Vasile


Andreica. — CANTOR: Dumitru Radu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 167
membri.
Numărul sufletelor: 831. — R.-cat. 4. — Ort. 1. — Calv. 14. — Lut.
1. — Izr. 22.

14. MEDIȘA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1858.


Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1912.
Edificiul școlar de lemn din 1902. Matricule din 1804. — Dela sediul
protopopesc 24 km.
PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Arded.
GARA: Gorun.
PREOT: On. GHEORGHE PAPP, paroh. — CURATOR: Ghe-
orghe Ardelean. — CANTOR: Teodor Vereș.
Numărul sufletelor: 728. — Izr. 9.

Solduba — Biserică de lemn din 1865. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule separate din 1882. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Gheorghe Pintea. — CANTOR: Sabin Seremi.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reun. mariană din 1934 cu 28
membri.
Numărul sufletelor: 772. — Izr. 11.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1500.

15. NECOPOI — Parohie din 1907. Biserică de piatră din 1885,


consacrată în 1886. Hramul: Sf. Ioan Botezătorul. Casă parohială de
vălioage din 1908. Edificiul școlar, de vălioage din 1903, servește drept
casă cantorală. Matricule din 1825. — Dela sediul protopopesc 25 km.
PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Homorodul de jos.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Arded.
GARA: în loc.
PREOT: On. GAVRIL ȚURA, administrator. — CURATOR:
Vasile Pop. — CANTOR: Florian Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1925 cu 86
64 DISTRICTUL SATU-MARE

membri, Ordinul III al Sf. Francisc de Assisi din 1931 cu 28 membri și


Agru din 1934 cu 48 membri.
Numărul sufletelor: 631. — R.-cat. 23. — Ort. 2. — Calv. 15. — Izr. 7.

Homorodul de jos — Dela matre 2 km.


Numărul sufletelor: 62. — R.-cat. 859 (biserică). — Ort. 1. — Calv.
27 — Izr. 69 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 693.

16. OAR — Parohie veche. Biserică de piatră în construcție. Hra-


mul: Sf. Gheorghe. Casă parohială de vălioage din 1887. Casă pentru făt, de
vălioage din 1907. Matricule din 1799. — Dela sediul protopopesc 16 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Satu-Mare.
PREOT: On. PETRU RUSU, paroh. — CURATOR: Iuliu Toth.
— CANTOR: Alexandru Lazar.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1929 cu 16
membri și Agru din 1933 cu 39 membri.
Numărul sufletelor: 520. — R.-cat. 50. — Calv. 1035 (biserică). — Izr.
34 (casă de rugăciune).

Dara — Capelă în edificiul școalei. — Dela matre 3 km.


CURATOR: Ioan Ujhelyi. — CANTOR: Cel din matre.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 10
membri și Agru din 1934 cu 20 membri.
Numărul sufletelor: 318. — R.-cat. 250 (biserică). — Ort. 3. — Calv.
398 (biserică) — Poc. 1. — Izr. 40.
Suflete gr.-catolice în matre și filie 838.

17. ODOREU — Parohie veche. Biserică de piatră din 1823. Hramul:


Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1823. Casă cantorală de vălioage.
Edificiul școlar de piatră. Casă pentru crâsnic, de vălioage. Casă învățătorească
de vălioage. Matricule din 1784. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. VICTOR ANDERCO, paroh, prot. onorar.
PREOT II: On. PETRU TOHĂTAN. — CURATOR: Ioan Ardelean
— CANTOR: Vasile Cedreghi.
DISTRICTUL SATU-MARE 65

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 82


membri.
Numărul sufletelor: 1340. — R.-cat. 85. — Ort. 5. — Calv. 285 (bise-
rică). — Izr. 125 (casă de rugăciune).

Berindan — Dela matre 2 km.


CURATOR: Ioan Sarca.
Numărul sufletelor: 241. — R.-cat. 35. — Calv. 345 (capelă). — Izr. 17.

Ciuperceni — Dela matre 2 km.


CURATOR: Gheorghe Șandor.
Numărul sufletelor: 171. — Calv. 19.

Cucu — Capelă în edificiul școalei. Edificiul școlar de vălioage.


— Dela matre 2 km.
CURATOR: Ioan Vaida. — CANTOR: Cel din matre.
Numărul sufletelor: 187. — R.-cat. 9. — Calv. 135 (biserică). — Izr. 15.

Mărtinești — Capelă în edificiul școalei. — Dela matre 5 km.


CURATOR: Francisc Bordaș. — CANTOR: Cel din matre.
Numărul sufletelor: 285. — R.-cat. 32. — Ort. 5. — Calv. 341 (bise-
rică). — Izr. 31.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 2224.

18. PETEA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1825. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1907. Casă cantorală
de vălioage din 1899. Edificiul școlar de vălioage din 1899. Matricule din
1789. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf) ȘI GARA: Satu-Mare.
PREOT: On. IULIU POP, paroh. — CURATOR: Ioan Deac.
— CANTOR: Grigore Chirilă.
Numărul sufletelor: 289. — R.-cat. 24. — Ort. 15. — Calv. 19. — Izr. 7.

Atea — Dela matre 3 km.


CURATOR: Geza Lazin.
Numărul sufletelor: 121. — R.-cat. 61. — Ort. 10. — Calv. 370 (bise-
rică). — Izr. 20.

Pusta-Dorolț — Capelă în școala de stat. — Dela matre 3 km.


66 DISTRICTUL SATU-MARE

CURATOR: Iuliu Molnar. — CANTOR: Cel din matre.


Numărul sufletelor: 226. — R.-cat. 67. — Ort. 27. — Calv. 263 (bise-
rică). — Izr. 12.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 636.

19. SATU-MARE — Sediul districtului protopopesc cu acelaș


nume. — Parohie veche. Biserică de piatră în construcție. Mai sunt pe
teritoriul parohiei șase capele în diverse edificii școlare. Două case paro-
hiale de piatră din 1880 și 1905. Matricule din 1808.
Oraș muncipiu (Satu-Mare)
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Rvmul AUREL DRAGOȘ, paroh, șeful districtului. —
PREOT II: M. On. MIHAI DOBOȘI, administrator, prot. on. — PRE-
OT III: On. PATRICIU MUREȘAN, administrator. — PREOT IV: On.
ROMUL LEMENYI, administrator. — CURATOR: Augustin Ferențiu.
— CANTORI: Vasile Sepeși și Alexandru Sabău.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1927 cu 103
membri și Agru din 1931 cu 92 membri.
Numărul sufletelor: 12.076. — Rut. 1747 (biserică). — R.-cat. 6388
(8 biserici și 10 capele). — Ort. 1320 (biserică) — Calv. 12754 (3 biserici).
— Lut. 539 (biserică). — Poc. 72 (2 case de rugăciune). — Izr. 18.304 (6
sinagoge și 10 case de rugăciune).

Micula — Serviciile divine se fac în biserica romano-catolică. Ca-


pelă în școala primară din Colonia-Micula. Matricule din 1933. — Dela
matre 13 km.
CURATOR: Vasile Cherecheș. — CANTOR: Dumitru Crișan.
Numărul sufletelor: 426. — Rut. 325. — R.-cat. 260 (biserică). —
Calv. 972 (biserică). — Ort. 16. — Izr. 140 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 12.502.

20. SOCONZEL — Parohie veche. Biserică de lemn din 1777.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1864. Edificiul
școlar de lemn din 1913. Matricule din 1827. — Dela sediul protopo-
pesc 39 km.
PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Socond.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Arded.
DISTRICTUL SATU-MARE 67

PREOT: On. ȘTEFAN DUNCA, administrator. — CURATOR:


Ioan Maxim. — CANTORI: Ioan Maier și Ioan Poste.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 73
membri și Agru din 1932 cu 86 membri.
Numărul sufletelor: 672. — Izr. 13.

21. STÂNA — Parohie veche. Biserică de lemn, cam din 1805.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1926. Matricole din
1790. — Dela sediul protopopesc 40 km.
PLASA: Arded (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Socond.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Arded.
PREOT: On. EMIL BREHAIȚA, administrator. — CURATOR:
Andrei Chiș.— CANTOR: Vasile Șipoș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 46
membri.
Numărul sufletelor: 1086. — Poc. 1. — Izr. 21.

Bolda — Biserică de lemn din 1830. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă


cantorală de lemn din 1871. Matricule din 1824. — Dela matre 8 km.
CURATOR: Gheorghe Cheregi. — CANTOR: Ioan Mureșan.
Numărul sufletelor: 432. — Poc. 6. — Izr. 12.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1518.

22. VETIȘ — Parohie veche. Biserică de piatră din 1911. Hra-


mul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1848. Casă can-
torală de vălioage din 1879. Casă pentru crâsnic, de vălioage din 1880.
Matricule din 1787. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Satu-Mare.
PREOT: M. On. GHEORGHE TOHĂTAN, paroh, protopop
onorar. — CURATOR: Alexandru Chedea. — CANTOR: Vasile
Silaghi.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 78
membri.
Numărul sufletelor: 804. — R.-cat. 85. — Calv. 604 (biserică). — Izr.
47 (casă de rugăciune).
68 DISTRICTUL SATU-MARE

Colonia Voivodul-Mihai — Biserică de piatră din 1935. Hramul:


Sf. Arhangheli. Matricole comune cu ale parohiei. — Dela matre 6 km.
CURATOR: Vasile Mirișan. — CANTOR: Ștefan Sas.
Numărul sufletelor: 305. — Poc. 12.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1109.

23. VIILE SATU-MARE — Parohie din 1908. Biserică de piatră din


1880. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din 1908. Casă
cantorală de lemn din 1921. Casă pentru crâsnic de pământ din 1882. Edi-
ficiul școlar de lemn din 1921. Matricule din 1881. — Dela sediul protopo-
pesc 20 km., făcând totuși parte integrantă a municipiului Satu-Mare.
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. PAUL SILAGHI, paroh. — CURATOR: Teodor
Vasil. — CANTOR: Gheorghe Blaga.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 18
membri.
Numărul sufletelor: 1003. — R.-cat. 18 (capelă). — Ort. 6. — Calv.
1817 (biserică). — Poc. 2. — Izr. 366 (sinagogă). — Altele 1.

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  23
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Case parohiale de vălioage . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Case cantorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Case pentru crâsnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 35.490


——

——

——
DISTRICTUL SEINI 69

6. DISTRICTUL SEINI
Șeful districtului
Rvmul IOAN TARȚIA, paroh în Medieșul-Aurit, protopop actu-
al, arhidiacon onorar.
Notarul districtului
M. On. VICTOR AVRAM, preot în Iojib, protopop onorar.
Forul protopopesc de I instanță
PREȘEDINTE: Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: P. On. VASILE BARBUL, paroh în
Borlești, varhid. on., M. On. MIHAI BERINDE, paroh în Seini, prot.
on., M. On. VICTOR SILAGHI, paroh în Valea Vinului, prot. on. și On.
ALEXANDRU BRANCOVAN, paroh în Pomi.
ASESORI SUPLEANȚI: M. On. IOAN CHIȘIU, paroh în Apa,
prot. on. și M. On. IOAN SORAN, paroh în Roșiori, prot. on.
DEFENSOR: On. FLORIAN RADU, paroh în Bicău.
FISC: On. ALEXANDRU POP, paroh în Băbășești.

1. APA — Parohie veche. Biserică de piatră, cam din 1860. Hra-


mul: Pogorîrea Spiritului Sfânt. Casă parohială de vălioage din 1872.
Casă cantorală de lemn din 1860. Edificiul școlar de vălioage din 1910.
Matricule din 1794. — Dela sediul protopopesc 8 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. IOAN CHIȘIU, paroh, prot. on. — CURATOR:
Filip Marișca. — CANTOR: Ioan Dărăban.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 42
membri și Agru din 1933 cu 78 membri.
Numărul sufletelor: 1729. — R.-cat. 22. — Calv. (biserică). — Poc.
12. — Izr. 99 (casă de rugăciune).

2. BĂBĂȘEȘTI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1893.


Hramul: Sf. Dumitru. Casă parohială de vălioage din 1928. Casă pentru
70 DISTRICTUL SEINI

crâsnic de vălioage din 1911. Edificiul școlar de vălioage din 1896. Ma-
tricule din 1818. — Dela sediul protopopesc 19 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Medieșul-Aurit.
GARA: Medișa.
PREOT: On. ALEXANDRU POP, paroh. — CURATOR: Ioan
Nicoară. — CANTOR: Ștefan Chindriș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 37
membri și Agru din 1932 cu 151 membri.
Numărul sufletelor: 746. — R.-cat. 1. — Calv. 8. — Izr. 16.

3. BICĂU — Parohie veche. Biserică de piatră din 1880. Hramul:


Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din 1841. Edificiul școlar de
lemn din 1900. Matricule din 1812. — Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA ȘI GARA: Crucișor.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Seini.
PREOT: On. FLORIAN RADU, paroh. — CURATOR: Ioan Si-
laghi. — CANTOR: Vasile Petric.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1925 cu 67
membri, Cultul preasfintei Inimi din 1929 cu 85 membri și Agru
din 1931 cu 280 membri.
Numărul sufletelor: 433.

Iegăriște — Biserică de piatră din 1880. Hramul: Sf. Arhan-


gheli. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Gheorghe Ionuț. — CANTOR: Vasile Spătar.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1927 cu 72
membri și Agru din 1931 cu 160 membri.
Numărul sufletelor: 546. — R.-cat. 13. — Poc. 10. — Izr. 10.

Poiana Codrului — Serviciile divine se fac în biserica roma-


no-catolică. — Dela matre 8 km.
CURATOR: Loghin Noțigan. — CANTOR: Vasile Spătar.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 179 membri.
Numărul sufletelor: 332. — R.-cat. 192 (biserică). — Calv.16.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1311.
DISTRICTUL SEINI 71

4. BORLEȘTI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1855, con-


sacrată în 1928. Hramul: Sf. Vasile. Casă parohială de piatră din 1893.
Edificiul școlar de vălioage din 1906. Matricule din 1784. — Dela sediul
protopopesc 7 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Pomi.
GARA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Seini.
PREOT: Prea On. VASILE BARBU, paroh, varhid. onorar. — CU-
RATOR: Vasile Miclăuș. — CANTOR: Ludovic Anderco.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1928 cu 80
membri și Agru din 1932 cu 91 membri.
Numărul sufletelor: 1213. — R.-cat. 325 (biserică). — Ort. 4. — Calv.
4. — Izr. 46 (casă de rugăciune).

Aciua — Biserică de piatră din 1862, consacrată în 1928. Hra-


mul: Sf. Dumitru. Edificiul școlar de vălioage din 1911. Matricule din
1784. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Nicoară Gârdea. — CANTOR: Vasile Foltoș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 50
membri și Agru din 1932 cu 85 membri.
Numărul sufletelor: 583. — Izr. 2.
Suflete gr.-catolice în matre și filie 1796.

5. CICÂRLĂU — Parohie veche. Biserică de piatră din 1911.


Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă parohială de vălioage din 1902.
Matricule din 1831. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Baia-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA ȘI GARA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Baia-Mare.
PREOT: On. LAZAR GHERGHEL, paroh. — PREOT II, Va-
cant. — CURATOR: Ioan Ardelean. — CANTOR: Ioan Pușcașiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1928 cu 101
membri și Agru din 1932 cu 210 membri.
Numărul sufletelor: 1569. — R.-cat. 6. — Ort. 3. — Calv. 4. — Izr. 38
(casă de rugăciune).

Bârgău — Biserică de piatră din 1899. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1824. — Dela matre 3 km.
72 DISTRICTUL SEINI

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1928 cu 57


membri și Agru din 1932 cu 52 membri.
CURATOR: Gheorghe Omota. — CANTOR: Vasile Verdeș.
Numărul sufletelor: 310. — R.-cat. 6. — Izr. 13.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1879.

6. CRUCIȘOR — Parohie din 1829. Biserică de piatră din 1850.


Hramul: Trei-Sfinți. În cătunul numit Moara Borșei este biserică de pia-
tră din 1883 cu hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de lemn
din 1903. Casă cantorală de lemn din 1890. Edificiul școlar de lemn din
1890. Matricule din 1829. — Dela sediul protopopesc 9 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA ȘI GARA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Seini.
PREOT: On. GHEORGHE ORHA, administrator. — CURA-
TORI: Paul Nistor și Gheorghe Pop (în Moara Borșei). — CANTORI:
Grigore Horvat și Ștefan Pop (în Moara Borșei).
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 150
membri.
Numărul sufletelor: 739. — R.-cat. 17. — Izr. 19.

7. ILBA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1926, consacrată.


Hramul: Sf. Gheorghe. Casă parohială de piatră din 1875. Casă cantorală
de lemn din 1870. Matricule din 1832. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Seini.
GARA: în loc.
PREOT: On. PATRICIU BÎRLEA, paroh. — CURATOR:
Gheoarghe Danciu. — CANTORI: Vasile Danciu și Ioan Ardelean.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 103
membri.
Numărul sufletelor: 720. — R.-cat. 2. — Ort. 7 (capelă). — Calv. 11. — Izr. 6.

Handalul Ilbei — Biserică de piatră din 1800. Proprietate comu-


nă cu romano-catolicii. Hramul: Sf. Ștefan. Matricule din 1832. — Dela
matre 7 km.
DISTRICTUL SEINI 73

CURATOR: Gheorghe Achim. — CANTOR: Ioan Ardelean.


ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 26
membri.
Numărul sufletelor: 241. — R.-cat. 64.
Săbișa — Biserică de piatră din 1836, consacrată. Hramul: Sf.
Dumitru. Matricule din 1832. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Dumitru Mota. — CANTOR: Gheorghe Țințaș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 101
membri.
Numărul sufletelor: 664. — Izr. 8.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1625.
8. IOJIB — Parohie veche. Biserică de piatră din 1886. Hramul:
Sf. Arhangheli. Casă parohială de pământ din 1887. Casă cantorală de
pământ din 1896. Casă pentru crâsnic, de pământ, din 1907. Matricule
din 1818. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Medieșul-Aurit.
GARA: Medișa.
PREOT: M. On. VICTOR AVRAM, paroh, protopop onorar. —
CURATOR: Ștefan Erdőș. — CANTOR: Luca Ilieș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 64
membri și Agru din 1931 cu 73 membri.
Numărul sufletelor: 580. — R.-cat. 424 (biserică). — Ort. 3. — Calv.
257 (biserică). — Izr. 16.

Viile Iojibului — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 40. — Calv. 101.

Viile Medieșului — Dela matre 10 km.


CURATOR: Ioan Pop. — CANTOR: Cel din matre.
Numărul sufletelor: 253. — Calv. 55.

Colonia Livada — Capelă în școala de Stat. — Dela matre 6 km.


CURATOR: Ioan Săsăran. — CANTOR: Teodor Bălin.
Numărul sufletelor: 254. — Ort. 45.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1127.
74 DISTRICTUL SEINI

9. MĂRIUȘ — Parohie din 1935. Biserică de piatră din 1882.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1935. Edificiul
școlar de lemn din 1887. Matricule din 1829. — Dela sediul protopo-
pesc 12 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA ȘI GARA:Valea Vinului.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Seini.
PREOT: On. IOAN FERNEA, administrator. — CURATOR:
Vasile Sopoian. — CANTOR: Ignațiu Coț.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1926 cu 143
membri și Agru din 1932 cu 73 membri.
Numărul sufletelor: 782. — R.-cat. 7. — Izr. 3.

Sâiu — Capelă de piatră din 1934. Matricule separate din 1935.


— Dela matre 5 km.
CURATOR: Gheorghe Rentea. — CANTOR: Dumitru Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 26
membri.
Numărul sufletelor: 317. — R.-cat. 801 (biserică). — Ort. 9. — Calv.
2. — Lut. 3. — Izr. 19.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1099.

10. MEDIEȘUL-AURIT — Parohie veche. Biserică de piatră din


1883, consacrată în 1929. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de
piatră. Casă cantorală de vălioage. Casă pentru crâsnic, de lemn. Edifi-
ciul școlar de vălioage. Biserica mai are o casă veche de piatră. Matricule
din 1808. — Dela sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: în loc, purtând numele Medișa.
PREOT: Rvmul IOAN TARȚIA, paroh, arhidiacon. on., șeful dis-
trictului. — PREOT II: On. IOSIF DEMIAN, iun., administrator. — CU-
RATOR: Dumitru Hendre. — CANTOR: Petru Stiopeiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 76
membri și Agru din 1931 cu 342 membri.
DISTRICTUL SEINI 75

Numărul sufletelor: 2122. — R.-cat. 51. — Calv. 251 (biserică). — Lut.


1. — Poc. 11 (casă de rugăciune în cătunul Rîturi). — Izr. 260 (sinagogă).

Dumbrava Medieșului — Capelă în școală. Matricule separa-


te din 1926. — Dela matre 9 km.
CURATOR: Gheorghe Husti. — CANTOR: Mihai Racolța.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 92
membri și Agru din 1933 cu 138 membri.
Numărul sufletelor: 829. — R.-cat. 21. — Calv. 41. — Izr. 9.

Românești — Biserică de piatră din 1871. Hramul: Sf. Dumi-


tru. Casă parohială de vălioage din 1923. Casă pentru crâsnic de vălioa-
ge din 1886. Edificiul școlar de vălioage din 1908. Matricule din 1864.
— Dela matre 2 km.
CURATOR: Ioan Huzău. — CANTOR: Ioan Ciorba.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 89
membri și Agru din 1931 cu 104 membri.
Numărul sufletelor: 640. — R.-cat. 11. — Calv. 249 (biserică). — Izr. 15.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 3691.

11. POMI — Parohie din 1750. Biserică de piatră din 1862. Hra-
mul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de vălioage din 1924. Casă
cantorală de vălioage din 1900. Edificiul școlar vechiu de vălioage. Ma-
tricule din 1793. — Dela sediul protopopesc 6 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Seini.
GARA: Borlești.
PREOT: On. ALEXANDRU BRÂNCOVEAN, paroh. — CU-
RATOR: Ioan Barbul. — CANTOR: Gheorghe Iuhas.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană cu 56 membri.
Numărul sufletelor: 1350. — R.-cat. 41. — Ort. 8. — Lut. 11. — Izr.
80 (casă de rugăciune).

12. POTĂU — Parohie din 1800. Biserică de piatră din 1875,


consacrată. Hramul: Sf. Arhangheli. Mai este o capelă de volioage din
1922 în Lunca Potăului. Casă parohială de lemn din 1875. Casă canto-
76 DISTRICTUL SEINI

rală de lemn din 1896. Casă pentru crâsnic de lemn din 1910. Matricule
din 1800. — Dela sediul protopopesc 17 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Medieșul-Aurit.
GARA: Medișa.
PREOT: On. IOAN ILIEȘ, paroh. — CURATOR: Gheorghe
Hripan. — CANTOR: Florian Naghi.
Numărul sufletelor: 1012. — R.-cat. 5. — Ort.2. — Calv. 417 (biseri-
că). — Izr. 35 (casă de rugăciune).

13. ROȘIORI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1879. Hra-


mul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de vălioage din 1898. Casă
cantorală de lemn din 1881. Edificiul școlar de vălioage din 1911. Matri-
cule din 1828. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Valea Vinului.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Seini.
GARA: Crucișor.
PREOT: M. On. IOAN SORAN, paroh, prot. onorar. — CURA-
TOR: Vasile Sabău. — CANTOR: Ioan Toma.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1928 cu 132
membri și Agru din 1931 cu 115 membri.
Numărul sufletelor: 1094. — R.-cat. 4. — Izr. 35 (casă de rugăciune).

14. SEINI — Parohie veche. Sediul districtului protopopesc cu


acelaș nume. — Biserică de piatră din 1882. Hramul: Sf. Arhangheli.
Casă parohială de vălioage din 1882. Casă cantorală, deodată și pentru
crâsnic, de vălioage, din 1882. Matricule din 1772.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. MIHAI BERINDE, paroh, prot. onorar. — CU-
RATOR: Gheorghe Bumb. — CANTOR: Ioan Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 85
membri.
Numărul sufletelor: 3164. — R.-cat. 844 (biserică). — Ort. 23. —
Calv. 802 (biserică). — Poc. 22 (casă de rugăciune). — Izr. 774 (sinagogă).
— Aconf. 10.
DISTRICTUL SEINI 77

15. SOMEȘENI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1898,


consacrată în 1935. Hramul: Sf. Vasile cel Mare. Casă parohială de vă-
lioage din 1901. Casă cantorală de lemn din 1914. Casă pentru crâsnic,
de lemn, din 1898. Edificiul școlar de vălioage din 1929. Matricule din
1820. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Apa.
PREOT: On. ALEXĂ BERINDE, paroh. — CURATOR: Dumi-
tru Anițaș. — CANTOR: Ioan Pischiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 61
membri și Agru din 1931 cu 56 membri.
Numărul sufletelor: 678. — R.-cat. 8. — Calv. 4. — Izr. 13 (casă de
rugăciune).

16. VALEA VINULUI — Parohie veche. Biserică de piatră din


1881, consacrată în 1928. Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă paro-
hială de piatră din 1894. Edificiul școlar de vălioage din 1912. Matricule
din 1829. — Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA ȘI GARA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Seini.
PREOT: M. On. VICTOR SILAGHI, paroh, prot. onorar. —
CURATOR: Gheorghe Finta. — CANTORI: Gheorghe Giurgea și
Ioan Silaghi.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1928 cu 141
membri și Agru din 1934 cu 50 membri.
Numărul sufletelor: 1218. — R.-cat. 4. — Ort. 4. — Calv. 15. — Izr.
52 (casă de rugăciune).

17. VIILE APEI — Parohie din 1924. Biserică de piatră din 1928.
Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială nu este. Matricule din 1824. —
Dela sediul protopopesc 4 km.
PLASA: Seini (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Seini.
PREOT: On. VASILE BERTALAN, paroh. — CURATOR: Ioan
Zab. — CANTOR: Laurențiu Mate.
78 DISTRICTUL SEINI

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 45


membri și Agru din 1933 cu 132 membri.
Numărul sufletelor: 386. — R.-cat. 58. — Calv. 299 ( biserică). — Un.
2. — Poc. 3. — Izr. 7.

