UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE
SPECIALIZAREA: MASTER PROTECTIA MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ

SURSELE DE POLUARE
ŞI CĂILE DE
RĂSPÂNDIRE A
POLUANȚILOR ÎN MEDIU

Student: Stana Petrică

Anul II
ANUL 2018-2019

Pagina 1 din 18
 Cuprins
Introducere.............................................................................................................................................3
1. Sursele de poluare........................................................................................................................4
1.1 Sursele naturale..........................................................................................................................4
1.2. Sursele artificiale.......................................................................................................................5
2. Căile de răspândire a poluanţilor în mediu....................................................................................9
2.1. Atmosfera...................................................................................................................................9
2.2. Hidrosfera................................................................................................................................10
2.3. Solul..........................................................................................................................................11
2.4. Biocenozele...............................................................................................................................11
3.Principalele elemente chimice care poluează mediul....................................................................13
4. Concluzii.........................................................................................................................................17
5.Bibliografie........................................................................................................................................18

Pagina 2 din 18
 Introducere

Perioada pe care o parcurge omenirea in prezent poate fi socotita ca "era poluarii si

distrugerii mediului". A sosit deci timpul cunoasterii si luarii masurilor necesare pentru
limitare.
Toate laturile activitatii umane, indiferent de domeniu, pe langa marile avantaje, sunt
purtatoare si de efecte adverse cauzate de incarcarea mediului de viata (sol, apa, aer, flora si
fauna) cu agenti poluanti de natura chimica, fizica sau biologica. Poluarea se poate realiza
brusc si exploziv, dar de cele mai multe ori in mod lent dar progresiv, cu aspect insidios si
perfid. In ambele cazuri, efectele nocive au importanta asemanatoare.
Poluantii pot fi definiti ca fiind acei compusi chimici, cu efect daunator asupra
mediului. In functie de concentratia in care se gaseste in natura aceeasi substanta poate fi
poluant sau contaminant. Contaminantul este compusul chimic care se gaseste in mediu intr-o
concentratie atat de mica, incat nu produce efecte nocive asupra ecosistemului.
Poluarea mediului, care-si întinde amenintarea asupra întregii planete, a ajuns la un punct
în care ataca omul si mediul sau de existenta. Toti agentii poluanti noi se raspândesc cu
iuteala în aer, în apa sau pe sol, generând, dezvoltând si propagând unul dintre cele mai grave
pericole pe care le-a întâmpinat civilizatia . Ca o ironie amara, nu fenomenele naturii
ori populatiile vegetale sau animale sunt acelea care îl ameninta pe om si conditiile sale de
existenta, ci însusi omul, prin activitatea sa generala, insuficient controlata si neadaptata în
întregime la realitatile naturale înconjuratoare, ameninta echilibrul ecologic.
Daca agentii poluanti ar ramâne pe locul în care au fost produsi, problema poluarii ar fi
mai simplu de rezolvat, în realitate, ei se raspândesc în mediul ambiant, propagând poluarea,
uneori pâna la nivel terestru global. De aceea,pentru rezolvarea problemei poluarii mediului
ambiant este foarte important sa se cunoasca pe lânga sursele de poluare si natura agentilor
poluanti, caile lor de raspândire în mediul ambiant. Daca mediul ambiant ar fi lasat la jocul
liber alagentilor poluanti, acestia s-ar raspândi uniform în atmosfera, hidrosfera si sol, fara sa
existe o posibilitate naturala de depoluare. Daca totusi se produc în realitate, în mod natural,
unele fenomene de depoluare sunt datorate unor fenomene independente de procesul de
raspândire, cum ar fi: reactiile chimice, degradarea bacteriana, dezintegrarile radioactive etc.
Exista mai multe cai de dispersare, de raspândire a agentilor poluanti si mai multi vectori
sau purtatori ai acestor agenti. Vectorul cel mai important al raspândirii poluarii în mediul
ambiant este însusi omul, care face primele manevre de dislocare a acestor agenti poluanti, fie
menajeri, fie industriali, din locul lor de producere si care împrastie direct în mediul ambiant
pesticidele, gazele deesapament si alte substante chimice toxice. Din acest punct de vedese,
omul cumuleaza calitatea dubla de generator de agenti poluanti si de vector al lor.

Pagina 3 din 18
 1. Sursele de poluare

1.1 Sursele naturale

Sursele naturale de poluare există în afara activităţii umane, ele emit temporar sau
continuu poluanţi a căror acţiune are efect local sau regional. Dintre aceste surse se pot
enumera1:
- incendiile naturale din păduri şi savane, care produc cantităţi apreciabile de cenuşă,
fum şi hidrocarburi provenite din combustia pe loc a materialului vegetal;
- vânturile care antrenează la distanţă mari cantităţi de praf şi nisip îndeosebi în zonele
de stepă şi deşert. Înaintarea alarmantă a deserturilor este precedată de poluarea treptată cu
nisip a regiunilor marginale ale acestora;
- vulcanii activi, care emit în mod violent pulberi şi gaze care afectează profund viaţa din
împrejurimi, dar care pot să fie vehiculate de atmosferă deasupra unor teritorii întinse, modifi-
când pentru un timp parametrii generali ai climatului. Remanenţa acestor suspensii în
atmosferă este mare, influenţând dispersia energiei radiate de Pământ şi contribuind la
accentuarea fenomenului denumit „efect de seră”. Efect de seră - procesul de încălzire al unei
planete datorat reflectării spre suprafaţa acesteia a radiaţiei emise, din cauza prezenţei în
atmosferă a unor gaze cu efect de seră (vapori de apă, dioxid de carbon, metan). În ultima
jumătate de secol cantităţile mari de gaze cu efect de seră emise în atmosferă au diminuat
permeabilitatea atmosferei pentru radiaţiile calorice reflectate de Pământ spre spaţiul
interplanetar conducând la aşa-numitul fenomen de încălzire globală

- apele subterane acide sau saline, care aduse la suprafaţă întâmplător sau ca urmare a
unor exploatări industriale ori balneare, sunt surse de poluare cu efect local;
- plantele obişnuite care pot deveni surse de poluare prin polenul pus în libertate în
perioada de înflorire, când produc fenomene alergice la un număr considerabil de oameni. În
SUA, se apreciază că cca. 12 milioane de cetăţeni suferă de pe urma acţiunii alergice a
polenului, desfăşurată pe fondul general al unei atmosfere impurificate de activitatea
economică;

1
Prof. univ. dr. CONSTANTIN COTIGĂ AGROECOLOGIE

Pagina 4 din 18
 - schimbările meteorologice bruşte, însoţite de modificări ale stării de ionizare a
atmosferei care provoacă, îndeosebi la bolnavii cardiovasculari, agravarea bolii şi deseori
accidente mortale.
- Furtunile de praf şi de nisip - important factor în poluarea aerului. În perioade lipsite
de precipitaţii solul pierde partea aeriană a vegetaţiei rămânând expus acţiunii vântului. De pe
sol se ridică o parte din particulele componente care se transformă în suspensii aeriene
reţinute în atmosferă perioade lungi de timp.
Depunerea suspensiilor prin sedimentare sau ca urmare a efectului de spălare realizat de
ploi se poate produce la distanţe mari în raport cu locul în care au fost produse. Cercetările
efectuate în această privinţă au arătat că deşertul Sahara înaintează în fiecare an cu 1,5 - 10
Km. La noi în ţară furtunile de praf sunt caracteristice lunii aprilie care este o lună vântoasă
(23 aprilie 1960, 18 aprilie 1965 şi 24 aprilie 1973 când, primele două au purtat un praf
galben din loessuri asiatice iar ultima praf şi nisip de culoare roşie de origine nord-africană).

