Sunteți pe pagina 1din 20

România Telefon: 0372.777.

845
Strada 9 Mai nr.104 A Fax: 0234.520.312
Bacău, județ Bacău e-mail: bacau@pna.ro
Cod poștal 600026 www.pna.ro
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
Direcția Națională Anticorupție

SERVICIUL TERITORIAL BACĂU


Operator date 4472
Dosar penal nr. 31/P/2021
Verificat
sub aspectul legalității și temeiniciei
Conform art.328 alin1. C.pr.pen. și art.222
din O.U.G nr.43/2002
Procuror șef secție,
(….)

RECHIZITORIU

Anul 2021, luna iulie, ziua 21

(….), procuror-șef serviciu în cadrul Direcției Naționale Anticorupție -


Serviciul Teritorial Bacău;
Examinând actele de urmărire penală efectuate în dosarul cu numărul de mai sus
privind pe:
1. inculpatul Barbu Ion, la data săvârșirii faptelor consilier în cadrul Primăriei
Municipiului Bacău - Compartiment Corp Control (funcționar cu funcție de control în
sensul art.13 alin.1 lit.b din OUG nr.43/2002) exercitând și atribuțiile de șef serviciu al
Serviciului Management Resurse Umane și Administrativ, cercetat în stare de libertate
pentru săvârșirea a două infracțiuni de participație improprie (sub forma înlesnirii) la
infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau
1
pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132
din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin.
1 Cod penal;
2. inculpatul Avram Ionuț, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea
infracțiunilor de:
- participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în serviciu
dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prev.
de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000 cu referire la
art. 297 alin. 1 Cod penal;
- fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. 1 Cod penal;
- uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal,
cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
3. suspecta (.....), la data săvârșirii faptelor (.....), cercetată în stare de libertate
pentru săvârșirea a două infracțiuni de participație improprie (sub forma înlesnirii) la
infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau
pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132
din Legea 78/2000 cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin.
1 Cod penal;

E X P U N U R M Ă T O A R E L E:

I. ÎN FAPT:
Scurtă prezentare a situației de fapt

În conformitate cu prevederile art. 544 din OUG nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, primarul municipiului reședință de județ are dreptul de a avea un
cabinet în subordine, cu un număr maxim de 6 posturi. Funcțiile ocupate în cadrul
2
cabinetului primarului fac parte din categoria personalului contractual încadrat în
temeiul unui contract individual de muncă (art. 542 din Codul administrativ).
Personalul din cadrul cabinetului este numit pe baza propunerii primarului.
Conform organigramei Primăriei Municipiului Bacău valabilă în luna octombrie
2020, la Cabinetul Primarului Municipiului Bacău figurau 6 posturi de personal
contractual, toate funcțiile fiind de inspector de specialitate, pentru ocuparea cărora,
în conformitate cu Legea nr. 153/2017, erau necesare studii superioare.
(.....), în calitate de primar al municipiului Bacău și în exercitarea atribuțiilor
prevăzute de art. 155 alin. 5 lit. e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
a dispus, fără vinovăție, încadrarea inculpaților Avram Ionuț și Cochior Andreea
Elena în funcția de inspector de specialitate în cadrul Cabinetului Primarului
Municipiului Bacău.
Inculpatul Barbu Ion, în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Corp
Control din Primăria Municipiului Bacău (funcționar cu funcție de control),
exercitând atribuțiile de șef serviciu în cadrul Serviciului Management Resurse Umane
și Administrativ, deși cunoștea că Cochior Andreea Elena și Avram Ionuț nu au
prezentat niciun înscris din care să rezulte nivelul studiilor iar pentru angajarea
acestora în funcția de inspector de specialitate legea prevede condiția și implicit
dovada absolvirii studiilor superioare, a dispus întocmirea și a semnat documentația
necesară încadrării inculpaților Cochior Andreea Elena și Avram Ionuț, înscrisuri din
care rezultă că aceștia îndeplineau condițiile de studii necesare postului deși, în
realitate, Cochior Andreea Elena și Avram Ionuț aveau studii medii.
La rândul lor, inculpații Avram Ionuț și Cochior Andreea Elena, deși cunoșteau
că pentru angajarea în funcția de inspector de specialitate legea prevede condiția și
implicit dovada absolvirii studiilor superioare, nu au prezentat niciun înscris din care
să rezulte nivelul studiilor, i-au asigurat verbal pe funcționarii din cadrul Serviciului
Management Resurse Umane și Administrativ al Primăriei Municipiului Bacău că au
3
studii superioare de lungă durată cu examen de licență și au semnat contractele
individuale de muncă și fișele postului anexe la contracte, înscrisuri din care rezulta
că au studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență deși, în
realitate, aveau studii medii.
În baza demersurilor inculpaților Barbu Ion, Avram Ionuț și Cochior Andreea
Elena, Primarul Municipiului Bacău, (.....) , a emis, fără vinovăție, dispozițiile nr.
(.....)05.11.2020 și (.....)05.11.2020 și a încheiat contractele individuale de muncă
înregistrate sub nr. (.....)29.10.2020 și (.....)29.10.2020 precum și fișele postului anexă
la contracte prin care Cochior Andreea Elena și Avram Ionuț au fost încadrați
începând cu data de 01.11.2020 pe posturi de inspector de specialitate în cadrul
Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, în condițiile în care Cochior Andreea
Elena și Avram Ionuț nu îndeplineau condițiile de studii necesare pentru ocuparea
acestor funcții.
Contractele individuale de muncă au fost încheiate iar dispozițiile au fost emise
prin încălcarea dispozițiilor art. 542 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ
și Anexa nr. VIII cap. IV pct. b din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice.
Prin faptele lor, cei trei inculpați au contribuit la cauzarea unor pagube Unității
Administrativ Teritoriale Municipiul Bacău în sumă de:
- 24.934 lei reprezentând totalitatea salariilor brute plătite lunar pentru
salariatul Cochior Andreea Elena;
- 24.436 lei reprezentând totalitatea salariilor brute plătite lunar pentru
salariatul Avram Ionuț.
Totodată, prin acțiunile celor trei inculpați, au fost obținute foloase necuvenite
de către:
- Cochior Andreea Elena în sumă de 14.735 lei reprezentând totalitatea salariilor
nete încasate lunar de aceasta;
4
- Avram Ionuț în sumă de 11.872 lei reprezentând totalitatea salariilor nete
încasate lunar de acesta.
Prejudiciile au fost recuperate integral.
Ulterior angajării, pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor legale, inculpatul
Avram Ionuț a întocmit, prin contrafacerea scrierii și a subscrierii, o adeverință
aparent emisă de Universitatea (.....) - Facultatea de Istorie prin care se atestă în mod
nereal că a urmat cursurile facultății în perioada 1999 – 2003, a absolvit în anul 2003
și i s-a eliberat diploma de licență seria (.....) . La data de 23.03.2021, inculpatul Avram
Ionuț a depus adeverința falsificată la secretariatul Primarului Municipiului Bacău.

În conformitate cu dispozițiile art.478 alin.5 C.p.p., la data de 21.07.2021, s-a


încheiat cu inculpata Cochior Andreea Elena acord de recunoaștere a vinovăției.

