Sunteți pe pagina 1din 23

Cuprins

Introducere................................................................................................................................3
Așezare geografică și cadrul natural.........................................................................................4
Așezare geografică........................................................................................................4
Relieful .........................................................................................................................6
Evoluția actuală a reliefului ..............................................................................9
Hidrografia..................................................................................................................10
Apele de suprafață...........................................................................................10
Apele subterane...............................................................................................11
Clima...........................................................................................................................11
Formațiunile vegetale, fauna și solurile .....................................................................12
Geologia zonei........................................................................................................................14
Noi descoperiri ...........................................................................................................16
Pagini de legendă și istorie ....................................................................................................19
Personalități................................................................................................................22
Resurse naturale ....................................................................................................................25
Resurse de suprafață ..................................................................................................25
Aerul...............................................................................................................25
Solurile...........................................................................................................27
Resurse forestiere...........................................................................................27
Resurse de subsol ......................................................................................................27
Apele subterane ............................................................................................27
Materialele de construcții .............................................................................28
Resurse minerale ..........................................................................................28
Studiul demografic ..............................................................................................................29
Învățământ................................................................................................................34
Tendințele demografice ale dezvoltării zonei...........................................................38
Economia..............................................................................................................................39
Industria ...................................................................................................................39
Agricultura ...............................................................................................................40
Comerțul ..................................................................................................................46
Transporturile ...........................................................................................................47
Turismul ..................................................................................................................48
Tendințele economice ale dezvoltării zonei ............................................................49
Urbanistică ..........................................................................................................................51
Așezăminte de cultură ..............................................................................................53
Biserici și lăcașe de cult ..........................................................................................54
Monumente istorice și arhitectonice ........................................................................54
Stema heraldică a orașului .......................................................................................57
Principalele realizări ale anului 2002 .......................................................................58
Prioritățile anului 2003, 2004, au fost:......................................................................58
Înfrățirea orașului Breaza cu localități din alte țări ..................................................59
Ecologie ................................................................................................................................60
Analiza S.W.O.T ..................................................................................................................62
Puncte tari.................................................................................................................62
Puncte slabe...............................................................................................................63
Oportunități ..............................................................................................................63
Riscuri .....................................................................................................................64
Biliografie ..........................................................................................................................65

1
Introducere
Breaza...Multor acest nume nu le spune nimic! Există totuși oameni pentru care el înseamnă ceva...
Breaza este „ poarta Bucegilor”, „Davosul României”, un „ oraș-grădină”, „orașul cantemiriștilor”,
„sectorul șapte al Bucureștului”, „capitala golfului românesc” sau cel puțin câte ceva din toate acestea.
Deși un punct neînsemnat pe harta lumii, Breaza umple sufletele celor care o vizitează de
frumusețe, de mulțumire și de liniște. Peisajele mirifice care se deschid în fața ochilor îi amuțesc pe cei
nepregătiți. Locul parcă este binecuvântat de Dumnezeu... un colț de rai pe pământ.
Dacă Dumnezeu a înzestrat Breaza cu tot ce natura are mai fermecător, oamenii, la rândul lor, au
ținut să dea așezării o viață deosebită. Ei au știut să imprime Brezei, această localitate ascunsă într-o mare
de verdeață și de flori, un caracter cu totul românesc. Bărbații au păstrat din trecutul nostru obicieuri de
cinste și de respect, iar femeile au brodat pe ii „Stelele Cerului și florile Pământului”
Acum Breaza a împlinit 500 de ani..... o veșnicie pentru noi.... dar o clipă în veșnicie.

2
Așezarea geografică și cadrul natural

Așezare geografică

Situată în culoarul Prahovei, localitatea Breaza deține o poziție geografică și un complex de


caracateristici ale mediului natural și social – economic ce se îmbină armonios, conferindu-i un potențial
deosebit și o anume personalitate.
Orașul se întinde de-a lungul râului Prahova pe o distanță de aproximativ 11 kilometri, între
confluența cu pârâul Belia (kilometrul 35), la nord și confluența cu pârâul Câmpinița (kilometrul 46), la
sud. Teritoriul Brezei este inclus în Subcarpații de Curbură, prezentând caracteristicile zonei perimontane,
iar ca și coordonate matematice este delimitat de paralelele 45º 08´ 40´´ și 45º 14´ 11´´ latitudine nordică
și meridianele 25º 36´ 20´´ și 25º 41´ 42´´ longitudine estică.
Spațiul orașului este delimitat în nord de Depresiunea Comarnic – Talea, inclusă în șirul
depresiunilor subcarpatice interne, iar în sud de depresiunea Câmpina, depresiune subcarpatică externă.
Limitele estică și vestică sunt constituite de două șiruri de dealuri subcarpatice, o prelungire spre sud a
munților. Orașul se află situat pe podul terasei din dreapta Prahovei ( la 65 m deasupra râului), la
altitudinea de 500 – 550 m, având o expunere spre sud – sud-est, ceea ce favorizează o climă blândă.
Venind dinspre București, Breaza este prima stațiune a Văii Prahovei; ea reprezintă „poarta
Bucegilor”. Trecând de Breaza, peisajul se schimbă. După sectorul strâmt al văii, din dreptul gării Breaza,
câmpia și micile dealuri lasă loc în fundal Munților Bucegi – Baiu, spațiul montan începând doar de la 10-
15 km depărtare.
Orașul Breaza este situat în nord – vestul județului Prahova, la 45 km distanță de reședință,
municipiul Ploiești, pe vechiul drum ce lega Transilvania de București. În prezent Valea Prahovei este
străbătută de magistrala feroviară nr.3 ( Breaza are trei stații CFR: Breaza, Nistorești și Breaza Nord) și de
drumul european E60. Distanța față de București este de 100 km, iar cea față de Brașov este de 70 km. În
vechime, acest drum era numit „drumul mocanilor” sau „drumul oilor”, deoarece pe aici au migrat în Țara
Românească locuitorii din Transilvania, în căutarea unei vieți mai bune.La origine, populația din zonă este
formată și din oieri transilvăneni, din zona Brașovului și Făgărașului.
Așezarea geografică, împreună cu cadrul natural pe care îl determină, conferă Brezei unele
particularități care o fac să fie nu numai un frumos orășel de la poalele Carpaților, ci și o foarte căutată
stațiune climaterică. Clima blândă, de adăpost, lipsită de viscol și geruri năprasnice, fără cețuri, cu
umiditate moderată, conferă zonei un important potențial pentru dezvoltarea climatoterapiei și turismului.
Asemănător cu aerul stațiunii Davos din Alpii elvețieni, „aerul de Breaza”, bogat în ioni negativi, are un
înalt efect curativ mai ales în cadrul afecțiunilor aparatului respirator.

Relieful

Elementul dominant este cel al peisajului subcarpatic. Relieful zonei este alcătuit din aliniamente
de dealuri și văi cu direcția nord – nord-vest – sud-sud-est. Înălțimile scad treptat de la 800 – 1000m în
zona de contact cu muntele, dominând mica depresiune de contact Comarnic, la 400 – 500 m în jurul
spațiului depresionar, neted sau ușor vălurit al Câmpinei
Răul Prahova are ca afluent pe dreapta Cricovul Dulce, care la rândul său este râu colector pentru
Provița. Pe interfluviul Prahova – Provița dealurile cele mai înalte sunt Plaiul (830 m), Lazu (785 m),
Gurga (743 m), Talga (640 m). Aceste culmi cu aspect de cueste, săpate in conglomerate burdigaliene,
reprezintă forme de maturitate, aparținând unor suprafețe de eroziune. Astfel dupa N. M. Popp, primele
trei dealuri amintite corespund platformei mediu superioare (B) numită și Talea, ori platformei stadiale B´
(Talea Inferioară), care nu coboară nicăieri mai jos de 720 m. Înșeuările dintre aceste dealuri, precum și
Dealul Talga, ar putea corespunde platformei mediu inferioară (C), numită și Drăgăneasa, care nu prezintă
altitudini mai mari de 650 – 670 m. La est de Prahova, interfluviul Prahova – Câmpinița are o fizionomie
asemănătoare. De la nord la sud se desfășoară Plaiul Cohărniei (1050 m), dealul Orădia (780 m), Dealul

3
Sinoiu (numit și Străjiștea – 742m ). Plaiul Cohărniei, situat la nord – est de Podul Corbului, are suprafețe
plane rezultate în primul ciclu de eroziune din Subcarpați, ce a dar naștere platformei superioare (A)-
Simila, cu o frumoasă dezvoltare deasupra Comarnicului și Secăriei. Dealurile Orădia și Sinoiu reprezintă
un nivel subordonat plarformei Talea, care cuprinde și alte culmi din jur, putând fii urmărită pe 5-6 km
distanță. Nivelul acesta B´ (Talea inferioară) se racordează în cele două dealuri cu fragmente dintr-o terasă
de acumulare, cu altitudine relativă 270m, notată de N.M. Popp cu T0 (Străjiștea).
Cele mai mici altitudini apar de-a lungul văilor. Principala vale este cea a râului Prahova, o vale
traversală antecedentă. Văi antecedente sunt și Provița, cu afluentul său Târsa și cea mai mare parte a
râului Câpinița. Altitudinea minimă a teritoriului luat in discuție este de 405 m la confluența Prahova –
Câmpinița, dar pe teritoriul administrativ al orașului Breaza cota minimă este de 425m, în dreptul podului
rutier de la Podu Vadului. Diferența de nivel dintre Plaiul Corhăniei (1050m) și cota minimă (425m) este
625m.
Pe teritoriul administrativ al orașului Breaza singura vale mai importantă care nu respectă direcția
nord – sud este Valea Beliei, situată în zona de contact Carpați – Subcarpati, având direcție nord-nord-vest
– sud-sud-est. Pârâul Belia este singurul afluent al Prahovei de pe raza orașului Breaza care are curgere
continuă.
De-a lungul văilor s-au dezvoltat terase. După N.M. Popp sunt șase terase (notate de la T0 la T5),
unele mai bine conservate, altele păstrate sub forma unor vârfuri sau șei pe cumpenele apelor. Complexul
de terase este format din Terasa Străjiștea (T0; altitudine relativă 270m), Terasa Ciobi ( T1; altitudinea
relativă 180m), Terasa Pițigaia (T2; altitudinea relativă 140m), Terasa Băicoi (T3; altitudinea relativa 120
m), Terasa Câmpina (T4; altitudinea relativă 65m), Terasa Bănești (T5; altitudinea relativă 5-10m). Terasa
Străjiștea argumentează marea vechime a văii. Ea apare în dealurile Orădia (780m) și Străjiștea (742m).
Terasa Ciobi este mai slab conservată, apărând pe interfluviul Prohova-Provița pe unele vărfuri sau pe șei
mai înalte. Terasa Pișigaia este bine dezvoltată la Voila, pe interfluviul Prahova-Doftana. La Breaza apare
fragmentar, sub forma unor tăpșane netede pe cumpăna spre Valea Tărsei. Terasa Băicoi se întâlnește mai
bine conservată la Frăsinet. Terasa Câmpina este mai bine dezvoltată, având la Breaza o altitudine relativă
de 65m, iar la Câmpina, unde are cea mai mare extensiune, se ridică la 45 m altitudine relativă față de
talvegul Prahovei. Este denumită „ terasa așezărilor omenești, cea mai familială văilor”. La Breaza ocupă
aproximativ 80% din suprafața vetrei așezării, având o extensiune până la Podul-Corbului, iar la Podu
Vadului este reprezentată printr-un nivel mai jos, ce concordă cu cel de la Cornu și Câmpina. Forma
netedă, plană a terasei, a determinat populația locală să dea denumirea de „pod-poduri” (Podu-Corbului,
Podu-Lung, Podu-Vadului) sau de câmp (Câmpina, Capu-Câmpului). Terasa Bănești reprezintă pe alocuri
chiar albia majoră a râului Prahova.
În concluzie, în cadrul reliefului subcarpatic, la Breaza se pun în evidență trei forme principale de
relief: văile, terasele și interfluviile (dealurile). Albia râului Prahova coboară de la 540 m, în nordul
localității, la 425m, la ieșirea din localitate. Podul terasei Câmpina descrește în Breaza de la 590m în zona
Capu-Câmpului - Șipot, la 550 m în zona centrală și la 500 m în Breaza de Jos, atingând la Podu-Vadului
450m. Interfluviile au în general peste 650 m. „ Etajarea ” celor trei forme de relief duce la o nuanțare pe
verticală a elementelor mediului geografic (climă, ape, vegetație, soluri). Populașia s-a concentrat
îndeosebi pe podul terasei, care oferă condiții favorabile construcției de locuințe, sol fertil pentru
agricultură (în principal de importanțî locală), apă potabilă la o adâncime relativ mică. Datorită expunerii
spre sud-est, podul teraselor beneficiază de adăpost și de multă lumină.
Dintre tipurile denetice de relief, în zonă este prezent relieful fluviatil ( reprezentat prin văi,
interfluvii, terase), relieful structural (cu numeroase cueste și văi cu caracter structural) și relieful
petrografic. Aceasta din urmă este reprezentat prin două tipuri principale: relieful dezvoltat pe marne și
argile, cu alunecări de teren prezente pe fruntea teraselor și mai puțin pe versanți, și relieful dezvoltat pe
roci mai dure de tipul gresiilor și conglomeratelor, pe care s-au conservat suprafețele de eroziune
subcarpatice: Simila, Talea, Drăgăneasa. Sunt prezente de asemenea procese de pluviodenudare.
Alunecările de teren nu sunt caracteristice zonei orașului Breaza, deși condiții potențiale există
prin prezența unui strat de roci impermeabile (argilă) la baza unor strate cu roci permeabile, prin panta
destul de accentuată în unele zone și prin precipitații care uneori sunt foarte bogate. În august 1997 au fost
distruse 15 case, vile noi, construite în zona cea mai expusă, pe muchia și fruntea terasei. În urma unor
ploi puternice de lungă durată s-au produs alunecări de teren, favorizate și de greutatea acestor construcții.

