1. Fie X o mulţime oarecare, nevidă şi C un inel de părţi ale lui X.

Arătaţi
că familia A = {A ⊆ X; A ∈ C sau cA ∈ C} este o algebră de părţi ale lui X.

Rezolvare. Fie A, B ∈ A, oarecare. Vom arăta că A ∪ B, A\B, X ∈ A.

Deoarece A, B ∈ A, avem (A ∈ C sau cA ∈ C) şi (B ∈ C sau cB ∈ C).
Deosebim aşadar următoarele cazuri:
I. Dacă A, B ∈ C, atunci A ∪ B, A\B ∈ C, deci A ∪ B, A\B ∈ A.
II. Dacă A ∈ C şi cB ∈ C, atunci A\B = A ∩ cB ∈ C, deci A\B ∈ A.
De asemenea, c(A∪B) = cA∩cB = cB∩cA = (cB)\A ∈ C, deci c(A∪B) ∈ C,
de unde A ∪ B ∈ A.
III. Dacă cA ∈ C şi B ∈ C, atunci c(A\B) = c(A ∩ cB) = cA ∪ B ∈ C, deci
c(A\B) ∈ C, de unde A\B ∈ A.
De asemenea, c(A ∪ B) = cA ∩ cB = (cA)\B ∈ C, deci c(A ∪ B) ∈ C, de
unde A ∪ B ∈ A.
IV. Dacă cA, cB ∈ C, atunci A\B = A ∩ cB = cB ∩ A = cB ∩ c(cA) =
(cB)\(cA) ∈ C, deci A\B ∈ C, de unde A\B ∈ A.
De asemenea, c(A∪B) = cA∩cB ∈ C, deci c(A∪B) ∈ C, de unde A∪B ∈ A.
În plus, cX = ∅ ∈ C, deci X ∈ A.
În concluzie, A este algebră.

2. Fie X o mulţime infinită, oarecare. Arătaţi că familia A = {A ⊆ X; A

este finită sau cA este finită} este o algebră de părţi ale lui X.

Rezolvare. Fie A, B ∈ A, oarecare. Vom arăta că A ∪ B, A\B, X ∈ A.

Deoarece A, B ∈ A, avem (A este finită sau cA este finită) şi (B este finită
sau cB este finită). Deosebim următoarele cazuri:
I. Dacă A, B sunt finite, atunci evident A ∪ B, A\B sunt finite, deci A ∪
B, A\B ∈ A.
II. Dacă A este finită şi cB este finită, atunci A\B = A ∩ cB este finită, deci
A\B ∈ A.
De asemenea, c(A∪B) = cA∩cB ⊆ cB finită, deci cu atât mai mult c(A∪B)
este finită, de unde A ∪ B ∈ A.
III. Dacă cA este finită şi B este finită, atunci c(A\B) = c(A ∩ cB) = cA ∪ B
este finită, deci A\B ∈ A.
De asemenea, c(A∪B) = cA∩cB ⊆ cA finită, deci cu atât mai mult c(A∪B)
este finită, de unde A ∪ B ∈ A.
IV. Dacă cA, cB sunt finite, atunci A\B = A ∩ cB ⊆ cB finită, deci cu atât
mai mult A\B este finită, de unde A\B ∈ A.
De asemenea, c(A ∪ B) = cA ∩ cB este finită, deci A ∪ B ∈ A.
În plus, cX = ∅ care este mulţime finită, deci X ∈ A.
În concluzie, A este algebră.

1
 3. Fie X o mulţime nenumărabilă, oarecare. Arătaţi că familia A = {A ⊆
X; card(A) ≤ ℵ0 sau card(cA) ≤ ℵ0 } este o algebră de părţi ale lui X.

Rezolvare. Fie A, B ∈ A, oarecare. Vom arăta că A ∪ B, A\B, X ∈ A.

