Definiţi obiectul de studiu – Agrotehnica.

Răspuns: Agrotehnica este ştiinţa care se ocupă cu relaţiile dintre factorii

de vegetaţie, sol şi plantele cultivate, în scopul elaborării procedeelor de cultivare
a plantelor şi conservare a solului.
Care sunt principalele obiective ale Agrotehnicii?
- studierea factorilor de vegetaţie (căldură, lumină, aerul, apa, elementele nutritive, factorii
biologici) şi elaborarea metodelor de dirijare a lor:
- cunoaşterea principalilor indicatori ai fertilităţii solului şi a metodelor de dirijare a lor;
-studierea lucrărilor solului şi influenţa lor asupra înşuşirilor solului;
-elaborarea sistemelor convenţionale şi neconvenţionale de lucrare a solului;
-recunoaşterea principalelor buruieni din culturile agricole;
-studierea metodelor de combatere a buruienilor (metode preventive, agrotehnice, biologice şi
chimice);
-stabilirea regulilor de utilizare a erbicidelor;
-cunoaşterea celor mai utilizate erbicide la culturile de câmp şi horticole;
-elaborarea de asolamente cu rotaţii raţionale;
-valorificarea particularităţilor agrotehnice ale terenurilor în funcţie de zonă şi microzonă.
Care sunt metodele de cercetare pe care se bazează Agrotehnica?
Metodele de cercetare sunt experienţele în câmp şi în laborator, experienţele în case de
vegetaţie şi fitotron, precum şi observaţiile făcute în activitatea de producţie.
Scopul unei experienţe este de a studia acţiunea unuia sau mai multor factori experimentali
şi a interacţiunii dintre ei, în vederea rezolvării unor probleme agrotehnice (lucrări ale
solului, doze de erbicide, asolamente etc.). Cele mai bune rezultate obţinute în experienţele
de câmp sunt verificate în condiţii de producţie în staţiuni experimentale şi apoi sunt
generalizate în unităţile agricole.
Proiectarea, organizarea, executarea experienţelor, precum şi prelucrarea şi interpretarea
datelor experimentale se fac în conformitate cu toate regulile tehnicii experimentale.
Datorită diversităţii ecosistemelor agricole şi a noilor probleme apărute în ţara noastră
(divizarea solelor, eroziunea şi poluarea solului, degradarea însuşirilor solului, diversitatea
mare de erbicide etc.), agrotehnica trebuie să elaboreze cele mai bune metode pentru
fiecare situaţia în parte.
Metodele de cercetare ale agrotehnicii sunt: experienţele în câmp şi laborator, în case de
vegetaţie şi fitotron, precum şi observaţiile făcute în activitatea de producţie.
Ce importanţa are aerul în viaţa plantelor?
Răspuns: Pentru plante prezintă importanţă atât aerul atmosferic cât şi aerul
din sol. Azotul este necesar pentru plante în sinteza substanţelor proteice, dar nu
poate fi asimilat în stare gazoasă. Sub influenţa proceselor chimice şi biochimice,
din azotul gazos, iau naştere compuşi azotaţi şi amoniacali care pot fi absorbiţi de
către plante. Oxigenul este indispensabil vieţii plantelor, fiind folosit în procesul
de respiraţie pentru oxidarea substanţelor hidrocarbonate, producându -se energia
necesară sintezei substanţelor proteice. Bioxidul de carbon, intensifică şi
condiţionează fotosinteza.
Care sunt metodele de dirijare a regimului de aer al solului?
Metode de dirijare a regimului de aer al solului:
- toate lucrările prin care realizăm aeraţia solului (aratul, grăpatul, distrugerea crustei ş.a.);
- eliminarea excesului de umiditate;
- folosirea de îngrăşăminte organice şi amendamente, cu scopul de a ameliora starea fizică a
solului;
- irigarea, prin care primenim aerul din sol;
- tăvălugirea, necesară pentru solurile excesiv de aerate.
Ce importanţă are lumina în viaţa plantelor?
Răspuns: Lumina condiţionează fotosinteza, cel mai important proces din biosferă prin care
o parte din energia solară este acumulată sub formă de energie potenţială în plantă. În
prezenţa luminii, a bioxidului de carbon procurat din aer de către frunze şi împreună cu apa
şi sărurile minerale absorbite de rădăcinile plantelor, clorofila sintetizează substanţele
organice (monozaharide apoi polizaharide).
Care sunt metodele agrotehnice de dirijare a factorului lumină?
Metode agrotehnice de dirijare a factorului lumină:
- zonarea culturilor, acţiune ce are ca scop amplasarea culturilor în funcţie de cerinţele lor
faţă de lumină;
- cultivarea de soiuri şi hibrizi cu potenţial ridicat de utilizare a energiei luminoase;
- semănatul culturilor la densitatea şi distanţa optimă între rânduri;
- orientarea rândurilor de viţă de vie, pomi fructiferi dar şi la unele culturi de câmp, pe
direcţia nord-sud, pentru a fi uniform iluminate;
- combaterea buruienilor pentru a nu umbri plantele de cultură;
- tăierile la pomi, viţă de vie, copilitul şi cârnitul la unele plante ce elimină autoumbrirea;
- aplicarea de îngrăşăminte chimice şi organice ce determină sporirea masei foliare;
- creşterea conţinutului în CO2ce stimulează fotosinteza şi indirect utilizarea energiei
luminoase, lucru posibil numai în spaţiile protejate.
Ce importanţă are căldura în viaţa plantelor?
Răspuns: Căldura condiţionează toate procesele vitale ce se petrec în
plantă: fotosinteza, respiraţia, transpiraţia, absorbţia apei şi elementelor nutritive,
metabolizarea substanţelor, creşterea şi dezvoltarea plantelor.
Care sunt cerinţele plantelor cultivate faţă de temperatură?
Cerinţele plantelor cultivate faţă de temperatură, sunt diferite pe parcursul perioadei de
vegetaţie. Pentru practica agricolă este necesar să se cunoască temperatura maximă de
germinaţie (tabelul 1), întrucât la culturile de primăvară, aceasta determină începerea
semănatului. După semănat cerinţele plantelor faţă de temperatură cresc, astfel că pentru
înflorit şi fructificare sunt necesare temperaturi optime. Temperaturile prea ridicate, reduc
randamentul fotosintezei şi determină ofilirea plantelor, împiedică polenizarea, favorizează
căderea florilor şi deci o slabă fructificare.
Care sunt metodele de reglare a regimului termic al solului?
-eliminarea excesului de apa
-ingrasaminte organice
-mulcirea solului
-retinerea zapezii
-itigarea
-semanatul sau plantatul pe biloane
-distrugerea buruienilor
-plantarea pe perdele de protectie
-in spatiile acoperite
-culoarea solului
Ce importanţă are apa în viaţa plantelor?
Răspuns: Apa participă la solubilizarea sărurilor nutritive din sol, la transportul lor în sol şi
în plantă, la asimilaţia clorofiliană şi la toate procesele de biosinteză şi transpiraţie. În sol ea
influenţează activitatea microorganismelor, regimul de aer şi temperatură şi creşterea
sistemului radicular.
Care sunt formele de apă din sol?
-apa in stare de vapori
-apa legata fizic
-apa de higroscopicutate
-apa peliculara
-apa libera
-apa capilara
-apa gravitationala
Care sunt sursele de aprovizionare a solului cu apă?
-precipitatiile
-apa de irigatie
-apa din panza de apa freatica
-apa provenita din condensarea vaporilor
Enumeraţi măsurile de dirijare a regimului de apă al solului?
Măsuri de dirijare a regimului de apă al solului
- Prin creşterea porozităţii, un sol poate să înmagazineze mai multă apă. Acest lucru se
poate realiza prin lucrările solului (arat, afânat adânc ş.a.).
- Aplicarea îngrăşămintelor organice, amendamente, cultivar ea de ierburi perene cu scopul
de a ameliora structura solului şi de a mări porozitatea şi permeabilitatea.
- Stoparea evaporării apei din sol: nivelarea solului primăvara cât mai devreme, distrugerea
crustei, mulcirea solului cu diferite materiale, praşil e manuale şi mecanice, dezmiriştitul ş.a.
- Distrugerea buruienilor, plante concurente la apa din sol
- Respectarea tehnologiei de cultură: stabilirea unei rotaţii raţionale, semănatul la timp şi
densitatea optimă ş.a.
- Cultivarea de specii, soiuri şi hibrizi mai rezistente la secetă.
- Amplasarea de perdele forestiere de protecţie pentru a opri viteza vânturilor şi ca urmare
se diminuează procesul de evapotranspiraţie.
- Pe solurile umede se va urmări eliminarea excesului de umiditate (prin afânare adâncă,
desecare, drenaj etc).
Care sunt principalele metode agrotehnice de reglare a regimului de nutriţie a plantelor ?
Răspuns: Folosirea îngrăşămintelor chimice şi organice. Rotaţia culturilor cu scopul de a
aranja culturile în succesiune încât fiecare să beneficieze de o bună plantă premergătoare.
Lucrările solului care favorizează descompunerea substanţelor organice, trecerea
compuşilor minerali în forme uşor asimilabile, favorizează dezvoltarea sistemului radcular,
încorporarea îngrăşămintelor chimice şi organice şi stimulează activitatea
microorganismelor fixatoare de azot. Combaterea buruienilor, întrucât acestea consumă
cantităţi mari din elementele nutritive din sol.