4
Mediatizarea puternică a evenimentului a avut atât consecințe pozitive (acordarea de ajutoare financiare)
cât și negative (scăderea prețului terenului, cu influențe negative atât populației locale, cât și asupra
economiei zonei). De-a lungul timpului s-au mai produs unele alunecări din cauza lipsei vegetației, dar au
fost realizate lucrări de consolidare și au fost plantați puieți pentru a stabiliza ternul.
O altă cauză a alunecărilor de teren și a accelerării eroziunii în zonă este exploatarea rocilor de
construcție (nisip, pietriș, piatră de râu) prin balastiere amplasate în albia Prahovei, care au determinat
adâncirea albiei minore cu 3-5 m în ultimele decenii. Datorită epuizării depozitelor, exploatările s-au
diminuat în ultimul timp, dar se impune regularizarea râului și amenajarea zonei de contact cu versanții,
întrucât peisajul ar deveni mai ospitalier și ar crește potențialul economic al fundului văii.
Orașul Breaza este amplasat îm zona dealurilor subcarpatice, pe terasele înalte create de Râul
Prahova la ieșirea din zona de munte.Terasele sunt bine individualizate,stabile si limitate de dealuri cu
înălțimi medii de circa 700-8000m
Orașul se extinde în cea mai mare parte, pe terasa de pe malul drept al Prahovei, respectiv pe un teren cu
înclinare de la NV către SE, situat la o diferență de nivel de 50-60m față de talvegul văii.
Relieful local, pe raza teritoriului administrativ al orașului Breaza, prezintă trei zone morfologice
distincte, atât prin altitudinea lor, cît și prin structura geologică.Astfel:
• Zona aluviunilor recente, care se poate urmări în lunca Râului Prahova și care are aspectul unei
fâșii cu suprafață plană și ușor înclinată către Est
• Zona de terasă, paralelă cu râul care a creat-o, se ridică la circa 50-60 m față de tabloul văii și are
aspectul unei fâșii alungite,cu suprafața plană și stabilă.Pe fruntea de terasă, suprafața terenului
prezintă, pe anumite porțiuni, fenomene de instabilitate( alunecări active).
• Zona de versant se extinde în continuare zonei de terasă și prezintă pante destul de accentuate, cu o
vegetație bogată (păduri, livezi, fânețe).Această zonă este străbătută de o serie de viroage și vîlcele, cu
caracter temporar torențial, care produc pe alocuri importante eroziuni ale solului.

Evoluția actuală a reliefului

Când vorbim de evoluția actuală a reliefului nu ne referim la o evoluție de mare amploare, datorată
factorilor interni, deoarece această evoluție este de foarte lungă durată. Relieful se modifică însă continuu
datorită eroziunii exercitate de factori externi ai scoarței, adică de aer (prin temperatură, vânturi), apă
(precipitații, ape curgătoare), viețuitoare (plante, animale). Datorită acestor factori înfățișarea reliefului se
schimbă permanent. Se formează torenți, au loc spălări în suprafață sau alunecări de teren, apar trene de
grohotiș ș.a.
În zona Brezei clima este blândă, nu există mari amplitudini termice între zi și noapte sau între
anotimpuri, iar vânturile nu sunt prea puternice, situație care nu indică aerul ca fiind un important factor
de eroziune. Apa are un rol mult mai important în modelarea înfățișării reliefului din zonă. În anii cu ploi
abundente au loc spălări în suprafață și alunecări de teren, cele din urmă provocând, pe lângă modificări
ale peisajului, mari pagube materiale.
Factorul antropic joacă și el un rol destul de important în modificarea peisajului natural. Din cauza
multiplelor lucrări de drenaj, realizate datorită amplasării unei conducte de gaze în albia majoră a
Prahovei, peisajul s-a modificat considerabil. În perioada 1997 – 1999, albia majoră a râului a fost
adâncită. Înainte de aceste lucrări albia majoră a Prahovei avea o lățime de 15 – 25 m, în multe zone
formau două, chiar trei brațe care încadrau mici insulițe formate din aluviuni, uneori acoperite cu
vegetație; adâncimea medie a apei era de o jumatate de metru, rareori atingând adâncimi mai mari de 1 m.
În urma amplelor lucrări efectuate, albia a fost adâncită și îngustată. Acum lățimea râului (la debite medii)
este de maximum 10 m , iar adâncimea este mult mai mare. Ca efect al îngustării și adâncirii albiei, viteza
albiei a crescut considerabil și, odată cu ea, și eroziunea. Eroziunea în adâncime este extrem de activă,
talvegul adâncindu-se cu câțiva metri în ultimii ani și lăsând la suprafață roci pe care se poate observa cu
ușurință dispunerea stratelor. În cei șase ani ce au trecut de la drenaj, talvegul râului s-a adâncit în medie
cu aproximativ jumătate de metru pe an. Eroziunea regresivă este și ea prezentă. Există mici cascade care
evoluează continuu în amonte.

5
Influența antropică, reducând suoprafața pe care se manifestă eroziunea fluviatilă, a dus la
intensificarea fenomenului în zona localității, în cadrul albiei minore a Prahovei.
Omul a acționat însă și în direcția ameliorării efectelor eroziunii pe suprafața întregului bazin
hidrografic al râului. S-auconstruit baraje pe diferite văi ale afluenților Prahovei pentru a nu fii afectat
drumul eurpean ce urmează valea. De asemenea, s-au realizat lucrări de consolidare în zonele care au fost
afectate de eroziunea laterală și de alunecările de teren.

Hidrografia

Apele de suprafață

Prahova este principalul râu de pe raza localității, străbătând spațiul orașului pe o distanță de 11
km. Izvorând din Grupa Munților Bucegi și constituind limita dintre Carpații Meridionali și Carpații
Orientali. Prahova este cel mai mare afluent la Ialomiței,depășind ca dimensiuni răul colector până în
momentul confluenței.
Suprafața bazinului hidrografic este de 3735 km2 iar lungimea râului este de 169 km. Cel mai
important afluent al Prahovei de pe raza orașului Breaza este Pârâul Belia (Talea), afluent pe dreapta,
confluența aflându-se la horatul de nord al localității. Tot de pe dreapta primește pâraiele Cacova și
Sunătoarea. Pe partea stângă, Prahova primește doar afluenți cu scrugere temporară, dintre care Valea
Bradului, Valea Fiarelor, Valea lui Marinică, Valea lui Butură și Valea lui Sărăcilă.
Până la intrarea în raza localității, Prahova are un profil longitudinal cu o panta medie de 13,5
m/km, iar pe cei 11 km pe care-i străbate de-a lungul Brezei, panta râului este de 9,9 m/km.
Debitul mediu al râului este apreciat la 7 m3 /secundă, la postul hidrometric Câmpina (situat în
amonte de confluența cu Doftana) înregistrându-se 7,41 m3/secundă. În lunile mai-iunie debitele pot
depăși 80 m3/secundă, atingând chiar și 134 m3/secundă (15 mai 1984). Debitele minime apar în luna
ianuarie, la îngheț, când pot coborî sub 2m3/secundă.
Părâul Belia, cel mai mare afluent al Prahovei de pe raza orașului Breaza, are o lungime de 11 km,
izvorând de la cota 1050 m, de pe versantul răsăritean al Plaiului Talea. La ploile abundente, culoarea apei
devine roșie datorită marnelor roșii senoniene ( cretacice) din bazinul său și a debitului solid care schimbă
și culoarea Prahovei după confluență. Debitul maxim al pârâului, înregistrat în urma ploilor abundente,
poate atinge 25 m3/secundă. Panta sa este ridicată, 56,8 m/km, ceea ce face necesară construcția unui baraj
și formarea unui lac de acumulare care ar putea folosi la alimentarea cu apă a localității.
Alimentarea râului este de tip pluvio-nival, cu alimentare subterană moderată.
În zona mai sus prezintă o serie de cursuri de apă permanente, însă cu debite mici, precum
V.Beliei, V.Târsei, V.Cacova, V. Sunătorii, V. Lungă, V. Vicioara.
Versanții dealurilor sunt străbătuți de o serie de viroage și vâlcele, cu caracter temporar, care în cele mai
multe cazuri sunt alimentate de apele meteorice sau de izvoare cu debit redus.
În perioadele cu precipitații abundente sau topire a zăpezii, unele vâlcele au caracter torențial și
antrenează material spălat, producând importante eroziuni ale solului și inundații, acolo unde albiile sunt
puțin adânci (V. Sunătorii, V.Cacova, V.Târsei, V.Beliei, precum și un canal creat in mod natural de apele
din precipitații, care pornește de la Fabrica de Mecanică Fină și ajunge în curtea Liceului Militar).
Apele freatice saturează orizontul aluvionar din terasa Breaza, dar numai pe grosimi reduse, deasupra rocii
de bază greu permeabilă.Se drenează în mod natural către sud pe șenalele desenate de eroziune la nivelul
rocii de bază.La precipitații abundente, debordează peste creasta frunții de terasă. Provocând grave
alunecări de teren.