Deoarece A, B ∈ A, avem (A este cel mult numărabilă sau cA este cel mult
numărabilă) şi (B este cel mult numărabilă sau cB este cel mult numărabilă).
Deosebim aşadar următoarele cazuri:
I. Dacă A, B sunt cel mult numărabile, atunci evident A ∪ B, A\B sunt cel
mult numărabile, deci A ∪ B, A\B ∈ A.
II. Dacă A este cel mult numărabilă şi cB este cel mult numărabilă, atunci
A\B = A ∩ cB este cel mult numărabilă, deci A\B ∈ A.
De asemenea, c(A ∪ B) = cA ∩ cB ⊆ cB cel mult numărabilă, deci cu atât
mai mult c(A ∪ B) este cel mult numărabilă, de unde A ∪ B ∈ A.
III. Dacă cA este cel mult numărabilă şi B este cel mult numărabilă, atunci
c(A\B) = c(A ∩ cB) = cA ∪ B este cel mult numărabilă, deci A\B ∈ A.
De asemenea, c(A ∪ B) = cA ∩ cB ⊆ cA cel mult numărabilă, deci cu atât
mai mult c(A ∪ B) este cel mult numărabilă, de unde A ∪ B ∈ A.
IV. Dacă cA, cB sunt cel mult numărabile, atunci A\B = A ∩ cB ⊆ cB cel
mult numărabilă, deci cu atât mai mult A\B este cel mult numărabilă, de unde
A\B ∈ A.
De asemenea, c(A ∪ B) = cA ∩ cB este cel mult numărabilă, deci A ∪ B ∈ A.
În plus, cX = ∅ care este cel mult numărabilă, deci X ∈ A. În concluzie, A
este algebră.

4. Fie X, Y două mulţimi oarecare, nevide şi fie o aplicaţie oarecare f :

X → Y. Arătaţi că dacă C este un inel arbitrar de părţi ale lui Y , atunci
f −1 (C) = {f −1 (A); A ∈ C} este un inel de părţi ale lui X.

Rezolvare. Amintim că f −1 (A) = {x ∈ X; f (x) ∈ A) este imaginea

reciprocă (imaginea inversă) (contraimaginea) mulţimii A prin funcţia f.
Dacă A, B ⊂ X sunt mulţimi oarecare, atunci:
f −1 (A)\f −1 (B) = f −1 (A\B) :
x ∈ f −1 (A)\f −1 (B) ⇔ x ∈ f −1 (A) ∧ x ∈
/ f −1 (B) ⇔ f (x) ∈ A ∧ f (x) ∈
/B⇔
−1
f (x) ∈ A\B ⇔ x ∈ f (A\B) şi
f −1 (A) ∪ f −1 (B) = f −1 (A ∪ B) :
x ∈ f −1 (A) ∪ f −1 (B) ⇔ x ∈ f −1 (A) ∨ x ∈ f −1 (B) ⇔ f (x) ∈ A ∨ f (x) ∈
B ⇔ f (x) ∈ A ∪ B ⇔ x ∈ f −1 (A ∪ B).
Acum, ∀M, N ∈ f −1 (C), ∃A, B ∈ C astfel ca M = f −1 (A), N = f −1 (B).
Atunci:
M \N = f −1 (A)\f −1 (B) = f −1 (A\B) şi cum A\B ∈ C (C este inel), rezultă
că M \N = f −1 (A\B) ∈ f −1 (C);
M ∪ N = f −1 (A) ∪ f −1 (B) = f −1 (A ∪ B) şi cum A ∪ B ∈ C (C este inel),
rezultă că M ∪ N = f −1 (A ∪ B) ∈ f −1 (C).

2
 Prin urmare, f −1 (C) este inel de părţi ale lui X.

5. Arătaţi că familia tuturor mulţimilor mărginite ale lui R formează un

inel, dar nu un σ-inel.

Rezolvare. Evident, diferenţa şi reuniunea oricăror două mulţimi mărginite

din R este tot o mulţime mărginită din R, deci familia C = {A ⊂ R; A mărginită}
este un inel. ∞
C nu este un σ-inel. De exemplu, R = ∪ [−n, n].
n=0

6. Fie X o mulţime oarecare, nevidă şi A o σ-algebră de părţi ale lui X.

Dacă T este o submulţime nevidă oarecare a lui X, arătaţi că familia AT =
{A ∩ T ; A ∈ A} este o σ-algebră de părţi ale lui X (numită σ-algebră urmă).

Rezolvare. (i) ∀A∗ , B ∗ ∈ AT , ∃A, B ∈ A astfel ca A∗ = A ∩ T, B ∗ = B ∩ T.