Viile Răcșii — Dela matre 2 km.


Numărul sufletelor: 266. — Ort. 14.

Viile Orașului Nou — Capelă din 1930 în școala de stat. Hra-


mul: Bunavestire. — Dela matre 6 km.
CURATOR: Vasile Tătăran. — CANTOR: Simeon Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 62
membri și Agru din 1933 cu 30 membri.
Numărul sufletelor: 438. — R.-cat. 8. — Calv. 81. — Izr. 18.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1090.

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  17
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Case parohiale de vălioage . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Case cantorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Case pentru crâsnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 25.348

——

——

——
DISTRICTUL SILVANIA 79

7. DISTRICTUL SILVANIA
Șeful Districtului
M. On. ILIE CĂLĂUZ, paroh în Cehul-Silvaniei, prot. actual.

Notarul districtului
M. On. VASILE INDREAN, paroh în Asuajul de jos, protopop onorar.

Forul protopopesc de I instanță


PREȘEDINTE: Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: M. On. VASILE INDREAN, notarul dis-
trictului. M. On. TIT TRIFU, paroh în Mineu, prot. on., și On. IOAN
COSTE, paroh în Someș-Uileac.
ASESORI SUPLEANȚI: On. VALERIU CIURDĂREAN, paroh
în Mânău, și On. EMIL MARCHIȘ, paroh în Oarța de jos.
DEFENSOR ȘI FISC: On. Dr. VASILE CÂMPEANU, paroh în Nadiș.
NOTAR: On. VASILE MERLAȘ, paroh în Sălsig.

1. ASUAJUL DE JOS — Parohie veche, din 1750. Biserică de


piatră din 1888. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din
1902. Edificiul școlar de piatră din 1912. Matricule din 1824. — Dela
sediul protopopesc 20 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ariniș.
PREOT: M. On. VASILE INDREAN, paroh, prot. onorar. — CU-
RATOR: Ioan Bob. — CANTORI: Ioan Moga, Ștefan Șandor și Ștefan Soponar.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 109
membri și Agru din 1932 cu 80 membri.
Numărul sufletelor: 1152. — Izr. 4.

2. ASUAJUL DE SUS — Parohie veche. Biserică de piatră din


1900. Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă parohială de lemn din
1925. Edificiul școlar de piatră din 1912. Matricule din 1824. — Dela
sediul protopopesc 25 km.
80 DISTRICTUL SILVANIA

PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).


POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ariniș.
PREOT: On. AUREL DRĂGAN, paroh. — CURATOR: Andrei
Mezei. — CANTOR: Ioan Drăgan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 1607. — R.-cat. 2. — Ort. 1. — Calv. 15. — Poc.
27. — Izr. 14.

3. BĂIȚA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1886. Hramul:


Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din 1911. Edificiul școlar de
lemn din 1865. Matricule din 1824. — Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg.): Băsești.
TELEFONUL: Cehul-Silvaniei.
GARA: Ariniș.
PREOT:On.DUMITRUMERCEA,administrator.—CURATOR:
Ștefan Ghiț. — CANTOR: Ioan Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 1540. — R.-cat. 13. — Ort. 4. — Calv. 4. — Izr. 29
(casă de rugăciune).

4. BĂSEȘTI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1846. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1912. Casă cantora-
lă de lemn din 1922. Edificiul școlar de piatră din 1902. Matricule din
1831. — Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Cehul-Silvaniei.
PREOT: On. GAVRIL NAP, administrator. — CURATOR:
Gheorghe Pop. — CANTOR: Gligor Siladi.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 80 membri.
Numărul sufletelor: 1171. — Ort. 12. — Lut. 8. — Poc. 11. — Izr. 55
(casă de rugăciune).

5. BÂRSĂUL DE JOS — Parohie veche, din 1800. Biserică de


piatră din 1867, consacrată în 1908. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă paro-
DISTRICTUL SILVANIA 81

hială de lemn din 1898. Edificiu școlar de lemn din 1912. Matricule din
1831. — Dela sediul protopopesc 34 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Ariniș.
GARA: Ulmeni.
PREOT: On. SIMEON POP, paroh. — CURATOR: Longhin
Bran. — CANTOR: Longhin Drăgan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 72 membri.
Numărul sufletelor: 982. — Calv. 6. — Izr. 16.

6. BÂRSĂUL DE SUS — Parohie veche. Biserică de piatră din


1828, consacrată în 1931. Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohi-
ală de lemn din 1881. Edificiu școlar de piatră din 1911. Matricule din
1823. — Dela sediul protopopesc 36 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ariniș.
PREOT: On. VASILE BÎRLE, paroh. — CURATOR: Gavril
Gavriș. — CANTORI: Zaharie Varna și Gavril Crișan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 62 membri.
Numărul sufletelor: 1606. — Calv. 3. — Poc. 11. — Izr. 28.

7. BENESAT — Prohie veche din 1782. Biserică de piatră din


1739. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1880. Matri-
cule din 1820. — Dela sediul protopopesc 9 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Cehul-Silvaniei.
GARA: în loc, purtând numele Dr. Ioan Rațiu.
PREOT: On. ALEXANDRU DOBOCAN, paroh. — CURA-
TOR: Petru Merce. — CANTOR: George Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 14
membri și Agru din 1933 cu 40 membri.
Numărul sufletelor: 500. — R.-cat. 1. — Ort. 48. — Calv. 96 (biseri-
că). — Poc. 20. — Izr. 10.

Arduzel — Biserică de lemn din 1806. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1825. — Dela matre 11 km.
CURATOR: Vasile Tocaci. —CANTOR: Florian Sas.
82 DISTRICTUL SILVANIA

Numărul sufletelor: 86. — Calv. 500 (biserică). — Izr. 10.


Suflete gr.-catolice în matre și filie: 586.

8. BIUȘA — Parohie veche din 1782. Biserică de lemn din 1780.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială nu este. Matricule din 1824. —
Dela sediul protopopesc 5 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf): Cehul-Silvaniei.
GARA: Dr. Ioan Rațiu.
PREOT: M. On. LAURENȚIU BRAN, paroh, protopop onorar.
— CURATOR: Teodor Vălean. — CANTOR: Victor Romocea.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 74 membri.
Numărul sufletelor: 320. — R.-cat. 2. — Calv. 332 (biserică). — Poc.
18 — Izr. 4.

Horoat — Biserică de lemn din 1747. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1824. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Aurel Danciu. — CANTOR: Petru Cozma.
Numărul sufletelor: 286. — Izr. 6.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 606.

9. CEHUL-SILVANIEI — Sediu al protopopiatului Silvani-


ei. — Parohie din 1922. Biserică de piatră și casă parohială în curs de
consrucție. Matricule din 1923.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. ILIE CĂLĂUZ, paroh, șeful districtului. — CU-
RATOR: Paul Micle. — CANTOR: Victor Fălăuș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 42 membri.
Numărul sufletelor: 223. — R.-cat. 320 (biserică). — Ort. 45. — Calv. 2882
(biserică). — Lut. 7. — Un. 5. — Poc. 43 (casă de rugăciune). — Izr. 682 (sinagogă).

Ulciug — Biserică de lemn din 1820. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1824. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Vasile Horotan. — CANTOR: Ilie Iacob.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 36 membri.
Numărul sufletelor: 298. — R.-cat. 13. — Calv. 471 (biserică). — Poc.
26 (case de rugăciune). — Izr. 4.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 521.
DISTRICTUL SILVANIA 83

10. GÂRDANI — Parohie din 1828. Biserică de piatră din 1926,


consacrată în 1928. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din
1924. Edificiu școlar de lemn din 1900. Matricule din 1828. — Dela se-
diul protopopesc 23 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA: Sălsig.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Ulmeni.
PREOT: M. On. TIT BUD, paroh prot. onorar. — CURATOR:
Vasile Tânc. — CANTOR: Ioan Ardelean.
Numărul sufletelor: 1080. — R.-cat. 5. — Calv. 8. — Poc. 5. — Izr. 25.

11. GIURTELECUL HODODULUI — Parohie veche din 1779.


Biserică de piatră din 1812, care nu se mai poate folosi. Hramul: Sf. Ar-
hangheli. Capelă în școală. Casă parohială de lemn din 1860. Edificiu
școlar în ruină. Matricule din 1837. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA: Leleiu.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Cehul-Silvaniei.
PREOT: On. IZIDOR GHIURCO, administrator. — CURA-
TOR: Vasile Zoicaș. — CANTORI: Andrei Cuceu și Ioan Cosma.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1929 cu 46
membri și Agru din 1931 cu 30 membri.
Numărul sufletelor: 1519 — R.-cat. 1. — Ort. 17. — Calv. 4. — Izr. 6.

Hodod — Capelă în școală. Matricule din 1864. — Dela matre 9 km.


CURATOR: Mihai Balint. — CANTOR: Simeon Budea.
Numărul sufletelor: 108. — R.-cat. 20. — Calv. 1246 (biserică). — Lut.
675 (biserică). — Poc. 120 (casă de rugăciune). — Izr. 117 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1627.

12. MÂNĂU — Parohie din 1750. Biserică de lemn din 1835.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1860. Matricule din
1835. — Dela sediul protopopesc 22 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA: (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ulmeni.
PREOT: On. VALERIU CIURDĂREAN, paroh. — CURATOR:
Ioan Vasoc. — CANTOR: Ioan Mateșan.
84 DISTRICTUL SILVANIA

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1929 cu 22


membri și Agru din 1932 cu 78 membri.
Numărul sufletelor: 552. — R.-cat. 4. — Calv 517 (biserică). — Izr.
17. — Aconf. 19.

Tohat — Biserică de lemn din 1835. Hramul: Sf. Arhangheli. Edi-


ficiu școlar de lemn din 1895. Matricule din 1835. — Dela matre 7 km.
CURATOR: Petru Dulf. — CANTOR: Onuți Mateșan.
Numărul sufletelor: 380. — Izr. 2.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 932.

13. MINEU — Parohie din 1784. Biserică de lemn din 1784.


Hramul: Sf. Arhangheli. Biserică de piatră în edificare, cu hramul: Ador-
mirea Preacuratei. Casă parohială de vălioage din 1911. Casă cantorală
veche de lemn. Matricule din 1824. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlf.): Salațig.
TELEGRAFUL ȘI GARA: Cehul-Silvaniei.
PREOT: M. On. TIT TRIFU, paroh, prot. on. — CURATOR: Ioan
Fălăuș. — CANTORI: Victor Tihoan și Dumitru Naghiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 33
membri.
Numărul sufletelor: 613. — R.-cat. 3. — Ort. 4. — Calv. 365 (biseri-
că). — Poc 4. — Izr. 16.

Bocșița — Biserică de lemn din 1784. Hramul: Sf. Arhangheli.


Matricule din 1824. — Dela matre 7 km.
CURATOR: Ioan Orțan. — CANTOR: Simeon Misian.
Numărul sufletelor: 387. — Calv. 11.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1000.

14. MOTIȘ — Parohie din 1824. Biserică de piatră din 1810.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din 1914. Edificiu
școlar de vălioage din 1910. Matricule din 1824. — Dela sediul proto-
popesc 3 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA: (tlg. tlf.) ȘI GARA: Cehul-Silvaniei.
DISTRICTUL SILVANIA 85

PREOT: On. LAZAR GHERMAN, administrator. — CURA-


TOR: Mihai Iuhas. — CANTOR: Ioan Chiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 89
membri, Cultul preasfintei Inimi din 1931 cu 25 membri și Agru din
1932 cu 60 membri.
Numărul sufletelor: 639. — Izr. 11.

Leleiu — Biserică de lemn din 1728. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă


cantorală de vălioage din 1914. Matricule din 1828. — Dela matre 7 km.
CURATOR: Gavril Rednic. — CANTOR: Gheorghe Alexa.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 40
membri, Cultul preasfintei Inimi din 1933 cu 15 membri și Agru din
1933 cu 35 membri.
Numărul sufletelor: 193. — Calv. 925 (biserică). — Poc. 35 (casă de
rugăciune). — Izr. 30 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 832.

15. NADIȘ — Parohie din 1812. Biserică de lemn din 1730. Hra-
mul: Sf. Nicolae. Casă parohială de vălioage din 1875. Edificiu școlar de
vălioage din 1895. Matricule din 1812. — Dela sediul protopopesc 5 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Cehul-Silvaniei.
PREOT: On. Dr. VASILE CÂMPEANU, paroh. — CURATOR:
Petru Drule. — CANTOR: Alexă Chiș.
Numărul sufletelor: 781. — Izr. 10.

16. NOȚIG — Parohie veche din 1781. Biserică de lemn din


1835. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage din 1897. Ma-
tricule din 1820. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlf.): Salațig.
TELEGRAFUL: Cehul-Silvaniei.
GARA: Titu Maiorescu.
PREOT: On. EUGEN POPP, paroh. — CURATOR: Andrei
Cardoș. — CANTOR: Petru Moldovan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1935 cu 102 membri.
Numărul sufletelor: 979. — Ort. 1. — Calv. 9. — Izr. 16.
86 DISTRICTUL SILVANIA

17. OARȚA DE JOS — Parohie veche din 1780. Biserică de


piatră din 1909, consacrată. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de
lemn din 1898. Matricule din 1824. — Dela sediul protopopesc 11 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Cehul-Silvaniei.
GARA: Băsești-Ulciug.
PREOT: On. EMIL MARCHIȘ, paroh. — CURATOR: Gheor-
ghe Șandor. — CANTOR: Traian Marchiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 114
membri, Cultul preasfintei Inimi din 1934 cu 127 membri și Agru
din 1935 cu 128 membri.
Numărul sufletelor: 878. — R.-cat 1. — Ort. 5. — Calv. 1. — Izr. 25.

18. OARȚA DE SUS — Parohie veche. Biserică de piatră din 1894.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială nu este. Edificiu școlar de vălioage
din 1911. Matricule din 1838. — Dela sediul protopopesc 16 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Cehul-Silvaniei.
GARA: Băsești-Ulciug.
PREOT: On. POMPEIU PODINA, paroh. — CURATOR: Ioan
Andreicuțiu. — CANTOR: Ioan Mureșan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 45
membri.
Numărul sufletelor: 831. — Poc. 44. — Izr. 16.

Orțița — Biserică de lemn din 1829. Hramul: Nașterea Preacu-


ratei. Matricule din 1823. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Ioan Horincar. — CANTOR: Ioan Zaharie.
Numărul sufletelor: 397. — Izr. 3.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1228.

19. ODEȘTI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1828.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casa parohială de piatră din 1910. Casă can-
torală de lemn din 1881. Matricule din 1827. — Dela sediul proto-
popesc 17 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
DISTRICTUL SILVANIA 87

POȘTA: Băsești.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Cehul-Silvaniei.
GARA: Băsești-Ulciug.
PREOT: On. MIHAI ȘEREȘ, administrator. — CURATOR: Va-
sile Sălăjan. — CANTOR: Vasile Țârle.
Numărul sufletelor: 845. — Ort. 2. — Izr. 14.

20. SALAȚIG — Parohie veche. Biserică de lemn, cam din


1700. Hramul: Sf Arhangheli. Casă parohială nu este. Matricule
din 1854. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlf.): în loc.
TELEGRAFUL ȘI GARA: Cehul-Silvaniei.
PREOT: On. CORNELIU BUCȘA, paroh. — CURATOR:
Gheorghe Cuceuan. — CANTOR: Gheorghe Savă.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 17 membri.
Numărul sufletelor: 311. — R.-cat. 17. — Ort. 2. — Calv. 171 (biseri-
că). — Un. 1. — Izr. 9.

Bulgari — Reședința parohiei. Biserică de lemn din 1486. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1879. Matricule din
1858. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Teodor Lung. — CANTOR: Vasile Lung.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1933 cu 27 membri.
Numărul sufletelor: 400. — Ort. 4. — Poc. 6. — Izr. 2.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 711.

21. SĂLSIG — Parohie veche. Biserică de piatră din 1890. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1931. Edificiu școlar de
piatră din 1911. Matricule din 1824. — Dela sediul protopopesc 24 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlf.): în loc.
TELEGRAFUL ȘI GARA: Ulmeni.
PREOT: On. VASILE MERLAȘ, paroh. — CURATOR: Ștefan
Maghiari. — CANTOR: Ioan Dulf.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 35
membri și Agru din 1930 cu 50 membri.
88 DISTRICTUL SILVANIA

Numărul sufletelor: 1386. — R.-cat. 11 (capelă). — Ort. 2. — Calv.


10. — Poc. 35 (casă de rugăciune). — Izr. 35 (casă de rugăciune).

22. SOMEȘ-UILEAC — Parohie veche. Biserică de lemn din


1709. Hramul: Sf. Arhangheli. Biserică nouă de piatră în edificare.
Casă parohială de lemn din 1820. Edificiu școlar de lemn din
1890. Matricule din 1820. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.): Cehul-Silvaniei.
GARA: Ulmeni.
PREOT: On. IOAN COSTE, paroh. — CURATOR: Vasile Oros.
— CANTOR: Augustin Păcurar.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 25
membri.
Numărul sufletelor: 843. — R.-cat. 1. — Ort. 1. — Calv. 24 (biserică).
— Izr. 17.

Vicea — Biserică de lemn din 1864. Hramul: Sf. Arhangheli. Edi-


ficiu școlar de lemn din 1895. Matricule din 1858. — Dela matre 1 km.
CURATOR: Grigore Șarandi. — CANTOR: Arsinte Cone.
Numărul sufletelor: 329. — Calv. 2.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1172.

23. STREMȚ — Parohie veche. Biserică de piatră din 1890. Hra-


mul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă parohială de lemn din 1913. Matri-
cule din 1858. — Dela sediul protopopesc 16 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA: Băsești.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Cehul-Silvaniei.
GARA: Băsești-Ulciug.
PREOT: On. VASILE JUDE, administrator. — CURATOR: Va-
sile Ardelean. — CANTOR: Aurel Aghireșan.
Numărul sufletelor: 673. — Poc. 51 (casă de rugăciune). — Izr. 8.

Săliște — Biserică de lemn din 1899, consacrată în 1900. Hra-


mul: Sf. Nicolae. Matricule din 1840. — Dela matre 3 km.
DISTRICTUL SILVANIA 89

CURATOR: Andrei Lung. — CANTOR: Nuț Bretan.


Numărul sufletelor: 327. — Poc. 19 (casă de rugăciune). — Izr. 7.
Suflete gr. -catolice în matre și filie: 1000.

24. TĂMĂȘEȘTI — Parohie din 1824. Biserică de piatră din


1912. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1928. Casă
cantorală de lemn din 1886. Matricule din 1824. — Dela sediul proto-
popesc 14 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA: Băsești.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Ariniș.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Vasile Oșan. — CANTOR:
Ioan Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 82
membri.
Numărul sufletelor: 846. — Poc. 18. — Izr. 15.

25. URMINIȘ — Parohie veche din 1700. Biserică de piatră din


1912. Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă parohială de lemn, neter-
minată. Matricule din 1881. — Dela sediul protopopesc 20 km.
PLASA: Cehul-Silvaniei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ariniș
PREOT: On. IOAN BANCOȘ, paroh. — CURATOR: Petru
Bancoș. — CANTORI: Samson Bancoș și Petru Bancoș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 200
membri.
Numărul sufletelor: 625. — Izr. 8.

Ariniș — Biserică veche de lemn. Hramul: Sf. Arhangheli. Bise-


rică nouă de piatră din 1930. Hramul: Adormirea Preacuratei. Matricule
din 1840. — Dela matre 5 km.
CURATOR: Gheorghe Sabo. — CANTOR: Ioan Vele.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 181
membri.
Numărul sufletelor: 615. — Calv. 85 (biserică). — Izr. 55 (casă de ru-
găciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1240.
90 DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  25
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Case parohiale de vălioage . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Case cantorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 26.308


——

——

——

8. DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI
Șeful districtului
M. On. GHEORGHE ANDERCO, paroh în Bixad, protopop actual.

Notarul districtului
On. Dr. GHEORGHE COMAN, paroh în Vama.

Forul protopopesc de I instanță


PREȘEDINTE: Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: Rvmul CECIL DEMIAN, paroh în
Negrești, protopop emerit, arhidiacon onorar, Rvmul IOAN DOBOȘI,
paroh în Gherța Mică, protopop emerit, arhid. on., Rvmul IOSIF DE-
MIAN sen., paroh în Călinești, arhid. on. și M. On. TIT POP, paroh în
Bătarciu, prot. on.
ASESOR SUPLEANT: M. On. TIT DEMIAN, paroh în Trip,
protopop onorar.
DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI 91

DEFENSOR: M. On. ADRIAN LUPAN, paroh în Tarna-Mare,


protopop onorar.
FISC: On. Dr. GHEORGHE COMAN, paroh în Vama.
NOTAR: On. OVIDIU L. LUPAN, paroh în Gherța-Mare.

PAROHIILE
1. BĂTARCIU — Parohie veche. Biserică de piatră din 1885.
Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de lemn din 1852. Casă
cantorală de lemn din 1935. Mai este o casă de lemn din 1904. Edificiu
școlar de vălioage din 1900. Matricule din 1852. — Dela sediul proto-
popesc 34 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Halmeu.
PREOT: M. On. TIT POP, paroh, prot. on. — CURATOR: Va-
sile Racșan. — CANTOR: Nicoară Lucuț.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Cultul preasfintei Inimi din 1932 cu
21 membri.
Numărul sufletelor: 1399. — R.-cat. 260 (capelă). — Ort. 4. — Calv.
43. — Poc. 17. — Izr. 200 (casă de rugăciune).

Tămășeni — Dela matre 3 km.


Numărul sufletelor: 12. — Calv. 455 (biserică). — Izr. 63 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1411.

2. BIXAD — Parohie veche. Biserică de piatră din 1883. Hra-


mul: Nașterea Preacuratei. La Mănăstirea situată pe teritoriul parohi-
ei este o biserică de piatră din 1700, cu hramul: Sf. Apostoli Petru și
Pavel și o capelă. Casă parohială de piatră din 1850. Edificiu școlar de
piatră din 1913. Locuință învățătorească de lemn din 1909. Matricule
din 1788. — Dela sediul protopopesc 8 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Baia-Bixad.
GARA: în loc.
PREOT: M. On. GHEORGHE ANDERCO paroh, șeful distric-
tului. — PREOT II: On. ALEXANDRU ERDÖȘ. — CURATOR: Teo-
dor Pop. — CANTOR: Vasile Bocșa.
92 DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Cultul preasfintei Inimi din 1926 cu


96 membri și Agru din 1934 cu 520 membri.
Numărul sufletelor: 2129. —R.-cat. 10. — Izr. 102 (casă de rugăciune).

3. BOINEȘTI — Parohie din 1826. Biserică de piatră din 1908. Hra-


mul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de lemn din 1926. Edificiu școlar
de lemn din 1906. Matricule din 1826. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Baia-Bixad.
GARA: Bixad.
PREOT: On. VASILE COCHINA, administrator. — CURA-
TOR: Ioan Mic. — CANTORI: Vasile Zelea și Dumitru Zelea.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 32
membri.
Numărul sufletelor: 1016. — R.-cat. 67. — Izr. 17.

4. CĂLINEȘTI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1894.


Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1903. Casă
cantorală de lemn din 1892. Matricule din 1824. — Dela sediul proto-
popesc 11 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Orașul-Nou.
PREOT: Rvmul IOSIF DEMIAN sen., paroh, arhid. onorar. —
CURATOR: Vasile Buda. — CANTOR: Ioan Coltan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 315
membri.
Numărul sufletelor: 1930. — R.-cat. 19. — Ort. 6. — Calv. 8. — Izr.
175 (casă de rugăciune).

5. CĂMĂRZANA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1812,


consacrată în 1912. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din
1850. Casă cantorală de lemn din 1928. Matricule din 1787. — Dela
sediul protopopesc 22 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): Baia-Bixad.
GARA: Bixad.
PREOT: On. GAVRIL ARDELEAN, administrator. — CURA-
TOR: Alexă Ciorba. — CANTOR: Grigore Silaghi.
DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI 93

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 50


membri.
Numărul sufletelor: 2060. — Ort. 470 (capelă). — Lut. 1. — Poc. 32
(casă de rugăciune). — Izr. 200 (casă de rugăciune).

6. CERTEZE — Parohie din 1770. Biserică de piatră din 1837.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1859. Edificiu
școlar împreună cu casă cantorală de vălioage din 1911. Matricule din
1791. — Dela sediul protopopesc 6 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Negrești.
GARA: General Drăgălina.
PREOT: On. AUGUSTIN SORAN, paroh. — CURATOR: Vasi-
le Ciorba. — CANTOR: Teodor Ciorba.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1931 cu 29
membri.
Numărul sufletelor: 2238. — R.-cat. 310 (capelă). — Ort. 7. — Calv.
1. — Poc. 23. — Izr. 267 (casă de rugăciune).

7. COMLĂUȘA — Parohie din 1929. Biserică de piatră din 1880.


Hramul: Sf. Ilie. Casă parohială de lemn din 1926. Edificiu școlar, împre-
ună cu casă cantorală, de lemn din 1870. Matricule din 1858. — Dela
sediul protopopesc 37 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Halmeu.
PREOT: On. CORIOLAN DRAGOMIR, administrator. — CU-
RATOR: Ioan Mândruț. — CANTOR: Nichita Onica.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 58
membri.
Numărul sufletelor: 874. — R.-cat. 19. — Izr. 126 (casă de rugăciune).

8. GHERȚA-MARE — Parohie veche. Biserică de piatră din


1893. Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de lemn din
1880. Casă cantorală de vălioage din 1910. Matricule din 1805. — Dela
sediul protopopesc 26 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
94 DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI

POȘTA: Turulung.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Halmeu.
PREOT: On. OVIDIU L. LUPAN, paroh. — CURATOR: Grigo-
re Coțan. — CANTOR: Ioan Marița.
Numărul sufletelor: 965. — Izr. 45.

9. GHERȚA-MICĂ — Parohie veche. Biserică de piatră din 1873.


Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1853. Casă
cantorală de lemn din 1903. Matricule din 1799. — Dela sediul protopo-
pesc 20 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Turulung.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Halmeu.
PREOT: Rvmul IOAN DOBOȘI, paroh, protopop emerit, arhid.
on. — CURATOR: Vasile Sfîrcoc. — CANTOR: Mihai Finta.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 63 membri.
Numărul sufletelor: 1882. — R.-cat. 5. — Ort. 3. — Calv. 11. — Izr.
57 (casă de rugăciune).

