Patru Tipuri de Plagiat in Teza de Doctorat A Ministrului de Interne Lucian Bode

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI”
Facultatea de Istorie şi Filosofie

Şcoala Doctorală
„RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI STUDII DE SECURITATE”
TEZĂ DE DOCTORAT
Securitatea energetică și managementul resurselor la

începutul secolului XXI.
România în context european actual.
Conducător de doctorat,
Prof. univ. dr. Adrian Liviu IVAN
Doctorand,
Lucian-Nicolae BODE
Cluj-Napoca
2018
CUPRINS
INTRODUCERE 3
Argument 3
Premise, obiective 5
Metodologie 6
Structura lucrării 7
Capitolul I 9
PERSPECTIVE TEORETICE LEGATE DE SECURITATEA 9
ENERGETICĂ 9
1.1. Integrarea în câmpul de analiză a conceptelor și a temei 10
1.2. Operaționalizarea și conceptualizarea noțiunii de securitate energetică 16
1.2.1. Definiții și alte aspecte teoretice 16
1.2.2 Dimensiunile SE 23
1.2.3. Alte elemente ale securității energetice - cei 4A, cei 5S și cei 4R 28
1.2.3.1. Cei 4A – analiză teoretică 29
1.2.3.2. Cei 5S – analiză teoretică 34
1.2.3.3. Cei 4R ai securității energetice 36
1.2.4. Indicatori ai securității energetice 39
1.2.5 Riscuri, amenințări, vulnerabilități la adresa securității energetice 45
Capitolul II 52
MANAGEMENTUL RESURSELOR ȘI DEZVOLTAREA DURABILĂ. O ABORDARE DIN
PERSPECTIVA SECURITĂȚII ENERGETICE 52
2.1. Managementul resurselor - abordări și perspective 53
2.1.1. Ce sunt și ce pot fi resursele? 53
2.1.2. Despre gestionarea resurselor 56
2.2. Dezvoltarea durabilă și sustenabilitatea la nivel global 67
2.2.1. Considerații teoretice și empirice 68
2.3. Raportul dintre managementul resurselor și dezvoltarea durabilă 76
CAPITOLUL III 82
SECURITATEA ENERGETICĂ LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE - ÎNTRE INTERESE
NAȚIONALE ȘI EFORTURI COMUNE 82
3.1. Politică și politici – perspective generale, politica energetică 83
3.2 Politica energetică europeană – apariție, fundamentare și dezvoltări actuale în raport cu
securitatea energetică 85
3.2.1. Considerații istorice 86
3.2.2. Abordarea securității energetice la nivel european și coordonarea cu
politicile aferente 89
3.2.3 Dezvoltările din perioada 2000-2007 în domeniul politicii și securității
energetice 92
3.2.4. Contextul politic al gestionării securității energetice post-Lisabona 96
3.3. Strategia europeană pentru securitate energetică 100
3.4. Proiecții de viitor a strategiilor pentru energie la nivel european – Strategia
energetică 2020 / 2030 / 2050 107
1
Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului
XXI. România în context european actual.
3.5.1. Balanța globală de energie vs. balanța energetică europeană 111

3.5.2. Piața unică de energie europeană 117
3.5.3 Uniunea energetică europeană și comunitatea energetică 121
3.5.4. Riscuri, vulnerabilități și amenințări 124
Capitolul IV 129
IMPLICAȚIILE SECURITĂȚII ENERGETICE EUROPENE ASUPRA ALTOR
SECTOARE ȘI A COMUNITĂȚII ÎN GENERAL 129
4.1. Resursele energetice ca instrument de putere și impactul asupra securității energetice
130
4.2. Dependența de resurse – configurații și implicații geopolitice – cazul Europei 132
4.3. Securitatea energetică și interacțiunile de pe scena internațională – cazul Uniunii
Europene 145
4.3.1. Relația cu NATO din perspectiva securității energetice 146
4.3.2 Relația cu Rusia din perspectiva securității energetice 148
Capitolul V
ROMÂNIA. TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR DIN PERSPECTIVA SECURITĂȚII 152
ENERGETICE ȘI A DEZVOLTĂRII DURABILE 152
5.1 Situația actuală: resurse și producție 152
5.2. Evoluția consumului și producției 157
5.3. Cadrul legislativ și instituțional 164
5.4. Interese și divergențe politice 168
5.5. Evoluția pieței și a reglementărilor 171
5.7. Riscuri, vulnerabilități, amenințări 179
5.8. Politici și instrumente de creștere a gradului de securitate energetică 180
5.9. România și energiile verzi 181
5.10. România și energia din zona Caucaz, Marea Caspică 186
5.11. Pactul pentru energie 188
Concluzii 192
Bibliografie 198
***
2
INTRODUCERE
Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în

context european actual.
ARGUMENT
Evoluţiile sistemului internaţional din ultimul secol au determinat o creştere din ce

în ce mai consistentă a cererii de resurse. Indiferent dacă facem referire la actori statali sau
non-statali, ne confruntăm astăzi cu unul dintre cele mai ridicate nivele ale consumului de
resurse, atât naturale cât şi produse de om. Dezvoltarea economică, aflată în strânsă
legătură cu industrializarea şi cu emergenţa exponenţială a sectorului serviciilor au condus
la creşterea calitativă şi cantitativă atât a necesarului de materie primă, cât şi a cererii şi
ofertei de produse finite. Concomitent, internaționalizarea a funcționat ca și un catalizator,
aducând atât beneficii cât şi provocări, în timp ce globalizarea, prin eliminarea barierelor
spaţiale, a contribuit la emergenţa raţionamentelor strict economice atunci când vine vorba
de exploatarea, distribuţia, consumul și stocarea resurselor.
În tot acest context, Uniunea Europeană și statele membre au depus eforturi

susținute de a-și asigura securitatea și bunăstarea. Având la bază rațiuni economice și
determinate fiind de nevoia de pace, comunitățile europene au reprezentat baza
fundamentală a realității de astăzi. Mai mult decât atât, dezideratul european de unitate s-a
dezvoltat și s-a extins în toate paliere vieții politice și economice ale statelor membre,
binevoind de disponibilitatea acestora de a renunța la o parte din suveranitate, pentru o
cauză mai ,,mare”. Dar, despre toate aceste aspecte s-a scris pe larg, iar literatura de
specialitate specifică științelor politice și relațiilor internaționale abundă de analize și
***
3
materiale bine documentate. Cu toate acestea, la nivel european, avem de a face cu o

problematică ce devine din ce în ce mai actuală, în ciuda faptului că, în anumite momente,
a fost poziționată pe un loc secundar. Această tematică este reprezentată de securitatea
energetică și managementul resurselor.
Motivația alegerii acestui subiect rezidă în actualitatea lui și în dinamica de care dă

dovadă. Totodată, preocupările personale s-au concretizat în jurul acestei tematici și
expertiza acumulată de-a lungul timpului a impus o rafinare obținută prin intermediul unui
asemenea parcurs academic. Complementar, având în vedere evoluțiile din ultimele
aproximativ opt decenii, în care securitatea energetică – cu implicații pe toate planurile
(politic, social, economic) și la toate nivelele (internațional, regional, național și local) – a
transformat comportamentul actorilor, considerăm imperativ necesar orice demers ce
observă, analizează și discută obiectiv acest subiect. Totodată, dificultatea cu care, la nivel
european s-au implementat obiectivele politice și s-au produs schimbări vizibile și
palpabile, implică o permanentă chestionare a trecutului și o necesitate pregnantă de
răspunsuri valide.
Din perspectiva țării noastre, utilitatea acestei lucrări de doctorat intitulată

,,Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România
în context european actual.”, provine din nevoia de a cunoaște cât mai bine trecutul și
realitățile actuale pentru a putea furniza o bază solidă oricăror decizii viitoare. Momentul
este oportun și asta deoarece, ultima decadă a cunoscut o accelerare a transpunerii în
practică a politicii energetice la nivel european și în același timp a dat naștere la noi
provocări și impedimente. Tocmai de aceea, România trebuie să se adapteze rapid, să
adopte poziții fundamentate strategic și să se asigure că, în ciuda reticenței tradiționale
raportată la aspectele energetice și la transferul de autoritate către nivelul supranațional
european, va obține tot ceea ce este mai de folos din acest demers, respectând totodată
interesele naționale, dar și obiectivele comunității europene.
***
4
PREMISE, OBIECTIVE
Procesul de integrare europeană, alături de fenomene precum globalizarea și

internaționalizarea au determinat o creștere considerabilă a interdependențelor la nivel
internațional și cu precădere la nivel regional. Din perspectiva Uniunii Europene și a
contextului geopolitic local, este necesar a fi evidențiat faptul că securitatea resurselor
energetice a fost și este în continuare o problemă de anvergură geopolitică, cu profunde
implicații geoeconomice. Pe parcursul ultimului secol, siguranța și disponibilitatea
resurselor, precum și evoluția parametrilor economici ai acestora au jucat un rol definitoriu
în politica și economica internațională și regională. Astfel, cercetarea de față se
fundamentează pe următoarele premise:
• Bunăstarea economică și stabilitatea politică regională se află în raport direct de

determinare reciprocă cu cele ale statelor membre (în cazul Uniunii Europene);
• Cooperarea și atingerea unui nivel înalt de convergență a eforturilor sunt două

dintre cele mai importante instrumente folosite de actori pentru a-și asigura
securitatea și cadrul necesar dezvoltării;
• La nivel european, securitatea energetică va cunoaște noi dezvoltări și va fi

unul dintre principalele elemente care vor defini politicile comerciale și de
mediu;
• Rivalitățile viitoare dintre actori se vor materializa nu în confruntări directe, ci

în competiții de performanță între regiuni – ca urmare a procesului de
regionalizare și polarizare;
Demersul de față se bazează pe intenția de a materializa următoarele obiective de

cercetare:
• Determinarea celor mai oportune și eficiente instrumente și poziții pe care

trebuie să le adopte România în viitor pentru a participa la asigurarea
securității energetice la nivel național și la nivelul Uniunii Europene;
• Identificarea principalelor evoluții care au contribuit la situația actuală și

determinarea rolului și impactului avut de către actorii implicați asupra
contextului de astăzi;
• Identificarea principalelor dimensiuni ale securității energetice europene;
***
5
• Identificarea poziției ocupate de România în contextul regional și

oportunitățile disponibile;
• Determinarea și prezentarea resurselor teoretice necesare înțelegerii realității

empirice și utilizarea lor în încercarea de a descrie și explica eventualele
dezvoltări ulterioare;
METODOLOGIE
Din perspectivă metodologică, pe parcursul demersului științific am utilizat atât

metode și tehnici cantitative, cât și calitative. Fundamentarea teoretică a fost făcută prin
intermediul revizuirii literaturii de specialitate, analizei de conținut și analizei conceptuale,
având ca principal scop determinarea cadrului teoretic necesar înțelegerii realităților aduse
în discuție.
Totodată, am utilizat observația și analiza documentelor ca principale metode de

documentarea și fundamentare a cercetării de față. Astfel, au fost analizate documente
oficiale de poziție, piese de legislație, cercetări anterioare pe tematici conexe, interviuri și
prezentări la dezbateri științifice, alături de cărțile și articolele cuprinse în bibliografia de
specialitate. Diversitatea, dar mai ales conținutul documentelor au determinat o analiză a
acestora nu doar din perspectivă cantitativă, cât și calitativă, ce s-a materializat printr-o
utilizarea convergentă a metodelor cazuistice cu cele statistice. Prin urmare, analiza
calitativă a presupus interpretarea textului, pe când analiza cantitativă a vizat interpretarea
unor date cuprinse în tabele și rapoarte statistice.
Complementar, pe tot parcursul cercetării s-a urmărit identificarea și prezentarea

relațiilor de cauzalitate, alături de analiza descriptivă, acolo unde a fost necesar. Mai mult,
studierea predictivă a diferitelor fapte și evenimente, alături de metoda inductivă au fost de
folos pentru a valida sau invalida anumite aspecte descoperite pe parcursul cercetării. Ca și
teorie generală ne-am bazat pe abordarea guvernanței securității, fiind cea mai potrivită
pentru a explica dinamica europeană și națională a sectorului energetic aferent.
***
6
Structura lucrării
Lucrarea a fost structurată în cinci capitole, după cum urmează:
Capitolul I, intitulat Considerații teoretice generale privind securitatea energetică,

aduce în prim plan elemente de teorie ale securității energetice, având la bază o revizuire a
literaturii de specialitate și încercând să furnizeze delimitările conceptuale necesare
operaționalizării corecte a noțiunilor. Astfel, s-au identificat și prezentat eforturile de
definire a conceptului analizat dimensiunile pe care acesta le prezintă, parametrii
funcționali (cei 5S /cei 4A), ca mai apoi să fie identificate principalele riscuri,
vulnerabilități și amenințări la adresa securității energetice.
Capitolul al II-lea, intitulat Managementul resurselor și dezvoltarea durabilă din

perspectiva securității energetice, vine în completarea primului capitol și aduce în
dezbaterea academică conceptele de management al resurselor și dezvoltarea durabilă,
identificând eforturile de definire, principalele dimensiuni, actorii implicați în utilizarea
instrumentelor aferente, principalele procese și beneficiarii, toate acestea prin prisma
securității energetice. Totodată, sa adus în discuție și raportul dintre managementul
resurselor și dezvoltarea durabilă.
Cel de-al III-lea capitol, intitulat Securitatea energetică la nivelul Uniunii Europene
- între interese naționale și eforturi comune, reprezintă o analiză a climatului european din
prisma asigurării securității energetice, realizată prin conceptualizarea noțiunii de politică
energetică, prin identificarea rolului acesteia în contextul general al lucrării, prin
determinarea principalelor tipologii, ca mai apoi atenția să se concentreze pe politica
energetică europeană. S-a urmărit aici modul în care politica energetică a apărut, a fost
fundamentată și care sunt cele mai recente dezvoltări în raport cu securitatea energetică. În
a doua parte a capitolului, strategia europeană pentru securitate energetică a fost analizată
din mai multe puncte de vedere, pentru ca în ultima parte să fim capabili să identificăm
principalele realități contemporane ale securității energetice la nivel european.
Capitolul IV, Implicațiile securității energetice europene asupra altor sectoare și a

comunității În general, analizează resursele de energie ca instrument de putere și evoluează
impactul asupra securității energetice, ca mai apoi să aducă în discuție principalele
configurații și implicații geopolitice determinate de dependența de resurse, la
***
7
nivel european, atât din perspectivă internă, cât și externă. În cea de-a doua parte este
prezentată raportarea Uniunii Europene la NATO, în calitate de partener strategic și la
Rusia în calitate de furnizor extern de resurse.
Cel de-al V-lea capitol, denumit România. Trecut, prezent și viitor din perspectiva
securității energetice și a dezvoltării durabile identifică situația actuală prin prisma
resurselor și a producției, determină evoluția consumului și a disponibilităților resurselor,
prezintă cadrul legislativ și instituțional, ca mai apoi să aducă în prim plan principalele
interese și divergențe politice, strategia energetică națională și alte ipoteze, cu scopul
principal de a contura o imagine cât mai clară asupra poziției și rolului României în
contextul european al securității energetice.
Demersul nostru se încheie cu secțiunea concluziilor și cu prezentarea bibliografiei

utilizate.
***
8
Capitolul I
PERSPECTIVE TEORETICE LEGATE DE SECURITATEA
ENERGETICĂ
Evoluțiile sistemului internațional din ultimul secol au determinat o creștere din ce

în ce mai consistentă a cererii de resurse. Indiferent dacă facem referire la actori statali sau
non-statali, ne confruntăm azi cu unul dintre cele mai ridicate nivele ale consumului de
resurse, atât naturale cât și produse de om. Dezvoltarea economică, aflată în strânsă
legătură cu industrializarea și cu emergența exponențială a rectorului serviciilor au condus
la creșterea calitativă și cantitativă atât o necesarului de materie primă, cât și a cererii și
ofertei de produse finite. Concomitent, internaționalizarea a funcționat ca și catalizator,
aducând atât beneficii cât și provocări, în timp ce globalizarea, prin eliminarea barierelor
spațiale, a contribuit la emergența raționamentelor strict economice atunci când vine vorba
de exploatare, distribuție, consum etc.
În cadrul capitolului de față ne vom opri atenția asupra conceptului de securitate

energetică, urmărind în primul rând integrare în câmpul de analiză a conceptelor și a temei,
ca mai apoi, pe tot parcursul capitolului să aducem în discuție elemente de referință din
literatura de specialitate. În a doua parte a secțiunii vom face referire strict la delimitarea
conceptuală a noțiunii de securitate energetică și vom identifica principalele definiții,
dimensiuni, particularități și indicatori ai conceptului. Totodată, vom aduce în discuție și
riscurile, amenințările și vulnerabilitățile pe care le regăsim astăzi la nivel internațional în
raport cu procesul de asigurare a securității energetice de către actori prezenți la scară
globală.
***
9
1. 1. Integrarea în câmpul de analiză a conceptelor și a temei.
Primele aspecte legate de securitatea energetică au fost identificate în trecut cu

aproape un secol în urmă. Astfel, la începutul Primului Război Mondial, First Lord of the
Amirality, în acea vreme, Winston Churchill lua o decizie istorică: aceea de a schimba
sursa de propulsie a navelor de luptă, renunțându-se astfel la cărbune și trecându-se la
petrol1. Decizia a avut ca principal raționament transformarea flotei și creșterea
performanței ei, astfel încât navele să fie mai rapide decât cele ale Germaniei. Totuși,
decizia impunea noi provocări legate de aprovizionare, dat fiind faptul că se renunța la
cărbunele produs în Wales (Țara Galilor) și întreaga flotă devenea dependentă de resursele
de hidrocarburi din Persia (la acea vreme). Este pentru prima dată în istorie când,
securitatea energetică devine o chestiune de strategie națională, respectiv securitate
națională. Încă de la acea vreme, indivizii, comunitățile și statele s-au preocupat de aceste
aspecte, regăsindu-se în contemporaneitate într-o permanentă luptă legată de resurse,
acces, prelucrare, distribuție etc.
Încă de la decizia lui Churchill, de la începutul secolului XX, conceptul a evoluat,

acumulând noi dimensiuni și înțelesuri și aflându-se într-o permanentă reconceptualizare.
S-a ajuns la concluzia că securitatea energetică, așa cum o regăsim la început de secol
XXI, nu mai poate să reprezinte în mod exhaustiv realitatea și este nevoie ca ea să fie
integrată într-un câmp conceptual lărgit. Primele studii legate de securitatea energetică
datează din perioada anilor '70, când criza petrolului a determinat o lărgire a spectrului de
analiză, acele momente reprezentând o rafinare a studiilor deja existente2. În următoarele
decenii (anii '80-'90) interesul cercetătorilor s-a diminuat ca urmare a stabilizării prețurilor
hidrocarburilor și ca rezultat al scăderii probabilităților situațiilor de embargo3. Se constată
o revenire asupra conceptului din perspectivă științifică și academică în anii 2000,
1
Erik Dahl, „Naval Innovation. From cool to oil”, în Joint Force Quarterly, National Defense University,
Institute for Național Strategic Studies, Washington, 2000-01, pp. 51-56.
2
A se vedea: Harold Lubell, „Security of supply and energy policy în Western Europe”, în World politics, 13
(3), 1961, pp. 400-422.
3
Alep Cherp, Jessica Jewell, „The concept of energy security: Beyond the four As”, în Energy Policy, vol.
74, 2004, pp. 415-421.
***
10
ca urmare a creșterii de resurse din zona Asiei, a problemelor de furnizare din Europa și a
demersurilor în domeniul eliminării poluării cu carbon4.
Totuși, avem de-a face astăzi cu o diferență notabilă între modalitățile de abordare a
securității energetice. Dacă în perioada anilor ‘70-‘80, elementul central era reprezentat de
furnizarea constantă a petrolului ieftin, după cum identifică Cherp și Jewell în lucrarea
citată5, în prezent securitatea energetică face referire la o multitudine de aspecte și
abordează o paletă extinsă de problematici, după cum vom constata pe parcursul
capitolului de față6. Asta deoarece, cele două decenii de așa zisă „relaxare” au coincis cu
emergența studiilor asupra securității, care au reprezentat o dezvoltare exponențială a
domeniului de analiză și a palierele luate în considerare.
Astfel, din perspectiva conceptului de securitate, element central al cercetării de

față, termenul a intrat în circulație după 1945 și s-a impus pe la mijlocul anilor 1970. Ionel
Nicu Sava, în Studii de Securitate, spune că cea mai mare parte a literaturii Studiilor de
Securitate apelează la două concepte principale: puterea și pacea. Studiile asupra
securității sunt o combinație între studiile strategice și studiile de pace7. De cealaltă parte,
Studiile Internaționale de Securitate sunt o disciplină Anglo-Americană care s-a bazat pe o
concepție occidentală asupra statului. Barry Buzan, în Evoluția Studiilor Internaționale de
Securitate, spune că această concepție are o limitată relevanță politică și empirică în multe
părți ale lumii non-occidentale, unde trasarea granițelor coloniale, independent de
comunitățile locale, a produs un set diferit de structuri politice, economice și culturale8.
Perspectivele teoretice dominante în literatura de specialitate sunt cea realistă și cea
idealistă. Interpretarea realistă susține că un actor internațional are suficientă securitate
dacă deține suficientă putere de ordin militar, politic, economic sau internațional.
Interpretarea idealistă, expusă de teoreticianul Francis Fukuyama, susține că un actor are
4
Daniel Yergin, “Ensuring energy security”, în Foreign Affairs, 85 (2), 2006, pp. 68-82 Kathleen Hancook,
Vlado Vivoda, “International political economy: a field born of the OPEC crisis returns to its energy roots “,
în Energy Research & Social Science, vol. 1 martie 2014, pp. 206-216.
5
Autorii recomandă consultarea următoarelor lucrări:
E. W. Colglazier, D.A. DEESE, “Energy and Security in the 1980s”, în Annual review of energy, Vol. 8,
1983, pp. 415-449.
Daniel Yergin, “Energy Security in the 1990s”, în Foreign Affairs, 67 (1), 1988, pp. 110-132
6
Daniel Yergin, “Ensuring energy Security”, in Foreign Affairs, 2006, pp. 69-82
7
Ionel Nicu Sava, Studii de securitate, Centrul Român de Studii Regionale, București, 2005, p. 11.
8
Barry Buzan, Lene Hansen, The Evolution of International Security Studies, Cambridge University Press,
New York, 2009, p. 19.
***
11
suficientă securitate dacă se asigură triumful democrației și se instaurează pacea mondială9.

