Jocul în educația timpurie

La vârsta preșcolarității jocul are o dublă semnificație:

• pe de o parte, el este cadrul în care se manifestă, se exteriorizează întreaga viață psihologică
a copilului, în joc copilul își exprimă cunoștințele, emoțiile, dorințele, eliberându-se și
descărcându-se tensional.
• pe de altă parte, jocul constituie principalul instrument de formare și dezvoltare a
capacităților psihice ale copilului, nici una dintre funcțiile și însușirile lui psihice neputând
fi concepute și imaginate în afara jocului.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de mișcare și de acțiune a copilului, nu doar
universul activității, ci și universul extrem de variat al relațiilor interumane, oferind prilejul de a
pătrunde în intimitatea acestora și dezvoltând dorința copilului de a se comporta ca adulții;
Jocul dă posibilitatea preșcolarului de a-și apropia realitatea înconjurătoare, de a-și însuși
funcția socială a obiectelor, de a se familiariza cu semnificația socioumană a activității adulților,
de a cunoaște și stăpâni lumea ambientală; în sfârșit, jocul formează, dezvoltă și restructurează
întreaga viață psihică a copilului.
Jucându-se cu obiectele, copiii își dezvoltă percepțiile de formă, mărime, culoare, greutate;
își formează capacitatea de observare.
Jocul este activitatea care dă specific preşcolarităţii. El îşi găseşte motivaţia şi împlinirea
în sine însuşi. Implicarea în joc a preşcolarului este totală. El îşi antrenează spontan şi voluntar în
joc toate posibilităţile fizice, intelectuale, afective, jocul reprezentând astfel, un mijloc de realizare
de sine şi de formare a eu-lui.
,,Jocul – considera psihologul Ursula Șchiopu – stimulează creșterea capacității de a trăi
din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acțiunilor cu finalitate realizată,
având funcția de o mare și complexă școală a vieții’’.
Datorită tuturor acestor efecte produse, jocul a fost considerat ca reprezentând tipul
fundamental de activitate al copilului preșcolar.

1
 Jocul se prezintă diferențiat la nivelul celor trei stadii ale preșcolarității. Câteva observații
făcute de Ursula Șchiopu asupra conduitelor manifestate de copii în jocul ,,De-a ascunselea’’, atât
de răspândit la vârsta copilăriei, sunt sugestive în acest sens:
Preșcolarul mic se manifestă prin incapacitatea de a participa corelat și concomitent cu
toți ceilalți preșcolari la toate etapele jocului; el nu reține toate regulile, ci doar una sau două; nu
știe să se ascundă (de obicei își ascunde numai capul); fuge spre locul de ,,bătaie’’, independent
de etapa jocului; la o reluare a jocului se ascunde în același loc.
Preșcolarul mijlociu se ascunde în locuri depărtate de locul de ,,bătaie’’, caută mult
ascunzătoarea; face gălăgie în jur, se supără pe ,,cei mici’’ care ,,încurcă jocul’’.
Preșcolarul mare caută locuri cât mai apropiate de locul de ,,bătaie’’, contează pe factorul
surpriză. Toate acestea ne arată că la preșcolarul mic cuprinderea integrală a regulilor jocului este
deficitară. Preșcolarul mijlociu, deși cunoaște și aplică toate regulile, nu dispune de capacitatea de
a-și organiza bine toate etapele jocului, deși trăiește afectiv plenar jocul, are dificultăți de integrare
socială în joc. Preșcolarul mare se caracterizează prin conduite mai adaptate și mai ales printr-o
organizare strategică, în plan mental, a etapelor jocului.
O dată cu trecerea de la o vârstă la alta se schimbă și motivația conflictelor ce apar în cadrul
jocurilor. Dacă la preșcolarii mici conflictul apare din dorința acestora de a se juca cu același
obiect, la cei mijlocii din dorința de a juca un anumit rol preferat, la cei mari, conflictul apare în
urma încălcării regulilor jocului, ceea ce evidențiază maturizarea intelectuală și afectivă a copiilor.

Funcţiile jocului:
• Funcţia adaptativă - se manifestă prin asimilarea realităţii fizice şi sociale şi prin
acomodarea eu-lui copilului la realitate.
• Funcţia formativă - jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-emoţionale,
psihomotorii şi de modelare a personalităţii.
• Funcţia informativă - prin intermediul jocului, copilul achiziţionează informaţii, noţiuni,
concepte necesare înţelegerii şi integrării lumii reale.
• Funcţia de socializare este concretizată în exersarea prin joc şi asimilarea în plan
comportamental a exigenţelor vieţii sociale.

