Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ingrijitor Batrani La Domiciliu
Ingrijitor Batrani La Domiciliu
CAP 1. INTRODUCERE
1.1. BĂTRÂNEŢEA CA ETAPĂ DE VÂRSTĂ
1.2. DESCRIEREA OCUPAŢIEI
1.2.1. COMPLETAREA FIŞEI DE ÎNGRIJIRI A PERSOANEI ASISTATE
1.2.2. GESTIONAREA RESURSELOR ALOCATE
1.2.3. PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII ZILNICE
1.3.DREPTURILE SI OBLIGAŢIILE PERSOANELOR VARSTNICE
2
CAP 1. INTRODUCERE
3
un factor major de stres ce determină tulburări de adaptare. Semnificaţia
retragerii din activitate şi adaptarea la noua situaţie depind de atitudinea faţă
de muncă, starea de sănătate, situaţia financiară, relaţiile cu cei apropiaţi.
Pensionarea poate constitui o etapă de criză sau o perioadă de „schimbare
planificată” (dezvoltarea sau continuitatea unor interese şi anticiparea unor noi
roluri disponibile în familie şi comunitate). Tulburările determinate de pensionare
şi apoi chiar „moartea socială” a individului afectează mai degrabă bărbaţii
deoarece aceştia sunt mai total angajaţi în activitatea profesională în timpul vieţii
active decât femeile (acestea sunt angajate în paralel în activităţi casnice, în care
se pot transfera total după pensionare). În mediul urban oamenii tind să suporte
mai greu momentul pensionării decât cei din rural deoarece în perioada adultă s-
au dedicat exclusiv activităţii profesionale (în rural încetarea activităţii nu se
realizează niciodată brusc şi complet).
Vârstnicii pot fi ajutaţi să îşi completeze agenda săptămânală cu alte
genuri de activităţi: implicarea în asociaţia pensionarilor, organizarea unor
colecte sau tombole, participarea la programele unor cluburi, implicarea în
activităţi de voluntariat etc.. Cei recent pensionaţi pot fi îndrumaţi să-şi aducă
contribuţia la soluţionarea unor probleme sociale având în vedere experienţa
acumulată şi perspectiva dobândită. În concluzie, este necesar ca să orienteze
vârstnicii spre activităţi prin care să se valideze utilitatea lor. La vârsta
senectuţii relaţiile cu cei apropiaţi (soţ/soţie, copii, nepoţi, fraţi, surori, prieteni)
prezintă anumite particularităţi şi cresc în importanţă deoarece schimbările care
apar în ceea ce priveşte starea de sănătate, nivelul economic şi rolurile sociale
solicită resursele fizice şi psihologice ale persoanei şi duc la creşterea
vulnerabilităţii sale.
Factori precum sărăcia, absenţa unor măsuri de sănătate publică,
apartenenţa la grupuri etnice şi rasiale, diferenţa de gen, handicapul,
reprezentarea socială a bătrâneţii, problemele asociate bătrâneţii, starea de
sănătate fizică şi psihică, situaţia de dependenţă, situaţia economică, locuirea,
discriminarea, statusul în declin, excluziunea socială, singurătatea şi izolarea
socială, abuzul, accesul la servicii (de asistenţă socială, medicale) şi bunuri
adecvate cerinţelor speciale generează vulnerabilităţi la „vârsta a treia”. Dintre
grupurile de vârstnici cel mai grav afectaţi par să fie: indivizii foarte în vârstă
(peste 85 de ani); vârstnicii care trăiesc singuri (celibatarii, văduvii şi divorţaţii);
femeile în vârstă (în particular celibatarele şi văduvele; diferenţele demografice,
culturale şi de venituri dintre genuri); vârstnicii din centrele rezidenţiale; vârstnicii
fără copii; vârstnicii care suferă de afecţiuni sau handicapuri grave; cuplurile în
vârstă în care unul dintre membri este grav bolnav.
Problemele sociale (pensionarea, izolarea), cele economice (scăderea
veniturilor, sărăcia), cele morale (nerespectarea drepturilor sale legitime)
agravează problemele de sănătate ale vârstnicului, fapt care impune sarcini
deosebite atât serviciilor de sănătate, cât şi celor de asistenţă. Pe de altă parte,
abandonul grijii faţă de propria sănătate, stilurile nesănătoase de viaţă, deficitul
de acces la serviciile medicale, deficitul serviciilor de prevenţie şi
tratament ambulatoriu contribuie la situaţia critică a stării de sănătate a multor
vârstnici.
4
1.2. DESCRIEREA OCUPAŢIEI
5
1.2.3. PLANIFICAREA ACTIVITĂŢII ZILNICE
6
- Dreptul de a fi vaccinaţi antigripal, periodic controlaţi la
tegumente şi în zona capilară pentru a preveni maladiile infecţioase şi
contagioase.
Drepturi specifice
7
- Dreptul ca familia beneficiarului să primească informaţii cel
puţin o dată pe săptămână despre comportamentul, activitatea, starea fizică şi
psihică a beneficiarului;
- Dreptul de a refuza - în condiţii obiective – primirea serviciilor
sociale.
8
- De a frecventa Centrul de Zi cel puţin o dată pe săptămână, iar în
cazurile bine motivate, să anunţe telefonic;
- De a respecta programul zilnic al Centrului de Zi precum şi drepturile şi
demnitatea celorlalţi beneficiari;
- De a avea o ţinută vestimentară lejeră şi curată, adecvată anotimpului şi
un set de haine de schimb în caz de incontinenţă ocazională;
- De a avea încălţăminte de schimb, care este păstrată în Centru;
- De a purta scutece de unică folosinţă în caz de incontinenţă ocazională
minoră;
- De a avea o igienă locală şi generală (tegumente şi capilară) asigurată
de către aparţinători;
- De a nu frecventa centrul atunci când se află în perioada de
convalescenţă, în cazul în care au viroze respiratorii, gripă sau boli contagioase,
pentru a nu contamina ceilalţi beneficiari;
Prin legile tării noastre, fiecare om care munceşte este protejat, la locul
său de muncă, fată de îmbolnăvirile şi accidentele care pot surveni în timpul şi
din cauza activităţii.
În acest scop, în oricare domeniu de activitate, fiecărui om care lucrează i
se face un instructaj de protecţia muncii, în care i se aduc la cunoştinţă normele
de protecţia muncii, specifice domeniului în care îşi va desfăşura activitatea; în
timpul activităţii, instructajul iniţial este reînnoit periodic la intervale de 6 – 12 luni.
Instructajul privind măsurile de protecţia muncii vizează;
- modul igienic de viaţă;
- dozarea efortului fizic;
- purtarea corectă a hainelor de protecţia muncii;
- modul de funcţionare a aparatelor cu curent electric;
- măsuri de securitatea muncii privind buteliile de gaze comprimate şi
lichefiate;
- măsuri de securitatea muncii privind instalaţiile de gaz metan;
9
- măsuri de prevenirea îmbolnăvirilor profesionale datorate sensibilizării
fată de medicamente;
- măsuri de prevenire a infecţiilor.
10
- defecţiunile instalaţiilor de gaz metan, scurgerile se vor anunţa
de urgenţă personalului de specialitate pentru remediere.
6. Prevenirea îmbolnăvirilor profesionale provocate de substanţe chimice
şi medicamentoase:
- substanţele chimice necesare pentru întreţinerea camerelor,
băilor, WC-urilor, coridoarelor se vor păstra ambalate şi
etichetate în locuri destinate depozitării lor;
- pentru a nu provoca sensibilizarea faţă de substanţele chimice
sau medicamentoase cu care îngrijitorul vine în contact în mod
frecvent, se vor întrebuinţa mănuşi, măşti.
7. Măsuri de prevenire a infecţiilor:
- pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit pe cale aerogenă,
personalul va purta mască cu tifon;
- pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit pe cale digestivă,
personalul va evita contactul direct cu alimentele şi vasele
bolnavului, iar spălatul veselei va fi urmat de dezinfectare;
- pentru prevenirea infecţiilor ce se transmit prin contact direct se
vor utiliza mănuşi de cauciuc pentru manipularea instrumentelor,
materialului moale.
11
c. curăţirea porţiunilor de faianţă sau vopsea în ulei cu peria şi cârpa,
folosind produse specifice şi dezinfectarea acestora cu Var cloros
20‰,/Cloramină 20‰,/Bromocet 1‰.
d. Ştergere.
4. Dezinfectarea uşilor şi ferestrelor prin spălare cu produse specifice,
dezinfectare prin ştergere cu o cârpă îmbibată cu Var cloros
20‰,/Cloramină 20‰,/Bromocet 1‰ şi ştergere cu o cârpă uscată.
5. Curăţirea geamurilor presupune:
a. ştergere de praf cu o cârpă moale;
b. spălare cu apă şi hârtie/ apă cu oţet/ apă şi alcool/ apă cu sodă/
spray de geamuri;
c. ştergere cu o cârpă moale uscată.
6. Dezinfectarea WC-urilor se va face zilnic şi presupune:
a. curăţire prin spălare cu apă, detergent şi perie de WC, purtând
mănuşi de protecţie;
b. limpezire cu apă;
c. dezinfectare prin spălare/ ştergere cu Var cloros 40-50‰.
7. Dezinfectarea chiuvetelor, căzilor de baie, bideurilor, prin:
a. spălare cu apă, praf de curăţat şi detergent, folosind mănuşi de
protecţie, urmată de limpezire;
b. dezinfectare prin ştergere sau spălare cu Var cloros
20‰,/Bromocet 2‰.
8. Dezinfectarea găleţilor pentru curăţenie, prin spălare cu apă şi detergent,
urmată de dezinfectare cu Var cloros 40‰,/ Hidrod.
9. Dezinfectarea periilor pentru pavimente prin spălare cu apă şi săpun
urmate de dezinfecţie cu Var cloros 20‰.
10. Dezinfectarea recipientelor pentru colectarea reziduurilor şi a pubelelor cu
va Var cloros 40‰.
Nu se efectuează limpezire după aplicarea substanţelor dezinfectante.
3.1.1.DEZINFECTAREA MOBILIERULUI
12
După pulverizare sau spălare cu soluţii dezinfectante obiectele nu se mai şterg.
13
2. Plosca, bazinetul, urinarul se golesc după folosire şi se spală cu apă rece.
Apoi se trece la spălarea cu apă caldă şi perie ţinută în soluţie
dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 50‰/ Lizol 5%), submerjarea 2
ore în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 40‰ ) şi uscare
prin evaporare.
3. Scuipătorile vor fi golite cel puţin o dată pe zi, dimineaţa, şi se spală cu
apă rece. Apoi se trece la spălarea cu apă caldă şi perie ţinută în soluţie
dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 50‰/ Lizol 5%), submerjarea 2
ore în soluţie dezinfectantă (var cloros 40‰/ Cloramină 40‰ ) şi uscare
prin evaporare. Scuipătorile de buzunar se fierb zilnic. Înainte de
întrebuinţare se toarnă in scuipători o soluţie dezinfectantă (soluţie de
Lizol 3%/ Fenol 2,5%)
4. Muşamaua şi colacii de cauciuc se vor spăla cu apă şi detergent, se vor
limpezi, se şterg cu soluţie de Cloramină 10‰ şi se usucă prin evaporare.