Barry Buzan susține că Studiile Internaționale de Securitate s-au schimbat și diversificat
după 1945. Literatura s-a concentrat asupra conceptualizării securității ca și element cheie,
mai degrabă decât asupra termenului de apărare sau război. Această schimbare conceptuală
a deschis studiul unei mai mari varietăți de problematici politice, incluzând importanța
coeziunii societale și relația dintre amenințările și vulnerabilitățile militare și
non-militare10. Barry Buzan evidențiază faptul că Studiile Internaționale de Securitate s-au
dezvoltat din dezbaterile despre protecția statului împotriva amenințărilor interne și
externe de după cel de-al Doilea Război Mondial11. Astfel, se conturează patru întrebări
sau problematici care structurează studiile de securitate:
1. Dacă statul trebuie sau nu privilegiat ca obiect referință. Securitatea statului

a fost văzută ca cea mai bună modalitate de a proteja alte obiective de referință.
Securitatea națională a fost privită de mulți observatori ca securitate statală. În
perioada Războiului Rece conceptul de securitate națională a reprezentat o
îmbinare între securitatea statului și securitatea națiunii: națiunea susținea un stat
puternic care trebuia să ofere în schimb protejarea valorilor și intereselor societale.
Cu toate acestea, în prezent, se pune întrebarea cine ar trebui să fie obiectul de
referință în studierea studiilor de securitate ?: relația dintre state și națiune, dintre
guverne, cetățeni sau populație?
2. Includerea amenințărilor interne, pe lângă cele externe, în studiul Studiilor
de Securitate.
3. Extinderea securității dincolo de sectorul militar și utilizarea forței. În
perioada Războiului Rece s-a evidențiat necesitate acordării unei priorități nevoilor
umane și violenței structurale, iar în anii 1980 s-a cerut includerea sectorului
economic și de mediu în studierea domeniului.
4. Dacă securitatea poate fi văzută intrinsec legată de dinamica amenințărilor,
pericolelor și urgenței?12
În prezent asistăm la două viziuni asupra studiilor de Securitate: cea a adepților extinderii
domeniului și cea a tradiționaliștilor, care pun accentul pe armată și pe stat.
9
Ionel Nicu Sava, op. cit., p. 17.
10
Barry Buzan, Lene Hansen, The Evolution of International Security Studies, Cambridge University Press,
New York, 2009, p. 1.
11
Ibidem, p. 8.
12
Ibidem, pp. 10-12.
***
12
Obsesiile militare și nucleare din timpul Războiului Rece au cauzat un sentiment de

insatisfacție în rândul multor teoreticieni ai Relațiilor Internaționale și Studiilor de
Securitate. Divizare perspectivelor asupra studiilor de securitate s-a produs odată cu
dezvoltarea agendei economice și de mediu în anii ‘70 și ‘80 în cadrul Relațiilor
Internaționale. De asemenea, s-a observat o creștere a îngrijorării referitoare la problemele
de identitate și criminalitate transnațională în anii ‘90. Dezbaterea cea mai importantă este
cea extindere versus restrângere în literatura de specialitate. Fenomenul a dus la apariția
multor voci care doreau păstrarea limitelor Studiilor de Securitate la problemele centrate în
jurul amenințărilor sau utilizării forței13. Barry Buzan împreună cu Ole Waever și Japp
Wilde, în Securitatea. Un nou cadru de analiză, precizează faptul că dezbaterea asupra
nivelelor analizei a fost foarte mult timp tema centrală a teoriei Relațiilor Internaționale.
Dezbaterile au vizat obiectele analizei, care au fost clasificate, în special, în funcție de
spațiu. Astfel, s-au identificat cinci nivele de analiză:
1. Sisteme internaționale – cele mai mari conglomerate de unități interdependente sau

care interacționează și care nu au niciun sistem asupra lor;
2. Subsisteme internaționale – grupuri de unități din cadrul Sistemului Internațional
caracterizate prin particularitate (ex: ASEAN, OAU);
3. Unități – actori compuși din subgrupuri variate, organizații, comunități și indivizi,
suficient de coezive și independente pentru a fi diferențiate de altele (ex: state,
companii transnaționale);
4. Subunități – grupuri organizate de indivizi în cadrul în cadrul unor unități care sunt
capabile să afecteze comportamentul unei unități (ex: grupuri de lobby);
5. Indivizi – baza analizelor din științelor sociale. 14
Barry Buzan (1991) a identificat următoarele sectoare ale securității: „În general,
Securitatea militară se referă la interacțiunea pe două nivele a ofensivei armate și a
capacității defensive a statelor și a percepțiilor unui stat asupra intențiilor celuilalt și
viceversa. Securitatea politică se referă la stabilitatea organizațională a statelor, a
sistemelor de guvernare, și a ideologiilor care le conferă legitimitatea. Securitatea
economică se referă la accesul la resurse, finanțe și piețe necesare să susțină nivelele de
trai acceptabile, dar și puterea statului. Securitatea societală se referă la sustenabilitatea
13
Barry Buzan, Oe Weaver, Jaap de Wilde, Securitatea. Un nou cadru de analiză, Editura CA Publishing,
Cluj-Napoca, 2011, pp. 13-14.
14
Ibidem. pp. 19-20.
***
13
tiparelor lingvistice tradiționale, a culturii și a religiei, identității naționale și a tradițiilor,

în cadrul condițiilor acceptabile pentru evoluție. Securitatea mediului se referă la
conservarea biosferei locale și globale ca principalul sistem de susținere de care depind
toate activitățile umane”15 .
Oprindu-ne atenția asupra securității economice, constatăm că în literatura de

specialitate dedicată acestei tipologii, noțiunii i se asociază o serie de componente precum:
securitatea financiară, cea comercială, securitatea bunurilor și serviciilor, securitatea
alimentară, respectiv securitatea energetică.16
Din cealaltă perspectivă, noțiunea de energie reprezintă un concept separat de cele

folosite în științele exacte și presupune existența unor resurse, care prelucrare să furnizeze
combustibilul necesar pentru dezvoltarea socială și economică. Dintr-o perspectivă
generală, resursele energetice pot fi clasificate în trei mari categorii și anume: combustibili
fosili, combustibili nucleari și resurse regenerabile. Dintre acestea primele două sunt
finite, în timp ce a treia clasă nu implică o limitare cantitativă prealabilă. Atunci când
discutăm despre securitatea energetică trebuie să luăm în calcul atât resursele finite cât și
pe cele regenerabile, dat fiind faptul că sistemele economice actuale utilizează un mix
energetic. Astfel spus, este greșit să privim problematica doar din perspectiva petrolului
sau a gazelor naturale și la fel de eronat este și să analizăm situația din punct de vedere al
resurselor regenerabile, în mod exclusiv.
La nivel global în momentul de față,

principalele resurse utilizate sunt cele
neregenerabile, ceea ce crește rigiditatea
securității energetice în fața riscurilor,
vulnerabilității și amenințărilor. După cum se
poate observa în graficul alăturat (figura 1),
trend-ul global este unul de reorientare înspre
creșterea consumului resurselor regenerabile,
dar în continuare combustibilii
15
Ibidem, p. 22.
16
C. R. Neu, Charles Wolf, The economical dimensions of national security, RAND Corporations, National
Defense Research Division, 1994, passim. Disponibil la
rand.org/content/dam/rand/pubs/monograph_reports/2005/MR466.pdf.
***
14
fosili ocupă primul loc în clasament.
Adiacent, distribuția resurselor la nivel global este neregulată, după cum se poate
constata din graficul de mai jos (fig. 2), iar cele mai ridicate nevoie de consum sunt
înregistrate în zone care nu dispun de resursele energetice cele mai semnificative (fig. 3).
Tocmai datorită acestor inegalități / dezechilibre, apar situații care pun în pericol
securitatea energetică și amenință funcționalitatea sistemelor de producție, distribuție,
stocare și consum.
Ca atare, prin prisma temei centrale a cercetării de față, noțiunea de energie reprezintă un
parametru cuantificabil și relativ simplu de definit. Aceste aspecte nu-i reduc din
complexitate, dar îl fac mai ușor de operaționalizat. Cu toate acestea, asocierea ei cu
conceptul de securitate determină apariția unui ansamblu deosebit de vast și dinamic, care
a evoluat de-a lungul timpului în directă raportare cu transformările din cadrul sistemului
internațional.
***
15
Astăzi, discursul academic referitor la securitatea energetică nu mai poate fi menținut doar
în termeni de implicații economice. Asigurarea necesarului de resurse implică într-o
manieră nemaiîntâlnită profunde componente politice și militare. Ca atare, cele cinci
dimensiuni ale securității propuse de Buzan et. all reprezintă doar un instrumentar analitic,
realitățile contemporane transcendând limitele teoretice. Tocmai de aceea, putem afirma că
securitatea energetică reprezintă un punct de convergență a tuturor dimensiunilor și asta
deoarece implică atingerea unui consens la nivel politico-militar, are implicații profunde
asupra parametrilor economici și afectează în mod direct societatea și mediul înconjurător.
Mai mult, în secolul XXI, securitatea energetică, ca și element de referință în studiul
științelor sociale, dobândește o anvergură din ce în ce mai mare și asta datorită creșterii
complexităților pe care trebuie să le integreze și a realităților din ce în ce mai dinamice.
1.2. Operaționalizarea și conceptualizarea noțiunii de securitate energetică
Având în vedere aspectele prezentate în rândurile anterioare, ne vom opri atenția în

cadrul secțiunii prezente, asupra aspectelor teoretice legate de noțiunea de securitate
energetică. Vom încerca în primul rând să sintetizăm multitudinea de definiții care i-au fost
atribuite noțiunii, ca mai apoi să abordăm principalele dimensiuni și indicatori ale acesteia.
În fine, vom completa fundamentarea teoretică cu elemente de specialitate reprezentate de
cei 5S și 4A, ca mai apoi sa identificăm principalele riscuri, amenințări și vulnerabilități
existente în prezent.
1.2.1. Definiții și alte aspecte teoretice
Dat fiind faptul că, de-a lungul timpului, noțiunea de securitate energetică a evoluat
fiind constrânsă de evoluțiile internaționale și regionale, regăsim astăzi mai multe eforturi
de definire. Mai mult, fiecare actor al sistemului internațional a particularizat conceptul și
i-a conferit înțelesuri în funcție de specialitatea și interesele proprii. Asta, deoarece,
sistemele energetice variază în funcție de poziționarea geografică și fiecare în parte
prezintă riscuri, amenințări și vulnerabilități specifice. Totodată, după cum
***
16
menționează Cherp și Jewell, termenul este uneori extins, pentru a putea include probleme
conexe precum sărăcia energetică17 sau schimbările climatice: „the ‘energy security’ term
is sometimes extended to other energy policy issues ranging from energy poverty to climate
change”18. Tocmai de aceea, cercetători precum Lynne Chester identifică impracticalitatea
căutării unei definiții comune pentru conceptul studiat19.
Cu toate acestea, am identificat în rândurile următoare câteva dintre cele mai
utilizate definiții, după cum urmează:
❖ „Secure energy means that the risks of interruption to energy supply, are low” -
reprezintă un risc scăzut de întrerupere a fluxurilor de alimentare cu energie
(Department of Energy & Climate Change)
❖ „Security energy can be seen as the uninterrupted availability of energy sources
at an affordable price” – disponibilitatea neîntreruptă a resurselor energetice la
un preț accesibil (International Energy Agency); sau o variantă mai veche a
definiției dată de aceeași entitate: „Energy security is defined in terms of the
physical availability of supplies to satisfy demand at a given price” –
disponibilitatea fizică a resurselor pentru a satisface cererea la un preț dat;
❖ „Security is impaired when supplies are reduced or interrupted in some places to
an extent that causes a sudden, significant and sustained increase in prevailing
prices” – securitatea energetică este afectată atunci când resursele sunt reduse
sau întrerupte, în anumite locuri, într-o manieră care determină creșterea bruscă,
semnificativă și durabilă a prețurilor.20
17
Conceptul reprezintă o abordare nouă și implică lipsa accesului sau accesul dificil la servicii moderne de
energie. Specialiștii exemplifică acest fenomen prin ipostaze aparținând statelor în curs de dezvoltare,
respectiv efectele asupra bunăstării datorate consumului redus de energie, utilizarea combustibililor cu grad
înalt de poluare și chiar și timpul excesiv de îndelung petrecut de către indivizi sau comunități pentru a
obține resursele energetice necesare satisfacerii nevoilor de bază.
A se vedea: Stephen Karekezi, Susan Mcdade et al. „Chapter 2 – Energy, Poverty and Development”, în
Global Energy Assessment – toward a sustainable future, Cambridge University Press, Cambridge, UK and
NY, USA and the International Institute for Applied Systems Analysis, Laxenburg, Austria, pp. 151-190.
18
Alep Cherp, Jessica Jewell, The concept of energy security: beyond the four As, în Energy Policy, vol. 74,
2004, pp.
415-421.
19
Lynne Chester, Conceptualising energy security and making explicit its polysemic nature, în Energy
Policy, 38(2), pp.
887-895.
20
Robert Mabro, On the security of oil supplies, oil weapons, oil nationalism and all that, in OPEC Energy
Review, 32(1), 2008, p.1-12.
***
17
❖ „Energy insecurity can be defined as the loss of welfare that may occur as a result of a
change in the price or availability of energy” – insecuritatea energetică poate fi
definită ca pierderea de bunăstare ce poate apărea ca urmare a unei modificări a
prețului sau a disponibilității energiei21.
❖ „Energy security as the ability of an economy to guarantee the avail of energy
resource supply in a sustainable and timely manner with the energy price being at a
level that will not adversely affect the economic performance of the economy” –
abilitatea unei economii de a garanta disponibilitatea resurselor energetice într-o
manieră durabilă și oportună la un nivel de preț care nu va afecta performanțele
economice ale sistemului22.
❖ „Energy security represents minimizing vulnerability to unique and unforeseeable
events threatening the physical integrity of energy flows or leading to discontinuous
energy price rises, independent of economic fundamentals” – reprezintă minimalizarea
vulnerabilităților în fața unor evenimente unice și greu de prevăzut care amenința
integritatea fizică a circuitului de energie sau care provoacă creșteri discontinue ale
prețurilor energiei, în mod independent de fundamentele economice23.
❖ „Connection between the economic activity that occurs in both domestic and
international energy markets and the foreign policy response of nations” - reprezintă
conexiunea dintre activitățile economice care au loc pe piețele naționale și pe piața
internațională și răspunsul statelor materializat în politica externă24.
❖ „A term that involves 3 aspects: interconnectedness and promoting market
liberalization, regulating climate change, and improving external governance. It
entails four aspects: 1) sufficiency of supply, connected to diversification; 2)
affordable prices, reasonable for most people; 3) public utility, so most citizens and
users have access to energy services, and 4) time, a distinction between short term and
long term energy security needs” – un concept care implica trei aspecte:
interconectivitate și promovarea liberalizării pieței, regularizarea schimbărilor
climatice și îmbunătățirea guvernanței
21
Nicolas Lefevre „Measuring the energy security implications of fossil fuel resource concentration”, în
Energy Policy. 38(4). 2010, pp. 1635-1644.
22
***. A quest for energy security in the 21st century–resources and constraints, Asia Pacific Energy
Research centre, 2007, p. 6.
23
Nuclear Energy Agency
24
John Deutch, “Priority Energy Security Issues”, în John Deutch, Anne Lauvergean, Energy security and
Climate Change, Washington, Trilateral Commission, 2007, p. 12
***
18
externe. Noțiunea integrează patru elemente: 1) suficiența resurselor, concomitent cu

diversitatea; 2) accesibilitatea prețurilor astfel încât ele să fie rezonabile pentru majoritatea
indivizilor; 3) utilitatea publica, astfel încât mare parte dintre cetățeni sa aibă acces la
serviciile energetice și 4) o distincție clară între nevoile pe termen scurt și cele pe termen
lung legate de securitatea energetică25.
❖ „Diversification of supply sources, robust security margins (including spare capacity,
emergency stocks, redundancy of infrastructure), flexible and competitive energy
markets, mutual interdependence among companies and governments, mutual
interdependence between suppliers and consumers, physical security for consumers
and producers, quality of information to the public, investments in new technologies,
lowered energy imports” – securitatea energetică implică/reprezintă diversificarea
surselor de furnizare, marje de eroare/risc robuste (aici fiind incluse capacitatea de
inlocuire, stocurile de urgență, redundanța infrastructurii), piețe de energie flexibile și
competitive, interdependența între actorii privați și guverne, interdependență între
furnizori și consumatori, securitatea fizica pentru consumatori și producători, calitatea
informațiilor oferite publicului, investițiile în tehnologiile noi și reducerea
importurilor de energie26.
❖ „Availability of usable energy supplies at the point of final consumption, in sufficient
quantity and timeliness so that, given due regard for encouraging energy efficiency,
the economic and social development of the country is not materially constrained” –
disponibilitatea resurselor utilizabile de energie, resimțită de către consumator, în
cantitate suficientă și necondiționată temporal, astfel încât în situația promovării
creșterii eficienței energetice, dezvoltarea economică și socială a statului nu este
condiționată material27.
❖ „Energy security represents environmental sustainability, or carbon dioxide emissions
reliability, or having the right infrastructure regulatory system, and liberalized
markets; competitiveness and productivity, or energy costs that do not discourage
investment and growth; social equity, or minimal fuel poverty” - reprezintă
sustenabilitatea din punctul de vedere al mediului sau din punctul de vedere al
emisiilor de dioxidului de carbon, fiabilitate sau existența infrastructurii
25
Jegen apud Benjamin Sovacool, The Routledge Handbook of Energy Security, Routledge, Londra, 2010, p.
4.
26
Kessels et al. Benjamin Sovacool, The Routledge Handbook of Energy Security, Routledge, Londra, 2010,
p. 4
27
US Agency for International Development, https://usaid.gov/
***
19
corespunzătoare, un sistem de reglementare eficient într-o piață liberalizată;

competitivitate si productivitate; precum și costuri ale energiei care nu descurajează
investițiile și creșterea; echitate socială și/sau sărăcia minima din punct de vedere al
combustibililor28.
Analizele asupra eforturilor de definire a conceptului au relevat faptul că noțiunea
primește sensuri în funcție de ipostază și statutul actorului care întreprinde un asemenea
efort teoretic. Astfel, actorii care sunt preponderent dependenței de importurile de energie
adopta o viziune centrată pe securitatea furnizării, respectiv a surselor, în timp ce statele
care exportă resurse energetice afiliază conceptul cererii existente pe piață29. În ciuda
diversității perspectivelor, pentru a aduce un plus de claritate în înțelegerea noțiunii,
Tippee a identificat o serie de factori care sunt specifici securității energetic30. (a se vedea
figura de mai jos)
În mod evident, literatura de specialitate furnizează și alte definiții legate de

securitatea energetică. Cu toate acestea, eforturile nu au reușit sa atingă un punct de
convergenta si sa atribuie conceptului o definiție unic acceptata. Asta, considerăm noi, și
deoarece noțiunea include termenul de securitate, care la rândul său suferă de lipsa
exhaustivității atunci când vine vorba de definire.
Din aceasta perspectiva nu putem trece neobservat efortul lui Winzer, care
sintetizează în lucrarea „Conceptualizing energy security”, ipostazele confuziei datorată
28
United Kingdom Dept of Trade and industry,
https://gov.uk/government/organisations/department-of-trade-and-industry.
29
Gelengul Kocalsan, „International Energy Security Indicators and Turkey’s Energy Security Risk Score”,
in International Journal of energy Economics and Policy, vol. 4. nr 4. 2014. pp. 735-743. p. 736. Pentru
completarea perspectivei asupra diversității definiții conceptului analizat recomandăm a se vedea și:
Muller-Kraenner, Energy Security: Re-Measuring the World, UK, Earthscan, 2008.
Kruyt et Al. “Indicators for Energy Security”. în Energy Policy, 37(6), 2009. pp. 2166-2181.
Lynne Chester, “Conceptualizing energy security and making explicit its polysemic nature”, în Energy
Policy, 38 (2), pp. 887-895.
30
Tippee B., Defining energy security, 2012, disponibil la http://ogj.com/articles/print/vol-110/issue-10
/regular-features/journally-speaking/defining-energy-security.html
***
20
conceptualizării și operaționalizării noțiunii tratate în cercetarea de față. Astfel, autorul,

identifică mai multe acțiuni politice care argumentează viziunea proprie a actorilor asupra
conceptului.31 El evidențiază poziția SUA, în cazul căreia acțiunile politice s-au
materializat în eforturi legate de independență energetică și creșterea resurselor de energie
regenerabila. Mai mult, autorul pune in antiteza viziunea enunțată anterior cu situația din
Brazilia în cazul căreia decidenții au militat pentru creșterea importurilor de combustibili
fosili și scăderea exportului de energie rezultată din surse regenerabile, pentru a asigura
securitatea energetică a statului.32 În aceeași lucrare se promovează și alte poziții dintre
care amintim: protejarea săracilor în fața volatilității prețurilor resurselor energetice,
importanța protejării economiei în fața disfuncționalităților legate de distribuția energiei,
prin permiterea creșterii prețurilor în perioade de deficit sau chiar reducerea daunelor
provocate de accidente, făcându-se referire aici la faptul ca proliferarea și extinderea
industriei nucleare poate reprezenta o potențială amenințare la adresa securității
energetice33.
Toate eforturile de mai sus sunt sintetizate în mod eficient în graficul de mai jos34.
Rezultă astfel că, securitatea energetică implică un cumul de factori și elemente care pot fi
combinate după utilitatea necesară fiecărui actor.35
31
Christian Winzer, „Conceptualizing Energy Security”, in EPRG Working Paper 1121 și Cambridge
Working Paper in Economics 1151, 2011, University of Cambridge, Electricity Policy Research Group,
Economic & Social Research Council, 2011, passim.
32
Ibidem, p. 4.
33
Ibidem.
34
Disponibil pe https://www.iea.org/.
35
A se vedea pe aceasta tema și B.W. Ang. W.L. Choong.T.S. Ng., „Energy security: definitions, dimensions
and indexes”, in Renewable and Sustainable Energy Reviews, vol. 42, pp. 1077-1093.
***
21
La nivelul practicii internaționale, o analiză a comportamentului actorilor ne relevă

trei modele uzuale: primul dintre acestea este reprezentat de abordarea securității
energetice din prisma implicațiilor economice (comportament specific Uniunii Europene
care s-a materializat în politici legate de reducerea dependenței energetice și creșterea
producției locale, alături de identificarea unor căi alternative de alimentare și a unor surse
alternative de energie), al doilea model este bazat pe gestionarea securității energetice din
perspectiva politico-militara (este specific cu preponderenta Statelor Unite și are implicații
geostrategice și geopolitice profunde), în timp ce a treia tipologie comportamentala face
referire la acei actori care asimilează securitatea energetică cu un cadrul mult mai extins
legat de protejarea elementelor de infrastructură critică.36
Per ansamblu, avem de-a face astăzi cu un nou cadru teoretic aferent noțiunii de
securitate energetică. În mod firesc, acestuia i-a urmat o adaptare a practicilor, reprezentată
de asumarea și respectarea unor principii de bază, necesare securizării întregului proces, de
la producție până la consum. Totodată, transformarea teoretică a conceptului de-a lungul
timpului s-a produs și ca o actualizare la transformările factuale ce au rezultat în cadrul
sistemului internațional ca urmare a diversificării actorilor și a intereselor/obiectivelor
acestora. Revenind la principiile de bază care guvernează securitatea energetică la
momentul de fata, trebuie sa facem referire la lucrarea lui Yergin, prin care sunt
identificare următoarele elemente37:
1) Diversificarea aprovizionării.
2) Reziliența / capacitatea de adaptare - implică dezvoltarea unei marje de siguranță

reprezentată de rezerve, surse alternative, etc.
3) Recunoașterea realității integrării - survine din existența unei singure piețe unice,
afectată de globalizare și internaționalizare, ceea ce contribuie la creșterea
interdependențelor dintre actori și îi blochează pe aceștia astfel încât nu se pot rupe
/ detașa de evoluțiile economice și de comportamentul celorlalți actori.
4) Importanța informației38.
36
Adrian Pop, „Către o abordare holistică a securității energetice”, în Revista 22, anul XV, nr. 262, 2008,
varianta on-line.
37
Daniel Yergin, „Ensuring energy security”, în Foreign Affairs, 85(2), 2006, pp. 68-82.
38
Ibidem.
***
22
Ca urmare a celor prezentate anterior, putem concluziona, în raport cu definirea

