Materialele polimerice: structură și proprietăți

Structura polimerilor
Proprietățile materialelor polimerice sunt influențate în mare măsură de tipul, forma și mărimea moleculei,
precum și de dispunerea moleculelor. Polimerii sunt alcătuiți din molecule de mari dimensiuni, ce au o
structură bazată pe repetarea de sute sau mii de ori a unor elemente de bază (monomerii). Majoritatea
monomerilor sunt materiale organice, care rezultă ca urmare a legăturilor covalente pe care le realizează
atomii de carbon cu alte elemente chimice: hidrogenul (în principal), oxigenul, azotul, fluorul, clorul etc.(Fig.
1).

Etena Polietilena
Fig. 1 Exemplu de lanț polimeric
Reacția prin care monomerii formează macromoleculele polimerilor poartă denumirea de reacție de
polimerizare. Există două tipuri importante de reacții de polimerizare (1):
- polimerizarea de condensare – în urma căreia, ca urmare a formării legăturilor chimice între
monomeri, se obțin atât polimerii cât și produse secundare; acest proces se produce în etape, adică
moleculele polimerului cresc treptat până la consumarea unuia dintre reactanți;
- polimerizarea aditivă (prin reacție în lanț), în care reacția chimică nu are compuși secundari; viteza
de reacție este foarte mare, mai multe molecule formându-se simultan.
Masa moleculară reprezintă suma maselor moleculare ale monomerilor. Cu cât lanțul polimeric este mai
lung, cu atât și masa moleculară va fi mai mare. Majoritatea materialelor polimerice (plastice) utilizate au
masele moleculare cuprinse între 10.000 și 10.000.000. Datorită caracterului aleatoriu al reacției de
polimerizare , nu toate moleculele au lungimi egale, însă masa moleculară a polimerilor se determină pe baza
unor determinări statistice. O mărime importantă pentru materialele polimerice este reprezentată și de
distribuția masei moleculare. Atât masa moleculară, cât și distribuția masei moleculare sunt foarte
importante pentru proprietățile materialului plastic. De exemplu, rezistența la tracțiune, rezistența la impact
cât și vâscozitatea cresc odată cu masa moleculară.(2)
Gradul de polimerizare reprezintă raportul dintre masa moleculară a polimerului și masa moleculară a
monomerului. Cu cât gradul de polimerizare este mai mare, cu atât crește și vâscozitatea acestuia, ceea ce
reduce prelucrabilitatea acestuia și crește costurile de prelucrare. Pe de altă parte, un grad de polimerizare
ridicat conduce la polimeri mai rezistenți.
În funcție de forma macromoleculelor se disting trei categorii de polimeri:
- polimerii cu macromolecule liniare (Fig. 2a) – au catene lungi;
- polimeri cu macromolecule ramificate (Fig. 2b) – au catenele principale lungi la care sunt atașate
brațe mai scurte;
- polimeri cu macromolecule reticulate (tridimensionale, Fig. 2c) – au catene lungi, unite între ele prin
legături chimice care formează o rețea tridimensională.
 a. b. c.
Fig. 2. Tipuri de macromolecule (1)
În general polimerii au o structură amorfă, caz în care catenele au o orientare oarecare. Pot exista însă și zone
în care polimerii să aibă o structură cristalină, rezultată fie din procesul de sinteză fie ca urmare a unor
procese de prelucrare. Zonele respective poartă denumirea de cristalite. Prin controlul vitezei de solidificare
și a proceselor de formare a catenelor este posibilă inducerea unui anumit grad de cristalizare a polimerilor,
însă până în prezent nu s-au obținut polimeri cu structură 100% cristalină. Cristalizarea este influențată și de
forma catenei, deoarece ramificarea acesteia împiedică orientarea ordonată.
Proprietățile fizice și mecanice ale polimerilor sunt influențate de gradul de cristalizare. Cu cât acest grad este
mai ridicat, cu atât polimerii sunt mai
rigizi, duri, mai puțin ductili, sunt mai
Zonă amorfă denși, mai rezistenți la acțiunea
solvenților și a căldurii. Proprietățile
optice sunt de asemenea afectate de
gradul de cristalizare, deoarece zona de
graniță dintre faza amorfă și cea cristalină
conduce la opacizarea materialului.
Polimerii amorfi se prezintă în trei stări
Zonă cristalizată fizice cărora le corespund o serie de
(cristalită) proprietăți, modificarea acestora fiind
Fig. 3. Structuri amorfe și cristaline ale polimerilor determinată de un anumit prag de
temperatură (1, 2).
Starea vitroasă este cea în care polimerii
sunt mai rigizi, mai duri, cu un caracter sticlos și este specifică temperaturilor scăzute.
Starea înalt elastică apare odată cu încălzirea polimerului peste un anumit prag de temperatură, denumit
temperatură de vitrifiere (Tv). În această stare, polimerii sunt foarte flexibili având capacitatea de a adopta
cele mai variate forme.
Starea vâscoelastică apare atunci când materialul este încălzit peste temperatura de curgere (Tc). Polimerii
aflați în această stare au o curgere vâscoasă sub influența forțelor de deformare.
Majoritatea polimerilor sunt utilizați într-un domeniu de temperaturi cuprinse între -60o C și 150o C. Ciclurile
repetate de încălzire – răcire conduc la degradarea materialului și la îmbătrânirea termică. Există însă și
materiale care pot fi utilizate la temperaturi mai ridicate (siliconii, teflonul etc.).
Proprietățile materialelor polimerice
Proprietățile mecanice
Proprietățile mecanice ale materialelor plastice trebuie studiate din două perspective: proprietăți mecanice
instantanee (de scurtă durată), respectiv proprietăți mecanice pe termen lung.
Cele dintâi se determină de obicei prin teste de întindere de scurtă durată și teste de impact, în timp ce
proprietățile pe termen lung se măsoară prin teste de fluaj și teste dinamice (oboseală).
Testele de întindere de scurtă durată pentru materialele polimerice sunt reglementate prin norme precum
DIN53457, ASTM D638 și ISO 527-1.(3)
Condițiile de testare conform ISO 527-1:93 sunt:
- temperatura de testare 23 ± 2OC
- umiditate relativă 50 ± 5%
- numărul de epruvete 5
- viteza de deformare de 50 mm/min pentru ruperea ductilă sau 5 mm/min pentru ruperea fragilă.
Diagramele eforturi – deformații tipice pentru diverse materiale termoplastice sunt prezentate în Fig. 6.(2)
Valorile proprietăților mecanice ale celor mai utilizate materiale
plastice sunt date în Fig. 7. (2)

Fig. 6. Curbe eforturi deformații

pentru materiale polimerice

Fig. 4. Epruvetă reglementată ISO

Fig. 5. Epruvetă reglementată ASTM

 Fig. 7. Proprietățile mecanice ale unora din materialele plastice (2)

Fig. 8. Efectul temperaturii asupra curbelor tensiuni

– deformații pentru acetatul de celuloză (2)

Viteza de deformare și temperatura au

o influență ridicată asupra rezultatelor
măsurătorilor. La creșterea temperaturii are loc o
scădere a modulului de elasticitate, respectiv a
rezistenței materialelor plastice.
Creșterea vitezei de deformare produce creșterea
valorii pragului de curgere.
Încercarea la fluaj constă în urmărirea evoluției
unei epruvete supusă unei solicitări constante pe o
perioadă mare de timp (un an sau mai mult).
Solicitările pot fi de tip tracțiune,
compresiune, încovoiere etc. iar
epruvetele au forme similare cu cele
de la solicitările de scurtă durată.
Reprezentarea rezultatelor este sub
forma unor curbe deformație – timp,
putând fi utilizată, în funcție de
necesități, o scară logaritmică.