Care sunt vieţuitoarele întâlnite în sol?
Răspuns: Vieţuitoarele din sol aparţin atât florei cât şi faunei şi sunt grupate:
- microflora: bacterii, actinomicete, ciuperci, alge;
- macroflora: organele subterane ale plantelor;
- microfauna: protozoarele (rhizopode, flagelate, ciliate);
- macrofauna: viermi laţi şi cilindrici, nematozi, enchitreide, lumbricide,
insecte vertebrate.
Ce rol are râma comună (Lumbricus terrestris)?
Râmele au activitate sezonieră în stratul superficial de sol, primăvara şi toamna şi migrează
în profunzime în celelalte anotimpuri.
Se hrănesc cu materie organică pe care o preiau din sol sau de la suprafaţă
împreună cu mari cantităţi de sol. Anual trec prin corpul râmelor între 300 -400 t/ha.
Au mare rol în amestecarea materiei organice din sol, în formarea de complexe argilo-
humice hidrosolubile, în aeraţia şi drenarea solului.
Cum influenţează plantele activitatea microorganismelor din sol?
Între rădăcinile plantelor şi microorganismele din sol se stabilesc legături complexe atât pe
perioada de vegetaţie cât şi după moartea acestora. De-a lungul perioadei de vegetaţie,
plantele elimină în sol prin sistemul radicular acizi organici, zaharuri, fermenţi, vitamine, ioni
de K, Ca, PO4etc. ce constituie sursă de hrană şi energie pentru microorganisme.
În imediata apropriere a sistemului radicular (rizosferă) datorită acestor secreţii,
microorganismele se înmulţesc foarte mult ajungând la un număr mai mare de câteva sute de
ori, decât în edafosferă (sol fără rădăcini).
Pentru a limita înmulţirea exagerată a microorganismelor din rizosferă ce ar putea duce la
sufocarea rădăcinilor, planta elimină şi multe fitoncide (uleiuri eterice, aldehide, glucozide
etc) ce au rol de tampon. În anumite situaţii între plantă şi microorganisme se stabilesc relaţii
de simbioză şi micoriză. După moartea plantei, sistemul radicular precum şi resturile vegetale
reprezintă mediu de creştere şi înmulţire pentru microorganismele heterotrofe din sol.
Cum influenţează microorganismele viaţa plantelor?
Sub acţiunea microorganismelor, materia organică este descompusă, transformată în humus
iar o altă parte în produse finale care pot fi din nou asimilate de plante.
Microorganismele contribuie la trecerea compuşilor minerali din forme greu solubile în
forme solubile şi accesibile plantelor. Au un mare rol în aprovizionarea plantelor cu azot,
prin fixarea azotului atmosferic şi prin eliberarea azotului din materia organică în forme uşor
asimilabile.
Microorganismele autotrofe contribuie la acumularea din materie organică în sol şi
îmbogăţesc aerul din sol în oxigen (algele).
Au mare importanţă în menţinerea fertilităţii şi depoluarea solului.
Relaţiile între microorganisme şi plantele de cultură sunt deosebit de ample şi sunt bine
studiate în cursul de Microbiologia solului.
În ce constă Legea nesubstituirii şi egalităţii factorilor de vegetaţie?
Răspuns: Această lege arată că din punct de vedere fiziologic (calitati v) toţi
factorii de vegetaţie sunt egali şi nu se pot înlocui unul pe altul.
Ce înţelegem prin Legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie?
Legea acţiunii în complex a factorilor de vegetaţie. În viaţa plantelor factorii de vegetaţie nu
acţionează izolat ci în complex. Ei se influenţează unul pe altul în anumite limite (creşterea
temperaturii influenţează consumul de apă, fosforul micşorează nevoile plantelor pentru
apă, lumina influenţează absorbţia de elemente nutritive etc.). Cu cât factorii de vegetaţie
sunt în raporturi optime, ei sunt folosiţi mai bine iar producţiile sunt mai mari.
Explicaţi în ce constă Legea factorului limitativ al producţiei?
Legea factorului limitativ al producţiei. Producţia poate fi maximă atunci când factorii
vegetativi sunt asiguraţi în optim, în intervalul optim, (conform cu cerinţele plantelor).
Practic, acest lucru este foarte greu de realizat, mai ales în condiţii de producţie unde
factorii de vegetaţie depind în mare măsură de condiţiile de mediu. Prezenţa unui factor de
vegetaţie, sub intervalul optim sau peste intervalul optim, influenţează negativ producţia.
Definiţi fertilitatea solului?
Răspuns: fertilitatea reprezintă capacitatea solului de a permite desfăşurarea unor procese
fizice, chimice şi biologice care să conducă la echilibrarea direcţiilor de transformare,
mineralizare-humificare la un nivel ridicat, cu disponibilizarea unor cantităţi de substanţe
nutritive şi apă corespunzătoare satisfacerii nevoilor biologice ale plantelor în aproprierea
potenţialului genetic al acestora .
Precizaţi indicatorii agrofizici ai fertilităţii solului?
-grosimea profilului util de sol
-textura solului
-structura solului
-porozitatea solului
Enumeraţi indicatorii agrochimici ai fertilităţii solului?
-capacitatea de adsorbtie cationica
-gradul de saturatie in baze
-capacitatea de schimb aniomica
-reactia solului
-continutul de elemente nutritive accesibile din sol
Ce indicatori agrobiologici ai fertilităţii solului cunoaşteţi?
-substanta organica(humusul)
-activitatea biologica
-starea fitosanitara a solului
Care sunt metodele de ameliorare a fertilităţii solului?
Metodele de ameliorare a fertilităţii solului se pot grupa în trei categorii: agrofizice,
agrochimice şi agrobiologice.
Metodele agrofizice prin care se influenţează fertilitatea solului sunt: lucrările solului (aratul,
afânarea profundă), eliminarea excesului de umiditate, evitarea tasării, toate măsurile de
ameliorare a structurii so lului.
Metodele agrochimice de ameliorare a fertilităţii solului includ în special aplicarea
îngrăşămintelor chimice şi a amendamentelor.
Metodele agrobiologice sunt: aplicarea îngrăşămintelor organice, cultivarea ierburilor
perene, asolamentul şi folosirea de biopreparate.
Prin aceste metode se va urmări: acumularea în sol de materie organică, care va duce la
creşterea conţinutului în humus, stimularea activităţii biologice a solului, îmbogăţirea solului
în azot fixat pe cale simbiotică, păstrarea sănătăţii lui.
Ce sunt lucrările solului?
Răspuns: Lucrările solului sunt acţiuni mecanice efectuate cu unelte sau maşini ce se aplică
la sol cu scopul de a crea condiţii favorabile germinării seminţelor, creşterii şi dezvoltării
plantelor de cultură.
Care sunt principalele procese ce se realizează în urma lucrărilor solului?
Cum se clasifică lucrările solului după frecvenţa lor în timp şi după scopul
urmărit?
Lucrările solului se pot clasifica după mai multe criterii:
- după frecvenţa lor în timp: lucrări anuale sau curente şi lucrări agro-ameliorative sau
radicale (nivelare, desfundare, terasare, drenare etc.);
- după scopul urmărit în tehnologia culturilor: lucrări de bază, de pregătire a patului
germinativ, de întreţinere a culturilor, de întreţinere a ogoarelor etc.;
- după epoca de execuţie: lucrările solului se execută vara, toamna, primăvara;
- după adâncimea de execuţie: lucrări superficiale, adânci, foarte adânci;
- după maşinile agricole folosite: lucrări cu plugul, cu grapa cu discuri, cu combinatorul, cu
freza, cu cultivatorul etc.;
- în funcţie de culturile pentru care se execută sunt lucrări ale solului pentru cereale de
toamnă, de primăvară, pentru culturi prăşitoare, pentru plantaţiile de pomi, viţă-de-vie,
legume etc.
Cum influenţează lucrările însuşirile fizice ale solului?
Lucrările solului influenţează direct sau indirect toate însuşirile fizice ale acestuia, atât din
stratul lucrat cât şi din cel din imediata apropiere a acestuia.
-structura
-porozitatea
-densitatea aparenta
-regimul de umiditate
Arătaţi cum influenţează lucrările însuşirile chimice ale solului şi activitatea
microorganismelor?
Lucrările solului prin modificările aduse asupra porozităţii, influenţează regimul de apă, aer
şi căldură al solului cu implicaţii directe asupra proceselor chimice şi biologice din sol.
Într-un sol afânat, procesul de nitrificare este mai intens, ajungându-se la o intensitatea
maximă atunci când valorile densităţii aparente sunt cuprinse între 1,11 – 1,15g/cm3
Nitrificarea determină accentuarea unor procese favorabile prin care fosforul, potasiul,
calciul şi alte elemente nutritive trec din forme greu solubile în forme uşor accesibile
plantelor. Un exemplu tipic îl reprezintă solubilizarea fosforului
Ce înţelegem prin maturitatea fizică a solului şi ce însemnătate agronomică şi
energetică are?
La maturitatea fizică a solului, rezistenţa specifică la arat are valori minime între 0,4-
0,7kg/cm2 în funcţie te textura solului (Fig. 4.2). Ea influenţează consumul de carburanţi şi
uzura maşinilor agricole.
Definiţi arătura?
Răspuns: Arătura (numită şi lucrarea de bază a solului) reprezintă operaţia de tăiere,
deplasare laterală, întoarcere, mărunţire, amestecare şi afânare a unui fâşii de sol de la
suprafaţă care poartă numele de brazdă de plug.