Alte sursele naturale de poluare:

• omul şi animalele - prin procesele fiziologice evacuează în mediu dioxid de carbon,
viruşi etc.;
• plantele - eliberează în mediu fungi, polen, substanţe organice şi anorganice;
• solul - eliberează în mediu viruşi, pulberi ca urmare a fenomenului de eroziune;
• apa - prin aerosoli încărcaţi cu săruri cum ar fi sulfaţi sau cloruri; • descompunerea
substanţelor organice - eliberează CH4 , H2S, NH3 etc.;
• radioactivitatea terestră implicată prin radionuclizi emişi de roci, precum şi
radioactivitatea cosmică;
• descărcările electrice - produc ozon în troposferă.

1.2. Sursele artificiale

Sunt create de om şi manifestă o diversitate corespunzătoare multiplelor activităţii
umane. De cele mai multe ori poluanţii emişi de surse diferite se întrepătrund în natură,
determinând niveluri de poluare specifice, cu acţiune complexă2.
Industria pune în libertate un număr mare de poluanţi rezultaţi din procesele tehnologice.
Sursele de poluare industrială sunt fixe iar poluanţii, au în mod obişnuit, concentraţia maximă
în punctul de emisie. Pe măsura îndepărtării de sursă, poluantul se dispersează. Aceste
caracteristici impun adoptarea unor mijloace de reţinere a poluanţilor chiar la punctul de
2
Prof. univ. dr. CONSTANTIN COTIGĂ AGROECOLOGIE

Pagina 5 din 18
emisie. In conditiile actuale ale dezvoltarii, poluarea industriala ocupa primul loc. Toate
ramurile industriei sunt generatoare de noxe, incat este dificil de apreciat care din ele sunt cele
mai semnificative. Majoritatea activitatilor industriale reprezinta factori deosebiti de poluare,
fie prin procesele de exploatare si prelucrare, fie prin cele de depozitare a fluxurilor reziduale
de materiale si energie. Dintre acestea se detaseaza insa cateva ramuri cu contributie majora in
contaminarea ecosferei: industria energetica, industria chimica, industria metalurgica.
Producerea de energie este o sursa esentiala de poluare, cauzele regasindu-se in toate
activitatile asociate utilizarii combustibililor fosili. Astfel, in timpul extractiei pot avea loc
pierderi de combustibili lichizi ce polueaza ecosistemele terestre si acvatice (pierderi de pe
platformele petroliere maritime). Haldele de steril constituite in urma exploatarii carbunilor au
afectat in mod deosebit ecosistemele terestre si reconstructia zonelor respective constituie o
problema dificila. Procesele de prelucrarea sunt si ele insotite de emisia de compusi poluanti,
fie odata cu apele de spalare (prelucrarea carbunilor) sau in urma procesului de rafinare a
petrolului (efluenti lichizi). Utilizarea combustibililor fosili este insa etapa insotita de cele mai
multe emisii de poluanti: emisii de pulberi, emisii de oxizi de azot si sulf (ce determina
aparitia ploilor acide, a smogului fotochimic), emisii de dioxid de carbon (ce contribuie la
aparitia efectului de sera).
Un loc aparte in industria energetica il ocupa energetica nucleara. Dezvoltarea
tehnologiilor nucleare s-a facut rapid, fara a se lua in calcul efectele de durata. Problemele
legate de gradul de securitate a centralelor nuclearo-electrice si tratarea / depozitarea
deseurilor radioactive nu au fost temeinic analizate. Inovatiile realizate s-au dovedit a fi
solutii neviabile, cu grad ridicat de risc (de exemplu, depozitarea reactoarelor nucleare uzate
in oceanul planetar). Depozitarea inadecvata implica un risc de contaminare radioactiva
cronica. Chiar daca in prezent se procedeaza la stocarea deseurilor radioactive in depozite
special amenajate (de obicei in mine parasite), depozitele anterioare prezinta un risc crescut
de contaminare.Întreprinderile energetice produc, prin arderea combustibililor mari cantităţi
de cenuşă, oxizi de sulf, oxizi de azot, oxizi de carbon şi metale grele pe care le elimină în
atmosferă. Chiar în condiţii de reţinere a 95-99,5 % din pulberi, o centrală electrică de 2000
MW, cu cărbune, elimină anual în atmosferă 42.000 tone particule solide, la care se adaugă
gazele menţionate, pentru care în general datorită costului ridicat nu se montează filtre.
Siderurgia provoacă o puternică poluare a atmosferei prin pulberi calculate ca fiind de
10 kg/t oţel, 12 kg/t alamă sau bronz sau 450 kg/t aluminiu. La acestea se adaugă mari canti-
tăţi de oxid de carbon, dioxid de sulf şi alţi compuşi gazoşi. Probleme deosebite creează
poluarea produsă de metalurgia neferoaselor cu elemente ca plumb, zinc, mercur, cadmiu,
arsen şi fluor, fie ca urmare a punerii lor în libertate din minereuri, fie ca urmare a adăugării
unor compuşi în procesele tehnologice cum este criolitul (AlF3; 3NaF) ce degajă fluor la
electroliza aluminiului. Siderurgia consumă şi mari cantităţi de apă pe care le deversează în
râuri, încărcate cu suspensii, metale grele, acizi, baze etc.
 Industria chimica este, fara indoiala, responsabila in cea mai mare masura de
contaminarea ecosferei cu o gama extrem de variata de compusi chimici anorganici si
organici, cu potential toxic foarte ridicat. Chimia organica moderna, de exemplu, permite
sintetizarea si comercializarea a aproximativ 1000 de compusi noi anual, dintre care unii sunt
foarte toxici. Multi se fabrica in cantitati de mii de tone anual, fara sa se cunoasca intotdeauna
efectele lor toxice. Industria chimică este răspunzătoare de poluarea intensă a atmosferei şi