conceptului de securitate energetică, că acestei noțiuni îi sunt atribuite multiple înțelesuri,
a căror punct de convergenta este reprezentat de utilizarea integrată a unor noțiuni precum:
energie, surse, tarif, acces, resurse. Mai mult, putem afirma că securitatea energetică
gravitează în jurul unor concepte precum: disponibilitate, suficiență, accesibilitate,
bunăstare, produse energetice și întreruperi. acestea fiind și cele mai frecvente noțiuni
utilizate în definirea conceptului. La polul opus, insecuritatea energetică poate fi
reprezentată de lipsa sau insuficiența accesului la resurse sau de imposibilitatea cumpărării
acestora, fie datorită prețurilor practicate fie datorită lipsei infrastructurii, tehnologiei etc.
Cu toate acestea, nu discutam despre o incapacitate funcțională în urma căreia nu deținem
la momentul de față o definiție unanim acceptata a noțiunii, ci despre un proces dinamic în
urma căruia se evita restricționarea epistemologică a termenului.
Aceasta pozitionare este prezentată cel mai bine de către Javier Solana în 2006,
atunci când în calitate de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de
securitate, declara: Most producers and all consumers have a shared interest in
maintaining a stable, transparent framework in which the pricing mechanism can function
as freely as possible. This means no unilateral measures and no ‘politicisation’ of energy
exports to punish foes or reward friends (Solana, 2006)39 - Cei mai mulți producători și toți
consumatorii au un interes comun în menținerea unui cadru stabil, transparent, în care
mecanismul de tarifare poate funcționa cât mai liber posibil. Acest lucru presupune
inexistența măsurilor unilaterale și lipsa „politizării” exporturilor de energie – în ideea de a
reprima dușmanii sau de a recompensa prietenii.
1.2.2 Dimensiunile SE
Având la bază diversitatea de definiții pe care o furnizează literatura de specialitate, o

incursiune în materialele studiate40 ne relevă multiple dimensiuni pe care le
39
Javier Solana, ,,European must act collectively on energy strategy”, în Financial Times, 9 martie 2006,
disponibil pe https:/www.ft.com.
40
Considerăm necesar a aminti aici următoarele lucrări:
Benjamin Sovacool, Marilyn Brown, „Competing Dimensions of Energy Security: An international
perspective”, în Annual Review of Environment and Resources, vol. 35, 2010. pp. 77-108.
***
23
poate încadra securitatea energetică. Cu toate acestea, din perspectiva cantitativă,

securitatea energetică reprezintă, din perspectiva noastră, un prim set de dimensiuni
determinate de nivelul la care se aplica noțiunea. Rezultă astfel:
• Securitatea energetică la nivel sistemic – făcând aici referire la întreaga piața de

resurse și produse energetice, la modul în care este aceasta organizată și la riscurile
și amenințările care o adresează;
• La nivel regional – implică o delimitare geografică concreta, ce presupune un stat
sau mai multe state și totalitatea proceselor de gestionare a resurselor, precum și a
accesului la acestea din perspectiva actorilor în cauză;
• La nivel național – este asimilată ca și o componentă a securității naționale și
urmează sa fie dezvoltată în capitolele următoare;
• La nivel local;
• La nivel individual – fiind cea mai mică unitate de analiza aferentă domeniului RI
și nu numai, în mod firesc putem discuta despre securitatea energetică din varii
perspective atunci când vine vorba despre individ.
O altă abordare ar fi determinată de dimensiunile temporale ale securității
energetice, rezultând astfel SE pe termen lung, pe termen mediu și pe termen scurt.
Acestea pot fi aplicate fiecărui nivel menționat în clasificarea anterioara.
Suplimentar, lucrarea The Routledge Handbook of Energy Security delimitează
următoarele dimensiuni ale securității energetice: dezvoltarea durabilă, politicile publice,
dimensiunea maritimă, diversificarea, dimensiunea de mediu, sărăcia energetică,
dimensiunea dezvoltării sociale, dimensiunea eficienței energetice, dimensiunea serviciilor
de energie, dimensiunea industrială, respectiv cea competițională41.
La toate acestea se mai adaugă perspectiva lui Baumann, conform căreia
securitatea energetică prezintă următoarele dimensiuni:
41
Benjamin Sovacool, The Routledge Handbook of Energy Security, Routledge, 2010, passim.
Alep Cherp, Jessica Jewell, „The concept of energy security: Beyond the four As”, în Energy Policy, vol. 74,
2004, pp. 415-421
Jaap Jansen, Ad Seebregts, „Long-term energy services security: What is it and how can it be measured and
valued?”, in Energy Policy, 34(4), 2010, pp. 1654-1664,
Benjamin Sovacool, The Routledge Handbook of Energy Security, Routledge, Londra, 2010.
B. Kruyt, D.P. van Vuuren, H.J. M. de Vries, H. Groenenberg, ,,Indicators for energy security”, in Energy
Policy, 37(6) 2009, pp. 2166-2181.
***
24
- Dimensiunea de politică internă;
- Dimensiunea economică;
- Dimensiunea geopolitică;
- Dimensiunea de politică de securitate;42
Constatăm astfel că avem de a face cu o multitudine de dimensiuni atribuite

conceptului, care facilitează orice proces de producție, gestionare sau consum al resurselor.
Chiar dacă, într-o manieră simplistă, am putea aborda aceste dimensiuni în mod particular,
trebuie menționat faptul că, în realitate, ele pun în mișcare un mecanism unitar ce implică
procese economice și are implicații asupra tuturor aspectelor vieții cotidiene. Chiar și la
nivel micro, toate dimensiunile sunt interdependente și contribuie la menținerea stabilității
politice și economice, nu de puține ori determinând comportamente și acțiuni la nivelul
actorilor de pe scena internațională.
Indiferent de modul în care este gestionată securitatea energetică, caracteristicile

sistemului internațional contemporan aduc noi provocări atât pentru producători cât și
pentru consumatori. Creșterea interdependențelor într-o manieră nemaiîntâlnită face
imposibilă gestionarea individuală a aspectelor legate de siguranța și stabilitatea
energetică. Altfel spus, nici un actor, fie că este vorba de state sau de actori non-statali, nu
mai este, astăzi, capabil să își satisfacă în mod exclusiv necesitățile energetice. Singura
opțiune validă este aceea a menținerii și dezvoltării unui cadru de cooperare la nivel
internațional sau cel puțin la nivel regional, prin care, actorii să evite ipostazele
conflictuale, respectiv deficitele de orice natură.
În cele ce urmează vom dezvolta câteva dimensiuni ale securității energetice pe
care le considerăm utile din perspectiva demersului de față.
Pentru a aborda dimensiunile securității energetice este necesar a privi acest

concept ca o stare ideală ce implică perfecta funcționalitate a tuturor mecanismelor și
proceselor ce stau la baza ei. În mod firesc, sincronizarea elementelor sistemului trebuie să
treacă prin procese de adaptate, concentrate atât pe transformări interne cât și pe
transformări pe plan extern.
42
Florin Baumanb, Energy Security as multidimensional concept, Center for Applied Policy Research, 2008,
pp. 4-5.
***
25
Cel mai bun exemplu pentru a demonstra funcționalitatea practică a elementelor

teoretice exprimate anterior este Uniune Europeană. În cadrul acestei entități, securitatea
energetică este asigurată în urma unui efort comun care implică atât decizii naționale cât și
coordonare și integrare la nivel supranațional. Funcționalitatea mecanismului este asigurată
în primul rând de eficiența și aplicabilitatea politicilor interne. Mai mult, dacă acestea nu
sunt compatibile cu obiectivele generale pot apărea disfuncționalități și blocaje. Cel mai
bun exemplu în acest sens este conferit de investițiile în infrastructură. Acestea reprezintă
un element central al politicii interne referitoare la securitatea energetică și un instrument
indispensabil pentru atingerea unui nivel optim de performanță economico-financiară. La
nivel internațional, în 2005, World Energy Outlook estima un cuantum de 17 trilioane de $
reprezentând investiții în infrastructură de energie până în 2030. Din această valoare peste
40% revenea statelor membre OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare
Economică)43. Necesitatea cea mai pregnantă se regăsește la nivelul rețelelor electrice, cu
precădere la infrastructură de distribuție și producție.
De cealaltă parte, tot din perspectiva politicilor interne referitoare la securitatea

energetică, se situează planificarea de urgență44. În mod normal, acest aspect este unul
adiacent oricăror investiții și acțiuni de întreținere a infrastructurii energetice, dat fiind
faptul că acțiuni precum transportul și stocarea implică uneori riscuri crescute. Totodată,
planificarea de urgență, ca proces, necesită cooperare și coordonare între mai mulți actori
naționali, tocmai de aceea, orice politică internă în acest sens trebuie să fie rezultatul unor
analize bine puse la punct. Complementar, lipsa infrastructurii reprezintă, după cum vom
vedea și în capitolele următoare, o provocare importantă la eficientizarea oricărui plan de
urgență.
Un alt exemplu pe care îl luăm în considerare este reprezentat de eficientizarea

energetică la nivel național45. Odată cu dezvoltarea oricărui stat, cu dezvoltarea sectoarelor
de producție, dar și concomitent cu creșterea consumului, este firesc a fi luate măsuri
legate de eficientizarea consumului la nivel național, atât la consumatori persoane fizice,
cât și la nivelul persoanelor juridice. Asemenea demersuri pot fi făcute doar în urma
stabilirii unui cadru legislativ exhaustiv care să nu limiteze sau blocheze confortul sau
43
World Energy Outlook - https://www.iea.org/weo/.
44
Ibidem.
45
Ibidem.
***
26
activitatea consumatorului. Rezultatul palpabil care trebuie să se obțină este reprezentat de

economisirea energiei (nu neapărat scăderea consumului) și scăderea costurilor. Astfel,
implicațiile cele mai semnificative vor fi înregistrate pe plan financiar, adiacent
beneficiilor aduse mediului înconjurător.
În literatura de specialitate se remarcă un demers consistent de sintetizare a
dimensiunilor observate anterior, fiecăruia fiindu-i adăugate câteva atribute și interpretări.
În lucrarea Multi Dimensional Issues in International Electric Power Grid
Interconnections, coordonată de Department of Economic and Social Affairs al
Organizației Națiunilor Unite, în cadrul capitolului opt – International Grid
Interconnections and Energy Security, este prezentat un tabel care conține câteva dintre
cele mai importante dimensiuni ale securității energetice.
Conform acestuia, se fac remarcate următoarele aspecte46:
46
DESA - ONU, Multi Dimensional Issues in International Electric Power Grid Interconnections. capitolul
8 - International Grid Interconnections and Energy Security. ONU. NY. 2006. pp. 152-153.
***
27
1.2.3. Alte elemente ale securității energetice - cei 4A, cei 5S și cei 4R
4A – availability, affordability, accessibility, acceptability (disponibilitate, rezonabilitate,

accesibilitate, acceptabilitate);
5S - supply, sufficiency, surety, survivability, sustainability (aprovizionare, suficiență,

siguranță, supraviețuire, sustenabilitate);
4R - review, reduce, replace, restrict (revizuire, reducere, înlocuire, restricționare);
La fel ca și în alte situații aparținând științelor sociale, în procesul de utilizare a

unor concepte s-a urmărit întotdeauna transformarea noțiunilor abstracte sau deosebit de
complexe în elemente teoretice punctuale și specifice. În cazul securității energetice, avem
de a face cu câteva componente teoretice introduse de-a lungul timpului care au contribuit
la înțelegerea aprofundată a conceptului și la utilizarea lui corectă, în funcție de necesități
și de starea reală a lucrurilor.
Cei 4A și cei 5S reprezintă de fapt categorii în care pot fi încadrați indicatorii
preciși pe care urmează să-i identificăm și analizăm în subcapitolele următoare. O privire
generală asupra apariției și evoluției acestor elemente teoretice, ne relevă o profundă
ancorare în evoluția de-a lungul timpului a conceptului general. Altfel spus, dezvoltările
teoretice ale noțiunii de securitate energetică s-au produs pe multiple planuri - a se vedea
eforturile de definite, cele de conceptualizare, cele de operaționalizare și mai ales cele de
corelare cu realitatea - concomitent făcându-și apariția și cei 4A, 5S, respectiv cei 4R.
***
28
1.2.3.1. Cei 4A – analiză teoretică
availability, affordability, accessibility, acceptability (disponibilitate, rezonabilitate,

accesibilitate, acceptabilitate)
Din punct de vedere al analizei securității energetice, cei 4A reprezintă un punct

central de pornite a oricăror demersuri analitice. Totodată, ei reprezintă un element de bază
în studierea securității energetice contemporane fiind utilizați în majoritatea evaluărilor. O
revizuire a literaturii de specialitate ne arată că primii 2A - disponibilitate și rezonabilitate
– au fost menționați pentru prima dată în studiile clasice asupra securității energetice de
către autori precum David Deese (1979) și Daniel Yergin (1988). Astfel, Deese în lucrarea
Energy: economics, politics and security47, discută despre disponibilitatea resurselor și
despre rezonabilitatea prețurilor într-un context internațional marcat de prima criză
energetică (1970-1974), privind aceste elemente din prisma politicii externe a statelor și a
evoluțiilor internaționale. Yergin completează în articolul său48 perspectiva internațională,
făcând referire la eventualitatea unor noi crize energetice, după modelul dificultăților
întâlnite în ultimele două decenii de până atunci.
De cealaltă parte, ultimii 2A și anume accesibilitate respectiv acceptabilitate și-au
făcut apariția de abia la începutul anilor 2000, fiind menționați pentru prima dată (în forma
în care o cunoaștem astăzi în literatura de specialitate) în Millenium Declaration, a World
Energy Council, sub forma unor obiective49. Noțiunile au fost conectate în mod direct de
securitatea energetică de abia în 2007, în raportul APERC50.
47
David Deese, “Energy: economics, politics and security”, în International Security, vol. 4, nr. 3, iarna
1979-1980, pp. 140-153.
48
Daniel Yergin, “Energy security in the 1990s”, în Foreign Affairs, 67 (1), 1988, 110-132.
49
WEC, Energy for Tomorrow’s World – Acting Now, World Energy Council, Londra, 2000.
Aici se menționează următoare obiective pentru a fi atinse până în 2020:
● Energy accessibility: Defined as the provision of reliable and affordable modern energy
services for which a payment is made.
● Energy availability: Defined as the quality, reliability, ad continuity of energy supply
● Energy acceptability: Defined as producing and using energy resources in a manner that
hains public acceptance and preserves the environment
50
Alep Cherp, Jessica Jewell, The concept of energy security: Beyond the four As, în Energy Policy, vol. 74,
2004, pp. 415-421.
***
29
Conform lui Cherp și Jewell, grila conținând cei 4A s-a dezvoltat inițial pentru utilitate în
alte domenii, abia mai apoi au trecut în utilizarea aferentă studiilor asupra securității
energetice. Conform acestora grila completă (conținând 5A) a fost folosită pentru prima
oară în 1981, într-un articol scris de Penchansky și Thomas („The concept of acces:
definition and relationship to consumer satisfaction”) referitor la accesul la serviciile de
sănătate. Aceiași autori se referă la evoluția celor 4A, afirmând51:
„In 2007, APERC used the A-framework, merging the classic ‘availability’
and ‘affordability’ with ‘acceptability’ and ‘accessibility’ to structure their
report on energy security in Asia. The report did not justify the use of the four
As by reference to prior literature, empirical observations or logical
reasoning. Neither did it laid a claim that the four As constitute a generic
concept or essential characteristics of energy security. Nevertheless, the
mnemonic of the four As was taken up by the energy security literature. Kruyt
et al. (2009) grouped their indicators of energy security by the four As, which
they called ‘a classification scheme’ (but did not explain whether it is a
classification of values, threats or something else). Chester (2009) mentioned
the APERC report in her influential article addressing four ‘dimensions’ of
energy security (availability, adequacy, affordability, and sustainability),
similar, but not identical, to the four As. She argued that the concept of
energy security was ‘slippery’ (i.e. impractical to universally define or
conceptualize) and ‘multi-dimensional’. Some scholars interpreted this
argument as both a discouragement to search for a rigorous concept of
energy security and as green light to propose their own ‘multi-dimensional’
definitions. Subsequently many studies have ‘conceptualized’ energy security
by liberally adding or modifying dimensions to the four As, thus making
Chester's argument a self-fulfilling prophecy: the concept of energy security
has indeed become both ‘slippery’ and ‘multi-dimensional’”.
(În 2007, APERC - Asia Pacific Energy Research Centre - a folosit grila A-urilor,
combinând cele patru elemente - disponibilitate, rezonabilitate, accesibilitate,
acceptabilitate - pentru a-și structura raportul asupra securității energetice în Asia.
Materialul nu justifica utilizarea celor 4A făcând referire la literatura existentă, observații
51
Ibidem.
***
30
empirice sau raționament logic. Totodată, nici nu susținea o poziție conform căreia cei 4A
reprezintă un concept generic sau o caracteristică esențială a securității energetice. {…})
Cu toate acestea, de-a lungul timpului grila analizată a fost utilizată în funcție de
necesitățile și preferințele autorilor, chiar dacă toate demersurile făceau referire la
securitatea energetică. Mai mult, există materiale care integrează în conținutul lor
elementele teoretice prezentate mai sus, dar nu le numesc în mod concret, lor fiindu-le
atribuite realități faptice din care rezultă însemnătatea acestor.
Totodată, definirea celor 4A a cunoscut la fel ca și în cazul conceptului larg de

securitate energetică o multitudine de abordări, sintetizate mai jos:
Conceptul de availability (disponibilitate) a fost definit ca reprezentând:
- Diversifying the fuels used to provide energy services as well as the location of facilities
using those fuels, promoting energy systems that can recover quickly from attack or
disruption and minimizing dependence on foreign supplies52 - diversificarea
combustibililor folosiți pentru a furniza servicii energetice precum și locația facilităților
care utilizează asemenea resurse, prin promovarea acelor sisteme energetice care se pot
reface rapid în urma unui atac sau perturbate, concomitent cu minimizarea dependenței
de furnizori externi;
- [the existence] of local and imported resources to meet growing demand over time and at
reasonable prices53 - existența resurselor locale și din import pentru a satisface cererea în
creștere, pe termen lung și la prețuri rezonabile;
- Characteristic of a resource that is committable, operable, or usable upon demand to
perform its designated or required function. It is the aggregate of the resource’s
accessibility, reliability, maintainability, serviceability and securability54 - caracteristică
unei resurse care este angajabilă, operabilă și utilizabilă la cerere și poate să satisfacă
funcția cerută sau pentru care a fost concepută. Reprezintă o agregare între accesibilitate,
fiabilitate, mentabilitate, utilizabilitate și capacitatea de securizare.
52
Benjamin Sovacool, Marilyn Brown, Competing Dimensions of Energy Security: An international
perspective, în Annual Review of Environment and Resources, vol. 35, 2010, pp. 77-108.
53
Hisham Khatib, “Chapter 4 - Energy Security”, în UNDP, World Energy Assessment - energy and the
challenge of sustainability, 2000, pp. 111-134.
54
The Business Dictionary - disponibil la www.businessdictionary.com
***
31
- Physical availability of resources55 - disponibilitatea fizică a resurselor.
Noțiunea de affordability (rezonabilitate) reprezintă:
- Economic costs of energy56 - costurile economice ale energiei, ceea ce implică o

rezonabilitate financiară care să îi permită consumatorului plata necesarului energetic
fără a renunța la alte necesități și fără implicații pe termen lung.
- A measure expressing the cost of energy relative to other economic parameters (GDP,
income per capita, etc.). Thus energy affordability can be increased or decreased by
changes outside energy systems, such as increases in income levels. Affordability also
primarily addresses the relative cost of energy in the situation of economic equilibrium57
- un instrument de măsură ce reprezintă costul energiei în raport cu alți parametrii
economici (PIB, venit pe cap de locuitor etc.). Deci rezonabilitatea financiară poate fi
crescută sau scăzută de elemente din afara sistemului energetic, precum scăderea
veniturilor.
Trebuie menționat faptul că acest element evaluează costul relativ al energiei în
contextul echilibrului economico-financiar.
- Consumers being able to afford energy services, capital and operating cost structures for
developing various energy sources58 - reprezintă capacitatea consumatorului de a-și
permite serviciile energetice, capitalul și costurile de operare necesare pentru a dezvolta
variate surse de energie.
- Affordability is directly related to economic development; in general, it will improve, as
development improves. Some factors can decrease affordability, notably introducing new
and more expensive power generation technologies, a rise in fuel prices, and the
depletion of local reserves requiring imports59 - este direct corelată cu dezvoltarea
economică; în general este direct proporțională cu nivelul de dezvoltare.
55
Aleh Cherp et. al, “Chapter 5 - Energy and Security”, în Global Energy Assessment - toward a sustainable
future, Cambridge University Press, Cam ridge, UK and NY, USA and the International Institute for Applied
Systems Analysis, Laxenburg, Austria, p.330.
56
Ibidem, p. 330.
57
Ibidem, p. 333.
58
Anca Costescu Badea, Energy Security Indicators, Joint Research Centre, Institute for Energy, Energy
Security Unit, 2010, ppt. disponibil la http://www.drustvo-termicara.com/resources/files/7fa5460.pdf.
59
Norberto Fueyo, Antonio Gomez, Cesar Dopazo, “Energy security, sustainability and affordability in Asia
and the Pacific”, în De Minsoo Lee et. al, Asia’s Energy Challenge: Key Issues and Policy Options,
Routledge, 2014, p.99
***
32
• Providing energy services that are affordable for consumers and minimizing price
volatility60 – asigură furnizarea de servicii energetice care sunt eficiente din pdv al
costurilor pentru consumator și minimalizează volatilizarea prețurilor.
De asemenea, accessibility (accesibilitatea) este definită ca fiind:
• Geopolitical aspects associated with accessing resources61 – totalitatea aspectelor

geopolitice asociate cu procesul de accesare a resurselor.
• Providing modern energy services to everyone around the world62 – accesibilitatea
reprezintă furnizarea de servicii energetice moderne oricărui actor/ individ în
întreaga lume.
• Looks into questions of the resource extraction as well but also comprises
geopolitical and geostrategic aspects of access to resources, such as ownership,
markets, oligopolies and property rights (cf. Eswaran and Lewis 1985, Mead
1979). The import/domestic sources distribution is part of the accessibility
question, such as technological development within a country and the development
of human resources for energy question – face o incursiune din perspectivă
tehnologică în extracția resurselor (cele neregenerabile) și include aspecte
geopolitice și geostrategice legate de accesul la acestea, cuprinzând dimensiuni
precum deținerea, piețele, oligopolurile și drepturile de proprietate.
În timp ce acceptability (acceptabilitatea) reprezintă:
• Social and often environmental stewardship aspects of energy63 – aspectele

sociale și de administrare a mediului, implicate în energie.
• Connects the energy security issues with the broader concepts of sustainability.
Different fuels interfere with sustainability concepts differently. While coal, and
to a lesser extend oil and gas, combustion is in conflict with climate change
policies on GHG emission targets due to large CO2 emissions,
60
Benjamin Sovacool, Marilyn Brown, ”Competing dimensions of Energy Security: An international
perspective”, in Annual Review of Environment and Resources, vol. 35, 2010. pp. 77 – 108.
61
Aleh Cherp et. al, ”Chapter 5 – Energy and Security”, în Global Energy Assessment – toward a sustainable
future, Cambridge University Press, Cambridge, UK and NY, USA and International Institute for Applied
Systems Analysis, Laxenburg, Austria, p. 330.
62
https:/iea.org/topics/energ
ypoverty/
63
Aleh Cherp et. al, op. cit., p. 330.
***
33
nuclear, and all fossil fuel extraction is associated with environmental damages
such as toxic contamination to land and water resources or hazard during the
mining process. Biogenic resources impact land and compete with food
production, which is more related with social acceptability as an extended concept
of environmental acceptability64 – conectează problematicile de securitate
energetică cu conceptul lărgit de sustenabilitate. Altfel spus, diferiții combustibili
interferează diferit cu obiectivele sustenabilității, ceea ce implică abordări
diferite. Acceptabilitatea este un concept multidimensional, chiar și din
perspectiva securității energetice.
1.2.3.2. – Cei 5S – analiza teoretică
supply, sufficiency, surety, survivability, sustainability (aprovizionare, suficiență, siguranță,

supraviețuire, sustenabilitate)
După cum spuneam și anterior, literatura de specialitate abundă de categorii și de

indicatori utilizați în operaționalizarea securității energetice. Un alt set este reprezentat de
cei 5S, acesta fiind conceptualizat și promovat de către armata americană în raport cu
nevoile energetice ale trupelor și astfel încât să fie satisfăcute obiectivele strategice
referitoare la eficiența energetică a efectivelor.
Astfel, conform Army Energy Security Implementation Strategy (2009), securitatea
energetică reprezintă o situație în care combustibilii și sistemele de producție și distribuție,
precum și utilizatorii finali prezintă cinci caracteristici: supply, sufficiency, surety,
survivability, sustainability65 . Acestea sunt reprezentate în diagrama de mai jos:
64
Ulriche Lehr, ”More Baskets? Renewable Energy and Energy Security”, GWS Discussion Paper Series,
GWS – Institute of Economic Structures Research, 09 (8), 2009, disponibil on-line la adresa
http:/EconPapers.repec.org/RePEc:gws:dpaper: 09-8.
65
Conform Energy Security and Sustainability (ES2) Strategy și Army Energy Security Implementation
Strategy (AESIS), disponibil on-line.
***
34
Totodată, conform aceluiași document cei 5s reprezintă66:

Surety: A condition which provides access to energy and fuel sources; - siguranța –
o condiție necesară pentru a asigura accesul la energie și la sursele de combustibili:
Survivability: Energy and fuel sources are resilient and durable in the face of
potential damage; - capacitatea de supraviețuire a energiei și a surselor de combustibili în
fața potențialelor distrugeri.
Supply: An identified and available source of energy, whether it is tradițional fossil fuels,
alternative energy (nuclear clean coal, biomass, landfill gas, municipal solid waste,
hydrogen) or renewable energy (ecological sources as hydropower, geothermal/ pressure,
wind, tidal and solar); - o sursă de energie identificabilă și disponibilă, indiferent dacă este
vorba de o resursă neregenerabilă, de una regenerabilă sau de una alternativă.
Sufficiency: There is an adequate quality of power and fuel from a variety of
sources; - existența unor cantități suficiente de combustibili/ resurse din mai multe surse.
Sustainability: Operating practices can be perpetuated by limiting demand,
reducing waste and effectively utilizing alternative energy and renewable resources to the
maximum extent possible. – utilizarea unor practici de operare care pot să conducă la
reducerea cererii, la reducerea reziduurilor și la utilizarea eficientă și la capacitate maximă
a resurselor alternative și regenerabile.
66
Ibidem.
***
35
1.2.3.3. Cei 4R ai securității energetice
review, reduce, replace, restrict (revizuire, reducere, înlocuire, restricționare)
Atunci când vine vorba de cei 4R ai securității energetice, literatura de specialitate

ne furnizează puține materiale bibliografice pe această temă. Cel care a conceptualizat
aceste elemente este Larry Hughes în articolul The four R’si of energy security. Materialul
vine ca răspuns la ”haosul” existent în abordarea teoretică a conceptului de securitate
energetică și se dorește a fi un instrument suplimentar de operaționalizare a noțiunii.
Conform autorului, cei 4R reprezintă un set de acțiuni care trebuiesc a fi luate de fiecare
dată când este nevoie de o îmbunătățire a stării de securitate energetică și au ca principal
obiectiv dezvoltarea unor politici fiabile în acest domeniu67.
Astfel, primul dintre cei 4R face referire la înțelegerea problemelor și implică

revizuirea contextului local și global în care se situează respectivul actor sau problematică
în cauză. Autorul constată că un astfel de proces, pe lângă faptul că trebuie să fie rațional și
cât mai complex, implică o analiză aprofundată asupra unor componente ale sistemului
energetic precum68:
Resursele existente, furnizorii și livrările de energie, cu o concentrare specială pe

stare surselor de energie. Acestea se clasifică în funcție de cât de sigure se
consideră a fi.
Infrastructura existentă, serviciile energetice și parametrii combustibililor sau ai
resurselor. de exemplu, în această situație revizuirea trebuie făcută sectorial, cât
mai adânc posibil și serviciile energetice trebuie separate și abordate în mod
individual – (în cazul utilizării rezidențiale a energiei revizuirea se va face separat
pentru încălzire, răcire, apă caldă, iluminat etc.)
Identificarea resurselor de energie sigure – alături de identificarea furnizorilor, a
elementelor de infrastructură / necesare, precum și a costurilor implicate de
trecerea la consumul din noile surse;
67
Larry Hughes (Energy Research Group), ”The four R’s of energy security”, în Energy Policy, vol. 37, nr. 6,
iunie 2009, pp. 2459 – 2461.
68
Ibidem.
***
36
Al doilea element al grilei propusă de Hughes este reducerea, în termeni de

raționalizare al cuantumului total al energiei consumate prin două instrumente specifice: pe
de o parte conservarea – adică reducerea consumului prin restricționarea lui, ceea ce
implică o cantitate disponibilă mai mică, iar pe de altă parte eficientizarea consumului –
aspect care implică un proces pe termen lung, prin creșterea performanțelor și utilizarea
tehnologiei de tip energy efficient.
Al treilea element este reprezentat de înlocuirea surselor de energie și poate fi atins
prin diversificarea surselor sau prin schimbarea infrastructurii astfel încât aceasta să
permită interschimbabilitatea utilizării curente cu opțiuni mai accesibile și mai eficiente.
(”is achieved by either diversifying energy supplies or changing infrastructure to allow
alternative energy sources”)69. Cel mai bun exemplu în acest sens este conferit în prima
parte a acestui capitol și este represented de decizia lui Winston Churchill, dar și de
deciziile luate după criza petrolului de la începutul anilor ‘70.
Restricționarea reprezintă un alt aspect important și asta deoarece, după cum am
constatat și în cazul celor 5S, întreaga conceptualizare a securității energetice gravitează în
jurul resurselor și a surselor de aprovizionare. Astfel, limitarea cererii implică un proces
prin care de fapt sunt securizate sursele, o exploatare irațională a acestora putând duce la
deficite și chiar întreruperi de alimentare. Totuși, Hughes abordează în mod complex acest
aspect și îl leagă și de utilizarea resurselor regenerabile, care în mod firesc trebuie să fie
asigurată de existența și accesul la resurse neregenerabile (petrol, gaze, naturale, cărbune).
Complementar componentelor prezentate anterior, literatura de specialitate mai

introduce următoarele aspecte:
Eficiența energetică (energy efficiency) – este un concept complex care implică
gestionarea și restrângerea consumului de energie. Se consideră că un element
tehnologic este eficient din punct de vedere energetic dacă furnizează un serviciu
mai amplu cu același consum de energie, sau același serviciu cu o cantitate mai
mică. Cel mai bun exemplu în acest sens este reprezentat de diferitele tehnologii de
iluminat: cele cu incandescență vs. cele cu LED.
Sustenabilitatea socială (social sustainability) – este de fapt unul dintre cei trei piloni
ai conceptului de sustenabilitate și reprezintă calitatea unei societăți,
69
Larry Hughes (Energy Research Group), ”The four R’s of energy security”, în Energy Policy, vol. 37, nr. 6,
iunie 2009, pp. 2459 – 2461.
***
37
înglobând aici raportul dintre natură și comunitate și interacțiunea dintre indivizi.

Conform lui Littig, sustenabilitatea socială își face apariția atunci când munca
indivizilor și întreg cadrul instituțional contribuie la satisfacerea unui set extins de
nevoi umane și atunci când acestea sunt satisfăcute în concordanță cu normele
sociale de demnitate umană și de participare70.
Fig.___71
● Sustenabilitatea mediului (environmental sustainability) – reprezintă acel set de

practici și factori care contribuie la menținerea pe termen lung a calității mediului
înconjurător. Altfel spus, implică o grijă permanentă pentru mediu și
dezvoltarea/utilizarea acelor practici care sunt minim invazive asupra naturii și a
ecosistemului în general.
70
Beate Littig, Erich Griesler, „Social sustainability: a catchword between political pragmatism and social
theory”, în International Journal of Sustainable Development.
71
Sursa imaginii: Social Life, Design for Social Sustainability: a practical framework for building
communities, 2012.
***
38
1.2.4. Indicatori ai securității energetice
În ceea ce privește indicatorii securității energetice, literatura de specialitate abundă

de perspective și abordări. Este deosebit de important să identificăm și analizăm câteva
grupe, dat fiind faptul că un asemenea demers reprezintă o operaționalizare concretă a
noțiunii de securitate energetică.
Din perspectivă generală, un indicator reprezintă un element precis care prezintă

aspecte reale, nu neapărat cuantificabile și care analizat și urmărit din perspectiva
evolutivă demonstrează condiții specifice realităților contemporane sau trecute. Conform
Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, un indicator reprezintă un
parametru sau o valoare a acestuia care indică/ furnizează informații despre starea în care
se află un fenomen/ mediu/ zonă și are capacitatea de a permite extrapolarea constatărilor
în maniera independentă de valoarea respectivului paramentru – „A parameter, or a value
derived from parameters, which points to/ provides information about/ describes the state
of a phenomenon/ environment/ area with a significance extending beyond that directly
associated with a parameter value”72. De cealaltă parte, o altă definiție încadrează
noțiunea de indicator în categoria acelor bucăți de informații care fac parte dintr-un proces
specific de gestionare / administrare și cărora le-a fost atribuit un înțeles ce depășește
valorile concrete pe care le reprezintă – ”a piece of information which is part of a specific
management process, and has been assigned a significance beyond its face value”73 .
Totodată, Comitetul Științific pentru Probleme de Mediu (SCOPE) precizează că
indicatorilor le sunt atribuite două caracteristici de bază și anume: ei cuantifică date pentru
a face semnificația mai ușor observabilă și concomitent, simplifică informațiile despre
fenomene complexe pentru a face mai accesibilă înțelegerea lor și comunicarea pentru cei
interesați.
Referitor la indicatorii securității energetice, acești parametrii s-au diversificat
exponențial odată cu dezvoltarea studiilor asupra conceptului și a practicilor aferente lui.
Conform lui Badea, instituțiile cu atribuții în domeniu și-au dezvoltat indicatori specifici,
de multe ori numărul acestora fiind unul consistent. Astfel, Eurostat a grupat în 8 seturi
aproximativ 30 de indicatori, Agenția Europeană de Mediu utilizează
72
Commission on Sustainable Development: intensity of energy use.
73
Ibidem.
***
39
pentru monitorizarea mediului și a energiei peste treizeci de parametri, în timp ce ONU,

prin agențiile proprii delimitează în raport cu dezvoltarea durabilă peste douăzeci și cinci
de astfel de factori74. Trebuie menționat faptul că, unii dintre aceștia sunt comuni, eu fiind
utilizați de mai mulți actori. Metodologia de analiză a lor și impactul pe care ei îl au în
planificarea/dezvoltarea și implementarea de politici, respectiv în luarea unor măsuri
concrete privitoare la securitatea energetică, diferă și aparține în exclusivitate instituției
coordonatoare.
În 2005, în lucrarea (italic) Energy Indicators for Sustainable Development:

guidelines and methodologies, reprezentând un efort comun al Agenției Internaționale
pentru Energie Atomică, a Departamentului Națiunilor Unite pentru Afaceri Sociale și
Economice, a Agenției Internaționale pentru Energie, a EUROSTAT și al Agenției
Europene pentru Mediu, este delimitată o serie de indicatori ai securității energetice, într-o
raportare, am spune noi, firească, la componenta de dezvoltare durabilă a utilizării
energiei. Ei sunt împărțiți în trei categorii, aferente dimensiunilor dezvoltării durabile și
anume: socială, economică și de mediu. Trebuie menționat faptul că aceștia se traduc într-o
materializare a securității energetice pe termen lung și nu reprezintă o metodă de
cuantificare a practicilor pe termen scurt, după cum vom vedea ulterior. Ca atare, în
volumul menționat mai sus regăsim următorii indicatori75:
Indicatori sociali:
• Proporția locuințelor / a populației fără acces la energie, sau cu dependență crescută de

energie necomercială76.
• Proporția din totalul veniturilor consumată pentru achiziționarea combustibilului sau a
electricității.
• Consumul de energie de uz casnic pentru fiecare grupă de venituri și corespunzătoare
fiecărui mix de combustibil.
74
Security Unit, 2010, ppt disponibil la http://www.drustvo-termicara.com/resorces/files/7fa5460.pdf.
75
***. Energy Indicators for Sustainable Development: guidelines and methodologies, IAEA, 2005, passim.
76
Energia necomercială - reprezintă acea energie care nu face subiectul unor procese comerciale, altfel spus
nu este tranzacționată între producător și consumator, de cele mai multe ori fiind reprezentată de energia
rezultată din utilizarea produselor animale și vegetale, un exemplu în acest sens fiind instalațiile fotovoltaice
sau care utilizează vântul, precum și construcțiile hidro-energetice.
***
40
• Totalul deceselor accidentale aferent categoriilor de energie furnizată de lanțul

energetic77.
Indicatori economici:
• Consumul de energie / cap de locuitor;
• Total energie utilizată / unitatea de PIB;
• Eficiența conversiei și distribuției energetice;
• Raportul dintre producție și rezerve;
• Raportul dintre producție și resurse;
• Energia folosită pe unitatea fizică rezultată în sectorul industrial și în cel al producției;
• Energia folosită pe unitatea fizică rezultată în sectorul agricol;
• Energia folosită pe unitatea de producție rezultată în sectorul servicii/comercial;
• Energia folosită pe unitate în cazul consumului casnic;
• Energia folosită pe unitate în domeniul transportului;
• Ponderea combustibililor în energie și electricitate;
• Ponderea energie nepoluatoare cu carbon;
• Ponderea energiei provenită din surse regenerabile;
• Prețurile la energie practicate în cazul utilizatorilor finali, catalogate pe surse și pe

sectoare;
• Dependența netă de importul de energie;
• Cantitatea totală a stocurilor critice pentru fiecare tip de combustibil consumat;
Indicatori ai raportului energie – mediu:
• Cantitatea totală de gaze cu efect de seră rezultată în urma consumului energetic / cap de
locuitor și pe unitate de PIB;
77
Indicatorul este folosit pentru a evidenția riscul la adresa sănătății și integrității fizice a indivizilor,
cunoscându-se faptul că utilizarea energiilor provoacă uneori accidente din care rezultă decese. Acestea sunt
urmărite pe toată lungimea lanțului de producție și și în cazul consumatorilor finali. De exemplu, numărul
total de decese ca urmare a exploatării cărbunelui.
***
41
• Concentrațiile ambientale de poluanți în zonele urbane;
• Emisiile de poluanți în aer rezultate din sistemele energetice;
• Totalul cantității reprezentate de contaminanți lichizi rezultați din sistemele energetice;
• Totalul deversărilor de petrol în apele de coastă;
• Totalul suprafeței solului în care aciditatea depășește limita critică;
• Rata despăduririi pentru utilizarea energiei;
• Cantitatea de reziduuri solide rezultată pe unitatea de energie produsă;
• Proporția deșeurilor solide depozitate corespunzător normelor din totalul cantității de

deșeuri rezultate;
• Raportul dintre deșeurile radioactive solide și total unități de energie produsă;
• Raportul dintre cantitatea de deșeuri radioactive solide aflate în așteptare pentru

depozitare/distrugere și cantitatea totală de deșeuri generate;
Se constată astfel, complexitatea conceptului de securitate energetică și paleta largă
de indicatori care-i sunt atribuiți acestuia. Mai mult, fiecare indicator în parte beneficiază
de o metodologie particularizată și de tehnici cantitative de măsurare specifice.
Importanța fiecărui factor este rezultată și din faptul că, în cazul unei analize ample,
cuantificarea unui indicator cu valoare eronată poate să afecteze rezultatul întregului
demers.
Revenind la materialul Energy Security Indicators, a lui Badea, constatăm că
indicatorii pot fi clasificați în mai multe categorii și anume: cei simpli vs. cei agregați, cei
care fac referire la securitatea energetică pe termen lung vs. cei care aparțina securității
energetice pe termen scurt și cea din urmă clasificare: cei care indică aspecte legate de
furnizor și cei care prezintă parametrii cererii78.
Totodată, Kanchana și Unesaki, clasifică indicatorii securității energetice în cinci
componente care pot fi utilizate pentru analiza factuală a situației și anume: indicatori ai
balanței energetice generale; indicatori legați de aspectele socio-economice; indicatori
referitori la securitatea resurselor domestice; factori ai vulnerabilității în raport cu resursele
și cererea de pe plan extern și în fine, repere ce țin de diversificarea surselor
78
Security Unit, 2010, ppt disponibil la http://www.drustvo-termicara.com/resources/files/7fa5460.pdf.
***
42
energetice și de partenerii comerciali79. Un demers similar a fost întreprins și de către

Prambudia și Nakano, în lucrarea Integrated simulation model for Energy Security
Evaluation, care propun multiple modele de evaluare a securității energetice, având în
vedere dimensiunile conceptuale și factuale ale noțiunii și interacțiunile complexe care
apar. În figura de mai jos, se poate deduce metodologia folosită de cei doi și faptul că
autorii au asociat conceptului de securitate energetică șase module, respectiv sectoare, între
care se petrec interacțiunile. Acestea sunt: modulul demografic, modulul economic, ce
tehnologic, cel al cererii, cel al ofertei și modulul legat de emisii/poluare. Modalitatea de
structurare relevă un tipar în care sunt incluse toate dimensiunile sustenabilității, expuse
anterior, și toate elementele prezentate în secțiunile de mai sus (4A, 5S, 4R și celelalte).
Acestora le revine rolul de a prezenta în mod exhaustiv dimensiunile securității energetice
și le sunt asociate o serie de indicatori grupați în patru categorii: indicatori de
disponibilitate, de eficiență, de rezonabilitate, respectiv de acceptabilitate.
O altă abordare este reprezentată de Global Energy Architecture Performance

(EAPI) Index Report, inițiativa fiind condusă și coordonată de World Economic Forum. În
cadrul acestui demers, indicatorii referitori la creșterea economică și dezvoltare,
sustenabilitatea de mediu și securitate energetică, respectiv acces la resurse au fost
79
Kamponphorn Kanchana, Hironobu Unesaki, “Assessing Energy Security Using Indicator-Based Analysis:
The case of ASEAN Member Countries”, în Social Sciences, 4(4), 2015, pp. 1269-1315.
***
43
sintetizați și evaluați pentru a evidenția performanțele sistemelor energetice. Cele trei

componente, menționate anterior, formează triunghiul energetic, care conferă o arhitectură
specifică oricărui sistem de explorare, exploatare, prelucrare, transport, distribuție și
consum al resurselor energetice80.
Astfel, acest triunghi energetic este reprezentat în figura de mai jos81:
și include patru componente de bază. În primul rând sunt delimitate elementele fizice, care
reprezintă întreaga paletă de resurse, modalități și instrumente de transport, respectiv
infrastructură de prelucrare, distribuție și consum. Mai apoi, elementele sociale sunt
evidențiate ca fiind cele care formează / pun în mișcare elementele fizice. Acestea sunt
reprezentate de instituții (politice, sociale etc.), industrie și societatea civilă. Triunghiul
energiei este o componentă care include toate celelalte elemente și implică obiectivele
finale pe care trebuie să le satisfacă infrastructura energetică și anume: creștere economică
și dezvoltare, securitate energetică și acces la resurse, respectiv sustenabilitatea mediului
80
WEF, The Global Energy Arhitecture Performance Index Report 2013, pp. 10-16,
disponibil la
http://www3.weforum.org/docs/WEF_EN_NewEnergyArhitecturePerformanceIndex_Re
port_2013.pdf
81
Ibidem.
***
44
înconjurător. Toate acestea, menționate anterior, sunt materializate în practică într-un

mediu care prezintă restricții și constrângeri de natură fizică, socială sau politică. Graficul
prezintă doar câteva dintre ele și anume: constrângeri și limitări de natură geografică sau
determinate de climat, cantitatea totală a hidrocarburilor, disponibilitatea apei, respective a
terenului.82
Constatăm așadar o diversitate consistentă a indicatorilor securității energetice,

ceea ce ne determină să afirmăm că orice analiză a acestui aspect trebuie să înceapă cu o
delimitare clară a mediului, a contextului și a proporțiilor asupra cărora se orientează un
asemenea demers. Este imperativ necesar să stabilim de la bun început , dimensiunea
securității energetice analizată și să impunem un set de limite , atât fizice cât și conceptual,
în care se desfășoară efortul analitic. În mod firesc, literatura de specialitate furnizează și
alți indicatori, care fie cuantifică securitatea energetică la nivel național, regional sau
internațional, fie se referă la aspectele legate de furnizare sau la cele de consum. Există și
macro indicatori care încearcă să includă aspecte complexe ale securității energetice, dar
aceștia sunt reprezentați de ecuații complexe și implică de fapt o prelucrare a unor
indicatori mai mici/mai specifice.
1.2.5 Riscuri, amenințări, vulnerabilități la adresa securității energetice83
Având în vedere complexitatea și dinamismul sistemului internațional, este firesc a

ne confrunta cu riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa oricărui element, cu atât mai
mult atunci când vine vorba de securitatea energetică a unui actor. De disponibilitatea
resurselor energetice și de accesul ușor la acestea depind, în zilele noastre, multiple aspecte
ale vieții sociale și politice. Economiile moderne se bazează în principal pe consumul de
energie și pe costurile implicate de acesta, cu cât cheltuielile sunt mai mici, cu atât mai
eficient poate deveni lanțul de producție, respectiv obținerea de profit. Totuși, distribuția
inegală a resurselor, dacă este să facem referire la cele neregenerabile,
82
Ibidem.
83
Majoritatea riscurilor, vulnerabilităților și amenințărilor la adresa securității energetice prezentate în
secțiunea de față provin din analiza literaturii de specialitate și din evaluarea proprie asupra contextului
internațional. Pentru evaluarea lor nu au fost folosite instrumente cantitative de evaluare.
***
45
împreună cu nevoile disproporționate de consum, conduce de cele mai multe ori la

dimensiuni internaționale și chiar la ipostaze conflictuale. Totodată, atât consumatorii cât și
furnizorii se confruntă cu riscuri, amenințări și vulnerabilități care trebuiesc a fi gestionate
astfel încât să se mențină un climat favorabil evoluției și dezvoltării.
În cadrul secțiunii de față ne vom opri atenția asupra principalelor impedimente pe

care le înfruntă actorii sistemului internațional, atunci când vine vorba de securitatea
energetică. Vom începe demersul nostru cu analiza principalilor riscuri. Pentru început ne
vom opri atenția asupra celor mai proeminente riscuri de manifestare la nivelul anului
2016. Conform World Economic Forum – Global Risk Report 2016, cele mai probabil a se
materializa la nivel internațional sunt: migrația involuntară la scară mare, evenimentele
meteorologice extreme, eșecul atenuării schimbărilor climatice, conflictele inter-statale,
catastrofele naturale, eșecul guvernanței naționale, șomajul, furtul de date și fraudele
aferente, crizele provocate de lipsa apei potabile și comerțul ilicit. Totuși, impactul cel mai
consistent îl pot avea eșecul atenuării schimbărilor climatice, utilizarea și comercializarea
armamentului de distrugere în masă, crizele provocate de lipsa apei potabile, imigrația și
dizlocarea de mase mari de indivizi, șocurile provocate de prețurile la energie, crizele
fiscale și lista poate continua.
***
46
Astfel, din perspectiva secțiunii de față trebuie să cunatificăm o multitudine de