Fig. 9. Diagrame deformație – timp pentru testul de fluaj (2)

Testele de oboseală presupun supunerea epruvetei la o solicitare ciclică (tensiune sau deformație) și stabilirea
duratei de viață în funcție de condițiile de testare. Solicitările pot fi la tracțiune, încovoiere sau torsiune.
Proprietățile tribologice
Comportamentul tribologic al materialelor termoplastice are efecte asupra prelucrării prin injecție a acestora
și are efecte asupra utilizării lor în construcția pieselor solicitate prin frecare.
Factorii care influențează proprietățile tribologice ale materialelor termoplastice sunt (4):
- natura polimerului;
- natura și cantitatea componentelor topiturii;
- starea suprafețelor în contact;
- presiunea de contact;
- temperatura;
- viteza de deplasare relativă.
Și în cazul materialelor plastice se întâlnesc cele trei tipuri de frecare: uscată, fluidă și mixtă. Valorile
coeficientului de frecare între diverse tipuri de materiale plastice și oțel pot fi regăsite în tabelul de mai jos
(4).

În cazul materialelor plastice forța de frecare rezultă din compunerea a două componente:
- forța necesară ruperii joncțiunilor rezultate din adeziunea suprafețelor în contact (Fa);
- forța necesară deformării ca urmare a întrepătrunderii neregularităților suprafețelor (Fd).
F f  Fa  Fd (1)

Fig. 10. Variația coeficientului în funcție de condițiile de

lubrifiere (4)

Proprietățile termodinamice
Proprietățile termodinamice ale materialelor
plastice sunt dependente de temperatură și
presiune, dar și de structura cristalină sau
amorfă a materialului. Cunoașterea acestor
proprietăți este utilă pentru determinarea
parametrilor procesului de prelucrare prin
injecție.
Variația volumului specific și densității în raport
cu temperatura
Volumul specific (V) este inversul densității materialului (). Variația în funcție de temperatură a volumului
specific se poate exprima cu ajutorul relației:
V  V0 1   T  T0   (2)
în care V0 este volumul specific la temperatura T0, iar  este coeficientul de dilatare volumică (valorile sunt
date mai jos).(4)

Coeficientul de dilatare liniară

Variațiile de temperatură produc modificarea dimensiunilor pieselor fabricate din materiale plastice.
Dependența unei dimensiuni de temperatură poate fi calculată cu ajutorul unei relații de forma:
LT  L0 1   L T  T0   (3)
unde: L0 este dimensiunea măsurată la temperatura de referință T0 (de obicei 20oC) iar L este coeficientul
de dilatare liniară.
Coeficientul de dilatare depinde o serie de factori, cum ar fi: temperatura, natura materialului, ranforsare
etc. În Fig. 11 este prezentat graficul de variație a coeficientului de dilatare termică în funcție de temperatură
pentru diverse materiale plastice. Variația în lungime a câtorva din cele mai importante materiale plastice
poate fi observată în Fig. 12.
Coeficientul de dilatare liniară se determină prin teste standardizate prin ISO 11359 și ASTM E831. Dilatarea
termică este utilizată pentru calculul micșorării dimensiunilor pieselor fabricate prin injecție. Contracția la
injecție se determină conform testelor standardizate din ISO 294-4 și ASTM D955.(3)
 Fig. 11. Variația coeficientului de dilatare termică în funcție de temperatură (3)
Alungirea [%]

Temperatura
Fig. 12. Variația dimensională liniară în funcție de temperatură
Căldura și entalpia specifică
Căldura specifică c reprezintă cantitatea de energie consumată pentru a modifica cu un grad temperatura
unei unități de masă a unui corp. Această mărime poate fi determinată în cazul încălzirii la volum constant
(căldura specifică la volum constant, cv) sau al încălzirii la
presiune constantă (căldura specifică la presiune
constantă, cp). Pentru substanțele solide și lichide, cele
două mărimi sunt identice.
dQ
c [J / K ] (4)
dT
Variația căldurii specifice este minimă în zona
temperaturilor de procesare a polimerilor, însă
materialele termoplastice semicristaline prezintă o
discontinuitate în punctul corespunzător temperaturii de
topire a cristalitelor (Fig. 13). (3)
Entalpia specifică reprezintă energia unei unități de masă
a unui material la o anumită temperatură. Curbele de
variație a entalpiei specifice pentru diverse materiale sunt
Fig. 13. Curbe de variație a căldurii specifice
ilustrate în Fig. 14.
Entalpia este utilizată pentru calculul puterii de încălzire pentru diverse materiale polimerice
necesare la prelucrarea unei anumite cantități de material într-un utilaj de prelucrare.

Fig. 14. Variația entalpiei specifice cu temperatura

Conductivitatea termică
Conductivitatea termică () este o mărime fizică ce măsoară capacitatea unui material de a conduce căldura.
Materialele plastice se încadrează în categoria materialelor slab conducătoare de căldură. Ca și celelalte
proprietăți termodinamice, conductivitatea termică depinde de structura materialului plastic, de orientarea
macromoleculelor, de gradul de cristalizare, densitate, presiune, temperatură, umiditate etc.
Polimerii amorfi prezintă o creștere a conductivității termice odată cu creșterea temperaturii, până la
atingerea temperaturii de vitrifiere. După depășirea acestui prag de temperatură, conductivitatea termică
scade la creșterea temperaturii.
 Fig. 15. Conductivitatea termică a diverselor materiale termoplastice (3)

Fig. 16. Influența presiunii asupra conductivității termice (3)

Difuzivitatea termică
Difuzivitatea termică este proprietatea materialului care determină difuzia termică în timp (variația în timp a
temperaturii). Ea este raportul dintre conductivitatea termică și proprietățile de acumulare a căldurii.
Relația de calcul a difuzivității termice este:

  m2 s  (5)
cp
Materialele cu o difuzivitate termică
ridicată prezintă o viteză mai mare de
variație a temperaturii în timp și au deci o
inerție termică mai redusă. Difuzivitatea
termică depinde de temperatură, scăzând
odată cu creșterea acesteia .(3)

Fig. 17. Difuzivitatea termică a diferite materiale în funcție de

temperatură (3)
Proprietățile electrice
Spre deosebire de materialele metalice, polimerii sunt slab conducători de electricitate (sunt dielectrici).
Comportamentul dielectric
Cea mai utilizată mărime pentru
caracterizarea comportamentului electric
este constanta dielectrică (sau
permeabilitatea dielectrică) r. Aceasta
descrie capacitatea unui material de a stoca o
sarcină electrică. Constanta dielectrică este
influențată de temperatură (Fig. 18), valorile
acesteia pentru cele mai utilizate materiale
putând fi găsite în tabelul alăturat.

Fig. 18. Constanta dielectrică în funcție de temperatură (3)

Polarizarea dielectrică.
Sub acțiunea unui câmp electric exterior, în materialele plastice se produce fenomenul de polarizare –
orientarea sarcinilor electrice pe direcția liniilor câmpului. Polarizarea poate fi de deformare (polarizare
electronică) sau de orientare (orientarea moleculelor). Fenomenul de polarizare necesită o anumită perioadă
de timp pentru a se produce (mai scurt la polarizarea de deformare, ceva mai lung la polarizarea de
orientare). Cu cât mediul este mai vâscos, cu atât perioada este mai mare. În cazul câmpurilor electrice
alternative, la frecvențe ridicate mișcarea dipolilor devine defazată. Acest fenomen poartă denumirea de
relaxare dielectrică și conduce la pierderi de sarcină și la încălzirea dielectricului.
Conductivitatea electrică
Rezistența electrică este definită de legea lui Ohm, ca raportul între tensiunea și curentul consumat:
 U
R
I (6)
Rezistența electrică a polimerilor scade odată cu creșterea temperaturii. În plus, de multe ori există diferențe
între rezistența electrică măsurată la suprafața polimerilor și cea măsurată în interior, datorită mai ales
contaminării suprafețelor cu particule de praf, umezeală etc.