Apele subterane

Regiunea orașului Breaza se caracterizează prin ape freatice bine dezvoltate în depozitele de terasă
și în lunca râului Prahova. Principala terasă, Terasa Câmpina, prezintă strate acvifere ce dau naștere la linii
de izvoare mai ales pe malul drept al râului. În general zona este săracă în izvoare, dar unele ape sunt slab

6
mineralizate. Cele mai importante izvoare sunt Sunătoarea (una din sursele de alimentarea a orașului) și
Șipot (situat în Capu – Câmpului)
Pânza freatică este pusă în pericol, după 1990, de haznalele și fosele numeroaselor construcții
apărute, localitatea neavând o rețea de canalizare suficientă.

Clima

Din cauza așezării geografice corelată cu relieful, zona localității Breaza prezintă o climă temperat
– continentală moderată de deal. Pentru a caracteriza mai exact clima zonei, fiecare factor climatic va fi
studiat în amănunt.
Valoare radiației solare (cel mai important factor climatic) este puternic influențată de poziția pe
glob. La latitudinea orașului (aproximativ 450 latitudine nordică) variația anuală a unghiului de incidență
provoacă o creștere a duratei zilei de la solstițiul de iarnă (22 decembrie) până la cel de vară (22 iunie), de
6 ore și 55 minute. Intensitatea radiației solare crește o dată cu altitudinea. Astfel, la București se
înregistrează 1266 cal/cm2/min, iar la Vârfu Omu (2505 m) 1600 cal/cm2/min. Aplicând gradientul vertical
se obține că la Breaza (550 m altitudine) radiația solară are o valoare aproximativ egală cu 1330
cal/cm2/min. Iarna, zona subcarpatică, mai înaltă, are un număr mai ridicat de zile senine, cu temperaturi
superioare capitalei, care poate avea cerul acoperit pănă la 3 luni anual (1985). În zona subcarpatică
Breaza – Câmpina se înregistrează anual un număr mare al zilelor senine (cam până la 130 pe an) și o
durată mare de strălucire a Soarelui (1880 ore/an). Tocmai ca urmare a acestui fapt, la Câmpina s-au
experimentat primele case solare din România.
Temperatura medie anuală la Breaza are valori apropiate de 9oC, dar se înregistrează mici variații.
Astfel, zonele mai joase (450-500m – Podu Vadului) au o temperatură de 9 – 9,30C, iar dealurile ce
depășesc 700m, din cauza expunerii în calea vânturilor, au valori sub 8oC. Luna cea mai caldă este iulie, a
cărei temperatură medie este de 19,5oC, iar luna cea mai rece este ianuarie, cu valori medii în jur a -2,3oC.
Ca peste tot pe glob și în această zonă se fac simțite efectele încălzirii globale. Îm ultimii 15 ani s-a
constatat o tendință de uniformizare termică. Amplitudinile termice dintre lunile extreme au scăzut, lunile
de vară au temperaturi din ce în ce mai apropiate, iar cantitatea de precipitații a scăzut, mai ales în
anotimpul cald.
Temperatura maximă absolută înregistrată la Câmpina este de 37,80C (7 septembrie 1946), iar
temperatura minimă absolută este de -26,60C (23 și 25 ianuarie 1942). Numărul de zile tropicale (cu valori
termice mai mari de 30oC) atinge 15,7 pe an, iar numărul zilelor cu îngheț 115,6 pe an.
Circulația generală a atmosferei face ca vânturile dominante să vină dinspre nord-vest.
Configurația văii determină o circulație a curenților dinspre nord (35,5%) sau dinspre sud (18,6%). În
30-40% din cazuri se înregistrează calm atmosferic, mai ales la sfârșitul verii și începutul toamnei
(50-60%), din august până în octombrie. Din cauza acestei circulații atmosferice, norii care vin dinspre
nord-vest (Talea) aduc ploaie, în timp ce norii care se văd înspre nord-est ocolesc zona deplasându-se
înspre Valea Doftanei. Dinspre sud pot cădea uneori ninsori abundente ( ca urmare a circulației dinspre
Mediterană) și pot veni, foarte rar, ploi cu aspect de vijelie, de scurtă durată.
Cantitatea anuală de precipitații este de 775-800 mm/an, dar poate varia, existând ani secetoși
(1985 – 573 mm/an) și ani foarte ploioși (1912 – 1089 mm/an și 1979 1001,9 mm/an). Regimul anual al
precipitațiilor prezintă un maxim în luna iunie, condiționat de advecția maselor de aer umed și instabil de
la periferia nordică a dorsalei anticiclonului Azoric și un minim în ianuarie – martie, cauzat de
predominanța unui regim de ridicată presiune atmosferică. Luna mai este în general a două lună ca și
cantitate de precipitații căzute, dar în ultimii doi ani a fost secetoasă și cu temperaturi foarte ridicate.
Anual sunt aporximativ 100 zile cu precipitații. Durata menținerii stratului de zăpadă și grosimea sa (8-12
cm) sunt mai reduse în zona subcarpatică decât în zona montană. Există însă și excepții: în iarna anului
1985 ninsoare a început pe 1 ianurie iar stratul de zăpadă a atins grosimea maximă, de 69 cm, în a doua
decadă a lunii.
Datorită așezării orașului, clima este una temperat-continentală. Cea mai rece lună este ianuarie, cu
o medie de -1,90 C iar luna cea mai caldă este iulie, cu o medie de 19,6°C.
Temperatura medie anuală este de 9,30°C, lucru ce poate fi considerat ca o evidențiere a caracterului
temperat-continental al climei.

7
Umiditatea relativă a aerului este mai mică vara (62-72%) si maximă iarna (76-80%). Evoluția
aproximativ uniformă a umidității aerului se datorează poziției apropiate de zonele înalte din jur și
vegetației bogate chiar dacă uneori pot avea loc influențe asupra valorilor de umiditate datorită răcirilor
radiative din nopțile senine sau ca urmare a apariției fenomenului de inversiune termică.
Numărul mediu de zile cu cer senin este cuprins între 8,1 zile în februarie și 15,6 zile în august,
înregistrând un total anual mediu de 129,3 zile. Acest număr mare de zile senine, datorat circulației
generale atmosferice dar și poziției geografice a localității, asigura condiții favorabile efectuării
climatoterapiei, helio și aeroterapiei și desigur, turismului.
Precipitațiile atmosferice prezintă un anumit grad de variabilitate și sunt suficiente în tot cursul anului. La
Breaza, datorită orientării Vaii Prahovei și a dispunerii dealurilor și a principalilor versanți muntoși din
apropiere, circulația predominantă a aerului se face pe direcția N-S.
Datele utilizate în prezentarea climei localității au fost culese de la I.N.M.H (Institutul National de
Meteorologie si Hidrologie) și de la stația meteorologică Câmpina, situată la 8 - 10 km de Breaza, pe
Dealul Muscel, la 463 m altitudine.

Formațiunile vegetale, fauna și solurile

Vegetația este o componentă importantă a peisajului geografic. Mare parte a localității este
acoperită de vegetație arborescentă (livezi și păduri), ceea ce determină a climă plăcută, cu aer curat și
umezeală suficientă
Etajul vegetal corespunzător altitudinii la care este situată Breaza este cel al pădurilor de foioase.
Mai ales în ultimele două secole, omul și-a pus amprenta asupra vegetației spontane, prin defrișări și
pășunat. În funcție de altitudine, compoziția pădurilor diferă. Până la 600 – 700 m arborele dominant este
gorunul. În zonele mai înalte el este înlocuit de fag, care poate apărea în amestec cu molidul și bradul.
Presiunea umană a dus la micșorarea suprafeței ocupate de păduri în favoarea livezilor. Deși foarte
extinsă în trecut, acum pădurea de foioase apare răzleț, petice răspândite pe crestele dealurilor, în special
în partea nordică a localității. Ca specii, se întâlnesc fagul, gorunul, mesteacănul, carpenul, ulmul, frasinul,
cireșul sălbatic. Apar și coniferele, reprezentate prin molid, ca urmare a plantărilor pe Dealul Boncu
(vârsta plantației 60 – 70 ani) și pe Dealul Laza (30). Pășunile sunt foarte extinse, dar sunt într-o stare
destul de avansată de degradare, mai ales pe versantul vestic al Dealului Gurga.
Flora spontană este foarte diversă. Dintre plantele cu importanță economică se remarcă cele de
interes medical (sunătoare, cătină, maceș, tei, păducel ș.a) și cele de importanță meliferă (salcâm).
Fauna pădurilor este destul de variată deoarece zona nu impune adaptări speciale. Vertebratele sunt
reprezentate în special de păsări (mierla neagră, pițigoiul mare, graurul, țicleanul, cucul, ciocănitoarea
pestriță, turturica, coțofana, gaița și unele răpitoare ca uliul, porumbar, uliul păsărilor, șoimul
rândunelelor) și mamifere (veverița, iepurele, jderul de pădure, vulpea, mistrețul, căprioara, cerbul, ariciul,
nevăstuica, dihorul, cârtița). Dintre nevertebrate se remarcă melcul de grădină și multe insecte. Fauna
pășunilor și fânețelor este formată în special din insecte (cosașul, greierele).
În cadrul localității sunt mai răspândite solurile din clasa cambisoluri (brune și brun – acide) și din
clasa argiluvisoluri (brun – roșcate și brun roșcate podzolite). Solurile sunt destul de fertile și permit
dezvoltarea unor întinse livezi și cultura plantelor necesare consumului local.