Atunci
A∗ \B ∗ = (A ∩ T )\(B ∩ T ) = (A\B) ∩ T şi, deoarece A\B ∈ A (A este inel),
rezultă că A∗ \B ∗ ∈ AT ;
A∗ ∪ B ∗ = (A ∩ T ) ∪ (B ∩ T ) = (A ∪ B) ∩ T şi, deoarece A ∪ B ∈ A (A este
inel), rezultă că A∗ ∪ B ∗ ∈ AT .
Prin urmare, AT este inel.
(ii) T ∈ AT deoarece T = X ∩ T şi X ∈ A (A este algebră).
În consecinţă, AT este algebră.
(iii) AT este σ-inel:∀(A∗n )n ⊂ AT , ∃(An )n ⊂ A astfel ca ∀n, A∗n = An ∩ T.
Atunci ∪A∗n = ∪(An ∩ T ) = (∪An ) ∩ T şi, deoarece ∪An ∈ A (A este σ-inel),
n n n n
rezultă că ∪A∗n ∈ AT .
n
Prin urmare, AT este σ-algebră.

7. Arătaţi că orice inel de părţi poate fi organizat ca inel algebric ı̂mpreună
cu operaţiile de diferenţă simetrică ∆ şi intersecţie ∩ (de unde, denumirea de
inel algebric).

Rezolvare. Fie C un inel oarecare de părţi ale unei mulţimi abstracte, nevide
X şi fie ⊕ = ∆ (operaţia de ”adunare”) şi ⊗ = ∩ (operaţia de ”ı̂nmulţire”).
Arătăm că (C, ∆, ∩) satisface axiomele unui inel algebric:
1. (C, ∆) este grup comutativ:
(i) parte stabilă: ∀A, B ∈ C, A∆B ∈ C (deoarece C este inel);
(ii) asociativitatea: ∀A, B, C ∈ C, (A∆B)∆C = A∆(B∆C);
(iii) existenţa elementului neutru: ∃∅ ∈ C astfel ca ∀A ∈ C, A∆∅ = ∅∆A = A;
(iv) existenţa elementului simetrizabil (”opusul”): ∀A ∈ C, ∃A0 = A ∈ C
astfel ca A∆A0 = A0 ∆A = ∅;
(v) comutativitatea: ∀A, B ∈ C, A∆B = B∆A.
2. (C, ∩) este semigrup (comutativ):
(i) parte stabilă: ∀A, B ∈ C, A ∩ B ∈ C (deoarece C este inel);

3
 (ii) asociativitatea: ∀A, B, C ∈ C, (A ∩ B) ∩ C = A ∩ (B ∩ C);
(iii) comutativitatea: ∀A, B ∈ C, A ∩ B = B ∩ A.
3. distributivitatea ”ı̂nmulţirii” ∩ faţă de ”adunare” ∆ :
(i) ∀A, B, C ∈ C, A ∩ (B∆C) = (A ∩ B)∆(A ∩ C);
(ii) ∀A, B, C ∈ C, (A∆B) ∩ C = (A ∩ C)∆(B ∩ C).

8. Fie X = [0, 1]. Arătaţi că A = {A ⊆ X; cardA ≤ ℵ0 } este un inel, dar nu

este o algebră de părţi ale lui [0, 1].

Rezolvare. ∀A, B ∈ A, avem cardA ≤ ℵ0 si cardB ≤ ℵ0 , de unde

card(A\B) ≤ ℵ0 şi card(A ∪ B) ≤ ℵ0 , deci A este inel. Evident, X ∈
/ A
deoarece cardX = c > ℵ0 .

9. Arătaţi că familia S = {[a, b); a, b ∈ R} ∪ {∅} formează un semi-inel, dar

nu este inel (prin convenţie, intervalul degenerat [a, a) = ∅).