Fig. 19. Rezistența electrică specifică pentru diverși polimeri în funcție de temperatură (3)
Polimerii conducători de electricitate sunt încă în fazele incipiente de dezvoltare. Aplicabilitatea acestora este
în domenii precum: fabricare unor conductori electrici flexibili cu densitate redusă, încălzitoare, echipamente
antistatice, scuturi, dispozitive semiconductoare, celule solare etc.
Străpungerea dielectricilor este un fenomen prin care se produce deteriorarea materialului atunci când
diferența de potențial între suprafețele acestuia depășește o valoare limită.
Încărcarea electrostatică este rezultatul unei bune proprietăți izolatoare a materialului și a unei rezistențe
electrice ridicate. Datorită frecărilor mecanice suprafețele materialului se încarcă electrostatic cu sarcini ce
pot ajunge chiar și la sute de volți. În momentul atingerii unui corp conductor apare descărcarea, însă adesea
descărcarea se poate face și fără contact, prin arc electric. Acestea pot deveni periculoase dacă mediul
înconjurător conține gaze sau lichide inflamabile.
Proprietățile optice
Unii polimeri au proprietăți optice foarte bune, fiind de asemenea și ușor de prelucrat, astfel încât sunt
adesea utilizați pentru a înlocui alte materiale transparente. Având și o rezistență foarte bună la impact,
aceștia sunt foarte utilizați în aplicații ca înlocuitori ai sticlei. Un dezavantaj important al polimerilor este însă
instabilitatea dimensională, ceea ce îi împiedică să fie folosiți în optica de precizie. Au de asemenea o
rezistență scăzută la zgâriere în comparație cu sticla, astfel că nu pot fi utilizați în construcția parbrizelor.
Indicele de refracție
Refracția este un fenomen optic în urma căruia o rază de lumină își deviază direcția la trecerea dint-un
material în altul, datorită vitezelor de deplasare diferite din cele două materiale. Această deviere este
exprimată prin indicele de refracție al materialului, N, definit ca raport între viteza de deplasare a luminii în
vid și viteza de deplasare prin materialul respectiv. O altă metodă de calcul a indicelui de refracție este prin
raportul între unghiul de incidență și unghiul de refracție. Indicele de refracție depinde de lungimea de undă
a luminii (Fig. 20).
 Fig. 20. Indicele de refracție al diverselor materiale plastice
Transparența, reflexia și absorbția luminii
Suprafața de contact între două medii cu indici de refracție
diferiți poate produce împrăștierea unei raze de lumină dacă
aceasta prezintă discontinuități mai mari decât lungimea de
undă a radiației. Transparența polimerilor semicristalini este
direct proporțională cu gradul se cristalizare; ei pot fi doar
opaci sau translucizi.
Schema de principiu pentru explicarea absorbției și
transmisivității luminii este prezentată în Fig. 21.
Reflexia este un fenomen produs pe suprafața
de separație între două medii, prin care o rază
de lumină care cade sub un anumit unghi de
incidență pe suprafață, revine sub un unghi
egal de pe suprafața respectivă (Fig. 22). Fig. 21. Schema reflexiei, absorbției și
Intensitatea luminii reflectate este în funcție transmisiei luminii (3)
de luciul suprafeței. Acesta depinde de natura
materialului, de starea suprafeței, de lungimea
de undă etc.
Culoarea unui material este dată de lungimea
de undă a radiației absorbite de acel material.
Culorile se definesc prin combinația dintre
culorile de bază (roșu, albastru, verde), astfel Fig. 22. Schema reflexiei luminii (4)
că pentru măsurarea culorii unei suprafețe
trebuie măsurate intensitățile celor trei culori de bază.
Tipuri de materiale termoplastice
Acetatul de celuloză (CA)
Formula
chimică

Preparare Reacția celulozei (C6H10O5)n cu acidul acetic CH3-COOH sau anhidrida acetică (CH₃CO)₂O
Proprietăți - material amorf şi clar transparent
fizice - un material cu rezistenţă mecanică mare. Proprietăţile mecanice ale materialului nu
sunt influenţate de umiditate, abstracţie făcând rigiditatea şi duritatea care se modifică
în mică măsură
- calităţi de transparenţă bune, gradul de transparenţă având valoarea de 90%. Indicele
de refracţie măsurat la 20°C are valori cuprinse între (1,47÷1,50).
- proprietăţi dielectrice foarte bune
- puţin sensibil la praf datorită disipării rapide pe suprafaţă a sarcinilor electrostatice
- foarte rezistent la deformare în regim de temperatură ridicată
- inerţie acustică remarcabilă
Proprietăți - rezistent la benzine, ulei mineral, unsori, apă, benzen, eter, tetra-clorură de carbon,
chimice tricloretilenă etc.;
- instabil la acizi concentraţi;
- stabil, dar gonflează la acid sulfuric;
- instabil şi gonflează la alcool şi formol;
- solubil în acetat de etil, clorură de metilen, acetonă;
- stabil la transpiraţia mâinilor
Utilizare Datorită transparenţei, insensibilităţii la fisurare şi rezistenţei mecanice ridicate se poate
folosi în diferite domenii de activitate: mânere de scule de mână, corpuri de iluminat
diverse, în domeniul cosmetic (mânere de perii, periuţe de dinţi), ambalaje transparente.

Denumiri CELLIDOR S (BAYER), TENITE ACETAT (EASTMAN), CA/GP (ROTUBA), CA* (ALBIS),
comerciale BERGACELL (BERGMAN), CELLONEX (DYNAMIT)
Acetopropionat de celuloză (CAP)
Formula
chimică

Preparare Tratarea celulozei (C6H10O5)n cu acid acetic CH3-COOH și acid propionic sau cu
anhidridele respective în prezența acidului surfuric
Proprietăți asemănătoare cu CA
fizice
Proprietăți - stabil faţă de apă, benzină, uleiuri minerale, grăsimi, acizi slabi şi baze slabe
chimice - instabil la acizi concentraţi
- stabil, dar gonflează la tetraclorură de carbon, percloretilenă, eter şi formol
- instabil, gonflează la alcooli, tricloretilenă, xilen, acid sulfuric concentrat
- solubil în clorură de metilen, acetat de etil, acetonă şi ortoclorfenol
Utilizare Datorită proprietăţilor mecanice deosebite, calităţilor dielectrice şi de transparenţă,
piesele din acetopropinat de celuloză se pot folosi la: rame de ochelari, mânere la scule
de mână, în industria electrotehnică şi telecomunicaţii (piese componente pentru
aparate diverse), corpuri de iluminat, instrumente de desen, industria cosmetică
(ambalaje, mânere, perii de dinţi, piepteni etc.), industria farmaceutică (ambalaje) etc.
Denumiri CELLIDOR CP (BAYER), TENITE PROPINAT (EASTMAN), CP* (ALBIS)
comerciale
Polistiren de uz general (PS)
Formula
chimică