(.....)
Expunerea detaliată a situației de fapt
La data de 27.09.2020 au fost organizate alegeri locale, iar (.....) a candidat din
partea alianței (.....) la funcția de Primar al Municipiului Bacău, câștigând alegerile.
La data de 09.10.2020, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. (.....) 180/2020,
Judecătoria Bacău – Secția Civilă l-a validat pe (....) ca primar al Municipiului Bacău.
La data de 22.10.2020 (....) a depus jurământul, intrând în exercițiul de drept al
mandatului. Depunerea jurământului a avut loc în cadrul unei ceremonii organizate pe
Insula de Agrement din Municipiul Bacău.
În conformitate cu prevederile Codului administrativ, primarul municipiului
reședință de județ are dreptul de a avea un cabinet în subordine, cu un număr maxim
de 6 posturi. Funcțiile ocupate în cadrul cabinetului primarului fac parte din categoria
personalului contractual încadrat în temeiul unui contract individual de muncă.
Personalul din cadrul cabinetului este numit pe baza propunerii primarului.
5
Conform organigramei Primăriei Municipiului Bacău valabilă în luna octombrie
2020, la Cabinetul Primarului Municipiului Bacău figurau 6 posturi de personal
contractual, toate funcțiile fiind de inspector de specialitate, pentru ocuparea cărora, în
conformitate cu Legea nr. 153/2017, erau necesare studii superioare.
Anterior depunerii jurământului, (....) a purtat discuții și a convenit cu mai multe
persoane să fie angajate la cabinetul primarului, respectiv (....), Avram Ionuț, Cochior
Andreea Elena, (....) și (....).
În cadrul acestor discuții, (....) a stabilit cu (....) ca acesta să ocupe funcția de șef
de cabinet. Cu celelalte persoane, (....) nu a stabilit în mod concret ce funcții vor ocupa
în cadrul cabinetului, urmând ca de aceste aspecte să se ocupe funcționarii din cadrul
Serviciului Management Resurse Umane și Administrativ.
După ceremonia de depunere a jurământului, (....), Cochior Andreea Elena,
Avram Ionuț, (....) și (....) s-au deplasat la sediul Primăriei Municipiului Bacău în
vederea demarării procedurilor pentru angajarea la cabinetul primarului, ocazie cu care
au discutat cu Barbu Ion care s-a recomandat ca fiind șef serviciu al Serviciului
Management Resurse Umane și Administrativ sau despre care unii din viitorii membri
ai cabinetului știau că ocupă această funcție. Barbu Ion le-a comunicat documentele
necesare pentru întocmirea formelor de angajare. În mod concret, acesta le-a dat un
înscris dactilografiat pe care erau notate mai multe documente, fiind bifate cele care
erau necesare în cazul concret al angajării la cabinetul primarului. Printre documentele
bifate se regăseau “copii ale diplomelor de studii, certificatelor și alte documente care
atestă efectuarea unor specializări și perfecționări”.
În cadrul acestor discuții, Barbu Ion le-a adus la cunoștință viitorilor membri ai
cabinetului că organigrama Primăriei Bacău prevede un număr de 6 posturi la Serviciul
cabinet primar, toate de inspector de specialitate, funcții care pot fi ocupate doar de
persoane cu studii superioare. În acest context, martorul (....) a adus la cunoștință faptul
că este absolvent de studii medii, situație în care Barbu Ion l-a informat că pentru
6
angajarea sa este necesară modificarea organigramei, demers care poate fi inițiat doar
de către primar. Această soluție a fost agreată de primarul (....).
Din coroborarea probatoriului administrat rezultă că persoana care s-a ocupat de
formalitățile necesare angajării viitorilor membri ai cabinetului a fost Barbu Ion.
Astfel, în perioada 27-29.10.2021 au fost depuse înscrisuri de către viitorii membri ai
cabinetului și au fost solicitate de către Primăria Bacău relații de la alte instituții în
vederea emiterii dispozițiilor de încadrare și încheierii contractelor individuale de
muncă pentru (....), Cochior Andreea Elena, Avram Ionuț și (....). Procedura de angajare
a martorului (....) s-a desfășurat ulterior, în luna noiembrie 2020, după modificarea
organigramei prin hotărâre de consiliu local, în sensul transformării unui post de
inspector de specialitate de la cabinetul primarului într-un post de referent.
Din declarațiile martorilor (....), (....) și (....) rezultă că i-au dat personal lui Barbu
Ion înscrisurile necesare angajării (cazier, diplome de studii, copii acte de identitate
etc), acesta fiind singura persoană din cadrul SMRUA cu care au discutat despre
condițiile și actele necesare angajării. De asemenea, suspecta Cochior Andreea – Elena
a arătat că i-a trimis actele lui Barbu Ion, prin intermediul martorului (....).
După ce i s-a comunicat componența viitorului cabinet, Barbu Ion a întocmit
referatul înregistrat sub nr. (....)28.10.2020 prin care primarul municipiului Bacău
propunea ”demararea procedurilor de încadrare în structura Cabinetului Primarului
Municipiului Bacău” a numiților (....), Avram Ionuț, Cochior Andreea Elena, (....) și
(....). Referatul a fost semnat de către Barbu Ion sub mențiunea “Serviciul MRUA
Consilier Barbu Ion” și a fost aprobat de către (....) în calitate de Primar al Municipiului
Bacău. În conținutul referatului care reprezintă propunerea primarului conform
Codului administrativ pentru încadrarea personalului din cadrul cabinetului, nu sunt
menționate funcțiile concrete în care urmau a fi angajate în cadrul cabinetului
persoanelor nominalizate.