5. Termometrele se spală cu apă şi săpun, se limpezesc cu apă curată din
abundenţă şi se submerjază în soluţie dezinfectantă (Cloramină 10‰ /
Bromocet 1‰).
14
Ordinea spălării corpului este următoarea: se începe cu faţa, apoi se
trece la gât, după care se spală membrele superioare (mâinile), partea anterioară
a toracelui (pieptul), abdomenul, spatele, coapsele (partea picioarelor de la şold
până la genunchi), restul picioarelor şi tălpile, organelle genitale şi la sfârşit
partea perianală (din jurul orificiului anal).
Fricţionarea bolnavului, după spălare cu spirt mentolat sau alcool
completează efectul dezinfectant al spălării. După baie, bolnavul se îmbracă în
lenjerie curată şi se schimbă lenjeria de pat.
Pieptănarea părului se face în fiecare zi.
Toaleta cavităţii bucale (gura) se va face dimineaţa şi seara cu o bucata
de tifon imbibată cu apa caldă şi cu bicarbonat de sodiu (bicarbonat alimentar) la
persoanele care nu se pot spăla singure pe dinţi.
Daca persoana asistată este imobilizată îndelung la pat pot apărea un şir
de complicaţii:
- încetinirea circuitului sanguin duce la apariţia trombozelor (tendinţa de
formare a chegurilor în vasele de sânge);
- ventilaţia dificilă a plămânilor, adică respiraţia îngreunată, favorizează
apariţia pneumoniilor;
- şederea îndelungată la pat, în aceeaşi poziţie, duce la comprimarea
(apăsarea) unor porţiuni ale corpului şi la o proasta circulaţie a sângelui în
acele zone. Din această cauză apar escarele (răni mai mult sau mai puţin
profunde);
- escarele, fără o îngrijire atentă şi permanentă, se pot infecta cu uşurinţă;
- lipsa activităţii musculare duce la atrofierea (slăbirea şi subţierea) muşchilor;
- pielea persoanelor imobilizate la pat îşi pierde tonusul , iar condiţiile grele de
menţinere a igienei favorizează apariţia unor afecţiuni dermatologice (boli ale
pielii);
- tractul digestiv (trecerea alimentelor prin gură spre stomac şi mai departe,
până la eliminarea resturilor) devine hipoton (leneş) ceea ce duce la apariţia
constipaţiilor.
Persoanei imobilizate la pat trebuie să i se asigure condiţii speciale:
- temperatura camerei trebuie menţinută la 20ºC- 22ºC;
- patul trebuie amenajat cât mai comod, cu saltea din material plastic sau o
saltea obişnuită acoperită cu o muşama prinsă de saltea, pentru a evita
strângerea şi mototolirea ei sub bolnav, patul trebuie să fie perfect neted,
cearceaful curat şi bine întins;
- patul trebuie amplasat în aşa fel încât asistentul personal să aibă acces uşor
la toate părţile trupului bolnavului;
- ferestrele camerei trebuie prevăzute cu jaluzele care să permită, pe timpul
zilei, ca persoana să poată beneficia de lumina naturală, iar în timpul
somnului să nu fie deranjată de aceasta;
- lenjeria de corp trebuie să fie confecţionată dintr-un material moale, fără
cute, pentru a se evita presarea mai mult timp a anumitor părţi ale corpului şi
formarea de escare;
15
- schimbarea lenjeriei se efectuează astfel: bolnavul se ridică uşor, de mijloc
ori de spate, cu o mână, iar cu cealaltă i se trage cămaşa, mai întâi până la
gât, apoi peste cap, dupa care se trage de pe mâini;
- îmbrăcarea cămăşii se face într-o ordine inversă a operaţiilor;
- la cei care au o mână bolnavă, dezbrăcarea cămăşii se face întâi pe partea
sănătoasa iar îmbrăcarea se face începând cu mâna bolnavă;
- bolnavii care nu pot fi mişcaţi se îmbracă într-o cămaşă tăiată iar la spate
marginile se vor întinde cu grijă sub spatele bolnavului pentru a nu face cute.
16
4. Igiena ochilor.
4.1. Nu se vor freca cu mâinile murdare.
4.2. După spălarea zilnică cu pleoapele închise ochii se şterg cu prosopul
de faţă.
5. Igiena urechilor.
5.1. Spălarea zilnică a întregului pavilion cu apă caldă şi săpun (ambele feţe
şi zona retroauriculară).
5.2. Ştergerea cu colţul prosopului.
5.3. Evitarea introducerii de obiecte care pot leza conductul auditiv.
6. Igiena căilor nazale
6.1. Mucozităţile şi praful se elimină prin suflarea uşoară a nasului în batistă,
evacuându-se fiecare nară, pe rând.
6.2. Batista este personală şi nu se împrumută!
7. Igiena buco-dentară.
7.1. Spălarea dinţilor după fiecare masă şi, în special, înainte de culcare.
7.2. Se foloseşte periajul dentar, cu mişcări verticale, dinspre gingie spre
vârful dinţilor. Durata corectă: 5 minute.
7.3. Capul ţinut drept, periuţa cu mâna dreaptă, transvers pe arcada
dentară.
7.4. Clătirea gurii cu gura inchisă prin contractarea alternativă a muşchilor
celor doi obraji.
8. Igiena organelor genitale externe feminine.
8.1. Spălarea zilnică cu apă caldă şi săpun a organelor genitale externe,
dinspre regiunea vulvară spre cea anală.
8.2. Ştergerea cu prosoape moi.
8.3. Folosirea de bandaje igienice (în perioadele menstruale), schimbate de
2-3 ori pe zi.
17
1.2. persoanele imobilizate trebuie să fie amplasate in camere mici,
liniştite, unde să aibă totul la îndemână: sonerie de semnalizare,
lampă de pat, etc.
1.3. În funcţie de diagnostic şi cauza imobilizării, se vor asigura utilaje
auxiliare (agăţătoare din metal sau confecţionate din pânză) de care
persoana asistată să se poată prinde cu mâinile şi care să-i permită
să execute anumite mişcări singur.
1.4. Îngrijitorul se va preocupa de prezentarea materialelor pentru
asigurarea confortului psihic a acestui tip de persoană asistată.
2. Igiena generală şi corporală
2.1. Aerisirea camerei.
2.2. Curăţenia aşternuturilor şi a lenjeriei de corp si schimbarea acestora
ori de câte ori este nevoie.
2.3. Toaleta frecventă sub formă de băi parţiale la pat. Se va avea grijă în
special în cazul persoanelor cu aparate gipsate, pentru a nu îmbiba cu
apă aceste aparate gipsate în timpul toaletei.
2.4. Igiena gurii (este necesară o grijă deosebită pentru persoanele care
au proteze; curăţirea acesteia după fiecare masă este obligatorie); de
asemenea, se va urmări igiena mâinilor la fiecare masă; igiena părului
– săptămânal sau la două săptămâni.
2.5. o atenţie deosebită se va acorda igienei perineale (mica toaletă) cu
respectarea pudorii persoanei asistate.
3. Alimentarea persoanei imobilizate.
3.1. Alimentarea trebuie făcută la pat, activ sau pasiv, în funcţie de starea
persoanei asistate, asigurându-i-se acesteia o poziţie cât mai
comodă.
3.2. Îngrijitorul va respecta cu stricteţe orarul meselor, servirea caldă a
alimentelor şi prezentarea acestora cât mai estetic.
4. Supravegherea stării generale.
4.1. Se urmăresc şi se notează zilnic funcţiile vitale şi vegetative (puls,
respiraţie, tensiune arterială, temperatură, scaun, diureză, tegumente,
mucoase). În cazul aparatelor gipsate se va urmări şi semnala apariţia
edemelor la extremităţile libere ale membrelor.
5. Prevenirea escarelor.
Una din complicaţiile de temut ale bolnavilor imobilizaţi la pat este apariţia
escarelor de decubit (mai ales la persoanele corpolente).
5.1. Îngrijitorul va verifica sistematic zonele expuse la escare, cunoscând
rapiditatea lor de apariţie.
5.2. Va acorda mare importanţă schimbării de poziţie, asigurându-se în
acelaşi timp poziţia care să nu jeneze cu nimic persoana asistată.
Manevrele se execută cu multă blândeţe.
5.3. se vor aplica toate mijloacele de prevenire a escarelor. Se va asigura
zilnic masaj cu o durată de cel puţin 10 minute şi se va folosi orice
ocazie (tratament, aşezarea ploştilor, bazinetelor, schimbarea
lenjeriei) pentru a realiza activarea circulaţiei prin masaj/fricţiuni cu
alcool urmate de pudraje cu talc.
18
5.4. Asistatului i se vor oferi la timp şi în mod regulat urinarul şi plosca
pentru a nu murdări lenjeria.
6. Prevenirea altor complicaţii.
6.1. Pneumoniile hidrostatice se previn prin ridicarea persoanei asistate în
poziţie şezândă şi gimnastică respiratorie de mai multe ori pe zi.
6.2. Trombozele care apar datorită încetinirii circuitului sanguin se previn
prin masajul uşor al membrelor şi mobilizarea pasivă şi activă a
degetelor de la picioare şi mâini, eventual a gambelor şi antebraţelor.
6.3. Atrofierea muşchilor şi scăderea tonusului organismului, în general,
vor fi prevenite prin fricţionări cu alcool diluat, pe toată suprafaţa
corpului şi prin masaj. Prin acestea se stimulează funcţiile pielii şi ale
circulaţiei cutanate şi tonifierea vaselor.
6.4. Stomatita (denumită candidoză sau muguet) care poate apărea mai
des la persoanele care preferă regimul lactat şi hidro-zaharat, se
previne prin întreţinerea igienei cavităţii bucale, clătirea cu apă
bicarbonatată 30%, clătirea gurii cu apă şi mentol.
6.5. Constipaţia poate apărea datorită lipsei de mişcare. Se previne prin
stimularea tranzitului intestinal prin mijloace naturale pentru a nu
obişnui persoana asistată cu purgative sau clisme. Se recomandă un
regim bogat în celuloză şi lichide, dacă afecţiunea de bază nu
contraindică acest lucru.
6.6. deformările articulare, poziţiile vicioase ale membrelor şi coloanei
vertebrale pot fi prevenite prin asigurarea poziţiei corecte în pat.
6.7. Anchilozele la hemiplegici şi paraplegici pot fi prevenite prin
mobilizarea pasivă încă din primele zile, de mai multe ori pe zi.
Recuperarea motorie se va continua solicitând asiguratului
cooperarea activă. Se va avea tot timpul în vedere stimularea
interesului şi a dorinţei de recuperare a asistatului.