aspecte legate atât de condițiile politice cât și de cele sociale, respectiv economice.
În ceea ce privește riscurile de natură politică la adresa securității energetice, cele

mai importante sunt următoarele:
- Instabilitate politică internă – care poate să cauzeze revolte, războaie civile,
conflicte inter-etnice, inter-religioase, sau de altă natură și care au implicații directe
asupra producției și transportului de resurse naturale, cu precădere gaze naturale și
petrol;
- Războaie inter-statale – sau alte conflicte militare, care afectează zone extinse sau
strategice și care au implicații profunde asupra lanțurilor energetice;
- Actele teroriste – care sunt orientate împotriva actorilor importanți de pe piața
energetică;
- Situațiile de embargou – cu precădere în ceea ce privește producția de petrol, cel
mai elocvent exemplu în acest sens fiind embargoul impus de statele membre
OPEC asupra statelor susținătoare a Israelului în contextul conflictului
arabo-israelian din 1973.
La aceasta se mai adaugă întreaga paletă de disensiuni care pot să apară la nivelul
internațional sau regional în raport cu exploatarea, transportul și comercializarea
resurselor energetice. Unul din cele mai grăitoare exemple în acest sens este selectarea
rutelor de tranzit pentru gaze naturale și petrol, aspect ce a reprezentat motiv pentru
ample dezbateri și conflicte politice între țări. Cea mai recentă situație este
reprezentată de construcția oleoductelor Baku-Tbilisi-Cayhan, Nabucco și
South-Stream. În cazul fiecăreia s-au propus rute de construcție, care au stârnit dispute
între state, neluându-se în considerare eficiența economică, ci doar interesele naționale
și rivalitățile de putere ale actorilor. Tangențial cu riscul amintit mai sus, se
poziționează și dezacordurile care apar între țările producătoare, cele consumatoare și
cele folosite ca rută de tranzit.
Tot din categoria riscurilor politice face parte și întreg setul de dispute teritoriale
asupra unor zone cu cantități importante de resurse energetice. Cele mai grăitoare
sunt: disputa dintre China și Japonia, referitoare la insula Senkaku, rivalitatea
***
47
Irak și Iran legată de gestionarea rezervelor de apă din zona granițelor, conflictualitatea
dintre Etiopia și Somalia, respectiv China și Vietnam asupra unor rezerve de petrol și lista
ar putea continua.
În ceea ce privește riscurile de natură economică, numărul acestora este mult mai
mare și ele sunt mai ușor de definit, dat fiind volatilitatea mai scăzută decât în cazul
riscurilor politice. Astfel, din perspectiva economică, se remarcă următoarele aspecte:
- Riscurile legate de dezechilibrarea sectorului de producție sau de disfuncționalități

a sistemelor de producție ce se pot materializa în fluctuații masive ale prețurilor cu
implicații în alte sectoare ale vieții, respectiv securității;
- Accidente – care pot să incapaciteze anumite facilități de producție, conducând la
creșterea prețurilor și destabilizarea prețurilor – de exemplu situația de la
Fukushima;
- Volatilitatea generală a prețurilor – datorată dezechilibrelor în raport cerere-ofertă
de pe piața energetică;
- Sancțiunile economice;
- Creșterea sau scăderea costurilor de producție, ca rezultat al utilizării noilor

tehnologii, implicit scăderea rentabilității anumitor instrumente din lanțul
energetic;
- Natura disproporționată a producției și crizele financiare, alături de factori
macroeconomici destabilizatori rezultați din alte domenii economico-financiare;
- Deteriorarea principiilor concurențiale și nerespectarea condițiilor, respectiv a
acordurilor de către actorii furnizori de energie;
- Scăderea flexibilității pieței, corelată cu imposibilitatea absorbției șocurilor;
- Investițiile insuficiente în producție sau retehnologizare;

- Pirateria;
***
48
(Sursa: Ernst&Young Report – Turn Risks and Opportunities into results – 5 septembrie
2011)
Într-un raport din 2011, compania EY identifica următoarele riscuri ca fiind cele
mai probabile pentru producția de gaze naturale și petrol: accesul la resurse împreună cu
constrangerile politice și competiția pentru controlul acestora, politici energetice neclare,
limitarea costurilor, inrautatirea condițiilor fiscale, riscuri de mediu și sănătate, deficitul de
capital uman, noi provocări operaționale, schimbări climatice și competiția pentru noile
tehnologii.
De cealaltă parte, amenințările la adresa securității energetice sunt la fel de multiple și
complexe precum riscurile. Lucrarea Emerging Global Energy Security Risks, identifică ca
principale amenințări următoarele aspecte: ipostazele regăsite în zonele de conflict,
insurgența locală; terorismul internațional (care poate fi considerat și un risc de natură
politică, evident, cu implicații economice, sociale și societale pe termen lung), furtul din
infrastructură de transport, actele de sabotaj și vandalism, protestele, la care se adaugă
corupția, fraudele și amenințările de natura soft84. La acestea se mai pot adăuga aspecte
precum: atacurile cibernetice, următoarea perioada de boom energetic, evenimentele de tip
„lebădă neagră” și lista poate continua.
84
United Nations Publications, Emerging Global Energy Security Risks, EDITIA 36 din ECE Energy Series,
Vol 36 din Economic Commission for Europe: „The ECE Energy Series”, UN 2007, p. 24.
***
49
În ciuda complexității fenomenelor care pot pune în pericol securitatea energetică,

trebuie să reamintim faptul că, datorită contextului internațional actual, influențat de
globalizare si internationalizare, riscurile și amenințările sunt și ele extrem de dinamice.
Mai mult, ele adresează domenii multiple ale securității și afectează în mod direct elemente
care, cel puțin la o prima vedere, nu au o legătură directă. Concomitent sistemele,
indiferent de natura lor, prezintă vulnerabilități care contribuie la materializarea riscurilor
și amenințărilor și facilitează creșterea distructivității acestora.
Vulnerabilitățile ce pot fi încadrate în campul securității energetice sunt multiple și pot

proveni din interiorul sistemelor energetice sau din exteriorul acestora. Lucrarea
Vulnerability of Modern Energy Systems: Implications for Democracy, Security, and
System Transformation, rezumă principalele aspecte ce reprezintă vulnerabilități pentru
sistemele energetice. Astfel85:
- Sistemele energetice actuale sunt vulnerabile în mod intrinsec. Structura lor și

modul în care sunt organizate sunt elementele care cauzează vulnerabilitatea și doar
schimbarea acestor parametrii pot să reducă din fragilitatea lor. Totodată, aceste
schimbări pot da naștere la rândul lor la alte vulnerabilități ascuse.
- O altă vulnerabilitate provine din faptul că, actualele sisteme energetice sunt
construite astfel încât de epuizeze resursele pe care le folosesc (cu precădere cele
neregenerabile), iar lipsa accesului la acestea le face inutilizabile.
- Dependența de importul de resurse și trendul ascendent pe care îl cunoaște crește în
mod direct proporțional vulnerabilitatea sistemelor energetice.
- La nivel internațional, regional și local ne confruntăm cu o profundă centralizare a
facilităților, iar reziliența sistemelor scade invers proporțional cu gradul de
concentrare. (de exemplu: unitățile de producție a energiei electrice, facilitățile de
procesare a hidrocarburilor etc.)
- La nivel internațional cererea de energie crește în permanență și din ce în ce mai
mulți actori noi își fac apariția pe scena globală, revendicând o
85
Nikolaus Supersberger, „Vulnerability of Modern Energy Systems: Implications for Democracy, Security
and System Transformation”, in Sostenible?, nr. 8, Institut Wuppertal per al Clima, el Medi Ambient i
l’Energia, pp. 37-51, p. 45.
***
50
cantitate crescândă de resurse. (mai ales neregenerabile, dat fiind faptul că costul
acestora este încă rezonabil, iar tehnologiile pentru energie regenerabilă sunt relativ
scumpe, inaccesibile tuturor și greu de întreținut).
- Competiția pentru resurse este din ce în ce mai acerbă și contribuie la dezvoltarea
conflictelor violente.
***
51
Capitolul II
MANAGEMENTUL RESURSELOR ȘI DEZVOLTAREA

DURABILĂ. O ABORDARE DIN PERSPECTIVA
SECURITĂȚII ENERGETICE
Menținerea securității, indiferent de dimensiunea sau elementul de referință, a

impus, încă din cele mai vechi timpuri, un amplu proces de gestionare atat a resurselor, cât
și a elementelor externe care amenintau integritatea și siguranța actorului. Mai mult, odată
cu creșterea complexității amenințărilor, riscurilor și vulnerabilităților și actorii și-au
perfecționat instrumentele și tehnicile de contracarare, ceea ce a implicat o dezvoltare
teoretică și practică a domeniilor legate de managementul resurselor. Un bun exemplu în
acest sens poate fi identificat în cadrul securității energetice și asta deoarece, atunci când
vine vorba de managementul resurselor, în cazul securității energetice majoritatea riscurilor
și amenințărilor au ca obiect de referință resursele energetice.
Tocmai de aceea, în capitolul de față ne vom opri atenția asupra conceptului și

practicilor existente în managementul resurselor și vom analiza principalele elemente
teoretice ale dezvoltării durabile. Mai apoi, ne vom concentra pe raportul dintre
managementul resurselor și dezvoltarea durabilă, identificând principalele determinări, pe
care le vom folosi ulterior la evidențierea principalelor puncte de convergență, respectiv
divergență dintre cele două concepte propuse mai sus și securitatea energetică. Considerăm
util un asemenea demers, dată fiind complexitatea impusă de orice demers referitor la
gestionarea securității energetica, atâta timp cât se dorește stabilirea unui cadru stabil pe
termen lung, favorabil dezvoltării durabile. Totodată, indiferent dacă este vorba de politici
publice aparținând unui stat sau de o planificare în interiorul unui actor non-statal, cu
precădere entități private, aspectele legate de managementul resurselor și
***
52
obiectivele impuse de dezvoltarea durabilă trebuie abordate într-o manieră comună,

aspectele fiind puține ori posibil de separat.
2.1. Managementul resurselor - abordări și perspective
Pentru a defini conceptul de management al resurselor, trebuie să observăm în

primul rând ce înseamnă noțiunea de resursă și modul în care aceasta se materializează la
nivel teoretic, respectiv practic. La fel, ca și alte aspecte ale științelor sociale, noțiunile și
conceptele analizate se pot regăsi într-o multitudine de forme.
2.1.1. Ce sunt și ce pot fi resursele?
Astfel, atunci când vine vorba de resurse, o definiție generală a acestora este dată
de Business Dictionary, și anume:
Un factor economic sau de producție necesar pentru a realiza o acțiune și de

a obține rezultatul dorit. Există trei resurse de bază: pământ, muncă și capital; alte
resurse includ energie, antreprenoriat, informații, expertiză, management și timp -
,,An economic or productive factor required to accomplish an activity, or as means
to undertake an enterprise and achieve desired outcome. Three most basic
resources are land, labor and capital; other resources include energy,
entrepreneurship, information, expertise, management and time”86.
Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, o resursă este ,,o rezervă, sau
o sursă de mijloace susceptibile de a fi valorificate la un moment dat”87 , în timp ce
Oxford Dictionary consideră conceptul ca fiind „un stoc, sau o provizie de bani, materiale,
personal sau alte bunuri care pot fi folosite de o persoană sau organizație pentru a
funcționa în mod eficient”88. Pentru a înțelege mai bine noțiunea este necesar să
86
***, The Business Dictionary, varianta on-line, disponibil la adresa
http://www.businessdictionary.com/definition/resource.html
87
Academia Română, Institutul de Lingvistică ,,Iorgu Iordan”, Dicționarul explicativ al limbii române (ediția
a II-a, revăzută și adăugită), Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009, varianta on-line
88
***. DIcționarul Oxford, disponibil la http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/resource
***
53
observăm că în practică resursele se pot materializa într-o multitudine de forme.

Clasificarea lor cunoaște în literatura de specialitate mai multe abordări, unele complete,
altele specifice. Floor Anthoni propune următoarea clasificare a resurselor, în funcție de
timpul și utilitatea lor89 :
• Utilitare – cele care sunt folosite pentru a întreține viața sau pentru a produce
bunuri
• Nesecate – acelea care nu pot fi consumate în totalitate – precum lumina soarelui,
apa, aerul – cu toate acestea ele pot fi distruse din punct de vedere calitativ și astfel
să devină inutilizabile
• Neregenerabile – resursele care sunt finite din punct de vedere cantitativ:
hidrocarburile, mineralele, gazele naturale; și care la rândul lor pot fi vaste (care
există într-o cantitate atât de mare încât nu poate fi consumată: rocile, nitrogenul,
nisipul etc.) sau resurse (unele depozite de combustibili fosili, multe dintre
minerale, majoritatea acviferelor)
• Regenerabile – care sunt în principiu infinite atâta timp cât consumul nu depășește
rata lor de regenerabilitate și pot fi împărțite în cele a căror regenerare depinde de
viață - biotice – precum ecosistemele sau populațiile și cele fizice (care nu implică
existența vieții - abiotice), care la rândul lor pot fi: concret localizate, cu sursă
variabilă și directe (cele care nu pot fi stocate)
• Non-utilitare umane: resurse care au valoare, dar care nu sunt exploatate la
capacitate maximă. Ele pot fi împărțite în economice (afacerile, corporațiile,
terenurile, casele, clădirile, echipamentele tehnologice, cunoașterea etc.), sociale
(apă potabilă, aer nepoluat, parcuri sau alte facilități sociale) sau culturale - forța de
muncă, capitalurile și resursele spirituale90.
Același autor remarcă și un alt aspect important legat de procesul prin care o substanță
sau orice alt element pot deveni resurse. Se menționează că pentru ca o substanță să devină
o resursă, trebuie să se afle în folosință sau să fie folosită. Pentru a o utiliza, trebuie să fie
în măsură a fi extrasă/ procesată. Pentru a o extrage/ procesa acesta trebuie să fie folosită
din punct de vedere economic și să merite un asemenea efort. Pentru a fi
89
Floor Anthoni, Resource Management – How to manage and conserve resources, disponibil la adresa
http://www.seafriends.org.nz/issues/cons/resource.htm#Types
90
Ibidem.
***
54
utilă, aceasta trebuie să aibă valoare. În primul rând însă, trebuie să fie identificabilă.
Astfel, nu orice substanță, respectiv element poate să devină o resursă. Poate exista aur pe
o planetă îndepărtată, dar dacă acesta nu poate fi accesat, el se descalifică ca fiind o
resursă. Ceva pentru care nu avem o utilizare, nu este o resursă. Resursele sunt, prin
urmare, un cuantum de evaluări umane, mai degrabă decât elemente naturale absolute.
Resursele sunt definite în întregime în termeni de valori umane, care ar putea umbri
valoarea lor în mediul înconjurător - ,,For a substance to become a resource, we must be
using it. In order to use it, we must be able to extract it. In order to extract it, it must be
economical and worthwhile. For it to be worthwhile, ti must have value. But first of all, we
must know about it. Thus, not any substance becomes a resource. There may be gold on a
distant planet, but not being able to get there, disqualifies it as a resource. Something we
don’t know exists, is not a resource. Something for which we do not have a use, is not a
resource. Resources are thus cultural appraisals, rather than absolute natural items.
Resources are defined entirely in terms of human values, which could obscure their value
to the environment”.91
Alte modalități de clasificare a
resurselor pot fi găsite în figurile de mai jos:92 (Formatat conform cu originalul)
91
Ibidem.
92
Figura 1 – a se vedea figura
Figura 2 – Alex Lamon, Three types of economic resources: Factors of productions.
Figura 3 – NCERT – National Council of Education, Research and Training, India, New Delhi, 2012.
***
55
2.1.2. Despre gestionarea resurselor
Având în vedere diversitatea resurselor și modul în care acestea se regăsesc pe

scena internațională, este firesc ca și managementul să fie specific fiecăreia. Mai mult,
dezvoltarea managementului de-a lungul timpului s-a făcut într-o manieră dinamică și
complexă. Literatura de specialitate ne pune la dispoziție câteva sute de materiale care au
fost dedicate managementului, fie pentru afaceri, fie pentru finanțe, pentru sectorul public
și lista poate continua. Totodată, și definirea acestui concept s-a făcut în funcție de
necesitățile specifice și de particularitățile fiecărui domeniu. Per ansamblu, managementul
reprezintă arta de a înfăptui ceva împreună cu alți oameni (Mary Follet), iar bazele
teoretice ale acestui domeniu au fost puse de către Federic Taylor și Henry Fayol. Mai jos
regăsim câteva dintre definițiile de bază ale conceptului:
• to manage is to forecast and to plan, to organise, to command, to co-ordinate and

to control93. -
• the transformation of resources into utility94. -
• a vulnerable force, under pressure to achieve results and endowed with the triple
power of constraint, imitation and imagination, operating on subjective,
interpersonal, institutional and environmental levels95. -
93
Lallan Prasad, S.S. Gulshan, Management Principles and Practices, Excel Books India, p. 6
94
Definiția dată de Fredmund Malik – economist austriac recunoscut pentru cercetările și inovația adusă în
domeniul managementului ca știință și fondatorul primelor entități pentru consultanță în management. A se
vedea: Fredmund Malik, Managing Performing Living: Effective Management for a new Era, Campus
Publishing, 2006
95
Deslandes Ghislain ,,Management in Xenophon’s Philosophy: a Retrospective Analysis”, 38th Annual
Research Conference, Philosophy of Management, 14-16 iulie, Chicago, USA, 2014
***
56
În ceea ce privește managementul resurselor, această abordare specifică din întreg

domeniul managementului se referă la modul în care pot fi gestionate resursele cât mai
eficient cu putință. Conform lui Henry Fayol, orice proces de management trebuie să
îndeplinească șase funcții de bază și anume96:
• prognozare – capacitatea de a înțelege contextul actual și de a determina modul în

care acesta poate să evolueze în viitor;
• planificare - implică evaluarea situației dintr-o perspectivă complexă, determinarea
obiectivelor, propunerea și selectarea strategiei care se prezintă ca cea mai eficientă
atât din punct de vedere al resurselor implicate cât și din perspectiva costurilor;
• organizare - reprezintă continuarea materializării funcțiilor prezentate anterior și se
transpune în practică prin stabilirea sarcinilor, stabilirea organigramei, a rolurilor și
a funcțiilor pe care le va îndeplini fiecare element al procesului;
• distribuirea sarcinilor;
• coordonare;
• control;
Toate acestea se aplică și în cazul oricărui proces care impune gestionarea unor resurse,
cu toate că de-a lungul timpului majoritatea demersurilor au prezentat carențe conceptuale
și de transpunere în practică și asta deoarece, în mod tradițional, exploatarea resurselor s-a
făcut cu preponderență de acele entități care au identificat avantajele în primul rând și abia
mai apoi s-au gândit la eventualele probleme și la modul în care acestea pot fi manageriate.
Când vorbim de managementul resurselor, discutăm de un sector în care principiile
reactive au stat la baza fundamentării deciziilor, iar proactivitatea s-a impus în uzuanțele
generale mult mai târziu. Totuși, un proces eficient de gestionare implică atât abordări
reactive cât și proactive. Mai mult, este un dezavantaj al sistemelor ciclice faptul că
reacțiile provoacă instabilitate datorită întârzierilor dintre cauzele și efectele unor situații
neprevăzute sau nedorite. De exemplu, atunci când livrările devin relativ limitate la cerere,
prețul crește, ceea ce reduce cererea oarecum. În același timp, producția crește pentru a
satisface cererea inițială. Stocurile cresc, și în scopul de a vinde,
96
Henry Fayol, Administration industrielle et générale - prévoyance, organisation – commandment,
coordination - contrôle, Paris, Dunod, 1966
***
57
prețul este redus. Când se ajunge la o saturație a pieței, prețul se poate prăbuși. Actorii pot
ieși din afaceri sau din circuitul economic. Sistemul financiar al prețurilor determinate de
cerere și ofertă este în mod natural instabil, ceea ce duce la creșteri și scăderi bruște în
ciclul de afaceri și tocmai de aceea numai viziunea și proactivitatea poate stabiliza ciclul,
dar reacția rapidă ajută. Atunci când vine vorba de gestionarea unor rezerve de resurse
biotice, variabilitatea riscurilor și vulnerabilităților implică provocări și mai mari. În
această situație (în loc de situație) managementul proactiv este și mai dificil, chiar
imposibil dat fiind faptul că cererea și oferta pieței se pot schimba brusc și de acești
parametrii depinde integritatea resurselor.
Astfel, după cum bine sesizează Anthoni, managementul oricărei resurse se

bazează în primul rând pe înțelegerea a trei elemente cheie și anume: natura resursei, tipul
de tehnologie și instrumentele științifice folosite și înțelegerea elementului uman97.
Conform autorului acestea corespund înțelegerii aspectelor ecologice, a celor legate de
parametrii și dimensiuni economice, precum și a configurațiilor de natură socială. Doar așa
procesul de gestionare poate fi conceput și implementat în mod corect, având în vedere
necesitatea satisfacerii unei palete complexe de exigențe (fie ele tehnologice, sociale,
economice sau de altă natură).
Dintr-o altă perspectivă, la nivelul managementului resurselor, au fost identificate mai

multe tipuri de management care poate fi aplicat. Aceste modele au fost utilizate în varii
situații, de cele mai multe ori, aplicabilitatea și eficiența lor fiind determinată de contextul
local sau de interesele actorilor implicați. Totuși, indiferent de dimensiunile și abordarea
procesului de gestiune, este important de sesizat că respectarea funcțiilor de bază
prezentate anterior au garantat o rată mai mare de succes. Din perspectiva cercetării de față
putem identifica următoarele tipologii:
• Managementul autoritar – este cel în care strategia este impusă de sus în jos,
feedback-ul este aproape inexistent, iar controlul este centralizat și exclusiv98. Un
asemenea model este aplicat cu precădere de actori puternici, precum statele, și
97
Floor Anthoni, Resource Management 1 – How to manage and conserve resources, disponibil la adresa
http://www.seafriends.org.nz/issues/cons/resourc3.htm#Management.
98
Nwadukwe Uche, Court Ogele Timinepere, „Management Styles and Organizational Effectiveness: An
Appraisal of Private Enterprises in Eastern Nigeria”, în American International Journal of Contemporary
Research, vol. 2, nr. 9, sept.
2012, pp. 198-204
***
58
este reglementat de pachete legislative specifice. Totodată, el se impune a fi utilizat

atunci când este vorba de resurse care sunt deosebit de importante (de exemplu de
importanță național) sau a căror exploatare produce impact în zone aflate la
distanță și implicit, nu este resimțit de cei care conduc procesul (de exemplu,
utilizarea apei, fie pentru hidro-energie, pentru irigații sau pentru alte procese
industriale). Mai mult, modelul autoritar de management a fost utilizat și în cazul
deținerii monopolului asupra unei resurse (cel mai frecvent în cazul unor bunuri
sau active) – când atingerea unei asemenea poziții a determinat câștiguri
considerabile și stabilirea unor prețuri nerealiste, imposibil a fi contracarate de
concurență. Suplimentar, cercetătorii recomandă utilizarea unei astfel de abordări și
atunci când exploatarea și utilizarea unei resurse are nevoie de o planificare clară,
de viziune rațională, pentru a o proteja de supra-exploatare, pentru a potoli sau
menține sub control un conflict sau a contribui la elaborarea unui set de reguli
universale99.
• Managementul comun (co-management) – implică existența mai multor actori care

să contribuie la gestionarea unor resurse, în vederea creșterii eficienței și a
durabilității întregului proces100. În acest caz, deciziile sunt luate tot la nivel înalt,
dar nivelele secundare sunt consultate și se implică în transpunerea în practică a
strategiilor și planurilor. Se aplică de preferat în cazul resurselor care pot fi
localizate și izolate din punct de vedere geografic și care nu fac subiectul unor
conflicte violente sau non-violente. Totodată, pentru a eficientiza un asemenea mod
de abordare este necesară și utilizarea cunoștințelor de specialitate asupra resursei
în sine care provin de regulă de la „localnici”, ei fiind familiarizați cu
comportamentul obiectului de referință. În această situație, pot fi identificate mai
multe tipuri de management și anume101: instructive co-management, consultative
co-management și advisory co-management102.
99
Ibidem.
100
Grazia Borrini-Feyerbend, Taghi Farvar, Vincent Awa Ndangang, Co-management of Natural Resources
Organising, Negotiating and Learning-by-Doing, GTZ & IUCN, Kasparek Verlag, Heidelberg, 2007, passim.
101
Floor Anthoni, Resource Management 1 – How to manage and conserve resources, disponibil la adresa
102
Toate aceste tipologii sunt determinate de nivelul de la care pleacă ordinele și deciziile, precum și de
modul în care sunt stabilite strategiile și planurile de acțiune. Dacă este să analizăm fiecare dintre ele,
constatăm o implicare diferită a elementelor locale în raport cu cele aflate la conducere și funcții diferite pe
care acestea le îndeplinesc în cazul procesului de gestionare.
***
59
• Managementul reciproc sau comunal – se referă la organizarea și implementarea

