UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRONOMICE

SI MEDICINA VETERINARA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE BIOTEHNOLOGII

PORTOFOLIU
DISCIPLINA-ANATOMIE SI FIZIOLOGIE ANIMALA
(FIZIOLOGIE ANIMALA- SEMESTRUL II)

CADRU DIDACTIC COORDONATOR:

SEF LUCRARI DR. MARIUS HANGAN

STUDENT:
BELDIE F. AURA- IOANA
ANUL II
GRUPA 6201

ANUL UNIVERSITAR 2020-2021

1
 CAPITOLUL 1. CONTENŢIA ANIMALELOR

1.1 CONTENTIA ANIMALELOR DE EXPERIENTA:

a) contentia la broasca
b) contentia la caine
c) contentia la pisica
d) contentia la iepure
e) contentia la soarece
f) contentia la sobolan
g) contentia la cobai
h) contentia la hamster

1.2. CONTENTIA ANIMALELOR DE FERMA:

a) contentia la cal
b) contentia la vaca
c) contentia la oaie si capra
d) contentia la porc
e) contentia la gaina

CAPITOLUL 2. SANGELE
2.1 Functiile sangelui
2.2 Volumul sangelui( VOLEMIA)
2.3 Plasma sanguine
2.4. Elementele figurate ale sangelui
2.5 Hemograma
2.6 Grupele sanguine
CAPITOLUL 3. FIZIOLOGIA CORDULUI ŞI VASELOR SANGUINE
3.1 MAREA ŞI MICA CIRCULAŢIE
CAPITOLUL 4. RESPIRAȚIA
4.1 Unitatea MORFO-FUNCTIONALA pulmonara

4.2 Fonatia la animalele domestice

4.3 Torsul la pisica

CAPITOLUL 5. DIGESTIA ȘI ABSORBȚIA DIGESTIVĂ

5.1 Prehensiunea,masticatia si deglutitia

5.2 Saliva

5.3 Rumegarea si Eructatia

2
 CAPITOLUL 6. EXCREȚIA

6.1 Excretia renala

6.1.1 Componentele nefronului

6.2 Mictiunea

6.3 Particularitatile eliminarii urinei la animalele domestice(aspecte practice

si de comportament)

6.4 Caracteristicile generale ale urinei la mamifere si pasari

6.5 Produsele epidermoide

CAPITOLUL 7. BAZELE FIZIOLOGICE

ALE REPRODUCŢIEI ANIMALELOR DOMESTICE
7.1. FUNCȚIILE ORGANELOR ACCESORII ALE APARATULUI
REPRODUCĂTOR MASCUL
7.2. SPERMA
7.3. CICLUL SEXUAL
7.4. CARACTERISTICILE CICLULUI SEXUAL
7.5. COPULAȚIA ȘI FECUNDAȚIA
7.6. GESTAŢIA, TIPURILE DE GESTAŢIE ŞI STADIILE GESTAŢIEI
7.7. PARTURIŢIA ŞI PUERPERIUMUL
7.8. FUNCȚIILE SEGMENTELOR OVIDUCTULUI LA PĂSĂRI

CAPITOLUL 8. FIZIOLOGIA GLANDEI MAMARE

8.1 NUMĂRUL, TOPOGRAFIA ȘI ORGANIZAREA MORFO-FUNCȚIONALĂ A
MAMELELOR LA FEMELELE DOMESTICE
8.2 EJECȚIA LAPTELUI
8.3 INVOLUȚIA GLANDEI MAMARE

3
 1.1 Contentia animalelor de experienta

a)Contentia la broasca
Abordarea nu se face la aceasta specie,uneori pentru a se observa reflexiunea
acesteia(modul in care raspunde la actiunea stimulilor in mediu),se poate lovi cu
degetul borcanul in care sunt tinute broastele.
Contetia se face prin prinderea broastei in palma si fixarea capului(usor flexat)
intre degetul mare si aratator.

4
 Figura 1 -Procedeu de contenția broaștei în vedeerea efectuării operației de
spinalizare

b) Contentia la caine

Cainii se aduc in sala de operatie sau consulatii in lesa,iar cei agresivi vor purta
botnita. Orice caine poate provoca muscatura daca este speriat sau pus in
dificultate. Plagile muscate de regula sunt infectate sau se poate transmite turbrea.
Nu se ating niciodata regiunile dureroase fara contentia animalului si aducerea
acestuia in in imposibilitatea de a musca. Cainii agresivi se prind cu clestele special
sau cu lasou aplicat in jurul gatului,fixandu-l la sol.
Imobilizarea gurii la cainii mici se poate face cu mana,tinand degetul mare peste
oasele nazale,iar celelalte degete sub mandibula.
Imabilizarea cu o banda adeziva sau o fasa de tifon. Se face mai intai o legatura
circulara in jurul botului cu nodul simplu,in spatial intermandibular, iar in capetele se
leaga lla ceafa . La cainii mai puternici sau agresivi ,se formeaza bucla dubla a
primului nod si , tinand de capete ,se adduce in jurul botului,strangand cu nodul
deasupra,apoi se face incruciseaza sub barbie tot strans si se leaga la ceafa cu
bucla pentru a se desface usor. Pentru cainii puternici mai puternici ,se va folosi o
fasa inextensbila. La rasele cu botul foarte scurt ,lipsa oaselor nazale nu permit
asemenea legaturi ,folosindu-se numai botnite bine proportionale.
Strangerea pielii din ceafa cu mana poate fi luat in consideratie ca mijloc de
contentie pe masa .La rasele mici ,exoftalmice si cu pielea foarte mobile si in lipsa
arcadei orbitare, se produce foarte usor luxatia sau avulsia globului ocular in aceste
conditii.
Contentia pe masa se face prinzand membrele anterioare intr-o mana cu
antebratul peste gatul cainelui,stand la spatele acestuia,iar cu cealalta mana se
prind membrele posterioare.

5
 Pe masa de operatii, cainele se contentioneaza in diferite
pozitii(dorsal,sternoabdominal,lateral)cu membrele fixate prin legaturi la inelele
mesei in functie de scopul urmarit si dotarile existente.Cainii dresati au incredere
pana la sacrificiu in stapanii lor si adopta pozitiile cerute ,fara constrangeri.

Figura 2- contentia la caine

c) Contentia la pisica

Pisicile au o agilitate deosebita si nu ezita sa provoace muscaturi sau zgarieturi

chiar si stapanilor lor,daca sunt puse in dificultate. Plagile sunt profunde se si
infecteaza,pot transmite turbarea sau boala ghearelor de pisica,produsa de un
virus.Acesta,la primul contact ,produce inflamatie puternica,reactii limfocentrilor regionali
si febra.
Majoritatea pisicilor accepta apropierea si raspund pozitiv la mangaiere si vorbe
adresate cu blandete.Pentru injectii sau alte manopere dureroase ,trebuie aplicata o
contentie riguroasa,cu mijloace sigure. Ratarea acestui moment creeaza stari de
nervozitate si panica,expunand la ccidente personalul veterinar,proprietarul si chiar si
pacientul.

6
 Pentru prindere si contentie ,recomandam folosirea unor manusi de piele ,cat mai
riguroase dar flexibile.
Pentru evitarea muscaturilor sau garieturilor,pisica se prinde cu o mana in
regiunea cefei si cu cealalta se apasa In regiunea lombo-sacrala pe masa de
operatie.Daca pe masa respective se gaseste o scandura dintr-un lemn de esenta
moale,pisica isi infing ghearele,fixandu-se singura.
Legarea gurii cu o fasa de tifon se poate face usor,dar este necesara ancorarea
buclei pentru a nu aluneca.
Acoperirea complete a capului cu o botnita in forma de gluga din panza
cauciucata sau tercot este indicata pentru animalele agitate sau agresive.

Figura 3- contentia la pisica

d) Contentia la iepure
Contenția iepurilor se face prin mai multe tehnici; cele mai utilizate sunt
următoarele: - Contenția de pliul cefei, cu animalul pe masa de lucru Cu toate că
iepurii nu sunt agresivi, pe durata manoperelor aceștia încearcă să evadeze; ca
urmare, prin această tehnică operatorul face contenția fermă de pliul cutanat al
cefei, iar cu mâna cealaltă imobilizează trenul posterior al animalului. Tehnica
permite examinarea dinților, mucoasei conjunctivale, urechilor și a membrelor
Contenția iepurilor între mâinile operatorului Contenția pleacă de la
precedenta tehnică, cu animalul așezat pe masa de examinare. De aici, se
introduce o mână sub animal pentru a-l ridica astfel încât capul iepurelui să

7
ajungă sub brațul operatorului; în același timp, mâna care susține animalul face
contenția membrelor anterioare și imobilizează către corp membrele trenului
posterior. Mâna rămasă liberă imobilizează strâns iepurele către corpul
operatorului .
Imobilizarea prin înfășurare în prosop Iepurii se pot imobiliza sau li se pot
restrânge mișcările prin înfășurarea într-un cearșaf sau într-un prosop. În cazul în
care iepurele este strâns înfășurat, nu va manifesta intenții de evadare; acest fel
de imobilizare permite administrarea injecțiilor subcutanate și a celor
intravenoase .
Contenția pliului cefei și imobilizarea trenului posterior pe masa de examinare
(stânga sus). Iepurele se contenționează cu o mână de pliul cefei, în timp ce
pentru imobilizarea capului se apasă cu antebrațul pe regiunile dorsale ale
iepurelui (dreapta sus). Animalul contenționat pe masă este examinat de către alt
operator. Acest tip de contenție favorizează examinarea membrelor (stânga
mijloc), examinarea cavității orale (fotografia centrală), urechilor și a ochilor
(dreapta mijloc). Contenția iepurilor de către un operator și administrarea
parenterală subcutanată (stânga jos). Imobilizarea prin înfășurarea într-un prosop
(dreapta jos) în vederea administrării intravenoase (dreapta jos).

Figura 4

Contentia între mâini se face asupra animalului așezat pe masa de lucru,

imobilizat de pliul cefei (stânga). Practic, mâna se introduce sub abdomen și se
contenționează membrele anterioare, după care iepurele se ridică pe antebraț, cu
capul introdus sub braț și membrele imobilizate între antebraț și corpul
operatorului (dreapta). Prin întoarceri și rotiri axiale se pot examina membrele
anterioare, mucoasele și cavitatea orală.