Geologia zonei

Subcarpații se desfășoară în lungul a două unități structurale (care se află la contactul dintre
Carpații Meridionali, Carpații Orientali și Vorland) numite Depresiunea Getică și Depresiunea
Pericarpatică ce-au avut caracter de avanfosă. Ele au apărut în etape diferite și au avut o evoluție similară
la sfârțitul pliocenului și în cuaternar. Structural le sunt caracteristice un fundament vechi, fragmentat în
blocuri și un sedimentar cu caracter de molosă, ce are o grosime mare datorită subsidenței active în
diferite cicluri de acumulare. Mișcările tectonice din miocen, pliocen și cuaternar din orogenul carpatic s-
au manifestat în avanfosă deosebit ca intensitate de la un sector la altul și au creat în formațiunile
sedimentare structuri care se deosebesc regional (cutate, monoclinale, cute diapire)

8
Subcarpații de Curbură s-au format (împreună cu Subcarpații Moldovei) în Depresiunea
Pericarpatică .Această depresiune se înscrie ca unitate structurală la marginea Carpaților Orientali având
lățimi diferite, cea mai mare aflându-se în dreptul curburii Carpaților. Geologii încadrează această
depresiune la Carpați, considerând-o ca cea mai nouă unitate tectonică, ce intră în contact cu unitățile
vecine de platformă prin falia pericarpatică.
Fundamentul este mixt – fliș extern ( paleogen marno – grezos) la contactul cu muntele și cristalin
proerozoic de platformă cu sedimentar neogen la partera superioară la exterior. În cadrul Subcarpaților de
Curbură se întâlnesc multe subunități proterozoice ce înaintează spre sud și sud – est și care sunt separate
de linii de fractură importante ( orientate sud-est – nord-vest). De la Trotuș spre sud până la prelungirea
fracturii Peceneaga (spre Focșani și nord – vest) se află continuarea unității paleozoice din nord – vestul
Dobrogei. Între aceasta și falia Ianca – Râmnicu Sărat se continuă în trepte fundamentul șirurilor verzi din
Dobrogea Centrală. La vest de aceasta în spațiul subcarpatic intră un fundament baikalian (proterozoic –
superior) cu șisturi cristaline mezometamorfice din Platforma Valahă. Toate acestea subduc spre nord și
nord – vest sub masa carpatică, situație care facilitează o intensă activitate seismică.
Depozitele sedimentare au caracter de molasă, s-au acumulat în două cicluri separate de
paroxismul moldavic și au avut ca sursă principală aria carpatică și parțial unitățile de platformă.
Ciclul miocen care a dat molasa inferioară, este reprezentat de depozite acvitaniene (se află lângă
munte și este compus din argile, marne, diverse săruri), burdigaliene ( conglomerate, gresii cu multe
elemente verzi provenite din Vorland, dar și faciesuri marno – argilo – nisipoase), badeniene ( marno –
argile cu sâmburi diapiri și tufuri), sarmațian inferioare (dominant marnos).
Ciclul sarmato- pliocen (molasa superioară) începe prin transgresiunea de la finele volhinianului și
se încheie în pleistocenul inferior. Se dezvoltă mai mult între Trotuș și Dâmbovița decât în spațiul
Subcarpaților Moldovei și comportă o diversitate de faciesuri. Astfel: volhinianul este grezos în bazinul
Trotușului, calcaros recifal în bazinul Buzăului și marnos spre vest; basarabianul este reprezentat de
conglomerate și calcare oolitice; kersonianul este marno – argilo – nisipos; meoțianul are nisipuri, argile,
tufuri; ponțianul este marnos cu intercalații de nisip; dacianul este nisipos cu intercalații de argile, marne,
strate subțiri de cărbune; romanianul este marno – argilos; baza pleistocenului inferior este alcătuită din
pietrișurile de Cândești.
Depresiunea s-a format la începutul miocenului în condițiile în care mișcările tectonice din
paleogen au ridicat sectorul estic al orogenului carpatic (fliș extern). În față( în est), prin compensație a
rezultat prin fracturarea și coborârea marginii platformei o depresiune de tip avanfosă, cu un puternic
regim subsident. Dacă în prima parte a miocenului sedimentele acumulate au provenit atât din Carpați cât
și din Vorland, ulterior aportul din ultima unitate a scăzut, ea însăși fiind acoperită de ape și intrând în
regim de sedimentare.
Mișcările moldavice (sarmațian) au avut o importanță deosebită. Ele au definitivat stilul tehtonic și
au ridicat munții din flișul paleogen, dar au și împins această unitate spre est. Ca urmare, depozitele de
molasă miocenă subcarpatică, nu numai că au fost încălecate de pânza flișului paleogen, dar au suferit
cutări și o împingere spre Vorland. În acest mod a rezultat cea mai recentă pânză de șariaj – „unitatea
pericarpatică”, al cărei contact cu platforma se face în lungul faliei pericarpatice.
În pliocen aproape tot sectorul de la nord de Trotuș devine o câmpie litorală, are de sedimentare se
reduce treptat către sud, fiind prezentă doar din bazinul Trotușului până la Dâmbovița. Aici, sub raport
structural, se diferențiază sectoare din vecinătatea muntelui alcătuite din formațiuni cretacice, paleogene și
miocene, care au devenit uscat și un spațiu marin cu numeroase insule miocene ce erau erodate. Mișcările
din pliocen au creat structuri deosebite care apar evidente la vest și la est de Slănicul de Buzău. La est, ele
au accentuat cutarea în sectorul intern (între munte și falia pericarpatică) și au impus o structură
monoclinală în care formațiunile pliocen – cuaternar inferior au fost uneori redresate la verticală. La vest
de Slănicul de Buzău este cea mai mare complexitate structurală din Subcarpați. Pe lângă accentuarea
cutării lângă munte, ea s-a transmis și în formațiunile pliocene din sud, unde au rezultat anticlinale și
sinclinale; mai mult, în vecinătatea câmpiei, deplasarea pe verticală a blocurilor de sare a impus boltiri ale
depozitelor pliocene și cuaternare inferioare, dând un șir de dealuri exterioare (Bucovel, Băicoi, Degerați).
Vechimea reliefului este în concordanță cu momentul exondării regiunii subcarpatice. Sunt
sectoare în care acest lucru a fost mai timpuriu (în general în vecinătatea muntelui, la nord de Trotuș) și
altele în care exonderea s-a produs la începutul cuaternarului, îndeosebi la exterioriul Subcarpaților de

9
Curbură. Mișcările tectonice valahe, manifestate cu intensitate sau numai pe plan local, cu sens diferit, au
imprimat valorile altimetrice actuale deosebite de la un sector la altul, au accentuat unele cute sinclinale
sau boltiri anticlinale, au redresat unele strate până la verticală, au facilitat deformarea teraselor râurilor
mari, apariția pragurilor în albiile râurilor și o dinamivă de versant și de albie diferențiată.

Noi descoperiri

Punctul „Valea lui Sărăcilă” se află situat în Subcarpații de Curbură, pe malul stâng al Prahovei, la
nord de comuna Cornu. Valea este străjuită la nord – est de culmea Cornu (cu punctul de maximă
altitudine – Străjdie/Străjiștea), la nord de culmea Dosul, iar la nord – vest de culmea Pietrăriile. Numele
văii (care este obiectul unei legende) caracterizează aspectul actual al văii: stânci și pante golașe și
abrupte, cu floră și faună sărace, cu pâraie ce apar la suprafață pentru ca apoi să dispară în subteran, cu
frecvente cataracte și alunecări de teren, cu zgomote subterane sesizibile și fără aparate, cu persistent
miros de sulf în unele locuri. În scopul protejării de eroziunea drumului spre comuna Cornu, cît și a
Drumului Național 1, ce străbate Valea Prahovei, pe această vale au fost improvizate stăvilare.
Din punct de vedere stratigrafic, Valea lui Sărăcilă este localizată ăn zona neogenă (subcarpatică),
zona externă a Carpaților Orientali, întinsă în lungul flișului de la frontiera de nord a țării și până la Valea
Dâmboviței, având o lățime de 2 – 3 km în nord și de 30 km în sud. După părerea specialiștilor, zona
neogenă este reprezentată de Miocen și Pliocen, ambele cu toate etajele, și prin Cuaternar, succesiunea cea
mai completă și caracteristică având-o în dreptul curburii Carapților, în care implicit se încadrează și
„Valea lui Sărăcilă”.
Această afirmație se bazează pe relatările lui N. Oncescu – „Geologia României”: „Stratele de
Cornu, din flancul sudic al sinclinalului Slănic, au fost studiate din punct de vedere micropaleontologic și
s-a ajuns la concluzia că aparțin Burdingalianului, cu excepția gipăsurilor din baza lor care nu au
microfaună, dar pe care unii sunt înclinați a le considera ca reprezentând faza lagunară aquitaniană, de la
sfărșitul Obligocenului. Această părere este bazată și pe faptul că în unele regiuni învecinate ( Valea lui
Sărăcilă, Valea Muscelului, Valea Ciortanului), se constată o limpede tranziție litologică, de la șisturile
disodilice oligocene la gipsurile inferioare.”
În Valea lui Sărăcilă, ținând cont și de cele prezentate mai sus, coloana stratigrafică se prezintă
astfel: la bază șisturile oligocene, scoase în prezent la zi și reprezentate prin șisturi talcoase, micașisturi,
șisturi negre și argiloase, ce constituie fundamentul pentru Aquivitanianul Miocenului din „ Stratele de
Cornu”, strate formate din marne argiloase și gipsuri fibroase, lamelare și alabastru, de asemenea scoase la
zi. Suprapus este Burdigalianul Miocenului, prin gresii silicioase și feruginoase foarte fine, fine și
grosiere, cât și prin „ conglomeratele de Brebu” mai mult sau mai puțin cimentate. La suprafață este
prezent Cuaternarul, prin sol cu structură sau în curs de formare. În zonă sunt prezente și gode în argilă și
calcar.
Ca forme fosile, în zonă sunt prezente resturi de plante, foraminifere, briozoare, serpule și
echinoderme. S-a constatat și prezența unor fercvente imprimări de amonaidee.
În anii ̓ 70 un grup de elevi ai Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, condu și de domnul
prafesor Onose Hristache, a făcut o descoperire suprinzătoare în zonă. În „conglomeratele de Brebu” a fost
găsită o fosilă de tabulat (ordinul coralieri tabulati), genul Favorites, specifică Paleozoicului. Fosila este
un unicat pe plan național, având o vechime de 500 milioane de ani (silurian – devonian). Este o fosilă
silificată, cu greutatea de 500g, volumul de 200 cm3, care reprezintă 7 tabule supraetajate și 8 tuburi pe
cm2.
Între Valea Slănicului de Buzău și Valea Dâmboviței, depozitele miocene și cele pliocene sunt
prinse în cute; zona prezintă, pe lângă anticlinalele și sinclinalele normale sau faliate și cute de tip diapir,
din care cauză este numită și „zona cutelor diapire”. Din acest motiv în punctul Valea lui Sărăcilă se
constată o limpede tranziție litologică de la șisturi disodilice la gipsuri inferioare, cât și o discordanță între
conglomeratele de Brebu și stratele de Cornu. Peste acestea se suprapune o alternanță de conglomerate cu
gresii slab cimentate de culoare cenușie și roșie – cărămizie, dezvoltate în unele locuri mai puternic.
În general, stratele scoase la zi în Valea lui Sărăcilă au o înclinație de la est la vest, deși în unele
locuri (datorită, în special, alternării stratelor de alabastru) se pot observa abateri de la înclinația normală a
stratelor, și anume: inversiuni, discordanțe unghiulare și chiar canaje.