2
 • Funcţia de relevare a psihicului - copilul transpune în joc trăiri, sentimente, intenţii
neîmplinite în real, impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau
interrelaţionale.
Varietatea de jocuri specifice acestei vârste se poate, totuşi, grupa în câteva categorii
fundamentale.
1. Jocul cu subiect şi roluri alese din viaţa cotidiană, jocuri aparţinătoare celor de creaţie
dar care, la începutul perioadei sunt, mai degrabă, jocuri de imitaţie.
2. Jocuri cu subiecte şi roluri din basme şi povestiri - jocuri dramatizare. Şi acestea
sunt jocuri de creaţie, creaţia fiind mai evidentă în jocul propriu-zis decât în dramatizare unde
subiectul este propus de adult, costumaţia este dată. copilul prelucrând rolul doar între nişte limite
destul de strânse. În jocul liber de creaţie cu subiecte din basme şi povestiri, simbolistica este
liberă; un batic poate fi mantie, covor zburător, munte (dacă acoperă un obiect cu un anume relief).
Copiii pot reconstrui subiectul, accentuând ceea ce i-a impresionat mai mult sau ceea ce le place
în mod special.
3. Jocul de construcţie trece de la manipularea materialului de construcţie cu eventuale
încercări şi reuşite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcţii sofisticate din
cuburi, combino şi lego. Subiectele acestor construcţii pot fi propuse de adulţi sau sunt alese de
copii în funcţie de interese, de aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot
fi sugerate de natura materialelor utilizate. Uneori, jocurile de construcţii oferă şi „modele"
sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani, încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe
la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depăşească. Deseori jocul de construcţie precede sau se
îngemănează cu jocul de creaţie. Prin el copiii îşi construiesc cadrul de joc necesar subiectului din
jocul de creaţie: şantierul, tărâmul zmeilor, cabinetul doctorului, grădina zoologică etc. Jocurile de
construcţie sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea deprinderilor manuale ale copiilor.
4. Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a
mişcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia
interioară. La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context carereflectă
fragmente din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate
enumera jocurile „Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în grădiniţă sau în
grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mişcare conflicte arhicunoscute din filmele de
desene animate; astfel, personaje ca Tom şi Jerry, Chip şi Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De

3
asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt reflectate de jocurile de mişcare. Sunt
cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii", „Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.

Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea
unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie imprimat. Din
această categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc. Pe măsură
ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor câştiga în complexitate
în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de jocuri
este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare
generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări specifice.
5. Jocurile hazlii foarte apropiate uneori de cele de mişcare nu se confundă cu acestea,
întrucât există astfel de jocuri în care mişcarea lipseşte cu desăvârşire. Ele se aseamănă şi cu
jocurile didactice prin faptul că, de obicei pun în faţa celor mici o problemă de rezolvat. Au şi ele
reguli iar funcţia lor dominantă este cea recreativă. Sunt deosebit de valoroase din perspectiva
valenţelor formative în plan psihologic (dezvoltă atenţia, perspicacitatea, spiritul de observaţie
etc.) Atmosfera de joc este creată prin cerinţa de a ghici ceva, (Jocul „Cald, rece, fierbinte”), de a
rezolva o sarcină surpriză (jocul „Ghiceşte şi taci!" care educă şi stăpânirea de sine), sau
competiţia. În prima parte a preşcolarităţii, iniţiativa unor astfel de jocuri aparţine adulţilor sau
copiilor mai mari; odată însuşite regulile şi exersată plăcerea de a juca, se naşte şi iniţiativa proprie
pe la 5-6 ani.
6. Jocurile didactice sunt o categorie aparte de jocuri. Ele sunt integrate demersului
educaţional explicit, sunt propuse de către adultul educator, au obiective educaţionale bine
precizate şi reprezintă forma ideală prin care jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preşcolare
poate sprijini învăţarea „deghizat" dirijată, pregătind integrarea ulterioară a copilului în şcoală.
Originea jocului didactic este fixată de către U. Şchiopu în jocurile exerciţiu ale vârstei
antepreşcolare. El are o sarcină didactică specifică (o problemă de rezolvat pentru copil, problemă
ce vizează explicit dezvoltarea pe o anume coordonată psihologică). Alături de sarcina didactică,
jocul didactic are reguli specifice şi elemente de joc. Cu cât vârsta copiilor este mai mare raportul
dintre aceste elemente structurale se schimbă; ponderea elementelor de joc scade în favoarea
complexităţii sarcinilor de rezolvat. Dacă este bine realizat sub conducerea adultului se poate