8
 Figura 5

e)Contentia la soarece
Contenția de pliul cefei cu o mână este o metodă care se realizează pe
grilajul cuștii și presupune, etapizat, următoarele: prinderea șoarecelui de baza
cozii, transferul din cușcă pe grilajului cuștii și imobilizarea cozii între degetul mic
și inelar (vezi figura 6.2.3). Prin imobilizarea cozii, în tentativa de evadare

9
animalul se alungește, astfel că se expune regiunea cefei. Ulterior, degetul mare
și degetul arătător contenționează pliul cutanat din regiunea cefei, tracționând
pielea din regiunile laterale ale gâtului. În fapt, prin întinderea pielii, contenția
poate viza întreaga regiune a capului și a trenului anterior. Astfel, corpul
șoarecelui rămâne alungit în palma operatorului iar prin rotirea mâinii se creează
accesul și abordarea regiunilor ventrale.

Figura 6

Contenția șoarecilor cu două mâini

Contenția de pliul cefei cu două mâini presupune prinderea șoarecelui de la baza

cozii și plasarea acestuia pe grilajul cuștii. Urmează o ușoară tractare a cozii
pentru elongarea corpului (figura 6.2.4) timp în care degetele mic, inelar și

10
mijlociu ale mâinii dominante presează animalul pe masa de lucru, iar degetele
mare și arătător formează pliul cefei. Ulterior degetele mâinii înfășoară corpul
șoarecelui astfel că, la finalul manoperei, inclusiv coada devine imobilizată între
podul palmei și degetul mic al aceleiași mâini.

Figura 7

f)Contentia sobolanului

Contenția centurii scapulare și a capului .Odată prins, șobolanul se pune pe

suprafața rugoasă a mesei de lucru, de unde, cu mâna dominantă, se prinde și
se tracționează ușor de baza cozii. Cealaltă mână se trece pe deasupra spatelui,
pentru a cuprinde regiunea toracelui, astfel încât capul și un membru al trenului

11
anterior să fie bine imobilizate. Degetul mare și arătătorul trebuie plasate înainte
și după membrul anterior. Celălalt membru al trenului anterior se imobilizează cu
cele trei degete rămase (figura 6.2.6); practic, degetul mijlociu, degetul inelar și
degetul mic imobilizează membrul rămas liber. În acest fel, indexul şi degetul
mijlociu restricționează mișcările capului și mandibulei șobolanului, iar celelalte
degete strâng ușor cutia toracică, imobilizând restul corpului. Prin rotirea mâinii
se expun capul și regiunile ventrale ale animalului pentru diferite manopere
necesare administrării preparatelor medicamentoase cum sunt injecțiile
subcutanate, intraperitoneale sau gavaje orale.

Figura 8

Contenția subscapulară
Prin această metodă, șobolanul plasat pe suprafața rugoasă a mesei de lucru se
imobilizează de la baza cozii și, în timp ce coada rămâne tensionată, mâna
nondominantă se trece peste spatele șobolanului și cuprinde toracele în dreptul
centurii scapulare, în așa fel încât antebrațele să fie împinse ușor cranial, cu
degetul mare și degetul arătător. Antebrațele sunt împinse spre regiunea
submandibulară, sub bărbia șobolanului, împiedicându-l să muște . Dacă corpul

12
este imobilizat fără a comprima toracele, șobolanul poate fi contenționat în acest
fel cu o singură mână.

Figura 9

Contenția cefalo-toracică pentru expunerea și abordarea regiunilor ventro-

laterale
Prin această metodă, șobolanul plasat pe masa de lucru se imobilizează iniţial de
la baza cozii. Ulterior, în timp ce coada rămâne tensionată, degetul mare al celei
de-a doua mâini glisează sub o axilă pentru a răsuci membrul șobolanului abaxial
latero-dorsal, până când membrul corespondent atinge regiunea nazală.
Degetele de la mâna a doua vor forma un pliu în regiune dorsală, oferind
operatorului regiunile ventro-laterale pentru o posibilă examinare sau pentru
intervenții medicale.

13
 Figura 10

În acest, caz șobolanul este imobilizat inițial prin contenția cozii. În timp
ce coada este contenționată cu o mână, cealaltă mână glisează cranial, pe linia
spinării, până când degetul mare și celelalte degete opozabile se poziționează pe de
o parte și pe de alta parte a omoplaților. Ulterior, din această poziție șobolanul se
ridică, timp în care degetele cuprind regiunea toracică și epigastrică, imobilizând la
piept și un braț al acestuia

g) Contentia la cobai
Prinderea și contenția cobailor se face de către două persoane: una care
realizează manipularea - prinderea, transferul și contenția - și cealaltă pentru
efectuarea procedurilor; astfel, se recomandă: - contenția cu imobilizarea centurii
scapulare la cobai Manopera de contenție și imobilizare a cobailor trebuie executată
rapid, blând, dar ferm, pentru a nu speria animalele. Prinderea și ridicarea din cușcă
se face cu ambele mâini; o mână a operatorului prinde corpul animalului de trenul
anterior, imobilizând centura scapulară între degete, iar cealaltă mână cuprinde
regiunile trenului posterior. Capul și gâtul trebuie imobilizate ferm, pentru a nu oferi
animalului posibilitatea să muște; ca urmare, degetul mare trebuie plasat imediat sub
maxilarul cobaiului, iar membrele trenului anterior sunt imobilizate de către celelalte
degete. Prin astfel de contenție se creează posibilitatea ca un al doilea operator să
examineze membrele, cavitatea orală sau urechea externă.

14
 Figura 11

Imobilizarea trenului anterior (stânga) și ridicarea animalului cu susținerea

trenului posterior (dreapta sus). Rotirea axială a corpului cobaiului pentru expunerea
regiunii abdominale și mobilizarea masei intestinale spre diafragmă, prin
poziționarea oblică cu capul în jos (stânga jos). Administrarea
parenteralintraperitoneală se face în cadranul inferior al regiunii abdominale, în
spatele liniei imaginare care unește cele două membre inferioare (dreapta jos).
În situația în care are loc imobilizarea centurii scapulare și întoarcerea
animalului cu capul în jos, se permite expunerea regiunii abdominale, manoperă
necesară în cazul administrărilor intraperitoneale. Practic, prin această contenție
masa gastrointestinală a cobaiului coboară spre diafragmă , permițând intervenția
intraperitoneală în regiunea abdominal-hipogastrică.

15
 Figura 12

Contetia la hamster
Abordarea se face prin introducerea mainii in vasul in care este crescut.
Contetia se face prin prinderea pielii cefei intre degetul mare si aratator,fixandu-I
corpul cu cealalta mana. Atentie, la aceasta specie pielea este foarte mobile.

Figura 13

16
 1.2. CONTENTIA ANIMALELOR DE FERMA

a)Contentia la cal
Cabalinele reactioneaza pentru aparare si uneori isi manifesta agresivitatea
prin muscatura,pedalarea membrelor anterioare dupa cabrare sau cu un singur
picior . Cea mai puternica lovitura este aplicata cu membrele posterioare propulsate
impreuna sau separate,avand o raza de actiune mai mare decat ne putem
astepta,iar daca animalul este potcovit loviturile sunt extrem de violente ,adesea
mortale. Forta musculara deosebita,mai ales la animalele de sport ,determina reactii
foarte puternice ,care pun in pericol si integritatea animalul contentionat.
Contentia capului
Capastrul improvizat. Se face un lant fix in jurul gatului dintr-o franghie si apoi
in regiunea fetei un lant simplu sau fix.

Capastrul cu zabaluta si struna. Zabaluta este confectionata din metal si se

prinde la partea anterioara a capastrului.Este format din unul sau doua elemente
articulate care se plaseaza in portiunea corespunzatoare barelor. Se trece prin
gura,producand compresiune la comisura cand se trage de struna sau darlog.
Durerea provocata determina inclinarea capului si schimbarea de directive de mers
la dreapta sau la stanga.. Tractiunea simetrica provoaca inclinarea capului si oprirea.
( fig4.6)
Capastrul de forta . Prezinta o placa metalica atasata la partea dorsala a
botarului. Se foloseste la caii care cabreaza ,temperandu-I durerea provocata dupa
lovirea regiunii nazale prin scuturarea acesteia,facandu-I sa renunte la saltul

17
respective(fig 4.7)

Pentru caii mai greu de stapanit ,zabaluta se completeaza cu struna. Aceasta

este un lant care trece pe sub barbia animalului si se fixeaza la inelele
zabalei,determinand o compresiune suplimentara.
Lonja bucala si iavasaua de gura provoaca o durere puternica puternica la
nivelul comisurilor bucale prin strangerea unui lant dintr-o franghie care trece la
ceafa si prin gura. Capatul franghiei se trage inainte si in jos.( fig4.8) Acelasi effect
produce si iavasaua de gura.(4.9)

Contentia cu iavasaua. Indiferent de forma si marimea acesteia se aplica pe

buza superioara. Manerul de lemn se tine sub antebrat,iar ansa,dupa aplicarea ,se
strange atat cat este necesar pentru a se mentine,cel mult 20-30 de minute.(fig
4.10)
Daca animalul refuza abordarea buzei superioare,se poate prinde baza
urechii in acelasi scop dar,dar prezinta riscul procedurii unor leziuni vasculare sau
nervoase la acest nivel. Din aceleasi motive este nerecomandabila aplicarea
iavasalei pe buza inferioara.
Capota sau gluga acoperita acopera capul, impiedica animalul sa vada,
ascultand numai comenzile verbale. Se confectioneaza din panza groasa sau piele
si se aplica daca animalul refuza apropierea instrumentelor,intrarea in stand,sala de
operatie,mijloc de transport sau evacuarea in caz de incendiu.