10. LECHINȚA — Parohie veche. Biserică de lemn din 1604.


Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de lemn din 1860. Edifi-
ciu școlar de vălioage din 1911. Matricule din 1826. — Dela sediul pro-
topopesc 13 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Orașul-Nou.
PREOT: On. VASILE ERDÖȘ, paroh. — CURATOR: Vasile
Fusle. — CANTOR: Mihai Ciorcaș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 39
membri.
Numărul sufletelor: 686. — Izr. 41.

11. MOIȘENI — Parohie din 1900. Biserică de piatră din 1858.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1900. Matricule din
1847. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA: Certeze.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Negrești.
GARA: General Drăgălina.
DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI 95

PREOT: On. ANDREIU BERINDE, administrator. — CURA-


TOR: Grigore Finta. — CANTOR: Gheorghe Pop.
Numărul sufletelor: 850. — Izr. 3.

Huta Certezelor — Dela matre 2 km.


Numărul sufletelor: 120. — R.-cat. 80. — Izr. 8.

Huta din Deal — Dela matre 14 km.


Numărul sufletelor: 140. — R-cat. 120. — Calv. 16. — Izr. 8.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1110.

12 NEGREȘTI — Sediu al districtului protopopesc Țara-Oașului.


— Parohie veche. Biserică de piatră din 1851. Hramul: Nașterea Prea-
curatei. Casă parohială de piatră din 1870. Casă cantorală de lemn din
1915. Biserica mai are alte 5 case, una de vălioage, patru de lemn, din anii
1860—1932. — Matricule din 1800.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: în loc, purtând numele General Drăgălina.
PREOT: Rvmul CECIL DEMIAN, paroh, protopop emerit, arhi-
diacon on. — CURATOR: Ioan Talpoș. — CANTOR: Ioan Cicio.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 250
membri și Cultul preasfintei Inimi din 1930 cu 85 membri.
Numărul sufletelor: 3480.— R.-cat. 160 (biserică). — Ort. 15. — Calv.
165. — Poc. 7. — Izr. 484 (sinagogă).

13. PRILOG — Parohie veche. Biserică de piatră din 1850. Hra-


mul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de vălioage din 1852. Edificiu
școlar de lemn din 1907. Matricule din 1832. — Dela sediul protopo-
pesc 14 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg.): Vama.
TELEFONUL ȘI GARA: Orașul-Nou.
PREOT: On. TIT BORCA, administrator. — CURATOR: Ghe-
orghe Finta. — CANTOR: Gheorghe Neamț.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 91
membri.
Numărul sufletelor: 918. — R.-cat. 7. — Calv. 16. — Izr. 13.
96 DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI

Orașul-Nou — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 49. — R.-cat. 19. — Calv 1841 (biserică). — Poc.
29 (casă de rugăciune). — Izr. 303 (sinagogă).

Remetea Oașului — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 52. — R.-cat. 2. — Calv. 823 (biserică) — Izr. 22.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1019.

14. RACȘA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1860. Hra-


mul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1860. Casă
cantorală de piatră din 1891. Matricule din 1802. — Dela sediul proto-
popesc 15 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Orașul-Nou.
PREOT: M. On. IOAN ANDRON, paroh, prot. onorar. — CU-
RATOR: Iacob Sabou. — CANTOR: Ioan Feier.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1925 cu 120
membri și Cultul preasfintei Inimi din 1929 cu 52 membri.
Numărul sufletelor: 1471. — R.-cat. 1. — Izr. 20.

15. TARNA-MARE — Parohie veche. Biserică de piatră din 1898.


Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1898. Ma-
tricule din 1848. — Dela sediul protopopesc 43 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Halmeu.
PREOT: M. On. ADRIAN LUPAN, paroh, prot. on. — CURA-
TOR: Vasile Molnar. — CANTOR: Petru Bordac.
Numărul sufletelor: 1063. — R.-cat. 285 (biserică). — Ort. 10. — Calv.
148 (oratoriu). — Poc. 5. — Izr. 425 (casă de rugăciune).

Bocicău — Biserică de piatră din 1898. Hramul: Sf. Arhangheli.


Edificiu școlar de vălioage din 1900. Matricule comune cu cele din ma-
tre. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Mihai Lupoida. — CANTOR: Victor Paul.
Numărul sufletelor: 481. — Izr. 7.
DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI 97

Valea-Seacă — Biserică de piatră din 1898. Hramul: Nașterea


Preacuratei. Edificiu școlar de lemn din 1900. Matricule comune cu cele
din matre. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Pavel Ileașcău. — CANTOR: Mihai Rus.
Numărul sufletelor: 1029. — Ort. 2. — Poc. 36. — Izr. 72 (casă de rugăciune).

Văgaș — Biserică de lemn din 1922. Hramul: Cuv. Paraschiva.


Matricule comune cu cele din matre. — Dela matre 6 km.
CURATOR: Andrei Danco. — CANTOR: Gheorghe Hrupca.
Numărul sufletelor: 412.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 2985.

16. TÂRSOLȚ — Parohie veche. Biserică de piatră din 1904, con-


sacrată în acelaș an. Hramul: Sf. Dumitru. Casă parohială de piatră din
1860. Edificiu școlar de lemn din 1904. Matricule din 1795. — Dela se-
diul protopopesc 16 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Bixad.
PREOT: M. On. EUGEN DREDEANU, paroh, prot. onorar. —
CURATOR: Ioan Piț. — CANTOR: Ștefan Doroș.
Numărul sufletelor: 1680. — Izr. 137 (casă de rugăciune).

Aliceni — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 199.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1879.

17. TRIP — Parohie veche. Biserică de piatră din 1866. Hramul:


Adormirea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1868. Edificiu
școlar de vălioage din 1910. Matricule din 1797. — Dela sediul proto-
popesc 8 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Baia-Bixad.
PREOT: M. On. TIT DEMIAN, paroh, prot. on. — CURATOR:
Grigore Tătar. — CANTOR: Ioan Cardoș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 58
membri.
Numărul sufletelor: 1057. — Poc. 4. — Izr. 16.
98 DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI

Baia-Bixad — Dela matre 1 km.


Numărul sufletelor: 138. — R.-cat. 32. — Calv. 26. — Izr. 138 (casă
de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1195.

18. TUR — Parohie veche. Biserică de piatră din 1850. Hra-


mul: Sf. Dumitru. Casă parohială de piatră din 1875. Edificiu școlar
de vălioage din 1910. Casă cantorală de piatră din 1870. Casă pentru
crâsnic, de lemn, din 1919. Matricule din 1806. — Dela sediul pro-
topopesc 4 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg.): Vama.
TELEFONUL: Negrești.
GARA: General Drăgălina.
PREOT: On. LIVIU BÎRLEA, administrator. — CURATOR: Va-
sile Stan. — CANTOR: Mihai Drăguș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 43 membri.
Numărul sufletelor: 999. — R.-cat. 13. — Ort. 4. — Lut. 1. — Poc.
1. — Izr. 12.

19. TURȚ — Parohie din 1788. Biserică de piatră din 1840, con-
sacrată în 1841. Hramul: Sf. Arhangheli. Două case parohiale, una de
piatră din 1870 și una de lemn din 1870. Edificiu școlar de vălioage din
1901. Casă cantorală de lemn din 1929. Matricule din 1788. — Dela
sediul protopopesc 27 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL, TELEFONUL ȘI GARA: Halmeu.
PREOT: M. On. IOAN HOTEA, paroh, prot. on. — PREOT II:
On. CORNEL HOTEA, administrator. — CURATOR: Grigore Feier.
— CANTORI: Vasile Catalan și Dumitru Bîrle.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 50
membri și Agru din 1934 cu 147 membri.
Numărul sufletelor: 3423. — R.-cat. 78 (capelă). — Calv. 18. — Izr.
384 (casă de rugăciune).
DISTRICTUL ȚARA-OAȘULUI 99

20. VAMA — Parohie din 1785. Biserică de piatră din 1848. Hra-
mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1880. Casă cantora-
lă de lemn din 1860. Casă pentru crâsnic, de lemn, din 1890. Edificiu
școlar de vălioage din 1911. Matricule din 1816. — Dela sediul proto-
popesc 4 km.
PLASA: Oaș (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg.) ȘI GARA: în loc.
TELEFONUL: Negrești.
PREOT: On. Dr. GHEORGHE COMAN, paroh, — CURA-
TOR: Teodor Molnar. — CANTOR: Mihai Contră.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 115
membri.
Numărul sufletelor: 1565. — R.-cat. 12. — Ort. 4 (capelă). — Calv.
681 (biserică). — Lut. 3. — Poc. 8. (casă de rugăciune). — Izr. 250 (casă de
rugăciune).

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  20
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Case parohiale de vălioage . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Case cantorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Case pentru crâsnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 34.317


——

——

——
100 DISTRICTUL IZA

VICARIATUL MARAMUREȘULUI
Vicar foraneu episcopesc:
Rvmul ȘTEFAN POPP, paroh în Sighet I, protopopul
districtului Sighet, arhidiacon onorar.

9. DISTRICTUL IZA
Șeful districtului
M. On. GHEORGHE COSMA, paroh în Dragomirești, adminis-
trator protopopesc, protopop onorar.
Notarul districtului
On. IOAN GĂZDAC, paroh în Săcel.
Forul protopopesc de I instanță
ASESORI ORDINARI: On. VASILE DUNCA, paroh în Cuhea, On.
IOAN BÂRSAN, administrator în Poeni, On. PETRU VLAD, paroh în Săliștea
de sus II. și On. GHEORGHE PETROVAY, administrator în Bocicoel.
ASESORI SUPLEANȚI: On. GHEORGHE GERMAN, adminis-
trator în Botiza și On. IOSIF TĂMÂIAN, administrator în Săliștea de sus I.
DEFENSOR: On. LAZAR SÂNGEORZAN, paroh în Rozavlea.
NOTAR: On. VASILE MĂRIEȘ, administrator în Strâmtura.

PAROHIILE
1. BOCICOEL — Parohie veche. Biserică de piatră din 1890.
Hramul: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de lemn din 1910. Edifi-
ciu școlar de lemn din 1910. Mai este o casă de lemn din 1910. Matricule
din 1808. — Dela sediul protopopesc 9 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlf.): Cuhea.
TELEGRAFUL: Dragomirești.
GARA: Vișeul de jos.
DISTRICTUL IZA 101

PREOT: On. GHEORGHE PETROVAY, administrator. — CU-


RATOR: Grigore Dumitrean. — CANTOR: Vasile Botiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1924 cu 22
membri, Agru din 1932 cu 39 membri și Cultul preasfntei Inimi din
1934 cu 39 membri.
Numărul sufletelor: 1330. — Poc. 5. — Izr. 53 (casă de rugăciune).

2. BOTIZA — Parohie veche. Biserică de lemn din 1827. Hra-


mul: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de lemn din 1919. Edificiu
școlar de piatră din 1857. Matricule din 1827. — Dela sediul protopo-
pesc 17 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Rozavlea.
GARA: Vișeul de jos.
PREOT: On. GHEORGHE GERMAN, administrator. — CU-
RATOR: Vasile Moș. — CANTORI: Ioan Trifoi și Vasile Sidău.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1934 cu 53 membri.
Numărul sufletelor: 1956. — R.-cat. 1. — Ort. 2. — Poc. 1. — Izr. 124
(casă de rugăciune).

3. CUHEA — Parohie veche. Biserică de lemn din 1718, consacrată în


1913. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de lemn din 1830. Edificiu școlar de
lemn din 1912. Matricule din 1790. — Dela sediul protopopesc 3 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlf.): în loc.
TELEGRAFUL: Dragomirești.
GARA: Vișeul de jos.
PREOT: On. VASILE DUNCA, paroh. — CURATOR: Ioan
Buftea. — CANTOR: Ștefan Mariș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1925 cu 96
membri, Agru din 1930 cu 56 membri și Cultul preasfintei Inimi
din 1931 cu 96 membri.
Numărul sufletelor: 1794. — Ort. 198 (biserică). — Poc. 26. — Izr.
322 (casă de rugăciune).

4. DRAGOMIREȘTI — Sediul districtului protopopesc Iza.


— Parohie veche, din 1722. Biserică de piatră din 1912, consacrată în
1922. Hramul: Adormirea Preacuratei. O biserică de lemn din 1722,
102 DISTRICTUL IZA

cu acelaș hram, a fost donată Satului românesc aranjat la București


de Fundația culturală “Princepele Carol”. Casă parohială de lemn din
1916. Mai este o casă veche de lemn. Matricule din 1806.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Vișeul de jos.
PREOT: M. On. GHEORGHE COSMA, paroh, șeful districtu-
lui. — CURATOR: Grigore Țicală. — CANTOR: Vasile Mariș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1929 cu 85
membri și Agru din 1930 cu 75 membri.
Numărul sufletelor: 2243. — R.-cat. 54. — Ort. 281 (biserică). —
Calv. 2. — Lut. 3. — Poc. 21. — Izr. 833 (sinagogă). — Aconf. 6.

5. GLOD — Parohie veche din 1800. Biserică de lemn cam din


1700. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială veche de lemn. Edificiu școlar
de piatră din 1894. Matricule din 1807. — Dela sediul protopopesc 26 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Strâmtura.
GARA: Sighet.
PREOT: On. GRIGORE POP, administrator. — CURATOR:
Ioan Cantor. — CANTOR: Petru Cantor.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1935 cu 223 membri.
Numărul sufletelor: 879. — Poc. 4. — Izr. 275 (casă de rugăciune).

Slătioara — Biserică de piatră din 1908. Hramul: Cuvioasa Paraschi-


va. Edificiu școlar vechiu de lemn. Matricule din 1807. — Dela matre 3 km.
CURATOR: Vasile Bodea. — CANTOR: Nicolae Roman.
Numărul sufletelor: 672. — Poc. 24. — Izr. 112 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1551.

6. IEUD — Parohie veche. Biserica din Deal de lemn din 1364;


biserica din Șes de lemn din 1717. Hramul ambelor: Nașterea Preacu-
ratei. Două case parohiale de piatră din 1884 și 1935. Edificiu școlar de
piatră din 1875. Matricole din 1787. — Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
DISTRICTUL IZA 103

POȘTA (tlf.): Cuhea.


TELEGRAFUL: Dragomirești.
GARA: Vișeul de jos.
PREOT I: Vacant. — PREOT II: On. FLORIAN SABOU, admi-
nistrator. — CURATOR: Vasile Gorzo. — CANTORI: Gavril Florea și
Irimie Bizău.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1927 cu 163
membri și Cultul preasfintei Inimi din 1930 cu 160 membri.
Numărul sufletelor: 2619. — R.-cat. 2. — Calv. 1. — Izr. 283 (casă de
rugăciune).

7. POIENI — Parohie veche. Biserică de lemn din 1602, con-


sacrată în anul 1913. Hramul: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de
lemn din 1888. Edificiu școlar de lemn din 1886. Matricule din 1827.
— Dela sediul protopopesc 19 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlf. tlf.): Rozavlea.
GARA: Leordina.
PREOT: On. IOAN BÂRSAN, administrator. — CURATOR:
Ioan Petreuș. — CANTOR: Gheorhe Tomșa.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 416 membri.
Numărul sufletelor: 1058. — Izr. 186 (casă de rugăciune).

8. ROZAVLEA — Parohie veche. Biserică de lemn din 1717,


consacrată în 1723. Hramul: Nașterea Preacuratei. Biserică nouă de pia-
tră în construcție. Casă parohială de lemn din 1919. Matricule din 1789.
— Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Leordina.
PREOT: On. LAZAR SÂNGEORZAN, paroh. — CURATOR:
Gheorghe Belea. — CANTORI: Dumitru Brumar și Gheorghe Brumar.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1933 cu 102
membri.
Numărul sufletelor: 2539. — Poc. 38. — Izr. 803 (sinagogă).
104 DISTRICTUL IZA

9. SĂCEL — Parohie veche. Biserică de piatră din 1900, con-


sacrată în 1912. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din
1915. Edificiu școlar de lemn din 1911. Matricule din 1838. — Dela se-
diul protopopesc 11 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Moiseiu.
PREOT: On. IOAN GĂZDAC, paroh. — CURATOR: Mihai
Grad. — CANTOR: Alexa Mihali.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 62 membri.
Numărul sufletelor: 2018. — Ort. 990 (biserică). — Calv. 4. — Izr.
692 (2 case de rugăciune).

10. SĂLIȘTEA DE SUS I — Parohie veche. Biserică de lemn din


1722. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de lemn din 1900. Edificiul școlar
de piatră din 1909. Matricule din 1790. — Dela sediul protopopesc 5 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Dragomirești.
GARA: Moiseiu.
PREOT: On. IOSIF TĂMÂIAN, administrator. — CURATOR:
Grigore Vlad. — CANTOR: Dumitru Chiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 40
membri și Agru din 1933 cu 28 membri.
Numărul sufletelor: 1736. — R.-cat. 4. — Poc. 34. — Izr. 134.

11. SĂLIȘTEA DE SUS II — Parohie veche. Biserică de lemn


din 1680. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de lemn din 1910. Matri-
cule din 1707. — Dela sediul protopopesc 5 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Dragomirești.
GARA: Moiseiu.
PREOT: On. PETRU VLAD, paroh — CURATOR: Gheorghe
Iuga. — CANTOR: Dumitru Lupu Grad.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1930 cu 38
membri și Agru din 1933 cu 32 membri.
Numărul sufletelor: 1753. — R.-cat. 10. — Poc. 30 (casă de rugăciu-
ne). — Izr. 286 (casă de rugăciune).
DISTRICTUL IZA 105

12. ȘIEU — Parohie veche. Biserică de lemn din 1760. Hramul:


Nașterea Preacuratei. Casă parohială de lemn din 1911. Matricule din
1808. — Dela sediul protopopesc 8 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Rozavlea.
GARA: Leordina.
PREOT: On. VASILE VLAD, administrator. — CURATOR: Va-
sile Dunca. — CANTORI: Ioan Petreuș și Vasile Saplonțai.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Cultul preasfintei Inimi din 1928 cu
75 membri.
Numărul sufletelor: 1550. — Poc. 4. — Izr. 300 (casă de rugăciune).

13. STRÂMTURA — Parohie veche. Biserică de lemn din 1771,


conascrată în 1885. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din
1894. Edificiul școlar de piatră din 1896. Matricule din 1814. — Dela
sediul protopopesc 18 km.
PLASA: Iza (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Sighet.
PREOT: On. VASILE MĂRIEȘ, administrator — CURATOR:
Ioan Hârb. — CANTOR: Nicolae Marchiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 100
membri și Agru din 1935 cu 107 membri.
Numărul sufletelor: 3266. — R.-cat. 4. — Ort. 23. — Izr. 362 (casă de
rugăciune).

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  13
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 25.413

——

——

——
106 DISTRICTUL SIGHET

10. DISTRICTUL SIGHET


Șeful districtului
Rvmul ȘTEFAN POPP, vicarul foraneu episcopesc.

Notarul districtului
M. On. DARIU VLAD, paroh în Sighet II, prot. onorar.

Forul protopopesc de I instanță


PREȘEDINTE: Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: M. On. SIMEON BALYA, paroh în
Săpânța, prot. onorar, M. On. NICOLAE DOROȘ, paroh în Sat-Șugatag,
prot. onorar, M. On. MIHAI HOTEA, paroh în Bârsana, prot. onorar și
M. On. GHEORGHE GOIA, paroh în Vad, prot. onorar.
ASESORI SUPLEANȚI: On. MIHAI REDNIC, paroh în
Crăcești și On. IULIU ARDELEAN, paroh în Iapa.
DEFENSOR: M. On. DARIU VLAD, notarul districtului.
FISC: On. IOAN DUNCA, administrator în Berbești.
NOTAR: M. On. TITU BERINDE, paroh în Sighet III, protopop
onorar.

PAROHIILE
1. BÂRSANA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1881, con-
sacrată în 1913. Hramul: Sf. Arhangheli. Mai este o biserică de lemn din
1720, cu hramul: Intrarea în Biserică. Casă parohială de piatră din 1886.
Edificiu școlar de lemn din 1881. Matricule din 1775. — Dela sediul
protopopesc 20 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Sighet.
PREOT: M. On. MIHAI HOTEA, paroh, prot. onorar. — CU-
RATOR: Vasile Bârsan. — CANTOR: Gheorghe Habagău.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 136 membri.
Numărul sufletelor: 3331. — R.-cat. 20. — Ort. 7. — Poc. 30. — Izr.
452 (2 case de rugăciune).
DISTRICTUL SIGHET 107

2. BERBEȘTI — Parohie din 1758. Biserică de piatră din 1914.


Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1894. Matri-
cule din 1837. — Dela sediul protopopesc 10 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. IOAN DUNCA, administrator. — CURATOR:
Vasile Codrea. — CANTOR: Petru Ardelean.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Cultul preasfintei Inimi din 1932 cu
21 membri și Reuniune mariană din 1935 cu 27 membri.
Numărul sufletelor: 1892. — R.-cat. 3. — Ort. 9. — Calv. 3. — Poc.
14. — Izr. 574 (casă de rugăciune).

3. BREB — Parohie veche. Biserică de lemn, de prin veacul


XVI. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din 1903. Edifi-
ciu școlar de piatră din 1912. Matricule din 1790. — Dela sediul pro-
topopesc 26 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ocna-Șugatag.
PREOT: On. GHEORGHE IURKA, paroh. — CURATOR: Ioan
Bud. — CANTOR: Gheorghe Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 84 membri și Cul-
tul preasfintei Inimi din 1932 cu 44 membri.
Numărul sufletelor: 1544. — Ort. 2. — Izr. 148 (casă de rugăciune).

4. BUDEȘTI — Parohie veche din 1643. Biserică de lemn din


1586. Hramul: Sf. Nicolae. Este și o a doua biserică, tot de lemn,
din 1643, cu acelaș hram. Casă parohială de lemn din 1860. Edificiu
școlar de lemn din 1870. Matricule din 1812. — Dela sediul proto-
popesc 28 km.
PLASA: ȘUGATAG (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ocna-Șugatag.
PREOT: On. PETRU PERȘE, administrator. — CURATOR:
Gheorghe Chindriș. — CANTOR: Ioan Beserman.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 108 membri.
Numărul sufletelor: 2369. — R.-cat. 9. — Ort. 6. — Calv. 2. — Poc. 4.
— Izr. 406 (2 case de rugăciune).
108 DISTRICTUL SIGHET

Jereapăn (Baia-Totoș) — Biserică de lemn din 1912. Hramul:


Adormirea Preacuratei. — Dela matre 7 km.
CANTOR: Ioan Bud.
Numărul sufletelor: 48. — R.-cat. 52. — Ort. 18.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 2417.

5. CĂLINEȘTI — Parohie veche. Biserică de lemn din 1748, con-


sacrată în 1749. Hramul: Nașterea Preacuratei. Este și o a doua biserică,
tot de lemn, din 1700, cu hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de piatră
din 1870. Edificiu școlar de lemn din 1858. Matricule din 1790. — Dela
sediul protopopesc 18 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ocna-Șugatag.
PREOT: On. CORNEL BĂLAN, administrator. — CURATOR:
Mihai Șerba. — CANTOR: Gheorghe Pop.
Numărul sufletelor: 1799. — Izr. 143 (casă de rugăciune).

6. CRĂCEȘTI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1899, con-


sacrată în 1900. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din
1877. Edificiu școlar de piatră din 1888. Matricule din 1818. — Dela
sediul protopopesc 25 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ocna-Șugatag.
PREOT: On. MIHAI REDNIC, paroh. — CURATOR: Cozma
Tupița. — CANTOR: Petru Popoviciu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 83 membri și Re-
uniune mariană din 1932 cu 49 membri.
Numărul sufletelor: 1156. — Poc. 8. — Izr. 86 (casă de rugăciune).

7. DESEȘTI — Parohie veche. Biserică de lemn din 1717, con-


sacrată în 1925. Hramul: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de piatră
din 1850. Edificiu școlar de lemn. Matricule din 1838. — Dela sediul
protopopesc 24 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ocna-Șugatag.
PREOT: On. EUGEN DRAGOȘ, administrator. — CURATOR:
Gheorghe Baiaș. — CANTOR: Ioan Pop.
DISTRICTUL SIGHET 109

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 60


membri.
Numărul sufletelor: 1141. — R.-cat. 11. — Poc. 2. — Izr. 91 (casă de
rugăciune).

8. FEREȘȚI — Parohie veche, din 1767. Biserică de lemn din


1877. Hramul: Sf. Nicolae. Edificiu școlar de lemn. Matricule din 1835.
— Dela sediul protopopesc 16 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Ocna-Șugatag.
GARA: în loc.
PREOT: On. ALEXANDRU CHINDRIȘ, administrator. — CU-
RATOR: Vasile Moiș. — CANTOR: Ioan Bîrlea.
Numărul sufletelor: 400. — Ort. 30 (biserică). — Poc. 1. — Izr. 30
(casă de rugăciune).

Cornești — Reședința parohiei. Biserică de lemn din 1800. Hra-


mul: Sf. Nicolae. Casă parohială de lemn din 1800. Edificiu școlar de
lemn din 1899. Matricule din 1818. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Gheorghe Rednic. — CANTOR: Cel din matre.
Numărul sufletelor: 431. — Ort. 67 (biserică).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 831.

9. GIULEȘTI — Parohie veche, din 1615. Biserică de piatră din 1888.


Hramul: Adormirea Preacuratei. Pe teritoriul parohiei se află o biserică de
lemn din 1764, cu hramul: Sf. Arhangheli, numită: Mânăstirea Giuleștilor.
Casă parohială nu este. Edificiu școlar vechiu de lemn servește drept casă
parohială. Matricule din 1839. — Dela sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Ocna-Șugatag.
GARA: în loc.
PREOT: On. VASILE BALINT, administrator. — CURATOR:
Gheorghe Pop. — CANTOR: Acelaș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 80
membri.
Numărul sufletelor: 1838. — R.-cat. 5. — Ort. 2. — Poc. 2. — Izr. 187
(casă de rugăciune).
110 DISTRICTUL SIGHET

10. IAPA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1877. Hramul:


Invierea Domnului. Casă parohială veche de lemn. Matricule din 1820.
— Dela sediul protopopesc 3 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Sighet.
PREOT: On. IULIU ARDELEAN, paroh. — CURATOR: Gheor-
ghe Grigor. — CANTOR: Petru Codre.
Numărul sufletelor: 1974. — Ort. 89. — Poc. 25 (casă de rugăciune)
— Izr. 314 (2 case de rugăciune).

