4.

TENSOMETRIA ELECTRICĂ REZISTIVĂ

4.1 Introducere

Aparatele care măsoară deplasări şi dimensiuni sunt bazate pe două mărimi fundamentale din natură
- lungime şi timp şi alte mărimi ca forţa, presiunea, temperatura etc. Cele mai multe aparate
convertesc mărimea deplasării în mărmi electrice. Scopul lucrării este de a prezenta efectele fizice
utilizate ca fundament la traductoarele de deplasare, de forţă, de temperatură, etc. dar şi suficiente
detalii pentru diverse aplicaţii practice. Măsurarea deplasărilor (liniare şi unghiulare) sunt foarte
importante, deoarece stau la baza funcţionării celor mai multe traductoare (de presiune, forţă,
acceleraţie, temperatură, etc.) prezentate în figura 1.2.1 (cap.1). Traductoarele de deplasare se
bazează pe următoarele efecte fizice:
 deplasarea unui contact, care poate fie de translaţie, rotaţie sau combinarea celor două pe un
potenţiometru rezistiv;
 variaţia rezistenţei electrice a unui conductor, când acesta este solicitat mecanic (traductoare
electrotensometrice rezistive);
 variaţia fluxului unei bobine parcursă de curent electric variabil, când miezul se deplasează
liniar sau se roteşte;
 variaţia capacităţii unui condensator electric, la modificarea distanţei dintre armăturile lui;
 generarea unei încărcări electrice în materiale solide deformate (traductoare piezoelectrice);
 folosirea principiilor interferenţei luminii ca instrument de măsurare a deplasării (cap.8);
În cadrul acestui capitol vor fi prezentate unele dintre aceste efecte fizice, precum şi
analizarearespectiv utilizarea lor la proiectarea traductoarelor de deplasare.

4.2 Tensometrarea electrică

4.2.1 Generalităţi

Tensometrarea electrică este o metodă de măsurare a deformaţiilor (liniare şi unghiulare) unui corp
solicitat, prin intermediul unor traductoare electrotensometrice rezistive - TER. Metoda se bazează
pe principiul descoperit de lordul Kelvin (de transformare a variaţiilor deformaţiilor mecanice a
unei sârme sau foiţe în modificări ale rezistenţei electrice). Traductoarele electrotensometrice
rezistive (fig.4.2.1) sunt cele mai larg utilizate în industrie şi laboratoare de cercetare, atât pentru
analiza tensiunilor cât şi aplicaţii cu traductoare.

Aplicaţiile cu traductoare rezistive sunt grupate

în următoarele categorii:
1. analiza experimentală a tensiunilor la
elemente structurale;
2. verificarea rezultatelor obţinute cu alte
metode de analiză, de exemplu, cu
metoda elementelor finite; metode
analitice etc. Fig.4.2.1 Traductor electrotensometric rezistiv
3. măsurarea tensiunilor reziduale în elemente structurale;
4. confecţionarea de traductoare pentru evaluarea mărimilor mecanice (forţă, greutate, cuplu,
presiune, respectiv deplasare);
5. traductoarele rezistive pentru scopuri medicale (la analiza solicitărilor în oase, respectiv
dinţi);
6. pentru control şi testări în construcţii civile, ca de exemplu, măsurarea stabilităţii coşurilor
de oţel şi a structurilor, etc.;
2
7. testarea materialelor în vederea stabilirii proprietăţilor mecanice, ş.a.

Caracteristici ale traductoarelor rezistive:

1. permite măsurări în condiţii reale de
funcţionare (traductoarele rezistive pe folii
pot fi utilizate pe un domeniu de temperatură
cuprins între – 100oC la 400oC pentru o
elongaţie de 5%; traductoarele rezistive
speciale au fost dezvoltate pentru
temperaturi mai mari, pentru elongaţii mai
mari şi pentru înregistrarea avariilor de
oboseală);
2. asigură, prin folosirea aparatelor electronice,
o sensibilitate şi o precizie mult mai mare
decât metodele mecanice, optice, acustice
sau pneumatice;
3. permite, cu ajutorul aparatelor electronice,
măsurarea şi înregistrarea fenomenelor a
căror variaţie este rapidă, de exemplu:
presiunea dinamică. Fig.4.2.2 Marcă electrotensometrică

Traductorul electrotensometric rezistiv sau marca (electro)tensometrică (fig.4.2.1) este format în

principiu dintr-un suport (care actualmente este o masă plastică specială), pe care este fixat
rezistorul sub forma unei serpentine. Rezistorul poate să fie un fir foarte subţire (cu diametrul de
ordinul a 0,015...0,020 mm) sub forma unei serpentine, sau o depunere sub forma unei folii dintr-un
aliaj special pe cale electrolitică prin copiere (cu o secţiune de acelaşi ordin de mărime cu aceea a
firului), aplicată pe acelaşi suport (soluţia actuală fig.4.2.1). La capatele rezistorului sunt prevăzute
două zone mai groase : puncte de lipire sau terminale, necesare conectării TER la aparatul de
măsurare. În figura 4.2.2 este prezentată marca electrotensometrică fabricată de firma Vishay,
împreună cu terminologia utilizată. S-au notat prin : L - lungimea totală a mărcii ; l 0 - lungimea
activă a grilei de măsurare ; B - lăţimea totală a grilei.
Datele tehnice ale unei mărci tensometrice, ce trebuie cunoscute la utilizarea ei, sunt:
dimensiunile; rezistenţa electrică; factorul de sensibilitate k; tensiunea maximă de alimentare;
sensibilitatea transversală; domeniul temperaturii de utilizare.

4.2.2 Caracteristicile fundamentale ale traductoarelor rezistive

Se consideră un conductor de secţiune transversală S şi lungime  confecţionat din material cu

rezistivitatea  . În limitele domeniului elastic, firul se lungeşte sub efectul încărcării, iar secţiunea
lui se micşorează. Rezistenţa electrică a unui astfel de conductor este dată de relaţia


R . (4.2.1)
S

Modificările infinitezimale ale rezistenţei (4.2.1) conduc la :

dR d d dS
   ,
R   S
(4.2.2)

iar în urma trecerii la diferenţe finite, pe baza elementelor sale componente, se obţine:
 3

 deformaţia specifică liniară  x;

(4.2.3)
S
 variaţia specifică a suprafeţei  2     x ; (4.2.4)
S
V  S
 variaţia specifică a volumului    1  2      x , (4.2.5)
V  S
care oferă în cele din urmă [4.3] variaţia specifică (aproximativă) a rezistivităţii, adică legea lui
Bridgman
 V
 c  1  2      x .
 V
(4.2.6)
În aceste relaţii, notaţiile corespund următoarelor mărimi :
 - coeficientul contracţiei transversale ( coeficientul lui Poisson ) ;
c - constanta lui Bridgman, o constantă de material, stabilită experimental.
Relaţia (4.2.6) este aproximativă, deoarece rezistivitatea  depinde atât de volum, cât şi de
orientarea cristalelor. În lucrarea [4.3] se demonstrează că, pentru un fir solicitat monoaxial există
relaţia :

   E x , (4.2.6,a)


unde :  este coeficientul de piezorezistivitate, iar E - modulul de elasticitate longitudinal.

Din compararea relaţiilor (4.2.6) şi (4.2.6,a) se obţine :
c  1  2       E , (4.2.7)
iar relaţia (4.2.2) în diferenţe finite devine :
R
  1  2     E    x . (4.2.8)
R

Se defineşte drept coeficient de tensosensibilitate k al firului, raportul dintre variaţia specifică a

rezistenţei şi deformaţia specifică liniară, adică :
R 1
k    1  2     E , (4.2.9)
R x

care depinde de următorii factori:

 natura materialului firului ;
 modul de prelucrare al firului;
 tratamentul termic şi mecanic aplicat firului;
 diametrul firului ( k1/d );
 tipul mărcii electrotensometrice (dimensiuni, tip de serpentină, lot etc).
De aceea, pentru fiecare lot fabricat, se specifică valoarea lui k , obţinută experimental. În acest
ultim caz, acesta se va numi constanta traductorului, putînd utiliza aceeaşi relaţie (4.2.9).