Încercuiţi litera din dreptul variantei corecte.
Arătura suprficială se execută la: 15 – 18 cm;
Încercuiţi litera din dreptul variantei corecte.
Arătura normală se execută la: 18 – 20 cm;
Când se recomandă să se execute arătura?
Este important ca arătura să se efectueze îndată ce s-a recoltat planta premergătoare, cu
condiţia ca solul să se afle în intervalul optim de umiditate. Dacă solul nu se poate lucra din
cauza umidităţii în exces, arătura se amână câteva zile până ce aceasta va scădea iar dacă
este prea uscat se va efectua o lucrare superficială, de regulă cu grapa cu discuri
(dezmiriştit) cu rolul de a conserva apa în sol şi de a distruge buruienile. Arătura urmând a se
face după primele precipitaţii, când umiditatea solului va fi în optim, determinând o lucrare
de bună calitate.
După epoca de execuţie, arăturile se împart în: arături de vară, de toamnă şi de primăvară.
Exemplificaţi metoda de arat la cormană?
Pentru a se efectua arătura la cormană, fâşia ce urmează a fi arată se va jalona, formându-se
un aliniament pe mijlocul acesteia. Agregatul intră la lucru pe acest aliniament, se va
întoarce la capăt în suveică şi va forma a doua brazdă cât mai aproape de prima, apoi se va
continua până ce se ară întreaga fâşie. La sfârşit, fâşia arată va avea o coamă pe mijloc şi
două şanţuri laterale
Exemplificaţi metoda de arat în lături (în afară sau în părţi)?
Pentru a executa arătura în lături agregatul începe lucrarea de la marginea din dreapta a
fâşiei apoi trece pe latura opusă formând brazde în succesiune până se ară întreaga fâşie. La
sfârşit, fâşia va avea un şanţ pe mijloc şi două coame laterale (Fig. 4.3.a). Pentru ca
adâncimea şanţului să fie mai mică se va executa de-a lungul acestuia 2-4 brazde în sens
invers (la cormană).
Definiţi desfundarea?
Răspuns: Desfundarea este arătura care se execută la adâncimi foarte mari, peste 40 cm
(operaţia se execută numai în situaţii deosebite, pe solurile levigate unde diferiţi compuşi
existenţi în orizonturile superioare au fost levigaţi în profunzime).
Ce urmărim prin lucrarea de afânare adâncă?
Este o lucrare agroameliorativă care se execută pe solurile grele şi tasate, prin care se
urmăreşte permeabilizarea stratului de sol subarabil. Se poate face cu subsoliere (piese
active ataşate la brăzdarele plugului), cu cizelul, scarificatorul sau maşini speciale pentru
afânarea adâncă a solului (M.A.S.)
În ce cazuri se apelează la lucrarea de grăpat?
Se apelează la lucrarea de grăpat în următoarele situaţii:
- se grăpează arătura concomitent cu execuţia acesteia, plugul lucrând în agregat cu grapa
stelată;
- se grăpează ogoarele pentru mărunţirea bulgărilor, nivelarea arăturii, distrugerea crustei,
combaterea buruienilor, încorporarea erbicidelor şi pregătirea patului germinativ (folosindu-
se grape cu colţi reglabili sau cu discuri ori ambele în agregat);
- pajiştile naturale şi semănate se grăpează cu grapa cu colţi reglabili, pentru a strânge
resturile organice. Lucernierele bătrâne sunt lucrate cu grapa cu discuri în scopul de a
favoriza lăstărirea plantelor;
- cerealele de toamnă pot fi grăpate în primăvară cu grapa cu colţi reglabili, în scopul
distrugerii crustei şi o dată cu aceasta se distrug şi buruienile în curs de răsărire. Se lucrează
perpendicular pe direcţia rândurilor şi numai când solul se află la maturitatea fizică;
- pentru distrugerea buruienilor în curs de răsărire sau abia răsărite, din cultura de porumb se
poate folosi sapa rotativă cu colţi îndreptaţi spre înapoi;
- pentru păstrarea apei în sol, distrugerea buruienilor şi mărunţirea resturilor organice după
recoltarea culturilor se lucrează cu grapa cu discuri iar operaţia poartă numele de dezmiriştit;
- pregătirea terenului pentru culturile succesive;
- pregătirea terenului în vederea însămânţării cerealelor de toamnă, pe solurile mai afânate, cu
puţine resturi vegetale, atunci când umiditatea solului este mai mică şi nu permite efectuarea
arăturii. Se execută 2-3 treceri cu grapa cu discuri, perpendicular una pe cealaltă.
În ce situaţii se apelează la lucrarea cu cultivatorul?
-pregatirea patului germinativ
-prasitul culturilor
În ce situaţii se apelează la lucrarea cu tăvălugul?
-pregatirea patului germinativ
-dupa semanat, pentru a se pune in contact semintele cu solul
-dupa tasarea si maruntirea solului
În ce scop sunt alcătuite agregatele de maşini?
Agregatele de maşini sunt alcătuite cu scopul de a executa mai multe lucrări (operaţii) la o
singură trecere. În felul acesta creşte productivitatea muncii, este folosită eficient forţa de
tracţiune a tractoarelor, lucrările agricole pot fi executate în perioada optimă, se realizează
mari economii de carburanţi, lubrifianţi, forţă de muncă etc.Tot prin utilizarea de agregate
de maşini se evită tasarea solului iar lucrările se pot executa în intervalul optim de
umiditate.
Definiţi - Sistemul de lucrări al solului?
Răspuns: Sistemul de lucrări al solului, reprezintă totalitatea lucrărilor aplicate la sol pentru
o cultură sau un grup de culturi, succesiunea acestora şi epoca de execuţie.
În ce constă - Sistemul de lucrări pentru culturile de toamnă?
Sistemul de lucrări se compune din: arătura de vară la adâncimea de 18-22 cm în agregat cu
grapa stelată; 1 – 2 lucrări de mărunţire şi nivelare a arăturii executate cu grapa cu discuri sau
combinatorul în agregat cu grapa cu colţi reglabili şi pregătirea patului germinativ în preziua
semănatului, de regulă cu combinatorul.
În ce constă - Sistemul de lucrări pentru culturile de primăvară?
După recoltarea plantei premergătoare, dacă terenul prezintă multe resturi organice sau este
foarte îmburuienat, se impune o lucrare cu grapa cu discuri perpendicular pe direcţia
rândurilor pentru mărunţirea şi parţial încorporarea acestora în sol. Lucrarea de bază a solului
se execută în vara sau toamna anului precedent şi numai accidental în primăvară. Plugul va
lucra în agregat cu grapa stelată. Adâncimea arăturii variază între 22-30 cm, în funcţie de
cerinţele plantei de cultură, umiditatea solului, textura solului etc
În ce constă - Sistemul de lucrări pentru culturile succesive?
Dintre culturile succesive semănate pe suprafeţe mai mari amintim: porumbul masă verde sau
siloz; porumbul pentru boabe, hibrizi extratimpurii; soia, soiuri extratimpurii; legume de
toamnă etc. Acestea reuşesc numai în zonele cu precipitaţii suficiente sau în condiţii de
irigare.
Arătura se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare la 15-18 cm adâncime, în
agregat cu grapa stelată. Urmează 1-2 lucrări cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colţi
reglabili sau tăvălugul inelar. Ultima lucrare se efectuează perpendicular pe direcţia de
semănat.
În ce constă - Sistemul minim de lucrări ale solului?
Se caracterizează prin următoarele aspecte:
- resturile vegetale sunt tocate mărunt o dată cu recoltarea plantei premergătoare şi
împrăştiate uniform pe sol;
- arătura este înlocuită de o lucrare cu cizelul, paraplow, grapa cu discuri, cultivatorul etc.,
când sunt încorporate parţial şi resturile vegetale;
- resturile vegetale care rămân la suprafaţa solului au rol de mulci, protejând solul împotriva
eroziunii de suprafaţă;
- buruienile sunt ţinute sub control prin metode preventive, asolamente şi erbicide;
- numărul de lucrări ale solului este redus faţă de sistemul clasic.
În ce constă - Sistemul fără lucrări (semănat direct)?
Acest sistem de cultură presupune renunţarea la lucrările mecanice ale solului.
Semănatul făcându-se direct pe terenul cu resturi vegetale ale plantei premergătoare, cu
ajutorul unor semănători speciale care deschid fâşii înguste introducând seminţele şi
îngrăşămintele.
Combaterea buruienilor se face cu ajutorul erbicidelor.
Metoda se poate aplica pe solurile uşoare, afânate şi în zonele mai umede. Resturile vegetale
uscate de la suprafaţa solului prezintă un mulci şi o bună protecţie împotriva eroziunii solului.
În ce constă – Conceptul de agricultură durabilă?
Agricultura durabilă trebuie să fie nepoluantă dar nu exclude utilizarea tehnologiilor moderne
de cultură a plantelor (maşini şi agregate combinate, soiuri şi hibrizi de înaltă productivitate),
metodele de conservare a apei şi a solului precum şi folosirea raţională a îngrăşămintelor
chimice şi a pesticidelor.
Principalele obiective ale sistemului de agricultură durabilă sunt: productivitate,
profitabilitate, să răspundă cerinţelor ecologice şi să conserve resursele.

Ce sunt buruienile?