11. NĂNEȘTI — Parohie din 1854. O nouă biserică în


construcție. Hramul: Nașterea Preacuratei. Serviciile divine se fac în ca-
pela din școală. Casă parohială de lemn din 1906. Matricule din 1841.
— Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA ȘI GARA: Sighet.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Bârsana.
PREOT: On. PETRU POP, administrator. — CURATOR: Petru
Vancea. — CANTOR: Nuțu Godja.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 65 membri.
Numărul sufletelor: 801. — Izr. 70 (casă de rugăciune).

12. OCNA-ȘUGATAG —Parohie din 1860. Biserică de piatră din


1835, comună cu romano-catolicii. Hramul: Nașterea Preacuratei. În mi-
nele de sare este o capelă, cu hramul: Sf. Arhanghel Gavril. Casă parohială
de piatră din 1892. Matricule din 1805. — Dela sediul protopopesc 19 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA ( tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT:On.ALEXANDRUSABĂU,administrator.—CURATOR:
Petru Perstic. — CANTOR: Petru Văleanu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 34 membri.
Numărul sufletelor: 452. — R.-cat. 971 (biserică comună cu a noastră
și 4 capele). — Ort. 17. — Calv. 9. — Izr. 182 (casă de rugăciune).

Hoteni — Biserică de lemn din 1898. Hramul: Sf. Arhangheli. Ma-


tricule din 1817. Edificiu școlar de lemn din 1911. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Pintea Hotea. — CANTOR: Ștefan Hotea.
DISTRICTUL SIGHET 111

ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 36 membri și Re-


uniune mariană din 1934 cu 156 membri.
Numărul sufletelor: 384. — Izr. 6.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 836.

13. ONCEȘȚI — Parohie din 1786. Biserică de lemn din 1795,


consacrată în 1802. Hramul: Sf. Arhangheli. O nouă biserică de piatră în
construcție. Casă parohială de piatră din 1893. Matricule din 1786. —
Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Sighet.
PREOT: On. VASILE GODJA, administrator. — CURATOR:
Ștefan Godja. — CANTOR: Gheorghe Grigor.
Numărul sufletelor: 1391. — R.-cat. 2. — Ort. 3. — Izr. 118 (casă de
rugăciune).

14. RONA DE JOS — Parohie veche, din 1613. Biserică de lemn


din 1793. Hramul: Nașterea Preacuratei. O nouă biserică de piatră în
curs de edificare. Casă parohială de lemn din 1903. Edificiu școlar de
lemn din 1882. Matricule din 1828. — Dela sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Rona de sus.
GARA: în loc.
PREOT: On. EUGEN VLAD, paroh. — CURATOR: Pavel Ne-
grea. — CANTORI: Laurențiu Ulici, Ioan Cheresteșiu și Mihai Bota.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Cultul preasfintei Inimi din 1932 cu
10 membri.
Numărul sufletelor: 2427. — R.-cat. 1. — Ort. 2. — Izr. 484 (casă de
rugăciune). — Aconf. 8.

Bocicoiul-mare — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 68. — R.-cat. 328 (biserică). — Ort. 146. — Calv.
13 (biserică). — Izr. 323 (2 case de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 2495.

15. SARASĂU — Parohie veche. Biserică de piatră din 1700,


consacrată în 1928. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de lemn din
112 DISTRICTUL SIGHET

1898. Edificiu școlar de piatră din 1913. Matricule din 1823. — Dela
sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Sighet.
GARA: în loc.
PREOT: On. GHEORGHE MOLDOVAN, administrator. —
CURATOR: Gheorghe Boje. — CANTOR: Ioan Ioody.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 38 membri.
Numărul sufletelor: 1254. — R.-cat. 15. — Ort. 130 (capelă). — Calv.
4. — Izr. 176 (casă de rugăciune).

16. SAT-ȘUGATAG — Parohie din 1778. Biserică de lemn din


1642. Hramul: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de lemn din 1851.
Edificiu școlar de lemn din 1882. Matricule din 1790. — Dela sediul
protopopesc 18 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Ocna-Șugatag.
GARA: Sighet.
PREOT: M. On. NICOLAE DOROȘ, paroh, prot. onorar. —
PREOT II: On. IOAN PETRESCU, detașat la parohia Valea-Porcului.
— CURATOR: Gheorghe Vraja. — CANTOR: Ioan Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 60 membri și Re-
uniune mariană din 1934 cu 69 membri.
Numărul sufletelor: 1234. — R.-cat. 10. — Ort. 4. — Poc. 25 (casă de
rugăciune). — Izr. 115 (casă de rugăciune).

Hărnicești — Biserică de lemn din 1770. Hramul: Nașterea


Preacuratei. Matricule din 1806. — Dela matre 2 km.
CURATOR: Ioan Vișovan. — CANTOR: Ioan Pop.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 73 membri și Re-
uniune mariană din 1933 cu 110 membri.
Numărul sufletelor: 747. — Poc. 12. — Izr. 75 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1981.

17. SĂPÂNȚA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1886. Hra-


mul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1909. Edificiu școlar
de piatră din 1894. Matricule din 1790. — Dela sediul protopopesc 18 km.
DISTRICTUL SIGHET 113

PLASA: Sighet (jud. Maramureș).


POȘTA (tlf.): în loc.
TELEGRAFUL: Sighet.
GARA: Dragoș-Vodă.
PREOT: M. On. SIMEON BALYA, paroh, prot. onorar. — CU-
RATOR: Dumitru Stan. — CANTOR: Ioan Ștețiu.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru dn 1930 cu 147 membri și Re-
uniune mariană din 1933 cu 120 membri.
Numărul sufletelor: 3055. — R.-cat. 3. — Ort. 5. — Calv. 4. — Poc. 77
(casă de rugăciune). — Izr. 950 (2 sinagoge și 1 casă de rugăciune).

18. SÂRBI — Parohie veche, din 1660. Două biserici de lemn,


una din 1665, iar a doua (numită din Susani) din 1852. Hramul ambe-
lor: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de lemn din 1875. Matricule
din 1864. — Dela sediul protopopesc 23 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Ocna-Șugatag.
PREOT: On. EMIL LAURAN, administrator. — CURATOR:
Gheorghe Dunca. — CANTORI: Petru Iosif și Petru Faur.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1935 cu 34
membri și Agru tot din 1935 cu 58 membri.
Numărul sufletelor: 1066. — Izr. 73 (casă de rugăciune).

19. SIGHET I — Sediul districtului protopopesc cu acelaș nume.


— Parohie din 1871. Biserică de piatră din 1892, consacrată în 1933.
Hramul: Adormirea Preacuratei. În liceul de fete este o capelă, având
hramul: Conceperea nepătată, consacrată în 1924. Casă parohială de
piatră din 1892. Casă cantorală de piatră din 1902. Edificiu școlar de
piatră din 1907. Matricule din 1871.
Oraș cu consiliu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Rvmul ȘTEFAN POPP, paroh, șeful districtului. — CU-
RATOR: Ștefan Bota. — CANTOR: Gheorghe Mureșan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 1075 membri,
Cultul preasfintei Inimi din 1932 cu 240 membri și Reuniune mariană
din 1935 cu 42 membri.
Numărul sufletelor: 1212. — Gr.-cat. ruteni 142 (biserică). — R.-cat.
1218 (biserică și 3 capele). — Ort. 250. — Calv. 480. — Izr. 1750 (2 sinagoge).
114 DISTRICTUL SIGHET

20. SIGHET II — Parohie din 1935. Biserică comună cu cea din


parohia I. Servicii divine se fac și în capela rom.-cat. din suburbia Si-
ghet-Cămară. Casă parohială de piatră din 1930. Matricule din 1871,
comune cu ale parohiei I, iar din 1935 matricule separate.
POȘTA și celelalte ca la Sighet I.
PREOT: M. On. DARIU VLAD, paroh, protopop onorar. — CU-
RATOR: Vasile Nistor. — CANTOR: Ioan Șofron.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Comune cu cele din parohia I.
Numărul sufletelor: 2644. — Gr.-cat. ruteni 792. — R.-cat. 581. —
Ort. 168. — Calv. 463. — Poc. 12. — Izr. 4895 (2 sinagoge). — Altele 24.

21. SIGHET III — Parohie din 1935. Biserică comună cu cea din
parohia I. Capelă la penitenciar din 1935. Matricule din 1871, comune
cu ale parohiei I, iar din 1935 separate.
POȘTA și celelalte ca la Sighet I.
PREOT: M. On. TITU BERINDE, paroh, protopop onorar. —
CURATOR: Dr. Florentin Mihalyi. — CANTOR: Gheorghe Mureșan.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Comune cu cele din parohia I.
Numărul sufletelor: 2238. — Gr.-cat. ruteni 931. — R.-cat. 2002 (2
capele). — Ort. 400 (capelă). — Calv. 1010 (biserică). — Poc. 70. (casă de
rugăciune). — Izr. 2600 (2 sinagoge). — Altele 54.

22. VAD — Parohie din 1806. Biserică de piatră din 1884. Hra-
mul: Sf. Nicolae. Casă parohială de piatră din 1835. Matricule din 1807.
— Dela sediul protopopesc 7 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. GHEORGHE GOIA, paroh, protopop onorar.
— CURATOR: Gheorghe Mihnea. — CANTOR: Ilie Coșa.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 28 membri și Re-
uniune mariană din 1934 cu 107 membri.
Numărul sufletelor: 3088. — Ort. 2. — Poc. 12. — Izr. 104 (casă de
rugăciune).

23. VALEA PORCULUI — Parohie din 1930. Biserică de lemn


din 1773. Hramul: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de lemn în
construcție. Matricule din 1848. — Dela sediul protopopesc 10 km.
DISTRICTUL SIGHET 115

PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).


POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Sighet.
PREOT. On. IOAN PETRESCU, administrator, detașat dela
Sat-Șugatag II. — CURATOR: Ioan Ulici. — CANTOR: Ioan Godja.
Numărul sufletelor: 292. — Ort. 294 (biserică). — Izr. 18.

24. VĂLENI — Parohie veche. Biserică de lemn din 1787. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Biserică de piatră în curs de construcție. Casă pa-
rohială de piatră din 1880. Matricule din 1787. — Dela sediul protopo-
pesc 24 km.
PLASA: Șugatag (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Bârsana.
GARA: Ocna-Șugatag.
PREOT: On. ANTONIU HUBAN, administrator. — CURA-
TOR: Ioan Utan. — CANTOR: Simeon Godja.
Numărul sufletelor: 1312. — Izr. 62 (casă de rugăciune).

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  24
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Case cantorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 41.588


——

——

——
116 DISTRICTUL VIȘEU

11. DISTRICTUL VIȘEU


Șeful districtului
Rvmul VICTOR ȘTEȚIU, paroh în Vișeul de sus, protopop actu-
al, arhidiacon onorar.
Notarul districtului
M. On. ȘTEFAN CHERECHEȘIU, paroh în Vișeul de jos, pro-
topop onorar.
Forul protopopesc de I instanță
PREȘEDINTE: Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: M. On. GAVRIL TIMIȘ, paroh în Borșa
II, protopop onorar, On. MIHAI IUGA, paroh în Vișeul de mijloc,
On. ANDREIU COMAN, administrator în Moiseiu și On. GAVRIL
MARIȘ, administrator în Borșa I.
ASESORI SUPLEANȚI: On. GHEORGHE VLAD, administrator
în Leordina și On. AUGUSTIN BABICIU, administrator în Borșa III.
DEFENSOR ȘI FISC: M. On. ȘTEFAN CHERECHEȘIU, nota-
rul districtului.

PAROHIILE
1. BOIAN — Parohie din 1857. Biserică de piatră din 1892, con-
sacrată în 1906. Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră
din 1894. Matricule din 1886. — Dela sediul protopopesc 200 km.
PLASA: Cosmin (jud. Cernăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. SABIN BUDU, paroh. — CURATOR: Ștefan Cob-
zar. — CANTOR: Vladimir Hauca.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 375
membri și Agru din acelaș an cu 305 membri.
Numărul sufletelor: 1112. — R.-cat. 786 (biserică). — Ort. 4558 (bi-
serică). — Poc. 45 (casă de rugăciune). — Izr. 115 (casă de rugăciune).

Cernăuți — Serviciile divine se fac în biserica armeană. — Dela


matre 17 km.
DISTRICTUL VIȘEU 117

CURATOR: Dr. Aurel Maniu. — CANTOR: Cel din matre.


Numărul sufletelor: 104. — Numărul altor confesiuni a se vedea la paro-
hia ruteană Cernăuți.
Fundul Moldovei (jud. Câmpulung). — Expozitură din 1933.
Capelă de lemn. Matricule din 1934. — Dela matre 150 km.
PREOT: On. GHEORGHE BATARIUC, administrator.
Numărul sufletelor: 152. — R.-cat. 532 (biserică). — Ort. 3016 (biseri-
că). — Lut. 433 (biserică). — Poc. 20. — Izr. 92 (casă de rugăciune). — Altele 66.
Gogolina — Biserică de lemn din 1908. Hramul: Sf. Dumitru. —
Dela matre 10 km.
Numărul sufletelor: 15. — R.-cat. 35. — Ort. 692 (biserică). — Izr. 2.

Lehăcenii Tăutului — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 23. — R.-cat. 211. — Ort. 922. — Izr. 16.

Săliștea — Dela matre 13 km.


Numărul sufletelor: 28. — R.-cat. 55. — Ort. 1053 (biserică). — Izr.
134 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1434.
2. BORȘA I — Parohie veche, numită Borșa, beneficiul inferior.
Biserică de lemn dinnainte de anul 1719. Hramul: Sf. Arhangheli. Bi-
serică de piatră în construcție. Casă parohială de piatră. Matricule din
1817. — Dela sediul protopopesc 18 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. GAVRIL MARIȘ, administrator. — CURATOR:
Gheorghe Mihali. — CANTOR: Ioan Timiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 100 membri.
Numărul sufletelor: 2930. — R.-cat. 30. — Ort. 275 (biserică și capelă).
— Poc. 12. — Izr. 1215 (sinagogă).
Baia-Borșa — Dela matre 7 km.
Numărul sufletelor: 228. — R.-cat. 600 (biserică). — Izr. 7.
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 3158.
3. BORȘA II — Parohie veche, din 1700, numită Borșa, beneficiul superi-
or. Biserică de piatră din 1885, consacrată în 1928. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă
parohială de piatră. Matricule din 1700. — Dela sediul protopopesc 19 km.
118 DISTRICTUL VIȘEU

PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).


POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. GAVRIL TIMIȘ, paroh, protopop onorar. —
CURATOR: Filip Timiș Rațiu. — CANTOR: Cosma Mihali.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1932 cu 58 membri.
Numărul sufletelor: 1575. — Ort. 8. — Poc. 14 (casă de rugăciune). —
Izr. 1637 (4 case de rugăciune).

4. BORȘA III — Parohie din 1925, numită Borșa-Repedea. Bi-


serică de lemn din 1925, consacrată în acelaș an. Hramul: Sf. Apostoli
Petru și Pavel. Casă parohială de lemn din 1929. Matricule separate de
Borșa II din 1925. — Dela sediul protopopesc 29 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. AUGUSTIN BABICIU, administrator. — CURA-
TOR: Gavrilă Ștețca. — CANTOR: Vasile Timiș.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1935 cu 50 membri.
Numărul sufletelor: 1710. — R.-cat. 20. — Ort. 1625 (biserică). — Poc. 6.

5. LEORDINA — Parohie veche. Biserică de piatră din 1864.


Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1840. Matricule
din 1810. — Dela sediul protopopesc 20 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. GHEORGHE VLAD, administrator. — CURA-
TOR: Vasile Leordean. — CANTOR: Vasile Găvriluț.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 60
membri și Agru din acelaș an cu 30 membri.
Numărul sufletelor: 2052. — Calv. 3. — Poc. 40 (casă de rugăciune).
— Izr. 370 (2 case de rugăciune).

6. MOISEIU — Parohie veche. Biserică de piatră din 1840. Hra-


mul: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de piatră din 1912. Edificiu
școlar de piatră. Matricule din 1843. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. ANDREIU COMAN, administrator. — CURA-
TOR: Maftei Tomoiaga. — CANTOR: Ioan Bercea.
DISTRICTUL VIȘEU 119

Numărul sufletelor: 3590. — R.-cat. 11. — Ort. 3. — Calv. 7. — Poc.


59 (casă de rugăciune). — Izr. 1206 (sinagogă și 2 case de rugăciune).

7. MOISEIU II MÂNĂSTIREA — Parohie din 1896. Biserică de


piatră din 1910. Hramul: Adormirea Preacuratei. Este și o biserică veche
de lemn, cam din 1750, cu acelaș hram. Casă parohială de piatră din 1906.
Însemnat loc de pelerinaj la Sânziene și la sărbătorile Maicii Domnului. —
Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Moiseiu.
PREOT: Cuv. Sa GAVRIL VASILE FOGAȘ, ieromonah. — CU-
RATOR: Ioan Hojda. — CANTOR: Teodor Hojda.
Numărul sufletelor: 1061.

8. PETROVA — Parohie veche din 1800. Biserică de piatră din 1873.


Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1873. Edificiu
școlar de piatră. Matricule din 1800. — Dela sediul protopopesc 24 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. EMIL FUCEC, paroh. — CURATOR: Ioan Bilașco.
— CANTOR: Iuliu Fucec.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1931 cu 72 membri.
Numărul sufletelor: 2480. — R.-cat. 3. — Ort. 8. — Calv. 4. — Izr.
659 (casă de rugăciune).

9. VIȘEUL DE JOS — Parohie veche. Biserică de piatră din 1895.


Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de piatră din 1903. Edificiul școlar de
piatră din 1910. Matricule din 1794. — Dela sediul protopopesc 5 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg.) ȘI GARA: în loc.
TELEFONUL: Vișeul de sus.
PREOT: M. On. ȘTEFAN CHERECHEȘIU, paroh, prot. on. —
CURATOR: Andrei Tomoiaga. — CANTORI: Gheorghe Bora și Ioan
Tomoiaga.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 112 membri și Re-
uniune mariană din 1932 cu 129 membri.
Numărul sufletelor: 2959. —R.-cat. 37. — Ort. 1464 (capelă). — Calv.
10. — Poc. 72 (casă de rugăciune). — Izr. 582 (sinagogă). — Aconf. 98.
120 DISTRICTUL VIȘEU

10. VIȘEUL DE MIJLOC — Parohie veche din 1365. Biserică de


piatră din 1827, consacrată în acelaș an. Hramul: Bunavestire. Casă pa-
rohială de piatră din 1908. Edificiul școlar de piatră din 1889. Matricule
din 1828. — Dela sediul protopopesc 2 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Vișeul de sus.
PREOT: On. MIHAI IUGA, paroh. — CURATOR: Achim Laza.
— CANTORI: Ioan Bilț și Vasile Andreica.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1934 cu 125
membri și Agru din 1935 cu 80 membri.
Numărul sufletelor: 1828. — Ort. 2. — Poc. 18. — Izr. 505 (casă de rug.).

11. VIȘEUL DE SUS — Sediul districtului protopopesc Vișeu.


— Parohie veche. Biserică de piatră din 1842, consacrată în 1844. Hra-
mul: Bunavestire. Casă parohială de piatră din 1845. Casă cantorală de
lemn. Edificiul școlar de lemn din 1872. Matricule din 1790.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Rvmul VICTOR ȘTEȚIU, paroh, șeful districtului. —
CURATOR: Vasile Tomoiaga. — CANTOR: Ioan Șimon.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Agru din 1930 cu 115 membri.
Numărul sufletelor: 3946. — R.-cat. 3814 (biserică și 2 capele). — Ort.
751 (capelă). — Calv. 34. — Un. 1. — Izr. 4170 (sinagogă și 5 case de rugăciune).

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  11
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Edificii școlare  . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 25.793


——

——

——
DISTRICTUL BUCOVINEAN 121

VICARIATUL GENERAL SPECIAL


AL RUTENILOR
Vicar general special:
Rvmul MIHAIL SIMOVICZ, preot, arhidiacon onorar,
asesor consistorial, canonic onorar, profesor de religiune
în retragere, Cernăuți.

1. DISTRICTUL BUCOVINEAN
Șeful districtului
Rvmul MIHAIL SIMOVICZ, vicarul general special.

Notarul districtului
On. LEON PORODCO, paroh în Cacica.

Forul protopopesc de I instanță


PREȘEDINTE: On. VALDIMIR KOSTECKY, paroh în Câmpulung.
ASESORI ORDINARI: Rvmul IAROSLAU ZLEPKO, paroh în
Cernăuți, arhid. onorar, On. ONUFREI WOLANSKY, administrator în
Adâncata, On. VLADIMIR SLABYJ, preot III în Cernăuți și On. IOAN
BOICIUC, administrator în Vișnița.
ASESORI SUPLEANȚI: On. NICOLAE MANIU, preot II în
Cernăuți și On. ANDREI DUTCA, administrator în Rarancea.
DEFENSOR și FISC: On. LEON PORODCO, notarul districtului.
NOTAR: On. NICOLAE MANIU, preot II în Cernăuți.

PAROHIILE
1. ADÂNCATA (Hliboca) — Parohie din 1820. Biserică de lemn
din 1929. Hramul: Ocrotirea Preacuratei. Casă parohială de lemn din
1815. Casă culturală de lemn din1933. Matricule din 1820. — Dela se-
diul protopopesc 35 km.
122 DISTRICTUL BUCOVINEAN

PLASA: Dumbrava-Roșie (jud. Storojineț).


POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. ONUFREI WOLANSKY, administrator. — CU-
RATOR: Franț Worobkievicz. — CANTOR: Pentru Kliscinsky.
Numărul sufletelor: 835. — R.-cat. 242 (biserică). — Ort. 4370 (bise-
rică). — Lut. 490 (biserică). — Izr. 82 (casă de rugăciune).
Cupca — Dela matre 18 km.
Numărul sufletelor: 7.
Dumbrava-Roșie — Biserică de lemn din 1912. Hramul: Sf.
Paraschiva. — Dela matre 13 km.
Numărul sufletelor: 24. — Ort. 410 (biserică). — Izr. 6.
Oprișeni — Dela matre 10 km.
Numărul sufletelor: 6.
Pătrăuți — Capelă de lemn în construcție. Hramul: Înălțarea Sf.
Cruci. — Dela matre 22 km.
Numărul sufletelor: 24. — R.-cat. 150 (biserică). — Ort. 2050 (bise-
rică). — Izr. 40.
Petriceanca — Dela matre 6 km.
Numărul sufletelor: 4.
Petriceni (Camenca) — Dela matre 8 km.
Numărul sufletelor: 8.
Prisecăreni — Dela matre 6 km.
Numărul sufletelor: 4.

Slobozia Bărlinților — Dela matre 5 km.


Numărul sufletelor: 5.
Tărășeni — Dela matre 9 km.
Numărul sufletelor: 12.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 929.

2. CACICA — Parohie din 1814. Biserică de piatră din 1865. Hra-


mul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de piatră din 1895. Casă cantorală de
lemn din 1912. Matricule din 1810. — Dela sediul protopopesc 100 km.
PLASA: Arbore (jud. Suceava).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 123

PREOT: On. LEON PORODCO, paroh. — CURATOR: Anton


Navrocky. — CANTOR: Vladimir Slavic.
Numărul sufletelor: 700. — R.-cat. 950 (biserică). — Ort. 500 (biseri-
că). — Calv. 8. — Izr. 35.
Arbore — Dela matre 23 km.
Numărul sufletelor: 8.

Botoșana — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 2.

Cajvana — Dela matre 14 km.


Numărul sufletelor: 2.

Cliț — Biserică de lemn din 1870. Hramul: Nașterea Preacuratei. —


Dela matre 21 km.
Numărul sufletelor: 580. — R.-cat. 140 (capelă). — Ort. 2500 (biseri-
că). — Izr. 10.
Comănești — Dela matre 16 km.
Numărul sufletelor: 2.

Cornu Luncii — Altar în capela romano-catolică. — Dela matre


35 km.
Numărul sufletelor: 19. — R.-cat. 35 (capelă). — Ort. 870 (biserică). — Izr. 6.

Gura Humorului — Serviciile divine se fac în biserica romano-ca-


tolică. — Dela matre 19 km.
Numărul sufletelor: 60. — R.-cat. 2600 (biserică). — Ort. 943 (biseri-
că). — Izr. 300 (casă de rugăciune).
Luizi Humorului — Dela matre 15 km.
Numărul sufletelor: 4.

Mânăstirea Humorului — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 8.

Păltinoasa — Dela matre 23 km.


Numărul sufletelor: 4.

Părteștii de jos — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 28.
124 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Pleșa — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 8.
Poiana Micului — Dela matre 22 km.
Numărul sufletelor: 10.
Solca — Dela matre 13 km.
Numărul sufletelor: 19.

Solonețul-Nou cu cătunul Maidan — Biserică de lemn din


1914. Hramul: Sf. Nicolae. — Dela matre 12 km.
Numărul sufletelor: 488. — R.-cat. 940 (biserică). — Ort. 150 (bise-
rică). — Izr. 10.
Teodorești — Dela matre 17 km.
Numărul sufletelor: 4.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1946.
3. CÂMPULUNG — Parohie din 1833. Biserică de lemn din
1883. Hramul: Sf. Dumitru. Casă parohială de piatră din 1910. Matricu-
le din 1836. — Dela sediul protopopesc 170 km.
PLASA: Câmpulung (jud. Câmpulung).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. VLADIMIR KOSTECKY, paroh. — CURATOR:
Ioan Mykietiuk. — CANTOR: Teodor Maniu.
Numărul sufletelor: 400. — R.-cat. 1385 (biserică). — Ort. 6633 (3
biserici). — Lut. 130 (biserică). — Poc. 600 (casă de rugăciune). — Lip. 13.
— Izr. 1680 (sinagogă și o casă de rugăciune).
Argel — Dela matre 52 km.
Numărul sufletelor: 20.
Breaza — Dela matre 24 km.
Numărul sufletelor: 15.
Bucșoaia — Dela matre 22 km.
Numărul sufletelor: 10.
Cârlibaba — Dela matre 70 km.
Numărul sufletelor: 30.
Ciocănești — Dela matre 42 km.
Numărul sufletelor: 5.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 125

Ciumârna — Dela matre 39 km.