Pagina 6 din 18
apelor prin producerea unui număr mare de poluanţi aparţinând celor mai variate clase de
substanţe, evacuaţi în momentul producerii unor reacţii din ciclul tehnologic sau în timpul
avariilor care întrerup relativ frecvent cursul normal al producţiei. Menţionăm dintre cele mai
importante substanţe impurificatoare rezultate din industria chimică: compuşi cu sulf (dioxid
de sulf, acid sulfuric, hidrogen sulfurat, sulfura de carbon, mercaptani), compuşi ai azotului
(oxizi de azot în amestec, amoniac), clor şi acid clorhidric, fenoli, hidrocarburi saturate şi
nesaturate, pesticide, negru de fum etc. Cele mai grave efecte de poluare produse de industria
chimică se înregistrează în jurul combinatelor de îngrăşăminte chimice, fabrici de acizi,
combinate petrochimice şi fabrici de pesticide.
Industria materialelor de construcţii şi îndeosebi fabricile de ciment, poluează mediul
impurificând atmosfera cu particule solide evacuate odată cu aerul utilizat în procesele
tehnologice.
Industria nucleară, relativ nouă, creează probleme de poluare radioactivă generate de
depozitarea deşeurilor şi de pulverizarea în atmosferă a unor compuşi radioactivi ce cresc
încet dar continuu nivelul radioactiv al acesteia. Principala răspundere pentru aceste fenomene
o are deocamdată industria nucleară de război, care generează şi riscul total pentru existenţa
vieţii pe Pământ, dar poluarea radioactivă va creşte şi pe seama extinderii utilizării industriale
a energiei nucleare. Energetica nucleară este în mod normal puţin poluantă, dar ea prezintă
riscuri majore de contaminare radioactivă în caz de accidente aşa cum au fost cele de la
Cernobâl din 1986.
Industria metalelor neferoase este generatoare de substante toxice sub forma de
aerosoli fini care impurifica aerul pe intinderi uriase si exercita o actiune nociva asupra
organismului. In mod direct sau indirect se realizeaza si impurificarea solului si a apei, apoi
contaminarea florei si faunei si in final a omului. Ramura cea mai semnificativa a acestei
industrii o constituie Metalurgia metalelor grele (plumb, mercur, cadmiu, cupru, zinc, staniu).
Transporturile sunt producătoare de poluare prin intermediul unor surse mobile, cu
debit redus, dar în număr apreciabil. Efectul poluant produs de către transporturi se face simţit
în mod acut în aglomerările urbane şi de-a lungul căilor de comunicaţie. Natura emisiilor
diferă în funcţie de tipul motoarelor utilizate. Motoarele cu abur produceau: fum, cărbune
nears, dioxid de carbon, vapori de apă, în timp ce motoarele cu explozie (cele mai poluante)
produc prin arderea directă a benzinei sau motorinei: oxid de carbon, oxizi de azot (NO x),
hidrocarburi nearse, vapori de apă, metale grele. Prin arderea petrolului, în majoritate pentru
transport, se elimină anual în atmosfera Pământului cca. 1000 t mercur şi prin adausul la
benzină a tetraetilului de plumb, o cantitate de plumb ce ajungea în anii 80 numai în SUA şi
Europa la 3500 t anual.
Comunităţile umane au produs dintotdeauna efecte poluante dar ele se fac simţite numai
atunci când datorită aglomerării excesive este depăşită capacitatea de autoepurare naturală a
mediului. Între poluanţii specifici nişei umane menţionăm: deşeurile solide rezultate din uzura
unor obiecte, ambalajele (hârtie, metale, sticlă, materiale plastice, alimente), deşeuri lichide
sau antrenate de ape menajere (dejecţii, resturi de alimente, detergenţi), poluanţi ca
microorganisme patogene sau saprofite favorizate de aglomerarea umană. Fără să insistăm
asupra problemei deşeurilor generate de nişa umană, se poate menţiona totuşi că poluarea
atmosferei şi a apei cu germeni patogeni este răspunzătoare de extensia mai rapidă a unor boli
contagioase în aşezările urbane faţă de cele rurale.

Pagina 7 din 18
 Agricultura, deşi una din cele mai vechi îndeletniciri umane, nu a provocat fenomene
majore de poluare în forma sa tradiţională, datorită faptului că se bazează pe ciclurile naturale
de transformare a resurselor. Agricultura intensivă, modernă este condiţionată de intervenţia
omului în agroecosisteme având ca scop modificarea proceselor biologice în favoarea
realizării producţiei agricole momentane. Această intervenţie manifestată pe multiple planuri
poate avea efecte poluante acute şi cronice. Poluarea datorită agriculturii cuprinde spaţii mai
largi decât cea industrială şi ca atare este mai greu de controlat. Totodată poluarea agricolă
afectează în modul cel mai direct resursele alimentare fapt care are serioase consecinţe pe de o
parte asupra sănătăţii umane şi pe de altă parte asupra echilibrului din reţeaua trofică a unor
biocenoze întinse. Categoriile de poluanţi specifici agriculturii sunt:
- îngrăşămintele chimice, al căror consum mondial atingea 147,25 milioane tone în 2000
(FAO), şi care vor reprezenta şi în viitor condiţie obligatorie a obţinerii de recolte ridicate.
Caracterul poluant al acestor produse este dat de supradozare, dar şi de unele impurităţi din
îngrăşământ,
- pesticidele (insecticide, raticide, erbicide etc.) care au cunoscut o creştere vertiginoasă a
producţiei şi o mare diversificare. Datorită caracterului selectiv redus, ele produc în timp,
grave dezechilibre ecologice şi afectează direct sănătatea umană. Numeroşi ecologi le
incriminează cu denumirea de „biocide” subliniind pericolul acesta neselectiv pentru viaţă.
Cantitatea de pesticide produsă anual reprezenta în anul 1997 aproape 2,5 milioane tone cu o
valoare estimată la 30,2 miliarde USD (date FAO). Cea mai mare cantitate a acestor pesticide,
58 %, este consumată în America de Nord şi Europa Occidentală;
- reziduurile provenite de la complexele de creştere industrială a animalelor, îndepărtate
în mod obişnuit cu ajutorul apei, ce determină poluarea râurilor şi pânzelor freatice. Apele
uzate de la aceste complexe au o mare încărcătură de materii organice şi germeni patogeni şi
de regulă, un pH alterat. Cantitatea zilnică de reziduuri provenită din zootehnie se apreciază la
6-7 % din greutatea animalelor vii, dar aceasta creşte de 6-10 ori prin diluare cu apa utilizată
la spălarea pardoselilor (V. Chiriac şi colab., 1977);
- creşterea intensivă a animalelor poate fi şi sursa poluării alimentelor cu antibiotice,
hormoni şi alte produse farmaceutice adăugate la hrana animalelor în scop curativ sau pentru
accelerarea ritmului de creştere; poluarea apelor uzate cu germeni microbiologici patogeni sau
potenţial patogeni atinge cote alarmante în cazul complexelor de creştere a animalelor;
- industria alimentară, dezvoltată rapid odată cu agricultura şi urbanizarea, poluează
mediul cu reziduuri organice deversate în mediu odată cu apele utilizate în procesele
tehnologice. În procesele de conservare şi prelucrare în vederea comercializării poate fi
afectată direct şi calitatea alimentelor prin utilizarea de conservanţi, aditivi alimentari pentru
menţinerea aspectului comercial sau prin păstrarea necorespunzătoare favorabilă dezvoltării
unor populaţii de microorganisme producătoare de toxine.

