Mihai Viteazul (n.

1558,[3] Floci, Țara Românească – d. 9/19 august 1601,[4]

Câmpia Turzii, Principatul Transilvaniei) a fost domnul Țării Românești între
1593-1600. Pentru o perioadă (în 1600), a fost conducător de facto al celor
trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească,
Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut
dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și ban al Craiovei. Figura
lui Mihai Viteazul a ajuns în panteonul național românesc după ce a fost
recuperată de istoriografia românească a secolului al XIX-lea, un rol important
jucându-l opul Românii supt Mihai-Voievod Viteazul al lui Nicolae Bălcescu.
Astfel voievodul a ajuns un precursor important al unificării românilor, care
avea să se realizeze în secolul al Xn anul 1601, în timpul unei șederi la Praga,
a fost portretizat de pictorul Egidius Sadeler, care a menționat pe marginea
portretului aetatis XLIII, adică "în al 43-lea an al vieții", ceea ce indică drept an
al nașterii lui Mihai anul 1558.[5] Domnul Pătrașcu cel Bun, considerat multă
vreme ca fiind tatăl nelegitim al lui Mihai, a murit în 1557. Împrejurarea ca
Pătrașcu să fi avut relații extraconjugale în anul morții sale apare ca foarte
improbabilă, având în vedere faptul că a murit în urma unei lungi boli, pentru
tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu.[6] Ipoteza ca Mihai să fi fost fiul
postum al lui Pătrașcu a fost exclusă și de Petre Panaitescu, cu argumente
onomastice, genealogice, precum și pe baza cronicilor de epocă XX-lea.