Rezolvare. Evident, ∀A, B ∈ S, are loc A\B ∈ S (se tratează toate

situaţiile ı̂n care se pot plasa pe dreapta reală intervalele degenerate sau nedegenerate
A, B).
De asemenea, fie A, B ∈ S, oarecare, cu A ⊂ B. Fără a restrânge generalitatea,
presupunem că sunt amândouă nevide, deci A = [a, b), a < b, B = [c, d), c < d.
Deoarece A = [a, b) ⊂ B = [c, d), rezulta ca c < a < b < d. Evident,
∃C = [c, b) (sau [a, d)) astfel ca: C ∈ S, A ⊂ C ⊂ B, C\A = [c, a) ∈ S, B\C =
[b, d) ∈ S.
Prin urmare, S este un semi-inel şi constatăm că nu este inel: ∃A, B ∈ S
(de exemplu, disjuncte) astfel ı̂ncât A ∪ B ∈ / S.

10. Fie X o mulţime oarecare, nevidă şi C o familie nevidă, oarecare, de

părţi ale lui X. Arătaţi că C este un inel dacă şi numai dacă

(∀A, B ∈ C ⇒ A ∩ B ∈ C şi A∆B ∈ C). (*)

Rezolvare. Necesitatea este evidenta.

Suficienţa. Fie A, B ∈ C, oarecare. Vom arăta că A\B ∈ C şi A ∪ B ∈ C.
Să observăm că, deoarece A, B ∈ C, datorită proprietăţii (∗), avem A ∩
(A∆B) ∈ C.
Pe de altă parte, A ∩ (A∆B) = A ∩ [(A\B) ∪ (B\A)] = [A ∩ (A\B)] ∪ [A ∩
(B\A)] = (A\B), deci de mai sus obţinem că A\B ∈ C.
Acum (A\B)∆B ∈ C datorită proprietăţii (∗) şi de asemenea proprietăţii
demonstrate mai sus. Dar (A\B)∆B = [(A ∩ cB) ∩ cB] ∪ [B ∩ c(A ∩ cB)] =
(A ∩ cB) ∪ [B ∩ (cA ∪ B)] = (A ∩ cB) ∪ B = A ∪ B, de unde A ∪ B ∈ C.

11. Fie X o mulţime oarecare, nevidă şi x0 ∈ X un element arbitrar.

Definim
 funcţia de mulţime µ : P(X) → {0, 1} astfel: ∀A ⊆ X, µ(A) =
1, x0 ∈ A
.
0, x0 ∈
/A

4
 Arătaţi că µ este o măsură pe P(X) (numită masa unitate concentrată ı̂n
x0 ).

Rezolvare. Verificăm axiomele măsurii:

1. Evident, ∃∅ ∈ C astfel ca µ(∅) = 0 < ∞;
2. Fie un şir de mulţimi (An )n∈N ⊂ P(X), An ∩ Am = ∅, m 6= n. Arătăm că
∞ ∞
P ∞
µ( ∪ An ) = µ(An ). Notăm ∪ An = A. Deosebim două cazuri:
n=0 n=0 n=0
I. x0 ∈
/ A. Atunci, ∀n ∈ N, x0 ∈ / An . Prin urmare, µ(A) = 0 şi ∀n ∈
∞ ∞
P
N, µ(An ) = 0, de unde µ( ∪ An ) = 0 = µ(An ).
n=0 n=0

II. x0 ∈ A. Atunci ∃!n0 ∈ N astfel ca x0 ∈ An , de unde x0 ∈ / An , ∀n ∈

N, n 6= n0 (ı̂ntrucât mulţimile An sunt toate două câte două disjuncte). Prin
urmare, µ(A) = 1, µ(An0 ) = 1 şi ∀n ∈ N, n 6= n0 , µ(An ) = 0, ceea ce antrenează
∞ ∞
P
µ( ∪ An ) = 1 = µ(An ).
n=0 n=0

12. Fie X o mulţime oarecare, nevidă, C un inel de părţi ale lui X şi
µ : C → [0, ∞] o funcţie finit aditivă de mulţime. Arătaţi că:
(i) Dacă µ este continuă pe şiruri ascendente de mulţimi din C (adică ∀(An )n ⊂
C, An % A ∈ C ⇒ lim µ(An ) = µ(A)), atunci µ este numărabil aditivă;
n→∞
(ii) Dacă µ este continuă pe şiruri descendente la ∅ de mulţimi din C (adică
∀(An )n ⊂ C, An & ∅ ⇒ lim µ(An ) = 0), atunci µ este numărabil aditivă.
n→∞