10
Pagini de legendă și istorie

Originea Brezei se pierde în negura timpului; localitatea, asemeni altora din țară, are o istorie
adevărată și o legendă. „Bătrânii locului spun că demult, prin părțile acestea, « pe plai» (în Plai) în care se
află astăzi orașul Breaza, trăia un cioban care își păstorea mioarele pe pajiștile de sub poala codrului.
Într-o dimineață băcița a pus la fiert laptele proaspăt muls și ostenită de muncă – pentru că toată noaptea
nu dormise din cauza drumului greoi pe care îl străbătuse din Munții Făgărașului, ori din cauza lupilor ce
dădeau tărcoale turmei – a adormit. Laptele s-a umflat peste oală, a dat în foc și a atins-o pe obraz,
lăsându-i un semn; de atunci toți semenii i-au spus Breaza”
Alți bătrâni povestesc că băcița, fată deosebit de frumoasă, avea în păru-i negru o șuviță albă, și era
îndrăgostită de un tânăr frumos, un fost haiduc, pentru care doinea din fluier de răsuna Valea Prahovei.
Hidronimul „ Valea Căruntei” care desparte dimbolic Breaza de Sus de Breaza de Jos nu este departe de
aceste frânturi de poveste.
Există și alte legende, câte una pentru fiecare colțișor din această zonă plină de farmec și
frumusețe. De exemplu, Valea lui Sărăcilă, situată pe malul stâng al Prahovei, care prezintă un interese
deosebit din punct de vedere geologic, are o legendă legată de denumirea sa. Potrivit legendei, veche de
300 de ani, un mare boier prahovean, trecând spre Sinaia, a văzut pe malul stâng al Prahovei o frumoasă
poiană străjuită în centru de un corn secular. Atras de frumusețea locului și găsind de cuviință organizarea
unui loc permanent de popas, hotărăște stabilirea în aceste locuri a treisprezece bărbați și două femei,
țărani șerbi de pe propria-i moșie. Așezarea se dezvoltă, locuitorii având ca principală îndeletnicire
creșterea vitelor în semisălbăticire. Într-o primăvară, apele umflate ale pârâului ce străbătea zona au luat
majoritatea animalelor ce pășteau pe vale, distrugând astfel singura avuție a locuitorilor; de aceea, valea
buclucașă a fost numită „a lui Sărăcilă”.
Legendele au farmecul lor, dar pentru a ajunge la adevărata istorie specifică acestei comunități
trebuie să coborâm la isvoare. „Demitizarea istoriei”, una din cele mai importante realizări istoriografice
la noi după anul 1989, presupune prelucrarea corectă, fără părtinire, a izvoarelor istorice aflate în arhive și
nu numai.
Prima atestare documentară a localității datează din anul 1431, când domn al Țării Românești este
un pretins fiu al lui Mircea cel Bătrân, Alexandru Aldea (1431 – 1436). Această informație provine dintr-
un document târziu din secolul al XVIII-lea. Astfel, Diata Elinei (Elenei) Cantacuzino, soția marelui
postelnic Constantin Cantacuzino, arată „[...] împărțeala casei sale și zice că din Breaza jumătate de sat cu
vecinii 240 cum s-a văzut la mâinile boierilor stăpâni, se vederează că sunt 236 ani de când merge
stăpânirea din neam în neam în aceste două neamuri de boieri”. Documentul a fost datat 1667-1668.
Coborând în istorie cu 236 de ani, ajungem în 1431, an care atestă localitatea Breaza, cu vecinii, când
obștea brezenilor era acaparată de boierii Mărgineni.
„Spargerea” obștei moșenilor din Breaza s-a realizat în timp. Aceasta a intrat în stăpânirea
boierilor din Mărginenii Prahovei, care au ocupat treptat toată întinderea până la hotarul cu Transilvania,
de o parte și de alta a râului Prahova. Primul dintre boierii amintiți a fost Udriște. După moartea acestuia,
moșia a revenit urmașul său, vel vestierul Stoica (mort și el pe la 1465). Fiul său, vornicul Drăghici, a
moștenit averea din Breaza până în jurul anului 1498, când izvoarele istorice îl amintesc pe fiul lui cel
mic, Neagoe Drăghici, drept stăpân al acestor locuri. Cele afirmate mai sus sunt întărite de un hrisov
domnesc datat 27 mai 1510 și semnat de domnul Țării Românești Vlad cel Tânăr.
Tot din anul 1510 datează și o înscripție descoperită pe piciorul mesei din altarul bisericii ctitorite
la Podu Vadului mult mai târziu, în anul 1810. Acest izvor epigrafic menționează: anul 1510, numele unui
oarecare Popa Gheorghe și numele localității Breaza.
Coroborate, datele oferite de cele două izvoare istorice ne determină să afirmăm că în primii ani ai
secolului al XVI-lea, la Breaza, se afla o comunitate umană bine determinată, că aici pulsa o activitate
economică prosperă ( raportat la realitățile economice ale începutului de secol XVI), că se aflau aici
instituții medievale solide precum biserica ( una dintre cele mai importante instituții medievale în
feudalismul românesc). Mai mult, cele afirmate mai sus pot fi susținute cu ajutorul unui alt document
istoric – Registrele vigesimale brașovene, care-l menționează pe „Neagoe din Breaza, prezent la Brașov cu
afaceri de negoț”. Se suprapune că acest Neagoe, pomenit în registrele brașovene la 1503, este personajul

11
amintit în hrisovul din 1510. Iată motivul pentru care înscrisul din anul 1503, adăpostit la Arhivele
Naționale Brașov. Poate fi socotit „piatra de temelie” pentru începuturile istoriei la Breaza. De atunci și
până în prezent (când se implinesc 500 de ani de existență) se poate vorbi despre comunitatea brezenilor,
despre o notabilă așezare prahoveană. Mai mult, după anul 1503 legăturile comerciale cu brașovenii s-au
consolidat.Astfel, pentru perioada 1505-1553, Registrele vestimale brașovene atestă pe unii locuitori ai
satului Breaza, făcând comerț cu Brașovul. Ei făceau negoț cu morun, dar mai ales cu vite, piei și brânză
(produse specifice zonei).
Din fericire, se cunosc toți stăpânii de odinioară ai moșiei satului Breaza. Amintirea lor poate
demonstra continuitatea vieții economico – sociale, cultural – tradiționale la Breaza.
Pentru secolul al XVI-lea sunt de amintit Stoican ( mort după 1510), spătarul Drăghici, vel
vistierul Udriște (mort în 1548), apoi fiii acestuia, banul Udriște și Drăghici spătar.
Moșia Breaza a fost stăpânită și de Elena din Mărgineni, soția lui Radu Șerban, domnul Țării
Romănești în perioada 1602-1611, ulterior de Elena din Sărata – fiica spătarului Drăghici căsătorită cu
Stoica din Bucov, de Maria și Stana – fiicele lui Dumitrașco Filipescu, ascendentul boierilor Filipești de
mai târziu.
La 19 iunie 1622, moșia Breaza avea patru proprietari: boierii Filipești, negustorul Ghinea, jupânul
Gligore și Elena din Mărgineni. Aceasta din urmă a lăsat partea ei de avere fiicei sale Elena (Elina)
devenită prin căsătorie Cantacuzino, fapt amintit și de diata din 1667-1668.
După moartea marelui postelnic Constantin Cantacuzino – soțul Elinei – îm 1663, moșia Breaza a
rămas mai departe în stăpânirea văduvei postelnicului Cantacuzino. După moartea acesteia, la 2 martie
1687, fiu său Șerban Cantacuzino, domn al Țării Românești (1678 – 1688), a „striucat” de mai multe ori
diata și a înpărțit moșia după bunul său plac. Partea sa de moșie la Breaza a rămas în stăpânirea fiului său
Gheorghe Cantacuzino. O altă parte din moșia Breaza a parținut lui vel aga Matei Cantacuzino, care a
lăsat o moștenire (la moartea sa, 24 decembrie 1688) parte sa de avere din satul Breaza fiului său Toma.
După tradiție, cei doi stăpâni ai satului Breaza, Gheorghe și Toma Cantacuzino, și-au ridicat
conace: primul în Breaza de Sus (în mijlocul unui pâlc de stejari seculari), iar cel de-al doilea în Breaza de
Jos ( cartierul Podu Vadului).
În anul 1711, când „problema orientală” se reactualiza prin războiul ruso-turc, Toma și Gheorghe
Cantacuzino au fost deposedați de moșii pe motiv că în timpul conflictului cei doi au trădat interesele țării.
Pe la 1717, noul domn al Țării Românești, Nicolae Mavrocodat, a dăruit moșia Breaza (fosta proprietate a
lui Toma și Gheorghe Cantacuzino) lui Iordache Crețulescu, vel logofăt.
La jumătatea secolului al XVIII-lea, în perioada 1747-1775, se fac noi modificări în stăpânirea
moșiei Breaza. Astfel, la 28 ianuarie 1747, Constantin Filipescu, fost vistiernic, a vândut Mânăstirei
Mărgineni partea lui de moșie pe care o stăpânea în Breaza. Ulterior, prin Diata Maricăi Filipescu din 1
octombrie 1754, boierii Filipești ies definitiv din rândul stăpânilor moșiei Breaza. Doi ani mai târziu, un
urmaș al boierului Ghinea a pus drept zălog partea lui de moșie la Breaza, pentru suma de 250 de taleri.
Este de amintit faptul că în anul 1775, Nicolae biv vel paharnic devine coproprietar în satul Breaza.
În anul 1798, domnitorul Țării Românești, Constantin Hangerliu (1797 – 1799) a cumpărat moșia
aceasta, anulând cu brutalitate drepturile localnicilor.
În anul 1799, moșia Breaza, care mai cuprindea și satele Ocina, Fricoasa și Talea, a fost stăpânită
pe rând de serdarul Nicolae Salgiu, de fiul său Constantin Salgiu, de vel vistierul Scarlat Grigore Ghica.
În prima jumătate a secolului XIX-lea, Breaza a trecut printr-o perioadă mai puțin fastă. Astfel, în
anul 1836 moșia a fost vândută la mezlat pentru neplata datoriilor
În noile condiții, vel vistierul Scarlat Grigore Ghica a cumpărat satele Breaza de Sus și Breaza de
Jos cu suma de 18000 de taleri. Satele Breaza au trecut în stăpânirea doamnei Zoe Bibescu
Brâncoveneanu.
Paralele cu evoluția moșiei Breaza la sfărșitul secolului al XVIII-lea și prima jumatate a secolului
următor, sunt de amintit și lăcașurile de cult ridicate în trei cartiere ale Brezei: biserica „Sfântul Nicolae”
din Breaza de Sus (1777); biserica din cartierul Podu Vadului (1810); biserica „Sfântul Gheorghe” din
cartierul Breaza de Jos (1830).
De asemenea, date despre realitățile economico – sociale și demografice de la Breaza sunt
furnizate de Catagrafia anului 1838.