întregului proces de gestionare a resurselor de către elementele locale, fără
implicarea unor entități superioare (de exemplu a autorităților naționale). O
definiție în acest sens este: “the collective use and management of natural
resources in rural areas by a group of people with a self-defined, distinct identity,
using communally owned facilities” – utilizarea colectivă și gestionarea resurselor
naturale dintr-o anumită zonă de către un grup de persoane organizat ca entitate
distinctă ce folosește propriile instrumente (tehnologice, logistice etc.)103. O singură
problemă apare în această situație și anume cea a fondurilor, care trebuie să fie
rezolvată prin gestionarea locală a bugetului și nu prin directive care provin de la
alt nivel.
De asemenea este important ca, din prisma secțiunii de față, să ne oprim atenția și
asupra aspectelor legate de managementul resurselor naturale și asta, deoarece, de cele mai
multe ori, exploatarea resurselor energetice implică și o co-exploatare a resurselor naturale
non-energetice, iar unele resurse de energie sunt și ele naturale, cel mai bun exemplu în
acest sens fiind cărbunele sau petrolul. Totodată, este util pentru a înțelege abordarea
ulterioară a dezvoltării durabile ca și obiectiv central al oricărei activități umane, având în
vedere degradarea la care este supus mediul înconjurător în fiecare moment și din ce în ce
mai intens. Astfel, noțiunea de management al resurselor naturale reprezintă un concept
complex care implică o multitudine de activități și proiecte și are implicații practice atât la
nivel local, cât și național, respectiv supranațional. Per ansamblu, managementul resurselor
naturale se referă la gestionarea unor resurse precum: solul, apa, biodiversitatea, petrolul,
cărbunele, vântul etc. și se preocupă de modul în care indivizii și activitățile lor
interacționează cu mediul înconjurător. Conceptul include aspecte precum: planificarea
utilizării pământului, managementul apelor, conservarea biodiversității și sustenabilitatea
viitoare a producției industriale și este fundamentat pe accepțiunea conform căreia viața
constatăm o implicare diferită a elementelor locale în raport cu cele aflate la conducere și funcții diferite pe
care acestea le îndeplinesc în cazul procesului de gestionare.
103
Christo Fabricius, Community-based natural resources management, în Management of agricultural,
forestry, and fisheries enterprises, vol. 1, UNESC-EOLSS, disponibil on-line la adresa
http://www.eolss.net/sample-chapters/c10/E515-01-01.pdf.
***
60
umană și activitățile specifice se bazează pe sănătatea și productivitatea mediului

înconjurător104.
În ciuda legăturii strânse dintre MRN (managementul resurselor natural) și

dezvoltarea durabilă, acest domeniu se remarcă printr-o abordare științifică și tehnică și pe
înțelegerea din aceste perspective a resurselor, a aspectelor ecologice și a capacității
resurselor de a susține viața pe termen lung. Fundamentarea principiilor și abordărilor
propuse în general de MRN este determinată de un aspect central și anume proprietatea
asupra resurselor gestionate, element care determină variații importante în utilizarea
instrumentelor specifice. Astfel, din perspectiva managementului resurselor naturale acesta
se poate operaționaliza asupra unor resurse care se află în următoarele categorii de
proprietăți:
Proprietatea statului – în cazul în care statele dețin controlul asupra resurselor, iar
utilizarea și exploatarea lor se face doar cu permisiunea administrațiilor național;
Proprietate privată – și anume orice resursă aflată în proprietatea exclusivă a unui
individ sau a unor persoane juridice, situație în care atât beneficiile cât și obligațiile
revin în totalitate proprietarului.
Proprietate comună – atunci când dreptul de deținere este împărțit între mai mulți
indivizi sau mai multe entități.
Resurse cu acces liber – acelea care nu au un proprietar anume și dreptul lor de
utilizare sau exploatare revine în mod egal tuturor celor interesați, caz în care ne
confruntăm de mai multe ori cu o supra-exploatare a acestora.
Drepturi de proprietate hibride – rezultate din orice combinație a ipostazelor
prezentate anterior.
În cazul fiecărui proprietar și în cazul fiecărui tip de resurse se recomandă abordarea

unor instrumente de management specifice. Cu toate acestea se constantă relativ frecvent
că o astfel de abordare minimalistă și concentrată doar pe anumiți parametrii se
materializează cu ineficiență și de multe ori, rămâne la statutul de demers și intenție. Asta,
104
***, Natural Resources Management, Block 6, Unit 11, Part II, disponibil la
http://www.epco.in/pdfs/EPCOInstt/IInd_session/Natural_Reso_Manage_by_Lokendra_Thakkar.pdf.
***
61
deoarece interdependențele din mediul înconjurător sunt complexe și obligă o abordare

extinsă și complexă. Tocmai de aceea la nivelul practicii internaționale și nu numai, s-a
dezvoltat ceea ce se numește integrated natural management și anume managementul
integrat al resurselor natural (MIRN). Conform specialiștilor acesta reprezintă “the
responsible and broad-based management of the land, water, forest, and biological
resources base (including genes) needed to sustain agricultural productivity and avert
degradation of potential productivity” – managementul extins și responsabil al solului,
apei, pădurilor și a altor resurse biologice necesare susținerii productivității Agricole și
indispensabile evitării degradării productivității potențiale105 (CGIAR-INRM-Group 1999).
Campbell definea conceptul în 1991 ca fiind un proces conștient de integrare a multiplelor
aspecte aparținând utilizării resurselor naturale într-un sistem de management durabil care
să satisfacă obiectivele de producție atât a producătorilor cât și a consumatorilor,
concomitent unor idealuri ale comunității per ansamblu106. De-a lungul timpului conceptul
a evoluat și a ajuns să fie folosit într-o multitudine de aspecte ce țin de managementul
resurselor, dată fiind fiabilitatea lui.
105
Trebuie avut în vedere faptul că, pentru prima dată, MIRN a apărut în domeniul agriculturii ca un
instrument de gestionare eficiente a tuturor resurselor disponible în cadrul unei ferme. Acesta făcea parte
din FSR – farming systems research și de aici moștenește o parte din complexitatea conceptuală și
analitică de care dispune.
106
Campbell B. et al, „Assessing the performance of natural resource systems”, în Conservation Ecology,
vol. 5, nr.2, 2001, p.22.
***
62
În figura de mai jos se poate identifica complexitatea procesului de implementare a

managementului integrat și multiplele faze care trebuiesc parcurse.
***
63
Utilitatea MIRN s-a dovedit cu atat mai mult în actualul context internațional în
care ne confruntăm cu o mulțime de factori care afectează stabilitatea sistemelor ce au la
baza interacțiune dintre om și mediu. Cel mai bun exemplu în acest sens este creșterea
populației și întreg spectrul de efecte pe care îl are asupra raportului dintre apa, mâncare și
energie. Fiind deja cunoscută interdependența celor trei elemente (apă, hrană, energie) este
demonstrată științific atingerea unui punct critic la nivel global. Figura următoare107
prezintă interacțiunea și rezultatele resimțite în urma creșterii populației, constatând că

s-au înregistrat creșteri semnificative la nivel internațional după cum urmează: în ultimele
două decenii nevoia de apa proaspătă a crescut cu patruzeci de procente, nevoia de hrană a
cunoscut o dezvoltare de treizeci și cinci de procente, în timp ce cererea de energie s-a
mărit cu peste 50%.
107
Figura este disponibila la adresa www.cna.org/raports/accelerating-risks - face parte dintr-un raport al US
Military Advisory Board asupra schimbarilor climatice si a securității la nivel internațional.
***
64
Pentru a gestiona o astfel de situație, care în mod firesc are efecte specifice la nivel
local și pentru a integra eforturile la nivel macro este nevoie de o abordare integrată a
acțiunilor și a proceselor. Orice demers în acest sens trebuie să aibă în vedere un raport
omniprezent și anume acela dintre forța motrice – presiunile existente – productivitatea și
deșeurile rezultate – declinul randamentului și răspunsul la toate aceste elemente. Acest
nexus este prezentat în figura următoare:
La toate acestea se mai adaugă un instrument util din perspectiva noastră și anume
managementul energiei (energy management). Conform literaturii de specialitate
conceptului îi revine următoarea definiție: “Energy management is the proactive, organized
and systematic coordination of procurement, conversion, distribution and use of energy to
meet the requirements, taking into account environmental and economic objectives”108 –
coordonarea proactivă, organizată și sistematică a procurării, conversiei, distribuției și
utilizării de energie astfel încât cererea să fie satisfăcută în concordanță cu obiectivele de
mediu și cele economice. O altă perspectivă definește noțiunea ca fiind “The strategy of
adjusting and optimising energy, using system and procedure so as to reduce energy
requirement per unit of output while holding constant or reducing total costs of producing
the output from these systems”109 – strategia de a ajusta și a optimiza energia, prin folosirea
unor sistemele sau procedure care fie să reducă cerințele energetice per unitate produsă
concomitent cu reducerea sau păstrarea constantă a costurilor.
108
VDI-Guideline VDI 4602, Berlin, 2007, p. 3.
109
***, Energy, Management and Audit, disponibil la https://beeindia.gov.in/sites/default/files/11Ch3.pdf
***
65
În această situație, cea mai întâlnită piedică este cea legată de cuantificarea
cantitativă a energiei consumate și de modul în care poate fi integrată utilizarea mai multor
resurse de energie în cadrul aceluiași proces. Astfel, considerând că energia reprezintă
rezultatul utilizării unor resurse pentru a obține lucru mecanic (cu produsele intermediare:
electricitate, combustibili fosili, abur, căldură, aer comprimat etc.) și având în vedere
varietatea de posibilități pe care le regăsim la ora actuală din această perspectivă, s-a
demonstrat că orice consum de energie poate fi sintetizat într-o unitate de măsură comună
și anume kWh – kilowatt-oră, care să funcționeze precum un punct de convergență în
măsurarea consumului energetic total. Astfel, pentru a gestiona cât mai bine din punct de
vedere energetic un sistem este necesară o analiză preliminară care să constate
specificitățile existente și abia mai apoi se pot face demersuri pentru a identifica acele
sectoare sau componente unde se poate interveni în vederea scăderii consumului de
energie. Literatura de specialitate menționează că nu întotdeauna retehnologizarea este o
soluție pentru a eficientiza energetic o entitate și recomanda că primii pași să fie făcuți în
materii de detalii și mici reglaje. Astfel, se asigură o presiune financiară suportabilă și nu
sunt făcute transformări structurale importante, care, la rândul lor ar putea determina o
reconsiderare a întregului proces de cuantificare a eficienței negative.
De-a lungul timpului gestionarea consumului energetic a cunoscut mai multe etape
de dezvoltare, atât la nivel teoretic cât și în practică. În principal provocările impuse de
piața energiei au fost cele care au determinat cel mai considerabil dezvoltarea și
operaționalizarea conceptului analizat. Crizele petroliere, embargo-urile, fluctuația
prețurilor sunt doar câteva dintre elementele care au contribuit la reconsiderarea aspectelor
cantitative și calitative legate de consumul resurselor. Smith identifică următoarele
fenomene / elemente ca principali catalizatori ai managementului energetic110: creșterea
cererii în sectorul energetic, constrângerile resimțite în procesul de furnizare, impactul
asupra mediului înconjurător, aspecte ce țin de politică sau alte elemente legislative de
regularizare și prețurile practicare pe piața internațională. În mod evident fiecare dintre
acestea poate fi dezvoltat și operaționalizat în profunzime, dar acest aspect nu reprezintă o
prioritate a cercetării de față.
110
Craig Smith, Kelly Parmenter, Energy Management Principles: Applications, Benefits, Savings, Elsevie,
Paris, 2015, pp. 14-24.
***
66
Același autor sintetizează o paletă largă de beneficii rezultate în urma

implementării unui sistem eficient de management energetic. El împarte principalele
aspecte pozitive în două mari categorii, energetice respectiv non-energetice. Din categoria
celor non-energetice fac parte atât beneficiile resimțite la nivelul utilizatorilor finali cât și
cele care se înregistrează la nivelul societății sau comunității per ansamblu. Din
perspectiva națională și internațională a beneficiilor rezultate în urma eficientizării
procesului de producție, prelucrare și consum al resurselor energetice, Smith și Parmenter
identifică următoarele elemente: crearea de noi locuri de muncă și scăderea ratei
șomajului, creșterea gradului de încasare a taxelor, creșterea veniturilor la nivel național
din perspectivă administrativă, creșterea valorică a activelor, atingerea mult mai ușoară a
unor nivele favorabile de securitate energetică, respectiv securitate națională,
îmbunătățirea calității mediului înconjurător, scăderea cheltuielilor energetice, reducerea
sărăciei și a costurilor minime necesare pentru asigurarea unui trai decent la nivel
individual. La acestea se mai adaugă scăderea emisiilor de carbon în atmosferă,
prezervarea rezervelor de resurse naturale, scăderea consumului de apă, creșterea calității
aerului și păstrarea moderației în ceea ce privește prețurile energiei pe scena
internațională111.
2.2. Dezvoltarea durabilă și sustenabilitatea la nivel global
Atunci când vine vorba de păstrarea unui mediu stabil, în care dezideratele de
securitate să fie menținute la cote favorabile și riscurile și amenințările să poată fi
gestionate într-o manieră proactivă, iar actorii să își poate desfășura activitatea în consens
cu obiectivele pe care și le-au stabilit, este nevoie de mobilizarea unor resurse
considerabile atât din perspectivă cantitativă cât și calitativă. Mediul internațional, din ce
în ce mai competitiv, impune noi contexte care afectează stabilitatea și flexibilitatea
capacității de răspuns a actorilor. În căutarea profitului și a siguranței aceștia apelează la
instrumente noi, care de cele mai multe ori implică o creștere a consumului de resurse. Din
această perspectivă, se constată o creștere la nivel internațional a rezervelor consumate
pentru maximizarea profitului și asigurarea supraviețuirii într-un sistem din ce în ce mai
111
Craig Smith, Kelly Parmenter, Energy Management Principles: Applications, Benefits, Savings, Elsevie,
Paris, 2015, p. 30.
***
67
dinamic. După cum am constatat și în secțiunile anterioare, abordările managementului

contemporan se concentrează cu precădere asupra maximizării output-urilor și asupra
eficientizării proceselor. Cu toate acestea, sunt relativ puține demersurile care fac apel la o
raționalizare concretă în ceea ce privește consumul de resurse și restricționarea eforturilor
legate de obținerea de profituri consistente. Accentul se pune cu precădere pe eficientizare
și extindere, luându-se prea puțin în considerare efectele și impactul asupra mediului
înconjurător. Totodată, destul de frecvent este ignorată perspectiva pe termen lung și
accentul se pune cu precădere pe implicațiile rezultate în termen mediu și scurt.
Atunci când vine vorba de exploatarea și gestionarea resurselor energetice este

imperativ necesar să aducem în discuție aspecte ce țin de dezvoltarea durabilă și
sustenabilitate. Asta și deoarece, după cum am prezentat în capitolul anterior, unele resurse
sunt finite, iar altele prezintă o rată scăzută de regenerabilitate. Ca atare, în secțiunea de
față ne vom opri atenția asupra conceptului de dezvoltare durabilă, observându-l în raport
cu noțiunea de sustenabilitate. Mai apoi vom corela cele descoperite cu elemente de
management al resurselor, pentru a construi o imagine clară asupra raportului dintre
managementul resurselor – dezvoltare durabilă și securitate energetică.
2.2.1. Considerații teoretice și empirice
Din perspectivă teoretică, literatura de specialitate ne pune la dispoziție o gamă

variată de integrări aferente conceptului studiat. Totodată, din perspectivă practică, la nivel
internațional pot fi regăsite o multitudine de exemple corelate cu bunele practici și o
cantitate cel puțin similară de exemple negative. Dezvoltarea durabilă reprezintă un
element de interes pentru toți actorii sistemului internațional și prezintă abordări diferite în
funcție de obiectivele și interesele particulare. Similar, eforturile de definire sunt multiple
și variate și am sintetizat câteva dintre acestea în rândurile de mai jos:
→ Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare consideră că dezvoltarea durabilă

reprezintă acel proces de dezvoltare care întrunește cerințele actuale fără să compromită
***
68
abilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Noțiunea include două
concepte cheie și anume: acela de nevoi, definit ca reprezentând nevoile esențiale ale celor
săraci cărora ar trebui să li se acorde prioritate primordială și ideea de limitare care este
impusă de dezvoltarea tehnologică și organizarea socială asupra capacității mediului de a
asigura satisfacerea nevoilor actuale și viitoare. (“Sustainable development is development
that meets the needs of the present without compromising the ability of future generations
to meet their own needs. It contains within it two key concepts: the concept of ‘needs’, in
particular the essential needs of the world’s poor, to which overriding priority should be
given, and the idea of limitations imposed by the state of technology and social
organization on the environment’s ability to meet present and future needs”112).
→ Dezvoltarea durabilă reprezintă un proces de schimbare în care exploatarea
resurselor, direcțiile de investiții și orientarea dezvoltării tehnice, alături de schimbările
instituționale sunt făcute în concordanță cu nevoile viitoare și cu cele prezente.
(“sustainable development is ... a process of change in which th exploitation resources, the
direction of investments, the orientation of technological developments, and institutional
change are made consistent with the future as well as present needs”113).
→ Este o abordare a dezvoltării care privește în mod diferit necesitatea de a echilibra
și satisface nevoile curente în concordanță cu limitările de mediu, sociale și economice
existente la un moment dat. (“Is an approach to development that looks to balance
different, and often competing, needs against an awareness of the environmental, social
and economic limitations we face as a society”114).
→ Scopul dezvoltării durabile este de a defini scheme viabile care combină aspectele
economice, sociale și de mediu ale activității umane. Prin urmare, aceste trei domenii
trebuie luate în considerare de către comunități, companii și indivizi, scopul ultim al
dezvoltării durabile fiind acela de a găsi un echilibru coerent și de lungă durată între
domeniile prezentate anterior. În plus față de acești factori principali, există o analiză
112
***, A/42/427. Our Common Future: Report of the World Commission on Environment and Development,
Capitolul 2: Towards Sustainable Development, 4 august 1987, United Nations, Oxford, Oxford University
Press, disponibil on-line la adresa: http://www.un-documents.net/ocf-02.htm#II.7
113
Nicholas Ashford, “Pathways to sustainability: Evolution or Revolution?” în Marina Van Geehuizen,
David Gibson, Manuel Heitor (editori), Regional Development and Conditions for Innovation in the Network
Society, Purdue University Press, 2005, pp. 31-55.
114
Sustainable Development Commission, material disponibil on-line la adresa:
http://www.sd-commission.org.uk/pages/what-issustainable-development.html.
***
69
transversală, care este esențială pentru punerea în aplicare a politicilor și acțiunilor în ceea
ce privește dezvoltarea durabilă și anume: buna guvernanță115.
Din punct de vedere epistemologic, parcursul avut de acest concept de-a lungul
timpului a fost unul determinat cu precădere de evoluțiile istorică. Făcându-și apariția
odată cu conștientizarea supraexploatării resurselor naturale care a acompaniat creșterea
economică și demografică din perioada anilor ‘60 – ‘70, Clubul de la Roma, creat în 1968
a militat pentru stoparea creșterii în vederea asigurării sustenabilității pe termen lung.
Asociația amintită anterior reunea experți din peste cincizeci de state și s-a preocupat de
problemele cu care se confruntau comunitățile din acea vreme, indiferent dacă era vorba de
cele industrializate sau în curs de dezvoltare. După trei ani de la înființare a fost lansat un
apel public materializat în publicarea documentului Limitele dezvoltării116. Demersul a
reprezentat un semnal de alarmă prin care se considera că nivelul de dezvoltare și rata
accelerată pe care acesta îl experimenta este incompatibil cu protejarea pe termen lung a
planetei117.
Prima materializare concretă a conceptului de dezvoltare durabilă este înregistrată

în 1972 când, la Stockholm, în cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind mediul s-a
lansat conceptul de dezvoltare ecologică. Efortul a reprezentat transpunerea în practică a
unui conflict mai vechi, între interesele economice ale actorilor și militanții pentru
protecția mediului și principiile enunțate atunci au fost folosite pentru a fundamenta
modelele de dezvoltare economică ale Organizației Națiunilor Unite.
De-a lungul deceniilor ce au urmat s-au înregistrat multiple campanii de promovare