Pagina 8 din 18
 2. Căile de răspândire a poluanţilor în mediu

2.1. Atmosfera

Atmosfera vehiculează un număr mare de poluanţi sub formă de pulberi, picături fin
pulverizate şi gaze, care formează în permanenţă o încărcătură poluantă specifică unei anumite
regiuni3.
Poluanţii atmosferei se răspândesc rapid difuzând între moleculele gazelor ce o
alcătuiesc, apoi sunt transportaţi la distanţe apreciabile de către vânturi. Prezenţa unor
pesticide organo-clorurate în zăpada din Antarctica sau semnalarea unor erbicide utilizate în
Africa de către staţia de control din Marea Caraibilor (insula Barbados) demonstrează marea
mobilitate a poluanţilor în atmosferă. Fenomenul de împrăştiere rapidă a poluanţilor
atmosferici se observă deseori şi la scară redusă cu ocazia erbicidării: aerosoli de erbicid pot fi
transportaţi de uşoare adieri ale aerului într-o parcelă învecinată unde provoacă pagube la alte
plante de cultură (la viţa de vie, pomi fructiferi etc). Dispersia rapidă a poluanţilor prezintă
avantajul micşorării concentraţiilor spre valori nepericuloase pentru organisme şi activitatea
umană, accentuând posibilităţile de autoepurare ale atmosferei dar în acelaşi timp reduce
posibilităţile de epurare artificială şi control al poluanţilor deja emişi.
Contrar situaţiei generale, când poluanţii sunt diluaţi prin curenţi orizontali şi ascendenţi,
au fost înregistrate şi cazuri de calm total când datorită unui plafon de aer cald, aerul rece de
la sol nu s-a mai putut ridica (inversiune termică) iar poluanţii s-au acumulat până la
concentraţii neobişnuite. Printre cazurile de acest fel cele mai cunoscute sunt cele din Valea
Meuzei - Franţa (1930) şi Donora - SUA (1948). Perioadele cu ceaţă au efecte asemănătoare
inversiunilor termice, ca în cazul înregistrat în decembrie 1952 la Londra când gradul de
poluare atmosferică a crescut brusc datorită persistenţei ceţii. Fenomenul este frecvent de-a
lungul râului Târnava Mare şi în aval de Copşa Mică, în zilele cu ceaţă când emisiile de oxizi
se transformă în suspensii acide.
Prezenţa în atmosferă a unui număr mare de substanţe chimice dintre care unele cu înalt
potenţial oxidoreducător determină reacţii chimice care dau naştere la noi compuşi. Un rol de
seamă în producerea acestor reacţii îl au radiaţiile solare ultraviolete furnizoare de energie.
Sensul reacţiilor din atmosferă este spre stabilizarea poluanţilor în structuri mai puţin active:
oxizi inferiori de azot, sulf şi carbon trec în omologii lor superiori, anhidridele se combină cu
apa dând acizi corespunzători, hidrocarburile policiclice cancerigene trec în forme inactive
etc. De-a lungul şirului de reacţii spre compuşi stabili, se formează, deseori, produşi
intermediari mult mai toxici decât poluanţii emişi de diferite surse.
Astfel, în smogul aglomerărilor urbane bogat în oxizi de azot, oxid de carbon şi
hidrocarburi, evacuate mai ales de către autovehicule se formează prin reacţii ulterioare şi alte
substanţe oxidante (toate foarte toxice) ca: peroxi-acetil-nitraţi (PAN), ozon, radicali liberi
etc.
Ploile intervin semnificativ în circulaţia poluanţilor atmosferici. Ele purifică atmosfera
accelerând transformarea anhidridelor în acizi şi antrenând particulele solide şi aerosolii spre
sol. Acidifierea solului astfel rezultată afectează mai ales sistemul radicular al arborilor din
păduri dar ploile acide sunt responsabile şi de scăderea pH-ului apelor unor lacuri.

3
Prof. univ. dr. CONSTANTIN COTIGĂ AGROECOLOGIE

Pagina 9 din 18
 2.2. Hidrosfera

Are un volum mai redus decât atmosfera şi caracter discontinuu, fapt pentru care
circulaţia şi acumularea poluanţilor în acest înveliş terestru prezintă însuşiri speciale cu
determinare locală4.
Apele curgătoare de suprafaţă sunt principale resurse pentru industrie, consum menajer şi
agricultură. Utilizarea lor este condiţionată aproape fără excepţie de înalte însuşiri de puritate,
dar în acelaşi timp această utilizare are ca efect degradarea lor prin încărcarea cu produşi
rezultaţi din diverse procese tehnologice sau deşeuri de natură diferită. Evacuarea poluanţilor
în râuri poate avea loc concentrat prin conducte de canalizare, rampe de descărcare sau în
mod difuz prin colectarea de pe terenuri greu de delimitat cum sunt terenurile agricole,
haldele de gunoaie şi reziduri, carierele etc. În primul caz se constată o diluare a concentraţiei
poluanţilor pe măsura îndepărtării de sursă pe când al doilea caz poluarea se menţine la
niveluri aproape constante pe distanţe mari ale cursului de apă. Reducerea poluării odată cu
mărirea distanţei faţă de sursă este proporţională cu viteza de scurgere care asigură
dispersarea apei poluate şi aerarea acesteia, ultimul proces fiind esenţial pentru autoepurarea
chimică şi biologică a apei. O parte din poluanţii existenţi în râuri se sedimentează prin
procese fizice sau prin încorporare în microorganisme, altă parte este inactivată prin reacţiile
chimice şi biochimice iar partea rămasă de regulă în soluţie este transportată în bazinele de
vărsare.
Fenomenele de poluare cele mai acute se întâlnesc în bazinele continentale închise care
recepţionează poluanţii din bazinele hidrografice înconjurătoare. Poluanţii aduşi de apele cur-
gătoare rămân în lacuri sub formă de soluţie sau se depozitează treptat în nămolul de pe
fundul acestora. Circulaţia lor pasivă este redusă, asigurată doar de valuri şi curenţii verticali;
în consecinţă, şi procesul de autoepurare este destul de anevoios. Grave simptome ale poluării
lacurilor sunt legate de fenomenul de eutrofizare, adică de mărire a conţinutului apei în
materie organică şi compuşi nutritivi cu azot şi fosfor fapt care are ca urmare perturbări ale
echilibrului ecologic local. Eutrofizarea este în primul rând efectul poluării produse de
activităţile agrozootehnice, de industrie alimentară şi deversării deşeurilor urbane.
Poluarea mărilor şi oceanelor este produsă prin deversarea directă a deşeurilor din
regiunea litorală, activităţi portuare şi poluanţi aduşi de pe continente de către apele
curgătoare. Apele curgătoare aduc în ocean cantităţi apreciabile de poluanţi de pe continente,
din care unii se depozitează în sedimente iar alţii sunt antrenaţi în lanţurile trofice ajungând în
forme concentrate până la om. Unii cercetători aproximează la 25.000 t/an cantitatea de DDT
deversată în oceane şi susţin că în ocean ar fi deja acumulate 2 milioane tone din această
substanţă. Poluarea mărilor cu efectele cele mai evidente o constituie poluarea cu ţiţei
provenit de la exploatările marine, naufragiile unor petroliere sau chiar simple activităţi de
întreţinere a acestora. Se estimează că cca. 1 % din producţia mondială de ţiţei (10 - 12.000 t,
mai mult decât producţia anuală a României) se pierde în acest mod, poluând mediul. Petrolul
se întinde pe suprafaţa apei sub forma unei pelicule moleculare irizante sau sub formă de pete
masive (o tonă de petrol se poate întinde pe 10 - 12 km 2). Aceste pete sunt transportate de
valuri şi ajunse pe plaje, petrolul se acumulează aici producând mari daune florei şi faunei

4
Prof. univ. dr. CONSTANTIN COTIGĂ AGROECOLOGIE

Pagina 10 din 18
marine.
Poluarea apelor subterane se realizează de regulă prin infiltrări de la suprafaţă în jurul
obiectivelor industriale sau zootehnice sau pe terenuri agricole excesiv fertilizate. Circulaţia
poluanţilor în apele subterane este redusă iar procesele de autopurificare extrem de lente.