Condiţiile impuse materialului TER sunt:

 relaţie liniară între variaţia rezistenţei R şi deformaţia specifică  x ( deci k = const.)
pe un domeniu cât mai mare;
 un coeficient de tensosensibilitate k (deci şi semnal) cât mai mare;
 histerezis nul;
4
 rezistenţă specifică şi rezistivitate cât mai mari;
 coeficient de variaţie al rezistenţei cu temperatura cât mai mic;
 coeficient de dilatare termică liniară  t cât mai apropiat de cel al materialului structurii,
pe care urmează să fie lipită marca electrotensometrică;
 uşurinţă la prelucrare şi în realizarea legăturilor electrice;
 limită de elasticitate cât mai ridicată;
 să fie tratabil termic, în vederea creşterii valorii lui k, respectiv al domeniului de
liniaritate (unde evident k = const.).

a b
Fig.4.2.3 Curbele de variaţie ale rezistenţei specifice ΔR/R şi forţei P în raport cu ε
a. fir de constantan netratat; b. fir de constantan tratat

Fiecare material corespunde doar parţial acestor deziderate, însă constantanul (un aliaj de cupru-
nichel) reprezintă unul dintre materialele care satisface cel mai bine aceste condiţii, având
capacitatea de-a suporta valori  x mari [4.3]. În acest sens, după lucrarea [4.3], sunt prezentate
R
curbele de variaţie  f  x  pentru firul de constantan netratat (fig.4.2.3,a), respectiv tratat
R
termic (fig.4.2.3,b). Astfel, pentru firul netratat k = 1,7 rămâne constant până la rupere
(corespunzător unei forţe de 320 N, iar x0,65 % ), pe când la firul tratat termic, forţa necesară este
doar 60 % din aceea anterioară, deformaţia până la rupere este mult mai mare, iar k = 2,2 pentru
  2,4% , respectiv k = 1 pentru   2,4....4% .
Traductoarele electrotensometrice (TER) sunt realizate într-o gamă largă, iar în literatura de specialitate [4.3] sunt indicate atât tipurile, cât şi
destinaţia acestora.

Fig.4.2.4 Tipuri de traductoare rezistive Fig. 4.2.5 Traductoare rezistive de tip rozetă
În figura 4.2.4 sunt prezentate diferite tipuri de traductoare electrorezistive cu fir şi folie precum şi
rozete (fig.4.2.5) pe două, respectiv trei direcţii.

Caracteristicile principale ale TER sunt :

 5
 tipul reţelei, poate să fie fir sau folie ;
 dimensiunile reţelei, mai ales lungimea activă  0  0,2....200 mm ,
denumită şi bază de măsurare a traductorului, unde valorile inferioare se utilizează în zone
având gradient mare de tensiune (deci şi de deformaţie specifică), pe când valorile
superioare sunt recomandate pentru materiale neomogene (spre exemplu: la beton, lemn);
valorile uzuale sunt de  0  10 mm , respectiv  0  6 mm ; trebuie
reţinut faptul că, TER oferă întotdeauna o valoare medie a deformaţiei specifice :

1 0
      20   x   dx , (4.2.10)
0  2
(denumit şi efect de integrare) şi implicit şi a tensiunii dezvoltate în piesă; pentru
evidenţierea vârfurilor (de deformaţii, respectiv de tensiuni) au fost concepute lanţuri de
traductoare (până la 10 TER, având reţele cu dimensiuni mici şi amplasate pe acelaşi
suport), pe când la structuri neomogene, se recomandă utilizarea unor reţele având lungime
activă de cel puţin 5 ori mai mare decît neomogenitatea (la beton: granulaţia; la lemn:
lungimea fibrelor sau traheidelor) ;
 materialul suportului serpentinei, poate să fie: hârtie (actualmente mai rar), răşină
(epoxidică, acrilică, fenolică ), care impune şi tipul adezivului folosit pentru aplicarea TER;
 dimensiunile suportului TER, sunt de obicei de 1,5...2,0 ori mai mari decât ale
reţelei;
 rezistenţa electrică (ohmică) a firului TER, este între 50...1000 ; valori uzuale sunt
de 120; 300; 350 şi de 600 ;
 constanta traductorului k =1,6...3,6; valori uzuale sunt de k 2 , iar pe fiecare lot,
prin sortare, se obţin abateri de sub 1% ale constantei traductorului;
 domeniul de temperatură de utilizare al TER, depinde atât de adeziv, materialul
suportului, cât şi de felul solicitării (constantă sau variabilă în timp);
 coeficientul de dilataţie termică liniară  t , care trebuie să fie cât mai apropiat de
cel al materialului piesei analizate;
 termocompensarea se poate obţine:
 prin montaj;
 prin intermediul unui coeficient de dilataţie termică liniară  t al TER
adaptat materialului piesei;
 cu ajutorul unor TER autocompensate.

4.2.3 Principiul fundamental de măsurare

Modificarea rezistenţei electrice a mărcii, produsă de către deformaţia corpului, este foarte mică şi
de aceea, pentru măsurarea ei sunt utilizate instrumente sensibile. Instrumentul fundamental utilizat
se bazează pe puntea Wheatstone (de rezistenţe), arătată în figura 4.2.6. Fie R1, R2, R3, R4 -
rezistenţele ramurilor punţii, G – galvanometru; U - tensiunea în volţi; E – tensiunea de excitaţie,
care poate fi continuă sau variabilă. Se va determina curentul Ig , care trece prin galvanometru, când
sunt date rezistenţele R1, R2, R3, R4 şi tensiunea U. Semnalul oferit de traductor, necesar
efectuării unei măsurători de precizie, este deosebit de slab. Astfel, spre exemplu, la TER, pentru
a putea sesiza (în domeniul liniar al semnalului electric în raport cu cel mecanic, adică al
deformaţiei specifice liniare) o deformaţie specifică   10 6 ...10 3 , şi k  2 , pe baza
relaţiei (4.2.9) , este necesară o modificare a rezistenţei:
R  k  R    2 100  (10 6...103 )  0,0002…0,2 Ω.
Aceste valori pe ohmmetrele obişnuite nu se pot semnala cu o precizie suficientă. În acest sens se
utilizează puntea Wheatstone (fig.4.2.6), care reprezintă cel mai simplu montaj electric în punte .
6

Puntea este formată din patru rezistenţe

calibrate R1,...R4 , alimentate în punctele A şi C
de la sursă (aici de curent continuu), care oferă o
tensiune de alimentare Ui, respectiv un curent
de intensitate I. Prin rezistenţele calibrate trec
curenţii I1,...I4, iar prin galvanometrul G (de
rezistenţă interioară Rg), conectat la punctele B
şi D: curentul Ig , respectiv tensiunea U e . Dacă
rezistenţa Rj este variabilă, atunci ea reprezintă
un potenţiometru şi face parte integrantă din
aparatul de măsură, denumit tensometru.

 Dacă este îndeplinită condiţia:

R1  R3  R2  R4 , (4.2.11)
Fig.4.2.6 Schema electrică a punţii Wheatstone

atunci curentul dat de galvanometru este I g  0 , adică puntea este echilibrată.

 Dacă în braţul punţii, pe lîngă rezistenţa R1 se mai întroduce şi marca electrotensometrică
TER1 , atunci în acest braţ intervenind o variaţie R1 , corespunzătoare deformaţiei
specifice suferite de TER împreună cu piesa analizată, ea trebuie compensată prin
intermediul potenţiometrului R4 cu o cantitate R 4 în vederea satisfacerii relaţiei (4.2.9),
adică:
 R1  R1   R3  R2   R4  R4  , (4.2.12)

care, împreună cu relaţiile (4.2.11), respectiv (4.2.9) adaptată modificărilor suferite de

rezistenţa R1 , adică: R1  k  R1   , oferă în cele din urmă relaţia de bază a metodei de
măsurare cu puntea echilibrată:

1 R2
    R4 ;
k R1  R3
(4.2.13)

 Dacă se utilizează o punte neechilibrată (datorită variaţiei R1 a rezistenţei R1 , care aici
va reprezenta modificarea corespunzătoare deformaţiei TER solidarizată de piesa solicitată),
se demonstrează în [4.3], expresia intensităţii curentului care trece prin galvanometrul G ,
ceea ce va reprezenta totodată şi relaţia de bază a metodei punţii neechilbrate (a metodei
deviaţiei sau a metodei prin citire directă):