7
Prin adresa nr. (....)27.10.2020 semnată de Barbu Ion din partea Serviciului
MRUA și (....) s-a solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău
transmiterea de extrase din Registrul Electronic de Evidență a Salariaților (REVISAL)
pentru (....), Avram Ionuț, Cochior Andreea Elena, (....), (....) și (....), precizându-se în
adresă că aceștia vor fi angajați la Cabinetul Primarului Municipiului Bacău. În fapt,
(....) a fost angajat în funcția de administrator public, funcție care nu face parte din
cabinetul primarului. Solicitarea a fost transmisă către ITM Bacău prin e-mail pe data
de 28.10.2020 ora 11.50 iar răspunsul a fost primit prin e-mail pe data de 29.10.2020
ora 14.07, în ambele cazuri fiind utilizată adresa de email „ .
Prin cererea înregistrată sub nr. (....)29.10.2020, Avram Ionuț a solicitat
încadrarea în funcția de inspector de specialitate la Cabinetul Primarului Municipiului
Bacău, începând cu data de 01.11.2020.
(....)
La data de 29.10.2020, a fost întocmit contractul individual de muncă nr. (....) prin
care Avram Ionuț a fost angajat în funcția de inspector de specialitate la Serviciul
Cabinet Primar, urmând să înceapă activitatea de la 01.11.2020. În contract se
menționează faptul că atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, anexă la
contractul individual de muncă.
Contractul individual de muncă nr. (.....)29.10.2020 a fost semnat de către
(....),(....) și de către Avram Ionuț. Documentul a fost redactat de (.....).
(….)
La data de 05.11.2020, a fost înregistrată Dispoziția nr. (....) prin care Primarul
Municipiului Bacău a dispus încadrarea cu contract individual de muncă pe perioadă
determinată începând cu data de 01.11.2020 a lui Avram Ionuț pe postul de inspector
de specialitate, gradația 0, la Serviciul Cabinet Primar.
(....)