Persoanele imobilizate devin irascibile, nervoase, capricioase, iar
personalul de îngrijire va trebui să ţină seama de acest aspect şi să se comporte
cu blândeţe, cu calm, să se preocupe de îmbunătăţirea tonusului psihic al
acestora şi să-i scoată la aer (terasă, balcon).
Atenţia cu care este înconjurată persoana îngrijită contribuie la întărirea
încrederii sale, contribuind la o suportare mai facilă a stării de imobilizare în pat.
19
1.4. Ne spălam pe mâini cu apă şi săpun.
2. Pregătirea camerei de baie şi a materialelor necesare.
2.1. Se închide uşa şi fereastra.
2.2. Se verifică temperatura din camera de baie (21-22ºC).
2.3. Se dă drumul la apă rece şi apoi la caldă, pentru a preveni formarea
aburilor în camera de baie.
2.4. Cu ajutorul termometrului de baie se verifică temperatura apei.
2.5. În ordinea întrebuinţării, se aranjează lenjeria de corp curată şi
încălzită pe un radiator (calorifer).
3. Efectuarea îmbăierii.
3.1. Se îmbracă persoana îngrijită cu halatul şi papucii şi se transportă in
camera de baie, unde se dezbracă cu blândeţe.
3.2. Dacă i se acesteia scoate proteza dentară, se pune în pahar.
3.3. Dacă nu se doreşte spălarea părului, acesta va fi protejat cu o cască.
3.4. Dacă starea generală a persoanei este bună se va proceda la
susţinerea acesteia pentru a intra în cadă, iar dacă acest lucru nu e
posibil persoana asistată va fi introdusă în cadă de către două
persoane, cu ajutorul unui cearşaf care se va menţine pe toată
perioada băii pe fundul căzii, ca la nevoie persoana asistată să poată
fi scoasă imediat cu ajutorul acelui cearşaf.
3.5. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii, de
la comisura externă spre cea internă, apoi fruntea, de la mijloc spre
tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare. Se
sterge si se continuă cu toaleta urechilor şi a gâtului, insistând in
şanţurile pavilionului şi după ureche, se clăteşte .
3.6. Se săpunesc membrele superioare prin mişcări circulare de la umeri
spre mâini, insistând în axilă, apoi partea anterioară a toracelui,
insistând la pliurile submamare (la femei). Se spală apoi spatele şi
regiunea lombo-sacrată şi abdomenul, insistând asupra ombilicului.
3.7. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea
inghinală, apoi gambele şi piciorul, insistând în regiunea poplitee şi
spaţiile interdigitale.
3.8. Toaleta organelor genitale se va efectua cu o a treia mănuşă, prin
spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea anterioară spre anus.
Se clăteşte cu apă curată îndepărtând orice rest de săpun care ar
putea să producă prurit sau inflamaţii.
3.9. Se stropeşte suprafaţa corpului cu apă mai rece puţin decât cea din
cadă, pentru tonificarea ţesuturilor şi activarea circulaţiei şi a
respiraţiei.
3.10. Persoana îngrijită va fi susţinută de sub axile să se ridice din cadă,
va fi înfăşurată într-un cearşaf uscat şi încălzit, va fi aşezată pe o
canapea, va fi ştearsă, fricţionată cu alcool, pudrată în regiunea
plicilor şi îmbrăcată cu lenjerie de corp curată şi încălzită.
3.11. Se efectuează toaleta unghiilor.
3.12. Se îmbracă asistatul cu halatul si papucii, se transportă la pat unde
va fi învelit bine.
20
4. Reorganizarea locului
4.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare.
4.2.Se dă drumul la apa din cadă.
4.3. Se spală cada cu detergent şi se dezinfectează cu Clorură de var 1%/
Cloramină 1%.
4.4. Se spală cada şi robinetele cu apă curată.
4.5. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi se
introduc în soluţie dezinfectantă.
4.6. Se aeriseşte baia.
Dacă în timpul băii starea generală a persoanei din cadă se alterează
se dă drumul apei, susţinând capul asistatului, care va fi acoperit şi i se va
acorda primul ajutor.
Dacă starea generală este gravă, bătrânii vor fi spălaţi cu duşul mobil.
Toaleta generală se va efectua cel puţin odată pe săptămână,
dimineaţa sau seara (niciodată înainte sau la două ore după servirea mesei).
21
4.2. Se protejează părul asistatului cu casca de baie, dacă nu se
doreşte şi spălarea părului acestuia.
4.3. Asistatul este introdus cu precauţie în cada de baie supraveghindu-
i-se reacţia.
5. Efectuarea băii.
5.1. Asistatul se spală singur sau este spălat de către îngrijitor cu prima
mănuşă de baie pe faţă, pe trunchi şi membre cu a doua mănuşă,
iar a treia mănuşă este folosită pentru regiunea perineală.
5.2. După îmbăiere se clătesc tegumentele cu ajutorul duşului.
5.3. Este ajutat să iasă din baie, este învelit in prosopul de baie, este
şters şi i se face o frecţie cu alcool pentru închiderea porilor şi
stimularea circulaţiei.
5.4. Este ajutat să se îmbrace cu lenjeria curată, halat şi papuci.
5.5. Este ajutat să se pieptene, să-şi facă toaleta cavităţii bucale, să-şi
taie unghiile
Asistatului i se poate face toaleta atât în poziţie ortostatică, cât şi în
poziţie şezândă, pe un taburet, cu ajutorul duşului mobil.
22
persoane, cu ajutorul unui cearşaf care se va menţine pe toată
perioada băii pe fundul căzii, ca la nevoie persoana asistată să poată
fi scoasă imediat cu ajutorul acelui cearşaf.
5.5. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii, de
la comisura externă spre cea internă, apoi fruntea, de la mijloc spre
tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare. Se
şterge si se continuă cu toaleta urechilor şi a gâtului, insistând in
şanţurile pavilionului şi după ureche, se clăteşte .
5.6. Se săpunesc membrele superioare prin mişcări circulare de la umeri
spre mâini, insistând în axilă, apoi partea anterioară a toracelui,
insistând la pliurile submamare (la femei). Se spală apoi spatele şi
regiunea lombo-sacrată şi abdomenul, insistând asupra ombilicului.
5.7. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea
inghinală, apoi gambele şi piciorul, insistând în regiunea poplitee şi
spaţiile interdigitale.
5.8. Toaleta organelor genitale se va efectua cu o a treia mănuşă, prin
spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea anterioară spre anus.
Se clăteşte cu apă curată îndepărtând orice rest de săpun care ar
putea să producă prurit sau inflamaţii.
5.9. Se stropeşte suprafaţa corpului cu apă mai rece puţin decât cea din
cadă, pentru tonificarea ţesuturilor şi activarea circulaţiei şi a
respiraţiei.
5.10. Persoana îngrijită va fi susţinută de sub axile să se ridice din cadă,
va fi înfăşurată într-un cearşaf uscat şi încălzit, va fi aşezată pe o
canapea, va fi ştearsă, fricţionată cu alcool, pudrată în regiunea
plicilor şi îmbrăcată cu lenjerie de corp curată şi încălzită.
5.11. Se efectuează toaleta unghiilor.
5.12. Se îmbracă asistatul cu halatul si papucii, se transportă la pat unde
va fi învelit bine.
6. Reorganizarea locului
6.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare.
6.2.Se dă drumul la apa din cadă.
6.3. Se spală cada cu detergent şi se dezinfectează cu Clorură de var 1%/
Cloramină 1%.
6.4. Se spală cada şi robinetele cu apă curată.
6.5. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi se
introduc în soluţie dezinfectantă.
6.6. Se aeriseşte baia.
Dacă în timpul băii starea generală a persoanei din cadă se alterează
se dă drumul apei, susţinând capul asistatului, care va fi acoperit şi i se va
acorda primul ajutor.
Dacă starea generală este gravă, bătrânii vor fi spălaţi cu duşul mobil.
Toaleta generală se va efectua cel puţin odată pe săptămână,
dimineaţa sau seara (niciodată înainte sau la două ore după servirea mesei).
23
C.EFECTUAREA TOALETEI PE REGIUNI LA PERSOANA ASISTATĂ
IMOBILIZATĂ
24
4.3. Pătura se pliază în formă de armonică şi se aşează pe un scaun
4.4. Se dezbracă asistatul şi se acoperă cu cearşaful de pătură.
4.5. Spălare pe mâini cu apă caldă şi săpun.
4.6. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică
temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.
4.7. Se aşează în jurul gâtului bolnavului un prosop. Dacă i se scoate
proteza dentară, se pune în pahar.
4.8. Se îmbracă o mănuşă de baie, se umezeşte şi se spală întâi ochii,
de la comisura externă spre cea internă, apoi fruntea, de la mijloc
spre tâmple, regiunea periorală şi perinazală, prin mişcări circulare.
4.9. Se şterge si se continuă cu toaleta urechilor, insistând in şanţurile
pavilionului şi după ureche.
4.10. Se clăteşte şi se şterge cu prosopul.
4.11. La cererea asistatului se pot introduce dopuri de vată în urechi.
5. Efectuarea toaletei gâtului.
5.1. Se descoperă gâtul asistatului şi se spală cu apă şi săpun.
5.2. se clăteşte bine şi se şterge imediat pentru ca asistatul să nu fie
predispus la răceală.
5.3. Se acoperă gâtul asistatului cu cearşaful şi se aruncă apa din
lighean.
6. Efectuarea toaletei membrelor superioare.
6.1. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică
temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.
6.2. Se descoperă unul din membrele superioare şi se aşează
muşamaua şi aleza sub întreg braţul, deasupra învelitorii.
6.3. Se săpuneşte membrul superior prin mişcări circulare de la umeri
spre mână, insistând în axilă.
6.4. Se limpezeşte şi se şterge imediat cu prosopul curat.
6.5. Se acoperă braţul asistatului.
6.6. Se taie unghiile cu grijă, nu prea adânc şi se pilesc eventualele
asperităţi.
6.7. Se efectuează toaleta celuilalt braţ, după aceeaşi tehnică.
7. Efectuarea toaletei toracelui.
7.1. Se descoperă partea anterioară a toracelui şi se săpuneşte.
7.2. La femei se insistă la pliurile submamare.
7.3. Se limpezeşte bine şi se şterge prin tamponare.
8. Efectuarea toaletei spatelui.
8.1. Se întoarce asistatul şi se susţine in decubit lateral.
8.2. Se aşează sub asistat muşamaua acoperită de aleză.
8.3. Se spală spatele şi regiunea lombo-sacrată .
8.4. Se limpezesc bine şi se şterg prin tamponare.
8.5. Se pudrează cu talc.
8.6. Se îndepărtează muşamaua împreună cu aleza
8.7. Se readuce asistatul în poziţia întins pe spate şi se acoperă
toracele acestuia.