Preparare Polistirenul rezistent la şoc a fost obţinut mai întâi prin procedeul de polimerizare în
masă, procedeu înlocuit astăzi de polimerizarea în suspensie. Această ultimă metodă
permite obţinerea unei greutăţi moleculare mai controlate, dar transparenţa este mai
puţin bună.
Proprietăți un material amorf şi transparent. Se mai numeşte, de aceea, polistiren cristal.
fizice Permeabilitatea este mai ridicată decât la poliolefine, din cauza structurii amorfe.
Polistirenul absoarbe foarte puţin apa. Este dur, rigid, fragil şi casant şi rezistă puţin la
abraziune.
Polistirenul trebuie stabilizat deoarece nu rezistă la lumină (radiaţii ultraviolete).
Temperatura de vitrifiere a polistirenului amorf este situată în jurul temperaturii de
100°C, iar temperatura de descompunere (320÷350)°C.
Polistirenul este un polimer nonpolar fiind un excelent izolator într-o largă gamă de
frecvenţă (de la (50÷106) Hz).
Are rezistivitatea volumică importantă şi în consecinţă este foarte electrostatic. Având
valori mici de pierderi dielectrice este interzisă sudarea prin curenţi de înaltă frecvenţă.
Proprietăți - rezistă bine la: acizi diluaţi, la soluţii saline apoase, la baze;
chimice - este atacat de acizii oxidanţi. Din cauza structurii amorfe, polistirenul este foarte
sensibil la acţiunea numeroşilor agenţi chimici care creează fisuri şi care distrug piesa
injectată. Cei mai agresivi agenţi sunt: acetona, izopropinatul, benzenul, toluenul,
cloroformul, clorura de metilen, tricloretilena, tetraclorura de carbon, benzina;
- polistirenul se umflă şi se dizolvă în medii organice, acest lucru permiţând şi lipirea.
Utilizare articole de uz casnic, articole de birotică, articole electromenajere, piese izolatoare în
industria electrotehnică, aparate electronice, jucării etc.
Denumiri POLYSTIROL, PS (BASF), VESTYRON (H<LS), EDISTIR (ENICHEM), STYRON (DOW
comerciale CHEMICAL), LACQRENE (ATOFINA), POLYSTYRENE (BP CHIMIE), AMOCO (AMOCO
CHEMICALS), POLYSTYRENE (RTP), LUSTREX (CIBA-GEIGY)
Polistiren rezistent la șoc (PAS)
Formula
chimică

Preparare Polimerizarea se realizează în emulsie în prezenţa polibutadienei, care este un elastomer.

Se realizează astfel un copolimer grefat cu butadien stiren care se numeşte în mod
obişnuit polistiren rezistent la şoc sau polistiren antişoc.
Proprietăți Este un material opac. Temperatura de vitrifiere este aproximativ 95°C. Temperatura de
fizice tranziţie vitroasă a fazei butadienice (–80°C) permite polistirenului să păstreze caracterul
de cauciuc în domeniul (–40°C) la (+20°C) care-i conferă materialului o bună rezistenţă la
şoc în această plajă de temperatură.
Prezenţa butadienei determină o scădere a rezistenţei termice a materialului în raport
cu polistirenul cristal.
Proprietăți Prezenţa butadienei limitează propagarea fisurilor; polistirenul rezistent la şoc se
chimice deosebeşte din punct de vedere al rezistenţei chimice, la diferiţi agenţi:
- stabil la acizi şi baze slabe;
- stabilitate condiţionată la acizi concentraţi, baze concentrate, alcool, ulei sau unsori.
Utilizare Piese componente în diferite aparate electrocasnice (frigidere, mixere, cafetiere etc.),
piese componente de aparate electronice (televizoare, radio, casetofoane etc.), articole
de uz casnic, ambalaje diverse, jucării, articole de toaletă etc.
Denumiri POLYSTIROL SB (BASF), VESTYRON (HULS), AMOCO (AMOCO CHEMICALS), BP
comerciale POLYSTYRENE (BP CHIMIE), STYRON (DOW CHEMICAL), LACQRENE (ATOFINA), EDISTIR
(ENICHEM)
Acrilonitril-butadien-stiren (ABS)
Formula
chimică

Preparare ABS-ul este rezultatul reacției de copolimerizare a trei monomeri: acrilonitrilul,

butadiena și stirenul. Variația proporției dintre cei trei compuși conduce la proprietăți
diferite ale polimerului.
Procesul de producție este unul complex constând în modificarea copolimerului stiren-
acrilonitril cu ajutorul butadien-acrionitrilului.
Proprietăți În stare neprocesată, ABS-ul se prezintă sub formă de granule opace, de obicei de culoare
fizice gălbuie, însă prin adăugarea de coloranți se pot obține produse de orice culoare.
Temperatura de vitrifiere este în domeniul 105…120OC. Poate fi utilizat la temperaturi
cuprinse între -25 OC și 80 OC.
ABS-ul se caracterizează prin trei proprietăți importante date de cei trei monomeri:
procesabilitatea (conferită de stiren), rezistență la șoc (reziliență, conferită de butadienă)
și rezistență chimică și termică (dată de acrilonitril).
Avantajele materialului:
- rigiditate ridicată; - rezistență la impact;
- prelucrabilitate foarte bună; - duritate mare;
- foarte bun izolator; - stabilitatea culorii;
- rezistență foarte bună la sterilizare (radiații gama);
- stabilitate dimensională foarte bună.
Dezavantajele ABS:
- rezistență scăzută la acțiunea factorilor de mediu (oxigen + radiații ultraviolete);
- arde chiar și după stingerea flăcării;
- se dizolvă în diverși solvenți organici.
Proprietăți ABS prezintă o absorbție scăzută de apă. De asemenea, este rezistent la acțiunea unor
chimice substanțe precum: acizi și baze slabe, petrol, ulei, glicerină, detergenți, benzină etc.
Este instabil la acizi concentrați, esteri, cetone, eteri, cloroform.
Utilizare Datorită prelucrabilității foarte bune, ABS-ul este utilizat în numeroase domenii:
- industria auto (panouri de bord, panouri portiere, ornamente, grilaje, carcase etc.);
- industria electrocasnicelor (carcase aparate, panouri etc.);
- aparatură medicală;
- jucării etc.
 Denumiri TERLURAN (BASF), NOVODUR, LUSTRAN (BAYER), UGIKRAL, CYCOLAC (GE PLASTICS),
comerciale RONFALIN (DSM), MAGNUM (DOW CHEMICAL), STARFLAM, STARGLAS (FERRO),
ARRADUR (ELF ATOCHEM), LASTILAC (LAŢI), SINKRAL (ENICHEM)

Poliamidele (PA)
Poliamidele sunt unele din cele mai importante materiale plastice, existând într-o gamă variată și având
numeroase aplicații tehnice. Prima poliamidă a fost comercializată sub denumirea de NYLON de către firma
DuPont.
Poliamidele sunt polimeri ai amidelor, substanțe organice având formula:

Proteinele, de exemplu, sunt poliamide naturale.

Poliamidele includ atât molecule alifatice (radicali
liniari) cât și molecule aromatice (radicali inelari).
Poliamidele alifatice sunt clasificate în funcție de
numărul atomilor de carbon din structura repetitivă
Fig. 23.
Fig. 23. Molecule de poliamide alifatice (5)

Poliamida 6 (PA 6)
Poliamida 6 rezultă din poliadiția monomerului
caprolactamă.