Răspuns: Buruienile sunt plante nedorite în culturile agricole. Acestea cresc pe terenurile
cultivate dar şi pe cele necultivate, iar atunci când depăşesc un anumit prag al densităţii sau
masei lor la m2, influenţează negativ activitatea economică a omului. Din punct de vedere
agrotehnic prin buruiană se înţelege orice altă plantă în afara plantei de cultură.
Enumeraţi pagubele produse de buruieni?
-cresterea costurilor de productie
-diminuarea recoltelor
-deprecierea calitatii produselor
Precizaţi particularităţile biologice ale buruienilor?
-capacitate mare de inmultire
-sistemul radicular
-maturitatea plantelor
-longevitatea, vitalitatea si germinarea esalonata a semintelor
-plasticitatea si adaptabilitatea
Care sunt sursele de îmburuienare şi căile de răspândire a buruienilor?
Principalele surse de îmburuienare a terenurilor agricole sunt: rezerva de seminţe de buruieni
şi organe vegetative de înmulţire din sol , materialul de semănat, terenurile necultivate,
gunoiul de grajd
Principalele căi de răspândire a seminţelor de buruieni sunt: vântul, apa, animalele, omul.
Definiţi pragul economic de dăunare?
În condiţiile agriculturii contemporane unde costurile pentru întreţinerea culturilor sunt tot
mai ridicate şi producători i agricoli cu greu pot să obţină profituri, se impune tot mai mult
cunoaşterea pragului economic de dăunare. Ei trebuie să stabilească începând cu ce grad de
îmburuiena re, la o anumită cultură, se justifică aplicarea unei noi măsuri de combatere a
buruieni lor.
Teoretic, costul unei măsuri suplimentare de combatere a buruienilor trebuie să fie mai mic
sau egal cu valoarea producţiei salvate. Uneori agricultorii sunt nevoiţi să aplice măsuri
suplimentare de combatere şi în afara acestei relaţii, pentru anumit e specii de buruieni care
depreciază calitatea producţiei sau controlul acestora ar fi foarte dificil de realizat la culturile
postmergătoare.
Încercuieşte litera din dreptul variantei corecte;
mohorul (Setaria sp.) şi mohorul lat (Echinochloa crus galli) sunt buruieni:
a) Monocotiledonate anuale;
Încercuieşte litera din dreptul variantei corecte;
costreiul mare (Sorghum halepense) şi pirul târâtor (Elymus repens) sunt buruieni:
b) Monocotiledonate perene;
Enumeraţi 5 buruieni dicotiledonate anuale care pot ierna.
- Veronica hederifolia - şopârliţa sau doritoarea
-Stelaria media – rocoina
-Lamium amplexicaule - urzica moartă sau suge
- Lamium purpureum - urzica moartă
- Draba verna - flămânzica
Enumeraţi 5 buruieni dicotiledonate anuale cu germinaţia primăvara târziu.
- Chenopodium album - căpriţa sau spanac sălbatic
-Atriplex patula – loboda
- Salsola kali - ciurlanul sau sărăcica
- Polygonum aviculare – troscotul
- Amaranthus retroflexus - ştirul comun
Încercuieşte litera din dreptul variantei corecte;
pălămida (Cirsium arvense) şi volbura (Convolvulus arvensis) sunt buruieni:
Dicotiledonate perene cu drajoni.
Daţi exemple de două specii de buruieni parazite.
- Alectorolopus major, Rhinanthus major - clocoticiul sau sunătoarea
- Cuscuta trifolii – mătasea trifoiului, torţel
Enumeraţi metodele preventive de combatere a buruienilor.
Răspuns: curăţarea materialului de semănat, pregătirea raţională a gunoiului de grajd,
filtrarea apelor de irigat de seminţe de buruieni, recoltarea la timp şi corectă a culturilor,
curăţarea maşinilor agricole la trecerea lor dintr-o sală în alta, distrugerea focarelor de
seminţe de buruieni şi organizarea serviciului de carantină.
Care sunt avantajele şi dezavantajele metodelor agrotehnice de combatere a
buruienilor?
Aceste metode prezintă următoarele avantaje:
- sunt nepoluante şi păstrează echilibrul în ecosistemele agricole;
- combat toate speciile de buruieni, comparativ cu aplicarea erbicidelor unde în majoritatea
cazurilor rămân necombătute speciile de buruieni înrudite cu planta de cultură;
- pe lângă efectul de combatere a buruienilor îndeplinesc şi alte roluri ca de exemplu:
afânarea şi nivelarea terenului, reglarea regimului aero-hidric, termic şi nutritiv al solului,
încorporarea îngrăşămintelor, amendamentelor şi a materiei organice, combaterea bolilor şi
dăunătorilor plantelor de cultură etc.
Măsurile agrotehnice de combatere a buruienilor prezintă şi unele dezavantaje:
- unele lucrări ale solului aplicate neraţonal şi prea des (arătura, grăpatul, lucrarea cu freza,
prăşitul etc.) favorizează intensificarea proceselor chimice şi microbiologice din sol ce duc la
epuizarea solului în elemente nutritive, deteriorează structura şi compactează solul şi de aici a
serie de consecinţe negative.
- necesită forţă de muncă manuală şi mecanică iar uneori sunt foarte costisitoare (sunt
consumatoare de energie);
- datorită condiţiilor climatice, uneori nu se pot executa în timpul optim.
Exemlificaţi în ce constă metoda provocaţiei şi metoda epuizării ca efect în controlul
buruienilor.
Metoda provocaţiei se foloseşte pentru distrugerea seminţelor de buruieni viabile din sol. În
acest scop se lucrează solul superficial pentru a crea condiţii favorabile germinării seminţelor
iar după răsărirea acestora se lucrează din nou solul pentru a le distruge. Operaţia se poate
repetă de mai multe ori la adâncimi variabile.
Metoda epuizării se foloseşte pe terenurile infestate cu buruieni perene cu înmulţire prin
muguri ce apar pe rădăcini şi rizomi. Principiul metodei constă în lucrarea superficială şi
repetată a solului (la un interval de 14 -21 zile) cu scopul de a distruge lăstarii de buruieni
perene. Pentru apariţia lăstarilor se consumă o parte din substanţele de rezervă din organele
vegetative de înmulţire, iar dacă operaţia se repetă de mai multe ori, rezerva de substanţe se
epuizează şi buruienile pier.
Enumeraţi metodele agrotehnice de combatere a buruienilor.
-rotatia culturilor
-folosirea ingrasamintelor
-folosirea amendamentelor
-semanatul in eploca si densitatea optima
-plivitul buruienilor
-prasitul manual
-cositul buruienilor
-inundarea
-mulcirea
-arderea
-combaterea biologica a buruienilor
În ce constă combaterea biologică a buruienilor?
Combaterea biologică implică utilizarea în lupta cu buruienile a unor duşmani naturali ai
buruienilor ca, agenţi patogeni, insecte, melci, păsări, peşti sau folosirea unor însuşiri ale
plantelor de cultură cum ar fi, secreţia de substanţe alelopatice, viteza mare de creştere şi
înfrăţire care determină înăbuşirea buruienilor.
Metoda prezintă avantajul că este continuă, nepoluantă, economică şi păstrează diversitatea în
ecosistemele agricole. Astfel că, între buruiana gazdă şi agentul biologic se realizează în final
un echilibru. Este de dorit ca la acest echilibru, pagubele produse de buruieni să fie sub
pragul economic de dăunare (costul unei măsuri suplimentare de combatere a buruienilor să
fie mai mic decât valoarea producţiei salvate).
Daţi exemple de combatere biologică a buruienilor.
În S.U.A. pentru distrugerea pojarniţei (Hypericum perforatum) buruiană foarte periculoasă
pe păşuni, s-au folosit specii de gândaci de genul Chrysolina.
Pentru combaterea zambilei acvatice (Eichornia crassipes), plantă ce acoperă suprafaţa
râurilor şi bazinelor de apă, împiedicând navigaţia, activitatea hidrocentralelor, a sistemelor
de irigaţie şi de drenaj s-au folosit agenţi patogeni din genul Cercospora, (C. Pintilie, 1985).
In literatura de specialitate exista, de asemenea, date din care rezultă că pentru combaterea
răsfugului - Chondrilla junea L. s-au folosit ciupercile Puccinia chondrilina şi Erzsiphae
cicoracearum iar pentru buruiana Centaurea diffusa s-au folosit ciupercile Puccinia centaurea,
Puccinia jaceae şi lepidopterele Sphaenoptera jugoslaviea, Metzneria paucipunctella şi
Pelochrista medulana.
Pentru combaterea susaiului - Sonchus sp. se poate folosi dipterul Tephritis dilacerata.
Ce sunt erbicidele?
Răspuns: Erbicidele sunt substanţe chimice capabile să distrugă buruienile. Etimologia
cuvântului erbicid vine de la cuvintele de origine latină: herba - iarbă şi cedo, cedere - a
ucide.
Care sunt avantajele şi dezavantajele aplicării erbicidelor ?
Aspecte generale ale aplicării erbicidelor:
-înlătură lucrările manuale ca plivitul şi prăşitul, economisindu-se forţa de muncă umană;
-reduc lucrările mecanice cu întreţinerea culturilor, economisindu -se energie fosilă;
-într-un timp scurt se pot controla suprafeţe mari din punct de vedere al îmburuienării
culturilor;
-determină creşterea productivităţii muncii;
-pentru multe culturi, aplicarea erbicidelor determină costuri unitare de producţie mai mici şi
profituri mai mari, comparativ cu varianta clasică;
-folosirea erbicidelor necesită personal bine instruit şi cunoscător în această problemă;
-necesită folosirea unei dotări speciale ca maşinii şi echipamente de stropit
Care sunt formele sub care sunt fabricate erbicidele?