Numărul sufletelor: 5.

Dorna Candrenilor — Dela matre 52 km.


Numărul sufletelor: 10.

Dorothea — Dela matre 19 km.


Numărul sufletelor: 2.

Frasin — Dela matre 24 km.


Numărul sufletelor: 32.

Frumosul — Dela matre 25 km.


Numărul sufletelor: 10.

Gemenea — Dela matre 30 km.


Numărul sufletelor: 6.

Iacobeni — Dela matre 30 km.


Numărul sufletelor: 4.

Negrileasa — Dela matre 28 km.


Numărul sufletelor: 8.

Poiana Stampei — Dela matre 68 km.


Numărul sufletelor: 5.

Pojorâta — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 7.

Prisaca Dornei — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 7.

Rușii Moldoviței — Biserică de lemn din 1914. Hramul: Sf.


Apostoli Petru și Pavel. — Dela matre 35 km.
Numărul sufletelor: 200. — R.-cat. 400 (2 biserici). — Ort. 2680 (bi-
serică). — Poc. 460 (casă de rugăciune). — Izr. 1180 (sinagogă).

Rușii pe Boul — Dela matre 36 km.


Numărul sufletelor: 2.

Sadova — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 10.
126 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Stulpicani — Dela matre 26 km.


Numărul sufletelor: 4.

Valea Putnei — Dela matre 23 km.


Numărul sufletelor: 2.

Vama — Dela matre 16 km.


Numărul sufletelor: 16.

Vatra Dornei — Biserică de lemn din 1908. Hramul: Schimba-


rea la Față. — Dela matre 45 km.
Numărul sufletelor: 300. — R.-cat. 1200 (biserică). — Ort. 3523 (bi-
serică). — Lut. 100 (biserică). — Poc. 260 (casă de rugăciune). — Izr. 3500
(2 case de rugăciune).

Vatra Moldoviței — Dela matre 32 km.


Numărul sufletelor: 6.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1116.

4. CERNĂUȚI — Sediul districtului protopopesc bucovinean.


— Parohie din 1813. Biserică de piatră din 1830, consacrată în 1836.
Hramul: Adormirea Preacuratei. O capelă de piatră, comună cu roma-
no-catolici, din 1906. Hramul: Nașterea Preacuratei. Două case parohia-
le de piatră, una din 1830, cealaltă din 1836. Matricule din 1813.
Oraș municipiu (jud. Cernăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Rvmul IAROSLAU ZLEPKO, paroh, arhid. on. —
PREOT II: NICOLAE MANIU. — PREOT III: Vacant. — PREOT IV:
On. VLADIMIR SLABEI. — CURATORI: Iosif Dospil și Dr. Eugen de
Drohomirecki. — CANTOR: Leon Dutca.
Numărul sufletelor: 14100. — Gr.-cat. români 104. — R.-cat. 15000
(3 biserici și 2 capele). — Ort. 28000 (5 biserici și 3 capele). — Lut. 5000
(biserică). — Poc. 400 (3 case de rugăciune). — Izr. 55000 (2 sinagoge și 48
case de rugăciune).

Bila — Dela matre 5 km.


Numărul sufletelor: 20.

Camena — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 86.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 127

Corovia — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 21.

Cuciurul-Mare — Biserică de piatră din 1890. Hramul: Prea-


sfânta Treime. — Dela matre 13 km.
Numărul sufletelor: 300. — R.-cat. 80 (biserică). — Ort. 5000 (2 bi-
serici). — Izr. 26 (casă de rugăciune).
Mihalcea — Dela matre 9 km.
Numărul sufletelor: 50.

Molodia — Dela matre 12 km.


Numărul sufletelor: 30.

Ostrița — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 6.

Revna — Dela matre 14 km.


Numărul sufletelor: 6.

Valea Cosminului — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 40.

Voloca — Dela matre 15 km.


Numărul sufletelor: 30.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 14689.

5. COZMENI — Parohie din 1833, numită înainte Coțmani. Bi-


serică de lemn din 1886, consacrată. Hramul: Schimbarea la Față. Casă
parohială de lemn din 1892. Matricule din 1835. — Dela sediul protop-
popesc 30 km.
PLASA: Șipeniți (jud. Cernăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. STANISLAU I. TONIUC, administrator. — CU-
RATOR: Ioan Croceac. — CANTOR: Iosif Kryzanowskyj.
Numărul sufletelor: 270. — R.-cat. 395 (biserică și oratoriu). — Ort.
3711 (biserică). — Poc. 13 (casă de rugăciune). — Izr. 685 (2 case de rugăciu-
ne). — Aconf. 6.
Clivodin — Dela matre 11 km.
Numărul sufletelor: 7.
128 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Ivăncăuți — Dela matre 19 km.


Numărul sufletelor: 16.

Lașchiuca — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 10.

Lujeni — Dela matre 22 km.


Numărul sufletelor: 38.

Malatineți — Dela matre 31 km.


Numărul sufletelor: 4.

Mămăieștii-Noui — Dela matre 14 km.


Numărul sufletelor: 5.

Mămăieștii-Vechi —Capelă de lemn din 1904. Hramul: Sf.


Dumitru. — Dela matre 12 km.
Numărul sufletelor: 20. — R.-cat. 15. — Ort. 2480 (biserică).

Nepolocăuți — Dela matre 25 km.


Numărul sufletelor: 11.

Orășeni — Dela matre 27 km.


Numărul sufletelor: 40.

Oschlib-Izvor — Dela matre 11 km.


Numărul sufletelor: 26.

Stăuceni — Dela matre 23 km.


Numărul sufletelor: 15.

Suhoverca — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 25.

Șipeniț — Dela matre 18 km.


Numărul sufletelor: 14.

Valeva — Dela matre 12 km.


Numărul sufletelor: 9.

Vintileanca — Dela matre 12 km.


Numărul sufletelor: 3.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 513.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 129

6. POHORLĂUȚI — Parohie din 1817. Biserică de piatră din


1828, consacrată. Hramul: Sf.Nicolae. Casă parohială de lemn din 1900.
Matricule din 1817. — Dela sediul protopopesc 30 km.
PLASA: Nistru (jud. Cernăuți).
POȘTA (tlg. tlf.): Ocna.
GARA: în loc.
PREOT: On. EMIL ROGOJENSCHI, administrator. — CURA-
TOR: Dimitrie Davidiuc. — CANTOR: Alexa Novac.
Numărul sufletelor: 485. — R.-cat. 100. — Ort. 1204 (biserioă). —
Poc. 96 (casă de rugăciune). — Izr. 36.

Boianceni — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 16.

Dobronăuți — Dela matre 16 km.


Numărul sufletelor: 30.

Doroșăuți — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 10.

Horoșăuți — Dela matre 14 km.


Numărul sufletelor: 14.

Jurcăuți — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 20.

Mitcău — Dela matre 14 km.


Numărul sufletelor: 5.

Moscreni — Dela matre 13 km.


Numărul sufletelor: 4.

Ocna — Dela matre 3 km.


Numărul sufletelor: 30.

Onut — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 6.

Părăul-Negru — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 18.
130 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Sămușeni — Dela matre 15 km.


Numărul sufletelor: 4.

Vadul Nistrului — Dela matre 12 km.


Numărul sufletelor: 4.

Verbăuți — Dela matre 13 km.


Numărul sufletelor: 8.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 654.
7. PUTILA — Parohie din 1835. Biserică de lemn din 1862, con-
sacrată în 1900. Hramul: Ocrotirea Maicii Domnului. Casă parohială de
lemn din 1885. Casă cantorală de lemn din 1922. Matricule din 1837.
— Dela sediul protopopesc 150 km.
PLASA: Putila (jud. Rădăuți).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Seletin.
PREOT: On. NICOLAE BUDZ, administrator. — CURATOR:
Teodor Chera. — CANTOR: Ștefan Cresceșen.
Numărul sufletelor: 246. — R.-cat. 24. — Ort. 2800 (biserică). — Izr.
520 (3 case de rugăciune).
Câmpulung pe Ceremuș — Dela matre 40 km.
Numărul sufletelor: 45.

Chiselițeni — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 29.

Coniatin — Dela matre 33 km.


Numărul sufletelor: 23.

Dihteneț — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 43.

Gura Putilei — Dela matre 16 km.


Numărul sufletelor: 44.

Iablonița — Dela matre 37 km.


Numărul sufletelor: 34.

Măreniceni — Dela matre 18 km.


Numărul sufletelor: 59.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 131

Plosca — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 28.
Sălășeni — Dela matre 18 km.
Numărul sufletelor: 58.
Sârghieni — Dela matre 2 km.
Numărul sufletelor: 155.
Toraceni — Dela matre 2 km.
Numărul sufletelor: 126.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 840.

8. RARANCEA — Parohie din 1894. Biserică de lemn din 1894,


consacrată în acelaș an. Hramul: Înălțarea Domnului. Casă parohială de
piatră din 1906. Casă cantorală de lemn din 1928. Matricule din 1880.
— Dela sediul protopopesc 14 km.
PLASA: Prut (jud. Cernăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Sadagura.
PREOT: On. ANDREIU DUTCA, administrator. — CURA-
TOR: Ioan Craciuc. — CANTOR: Gheorghe Suhac.
Numărul sufletelor: 1400. — R.-cat. 150 (capelă). — Ort. 4600 (bise-
rică). — Poc. 10. — Izr. 55 (casă de rugăciune).
Toporăuți — Capelă de piatră din 1935. Hramul: Adormirea
Preacuratei. — Dela matre 6 km.
Numărul sufletelor: 20. — R.-cat. 70. — Ort. 4600 (2 biserici). —
Poc. 15. — Izr. 100 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice în matre și filie: 1420.

9. RĂDĂUȚI — Parohie din 1833. Biserică de piatră din 1935.


Hramul: Conceperea Nepătată. Casă parohială de lemn din 1935. Ma-
tricule din 1837. — Dela sediul protopopesc 64 km.
Oraș cu consiliu (județul Rădăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Mihai Robczuk. — CANTOR:
Ștefan Chachula.
Numărul sufletelor: 650. — R.-cat. 5376 (biserică si 2 capele). — Ort.
6200 (biserică). — Lut. 650 (biserică). — Izr. 7000 (sinagogă și 11 case de
rugăciune). — Altele 300.
132 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Bădeuți — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 5.

Bilca — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 4.

Burla — Dela matre 5 km.


Numărul sufletelor: 1.

Costișa — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 13.

Dornești — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 9.

Frătăuții-Noui — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 6.

Frătăuții-Vechi — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 8.

Gălănești — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 3.

Gura Putnei — Dela matre 28 km.


Numărul sufletelor: 3.

Horodnicul de jos — Dela matre 5 km.


Numărul sufletelor: 9.

Marginea — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 4.

Măneuți — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 7.

Milișăuți — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 2.

Putna — Dela matre 34 km.


Numărul sufletelor: 41.

Satul-Mare — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 12.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 133

Sucevița — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 10.

Vicovul de jos — Dela matre 15 km.


Numărul sufletelor: 6.

Vicovul de sus — Dela matre 20 km.


Numărul sufletelor: 2.

Voivodeasa — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 12.

Volovăț — Dela matre 5 km.


Numărul sufletelor: 3.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 810.

10. SADAGURA — Parohie din 1835. Biserică de piatră din


1875. Hramul: Ocrotirea Maicii Domnului. Casă parohială de piatră din
1888. Matricule din 1835. — Dela sediul protopopesc 6 km.
PLASA: Prut (jud. Cernăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. IOSIF SOCHOR, paroh. — CURATOR: Dumitru
Sivakovszky. — CANTOR: Nicolae Kulczycki.
Numărul sufletelor: 470. — R.-cat. 2350 (biserică). — Ort. 1186 (bi-
serică). — Lut. 38. — Poc. 35. — Izr. 3200 (4 case de rugăciune).

Cernauca — Biserică de lemn din 1889. Hramul: Sf. Mihail.


Proprietate comună cu romano-catolicii. — Dela matre 9 km.
Numărul sufletelor: 190. — R.-cat. 120 (capelă). — Ort. 2300 (biseri-
că). — Izr. 60 (casă de rugăciune).

Jucica-Nouă — Dela matre 1 km.


Numărul sufletelor: 80.

Jucica-Veche — Dela matre 1 km.


Numărul sufletelor: 50.

Lentești — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 38.
134 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Rohozna — Dela matre 1 km.


Numărul sufletelor: 150.
Șereuții de jos — Dela matre 1 km.
Numărul sufletelor: 52.
Șereuții de sus — Dela matre 5 km.
Numărul sufletelor: 20.
Șubraneț — Dela matre 10 km.
Numărul sufletelor: 19.
Vaslăuți — Dela matre 11 km.
Numărul sufletelor: 29.
Zadrobeni — Dela matre 4 km.
Numărul sufletelor: 4.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1102.

11. SADĂU — Parohie din 1888. Biserică de lemn din 1873.


Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă parohială de lemn din 1933.
Matricule din 1888. — Dela sediul protopopesc 100 km.
PLASA: Putila (jud. Rădăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Brodina.
PREOT: On. NICOLAE ARONEȚ, administrator. — CURA-
TOR: Petru Getesz. — CANTOR: Acelaș.
Numărul sufletelor: 110. — R.-cat. 100. — Ort. 1042 (biserică). —
Izr. 40 (casă de rugăciune).

Brodina (cu Brodina de sus și Brodinora) — Dela matre 3 km.


Numărul sufletelor: 62.
Cornova — Dela matre 7 km.
Numărul sufletelor: 4.
Crasnodil — Dela matre 18 km.
Numărul sufletelor: 2.
Cununa — Dela matre 12 km.
Numărul sufletelor: 8.
Ehrești — Dela matre 14 km.
Numărul sufletelor: 19.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 135

Falcău — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 23.
Hâpa — Dela matre 2 km.
Numărul sufletelor: 14.
Izvoarele Sucevei — Dela matre 27 km.
Numărul sufletelor: 7.
Lucina — Dela matre 42 km.
Numărul sufletelor: 5.
Lupșin — Dela matre 21 km.
Numărul sufletelor: 4.
Măgura — Dela matre 24 km.
Numărul sufletelor: 2.

Moldava-Sulița — Dela matre 30 km.


Numărul sufletelor: 8.

Nisipitul — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 22.
Paltin — Dela matre 4 km.
Numărul sufletelor: 28.
Plosca — Dela matre 28 km.
Numărul sufletelor: 17.
Ploșcii — Dela matre 5 km.
Numărul sufletelor: 3.
Rusca — Dela matre 15 km.
Numărul sufletelor: 12.

Seletin — Dela matre 20 km.


Numărul sufletelor: 160.

Șipotele Sucevei — Dela matre 26 km.


Numărul sufletelor: 24.

Ulma — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 12.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 546.
136 DISTRICTUL BUCOVINEAN

12. SIRET — Parohie din 1812. Biserică de piatră din 1906,


consacrată în 1908. Hramul: Schimbarea la față. Matricule din 1836. —
Dela sediul protopopesc 42 km.
Oraș cu consiliu (jud. Rădăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. IZIDOR ZLEPKO, administrator. — CURATOR:
Iosif Pavliuc. — CANTOR: Anton Belciuc.
Numărul sufletelor: 1312. — R.-cat. 2870 (biserică și 2 capele). —
Ort. 2290 (biserică și 2 capele). — Lut. 134 (biserică). — Poc. 50 (casă de
rugăciune). — Izr. 4280 (2 sinagoge).
Baineț — Dela matre 17 km.
Numărul sufletelor: 2.

Balcăuți — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 2.

Botușaniță — Dela matre 13 km.


Numărul sufletelor: 3.

Cerepcăuți — Dela matre 12 km.


Numărul sufletelor: 3.

Dornești — Dela matre 13 km.


Numărul sufletelor: 2.

Gărbăuți — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 15.

Gropeni — Biserică de lemn din 1910, consacrată. Hramul:


Nașterea Preacuratei. — Dela matre 9 km.
CURATOR: Mihail Covțun. — CANTOR: Gheorghe Șelepiuc.
Numărul sufletelor: 412. — Ort. 450 (biserică). — Izr. 3.

Mânăstioara — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 12.

Mihăileni — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 3.

Mușenița — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 2.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 137

Negostina — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 2.

Rogojești — Dela matre 12 km.


Numărul sufletelor: 4.

Sinăuții de jos — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 5.

Stârcea — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 2.

Șerbăuți — Dela matre 20 km.


Numărul sufletelor: 5.

Tereblecea-Veche — Dela matre 14 km.


Numărul sufletelor: 92.

Vășcăuți pe Siret — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 42.

Vicșani — Dela matre 22 km.


Numărul sufletelor: 83.

Volcinet — Dela matre 15 km.


Numărul sufletelor: 2.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 2003.

13. STOROJINEȚ — Parohie din 1857. Biserică de piatră din


1896, consacrată. Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de lemn
din 1914. Matricule din 1852. — Dela sediul protopopesc 21 km.
Oraș cu consiliu (jud. Storojineț).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. IOSIF GORCENSCHI, paroh. — CURATOR:
Gheorghe Antofi. — CANTOR: Dimitrie Poleanschi.
Numărul sufletelor: 1406. — R.-cat. 1857 (biserică și capelă). — Ort.
4905 (2 biserici). — Lut. 302 (biserică). — Lip. 63 (capelă). — Izr. 6500 (2
sinagoge și 3 case de rugăciune).

Banila pe Siret — Dela matre 25 km.


Numărul sufletelor: 94.
138 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Bobești — Dela matre 17 km.


Numărul sufletelor: 5.
Broscăuții-Noui — Dela matre 12 km.
Numărul sufletelor: 24.
Broscăuții-Vechi — Biserică de lemn din 1863. Hramul: Sf. Pa-
raschiva. Matricule din 1857. Dela matre 16 km.
CURATOR: Atanasie Bahrii.
Numărul sufletelor: 133. — R.-cat. 85. — Ort. 3557 (biserică). — Izr.
124 (casă de rugăciune).
Budeniți — Dela matre 13 km.
Numărul sufletelor: 12.
Căbești — Dela matre 15 km.
Numărul sufletelor: 9.
Ciudei — Dela matre 16 km.
Numărul sufletelor: 18.
Cireș — Dela matre 16 km.
Numărul sufletelor: 64.
Comărești — Dela matre 15 km.
Numărul sufletelor: 39.
Crasna Ilschii — Dela matre 24 km.
Numărul sufletelor: 16.
Crasna Putnei — Dela matre 23 km.
Numărul sufletelor: 6.
Crăsnișoara-Nouă — Dela matre 21 km.
Numărul sufletelor: 19.
Crăsnișoara-Veche — Dela matre 25 km.
Numărul sufletelor: 25.
Davideni — Dela matre 15 km.
Numărul sufletelor: 13.
Davideni Zrub — Biserică de lemn din 1907. Hramul: Sf. Trei-
me. — Dela matre 27 km.
CURATOR: Alexa Rozelovici.
Numărul sufletelor: 161. — R.-cat. 26. — Ort. 1001 (biserică). — Izr.
25 (casă de rugăciune).
DISTRICTUL BUCOVINEAN 139

Drăcineț — Dela matre 22 km.


Numărul sufletelor: 10.
Hlinția — Dela matre 24 km.
Numărul sufletelor: 8.
Igești — Dela matre 20 km.
Numărul sufletelor: 14.
Iordănești — Dela matre 9 km.
Numărul sufletelor: 21.
Jadova-Nouă — Dela matre 17 km.
Numărul sufletelor: 68.
Jadova-Veche — Dela matre 20 km.
Numărul sufletelor: 43.
Mesteceni — Dela matre 24 km.
Numărul sufletelor: 11.
Panca — Dela matre 8 km.
Numărul sufletelor: 41.
Ropcea — Dela matre 9 km.
Numărul sufletelor: 33.
Slobozia-Comărești — Dela matre 16 km.
Numărul sufletelor: 32.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 2325.

14. SUCEAVA — Parohie din 1826. Biserică de piatră din 1551,


consacrată. Hramul: Nașterea Sf. Ioan Botezătorul. Casă parohială de
piatră din 1800. Casă cantorală de lemn. Matricule din 1826. — Dela
sediul protopopesc 82 km.
Oraș cu consiliu (jud. Suceava).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Suceava-Burdujeni.
PREOT: On. IOSIF ARONEȚ, paroh. — CURATOR: Alexan-
dru Tocarschi. — CANTOR: Mathias Schuster.
Numărul sufletelor: 451. — R.-cat. 4000 (biserică). — Ort. 3700 (5
biserici și o capelă). — Lut. 50 (biserică). — Poc. 32. — Izr. 5000 (sinagogă
și 7 case de rugăciune). — Altele 50.
140 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Bosancea — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 1.
Burdujeni — Dela matre 5 km.
Numărul sufletelor: 2.
Ițcani-Gara — Serviciile divine se fac în biserica r.-cat. — Dela
matre 4 km.
CURATOR: Vladimir Pidhirnyj.
Numărul sufletelor: 208. — R.-cat. 300 (biserică). — Ort. 250 (biseri-
că). — Lut. 1200 (biserică). — Izr. 800 (casă de rugăciune).
Sf. Ilie — Dela matre 5 km.
Numărul sufletelor: 188.

Stroiești — Dela matre 5 km.


Numărul sufletelor: 1.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 851.
15. VĂȘCĂUȚI PE CEREMUȘ — Parohie din 1820. Biserică
de lemn din 1884. Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de
lemn din 1911. Matricule din 1821. — Dela sediul protopopesc 44 km.
PLASA: Ceremuș (jud. Storojineț).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Nicolae Necorowycz. — CAN-
TOR: Ștefan Solodczuk.
Numărul sufletelor: 300. — R.-cat. 1100 (biserică). — Ort. 4085 (bi-
serică). — Izr. 730 (2 sinagoge).
Banila pe Ceremuș — Dela matre 12 km.
Numărul sufletelor: 15.
Bărbesti — Dela matre 12 km.
Numărul sufletelor: 6.
Căbești — Dela matre 25 km.
Numărul sufletelor: 5.
Carapciu pe Ceremuș — Dela matre 9 km.
Numărul sufletelor: 15.
Certoria — Dela matre 4 km.
Numărul sufletelor: 8.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 141

Drăcineț — Dela matre 22 km.


Numărul sufletelor: 15.
Hlinița — Dela matre 28 km.
Numărul sufletelor: 4.
Slobozia Banilei — Dela matre 7 km.
Numărul sufletelor: 18.

Stăneștii de jos — Dela matre 13 km.


Numărul sufletelor: 50.

Vilavcea — Dela matre 15 km.


Numărul sufletelor: 3.

Zamostea — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 280.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 719.

16. VIJNIȚA — Parohie din 1869. Biserică de piatră din 1869,


consacrată. Hramul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Matricule din 1855. —
Dela sediul protopopesc 75 km.
PLASA: Răstoace (jud. Storojineț).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. IOAN BOICIUC, administrator. — CURATOR:
Atanasie Dolnickij. — CANTOR: Mihail Saviuc.
Numărul sufletelor: 345. — R.-cat. 350 (biserică). — Ort. 420 (biseri-
că). — Izr. 3200 (4 sinagoge).
Bahna — Dela matre 4 km.
Numărul sufletelor: 40.
Berhomet pe Siret — Dela matre 18 km.
Numărul sufletelor: 45.
Ciornohuzi — Dela matre 6 km.
Numărul sufletelor: 70.
Cireșel — Dela matre 7 km.
Numărul sufletelor: 17.
Ispas — Dela matre 9 km.
Numărul sufletelor: 30.
142 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Lăpușna — Dela matre 30 km.


Numărul sufletelor: 13.

Lucavăț pe Siret — Dela matre 25 km.


Numărul sufletelor: 70.

Maidan-Ispas — Biserică de lemn din 1892. Hramul: Sf. Dumi-


tru. — Dela matre 14 km.
Numărul sufletelor: 150. — Ort. 200 (biserică).

Mega — Dela matre 40 km.


Numărul sufletelor: 6.

Mejebrode — Dela matre 25 km.


Numărul sufletelor: 15.

Mihodra — Dela matre 8 km.


Numărul sufletelor: 8.

Mihova — Dela matre 30 km.


Numărul sufletelor: 12.

Milie — Dela matre 15 km.


Numărul sufletelor: 8.

Răstoace — Dela matre 14 km.


Numărul sufletelor: 10.

Revna pe Ceremuș — Dela matre 1 km.


Numărul sufletelor: 10.

Șipotele Siretului — Dela matre 50 km.


Numărul sufletelor: 5.

Târnaveția — Dela matre 62 km.


Numărul sufletelor: 25.

Vijnicioara — Dela matre 1 km.


Numărul sufletelor: 28.

Zăhăriceni — Dela matre 7 km.


Numărul sufletelor: 7.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 924.
DISTRICTUL BUCOVINEAN 143

17. ZASTAVNA — Parohie din 1831. Serviciile divine se fac în


biserica romano-catolică. Casă parohială de lemn din 1893. Matricule
din 1821. — Dela sediul protopopesc 28 km.
PLASA: Nistru (jud. Cernăuți).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Rvmul IOAN NISTOR, paroh, arhid. on. — CURA-
TOR: Dr. Maximilian Hruschevici. — CANTOR: Petru Klymus.
Numărul sufletelor: 418. — R.-cat. 378 (biserică). — Ort. 3277 (bise-
rică). — Lut. 8. — Poc. 18. — Izr. 897 (sinagogă și o casă de rugăciune).

Babin-Ștefănești — Dela matre 26 km.


Numărul sufletelor: 39.