18
 Dupa acoperirea capului, animalul se deplaseaza in directii diferite pentru a
se dezorienta si apoi se indreapta spre locul dorit (fig 4.11)
Speculum bucal. Dupa deschidere,imobilizeaza tablele dentare pentru
examinare si interventii la acest nivel. Prin durerea provocata la nivelul comisurilor
bucale si la articulatia temporo-mandibulara ,constituie si un mijloc de contentie a
capului.(fig4.12)

Deschiderea insuficienta provoaca alunecarea dispozitivului ,iar indepartarea

exagerata a mandibulei poate determina fracturi sau luxatii.
Contentia cu pana capastrului. Se foloseste la caii de talie mare pentru
interventii in regiunea fruntii, cefei sau urechilor. Pana capastrului se trecere la fata
posterioara a articulatiei carpiene si se trage in fata,obligand animalul sa coboare
capul, radicand totodata si membrul anterior respective.(fig 4.13)
Contentia membrelor anterioare
Cabalinele se potcovesc si sunt obisnuite de timpuriu sa ridice piciorul la
apropiere,comanda verbala sau la atingere in regiunea fluierului. Scoaterea din
sprijin a unui memru anterior schimba centrul de greutare si limiteaza mobilitatea
membrului posterior de aceasi parte.

19
 Ridicarea unui membru anterior se poate face cu mana ca pentru potcovit sau
cu ajutorul unei franghii aplicate la chisita ,obligand animalul la o pozitie
tripodala,fortata. embrelEste recomandabil ca aceste manopere sa le execute
ingrijitorul sau o persoana bine facandu-se numai prin flexare de la mijloc cu
membrelor inferior usor fandate. (fig 4.14)

Ridicarea unui membru anterior cu franghia. Franghia (sau platlonja) se

fixeaza cu un lant simplu la chisita si se tractioneaza in sus sau se trece peste
greaban. Daca in momentul ridicarii piciorul respective se afla in directia centrului de
greutate,animalul se deplaseaza pentru modifcarea acestuia. Dupa ridicarea
piciorului, capatul franghiei se tine cu mana sau se infasoare in jurul antebratelui si
fluierului ,iar capatul se fixeaza printr-un lat, nemaifiind necesara unui ajutor.(fig
4.15)

20
Contentia membrelor posterioare

Ridicarea unui membru posterior ca pentru potcovit. Se scoate din sprijin un

membru anterior de aceeasi parte si apoi un alt ajutor fixeaza cu o mana coarda
jaretului si cu cealalta fata anterioara a chisitei. Miscarile celor doua ajutoare se
sincronizeaza, astfel incat se lasa in sprijin membrul anterior in momentul in care se
ridica cel posterior ,ducandu-se apoi cat mai departe de linia de aplomb ,postero-
lateral. (fig 4.17)

21
 Ridicarea unui mmbru posterior cu ajutorul parului din coada( Kalninng).
Metoda se aplica la animalele retive sau care nu permit ridicarea membrului
posterior. Se foloseste un chiostec asezat cu inelul in partea posterioara ,la chisit si
o franghie de 5-6 metri care se leaga la jumatate cu parul de coada. Capetele
franghiei se trec prin inelul chiostecul si apoi se trag de cate un ajutor ,postero-
lateral. Se poate folosi si o franghie mai scurta (2-3) metri ,la animale mai putin
viguroase .(fig 4.18)

22
 Ridicarea unui membru posterior cu ajutorul unei franghii. Se leaga un capat
al franghiei cu parul de coada ca in metoda precedenta, si apoi celalalt capat se
trece la chisita dinafara spre inauntru ,pe la fata interna a gambei,tranagdu-se peste
crupa spre inainte. (fig 4.20)

Contentia cabalinelor in pozitie decublata

Metodele de contenţie se impart în trei categorii, care se aleg în funcţie de
scopul urmărit, talia animalului şi mijloacele de care dispunem: - contenţia cu
frânghh sau curele: rusească, ungurească, românească; - contenţia cu aparate
speciale sau antravoane şi curele: franceză, daneză. berlineză, Stuttgart; - contenţia
pe masa de operaţie, patul mobil sau în aparatul de suspensie.
Metoda rusească. Este o metodă foarte simplă şi practică, dar se recomandă
mai ales la caii de talie mică. Se foloseşte o frânghie de 5-6 m, prevăzută cu un inel
metalic la un capăt. Se face un laţ fix la baza gâtului, pe inelul metalic care se aduce
la nivelul articulaţiei scapulo-humerale drepte. Capătul liber al frânghiei se trece la
chişita membrului stâng posterior dinăuntru in afară, apoi se aduce pe sub abdomen,
se scoate prin inelul metalic dinăuntru în afară şi se trece in regiunea lombară,
tinându-se cu măna dreaptă.

23
 Metoda ungureasca. Se foloseşte o frânghie de 10-12 m lungime şi 4-6
ajutoare. La jumătatea frânghiei se face un laţ fix care se aplică la baza gâtului. Cele
două capete ale frânghiei se trec spre înapoi printre membrele anterioare şi cele
posterioare. Fiecare frânghie ocoleşte un membru posterior la nivelul chişiţei şi se
aduce prin partea laterală. trecându-se dinăuntru în afară prin laţul de la baza
gâtului, fiind trase inapoi de două ajutoare fiecare. Prin tracţiuni moderate, se
micşorează suprafaţa de sprijin, deplasând membrele posterioare înaintea liniei de
aplomb şi apoi se trage energic, la comandă, in momentul în care animalul începe
să-şi piardă echilibrul. Căderea se face mai întâi pe trenul posterior şi se dirijează
culcarea pe partea dorită prin tracţiuni de coadă şi căpăstru. de unde se asigură şi
extensia coloanei vertebrale pe toată durata interventiei, de aceleaşi ajutoare. (Fig.
4.26)

24
Metoda romanească (Dr. Iuliu Maior). Este o metodă simpla şi uşor de realizat, dar
necesită o gură de ham cu cataramă şi două inele metalice de care se vor prinde
curele lungi de 6 respectiv 5 metri. Cureaua mai lungă se fixează în partea stângă şi
foloseşte la trântire, iar cea scurtă se plasează în dreapta şi se foloseşte pentru
contenţionarea membrului drept posterior, dacă se respectă regula culcării calului pe
partea stângă. Dacă situaţia impune culcarea pe partea dreaptă, poziţiile se
inversează. Cureaua de 6 m fixată pe partea căderii calului se trece la chişiţa
membrului posterior de aceeaşi parte, dinăuntru spre exterior, şi se aduce la inel,
prin care intră dinafară spre inăuntru, se trece pe sub torace şi apoi în regiunea
lombară, unde se prinde cu mâna dreaptă. Prin tracţiuni moderate, se aduce
membrul posterior din partea căderii până atinge toracele şi apoi printr-o tracţiune
mai puternică se culcă animalul, apăsând cu cotul în regiunea crupei, iar capul se

25
dirijează spre partea opusă căderii, trăgând cu cealaltă mână de pana căpăstrului.
(Fig. 4.28)

26
b)Contentia la vaca
1 Prinderea cu o mana de varful coarnelor, apropierea facandu-se astfel incat
trecerea mainii sa evite campul visual al animalului. (fig 4.42)

2 Prinderea septului nazal cu mana dreapta. Mana stanga fixează vărful

cornului stang, iar cea dreapta aluneca printer coarne, pe fata dorsala a nasului si
prinde septul nazal al animalului cu degetul mare şi mijlociu fără să astupe nările
acestuia. Printr-o miscare bruscă, facănd sprijin cu antebratul pe regiunea frontală,
săltăm capul şi gatul , reducandu-i forta de reactie. Dacă interventia durează mai
mult, se poate aplica mucarnira.
3. Mucarnita este de diferite tipuri, poate fi tinută de un ajutor direct, legată cu
o sfoară etc.
4. Inelul nazal. Se aplică la taurii de reproductie cu cleştele Flessa şi rămâne
toată viata. Conducerea taurilor se face cu o carabină (un baston de 2,5 m cu lant la
capăt) (Fig. 4.44) sau cu o franghie de 5 m. Aceasta se fixează la jumătate pe inel,
iar capetele sunt tinute lateral de un ajutor
. 5. Aplicarea unui căpăstru obişnuit sau improvizat dintr-o frânghie. (Fig.
4.45)
6. Aplicarea unui lat fix la baza coamelor care se poate lega scurt la un stâlp
sau se prinde o ureche intr-un lat. (Fig. 4.46)(4.47)
7. Lonja bucală. Capătul frânghiei forrnează un lat in jurul maxilarului. (Fig.
4.48)
8. impingerea animalului spre un perete după fixarea manuală a septului
nazal şi a cozii(fig 4.49)

27
Contentia membrelor anterioare

1 Ridicarea piciorului cu o franghie dupa fixare la chisita sau bulet si tractiune

verticala. Dupa ridicare ,este mai comod pentru ajutor daca infasoara franghia prin 2-
3 tururi in jurul antebratului si fluerului (fig 4.50)

28
 Ridicarea unui membru anterior cu ajutorul unei franghii sau platlonja. Se face un
lant la chisita sau bulet,iar capatul franghiei se trece peste greaban si se trage in
partea opusa. Apasarea regiunii dorsale poate produce culcarea animalului (fg
4.51)

Iavasaua de antebrat . Se face un lant in jurul antebratului cu o franghiuta care se

rasuceste cu un baston(fig 4.52)

Fixarea membrului anterior sau posterior pe un trepied pentru interventii

podotehnice(fig 4.53)

Contentia membrelor posterioare

Imobilizarea ambelor member posterioare prin legarea in opt a acestora cu o
franghie sau platlonja aplicata deasupra jaretului,in care se poate prinde si coada. In
acelasi scop se pot folosi antravoane simple fixate cu o franghie sau cu un lant
applicate la nicelul gambelor(fig 4.54)

29
 2. Ridicarea unui membru posterior cu o bară de lemn. Aceasta se trece pe la
faţa anterioară a jaretului şi este ţinută de două ajutoare. Se va evita sprijinul rigid
care poaţe produce traumatisme. (Fig. 4.55)
3. Limitarea miscărifor unui membru posterior cu ajutorul cozii. Se trece coada
printre membrele posterioare şi se trage înapoi de un ajutor. Permite intervenţii in
regiunea ugerului. (Fig. 4.56)
4. Iavaşaua de gambă. Deasupra jaretului se face un laţ care se strânge cu
un baston. Piciorul respectiv poate fi ridicat cu uşurinţă datorită durerii provocate de
strângerea frănghiutei. (Fig. 4.57)

5 Limitarea deplasarii spre inapoi a membrului posterior cu ajutorul unei

platlonje sau franghii care se aplica la bulet sau fluer si apoi la baza cornului din
partea opusa,tragandu-se inapoi.(fig 4.58)

30
 6 Contentia membrelor in biped lateral cu ajutorul unei platlonje. Se fixeaza
platlonja deasupra jaretului si se trece printer membrele anterioare,inconjoara
antebratul si se tractioneaza inainte.(fig 4.59)
7 Ridicarea unui membru posterior cu un dispozitiv semiautomat pentru
interventii podotehnice. Acesta ridica posterior,modifica centrul de greutate
micsorand posibilitatile de reactive ale animalului .