4
regăsi, coordonat de un copil mai mare sau de către liderul informai al grupului de copii şi în
contextul activităţilor libere din grădiniţă.
Jocul liber – este tipul de joc pe care copilul îl utilizează tot timpul pe parcursul zilei
îmbrăcând diferite forme. Fie că manipulează obiecte încercînd diverse mişcări şi experimente, fie
că realizează anumite acţiuni pentru a obţine satisfacţie (parchează maşini, construieşte cazemate,
rostogoleşte către o anumită destinaţie un obiect, leagă obiecte între ele pentru a obţine un şir pe
care apoi îl deplasează trăgându-l după el etc., toate acestea copilul le realizează jucându-se.Nu
sunt sarcini impuse de nimeni, îi fac plăcere şi astfel învaţă despre lucruri, despre efectele acţiunii
sale asupra obiectelor şi, totodată, despre el, ce poate şi ce nu poate încă să facă.
Educatoarea/adultul trebuie să îi acorde timp copilului pentru acest tip fundamental de joc, specific
învăţării în copilăria timpurie. Este natural şi de aceea are un impact puternic asupra dezvoltării
copilului în toate domeniile de dezvoltare. Jocurile libere sunt jocurile alese, propuse, iniţiate de
copil, fără intervenţia adultului. El singur îşi alege locul, jucăriile şi tipul de joc pe-l care doreşte.
Jocul liber oferă educatoarei şansa de a cunoaşte cât mai bine copilul, fiind momentul în care
copilul utilizează cunoştinţele, deprinderile, experienţele dobândite anterior, în contexte în care el
se simte liber să se exprime.
Limbajul şi acţiunile copilului în jocul liber vorbesc despre modul în care el percepe lumea
din jurul lui. De exemplu, dacă îl observăm cum se joacă cu o maşinuţă, vom vedea ce lucruri ştie
despre maşini, ce scenarii inventează inspirate din viaţa reală, în care apar personaje, evenimente,
acţiuni aşa cum le-a perceput el, putem observa tipurile de raporturi pe care le stabileşte între
personaje, precum şi limbajul utilizat. Sau dacă se joacă un joc simbolic, de tipul „ De-a...”, vom
vedea cum copilul transpune în joc experienţe proprii fie ca „spectator” al evenimentelor din jurul
lui, fie ca personaj principal. Jocul simbolic permite copilului totodată şi să transpună în
„realitatea” lui, dorinţe, gânduri, frustrări, insatisfacţii, bucurii din viaţa lui şi sunt pline de
semnificaţie, pentru că nu există cenzură în exprimarea sa în timpul jocului liber indiferent ce tip
de joc e (simbolic, de manipulare, de construcţii, etc.).
Atât jocurile libere, cât şi cele didactice, în funcţie de deprinderile, capacităţile pe care le
dezvoltă prin forma instrinsecă a jocului (tipul de activitate de bază a jocului) pot fi:
Jocuri de manipulare - antrenează musculatura fină (premisă de bază în formarea
deprinderilor de scris), capacităţile de coordonare a mişcărilor, controlul lor, precum şi
coordonarea oculo-motorie. Prin manipularea obiectelor din mediul ce îl înconjoară, copilul începe

