De la pseudo-scriere la sens mistic -

Broderia veșmintelor din pictura europeană a secolelor XV-XVII

Linda-Saskia Menczel

La o privire atentă, un detaliu al vestimentației unor personaje din pictura renașterii

și barocului relevă mici comori ascunse, în mare parte necunoscute istoricilor și
admiratorilor de artă. Este vorba despre diferitele tipuri de broderii pictate, amplasate pe
tivurile hainelor personajelor care populează tematica biblică. Broderiile sunt alcătuite din
semne simple sau complexe, în unele cazuri de pseudo-scrieri mergând până la litere din
alfabete semitice, sau chiar texte complexe, adesea ascunse în falduri somptuoase, mesaje
subtile, descifrate doar de către cunoscători. Alexander Nagel observă calitatea orală a
acestor inscripții [1] prin apariția lor în zonele unde trupul omenesc se ivește din veșmânt,
în zona gâtului, mâinilor sau al picioarelor. Ele comunică informații despre personajul în
cauză, îl desemnează, îl descrie sau îi atribuie un gând, un crez, o apartenență sau o
alteritate.
Cele mai multe inscripții sunt în limba latină, împodobind veșmintele și aureolele
Madonelor și ale sfinților. Dacă inscripțiile latine au fost observate și înțelese, iată, cele
ebraice nu sunt inteligibile pentru marea majoritate a iubitorilor de artă și necesită,
recunoaștere, contextualizare și traducere.
A ști să scrii și să citești ebraica a devenit un semn al erudiției, cu atât mai mult cu
cât populația continentului era încă în mare parte analfabetă. O serie de pictori precum
Lorenzo Costa, sau Marco Palmezzano au ales să își semneze lucrările în limba ebraică
pentru a-și etala erudiția pretinsă sau reală. Jan van Eyck împreună cu fratele sau Hubert
însă, creează una dintre cele mai fascinante opere din istoria artelor, care conține inscripții
în toate cele trei limbi ale umanismului: latina, greaca și ebraica; este vorba de Altarul din
Ghent, o istorie a dramei cosmice umane, de la creație la cădere și mântuirea finală. Mai
mult decât atât semnătura artistului este ascunsă în mulțime, scrisă încifrat cu litere
ebraice.
 Atunci când tematica picturii este de inspirație biblică iar anumite personaje redate
fac parte din poporul ales, se pot găsi asemenea inscripții de inspirație semită pe
veșmintele acestora. De cele mai multe ori artistul, comanditarul sau publicul nu știau să
recunoască o inscripție ebraică autentică, însă puteau interpreta un șir de semne care aveau
aspectul unui text prin formă și ritmicitate, ca având un oarecare iz oriental. Acest tip de
înșiruire a semnelor grafice care este menit să ducă cu gândul la un text este denumit
pseudo-scriere.

‫ייק‬ ‫יאן פאן א‬

Fig. 1 Eyck Jan și Hubert van (c 1390-1441), Altarul din Ghent 14323.4m x5.2m, ulei pe
lemn, detaliu, inscripție marcat cu roșu, locație: Catedrala Sfântului Bavo, Ghent, Belgia

Din cauza relațiilor comerciale între porturile mediteraneene și orientul mijlociu,

aspectul scrierii arabe era familiar unui artist care lucra în Italia renascentistă. De aici și
scrierile pseudo-kufice inspirate din alfabetul arab, și care aveau menirea de a sugera
apartenența subiectului la zona semită, orientală, sau pur și simplu să sugereze un timp
străvechi, cu o limbă necunoscută. Se poate lua în considerare de asemenea argumentul că
prezența scrierii arabe în opere de artă, arhitectură și artizanat al Italiei renascentiste se
datorează faptului că pe parcursul evului mediu european, imperiul arab era în plină
dezvoltare „renascentistă” prin Epoca de aur a islamului între secolele VIII-XII, o mișcare
culturală cel puțin la fel de amplă ca și renașterea europeană și care a exercitat o influență
fertilă asupra bazinului mediteraneean prin confluențele culturale facilitate de comerțul via
rute maritime [2]. În ”Fecioara cu pruncul, Sfinții Ioan Botezătorul, Ieronim, Peter,
Bernadino și patru îngeri” Sano di Pietro (Ansano di Pietro Mencio) folosește atât
inscripția pseudo-kufică pe haina Fecioarei cât și textul latin în aureole, ambele subtile
cromatic, aproape invizibile unei priviri frugale (fig. 2 ).