31
c)Contentia la oaie
Aceste specii nu ridică probleme deosebite, pot fi imobilizate uşor, cu exceptia
berbecilor şi tapilor, care au tendinta să lovească cu coarnele sau capul.
l. Se prinde un membru posterior în regiunea metatarsiană şi se trageinapoi.
2. Fixarea capului cu o mână pe mandibulă şi cealaltă pe ureche.
3. lmobilizarea între gambe, săltând uşor trenul anterior.
4. Pozitia "câinelui şezând". Animalul se sprijină cu trenul posterior pe
pardoseală, iar ajutorul se aşază pe un scaun, în spatele acestuia, prinzând flecare
membru anterior în câte o mână şi fixându-I intre genunchi. Metoda este foarte
practică pentru castrare, descoperind larg regiunea scrotală.
5. Fixarea cu mâna în bipede anterior şi posterior după rostogolire, în decubit
lateral sau dorsal.
6. Răsturnarea şi fixarea cu frânghii la bipede anterior şi posterior. Se aplică
la animale mai robuste cu ajutorul a două frânghii care se fixează fiecare pe un picior
de aceeaşi parte (anterior şi posterior). Capetele frânghiilor se trec pe sub abdomen
şi torace şi se trag în sus, menţinând apoi picioarele animalului ridicate şi apoi
legându-se câte două.
7. Contenţia pe masa de operaţie se realizează în decubit lateral, dorsal sau
ventral, în funcţie de protocolul intervenţiei, cu membrele ftxate individual prin benzi
adezive, curele sau frânghiuţe .

32
d)Contentia la porc
Porcul este dificil de contenţionat, razele osoase sunt scurte, corpul cilindric,
ligamentele şi oasele puţin rezistente, mişcările sunt puternice şi rapide pot provoca
muşcături sau suferă accidente iremediabile. Tipetele stridente şi permanente
stânjenesc comunicarea cu ajutoarele.
1. Aplicarea unui laţ prin cavitatea bucală în jurul maxilarului sau un lasou
confecţionat special pentru contenţia porcului. Animalul are tendinţa de a se trage
inapoi şi se pot face injecţii, mici intervenţn, examinări etc.
2. Ridicarea de coadă. La animale până la 100 kg, se prinde coada cu o
mână şi se saltă uşor trenul posterior, impiedicându-l să facă sprijin pentru propulsie.
Se pot face injecţii intramusculare în coapsă, mici intervenţii, examinări etc.
3. Fixarea unei frânghii in jurul gâtului şi abdomenului.
4. Ridicarea trenului posterior prin fixarea picioarelor cu mâinile de un ajutor
care imobilizează şi corpul animalului între gambele sale.
5. Porcii de 40-50 kg se pot contenţiona pe o masă, în decubit dorsal,
imobilizând membrele cu mâna sau cu frânghiuţe în bipede laterale, cu onglonul
anterior spre exterior. Contenţia este mult mai comodă dacă se confecţionează un
jgheab din lemn cu o traversă sub care se introduce toracele animalului. Un singur
ajutor ţine membrele posterioare care se flexează spre înainte, descoperind
regiunea testiculară.
6. Trântirea animalelor de talie mare se face prin rostogolire, având grijă să
scoatem din sprijin membrele bipedului din partea căderii inaintea manevrei de
răsturnare. De obicei animalul se impotriveşte, ducând membrele "in consolă" şi, prin
forţare, se pot produce fracturi. Această precauţie este şi mai importantă dacă
rostogolirea se face cu frânghii.
7. Trântirea cu antravoane. La vieri sau scroafe de talie mare, se pot
confecţiona antravoane din frânghiuţe, prevăzute cu inele metalice, care se aplică la
fiecare picior. O frânghie cu inel sau ochi la capăt se trece prin fiecare inel, inchizănd
un cerc la propriul inel, ca în metoda Munich. Tracţionând, membrele se apropie Şi
animalul cade pe partea dorită, în direcţia tracţiunii sau opusă acesteia. 8. Contenţia
in jgheaburi cu membrele contenţionate separat peritru intervenţii laborioase in
regiunea abdominală (hernii inguinale sau inguino-scrotale). 9. Contenţia pe o scară.
Această metodă se foloseşte pentru castrare la scroafa sau in operaţia de
criptorhidie abdominală. Se foloseşte o scară mai Iată, cu 5-6 trepte şi trei frânghii:
două de un metru şi una de trei metri. Cu primele două se leagă separat membrele
posterioare, iar cu cea lungă, membrele anterioare şi toracele. Membrele anterioare
se leagă impreună, iar frânghia se trece pe sub braţul corespunzător al scării, se
scoate înaintea pieptului, se trece peste gât, în regiunea dorsală. se introduce pe
sub celălalt braţ al scării dinăuntru in afară şi se întoarce peste torace, fixându-se din
nott pe o treaptă a scării sau se ţine de către un ajutor. După legarea scroafei, scara

33
se ridică la un unghi de 45° pentru asigurarea declivitătii şi aducerea flancului stâng
la o inăltime convenabilă chirurgului. Scrofiţele de 4-6 săptămâni se pot ridica direct
pe scară unde se leagă. Se pot folosi Şi alte variante de legare pe scară sau masa
de operatie, iar inclinarea şi asigurarea declivităţii anterioare uşurează operaţia, dar
nu este indispensabilă. (Fig.4.70)

Contentia la gaina
Abordarea se face prin mangaierea gatului si spatelui.
Contetntia se face folosing ambele maini,astfel cu o mana se imobilizeaza picioarele
in timp ce cu cealalta mana se imobilizeaza baza aripilor.

34
 Capitolul II.Sangele

2.1.Functiile sangelui
Functia de transport
Prin intermediul sangelui se realizeaza aproape toate schimburile nutritive si
de epurare dintre organism si mediu. Sangele transporta substraturile metabolice
necesare pentru supravietuirea celulelor( oxigen, glucoza, aminoacizi, acizi grasi si
diferite lipide). De asemenea,sangele transporta oxigenul de la pulmoni la cellule
organismului si bioxid de carbon de la celulele organismului la pulmoni, participand
la respiratie. Tot sangele transporta produsii de catabolism de la celulele
organismului la rinichi sau ficat pentru a fi eliminate. Caldura este transportata din
zonele corporale profunde catre suprafata corpului ,sangele participand la
termoreglare. Sangele transporta, de asemenea ,hormoni,substante mesager
eliberate de un organ si conduse la alt organ, a carui activitate urmeaza sa o
influenteze,participand astfel la reglarea principalelor functii ale organismului.
Sangele transporta apa si electroliti,printer care
sodiu,potasiu,calciu,bicarbonate,clor,etc.
Functia de aparare antiinfectioasa.
Prin continutul in leucocite,anticorpi si alti factori de protective
imunologica,sangele participa la apararea organismului impotrive incfectiilor ( vezui
Bazele fiziologice ale sistemului imunitar )
Mentinerea echilibrului acido-bazic
Prin continutul in sisteme tampon ,sangele participa la mentinerea echilibrului
acido-bazic al organismului.
Hemostaza fiziologica.
Prin continutul in factori ai coagularii si trombocite,sangele participa la
prevenirea hemoragiilor(hemostaza)
Hemostazia mediului intern.
Sangele participa la mentinerea izovolemiei (constanta volumului sanguin)
,izotoniei (constanta presiunii ozmotice ) , izohidriei (constanta pH-ului) si iziioniei
(constanta concentratiei ionilor)
Reglarea presiunii arteriale.
Prin volumul si proprietatiile sale ,sangele ajuta la mentinerea si reglarea
presiunii arteriale.

35
 2.2.Volumul sangelui(Volemia)

Volemia este cantitatea totala de sange din organism. In tabelul 1.1 este
reprezentat volumul de sange continut pe unitatea de tesut animal.

Specia Volum de sange Specia Volum de sange

Cal de sport 110 Caine 92
Cal de tractiune 70 Pisica 66
Vaca 57 Iepure 56
Porc 57 Cobai 72
Capra 70 Sobolan 54
Oaie 58 Pasari 74
Volumul sangelui din organism este o functie a greutatii corporale,fiind cuprins
in general intre 5 si 10 % din greutatea corporala. Volumul sangelui nu poate fi
masurat direct deoarece esanguinarea duce la eliminarea doar a aproximativ 50%
din masa sanguine,restul fiind ramas in capilare,sinusuri venoase si alte vase.
Volumul de eritrocite si volumul de plasma pot fi ,insa, masurate prin diferite
metode indirecte. Un calcul indirect al volumul de sange se poate face pornind de la
valoarea hematocritului ,cunoscand ca raportul dintre volumul total de plasma(VP) si
voluul total de sange (VS) este egal cu raportul dintre lungimea coloanei de plasma
dintr un tub de hematocrit si lungimea totala a tubului de hematocrit.
2.3.Plasma Sanguina
In sangele recoltat pe anticoagulant si lasat in repaus elementele figurate
sedimenteaza ,separandu-se de parte lichida a sangelui,plasma sanguina. In
sangele recoltat fara anticoagulant ,la scurt timp de la recolatare se formeaza
coagulul, iar partea lichida ramasa constituie serul.
Compozitia plasmei sanguine difera de cea a serului prin aceea ca plasma
contine fibrinogen si protrombina in loc de trombina. Plasma sanguine si serul au o
culoare galbuie mai mult sau mai putin intense datorita continutului de pigmenti
biliari(bilirubina) , carotene si alti pigmenti. Culoarea galben intens a plasmei de cal
este datorata in principal bilirubinei, plasma sanguina de porc, caine ,pisica nu
contine normal decat concentratii mici de pigmenti . In icter ,concentratia pigmentilor
biliari in sange este crescuta. Plasma sanguine poate contine ,teoretic, toate
substantele care exista intr-o forma chimica in organism deoarece ea constituie
mediul de schimb intre sange si celulele organismului. Apa reprezinta circa 92% din
totalul plasmei. Dintre substantele dizolvate sau suspendate in plasma ,proteinele
sint cele mai abudente repezentand 4-8g/dL de plasma.