9. Efectuarea toaletei abdomenului.
25
9.1. Se aşează muşamaua împreună cu aleza sub abdomenul
asistatului.
9.2. Se săpuneşte abdomenul, insistând asupra ombilicului.
9.3. Se limpezeşte bine şi se şterge prin tamponare.
9.4. Se unge regiunea ombilicală cu vaselină.
9.5. Se fricţionează braţele şi toracele cu alcool.
9.6. Se pudrează cu talc gâtul, toracele, abdomenul, dar mai ales
braţele şi axilele.
9.7. Se îmbracă asistatul cu cămaşa de noapte(pijama).
9.8. Se aruncă apa murdară în găleată. Se scoate mănuşa utilizată şi
se pune în tăviţa renală.
10. Efectuarea toaletei membrelor inferioare.
10.1. Se umple ligheanul 2/3 cu apă caldă (37ºC) şi se verifică
temperatura apei cu ajutorul termometrului de baie.
10.2. Se îmbracă a doua mănuşă de baie.
10.3. Se mută muşamaua împreună cu aleza în regiunea coapselor.
10.4. Cu a doua mănuşă se săpunesc coapsele, insistând în regiunea
inghinală.
10.5. Se limpezesc şi imediat se şterg.
10.6. Se ridică genunchiul
10.7. Se mută muşamaua mai jos şi se aşează ligheanul pe muşama.
10.8. Se introduce piciorul în lighean
10.9. Se săpuneşte gamba, insistând în regiunea din spatele
genunchiului şi apoi piciorul, insistând în spaţiile interdigitale.
10.10. Se limpezesc şi se şterg imediat cu al doilea prosop.
10.11. Se fricţionează membrele inferioare cu alcool şi se pudrează cu
talc.
10.12. Se taie unghiile drept, nu prea scurt, pentru a nu produce leziuni şi
se pilesc.
11. Efectuarea toaletei organelor genitale.
11.1. Se prezintă persoanei asistate bazinetul pentru a urina.
11.2. Se îndepărtează bazinetul.
11.3. Se izolează patul cu muşamaua şi aleza.
11.4. Se aşează asistatul în poziţie ginecologică.
11.5. Se aşează sub fundul asistatului bazinetul curat.
11.6. Se îmbracă mănuşa de cauciuc şi cea de-a treia mănuşă de baie.
11.7. Se efectuează spălarea zonei cu săpun neutru dinspre partea
anterioară spre anus.
11.8. Se clăteşte cu apă curată, turnată în jet, îndepărtând orice rest de
săpun care ar putea să producă prurit sau inflamaţii.
11.9. Se scoate bazinetul de sub asistat.
11.10. Organele genitale şi regiunea din jur se şterg cu cel de-al treilea
prosop curat, insistând asupra plicilor.
11.11. Se pudrează cu pudră de talc.
12. Efectuarea toaletei părului.
12.1. Se poziţionează asistatul la marginea patului, fără pernă sub cap.
26
12.2. Se pune o muşama şi o aleză sub capul asistatului.
12.3. Pe o altă aleză se aşează o altă muşama, rulată de ambele laturi,
astfel încât să formeze un jgheab cu un capăt mai îngust, care va fi
aşezat sub capul asistatului şi un capăt mai larg, care va fi introdus
in găleata pentru captarea apei murdare.
12.4. Lângă patul asistatului, pe muşama, se aşează ligheanul cu 2/3
apă caldă (37ºC).
12.5. Se umezeşte părul şi apoi se şamponează.
12.6. Se fricţionează părul cu ambele mâini şi se masează uşor pielea
capului pentru activarea circulaţiei sangvine.
12.7. Se limpezeşte părul.
12.8. Se repetă manopera d două, trei ori.
12.9. Se clăteşte cu apă din abundenţă şi se acoperă părul cu un prosop
încălzit.
12.10. Se îndepărtează muşamaua introducând-o în lighean.
12.11. Se aşează asistatul în poziţia iniţială.
12.12. Se usucă părul cu foenul. Şi se piaptănă în şuviţe, începând cu
vârfurile (se împleteşte dacă este cazul).
12.13. Se spală obiectele de pieptănat şi se introduc în soluţie
dezinfectantă.
12.14. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.
13. Efectuarea toaletei cavităţii bucale.
A. LA ASISTAŢII CONŞTIENŢI
13.1. În funcţie de starea asistatului, acesta este adus în poziţie
semişezândă sau în decubit lateral (culcat pe o parte).
13.2. Se pune pastă de dinţi pe periuţă.
13.3. Se protejează lenjeria asistatului cu un prosop şi o aleză.
13.4. Se servesc asistatului paharul cu apă şi periuţa cu pastă pentru a-
şi spăla dinţii cu mişcări verticale energice şi pentru a-şi clăti apoi
gura cu apă.
13.5. Se serveşte apoi paharul cu apă pentru gargară.
13.6. În condiţiile în care asistatul se poziţionează în decubit lateral, se
serveşte apa cu o cană cu cioc sau cu un tub de cauciuc.
B. LA ASISTAŢII INCOŞTIENŢI
13.1. Asistatul este în poziţie culcat pe spate (decubit dorsal).
13.2. Sub bărbie se aşează prosopul şi tăviţa renală.
13.3. Se amplasează deschizătorul de gură între arcadele dentare.
13.4. Se înmoaie un tampon cu glicerină boraxată.
13.5. Se şterg limba, bolta palatină, şi suprafaţa internă şi externă a arcadelor
dentare cu mişcări dinăuntru în afară.
13.6. Cu alt tampon se curăţă dantura.
13.7. Cu degetul înfăşurat în tifon îmbibat în glicerină boraxată sau zeamă de
lămâie se îndepărtează depozitul gros depus pe mucoase până în
faringe (după aplicarea deschizătorului de gură).
13.8. Buzele uscate şi crăpate se ung cu glicerină boraxată.
14. Reorganizarea locului
27
14.1. Se introduce lenjeria murdară în coşul de rufe murdare.
14.2. Se efectuează schimbarea patului cu lenjerie curată.
14.3. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun.
14.4. Se spală instrumentele folosite (foarfece, pilă, pieptene, mănuşi) şi
se introduc în soluţie dezinfectantă.
La asistaţii cu aparat gipsat se va avea grijă să nu se ude aparatul gipsat.
Eventualele pansamente se refac după efectuarea toaletei parţiale.
28
avea nevoie de susţinere cu ajutorul colacilor de vată pudraţi cu talc între
genunchi.
7. Lenjeria murdară sau umedă se va schimba şi se va introduce cu mişcări
lente în sacul de lenjerie murdară.
29
Toate măsurile luate pentru salvarea vieţii şi sănătăţii bolnavilor, asupra
cărora au acţionat pe neaşteptate factori de mediu, alcătuiesc asistenţa de
urgenţă din care măsurile elementare luate imediat formează primul ajutor,
care se aplică de orice persoană instruită la locul accidentului.
Îngrijirile se acordă bolnavilor în funcţie de cauzele care au generat
suferinţa. Aceste cauze se împart în patru categorii: mecanice, chimice, calorice
şi electrice.
1. Acţiunea distructivă a unui factor mecanic – agent vulnerant – asupra
corpului omenesc este numit traumatism. Agentul vulnerant, în funcţie de masa
sa şi viteza cu care acţionează, poate provoca fracturi, luxaţii sau entorse,
contuzii (zdrobiri), plăgi (răni), leziuni viscerale însoţitede hemoragie externă sau
internă.
Există şi efecte grave ale unor cauze mecanice care nu sunt traumatisme:
apa care blochează căile respiratorii produce înec, corpii străini care astupă
gura, nasul sau traheea provoacă asfixie.
2. Cauzele chimice pot fi substanţe acide sau bazice care acţionând pe
piele produc arsuri, iar când acţionează pe mucoasa respiratorie sau digestivă
(gaze, vapori toxici, substanţe înghiţite) produc intoxicaţii acute.
3. Cauzele termice ale accidentelor sunt flacăra, apa, vaporii fierbinţi sau
frigul. Consecinţele acţiunii lor sunt arsurile, degerăturile, insolaţia şi şocul
caloric.
4. Curentul electric acţionând asupra organismului poate provoca şocul
electric (electrocutarea) şi arsura electrică.
Toate aceste cauze devin agresive pentru organism numai în anumite
condiţii, împotriva cărora se aplică măsurile de protecţia muncii şi normele de
prevenire a accidentelor.
Pentru salvarea accidentatului, indiferent de cauze şi gravitate, se va
acţiona cu rapiditate respectându-se principiile primului ajutor :
1. scoaterea victimei de la locul accidentului şi aşezarea ei în condiţii
favorabile acordării primului ajutor;
2. examinarea rapidă şi sumară a victimei pentru aprecierea gravităţii
accidentului;
3. informare scurtă asupra cauzelor accidentului;
4. întreruperea cauzei care a produs accidentul;
5. efectuarea la nevoie a primelor îngrijiri (masaj cardiac extern şi
respiraţie artificială, hemostază provizorie, toaleta şi pansarea plăgilor,
imobilizarea provizorie a fracturilor);
6. îndepărtarea curioşilor şi crearea unui baraj de securitate în jurul
accidentatului;
7. efectuarea mişcărilor cu blândeţe – mişcările intempestive pot agrava
leziunile produse de accident;
8. anunţarea accidentului;
9. transportarea accidentatului la spital;
10. însoţirea victimei până la unitatea care-l va îngriji în continuare.
30
Posibilităţile acordării primului ajutor sunt diferite după locul în care s-a
produs accidentul, dacă există sau nu truse de prim ajutor. Actul medical propriu-
zis va fi adaptat la locul respectiv, acordarea primului ajutor fiind mai complexă
când victima nu poate fi transportată la spital.
1. Asigurarea barajului de securitate a victimei o execută altă persoană
care nu acordă primul
ajutor :
- sunt îndepărtate persoanele curioase adunate în jurul
accidentatului (ele împiedică aerisirea victimei, îi creează
sentimentul de panică cu efect negativ asupra evoluţiei
ulterioare a bolii, împiedică mişcările celor ce dau primul ajutor).
2. Examinarea victimei la locul accidentului:
- se efectuează o primă examinare a bolnavului pentru a constata
dacă respiră, dacă se simt pulsaţiile arterelor carotidă şi radială;
- în caz de stop cardiac, se examinează pulsul la arterele mari,
respiraţia, pupilele (midriază când stopul este instalat mai de
mult şi pupilele inegale, semn de traumatism cranian sever).
3. Efectuarea primelor îngrijiri:
- se efectuează manevrele de degajare a căilor respiratorii
superioare şi manevrele de respiraţie „gură la gură”, la nevoie
masaj cardiac extern intercalat cu respiraţie artificială;
- se efectuează hemostaza provizorie, dacă accidentatul are o
hemoragie abundentă.
- se efectuează imobilizarea provizorie a fracturilor sau a luxaţiilor
utilizând mijloacele speciale existente în trusele de prim ajutor
sau improvizaţii;
- se efectuează toaleta plăgilor şi pansarea lor.