5
să controleze posibilităţile de cunoaştere, de a schimba şi stăpâni realitatea. Un aspect foarte
important este câştigarea independenţei de acţiune şi autocontrol. De exemplu, manipulând piesele
jocurilor existente în centrele Joc de masă sau Ştiinţe (puzzle, Lego, mozaic, basme în bucăţele,
jocuri educative, jetoane) copiii îşi dezvoltă: coordonarea ochi – mână, musculatura fină,
capacitatea de discriminare vizuală, deprinderi de îmbinare, triere, aşezare în ordine, clasificare,
numărare, punere în corespondenţă, percepţiile de culoare, mărime, formă; sociabilitatea;
capacitatea de a rezolva probleme; sentimentul de bucurie la realizarea unor sarcini. Dimensiunea
cognitivă, imaginativă, de gândire a jocului este doar un aspect al influenţei în învăţarea copilului
atât la vârstele timpurii, cât şi pentru dezvoltarea ulterioară.
Jocul simbolic – copilul utilizează mediul pentru a pune în scenă realitatea aşa cum o
percepe el, interpretează roluri, personaje reale sau imaginare. Aici este posibil ca Făt-frumos să
plece cu racheta la palatul zânelor Scufiţa Roşie să meargă la bunicuţa împreună cu prietenii ei
piticii. Copilul trebuie încurajat să găsească soluţii noi pentru personajele sale, să gândească asupra
unor conexiuni între evenimente să motiveze cu argumente proprii acţiunile sale. Relaţia dintre joc
şi învăţarea literelor poate fi iniţiată de copii în jocurile spontane, ori de adult, atunci când ajută
copiii să scrie poveştile create în cadrul jocului. “Doctorul” scrie reţete pentru pacienţii săi în jocul
“De-a doctorii”; “bucătarul” face mâncare, prăjituri citind reţetele culinare, “poştaşul” citeşte
adresele de pe scrisori…). Exemple de utilizare a jocului simbolic:
Joc simbolic cu caracter anticipativ: jocul „De-a cofetarii” (pentru pregătirea unei salate de
fructe) se organizează înaintea desfăşurării observaţiei „Fructe de toamnă” în Centrul de Ştiinţe.
Desfăşurarea jocului oferă posibilitatea copiilor de a observa însuşirile caracteristice ale
unor fructe (formă, mărime, culoare), prin intuirea lor prin toţi analizatorii, părţile componente de
a respecta unele reguli de igienă. Copiii îşi dezvoltă un limbaj specific prin asumarea de roluri
diferite (cofetar, consumator, producător de alimente etc.) Joc simbolic folosit drept cadru
introductiv în desfăşurarea unor activităţi, de exemplu, înainte de a desfăşura activitatea de
observare în centrul de Ştiinţe „ Flori de primăvară”, din cadrul temei „Din lumea celor care nu
cuvântă”, se poate începe cu un joc simbolic intitulat „De-a grădinarul”, în care copiii pot să
interpreteze diferite roluri: de flori, de vânzător de flori, de grădinar, de fluturi, de albinuţe, etc.
Jocul de rol/dramatizarea presupune o pregătire prealabilă şi anume, transpunerea
subiectului, care trebuie bine cunoscut de către toţi partenerii, înţeles şi redat cu fidelitate. Jocul
dramatizare are ca sursă tematică lumea mijlocită a poveştii, basmului, filmului, teatrului, dar şi