Proprietăți Poliamida 6 este un material parțial cristalin, sub formă de granule opace sau de culori
fizice diverse.
Temperatura de vitrifiere este 60OC; temperatura de topire 220 OC.
Poliamida 6 este higroscopică. Conținutul de apă, în condiții normale, este de
aproximativ 2,5%, iar la saturație de aproximativ 9,5%.
Proprietăţile mecanice sunt influenţate de prezenţa apei din compoziţie:
- la o absorbţie de apă de 2,5%, PA6 îşi diminuează rigiditatea şi devine rezistentă la şoc;
- uscată, PA6 este casantă şi fragilă (conţinut 0,8% apă, după injectare).
Are foarte bune proprietăți de alunecare și de rezistență la oboseală.
 Piesele obținute prin injecție au o calitate foarte bună a suprafeței.
Proprietățile electrice depind de absorbția de apă: este foarte bun izolator dacă este
uscată, absorbția de apă reduce aceste proprietăți.
Se aprinde greu, dar arde lent și după îndepărtarea flăcării.
Proprietăți PA 6 este:
chimice - stabilă la baze slabe, esteri, eteri, hidrocarburi halogenate, alcool, benzoli, ulei, grăsimi;
- sensibilă la acțiunea ultravioletelor şi de aceea pentru utilizare exterioară, se
stabilizează cu negru de fum;
- sensibilă la apă fiartă oxigenată, acizi diluaţi şi acizi tari, fenoli, acid formic, baze
concentrate, cetone.
Utilizare - industria de automobile (componente diverse);
- industria electrotehnică (carcase, conectori etc.);
- industria materialelor sportive (bocanci de schi, patine cu rotile);
- industria electronică (carcase de aparatură);
Denumiri AKULON (DSM), ULTRAMID (BASF), DURETHAN B (BAYER), TECHNYL,
comerciale SNIAMID, NYCOA (RHODIA), ZYTEL (DuPONT), RADILON (RĂDICI),
GRILON (EMS), CAPRON (ALLIED SIGNAL), ALBIS PA6 (ALBIS),
CELANESE (HOECHST-CELANESE), RADIPOL (POLYMERS
INTERNATIONAL), ADELL (ADELL), AMILAN (TORAY), UBE-NYLON
(UBE), GELON (GE PLASTICS)

Poliamida 6.6 (PA 6.6)

Formula
chimică
Preparare Poliamida 6.6 este preparată prin condensarea acidului adipic şi hexametilendiamină.

Proprietăți Este un material parţial cristalin.

fizice Are proprietăţi asemănătoare cu ale poliamidei 6 cu unele mici deosebiri:
- are o rigiditate superioară faţă de PA6;
- calităţi de alunecare mai bune;
- rezistenţă termică superioară;
- stabilitate dimensională superioară.
Temperatura de topire a PA6.6 este 255°C, iar temperatura de vitrifiere 70°C. Poate fi
utilizată până la temperatura de 90°C.
Proprietăți Proprietăți chimice asemănătoare cu PA6
chimice
Utilizare - industria electrotehnică (carcase de bobine, conectori, întrerupătoare);
 - industria de automobile (conectori, cutii de siguranţă);
- în mecanica fină (roţi dinţate, roţi, ghidaje);
- în industria textilă (fermoare) etc.
Denumiri AKULOM (DSM), DURETHAN A (BAYER), ULTRAMID A (BASF), ZYTEL (DuPONT), MARANYL
comerciale (ICI), LATAMID (LAŢI), GRILON (EMS), TECHNYL (RHODIA), GELON (GE PLASTICS)

Alte poliamide
Poliamida 66.6 (PA 66.6) - copoliamide cu un punct de topire inferior celui a PA6.6. Având caracteristici
superioare PA66.6, se prelucrează uşor prin injectare. Denumiri comerciale: ULTRAMID C (BASF), TECHNILB
(RHODIA).
Poliamida 6.10 (PA 6.10). Are un conţinut de umiditate inferior poliamidelor PA6 şi PA6.6. Rezistă foarte bine
la şoc şi au o bună comportare la temperatură. Denumiri comerciale: TEXAPOL (HANNAENG).
Poliamida 11 (PA 11) are următoarele caracteristici: absorbţie de umiditate redusă; caracteristici mecanice
ridicate; rezistă bine la unii agenţi chimici, hidrocarburi la temperaturi joase; unele sorturi sunt ranforsate.
Denumiri comerciale: RILSAN B (ATOCHEM)
Poliamida 12 (PA 12). Este de provenienţă petrochimică şi are caracteristici asemănătoare cu PA11. Cu
adaosuri de elastomeri are o bună rezistenţă la şoc. Unele sorturi sunt transparente. Denumiri comerciale:
GRILAMID (EMS), VESTAMID L (HLS).
Poliamide transparente. Sunt sorturi de poliamide destinate injectării, care se prezintă sub formă de granule
natur sau granule colorate. Sunt utilizate pentru fabricarea lămpilor, ochelarilor şi mai ales în mecanica fină.
Denumiri comerciale: GRILAMID TR55 (EMS), ZYTEL 330 (DuPONT), DURETHANT(BAYER).

Polietilena (PE)
Reacția de polimerizare a monomerului etilenă conduce la obținerea unuia din cele mai utilizate materiale
plastice de la ora actuală, polietilena.

Formula chimică a polietilenei

Polietilenele au o structură macromoleculară liniară cu un număr variabil de ramificații, diverse valori ale
densității și ale masei moleculare. Toate acestea au un impact foarte important asupra proprietăților
mecanice. În funcție de procesul de obținere, polietilenele se împart în mai multe tipuri, cele mai utilizate
fiind:
- polietilena de joasă densitate (PEJD, LDPE);
- polietilena liniară de joasă densitate (LLDPE);
 - polietilena de înaltă densitate (PEID, HDPE).

Polietilena de joasă densitate (PEJD, LDPE)

Preparare Gazul de etilenă este încălzit și comprimat la presiuni foarte mari (2000 bari) în prezența
unor catalizatori.
Proprietăți PEJD se poate întâlni în variantele transparentă, opacă sau colorată.
fizice Densitatea materialului este cuprinsă în intervalul 0.910–0.940 g/cm3. Lanțul
macromolecular prezintă o ramificare bogată cu ramuri scurte sau lungi, ceea ce reduce
gradul de cristalizare al materialului (max. 65%).
Proprietățile fizico - mecanice:
- rezistență la rupere redusă;
- ductilitate foarte bună;
- rezistență foarte bună la șoc;
- proprietăți foarte bune de alunecare;
- temperatura de topire 108 – 115OC; temperatura de vitrifiere 100OC;
- foarte bun izolator termic;
- rigiditate dielectrică ridicată.
Se aprinde ușor și arde după îndepărtarea flăcării, degajă miros de parafină (ceară).
Proprietăți - stabilitate chimică foarte bună;
chimice - sensibilă la fisurarea sub sarcină în prezența săpunului, detergenților, alcoolului;
- stabilitate parțială la esteri, cetone, eteri, grăsimi;
- inertă la acizi și baze tari și la soluțiile de săruri;
- insolubilă în apă;
- instabilitate la benzol, benzină, carburanți.
Utilizare - articole de menaj (castroane, găleţi, ligheane etc.);
- ambalaje diverse;
- jucării;
- piese pentru diferite industrii
Denumiri LUPOLEN (BASELL), PETROTHENE (QUANTUM CHEMICALS), MARLEX (PHILIPS
comerciale PETROLEUM), AMOCO (AMOCO), RIBLENE (POLIMERI EUROPA), FORTIFLEX (SOLVAY),
VESTOLEN (HLS), STAMILAN LD (DSM), ARGENTENAI (ARPECHIM)

Polietilena de înaltă densitate (PEID; HDPE)