R2  R4  R1  R3
Ig U  . (4.2.14)
R g   R1  R4    R2  R3   R1  R2   R3  R4   R3  R4   R1  R2 

Observaţii:
 Problema păstrării liniarităţii relaţiei (4.2.9), precum şi a evitării supraîncălzirii TER, sunt
asigurate prin limitarea intensităţii curentului ce trece prin TER la valori de 20...30 mA, ceea
ce implicit va determina şi mărimea tensiunii de alimentare a punţii Wheatstone;
 Ţinînd seama de cele arătate în lucrarea [4.3] cu privire la admiterea variaţiei liniare a
funcţiei I g  f  R1  (unde R1 reprezintă rezistenţa electrică a mărcii TER1), precum şi de
 7
valabilitatea relaţiei (4.2.9), în cazul utilizării metodei punţii neechilibrate, scala
galvanometrului poate fi gradată direct în unităţi de deformaţie specifică liniară  ;
 Metoda punţii neechilibrate are avantajul că, necesită o singură echilibrare a punţii, însă
prezintă şi marele dezavantaj al dependenţei curentului I g (deci implicit şi al lui  ) de
eventualele fluctuaţii ale tensiunii de alimentare Ui (mai cu seamă în cazul alimentării în
curent alternativ de la generatoare de joasă frecvenţă);
 În cazul metodei punţii echilibrate sunt necesare două echilibrări: una înainte de solicitarea
piesei, iar a doua după solicitare, ceea ce, pe baza relaţiei (4.2.11), oferă posibilitatea de
etalonare directă a aparatului (a potenţiometrului R4 ) în unităţi de  ; în acest caz,
diferenţa dintre cele două citiri (înainte şi după solicitarea piesei) vor reprezenta mărimea
lui  ;
 Metoda punţii echilibrate prezintă avantajele unei precizii mai ridicate (rezultatele sunt
independente de tensiunea de alimentare), respectiv a necesităţii unui singur reper (al
indicării poziţiei de zero, corespunzătoare aducerii curentului I g la valoarea de zero), dar şi
dezavantajul al unei duble echilibrări;
 Deoarece în cele mai multe cazuri alimentarea punţii este realizată în curect alternativ,
braţele punţii vor fi impedanţe şi nu rezistenţe: rezistenţa activă fiind aceea a TER, respectiv
a cablurilor de legătură, iar reactanţele sunt rezultatul capacităţii şi inductanţei repartizate
a cablurilor, cauzînd un defazaj ; în consecinţă, relaţia (4.2.11) va fi scrisă pentru
impedanţe;
 Punţile (reale, deci cu impedanţe) vor necesita în consecinţă atît o echilibrare rezistivă, cît şi
una de fază (datorată dezechilibrului capacitiv sau inductiv); defazajul creşte odată cu
lungimea cablurilor, respectiv cu frecvenţa de alimentare a punţii;
 Puntea Wheatstone adună variaţiile de rezistenţă (de impedanţă) în braţele opuse [(1 +3 ) ;
(2+4)], respectiv le scade semnalele în braţele adiacente [(1-2) ; (1-4) ; (2-3) ; (3-4)];
această proprietate este folosită în vederea îmbunătăţirii preciziei măsurătorilor.

4.2.3.1. Tipuri de montaje

În tabelul 4.2.1 sunt prezentate principalele tipuri de montaje în punte, împreună cu datele lor
caracteristice de bază. Prin R j sunt notate rezistenţele calibrate (cele aparţinând tensometrului,
deci
Tabelul 4.2.1

a b c d

e f g
Tipuri de montaje în punte a., e. montaje în sfert de punte; b, f. montaje în semipunte;
d,g. montaje în punte completă; c. montaj în semipunte pe diagonală.
8
aparatului de măsurare cu punte Wheatstone, sunt marcate prin dreptunghiuri fără diagonale, iar
cele active, adică ale lui TER j : prin dreptunghiuri prevăzute cu diagonale).
În vederea analizei eficienţei unor scheme de montaj, trebuie să se ţină seama de următoarele
aspecte esenţiale:
 între semnalul de intrare (Ui sau I) şi semnalul real la ieşire (tensiune Ue sau curent Ig =Ie) există
o relaţie neliniară, care pe baza ipotezelor: Rj =R şi R j   R j , devine practic o relaţie liniară de
tipul:

1  R1 R2 R3 R4 

U e,lin       U i , (4.2.15)
4  R R R R 

iar eroarea relativă între cazul real şi cel idealizat (prezentat mai sus) este:

U e ,lin  U e 1 4
 rel     R j . (4.2.16)
U e 2 R 1

 Trecînd la exprimarea acestora în deformaţii specifice liniare, rezultă:

k
U e ,lin   1   2   3   4  U i , (4.2.15,a)
4
respectiv
k 4
rel   j .
2 j 1
(4.2.16,a)

Se pot exprima toate mărimile în funcţie de un anume  j (în vederea stabilirii ei ulterioare pe baza
semnalului înregistrat) şi anume:

k   1  2  3  4 
U e,lin        j Ui , (4.2.15,b)
4   j  j  j  j 

1  2  3  4
cu notaţia n j     ; n j   0 ; 4 oferă în final expresia deformaţiei specifice
j j j j
liniare căutate:
1 4 U e ,lin
j    . (4.2.17)
k nj Ui

4.2.3.2. Particularităţile diferitelor tipuri de montaje

 Montajul în sfert de punte (tabelul 4.2.1,a), unde rezistenţa activă este R1 (de la TER1), variaţiei
R1
specifice de rezistenţă  k   îi corespunde semnalul în tensiune (în ipoteza liniarităţii
R1
1
acestuia) de mărime U e,lin   k    U i , ceea ce va corespunde unui factor al punţii (a se
4
1
vedea în continuare) de N = 1; eroarea relativă este de  rel   k   , iar montajul nu asigură
2
compensarea efectului termic (de temperatură);
 Montajul în semipunte (tabelul 4.2.1,b) prezintă drept rezistenţe active pe R1 şi R4 (din ramuri
adiacente punţii) şi pot fi întîlnite următoarele cazuri mai semnificative:
 9

R1 R4 1 1
a)  k  1   k   4 , cînd U e,lin   k    1   4   U i ;  rel   k    1   4  ,
R1 R4 4 2
iar montajul asigură şi compensare termică;
R1 R4
b)   k   , cînd U e,lin  0 ;  rel  k   ,
R1 R4
iar montajul asigură şi compensarea termică;
R1 R4 1
c)  k    , cînd U e,lin   k    U i ; factorul punţii este N  2 ;  rel  0 ,
R1 R4 4
iar montajul asigură şi în acest caz compensarea termică;
 Montajul în pseudo-sfert de punte (tabelul 4.2.1,b) este acel caz particular al montajului în
semipunte, când doar R1 este TER activ, iar R4 este TER de compensare; pentru ca acest montaj
să funcţioneze satisfăcător, trebuie să fie realizată o cablare perfect simetrică, altfel stabilitatea
termică nu poate fi asigurată;
 Montajul în semipunte pe diagonală (tabelul 4.2.1,c) are drept rezistenţe active pe R1 şi R3
(din ramurile opuse punţii tensometrice) şi pot fi întâlnite următoarele cazuri mai semnificative:

R1 R3 1 1
a)  , când U e,lin   k    1   3   U i ;  rel   k    1   3  ,
R1 R3 4 2
iar montajul nu poate asigura şi compensarea termică;
R1 R3 1
b)   k   ; U e,lin   k    U i ; N  2 ;  rel  k   ;
R1 R3 2

în acest caz montajul nu asigură compensare termică;

R1 R 3
c)  k    ; U e,lin  0 ;  rel  0 ,
R1 R3
iar montajul nu poate asigura compensarea termică;
 Montajul în punte completă (tabelul 4.2.1,d) presupune faptul că, toate rezistenţele sunt active,
adică mărci tensometrice, putînd exista următoarele cazuri mai semnificative:
R1 R2 R3 R1 1 1
a)    ; U e ,lin   k    1   2   3   4   U i ;  rel   k    1   2   3   4  ;
R1 R2 R3 R1 4 4
montajul asigură şi compensarea termică;
R j
b)  k   , j  1,...,4 ; U e,lin  0 ;  rel  2  k   ,
Rj
iar montajul asigură şi compensarea termică;
R1 R3 R 2 R 4
c)     k   ; U e,lin  k    U i ;
R1 R3 R2 R4
factorul punţii este N  4 ;  rel  0 , iar montajul asigură şi compensarea termică.
Din cele prezentate mai înainte reies o serie de o opţiuni privind utilizarea unor montaje, în vederea
obţinerii unor semnale maxime sau dimpotrivă, de a obţine un semnal nul pentru controlul
anumitor fenomene, care ar putea conduce la apariţia unor solicitări mecanice, respectiv la
deformaţii nedorite.