4. Scoaterea victimei de la locul agresiunii:
- se scoate victima de la locul accidentului, păstrându-i-se, pe cât
posibil, poziţia în care a fost surprinsă;
- mobilizarea accidentatului se execută astfel încât segmentul cap
– gât – trunchi – bazin să formeze un bloc rigid (nu se flectează
capul pe trunchi şi trunchiul pe bazin) deoarece în cazul fracturii
de coloană vertebrală orice flecsiune în acest segment poate
produce lezarea măduvei urmată de paralizie definitivă;
- ridicarea şi aşezarea accidentatului se vor efectua cu mişcări
line şi cât mai puţine pentru a se evita agravarea leziunilor
osoase ale membrelor si ale coloanei vertebrale (dacă există);
31
pierderea conştienţei, oprirea respiraţiei, încetarea bătăilor inimii, absenţa
pulsului la artera carotidă; paloare extremă (sau cianoză) a tegumentelor;
relaxarea completă a musculaturii (inclusiv a sfincterelor) ce duc la pierderi
necontrolate de urină şi materii fecale. Între moartea clinică şi moartea biologică
a sistemului nervos central există un interval de timp scurt în care funcţiile vitale
mai pot fi restabilite.
Resuscitarea cardio-respiratorie este o urgenţă vitală în care intervenţia
salvatorului trebuie să fie rapidă şi eficientă, imediată şi va continua de la locul
accidentului în timpul transportului şi la spital.
! Oprirea respiraţiei este urmată în câteva minute de oprirea inimii (în
funcţie de constituţia şi vârsta accidentatului).
Oprirea inimii se însoţeşte rapid, în 30 secunde, de oprirea respiraţiei.
Stopul cardiac este deci stop cardio-respirator şi necesită obligatoriu
resuscitarea ambelor funcţii.
Absenţa pulsului la artera carotidă este semn de certitudine pentru stopul
cardio-respirator. Măsurile de salvare în acest caz constau în instituirea
respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern = resuscitarea cardio-
respiratorie, care se va face după cum urmează:
1. Poziţia victimei şi a salvatorului.
1.1. Se poziţionează bolnavul întins pe spate, cu umerii ridicaţi cu
ajutorul unei haine sau a unei pături rulate sub porţiunea superioară
a spatelui.
1.2. Salvatorul se va aşeza în genunchi la capul victimei, în partea
dreaptă.
2. Dezobstruarea căilor aeriene superioare.
2.1. se efectuează hiperextensia capului: cu o mână se apasă pe
creştet, iar cu cealaltă sub bărbie se răstoarnă capul pe spate.
2.2. Se eliberează căile respiratorii de eventualii corpi străini, controlând
cavitatea bucală cu indexul mâinii drepte înfăşurat în batistă sau
tifon.
2.3. Se luxează (propulsează) mandibula: cu ultimele 4 degete ale
mâinilor aplicate pe unghiul mandibulei şi degetul mare pe bărbie
se trage înainte mandibula. Propulsia mandibulei eliberează orificiul
gotic. Dacă nu se reuşeşte, se trage limba, apucând-o cu o
compresă, batistă sau pensă de limbă.
2.4. Se introduce degetul mare al mâinii stângi în gură, îndoit în cârlig şi
se tracţionează în faţă, iar cu mâna dreaptă se împinge mandibula
în sus, reuşindu-se astfel fixarea sa în poziţie semideschisă.
2.5. Se introduce canula (pipa) Gueddel spre fundul cavităţii bucale cu
vârful orientat în sus, în contact cu bolta palatină până în peretele
posterior al faringelui.
2.6. Se răsuceşte în jos, încărcând baza limbii şi trăgând-o înainte
pentru a preveni asfixia. Placa de la cealaltă extremitate, lăsată
afară, se aduce în faţa buzelor, sprijinind-o de ele.
3. Efectuarea respiraţiei artificiale directe.
a) metoda internă ”gură la gură”.
32
3.1. Salvatorul aşterne cu mâna stângă pe faţa victimei o batistă, un
tifon etc.
3.2. Tot cu mâna stângă acesta va pensa nările victimei pentru a
preveni pierderile de aer în timpul insuflaţiei.
3.3. Se inspiră, se expiră, apoi se inspiră din nou şi se opreşte
respiraţia.
3.4. se deschide larg gura şi se aplică, repede şi ferm, conturul buzelor
peste conturul buzelor victimei (inclusiv este marginile buzelor) şi
se insuflă aerul cu oarecare putere în plămâni, în căile respiratorii
ale victimei.
3.5. Se retrage capul lateral, privind spre toracele victimei (pentru a
aprecia eficienţa inspiraţiei după gradul de destindere al cutiei
toracice). Se aşteaptă ieşirea aerului din plămânii victimei şi se va
efectua următoarea insulare.
3.6. Se repetă succesiunea de mişcări de 14-16 ori pe minut, capul
victimei fiind menţinut în hiperextensie.
b) metoda internă ”gură la nas”.
Se foloseşte când metoda internă ”gură la gură” nu poate fi efectuată:
gura victimei nu poate fi deschisă, gura salvatorului este mai mică decât gura
victimei, sau gura victimei prezintă leziuni grave sau secreţii.
3.1. cu mâna stângă se apasă fruntea victimei pentru a efectua
hiperextensia capului, iar cu mâna dreaptă se împinge bărbia în
sus, închizându-i gura.
3.2. se inspiră şi se aplică gura pe nasul victimei,insuflând aerul în
plămâni.
! Respiraţia rapidă şi profundă a salvatorului poate duce la ameţeli şi
chiar la pierderea cunoştinţei.
Insuflarea cu presiune „gură la gură” poate rupe plămânul victimei sau,
mai frecvent, deschide gura esofagului şi declanşează o vărsătură, care
este întotdeauna mortală.
4. Efectuarea masajului cardiac extern.
4.1. Se va face fără să se întrerupă efectuarea respiraţiei artificiale.
4.2. Se aplică pe faţa anterioară a sternului, în treimea inferioară, podul
palmei stângi, cu degetele răsfirate în sus.
4.3. Se aşează podul mâinii drepte peste cea stângă în acelaşi mod.
4.4. Se execută scurt, energic şi ritmic compresiuni pe minut, apăsând
sternul cu braţele întinse (cu toată greutatea corpului), astfel încât
să se deprime cu 6-8 cm la adult spre coloana vertebrală.
4.5. Se lasă apoi să revină toracele spontan la normal, fără a ridica
mâinile de pe sternul victimei.
! Se vor efectua două insuflaţii succesive şi 10 compresiuni presternale,
sau o insuflaţie „gură la gură” şi cinci compresiuni presternale.
Succesiunea timpilor poate fi reţinută prin formula „HELP ME”, astfel:
H = hiperextensia capului;
E = eliberarea căilor respiratorii superioare;
L = luxarea mandibulei;
33
P = pensarea nasului;
M = masaj (cardiac);
E = extern.
34
- atelele se fixează cu faşă circulară, şerpuitoare, suficient de strâns,
dar fără să împiedice circulaţia;
- fractura de claviculă se va imobiliza prin fixarea membrului superior
pe torace cu ajutorul unei eşarfe.
35
4.2.5.ÎNGRIJIRI DE URGENŢĂ ACORDATE ÎN RĂNIRI
36
6. Se iau măsuri urgente pentru a transporta victima la spital.
!Nu se sparg flictenele (pungile care se formează, cu lichid)
Nu se folosesc antiseptice.
Nu se folosesc unguente.
Nu se folosesc pulberi de sulfamidă pe plagă.
1. Îndepărtarea accidentatului.
1.1. Se întrerupe curentul electric de la comutator, sau se rupe
conductorul electric cu un băţ, topor cu mâner de lemn, sau cleşte
cu braţe izolate.
2. Resuscitarea cardio-respiratorie.
2.1. Se efectuează resuscitarea cardio-respiratorie
2.2. După revenirea stării de conştienţă , la nivelul plăgii (arsurii
electrice) se aplică un pansament protector aseptic pentru
prevenirea infecţiei.
3. Transportul accidentatului se va face cu maximă viteză la cea mai
apropiată unitate sanitară dotată cu serviciu de terapie intensivă.
37
CAP.5.ASIGURAREA CONFORTULUI BĂTRÂNULUI
ASISTAT
Cadrul de confort psihic al bătrânului asistat este asigurat prin
identificarea obiceiurilor avute anterior îngrijirii. Asigurarea confortului este
efectuată permanent cu respectarea programului zilnic de îngrijiri. Confortul
bătrânului asistat este asigurat conform particularităţilor individuale ale acestuia.
Activitatea de relaxare este organizată ţinând seama de
indicaţiile/contraindicaţiile medicale. Organizarea activităţii de relaxare este
efectuată zilnic prin utilizarea formelor de comunicare adecvate. Relaxarea
bătrânului asistat este organizată cu corectitudine pentru stimularea abilităţilor de
comunicare şi de refacere a deprinderilor.
Particularităţile individuale se referă la gradul de instruire, de receptare a
informaţiilor şi a evenimentelor, gradul de senilitate, starea de sănătate etc.
Activităţi de relaxare: plimbări în parc; audiţie/vizionare emisiuni radio -
TV; citirea/comentarea articolelor din presă; discuţii pe diverse teme preferate;
jocuri de cărţi, table, şah, etc.
Confortul bolnavului imobilizat la pat trebuie asigurat prin schimbări de
poziţie care au şi un rol foarte important în prevenirea apariţiei escarelor (rănilor).
Bolnavul trebuie întors din oră în oră. Schimbarea poziţiei începe cu mişcarea
capului şi cu schimbarea poziţiei mâinilor şi a pieptului şi apoi a şoldurilor şi a
picioarelor. Manipularea se face cu toată mâna evitându-se zonele dureroase
(care au răni).
Din poziţia culcat pe spate cu faţa în sus, bolnavii care suportă pot fi
ridicaţi în poziţie semisezândă ori chiar în şezut. Ridicarea bolnavului în aceste
poziţii se realizează prin introducerea unei mâini sub genunchii bolnavului, în
timp ce cealaltă mână susţine spatele şi capul, ridicându-le. Menţinerea în
aceasta poziţie se face cu ajutorul pernelor asezate în spatele şi în părţile
laterale ale bolnavului.
Bolnavii vor fi scoşi la aer indiferent de anotimp dar trebuie îmbrăcaţi
adecvat (corespunzător) condiţiilor climatice.
Unii dintre bolnavii imobilizaţi la pat pot sta, perioade mai scurte sau mai
lungi, într-un cărucior. Este bine ca aceşti bolnavi să fie plimbaţi zilnic cu
căruciorul sau, cel puţin, scoşi la aer (într-o curte, într-un balcon). Pentru a se
evita accidentele (căderile), la trecerea din pat în cărucior, asistentul personal
sau personalul de îngrijire trebuie să asigure căruciorul ca acesta să nu “fugă” de
sub bolnav. Dacă în încăpere se mai află o persoană, aceasta va fi rugată să ţină
căruciorul. Dacă asistentul se află numai cu bolnavul, înainte de a-l lua în braţe,
pentru a-l pune în cărucior, va asigura căruciorul cu frâna ori, cel mai bine,
sprijinindu-l cu spătarul de un zid.