și de susținere a dezvoltării durabile. Avându-și punctul de plecare în rândurile societății
civile, mișcarea s-a bucurat de susținerea autorităților naționale, ajungând la acceptarea pe
scară largă a idee conform căreia doar prin coordonarea eforturilor și prin solidaritate se
poate face față riscurilor impuse de dezechilibrele naturale. În anii ‘80, când publicul larg a
devenit conștient de aspecte precum ploile acide, gaura din stratul de ozon, efectul de seră
etc. s-a constatat o creștere a conștientizării și mobilizării la nivel internațional.
115
http://legrand.com/EN/sustainable-development-description_12847.html
116
A se vedea Donella Meadows, Dennis Meadows, Jorgem Randers, William Behrens, The limits to Growth,
Universe Books, 1972.
117
***, Sustainable Development, disponibil la adresa
http://legrand.com/EN/sustainable-development-description_12847.html.
***
70
În 1980, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, a publicat prima

strategie de conservare. Documentul reprezintă una dintre sursele originale ale expresiei
„dezvoltare durabilă”, care este „développment durable” în franceză sau „desarollo
sustenido” în spaniolă. Conceptul a fost născut din următoarele raționamente: diviziunea
Nord / Sud (cu diferențele de dezvoltare care catalizau potențialul de conflicte viitoare) și
identificarea riscurilor aferente dezvoltării umane și aspectelor de ecologie care dau
naștere la nevoia urgentă de a proteja mediul înconjurător118. Un alt moment important a
fost reprezentat de anul 1987, când definiția furnizată prin Our Common Future: Report of
the World Commission on Environment and Development, a fost unanim acceptată la nivel
global.
118
***. World Conservation Strategy: Living Resource Conservation for Sustainable Development,
International Union for Conservation of Nature and Natural Resources, United Nations Environment:
Programme, World Wildlife Fund, 1980, disponibilă on-line la
https://portals.iucn.org/library/efiles/edocs/WCS-004.pdf
***
71
Încă de acum câteva decenii dezvoltarea durabilă se dezvoltă atât conceptual cât și
în materie de practică. S-a ajuns astăzi la un concept multidimensional, care include
aspecte economice, de mediu și de utilizare a forței de muncă. Toate aceste componente
sunt direct afectate de dezvoltarea tehnologică și comerțul din ce în ce mai globalizat119.
Totodată, între ele se formează un echilibru fragil care trebuie menținut prin abordarea
integrată a problematicilor și prin coerența măsurilor. Figura de mai sus120 demonstrează
119
A se vedea în acest sens: Joseph Schumpeter, Business Cycles: A theoretical, Historical and Statistical
Analysis of the Capitalist Process, New York, McGraw-Hill Publishing, 1939.
120
Nicholas Asford, „Pathways to sustainability: Evolution or Revolution?”, în Marina Van Geenhuizen,
David Gibson, Manuel Heitor (editori), Regional Development and Conditions for Innovation in the Network
Society, Purdue University Press, 2005, p. 1.
***
72
interdependențele care se formează și reprezintă de fapt elementul central al materializării

noțiunii de dezvoltare durabilă.
La nivel conceptual, eforturile consistente prezentate anterior s-au materializat și

în stabilirea unor principii care să guverneze dezvoltarea durabilă și care, dacă sunt
respectate, să asigure eficiența și sustenabilitatea programelor și demersurilor. Astfel, în
Declarația de la Rio, au fost emise un număr de optsprezece principii121 care să
evidențieze conceptul de dezvoltare durabilă, respectiv sustenabilitate122:
● Indivizii au dreptul să beneficieze de bunăstare și viață productivă în armonie

deplină cu natura.
● Dezvoltarea contemporană trebuie să nu submineze nevoile de dezvoltare și cele

impuse de utilizarea mediului a generațiilor viitoare.
● Statele au dreptul de a-și exploata propriile resurse, atât timp cât nu provoacă
daune mediului care să se răsfrângă în exteriorul propriilor frontiere.
● Țările trebuie să acționeze în vederea protejării mediului și să adopte un

comportament precaut, nefolosind limitările științifice în argumentarea
imposibilității stabilirii impactului degradării mediului pe termen lung.
● Orice proces de dezvoltare trebuie să aibă ca și parte integrantă elemente de

sustenabilitate și acestea nu pot fi ignorate. Eradicarea sărăciei și reducerea
disparităților sociale sunt esențiale pentru satisfacerea nevoilor de bază a tuturor
indivizilor.
121
Preluate și adaptate din Rosalyn McKewon, Education for Sustainable Development Toolkit, ediția a 2-a,
Center for Geography and Environment Education, University of Tennessee, iulie 2002, pp. 2-5.
122
De cele mai multe ori, în literatura anglo-saxonă, între conceptual de dezvoltare durabilă și sustenabilitate
apar similitudini și cele două sunt utilizate împreună. Cu toate acestea, trebuie menționat faptul că
sustenabilitatea reprezintă o componentă a dezvoltării durabile și în ciuda similitudinilor care apar la nivel
conceptual, diferențierea dintre cele două trebuie făcută. Noțiunea de sustenabilitate a apărut ca rezultat al
eforturilor materializate în 1992 pentru Summitul Pământului de la Rio și s-a dezvoltat concomitent cu
conceptul de dezvoltare durabilă. Eforturile de definire sunt multiple și au ca numitor comun stabilirea unor
limite ale extinderii traiului indivizilor, înțelegerea interconectivității dintre economie, societate și mediul
înconjurător și distribuția echitabilă a resurselor și a oportunităților. În cercetarea de față, folosim un nexus
cu similitudine apropiată cele două noțiuni, având în vedere sinonimia parțială dintre cuvintele durabil,
respectiv sustenabil.
***
73
● Statele trebuie să coopereze în conservarea, protejarea și restaurarea sănătății și

integrității ecosistemului global. Țările dezvoltate își asumă responsabilitatea
pentru contribuția la dezvoltarea durabilă globală, avand în vedere efectele pe care
le au economiile lor asupra consumului de resurse la nivel internațional.
● Națiunile trebuie să reducă sau să elimine modelele nesustenabile de producție și
consum și să promoveze politici demografice corecte.
● Problemele de mediu trebuie gestionate prin eforturi comune și prin participarea
tuturor indivizilor sau comunităților. De aceea statele trebuie să faciliteze și să
încurajeze conștientizarea publică și implicarea tuturor la soluționarea
problemelor.
● Statele trebuie să introducă și să aplice legislația de mediu eficiente și să-și
dezvolte capacitățile de contracarare a daunelor produse de poluare sau de alte
distrugeri asupra mediului înconjurător.
● Actorii internaționali trebuie să coopereze pentru a promova un sistem economic
global care să conducă la creștere economică și la standarde durabile de dezvoltare
în toate statele.
● Poluatorii trebuie să își asume și să acopere costurile implicate de orice tip de
poluare.
● Națiunile trebuie să se prevină reciproc în cazul dezastrelor naturale sau a oricăror
altor activități care au efecte transfrontaliere.
● Este necesară o mai bună înțelegere din punct de vedere științific a tuturor
problemelor și tocmai de aceea este recomandat schimbul de cunoștințe și
expertiză între state pentru a facilita satisfacerea dezideratelor de sustenabilitate.
● Participarea egală a femeilor este esențială pentru dezvoltarea durabilă.
Creativitatea, idealurile și curajul tinerilor, alături de cunoștințele localnicilor sunt
indispensabile în atingerea sustenabilității. Statele trebuie să recunoască și să
accepte identitatea, cultura și interesele popoarelor indigene.
● Războiul este în mod inerent distructiv pentru dezvoltarea durabilă și națiunile
trebuie să participe la minimizarea daunelor asupra mediului și la restaurarea
condițiilor normale. Pacea, dezvoltarea și protejarea mediului înconjurător sunt
interdependente și indivizibile123.
123
Rosalyn McKeown, op. cit., pp. 2-5.
***
74
Se constată așadar că dezvoltarea durabilă și atingerea sustenabilității în cât mai

multe sectoare ale vieții umane necesită eforturi comune și coordonare. Tot din cele
optsprezece principii prezentate anterior, identificăm faptul că statul are un rol central în
majoritatea demersurilor legate de durabilitatea dezvoltării. Cu toate acestea, adiacent
actorilor statali, pe scena internațională acționează o multitudine de alți actori care
contribuie și ei la satisfacerea obiectivelor și dezideratelor universale. În ultimii ani,
respectiv ultimul deceniu, s-a constatat o schimbare de paradigmă în ceea ce privește
parteneriatele internaționale. Declarația Mileniului, emisă sub egida Organizației
Națiunilor Unite în anul 2000, subliniază necesitatea cooperării între guverne și sectorul
privat pentru a asigura un acces mai facil la medicamente, respectiv noi tehnologii, dar nu
precizează clar parametrii de cooperare și interacțiune. În 2012, prin Secretariatul General
al ONU, se emite un raport care remarcă schimbările din peisajul dezvoltării și
menționează că și cooperarea s-a transformat124. În același document se menționează ca
principali catalizatori ai acestor schimbări următoarele elemente: transformările
demografice (schimbarea tiparelor natalității și mortalității și transformările sociale);
evoluțiile economice și financiare (creșterea inegalităților și noi axe de putere financiară);
legăturile create între indivizi de accesul la tehnologie și efortul crescut pe care trebuie să
îl facă statele în menținerea contactelor sociale125. La acestea se mai adaugă și schimbările
climatice și noile necesități raportate la adaptarea politicilor și programelor internaționale.
Astfel, se recunoaște din ce în ce mai intens rolul pe care îl au actorii non-statali în

contextul globalizării și contribuția pe care aceștia o aduc soluționării colective a
problemelor globale. Totodată, se identifică și schimbare comportamentală în rândul
statelor, care transformă vechile asocieri strict economice sau politice în entități cu
atribuții extinse (a se vedea transformarea G20 din 2008). Mai mult, recunoscându-se
ineficiența organismelor internaționale, grupuri de state se aliază și formează noi
instrumente de cooperare pe care le folosesc în vederea mai bunei gestionări a dezvoltării,
atât proprii cât și de grup. Cel mai palpabil exemplu în acest sens este transformarea G7 și
124
As donors and partnerships continue to diversify, so too must the development cooperation architecture.
– Remarks at 2012 Devolepment Cooperation Forum, disponibil la adresa
http://www.un.org/apps/news/infocus/sgspeeches/search_full.asp?statID=1594
125
Ibidem.
***
75
schimbările prin care a trecut Mișcarea Statelor Non – aliniate (Non-aligned Movement)126.
Raportul Analysis and overview of new actors and formats for the global
partnership for development post 2015 identifică o din ce în ce mai intensă cooperare între
statele și entitățile din emisfera sudică (considerată a fi un beneficiar și nu contributor) în
vederea dezvoltării durabile și a asigurării sustenabilității. Totodată, tot din perspectiva
diversificării actorilor implicați în garantarea dezvoltării durabile și în susținerea acestui
fenomen, se constată o emergență pronunțată a asocierilor între statele aflate în curs de
dezvoltare. La acest curent se asociază și creșterea rolului pe care îl joacă entitățile
descentralizate precum guvernele locale și regionale, asocierile intra-statale etc. De cele
mai multe ori, aceste inițiative sunt ajutate și susținute de mișcări ale societăților civile și a
organizațiilor non-guvernamentale sau caritabile, care în ultimii ani beneficiază de resurse
din ce în ce mai consistente. La nivelul actorilor privați, companiile și corporațiilor
multinaționale contribuie la eforturile statelor prin programe de responsabilizare socială și
prin creșterea conștientizării la nivelul indivizilor. Totodată, afacerile sociale și alte
instrumente specifice au încurajat dezvoltarea zonelor defavorizate, cu precădere în sensul
respectării principiilor durabilității și sustenabilității.
2.3. Raportul dintre managementul resurselor și dezvoltarea durabilă
Din perspectivele teoretice prezentate anterior rezultă că atunci când vine vorba de
managementul resurselor și dezvoltarea durabilă, procesele implicate de cele două aspecte
sunt de o complexitate profundă, provenită în principal din dinamicitatea și
interdependențele contextului internațional în care toate acestea se desfășoară. Elemente
precum multiplicarea și diversificarea actorilor, precum și dezvoltările exponențiale din
sectoarele industrial și al serviciilor au pus noi presiuni pe tot ce înseamnă managementul
resurselor și dezvoltarea durabilă, transformând aceste două concepte în obiective
strategice, mai mult sau mai puțin importante pentru fiecare actor în parte.
Din poziția cercetării de față, vom considera util pentru demersul nostru limitarea
noțiunii de resurse naturale la cele minerale și la combustibilii fosili, urmând ca din
126
UN Task Team on the post-2015 UN Development Agenda Thematic Think Piece – Analysis and
overview of new actors and formats for the global partnership and development post 2015, IFAD, IOM, ITU,
OHCR, UNDESA, UNEP, UNFCCCC, UNIDO, WTO, ianuarie 2013, passim.
***
76
această perspectivă să analizăm raportarea dintre managementul acestor bunuri și

elementele impuse de dezvoltarea durabilă, mare parte din ele prezentate anterior. Pentru
început, dintr-o perspectivă generală este important de constatat că legătura dintre
managementul corect al resurselor și dezvoltarea durabilă este intrinsec conectată cu
existența societăților moderne și cu dezvoltarea (economică, socială, tehnologică, umană
etc.) ale acestora. Interdependențele care se formează sunt deosebit de importante și
trebuiesc luate în considerare de fiecare dată când vine vorba de exploatare, transport,
prelucrare sau consum. Zaharia și Negrei au sintetizat aceste interdependențe într-o figură,
preluată și prezentată
mai jos127:
Se constată așadar că raportul analizat în cadrul secțiunii de față are implicații

pluridisciplinare și presupune participarea mai multor actori din categorii diferite. Din
această raportare a rezultat de-a lungul timpului în practică noțiunea de eficiența
127
Adaptare după Zaharia Carmen, ”Renewable energy – perspectives, tendencies and provocations in
Romania”, în Volumul de lucrări, Conferința Națională organizată de Zilele Facultății de Inginerie Chimică
și Protecția Mediului, Ediția a V – a, ”Materiale și procese inovative”, 19-21 noiembrie 2008, Iași, pagina
472 – 477 și
Negrei C., Instruments and techniques into the environmental engineering, Editura Economică, București,
1999, apud Carmen Zaharia, Daniela Șuteu, ”The natural resources and sustainable development”, în
Cercetări Agronomice în Moldova, vol. XLIV, nr. 1 (145), 2011, p. 99.
***
77
resurselor, care a fost utilizată după cum vom vedea în rândurile următoare în raport cu
necesitățile impuse de dezvoltarea durabilă.
Astfel, dezbaterea asupra resurselor naturale și asupra sustenabilității gestionării lor

a început încă din secolele XVIII, respectiv XIX. În această perioadă s-au înregistrat
evoluții notabile în ceea ce privește studiul biologiei, a geografiei, a aspectelor
demografice și în alte domenii conexe care au făcut posibilă transpunerea în practică a
ideii că indivizii și comunitățile pot fi gestionate într-o manieră organizată și eficientă.
Similar s-a întâmplat și cu mediul înconjurător, devenind din ce în ce mai clar faptul că de
resursele puse la dispoziție de acesta depinde întreaga populație a globului128. Rutherford
sesiza faptul că gândirea modernă referitoare la mediul înconjurător este caracterizată de
credința conform căreia natura poate fi gestionată și guvernată prin aplicarea principiilor
științifice ale ecologiei129. Această paradigmă aparținând managementului resurselor
naturale ar trebui să fie analizate în beneficiul uman și natura, în lipsa influenței
indivizilor, nu posedă nici o valoarea intrinsecă130. Scopul a fost acela de a urmări
identificarea și utilizarea acelor modele de exploatare a resurselor care să conducă la
maximizarea profitului prin controlul altor elemente și prin creșterea consumului de
surplusuri naturale, adică acele resurse care pot fi exploatate fără a scădea valoarea totală a
capitalului în sine131. Se constată astfel o atitudine conservatoare în abordarea acestei
problematici, continuată de o contra – manifestare reprezentanți de prezervarea sălbăticiei,
o alternativă radicală care susținea valoarea intrinsecă a naturii, fiind o abordare
ecocentrică. Totuși, în ciuda succeselor reputate de curentul prezentat anterior, mișcarea
conservatoare s-a dovedit a fi mult mai compatibilă cu economia capitalistă și cu
transformările societate.
În ciuda succesului politic al mișcării de conservare și a retoricii optimiste de până

la sfârșitul anilor 1960, mișcarea de conservare nu a avut succes în stoparea declinului
128
Rutherford P., ”The entry of life into history”, în Darier E., Discourse of the environment, Oxford,
Blackwell Publishers, pp. 37-62
129
Ibidem.
130
Nisida Gjonski, Michael Sedlacko, ”Resource policies in the context of sustainable development: Current
trends and challenges ahead”, în ESDN Quarterly Report, Martie, 2011.
131
Walker Bolt, Salt D., Resilience thinking: sustaining ecosystems and people in a changing world, Island
Press, Washington D.C., 2006, pp. 5-7.
***
78
resurselor naturale132. Așa cum au interpretat numeroșii cercetători, printre principalele

motive ale eșecului au fost lipsa recunoașterii și a unei abordări coordonate a relațiilor
dintre problemele sociale, culturale, economice și politice. Chiar dacă managementul
modernist ”a dus la un progres enorm în productivitatea resurselor și în bunăstarea
umană”133, nu pare să fie capabil să facă față problemelor secundare și așa-numitelor ”rele”
emergente134. Acum este recunoscut faptul că lumea nu se comportă într-o manieră
incredibilă și liniară de tip cauză și efect, dar se află într-un proces constant de schimbare.
Interacțiunile dintre mediu și societate se caracterizează prin complexitate,
interdeterminare, ireversibilitate și non-linearitate, cu sisteme ”configurate și reconfigurate
de evenimente extreme, nu de condiții medii”135. Urmărirea unui obiectiv suprem de
eficiență poate submina reziliența sistemului, de exemplu capacitatea lui de a absorbi sau
de a se adapta la transformări bruște de ordin intern sau extern, ca atare amenințând
sustenabilitatea pe termen lung. A treia paradigmă, avându-și originile în anii 1980 aduce
în discuție tocmai aceste aspecte și problematici de natură sistemică.136
A treia paradigmă reprezentată de abordarea integrată a gestionării resurselor

naturale (INRM), reprezintă ”un proces care promovează dezvoltarea coordonată și
gestionarea resurselor pentru a maximiza bunăstarea economică și socială rezultată într-o
manieră echitabilă, fără a compromite durabilitatea elementelor ecosistemelor vitale”137.
Luând în considerare legăturile dintre sistemele naturale și sistemele socio-economice,
managementul resurselor ar trebui să aibă în vedere beneficiile de mediu, economice și
sociale138. Multiple aspecte ale utilizării resurselor naturale (randament durabil, capacitate
de transport biofizică, rezistență), satisfacerea obiectivelor de producție ale producătorilor
și ale altor utilizatori direcți (securitatea aprovizionării, reducerea dependenței de o
132
Olekae Tsompi Thakadu, ”Success factors in community based natural resources management in northern
Botswana: lesson from practice”, în Natural Resource Forum, vol 29, nr. 3, 2005, pp. 199-212.
133
Brian Walker, David Salt, Resilience thinking: sustaining ecosystems and people in a changing world,
Island Press, Washington, 2006, pp. 5-6.
134
A se vedea: Giampetro M., Mayumi K., ”The epistemological challenge of self-modifying systems:
governance and sustainability in the post-normal era”, în Ecological Economics, vol. 57, 2006, pp.
382-399.
135
Ibidem.
136
A se vedea: Allison H., Hobbs R. Science and policy in natural resource management:
understanding system complexity, Cambridge, Cambridge University Press, 2006, p. 41.
137
Ibidem.
138
Rahaman M., Varis O., ”Integrated water resources management: evolution, prospects and future
challenges”, în Sustainability: Science, Pracice & Policy, vol. 1 nr 1, 2005, pp. 15-21.
***
79
anumita resursa, costuri sau prețuri reduse, utilizarea eficientă, inovarea, crearea de locuri
de muncă), precum și aspecte sociale (de exemplu împuternicirea comunității, incluziunea
socială, echitatea și corectitudinea, bunăstarea generațiilor viitoare. INRM adoptă din ce în
ce mai mult concepte și instrumente de gândire specifice sistemelor (cum ar fi modelarea
sistemelor, gestiunea adaptivă și gândirea de rezistență) pentru a capta dinamica complexă
din sistemele sociale, ecologice și economice, de exemplu pentru a înțelege măsura în care
un sistem poate continua regenerarea fără a se degrada lent sau chiar în mod neașteptat.
Această abordare sistemică înlocuiește opinia conform căreia resursele pot fi tratate ca
entități discrete, aflate în izolare față de sistemele ecologice și sociale139.
Paradigma INRM este în mod clar în concordanță cu conceptul de dezvoltare

durabilă și a devenit “abordarea favorizată” a politicii de mediu în anii 1990, fiind aplicată
inițial în utilizarea terenurilor și gestionarea apei. “Dezvoltarea durabilă și gestionarea
resurselor globale și regionale nu este o problema ecologica, nici una socială (…) […] este
o combinație a tuturor celor trei”, afirma Holling în lucrarea sa Theories for sustainable
future, publicată în Conversation Ecology, în anul 2000. Abordarea exclusivă a
dimensiunii sociale a managementului resurselor fără a înțelege dinamica resurselor și a
ecosistemelor nu va fi suficientă pentru a orienta societatea către rezultate durabile140. În
mod similar, concentrarea doar pe partea ecologică ca bază pentru luarea deciziilor poate
duce la concluzii prea restrânse, precum și la o serie de probleme de mediu. Gestionarea
durabilă a resurselor depășește nivelul de gândire ecologic (și anume reglementarea și
controlul), economic (adică obținerea prețurilor corecte) și social (adică împuternicirea și
proprietatea părților interesate). Printr-o abordare integrată, compromisurile și sinergiile
dintre dimensiuni pot fi abordate mai bine în luarea deciziilor.
Astfel, obiectivele dezvoltării economice și sociale trebuie definite în termeni de

durabilitate în toate țările – fie ele dezvoltate sau în curs de dezvoltare, orientate spre piață
sau planificate la nivel central. Interpelările vor varia, însă trebuie să împărtășească
anumite trăsături generale și trebuie să decurgă dintr-un consens asupra conceptului de
139
Ollson P.,Folke C., Berkes F. “Adaptive Comanagement for Building Resilience in Social–Ecological
Systems”, în Environmental Management, vol. 34, nr. 1, 2004, pp. 75-90.
140
Folke C., “Adaptive Governance of Social-Ecological Systems”, în Annual review of environment and
resources, vol. 30, 2005, pp. 441-473.
***
80
bază al dezvoltării durabile și pe structura unui cadru strategic extins destinat realizării
acestuia. Dezvoltarea implică o transformare progresivă a economiei și a societății. O cale
de dezvoltare durabilă, în sens fizic, ar putea fi urmărită, teoretic, chiar și într-un cadru
rigid din punct de vedere social și politic, dar sustenabilitatea fizică nu poate fi asigurată
decât dacă politicile de dezvoltare acordă atenție unor astfel de considerații, cum ar fi
schimbările în ceea ce privește accesul la resursele și distribuirea costurilor și beneficiilor.
Chiar și noțiunea specifică de sustenabilitate fizică implică o preocupare pentru echitatea
socială între generații, o preocupare care trebuie logic extinsă la echitatea fiecărei
comunități.
După cum am arătat anterior, dezvoltarea durabilă nu mai este doar o posibilă
alternativă, este calea rațiunii. Există deja mai multe mijloace de acțiune. Deciziile care
trebuie luate se referă la toți participanții economici. Fiecare persoană de la nivelul său
poate fi un participant la acest proiect gigantic, care va afecta viața generațiilor viitoare.
***
81
CAPITOLUL III
SECURITATEA ENERGETICĂ LA NIVELUL UNIUNII EUROPENE