4.2.3.3 Determinarea factorului punţii

Se defineşte drept factor N al punţii raportul dintre semnalul U e , j oferit de montajul analizat şi cel
al unui TER, conexat într-un sfert de punte şi supus unui câmp monoaxial de solicitare
10

1
U0  k    U i  10  6 , (4.2.18)
4
m
când  este măsurat în . În consecinţă, semnalul oferit de montajul analizat, va putea fi
m
exprimat:

1 
U e, j  N    k    U i  10 6   N  U 0 . (4.2.19)
4 

În continuare sunt prezentate câteva evaluări ale factorului punţii, considerând piesa analizată din
oţel, deci cu   0,3 .
 N=1 este cazul montajului în sfert de punte (tab.4.2.1), când solicitarea este uniaxială şi nu
se ţine seama de efectul termic (fig.4.2.6).
 N=1,3 este cazul montajului în semipunte, cu mărcile amplasate în braţe adiacente, la câmp
monoaxial de solicitare, unde s-a luat în considerare şi sensibilitatea transversală a mărcii
electrotensometrice (fig.4.2.7). Totodată s-a realizat şi compensarea efectului termic. În
acest caz există:

R1 R 4
 k x ;    k   x ;
R1 R4
1 1
U e, j   k    1   4   U i  10 6   k    x     x   U i  10  6 
4 4
1 1
  k   x 1     U i  10 6   k   x  1,3  U i  10 6  1,3  U 0 ,
4 4

Fig.4.2.7 Montaj cu factorul punţii N = 1 Fig.4.2.8 Montaj cu factorul punţii N = 1,3

 N=2 este cazul montajului în semipunte, cu mărcile amplasate în diagonală, când se

analizează un câmp monoaxial de solicitare (fig.4.2.9). Acest montaj nu asigură şi o
compensare termică. Pe baza semnalelor oferite de cele două mărci tensometrice
R1 R3
  k   x rezultă în final :
R1 R3
1 1
U e, j   k    1   3   U i  10 6  2   k   x  U i  10 6  2  U 0 .
4 4
 11

Fig.4.2.9 Montaj cu factorul punţii N = 2 Fig.4.2.10 Montaj cu factorul punţii N = 2

Un acelaşi factor se obţine şi în cazul din figura 4.2.10, când însă TER se vor amplasa într-un
montaj obişnuit de semipunte, fiind asigurată de această dată şi compensarea termică. În acest
caz rezultă:

R1 R4 1 1
 k  x   ; U e, j   k    1   4   U i  10 6   k    x   x   U i  10 6  2  U 0 .
R1 R4 4 4

 N=2,6 se întâlneşte la un câmp monoaxial de solicitare (fig.4.2.11), unde se doreşte şi

compensarea termică, iar montajul este în punte completă; montajul acesta ţine seama şi de
sensibilitatea transversală a mărcilor tensometrice. Pe baza semnalelor oferite de mărcile
tensometrice

R1 R3 R 2 R 4
 x ,      x ,
R1 R3 R2 R4
va rezulta:
1
U e, j   k    1   2   3   4   U i  10 6  2  1     U 0  2,6  U 0 .
4

Fig.4.2.11 Montaj cu factorul punţii N = 2,6 Fig.4.2.12 Montaj cu factorul punţii N = 4

 N=4 poate fi întâlnită spre exemplu la investigarea grinzilor solicitate la încovoiere cu

ajutorul montajului în punte completă (fig.4.2.12), unde semnalelor oferite de TER

R1 R3 R2 R4

  k x ;   k   x ,
R1 R3 R2 R4

va corespunde:

1 1
U e, j   k    1   2   3   4   U i  10 6  4   k   x  U i  10 6  4  U 0 .
4 4
În acest caz este realizată şi compensarea termică.

Observaţii:
12
 Creşterea sensibilităţii montajului (a punţii) nu se realizează prin amplasarea în acelaşi braţ a
n  R R
mai multor TER, deoarece semnalul obţinut va fi proporţional cu  , unde
nR R
n reprezintă numărul TER amplasate în acelaşi braţ;
 Dacă R j j  1,...,4 reprezintă variaţiile de rezistenţă ale TER (în cazul punţii
complete), atunci, la bornele diagonalei de măsură BD va rezulta un semnal electric
 R1 R3   R 2 R4 
proporţional cu      , ceea ce va corespunde unei relaţii
 R1 R3   R2 R 4 
neliniare dintre Ue şi Ui , iar dacă se admite o aceeaşi rezistenţă electrică R pentru toate
mărcile electrotensometrice, această relaţie devine liniară, după cum s-a specificat mai
înainte (a se vedea relaţiile 4.2.10 şi 4.2.10,a).

4.2.3.4. Principalele erori de măsurare produse de factori exteriori [4.3]

Aceste erori sunt cauzate de dezechilibrul punţii de măsură, impuse de următorii factori exteriori:
 Variaţia de temperatură T oferă prin modificarea rezistivităţii firului TER, respectiv prin
modificarea forţată a lungimii firului odată cu piesa, un efect solitar de mărime :

 R 
       t   T  k   p   t   T , (4.2.20,a)
 R 

care, prin definiţie, este egală cu

k   aparent ,
(4.2.20,b)
unde :

 aparent 
1  R 
  ; k  k0  1  f    , T  .
k  R 

Efectul global (solicitarea mecanică a piesei şi efectul temperaturii) va fi:

R
 k   aparent  k   mec , (4.2.21)
R

unde:
 este coeficientul de variaţie cu
temperatura a rezistivităţii materialului TER;
 t - coeficientul de dilataţie termică liniară a
materialului TER;
 p - coeficientul de dilataţie termică linară a
materialului piesei analizate (pe care se aplică
TER);
k 0 - valoarea lui k pentru temperatura
T  20 0 C ;
f   , T  - funcţia (legea
de variaţie) indicată
pentru fiecare lot de TER.
Fig.4.2.13 Variaţia factorului k

În figura 4.2.13 , după lucrarea [4.3], este ilustrată legea de variaţie a factorului k la câteva
materiale des utilizate pentru TER (1- Constantan; 2- Nichel-Crom; 3 - aliaj de Platină).
Se poate observa faptul că, la Constantan, pentru un domeniu limitat de temperatură şi deformaţie
specifică liniară, mărimea lui k practic nu se modifică.
 13
De multe ori, din efectul global, un procent însemnat îi revine efectului termic (care este un semnal
aparent) şi astfel  aparent ia valori însemnate în comparaţie cu  mec .

Compensarea/diminuarea efectului termic poate fi realizată prin:

 utilizarea unor TER autocompensate (TER speciale, foarte scumpe), la care reţeaua este realizată
prin legarea în serie a două reţele (materiale/aliaje) avînd coeficienţi de temperatură (+),
m
respectiv (-); astfel  aparent  0 , adică  aparent  0,5 , în ;
m 0 C
 utilizarea unor TER avînd coeficientul de temperatură adaptat materialului de bază (TER
adaptate la materialul piesei analizate), adică  t   p , rezultînd un  aparent  2,0 , în
m 6
; valori uzuale pentru coeficientul de dilataţie termică liniară sunt: a p ,oþel  12  10 ,
m 0 C
în K 1 ;  p ,cupru  17 10 , în K 1 ;  p ,aluminiu   21...24  10 , în K 1 ; aceste două
6 6

metode pot fi utilizate doar în intervalul de temperatură T  10...100 0 C ;

 utilizarea unor TER de compensare, reprezintă o metodă aplicabilă la scară largă, ieftină,
care asigură în plus şi compensarea efectului variaţiei factorului k cu temperatura, stabilită pe
baza relaţiei f   , T  ; ea constă în aplicarea unei mărci de compensare TER 2 , identică cu cea
activă (TER1) într-un braţ adiacent cu aceasta (a se vedea montajul în semipunte din tab.4.2.1);
TER2 fiind
lipit pe lipit pe un eşantion identic cu piesa analizată, fără
solicitare mecanică, însă supus aceluiaşi regim termic ca
şi TER1, va asigura eliminarea integrală a efectului termic
pe un domeniu semnificativ de temperatură; dacă
măsurătorile sunt de lungă durată, atunci utilizarea unor
traductori de compensare este absolut obligatorie; se
poate utiliza o aceeaşi marcă electrotensometrică de
compensare la mai mulţi TER activi, dacă aceştia sunt
amplasate în aceeaşi zonă (sunt supuse unui acelaşi regim
termic); amplasarea ideală pentru TER de compensare
este în imediata vecinătate a celor active, însă după Fig.4.2.14 Montaj cu TER de
direcţia principală (2) de solicitare fig.4.2.14); se compensare
demonstrează mai jos şi faptul că, în acest caz, în afara eliminării efectului temperaturii se obţine şi
un semnal cu 30% mai mare faţă de utilizarea montajului în sfert de punte; dacă se aplică şi în
celelalte braţe un montaj similar, atunci sensibilitatea montajului va fi de cca. 2,6 ori mai mare (a se
vedea şi tab.4.2.1); dacă nu este posibilă utilizarea mărcilor de compensare (spre exemplu la
poduri), atunci măsurătorile vor fi efectuate pe cît posibil în lipsă de soare: dimineaţa sau noaptea în
vederea evitării încălzirii unora dintre TER; la recipienţi măsurătorile vor fi efectuate la descărcarea
(golirea) şi nu la încărcarea acestora;
 utilizarea curbelor de compensare  aparent  F  T  la variaţii mari de temperatură (spre exemplu
la cazanele de aburi) presupune ridicarea acestor curbe pe epruvete din material identic cu piesa
analizată, însă nesolicitate mecanic; compensarea, prin urmărirea simultană şi a modificării
regimului termic, se efectuează prin calcul pe baza relaţiei:

 mec   citit  F  T  .
(4.2.22)