36
 Specia Concentratia proteica Albumine % Globuline%
a plasmei(%, limite )
Cal 68-70 38 62
Vaca 75-85 45 55
Vitel 40-67 35 65
Porc 65-75 35 65
Oaie 58-60 42 58
Caine 67-70 52 48
Pisica 70-75 52 48
Iepure 58-65 65 35
Gaina ouatoare 35-40 38 62
Capra 72-74 55 45
Sobolan 65-80 40-60 40-60
Media 60-80 35-50 50-65

2.4.Elementele figurante ale sangelui.

Hematiile- de mamifere sunt cellule anucleate ,de forma discoidala bi- sau
unicocava ,fiind considerate discocite cu diferite grade de concavitate ( plansele
1/9) . Hematiile de pasari si batracieni sunt nucleate si au forma ovala ( plansele
10/14 )

Forma hematiilor confera acestora urmatoarele proprietati

functionale( realizarea unui maxim de suprafata la un minim de volum, distanta de
difuziune mica si rezista la presiuni osmotice crescute.

Hematiile au culoare rosu-portocaliu,data de hemoglobina. Hematiile

imprumuta culoarea lor rosie sangelui.Hematocritul este definit ca fiind procentul
volumului elementelor figurate din volumul sangelui.

Eritropoieza

Eritropiezele sunt produse si distruse incontinuu. Producerea de eritrocite

este cunoscuta sub numele de eritropoieza iar distrugerea lor se numeste eritroliza.

Anemia este o reducere a numarului de eritrocite sau/si a concentratiei in

hemaglobina a sangelui. Anemia este considerata functionala cand se datoreaza
faptul ca testurile nu devin hipoxice din lipsa de effort si nu se si ntetizeaza
eritroproteina.

37
2.5.Hemograma

Hemograma este un examen de laborator care evaluează cantitativ și calitativ

elementele figurate (celulele) din sânge. Furnizează informații atât despre numărul
tuturor tipurilor de celule sanguine, cât și despre mărimea, forma și alte caracteristici
fizice ale acestora. Termenul desemnează și buletinul care cuprinde rezultatul unui
astfel de examen de laborator. Hemograma este una din analizele recomandate în
mod uzual pentru evaluarea generală a stării de sănătate. Prin intermediul ei se pot
depista anumite disfuncționalități la nivelul organismului, cum sunt anemiile, infecțiile
sau diverse alte boli.

Pentru efectuarea unei hemograme complete este necesară recoltarea unei

mici cantități de sânge venos, de regulă prin puncție venoasă la nivelul unei vene
superficiale. O hemogramă parțială se poate realiza și dintr-o picătură de sânge
periferic, recoltată de regulă de la nivelul unui deget al mâinii (la adult) sau de la
nivelul călcâiului (la sugari și copiii mici).

2.6.Grupe Sanguine
La cal au fost identificati,dupa Granciu,16 factori sanguini aranjati in 8
sisteme de grupa sanguine( A,D,P,Q,C,K,T,U)cu 25 de alele.
La porc au fost identificati 32 de factori sanguini grupati in 14 sisteme de
grupa sanguine( A,B,C,D,E,G,H,I,K,L,M,N,O) cu 45 de allele.
La oaie au fost identificati 35 de factori sanguini ( A,B,C,D,M,R-O,X-Z).
Gaina prezinta 57 aglutinogene grupate in 12 sisteme de grupa sanguine cu
57 de factori alelici.
La magar au fost identificati doar doi factori de grupa sanguine (B si M)

38
 Capitolul III FIZIOLOGIA CORDULUI SI VASELOR
SANGUINE

3.1.MAREA SI MICA CIRCULATIE

Marea circulatie ( circulatia somatica sau sistemica) asigura deplasarea
sangelor oxigenat din ventriculul stang prin aorta, arterele mijlocii si mici catre
capilarele din toate organele corpului ( unde cedeaza oxigenului ) si se incarca cu
dioxid de carbon ) si apoi ,prin venule, vene mici ,mijlocii si mari( venele cave (pana
in atriul drept.
Mica circulatie ( circulatia pulmonara) asigura deplasarea sangelui neoxigenat
(venos) din ventriculul drept,prin artera pulmonara ,spre capilarele pulmonare ( unde
cedeaza dioxid de carbon si se incarca cu oxygen) si apoi, prin venele pulmonare in
atriul stang.
Asadar, aparatul cardio-vascular asigura deplasarea sangelui in tot
organismal,permitand: realizarea schimburilor alveolare si tisulare ale gazelor
respiratoria,transportul substantelor nutritive,transportul caldurii de la organelle
termogene in intregul organism, transportul substantelor biologic active implicate in
mecanismele homeostazice umorale,precum si transportul substantelor ce urmeaza
a fi excretate.
La animalul in stare de repaus, aproximativ 25% din masa sanguine se afla
mica circulatie si 75% in marea circulatie ,iar in fiecare circulatie ,masa sanguine
este distribuita inegal in functie de categoria de vase sanguine.(tabelul 2.1)

Felul circulatiei Volumul Categoria de vase Volumul

sangelui(%) (%) sangelui(%)
Mica circulatie (pulmonara) 25
Mare circulatie (sistemica) 75 Artere 15
Capilare 5
Vene 80
Total 100 100

39
 Capitolul IV Respiratia

4.1.Unitatea MORFO-FUNCTIONALA PULMONARA

O bronhiola terminala deserveste un acin pulmonar ,formatiune considerate
unitatea morfo-functionala a pulmonului. In interiorul acinului,bronhiola terminala da
nastere la 2-3 generatii de bronhiole”respiratorii” sau canale alveolare care,desi sunt
conducte aeriene ( cu diametrul de 200-600um) participa si la schimburile
respiratoria datorita prezentei in peretii lor, pe zone disctontinui,de epiteliu alveolar
alaturi de cel cubic. Canalele alveolare se deschid in 3-6 saci alveolari ,fiecare
constituit din alveole pulmonare emisferice a caror suprafata insumata ofera o zona
mare de contact pentru transferal gazelor respiratoria din aerul alveolar in sangele
capilarelor alveolare si invers.

4.2. Fonatia la animalele domestice

La mamifere,laringele are pe langa functia de organ participant la respiratie si
pe cea de organ vibrator la actiunea presiunii coloanei de aer( in special)
expirat,generand astfel sunete a caror ”finisare” (ca structura fonica) este asigurata
de rezonanta naso-faringiana si cea a cavitatii bucale.
La unele specii de pasari s-au dezvoltat si unele organe speciale,generatoare
de sunete , la bifurcatia traheei si originea bronhiilor principale( sirinx)
Studiul functionarii acestor structure la speciile de animale domestice este
incomplete ,iar rolul biologic al semnficatiei senetelor emise de animale reprezinta
obiectul capitolului de comportament.

4.3.Torsul la pisica-este o vibratie a corzilor vocale audibila si palpabila,intalnita la

pisica domestica,pisica salbatica,puma si feline. Vibratia corzilor vocale este
determinate de trecerea sacadta a aerului peste acestea.
Cauzele torsului la pisica sunt inca necunoscute. Pisica toarce cand este
multumita,in timpul fatarii,in conditii de stress ,cand este bolnava sau adormita.
Frecventele vibratorii sunt cuprinse intre 25-50 Hz ,au efecte benefice asupra
sanatatii oaselor,muschiilor si articulatiilor. In ultimul timp au fost aduse dovezi
privind torsul in mentinerea sanatatii oaselor prescum si in cresterea osoasa,dupa
fracturi,de exemplu. Observatii clinic arata ca prezenta unei pisici in aceeasi camera
cu o persoana prezentand facture sau alte probleme osoase ajuta la vindecare.

40
 Capitolul V Digestia si absortia digestive

5.1.Prehensiunea,masticatia si deglutitia
Prehensiunea este actul fiziologic de preluare a furajelor in cavitatea bucala.
In general asta consta in apucarea hranei cu buzele,dintii sau limba prin miscari
coordinate ale unor grupuri de muschi striati. Modalitatea de preluare a furajelor
difera cu starea de agregare a acestora si cu specia de animale.
Prehensiunea furajelor solide oiinete şi pisica apucă hrana cu dintii pentru a o
introduce in caviatatea bucala ajutându-se uneori de mernbrele anterioare. Bovinele
utilizeaza pentru apucarea furajelor limba care este foarte mobila. Ele reteaza iarba
intre dintii incisivi ai maxilarului inferior şi bureletul incisiv al maxilarului superior.
Rumegatoarele mici pasc ajutându-se în principal de incisive şi mai putin de limba.
Suprafata limbii rumegatoarelor este rugoasa şi acopenta de papile cornificate
orientate spre laringe, cea ce ajuta la unidirectionarea sensului de deplasare a
furajelor. Calul paşte ajutandu-se de buze care sunt foarte mari, mobile şi sensibile.
larba este adunată cu buzele introdusă intre incisivi şi retezata printr-o mişcare
uşoara a capului. Pentru ,rehensiunea boabelo,. calul se serveşte de limbă şi buze.
Pentru prehensiunea radacinilor mari de sfecia, calul procedeaza la detaşarea unor
bucati reduse din aceas-44,k i cu ajutorul nctsrvilor (ccea ce evită inecarea). Porcul
crescut în libertate rămă. porcul taie iarba folosindu-se de incisivi, iar din suculente
detaşcază bucati vite ajutându-se in special de incisivii inferiori.
Prehensiunea furajelor lichide Carnivorele beau cu ajutorul limbii. Câinele îşi
introduce limba în forrnă de cupă in lichid apoi o retrage în cavitatea bucală. Pisica
bea introducănd limba in şi retrăgănd-o apoi în cavitatea bucală: lichidul rămâne din
abundentă pe suprafaţa papilelor linguale. Speciile de marni fere de fermă beau
aplicând buzele propiatc una de cealalta pe suprafata lichidului, pe care îl aspiră prin
fanta labială. Calul şi vaca beau introducănd in apă doar partea mediană a fantei
labiale in acelaşi fel procedeaza şi porcul dar, datontă comisurn labiale foarte lungi,
pul aspiratiet lichidului este aspirat şi aer, ccea ce determină aparitia unui zgomot
specific. Lichidele sunt aspirate prin coborârca mandibulei şi crearea unei depresiuni
in cavitatea bucală. Suptul se face prin crearea unei depresiuni ritmice asupra
mamelonului introdus in cavitatea bucală, intre limbă şi palatul dur. La toate speciile
prehensiunca estc un act fiziologic coordonat prin acţiunea direetă a sistemului
nervos central.