Erbicidele sunt fabricate în mai multe forme: soluţie concentrată, emulsie concentrată, pudră
umectabilă (dispersabilă sau muiabilă), pastă (suspen sie lichidă), granule dispersabile în apă,
granule, tablete etc
Care este epoca de aplicare a erbicidelor?
După epoca de aplicare a erbicidelor:
a) preemergenţă (înainte de semănat, o dată cu semănatul, între semănat şi răsăritul
culturilor);
b) în timpul răsăririi buruienilor (pentru unele erbicide nevolatile ce se absorb prin rădăcini,
coleoptil şi plantulă);
c) postemergent (după răsărit) - se va ţine cont de fazele în care se găsesc buruienile şi planta
de cultură, temperatura aerului, intensitatea vântului, condiţii de ploaie etc.
Cum sunt absorbite erbicidele în plantă?
Deplasarea erbicidului în sol (pentru a veni în contact cu părţile subterane ale plantelor) se
realizează odată cu soluţia solului prin difuzie. Pentru erbicidele volatile şi pentru cele greu
solubile este necesară încorporarea acestora în sol.
Pătrunderea erbicidelor în ţesuturile vegetale se face cu soluţia solului şi circulă în plantă
odată cu seva brută.
La unele buruieni monocotiledonate coleoptilul (ţesutul de protecţie al tulpiniţei în procesul
de germinaţie) reprezintă principala poartă de pătrundere a erbicidului în plantă.
Care sunt factorii care influenţează absorbţia erbicidelor?
-retinerea erbicidului la la suprafata frunzelor
-temperatura
-lumina
-precipitatiile
-umiditatea atmosferica
-vantul
Cum acţionează erbicidele asupra plantelor?
Erbicidele de contact, distrug ţesuturile vegetale la contactul cu erbicidul. Acestea au o
acţiune rapidă, efectul este vizibil la câteva ore de la aplicare. Erbicidul nu se deplasează
(traslocă) în plantă sau se deplasează pe distanţe mici.
Erbicidele sistemice au însuşirea de a se deplasa de la locul de absorbţie. Deplasarea lor în
plantă se face prin vasele lemnoase sau liberiene până la locul de acţiune unde intervine în
diferite moduri în metabolismul plantei, în funcţie de erbicid. Distrugerea buruienilor este de
durată (de câteva zile până la 2 -3 săptămâni).
Ce înţelegem prin selectivitatea erbicidelor?
Prin selectivitatea erbicidului se înţelege însuşirea acestuia de a păstra nevătămată planta de
cultură şi de a distruge un anumit spectru de buruieni ce infestează cultura.
Câte forme de selectivitate cumoaştem?
-selectivitatea de pozitie
-selectivitatea propriu-zisa: a.morfologica si anatomica
b.fiziologica
c.data de proprietatea erbicidului
d.periodica
Ce se întâmplă cu erbicidele care ajung în sol?
În sol erbicidele sunt expuse la o serie de procese: fizice (volatilizarea şi levigarea); chimice
(descompunerea fotochimică, adsorbţia erbicidului de către complexul coloidal al solului,
desorbţia şi reacţii chimice cu constituenţii solului) şi biologice (absorbţia erbicidului de către
sistemul radicular şi descompunera de către microorganisme).
Ce înţelegem prin persistenţa şi toxicitatea reziduală a erbicidelor?
Prin persistenţa erbicidului în sol înţelegem perioada de timp în care a cesta rămâne activ. În
general noţiunea este folosită pentru erbicidele aplicate la sol. Noile cercetări au arătat că şi
unele erbicide aplicate foliar sunt active în sol
Ce înţelegem prin: norma de amestec, doza de erbicid, substanţa activă şi care sunt
limitele de variaţie?
Norma de amestec reprezintă cantitatea de amestec lichid (erbicid+apă) necesară pentru a
erbicida suprafaţa de un hectar. Ea variază între 50 -800 l/ha în funcţie de tipul de erbicid,
metoda folosită la erbicidat, maşinile folosite, faza de vegetaţie a buruienilor etc.
În general norma de amestec pentru culturile de câmp, atunci când tratamentul se face cu
mijloace terestre, este de 200-300 l/ha. Norme mai mici (50-150 l/ha) se practică atunci când
tratamentul se face cu mijloace aviatice iar mai mari (400-800 l/ha) când se lucrează cu
produse de contact şi buruienile sunt în fazele târzii de vegetaţie (în plantaţiile pomi-viticole,
terenuri necultivate .
Doza de erbicid reprezintă cantitatea de erbicid exprimată în substanţă activă necesară pentru
a trata suprafaţa de un hectar.
Stabilirea dozei se face în funcţie de mai mulţi factori:
-eficacitatea preparatului;
conţinutul solului în humus (pentru erbicidele aplicate la sol);
-gradul de îmburuienare, speciile dominante şi faza de vegetaţie a acestora (pentru erbicidele
aplicate pe vegetaţie);
-metoda de aplicare (în benzi sau pe toată suprafaţa);
tehnica de aplicare (clasică sau electrostatică).
Substanţa activă, reprezintă acea parte din produsul comercial care răspunde direct de efectul
erbicid. Pentru erbicidele formulate lichid, substanţa activă se exprimă în g/l iar pentru
produsele formulate pulberi umectabile sau granule se exprimă în %.
Exemple: Dual 960 EC – are s.a. 960 g/l s-metalaclor; Roundup – are s.a. 360 g/l glifosat;
Agil 100 EC – are s.a. 100 g/l propaquizalofop; Sencor 70 WP – are s.a. 70% metribuzin;
Glean 75% - are s.a. 75% clorsulfuron etc
Exemplificaţi pregătirea unui amestec de erbicidat care are la bază un erbicid formulat
pudră umectabilă?
Amestecul de erbicide. Pentru a mări spectrul de combatere a buruienilor se foloseşte
amestecuri din 2 sau uneori 3 erbicide. Prepararea amestecurilo r se poate face în uzinele
chimice dar şi în unităţile agricole. Pentru acest lucru este necesar ca erbicidele să fie
compatibile iar ordinea în care acestea se introduc în bazin (cisternă) este următoarea: 1 -
pudră umectabilă, 2 - pastă dispersabilă, 3 - soluţie concentrată, 4 - concentrat emulsionabil
Enumeraţi principalele reguli de aplicare a erbicidelor?
-tratamentul trebuie executat la epoca optimă şi corect;
-la erbicidele ce se aplică la sol, acesta trebuie să fie mărunţit şi nivelat pentru a permite o
repartizare uniformă a erbicidului;
-erbicidele volatile trebuie încorporate în sol la cel mult 20 minute de la aplicare;
-în condiţii de irigare, la erbicidele ce se aplică la sol fără încorporare, când umiditatea
solului este mică, se impune o irigare cu o normă de 150 -200 m3/ha pentru o uşoară levigare
a erbicidului în sol;
-în zilele în care probabilitatea de a ploua este mare trebuie evitată aplicarea erbicidelor, este
necesar să existe un interval de 6 -8 ore între momentul tratamentului şi prima ploaie;
-apa folosită la erbicidat cât şi erbicidul care se introduce în bazin (cisternă) trebuiesc filtrate
pentru a se evita pătrunderea impurităţilor şi ca urmare înfundarea instalaţiei (a duzelor);
-pe toată durata tratamentului se cere să se respecte viteza şi presiunea de lucru stabilite
pentru a administra norma de amestec;
-să se respecte înălţimea de lucru a rampelor de stropit;
-întoarcerile la capetele parcelei să se facă în drum după ce pompa a fost decuplată. Nu se
admite întoarcerea în cultură cu instalaţia în funcţiune. În cazul în care la capete nu avem
drum, se va jalona o zonă de întoarcere care se va erbicida la începutul lucrării;
-la culturile semănate în rânduri apropiate şi fără cărări este necesar jalonatul cu minim 3
jalonieri ca să nu rămână fâşii neerbicidate iar zonele de suprapunere mai mari de 10 cm
lăţime;
-să se evite pe cât posibil opririle agregatelor (desfundarea duzelor) în interiorul solelor,
pentru a nu forma vetre toxice date de supradoza de erbicid;
-la aplicarea erbicidelor viteza vântului să nu depăşească 4-5 km/h în cazul tratamentelor cu
maşini terestre şi 2 km/h în cazul tratamentelor cu mijloace avio;
-după tratament, maşinile se spală cu multă apă pentru a asigura eliminarea completă a
resturilor de erbicid (majoritatea sunt corozive).
Care din următoarele erbicide se aplică la cultura de grâu?
2,4 D 660 SL, DMA 6 (acid 2,4 D 660 g/l);
Care din următoarele erbicide se aplică la cultura de floarea-soarelui?
DUAL GOLD 960 EC (s-mstolaclor 960 g/l);
Erbicidul BANVEL 480 S (dicamba 480 g/l) se aplică la cultura de:
Porumb.
Care din următoarele erbicide se aplică la cultura de soia?