Borăuți — Dela matre 19 km.


Numărul sufletelor: 12.

Cadobești — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 65.

Chisilău — Dela matre 18 km.


Numărul sufletelor: 14.

Cincău — Dela matre 11 km.


Numărul sufletelor: 55.

Costrijeni — Dela matre 20 km.


Numărul sufletelor: 68.

Crisceatec — Dela matre 15 km.


Numărul sufletelor: 15.

Cuciurul-Mic — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 36.

Culeuți — Dela matre 15 km.


Numărul sufletelor: 7.

Luca — Dela matre 23 km.


Numărul sufletelor: 38.

Prelipce — Dela matre 26 km.


Numărul sufletelor: 15.
144 DISTRICTUL BUCOVINEAN

Repujineț — Dela matre 18 km.


Numărul sufletelor: 6.

Tăuteni — Dela matre 5 km.


Numărul sufletelor: 15.

Vasilău — Dela matre 10 km.


Numărul sufletelor: 42.

Vrânceni — Capelă de lemn din 1925. — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 48. — R.-cat. 198 (capelă). — Ort. 4310 (biseri-
că). — Izr. 213 (casă de rugăciune).

Vrâncenii-Noui — Dela matre 6 km.


Numărul sufletelor: 53.

Zvineace — Dela matre 16 km.


Numărul sufletelor: 67.
Suflete gr.-catolice în matre și filii: 1013.

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  17
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Case cantorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 32.400


——

——

——
DISTRICTUL CISCARPATIN 145

2. DISTRICTUL CISCARPATIN
Șeful districtului
Rvmul ANDREI MEDVECZKY, paroh în Sighet I. rutean, arhi-
diacon onorar.
Notarul districtului
Rvmul ADALBERT ULICSÁK, paroh în Satu-Mare, rutean, ar-
hidiacon onorar.
Forul protopopesc de I instanță
PREȘEDINTE:Șeful districtului.
ASESORI ORDINARI: M. On. ALEXANDRU DIȚIU, paroh în
Oradea, protopop onorar, M. On. IULIU PULSZKY, paroh în Peleșul-Mare,
protopop onorar și On. ALEXIU CSUCSKA, paroh în Livada.
ASESORI SUPLEANȚI: M. On. ALEXANDRU LYACHOVICS,
paroh în Rona de sus și On. IULIU NEVICZKY, paroh în Porumbești.
DEFENSOR: On. VICTOR ILIEȘ, paroh în Cidreag.
FISC: Rvmul ADALBERT ULICSÁK, notarul districtului.

PAROHIILE
1. BERCU — Parohie din 1821. Biserică de piatră din 1821, con-
sacrată. Hramul: Sf. Arhangeli. Casă parohială de vălioage din 1820.
Casă cantorală de lemn din 1897. Casă pentru crâsnic, de vălioage, din
1910. Edificiul școlar de vălioage din 1897. Matricule din 1821. — Dela
sediul protopopesc 114 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Satu-Mare.
PREOT: On. VLADIMIR MARINA, administrator. — CURA-
TOR: Ioan Maroșan. — CANTOR: Antoniu Chira.
ASOCIAȚII RELIGIOASE: Reuniune mariană din 1932 cu 32
membri.
Numărul sufletelor: 250. — R.-cat. 50. — Ort. 3. — Calv. 470 (biseri-
că). — Poc. 21. — Izr. 85 (casă de rugăciune).
146 DISTRICTUL CISCARPATIN

Micula — Dela matre 6 km.


CURATOR: Vasile Olah. — CANTOR: Cel din filia Noroieni.
Numărul sufletelor: 325. — Gr.-cat. români 426. — R.-cat. 260 (bise-
rică). — Calv. 676 (biserică). — Izr. 140 (casă de rugăciune).

Nisipeni — Dela matre 4 km.


CURATOR: Coloman Olah. — CANTOR: Cel din filia Noroieni.
Numărul sufletelor: 230. — R.-cat. 55. — Calv. 350 (biserică). — Izr. 20.

Noroieni — Biserică de piatră din 1810, consacrată în 1812. Hra-


mul: Toți sfinții. Edificiu școlar de vălioage din 1912. — Dela matre 6 km.
CURATOR: Ioan Zonga. — CANTOR: Gavril Caroli.
Numărul sufletelor: 160. — R.-cat. 52. — Ort. 1. — Izr. 4.
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filii: 965.

2. BISTRA — Parohie din 1863. Biserică de lemn din 1863, con-


sacrată. Hramul: Înălțarea Domnului. Casă parohială de lemn din 1861.
Casă cantorală de lemn din 1896. Matricule din 1856. — Dela sediul
protopopesc 31 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Petrova.
GARA: în loc.
PREOT: On. MARIAN EUGEN NAHORNIAK, administrator.
— CURATOR: Ioan Ardelean. — CANTOR: Ioan Godenciuc.
Numărul sufletelor: 653. — R.-cat. 10. — Ort. 207 (capelă). — Calv.
5. — Izr. 302 (casă de rugăciune). — Aconf. 1.

Crasna-Petrovei — Biserică de piatră din 1847. Hramul: Ocro-


tirea Maicii Domnului. Edificiu școlar, împreună cu casă cantorală, de
piatră din 1896. Matricule separate din 1936. — Dela matre 6 km.
CURATOR: Demetriu Ardelean. — CANTOR: Fedor Boiciuc.
Numărul sufletelor: 1460. — Ort. 8. — Izr. 80 (casă de rugăciune).

Valea Vișeului — Biserică de lemn din 1925. Hramul: Pogo-


rîrea Spiritului Sfânt. — Dela matre 9 km.
CURATOR: Vasile Slavita. — CANTOR: Ivan Hoșciuc.
Numărul sufletelor: 1232. — R.-cat. 15. — Izr. 109 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filii: 3345.
DISTRICTUL CISCARPATIN 147

3. CAREI — Parohie veche. Biserică de piatră din 1726, consa-


crată în acelaș an. Hramul: Înălțarea Domnului. Casă parohială de piatră
din 1872. Casă cantorală de vălioage din 1870. Matricule din 1746. —
Dela sediul protopopesc 126 km.
PLASA: Carei (jud. Sălaj).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. IULIU POP, paroh, protopop onorar. — CURA-
TOR: Nicolae Chodaci. — CANTOR: Rudolf Kálnai.
Numărul sufletelor: 602. — Gr.-cat. români 7216 (biserică și 2 capele).
— R.-cat. 7060 (biserică și 5 capele). — Ort. 1211 (capelă). — Calv. 4758
(biserică). — Lut. 401 (biserică). — Izr. 4100 (2 sinagoge). — Altele 82.
Berveni — Dela matre 8 km.
Numărul sufletelor: 20. — Gr.-cat. români 1245 (biserică). — R.-cat.
1295 (biserică). — Ort. 30. — Calv. 2112 (biserică). — Poc. 4. — Izr. 76.
Foeni — Dela matre 6 km.
Numărul sufletelor: 5. — R.-cat. 1900 (biserică).

Ghenci — Dela matre 9 km.


Numărul sufletelor: 4. — Gr.-cat. români 524 (biserică) — Calv. 912
(biserică).
Urziceni — Dela matre 8 km.
Numărul sufletelor: 20. — Gr.-cat. români 540 (biserică). — R.-cat.
1800 (biserică).
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filii: 651.
4. CÂMPULUNG LA TISA — Parohie din 1778. Biserică de pia-
tră din 1819. Hramul: Adormirea Preacuratei. Casă parohială de piatră
din 1884. Edificiul școlar, împreună cu casă cantorală, de lemn din 1890.
Matricule din 1829. — Dela sediul protopopesc 12 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: în loc, purtând numele Dragoș-Vodă.
PREOT: On. TUGOMIR ȘTEFAN VARGA, paroh. — CURA-
TOR: Alexandru Rudi. — CANTOR: Nicolae Bucovszky.
Numărul sufletelor: 1084. — R.-cat. 504 (biserică). — Ort. 34. —
Calv. 1114 (biserică). — Poc. 9 (casă de rugăciune). — Izr. 331 (casă de rugă-
ciune). — Aconf. 12.
148 DISTRICTUL CISCARPATIN

5. CIDREAG — Parohie din 1920. Biserică de piatră din 1907,


consacrată în acelaș an. Hramul: Înălțarea Domnului. Casă parohială
de vălioage din 1928. Edificiul școlar, împreună cu casă cantorală, de
vălioage din 1910. Matricule din 1920. — Dela sediul protopopesc
84 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Halmeu.
PREOT: On. VICTOR ILIEȘ, paroh. — CURATOR: Ștefan Né-
met. — CANTOR: Ștefan Popovici.
Numărul sufletelor: 680. — R.-cat. 113. — Ort. 1. — Calv. 21. — Izr. 32.

6. COPĂCELE (Ohaba-Copăcele) — Parohie din 1924. Biseri-


că de lemn din 1910, consacrată în acelaș an. Hramul: Învierea Dom-
nului. Casă parohială nu este. Matricule din 1919, iar separate dela
1931. — Dela sediul protopopesc 500 km.
PLASA: Sacul (jud. Severin).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Căvăran.
PREOT: Vacant. — CURATOR: Mihai Barșai. — CANTOR:
Andrei Covaciu.
Numărul sufletelor: 912. — Ort. 100 (capelă). — Poc. 2.

7. COȘTIUI — Parohie din 1771. Biserică de piatră din 1780.


Hramul: Adormirea Maicii Domnului. Casă parohială de piatră din
1790. Casă cantorală de piatră din 1870. Casă pentru crâsnic, de
lemn, din 1870. Matricule din 1786. — Dela sediul protopopesc 21
km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. VASILE GHEȚIE, administrator. — CURATOR:
Iosif Merza. — CANTOR: Ludovic Traista.
Numărul sufletelor: 450. — R.-cat. 468 (biserică și 2 capele). — Ort.
7 (capelă). — Izr. 33.

8. CRĂCIUNEȘTI LA TISA — Parohie din 1751. Biserică de


lemn din 1862, consacrată în acelaș an. Hramul: Adormirea Maicii
Domnului. Mai este o capelă de lemn, comună cu romano-catolicii,
din 1923, cu hramul: Înălțarea Domnului. Casă parohială de piatră din
DISTRICTUL CISCARPATIN 149

1923. Edificiul școlar, împreună cu casă cantorală, de lemn din 1900.


Matricule din 1810. — Dela sediul protopopesc 9 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Bocicoiul-Mare.
PREOT: On. IULIU LYACHOVICI, paroh. — CURATOR: Vasile
Szamosy. — CANTOR: Mihail Gerlan.
Numărul sufletelor: 928. — R.-cat. 20. — Izr. 1260 (3 sinagoge și o
casă de rugăciune).

Virișmort la Tisa — Biserică de lemn din 1923, comună cu ro-


mano-catolicii. Hramul: Înălțarea Domnului. — Dela matre 4 km.
CURATOR: Ioan Voloșciuc. — CANTOR: Dumitru Hreniuc.
Numărul sufletelor: 208. — R.-cat. 372. — Ort. 591 (biserică). —
Calv. 23. — Izr. 110 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filie: 1136.

9. LIVADA — Parohie veche, din 1700. Biserică de piatră din


1700, consacrată în 1850. Hramul: Ocrotirea Maicii Domnului. Casă
parohială de piatră din 1790. Casă cantorală de piatră din 1888. Edificiul
școlar de piatră din 1880. Matricule din 1790. — Dela sediul protopo-
pesc 96 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: On. ALEXIU CSUCSKA, paroh. — CURATOR: Ioan
Ganschi. — CANTOR: Ioan Maxim.
Numărul sufletelor: 1962. — R.-cat. 1552 (biserică). — Ort. 8. —
Calv. 820 (2 biserici). — Lut. 2. — Izr. 235 (casă de rugăciune).

Adrian — Dela matre 4 km.


CURATOR: Mihai Lelenka.
Numărul sufletelor: 140. — R.-cat. 126. — Calv. 400 (biserică). — Izr. 9.

Agriș — Dela matre 10 km.


CURATOR: Francisc Csintalan.
Numărul sufletelor: 126. — R.-cat. 70. — Calv. 600 (biserică). — Izr.
60 (casă de rugăciune).
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filii: 2228.
150 DISTRICTUL CISCARPATIN

10. LUNCA LA TISA — Parohie din 1778. Biserică de piatră din


1906, consacrată în 1907. Hramul: Ocrotirea Maicii Domnului. Casă
parohială de piatră din 1906. Casă cantorală de piatră din 1907. Edificiul
școlar de piatră din 1907. Biserica mai are o casă de lemn din 1912. Ma-
tricule din 1788. — Dela sediul protopopesc 15 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Bocicoiul-Mare.
GARA: în loc.
PREOT: On. STEFAN BACSINSKY, paroh. — CURATOR: Mi-
hail Mesaroș. — CANTORI: Mihail Mesaroș și Mihai Hreniuc.
Numărul sufletelor: 1227. — Poc. 6. — Izr. 34.

11. ORADEA — Parohie din 1786. Biserică de piatră din 1692,


consacrată în 1699. Hramul: Pogorîrea Spiritului Sfânt. Casă parohială
veche de piatră. Casă cantorală veche de piatră. Matricule din 1786 —
Dela sediul protopopesc 280 km.
Oraș municipiu (jud. Bihor).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. ALEXANDRU DIȚIU, paroh, prot. on. — CU-
RATOR: Ioan Klitus. — CANTOR: Anton Halász.
Numărul sufletelor: 625. — Gr.-cat. români 8110 (3 biserici și 3 ca-
pele). — R.-cat. 23.215 (9 biserici și 13 capele). — Ort. 9840 (2 biserici).
— Calv. 23460 (3 biserici și 3 oratorii). — Lut. 1008 (biserică). — Un. 34.
— Poc. 800 (2 case de rugăciune). — Izr. 22470 (5 sinagoge). — Altele 1980.

12. PELEȘUL-MARE — Parohie din 1786. Biserică de piatră din


1821, consacrată. Hramul: Sf. Arhangeli. Casă parohială de piatră din
1848. Casă cantorală de lemn din 1880. Matricule din 1786. — Dela
sediul protopopesc 102 km.
PLASA: Satu-Mare (jud. Satu-Mare).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Satu-Mare.
PREOT: M. On. IULIU PULSZKY, paroh, prot. onorar. — CU-
RATOR: Francisc Mátyás. — CANTOR: Ioan Terdik.
Numărul sufletelor: 751. — R.-cat. 142. — Ort. 5. — Calv. 140. —
Poc. 2. — Izr. 52 (casă de rugăciune).

Lazuri — Serviciile divine se fac în biserica romano-catolică. —


Dela matre 5 km.
DISTRICTUL CISCARPATIN 151

CURATOR: Iosif Zahari. — CANTOR: Cel din matre.


Numărul sufletelor: 790. — R.-cat. 418 (biserică). — Ort. 40 (capelă).
— Calv. 320 (biserică). — Izr. 51 (casă de rugăciune).

Pelișor — Dela matre 4 km.


Numărul sufletelor: 28. — R.-cat. 8. — Ort. 5. — Calv. 322 (biserică). — Izr. 3.
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filii: 1569.

13. PEREGUL-MARE — Parohie din 1922. Biserică de piatră din


1926. Hramul: Pogorîrea Spiritului Sfânt. Casă parohială de piatră din
1926. — Dela sediul protopopesc 408 km.
PLASA: Pecica (jud. Arad).
POȘTA (tlg. tlf.): Peregul-Mic.
GARA: Pecica.
PREOT: On. MIHAIL MANU, paroh. — CURATOR: Andrei
Ciurovschi. — CANTOR: Ilie Hudac.
Numărul sufletelor: 580. — R.-cat. 800 (biserică). — Ort. 23 (capelă).
— Calv. 330 (oratoriu). — Lut. 235.

14. POIENILE DE SUB MUNTE — Parohie veche, din 1778.


Biserică de lemn din 1798, consacrată în acelaș an. Hramul: Înălțarea
Domnului. Casă parohială de piatră din 1898. Casă cantorală de lemn
din 1864. Edificiul școlar de lemn din 1912. Matricule din 1777. — Dela
sediul protopopesc 70 km.
PLASA: Vișeu (jud.Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Leordina.
PREOT: On. IOSIF PALLAI, administrator. — CURATOR:
Gheorghe Logos. — CANTOR: Ștefan Boldijar.
Numărul sufletelor: 1637. — R.-cat. 51. — Ort. 3213 (biserică). —
Calv. 4. — Poc. 45. — Izr. 759 (sinagogă).

15. PORUMBEȘTI — Parohie din 1797. Biserică de piatră din


1836, consacrată în acelaș an. Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă paro-
hială de piatră din 1863. Casă cantorală de vălioage din 1883. Matricule
din 1809. — Dela sediul protopopesc 94 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare).
152 DISTRICTUL CISCARPATIN

POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: Halmeu.


PREOT: On. IULIU NEVICZKY, paroh. — CURATOR: Francisc
Petraș. — CANTOR: Gheorghe Kófity.
Numărul sufletelor: 1042. — R.-cat. 393 (biserică). — Ort. 4. — Calv.
2. — Izr. 83 (casă de rugăciune).

16. REMETEA — Parohie veche, din 1813. Biserică de piatră, din


1813. Hramul: Bunavestire. Casă parohială de piatră din 1813. Casă can-
torală de lemn. Matricule din 1813. — Dela sediul protopopesc 23 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA: Teceiul-Mic.
TELEGRAFUL ȘI TELEFONUL: Săpânța.
GARA: Dragoș-Vodă.
PREOT: On. IULIU REDNIC, paroh. — CURATOR: Ioan Ga-
bor. — CANTOR: Teodor Sauciuc.
Numărul sufletelor: 73. — Ort. 634. — Poc. 20 (casă de rugăciune). —
Izr. 443 (sinagogă).

Teceiul-Mic — Dela matre 6 km.


CURATOR: Cel din matre. — CANTOR: Cel din matre.
Numărul sufletelor: 520. — R.-cat. 210 (capelă). — Ort. 44. — Calv.
164. — Poc. 6. — Izr. 52.
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filie: 593.

17. REPEDEA — Parohie din 1880. Biserică de piatră din 1901. Hra-
mul: Intrarea în Biserică. Este și o a doua biserică de lemn din 1762, cu hra-
mul: Cuvioasa Paraschiva. Casă parohială de lemn din 1934. Casă cantorală
de lemn din 1890. Matricule din 1815. — Dela sediul protopopesc 64 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): Poienile de sub Munte.
GARA: Leordina.
PREOT: On. IOAN WILHELM GORCINSCHI, administrator.
— CURATOR: Ștefan Cinar. — CANTOR: Dumitru Laver.
Numărul sufletelor: 1500. — Poc. 120. — Izr. 245 (casă de rugăciune).

18. RONA DE SUS — Parohie veche, din 1778. Biserică de piatră


din 1847. Hramul: Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră din
DISTRICTUL CISCARPATIN 153

1847. Casă cantorală de piatră din 1893. Edificiul școlar de piatră din
1893. Matricule din 1795. — Dela sediul protopopesc 18 km.
PLASA: Sighet (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: M. On. ALEXANDRU LYACHOVICS, paroh, proto-
pop on. — CURATOR: Ioan Albicsuk. — CANTOR: Ioan Kramar.
Numărul sufletelor: 2450. — R.-cat. 100. — Ort. 26 (capelă). — Poc.
16. — Izr. 470 (2 case de rugăciune).

19. RUSCOVA — Parohie veche, din 1778. Biserică de lemn din


1883. Hramul: Sfântul Nicolae. Casă parohială de piatră din 1879. Casă
cantorală de piatră din 1879. Matricule din 1806. — Dela sediul proto-
popesc 46 km.
PLASA: Vișeu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.): în loc.
GARA: Leordina.
PREOT: Cuv. Sa. GAVRIL GHEORGHE MARINA, ieromonah.
— CURATOR: Bumbar Ioan Dragoș. — CANTOR: Mihail Benzar.
Numărul sufletelor: 2223. — R.-cat. 26. — Poc. 12. — Izr. 1212 (2
sinagoge).

20. SATU-MARE — Parohie veche, din 1696. Biserică de piatră


din 1696, consacrată în 1908. Hramul: Sf. Nicolae. Casă parohială de
piatră din 1696. Casă cantorală de piatră din 1860. Matricule din 1770.
— Dela sediul protopopesc 114 km.
Oraș municipiu (jud. Satu-Mare)
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Rvmul ADALBERT ULICSÁK, paroh, arhid. on. —
CURATOR: Alexandru Fanta. — CANTOR: Francisc Szvitlik.
Numărul sufletelor: 1747. — Gr.-cat. români 12076 (biserică și 6 cape-
le). — R.-cat. 6388 (8 biserici și 10 capele). — Ort. 1320 (biserică). — Calv.
12754 (3 biserici). — Lut. 539 (biserică). — Poc. 72 (2 case de rugăciune).
— Izr. 18304 (6 sinagoge și 10 case de rugăciune).

21. SCĂIUȘ — Parohie din 1880. Biserică de lemn din 1881. Hra-
mul: Sf. Apostoli Petru și Pavel. Casă parohială veche de piatră. Casă cul-
turală de lemn. Matricule din 1855. — Dela sediul protopopesc 510 km.
154 DISTRICTUL CISCARPATIN

PLASA: Lugoj (jud. Severin)


POȘTA (tlf.): Fârliug.
TELEGRAFUL ȘI GARA: Lugoj.
PREOT: On. IOAN CRAȘOVAN, administrator. — CURA-
TOR: Ioan Cania. — CANTOR: Ștefan Sauciur.
Numărul sufletelor: 517. — R.-cat. 172 (capelă). — Ort. 836 (biserică).

Honorici — Biserică de piatră în construcție. Casă parohială de


piatră, neterminată. De prezent servește de edificiu școlar. Matricule din
1920, împreună cu ale parohiei matre. — Dela matre 9 km.
CURATOR: Mihai Burișin. — CANTOR: Cel din matre.
Numărul sufletelor: 316. — Ort. 2.
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filie: 833.

22. SIGHET — Sediul districtului protopopesc ciscarpatin. — Pa-


rohie din 1751. Biserică de piatră din 1751, consacrată în 1894. Hramul:
Nașterea Preacuratei. Casă parohială de piatră din 1903. Casă cantorală de
piatră. Casă pentru crâsnic, de piatră. Edificiu școlar de piatră. Matricule
din 1769.
Oraș cu consiliu (jud. Maramureș).
POȘTA (tlg. tlf.) ȘI GARA: în loc.
PREOT: Rvmul. ANDREI MEDVECZKY, paroh, șeful districtu-
lui, arhid. on. — PREOT II: On. GAVRIL ZEICAN. — CURATOR:
Dr. Ludovic Batori. — CANTOR: Antoniu Halász.
Numărul sufletelor: 1865. — Gr.-cat. români 6094 (biserică și 2 capele).
— R.-cat. 3801 (biserică și 5 capele). — Ort. 818 (capelă). — Calv. 1953 (bi-
serică). — Poc. 82 (casă de rugăciune). — Izr. 9245 (6 sinagoge). — Altele 78.

23. TURULUNG — Parohie din 1835. Biserică de piatră din


1883. Hramul: Sf. Gheorghe. Casă parohială de vălioage din 1893. Casă
cantorală de vălioage din 1910. Edificiul școlar de vălioage din 1898.
Matricule din 1835. — Dela sediul protopopesc 76 km.
PLASA: Ugocea (jud. Satu-Mare)
POȘTA: în loc.
TELEGRAFUL, TELEFONUL și GARA: Halmeu.
PREOT: On. TIBERIU DIȚIU, administrator. — CURATOR:
Ioan Szelmenczi. — CANTOR: Andrei Szuday.
DISTRICTUL CISCARPATIN 155

Numărul sufletelor: 527. — R.-cat. 2285 (biserică). — Calv. 375 (bi-


serică). — Izr. 221 (casă de rugăciune).

Colonia Drăgușeni — Capelă în școală. — Dela matre 4 km.


CURATOR: Grigore Costin. — CANTOR: Ioan Sabău.
Numărul sufletelor: 376. — Poc. 18 (casă de rugăciune). — Izr. 4.
Suflete gr.-catolice rutene în matre și filie: 903.

24. ZORILE — Parohie din 1918. Biserică de piatră din 1929, con-
sacrată în acelaș an. Hramul: Sf. Arhangheli. Casă parohială de vălioage
din 1912. Edificiul școlar de lemn din 1915, cu locuință învățătorească,
din 1912. Matricule din 1919. — Dela sediul protopopesc 500 km.
PLASA: Sacul (jud. Severin)
POȘTA (tlg. tlf.): Sacul.
GARA: Căvăran.
PREOT: On. IOSIF CREȘCEȘEN, administrator. — CURA-
TOR: Vasile Sauciur. — CANTORI: Petru Cut și Mihai Bunziac.
Numărul sufletelor: 1211. — Ort. 32 (capelă).

Date sumare privind districtul


Parohii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  24
Filii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 14
Administratori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Biserici de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Biserici de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Capele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Case parohiale de piatră . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Case parohiale de vălioage . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Case parohiale de lemn . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2
Case cantorale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Case pentru crâsnic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Edificii școlare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Suflete greco-catolice . . . . . . . . . . . . . . . . 31.456

——

——

——
156 ORDINUL SF. VASILE CEL MARE

ORDINUL
SFÂNTULUI VASILE
Singurul ordin călugăresc de rit oriental aflător pe teritoriul Epar-
hiei Maramureșului este Ordinul sf. Vasile cel Mare, având casa mamă la
Mânăstirea Bixad, în județul Satu-Mare și o a doua așezare la Mânăstirea
Moiseiu, în jud. Maramureș.
În afară de teritoriul Eparhiei noastre Ordinul a preluat de curând
și Mânăstirea Nicula (din Eparhia Cluj-Gherla), un foarte reputat loc de
pelerinaj, mai având în proprietatea sa și Mânăstirea Prislop de pe terito-
riul Eparhiei Lugoj, prima așezare a Ordinului bazilian român renăscut.

