Variația expresiei fenotipice

Pornind de la ideea că există un fenotip larg al autismului, apare problematica factorilor

care determină viariația manifestării fenotipice. Conform Bailey et. Al (1995), în cazul
gemenilor monozigoți , unul dintre aceștia poate suferi de o formă severă de autism în timp ce
celălalt să prezinte semne vagi specifice fenotipului larg, demonstrând astfel că aceeași
predispoziție genetică se poate asocia cu o variație in expresia fenotipică ( cit. În Curran și
Bolton, 2009). Rezultatele unui alt studiu reflectă faptul că diversitatea manifestărilor clinice nu
reprezintă neapărat o dovadă a heterogenității genetice ( Le Conteur at. al cit. în Curran și
Bolton, 2009).
Dimensiuni versus categorii
O altă implicație a lărgirii fenotipului autismului este modificarea modului în care
tulburarea de spectru autist este conceptualizată, existând o oscilație între organizarea
dimensională și cea categorială. O serie de studii efectuate pe membrii familiilor celor
diagnotiscați cu autism și pe populația generală au arătat că, utilizând o abordare dimensională,
caracteristicile specifice autismului au o distribuție quasi-normală în populația generală ( Bishop
et. al Lajonchere et. Al, Constantino și Todd cit. în Currab și Bolton). Aceste rezultate așează sub
semnul întrebării contribuția factorilor care determină varianța caracteristicilor în populație
pentru etiologia tulburării de spectru autist.
Fenotipurile componente
În ciuda faptului că sindromul clasic de autism este reprezentat de o combinație de
deficiențe în ceea ce privește interacțiunile sociale, comunicarea și de prezența stereotipiilor, a
apărut un interes crescut în lumea academică pentru identificarea relațiilor dintre aceste
elemente. Pentru realizarea acestui lucru s-au utilizat date colectate în primă instanță pentru
scopuri diferite de cercetare, ceea ce a îngreunat procesul de interpretrare al rezultatelor. Una
dintre cele mai întâlnite dificultăți de interpretare a constat în caracterul circular al abordării:
studiul triadei de deficiențe în cadrul unei populații deja diagnosticate clinic, care dispune de
aceste caracteristi conduce în manieră inevitabilă la concluzia că cele trei caracteristici sunt
intercorelate.
O abordare diferită a problematicii a constat în studiul aspectelor de natură genetică:
cosegregarea trăsăturilor în funcție de gradul de similaritate genetică al rudelor participanților.
Studiul longitudinal al unor perechi de gemeni condus de Ronald et. Al (2005) în Regatul Unit a
permis identificarea existenței unor factori atât de natură genetică cât și de mediu la nivelul
fentipului, arătând că între rigiditate, interacțiune socială deficitară și comunicarea dificilă există
corelații fenotipice mari, în comparație cu cele genetice, care au fost nesemnificative ( cit. în
Curran și Bolton). Aceste rezultate susțin ideea că fenotipul austimului este unul complex, care
nu poate fi explicat prinintermediul unei perspective unitare.
 Heterogenitate și arhitectură genetică
Dovezile care atestă heterogenitatea și etiologia genetică a tulburării de spectru autist
constau în existența sclerozei tuberoase, sindromului x-ului fragil si a abnormalităților
cromozomiale, însă măsura în care survine heterogenitatea este încă necunoscută. Datele
disponibile cu privire la genetica comportamentului sugerează faptul că prezența aptitudinilor
comunicaționale ar putea indica heterogenitatea ( Bolton. Et. Al și Pickles et. Al cit. în Curran și
Bolton, 2009). Alți indicatori ai heterogenității sunt prezența anomaliilor congenitale ( Pickles et.
Al cit. în Curran și Bolton), aptitudinilor savante( Down et. Al. Cit. în Curran și Bolton, 2009) și
comportamentelor compulsiv- repetitive (Shao et. Al. Și Sutcliffe et. Al cit. în Curran și Bolton,
2009).
Deși nu au fost folosite tehnici de predicție contemporane în studiile pe gemeni publicate
până acum, acestea au arătat că rata recurenței autismului între gemenii monozigoți a fost mai
mult decât de două ori mai mare decât între gemenii dizigoți ( Bayley et. Al; Folstein și Rutter;
Rivto, Freeman et. Al; Steffenburg et. Al cit. în Curran și Bolton, 2009). Aceste rezultate indică
un nivel ridicat de heritabilitate și prezența epistazei. Trei studii în care s-au utilizat tehinici de
analiza multivariată au arătat ca varianța caracteristicilor specifice autismului la gemenii din
populația generală este atribuită mai de grabă factorilor genetici decât de mediu ( Constantino,
Hudiak și Todd, 2003; Constantino și Todd, 2003; Bolton et. Al., 2006; Ronald, Happe și
Plomin, 2005; Scourfield, McGufin și Thapar, 1997 cit. În Curran și Bolton).
Genetică moleculară
Scanarea pe scară genomică arată că membrii familiilor de tip multiplex dispun de unele
regiuni genomice care ar putea integra gene ce redau o predispoziție pentru autism: locusurile
cromozomiale 3q, 16p, 17q și 13 q (Veenstra-VanderWeele și Cook, 2004 cit. În Curran și
Bolton). În ceea ce privește asocierile genetice, s-au găsit asocieri semnificative cu markeri ai
genelor receptoare pt acidul GABA (Ashley-Koch et. al., 2006; Curran et.al., 2006; McCauley at.
Al., 2004; cit. în Curran și Bolton, 2009). În urma studiului genelor prezente la persoanele autiste
cu abnormalități citogenetice, s-au identificat genele neuroligine și cele neurobeachin (Jamain et.
al., 2003; Castermans, Wilquet, Steyaert et.al., 2004 cit în. Curran și Bolton).
Gene imprimate
Contribuția genelor imprintate la etiologia autismului este ilustrată de asocierea dintre
duplicarea derivată maternal a cromozomului15q11-13 și riscul crescut pentru apariția tulburării
de spectru autist ( Bolton, Dennis et. al., 2001; Cook et. al., 2005; Vorstman et. al., 2006 cit. în
Curran și Bolton, 2009).
 Factori de risc din mediu
Singurii factori de risc din mediu pentru care s-au găsit dovezi solide se referă la
implicațiile deprivării de la începutul vieții și la debutul timpuriu al epilepsiei ( Rutter,
Andersen-Wood et. al., 1999; Bolton, Park et. al., 2002; Humphrey, Neville, Clarke și Bolton,
2006 cit în Curran și Bolton, 2009).
Direcții viitoare de cercetare
Curran și Bolton (2009) menționează o serie de aspecte despre care consideră că ar trebui
explorate: studii legate de adopțiile persoanelor care suferă de tullburarea de spectru autist,
dezvoltarea instrumentelor de măsurare, abordarea perspectivelor comportamentaliste asupra
fenotipului, studiul endofenotipurilor, identificarea factorilor de natură nongenetică, explicarea
diferențelor de gen în ceea ce privește prevalența și studiul pe animale.