6
realitatea cotidiană. În cadrul acestor jocuri copiii au intervenţie personală. În ceea ce priveşte
interpretarea rolurilor asumate şi modalităţile de înscenare a conţinutului din lipsa posibilităţii de
discernământ şi de asimilare diferenţiată, copilul mic îmbină elementele fantastice cu cele luate
din viaţa cotidiană. De pildă, „prinţul” vine călare pe cal (pe un băţ) şi are la brâu „sabie” (o bucată
de scândură, legată cu o sforicică). În jocurile colective cu subiecte din basme şi poveşti, în cele
iniţiate de copiii de 6/7 ani, se stabilesc relaţii complexe şi are loc un schimb viu şi continuu de
păreri, fiecare fiind în acelaşi timp şi interpret şi regizor. În cadrul acestor jocuri, preocupările
copiilor se îndreaptă spre ţinuta vestimentară căreia simt nevoia să-i adauge detalii de natură să le
sublinieze identitatea împrumutată şi către procurarea unor obiecte care le permit să acţioneze
conform rolului asumat. Pe ultimul plan stă grija pentru „decor” (cadrul în care să se desfăşoare
jocul).
Jocul cu reguli – sunt jocurile cu reguli formulate fie de către copii sau de către adulţi. În
general sunt jocuri care arată prin ce modalităţi poţi să câştigi (au la bază întrecerea precum şi
jocurile de echipă), jocuri inventate de copii, jocurile sportive, jocurile didactice. La vârsta
preşcolară jocurile cu reguli inventate de copii sunt cel mai des întâlnite, treptat, spre finalul
preşcolarităţii, la 6-7 ani, apărand şi jocurile cu reguli impuse, care devin foarte populare în
şcolaritatea mică, ele bazându-se pe competiţie, pe măsura în care copilul demonstrează o mai
mare performanţă în aplicarea unor cunoştine, capacităţi, abilităţi.
Copiii însă pot simplifica sau complica aceste reguli, în funcţie de interesul manifestat, de
experienţa de viaţă, de context. În jocurile lor simbolice, copiii inventează propriile lor reguli ( de
ex.: „Eu sunt postasul, dar tu nu ai voie sa deschizi uşa până nu sun eu la uşă...”) În jocurile
“Şoarecele şi pisica”, “De-a v-aţi ascunselea”, “Batistuţa”, pe lângă bucuria participării, implicarea
afectivă, dorinţa de a câştiga, are loc socializarea, incluziunea, fiind jocuri de grup. Copiii sunt
puşi în situaţia de a respecta regula, de a acţiona doar atunci când sunt nominalizaţi, de a alege un
partener, de a se întrece cu el de a se bucura de reuşita sau de a accepta eşecul (să fi prins de pisică,
să nu observi batistuţa şi să fi pedepsit cu statul într-un picior, şi să fi văzut la jocul, “De-a v-aţi
ascunselea”).
Jocul de construcţii reprezintă activitatea prin care copilul exersează multe deprinderi şi
capacităţi care contribuie îndeosebi la dezvoltarea sa cognitivă şi a musculaturii fine. Prin
construcţie copilul sortează, grupează, asociază, realizează corespondenţe, stabileşte raporturi între
obiecte (de mărime, de lungime, de greutate, de volum, relaţii spaţiale, raporturi cauzale etc.),

7
organizează sau pune în valoare spaţiul (prin intermediul diferitelor materiale şi forme), îngrădirea
spaţiului, separarea, acoperirea lui. Copilul construieşte cu cele mai diferite materiale din natură:
piatră, nuiele, zăpadă, lemn (deşeuri), lut, bucăţi de cărămidă, cuburi de lemn. Numim joc de
construcţie, arhitectura creată de copil, adică munca lui cu materiale de construcţie. În dezvoltarea
unei construcţii de către copii deosebim următoarele stadii: - procesul de examinare şi combinare
a formelor; - creaţia tematică (la început de ordin pur asociativ, îi dăm numele); - construcţia
conştientă a formei; - construcţiile întâi sunt pe verticală, apoi de extind pe orizontală. În cadrul
jocurilor de construcţie, copiii lucrând: stabilesc relaţii cauzale între obiecte (care sunt mai mari şi
mai grele cad mai uşor dacă nu au stabilitate etc.), respectă reguli, dau frâu imaginaţiei, apreciază
cantitativ materialele utilizate (mai mari, mai lungi, mai grele), se joacă cu alternanţe de forme, de
culoare. Exemple de jocuri de construcţie: „Blocul în care locuiesc”, „Grădiniţa mea”, „Orăşelul
copiilor”, „Strada”, „Gara” etc. Jocurile de construcţii sunt foarte importante pentru dezvoltarea
cognitivă a copilului în perioada copilăriei timpurii. De aceea trebuie să beneficieze de materiale
corespunzătoare pentru a-şi exersa operaţiile cognitive implicate în jocurile de construcţie.
Jocurile dinamice/de mişcare au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe
dirijate de anumite reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea,
aruncarea, prinderea, săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa,
rezistenţa) şi stări emoţionale pozitive. În selectarea şi practicarea jocurilor dinamice se au în
vedere particularităţile de vârstă: tipul exerciţiilor incluse în jocuri, durata lor, exigenţa faţă de
executare, numărul regulilor va fi în dependenţă directă cu vârsta copiilor. Pentru a evita excesul,
suprasolicitarea, oboseala, extenuarea fizică, pe lângă o bună dozare a timpului de joc dinamic,
este necesară şi alternarea acestuia cu jocuri liniştitoare. O atenţie deosebită să acordăm copiilor
timizi, fricoşi, apatici sau instabili, respectându-le ritmul propriu şi particularităţile individuale.
Jocurile dinamice se pot organiza şi în aer liber, în funcţie de anotimp, şi în sală, cu sau
fără obiecte, aparate. Ele mobilizează întreaga grupă de copii, educă atitudini, comportamente,
dezvoltă stări emoţionale, sentimentul de apartenenţă la grupă, spirit de cooperare, sentimentul de
altruism, prietenie.
Atractivitatea şi eficienţa jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a îmbina sarcina
educativă cu dorinţele copiilor, cu simboluri şi reguli atrăgătoare.
Jocul muzical este foarte important în grădiniţă, având un rol covârşitor, întrucât este
o activitate care produce satisfacţii şi plăceri copiilor, îi atrage şi îi interesează, prilejuindu-