 Influenţa conductoarelor de legătură se poate manifesta prin:

- influenţa unei rezistenţe constante (independente de temperatură), adică
14
1. modificarea punctului de nul (deriva de zero) al punţii, care se elimină prin
luarea în calcul a diferenţei dintre valorile aferente celor două echilibrări (la metoda
de zero);
2. modificarea sensibilităţii punţii (datorită unei căderi de tensiune sub influenţa
rezistenţei conductorilor de legătură, se reduce tensiunea de alimentare la TER şi
odată cu aceasta şi semnalul oferit de TER) este compensată prin utilizarea, în locul
constantei iniţiale k a traductorului, a unei valori corectate k  , valoare ce diferă în
funcţie de tipul montajului; astfel, pentru montajele în sfert de punte şi punte
completă :
 2r   r 
k   k  1   , iar pentru semipunte : k   k  1   , unde R este
 R   R
rezistenţa TER, r - rezistenţa conductorului, iar  - deformaţia specifică liniară;
aceeaşi corecţie se foloseşte şi în cazul utilizării cutiilor de comutare (care servesc la
legarea rînd pe rînd a mărcilor tensometrice la puntea Wheatstone), deoarece
rezistenţele din cutiile de comutare modifică semnalul;
- influenţa unei rezistenţe variabile a conductoarelor cu temperatura apare atunci, cînd
prin modificarea temperaturii cu T are loc şi o modificare a rezistenţei celor două
conductoare de legătură cu r  2  r     T , ceea ce va conduce la înregistrarea
unui semnal aparent

R  2  r     T
 aparent  , (4.2.23)
kR
iar dacă se consideră în plus şi efectul căderii de tensiune sub influenţa rezistenţei 2  r
a celor două conductoare, acest semnal aparent devine :

R  2  r     T
 aparent  ,
k   R  2  r
(4.2.24)

unde R este modificarea rezistenţei TER sub acţiunea solicitării mecanice.

Notă:
 Această ultimă influenţă nedorită se elimină utilizînd conectarea TER cu trei fire (conductoare)
la punte ( fig.4.2.15 ), al treilea fir legîndu-se în braţul adiacent cu TER. Cele două cantităţi r

Fig.4.2.15 Montaj cu trei fire Fig.4.2.16 Montaj cu cinci fire

 15
acţionînd în braţe adiacente, efectele lor se scad, eliminîndu-se astfel influenţa variaţiei rezistenţelor
cu temperatura. În plus, conduce la o mai mare stabilitate a tensiunii de alimentare a TER şi implicit
şi la creşterea preciziei măsurătorilor.
 În cazul montajului în semipunte, a două TER active dispuse la o distanţă considerabilă de
puntea Wheatstone, se utilizează un montaj similar, însă cu cinci fire ( fig.4.2.16).
 Rezistenţa de izolaţie a TER ( Riz ) fiind o rezistenţă legată în paralel cu rezistenţa R a TER,
conduce la diminuarea valorii efective R  a rezistenţei din respectivul braţ al punţii, adică:

R
R  ,
R
1
Riz
(4.2.25)
ceea ce conduce la o majorare a semnalului înregistrat la aparat. Astfel, în cazul unui TER cu
R  120  , corespunzător valorii de Riz  600 k , se va înregistra un
semnal de eroare de 100 [  m / m] , pe cînd dacă Riz  600 M , eroarea întrodusă
va fi doar de 0,1[ m / m] şi de aceea se recomandă valori de Riz  1000 M ; o
modificare a rezistenţei de izolaţie din timpul măsurătorilor va conduce la schimbarea semnalului
înregistrat; de aceea se recomandă: o atentă lipire a mărcilor şi o protecţie foarte bună contra
umidităţii ale acestora (este deci parţial explicabilă renunţarea la suporturile din hîrtie a TER, care
este un material foarte higroscopic);
 Variaţia rezistenţei de contact a legăturilor (spre exemplu: la capetele de ieşire din tensometru)
se va evita prin:
- lipirea foarte atentă a conexiunilor;
- strîngerea foarte bună a bornelor;
- evitarea desfacerii contactelor pe întregul parcurs al măsurătorilor.
 Efectul termoelectric îşi face apariţia în cazul alimentării punţilor în curent continuu; este
cunoscut faptul că, dacă între punctul de lipire a două fire (realizate din materiale diferite) şi
extremităţile acestora apare o diferenţă de temperatură T , atunci, se produce o tensiune
termoelectrică
E th    T , (4.2.26)
unde :
 reprezintă tensiunea termoelectrică specifică în N /0C.
Dacă se are în vedere faptul că, firul reţelei TER şi conductoarele de legătură sunt confecţionate din
materiale diferite, iar apariţia unei diferenţe de temperatură între cele două puncte de conexiune ale
acestora este practic inevitabilă, atunci, în respectivul braţ al punţii apare şi o asemenea tensiune
termoelectrică; în consecinţă, îşi va face apariţia şi un semnal parazit

1  R  R4
 th    1  T , (4.2.27)
k U R1
1 R1
care se suprapune peste cel efectiv    (la montaj în sfert de punte, cu TER1), unde
k R1
U este tensiunea de alimentare a punţii în V ; R1 - rezistenţa electrică a TER1, care suferă o
modificare R1 sub acţiunea deformării piesei analizate, iar R4 - rezistenţa electrică (a punţii din
braţul adiacent cu TER1); acest fenomen cauzează erori însemnate şi de aceea se recomandă:
 aplicarea unor materiale de protecţie (care realizează şi o bună protecţie contra
umidităţii) peste conexiunile TER;
 utilizarea unor TER avînd reţele confecţionate din aliaje cu un  cît mai mic (cum
este şi aliajul izoelastic);
16
 la încercările statice: reluarea măsurătorilor şi cu inversarea legăturilor TER în punte
şi considerarea valorii medii drept rezultat al experimentului (în acest sens, punţile moderne
sunt prevăzute cu un comutator de inversare);
 Efectul reacţiilor chimice locale se manifestă la nivelul conexiunilor realizate prin strîngere cu
ajutorul bornelor filetate; astfel, la nivelul punctelor de strîngere formîndu-se elemente galvanice
(datorită prezenţei în mediu umed şi salin a două metale diferite), ele conduc la apariţia unor
tensiuni electrice (care sunt mai semnificative decît cele datorate efectului termoelectric şi prezintă
totodată şi variaţii foarte însemnate în timp); acest efect se diminuează, respectiv se reduce prin:
 protejarea conexiunilor împotriva umezelii atmosferice;
 realizarea conexiunilor prin lipire sau sudare;
 Efectul sensibilităţii transversale a TER se manifestă datorită modificării rezistenţei grilajului
sub acţiunea contracţiei transversale suferită de piesa analizată; acest efect este mai însemnat la
TER cu fire; chiar dacă la solicitări monoaxiale acest efect se poate neglija la măsurători uzuale,
totuşi se recomandă să se ţine seama de acesta pe baza relaţiei
R
 k    kt  t , (4.2.28)
R

care oferă variaţia relativă a rezistenţei TER pentru montajul în sfert de punte, unde :   ,  t
reprezintă deformaţiile specifice liniare; k  , k t – factorii de sensibilitate ale mărcii; indicele  se
referă la direcţia longitudinală x (fig.4.2.17,a) a grilajului TER, iar indicele t se referă la direcţia
transversală y a grilajului TER.