Daca bolnavul este prea greu pentru asistent, acesta va cere neapărat
ajutorul altei persoane pentru a-l ridica şi a-l pune în cărucior.
Pentru prevenirea complicaţiilor (trombozele venoase) şi pentru a i se menţine
tonusul muscular, bolnavului i se va face un masaj uşor la mâini şi la picioare şi
38
se va proceda la mişcarea activă sau pasivă a mâinilor şi picioarelor precum şi a
degetelor acestora. Pneumoniile se previn prin efectuarea gimnasticii respiratorii:
bolnavul va inspira şi expira adânc, iar dacă poate, în ritmul respiraţiei, va ridica
şi coborî mâinile, daca nu poate, mişcarea mâinilor va fi făcută cu ajutorul
asistentului personal.
39
material plastic moale-, care se introduce pe gură până în stomac şi prin care se
administrează hrana sub forma pasată- marunţită cu mixerul sau manual şi
trecută printr-o sită). Într-un astfel de caz, este vorba de paraliziile grave care
afectează şi muşchii cu ajutorul cărora se produce înghiţirea alimentelor.
Chiar şi în celelalte tipuri de handicap grav, hrănirea persoanei asistate
trebuie supravegheată ori persoana ajutată direct în activitatea de hrănire.
În anumite forme de handicap se impune, la recomandarea medicului
specialist, un anume regim alimentar. Asistentul persoanei cu handicap va trebui
să cunoască prescripţiile acestui regim şi să urmărească respectarea lor.
În multe cazuri de handicap, persoana nu poate să-şi asigure autonom
(singură) nevoile de eliminare a fecalelor şi a urinei în condiţii normale. În astfel
de situaţii intră în atribuţiile asistentului personal ajutorarea asistatului de a-şi
satisface aceste nevoi în condiţii bune de confort şi de igienă.
Pentru asigurarea nevoilor fizicologice de eliminare ale bolnavilor
imobilizaţi la pat se foloseşte plosca. La întrebuinţare, plosca nu trebuie să fie
rece iar manevrarea ei se va face astfel: asistentul personal ridică bolnavul cu
mâna stângă în timp ce cu mâna dreapta introduce plosca sub bolnav. După
efectuarea nevoilor, plosca se îndepărtează şi se spală regiunea perianală (din
jurul anusului). Apoi se spală mâinile bolnavului, i se rearanjează patul şi se
aeriseşte camera.
După ce plosca a fost golită, se spală bine cu apă şi se freacă cu peria,
apoi se păstrează în soluţie dezinfectantă (cloramină, clorură de var).
Bolnavii imobilizaţi sunt irascibili, nervoşi, capricioşi şi, uneori, anxioşi.
Asistentul personal trebuie să ţină seama de starea de spirit a bolnavilor
imobilizaţi la pat şi să evite orice discuţie contradictorie cu ei. El trebuie să
adopte un comportament blând, o atitudine calmă, gesturi lipsite de repezeală
sau violenţă, să răspundă prompt la chemările bolnavului. Toate acestea
contribuie la întărirea încrederii şi-l fac pe bolnav să suporte mai uşor starea de
imobilitate.
40
5.2.SATISFACEREA NEVOILOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ,
PSIHICĂ, CULTURALĂ ŞI SPIRITUALĂ
O vorbă înteleaptă din bătrâni spune că învăţăm atâta timp cât trăim.
Acest lucru este valabil pentru toţi oamenii, indiferent dacă sunt în deplinatatea
puterilor lor ori dacă suferă de un handicap.
41
Asistentul personal va trebui să faciliteze participarea persoanei îngrijite la
viaţa spirituală a comunităţii religioase din care acesta face parte.
42
de a o sprijini (de exemplu, dacă este cazul, are datoria de a o ajuta să se
deplaseze la întrunirile politice ale partidului din care face parte).
c) În al treilea rând, în cazul în care persoana cu handicap este capabilă
să desfăşoare o activitate utilă, asistentul personal trebuie să o încurajeze în
acest sens şi să-i acorde tot sprijinul.
Îndeplinirea unei activităţi utile, pe măsura posibilităţilor persoanei
handicapate, poate să-i redea acesteia sentimentul demnităţii şi utilităţii sociale.
5.4.2.CAPTAREA URINEI
43
Urinarele se golesc imediat, se spală cu săpun şi apă caldă în jet şi se
dezinfectează.
5.4.3.CAPTAREA SPUTEI
5.4.4.CAPTAREA VĂRSĂTURILOR
44
îngrijire. Crearea/redobândirea deprinderilor de administrare a alimentelor de
către persoana asistată este efectuată cu calm. Administrarea lichidelor este
efectuată cu corectitudine pentru asigurarea aportului hidric corespunzător
particularităţilor persoanei asistate.
Particularităţile persoanei asistate: vârstă, caracteristici psiho-fizice, stare
de sănătate.
Tipul de administrare a hranei poate să fie pasiv sau activ.
Preferinţele şi obiceiurile culinare: specifice zonei geografice.
Dacă nu există un regim alimentar prescris de medic, care trebuie avut în
vedere şi respectat de către asistentul personal (dietele se diferenţiază pe tipuri
de boli), alimentaţia bolnavului trebuie să fie variată şi completă , formată din
alimentele de bază: pâine, carne, produse din lapte, ouă, zarzavaturi şi legume
proaspete (salate) ori gătite, fructe proaspete ori sub formă de compoturi
deoarece toate acestea conţin substanţe necesare vieţii- proteine, lipide, glucide,
vitamine şi săruri minerale.
O regulă în administrarea hranei este servirea meselor la ore fixe, aceasta
va obişnui aparatul digestiv să aibă o activitate regulată. În acest fel nu se ajunge
la indigestii şi balonari. Bolnavul trebuie îndemnat să mestece lent şi îndelung
alimentele, pentru a le digera mai uşor. Dacă posibilităţile de a mesteca ale
bolnavului sunt mici, hrana îi va fi administrate sub formă de pastă (mărunţită fin
cu mixerul sau pasată- trecută printr-o sită).
Dacă nu există contraindicaţii ale medicului, lichidele se vor bea des şi în
cantităţi mici pentru a se evita încărcarea stomacului. Apa poate fi înlocuită în
limonade, sucuri sau ceai. În afecţiunile în care cantitatea de lichide ingerate
(băute) nu are importanţă, bolnavul poate să bea fără restricţie. Este inuman să
nu i se dea unui bolnav care nu-şi poate controla sfincterele (adică care se scapă
pe el) să bea când simte nevoia, pe motiv că în acest mod “se va murdări mai rar
şi mai puţin”.
Bolnavul în stare gravă, care nu se poate hrăni singur, va fi aşezat în
poziţie semişezândă sau dacă starea lui nu permite aceasta se va menţine
poziţia culcat. Asistentul personal se va plasa în dreapta bolnavului şi îl va hrăni.
În cazuri extreme se poate folosi hrănirea prin sondă. În astfel de cazuri
există riscul apariţiei vomei. Acest fenomen nu este periculos în sine. Foarte
periculoasă este, însă, aspiraţia (tragerea în plămâni) a vomei care poate,
datorită acidului din sucul gastric (lichidul pe care îl produce stomacul pentru
digerarea hranei), să “ardă” căile respiratorii (plămânii) şi să producă stop
cardio-respirator . De aceea, sonda va fi introdusă, dar mai ales scoasă cu
delicateţe pentru a nu declanşa reflexul de vomă.
După terminarea mesei bolnavul trebuie curăţat şi apoi lăsat să se
odihnească.
6.1.ALIMENTAŢIA ASISTATULUI
45
corespunzător afecţiunilor pe care le are fiecare asistat în parte, cât şi
administrarea lui.
Alimentaţia trebuie să asigure aportul unor alimente în concordanţă cu
nevoile organismului, diferenţiate după vârstă, muncă, starea de sănătate sau de
boală, starea fiziologică etc.
Alimentaţia asistatului trebuie să respecte următoarele principii:
1. înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului – cele
necesare creşterii, la copii, sau cele necesare pierderilor prin consum
exagerat, la adulţi;
2. asigurarea aportului de vitamine şi săruri minerale necesare
metabolismului normal, creşterii şi celorlalte funcţii;
3. favorizarea procesului de vindecare prin cruţarea organelor bolnave;
alimentaţia poate influenţa tabloul clinic, caracterul procesului patologic şi
ritmul evoluţiei acestuia, devenind un factor terapeutic;
4. prevenirea unor evoluţii nefavorabile în bolile latente, transformării bolilor
acute în cronice şi apariţia recidivelor.
5. consolidarea rezultatelor terapeutice obţinute prin alte tratamente.
46
Brânză slabă de vacă 17 1,2 4 97
Carne slabă de vacă 21 3,5 - 118
Carne grasă de vacă 18,3 16,3 - 226
Carne de miel 18 20 - 260
Carne salbă de găină 20 5 - 128
Carne slabă de porc 20,4 6,3 - 143
Carne grasă de porc 15 35 - 388
Peşte(crap) 18,9 2,8 - 104
Un ou de găină 7 6 - 85
Ardei gras verde 1,1 - 4,6 25
Conopidă 2,8 - 3,9 30
Urzici 2,9 6,7 7,1 68
Cireşe 1 6,4 17,8 80
Pepene verde 0,1 - 5,4 20
Pâine albă 10,3 2 54 282
Pâine neagră 8,4 1,2 48,5 245
Unt 8 80 2,5 806
Untdelemn - 99,9 - 929
47
1.2. Se aeriseşte sufrageria.
1.3. Se aranjează estetic tacâmurile, paharul cu apă, şerveţelul, flori,
creând o atmosferă cât mai plăcută.
1.4. Se anunţă asistatul să vină la masă, invitându-l totodată să se
spele pe mâini.
2. Servirea alimentelor.
2.1. Se servesc asistatului pe rând, pe măsură ce le consumă, felurile
de mâncare.
2.2. se ridică imediat vesela utilizată, fiecare aliment servindu-se într-o
farfurie curată, fără a se atinge alimentele cu mâna.
2.3. Se observă dacă asistatul a consumat porţia în întregime; în caz
contrar se solicită motivul şi se iau măsuri de înlocuire.
3. Reorganizarea sufrageriei.
3.1. Se strânge toată vesela utilizată şi se duce la bucătărie.
3.2. se aeriseşte şi se curăţă sufrageria.
48
1.3. Se ajută asistatul să se spele pe mâini; se aşează o muşama pentru a
proteja lenjeria, peste muşama un lighean, i se oferă asistatului săpun,
i se toarnă apă cu cana şi i se oferă un prosop pentru a se şterge. Se
îndepărtează materialele utilizate.