2.3. Solul

Cu excepţia substanţelor împrăştiate intenţionat de către om în agroecosisteme

(îngrăşăminte chimice, pesticide), poluanţii recepţionaţi de către sol provin din atmosferă sau
din apele de suprafaţă.
Pulberile prezente în atmosferă cad liber sau sunt antrenate de precipitaţii la suprafaţa
solului, de unde o parte se acumulează prin scurgeri în zone depresionare şi pâraie, iar altă
parte pătrund în straturile superficiale ale solului. Aici sunt în cea mai mare parte adsorbite pe
glomerulele solului, amorsându-se în felul acesta procesul complex de autoepurare. În cazul
în care cantitatea de pulberi depăşeşte posibilităţile de adsorbţie, se produce colmatarea
straturilor superioare, cu grave consecinţe asupra echilibrului hidrogazos din sol.
Gazele toxice din atmosferă pătrund odată cu aerul în sistemul capilar al solului sau
împreună cu apa de precipitaţii ca în cazul anhidridelor gazoase (SO 2, SO3, NO2, NO3) care
împreună cu apa de ploaie formează acizii. Se apreciază (F. Anderson, 1983) că în Europa
Centrală ploile acide depun anual pe fiecare hectar de teren 30 - 60 kg de sulf şi 15 - 30 kg de
azot. Problema ploilor acide îmbracă la fel ca şi în alte forme de poluare, un aspect complex
de etică internaţională, deoarece emisiile produse de industria unei ţări pot cădea odată cu
ploile în altă ţară producându-i pagube materiale manifestate între altele şi printr-o degradare
evidentă a solurilor.
Poluanţii nefixaţi în straturile superioare circulă în spaţiile libere din sol ca suspensii sau
soluţii apoase sau sub formă de componente gazoase. Circulaţia este dependentă de însuşiri fi-
zice ale solului cum sunt: textura, porozitatea, capacitatea de adsorbţie, gradul de saturare etc.
precum şi de însuşiri chimice cum este capacitatea de schimb cationic, compoziţia specifică a
ionilor. Cu cât solul are o permeabilitate mai mare, cu atât poluanţii sunt levigaţi mai spre
adâncime. Pe parcursul acestei levigări, solul funcţionează ca un filtru care reţine suspensiile
şi fracţiunile absorbabile din soluţia apoasă. În consecinţă, o fracţiune reprezentată prin
cationi va fi mai mult sau mai puţin energic reţinută de coloizii solului. În general, ionii K +,
Ca++, Mg++ sunt bine reţinuţi, pe când Na+ are tendinţa de a fi antrenat, mai ales dacă apele
reziduale conţin în afară de Na+ şi alţi cationi în cantităţi importante. Coloizii din sol şi
îndeosebi argila fixează nu numai cationii ci şi proteinele şi unele dintre polizaharide (G.
Catroux şi colab., 1974).
Reţinerea substanţelor dizolvate favorizează acţiunea depoluantă a microflorei din sol,
asimilaţia şi exportul mineralelor de către vegetaţie, fapt ce realizează o protecţie cel puţin
parţială a straturilor profunde împotriva poluării.

2.4. Biocenozele

Asigură prin activitatea metabolică a populaţiilor de vieţuitoare o circulaţie activă a

Pagina 11 din 18
substanţelor poluante, manifestată pe de o parte prin dispersia şi inactivarea acestora iar pe de
altă parte prin concentrarea şi amplificarea efectului nociv al poluanţilor. Substanţele poluante
pătrund în organismele vii odată cu elementele nutritive sau prin contact direct, fiind antrenate
în lanţurile trofice ale ecosistemelor.5
Consumatorii animali de dimensiuni reduse (viermi, insecte, păianjeni ctc.) şi reducătorii
(bacterii, ciuperci) prestează o activitate uriaşă de dispersie a elementelor şi implicit a nume-
roase substanţe poluante până la concentraţii netoxice. Poluanţii sunt înglobaţi în biomasa
acestora, metabolizaţi sau numai transportaţi spre zone cu concentraţie mai redusă. Simpla
consumare şi descompunere a bălegarului de pe păşune de către fauna şi respectiv flora
saprobiontă reprezintă importante procese de depoluare prin care elemente nutritive în exces
pe o suprafaţă redusă sunt dispersate biologic pe suprafeţe mai întinse prin deplasarea activă
sau pasivă a organismelor implicate. Descompunerea substanţelor organice se face mult mai
activ în sol de către microorganismele de aici. Un hectar de sol conţine 1-2 tone
microorganisme (substanţă uscată) ceea ce se poate compara cu o staţie de epurare având 400
m3 ds bazine de aerare. În condiţii favorabile, aceste microorganisme realizează o activitate
considerabilă ce se exprimă fie prin consumul de oxigen (care atinge 27-54 kg/ha/zi la un sol
lipsit de vegetaţie şi până la 80-160 kg/ha/zi la un sol cu covor vegetal, fie prin faptul că
microorganismele din sol îşi pot dubla biomasa într-o perioadă ce variază de la 2 ore la 2 - 3
zile (G. Catroux şi colab., 1974).
Organismele realizează prin transferul de-a lungul lanţurilor trofice şi o importantă
activitate de concentrare a unor poluanţi pe care n-au posibilitatea să-i inactiveze sau să-i
elimine în mod treptat în mediu. Astfel de poluanţi, între care se numără metalele grele (Pb,
Hg, Cd, As) şi unele pesticide organoclorurate, îşi măresc concentraţia prin transferul spre ni-
velurile superioare ale piramidei trofice a biocenozei.