a b
Fig.4.2.17 Efectul erorii de aşezare a mărcii electrotensometrice

Se menţionează faptul că, furnizorul indică pe fiecare lot (destinat unui anume material, deci unui
anumit coeficient de contracţie transversală  ) valoarea lui  t , precum şi valorile k  , k t .
Se menţionează şi următoarele aspecte importante din Teoria Elasticităţii :
 în cazul stării liniare de solicitare (tracţiune sau compresiune monoaxială perfect centrică),
dacă nu s-a depăşit limita de proporţionalitate, direcţia tensiunilor  x      1 şi a deformaţiilor
specifice  x    coincide cu aceea a forţei aplicate N , iar legea lui Hooke sub forma ei simplă
 x  E   x poate fi aplicată pe direcţia “x” a sarcinii; însă, după toate celelalte direcţii, datorită
existenţei deformaţiilor specifice transversale (a se vedea fig.4.2.17,a), relaţia de mai sus nu mai
poate fi aplicată;
 în cazul solicitării biaxiale ( fig.4.2.17,b), această corespondenţă nu mai este una liniară,
însă, pentru materialele omogene şi izotrope, direcţiile tensiunilor şi deformaţiilor specifice coincid,
care sunt direcţii principale (de tensiuni,
 17
respectiv de deformaţii specifice), de-a lungul
cărora tensiunile tangenţiale sunt nule.
În cazul solicitării monoaxiale, pe baza relaţiei
contracţiei transversale
 t      , (4.2.29)

unde  este coeficientul lui Poisson, relaţia

(4.2.28) devine :
R
 k   1    q      k     , (4.2.30)
R

în care q  kt / k este coeficientul de

sensibilitate la deformaţie transversală, adică
Fig.4.2.18 Efectul sensibilităţii transversale
Sensibilitatea, iar k  - factorul k corectat, ţinînd seama de sensibilitatea transversală a TER.
În figura 4.2.18 este redată, după lucrarea [4.3], efectul sensibilităţii transversale asupra preciziei de
măsurare. Trebuie menţionat faptul că, la rozetele electrotensometrice vor fi întîlnite cu siguranţă şi
t
cazurile  1. Această valoare corectată k  va fi utilizată la reglajul instrumentului de măsură.

În lucrarea [4.3] sunt indicate o serie de relaţii de calcul utile privind stabilirea corecţiei semnalului
în funcţie de tipul rozetei.

 Corectitudinea aplicării TER pe piesă trebuie să aibă în vedere nu numai orientarea precisă

Fig.4.2.19 Influenţa grosimii stratului de adeziv

a TER după direcţiile principale de solicitare, dar şi respectarea cu stricteţe a grosimii stratului de
adeziv. Acest fapt are o mare influenţă mai ales în cazul unor distribuţii neuniforme ale câmpului de
deformaţii pe secţiunea transversală a piesei, cum se întâmplă şi la solicitarea de încovoiere
(fig.4.2.19), unde deformaţia specifică semnalată de TER este evident mai mare decât aceea reală,
deoarece grilajul TER se află la o distanţă mai mare de axa de solicitare (aici de axa neutră la
încovoiere) decît suprafaţa piesei investigate. Ca titlu informativ se pot reţine valorile aproximative
ale grosimii diferitelor elemente ale montajului TER, aferente unor TER de tip folie:
- stratul de adeziv …… ………………………………...cca. 0,05 mm ;
- suport folie TER ……………………………………...cca. 0,10 mm ;
- grila de măsurare a TER …………………………….cca. 0,02 mm ;
- strat de protecţie ( de acoperire ) a grilajului TER…….cca. 0,10 mm.
Se poate observa cu uşurinţă faptul că, odată cu mărirea înălţimii piesei în zona investigată creşte şi
eroarea datorată distanţei grilei TER de suprafaţa piesei analizate.
18

4.2.3.5 Aspecte practice privind aplicarea TER pe structuri

Realizarea cu precizie a unei măsurători cu ajutorul TER presupune respectarea cu stricteţe a unor
prevederi, ale căror prezentare detaliată se găseşte în lucrările [4.3] şi [4.4]. În continuare aceste
prevederi vor fi analizate doar succint.
Etapele necesare efectuării corecte a unei măsurători sunt:
 Stabilirea scopului lucrării şi a programului încercărilor aferente va avea în vedere:
 elementele componente analizate;
 zonele (secţiunile) semnificative ale acestora, care trebuie să fie
- fără defecţiuni, slăbiri sau fisurări;
- uşor accesibile.
Stabilirea cît mai exactă a zonelor semnificative (concentrările de tensiuni şi direcţiile principale de
solicitare) poate fi realizată în mod eficient prin utilizarea prealabilă a Metodei lacurilor casante.
 Alegerea tipului TER şi a adezivului în funcţie de:
 tipul materialului piesei analizate (la materialele omogene se adoptă o bază de măsurare
a TER “  0 ” mică, iar la cele neomogene: un “  0 ” mare; astfel, spre exemplu, la beton se
recomandă un “  0 ” de cel puţin de 5 ori mai mare decît mărimea granulaţiei betonului);
 felul materialului (se recomandă alegerea unor TER adaptate materialului piesei de bază
pentru a avea un coeficient de dilataţie termică liniară cât mai apropiată de acela al piesei de
bază);
 natura cîmpului de tensiuni:
- monoaxial: se vor folosi TER simple;
- biaxial – dacă se cunosc şi direcţiile principale: se vor folosi rozete TER duble
(cu două reţele);
- biaxial - dacă nu se cunosc direcţiile principale: se vor folosi rozete TER triple
(cu trei reţele) (vezi tabelul 4.5.1);
- gradient mare de tensiuni – se vor folosi TER cu bază de măsurare foarte mică
sau chiar şi cu reţele multiple; trebuie reţinut şi faptul că, la TER obişnuite cu
grilajul din sîrmă  max  0,7...4,0% , iar la cele cu folie  max  2,0...4,0% ,
unde valorile inferioare se referă la grilajele avînd lungime activă  0 mică;
 regimul de solicitare:
- static şi uniform: TER cu bază de măsurare relativ mare;
- static şi neuniform: TER cu bază de măsurare relativ mic;
- dinamic: TER cu bază de măsurare cît mai mică, atît pentru a putea evidenţia
legea propriu-zisă de modificare a solicitării, cât şi pentru evitarea pe cât posibil
a efectului de integrare (analizat mai înainte);
- dinamic, dacă se pot preconiza anumite valori ale deformaţiilor specifice
maxime, se va ţine seama de recomandările din prospectele de TER şi anume
pentru:
  max  0,5% la TER obişnuite numărul maxim al ciclurilor admisibile
este de cca. N  106 ; la TER speciale (de înaltă solicitare) N  107 ; 
 max  1% la TER obişnuite N  10 4 ; la cele speciale N  10 6 ; 
 max  2% la TER obişnuite N  10 3 ; la cele speciale N  10 4 ;
 condiţii ale mediului ambiant:
- normale: se vor folosi TER cu suport obişnuit de folie şi o protecţie simplă;
- coroziv sau temperaturi ridicate: se vor utiliza TER speciale, care vor fi aplicate
cu ajutorul unor adezivi speciali, iar protecţia lor va fi multiplă;
 19
 forma şi dimensiunile zonei analizate: dacă există o zonă cu o rază mică de curbură,
atunci se vor folosi TER având o bază mică de măsurare şi suport confecţionat dintr-un material
special;
 mărimea deformaţiei specifice: deformaţiile specifice foarte mari necesită TER speciale,
iar cele foarte mici traductoare cu semiconductoare;
 durata preconizată a încercărilor: la cele de scurtă durată se vor folosi TER şi adezivi
obişnuiţi, mai puţin pretenţioşi, pe când la cel de lungă durată: TER şi adezivi speciali;
În consecinţă, adezivul se va alege în funcţie de:
- materialul structurii analizate;
- suportul TER;
- condiţiile de lucru (mediu ambiant, regim termic etc);
- durata încercărilor;
- mărimea deformaţiilor specifice preconizate;
 Alegerea acoperirilor de protecţie se face în funcţie de:
 gravitatea condiţiilor de lucru (mediu ambiant, regim termic şi durata preconizată a
încercărilor);
 eventualele deteriorări mecanice (evitate prin măşti suplimentare de protecţie din metal
sau mase plastice rezistente la loviri);
S-a analizat influenţa semnificativă a mărimii rezistenţei de izolaţie asupra preciziei măsurătorilor şi
de aceea, trebuie prin orice mijloc evitată pătrunderea umezelii în zona TER.
 Pregătirea suprafeţelor pe care se vor aplica TER, necesită:
 curăţirea lor mecanică şi aducerea lor la o rugozitate adecvată scopului (pentru
confecţionarea traductoarelor se recomandă o rugozitate de 0,5…1,5 m , pentru cazurile obişnuite
o rugozitate de 1,5…3,0 m , iar pentru solicitări însoţite de deformaţii mari : cca. 6 m );
 marcarea poziţiei de aşezare pentru toate TER (se vor utiliza în acest sens creioane
speciale, având mină foarte moale);
 curăţirea chimică a zonei de aplicare a TER (pentru a obţine suprafeţe perfect curate şi
neutre din punct de vedere chimic);
 neutralizarea suprafeţei cu ajutorul unei soluţii de neutralizare;
 Aplicarea TER pe suprafaţa piesei;
 Cablarea TER;
 Verificarea rezistenţelor de izolaţei pentru toate TER;
 Protejarea TER împotriva umidităţii;
 Conectarea TER la tensometru sau la un alt aparat de măsură;
 Echilibrarea rezistivă şi capacitivă a punţilor de măsură;
 Efectuarea măsurătorilor propriu-zise (într-un număr suficient de mare, necesar unor
prelucrări statistice ulterioare ale semnalelor);
 Prelucrarea datelor măsurătorilor (aparatele moderne posedă sisteme performante de
achiziţii şi de prelucrare a semnalelor, atât în regim static, cât şi dinamic; în acest sens poate
fi menţionat şi sistemul de achiziţie şi de prelucrare tip ESAM al firmei Vishay)