Masticaţia implică activitatea mecanică a limbii, maxilarelor şi obrajilor, fiind

primul act al digestiei. Prin masticaţie, furajele sunt prelucrate în particule de
mensiuni mici, inmuiate şi lubrifiate prin amestecarc cu saliva astfel incât să poate fi

41
deglutite. Uneori câinele degluteşte hrana numai după o masticaţie sumară. ca gustă
hrana şi cfectuează o masticaţie minuţioasă.
Deglutiţia constă în trecerea hranei din cavitatea bucală în stomac. Implică
timpi voluntari şi timpi involuntari şi are loc după ce hrana a fost masticată. Timpul
bucal al deglutiţiei in tirnpul bucal (voluntar) al deglutiţiei, hrana masticată este
strânsă Intr-un bol şi apoi impinsă in faringe cu ajutorul lirnbii. La pătrunderea hranei
in faringe sunt excitaţi receptorii senzitivi din mucoasa acestuia, declanşându-se
timpii involuntari ai deglutiţiei: timpul faringian şi timpul esofagian. Timpulfaringian al
Faringele este o cale comună, digestivă şi respiratorie. Rolul fiziologic major al
faringelui este de a asigura pătrunderea aerului şi numai a aerului în căile aeriene de
pe o parte ,iar pe alta parte patrunderea hranei si numai a hranei si a apei in esofag.
In timpul faringian al deglutitiei directioneaza bolul alimentar din cavitatea bucala in
esofag evitand caile aeriene .

5.2. Saliva
Saliva este produsul de secretie al gandelor salivare pereche parotide
,submaxilare si sublinguale, situate in peretele cavitatii bucale si secretia glandelor
salivare mici situate in grosimea mucoasei bucale.
Saliva rumegătoarelor provine în egală măsură din secreţia glandelor
parotide, submaxilare şi sublinguale, precum şi din secreţia glandelor parietale şi a
cd, jugale. Glandele jugale produc o salivă seroasă, bogată în substanţe cal, saliva
provine în cea mai mare parte din secretia parotidelor, iar la carnivore, saliva provine
din secreţia glandelor parietale, parotide, submaxilare şi sublinguale. La om, 70% din
secretia salivară provine din submandibulare, 25% din parotide şi 5% din
sublinguale. La animale, saliva poate fi recoltată prin metoda fistulelor acute sau
cronice. Pentru a măsura debitul de salivă secretată în legătură cu masticaţia unei
cantităţi de furaj se practică fistulă esofagiană, se cântăreşte cantitatea de furaj
ingerat şi cea de conţinut eliminat prin fistulă.
Debitul de salivă depinde de specie precum şi de volumul, proprietăţile fizice
şi conţinutul in apă al furajelor ingerate. Furajele cu un conţinut ridicat în apă deter-
mină secreţia unei cantităţi niai mici de salivă în timpul masticaţiei comparativ cu
furajele deshidratate. Bovinele secretă aproximativ 50-60 L de salivă pe zi, din care
cca 16 L reprezintă secretia bazală in perioadele de hrănire cu fân, debitul de salivă
creşte la 100-190 L/zi. La oaie, debitul de salivă este de aproximativ 6-16 L/zi, cea
mai mare parte (3-8 L) provenind din secreţia parotidelor, submaxilarelor revenindu-
le doar 370-750 mL, iar sublingualelor circa 200 mL.

5.3. Rumegarea si Eructatia

42
 Rumegarea reprezinta procesul fiziologic prin care se realizeaza remasticarea
fragmentelor mari ale continutului ruminal. Acest process are consecinte biologice
deosebit de importante( reducerea diminesiunilor fragmentelor de furaje,separarea
particulelor foarte mici aflate in suspensie de cele inca nedigerate si favorizarea
indirecta a proceselor de fermentatie microbiana prin prelucrarea substratului
necesar populatiilor microbiene). Ca process functional,rumegarea consta in
succesiunea urmatoarelor secvente functionale: rejectia,remacticatia ,reinsalivatia si
redeglutitia bolului miricic. Aceasta succesiune necesita asocierea unor acte reflexe
digestive si respiratoria complexe.
Eructatia
Eructatia reprezinta procesul fiziologic prin care se realizeaza eliminarea
interminenta a gazelor rumenale prin esofag,faringe si gura. Eructatiile se produc la
intervale de 1-2 minute, frecventa lor fiind insa influentata semnificativ de natura
furajelor consummate, factor de care depinde intensitatea formarii gazelor rumenale.
Euctatiile nu sunt perceptibile prin ascultatie si inspectie,intrucat nu se produc
miscari evidente ale gurii si/sau narinelor. Contractiile prestomacurilor genereaza
miscari bruste si energice ale strartului flotant de fragmente solide al continutului
ruminal ,cee ace faciliteaza eliberarea gazelor din aceste fragmente si acumularea
lor in punga de gaze. Intrucat aceste gaze nu se absorb prin mucoasa rumenala ele
se elimina fiziologic doar prin procesul de eructatie. Eructatia se realizeaza prin
mechanism nervos reflex neconditionat.

43
 CAPITOLUL 6. EXCREȚIA

6.1. EXCREȚIA RENALĂ

Functia majora a rinichilor este formarea urinei , produs biologic prin care
rinichii participa atat la functia de excretie a organismului , cat si la reglarea
volumului , compozitiei si pH ul mediului intern . Prin functia lor endocrina , rinichii
participa la reglarea hematopoiezei si tensiunii arteriale .

Figura 101

44
6.1.1. Componentele nefronului

Unitatea morfo-functionala a rinichilor este nefronul, iar functia renala globala

este rezultanta activitatii intregii populatii den nefroni functionali din cei doi rinichi. Un
nefron este constituit dintr0un corpuscul renal( reprezentat de glomerulul renal si
capsula Bowman) si tubul urinifer aferent respectivului corpuscul.

Glomerulul renal este reprezentat de o retea globuloasa (ghem) de capilare

sanguine fenestrate inglobate in capsula Bowman, structura cu pereti dublii(foitele
externe si interne) intre care se afla spatiul urinar (camera urinara Bowman). Acest
spatiu se continua cu lumenul tubului urinar proximal.
Capilarele glomerului renal reprezinta o retea arteriala admirabila interpusa
intre o arteriola aferenta si alta eferenta. Intre capilarele acestei retele se afla tesut
conjunctiv denumit tesut mesangial. Celulele mesangiale reprezinta suportul fizic
pentru ansele capilare si totodata, datorita abundentei lor in miofilamente contractile,
raspund prin contractie la anumiti stimuli (angiotensina II, ADH), micsorand astfel
calibrul capilarelor glomerulare si suprafata de ultrafiltrare glomerulara.
Foita interna (viscerala) a capsulei Bowman este formata din celulele
epiteliale speciale numite pedocite care emit numeroase prelungiri mari (procesele
majore) dispuse pe suprafata externa a capilarelor. Pe aceste prelungiri se gasesc
pedicele( procesele minore) care se interdigiteaza cu cele vecine si adera intim la
membrana bazala a capilarelor fenestrate. Din interdigitarea acestor pedicele rezulta
o strcutura fina cu pori de 6-9nm numita membrana filtranta, componenta a barierei
glomerulare de filtrare. Porii endoteliului fenestrat impreuna cu membrana bazala a
capilarelor glomerulare si cu pedocitele foitei viscerale a capsulei Bowman formeaza
bariera de filtrare, structura ce separa sangele din capilare de spatiul intracapsular

45
( spatiul urinar). In acest spatiu se acumuleaza filtratul fomerular inainte de
evacuarea lui in lumenul tubului proximal.

Tubul urinifer care intra in alcatuirea nefronului incepe la nivelul polului urinar
al capsulei Bowman si se termina la canalul colector Bellini. El este divizat in mod
traditional in urmatoarele segmente morfo-functionale: tubul proximal si o portiune
contorta si o alta dreapta( pars rectal), ansa Henle si tubul distal cu portiunile sale
dreapta si contorta.
Ansa Henle prezinta patru segmente: descendent gros (functional, este pars
recta a tubului proximal), descendent subtire, ascendent subtire si ascendent gros
(considerat functional ca pars recta a tubului distal). Epiteliul segmentului
descendent gros este asemanator celui din tubul contort proximal, dar in segmentul
subtire, ramurile descendente si ascendente, celulele nu mai au margine in perie,
sunt aplatizate si prezinta o activitate metabolica redusa(mitocondrii putine). O astfel
de organizare morfo-functionala poate asigura doar procese de difuziune ( transport
pasiv). Epiteliul segmentului ascendent gros este format din celule care, desi nu
prezinta ”margine in perie”, detin totusi numeroase mitocondrii. O astfel de
organizare este specificata pentru asigurarea transportului activ al electrolitilor din
filtratul urinar, celulele respective reactionand la aldosteron(absorbtia sodiului) si
parathormon(reabsorbtia calciului). Zona terminala a segmentului ascendent gros si
cea initiala a tubului contort distal sunt in contact cu propriul lor glomer pe o portiune
cuprinsa intre arteriola aferenta si cea eferenta. La acest nivel epiteliul tubului urinifer
prezinta o organizare speciala numita macula densa, componenta a aparatului
juxtaglomerular.