Figura 1. Acumularea biologică a stronţiului radioactiv într-un lanţ trofic erbivor din
pajişti. Ca - coeficient de acumulare (N. Nikonorow şi colab., 1979)

Fenomenul poartă denumirea de bioacumulare, concentrare sau amplificare biologică şi

reprezintă un important punct de referinţă în tratarea problemelor de poluare. El se exprimă
prin coeficientul de acumulare (concentrare) care reprezintă raportul dintre cantitatea de
poluant acumulată de o specie sau o grupa de specii (grupă sistematică sau nivel trofic) şi
cantitatea existentă în biotop. Procesul de concentrare biologică a fost studiat mai ales la

5
Prof. univ. dr. CONSTANTIN COTIGĂ AGROECOLOGIE

Pagina 12 din 18
speciile de plante care funcţionează ca hiperacumulatori ai unor elemente chimice.
Algele brune acumulează I, Br, K în cantităţi ce depăşesc de câteva mii de ori concentraţia
din apa mărilor şi face posibilă obţinerea acestor elemente din cenuşa algelor. Specii de cormofite
pot acumula cantităţi semnificative de metale grele când cresc pe halde miniere (R. L. Chaney şi
colab., 1997): Thlaspi caerulescens, Zea mays - Pb şi Zn; Alyssum montanum - Ni etc.,
cunoaşterea fenomenului fiind punctul de plecare pentru utilizarea lor în fitoremedierea solurilor
contaminate cu astfel de metale.
Cercetările asupra conţinutului de insecticide organo-clorurate, cum sunt DDT şi HCH, în
apele din Delta Dunării (Al. Polizu, 1979) au arătat prezenţa de - şi -HCH în proporţie de
0,38-4,12 p.p.b. (părţi per miliard). Deşi aceste concentraţii nu prezintă direct riscuri pentru
floră şi faună, prin acumularea lor în lanţurile trofice se pot realiza concentraţii nocive. Faţă
de concentraţia din apă, HCH a fost găsit de 91 ori mai mult în sedimente, de 360 ori mai mult
în plancton şi de 3600 ori mai mult în peşti. În cazul DDT-ului, coeficientul de acumulare era
în sedimente de 250, în plancton de 920 şi în peşte de 3500.
Situaţii asemănătoare de acumulare a substanţelor toxice au putut fi înregistrate şi de-a
lungul unor lanţuri trofice terestre. De exemplu pe unele pajişti din Anglia se constată,
considerând ca nivel de referinţă concentraţia stronţiului radioactiv în sol, acumulare de 21 ori
mai mare în plantele furajere şi de 714 ori mai mare în corpul oilor ce păşunează acolo.
Analizele a numeroase probe de fructe arată în general că şi reziduri de pesticide
organofosforice (etilparation, dimetoat, fosalon etc.) sunt prezente aproape în fiecare probă
din parcelele tratate, dar se situează sub concentraţiile maxime admise. Ele se pot totuşi
acumula în unele cazuri, până la concentraţii toxice în organismul consumatorilor, mai ales
atunci când nu se respectă intervalul de pauză între tratamentul fitosanitar şi consum.
Studiindu-se acumularea DDT în ţesuturile umane se menţionează (M. Nikonorow şi
colab. 1979) că înainte de 1942 nici o persoană de pe glob nu conţinea în corp această
substanţă, dar că în 1978 se găseau în ţesutul adipos, în medie cca. 6 mg/kg la un cetăţean
SUA şi mult mai mult în cazul unui cetăţean dintr-o ţară în curs de dezvoltare (13,7 mg/kg în
India). În cazuri cu totul excepţionale s-a determinat (Laws şi colab., 1967) la muncitorii din
industria de insecticide, după 11-19 ani de expunere la DDT, un conţinut de 38-647 mg/kg în
ţesutul adipos, mult mai mult decât concentraţiile verificate ca toxice, dar în acelaşi timp de
cca. 338 ori mai mult decât în circuitul sanguin. În aceste cazuri, depozitarea de DDT în
ţesutul adipos poate fi interpretată ca un mijloc de apărare momentană a organismului prin
sustragerea acestui compus liposolubil din metabolismul activ. Antrenarea grăsimilor în
metabolism poate activa efectul toxic lent al pesticidului.
Există substanţe nepoluante în mediu dar care pot fi metabolizate în compuşi toxici şi
acumulaţi în diverse specii. În acest sens se citează cazul fertilizanţilor azotaţi care existenţi în
exces în mediu pot fi depozitaţi ca azotiţi (NO 2) în plante, devenind toxici pentru animalele
consumatoare. Cunoaşterea proceselor de concentrare (acumulare biologică) în piramida tro-
fică din ecosisteme constituie premisă obligatorie pentru evaluarea toxicităţii unui anumit
poluant.

3.Principalele elemente chimice care poluează mediul

Pagina 13 din 18
 Metalele grele sunt substante chimice cu inalt potential toxic, ce prezinta particularitatea
ca nu sunt degradabile sub actiunea factorilor de natura biotica sau abiotica. Mai mult decat
atat, unii compusi ai lor au actiune toxica mai puternica decat elementul ca atare. De aceea,
limitele maxime stabilite de normele  oficiale de sanatate pentru alimente, furaje si apa, se
situeaza in domeniul ppm (mg/Kg), sau fractiuni de ppm.
Plumbul face parte din grupa metalelor grele cu inalt potential toxic si o mare arie de
raspandire in mediile planetare.
Prima sursa o constituie industria extractiei din minereuri generatoare de microparticole
raspandite in atmosfera, apa si sol, in care se acumuleaza si se concentreaza in timp. Din zona
de suprafata a solului poate fi preluat de plante prin absorbtie radiculara si/sau antrenat in
profunzime pana la apa freatica. De asemenea, prin apele de siroire ajung in rauri, care le
transporta la mare distanta de zona initiala de poluare.6
Plumbul se regaseste in carburanti (carbuni, hidrocarburi diverse), deseuri sau resturi
menajere, care in procesul de ardere este antrenat de fum si purtat de vant la mari distante.
Acest metal are multiple utilizari in diverse industrii sau domenii de activitate, toate
acestea fiind generatoare de reziduuri. Printre acestea pot fi citate industria acumulatorilor
pentru mijloacele auto de transport, industria de lacuri si vopsele, industria unor medicamente
de uz extern (acetat de plumb) s.a.m.d. Cateva domenii trebuie mentionate in mod particular.
O categorie de alimente de larga circulatie, o constituie conservele (sterilizate) si
semiconservele (pasteurizate), ambalate in cutii metalice inchise ermetic. Pentru
confectionarea cutiilor se foloseste tabla de fier. Cum continutul tuturor conservelor alimetare
are diferite grade de aciditate, tabla de fier s-ar coroda in timp foarte scurt. Pentru eliminarea
acestui neajuns, tabla este dublata de un strat protector din staniu (cositor). Cositorul nu poate
fi folosit insa decat sub forma de aliaj cu plumbul, in proportie de 98,5 - 99,0 % staniu si 1,0 -
1,5 % plumb. Proteinele din continutul conservelor au in structuri aminoacizi cu sulf (cisteina,
cistina, metionina), precum si alti compusi ai sulfului (acid condroitin -  sau mucoitin
sulfuric). In timpul tratamentului termic si, ulterior, din acesti compusi se elibereaza cantitati
mici de hidrogen sulfurat, suficient insa pentru a se combina cu staniul cu care formeaza
sulfura de staniu dar si cu plumbul din aliajul de cositorie cu care formeaza sulfura de plumb.
Ambele sulfuri sunt solubile in mediul acid, deci trec in continut. In felul acesta continutul
conservelor se impurifica cu staniu, dar si cu plumb, putand depasi limita maxima de plumb
acceptata de normele sanitare.7
O sursa importanta de impurificare cu plumb a mediului o constituie gazele de esapament
de la mijloacele auto de transport. Pentru limitarea efectului detonant in motoarele cu
explozie, benzina folosita are in compozitie tetraetil de plumb, care reduce, pana la anulare
acest efect. Dupa ardere in motor, plumbul se regaseste in totalitate in gazele de esapament,
realizandu-se pe aceasta cale poluarea zonelor de pe soselele cu trafic auto intens.
Numeroasele cercetari efectuate si in tara noastra au aratat ca vegetatia de pe marginea
soselelor intens circulate are un continut de plumb extrem de ridicat, care poate ajunge la
200-300 ppm, pe o adancime de cateva sute de metri de la sosea. Tetraetilul de plumb este
periculos si pentru cei care manipuleaza aceasta substanta. Produsul este liposolubil, deci in