A. Mânăstirea Bixad

Urme despre existența acestei mânăstiri sunt de prin veacul al


XVI-lea. Biserica actuală, de piatră, închinată Sfinților Apostoli Petru și
Pavel, este din 1771, fiind renovată în 1928, iar la 1929 a fost consacrată.
În corpul acestei biserici sunt 2 paraclise cu intrare din afară, iar în curtea
mânăstirii este o capelă de lemn, întrebuințată numai la pelerinaje. Actu-
ala casă mânăstirească, de piatră, este din 1900, având în interiorul clau-
zurei și o capelă particulară. Într’o altă casă de piatră s’a așezat în timpul
din urmă o Tipografie a mânăstirii și o Editură, ambele realizări de cea
mai mare însemnătate. O casă a săracilor, din lemn și vălioage, întregește
această importantă așezare mânăstirească a bisericii noastre.
Mânăstirea este locuită, din timpuri imemorabile, de călugă-
ri răsăriteni ai ordinului Vasile cel Mare și este cel mai cercetat loc de
pelerinaj din părțile nordice ale Ardealului. Aici se venerează o veche
icoană a Maicii Domnului, pictată pe lemn, a cărei origine se pier-
de în negura veacurilor. Ea a fost totdeauna și continuă a fi un obiect
de specială venerațiune pentru toți pelerinii. În fața acestei venerabile
icoane s’a făcut în 1931, prin Episcopul ei, consacrarea oficială a Epar-
hiei Maramureșului sub scutul Maicii Domnului, patrona Eparhiei. Din
1925 mânăstirea adăpostește și novițiatul Ordinului pentru România.
ORDINUL SF. VASILE CEL MARE 157

Pelerinaje se fac la această mânăstire în următoarele sărbători:


Buna-Vestire, Sân-Petru și Pavel (prezidează Episcopul), Sf. Măria-Ma-
re, Sf. Măria-Mică și Înălțarea sf. Cruci.
EGUMEN: P. Cuvioșia Sa păr. ATANASIE MAXIM, Superiorul
provincial al Ordinului.
MAGISTRU AL NOVIȚIATULUI: P. Cuvioșia Sa păr. AU-
GUSTIN POP, locțiitor de Egumen, director al Tipografiei și Editurei
Mânăstirești.
IEROMONAHI: Cuvioșiile Lor păr. EMIL AJAKI și păr. GHEOR-
GHE MARINA.
CLERICI CU VOTURI: Leon Bob, Nestor Cadar, Gherasim
Juca, Iosif Miclea și Miron Moldovan.
FRAȚI LAICI CU VOTURI: 9.
NOVIȚI: 11.

B. Mânăstirea Moișeiu
Înființată pe la sfârșitul veacului al XVI-lea, această mânăstire a
fost locuită de călugări până la 1867, pentruca după 66 ani — în care
timp a fost administrată de preoți mireni — să ajungă din nou pe mână
călugărească.
În cuprinsul mânăstirii sunt 2 biserici: una, bătrână, de lemn, din
1602, și alta nouă, de piatră, din 1910. Ambele au hramul Adormirea
Maicii Domnului. Există și o capelă de lemn pentru serviciile divine dela
pelerinaje. Alături de o veche casă de lemn s’a zidit în 1913 o nouă casă
de piatră, care servește azi de casă călugărească, având în cuprinsul clau-
zurei și o capelă particulară.
Pelerinajele se obișnuesc aici la următoarele sărbători: Nașterea
sf. Ioan Botezătorul, Adormirea Maicii Domnului (prezidează Episco-
pul), Nașterea Preasfintei Fecioare și Înălțarea sf. Crucii.
EGUMEN: P. Cuvioșia Sa păr. LUCIAN POP.
IEROMONAH: Cuvioșia Sa păr. GAVRIL FOGAȘ.
FRAȚI LAICI CU VOTURI: 4.
Pentru a orienta deplin supra personalului acestui Ordin călugă-
resc mai amintim, că la Mânăstirea Nicula încă are 2 ieromonahi și 4 frați
laici cu voturi.

——

——

——
158 ALTE PERSOANE DIN CLER

Profesori de religie
La școlile secundare din Baia-Mare:
M. On. ALIMPIU BOROS, prof. la liceul de băieți “Gh. Șincai” și
la gimnaziul de fete, prot. onorar.
La școlile secundare din Cernăuți:
Prea On. IOAN LUTZKY, prof. la liceul de stat Nr. IV, prot. ono-
rar, consilier al Eparhiei de Stanislau.
La școlile secundare din Satu-Mare:
M. On. VASILE HERMAN, prof. la liceul de băieți “M. Emi-
nescu”, prot. onorar.
On. IOAN BERINDE, prof. la liceul de fete.
La școlile secundare din Sighet:
M. On. IOAN BÎRLEA, prof. la școala normală de băieți, proto-
pop onorar.
On. și Cl. Dr. ALEXANDRU FILIPCIUC, prof. la liceul de băieți
“Dragoș Vodă”.
On. și Cl. Dr. DUMITRU POP, prof. la liceul de fete “Domnița
Ileana”.

——

——

——

Preoți în alte funcțiuni


Prea On. IOAN IEPURE, prot. on., asesor consistorial, profesor
în retragere.
Prea On. Dr. GHEORGHE HETCOU, prot. on., asesor consisto-
rial, director la liceul “Gh. Șincai” din Baia-Mare.
M. On. PETRU GERMAN, prot. on., profesor la liceul “Gh.
Șincai” din Baia-Mare.
On. VASILE MARCHIȘIU, preot misionar în America (Biserica
greco-catolică română “Sf. Mihail”, Aurora, Illinois, 609 North Lincoln
Avenue).
On. ANTONIU DUNCA, preot misionar în America (Biserica greco
catolică română “Sf. Nicolae”, East Chicago, Indiana, 4310 Olcott Avenue).
On. VICTOR PRECUP, profesor la liceul “Gh. Șincai” din Baia-Mare.

——

——

——
ALTE PERSOANE DIN CLER — CLERICII EPARHIEI 159

Preoți deficienți
M. On. LAZAR CABA, fost paroh în Șoimuș, prot. onorar.
M. On. Dr. EPAMINONDA LUCACIU, fost paroh în Șișești,
prot. onorar.
Rvmul ȘTEFAN ANDERCO, fost paroh în Oncești, arhid.
onorar.
Rvmul IOAN COZA, fost paroh în Pribilești, arhid. onorar.
On. IOSIF FUCEC, fost paroh în Ferești.
Rvmul NICOLAE AVRAM, fost paroh și protopop în
Copalnic-Mănăștur, arhid. onorar.
On. VASILE GAVRIȘ, fost paroh în Odești.
On. IOAN DARABANT, fost paroh în Hodișa.
M. On. VICTOR SILAGHI, fost paroh în Valea Vinului, prot.
onorar.

——

——

——

Absolvenți de teologie nehirotoniți

Christian Simion Pop Vasile


Filip Ioan Rițiu Grigore
Gâz Emanoil Săsărean Dumitru
Glodan Filip Setel Aurel
Ivașco Gavril Soran M. Felician
Muntean Ioan Trif Vasile
Ungur Teodor


——

——

——

Clerici în anul școlar 1936/7


În Colegiul Pontificiu român din Roma:
— Italia —
Iacoș Gavril Țiplea Vasile
160 CLERICII EPARHIEI

În Colegiul Pontificiu rutean din Roma:


— Italia —
Godja Gavril Kuleszir Petru

La Academia de teologie din Blaj:


Anul IV.
Balog Ștefan Drăguș Ioan
Bălan Gavril Jula Gheorghe
Cardoș Augustin Mihalca Gavril
Chostec Alexandru Misarăs Augustin
Sabău Mihai

Anul III.
Boico Vasile Mohilițchi Damian
Dăncuș Grigore Pop Vasile
Hauca Jaroslav Varga Vasile

Anul II.
Vorobchievici Volodemar

Anul I.
Gherasim Z. Octavian Mădăras Ioan
Groza Ioan Marușciac Mihai
Mare Nicolae Pintea Emil
Pop Simion Dănilă

La Academia de teologie din Lwov:


— Polonia —
Vasile Pénzes Stanislau Tarnoviecky
Tcaciuc Ioan

La Academia de teologie din Uzhorod:


— Cehoslovacia —

Alexandru Ulicsák, an IV.

——

——

——
PREOȚI DECEDAȚI 161

Preoți decedați
dela înființarea Eparhiei Maramureșului

1931
IULIU BOTA, paroh în Ciolt:  2 Martie.
GAVRIL BERINDE, paroh în Potău:  28 Aprilie.
IOAN COSTIN, preot deficient, fost paroh, protopop onorar în
Firiza:  16 Decemvrie.

1932
ANDREIU SZABO, paroh, protpop, vicar foraneu rutean în Si-
ghet:  1 Ianuarie.
ALEXANDRU BĂBAN, paroh în Prilog:  14 Februarie.
GAVRIL POP, paroh în Vetiș:  16 Martie 1932.
ATANASIE DOROȘ, paroh, prot. on. în Tarna-Mare:  27 Iunie.
ALEXANDRU POP, paroh, prot. on. în Benesat:  26 Iulie.
ARTEMIU ANDERCO, paroh, protopop arhidiacon onorar în
Ieud:  7 Octomvrie.
IULIU MĂRCUȘ, paroh în Fărcașa:  8 Decemvrie.

1933
CORNEL GAVRIȘ, paroh în Boinești:  15 Februarie.
IOAN SZOCSKA, paroh, arhidiacon onorar în Carei:  17 Fe-
bruarie.
IOAN DOBOȘI, paroh în Halmeu:  13 Martie.
IOAN ANDREICA, paroh, prot. on. în Ulmeni:  20 Maiu.
GHEORGHE SĂLĂJAN, preot deficient, fost paroh, protopop
onorar în Lipău:  14 Noemvrie.

1934
IOAN HARAJDA, paroh în Turulung:  21 Februarie.
CLEMENTE ZLEPKO, paroh, arhidiacon onorar, fost adminis-
trator apostolic în Siret:  15 Martie
IULIU DRAGOȘ, paroh, protpop emerit în Vad:  25 Maiu.
162 PREOȚI DECEDAȚI

COLOMAN PANCZNER, paroh, protopop onorar în Coștiui:


 25 Maiu.
IOAN LENGHEL, paroh în Oarța de sus:  12 Septemvrie.
PETRU HERȚEG, paroh în Sârbi (j. Satu-Mare):  15 De-
cemvrie.

1935
ȘTEFAN ILNICZKY, paroh, prot. on. în Budești:  17 Febr.
MIHAI DEMETER, preot deficient, fost paroh, protopop onorar
în Cămârzana:  19 Februarie.
CLEMENTE POP, preot deficient, fost paroh, protopop onorar
în Noțig:  10 Aprilie.
ALEXANDRU ACHIM, paroh, prot. on. în Băsești:  27 Apr.
SIMION MECIU, paroh, protopop onorar în Traniș:  14 Maiu.
ALEXA MARINA, paroh, protopop on. în Ruscova:  15 Maiu.
ANDREI SERBAC, paroh în Desești:  27 Octomvrie.
IOAN P. POP, preot deficient, fost paroh, protopop onorar în
Domnin:  4 Decemvrie.

1936
GHEORGHE PINTEA, paroh, în Lipău:  24 Ianuarie.
NICOLAE BREBAN, preot deficient, fost paroh, protopop ono-
rar în Cicârlău:  25 Februarie.
ALEXANDRU FĂRCAȘ, paroh, vicearhidiacon onorar în Tăma-
ia:  1 Martie.
GEHORGHE PETROVAN, preot deficient, fost paroh, proto-
pop onorar în Preluca-Nouă:  1 Aprilie.
GEHEORGHE MAIOR, paroh, protopop onorar în Tămășești:
 19 Aprilie.
IUSTIN POP, paroh, prot. onorar în Gherța-Mare: + 14 Maiu.
VASILE POGĂCIAȘ, preot deficient, fost paroh, protopop ono-
rar în Tăuți de jos:  2 Iunie.


——

——

——
SCHIMBĂRI 163

Schimbări
intrevenite în cursul tipăririi Șematismului
Rev. IOAN FILIP, cleric absolvent, a fost numit actuar la Serviciul
administrativ (pag. 15).
On. GHEORGHE NAGY, paroh în Bozinta Mare, și-a schimbat
numele de familie în MARIAN (pag. 22).
On. GHEORGHE A. COSTIN, actuar la Serviciul administrativ,
a fost numit administrator la Chiuzbaia (p. 24).
M. On. IOAN D. SILAGHI, paroh, prot. onorar în Ferneziu, și-a
schimbat numele de familie în SĂLĂGEANU (pag. 25).
On. VASILE COVACIU, administrator în Firiza și-a schimbat nu-
mele de familie în C. ULMEANU (pag. 26).
On. GHEORGHE COSTIN, administrator în Valea Chioarului, a
fost numit, în aceeaș calitate, la Groși (p. 26).
On. ALEXANDRU CHERECHEȘ, administrator în Curtuiușul-
Mare și-a schimbat numele de familie în BENEA (p. 34).
On. ALEXANDRU ARDELEAN, administrator în Glod, a fost
numit, în aceeaș calitate, la Valea Chioarului (p. 40).
On. AUGUSTIN BUTEAN, administrator în Chiuzbaia, a fost
numit, în aceeaș calitate, la Cioara (p. 42).
On. ALEXANDRU MOCIRAN, absolvent de teologie, a fost hi-
rotonit și numit administrator parohial la Cavnicul de jos (p. 50).
On. MIHAI POP, absolvent de teologie, a fost hirotonit și numit
preot II la Odoreu (p. 64).
On. GHEORGHE ORHA, administrator în Crucișor, a fost nu-
mit paroh (pag. 72).
On. VASILE BERTALAN, paroh în Viile Apei și-a schimbat nu-
mele de familie în RADU (p. 78).
On. MIHAI ȘEREȘ, administrator în Odești și-a schimbat nume-
le de familie în MUNTEANU (p. 87).
On. FLORIAN SABOU, preot II la Ieud, a fost numit administra-
tor parohial la Tămășești (p. 89).
On. IOAN DUNCA, administrator în Berbești, a fost numit, în
aceeaș calitate, la Ieud I (p. 103).
On. ALEXANDRU POP, absolvent de teologie, a fost hirotonit și
numit preot II la Ieud (p. 103).
164 SCHIMBĂRI

On. OCTAVIAN POP, absolvent de teologie, a fost hirotonit și


numit administrator parohial la Berbești (p. 107).
On. PETRU TOHĂTAN, preot II la Odoreu, a fost numit preot
IV la Cernăuți (p. 126).
On. ȘTEFAN BILINSCHI, cleric, absolvent, a fost hirotonit și
numit administrator parohial la Rădăuți (p. 131).
M. On. VICTOR SILAGHI, paroh, prot. on. în Valea Vinului a
fost trecut în deficiență (p.159).

——

——

——

CÂTEVA DATE SUMARE


Episcop . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  1
Canonici . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Canonic onorar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1
Asesori consistoriali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  10
Camerar Papal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  1
Vicar foraneu episcopesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  1
Arhidiaconi onorari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  18
Vicearhidiaconi onorari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  4
Protopopi actuali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  12
Administrator protopopesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  1
Protopopi onorari . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  60
Preoți deficienți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  9
Preoți — parohi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  153
Preoți — administratori parohiali . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  106
Preoți profesori de religie la școli secundare de stat . . . . . . . . .  7
Preoți în oficii administrative bisericești . . . . . . . . . . . . . . . . .  6
Preoți misionari în America . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  2
Capelan personal . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  1
Preoți călugări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  6
Preoți de mir în total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  295
Absolvenți de teologie în oficii bisericești . . . . . . . . . . . . . . .  6
Absolvenți de teologie la vetrele părințești . . . . . . . . . . . . . . .  7
Suflete în total . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .  365.732

——

——

——
TABLOUL
parohiilor, filiilor, edificiilor parohiale, asociațiilor religioase și al
165

credincioșilor Eparhiei Maramureșului


TABLOUL
PERSOANELE
APARȚINÂND VENERATULUI CLER EPARHIAL

Născ. Hirot. Pag. Născ. Hirot. Pag.


Achim Victor 1911 1936  60 Bilinschi Ștefan 1914 1936 131
Ajaki V. Emil 1891 1914 157 Bîrlea Ioan 1883 1909 158
Anca Ioan 1866 1893  14 Bîrlea Liviu 1911 1935  98
Anderco George 1884 1909  91 Bîrlea Patriciu 1895 1922  72
Anderco Ștefan 1848 1874 159 Bîrlea Vasile 1881 1906  81
Anderco Victor 1878 1902  64 Dr. Bob Gheorghe 1890 1915  13
Andron Ioan 1890 1916  96 Bob-Hangea Aug. 1889 1918  23
Ardelean Alexandru 1908 1935 102 Bohățiel Ioan 1861 1885  27
Ardelean Gavril 1908 1934  92 Boiciuc Ioan 1908 1932 141
Ardelean Ghoerghe 1871 1897  62 Borca Tit 1908 1932  95
Ardelean Iuliu 1888 1913 110 Boroș Alimpiu 1890 1915 158
Aroneț Iosif 1898 1924 139 Boroș Ilarie 1867 1895  13
Aroneț Nicolae 1908 1930 134 Bota Vasile 1902 1925  25
Avram Nicolae 1856 1882 159 Bota Vasile 1894 1921  37
Avram Romul 1902 1928  29 Bran Laurențiu 1866 1893  82
Avram Victor 1885 1913  73 Brâncovean Alex. 1872 1901  75
Brândușan Victor 1803 1930  15
Babiciu Augustin 1906 1932 118 Breban Alexandru 1876 1899  13
Bacsinszky Ștefan 1882 1912 150 Breban Vasile 1906 1933  27
Balint Vasile 1902 1926 109 Brehaița Emil 1908 1935  67
Balya Simeon 1863 1890 113 Brehaița Ioan 1881 1907  27
Bancoș Ioan 1892 1921  89 Bucșa Corneliu 1882 1914  87
Bandiciu Dumitru 1882 1908  58 Bud Tit 1881 1907  83
Barbul Vasile 1879 1907  71 Budu Sabin 1902 1927 116
Batariuc Gheorghe 1891 1925 117 Budz Nicolae 1899 1926 130
Băcilă Victor 1887 1926  21 Butean Augustin 1903 1926  24
Bălan Cornel 1908 1932 108 Butean Aurel 1892 1920  39
Bârsan Ioan 1901 1924 103
Bârsan Vasile 1905 1932  28 Caba Augustin 1882 1906  46
Benea Alexandru 1904 1932  34 Caba Lazar 1846 1873 159
Berinde Alexa 1892 1919  77 Cavași Șt. Cornel 1895 1924  57
Berinde Andreiu 1888 1929  95 Călăuz Ilie 1884 1910  82
Berinde Ioan 1902 1928 158 Călină Vasile 1907 1934  62
Berinde Mihai 1883 1902  76 Câmpeanu Ioan 1888 1914  45
Berinde Tit 1897 1918 114 Dr. Câmpeanu Vasile 1903 1926  85
PERSOANE DIN CLER 167

Născ. Hirot. Pag. Născ. Hirot. Pag.


Cerghi Augustin 1907 1930  60 Dredeanu Eugen 1863 1891  97
Cherecheșiu Ștefan 1899 1920 119 Dunca Antoniu 1903 1930 158
Chindriș Alexandru 1907 1936 109 Dunca Ioan 1907 1930 107
Chira Vasile 1905 1927  63 Dunca Ștefan 1880 1911  67
Chișu Ioan 1886 1910  69 Dunca Vasile 1891 1916 101
Cionca Demetriu 1868 1893  16 Dutca Andrei 1903 1931 131
Cionte D. Romul 1898 1923  25
Ciurdărean Valeriu 1887 1914  83 Erdőș Alexandru 1871 1899  91
Cochina Vasile 1906 1927  92 Erdőș Vasile 1887 1914  94
Coman Andrei 1901 1926 118
Dr. Coman Gh. 1903 1927  99 Fernea Ioan 1905 1933  74
Cosma Gheorghe 1899 1926 102 Fetti Paul 1887 1910  35
Coste Ioan 1881 1907  88 Filip Ioan 1914 — 159
Costin A. Gheorghe 1911 1934  15 Dr. Filipciuc Alex. 1902 1929 158
Costin Gheorghe 1903 1929  40 Fogaș Vasile Gavril 1906 1931 119
Costin I. Nicolae 1894 1919  36 Fucec Emil 1886 1912 119
Cotețiu Romul 1902 1930  28 Fucec Iosif 1859 1884 159
Coțan Vasile 1903 1926  51
Coza Coriolan 1900 1924  37 Gavriș Vasile 1858 1892 159
Coza Ioan 1861 1886 159 Gălătuș Gheorghe 1905 1932  52
Crașovan Ioan 1903 1925 154 Găvrilaș Gavril 1901 1923  42
Creșceșen Iosif 1903 1926 155 Găzdac Ioan 1892 1918 104
Cristian Simion 1914 — 159 Gâz Emanoil 1911 — 159
Csucska Alexiu 1884 1915 149 German Petre 1888 1912 158
Cudan Ioan 1907 1934  46 Gherghel Lazar 1899 1923  71
Gherman Gheorghe 1910 1933 101
Darabanth Ioan 1879 1907 159 Gherman Lazar 1906 1931  85
Dărăbant Alexandru 1888 1913  21 Gheție Vasile 1909 1934 148
Demian Cecil 1882 1917  95 Ghitta Emil 1899 1922  59
Demian Iosif iun. 1905 1931  74 Ghiurco Grigore 1906 1933  43
Demian Iosif sen. 1878 1903  92 Ghiurco Izidor 1904 1931  83
Demian Titu 1880 1903  87 Glodan Filip 1911 — 159
Dițiu Alexandru 1871 1897 150 Godja Vasile 1900 1926 111
Dițiu Tiberiu 1900 1929 155 Goia Gheorghe 1887 1910 114
Dobocan Alexandru 1895 1925  81 Gorcenschi Iosif 1897 1923 137
Doboși Ioan 1863 1887  94 Gorcinschi I. Wilhelm 1910 1934 152
Doboși Mihai 1887 1912  66 Goron Sabin 1890 1916  23
Doroș Nicolae 1869 1893 112
Dragomir Coriolan 1908 1931  93 Herman Vasile 1894 1921 158
Dragomir Emil 1882 1907  55 Dr. Hetcou Gh. 1884 1914 158
Dragomir Ioan 1905 1932  49 Hotea Cornel 1902 1926  98
Dragoș Aurel 1883 1909  66 Hotea Ioan 1873 1898  98
Dragoș Eugen 1903 1927 108 Hotea Mihai 1881 1905 106
Drăgan Aurel 1900 1924  80 Huban Antoniu 1905 1933 115
168 PERSOANE DIN CLER

Născ. Hirot. Pag. Născ. Hirot. Pag.