46
 Intrucat corpusculii renali si tubii contorti sunt situati numai in corticala
rinichiului, in timp ce ansele Henle patrund, la niveluri diferite, in medulara, nefronii
pot fi clasificati dupa aceste criterii dependente de zonarea corpusculilor si anselor
Henle. Astfel, exista nefroni cu corpusculisuperficiali (situati numai in zona
superficiala a corticalei rinicgiului sau in cortex corticis), nefroni cu corpusculi
mediocorticali si nefroni cu corpusculi situati juxtamedular.
Prima categorie de nefroni( singura existenta la nutrie) prezinta anse Henle
scurte, iar ulrima categorie prezinta cele mai lungi anse Henle si realizeaza cea mai
intensa activitate de concentrare a urinei. Ultima categorie de nefroni predomina la
pisica si caine si este exclusiva la rozatoarele din zone desertice. Speciile de
animale domestice reprezinta toate cele 3 categorii de nfroni.

6.2. MICȚIUNEA
Micțiunea (urinare) reprezintă actul de eliminare a urinei ca rezultat al umplerii
vezicii urinare, exercitând o presiune asupra terminațiilor nervoase din peretele
vezical. Aceste excitații produc contracția mușchilor vezicali și, simultan, relaxarea
sfincterului vezical, provocând eliminarea urinei.
Micțiunea este un act reflex, condus pe căile aferente ale nervilor pelvieni
parasimpatici până la centru nervos care se găsește în măduva sacrală și de aici, pe
calea eferentă a fibrelor parasimpatice din cadrul acelorași nervi, înapoi la vezică.
Procesul micțiunii se află sub controlul centrilor care se găsesc în diferite segmente
ale encefalului și în cortexul cerebral. Reflexul de micțiune odată inițiat se
autoamplifică.

Dacă reflexul de micțiune inițiat nu reușește să golească vezica urinară,

elementele nervoase ale acestui reflex rămân inhibate timp de câteva minute sau
uneori o oră sau chiar mai mult înainte ca un alt reflex să fie inițiat. Pe măsură ce
vezica se umple cu urină, reflexele de micțiune se produc din ce în ce mai des și
sunt din ce în ce mai intense, până ce apare un alt reflex care este transmis pe calea
nervilor rușinoși până la sfincterul vezical extern pentru a-l inhiba. Dacă această
inhibiție este mai puternică decât comanda voluntară constrictoare venită de la
scoarța cerebrală, se va declanșa micțiunea. Însă dacă inhibiția este mai slabă,
micțiunea nu se va produce până când umplerea vezicii urinare este suficientă
pentru a declanșa un reflex mai puternic.

47
 Reflexul de micțiune este controlat în întregime de centrului medular al
micțiunii, dar poate fi stimulat sau inhibat de de cortexul cerebral, astfel actul
micțiunii poate fi condus voluntar (oprind sau declanșând micțiunea), chiar dacă
vezica nu este plină. În excreția voluntară, un rol important îl are și contracția
mușchilor abdominali (presa abdominală).

6.3. PARTICULARITĂȚILE ELIMINĂRII URINEI LA ANIMALELE

DOMESTICE (ASPECTE PRACTICE ȘI DE COMPORTAMENT)
La cabaline , in cursul mictiunii , eliminarea urinei se realizeaza in jet continuu
la ambele sexe , iza datorita diametrului diferit al uretrei , debitul jetului este maim
are la iapa , dar presiunea lui este mai mica decat la mascul .
La taurine , masculul poate urina si in mers . Jetul de urina este continuu de
presiune modesta si proiectat pe sol sub forma unor curbe in zig-zag . Vaca urineaza
de obiecei in pozitie patrupeda si in statiune , cu membrele posterioare usor flexate
si in aductie , coada ridicata si coloana vertebala arcuita .
La porc , caine si motan , eliminarea urinei se face in jeturo scurte si repetate
frecvent , iar la femelele acestor specii se face in jet continuu . La caine , proiectarea
jetului de urina este insotita de ridicarea unuia dintre membrele posterioare . La
animale , facilitatea mictiunii este asociata cu olfactia receptionarea olfactila a
feromonilor di urina depusa anterior in locurile predilecte simuland mictiuea . Emotiile
puternice pot declansa mictiunea involuntar . La iapa , in faza de estru se observa
emisiuni spontane , scurte si repetate la urina .
La pasari , eliminarea urinei din fiecare rinichi se realzeaza printr-un ureter
independent care conduce urina in portiunea mijlocie a cloacei .

6.4. CARACTERISTICELE GENERALE ALE URINEI LA MAMIFERE ȘI

PĂSĂRI
Compozitia urinei este dependenta de compozitia plasmei sanguine si a
lichiduluiintercelular . Subtantele din lichidul iterstitiar se regasecs in urina in cantitati
variabile in functie de particularitatile metabolice s specificul alimentatiei fiecrarei
specii .
Substanta Conentratia in Concentratia in urina Concentratia in
plasma (%) (%) rinichi
Apa 90-93 95 -
Glucoza 0.1 0 -
Sodiu 0.3 0.35 -
Clor 0,37 0.6 2
Uree 0.03 2 60
Acid uric 0.0004 0.05 12
Creatinina 0.001 0.075 75
Potasiu 0.02 0.15 7

48
 Amoniu 0.001 0.04 40
Calciu 0.008 0.015 2
Magneziu 0.0025 0.006 2
Fosfati 0.009 0.15 10
Sulfati 0.002 0.18 90
Tabelul 2
Volumul si greutatea specifica a urinei la mamifere si pasari variaza dupa specie ,
felul hranei , consumul zilnic de apa , temperatura mediului ambiant si starea de
sanatate a animalului .
Specificare Volumul (ml/kg Volumul ( l / Greutatea specifica
corp /zi ) animal / zi ) Media si limitele de
Media si limitele de varatie
variatie
Cal 3-18 8 (6-10) 1.040 (1.025-1.060)
Vaca 17-45 15(60-24) 1032(1030-1045)
Oaie 10-40 1.5(1-3) 1030(1015-1045)
Capra 10-40 1.5(1-3) 1030(1015-1045)
Porc 5-30 4(2-6) 1012(1010-1050)
Caine 20-100 1(0.5-1.5) 1025(1016-1060)
Pisica 10-20 0.1(0.07-0.2) 1030(1020-1040)
Iepure - 0.07(0.04-0.1) -
Gaina 48 0.21 -
Curca 79,2 0,55 -
Rata 180 0.54 -
Tabelul 3
Sedimentul urinar , obtinut prin centrifugarea urinei proaspete 5 minute la
2000 t/min permite identificarea microscopica a unor elemente celulare , a anumitor
microorganisme , diferitelor cristale si cilindrilor de precipitare a proteinelor l acre pot
adera hematii , leucocite sau celule epiteliale .
In laboratorul clinic , aceste elemente sunt utile pentru orientarea diagnosticului si
tratamentulului anumitor afectiuni renale .
6.5. PRODUSELE EPIDERMOIDE
Aceste produse sunt reprezentate de descuamarile straturilor superficiale de
portiunile desprinse prin eroxiune functionala din copite , unghii , coarne , precum si
de firele de par desprinse in mod natural . La pasari , produsele epidermoide sunt
reprezentate de penele desprinse in mod natural , de portiuni din cioc , gheare ,
pinteni si de solzii cutanati descuamati .
Datorita contiutului lor ridicat in sulf , aceste produse reprezinta o modalitate a
organismului de eliminare a acestuia si a combinatiilor sale .

49
 CAPITOLUL 7. BAZELE FIZIOLOGICE ALE
REPRODUCŢIEI ANIMALELOR DOMESTICE

7.1. FUNCȚIILE ORGANELOR ACCESORII ALE APARATULUI REPRODUCĂTOR

MASCUL
Structurile exocrine testiculare se continua nemijlocit cu sistemul de conducte
extratesticulare , conducte cu rol in transportul si eliminarea spermatozoizilor. In
cursul ejacularii , glandele sexuale accesorii isi descarca secretiile in anumite zone
ale conductelor extratesticulare .
Rolul biologic al plasmei seminale este asigurarea hraniri spermatozoizilor si
realizarea echilibrului ionic necesar supravietuirii acestora .

Structurile erectile impreuna cu o parte din conductele genitale

extratesticulare participa la procesul de ejacular sau de expulzare a spermei prin
orificiul uretral . La taur si berbec , spermatozoizii sunt amestecati cu secretiile
glandelor anexe in uretra , instantaneu , in cursul ejacularii . La armasar , vier si
caine , spermatozoizii sunt amestecati secvential cu secretiile glandelor anexe ,
sperma fiind la inceput saraca in spermatozoizi , apoi bogata si in final din nou
saraca in spermatozoizi .
Specializar Vezicule Prostata Glande Tipul de Momentul Locul de
e seminale bulbo- penis initierii depunere
uretrale ejacularii a spermei
dupa
intromisiun
e

50
 Armasar + + + Musculo- 10-15 Uter
caveenos secunde
Taur + + + Fibroelastic 1-2 secunde Vagin
Vier + + + Fibroelastic 10-20 Uter
minute
Berbec + + + Fibroelastic 1-2 secunde Vagin
Caine - + - Osteo- 30-40 Vagin
musculo- minute
cavernos
Cotoi - + + Osto- 1-5 secunde Vagin
musculo-
cavernos
Tabelul 4
7.2. SPERMA
Sperma sau materialul seminal , contine 90% apa , 8% substante organice si 2%
substante minerale , compozitie ce resprezinta rezultanta amestecului
spermatozoizilor cu secretiile organelor anexe ale aparatului reproducator . Volumul
ejaculatului si concentratia lui in spermetozoizi si in alte componente sunt
mentionate pentru fiecare specie de animale de ferma .