4.2.3.6. Aspecte privind lanţurile de măsură tensometrice [4.3]

Lanţurile de măsură tensometrice pot fi:

 universale (care sunt utilizabile la urmărirea unei mari varietăţi de mărimi, cu diverse tipuri
de traductoare) şi sunt formate din:
 traductoare;
 cutii de comutare;
 amplificator tensometric (punte tensometrică);
 dispozitiv de înregistrare;
20
 destinate standurilor (care sunt utilizabile pentru evaluarea unui număr relativ mic de
mărimi mecanice, însă, într-un număr foarte mare de puncte de măsurare) şi sunt realizate
sub forma unor module interconectabile, prezentînd următoarele elemente de bază:
 traductoare;
 amplificator tensometric, fie în curent continuu, fie cu frecvenţă purtătoare, în
dependenţă de domeniul frecvenţei de modificare a semnalului datorat solicitării.
Astfel, pentru domeniul de 0…9 Hz se utilizează compensatoare (de 225 Hz) şi amplificatoare cu
frecvenţă purtătoare, care prezintă atît o foarte mare stabilitate în timp, cît şi o foarte bună
rezoluţie; de asemenea sunt insensibile la acţiunea cîmpurilor perturbatoare exterioare, la tensiuni
electrochimice, respectiv termoelectrice.
Pentru domeniul de pînă la 1 500 Hz se utilizează amplificatoare cu frecvenţă purtătoare de 5 kHz,
care sunt aparate universale şi asigură o bună stabilitate la acţiunea unor semnale perturbatoare
exterioare, precum şi la acţiunea tensiunilor electrochimice şi termoelectrice.
Pentru domeniul de pînă la 10 kHz se utilizează amplificatoare de curent continuu, care prezintă:
- un domeniu mare de frecvenţă;
- o redare foarte bună a impulsurilor;
- o liniaritate foarte bună;
- o amplificare foarte constantă.
Peste această valoare, se recomandă amplificatoare cu frecvenţă purtătoare.
Ca recomendare generală: în regim dinamic, raportul dintre valoarea maximă a frecvenţei
semnalului care se măsoară şi frecvenţa purtătoare trebuie să fie de cel mult 1:5 .
 aparate auxiliare;
 aparatul indicator;
 aparatul înregistrator;
 destinate supravegherii şi controlului unor procese sau fenomene, care prezintă drept o
particularitate faptul că, amplificatorul tensometric se găseşte în captorul mărimii
mecanice de măsurat sub formă de circuit integrat. Părţile componente ale acestor lanţuri
tensometrice sunt:
 traductor sau captor;
 amplificator tensometric;
 dispozitiv de înregistrare şi de afişare a datelor măsurătorii.

4.2.3.7 Aspecte de bază privind amplasarea TER pe piesă şi în punte

Cercetătorul, în vederea utilizării corecte şi cît mai eficiente a avantajelor oferite de Tensometria
electrică rezistivă, trebuie să posede o serie de noţiuni absolut indispensabile din Rezistenţa
materialelor şi din Teoria elasticităţii. O mare parte ale acestor noţiuni sunt sintetizate în capitolul 2.
Cunoaşterea temeinică a solicitărilor, a influenţei lor reciproce, a montării corecte în punte (pentru TER), precum şi a
surselor de erori, condiţionează într-o bună măsură reuşita experienţelor.
Prezenta lucrare nu propune analiza detaliată a
captoarelor; pentru studiul amănunţit al acestora
se recomandă consultarea lucrărilor [4.3] şi
[4.5]. Scopul acestei lucrări fiind doar iniţierea
în realizarea corectă a unor montaje, deci în
aplicarea corectă a traductoarelor pe piesă şi
amplasarea lor corectă în punte Wheatstone. Vor
fi analizate doar cîteva dintre cazurile mai
semnificative, care pot reprezenta un prim pas în
înţelegerea corectă a acestei probleme.
Fig.4.2.20 Captor de forţă axială
 21
Se defineşte drept captor acel dispozitiv sau aparat, care transformă variaţia unei mărimi mecanice
într-un semnal electric proporţional cu acela. În realizarea fizică a unui captor pot intra unu sau mai
multe traductoare, care nu trebuie însă confundate cu captorul propriu-zis.
Literatura de specialitate, în ilustrarea corectă a montajelor, este deosebit de bogată şi de aceea se
recomandă şi parcurgerea lucrărilor menţionate în bibliografie, care vor reprezenta un bagaj foarte
util de cunoştinţe în acest domeniu. În continuare vor fi analizate cîteva dintre cazurile mai
reprezentative:
 Montaj pentru evidenţierea (măsurarea ) forţei axiale “N” (fig.4.2.20) presupune utilizarea
unui montaj în punte completă, unde TER1 şi TER3 sunt aplicate după direcţia longitudinală
a barei, iar TER2 şi TER4 sunt aplicate transversal; astfel se va asigura eliminarea atît a
efectului încovoierii, cît şi al temperaturii, după cum urmează:

TER1   1, aparent   N   i   T ; TER3   3, aparent   N   i   T ;

TER2   2,aparent      N   i    T ; TER4   4, aparent      N   i    T ; (4.2.31)

Semnalul total al punţii va fi:

 total    1,aparent   3, aparent     2, aparent   4, aparent   2  1      N   citit ; (4.2.32)

R 1
Pe baza relaţiei fundamentale    citit rezultă în final mărimea forţei axiale
R k

EA
N P   citit  K 0   citit , (4.2.33)
2  1   

proporţională cu semnalul citit (înregistrat)  citit ; s-au notat prin: K0 - constanta

montajului (a captorului), care printr-o dimensionare adecvată a sistemului mecanic va putea
oferi o valoare convenabilă semnalului punţii de măsurare; indicele N se referă la efectul
forţei axiale, indicele i - la efectul momentului încovoietor, iar T – la efectul temperaturii.
Observaţie:
Dacă s-ar utiliza doar un montaj în semipunte în diagonală (TER1 şi TER3), efectul încovoierii s-ar
putea elimina; mărimea semnalului util ar fi doar 2   N , iar efectul temperaturii nu s-ar putea
elimina, ceea ce ar influenţa în mod necorespunzător rezultatele măsurătorilor. De aceea, montarea
TER de compensare (TER2 şi TER4) în braţele adiacente mărcilor active (TER1 şi TER3), este
perfect justificată.
 Montaj pentru evidenţierea (măsurarea) forţei tăietoare “T” (fig.4.2.21) se utilizează mai
cu seamă în procesul de cântărire, atunci cînd forţa poate fi aplicată cu siguranţă în
planul de
Fx
TER1   1, aparent   i ,1   T  W  E   T ;
z

F   x  a
TER2   2,aparent   i , 2   T   T ;
Wz  E
F   x  a
TER3  3, aparent   i , 2  T   T ,
Wz  E

Fx
TER4   4, aparent   i ,1   T   W  E   T ;
z

Fig.4.2.21 Captor de forţă tăietoare

22
simetrie al secţiunii transversale a grinzii. Montajul presupune amplasarea celor 4 TER
(toate fiind TER active) după direcţia longitudinală a grinzii, iar semnalelor oferite de TER
le corespunde semnalul total:

2F a
 tatal   citit  , (4.2.34)
Wz  E

respectiv mărimea forţei, proporţionale cu semnalul total (citit):

Wz  E
F   citit  K 0   citit . (4.2.35)
2a

Obsevaţii:
- Montajul asigură atât eliminarea efectului termic, cât şi obţinerea unui semnal mai puternic;
- Abaterile de aplicare a sarcinii, din punctul de vedere al cotei “a” nu influenţează rezultatele
măsurătorilor, însă, cele legate de aplicarea sarcinii în planul de simetrie al secţiunii: da;
- K 0 reprezintă constanta montajului (dispozitivului).