12
Începând cu anul 1856, biserica Sfântul Gheoghe nou din București devine și ea co-proprietar pe
moșia din Breaza. Aceasta avea ca arandaș pe Jean Dimotescu din Provița de Sus și stăpânea o suprafață
de 1356 de pogoane.
Revenind la Zoe Mavrocordat sau Zoe Brâcoveneanu, cum i se mai spunea, s-a căsătorit cu
vornicul Gheorghe Bibescu. Ea a murit în anul 1892 și a avut ca moștenitori patru băieți și trei fete. Dintre
aceștia, Eliza, - căsătorită cu Ion Filipescu - și Grigore –Basarab Brâncoveneanu au stăpânit moșia Breaza
după anul 1892. Grigore – Barasab Brâncoveneanu, rămas în conștiința brezenilor cu numele de „Prințul
Brâncoveanu”, a luat de soție pe Colette Cozianu, nepoata haiducului Iancu Jianu. El a schimbat
înfățișarea palatului, adaptându-l la condițiile noi ale timpului. Pe aici aveau să treacă, din când în când,
apropriatele rude Ana Brâncoveanu, Contesa de Noilles și Martha Bibescu, personalități de talie
europeană care au slujit cu cinste arta, diplomația și literatura română.
La cumpăna secolelor XIX – XX, vremurile s-au schimbat. Războiul pentru reîntregirea neamului
a însemnat si pentru brezeni suferință și durere. Anii de după 1918 nu mai semănau, parcă, cu cei dinainte.
Încă din timpul operațiunilor militare specifice verii anului 1917, regele Ferdinand I (1914 – 1927)
promitea soldaților de pe front o reformă agrară prin care să-i împroprietărească cu pământ. Reforma s-a
înfăptuit în anul 1921, schimbând relațiile economico – sociale la nivelul comunității. Așa explicîm de ce
marii proprietari de moșii au dispărut în peisajul locurilor.
În această perioadă de graniță funcționau la Breaza primăriile Breaza de Sus și Breaza de Jos cu
2 – 3 funcționari, băncile „Caraimanul” din Breaza de Sus și „Sunătoarea” din Breaza de Jos, școlile de
cartier, postul de jandarmi, gara, câteva prăvălii și cârciumi particulare, 2 – 3 mori de apă, poverne pentru
fabricat țuica, meseriași de diferite branșe.
Pe plan cultural, începutul secolului XX este legat de activitatea Caselor Naționale. Dintre
întemeietorii acestui lăcaș de cultură trebuie să-i pomenim pe: generalul Ion Manolescu, preotul Vasile
Opriș, meșterul Ion Aldea. După 1900, în cadrul acestei instituții funcționau: un cor, o echipă de teatru și o
fanfară formată din localnici. Tot aici sunt de amintit conferințele ținute de mari personalități ale culturii
naționale precum: Gheorghe Țoțeica, dr. Mina Minovici, Sextil Pușcariu, Ion Simionescu, Simion
Mehedinți, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, Tudor Vianu, George Călinescu, Gala Galaction, Ion Marin
Sadoveanu.
În anul 1928, pe lângă Casele Naționale a început să funcționeze o bibliotecă (inițial cu 150 de
volume). În 1940, biblioteca număra peste 2000 de volume.
Tot în anul 1928, prin Decizia ministerală nr. 33422, comuna Breaza de Sus s-a declarat localitate
climaterică.
Cu puțin timp înainte, în anul 1925, au început lucrările de plantare a Bulevardului Eroilor din
Breaza de Sus cu 242 tei, iar în anul 1935 peisajul edilitar s-a îmbogățit cu o sumă de monumente ridicate
pe dealul Gurga și în cartierele Breaza de Sus, Breaza de Jos și Gura Beliei.
Tradițiile și obicieiurile, arta populară s-au păstrat la Breaza și în a doua jumătate a secolului XX,
grație activității desfășurate (din 1948 până în prezent) de cooperativa meșteșugărească „Arta Casnică”.
Modelele populare românești din Valea superioară a Prahovei au fost redescoperite de inimoase brezence,
precum fosta președintă a cooperativei, Victoria Vasilescu. Sub îndrumarea acesteia, instituția cu rosturi
meșteșugărești și etnografice „Arta Casnică” a obținut în anul 1986 la Târgul Internațional de la Munchen
medalia de aur pentru produsele expuse.
Dacă majoritatea femeilor și-au putut găsi un loc de muncă la „Arta Casnică”, bărbații, foști oieri
sau dăltuitori în piatră și lemn, s-au reprofilat după 1974, când a fost dată în folosință Fabrica Mecanică și
Precizie (actualmente „Hidrojet S.A”)
Pacea și armonia peisajului brezean, curățenia și valorile curative ale orașului, frumusețea caselor
și grădinilor cu flori, l-au determinat pe ing. Prof. Nicolae Niță Bărăscu să doneze în anul 1980 localității
o colecție de artă modernă.
De asemenea, peisajul brezean a fost și însă sursă de inspirație pentru pictori de marcă ai
contemporaneității precum: Constantin Piliuță, Vasile Celmare, Adrian Stoenică sau neuitatul sculptor
Tudor Gheorghe.
În 2003 s-au sărbătorit 500 de ani de atestare documentară a orașului. Evenimentul a prelejuit
manifestări ce au durat câteva zile. După jumatate de mileniu, brezenii și-au arătat recunoștința față de
locurile care i-au găzduit atâta timp.

13
Personalități

Generalul Ion Manolescu. Născut în Breaza de Sus la 9 iulie 1869, Ion Manolescu, viitor general
de brigadă, provenea dintr-o familie onestă de comercianți; avea să urmeze o strălucită carieră militară,
înscriindu-se printre ofițerii de elită ai armatei române. În 1894 a devenit elev al Școlii militare de
subofițeri pe care a terminat-o la 1 iulie 1896, primind gradul de sublocotenent. În 1899 a primit gradul de
locotenent, iar în 1902 a fost admis la Școala Superioară de Război, pe care a absolvit-o cu rezultate foarte
bune. A îndeplinit funcții în diferite eșaloane superioare, a intrat în al doilea război balcanic ca șef de stat
major al Diviziei 5 și tot ca șef al statului major, dar al Diviziei 12 infanterie, a intrat în primul război
mondial. S-a remarcat în luptele de la Cocargeaua, Câmpulung Muscel, Mizil, Mărășești. După război a
fost atașat pe lângă Inspectorul Școlii Militare, a devenit apoi director al societății „Cultul Eroilor” și al
Institutului Național de Educație Fizică. Ion Manolescu a desfășurat și o impresionantă activitate științifică
și didactică, fiind unul dintre cei mai talentați scriitori militari. Eminent ofițer de stat major, profesor la
mai multe școli militare, autor al diferite volume de istorie militară, director al Societății Mormintelor
eroilor, fondator și conducător al „ Caselor Naționale”, generalul de brigadă Ion Manolescu a fost
cunoscut nu numai în țară, ci și peste hotare; el a reprezentat România și armata sa la Congresul
Internațional de educație morală de la Roma, unde a fost ales vicepreședinte în cadrul mai multor ședințe
de lucru.
Ion Manolescu. S-a născut în data de 17 februarie 1881. Școala primară a început-o la Breaza și a
terminat-o la Sinaia, iar la liceul la Ploiești și Monaster, în Macedonia. Cariera de actor îți are începuturile
îm august 1902 la un festival artistic organizat la Sinaia unde, jucând un rol oarecare a fost remarcat de
marele dramaturg I. L. Caragiale. Dintre piesele în care a jucat marele actor brezean putem reține:
„Fântâna Blanduzei”, „Ovidiu”, „Lipitorile satului” de Vasile Alecsandri, „Năpasta”, „O scrisoare
pierdută” de I.L.Caragiale, „Vuforul”, „Apus de soare” de B. Ștefănescu – Delavrancea, „Vlaicu Vodă” de
Al. Davilla, „Razvan și Vidra” de B. P. Hașdeu, „Învierea” de Lev Tolstoi, „Hamlet”, „Regele Lear” de
William Shakspeare.
Sculptorul Tudor Gheorghe. La 14 aprilie 1882 se naște la Breaza cela care peste ani va deveni
unul dintre marii sculptori români. A studiat la Breaza, Ploiești și Monaster (Macedonia). În periaoda
1900-1905 studiază sculptura cu profesorul Augusto Rivalto la „Il Regio Instituto Di Belle Arti”, în
Florența (Italia). În 1907 revine la Breaza, apoi se mută la Câmpina și, în 1913, în București. Realizează
lucrări pe teme variate: „Dochița”, basorelieful „ Petrecerea țărănească”, bustul generalului doctor Zaharia
Petrescu (aflat în incinta facultății de medicină). Primul război mondial îl prinde în Moldova. Reîntors în
Bucureștiul anilor 1920 realizează lucrări semnificative prentru creația sa: „Șarja de la Robănești”, „În
pribegie”, „Un refugiat”, „Fruntșul satului”, „Evreul cu taraba de mărunțișuri”, „Bosumflata”, „Primii
pași”, „Idilă” ș.a. Creația lui Tudor Gheorghe cuprinde în egală măsură protetistică și artă monumentală.
Realizează portrete în care reușeste să exprime caracterul și prestanța personajelor: doctor Zaharia
Petrescu, pictor Nicolae Grigorescu, Nicolae Titulescu. Lucrarea de mari dimensiuni „Frontul
Universității din București” reprezentând Știința și Artele, executat în relief înalt, rezolvă probleme
dificile de perspectivă și echilibru plastic. Realizează și monumente în amintirea eroilor primului război
mondial în localitățile Socariciu – Ialomița, Răcari – Dâmbovița, Râul Alb – Hațeg, Satu – Mare, Câmpina
și Breaza – Prahova. Moare la 14 octombrie 1944 în Breaza, orașul copilăriei lui, unde se retrăsese din
cauza atmosferei încarcate a celui de-al doilea război mondial.
Titus Vâjeu . S-a născut pe 1 august 1948 la Breaza. După absolvirea Liceului „Aurel Vlaicu”,
urmează cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, secția Teatrologie –
Filmologie. Între 1971 – 1972 este redactor la revista „Astra” din Brașov, iar din 1972 lucrează în cadrul
Societății Române de Radiodifuziune, îndeplinind, pe rând, funcția de redactor, redactor principal,
redactor de rubrică, redactor șef – adjunct al canalului „România Tineret”. În 1991 este numit director al
Direcției Internaționale SRR. În 1997 a cerut eliberarea din funcție, redevenind jurnalist radio, publicist –
comentator la Redacția Emisiunilor Literar – Artistice și consilier pentru relații internaționale al
Președintelui SRR. Este președinte al Fundației Radio România. A debutat în 1966 simultan cu poezie și
proză, iar în 1969 scozte primul volum de versuri „Panatenee”. Au urmat multe alte volume de poezie,
proză, publicistică și critică. Este doctor în filmologie și profesor universitar la Academia de Teatru și
Film.

14
Floria Capsali. S-a născut în Macedonia la 25 februarie 1900. A fost fiica surorii generalului Ion
Manolescu. În 1913 a revenit în țară, în București. A obținut o bursă de studii la Paris. Studiile de dans
le-a început la Opera Mare din Paris, cu marea profesoară Christine Kerff, după doi ani având norocul să
lucreze cu celebrul profesor Enrico Cechetti, renumitul maestru al Scalei din Milano și al Teatrului
Imperial din Petrograd. Întoarsă în țară va înființa prima ei școală de dans. În 1938 este angajată la Opera
Română ca primă dansatoare, este profesoară a baletului Operei, conducătoare a Școlii de balet și maestră
de balet. A înregistrat numeroase succese pe scena Operei, printre care „Nunta din Carpați”, „Priculiciul”,
„Demoazela Măriuță”, „Appassionata”, după celebra Sonată de Beethoven. Ani de zile verile le-a petrecut
la Breaza, în mijlocul naturii. S-a stins din viață în anul 1989.
Marin Sorescu, mare scriitor român, s-a numărat printre elevii Liceului Militar „Dimitrie
Cantemir”

Resursele naturale

Zona în care se află orașul Breaza este bogată în resurse, atât de suprafață cât și de subsol. Tocmai
această bogăție și varietate au făcut ca acum câteva sute de ani aici să se așeze primii „brezeni”.
Frumusețea peisajului, împreună cu clima blândă, aerul curat și sănătos, pădurile întinse, fac din
această zonă un colț de rai. La sfârșit de săptămână și în vacanțe populația orașului se dublează datorită
numărului mare de vizitatori. Breaza este mai ales pentru locuitorii capitalei un refugiu, o oază de liniște și
relaxare.

Resurse de suprafață

Aerul

Cea mai importantă resursă a zonei este aerul.