Proprietăți PEID se poate întâlni în variantele transparentă, opacă sau colorată.
fizice Densitatea materialului este >0.941 g/cm3. Lanțul macromolecular are un grad redus de
ramificare.
Proprietățile fizico - mecanice:
- rezistență înaltă la rupere ;
- este mai fragilă la frig decât PEJD;
- alungirea la rupere este mai mică decât a PEJD;
- proprietăți foarte bune de alunecare;
- temperatura de topire 130 – 140OC; temperatura de vitrifiere 100OC;
- foarte bun izolator electric;
Se aprinde ușor și arde după îndepărtarea flăcării, degajă miros de parafină (ceară).
Proprietăți - stabilitate chimică foarte bună;
chimice - stabilitate parțială la esteri, cetone, eteri, grăsimi;
 - inertă la acizi, baze și la alcooli;
- instabilitate la tetraclorura de carbon, benzol, benzină, carburanți.
Utilizare - articole de menaj (castroane, găleţi, ligheane etc.);
- ambalaje diverse;
- jucării;
- piese pentru diferite industrii
Piesele injectate din PEID prezintă limite la utilizare datorate: rezistenţei limitate la
temperatură, sensibilităţii la ultraviolete, inflamabilităţii, lipire foarte dificilă, sudare cu
curenţi de înaltă frecvenţă imposibilă.
Denumiri HOSTALEN, LUPOLEN (BASELL), VESTOLEN, STAMILAN HD (DSM), FINAPRO (ATOFINA),
comerciale ERACLENE (POLIMERI EUROPA)

Alte polietilene
LLDPE (Polietilena Liniară de Joasă Densitate) C8 Octenă, C6 Hexenă și C4 Butenă. Polietilena liniară este
disponibilă de la densități mai mari (până la 0.941 g/cc) până la densități foarte joase (0.905 g/cc). LLDPE
(Polietilena Liniară de Joasă Densitate) este utilizată în extrudare, roto-moulding sau injecție pentru
ambalarea alimentelor și produselor congelate, în sisteme de încălzire prin pardoseală, folii stretch, tuburi
pentru uz cosmetic sau farmaceutic, etc.
Polietilena cu masă moleculară ridicată (UHMWPE) este un tip de polietilenă cunoscut și sub denumirile de
polietilenă de mare performață (high-performance polyethylene HPPE) sau polietilena cu modul ridicat (high-
modulus polyethylene, HMPE). Este caracterizată de masa moleculară foarte mare, cu valori de 3,5 …7
milioane. Este un material foarte rezistent și are cea mai mare rezistență la impact dintre materialele plastice.
Este foarte rezistentă la coroziune, are o absorbție foarte redusă a apei, este foarte rezistentă la abraziune și
are un coeficient de frecare foarte redus (apropiat de cel al teflonului). Este utilizată în diverse domenii
industriale, printre care și cea auto. UHMWPE este de asemenea un biomaterial, fiind utilizată pentru
construcția implanturilor ortopedice (șold, genunchi, spinale).
Polietilena reticulată (PEX, XLPE) este o polietilenă cu densitate medie sau înaltă ale căror macromolecule au
o structură reticulară (rețea) ceea ce conduce la modificarea materialului într-unul de tip termorigid. Este
utilizată în construcția țevilor.
Etilena poate copolimeriza cu o gamă variată de alți monomeri. Un exemplu elocvent în acest sens este
acetatul de vinil, rezultând etilen acetatul de vinil (EVA) care are o largă utilizare în materialele sportive
(absorbant de șocuri în tălpile de încălțăminte).
Polipropilena (PP)
Formula
chimică

Preparare Polipropilena se obține din reacția de polimerizare a propilenei:

În funcție de structura moleculei, există trei tipuri de polipropilenă:

- polipropilenă isotactică care are gruparea –CH3 situată de o singură parte a catenei
principale; este cea mai utilizată varietate;

- propilenă atactică la care gruparea –CH3 are o distribuție aleatorie de o parte sau alta a
catenei principale;

- propilenă sindiotactică care are o distribuție regulată de o parte și de alta a catenei a

grupării –CH3.
Proprietăți Proprietățile mecanice variază în funcție de compoziția chimică a materialului.
fizice Are o densitate cu valori între 0,895 … 0,910 g/cm3.
Gradul de cristalizare este 60%.
Temperatura de topire pentru polipropilena homopolimer este cuprinsă între
(155÷175)°C, iar temperatura de vitrifiere de aproximativ 5°C.
Polipropilena este opacă. Numai polipropilena atactică permite obţinerea de piese
transparente, în funcţie de grosimea pereţilor piesei injectate.
Proprietăţile electrice ale polipropilenei sunt comparabile cu ale polietilenei de înaltă
densitate. Polipropilena este un foarte bun izolator: rezistivitate slabă şi rigiditate
dielectrică ridicată.
Se aprinde ușor, arde și după îndepărtarea flăcării cu o viteză lentă de ardere.
Proprietăți În comparaţie cu polietilena, polipropilena are o rezistenţă mai bună la agenţi chimici şi
chimice anume:
- este instabilă la acizi concentraţi, baze concentrate, tetraclorură de carbon;
- are stabilitate parţială la alcooli, cetone, eteri, esteri, ulei şi grăsimi;
- este rezistentă la acizi şi baze slabe, la soluţii de săruri anorganice;
- nu absoarbe apa;
- este puţin stabilă la intemperii.
Utilizare - medicină (seringi, pipete etc.);
 - industria textilă (bobine, elemente de uzură etc.);
- articole de menaj (castroane, găleţi, ligheane etc.);
- articole de grădină (scaune, mese, ghivece, jardiniere etc.);
- ambalaje (pahare, capsule, cutii etc.);
- industria electronică şi electrotehnică (accesorii pentru electromenajere, piese pentru
aspiratoare, cutii pentru accesorii electrice etc.);
- industria de automobile (paraşocuri, tablouri de bord, cutii pentru contacte etc.);
- în domeniul sportului (bocanci de schi, patine cu rotile etc.).
Denumiri 1. Homopolimeri: MOPLEN, NOVOLEN, PRO-FAX, METOCENE (BASELL), ESCORENE PP
comerciale (EXXON), FINAPRO PP (ATOFINA), MARLEX (PHILIPS), FORTILENE (SOLVAY), AMOCO
(AMOCO) FIBERFIL PP (DSM);
2. Copolimeri: AMOCO (AMOCO), FIBERFIL PP (DSM), PRO-FAX, ASTRYN (BASELL).

Polimerii acrilici
Polimerii acrilici sunt substanțe obținute cu ajutorul compușilor derivați din acizi acrilici, metacrilici etc. Acești
polimeri prezintă o serie de avantaje, respectiv dezavantaje.
Avantaje Dezavantaje
Claritate și transparență;
Rezistență bună la îmbătrânire și la agenții Cost de fabricație ridicat;
atmosferici; Temperaturi de utilizare reduse;
Proprietăți electrice și mecanice bune; Casanți;
Rezistență chimică bună; Sensibili la crestături.
Prelucrabilitate bună.