8
Anterior datei de 29.10.2020, data semnării contractului individual de muncă nr.
(....), Avram Ionuț nu a depus niciun document care să ateste nivelul studiilor.
Potrivit înscrisurilor comunicate de Primăria Municipiului Bacău, Cochior
Andreea Elena a depus următoarele documente în vederea angajării:
(….)
Pe data de 29.10.2020 a fost întocmit contractul individual de muncă nr. (....) prin
care Cochior Andreea Elena a fost angajată în funcția de inspector de specialitate la
Serviciul Cabinet Primar, urmând să înceapă activitatea de la 01.11.2020. În contract
se menționează faptul că atribuțiile postului sunt prevăzute în fișa postului, anexă la
contractul individual de muncă.
Contractul individual de muncă nr. (.....)29.10.2020 a fost semnat de către (....),
Barbu Ion și (....) din partea angajatorului și de către Cochior Andreea Elena.
Documentul a fost redactat de (.....).
(….)
La data de 05.11.2020, a fost înregistrată Dispoziția nr. (....) prin care Primarul
Municipiului Bacău a dispus încadrarea cu contract individual de muncă pe perioadă
determinată, începând cu dat de 01.11.2020, a lui Cochior Andreea Elena pe postul de
inspector de specialitate, grad profesional II S, gradația 0, la Serviciul Cabinet Primar.
(....)
Anterior datei de 29.10.2020, data încheierii contractului individual de muncă nr.
(....), Cochior Andreea Elena nu a depus niciun document din care să rezulte nivelul
studiilor.
După delegarea în funcția de șef serviciu al Serviciului Management Resurse
Umane și Administrativ, (.....) a preluat de la Barbu Ion înscrisurile privind angajarea
personalului de la Cabinetul primarului, ocazie cu care a constatat lipsa mai multor
înscrisuri și a făcut demersuri pentru completarea dosarelor de personal. Printre
documentele care nu se regăseau în dosarele de personal erau și diplomele de studii ale
9
inculpaților Avram Ionuț și Cochior Andreea – Elena. În acest context, (.....) le-a
solicitat în repetate rânduri celor doi inculpați să depună actele de studii, însă aceștia
au spus că urmează să le aducă și că au făcut demersuri în vederea eliberării diplomelor
de către instituțiile de învățământ superior absolvite. (.....) a adus la cunoștință lipsa
diplomelor de studii atât martorului (....), în calitatea acestuia de șef de cabinet, cât și
altor angajați din cadrul primăriei.
(....)
În luna martie 2021, reprezentanți ai mass-media au solicitat Primăriei
Municipiului Bacău date privind angajarea lui Avram Ionuț iar la data de 12.03.2021 a
fost publicat un articol în care sunt prezentate suspiciuni cu privire la depunerea actelor
de studii de către Avram Ionuț și Cochior Andreea Elena. La data de 17.03.2021, a fost
publicat un alt articol în care se menționează faptul că Avram Ionuț și-ar fi dat demisia
de la cabinetul primarului.
(....)
Prin urmare, prin adresa nr. (....) 22.03.2021, lui Avram Ionuț i s-a adus la
cunoștință că nu a depus actele de studii și i s-a solicitat ca în termen de 48 ore să
restituie suma de 11.872 lei, reprezentând veniturile nete încasate în perioada
01.11.2020 – 28.02.2021.
Prin adresa nr. (....) 22.03.2021, lui Cochior Andreea Elena i s-a adus la cunoștință
că nu a depus actele de studii și i s-a solicitat ca în termen de 48 ore să restituie suma
de 14.735 lei, reprezentând veniturile nete încasate în perioada 01.11.2020 –
28.02.2021.
Conform chitanței nr. (....) 22.03.2021, Cochior Andreea Elena a achitat, în
numerar, la casieria Primăriei Municipiului Bacău suma de 14.735 lei.
În perioada 19 – 23.03.2021, Avram Ionuț a purtat mai multe discuții cu (....) și
(....), asigurându-i că se deplasează la Universitatea (....) pentru a ridica diploma de
licență.
10
Pe data de 23.03.2021, prin intermediul aplicației Whatsapp, Avram Ionuț i-a
trimis martorei (....) două fișiere, respectiv (....). Primul fișier reprezintă o adeverință
emisă de Universitatea (....) cu privire la Avram Ionuț, fără număr și dată iar al doilea
fișier reprezintă Curriculum Vitae întocmit de Avram Ionuț. (....) a procedat la
imprimarea acestora și le-a dat unei angajate de la Serviciul Management Resurse
Umane și Administrativ. Documentele imprimate au fost atașate la dosarul de personal
al lui Avram Ionuț.
(….)
În adeverința depusă de Avram Ionuț, aparent emisă de Universitatea (....) , se
atestă că Avram Ionuț ar fi urmat cursurile facultății în perioada 1999 – 2003, a absolvit
în anul 2003 și i s-a eliberat diploma de licență seria (....) .
În Curriculum Vitae depus de Avram Ionuț, la capitoul “Educație și formare” este
făcută următoarea mențiune: “Perioada 1999-2003 – Universitatea (....), Facultatea de
Istorie”.
(....)
Totodată, Avram Ionuț nu a solicitat personal sau prin altă persoană, în cursul
anului 2021, eliberarea niciunui document privind perioada și nivelul studiilor.
(….)
Conform chitanței nr. (….)/26.03.2021, Avram Ionuț a achitat, în numerar, la
casieria Primăriei Municipiului Bacău suma de 11.872 lei.
La rândul său, pe data de 16.03.2021, prin intermediul aplicației Whatsapp,
Cochior Andreea – Elena, i-a trimis martorei (....) o imagine reprezentând demisia sa.
Prin Dispoziția nr. (....) 01.04.2021 a Primarului Municipiului Bacău, începând cu
data de 01.04.2021 s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă
nr. (.....)29.10.2020 al lui Cochior Andreea Elena.

11
Prin Dispoziția nr. (....) 08.04.2021 a Primarului Municipiului Bacău, începând cu
data de 08.04.2021 s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă
nr. (.....)29.10.2020 al lui Avram Ionuț.
În fapt, inculpata Cochior Andreea Elena și-a desfășurat activitatea efectiv la
Cabinetul primarului până la data de 16.03.2021 iar inculpatul Avram Ionuț până la
data de 23.03.2021.
(....)