 Montaj (dispozitiv) pentru realizarea cîntăririi din mers a vagoanelor de cale ferată
(fig.4.2.22) presupune o asemenea amplasare a TER, încât, pe un interval cât mai mare din cuponul de cale
ferată (şină) să existe un semnal de acelaşi intensitate, indiferent de poziţia roţilor vagonului analizat.

F (l  x ) F x
YA  ; YB 
l l

a b
Fig.4.2.22 Dispozitiv de cântărire a. schemă de principiu; b. diagrame de eforturi

O schemă de principiu este redată în fig.4.2.22,a , unde ar fi suficiente şi doar TER1...4 , însă
în vederea obţinerii unui semnal mai puternic se aplică şi TER1’,..,4’ , montate de asemenea
după direcţia longitudinală a cuponului de cale ferată. Schema de montaj a mărcilor
electrotensometrice este redată în figura 4.2.22,c. Mărcile electrotensometrice R1, R2, R3 şi
R4 din montajul 4.2.22,c înregistrează efectul încovoierii privind deformaţiile specifice

 iz 1 M iz
i    . (4.2.36)
E E Wz

Semnalele oferite de TER sunt :

F     x  b F     x   a  b
1    1 ; (4.2.37,a) 2     2 ; (4.2.37,b)
Wz  E   Wz  E  
 23

F  x   a  b
3     3 ; (4.2.37,c)
Wz  E  

F  x b
4     4 , (4.2.37,d)
Wz  E  

cărora le va corespunde, pe baza schemei de

montaj, o deformaţie specifică

4  F   2  b  a
 total    citit , (4.2.38)
Wz  E

Fig.4.2.22,c Schema de montaj în punte

respectiv o valoare a forţei aplicate

Wz  E
F   citit  K 0   citit , (4.2.39)
4   2  b  a

unde K 0 reprezintă constanta montajului.

Observaţii
 TER 1 şi 1’ ; 2 şi 2’ ; 3 şi 3’, respectiv 4 şi 4’ au fost amplasate în braţe adiacente în
vederea adunării semnalelor aferente acestora după schimbarea de semne;
 TER 1 şi 4 ; 2 şi 3 ; 1’ şi 4’, respectiv 2’ şi 3’ au fost amplasate în braţe opuse (sau pe
aceeaşi ramură) în vederea eliminării cotei “x”;
 Efectul termic fiind integral eliminat la montajul în punte completă, nu au mai fost puse în
evidenţă decît efectele încovoierii;
 Această variantă de evaluare a forţei aplicate pe şină ridică însă probleme suficient de mari
atât în legătură cu amplasarea corectă a TER, cât şi de protecţia acestora, deoarece mărcile ar
trebui amplasate chiar sub roată (deci roţile să treacă peste zona lor de amplasare).

O variantă mai practică (fig.4.2.23) este aceea, care utilizează efectul forţei tăietoare, TER fiind
aplicate la nivelului axei neutre la încovoiere şi după direcţiile liniilor izostatice (care, după cum
este cunoscut, reprezintă locurile geometrice ale înclinării direcţiilor principale 1, respectiv 2,
aferente tensiunilor principale σ1 şi σ2). Se consideră în acest sens o porţiune de şină, solicitată ca în
figura 4.4.4,a, unde sunt redate atît diagramele eforturilor secţionale Ty şi Miz , cît şi ale tensiunilor
 i ,  xy   . În vederea obţinerii unui semnal cât mai puternic, respectiv pentru obţinerea unei
constante întregi K 0 , şină va prezenta la nivelul axei sale neutre z-G , frezări simetrice, în vederea
reducerii grosimii “g” , zonă unde vor fi aplicate ulterior, la cota c0 şi TER1 = Ra; TER2 = Rb ;
TER3 = Rd; TER4 = Rc. Din analiza diagramei forţelor tăietoare de la nivelul secţiunii “I”, rezultă
atât orientarea tensiunilor tangenţiale, cât şi modalitatea în care elementul de grindă de la nivelul
axei neutre se va deforma, aflîndu-se într-o stare de forfecare pură. În consecinţă, TER Ra , respectiv
Rb vor fi amplasate de-a lungul direcţiilor tensiunilor principale, care formează unghiuri de 45 0 cu
direcţia longitudinală a grinzii. O analiză similară la nivelul secţiunii “II” oferă elementele de calcul
pentru Rc şi Rd . Pe baza legii generalizate a lui Hooke, aferentă stării plane de tensiuni, la nivelul
planului neutru xGz rezultă pe rând,
Ty  S z , 0
 x   y  0 ;  xy   ;  1   ;  2   ;    max  , (4.2.40)
g  I zG
24

Fig.4.2.23,a Montaj de cântărire din mers, utilizând efectul forţei tăietoare

unde S z , 0 reprezintă momentul static axial al jumătăţii de secţiune.

Pe baza acestora se obţin, relaţiile deformaţiilor specifice semnalate de
mărcile tensometrice în raport cu forţa tăietoare, după cum urmează :

1  1      
 a  1   1     2      0  Ty   0  YA ;
E  E 
1
b  2     2    1    1 ;  c    0  YB ;  d   0  YB .
E
(4.2.41) Fig.4.2.23,b Montajul în
punte a mărcilor
Din semnalul total (citit) :
 citit    a   b     d   c   2    a   c   2   0   Y A  YB   2   0  F , (4.2.42)

rezultă în final expresia forţei:

 citit
F  K 0   citit ; (4.2.43)
2  0

unde K 0 reprezintă constanta montajului şi care, printr-o prelucrare corespunzătoare a şinei (deci a
alegerii lui “g”), va avea valoare întreagă şi suficient de mare.

Montaj pentru evidenţierea (măsurarea) momentului de torsiune “Mt” (fig.4.2.24)

Dacă solicitarea principală este torsiunea (fig.4.2.24,a), atunci, cunoscînd orientarea direcţiilor
principale (notate prin “I” şi “II”), amplasarea TER va avea în vedere sensul tensiunilor principale
 1 ,  2 atît în zona frontală (din faţă) (fig.4.2.24,b), cît şi în aceea din spate (fig.4.2.24,c) ale
secţiunii de arbore. În consecinţă, cele patru TER vor fi orientate ca în figura 4.2.24,d, iar în puntea
Wheatstone (fig.4.2.24,e) ele vor corespunde la: TER1 = Ra ; TER2 = Rb ; TER3 = Rd; TER4 = Rc.
În cazul general, solicitarea arborelui (aici, pentru simplitate se consideră cazul secţiunii circulare)
poate să conducă la:
 torsiune, cu o deformaţie specifică aferentă  r ;
 25
 încovoiere, cu o deformaţie specifică aferentă  i ;
 tracţiune/compresiune, cu o deformaţie specifică aferentă  N , respectiv
 efectul termic, cu o deformaţie specifică aferentă  T .
Astfel, semnalele aparente oferite de cele patru TER vor fi :
 a , aparent   r   i   N   T ;  b , aparent   r   i   N   T ;
 c , aparent   r   i   N   T ;  d ,aparent   r   i   N   T , (4.2.44)

d e
Fig.4.2.24 Captor pentru măsurarea momentului de torsiune
unde la Ra şi Rb efectul încovoierii este acelaşi, întrucât TER – urile sunt amplasate pe aceeaşi parte
a arborelui, pe când la Rc şi Rd fiind pe partea cealaltă, vor avea semnul (-) ; un raţionament
asemănător, ţinând seama şi de figurile 4.2.24,b şi 4.2.24,c , s-a evidenţiat semnul efectului
momentului de torsiune.
Dacă se au în vedere cele analizate la montajul anterior (fig.4.2.23), în urma evaluării se obţin:
 semnalul global (citit) va fi
 citit  4   r ; (4.2.45)
 deformaţiile specifice de-a lungul direcţiilor principale sunt :
1
1   r    citit   2 , (4.2.46)
4
 iar din legea generalizată a lui Hooke (a se vedea şi montajul anterior) se obţine legătura
dintre deformaţia specifică şi momentul de torsiune
26

1 
1
  1     2  
1       1     M t ,
r (4.2.47)
E E E Wp

rezultând în final expresia momentului de torsiune aplicat :

E  Wp
Mt    citit  K 0   citit , (4.2.48)
4  1   

unde W p reprezintă modulul de rezistenţă polar al secţiunii transversale al arborelui, iar

K 0 este constanta montajului realizat.
Modul de conectare al punţii Wheatstone în tensometru (după normele ISO), precum şi tipurile
principale de conectori (mufe) sunt prezentate în detaliu în lucrările [4.5], iar pentru alte detalii
valoroase se recomandă consultarea suplimentară a lucrărilor [4.3]; [4.4] şi [4.8].