6
Valeria Dițoiu, Nina Holban: Modificări antropice ale mediului, Editura Orizonturi universitare, Timișoara, 2005
7
Valeria Dițoiu, Nina Holban: Modificări antropice ale mediului, Editura Orizonturi universitare, Timișoara, 2005

Pagina 14 din 18
contact cu pielea patrunde usor in organism. Benzina si motorina tratate cu tetraetil pe plumb
se folosesc si in mijloacele de transport naval, incat gazele de ardere, ajung direct in apele
curgatoare ducand la contaminarea pestelui si a celorlalte vietuitoare acvatice.
Sursele de impurificare cu plumb sunt numeroase printre acestea inscriindu-se minium-ul
de plumb si alte vopsele sau lacuri folosite la acoperirea suprafetelor metalice.
Intoxicatiile cu plumb sunt de mult timp cunoscute. In primul secol al erei noastre
intoxicatia cu plumb era o entitate clinica bine cunoscuta si Dioscorides a descris pe larg acest
sindrom. Abia in secolul al XVII-lea insa s-au recunoscut formele insidioase ale intoxicatiei.
Mercurul. Este metalul cu cel mai mare potential toxic, desi accidentele de imbolnavire
sunt mai rare decat in cazul plumbului.
Sursele de poluare pot fi de origine industriala, deoarece mercurul si compusii sai sunt
utilizati in diverse ramuri industriale: celuloza, mase plastice pe baza de cloruri de vinil,
sticla, oglinzi, etc.
De asemenea unii compusi organomercurici se folosesc in practica agricola
cafungicide, sub diferite denumiri comerciale, cum ar fi: criptodin, granodin, ceresan, etc.
In cantitati mici se folosesc chiar si in practica medicala ca substante purgative,
diuretice, antisifilitice, precum si o gama larga de unguente cum ar fi cele pe baza de oxid
galben de mercur (HgO), mercur amoniacal (HgNH2Cl) sau de mercur metalic. De asemenea,
se mai gasesc in mai multe sortimente de substante antiseptice.
Cadmiul este un metal foarte toxic ce se intrebuinteaza mult pentru acoperirea
suprafetelor din fier si otel ca strat anticoroziv, la o gama larga de obiecte si utilaje. De
asemenea, este constituent in diverse aliaje pentru numeroase alte scopuri industriale. El este
considerat ca factor important de poluarea mediului, regasindu-se in pulberile rezultate in
procesul de extractie si purificare din minereuri si in continuare pe intreg circuitul de utilizare
industriala. De aceea el este incriminat ca agent cauzal al unor intoxicatii industriale sau
menajere la om.
Cuprul se gaseste peste tot, in apa si sol, precum si in tesuturile plantelor si animalelor.
El este indispensabil animalelor terestre pentru sinteza hemoglobinei. De asemenea, la multe
animale marine (moluste, crustacei, cefalopode) intra in structura hemocioninei, pigment
albastru care indeplineste aceeasi functie ca si hemoglobina.
Sarurile de curpru sunt foarte larg utilizate in practica agricola, ca fungicide si
germicide. De fapt, aceasta constituie principala sursa de risc pentru om si animale care pot
contracta stari de intoxicatii, in  cazul neglijentelor in utilizare. Sursa o constituie alimentele,
apa sau alte bauturi cu continut ridicat de cupru, iar calea de intrare este de obicei cea
digestiva.
Staniul este un metal relativ inofensiv pentru om si animale, datorita si faptului ca
absorbtia gastro-intestinala este foarte redusa. De aceea, in normele oficiale pentru alimente,
nu sunt prevazute conditii pentru acest metal. Se excepteaza conservele alimentare in cutii
metalice, dar si in acest caz limitele maxime sunt foarte            ingaduitoare : 100 - 150 mg
Sn/Kg.

Pagina 15 din 18
 Arsenul este una dintre cele mai periculoase otravuri cunoscute. Datorita inaltului sau
potential toxic, arsenul constituie ingredientul principal al multor insecticide folosite in
practica agricola, precum si a unor raticide utilizate pentru starpirea sobolanilor si altor
rozatoare nedorite .
Alaturi de pulberile si apele reziduale provenite de la unitatile industriale care prelucreaza
arsenul, insecticidele si raticidele pe baza de arsen, constituie principalele surse de poluarea
mediului. Direct sau indirect, aceste surse sunt responsabile de gravele accidente de
intoxicatie cu acest element chimic la om si la animale, atunci cand nu se respecta regulile
minimale de utilizare si protectie.8
Acidul cianhidric si cianurile. Acidul cianhidric este una dintre cele mai puternice
otravuri, cu efect letal intr-un interval de cateva minute de la inhalare. Intrucat este usor
volatil, patrunderea in organism se face pe cale respiratorie prin inhalarea produsului in stare
de vapori.
Actiunea toxica a acidului cianhidric se datoreaza ionului CN-. De aceea, toxicitatea este
proprie si asemanatoare tuturor cianurilor anorganice solubile, ca si altor compusi care pun
usor in libertate ionul CN-.
In stare libera, acidul cianhidric este practic inexistent, deoarece se pierde aproape
instantaneu prin volatilizare.
Imbuteliat el se foloseste prin gazare in spatii inchise, pentru distrugerea insectelor si
animalelor daunatoare. Operatiunea trebuie efectuata insa cu multa prudenta si numai de
persoane specializate si echipate corespunzator.
Daca acidul cianhidric ca atare (HCN) nu poate fi considerat ca agent de poluarea
mediului decat in cazuri accidentale si nici ca produs cu utilizare practica frecventa, in schimb
cianurile au larga utilizare  si sunt generatoare de riscuri. Este vorba de cianurile anorganice
solubile, respectiv cianurile de sodiu si potasiu, cianurile alcalino-pamantoase de calciu si
magneziu si cianurile unor metale (Zn, Cu, Cd si Ag). Acestea, in special cianura de sodiu
(NaCN) si cea de potasiu (KCN) au o larga utilizare in mineralogie, in procesul tehnologic de
extractia aurului si argintului si in purificarea lor.
Fluorul este unul din cei mai insemnati agenti de poluarea mediului, cu efecte nocive
directe asupra plantelor cat si animalelor Pentru plante fluorul are un pronuntat efect toxic,
exteriorizat prin arsuri, decolorari, desfrunzire si modificari teratologice, foarte evidente la
vegetatia din zonele limitrofe surselor industriale de impurificare (Navodari, Medgidia,
Hunedoara, Slatina, etc.). gazele, pulberea si fumul, emanate de la uzinele si unitatile
industriale de toate felurile au un continut variabil de fluor si compusi ai acestui element
chimic, ce polueaza treptat suprafete intinse.
Dioxinele. Policlorodibenzodioxinele (PCDD), cunoscute sub termenul generic de
Dioxina, sunt substante chimice cu inalt potential toxic, incadrate in grupa celor mai
periculosi agenti de poluarea mediului. Aceste substante nu sunt fabricate industrial pentru
interesele omului, ci sunt compusi chimici secundari nedoriti, ce se formeaza in timpul
sintezei altor produsi utili, cum ar fi erbicidele din grupa 2,4-D, sau 2,4,5-T. De asemenea
dioxinele se pot forma prin reactiile dintre derivatii fenolici clorurati ce se produc pe
8
Valeria Dițoiu, Nina Holban: Modificări antropice ale mediului, Editura Orizonturi universitare, Timișoara, 2005