Polimetacrilat de metil (PMMA)

În 1933 a fost disponibil primul PMMA sub denumirea comercială de Plexiglas.
Formula
chimică

Preparare Reacția de polimerizare a metacrilatului de metil

 Proprietăți PMMA este un polimer atactic, amorf;
fizice Prezintă cea mai ridicată transparenţă dintre toate materialele termoplastice, cu un
indice de refracţie de (1,4÷1,42) şi o transmisiune luminoasă de (90÷92)%;
Densitatea 1.17–1.20 g/cm3
Rezistență foarte bună la acțiunea radiațiilor UV;
Proprietăţi electrice şi dielectrice bune;
Transparenţă şi claritate mare;
Duritate şi rigiditate mare;
Suprafeţe strălucitoare.
Dezavantaje: fragilitate ridicată, sensibilitate la fisurare.
Temperatura de vitrifiere este de aprox. 106OC.
Este combustibil, cu ardere lentă.
Proprietăți PMMA rezistă bine până la temperatura de 60°C la:
chimice - soluţii apoase diluate de acizi minerali şi organici;
- soluţii concentrate de baze.
La temperatura ambiantă rezistă bine la:
- hidrocarburi alifatice;
- soluţii apoase de săruri minerale;
- unsori şi uleiuri.
PMMA este sensibil la: acetone, alcooli, cloroform, tetraclorură de carbon, tricloretilenă,
eteri şi esteri.
Utilizare PMMA-ul este o alternativă mai ieftină a policarbonatului.
- industria aeronautică;
- industria construcţiilor;
- industria electronică (pick-up-uri, cadrane, scale etc.);
- industria de automobile (tablouri de bord, lămpi de poziţie şi semnalizare, cadrane);
-birotică, informatică (piese pentru mobilă de birou, maşini de scris etc.);
- articole de menaj (hote, piese pentru aparate menajere etc.);
- medicină (carcase de aparatură, piese componente diverse);
- accesorii de sală de baie (butoane robinete, mânere pentru duş, suport prosoape);
- aparatură foto şi optică (lentile, lupe, piese de precizie, lentile ceasuri etc.)
- sport şi recreere (hublouri de vapoare, jucării, jocuri etc.);
- ambalaje (cutii, articole cosmetice)
PMMA este de asemenea biocompatibil fiind utilizat pentru: implanturi de cristalin,
chirurgie ortopedică, stomatologie, chirurgie estetică etc.
Denumiri LUCRYL (BASF), DIAKON (ICI), VEDRIL (ATOFINA)
comerciale

Metacrilat de metil-butadien-stiren (MABS)

Proprietăți Material termoplastic cu structură amorfă care se remarcă prin rezistenţă la şoc ridicată.
fizice Din acest motiv se mai numeşte polimetacrilat antişoc. Prezintă şi alte proprietăţi:
- viscozitatea este ridicată;
- este un material cu transparenţă ridicată;
- are o bună rezistenţă la căldură şi la frig, absoarbe apa foarte puţin;
- foarte bune calităţi dielectrice.
 Proprietăți La temperatura camerei, materialul este rezistent la hidrocarburi saturate, grăsimi
chimice animale şi vegetale, uleiuri, apă, acizi şi baze diluate. Materialul este atacat de: esteri,
eteri, cetone, hidrocarburi aromate şi clorurate.
În mediu înconjurător folosirea pieselor injectate este limitată deoarece îşi schimbă
culoarea (se îngălbenesc) şi îşi pierd rezistenţa la şoc.
Utilizare - articole de scris (corpuri de stilouri, pixuri);
- aparatură electronică (capace, ecrane etc.);
- articole de toaletă (monturi de perii şi periuţe de dinţi, cutii cosmetice etc.);
- aparatură medicală (diferite piese de transparenţă ridicată)
Denumiri TEKUJX (BASF)
comerciale

Policarbonații (PC)
Formula
chimică

Preparare Condensarea bisfenolului A cu fosfogen în mediu alcalin

Proprietăți Material amorf şi transparent cu o culoare gălbuie la grosimile mai mari ale peretelui
fizice piesei injectate.
Transparență foarte bună; transmisia luminii 90%.
Temperatura de tranziţie vitroasă la 150°C şi temperatura de topire 268°C.
PC are următoarele proprietăţi:
- are un bun comportament la fluaj. PC fiind amorf are o tendinţă mică de deformare;
- alungirea la rupere este scăzută;
-modulul de încovoiere este ridicat;
- se comportă elastic până la rupere.
- PC prezintă o excelentă rezistenţă la şoc atât la frig cât şi la temperatura de 100°C
Proprietăți Are următoarea comportare faţă de diferiţi agenţi chimici:
chimice - este atacat de hidrocarburi aromatice;
- nu este atacat de acizi slabi, baze tari, hidrocarburi alifatice, eteri, alcooli;
- este solubil în hidrocarburi halogenate;
- prezintă sensibilitate la fisurare sub sarcină în prezenţa unor substanţe ca: etanol,
benzen, plastifianţi de PVC etc.
PC poate fi utilizabil pentru aplicaţii sterilizabile, însă scufundat permanent în apă la mai
mult de 60°C hidrolizează şi îşi pierde proprietăţile mecanice. PC poate fi utilizat pentru
aplicaţii alimentare.
Utilizare - industria optică (ochelari, lentile, aparate foto etc.);
- în industria electrotehnică (conectoare, prize, întrerupătoare, contoare electrice);
- industria de automobile (faruri, stopuri, plafoniere etc.);
- articole de menaj (veselă pentru microunde, aparatură electromenajeră, boluri);
- în domeniu medical (aparate de dializă, filtre de sânge, seringi etc.).
 Denumiri MAKROLON (BAYER), LEXAN (GE PLASTICS), CALIBRE (DOW CHEMICAL), XANTAR, PC
comerciale 1000 (DSM), JUPILON (MITSUBISHI ENG.), DUROLON (POLICARBONATOS DO BRAZIL),
TAFLON (IDEMITSU), TRIREX (SAN YANG/ MITSUBISHI), PENLITE (TEIJIN), LATILON (LAŢI),
STARGLAS PC, STARGLAS-C, STARGLAS-L (FERRO EUROSTAR), VERTON DF (ICI)

Policlorura de vinil (PVC) şi polimeri vinilici

Formula
chimică

Preparare Polimerizarea clorurii de vinil:

PVC-ul poate fi produs prin trei tipuri de reacții de polimerizare: în emulsie, în suspensie,
în masă.
Proprietăți PVC este un polimer amorf cu o bună stabilitate. Are masa moleculară medie cuprinsă
fizice între (10÷100)x103 mol, cu un conţinut de clor de 57%.

Policlorura de vinil rigidă (PVC-R)

Se mai numeşte şi policlorură de vinil dură sau policlorură neplastifiată, PVC-R (R- rigidă).
Proprietăți Se prezintă sub formă de pulbere transparentă sau divers colorată, precum şi sub formă
fizice de granule transparente sau divers colorate.
Material dur, rigid, dar cu fragilitate la şoc în crestătură şi cu bună rezistenţă la fluaj.
Este în principal amorf cu o proporţie mică de fază cristalină şi deci plaja sa de topire este
largă. Temperatura de vitrifiere este 90°C.
Foarte bune de izolator electric.
Se aprinde foarte greu şi se autostinge după îndepărtarea flăcării
Proprietăți PVC-R prezintă o bună rezistenţă la agenţii chimici. Are următoarea comportare:
chimice - instabil la esteri, cetone, benzen, acetat de butil, clorură de etilen, nitrobenzen,
tetracloretilenă, tricloretilenă;
- rezistent la acizi şi baze, petrol, benzină, motorină, ulei, grăsime.
Ca solvenţi, pentru PVC-R se folosesc tetrahidrofuranul şi ciclohexanona
Utilizare - industria electrotehnică (prize, piese de izolare, cutii pentru siguranţe etc.);
- industria chimică (armături diverse, elemente constructive etc.);
- construcţii (racorduri, elemente suport etc.);
- sectorul de birotică.
Denumiri VINIDUR (BASF), SOLVIC (SOLVAY), VESTOLIT (HULS), WELVIC (ICI)
comerciale
Policlorura de vinil flexibilă (PVC-F)
Proprietăți Se prezintă sub formă de pulbere transparentă sau divers colorată.
fizice PVC-F este un material flexibil, moale, iar proprietăţile sale sunt dependente de natura
şi cantitatea de plastifiant.
Materiale de adaos pot fi:
- plastifianţi monomeri care sunt lichide sau paste;
- plastifianţi polimeri cu consistenţă ridicată;
- materiale de umplutură care au rolul de a scădea preţul produsului. Flexibilitatea unui
PVC-F este determinată cu ajutorul durităţii Shore.
Proprietăţile termice ale PVC-F depind de natura şi cantitatea de plastifiant utilizată.
Temperatura de utilizare la un PVC-F este de maximum 60°C.
Se aprinde greu şi arde după îndepărtarea flăcării.
Proprietăți PVC-F prezintă o bună rezistenţă la agenţii chimici. Are următoarea comportare:
chimice - rezistent la acid sulfuric, acid boric, acid stearic, acid oxalic, săruri clorurate, acid acetic,
etanol;
- instabil la acetat de butil, ciclohexanonă, ulei de pin, petrol, acid oleic.
Utilizare - industria uşoară (tălpi de încălţăminte, tocuri încălţăminte);
- industria electrotehnică (fişe electrice, butoane de reglaj, elemente de izolare);
- birotică-calculatoare (carcase cu formă complicată, tastaturi);
- în industria de automobile (racorduri, elemente de protecţie, butoane tampon).
Denumiri VINOFELX (BASF)
comerciale