III. ÎN DREPT:

1. Faptele inculpatului Barbu Ion realizează conținutul constitutiv al


infracțiunilor de:
- participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în
serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000
cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal constând în aceea că:
cu intenție, l-a ajutat pe Primarul Municipiului Bacău, (....) să emită, fără
vinovăție, dispoziția nr. (.....)05.11.2020 și să încheie contractul individual de muncă
înregistrat sub nr. (.....)29.10.2020 și fișa postului anexă la contract prin care Avram
Ionuț a fost încadrat în perioada 01.11.2020 – 07.04.2021 pe postul de inspector de
specialitate în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, în condițiile în care
Avram Ionuț nu îndeplinea condițiile de studii necesare pentru ocuparea acestei funcții.
În mod concret, deși cunoștea că Avram Ionuț nu a prezentat niciun înscris din
care să rezulte nivelul studiilor iar pentru angajarea acestuia în funcția de inspector de
specialitate legea prevede condiția și implicit dovada absolvirii studiilor superioare, a
dispus întocmirea și a semnat documentația necesară încadrării lui Avram Ionuț,
înscrisuri din care rezulta că acesta îndeplinea condițiile de studii necesare postului,
deși, în realitate, Avram Ionuț avea studii medii.
12
Astfel, în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Corp Control din
Primăria Municipiului Bacău (funcționar cu funcție de control), exercitând atribuțiile
de șef serviciu în cadrul Serviciului Management Resurse Umane și Administrativ:
- a dispus întocmirea de către (.....), consilier în cadrul SMRUA, a referatului nr.
(....)29.10.2020 prin care se propunea emiterea unui act administrativ privind numirea
în funcția de inspector de specialitate a lui Avram Ionuț și a semnat acest referat;
- a dispus întocmirea de către (.....) a dispoziției nr. (.....)05.11.2020 prin care
Primarul Municipiului Bacău a dispus încadrarea lui Avram Ionuț în funcția de
inspector de specialitate începând cu data de 01.11.2020;
- a dispus întocmirea de către (.....) a contractului individual de muncă înregistrat
sub nr. (.....)29.10.2020 prin care Avram Ionuț a fost angajat pe postul de inspector de
specialitate la Cabinetului Primarului Municipiului Bacău și a semnat acest contract.
În baza demersurilor sale, (....), în calitate de primar și în exercitarea atribuțiilor
prevăzute de art. 155 alin. 5 lit. e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, a
dispus încadrarea lui Avram Ionuț în funcția de inspector de specialitate în cadrul
Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, funcție pe care Avram Ionuț a exercitat-o
în fapt până la data de 23.03.2021.
Contractul individual de muncă a fost încheiat iar dispoziția a fost emisă prin
încălcarea dispozițiilor art. 542 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și
Anexa nr. VIII cap.IV pct. b din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice.
Prin faptele sale, a contribuit la cauzarea unei pagube Unității Administrativ
Teritoriale Municipiul Bacău în sumă de 24.436 lei reprezentând totalitatea salariilor
brute aferente perioadei noiembrie 2020 – februarie 2021 plătite pentru salariatul
Avram Ionuț, prejudiciul fiind recuperat.
Totodată, prin acțiunile sale, a obținut un folos necuvenit pentru Avram Ionuț în
sumă de 11.872 lei reprezentând totalitatea salariilor nete aferente perioadei noiembrie
13
2020 – februarie 2021 încasate lunar de acesta, sumă care a fost restituită de Avram
Ionuț la data de 26.03.2021.
- participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în
serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000
cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal constând în aceea că:
cu intenție, l-a ajutat pe Primarul Municipiului Bacău, (....) să emită, fără
vinovăție, dispoziția nr. (.....)05.11.2020 și să încheie contractul individual de muncă
înregistrat sub nr. (.....)29.10.2020 și fișa postului anexă la contract prin care Cochior
Andreea Elena a fost încadrată în perioada 01.11.2020 – 30.03.2021 pe postul de
inspector de specialitate în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, în
condițiile în care Cochior Andreea Elena nu îndeplinea condițiile de studii necesare
pentru ocuparea acestei funcții.
În mod concret, deși cunoștea că Cochior Andreea Elena nu a prezentat niciun
înscris din care să rezulte nivelul studiilor iar pentru angajarea acesteia în funcția de
inspector de specialitate legea prevede condiția și implicit dovada absolvirii studiilor
superioare, a dispus întocmirea și a semnat documentația necesară încadrării lui
Cochior Andreea Elena, înscrisuri din care rezultă că aceasta îndeplinea condițiile de
studii necesare postului, deși, în realitate, Cochior Andreea Elena avea studii medii.
Astfel, în calitate de consilier în cadrul Compartimentului Corp Control din
Primăria Municipiului Bacău (funcționar cu funcție de control), exercitând atribuțiile
de șef serviciu în cadrul Serviciului Management Resurse Umane și Administrativ:
- a dispus întocmirea de către (.....), consilier în cadrul SMRUA, a referatului nr.
(....)/29.10.2020 prin care se propune emiterea unui act administrativ privind numirea
în funcția de inspector de specialitate a lui Cochior Andreea Elena și a semnat acest
referat;
- a dispus întocmirea de către (.....) a dispoziției nr. (.....)05.11.2020 prin care
14
Primarul Municipiului Bacău a dispus încadrarea lui Cochior Andreea Elena în funcția
de inspector de specialitate începând cu data de 01.11.2020;
- a dispus întocmirea de către (.....) a contractului individual de muncă înregistrat
sub nr. (.....)29.10.2020 prin care Cochior Andreea Elena a fost angajată pe postul de
inspector de specialitate la Cabinetului Primarului Municipiului Bacău și a semnat
acest contract.
În baza demersurilor sale, (....), în calitate de primar și în exercitarea atribuțiilor
prevăzute de art. 155 alin. 5 lit. e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, a
dispus încadrarea lui Cochior Andreea Elena în funcția de inspector de specialitate în
cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, funcție pe care Cochior Andreea
Elena a exercitat-o în fapt până la data de 16.03.2021.
Contractul individual de muncă a fost încheiat iar dispoziția a fost emisă prin
încălcarea dispozițiilor art. 542 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și
Anexa nr. VIII cap. IV pct. b din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice.
Prin faptele sale a contribuit la cauzarea unei pagube Unității Administrativ
Teritoriale Municipiul Bacău în sumă de 24.934 lei reprezentând totalitatea salariilor
brute aferente perioadei noiembrie 2020 – februarie 2021 plătite lunar pentru salariatul
Cochior Andreea Elena, prejudiciul fiind recuperat.
Totodată, prin acțiunile sale, a obținut un folos necuvenit pentru Cochior Andreea
Elena în sumă de 14.735 lei reprezentând totalitatea salariilor nete aferente perioadei
noiembrie 2020 – februarie 2021 încasate lunar de aceasta, sumă care a fost restituită
de Cochior Andreea Elena la data de 22.03.2021.
Infracțiunile sunt în concurs real prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal.