1.4. Se adaptează masa specială la patul asistatului, acoperită cu o faţă de
masă curată, sau o tavă cu picioruşe, sau o tavă simplă acoperită cu
un prosop curat care se aşează pe genunchii asistatului, peste pătra
protejată cu o aleză.
1.5. Se aşează la gâtul asistatului un prosop curat pentru a proteja lenjeria
acestuia.
1.6. Îngrijitorul va purta o bonetă sau un batic pentru ca părul să nu cadă
peste alimentele servite asistatului.
2. Servirea alimentelor.
2.1. Se oferă asistatului pe rând, în măsura în care el termină, felurile de
mâncare.
2.2. Se ridică imediat vesela utilizată.
2.3. Se serveşte fiecare aliment în farfurie curată, fără a atinge alimentele.
2.4. Se observă dacă asistatul a consumat în întregime porţia sa şi în caz
contrar se află motivul pentru a lua măsuri.
3. Reorganizarea dormitorului.
3.1. Se îndepărtează măsuţa şi se strânge vesela utilizată.
3.2. Se ajută asistatul să se spele pe mâini şi să se instaleze comod în pat.
3.3. Se aeriseşte dormitorul.
49
4.3. Se aeriseşte dormitorul.
50
4.2. Se aşează asistatul în poziţie comodă, pentru a se odihni după ce a
fost alimentat.
4.3. Se strânge vesela utilizată şi se transportă la bucătărie.
! În timpul alimentării asistatul trebuie încurajat şi trebuie să i se
amintească faptul că alimentele contribuie la procesul de vindecare.
Asistatului i se vor oferi înghiţituri nu prea mari, pentru că dacă acesta nu
poate înghiţi ar putea să le aspire în căile respiratorii şi, în acest fel, se pot
produce accidente.
Nu suflaţi ca să răciţi conţinutul lingurii, sau al farfuriei.
Nu atingeţi alimentele care au fost în gura asistatului.
51
- doza terapeutică = cantitatea utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic
dorit;
- doza maximă = cantitatea cea mai mare suportată de organism fără
apariţia unor fenomene toxice;
- doza letală = cantitatea care produce moartea.
Reguli de administrare a medicamentelor. Deoarece administrarea
medicamentelor este o muncă de mare răspundere, efectuată doar la
îndrumarea medicului, pentru evitarea erorilor care pot fi fatale, se vor respecta
cu stricteţe următoarele reguli:
1. respectarea medicamentului prescris. Acesta nu se va înlocui cu un alt
medicament cu efect asemănător fără aprobarea medicului;
2. identificarea medicamentului administrat, prin verificarea etichetei înainte
de administrare, precum şi a medicamentului însuşi;
3. verificarea calităţii medicamentelor: să nu fie alterate, degradate.
Medicamentele îşi schimbă culoarea sau aspectul (decolorare, tulburare,
precipitare, sedimentare, la medicamentele lichide, lichefierea sau
schimbarea consistenţei la cele solide);
4. respectarea căii de administrare este obligatorie. Nerespectarea acesteia
poate duce la accidente grave;
5. respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic este
obligatorie, deoarece unele substanţe se descompun sau se elimină din
organism într-un anumit timp. Medicamentele la care doza terapeutică
este apropiată de cea toxică, dacă nu se respectă orarul, se pot
transforma în otravă prin acumularea dozelor. De asemenea,
nerespectarea orarului, prin distanţarea dozelor, la medicamentele care se
elimină rapid din organism, duce la anularea efectului terapeutic, iar în
cazul antibioticelor sau chimioterapicelor se produce rezistenţa germenilor
la tratament.
Trebuie să se respecte şi prescripţiile cu privire la administrarea
anumitor medicamente înainte de masă (ex. pansamente gastrice), în
timpul alimentării (ex. fermenţi digestivi) sau după mese (ex. cele
împotriva vărsăturilor).
Orice manifestare de intoleranţă va fi adusă la cunoştinţa
medicului.
6. respectarea dozei prescrise;
7. respectarea somnului fiziologic al asistatului: orarul de administrare al
medicamentelor va fi stabilit astfel încât să nu fie necesară trezirea
asistatului, cu excepţia antibioticelor şi a chimioterapicelor al căror ritm
impune trezirea (se va face cu multă blândeţe);
8. evitarea incompatibilităţii dintre medicamente, deoarece unele
medicamente pot deveni ineficiente sau chiar dăunătoare dacă sunt
asociate cu alte medicamente. De aceea se impune consultarea medicului
la asistaţi cu tratamente pentru multiple boli.
9. servirea asistatului cu doza unică de medicament, care va fi administrat
personal de către îngrijitor, sau va fi luat în prezenţa sa;
52
10. respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor, constă în a
păstra următoarea regulă: tablete, capsule, soluţii, picături, injecţii, ovule
vaginale, supozitoare;
11. anunţarea imediată a greşelilor de administrare (schimbarea
medicamentului, nerespectarea dozei, a căii de administrare sau a
orarului) va fi adusă la cunoştinţa familiei şi a medicului, pentru a
preîntâmpina apariţia unor complicaţii.
53
A. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LICHIDE
1. Siropurile, uleiurile, ceaiurile, vinurile medicinale sau apele minerale, dacă
sedimentează, se agită înainte de administrare, pentru omogenizare.
2. Soluţiile, mixturile, infuziile, decocturile, uleiurile se administrează calde,
cu lingura sau cu linguriţa.
3. Tincturile, extractele şi soluţiile foarte active se administrează cu sticla
picurătoare sau cu pipeta, pe zahăr sau în apă, ceai, etc.
4. Medicamentele cu bază d gelatină se administrează încălzite, cu adaos de
suc de fructe.
54
1. Pregătirea materialelor necesare.
1.1. Se pregătesc materialele necesare (mănuşi de cauciuc, vaselină,
supozitoare) şi se transportă lângă asistat.
2. Pregătire fizică şi psihică a asistatului.
2.1. Se anunţă asistatul şi i se explică necesitatea şi simplitatea tehnicii.
2.2. Se aşează asistatul în poziţie întins pe o parte, cu picioarele uşor
îndoite.
3. Efectuarea tehnicii.
3.1. Spălare pe mâini cu apă curentă şi săpun!
3.2. Se îmbracă mănuşile de cauciuc.
3.3. Se despachetează supozitorul din ambalaj, menţinându-l puţin în
atmosfera caldă sau se unge cu vaselină.
3.4. Se depărtează fesele asistatului cu mâna stângă şi se descoperă
orificiul anal,; cu mâna dreaptă se introduce supozitorul (cu partea
sa ascuţită înainte) în anus şi se împinge în sus cu indexul sau
inelarul, până când extremitatea sa trece de sfincterul intern al
anusului.
3.5. Dacă asistatul are senzaţia necesităţii de defecare după
introducerea supozitorului, trebuie să i se explice că acesta se va
topi în câteva minute şi va dispărea şi senzaţia de defecare.
3.6. Se scot mănuşile şi îngrijitorul se va spăla pe mâini cu apă curentă
şi săpun.
55
3. Badijonarea se efectuează cu tampoane de vată, montate pe
porttampon, îmbibate cu o soluţie medicamentoasă lichidă sau
tampoane mânuite cu ajutorul penselor. Tampoanele se îmbibă prin
turnarea soluţiei din borcan, niciodată prin scufundarea tamponului în
soluţia medicamentoasă. Tamponul nu se va utiliza de mai multe ori, ci
se va arde după utilizare.
4. Unguentele sunt preparate farmaceutice semisolide, care având
substanţa activă încorporată în vaselină, grăsimi animale sau vegetale,
se înmoaie la temperatura corpului; se păstrează la rece. Ele se aplică
prin întinderea cu ajutorul spatulei , prin fricţionare sau direct din tub pe
mucoase.
5. Pastele sunt preparate din grăsimi şi pudre, mai consistente decât
unguentele; se aplică pe tegument cu ajutorul spatulei.
6. Linimentele sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide, cu
aspect limpede sau lăptos. Se pot aplica: cu mâna liberă, cu mâna
protejată de o mănuşă de cauciuc, cu tampoane.
7. Mixturile sunt formate dintr-un amestec de substanţe lichide şi solide
(pudre) nemiscibile; înainte de utilizare vor fi bine agitate. Se întind pe
suprafaţa pielii într-un strat subţire, cu tampoane, fiind apoi lăsate să
se usuce.
8. Săpunurile medicinale conţin substanţe medicamentoase ca: sulf,
gudron, ihtiol etc. înglobate într-un săpun neutru. Sunt utilizate pentru
spălarea regiunii de tratat sau obţinerea unui efect medicamentos mai
puternic, când săpunul este întins pe suprafaţa pielii, lăsat să se usuce
şi îndepărtat de la câteva ore la 1-2 zile. Adăugate la clisme,au acţiune
purgativă.
9. Creioanele cu stilete caustice (din sulfat de cupru sau nitrat de argint)
au forma unor bastonaşe şi sunt introduse în tuburi protectoare.
Servesc la servesc la cauterizare.
10. Emplasturele medicamentos este format dintr-o substanţă vâscoasă,
aderentă, neiritantă, care în unele cazuri este lipită pe o bucată de
pânză, în compoziţia sa intrând diverse substanţe medicamentoase.
Pentru ca emplaturele să adere mai bine la piele, aceasta este
pregătită prin spălare cu apă caldă şi săpun, eventual degresată.
Emplasturele lichid se întinde direct pe piele, cu ajutorul unei pensule;
după evaporarea solventului se prezintă sub forma unui strat subţire
aderent. Emplasturele de consistenţă vâscoasă,înainte de utilizare, va
fi încălzit în baie de apă.
11. Băile medicinale au efect: dezinfectant, calmant, decongestiv,
antipruriginos asupra tegumentelor. Băile medicinale pot fi: parţiale sau
complete. Temperatura lor va fi apropiată de cea a corpului. În funcţie
de scopul urmărit, se pot prepara soluţii foarte slabe de permanganat
de potasiu, din plante (muşeţel) etc.
56
7.4.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE
RESPIRATORIE
57
7.5. APLICAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAŢA
MUCOASELOR
58
7. Se ştarege cu tamponul unguentul în plus.
59
7.5.3.APLICAREA MEDICAMENTELOR ÎN CONDUCTUL AUDITIV
EXTERN
! A nu se pătrunde în ureche peste limita vizibilităţii pentru a nu leza
membrana timpanului.
Se utilizează tampoane separate, pentru fiecare ureche, folosindu-se
numai o singură dată.