FUSILADE FORTE (fluazifop-p-butil 150 g/l);
În ce doză se aplică erbicidul 2,4 D 660 SL (acid 2,4 D 660 g/l) la culturile de grâu şi
porumb, în perioada de vegetaţie?
1 l/ha;
Pentru ce culturi se recomandă erbicidul DICOPUR D?
porumb şi grâu.
Care din erbicide de mai jos sunt folosite pentru combaterea buruienilor din cultura de
porumb?
– MISTRAL 4 SC şi TITUS PLUS;
Care erbicid este folosit pentru combaterea buruienilor din cultura de floarea-soarelui?
– AFALON (linuron 450 g/l);
În ce doză se aplică erbicidul FRONTIER FORTE (dimetenamid 720 g/l) la cultura de
floarea- soarelui?
0,8 – 1,2 l/ha.
La care din culturile de mai jos se aplică erbicidul AGIL 100 EC (propaquizalofop
100 g/l)?
– soia şi floarea-soarelui;
Ce erbicid este recomandat pentru combaterea pălămidei (Cirsium sp.) din cultura de
rapiţă?
– LONTREL 300;
Ce fel de erdicid este ROUNDUP (glifosat 360 g/l)?
– neselectiv şi se aplică – postemergent.
Când se aplică erbicidul MISTRAL 4 SC (nicosulfuron 40 g/l), la cultura de porumb?
– postemergent.
Care produs comecial este complex (are două sau mai multe substanţe active)?
– BETANAL EXPERT;
Care din erbicidele de mai jos sunt folosite pentru combaterea buruienilor din cultura
de lucernă?
– KERB 50 W;
Care din erbicidele de mai jos sunt folosite pentru combaterea buruienilor din cultura
de tomate?
– AGIL 100 EC.
Care din erbicidele de mai jos sunt folosite pentru combaterea buruienilor din
plantaţiile pomicole?
– FUSILADE FORTE şi ROUNDUP;
Definiţi noţiunea de rotaţia culturilor.
Rotaţia culturilor reprezintă ordinea (succesiunea) culturilor în timp pe o solă.
Asolamentul reprezintă:
a. Gruparea culturilor în cadrul aceleiaşi sole;
b. Exprimarea procentuală a culturilor în cadrul unei ferme;
c. Rotaţia culturilor în timp şi spaţiu.
Ce înţelegem prin rotaţia culturilor în spaţiu?
Rotaţia culturilor reprezintă ordinea (succesiunea) culturilor în timp pe o solă. Rotaţia
culturilor se stabileşte după o mulţime de criterii ştiinţifice de natură agro-biologică şi tehnico
- organizatorică ce vor fi studiate în capitolele următoare.
Ce este monocultura?
Monocultura reprezintă, cultivarea unei plante mai mulţi ani pe o suprafaţă de teren cel puţin
atâţia ani cât durează rotaţia din ferma respectivă. Ea este opusul rotaţiei culturilor şi prezintă
numeroase dezavantaje (scăderea producţiei, îmburuienare excesivă, înmulţirea bolilor şi
dăunătorilor, oboseala solului etc.) .
Care sunt criteriile care stau la baza rotaţiei culturilor?
-cerinte de ordin natural
-conditiile economico-organizatorice
-perioada de timp dintre doua culturi care se succed
-consumul de elemente nutritive
-consumul de apa
-influenta asupra insusirile fizice ale solului
-combaterea buruienilor
-combaterea bolilor si daunatorilor
-protectia impotriva eroziunii solului
-cantitatea si calitatea materiei organice ce ramane in sol
-suportabilitatea
Care sunt grupele de culturi cu importanţă deosebită în alcătuirea solelor combinate?
Câteva exemple de grupare a culturilor în cadrul solelor combinate : grâu de toamnă cu orz de
toamnă; porumb cu floarea soarelui, ambele se seamănă primăvara la 70 cm între rânduri;
gruparea leguminoaselor pentru boabe; a rădăcinoaselor, care necesită aceleaşi cerinţe privind
lucrările solului şi de fertilizare.
Daţi exemple de rotaţii de culturi cu 3 şi 4 ani.
- rotaţie de 3 ani
1.soia + mazăre + fasole;
2.grâu de toamnă;
3.porumb.
- rotaţie de 4 ani
1.soia + mazăre + fasole;
2.grâu de toamnă;
3.sfeclă de zahăr +cartof;
4.porumb.
Daţi un exemplu de asolament cu solă săritoare amelioratoare.
1. soia 75ha + fasole 25 ha;
2. grâu de toamnă 100 ha;
3. sfeclă de zahăr 50 ha + cartof 50 ha;
4. porumb boabe 100 ha; /
(5). lucernă 100 ha
Daţi un exemplu de asolament furajer.
1.lucerna anul 1
2.lucerna anul 2
3.lucerna anul 3
4.porumb boabe
5.orz
Prezentaţi un asolament legumicol.
1.mazare
2.varza
3.morcov+pastarnac+telina
4.castraveti
5.tomate+ardei+vinete
Care sunt principalele aspecte pentru înfiinţarea asolamentelor legumicole?
- solurile recomandate sunt: cele mijlocii nisipo-lutoase sau luto-nisipoase, de tip
cernoziomic, solurile aluviale şi lăcoviştele, cu reacţie neutră (pH 6,2-7,2); cu un conţinut
ridicat în humus şi bine aprovizionate în elemente nutritive;
- plantele legumicole sunt mari consumatoare de apă şi de aceea se amplasează numai pe
terenuri cu posibilităţi de irigare;
- necesită un volum mare de forţă de muncă manuală şi ca urmare se amplasează în
apropierea localităţilor;
- pentru valorificarea eficientă a produselor este necesară amplasarea lor în apropierea
şoselelor;
- utilizează mari cantităţi de îngrăşăminte organice, ca urmare trebuie să existe în apropiere
sursa de aprovizionare
Care sunt cele mai bune premergătoare la cultura de grâu de toamnă?
Leguminoase anuale, borceaguri, in de ulei şi fibre, rapiţa, cartofi de vară, trifoi roşu
Unde se află situată zona de stepă în ţara noastră?
Zona de stepă este reprezentată de o fâşie îngustă situată de-a lungul Dunării de la Calafat la
Călăraşi; sud-estul Bărăganului; sudul Moldovei; Podişul Dobrogean (cu excepţia zonei
muntoase) şi câmpia Timişului.
Prin ce se caracterizează zona de stepă?
Zona de stepă este reprezentată de o fâşie îngustă situată de-a lungul Dunării de la Calafat la
Călăraşi; sud-estul Bărăganului; sudul Moldovei; Podişul Dobrogean (cu excepţia zonei
muntoase) şi câmpia Timişului. Solurile caracteristice zonei sunt cernoziomurile şi
kastanoziomurile (solurile bălane).
Care este sortimentul de plante cultivat?
Se pot cultiva cu rezultate foarte bune: cartoful pentru consumul de vară – toamnă; soia şi alte
leguminoase pentru boabe; borceagurile, porumbul pentru masă verde sau siloz în cultură
succesivă; lucerna, trifoiul, sparceta, la care producţiile sunt mari şi în plus, au un conţinut
mai bogat în proteină brută; culturile legumicole sunt sigure şi de calitate mai bună etc.
Care sunt principalele particularităţi agrotehnice urmărite în zona de stepă (legate de:
lucrările solului, fertilizarea culturilor şi semănatul)?
Lucrările solului, în afară de obiectivele pe care le urmărim în mod obişnuit în practica
agricolă, în plus, în această zonă acestea trebuie să asigure înmagazinarea şi păstrarea apei în
sol. Executarea arăturii trebuie să se facă cât mai apropiat de data recoltării plantei
premergătoare, terenul se nivelează din toamnă prin lucrări cu grapa cu discuri în agregat cu
grapa cu colţi reglabili sau cu diferite agregate combinate. Combaterea buruienilor şi
distrugerea crustei solului se realizează de fiecare dată când situaţia concretă impune acest
lucru.
Fertilizarea culturilor în zona de stepă este necesară la toate speciile de plante cultivate, dar,
datorită regimului deficitar de precipitaţii se realizează o solubilizare mai redusă a
îngrăşămintelor chimice şi organice şi se recomandă ca acestea, la cultura neirigată, să se
aplice în doze moderate. La stabilirea dozelor de îngrăşăminte se va ţine cont de cerinţele
plantei de cultură, de aprovizionarea solului în elemente nutritive, de planta premergătoare,
de dozele aplicate acesteia etc. Îngrăşămintele cu fosfor şi la nevoie, cu potasiu se
încorporează în sol odată cu lucrarea de bază iar cele cu azot se vor aplica fracţionat, o parte
la pregătirea patului germinativ şi o parte în vegetaţie, la care doza se poate regla în funcţie
de condiţiile climatice.
Semănatul se face de regulă mai devreme, la începutul epocii, iar în primăverile secetoase
sămânţa va fi introdusă în sol mai adânc, aproape de adâncimea maximă de semănat, pentru
ca seminţele să aibă suficientă umiditate şi să încolţească. Dacă terenul este prea uscat după
semănat se recomandă folosirea tăvălugului neted în agregat cu o grapă uşoară.
Unde se află situată zona de silvostepă?
Zona de silvostepă din ţara noastră se află situată în imediata apropiere a zonei de stepă
ocupând o zonă mai mare fiind reprezentată astfel: o fâ şie în sudul ţării de la Drobeta Turnu
Severin la Lehliu; Bărăganul; partea de sud şi est a Moldovei, de-a lungul Prutului; Câmpia
de Vest şi Câmpia Transilvaniei.
