TESTAMENT- TUDOR ARGHEZI

Modernismul este un current literar inovativ, care se manifestă de la mijlocul secolului

al XIX-lea, până în perioada postbelică a secolului al XX-lea.

“Testament” este o poezie care a fost scrisă de Tudor Arghezi si care a fost publicată în
1927, în volumul de poezii “Cuvinte potrivite”. “Testament” face parte din categoria
artelor poetice modern. Prin aceasta, autorul isi exprima viziunea despre arta literara si
menirea literaturii.

În primul rând, textul se încadrează în curentul modernism deoarece este utilizată

estetica urâtului și figura de stil dominantă este metafora.

Poezia are capacitatea de a transforma în valoare acele elemente care erau considerate
“respingătoare” până atunci:”Din bube, mucegaiuri și noroi/Iscat-am frumuseți și prețuri
noi.”, astfel că poetul aaderă în acest mod la estetica urâtului. Aceasta a fost introdusă
în literatură de către Karl R. Acesta considera că frumosul estetic poate avea adesea
rădăcini urâte: rolul creatorului este de a le oferi sensuri noi.

Metafora constituie o parte importantă al discursului liric, aceasta fiind figura de stil
dominantă. Ea este remarcată de mai multe ori în text:“cuvinte potrivite” se refera la
acele cuvinte si expresii care pot vedea fidel experienta si greutatile inaintasilor nostri.
“Din bube, mucegaiuri si noroi” este o metafora ce surprinde sursa de inspiratie. “rapi si
gropi adanci” este o metafora a spatiului cunoasterii, care face referire la un spatiu si al
incercarilor.

De asemena, limbajul arghezian adduce asocieri neasteptate de cuvinte, precum

termeni religiosi:”cu credinta”, “Dumnezeu”, “Domnul” arhaisme:”Sudoarea”, “ocara”,
“Hotar”, “bube”, “Odrasla” si neologismul “obscur”. Utilizarea arhaismelor sporeste
gradul de expresivitate.

În al doilea rând, discursul poetic debutează printr-un enunț prin care eul liric numește
care este bunul pe care îl lasă celor care vin după el. Este vorba despre cartea ce
reprezintă rodul muncii sale. Această idee este reprezentată prin metafora:”nume
adunate pe o carte”.
Discursul poetic este împărțit în 4 unități poetice: prima unitate este constituită din
primele două strofe și se referă la valoarea cărții. A doua unitate cuprinde strofele III și
IV și urmărește trecerea de la civilizația agrară la civilizația scrisului. Unitatea numărul
trei cuprinde strofa cinci, aceasta urmărind elementele civilizației agrare care sunt
convertite în artă. Iar unitatea patru e constituită din ultima strofă, unde e abordat
procesul de creație.

În prima unitate poetică, eul liric se adresează cititorului cu apelativul “fiule”. Este vorba
despre un “fiu” spiritual al cititorului. Acestuia, eul liric îi dăruiește volumul în care a
așezat suferița, nemulțumirile și greutățile neamului său. Poetul se vede pe sine un
mentor al tinerei generații. Rolul său este acela de a transmite tot ce a învățat de la
înaintașii săi.

Se pune semnul egalității între carte și istoria neamului:”Cartea mea-i, fiule, o treaptă”.
Cartea este un inel de legătură între generații. Aceasta face posibilă înălțarea spirituală a
urmașilor. Autorul însuși se consideră urmaș al celor care au luptat și au suferit pentru
dreptate și libertate:”De la străbunii mei până la tine”. De asemena, cartea este
cuvantul-cheie in jurul căruia se structurează semnificația textului și este symbol al
cunoașterii. Pe parscursul textului apar următoarele semnificații ale acestui simbol:”o
treaptă” reprezintă O PUNTE de legătură între generații și “hrisovul nostrU cel dintâi“
reprezintă Cartea Sfântă a neamului.

Enumerația “râpi”, “gropi”, “treaptĂ” este sinonimă cu ideea de acumulare spirituală.

Metafora spațiului și a cunoașterii “râpi și gropi adunate” face referire la un spațiu al
dezordinii și al încercărilor. Prin opoziție, cartea este un loc al civilizației, al evoluției.

Metafora „hrisovul nostru cel dintai” subliniază faptul că volumul de versuri, prin
valoarea pe care o are, are puterea să devină Cartea Sfântă a neamului.

Se transmite ideea că trecutul ne legitimează.

Prezența eului liric se face simțită atât prin adjectivele pronominale la persoana I, nr
singular “mea” din structura “cartea mea”, cat si prin pronumele personal, nr sg “mine”
din structura “osimintele vărsate-n mine”.

Cea de-a doua unitate poetică prezintă atât procesul de creație, cât și principiile estetice
care stau la baza poeziilor argheziene.
Versurile “Ca să schimbăm, acum, întâia oară/Sapa-n condei și brazda-n călimară.”
subliniază ideea de continuitate a experienței înaintașilor noștri. Poetul explică procesul
de creație. Strămoșii, prin sacrificiul lor, au trecut de la civilizația agrară la cea a scrierii.

Eul liric își recunoaște și își asumă descendența:”strabunii mei”, “batranii mei”, “bunilor
mei”. El își face resimțită prezența prin pronumele personal la persoana I, nr singular
“Eu”.

A treia unitate poetică redă ideea mântuirii ființei prin artă. Secvența “o singură” este o
metaforă prin care se scoate în evidență unicitatea creației.

Adjectivul pronominal “NOASTRA” din “durerea noastra” sugereaza asumarea de catre

poet a destinului neamului sau.

A patra unitate poetica sintetizeaza esenta creatiei poetice. Creatia este rodul inspiratiei
redata prin metafora:”Slova de foc” cat si rodul muncii de scriitor, redata prin metafora
“Slova faurita”. Textul este rezultatul fuziunii dintre realitatea concreta si realitatea
imaginata.

TEMA textului este creatia literara, lasata unui fiu spiritual. Arghezi a fost preocupat de
ideea de a lasa ceva urmasilor sai. Considera ca datoria unui scriitor este sa
imbogateasca limba in care scrie. Noutatea pe care o aduce consta in LIMBAJUL POETIC,
care este expesia rafinata a graiului popular.

Muzicalitatea textului este oferita de Rima imperecheata si de masura versurilor de 11-

12 silabe.

Titlul este format dintr-un substantiv simplu, nearticulat „Testament”, care in sens
denotativ denumeste actul juridic prin care se lasa un bun succesorilor. In sens
conotativ, acest termen se refera la valoarea cartii care este lasata urmasilor, drept un
model de civilizatie. Acest “testament” este vazut de catre poet in urmatoarele
ipostaze:”un nume adunat pe o carte”, “o treapta”, “hrisovul nostrum”, “o singura
vioara”, “Slova de foc si slova faurita”.