Policlorura de vinil clorurată (PVC-C)

Policlorura de vinil clorurată este un PVC modificat (adaos de clor) cu un conținut de (64÷70)% clor.
Proprietăți Se prezintă sub formă de granule sau pulbere divers colorate.
fizice Rezistenţă mecanică bună.
Foarte bună stabilitate termică până la temperatura de 105°C.
Calități dielectrice bune.
Proprietăți Are următoarea comportare faţă de diferiţi agenţi chimici:
chimice - rezistă la acizi, alcooli, benzine, uleiuri şi grăsimi, leşii;
- nu rezistă la soluţii clorurate, esteri, cetone, benzoli, eteri.
Utilizare Datorită rezistenţei deosebite la coroziune, piesele injectate se folosesc în
componenţa unor ventile la instalaţiile din industria chimică, la construcţia aparatelor
electrice
care lucrează în mediu coroziv.

Polimeri floruraţi
Au proprietăţi deosebite datorită forţelor intramoleculare mari şi simetriei moleculei. Fac parte dintr-o
familie de compuşi macromoleculari în care atomii de hidrogen sunt înlocuiţi total sau parţial cu atomi de
fluor.
Principalele proprietăţi ale acestor polimeri se referă la stabilitatea termică într-un domeniu larg de
temperatură şi rezistenţă chimică la majoritatea agenţilor chimici.
Politetrafluoretilena (PTFE)
Cea mai cunoscută denumire a acestui polimer este cea de teflon. PTFE este un fluoropolimer, rezultat din
polimerizarea tetrafluoroetilenei.

Formula
chimică

Preparare Reacția de polimerizare este deosebit de violentă, ceea ce impune utilizarea unei
aparaturi speciale și monitorizarea atentă a condițiilor.
Proprietăți PTFE este un material cu grad ridicat de cristalinitate, de până la 95% datorită regularităţii
fizice macromoleculei şi absenţei ramificaţiilor.
PTFE nu are un caracter rigid neputând fi folosit la piesele injectate solicitate mecanic.
Materialul PTFE prezintă porozităţi ceea ce favorizează permeabilitatea gazelor şi a
vaporilor.
PTFE prezintă o foarte bună rezistenţă la şoc până la (–200°C). Ruperea materialului nu
este niciodată fragilă ci ductilă. Prezintă de asemenea o foarte bună rezistenţă la
oboseală prin încovoieri alternate, cu atât mai mult cu cât cristalinitatea sa este mai
redusă.
Calitatea de a împiedica alunecarea este proprietatea majoră a PTFE datorită atomilor
de flor care înconjoară lanţul carbonic realizând o teacă care împiedică alte materiale să
adere.
Densitatea: 2200 kg/m3
Temperatura de topire: 327OC
Își menține rezistența și autolubrifierea până la temperaturi de −268.15 °C;

Proprietăți Legăturile chimice carbon-flor sunt foarte puternice şi protecţia asigurată lanţului
chimice carbonic de către atomii de fluor determină ca PTFE să fie un material cu rezistenţă
chimică mare. Materialul este rezistent la următoarele substanţe: acid fluorhidric, acid
nitric, soluţii calde de sodă caustică, clor gazos, hidrazină, oxizi de azot, cloruri, alcooli,
esteri, cetone. Nu se cunosc compuşi chimici care să dizolve PTFE la temperatură sub
300°C.
Utilizare - aparatură chimică diversă care lucrează în mediu agresiv (roţi dinţate, plăci filtrante,
rotoare etc.);
- construcţii de maşini, lagăre, garnituri de pompe, piese de uzură etc.);
- industria electrotehnică (ştechere, socluri etc.);
- industria aviatică
Denumiri TEFLON (DuPONT), ALGOFLON (AUSIMONT), HOSTAFLON (HOECHST CELANESE)
comerciale
Poliesteri termoplastici
Poliesterii termoplastici sunt polimerii care conţin grupa esterică (-CO-O-).

Polietilentereftalat (PET)
Formula
chimică

Preparare PET se obţine prin policondensarea acidului tereftalic şi a etilenglicolului.

Proprietăți Materialul poate fi amorf sau cu cristalinitate diferită. În funcţie de gradul de
fizice cristalinitate variază şi anumite proprietăţi mecanice. Se prezintă în formă de granule
transparente (varianta amorfă), natur sau colorate (varianta semicristalină).
Proprietăţile mecanice sunt influenţate de starea amorfă sau cristalină. Temperatura de
topire este de 255°C, iar temperatura de vitrifiere de 70°C.
Se aprinde greu şi arde după îndepărtarea flăcării.
Proprietăți - prezintă o bună rezistenţă chimică la ulei, grăsimi, solvenţi organici, hidrocarburi
chimice alifatice sau aromatice;
- are rezistenţă mică la acizi tari, baze, soluţii alcaline şi vapori de apă.
Utilizare Piesele injectate din PET se pot folosi în diferite domenii de activitate.
Rezistă la utilizare îndelungată până la 100°C.
Se foloseşte în:
- în industria de automobile (carcase, grile etc.);
- în electrotehnică şi electronică (piese de izolare, carcase, socluri etc.);
- domeniul construcţiei de maşini şi aparate (bucşe, lagăre, cuplaje, şuruburi, arcuri,
piese pentru ventile, carcase de pompă, etc); piese de precizie ridicată etc.;
- în industria mobilei (balamale, elemente de alunecare, leviere etc.).
Denumiri ARMITE A (DSM), RYNITE, CRASTIN (DuPONT), IMPET (TICONA), GRILPET (EMS), PETLON
comerciale (ALBIS), ERTALYTE (DSM)

Bibliografie
1. Compuși macromoleculari [Internet]. Available from:
http://www.deliu.ro/pluginfile.php/302/mod_folder/content/1/C_CG.05_Compusi
macromoleculari.pdf?forcedownload=1
2. Kalpakjian S, Schmid SR, Musa H. Manufacturing Engineering and Technology. 6th ed. Prentice Hall;
2009. 1197 p.
3. Naranjo AC, Osswald T a., Sierra J. PLASTICS testing and characterization: industrial applications.
Hanser Gardner Publications; 2008. 363 p.
4. Fetecău C. Prelucrarea maselor plastice. Galați: Universitatea Dunărea de Jos Galați; 2008.
5. Polyamides [Internet]. [cited 2016 Oct 25]. Available from:
http://www.essentialchemicalindustry.org/polymers/polyamides.html