Care sunt principalele particularităţi agrotehnice urmărite în zona de silvostepă (legate
de: lucrările solului, fertilizarea culturilor şi semănatul)?
Lucrările solului urmăresc înmagazinarea şi păstrarea apei în sol. Arătura se execută cât mai
aproape de recoltarea plantei premergătoare şi concomitent, va fi mărunţită cu grapa stelată.
Se evită lucrările solului efectuate la adâncimi mai mari în primăvară. În timpul perioadei de
vegetaţie a culturilor terenul se păstrează curat de buruieni, nivelat şi fără crustă. Ca şi la zona
de stepă în condiţiile anilor secetoşi pentru culturile de toamnă se va renunţa la executarea
arăturii şi se va apela la sistemul de lucrări minime ale solului.
Îngrăşămintele chimice şi organice în condiţii de neirigat se aplică în doze moderate în partea
de sud, sud-est şi vestul ţării şi în doze mai mari în partea de nord a Moldovei şi Câmpia
Transilvaniei. Dozele de azot se aplică fracţionat, la pregătirea patului germinativ şi în
perioada de vegetaţie, doza stabilindu-se în funcţie de precipitaţiile căzute.
Semănatul se face la începutul perioadei optime şi mai adânc (spre adâncimea maximă de
semănat) pentru a introduce sămânţa în umezeală, iar la nevoie, se aplică o lucrare cu
tăvălugul pentru a asigura punerea în contact a seminţelor cu solul.
Prin ce se caracterizează zona forestieră cu veri calde (subzona stejarului)?
Subzona stejarului sau subzona forestieră cu veri calde se caracterizează prin temperaturi
medii anuale cuprinse între 8 şi 11˚ C, mai mari în partea de sud, intre 10 – 11˚ C în
Muntenia, Oltenia şi mai mici în Transilvania, Moldova şi Crişana între 8 – 9,5˚ C. Suma
precipitaţiilor medii anuale variază între 550 – 650 mm. Solurile caracteristice sunt:
preluvosoluri (brun-roşcat, brun argiloiluvial), luvosoluri (brune luvice), faeoziomuri
(cenuşii), gleiosoluri (soluri gleice) etc.
Care sunt principalele particularităţi agrotehnice urmărite în zona forestieră cu veri
calde (legate de: sortimentul de plante cultivat, lucrările solului, fertilizarea culturilor şi
semănatul)?
Sortimentul de plante este format din: grâu, porumb, orz, secară, sfeclă de zahăr, mazăre,
fasole, cartof, in, floarea-soarelui, soia, rapiţă, cânepă, lucernă, trifoi, viţa de vie, pomi
fructiferi, legume, culturi succesive pentru furaj e tc.
Lucrările solului se execută diferenţiat în funcţie de climatul regiunii, tipul de sol,
permeabilitatea acestuia, forma de relief, expoziţia versantului etc. Pe preluvosoluri, în
crovuri sau pe terenurile joase apar frecvent băltiri, ceea ce necesită arături mai adânci,
lucrări de afânare adâncă sau lucrări speciale de eliminare a excesului de umiditate.
Îngrăşămintele chimice şi organice dau sporuri mari de producţie întrucât fertilitatea naturală
a acestor soluri este mai scăzută decât în celelalte zone. Pe solurile umede, cu permeabilitate
redusă se recomandă aplicarea de doze mari de gunoi de grajd, 30-40 t /ha. Acesta are o
influenţă deosebită în ameliorarea însuşirilor fizice şi microbiologice ale solului.
Semănatul culturilor trebuie să se facă în epoca optimă calendaristică, pentru a nu fi afectate
de brumele şi gerurile târzii de primăvară iar pentru culturile de toamnă să existe timp
suficient pentru a înfrăţi şi intra în iarnă bine călite. Lucrările de îngrijire urmăresc în
principal combaterea buruienilor, care răsar în valuri succesive, pe toată perioada de
vegetaţie.
Prin ce se caracterizează zona forestieră cu veri reci (subzona fagului)?
Subzona fagului sau subzona forestieră cu veri reci se caracterizează prin temperaturi medii
anuale cuprinse între 7 şi 10˚ C şi precipitaţii ce depăşesc 650 mm, în anumite zone putând
ajunge până la 800 mm. Solurile predominante sunt: luvosoluri albice (luvisol albic),
luvosoluri (brune luvice), gleiosoluri (soluri gleice), aluviosoluri (aluviale), stagnosoluri
(lăcovişti) şi histosoluri (turboase). Datorită numeroaselor denivelări ale suprafeţei solului,
solele au suprafeţe mici şi sunt formate din mai multe parcele.
Care sunt principalele particularităţi agrotehnice urmărite în zona forestieră cu veri
reci (legate de: sortimentul de plante cultivat, lucrările solului, fertilizarea culturilor şi
semănatul)?
Sortimentul de plante cultivat este reprezentat de: grâu, orz, in pentru fibre, cartof, sfeclă de
zahăr, plante furajere (trifoiul roşu, sfecla furajeră, varza furajeră, borceagurile, porumbul
pentru siloz sau masă verde etc.) şi într -o proporţie mai mică porumbul pentru boabe,
fasolea, cânepa, soia etc.
Lucrările solului urmăresc pe de o parte creşterea permeabilităţii acestuia iar pe de altă parte
reducerea fenomenului de eroziune de suprafaţă. Pe solurile cu textură argiloasă luto-
argiloasă, impermeabile se recomandă lucrarea de afânare adâncă a solului în scopul de a
sparge orizontul impermeabil şi de a da posibilitatea ca apa să se infiltreze în profunzime. O
bună permeabilitate a solului se poate realiza prin ataşarea la plugurile obişnuite a
subsolierelor. În unele situaţii sunt necesare lucrări speciale de eliminare a excesului de
umiditate (desecare, deranj).
Fertilizarea culturilor se recomandă să se facă în doze mari, atât cu îngrăşăminte organice cât
şi cu îngrăşăminte minerale, în raport N:P:K de 3:1:1 sau 2,5:1:1 iar azotul se aplică
fracţionat. În multe situaţii sunt necesare şi amendamente cu calcar pentru a corecta reacţia
acidă a solurilor.
Semănatul culturilor de toamnă se face mai devreme iar a celor de primăvară mai târziu,
comparativ cu subzona precedentă, pentru a se evita eventualele accidente climatice (brume,
îngheţuri etc.). În perioada de vegetaţie se va avea în vedere controlul buruienilor prin toate
mijloacele posibile, care datorită excesului de umiditate, pericolul infestării culturilor cu
buruieni se menţine până la începutul verii.
Ce factori influenţează eroziunea solului pe terenurile în pantă?
-relieful
-precipitatiile
-solul
-vegetatia
-activitatea omului
Care sunt pagubele produse de către eroziunea solului?
-Degradarea însuşirilor fizice, chimice şi biologice ale solului
-accentueaza seceta
-inundatiile
-poluarea mediului ambiant
-micsorarea productiei plantelor cultivate
-cresterea costurilor de productie
În ce constă organizarea asolamentelelor şi sortimentul de plante cultivat pe terenurile
în pantă?
- obligatoriu latura lungă să fie orientată pe direcţia generală a curbelor de nivel;
- sola să cuprindă un versant sau o porţiune a acestuia, cât mai uniformă;
- suprafaţa solelor să fie pe cât posibil egală;
- lăţimea solelor să fie diferenţiată în funcţie de panta terenului astfel, de la 5-10% între 200-
400 m, ajungând la pante de peste 18% lăţimea solelor să fie sub 80-100 m. Lungimea solelor
este condiţionată de obicei de bariere naturale, văi, ravene, râuri
Astfel Gh. Budoi (1990) grupează plantele de cultură în funcţie de influenţa
pe care o au asupra eroziunii solului astfel:
- culturi foarte bune protectoare care asigură un grad de acoperire a solului de peste 75%:
leguminoasele şi gramineele perene, începând cu al doilea an de folosinţă;
- culturi bune protectoare care asigură un grad de acoperire de 50 -75%: cereale păioase,
leguminoasele şi gramineele perene în anul I de folosinţă şi culturile furajere anuale (borceag,
secară masă verde, iarbă se Sudan etc.);
- culturi mijlociu protectoare care asigură un grad de acoperire de 25 -50%: plantele
leguminoase anuale s.a.;
- culturi slab protectoare care asigură un grad de acoperire a solului sub 25%: plantele
prăşitoare (porumb, floarea soarelui, sfeclă, cartof etc.)
Care sunt principalele particularităţi agrotehnice urmărite pe terenurile în pantă(legate
de: aplicarea îngrăşămintelor, lucrările solului şi semănatul)?
-aplicarea ingrasamintelor
-lucrarile solului si semanatul

În ce constă sistemle de cultură antierozionale: în fâşii, cu benzi înerbate şi agroterase?

Sistemul de cultură în fâşii. Acest sistem este recomandat pe versanţii cu lungime mare având
panta cuprinsă între 5-12%. Pe acelaşi versant, se seamănă în fâşii, culturi bune protectoare
asupra eroziunii (cereale păioase) şi culturi slab protectoare (prăşitoare). Fâşiile de Culturi
sunt orientate pe direcţia generală a curbelor de nivel . Prin acest sistem de cultură, apa cu
solul erodat ce se scurge din fâşia cu plante slab protectoare este oprită în fâşia cu plante bune
protectoare unde se infiltrează iar solul se depune. Lăţimea fâşiilor depinde de panta terenului
şi poate fi de la 30 – 100 m, egală cu un multiplu de lăţimi al maşinii de semănat. Cu cât
panta creşte lăţimea fâşiei este mai mică. Pe un versant se succed două sau mai multe culturi
ce pot însuma 5-7 fâşii.