60
7.5.4.APLICAREA MEDICAMENTELOR PE MUCOASA BUCALĂ ŞI
FARINGIANĂ
61
7.5.5.APLICAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI
VAGINALE
62
complicaţiilor. Orice progres în recâştigarea independenţei de mobilizare a
persoanei asistate este anunţat imediat familiei/echipei medicale pentru
adaptarea mobilizării la situaţia nou creată. Transportul este asigurat conform
tehnicilor de transport specifice tipului de imobilizare. Persoana asistată este
transportată cu ajutorul accesoriilor ori de câte ori este necesar. Accesoriile
utilizate sunt adecvate tipului de imobilizare.
Exerciţii pentru: menţinerea tonusului muscular; menţinerea mobilizării
articulaţiilor; stimularea metabolismului; stimularea circulaţiei sanguine;
stimularea aparatului excretor.
8.1.1.MOBILIZAREA ASISTATULUI
63
4.2. Se aşază fotoliul cu rezemătoarea laterală lipită de marginea
patului.
4.3. Se introduc mâinile sub braţele asistatului, se ridică uşor în
picioare, se roteşte în direcţia fotoliului şi se aşază cu precauţie.
4.4. Se acoperă asistatul cu pătura.
4.5. Se repune asistatul în pat cu aceleaşi mişcări, dar executate în
ordine inversă.
5. Ridicarea asistatului în poziţie ortostatică.
5.1. Se aduce asistatul în poziţie şezândă pe margine patului, în aşa fel
încât să ajungă cu picioarele pe duşumea.
5.2. Situat în faţa asistatului, îngrijitorul îl solicită să se sprijine de umerii
lui şi, susţinându-l cu mâinile sub braţ, îl ridică în picioare.
6. Efectuarea primilor paşi.
6.1. Îngrijitorul îl sprijină pe asistat de sub braţ în poziţie ortostatică şi îl
va ajuta să facă doar câţiva paşi prin dormitor, la început.
64
CAP.9. SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A
PERSOANEI ASISTATE
Unitatea se referă la competentele necesare îngrijitorului la domiciliu
bătrâni de a supraveghea starea de sănătate a persoanei asistate pe tot
parcursul activitătii si de a semnala familiei si echipei medicale orice modificare
apărută.
Parametrii funcţiilor vitale sunt urmăriţi cu conştiinciozitate, zilnic, în
procesul de îngrijire. Controlarea parametrilor funcţiilor vitale este efectuată prin
utilizarea tehnicilor specifice. Rezultatele obţinute sunt înscrise lizibil în fişa de
îngrijire şi semnalate familiei/echipei medicale. Parametrii funcţiilor vitale sunt
urmăriţi periodic/ori de câte ori este necesar pentru evitarea incidentelor /
accidentelor în procesul de îngrijire. Evoluţia stării de sănătate a persoanei
asistate este evaluată zilnic pe baza analizării şi coroborării tuturor datelor
specifice. Persoana asistată este evaluată zilnic din punct de vedere
comportamental pentru înscrierea datelor specifice şi a parametrilor în fişa de
îngrijiri. Orice modificare în comportamentul persoanei asistate este semnalată
cu promptitudine familiei/echipei medicale. Informaţiile sunt analizate amănunţit
pe baza datelor reale şi verificabile culese/primite de la persoana asistată, după
caz.
Apetitul este evaluat prin urmărirea cu conştiinciozitate a cantităţii de
alimente/lichide consumate zilnic de către persoana asistată. Refuzul de
alimente este analizat pentru identificarea corectă a cauzelor care l-au provocat
şi a modificărilor în starea de sănătate. Eventuala motivare a refuzului este luată
în considerare pentru eliminarea cauzelor. Refuzul de alimente/lichide al
persoanei asistate este semnalat cu promptitudine familiei/echipei medicale.
Date specifice: aspecte medicale, alimentaţie, apatie, medicamentele
administrate etc.
Comportamentul persoanei asistate: orientare în spaţiu şi timp, atitudinea
faţă de boală, apetit etc.
Refuzul de alimente/lichide se poate datora aspectului, gustului (sărat,
nesărat, ars, afumat, etc.)
Parametrii se referă la tensiune arterială, puls, temperatura corpului,
număr de respiraţii/min, felul scaunului, etc.
65
Persoanele handicapate în acest fel întâmpină dificultăţi majore în
efectuarea mişcărilor posturale (menţinerea poziţiei corpului), de coordonare şi
de deplasare.
Principalele boli cornice care generează acest tip de handicap sunt:
- bronchopneumonia cronică cu semne de insuficienţă cardio-respiratorie
severă;
- unele hemopatii maligne cu complicaţii severe neurologice sau cardiace
cu deficienţă funcţională gravă;
- amputaţiile membrelor inferioare (picioarele, şoldul) cu deficienţă
funcţională gravă, cu imposibilitatea realizării mersului şi ortostatismului
(şezut) fără cârje sau cărucior;
- artritele grave;
- leziuni ale măduvei spinării;
- paralizia cerebrală;
- distrofia musculară.
Pe lângă handicapurile grave, generate de maladiile mai sus enumerate,
de asistenţă permanentă mai au nevoie şi:
- unele handicapuri senzoriale (ale văzului şi auzului);
- unele handicapuri mintale severe;
- unele handicapuri psihice, generate de boli psihice cronice ce pun în
primejdie viaţa bolnavului ori a celor din jurul său;
- tulburările psihice din presenium (tulburările psihice ale vârstelor
înaintate).
66
În astfel de situaţii persoana trebuie încurajată: “nu-i nimic, este foarte
bine că ai încercat. Data viitoare ai să reuşeşti singur. Acum să încercăm
împreună”.
Medicii recomandă ca astfel de persoane să-şi privească propriile mişcări
în oglindă.
Este bine, de asemenea, să fie îndemnată să se mişte în ritmul unei
muzici lente, plăcute.
La unele persoane cu acest handicap se produce înţepenirea piciorului, a
încheieturilor, a muşchilor. Piciorul respectiv poate fi mişcat uşor, încet, cu multă
grijă.
Bolnavul cu hemiplegie (paralizie numai pe o parte) poate avea capul şi
gâtul şi, uneori, trunchiul aplecate spre partea paralizata. Asistentul va ajuta
persoana cu paralizie pe o parte să se întoarcă sau să se ridice între perne,
începând cu partea vătămată (afectată). Bolnavul va fi aşezat în pat cu partea
sănătoasă spre noptieră.
Îngrijitorul poate ajuta la îmbunătăţirea stării persoanei cu handicap,
exersând cu bolnavul executarea, din ce în ce mai corectă a mişcărilor mâinilor,
picioarelor, corpului necesare în viaţa de fiecare zi. Astfel, într-o prima etapă
asistentul va executa mişcarea fără ca pacientul să facă vreun efort. Îi va ridica-
de exemplu- piciorul bolnav (paralizat). Apoi, persoana cu handicap va fi
încurajată să facă aceste mişcări din ce în ce mai puţin ajutată şi din ce în ce mai
mult prin efortul ei.
Bolnavii cu tulburări de coordonare ale mişcărilor trebuie permanent
urmăriţi de către îngrijitor. Foarte periculoase sunt căderile, deoarece pot agrava
starea de handicap. Pentru a evita căderile periculoase este bine ca persoana cu
acest tip de handicap să primească sfatul unui kinetoterapeut (specialist în
antrenarea şi recupararea persoanelor cu dificultăţi de mişcare).
67
3 ore pe noapte. De fapt persoana este într-o stare de exaltare total
nesănătoasă. Este incapabilă să fie coerentă în acţiuni ori chiar în vorbire.
Atenţia sa se mută, în mod neaşteptat, de la un lucru la altul, persoana
neputându-se concentra asupra nici unei acţiuni, neputând termina nici o treabă
începută. Dacă i se atrage atenţia asupra incoerenţei şi incoştienţei
comportamentelor sale, persoana poate deveni violentă.
Psihozele sunt boli psihice cornice care evolueaza în pusee (simptomele
apar şi dispar periodic). Între pusee există o perioadă de remisiune, de diminuare
a simptomelor, în care persoana are o aparenţă de relativă normalitate.
Administrarea unor medicamente potrivite, în general, prelungeşte perioada de
ameliorare dintre pusee, dar simptomele pot reapărea pe neaşteptate şi
persoana îşi poate face sieşi rău ori celor din jur.
În psihoza maniacal-depresivă, puseele maniacale pot alterna cu cele
depresive sau puseele pot fi in acelaşi fel.
Aceste handicapuri nu intră în categoria celor considerate grave, de aceea
nu beneficiază, prin lege, de serviciile unui asistent personal.
Persoana care acordă îngrijire unui handicapat psihic trebuie să aibă tot
timpul în vedere faptul că persoana nu are discernământ şi oricând pot apărea
manifestări autoagresive îndreptată contra celor din jur.
De aceea, una din grijile majore ale persoanei care acordă asistenţă
trebuie să fie administrarea medicaţiei în conformitate cu indicaţiile medicului
specialist. Respectarea cu stricteţe a medicaţiei corespunzătoare reduce mult
riscurile expuse mai sus.
În cazul schizofreniei, de multe ori, o altă grija trebuie să fie asigurarea
igienei corporale a persoanei handicapate, deoarece aceasta se arată, adesea,
indolentă şi neinteresată de curăţenia personală.
Bolnavii psihic pot foarte uşor să ajungă toxicomani din cauza instabilităţii
lor psihice şi a lipsei de discernământ. Alcoolismul este cea mai răspândită formă
de drogare printre bolnavii cu probleme psihice. Persoana care îngrijeşte
bolnavul, va trebui să-l ferească de orice tip de droguri.
Deoarece şi în schiozofrenie şi în depresie pot apărea manifestări
autoagresive, persoana care acordă îngrijire va trebui să aibă grijă să nu lase
obiecte tăioase ori substanţe otrăvitoare la îndemâna persoanelor cu acest tip de
handicap.
Persoana cu handicap psihic, prin lege, se bucură de o protecţie specială
acordată de către stat este cea cu tulburări psihice din presenium (tulburările
psihice care apar la vârstele înaintate). În limbaj popular se spune, despre astfel
de persoane, că au “dat în mintea copiilor”.
În principal, aceste tulburări psihice se instalează datorită sclerozării
vaselor de sânge, fapt care duce la o proastă circulaţie a acestuia la nivelul
creierului.
Persoana începe să aibă pierderi de memorie şi manifestări aberante.
Interesant este faptul ca o persoană cu acest tip de handicap are o stare
de confuzie şi dezorientare totală în timp şi spaţiu. Alteori, aceste persoane nu
pot recunoaşte persoane apropiate lor. Totuşi sunt şi momente în care persoana
respectivă dă dovadă de luciditate dar acestea trec repede. Discernământul şi
68
capacitatea lor de a-şi purta de grijă, chiar dacă se pot deplasa şi mişca încă,
sunt grav afectate. De aceea aceasta boală se mai numeşte şi “demenţă senilă”.
Îngrijitorul se poate confrunta cu manifestări aberante sau agresive din
partea celui asistat şi trebuie să aibă răbdarea şi înţelepciunea de a “nu se pune
la mintea lui”, aşa cum nu te poţi pune la mintea unui copil.
69