7.3. CICLUL SEXUAL

Ciclul sexual reprezinta complexul modificarilor morfo-fiziologice ale aparatului
reproducator femel produse intr-o anumita succesiune si repetate ciclic la perioade
caracteristice fiecarei specii , incepand cu pubertatea si sfarsind cu climacteriumul .
Desi ritmicitatea ciclurilor sexuale este controlata genetic , durata fazelor acestuia
poate fi influentata si de alti factori , precum varsta femelei , starea ei de intretinere .
Ciclul sexual cuprinde patru faze distincte – proestrus , estrus , metestrus si
diestrus . La femelele anumitor specii poate sa apara perioada de inactivare sexuala
denumita anestrus .

51
7.4. CARACTERISTICILE CICLULUI SEXUAL
Dpdv al frecventei ciclurilor sexuale pe parcursul sezonului de mota , femelele
mamiferelor pot fi impartite in urmatoarele categorii – monociclice , diciclice si
policiclice .
Femelele monociclice au un singur ciclu sexual intr-un sezon de monta . Din aceasta
parte fac parte cateaua si femelele speciilor de mamifere salbatice , cu exceptia
iepurelui de camp si a celui de vizuina .
Femelele policiclice nesezoniere prezinta cicluri sexuale succesive pe tot
parcursulanului . In aceasta categorie se incadreaza vaca si scroafa .
Dupa durata fazelor ciclului sexual si momentului ovulatiei , ciclurile sexuale ale
femelelor de mamifere domestice au unele caracteristice prezentate in urmatorul
tabel –
Specializar Durata Durata Durata Durata Momentul ovulatiei
e ciclului fazei fazei estrusului
Dupa Dupa
luteale foliculare
debitul sfarsitul
caldurilor caldurilor
Vaca 21 zile 17 zile 4 zile 20 ore - 12-15 ore
Oaie 17 zile 15 zile 2 zile 24 ore 18-36 ore -
Iapa 21 zile 14 zile 7 zile 6 zile 6 zile -
Scroafa 21 zile 14 zile 6 zile 55 ore 35-40 ore -
Soricioica 4-5 zile 1-2 zile 3 zile 9 ore 8-10 ore -
Tabelul 5
7.5. COPULAȚIA ȘI FECUNDAȚIA
Copulatia reprezinta un proces ficiologic complex , la care participa mascului
si femela , proces al caui rol biologic este depunerea materialului seminal in tractul
genital al femelei .
Copulatia se desfasoara pe baza reflexelor sexuale ale masculului si ale
femelei .
Dinamica secventiala a acestor reflexe la mascul este – erectia , saltul ,
intromisiunea si ejacularea . La femela , manifestarile secventiale sunt mai discret
delimitate si se exteriorizeaza prin – pozitia de campare , derizarea cozii , erectia
clitorisului , intesificarea secretiei glandelor cervicale ce lubrifiaza mucoasa vaginala
si hiperemia mucoasei vaginale . Intensitatea exteriorizarii acestor manifestari
reflexe caracterizeaza starea de libidon , conditioneaza la randul ei de hormonii
sexuali a caror concentratie sanguina este direct proportionala cu intensitatea
acestuia .

52
 In urma copulatiei se realizeaza depunerea spermei in tractul genital femel .
Nivelul la care sunt depusi gametii masculi variaza in functie de specie . Astfel , in
cazul reumegatoarelor si al primatelor sperma este depusa in formixul vaginal , in
timp ce in cazul scroafei , iapei , catelei si al rozatoarelor depunerea are loc in uter .
In acest ultim caz , sperma este introdusa in uter prin forta de propulsie a
contractiilor muschilor implicati in ejaculare . lacre se adauga forta de pompare a
penisului , precum si contractiile de tip antiperistaltic ale musculaturii tractului genital
femel induse de oxitocina eliberata in timpul actului sexual . De asemenea scurgerea
retrograda a spermei este prevenita prin procesul de coagulare a acestuia in uter
sau prin blocarea cervixului cu fractiunea gelatinoasa a spermei care este depusa in
cervix la finele ejacularii asa cum este in cazul suinelor .

53
 CAPITOLUL 8. FIZIOLOGIA GLANDEI MAMARE

8.1. NUMĂRUL, TOPOGRAFIA ȘI ORGANIZAREA MORFO-FUNCȚIONALĂ A

MAMELELOR LA FEMELELE DOMESTICE
Mamela , organ specific femelelor de mamifere este o glanda specilizata in secretia ,
stocarea si eliberarea laptelui . La femelele domestice exista diferente de specie in
ceea ce priveste numarul , forma , localizarea si organizarea structurala a mamelelor
.

Localizarea mamelelor este in perechi simetrice , bilateral fat de liia alba , situate in
regiunea ingvinala la rumegatoare si cabaline si in regiunea toracica , abdominala si
ingvinala la carnivore si lepoide .

Numarul mamelelor difera , o singura pereche la oaie , capra si iapa , doua perechi
la vaca si bivolita ,5-8 perechi la catea , pisica si iepuroaica .
Forma mamelelor este globulara , ele prezentand pe suprafata externa , convexa ,
un mamelon mai mult sau ma putin proeminent .

Organizarea structurala a mamelelor

este in perechi distincte l carnivorele
domestice , suine si iepuroaica , spre
deosebire de rumegatoare si
cabaline la care mamelele sut
grupate itr-un singur organ globulos
numit uger . Ugerul prezita doua
jumatati identice la oaie , capra si
iapa , iar la vaca si bivolita prezinta
patru sferturi- doua anterioare , mai mici si doua posterioare , de obicei mai mari .

54
 8.2. EJECȚIA LAPTELUI
Ejectia laptelui reprezinta un proces fiziologic complex care consta in
eliminarea laptelui din lumenul acinilor si din sistemul canalicular al glandei mamre ,
prin orificiu mamelonar .
Reflexul de ejectie a laptelui poate fi observat clar la iapa si la camila unde
datorita perioadei de latenta de aproximativ 30 de secunde intre aplicarea stimulilor
si declansarea ejectiei , in timpul mulsului se obtine lapte in doua reprize distincte –
in prima faza se obtine laptele cisternal si in faza a doua intarziata cu cca 30
secunde , se obtine laptele alveolar si canalicular , mobilizat de contractia celulelor
miopitelIniale si fibrelor musculare pericaniculare .

Inhibitia ejectiei laptelui poate fi declansata de starile de disconfort , stres ,

anxietate , durere etc Acesti factori actioneaza de obicei prin mecanism ervos , la
doua niveluri .
- Central ,unde determina inhibarea secretiei de oxitocina si inhibarea eliminari
acesteia din hipofiza posterioara .

55
 - Periferic unde prin filetele vegetative simpatice determina vasococonstructia
arterolara mamara si astfel oxitocina din sange nu mai ajunge in cantitati
suficiente la celulele tinta .

Ejectia laptelui are si importanta economica deosebita , intrucat permite obtinerea

prin muls a celei mai mari parti din cantitatea de lapte acumulat in sistemul
canalicular si in lumenul acinilor mamari . Din volumul de lapte acumulat in glanda
mamara intre doua mulsori se poate extrage prin muls executat corect numai 80-
90% . Laptele ramas in uger la sfarsitul mulsului se numeste lapte rezidual si el
poate fi extras dupa injectarea imediata de oxitocina . Cand vaca este stresata in
timpul mulsului , cantitatea de lapte rezidual creste , putand depasi 20 % .

8.3. INVOLUȚIA GLANDEI MAMARE

Procesul involutiv al glandei mamare este insostit si de involutia galactopoiezei .
Involutia glandei mamare poate fi provocata sau spontana .
Involutia provocata a galactopoiezei se realizeaza prin intreruperea brusca a
mulsului . In aceasta sistuatie are loc distensia acinilor mamari , cresterea presiunii
intramamare, compresia epiteliului secretor si a capilarelor acinare. In involutia
provocata a galactopoiezei , secretia de lapte este afectata dupa 16 ore la vaca si 12
ore la oaie de la stoparea mulsului.

56
 Glanda mamara complet incoluata , aflata in repaus secretor , prezinta un
sistem acinar si canalicular slab dezvoltat , structura lobulara fiind invalida de tesut
conjunctiv si adipos . Glanda mamara se mentine in starea descrisa anterior pana la
urmatorul ciclu mamar.

Lactatia reprezinta ultimul eveniment al unui ciclu de reproductie , iar incetarea ei si

instalarea repausului mamar reprezinta o cerinta fiziologica prin care se asigura
refacerea glandei mamare in vederea urmatoarei lactatiei .

Bibliografie

57
https://www.ziarulnational.md/ce-grupe-sangvine-au-animalele/
https://www.slideshare.net/cyfmedical/rapid-vet-h
https://www.hemopetbloodbank.ro/wp-content/uploads/2018/05/Grupele-
sanguine.pdf
https://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/mari-intrebari/12883152-ce-
grupe-sangvine-au-animalele
https://www.emag.ro/calciu-furajer-vitaminizat-pentru-bovine-cabaline-ovine-pasari-
de-curte-porcine-pasteur-5kg-fsg0000171/pd/DZ6RDBMBM/?
cmpid=86911&gclid=CjwKCAjw-e2EBhAhEiwAJI5jg-
RGc6D0uVCWTTdH0uRqnrjYRvng7cN_OMMHlcOPxVX6BhGLyRbh_BoCMqoQAv
D_BwE
https://www.google.com/search?
q=furaje+care+contin+vitamine&tbm=isch&ved=2ahUKEwjq-
Y68iMTwAhUNChQKHVIMBlYQ2-
cCegQIABAA&oq=furaje+care+co&gs_lcp=CgNpbWcQARgAMgQIIxAnOgIIADoECA
AQGDoHCCMQ6gIQJzoFCAAQsQM6BAgAEEM6CAgAELEDEIMBOgYIABAIEB5Q
6YYTWO-
iE2D1qxNoAXAAeAKAAYUBiAGjH5IBBTIxLjE4mAEAoAEBqgELZ3dzLXdpei1pbWe
wAQrAAQE&sclient=img&ei=i7-
bYKqINI2UUNKYmLAF&bih=757&biw=1600&rlz=1C1CHBD_roRO913RO913#imgrc
=gW-thHOrysuUiM
Fiziologia Animalelor domestice de Nicolae Dojana

58