2. Faptele inculpatului Avram Ionuț realizează conținutul constitutiv al


infracțiunilor de:
15
- participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în
serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000
cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal,
constând în aceea că, cu intenție, l-a ajutat pe Primarul Municipiului Bacău, (....)
să emită, fără vinovăție, dispoziția nr. (.....)05.11.2020 și să încheie contractul
individual de muncă înregistrat sub nr. (.....)29.10.2020 și fișa postului anexă la
contract prin care a fost încadrat pe postul de inspector de specialitate în perioada
01.11.2020 – 07.04.2021 în cadrul Cabinetului Primarului Municipiului Bacău, în
condițiile în care nu îndeplinea condițiile de studii necesare pentru ocuparea acestei
funcții.
În mod concret, deși cunoștea că pentru angajarea în funcția de inspector de
specialitate legea prevede condiția și implicit dovada absolvirii studiilor superioare, nu
a prezentat niciun înscris din care să rezulte nivelul studiilor, i-a asigurat verbal pe
funcționarii din cadrul Serviciului Management Resurse Umane și Administrativ al
Primăriei Municipiului Bacău că are studii superioare de lungă durată cu examen de
licență și a semnat contractul individual de muncă înregistrat sub nr. (.....)29.10.2020
și fișa postului anexă la contract, înscrisuri din care rezulta că are studii superioare de
lungă durată absolvite cu diplomă de licență deși, în realitate, avea studii medii.
În baza demersurilor sale, (....), în calitate de primar și în exercitarea atribuțiilor
prevăzute de art. 155 alin. 5 lit. e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ a
dispus încadrarea sa în funcția de inspector de specialitate în cadrul Cabinetului
Primarului Municipiului Bacău, funcție pe care Avram Ionuț a exercitat-o în fapt până
la data de 23.03.2021.
Contractul individual de muncă a fost încheiat iar dispoziția a fost emisă prin
încălcarea dispozițiilor art. 542 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ și
Anexa nr. VIII cap. IV pct. b din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului
16
plătit din fonduri publice.
Prin faptele sale a contribuit la cauzarea unei pagube Unității Administrativ
Teritoriale Municipiul Bacău în sumă de 24.436 lei reprezentând totalitatea salariilor
brute lunare aferente perioadei noiembrie 2020 – februarie 2021 plătite pentru sine,
prejudiciul fiind recuperat.
Totodată, a obținut un folos necuvenit pentru sine în sumă de 11.872 lei
reprezentând totalitatea salariilor nete lunare aferente perioadei noiembrie 2020 –
februarie 2021, sumă pe care a restituit-o la data de 26.03.2021.
- fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. 1 Cod penal constând
în aceea că a întocmit, prin contrafacerea scrierii și a subscrierii, o adeverință aparent
emisă de Universitatea (….) - Facultatea de Istorie prin care se atestă în mod nereal că
Avram Ionuț a urmat cursurile facultății în perioada 1999 – 2003, a absolvit în anul
2003 și i s-a eliberat diploma de licență seria (….) ;
- uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal constând în aceea că la data de 23.03.2021
a depus la secretariatul Primarului Municipiului Bacău o adeverință falsificată,
aparent emisă de Universitatea (….) - Facultatea de Istorie prin care se atestă în
mod nereal că Avram Ionuț a urmat cursurile facultății în perioada 1999 – 2003,
a absolvit în anul 2003 și i s-a eliberat diploma de licență seria (….);
Infracțiunile sunt în concurs real prevăzut de art. 38 alin. 1 Cod penal.