Stațiunea Breaza are o climă temperat-continentală de deal, care în combinație cu alte caracteristici
geografice determină anumite reacții fiziologice ale organismului uman. Aici sunt caracteristicile
trăsăturile bioclimei sedativ-indiferentă (de cruțare) cu unele influențe ale climei tonico-stimulente de
munte, caracteristică stațiunilor de pe valea superioară a Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal).
Bioclima de cruțare prezintă valori ale parametrilor climatici ce variază în limite moderate, din această
cauză solicitând foarte puțin sistemul nervos central și sistemul nervos vegetativ, precum și glandele cu
secreție internă. Stresul global anual are valori mici. Datele de confort termic evidențiază un număr redus
de zile cu disconfort prin încălzire (în medie numărul zilelor tropicale este de 15,7 pe an). Există însă
perioade în care zilele confortabile călduroase alternează cu cele relativ confortabile răcoroase. Valorile
scăzute ale presiunii atmosferice ce caracterizează zona sunt benefice celor cu afecțiuni pulmonare,
cardiovasculare, nevrotice, endocrine, hepatice sau ale aparatului locomotor.
Calitatea aerului este dată de marea concentrare de ioni negativi și de ozon. Este cunoscut faptul că
ionii negativi au un efect terapeutic pozitiv în diferite forme de astm, alergii, bronșite, rinite, insomnii,
depresii, stări de stres. De asemenea, contribuie la o mai bună oxigenare cerebrală, accelerează procese
mentale și îmbunătățesc memoria, cresc rapiditatea reflexelor printr-o reechilibrare metabolică, previn și
chiar suprimă iritabilitatea, stresul și fac somnul mai rapid și mai profund.
Datorită aerului său, Breaza este comparată adeseori cu stațiunea Davos din Alpii elvețieni.
În Breaza există un spital de boli pulmonare, un cabinet școlar (2 medici, 3 angajați personal
medical mediu), 10 cabinete medicale (10 medici de familie, 10 angajați personal medical mediu ), un
centru de permanență, o bază de tratament naturist „Eden” și clinica de tratament naturist „Alecsandra”
aparținând firmei de medicamente „Hofigal”.
Spitalul de boli pulmonare Breaza, a fost înființat la jumătatea secolului trecut ca Sanatoriu T.B.C
și avea o capacitate de 410 paturi. În anul 1975, când regimul comunist considerat că se eredicase
tuberculoza la nivel național, senatoriul s-a transformat în spital de boli pulmonare, și-a micșorat
capacitatea și s-a desființat secția de chirurgie toracică. În 2002 spitalul avea o capacitate de 120 de paturi,
iar asistența medicală era asigurată de 7 medici și 34 de angajați personal medical mediu.

15
Baza de tratament naturist „Eden” funcționează de pe 1 martie 1999, are o capacitate de 38 de
locuri de cazare și este condusă de doctorul Doru Laza. și-a câștigat un bun renume în țară dar și peste
hotare, fiind specializată în medicină profilactică.
Tratamentele se bazează pe dietă, plante, apă, aer, soare, lut, cărbune, kinetoterapie și sacroterapie.
Doctorul Laza dorește să fondeze la Breaza o școală cu cursuri despre naturim atât pentru medici,
cât și pentru pacienți.
Clinica „Alecsandra” s-a deschis în septembrie 2003, aparține firmei de medicamente Hofigal și
dispune de 38 locuri de cazare. Tratamentele aplicate aici se bazează pe valorificarea Spirulinei.
În anul 1992, la Breaza s-a început construcția Centrului de Recuperare Cardio – Vasculară,
clădire modernă, cu 8 nivele, cu 400 de paturi, dar lucrările au fost întrerupte în anul 2001 din cauza lipsei
de fonduri.
Breaza se poate dezvolta ca stațiune pe un asemenea profil sanatorial, pentru toate vârstele, dar mai
ales pentru copii și pentru vârsta a treia (geriatrie).
În anul 1928 comuna Breaza de Sus a fost declarată localitate climaterică. În anul 1996 Breaza a
fost declarată stațiune balneo – climaterică, deși funcția balneară este încă în fază incipientă.

Solurile

Solurile sunt de asemenea o importantă bogăție a zonei. Breaza este a treia localitate din țară ca
suprafață ocupată de livezi, cei mai întâlniți pomi fructiferi fiind prunul, mărul, părul, cireșul, vișinul.
Pășunile și fânețele ocupă și ele o suprafață importantă din teritoriul localității, ele susținând de secole
activitatea pastorală a locuitorilor. Se practică și cultura plantelor, dar aceasta se reduce la strictul necesar
populației orașului.
În cadrul localității sunt răspândite cambisolurile și argiluvisolurile. În zona centrală, pe terasă,
sunt dominante solurile brune, cu pietrișuri la mică adâncime; mai apar pseudorendzine ( inclusiv levigate)
și soluri brun închise. În cartierul Podu – Vadului sunt prezente soluri brune și regosoluri. În cartierul
Gura Beliei, există o mare varietate de soluri. În partea sa sudică și pe Dealul Lazu sunt soluri brune acide,
pseudorendzine și soluri brun închise. Pe valea Beliei apar litosoluri și rocă la zi. În nordul cartierului sunt
frecvente soluri brun roșcate, brun roșcate erodate, brun roșcate podzolite și regosoluri. În zona Podu –
Corbului se găsesc soluri brune, litosoluri și rocă la zi. În zona Nistorești apar soluri brune, inclusiv
podzolite slab, pseudorendzine și soluri brune acide. Pe dealurile din jurul localității au mare răspândire
podzolurile, care sunt acoperite de livezi și păduri.

Resursele forestiere

În trecut pădurile ocupau o suprafață mult mai întinsă, toată zona fiind împădurită. În cei 500 de
ani pe care i-au petrecut pe aceste meleaguri, brezenii au defrișat o mare parte din această suprafață. Au
făcut-o din cauza nevoii de pășuni pentru animale, căci Breaza a fost la origini un sat de păstori, iar
această îndeletnicire se păstrează și în prezent. O altă cauză a defrișării a fost utilizarea lemnului în
construcții. Suprafața forestieră s-a micșorat semnificativ, dar reprezintă încă o parte importantă din
teritoriul orașului datorită faptului că s-au realizat și plantări.

Resurse de subsol

Apele subterane

Exsită destul de puține izvoare în zonă. Ixvorul Sunătoarea reprezintă sursa cea mai bună în
alimentarea cu apă a orașului. În toamna anului 2002 s-au împlinit 100 de ani de la terminarea lucrărilor
de captare de la Sunătoarea, mult timp singura sursă de apă potabilă a orașului Câmpina. Lucrările de
captare au durat doi ani, timp în care s-au ivit numeroase probleme între antreprenori și localnici. Astăzi
sursa Sunătoarea alimentează o parte din zona de sud a orașului Breaza, dar traseul este modificat și
conductele noi. Unele izvoare sunt mineralizate. Mineralizarea apelor freatice este redusă sau mijlocie
(200 – 500 mg/l) și domină apele carbonate. Apar însă izvoare cu mineralizare ridicată, ca urmare a

16
prezenței gipsului. Izvorul Cacova (aflat la poalele Dealului Gurga) are o apă sufuroasă, sulfată, calcică,
sodică, hipotonă). Prin anii 80̓ a fost captat, dar în prezent captarea nu funcționează. Apa este
recomandată pentru afecțiuni gastro – intestinale cronice, hepatite cronice, toxico – infecțioase sau
virotice, colecistite cronice, sechele postoperatorii pe căile biliare, gută, obezitate, diabet simplu, anemii,
dermatoze cronice pe fond de insufieciență hepatică, diskinezii biliare.
Pe teritoriul orașului se găsesc de asemenea izvoarele sărate de la Valea Morii, Livezi și Valea
Slăniței, aceasta din urmă fiind utilizat pentru efectele sale terapeutice încă din 1833 în cadrul Băilor
Oștirii Țării Românești.
Apa freatică are o calitate excepțională, confirmată de analize. La sanatoriul Eden s-au primit
propuneri de a se îmbutelia și a se comercializa sub numele de „apă edenică”, așa cum este „izvorul
minunilor”.

Materiale de construcții

Dacă la Sinaia și Comarnic există calcare masive care au determinat construirea fabricilor de
ciment, la Breaza se găsesc marne calcaroase, care se exploatează în punctele Gura Beliei și Dealul Gurga.
În paleozoic aici se întindea un braț al Mării Tetys, în apele căreia s-au depus formațiuni de gips și sare, în
condițiile unui climat cald și arid. Gipsul și sarea, prezente pretutindeni în zona Subcarpaților, se întâlnesc
și pe versanții dealurilor Gurga și Răgman. Aceste zăcăminte de sare au determinat apariția izvoarelor
sărate de la Valea Morii, Livezi și Valea Slăniței, ale căror ape sunt utilizate terapeutic. Nisipurile și
pietrișurile din albia Prahovei sunt exploatate în carierele de la Podu – Vadului, Nistorești, Gura Beliei și
utilizate în construcții.

Resurse minerale

În imediata apropriere a orașului Breaza există un zăcământ de uraniu. Deși au fost realizate
prospecțiuni în zonă, nu s-a încercat niciodată exploatarea acestei resurse. Probabil că principalul
impediment îl constituie lipsa fondurilor necesare.

Studiul demografic

Ca și în alte așezări din zona perimontană a Munteniei, Breaza este formată în principal din
populație românească, provenită în cea mai mare parte din Transilvania. „La origine sunt în bună parte tot
sate de «mocani» sau «ungureni» - Moreni, Breaza, Comarnic, Teșila” (G. Vâlsan – 1924, în lucrarea
„Lecturi geografice ” de Simion Mehedinți).
Tot George Vâlsan, având ca sursă o hartă rusă, prezintă situația populației în Breaza și Câmpina
în perioada 1835 – 1912. În 1835 în Breaza de Sus și de Jos existau 342 și respectiv 274 familii
contribuabili, în timp ce în Câmpina erau doar 135 familii contribuabili, restul populației fiind scutită de
taxe. La sfârșitul secolului XIX (1899) populația Brezei (6283 locuitori) reprezenta dublul populației din
Câmpina (3779 locuitori). Doar 13 ani mai târziu situația se schimbase radical. Breaza număra 6891
locuitori, iar Câmpina 8525. Această creștere cu 150% a populației municipiului de astăzi într-un timp atât
de scurt se datorează punerii în valoare a zăcămintelor de petrol din zonă.
Evoluția numerică a populației este influențată de factori multipli. Până în 1996 populația a
cunoscut o creștere continuă datorată evoluției localității. De-a lungul ultimului secol s-a înregistrat o
creștere susținută, fără momente de explozie, doar cu câteva „ezitări” datorate celor două războaie
mondiale în care a fost antrenată și România cu toată populația sa. În perioada comunistă creșterea s-a
accentuat puțin datorită politicii prodemografice susținute de acest regim. Apariția unei mari întreprinderi
de mecanică fină care a oferit multe locuri de muncă în rândul bărbaților, care până în acel moment
fuseseră navetiști, a fost un alt factor ce a dus la creșterea populației. După evoluția din 1989, populația a
mai crescut câțiva ani datorită inerției, a mentalității înrădăcinate, dar o dată cu scăderea nivelului de trai a
scăzut și natalitatea. În prezent populația Brezei se află într-un ușor regres.
Cel mai mare spor natural s-a înregistrat în perioada 1966-1977 datorită legislației în domeniul
demografic impusă de regimul totalitarist (interzicerea avorturilor). Cea mai mare rată a natalității a fost

17
înregistrată in 1968, 3,5%, sporul natural fiind de 2,58%. În prezent sporul este negativ, în jur de -0,3%.
Valoarea este apropiată de media țării (-0,2%), specifică statelor aflate în perioada modernă a evoluției
demografice (statele din Europa de Nord și Vest, iar recent și din Europa Centrală și Estică).