Fig. Sano di Pietro (1405-1481) Fecioara cu pruncul și sfinții Ieronim, Petru Martirul, Ioan
Botezătorul, Bernardino și patru îngeri, c 1425, Tempera pe lemn, 62.9 x 47.3 cm, locație:
Metropolitan Museum of Art, detaliul arată ornamentul pseudo-kufic al veșmântului și textul latin
al aureolei

Broderiile veșmintelor Madonelor lui Rafael Sanzio (1483- 1520) sau ale lui
Pintoricchio (c. 1454 – 1513) sunt o înșiruire de semne și simboluri de o mare varietate de
scrieri imaginare, diferite de la o lucrare la alta. „Investitura divină a lui Alexandru al VI-
lea”, atribuită lui Pintoricchio, ornează coifura Fecioarei cu simboluri de inspirație
alchimică, astrologică și kufică (fig.3). Luciano Passini discerne simbolurile pentru flor,
rășină, salpetru, spirit alb, talc, tartar, cenușa și sare, asemănând inscripția de pe veșmânt
cu al unei rețete alchimice secrete [3]. Același autor postulează atribuirea eronată a picturii
lui Pintoricchio, bazându-se pe o inscripție criptică de pe decolteul Madonei pe care o
citește [AN]DREA K’AX[ISI] F[ECIT] sau făcut de Andrea D’Assisi, un ucenic a lui
Perugino.

Fig.3 atribuită lui Pintoricchio (c. 1454 –1513), Fecioară, fragment din „Investitura divină a lui
Alexandru al VI-lea”, c. 1492-1493, fragment dintr-o pictura murală, 39,5 x 28, 5 x 5 cm,
inscripțiile sunt marcate cu roșu

Umanismul a generat un interes deosebit pentru limba ebraică și statutul său de

limbă originară, paradisiacă sau cel puțin sfântă. Odată cu expulzarea evreilor din
peninsula Iberică și așezarea lor în marile orașe ale Europei, au apărut traduceri ale textelor
sacre și esoterice, din ebraică, dar și apariția catedrelor de ebraistică în marile centre de
studiu ale continentului, și o nouă disciplina numită ebraism creștin care susținea nevoia
cunoașterii limbii și misticii ebraice pentru o mai profundă înțelegere a creștinismului.
Astfel din sfera academico-teologică, ebraica a ajuns să fie reprezentată și în artele vizuale,
cele mai multe inscripții fiind pe veșmintele Madonelor, preoților și profeților vechiului
testament dar și ale personajelor anonime care reprezintă membri ai poporului lui Israel.
Pictorii s-au străduit să copieze fie litere ebraice corecte fie fraze întregi, fie doar
Numele tetragramat [4], așezat pe frunțile preoților vechiului legământ pentru a fi ușor de
identificat. De la pseudo-scrieri ebraice unde literele se disting cu greu, sau sunt doar
semne create de pictor ca în cazul inscripțiilor din „Hristos în dispută cu doctorii din
Templu” semnată de Paris Bordone (fig.4) sau sunt scrise asemănător alfabetului ebraic
dar cu unele litere scrise invers sau răsturnate ca și în cazul lucrărilor lui Hans
Pleydenwurff; pictori ca Van Eyck, Holbein, Van Dyck, Ghirlandaio, Rafael, Dürer,
Rubens, Rembrandt, El Greco, sau mai târziu Ingres, au scris ebraica corect, având fie un
colaborator evreu ori un text sursă pe care îl copiau cu minuțiozitate, fie, în cazul lui
Poussin, studiind ebraica ca parte a pregătirii sale profesionale ample.

Fig.4 Bordone Paris (1500-1571), Hristos în dispută cu doctorii din Templu, 1535-45, ulei pe
pânză 168cm x 234 cm, Isabella Stewart Gardner Museum, Boston, detaliul arată măiestria cu care
pictorul imită prin gesturi grafice scrierea ebraică.