Rezolvare. (i) Fie un şir oarecare de mulţimi (An )n∈N ⊂ C, An ∩ Am =

∞ ∞ ∞
not. P
∅, m 6= n, cu ∪ An = A ∈ C. Trebuie să arătăm că µ( ∪ An ) = 1 = µ(An ).
n=0 n=0 n=0
n
∀n ∈ N, fie Bn = ∪ Ai . Evident, (Bn )n ⊂ C. Deoarece ∀n ∈ N, Bn =
i=0
n n+1 ∞ ∞ n ∞
∪ Ai ⊂ ∪ Ai = Bn+1 iar ∪ Bn = ∪ ∪ Ai = ∪ Ai = A, rezultă că
i=0 i=0 n=0 n=0 i=0 i=0
Bn % A şi, cum din ipoteză µ este continuă pe şiruri ascendente de mulţimi din
C, obţinem că lim µ(Bn ) = µ(A).
n→∞
n
Prin urmare, µ(A) = lim µ( ∪ Ai ) şi cum µ este din ipoteză finit aditivă iar
n→∞ i=0
n
P
mulţimile (Ai )i=0,n sunt două câte două disjuncte, rezultă că µ(A) = lim µ(Ai ) =
n→∞i=0
∞
P
µ(An ).
n=0

(ii) Fie un şir oarecare de mulţimi (An )n∈N ⊂ C, An ∩ Am = ∅, m 6= n, cu

∞ ∞ ∞
not. P
∪ An = A ∈ C. Trebuie să arătăm că µ( ∪ An ) = 1 = µ(An ).
n=0 n=0 n=0
n
∀n ∈ N, fie Bn = ∪ Ai . Conform punctului (i), (Bn )n ⊂ C şi Bn % A.
i=0

5
 ∀n ∈ N, fie Cn = A\Bn . Evident, (Cn )n ⊂ C şi ∀n ∈ N, Cn = A\Bn ⊃
∞ ∞ ∞
Cn+1 = A\Bn+1 . Mai mult, ∩ Cn = ∩ (A\Bn ) = ∩ (A ∩ cBn ) = A ∩
n=0 n=0 n=0
∞ ∞
∩ cBn = A ∩ c( ∪ Bn ) = A ∩ cA = ∅.
n=0 n=0
Prin urmare, Cn & A şi, cum din ipoteză µ este continuă pe şiruri descendente
de mulţimi din C, obţinem că lim µ(Cn ) = lim µ(A\Bn ) = 0.
n→∞ n→∞
Evident, ∀n ∈ N, A = (A\Bn ) ∪ Bn . Deoarece din ipoteză µ este finit aditivă
iar mulţimile (A\Bn ) şi Bn , n ∈ N, sunt disjuncte, rezultă că µ(A) = µ(A\Bn )+
µ(Bn ), ∀n ∈ N. Trecând la limită n → ∞ şi ţinând seama că lim µ(A\Bn ) = 0,
n→∞
n
obţinem că µ(A) = lim µ(Bn ) = lim µ( ∪ Ai ).
n→∞ n→∞ i=0
La fel ca la punctul (i), deoarece µ este finit aditivă iar mulţimile (Ai )i=0,n
Pn ∞
P
sunt două câte două disjuncte, rezultă că µ(A) = lim µ(Ai ) = µ(An ).
n→∞i=0 n=0

13. Fie X o mulţime oarecare, nevidă, C un inel de părţi ale lui X şi
µ : C → [0, ∞] o funcţie finit aditivă de mulţime. Arătaţi că:
(i) ∀A, B ∈ C, µ(A) + µ(B) = µ(A ∪ B) + µ(A ∩ B);
(ii) ∀A, B, C ∈ C, µ(A) + µ(B) + µ(C) + µ(A ∩ B ∩ C) = µ(A ∪ B ∪ C) +
µ(A ∩ B) + µ(B ∩ C) + µ(A ∩ C).