Pagina 16 din 18
parcursul depozitarii deseurilor industriale, sau in timpul combustiei altora, cum ar fi bifenilii
policlorurati (PCB).
Detergentii sunt substante chimice tensioactive cu larga utlizare in industrie si in
activitatile de uz gospodaresc, constituind o sursa intensa si permanenta de poluare a apei si a
solului.
Pentru animalele terestre de interes economic, cazurile de intoxicatie cu detergenti sunt
rare si numai in cazul adaparii din lacuri sau balti in care s-au deversat cantitati mari de ape
reziduale cu detergenti.
Agentii poluanti din sursa industriala cu potential toxic recunoscut sunt numerosi. La cei
enumerati se adauga o multime de alti compusi chimici care contamineaza atmosfera, cum ar
fi oxizii de carbon, de azot sau de sulf, care sunt nocivi ca atare, sau in combinatie cu alte
elemente chimice.
Titeiul (petrolul) si hidrocarburile rezultate in procesul de distilare-rafinare, sunt agenti
poluanti ai apei care retin din ce in ce mai mult atentia. Accidentele in urma carora cantitati
mari ajung in apa raurilor navigabile, a marilor si oceanelor, sunt tot mai frecvente, cu
influenta directa asupra vietuitoarelor acvatice.
Clorul gazos rezultat in procesul tehnologic specific diferitelor industrii are actiune
toxica deosebit de mare. Avand greutate specifica ridicata el ramane in stratul atmosferic
inferior si purtat de vant se raspandeste pe suprafete intinse periclitand viata omului si a
animalelor. De altfel, clorul a fost primul gaz toxic de lupta folosit in primul razboi mondial.

4. Concluzii

Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu

sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și
mediul în care trăiesc).
Toate laturile activitatii umane, indiferent de domeniu, pe langa marile avantaje, sunt
purtatoare si de efecte adverse cauzate de incarcarea mediului de viata (sol, apa, aer, flora si
fauna) cu agenti poluanti de natura chimica, fizica sau biologica. Poluarea se poate realiza
brusc si exploziv, dar de cele mai multe ori in mod lent dar progresiv, cu aspect insidios si
perfid. In ambele cazuri, efectele nocive au importanta asemanatoare.
Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale,
cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din
activitățile umane. Se disting următoarele categorii: poluare fizică (incluzând poluarea fonică
și poluarea radioactivă), poluarea chimică (produsă de diverse substanțe eliberate în mediu
sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide), poluare biologică (cu germeni patogeni,
substanțe organice putrescibile etc.).
Poluarea mediului, care-si întinde amenintarea asupra întregii planete, a ajuns la un punct
în care ataca omul si mediul sau de existenta. Toti agentii poluanti noi se raspândesc cu
iuteala în aer, în apa sau pe sol, g+enerând, dezvoltând si propagând unul dintre cele mai
grave pericole pe care le-a întâmpinat civilizatia . Ca o ironie amara, nu fenomenele naturii
ori populatiile vegetale sau animale sunt acelea care îl ameninta pe om si conditiile sale de
Pagina 17 din 18
existenta, ci însusi omul, prin activitatea sa generala, insuficient controlata si neadaptata în
întregime la realitatile naturale înconjuratoare, ameninta echilibrul ecologic.
Daca agentii poluanti ar ramâne pe locul în care au fost produsi, problema poluarii ar fi
mai simplu de rezolvat, în realitate, ei se raspândesc în mediul ambiant, propagând poluarea,
uneori pâna la nivel terestru global. De aceea,pentru rezolvarea problemei poluarii mediului
ambiant este foarte important sa se cunoasca pe lânga sursele de poluare si natura agentilor
poluanti, caile lor de raspândire în mediul ambiant. Daca mediul ambiant ar fi lasat la jocul
liber alagentilor poluanti, acestia s-ar raspândi uniform în atmosfera, hidrosfera si sol, fara sa
existe o posibilitate naturala de depoluare. Daca totusi se produc în realitate, în mod natural,
unele fenomene de depoluare sunt datorate unor fenomene independente de procesul de
raspândire, cum ar fi: reactiile chimice, degradarea bacteriana, dezintegrarile radioactive etc.
Exista mai multe cai de dispersare, de raspândire a agentilor poluanti si mai multi vectori
sau purtatori ai acestor agenti. Vectorul cel mai important al raspândirii poluarii în mediul
ambiant este însusi omul, care face primele manevre de dislocare a acestor agenti poluanti, fie
menajeri, fie industriali, din locul lor de producere si care împrastie direct în mediul ambiant
pesticidele, gazele deesapament si alte substante chimice toxice. Din acest punct de vedese,
omul cumuleaza calitatea dubla de generator de agenti poluanti si de vector al lor.
Sursele principale de poluare cu impact negativ asupra mediului și sănătății omului după
sectoarele economiei naţionale sunt: energetic, procese industriale şi construcţii, transporturi,
agricol, deşeuri
Poluanții, indiferent de sursa de unde provin sunt un important vector de modificare a
mediului. Modificările pe care le produc pot duce la crearea condițiilor prin care viața să nu
mai fie posibilă.
Există o mare responsabilitate pentru factorii de decizie de a lua cele mai bune decizii
pentru a diminua cauzele poluării, precum și efectele acesteia

5.Bibliografie

 Prof. univ. dr. Constantin Cotigă Agroecologie

 Valeria Dițoiu, Nina Holban: Modificări antropice ale mediului, Editura Orizonturi
universitare, Timișoara, 2005.
 Engelking P. – Pollution
 ROJANSCHI V. Protectia si ingineria mediului,

Pagina 18 din 18