Însă aș dori să atrag atenția asupra lui Philippe de Champaigne (1602 – 1674) care a
folosit broderiile veșmintelor sacerdotale pentru a scrie mesaje elaborate, încărcate cu
conținut teologic. În lucrarea sa Dania Cezarului din 1655, Champaigne scrie text ebraic
corect pe veșmintele a două personaje care flanchează persoana lui Iisus Hristos. Deja
textul ebraic ne spune cu cine vorbește Mântuitorul, cei doi sunt evident membrii ai
clerului iudeu, apoi culoarea galbenă a fundalului broderiilor este și ea un indiciu despre
cele două personaje, galbenul fiind culoarea asociată poporului evreu. Textul scris pe
coifura primului personaj din stânga, este chiar prima poruncă din decalog, „Eu sunt
Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului... ” (Exod 20:2), iar
inscripția celui de al doilea este o combinație între rugăciunea Șma Israel : „Ascultă Israele
Domnul Dumnezeul Nostru ... să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată...” din
Deuteronom 6:4-5, apoi din nou un fragment din decalog:” care te-a scos...” și din nou din
Deuteronom „și din tot sufletul tău”. Mesajul este clar, lui Dumnezeu i se datorează toată
dragostea, iar Cezarului, banul de aur din mâna fariseului nedumerit (fig.5).

Fig.5 Champaigne Philippe de (1602 – 1674), Dania cezarului 1655, ulei pe pânză, 138,5 × 188
cm, locație: Musée des beaux-arts de Montreal, în colecția dr și Dna Max Stern Photo MMFA,
Brian Merrett

Un an mai târziu, Champaigne pictează „Hristos în casa lui Simon Fariseul” unde
din nou, textul de pe veșmântul gazdei este scris în ebraică corectă, ivindu-se și ascuzându-
se din nou între falduri, ca un mesaj tainic. Și aici pictorul folosește ca surse de text
Deuteronomul și Exodul. Pe capul fariseului începutul rugăciuni „Ascultă Israele” iar pe
pieptul lui: „Să nu-ţi faci chip cioplit” (Exod 20:2-4) relevă gândul acestuia, litera legii.
Richard Neer observă că anumite cuvinte ale textului biblic sunt parcă voit ascunse în
falduri și penumbre: “Eu sunt” și “Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”[5]. Fariseul din
pictură vede doar litera legii și refuză să îl recunoască pe cel din fața lui, care se ascunde
smerit în chip de om, iar pictorul augmentează gestul acestuia prin text .

Fig.6 Champaigne Philippe de, Hristos în casa lui Simon

Fariseul , 1656, locație: Musée des Beaux-Arts, Nantes,
Franța

Un exemplu de impregnare a picturii cu

elemente de ebraism este Hristos a lui Quentin
Massys aflată într-o colecție privată. Broderia de pe
decolteul veșmântului conține numele pentagramat
Y-H-Sh-V-H pronunțat Iehoșua, una din versiunile
numelui ebraic a lui Iisus. Interesantă este adoptarea
acestei ortografii a numelui Iisus, care provine din
ebraismul creștin dezvoltat în renaștere. Acest nume

Fig.7 Quentin Massys, Christ,

înainte de 2529, colecție privată
adaugă litera șin în centrul Tetragramatonului pentru a sublinia ideea de Fiul divin dintr-un
Tatăl divin. Astfel, o broderie decorativă conține de fapt un mister esoteric.
Inscripțiile de pe broderiile veșmintelor au oferit pictorului libertatea de a crea
structuri decorative minuțioase, limbaje tainice, personale, trimiteri încărcate cu sens
istorico-teologic, sau chiar credințe personale. Din cele din urmă nu știm câte au aparținut
comanditarilor, de obicei mult mai educați și dornici de epatare, și câte pictorilor. Știm însă
că pentru o scurtă perioadă de timp, umanismul a deschis porți interculturale inedite, iar
setea de cunoaștere a pătruns și în exprimarea artistică a vremii.

1. Nagel, Alexander. „Twenty-five Notes on Pseudoscript in Italian Art.” RES:

Anthropology and Aesthetics, no. 59/60 (2011): 228-48.
www.jstor.org/stable/23647792, p 243
2. O analiză pertinentă a influenței renașterii arabe asupra celei europene se află în
Al-Tawil, Wihad, "Arabic Pseudo-Script And The Italian Renaissance"
(2015).Wayne State University Theses. 430.
https://digitalcommons.wayne.edu/oa_theses/430
3. https://www.aboutartonline.com/pinturicchio-e-la-madonna-borgia
4. Numele tetragramat,Tetragrama sau Tetragamatonul este numele divin din patru
litere: Y-H-V-H, este numele cu care se prezintă Creatorul în Exod 20:2
5. Neer Richard, Poussins’s Unseless Trasures, în volumul “Judaism and
Christian Art” editat de H.Kessler si D.Nirenberg, pp.328-58,
Philadelphia:University of Pennsylvania Press 2010 p.342