Evoluția populației în Breaza în perioada 1899-2010

25000

20000
Populația

15000

10000

5000

0
1899 1912 1930 1956 1966 1977 1986 1996 1997 1998 1999 2000 2002 2006 2007 2008 2009 2010

Număr locuitori 6283 6981 9326 11122 12733 16768 18712 19179 19035 18948 18768 18669 18199 17862 17681 17523 17501 17476

Anul

Număr locuitori

Tabelul 1.Parametrii evoluției populației în perioada 1996-2010

Anul 1996 1997 1998 1999 2000 2002 2006 2007 2008 2009 2010
Populația 19179 19035 18948 18768 18669 18199 17862 17681 17523 17501 17476
stabilă la
1 iulie
Femei 9887 9846 9795 9706 9656 9222 9149 9074 8978 8970 8963
Născuți 134 159 145 143 133 135 129 136 119 138 126
vii
Decedați 259 243 224 249 202 200 217 226 201 259 238
total
Decedați 6 3 3 1 2 3 1
sub 1 an
Spor -125 -84 -79 -106 -69 -65 -88 -90 -82 -121 -112
natural
Căsătorii 135 129 93 117 106 103 90 119 103 105 109
Divorțuri 39 46 45 44 23 35 30 48 31 35 29

18
Evoluția indicilor demografici

15

10

5 Natalitate

0 Mortalitate
Sporul Natural
-5

-10 Natalitate

96 9 97 9 98 9 99 0 00 0 02 0 06 0 07 0 08 0 09 0 10
19 1 1 1 2 2 2 2 2 2 2

Populația orașului este în mare majoritate de etnie română. Religia predominantă este cea creștin –
ortodoxă, dar se întâlnesc și adventiști de ziua a șaptea, reformați și pocăiți.
Structura profesională reprezintă gruparea populației după criteriul participării la activitatea
economică. După cum reiese din tabelul prezentat mai jos, în Breaza cea mai mare parte a locuitorilor
lucrează în industrie. Sectorul primar (agricultură, pescuit, minerit, exploatarea lemnului) are o pondere
mică. Acest lucru se datorează atât faptului că nu există resurse subterane ce pot fi exploatate (doar un
zăcământ de uraniu ce nu a fost niciodată valorificat), cât și faptului că deși există livezi întinse,
proprietarii acestora sunt salariați în alte domenii sau pensionari. Sectorul secundar absoarbe aproximativ
75% din forța de muncă a localității. Există în oraș o întreprindere de mecanică fină (Hidrojet) care
produce elemente de precizie și aparatură hidraulică, iar o parte a populației este reprezentată de navetiști
(spre întreprinderi din Câmpina, Sinaia). Sectoarele terțiar și cuaternar sunt destul de modest reprezentate
de dezvoltare mai ales din punctul de vedere al turismului.

Tabelul 2. Structura populației în funcție de activitatea profesională

1996 1997 1998 1999 2000 2002 2006 2007 2008 2009 2010
Populația 1917 1903 1894 1876 1866 1819 1786 1768 1752 1750 17476
9 5 8 8 9 9 2 1 3 1
Numărul 5059 4650 4302 3920 3589 5701 3042 2688 2577 2293 2034
mediu de
salariați
Din care
Agricultură 30 21 11 1 3 84 6 4 3 10 13
Industrie 4066 3891 3568 2900 2817 2841 2135 1850 1678 1317 1032
Construcții 53 39 53 190 61 369 43 37 41 33 25
Comerț 39 31 10 138 46 653 51 42 38 47 36
Transport, 47 44 24 18 18 178 63 59 52 41 43
depozitare,
comunicații

19
Activități 38 13 16 18 17 32 26 26 24 27 35
financiare,
bancare și de
asigurări
Administrație 41 41 43 49 57 385 273 265 257 280 265
publică,
asistență
socială
obligatorie
Învățământ 412 331 354 324 272 421 254 230 235 237 217
Sănătate 148 134 130 121 214 203 152 145 146 148 170
Alte ramuri 185 105 93 161 84 535 39 30 103 153 198

Numărul salariaților

6000
5000
4000
3000

2000
1000
0
1996 1997 1998 1999 2000 2002 2006 2007 2008 2009 2010

Anul

Număr salariați

10% 1%
Structura Profesională 2010

8%

Agricultură
Industrie
Construcții
11% Comerț
50% Transport
Financiar
Adm Publică
Învă țământ
13%
Sănătate
Altele
2%
2% 2%1%

Descrierea evoluției populației orașului Breaza este realizată comparativ cu cea a populației
județului Prahova folosind datele furnizate de Recensămintele populației și locuințelor din 1966 până în

20
2002. După cum se observă populația orașului Breaza la recensăminte manifestă o tendință de creștere
dacă ne raportăm la recensemântul din 1966. Totuși, față de 1992 când s-a înregistrat o creștere a
volumului populației stabile cu aproape o treime raportat la același an – 1966, pe intervalul 1992 – 2002 se
manifestă o tendință clară de scădere a volumului populației orașului.

Tabelul 3. Volumul populației orașului Breaza-evoluție la recensăminte


Recesământ 1966 1977 1992 2002
Oraș Breaza Frecvențe 14764 17633 19566 18199
absolute
Evoluția 1966=100% +19,4% +32,5% +23,3%
populației
Județ Frecvențe 701057 817168 874349 829945
Prahova absolute
Evoluția 1966=100% +16,6% +24,7% +18,4%
populației
Sursa :INSSE, Recensământul Populației și Locuințelor 2002

Tabelul 4. Distribuția populației orașului Breaza pe cartiere componente


Total oraș Breaza Locuitori Gospodării Densitatea (loc/km2)
Cartier Podu – Vadului 1734 560 260
Cartier Irimești 41 13
Cartier Breaza de Jos 1968 603 850
Cartier Breaza de Sus 10270 3188
Cartier Gura Beliei 1031 300 205
Cartier Podu – Corbului 288 93 85
Cartier Nistorești 933 300 155
Carier Frăsinet 524 173 125
Cartier Valea Târsei 1189 175
Cartier Surdești 221 69 363
Sursa: Primăria Orașului Breaza, Recemsământul populației și al locuințelor 2002

Repartiția populației pe cartiere 7% 1% 10%


3% 0%
5%
11% Cartier Podu- Vadului
2% Cartier Irime ști
6% Cartier Breaza de Jos
Cartier Breaza de Sus
Cartier Gura-Beliei
Cartier Podu - Corbului
Cartier Nistore ști
Cartier Frăsinet
Cartier Valea Târsei
Cartier Surde ști
55%

21
Repartiția gospodăriilor pe cartiere
3%3%1% 10% Cartier Podu-Vadului
5% 0%
Cartier Irime ști
2%
12% Cartier Breaza de Jos
5%
Cartier Breaza de Sus
Cartier Gura Be liei
Cartier Podu Corbului
Cartier Nistore ș ti
Cartier Frăsinet
Cartier Valea Târsei
59% Cartier Surde ști

Cartier Podu-Vadului
Valoare densității pe cartiere
18% 13%
Cartier Irime ști
0%
0% Cartier Breaza de Jos ș i
Breaza de Sus
6% Cartier Gura Beliei

Cartier Podu-Corbului
8%
Cartier Nistore ști
4% 41%
Cartier Frăsinet
10%
Cartier Valea Târsei

Repartiția populației ăn funcție de sex

9200
Număr de

9000
locuitori

8800
8600 Femei
8400
Bărbați
8200
2006 2007 2008 2009 2010
Anul

Structura pe grupe de vârstă este expresia divizării populației în trei categorii semnificative, iar
ponderea acestora relevă tendințele de întinerire sau îmbătrânire a populației. În Breaza populația tănără
(sub 20 ani) are o pondere de 23,34%, iar cea vârstnică (peste 65 ani) de 14,9%. Ca urmare populația
activă, aptă pentru muncă, reprezintă 61,76% din totalul populației orașului. Nu există tendințe
îngrijorătoare spre îmbătrânire, dar nici nu se poate spune că orașul este lipsit de probleme din acest punct
de vedere.

Tabelul 5. POPULAȚIA PE GRUPE DE VÂRSTĂ


Indicatori 2002
Populația stabilă total-număr 18199

22
-0-4 ani 671
-5-9 ani 717
-10-14 ani 1254
-15-19 ani 1607
-20-24 ani 1287
-25-29 ani 1375
-30-34 ani 1883
-35-39 ani 907
-40-44 ani 1146
-45-49 ani 1351
-50-54 ani 1208
-55-59 ani 1008
-60-64 ani 1072
-65-69 ani 980
-70-74 ani 756
-75-79 ani 518
-80-84 ani 245
-85 ani și peste 214
Sursa :INSSE, Recensământul Populației și Locuințelor 2002

Datorită scăderii continue a volumului populației orașului Breaza în perioada 1992 – 2002 a scăzut
în același ritm și densitatea populației de la 378 locuitori/km2 în 1996 la 359 locuitori/km2 în 2002.În zona
centrală pe terasa Prahovei, densitatea depășeste 3500 loc/km2 , în timp ce Câmpina are o densitate medie
de 900 loc/km2, iar Comarnicul de aproape 200 loc/km2. Cu toate acestea, valoarea se găsește sub cea
înregistrată de același indicator la nivelul județului Prahova – 176 locuitori/km2

Învățământ

Structura învățământului în Breaza s-a modificat sensibil în perioada 1998-1999 prin desființarea
școlilor profesionale și postliceale. Datorită reducerii numărului de copii de vărstă școlară, numărul
școlilor primare a scăzut și el. În ciuda scăderii natalității, numărul unităților de învățământ liceal și
numărul grădiniților nu s-a modificat. Acest lucru se datorează faptului că în grădinițe nu sunt înscriși
decât aproximativ 10% din copii,aceia care aparțin familiilor în care ambii părinți sunt ocupați, iar în licee
sunt locuri pentru o treime din cei care absolvă școala generală.
În orașul Breaza funcționează 7 școli generale (Podu Vadului, Breaza de Sus, Breaza de Jos,
Nistorești, Frăsinet, Valea Târsei, Gura Beliei, Podu Corbului, Irimești, Ograda), 8 grădinițe ( str.
Republicii, str. Libertății, Valea Târsei, Gura Beliei, Podu Vadului ) și două licee (Aurel Vlaicu și Liceul
Militar)
Tabelul 6. Unitățile de învățământ din orașul Breaza
1996 1997 1998 1999 2000 2010
Unități de învățământ- total 23 23 23 20 20 18
Grădinițe 9 9 9 9 9 9
Școli din învățământul primar și Gimnazial 10 10 10 9 9 8
Licee 2 2 2 2 2 2
Școli profesionale, complementare și de 1 1 1 1 1 1
ucenici
Școli postliceale 1 1 1 - - -

23