(….)

V. LATURA CIVILĂ
Din înscrisurile comunicate de Primăria mun. Bacău rezultă că inculpatul Avram
Ionuț a încasat suma totală de 11.872 lei, reprezentând salariile nete lunare aferente
perioadei noiembrie 2020 – februarie 2021, sumă pe care Avram Ionuț a restituit-o la

17
data de 26.03.2021.
Salariilor brute lunare aferente perioadei noiembrie 2020 – februarie 2021 plătite
pentru Avram Ionuț sunt în sumă de 24.436 lei.
Din înscrisurile comunicate de Primăria mun. Bacău rezultă că Cochior Andreea
Elena a încasat suma totală de 14.735 lei, reprezentând salariile nete lunare aferente
perioadei noiembrie 2020 – februarie 2021, sumă pe care Cochior Andreea Elena a
restituit-o la data de 22.03.2021.
Salariilor brute lunare aferente perioadei noiembrie 2020 – februarie 2021 plătite
pentru Cochior Andreea Elena sunt în sumă de 24.934 lei.
Prejudiciile cauzate UAT mun. Bacău sunt reprezentate de totalitatea salariilor
brute plătite pentru Avram Ionuț și Cochior Andreea Elena întrucât angajarea acestora
este ilegală și, în consecință, orice sumă plătită acestora sau pentru aceștia în calitate
de angajați (toate taxele și contribuțiile) reprezintă sume plătite necuvenit, nelegal.
Prin adresa nr. 141527 din 22.06.2021, Primăria mun. Bacău a comunicat că nu
se constituie parte civilă, prejudiciul fiind recuperat. Prin urmare, în cauză nu au fost
luate măsuri asiguratorii.

(….)
Constatând că au fost respectate dispozițiile legale care garantează aflarea
adevărului, că urmărirea penală este completă și că există probele necesare și legal
administrate,
În temeiul art. 327 lit. a din C.pr.pen.;
În temeiul art. 315 alin. 1 lit. a C.pr.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a, b C.pr.pen.;

DISPUN:

I. Trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpaților:

18
1. Barbu Ion, (….), pentru săvârșirea a două infracțiuni de:

- participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în


serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000
cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal,
fapte descrise în prezentul rechizitoriu la pct.III.1. - ÎN DREPT.

2. Avram Ionuț, (….), pentru săvârșirea infracțiunilor de:


- participație improprie (sub forma înlesnirii) la infracțiunea de abuz în
serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos
necuvenit, prev. de art. 52 alin. 3 Cod penal raportat la art. 132 din Legea 78/2000
cu referire la art. 297 alin. 1 Cod penal;
- fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. 1 Cod penal;
- uz de fals, prev. de art. 323 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal,
fapte descrise în prezentul rechizitoriu la pct.III.2. - ÎN DREPT.

(….)
În temeiul art. 329 din C.pr.pen., prezentul rechizitoriu însoțit de 2 copii certificate
și de dosarul cauzei se transmite Tribunalului Bacău, instanță competentă să judece
cauza în fond, potrivit art. 36 alin.1 lit. c C.pr.pen. urmând a fi citate următoarele
persoane:

Inculpați:
Barbu Ion, (….),
Avram Ionuț, (….)

19
Persoana vătămată: Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Bacău –
mun. Bacău, str. Calea Mărășești, nr.6, jud. Bacău

(….)
Conform prevederilor art.274 alin.1,2 C.pr.pen. solicităm obligarea inculpaților
Barbu Ion și Avram Ionuț la plata sumei de câte 615 lei cheltuieli judiciare avansate de
stat.

PROCUROR ȘEF SERVICIU,


(….)

20

S-ar putea să vă placă și