Sistemul de cultură cu benzi înierbate. Acest sistem de cultură este recomandat pentru
terenurile cu pante cuprinse între 12 -18% şi mai ales în zonele cu precipitaţii abundente unde
procesul de eroziune a solului nu poate fi stopat prin lucrări efectuate pe direcţia curbelor de
nivel şi prin practicarea sistemului de cultură în fâşii.
Agroterasele. Pentru a reduce fenomenul de eroziune a solului pe terenurile arabile cu pante
cuprinse între 15-25% sunt necesare măsuri de modelare a versantului, cu scopul de a obţine
terase în trepte de -a lungul curbelor de nivel.
Caracterizaţi terenurilor nisipoase.
Solurile sunt caracterizate prin textură grosieră (conţinutul în nisip poate să ajungă până la
peste 80%), structură friabilă slab formată sau nestructurate, conţinutul în humus este scăzut
(0,2-1,2%), permeabilitatea este foarte mare, capacitatea de reţinere a apei foarte mică (6-
9%), conţinutul în substanţe nutritive este mic, activitatea microorganismelor este redusă iar
fertilitatea naturală este scăzută. Aceste soluri se lucrează uşor pe un interval larg de
umiditate (25 - 85% din C.C.) deoarece coeziunea şi adeziunea prezintă valori mici.
Primăvara se încălzesc foarte repede ceea ce poate duce la semănatul timpuriu, comparativ cu
alte categorii de soluri. Ploile mici sunt valorificate bine de către plantele cultivate, întrucât
apa legată fizic, la coeficientul de ofilire are valori mici de 1 -2%, valori ale umidităţii
calculate faţă de solul uscat.
Care sunt principalele particularităţi agrotehnice urmărite pe terenurile nisipoase
(legate de: sortimentul de plante cultivat, lucrările solului, fertilizarea culturilor şi
semănatul)?
Sortimentul de plante cultivat este restrâns, datorită capacităţii de a reţine apa şi a slabei
fertilităţi naturale a solului. Se poate cultiva dar cu producţii mici: secara, porumbul, sorgul,
ricinul, tutunul, fasolea, pepenii verzi şi galbeni.
Lucrările solului. Terenurile cu resturi vegetale (mirişte, coceni etc.) sunt mai bine protejate
de eroziunea eoliană decât cele curate şi lucrate. De aceea, în zonele în care vânturile sunt
puternice iar solul nisipos este uşor spulberat, arătura se execută cu doar câteva zile înainte de
semănat, perpendicular pe direcţia vântului dominant. Uneori, se recomandă lucrarea de
afânare adâncă, cunoscându-se faptul că aceste soluri sunt predispuse la tasare puternică,
datorită irigaţiilor repetate, a trecerilor cu tractoare şi maşini agricole şi a conţinutului scăzut
în materie organică.
Fertilizarea culturilor reprezintă o măsură principală de sporire a producţiilor, întrucât aceste
soluri au o fertilitate naturală redusă . Sunt recomandate îngrăşămintele organice în doze de
20 - 30 t /ha gunoi de grajd încorporat mai adânc în sol (30-35cm), unde umiditatea se
păstrează un timp mai îndelungat. Se pot folosi culturi succesive de lupin, măzăriche şi secară
ca îngrăşăminte verzi.
Semănatul se face perpendicular pe direcţia vântului dominant şi la începutul perioadei
optime întrucât aceste soluri se încălzesc mai repede. Adâncimea de semănat este mai mare
comparativ cu celelalte soluri. Brăzdarele semănătorilor se echipează cu limitatoare de
adâncime pentru a nu pătr unde mai adânc şi pentru a se realiza o uniformitate mai bună pe
adâncimea de lucru.
Ce măsuri speciale de ameliorare a terenurilor nisipoase cunoaşteţi?
- plantarea de perdele forestiere de protecţie perpendicular pe direcţia vântului dominant sau
amplasarea de paranisipuri, cu scopul de a micşora viteza vântului;
- fixarea nisipurilor prin înierbarea sau împădurirea acestor terenuri. În prezent mari suprafeţe
nisipoase sunt plantate cu salcâm, dud, glădiţă, pin, plop
- încorporarea de îngrăşăminte organice în doze mari pe straturi de sol. Se încorporează 35-40
t/ha gunoi de grajd, la 60 cm adâncime. O cantitate asemănătoare se încorporează după doi
ani la 45 cm, iar după alţi doi ani la 30 cm. Straturile de gunoi de grajd reţin apa şi sărurile
minerale şi le pun la dispoziţia plantelor. Metoda este eficace dar greu de realizat
- îmbogăţirea solului nisipos în material fin. Se aduce pământ argilos sau mâl de pe fundul
lacurilor, râurilor, care se împrăştie uniform pe suprafaţa terenurilor nisipoase apoi se
încorporează în sol prin arat;
- pe terenurile irigate se impune nivelarea dunelor şi uneori m odelarea terenurilor;
- utilizarea unor substanţe chimice cu rol de a lega particulele de nisip la suprafaţă şi a
combate deflaţia;
- încorporarea în sol a unor produse superabsorbante cu rol de a reţine şi păstra apa în sol,
dând posibilitatea folosirii acesteia de către plantele de cultură;
-aplicarea unei pelicule de asfalt (impermeabil) la 50-60 cm adâncime cu ajutorul unor
agregate speciale cu rolul de a opri apa şi levigarea substanţelor nutritive
Caracterizaţi solurile sărăturate?
Solurile sărăturate se caracterizează printr-un conţinut mare sau mai mic de săruri solubile, în
special cele de sodiu (Na Cl, Na2CO3, Na2SO4 )
Au o fertilitate foarte redusă, determinată de proprietăţi fizice, chimice şi biologice ale
solurilor ce sunt nefavorabile. Reacţia este alcalină şi puternic alcalină (pH>8,0). Sunt
compacte, au permeabilitate pentru apă şi aer foarte mică, se lucrează greu, întrucât prezintă
valori mari privind coeziunea şi adeziunea solului faţă de organele active ale maşinilor
agricole iar intervalul optim de umiditate la care lucrările solului se fac de bună calitate şi
consum minim de combustibil este mic.
Care sunt principalele particularităţi agrotehnice urmărite pe solurile sărăturate(legate
de: sortimentul de plante cultivat, lucrările solului, amendamente, fertilizarea culturilor
şi semănatul)?
Lucrările solului pe aceste terenuri se execută atunci când umiditatea permite acest lucru,
cunoscându-se faptul că intervalul optim de umiditate este foarte mic.
Amendamentele reprezintă o măsură obligatorie pentru ameliorarea acestor soluri. Se
folosesc amendamentele ce conduc la reducerea reacţiei alcaline, în special gipsul sau
fosfogipsul în doză de 10 –20 t/ha.
Sortimentul de plante. Conţinutul ridicat de săruri face ca, în general, aceste terenuri
neameliorate să fie folosite ca pajişti naturale slab productive. Pe solurile cu un conţinut mai
mic de săruri (0,7 – 1%) şi în zonele mai umede se pot cultiva soiuri sau hibrizi rezistenţi la
săruri. Astfel plantele rezistente la concentraţii mai mari de săruri sunt: sorgul, iarba de
Sudan, orzul, sfecla de zahăr, floarea soarelui, pepenii verzi, dovlecii, bumbacul, vinetele,
tomatele, plantele furajere şi pomii fructiferi (gutuiul şi migdalul).
Ingrăşămintele. Un rol important în ameliorarea acestor soluri îl reprezintă aplicarea de
îngrăşăminte organice. Sunt recomandate doze de 40 – 50 t/ha gunoi de grajd încorporat în
sol prin arătură.
Precizaţi măsurile speciale de ameliorare a solurilor sărăturate.
-nivelarea terenurilor reprezintă măsura obligatorie în vederea efectuării lucrărilor de drenaj,
spălarea sărurilor solubile, irigarea culturilor, cultivarea orezului (în zona de sud) etc.;
- afânare adâncă la 50 – 70 cm cu scopul de a îmbunătăţi permeabilitatea şi a favoriza
levigarea sărurilor în profunzime;
- executarea lucrărilor de desecare – drenare (prin rigole, canale sau drenuri), în scopul de a
elimina cu uşurinţă apa în urma inundării terenurilor (în procesul de spălare a sărurilor) şi de
a scădea nivelul apei freatice;
- spălarea excesului de săruri solubile (nocive). În acest sens, terenul nivelat şi amenajat
pentru desecare-drenare este delimitat prin diguleţe. Aceste suprafeţe sunt inundate cu apă.
Cantitatea de apă folosită pentru o spălare depinde de textura solului fiind cuprinsă între
1000-2000 m3/ha, valori mai mari fiind necesare pe terenurile cu textură fină. Apa în exces
diluează soluţia solului şi dizolvă sărurile solubile iar prin evacuarea ei acestea sunt
îndepărtate, micşorându-se conţinutul solului în săruri solubile. Operaţia se repetă de mai
multe ori în funcţie de gradul de salinizare.