8
le trăiri emoţionale din cele mai puternice. Jocul muzical prezinta o importanta covarsitoare,
intrucat este o activitate care produce satisfactii si placeri, ii atrage si ii intereseaza, prilejuind
copiilor trairi emotionale din cele mai puternice.
Ca urmare, potentialitatile educative sunt mai mari la jocurile muzicale, decat la celelalte
tipuri de jocuri pentru ca raspund si unor cerinte muzicale de baza ca :
-dezvoltarea auzului muzical si a vocii copiilor
-dezvoltarea dragostei si a interesului pentru muzica
-dezvoltarea simtului ritmic .
Exemple de jocuri muzicale :Batistuta, Un elefant se legana, Deschide urechea bine

Relaţie dintre joc – dezvoltare– învăţare

Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii. Ştim cu toţii că,
copiii de vârstă ante sau preşcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitelor lor multă
flexibilitate şi mai ales le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot prin joc este exprimat şi gradul
de dezvoltare psihică. Spunem de multe ori : ,,Se comportă ca un copil’’ sau ,,Parcă nu e
maturizat’’; aceasta datorită unei exagerate antrenări în distracţii care conduce la o personalitate
nematură, puerilă.
Jocul presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca în final să se poată
realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se afirmă eul copilului, personalitatea sa.
Adultul se afirmă prin intermediul activităţilor pe care le desfăşoară, dar copilul nu are altă
posibilitate de afirmare decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma şi prin activitate şcolară.
Activitatea şcolară se valorifică prin note, acestea se sumează în medii, rezultatul final al învăţării
fiind tardiv din punct de vedere al evaluării, pe când jocul se consumă ca activitate creând bucuria
şi satisfacţia acţiunii ce o cuprinde.

9
 Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alţi copii de vârstă asemănatoare fie
din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză că nu au cu cine, rămân nedezvoltaţi din punct de
vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor despre lume şi viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii
complexe, creează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de
supunere la anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii - problemă, într
- un cuvânt dezvoltă creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se joace cu
un alt grup de copii, el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta
normele stabilite, adoptate şi respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.
Pentru omul adult, jocul provoacă plăcere, distrează, amuză, contribuind mai ales la
reenergizarea sa. Contribuie decisiv şi la anularea oboselii, fiind în acest caz un element de
psihoterapie.
Pentru copil, jocul presupune de cele mai multe ori, pe lânga consumul nervos chiar şi la
cele mai simple jocuri şi efort fizic, spre deosebire de persoanele adulte unde acesta lipseşte cu
desăvârşire. Vom vedea foarte des copii jucându-se fotbal, sau plimbându-se cu bicicleta şi nu
jucând table sau şah pe o bancă dintr-un loc liniştit aşa cum fac de obicei adulţii.
Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcţie de vârstă şi de capacitatea
de înţelegere şi acţiune, copilul manifestă preferinţe diferite pentru joc, pe măsura trecerii de la o
etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să participe la jocurile celor mari, dar de multe
ori nu reuşeşte să se integreze condiţiilor impuse de joc. Un copil cu o personalitate mai puternică
nu se resemnează, ci depune eforturi pentru a face faţă. Ceilalţi, cu o personalitate mai slaba,
renunţă, spunându-şi ,,Ei sunt mai mari…eu sunt mic….’’. Pentru copiii mai mari jocurile uşoare
nu prezintă interes, pentru că nu le oferă posibilitatea de a se antrena, de a-şi etala puterile cu
colegii lor de joc.
Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din punct de
vedere fizic, îi imprimă gustul performanţelor precum şi mijloacele de a le realiza. În al doilea
rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acţiunilor proprii cu ale
altora, în vederea atingerii unui scop comun. Un al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună
dispoziţie, de voie bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita pentru un timp de toate celelalte
şi de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viaţă.

10