Iepure Ioan 1869 1904 158 Mesaroș Victor 1902 1925  54
Ilieș Ioan iun. 1890 1915  76 Mihalca Alexandru 1883 1907  30
Ilieș Ioan sen. 1862 1886  39 Moiș Valer 1895 1927  33
Ilieș Ștefan 1907 1930  24 Mociran Alexandru 1910 1936 163
Ilieș Victor 1891 1917 148 Moldovan Gheorghe 1911 1935  109
Ilniczky Vasile 1870 1897  61 Muntean Ioan 1913 — 159
Indrean Vasile 1873 1901  79 Munteanu Mihai 1910 1936  87
Iuga Mihai 1882 1906 120 Mureșan Patriciu 1885 1912  66
Ivasco Gavril 1910 — 159
Jude Vasile 1908 1935  88 Nahorniac M. Eugen 1911 1934 146
Iurka Gheorghe 1889 1918 107 Nap Gavril 1906 1931  80
Negruțiu F. Emil 1887 1914  48
Kostecki Vladimir 1880 1903 124 Neviczky Iuliu 1888 1915  152
Nistor Ioan 1856 1881  143
Lauran Emil 1912 1935 113
Lazar Alexandru 1894 1920  32 Orha Gheorghe 1901 1926 
72
Lemenyi Romul 1900 1923  66 Ossian Pamfil 1861 1884 
14
Lenghel Sighismund 1864 1892  20 Oșian Ioan 1910 1935 
59
Lenghel Teodor 1882 1909  35
Longhin Cornel 1908 1931  47 Pallai Iosif 1914 1936  151
Dr. Lucaciu Epam. 1877 1899 159 Papp Gheorghe 1888 1916  63
Lupan Adrian 1891 1915  96 Paul Grațian 1906 1928  22
Lupan L. Ovidiu 1897 1923  94 Perșe Petru 1904 1931  107
Lutzky Ioan 1877 1901 158 Peter Iustin 1876 1901  34
Lyachovics Alex. 1887 1914 153 Petrescu Ioan 1903 1930  115
Lyachovics Iuliu 1898 1929 149 Petrvoay Gheorghe 1905 1933  101
Maior Victor 1877 1902  38 Petruș Ioan 1906 1932  36
Maniu Nicolae 1899 1923 126 Pintea Valentin 1890 1915  38
Manu Mihail 1880 1908 151 Podina Gheorghe 1905 1930  15
Marchiș Emil 1903 1928  86 Podina Pompei 1877 1905  86
Marchișiu Vasile 1892 1928 158 Podoabă Augustin 1887 1912  41
Marian Gheorghe 1903 1926  22 Pop Alexandru 1889 1915  70
Marica Alexandru 1876 1904  44 Pop Alexandru 1913 1936  163
Marica I. Felician 1905 1929  40 Pop A. Augustin 1888 1910 157
Mărieș Vasile 1906 1933 105 Dr. Pop Carol 1908 1933  61
Marina Vladimir 1900 1924 145 Dr. Pop Dumitru 1906 1931 158
Marina Gheorghe 1908 1932 153 Pop Grigore 1912 1936  102
Marinca Vasile 1908 1935  33 Pop Ilie 1902 1926  37
Mariș Gavril 1906 1930 117 Pop Ioan 1900 1926  47
Maxim A. Atanasie 1878 1904 157 Pop Iuliu 1874 1898  147
Medan Ioan 1892 1918  52 Pop Iuliu 1884 1909  65
Madveczky Andrei 1883 1907 154 Pop I. Lucian 1883 1919 157
Mercea Dumitru 1912 1936  80 Pop Mihai 1913 1936  163
Merlaș Vasile 1895 1920  87 Pop Mihai iun. 1898 1924  43
PERSOANE DIN CLER 169
Născ. Hirot. Pag. Născ. Hirot. Pag.
Pop Mihai sen. 1869 1893  43 Soran Augustin 1902 1927  93
Pop Octavian 1913 1936  164 Soran Ioan 1883 1910  76
Pop Petru 1909 1936  110 Soran M. Felician 1914 —  159
Pop Simeon 1893 1920 81 Stan Iosif 1876 1900  47
Pop Teofil 1898 1922 42 Szabo Vasile 1884 1910  20
Pop Tit 1874 1899 91 Șchiop Vasile 1880 1905  45
Pop Vasile 1905 1930 31 Șimon Alexandru 1868 1895  52
Pop Vasile 1910 — 159 Șimon A. Vasile 1900 1927  50
Popp Emanoil 1907 1934 16 Ștețiu Victor 1880 1903  120
Popp Eugen 1897 1924 85 Ștrenc Gheorghe 1893 1920  29
Popp Ștefan 1882 1905  113 Șurani Iuliu 1900 1922  30
Porodco Leon 1894 1918  123 Șurani Virgil 1886 1910  55
Precup Victor 1907 1934  158 Tarția Ioan 1878 1903  74
Pulszky Iuliu 1887 1916  150 Tămaș Pompiliu 1878 1905  58
Pușcașiu C. Ioan 1882 1909  57 Tămăian Iosif 1912 1935  104
Târnăveanu Sabin 1907 1931  51
Racoțian Liviu 1899 1924 15 Timiș Gavril 1867 1892  118
Radu Florian 1901 1924 70 Tohătan Gheorghe 1880 1905  67
Radu Vasile 1900 1924 78 Tohătan Petru 1912 1935  64
Rednic Iuliu 1868 1892 
152 Toniuc I. Stanislau 1912 1934  127
Rednic Mihai 1879 1905 
108 Trif Vasile 1912 —  159
Rițiu Grigore 1914 — 159 Trifu Tit 1861 1888  54
Rogojenskyi Emil 1901 1928 129 Trufașiu Patriciu 1885 1915  20
Dr. Rusu Alexandru 1884 1910 11 Turdeanu Ioan 1880 1905  28
Rusu Petru 1903 1927 64 Țura Gavril 1909 1934  63
Rusu Ioan 1873 1899 44
Ulicsák Adalbert 1888 1912  153
Sabău Valeriu 1906 1931 33 Ulmeanu C. Vasile 1906 1933  26
Sabău Alexandru 1911 1934 
110 Ungur Teodor 1913 —  159
Sabou Florian 1909 1934 
103
Savu Gheorghe 1904 1929 53 Varga Șt. Tihamer 1899 1926  147
Sălăgeanu Ioan 1874 1901 25 Vida Ludovic 1885 1911  13
Sălăgian Liviu 1875 1901 19 Vlad Dariu 1879 1903  114
Săsărean Dumitru 1909 — 159 Vlad Eugen 1899 1923  111
Sângeorzan Lazar 1905 1928 
103 Vlad Gheorghe 1902 1930  118
Setel Aurel 1915 — 159 Vlad Petru 1896 1924  104
Silaghi Paul 1885 1915 68 Vlad Vasile 1901 1927  105
Silaghi Victor 1873 1896 77 Wolansky Onufrei 1901 1925  122
Sima Laurențiu 1863 1887 45
Simovicz Mihail 1869 1892 
121 Zeican Gavril 1903 1928  154
Slabei Vladimir 1903 1926 
125 Zlepko Iaroslau 1892 1918  126
Sochor Iosif 1872 1900 
133 Zlepko Isidor 1900 1924  136
170 INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR

INDICELE
PAROHIILOR ȘI FILIILOR DIN EPARHIE*)

Pag. Pag.
Aciua. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 Baia-Mare III . . . . . . . . . . . . . . . . 20
Adâncata . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121 Baia-Sprie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
Adrian . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149 Baia-Totoș . . . . . . . . . . . . . . . . . 108
Agriș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149 Baineț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
Aliceni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 Bahna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
Aluniș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41 Balcăuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
Ambud . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57 Banila pe Ceremuș . . . . . . . . . 140
Apa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69 Banila pe Siret . . . . . . . . . . . . . 137
Apateu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57 Băbășești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Arbore . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123 Bădeuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
Ardusat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19 Băița — Satu-Mare . . . . . . . . . 21
Arduzel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81 Băița — Sălaj . . . . . . . . . . . . . . . 80
Argel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Băsești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
Arieșul de câmp . . . . . . . . . . . . . 22 Bărbești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
Arieșul de pădure . . . . . . . . . . . 36 Bătarciu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
Ariniș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89 Bârgău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
Aspra . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54 Bârsa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Asuajul de jos . . . . . . . . . . . . . . . 79 Bârsana . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
Asuajul de sus . . . . . . . . . . . . . . 79 Bârsăul de jos . . . . . . . . . . . . . . . 80
Atea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 Bârsăul de sus . . . . . . . . . . . . . . . 81
Benesat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 81
Babin-Ștefănești . . . . . . . . . . . . 143 Berbești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107
Baia-Bixad . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98 Berchez . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
Baia-Borșa . . . . . . . . . . . . . . . . . 117 Berchezoaia . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Baia-Mare I . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Bercu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
Baia-Mare II . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 Berhomet pe Siret . . . . . . . . . 141
*) Cele tipărite cu lirere grase sunt parohii, celelalte sunt filii.
INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR 171

Pag. Pag.
Berindan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 Bozinta-Mică. . . . . . . . . . . . . . . . . 22
Berința . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49 Breaza. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
Berveni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147 Breb. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107
Bicău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70 Brebeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
Bila. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126 Brodina. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Bilca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132 Broscăuții-Noui. . . . . . . . . . . . . 138
Bistra. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146 Broscăuții-Vechi. . . . . . . . . . . . . 138
Biușa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82 Buciumi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Bixad. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91 Bucșoaia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
Blidar. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Budeniți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
Bloaja. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 Budești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 107
Bobești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138 Bulgari. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
Cheud. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 Burdujeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
Bocicău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 Burla. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
Bocicoel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100 Bușag. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Bocicoiul-Mare. . . . . . . . . . . . . 111 Buteasa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Bocșița. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84 Buzești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29
Boghiș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
Boian. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 116 Cacica. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
Boianceni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 Cadobești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
Boinești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92 Cajavana. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123
Bolda. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67 Camena. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126
Bontăieni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 Camenca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
Bosancea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 Carapciu pe
Borăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143 Ceremuș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
Borlești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 Carei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
Borșa I. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117 Cavnicul de jos. . . . . . . . . . . . . . . 50
Borșa II. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117 Cavnicul de sus. . . . . . . . . . . . . . 50
Borșa III. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118 Căbești — Storojineț. . . . . . . 138
Botiz. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58 Căbești — Vășcăuți
Botiza. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101 pe Ceremuș. . . . . . . . . 140
Botoșana. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123 Călinești — Maramureș. . . . 108
Botușanița. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136 Călinești — Satu-Mare. . . . . . . 92
Bozinta-Mare. . . . . . . . . . . . . . . . 22 Cămârzana. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 92
172 INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR

Pag. Pag.
Cărășeu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58 Ciumârna. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
Cărbunar. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53 Ciuperceni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Cărpiniș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 Cliț. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123
Câmpulung. . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Clivodin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
Câmpulung la Tisa. . . . . . . . . 147 Coaș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
Câmpulung pe Ceremuș. . . . 130 Codru. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
Cârlibaba. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Colonia
Cehul-Silvaniei. . . . . . . . . . . . . . 82 Colonel-Paulian. . . . . . . . . 60
Cerepcăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . 136 Colonia Drăgușeni. . . . . . . . . . 155
Cernauca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133 Colonia Livada. . . . . . . . . . . . . . . 73
Cernăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126 Colonia
Cernăuți (rom.). . . . . . . . . . . . . 116 Principele-Mihai. . . . . . 58
Cernești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 Colonia
Certeze. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93 Voivodul-Mihai. . . . . . 68
Certoria. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 Coltău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Cetățele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55 Colțirea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
Chechiș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 Comănești. . . . . . . . . . . . . . . . . . 123
Chelința. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 Comărești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
Cheud. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 Comlăușa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 93
Chilia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59 Coniatin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
Chisilău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143 Copalnic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
Chiselițeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . 130 Copalnic-Mănăștur. . . . . . . . . . 52
Chiuzbaia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 Copăcele. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
Cicârlău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71 Cornești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
Cidreag. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148 Cornova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Cincău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143 Cornu-Luncii. . . . . . . . . . . . . . . 123
Cioara. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 Corod. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
Ciocănești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Corovia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
Ciocotiș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 Coruia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
Ciolt. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 Costișa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
Ciornohuzi. . . . . . . . . . . . . . . . . . 141 Costrijeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
Cireș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138 Coștiui. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 148
Cireșel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141 Cozmeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
Ciudei. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138 Crasna Ilischii. . . . . . . . . . . . . . . 138
INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR 173

Pag. Pag.

Crasna Petrovei . . . . . . . . . . . . . 146 Dobronăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . 129


Crasna Putnei. . . . . . . . . . . . . . . 138 Domnin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Crasnodil. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134 Dorna Candrenilor. . . . . . . . . 125
Crăcești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108 Dornești — Rădăuți. . . . . . . . 132
Crăciunești la Tisa. . . . . . . . . . 148 Dornești — Siret. . . . . . . . . . . 136
Crăsnișoara-Nouă. . . . . . . . . . . 138 Doroșăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
Crăsnișoara-Veche. . . . . . . . . . . . 138 Dorothea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
Cristur. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44 Dragomirești. . . . . . . . . . . . . . . 101
Crisceatec. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143 Drăcineț — Storojineț. . . . . . 139
Crucișor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72 Drăcineț — Văscăuți
Cuceu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 pe Ceremuș. . . . . . . 141
Cuciurul-Mare. . . . . . . . . . . . . . . 127 Dumbrava
Cuciurul-Mic. . . . . . . . . . . . . . . . . 143 Medieșului. . . . . . . . . 75
Cucu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 Dumbrava-Roșie. . . . . . . . . . . . 122
Cuhea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 101 Dumbrăvița. . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Culcea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33 Durușa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40
Culciu-Mare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
Culciu-Mic. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59 Ehrești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Culeuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
Cununa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134 Fălcău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135
Cupca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122 Fărcașa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Curtuiușul-Mare. . . . . . . . . . . . . . 34 Fânațe. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51
Curtuiușul-Mic. . . . . . . . . . . . . . . . 52 Ferești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
Cuța. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60 Fericea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Ferneziu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Dara. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64 Fresig. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
Davideni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138 Finteușul-Mare. . . . . . . . . . . . . . . 39
Davideni-Zrob. . . . . . . . . . . . . . . 138 Finteușul-Mic. . . . . . . . . . . . . . . 34
Dănești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 Firiza. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Dănești-Chioar. . . . . . . . . . . . . . . . 35 Firminiș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
Desești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108 Foieni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147
Dihteneți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130 Frasin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
Doba. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60 Frătăuții-Noui. . . . . . . . . . . . . . 132
Dobrin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42 Frătăuții-Vechi. . . . . . . . . . . . . . 132
174 INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR

Pag. Pag.

Frumosul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 Homorodul de mijloc. . . . . . . . 62


Fundul Moldovei. . . . . . . . . . . 117 Homorodul de sus. . . . . . . . . . . . 62
Honorici. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154
Gălănești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132 Horoat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82
Gărbăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136 Horodnicul de jos. . . . . . . . . . . 132
Gârdani. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 Horoșăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
Gemenea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 Hoteni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110
Gerăușa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 Hovrila. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Ghenci. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147 Husia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46
Gherța-Mare. . . . . . . . . . . . . . . . . 93 Huta Certezelor. . . . . . . . . . . . . . . 95
Gherța-Mică. . . . . . . . . . . . . . . . . . 94 Huta din Deal. . . . . . . . . . . . . . . . . 95
Giulești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
Giurtelecul Iablonița. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
Hododului. . . . . . . . . 83 Iacobeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
Glod. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102 Iadăra. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
Gogolina. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117 Iapa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110
Groape. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54 Iegăriște. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
Gropeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136 Ieud. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102
Groși. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Igești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
Gura Humorului. . . . . . . . . . . . 123 Ilba. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 72
Gura Putilei. . . . . . . . . . . . . . . . . 130 Inău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
Gura Putnei. . . . . . . . . . . . . . . . . 132 Iojib. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Iordănești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
Halmeu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 Ispas. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
Handalul Ilbei . . . . . . . . . . . . . . . . 72 Ițcani-Gara. . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
Hărnicești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112 Intre-Râuri. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
Hâpa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Ivăncăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
Hideaga. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34 Izvorele Sucevei. . . . . . . . . . . . . 135
Hlinița — Storojinieț. . . . . . . . 139
Hlinița — Vășcăuți Jadova-Nouă. . . . . . . . . . . . . . . . . 139
pe Ceremuș . . . . . . . . . . . . . 141 Jadova-Veche. . . . . . . . . . . . . . . . 139
Hodișa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61 Jreapăn. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 108
Hodod. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83 Jibou. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
Homorodul de jos. . . . . . . . . . . . 64 Jucica-Nouă. . . . . . . . . . . . . . . . . 133
INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR 175

Pag. Pag.
Jucica-Veche. . . . . . . . . . . . . . . . . 133 Măriuș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
Jurcăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 Mărtinești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Mânăstioara. . . . . . . . . . . . . . . . 136
Lazuri. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150 Mânăstirea
Lăpușel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Humorului. . . . . 123
Lăpușna. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142 Mânău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 83
Lașchiuca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128 Medieșul-Aurit. . . . . . . . . . . . . . 74
Lechința. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94 Medișa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
Lehăcenii Tăutului. . . . . . . . . . 117 Mega. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Leleiu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85 Mejebrode. . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Lentești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133 Merișor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23
Leordina. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 50 Mesteceni. . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
Lipău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 62 Micula. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
Livada. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149 Micula (rutean). . . . . . . . . . . . 146
Luca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143 Mihalcea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
Lucavăț pe Siret. . . . . . . . . . . . . . 142 Mihăileni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
Lucăcești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Mihodra. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Lucina. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Mihova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Luizi Humorului. . . . . . . . . . . . . 123 Milie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Lujeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128 Milișăuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
Lunca la Tisa. . . . . . . . . . . . . . . . 150 Mineu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
Lupșin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Mireșul-Mare. . . . . . . . . . . . . . . 35
Mirșid. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 44
Maidan. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Mitcău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
Maidan-Ispas. . . . . . . . . . . . . . . . 142 Mocira. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Malatinești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128 Mogoșești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
Marginea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132 Moiseiu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118
Măgherăuș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31 Moiseiu II Mânăstirea. . . . . 119
Măgura. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Moișeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 94
Măgureni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 53 Moldova-Sulița. . . . . . . . . . . . . 135
Mămăieștii-Noui. . . . . . . . . . . . . 128 Molodia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127
Mămăieștii-Vechi. . . . . . . . . . . . 128 Mosoreni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
Măneuți. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132 Motiș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
Măreniceni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130 Mușenița. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
176 INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR

Pag. Pag.
Nadiș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85 Panca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
Nănești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 110 Păltinoasa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 123
Năpradea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45 Părăul-Negru . . . . . . . . . . . . . . . . 139
Necopoi. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63 Părtești de jos . . . . . . . . . . . . . . . 123
Negostina. . . . . . . . . . . . . . . . . . 137 Părtăuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
Negrea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 Peleșul-Mare . . . . . . . . . . . . . . . 150
Negrești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95 Pelișor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
Negrileasa. . . . . . . . . . . . . . . . . . 125 Peregul-Mare . . . . . . . . . . . . . . . 151
Nepolocăuți. . . . . . . . . . . . . . . . 128 Petea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Nisipeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147 Petin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
Nisipitul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Petriceanca . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
Nistru. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21 Petriceni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
Noroieni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146 Petrova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119
Noțig. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 85 Pleșa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
Plosca — Putila . . . . . . . . . . . . . 131
Oar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64 Plosca — Sadău . . . . . . . . . . . . . 135
Oarța de jos . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 Ploșcii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 195
Oarța de sus . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 Pohorlăuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
Ocna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 Poiana Codrului . . . . . . . . . . . . . . 70
Ocna-Șugatag . . . . . . . . . . . . . . 110 Poiana Micului . . . . . . . . . . . . . . 124
Ocoliș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 29 Poiana Stampei . . . . . . . . . . . . . . 125
Odești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 Poieni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103
Odoreu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64 Poienile de sub munte . . . . . . 151
Oncești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111 Pojorâta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
Onut . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129 Pomi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
Oprișeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122 Poptelecul Silvaniei . . . . . . . . . . 45
Oradea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150 Porumbești . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
Orașul-Nou . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 Posta . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
Orășeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128 Potău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75
Orțița . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 86 Prelipce . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
Ostrița . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127 Preluca Nouă . . . . . . . . . . . . . . . . . 53
Oschlib-Izvor . . . . . . . . . . . . . . . 128 Preluca Veche . . . . . . . . . . . . . . . . 54
Pribilești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
Paltin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Prilog . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 95
INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR 177

Pag. Pag.
Prisaca Dornei . . . . . . . . . . . . . . 125 Rușii pe Boul. . . . . . . . . . . . . . . . 125
Prisecăreni . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122 Rușor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 54
Prislop . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37
Pusta-Dorolț . . . . . . . . . . . . . . . . . 65 Sadagura. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
Putila . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130 Sadău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Putna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132 Sadova . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 125
Salațig. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
Racșa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96 Sarasău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 111
Rarancea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131 Sat-Șugatag. . . . . . . . . . . . . . . . . 112
Rădăuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131 Satu-Mare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 132
Răstoace . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142 Satulung. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
Recea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Satu-Mare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66
Remecioara . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 37 Satu-Mare (rutean). . . . . . . . . . 153
Remetea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152 Satu Nou de jos . . . . . . . . . . . . . . . 29
Remetea-Chioar . . . . . . . . . . . . . 37 Satu Nou de sus . . . . . . . . . . . . . . 29
Remetea Oașului . . . . . . . . . . . . . 96 Săbișa. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Remeți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38 Săcălășeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
Repedea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152 Săcel. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
Repujinieț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144 Sălășeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
Revna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127 Săliște. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
Revna pe Ceremuș . . . . . . . . . . 142 Săliștea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117
Rogojești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137 Săliștea de sus I. . . . . . . . . . . . . 104
Rohozna. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134 Săliștea de sus II. . . . . . . . . . . . 104
Românești. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 75 Sălsig. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
Rona. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 46 Sămușeni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
Rona de jos. . . . . . . . . . . . . . . . . . 111 Săpâia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
Rona de sus. . . . . . . . . . . . . . . . . 152 Săpânța. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 112
Ropcea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139 Sărărtura. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 61
Roșiori . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76 Săsari. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
Rozavlea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103 Sâiu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 74
Rus. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27 Sâncraiu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Rusca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Sârbi — Maramureș. . . . . . . . 113
Ruscova. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153 Sârbi — Satu-Mare. . . . . . . . . . . 28
Rușii Moldoviței. . . . . . . . . . . . 125 Sârghieni. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131
178 INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR

Pag. Pag.
Scăiuș. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153 Suceava . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
Seini. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 76 Sucevița . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
Seletin. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Suhoverca . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
Sf. Ilie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140
Sighet I. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 113 Șerbăuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137
Sighet II. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114 Șerbăuții de jos . . . . . . . . . . . . . 134
Sighet III. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 114 Șerbăuții de sus . . . . . . . . . . . . . 134
Sighet (rutean). . . . . . . . . . . . . . 154 Șieu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105
Sinăuți de jos. . . . . . . . . . . . . . . . 137 Șindrești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 28
Siret. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136 Șipeniți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
Slătioara. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 102 Șipotele Sucevei . . . . . . . . . . . . 135
Slobozia Banilei. . . . . . . . . . . . . 141 Șipotele Siretului . . . . . . . . . . . 142
Slobozia Bărlinților. . . . . . . . . . 122 Șișești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Slobozia-Comărești. . . . . . . . . 139 Șiomuș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
Socondul-Mare. . . . . . . . . . . . . . . 60 Șomcuta-Mare . . . . . . . . . . . . . . . 39
Soconzel . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 66 Șubranieț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Solca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124 Șurdești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
Solduba . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
Solonețul-Nou . . . . . . . . . . . . . . 124 Tarna-Mare . . . . . . . . . . . . . . . . . . 96
Someșeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77 Tămaia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Someș-Guruslău . . . . . . . . . . . . 46 Tămășeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 91
Someș-Odorheiu . . . . . . . . . . . . 47 Tămășești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
Someș-Uileac . . . . . . . . . . . . . . . . 88 Tărășeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 122
Stănești de jos . . . . . . . . . . . . . . 141 Tăuteni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
Stâna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67 Tăuții de jos . . . . . . . . . . . . . . . . . 31
Stăuceni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128 Tăuții de sus . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
Stârcea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137 Târșolț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
Stejera . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 Târnaveția . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Storojinieț . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137 Teceu-Mic . . . . . . . . . . . . . . . . . . 152
Strâmtura . . . . . . . . . . . . . . . . . . 105 Teodorești . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
Stremț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88 Tereblece-Veche . . . . . . . . . . . . 137
Stroiești . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 140 Tohat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
Stulpicani . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 126 Tolghieș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 38
INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR 179

Pag. Pag.

Toporăuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 131 Varaiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 40


Toraceni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130 Vasilău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
Traniș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47 Vaslăuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Trestia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 51 Vatra Dornei . . . . . . . . . . . . . . . . 126
Trip . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 Vatra Moldoviței . . . . . . . . . . . . 126
Tur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98 Vădurele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48
Turbuța . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47 Văgas . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
Turț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98 Văleni — Maramureș . . . . . . 115
Turulung . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 154 Văleni — Satu-Mare . . . . . . . . . 39
Țicău . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 Vășcăuți
Ulciug . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 82 pe Ceremuș . . . . . . . . . 140
Ulma . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 135 Vășcăuți pe Siret . . . . . . . . . . . . 137
Ulmeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 48 Verbăuți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 130
Ulmoasa . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21 Verveghiu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Unguraș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30 Vetiș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
Urminiș . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89 Vicea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
Urziceni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 147 Vicovul de jos . . . . . . . . . . . . . . . 133
Vicovul de sus . . . . . . . . . . . . . . 133
Vad — Maramureș . . . . . . . . . 114 Vicșan . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137
Vad — Satu-Mare . . . . . . . . . . . . 55 Viile Apei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
Vadul Nistrului . . . . . . . . . . . . . 130 Viile Iojiubului . . . . . . . . . . . . . . . 73
Valea Borcutului . . . . . . . . . . . . . 20 Viile Medieșului . . . . . . . . . . . . . . 73
Valea Chioarului . . . . . . . . . . . . 39 Viile Orașului-Nou . . . . . . . . . . . 78
Valea Cosminului . . . . . . . . . . . 127 Viile Răcșii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
Valea-Neagră . . . . . . . . . . . . . . . . . 26 Viile Satu-Mare . . . . . . . . . . . . 68
Valea Porcului . . . . . . . . . . . . . . 114 Vișnicioara . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Valea Putnei . . . . . . . . . . . . . . . . 126 Vijnița . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
Valea Seacă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97 Vintileanca . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128
Valea Vinului . . . . . . . . . . . . . . . . 77 Virișmort
Valea Vișeului . . . . . . . . . . . . . . . 146 la Tisa . . . . . . . . . . . . . 149
Valeva . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 128 Vișeul de jos . . . . . . . . . . . . . . . . 119
Vama — Satu-Mare . . . . . . . . . 99 Vișeul de mijloc . . . . . . . . . . . . 120
Vama—Câmpulung . . . . . . . . 126 Vișeul de sus . . . . . . . . . . . . . . . . 120
180 INDICELE PAROHIILOR ȘI FILIILOR

Pag. Pag.

Voivodeasa . . . . . . . . . . . . . . . . . 133 Zadrobeni . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134


Volcineț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 137 Zăhăriceni . . . . . . . . . . . . . . . . . . 142
Voloca . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 127 Zamostea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
Volovăț . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133 Zastavna . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 143
Vrânceni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 144 Zorile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 155
Vrâncenii-Noui . . . . . . . . . . . . . 144 Zvineace . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145

Greșelile de îndreptat:

Pag. Șirul Greșit Îndreptat


43 9 edificiu — edificii
49 11 în Coruia — în Coaș
49 17 Gâlătuș — Gălătuș
58 7 Cantori: — Cantor :
58 18 Curatori: — Curator :
66 9 muncipiu — municipiu
69 27 Calv. (biserică). — Calv. 556 (biserică).
80 27 lipsește — Gara: Băsești-Ulciug.
100 12 lipsește — Președinte: Șeful districtului
122 4 Pentru — Petru
129 9 (biserioă) — (biserică).


——

——

——
CUPRINSUL
Câteva orientări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Tâlcul prescurtărilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Patrona Eparhiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Pontificele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Mitropolitul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 10
Episcopul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 11
Capitlul catedral . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Consistorul episcopesc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Serviciul administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
Serviciul de Conturi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Tribunalul matrimonial . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Administrația capitulară . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Reunuinea diecezană de misiuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 17
Districtul Baia-Mare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 19
Districtul Chioar . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Districtul Jibou . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
Districtul Mănăștur . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
Districtul Satu-Mare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
Districtul Seini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 69
Districtul Silvania . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 79
Districtul Țara-Oașului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
Districtul Iza . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
Districtul Sighet . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
Districtul Vișeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 116
Districtul bucovinean . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 121
Districtul ciscarpatin . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
Ordinul Sfântului Vasile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 156
Profesori de religie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158
Preoți în alte funcțiuni . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 158
Preoți deficienți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
Absolvenți de teologie nehirotoniți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
Clericii Eparhiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
Preoți decedați . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 161
Schimbări intrevenite în cursul tipăririi . . . . . . . . . . . . . . . 163
Câteva date sumare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
Tabloul statistic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 165
Indicele persoanelor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166
Indicele parohiilor și filiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
Greșeli de îndreptat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180

S-ar putea să vă placă și