Rezolvare. (i) I. Dacă µ(A∩B) = ∞, atunci µ(A) = ∞ = µ(B) = µ(A∪B)

deoarece µ este izotonă şi mulţimile A, B, A ∪ B ⊇ A ∩ B.
II. Presupunem că µ(A ∩ B) < ∞.
∀A, B ∈ C, A = (A\B) ∪ B. Deoarece µ este finit aditivă iar mulţimile B şi
A\B sunt disjuncte, rezultă că µ(A) = µ(A\B) + µ(B).
Evident, A\B = A\(A ∩ B) şi A ∩ B ⊆ A. Deoarece µ(A ∩ B) < ∞ şi
µ este substractivă, obţinem că µ(A\B) = µ(A) − µ(A ∩ B). Prin urmare,
ı̂nlocuind µ(A\B) avem µ(A) = µ(A)−µ(A∩B)+µ(B), de unde µ(A)+µ(B) =
µ(A ∪ B) + µ(A ∩ B).
(ii) Fie A, B, C ∈ C, oarecare. Aplicăm (i) pentru mulţimile A, B ∪C şi avem
µ(A) + µ(B ∪ C) = µ(A ∪ B ∪ C) + µ(A ∩ (B ∪ C)) = µ(A ∪ B ∪ C) + µ((A ∩
B) ∪ (A ∩ C)).
Adunând ı̂n ambii membri µ(B ∩ C)(∈ [0, ∞]) şi aplicând din nou (i) pentru
mulţimile B, C, obţinem µ(A) + µ(B) + µ(C) = µ(A ∪ B ∪ C) + µ((A ∩ B) ∪
(A ∩ C)) + µ(B ∩ C).
Adunăm acum µ(A ∩ B ∩ C) ı̂n ambii membri şi aplicăm din nou (i) pentru
mulţimile (A ∩ B), (A ∩ C).
Rezultă astfel µ(A) + µ(B) + µ(C) + µ(A ∩ B ∩ C) = µ(A ∪ B ∪ C) + µ(A ∩
B) + µ(A ∩ C) + µ(B ∩ C).

Observaţie. Folosind acest procedeu de adunare ı̂n ambii membri a unor

elemente din [0, ∞], evităm posibilele nedeterminări care ar apărea ı̂n urma
procesului de scădere.

6
 
0, A finită
14. Fie µ : P(N) → [0, ∞], ∀A ⊆ N, µ(A) =
+∞, A infinită (numărabilă).
Arătaţi că:
(i) N este limita unui şir ascendent de mulţimi (An )n pentru care µ(An ) =
0, ∀n ∈ N;
(ii) µ este funcţie de mulţime finit aditivă, dar nu este numărabil aditivă.

Rezolvare. (i) ∀n ∈ N, fie An = {0, 1, 2, ..., n}. Atunci, ∀n ∈ N, An =

∞ ∞
{0, 1, 2, ..., n} ⊂ An+1 = {0, 1, 2, ..., n, n + 1} iar ∪ An = ∪ {0, 1, 2, ..., n} =
n=0 n=0
∞ n ∞
∪ ∪ {i} = ∪ {i} = N, deci An % N. În plus, ∀n ∈ N, An este mulţime finită,
n=0 i=0 n=0
deci µ(An ) = 0, ∀n ∈ N.
(ii) Arătăm mai ı̂ntâi că µ este finit aditivă. Pentru aceasta, este suficient să
demonstrăm că µ(A ∪ B) = µ(A) + µ(B), ∀A, B ⊆ N, cu A ∩ B = ∅. Deosebim
următoarele cazuri:
I. A, B finite. Atunci A ∪ B este finită, deci µ(A) = µ(B) = µ(A ∪ B) = 0,
de unde µ(A ∪ B) = µ(A) + µ(B).
II. A finită, B infinită (numărabilă) sau invers. Atunci A ∪ B este infinită.
Prin urmare, µ(A) = 0, µ(B) = ∞ = µ(A∪B), de unde µ(A∪B) = µ(A)+µ(B).
III. A, B infinite. Atunci A∪B este infinită, deci µ(A) = µ(B) = µ(A∪B) =
∞, de unde µ(A ∪ B) = µ(A) + µ(B).
Să arătăm că µ nu este numărabil aditivă. Presupunem, prin reducere la
absurd, că µ este numărabil aditivă. Atunci µ este continuă pe şiruri ascendente
de mulţimi din P(N), ı̂n particular pe şirul de mulţimi (An )n , An % N, considerat
la punctul (i). Prin urmare, lim µ(An ) = µ(N), ceea ce este fals deoarece
n→∞
µ(An ) = 0, ∀n ∈ N, iar µ(N) = 0.