- ÎNTRE INTERESE NAȚIONALE ȘI EFORTURI COMUNE
Uniunea Europeană, în calitate de actor central pe piața internațională de energie,

reprezintă, în continuare, unul dintre cei mai vulnerabili consumatori. Nevoile energetice
ale comunității europene ridică provocări atât la nivelul întregii structuri, cât și la nivelul
statelor membre. Totodată, la nivelul secolului XXI, asistăm la o creștere a dependenței
între sistemele economice și accesul la resurse. Se poate constata cu ușurință că un element
central al mizelor geopolitice actuale este tocmai această luptă permanentă de a asigura
cantități suficiente și accesibile de resurse energetice. Cu toate acestea, la nivel european
problematica trebuie abordată din două perspective: pe de o parte, situația trebuie
observată ca o problemă generală și comună a întregii uniuni, iar de cealaltă parte trebuie
luate în considerare situațiile independente ale fiecărui stat membru. Astfel spus, apare un
fenomen de interdependență între contextul european și ipostazele concrete ale fiecărei
țări.
La fel ca și în alte domenii, la nivelul Uniunii Europene au fost depuse eforturi

constante de a conjuga eforturile, dar aceste tendințe au cunoscut o accentuare
semnificativă în 2006 și 2009, având în vedere criza gazelor naturale cu care s-a confruntat
comunitatea. Totuși, a fost și este în continuare dificilă atingerea unui numitor comun,
asumat de toți actorii implicați, având în vedere interesele divergente și că faptul că, până
nu demult, competența securității energetice revenea aproape în exclusivitate statelor
membre.
Securitatea energetică, per ansamblu, nu reprezintă o stare, ci este un proces

dinamic ce se desfășoară într-un segment temporal, fiind rezultatul interacțiunilor dintre
***
82
actori și rezultatul consensului dintre aceștia. Complexitatea și diversitatea acestui proces

impune formularea unor politici care să reprezinte un instrument de coordonare și control.
Tocmai de aceea, în rândurile următoare ne vom concentra asupra conceptului de
„politică”, observând dimensiunile și utilitatea unor asemenea instrumente.
3.1. Politică și politici – perspective generale, politica energetică
Din perspectivă generală, conform Business Dictionary, o politică integrează

principiile, regulile și protocoalele formulate sau adoptate de către o organizație pentru a
se asigura de atingerea obiectivelor pe termen lung. Principală funcție pe care trebuie să o
îndeplinească un astfel de document este aceea de a influența și determina toate deciziile și
acțiunile și să păstreze activitățile într-un cadru concret prestabilit141. Cambridge Advanced
Learner’s Dictionary, consideră politicile ca fiind un set de idei sau un plan referitor la un
anumit curs de acțiune într-o situație dată, asupra căruia s-a convenit anterior de către un
grup de indivizi, o companie, o organizație guvernamentală sau o structură politică.142
Theodore Lowi, identifică și propune patru categorii de politici pe care le

analizează în articolele sale Four systems of Policy, Politics and Choice și American
Business, Public Policy, Case Studies and Political Theory. Astfel, rezultă următoarea
clasificare143:
• Politici distributive – care se preocupă de modul în care sunt distribuite resursele și

serviciile într-o organizație sau structură144.
141
***, Policies and procedures, BusinessDictionary.com, accesat la 21.02.2016, disponibil la
http://www.businessdictionary.com/definition/policies-and-procedures.html.
142
***, policy, Cambridge Advanced Learner’s Dictionary, accesat la 21.02.2016, disponibil la
https://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/policy
143
A se vedea: Theodore Lowi, „Four systems of Policy, Politics and Choice”, în Public Administration
Review, vol. 32, nr. 4, Iulie – August 1072, pp. 298-310 (disponibil pe platforma Jstore la adresa
https://jstore.org/stable/974990).
Theodore Lowi, „American Business, Public Policy, case studies and political theory”, în World Politics, vol.
16, nr. 4, Iulie 1964, pp. 677-693.
144
Ibidem.
***
83
• Politici regulatoare – sunt destinate stabilirii unor limite și acțiune și a unor

principii generale ce trebuie respectate.
• Politici constituente – care dau naștere puterilor executive concrete145.
• Politici redistributive – care sunt extrem de dinamice și ușor adaptabile la stimulii

din teren, fiind cele care răspund cel mai eficient și flexibil la schimbările concrete
din realitate146.
Altfel spus, politicile furnizează un șablon general de acțiune, pe baza căruia

decidenții trebuie să transpună în practică hotărâri și intervenții concrete. Totuși, nu
există un cadru universal pe baza căruia o politică să fie formulată. Acest proces ține
de factori și elemente specifice care nu pot să generalizeze modul în care ia naștere un
astfel de document. Cu toate acestea, conținutul unei politici trebuie să prezinte câteva
elemente fundamentale și anume: stabilirea obiectivului, scopul și aplicabilitatea
obiectivului, parametrii temporali concreți, distribuirea responsabilităților și
prevederilor generale ale politicii în sine147. La acestea mai pot fi adăugate secțiuni
referitoare la factorii motivatori, experiențele anterioare sau încadrări conceptuale ale
noțiunilor utilizate148.
James Anderson, în lucrarea sa Public policymaking menționează următoarele

elemente, ce aparțin circuitului unei politici149, și anume:
1. Stabilirea agendei, care reprezintă de faăt identificarea problemei și este primul pas
în asumarea unui parcurs concret de acțiune;
2. Formularea politicii în sine – presupune identificarea alternativelor acționale și
evaluarea eficienței lor;
3. Luarea deciziilor – dacă o politică urmează să fie transpusă în practică sau nu dacă
e nevoie de modificări sau adaptări etc;
145
Ibidem.
146
Ibidem.
147
Jose Vargas-Hernandez, Mohammad Reza Noruzi, Irani Farhad Nezhad Haj Ali, „What is Policy, Social
Policy and Social Policy Changing?”, în International Journal of Business and Social Science, 2001, 2 (10),
pp. 287-291. <hal00817798>, p. 290.
148
Ibidem.
149
Circuitul politici este un instrument utilizat în științele politice pentru a analiza și observa dezvoltarea
unei politici, din faza de planificare incipientă și până la evaluarea rezultatelor. Au fost determinate mai
multe etape / stagii, discutate de autori precum James Anderson, Catherine Althaus, sau Harold Lasswell.
A se vedea și Peter Bridgman, Catherine Althaus, Glyn Davis, The Australian Policy Handbook 0 a practical
guide to the policy-making process, Allen & Unwin, 2017.
***
84
4. Implementarea – adoptarea unor acțiuni concrete prin care obiectivul stabilit sa fie
atins;
5. Evaluarea – implica identificarea eficacitatii unei politici, a impactului rezultat, a
raportului costuri-beneficii, etc.150
Este evident faptul că politicile pot fi utilizate în varii domenii, utilitatea lor fiind
esențială pentru atingerea obiectivelor și gestionarea situațiilor neprevăzute. Ca atare, din
perspectiva cercetării de față ne vom opri atenția asupra noțiunii de politică energetică.
Politica energetică reprezintă modalitatea prin care un actor din sistemul

internațional și nu numai decide să abordeze problematica energiei, având în vedere toate
aspectele presupuse și anume: producția energetică, distribuirea resurselor și gestionarea
consumului. Ea reprezintă cadrul în care este descris modul cum o țară asigură securitatea
statului și a cetățenilor din acest punct de vedere. Politica de securitate energetică trebuie
definită și întreținută din perspectiva necesităților sociale. Aceasta rezidă în faptul că
procesul de construire a securității în general, are drept finalitate deziderate care privesc
securitatea națională în general, independența energetică, evitarea presiunilor de ordin
politic din partea unor actori internaționali, asigurarea dezvoltării economice a statului, a
bunăstării cetățenilor etc.
Politica de securitate energetică cuprinde ansamblul de concepții, principii și

orientări asumate, pe fundamentul cărora se stabilesc, într-un anumit context geopolitic,
modalitățile de prospectare și exploatare geologică, orientările și direcțiile de acțiune în
plan intern și internațional, precum și utilizarea resurselor energetice proprii pentru
protejarea, apărarea și promovarea intereselor statului151.
3.2 Politica energetică europeană – apariție, fundamentare și dezvoltări actuale în

raport cu securitatea energetică
Politica energetică este, fără îndoială, una dintre elementele fundamentale ale
politicii europene actuale. Este legată în mod direct de problematici precum schimbările
150
James Anderson, Public Policymaking, Cengage Learning, 2010, pp. 67-101.
151
Federația Națională Mine – energie, Strategia de securitate energetică și politica energetică, pp. 1-5;
***
85
climatice, dezvoltarea durabilă sau investiții performante. Dacă de-a lungul timpului, după
cum vom constata în rândurile următoare, elementele politicii energetice erau deținute
exclusiv de către statele membre, în ultimele decenii situația a cunoscut transformări
semnificative.
3.2.1. Considerații istorice
Totul a pornit de la momentul 1951, atunci când a fost semnat Tratatul de la Paris
privind înființarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). S-a început
astfel un lung proces de integrare pe care îl experimentăm și astăzi și care avea la baza
modul în care era gestionat accesul la resurse, urmărindu-se astfel evitarea apariției unui
conflict pe continentul european. Odată cu nașterea CECO au fost puse și bazele unificării
vamale, principalul obiectiv fiind acela de a controla în mod colectiv acele resurse
necesare războiului și reconstrucției pe baza interesului politic comun și a cooperării152.
După acest moment, șase ani mai târziu, a fost înființată Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice, reprezentând încă un pas spre cooperare energetică europeană.
În ciuda începutului promițător, integrarea europeană din punct de vedere al

politicilor energetice a cunoscut un parcurs cu dificultăți. Primul aspect care a contribuit la
creșterea provocărilor a fost scăderea importanței cărbunelui și a oțelului în procesele
industriale, respectiv în ecuațiile economice153. Locul acestora a fost luat de către petrol,
ceea ce a provocat o reorientare a atenției dinspre nivelul local înspre exteriorul granițelor
comunitare. Tocmai de aceea, prima decadă a integrării europene a fost caracterizată de
atribuții și competențe limitate, statele membre preocupându-se mai mult de contextele
naționale decât de integrarea eforturilor la nivel comunitar. Astfel, nu s-a reușit, în prima
parte, punerea bazelor pentru ceea ce se presupunea a fi o viitoare piață energetică unică.
Aceste atitudini au funcționat pe toată durata anilor ’60. Totuși, evenimentele de pe scena
internațională, caracterizate de contextul Războiului Rece și lupta pentru supremație a
152
Sascha Muller Kraenner, Energy security, Earthscan, Londra, 2008, p. 78ff.
153
Susanne Langsdorf, EU Energy policy: from the ESCS to the Energy Roadmap 2050, Heinrich Boll
Stiftung, 2011, p. 2.
***
86
celor implicați, au contribuit la conștientizarea necesității cooperării energetice, cu

precădere în contextul crizei petrolului din anii 1973-1974.
În acel peisaj politic internațional și european, mai specific, în 1974, este adoptata
Rezoluția Consiliului referitoare la o nouă strategie de politică energetică pentru

comunitate (Council Resolution of 17 September 1974 concerning a new energy policy
strategy for the Community)154, ca mai apoi să-i fie atașate obiectivele energetice pentru
anul 1985. Astfel, sunt puse bazele cooperării și coordonării la nivel european și primii
pași înspre obiective concrete general asumate sunt făcuți. Au fost stabilite ca și linii
directoare generale următoarele aspecte: promovarea energiei nucleare, a hidrocarburilor și
a combustibililor solizi în interiorul comunității, diversificarea resurselor și a utilizării
acestora și creșterea raționalității în exploatare155.
În anii următori problema protecției mediului a devenit mai proeminentă în Europa,

dar acest lucru nu s-a transpus la aceea vreme în legislația europeană, deoarece schimbările
climatice nu au intrat pe ordinea de zi a forurilor politice. În general, putem discuta despre
progrese ale politicilor comune în domeniul energiei prin intermediul raționamentelor
economice, deși acest lucru s-a schimbat ușor odată cu includerea protecției mediului în
Actul Unic European din 1987156. Cu toate acestea, accentul a fost pus cu precădere pe
obiectivele economice de la aceea vreme, cum ar fi finalizarea procesului de înființare și
implementare a pieței unice de energie. Acest obiectiv a fost trecut printr-un con de umbra
atunci când Comisia nu a reușit să includă un capitol separat destinat energiei în Tratatul
de la Maastricht, din 1992157. Mai multe state membre și-au exprimat reticența la
exprimarea votului, nedorind să cedeze din autonomie în aspectele referitoare la
gestionarea resurselor și energiei. Menționările vagi care au fost făcute și s-au referit la
“sfera energiei, protecției civile și turismului” nu au reprezentat o fundație solidă pentru
dezvoltările politice ulterioare care trebuiau sa se materializeze în aspectele legislative
concrete158. Cu toate acestea, după cum am menționat anterior, cinci ani mai
154
Documentul poate fi consultat la adresa
https://eur-lex.europa.eu/legal-context/EN/TXT/?uri=CELEX%3A31975Y0709%2801%29
155
Ibidem.
156
Ibidem.
157
Sophie Biesenbender, “The EU’s Energy Policy Agenda: Directions and Developments”, în Jale Tosum
et. al., Energy Policy Making in the EU, Springer-Varlag, Londa, 2015, pp. 21-40
158
Ibidem.
***
87
devreme a fost emisă Politica de Integrare referitoare la Mediu (Environment Policy

Integration), care prin intermediul Actului Unic European a fost integrată în Tratatul de la
Maastricht. Astfel, a fost permisă o abordare puțin diferită ce presupunea formularea
politicilor energetice prin intermediul celor referitoare la mediul înconjurător. Practica a
fost fundamentată prin intermediul Tratatului de la Amsterdam159.
Totodată, nu trebuie trecut cu vederea nici momentul 1991 când este semnată la
Haga, de 51 de state, Carta Europeană a Energiei, care stabilește principiile, obiectivele și
mijloacele de realizare a unei cooperări pan-europene în domeniul energiei. Ea va fi
completata de Tratatul Cartei Energetice, semnat la Lisabona în 1994, prin care se oferă un
cadrul legal de cooperare între țările participante160.
Totuși, s-au înregistrat progrese prin deciziile luate în 1996 și 1998, referitoare la
piața de energie electrică și cea a gazelor naturale161. În ciuda evoluțiilor promițătoare,
Tratatul de la Amsterdam (1999) și cel de la Nisa (2003) nu au adus evoluții semnificative
în politica energetică europeană. Așadar, pe baza celor expuse anterior putem spune ca este
practic imposibil de discutat despre o politică energetică europeană, în prima parte a
procesului de integrare (anii ’60-’70), iar începând cu anii ’80 gestionarea aspectelor ce
țineau de energie s-au făcut prin stabilirea unor obiective conexe. Lenschow și Zito
interesele aferente pieței unice și pe cele legate de securitatea energetică ca fiind
principalele instrumente folosite în formularea indirectă a directivelor legate de energie162.
Totodată, prin asemenea demersuri s-a constatat efectuarea unui pas fundamental în
formularea politicilor și anume identificarea și definirea problemelor163.
159
Said Mahmoudi, “Protection of the European Environment afte the Amsterdam Treaty'', în Scandinavian
Studies in Law, nr. 39. pp. 123-137.
160
http://encharter.org/index.php?id=7 (accesat in 21.01.2016)
161
A se vedea: Directive 96/92/EC of the European Parliament and of the Council of 19 December 1996
concerning common rules for the internal market in electricity, publicată în Jurnalul Oficial, L 027,
30/01/1997, pp. 0020-0029. Directive 98/30/EC of the European Parliament and of the Council of 22 June
1998 concerning common rules for the internal market in natural gas, publicată în Jurnalul Oficial, L 204,
21/07/1998, pp. 0001-0012.
162
Andrea Lenschow, Anthony Zito, “Blurring of Shifting of the Policy Frames?: Institutionalization of the
EconomicEnvironmental Policy Linkage in the European Community, in Governance – an international
journal of policy, administration and institutions, vol. 11, nr. 4, 1998, pp. 415-441, disponibil la adresa
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1111/0952-1895.00080, accesat 15.03.2016.
163
Sophie Biesenbender, “The EU’s Energy Policy Agenda: Directions and Developments”, in Jale Tosum et.
al., Energy Policy Making in the EU, Springer-Varlag, Londra, 2015, pp. 21-40.
***
88
O privire retrospectivă ne arată că abordarea referitoare la politica energetică

comună a fost una deficitară și integrarea eforturilor la nivel comunitar s-a făcut cu
dificultate. Totodată, se constată și faptul că gestiunea aspectelor energetice s-a făcut
indirect, prin intermediul politicilor economice sau de mediu, ceea ce a determinat o
anumită imposibilitate de acțiune la nivelul Uniunii Europene, după 1992 și la nivelul
comunităților, în perioada anterioară. După anul 2000, se poate constata o evoluție
concretă în sectorul analizat de noi, fiind adoptate directivele referitoare la resursele
regenerabile (2001 și 2003) și cea referitoare la comercializarea emisiilor (2005).
La nivel internațional, problematica resurselor și energiei nu au fost ignorate de

ceilalți actori. Ele au fost conectate în mod direct de preocupările legate de mediul
înconjurător și aceasta abordare a făcut ca în decurs de aproape un deceniu perspectivele sa
fie transformate. Astfel, trebuie aduse în discuție primele rapoarte de evaluare emise de
Intergovernmental Panel on Climate Change, publicate în 1990, și summit-ul de la Rio din
1992. Cinci ani mai târziu, Protocolul de la Kyoto reprezintă un pas important în protejarea
mediului înconjurător și în gestionarea integrată a problemelor de mediu. Astfel, pe
parcursul anilor ’90, actorii din sistemul internațional au realizat că resursele, energia și
mediul sunt problematici care nu pot fi gestionare la nivel local de entități unitare. Pentru
răspunsul la astfel de provocări este nevoie de eforturi comune și acest lucru s-a
materializat cel mai pregnant în cazul Uniunii Europene, care și-a asumat rolul de lider în
lupta împotriva schimbărilor climatice. Tot acest context a determinat și dezvoltările
ulterioare din interiorul comunității europene.
3.2.2. Abordarea securității energetice la nivel european și coordonarea cu politicile

aferente
Asigurarea resurselor necesare a reprezentat întotdeauna o condiție vitală pentru

buna funcționare a oricărei forme de organizare socio-politică, inclusiv statul. Din cele mai
vechi timpuri, oamenii au creat diferite forme de organizare tocmai pentru a avea acces la
resursele necesare într-un mod mai facil. Astfel, putem afirma că securitatea energetică a
fost prezentată în viața oamenilor chiar de la începutul istoriei, chiar dacă a fost teoretizata
abia în secolul XX, după cum am constatat în prima parte a acestei lucrări.
***
89
Dacă este să privim securitatea prin prisma sectoarelor, conceptul de securitate

energetică se poate încadra în sectorul economic, iar dată fiind dinamicitatea și modul în
care aceasta a evoluat de-a lungul timpului, încadrarea într-un anumit sector se realizează
doar prin a facilita analiza. Totuși, legătura puternică dintre energie și economie, respectiv
dintre abordarea securității aferentă celor două domenii, poate fi constata cu ușurință în
cazul comunității europene. Pe baza dezvoltărilor politice menționate în secțiunea
anterioară, consideră oportună observarea modului în care s-a dezvoltat securitatea
energetică la nivel european, chiar dacă aceasta s-a făcut în strânsă legătură cu
raționamentele politice.
Astfel, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, în anii 1950, securitatea
energetică a fost privită ca fiind strâns legată de sectorul militar în sensul de a asigura
resursele necesare pregătirii de război.164 În Europa se fondează Comunitatea Europeană a
Cărbunelui și Oțelului (CECO), ceea ce se poate numi un complex de securitate energetică.
Rolul acestei organizații era de a împiedica izbucnirea unui nou război mondial. CECO a
fost înființată în 1951 de către Franța, Germania, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda și era
o organizație care avea la bază gestionarea resurselor de cărbune și petrol pentru a
împiedica izbucnirea unui nou război asemănător cu cel de-al doilea Război Mondial.165
CECO a fost fundamentul pentru Comunitatea Economică Europeană care s-a transformat
ulterior în Uniunea Europeană. Vedem astfel cum încă de la început statele europene au
fost preocupate de problematică energetică, conștientizând importanța ei. În anii 1970 după
criza petrolului din 1973, conceptul de securitate energetică a fost utilizat pentru protejarea
statelor consumatoare împotriva oricărui grup de state producătoare care ar putea folosi
exporturile de petrol pentru a le șantaja, adică protejarea intereselor naționale ale marilor
consumatori din statele industrializate occidentale166.
Astfel securitatea energetică a deveni pentru multe state același lucru cu
independența față de petrolul importat. Evident statele care importă petrol erau statele
dezvoltate din Europa Occidentală, SUA și Japonia, state de asemenea foarte dezvoltate
164
Nataliya Esakova, European energy security. Analysing the EU-Russia energy security regime in terms of
interdependence theory, Wiesbaden, Springer VS, 2012, p.35.
165
“Treaty establishing the European Coal and Steal Community, ECSC Treaty”, sursa:
http://europa.eu/legislation/_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_ecsc_en.htm, accesat in data de:
23.06.2016.
166
Nataliya Esakova, op. cit., p. 36
***
90
încă de la aceea vreme. În anii 1980 și 1990 conceptul de securitate energetică s-a apropiat
tot mai mult de cel de securitate economică, fiind direcționat spre protejarea economiilor
statelor importatoare industrializate împotriva efectelor negative ale întreruperilor de
livrări și fluctuații ale prețurilor167. Până în anii 1990 conceptul de securitate energetică s-a
referit în mod special la aprovizionarea cu petrol ale statelor industrializate, dar odată cu
trecerea timpului conceptul s-a extins și spre gazul natural, o resursa a cărei importanță
crește din ce în ce mai mult.
Interacțiunea și cooperarea dintre membrii fondatori ai UE s-a cristalizat în jurul

considerentelor energetice, acestea fiind un factor fundamental în proiectul construcției
UE. CECO și EURATOM pe lângă faptul că au pus bazele Comunității Europene, au
asigurat aprovizionarea cu cărbune și au dus la o colaborare în privința energiei
nucleare168. Inițiativa creării CECO a fost susținută și de administrația americană,
americanii încurajând integrarea industriilor europene din două rațiuni: prima, pentru a
crea o piață a Europei Occidentale guvernată de principiile liberalismului economic,
asumându-și riscul unui concurent economic serios, iar a doua, pentru a putea face față
pericolului comunist169. Al doilea tratat a pus bazele Comunității Europene a Energiei
Atomice (EURATOM). Sarcinile noului organism au fost multiple: dezvoltarea cercetărilor
și difuzarea cunoștințelor tehnice, asumarea unei funcții de reglementare în aprovizionarea
statelor membre cu minereuri și combustibili nucleari, atragerea de investiții de capitaluri
în industria nucleară și realizarea instalațiilor necesare acestor industrii170. După cum
putem observa, sarcinile acestei entități erau strâns legate de energie.
Chiar dacă importanța asigurării securității energetice este la fel de mare, sau chiar
mai mare decât la începuturile construcției europene, integrarea nu a avut succes în acest
domeniu, iar politicile energetice sunt privite ca fiind responsabilitatea statelor membre, în
concordanță cu principiul subsidiarității171. Statele membre au fost reticente în ceea ce
167
Ibidem, p. 36
168
Ali Tekin si Williams, Paul Andrew, Geo-politics of the Euro-Asia energy nexus. The European Union,
Russia and Turkey, Basingstoke, Palgrave MacMillan, 2011, p. 13
169
Adrian Liviu Ivan, Sub zodia “Statelor Unite ale Europei”. De la ideea europeană la Comunitățile
Economice Europene”, Cluj-Napoca, CA Publishing, 2009, pp.244-245.
170
Ibidem, p. 322.
171
Iulian Chifu, Adriana Sauliuc, Bogdan Nedea (ed.), Energy Security Strategies In The Wider Black Sea
Region, Bucuresti, Editura Curtea Veche, 2010, p. 47.
***
91
privește integrarea în domeniul energetic, fapt ilustrat și de absența în tratatele Maastricht

de la și Amsterdam a unor părți dedicate energiei, după cum am constatat anterior.
Crearea unei politici energetice comune a fost un deziderat greu de realizat și

datorită faptului că statele membre UE produc și consumă cantități foarte diferite de
energie. Acest fapt face ca gradul de dependență să fie variat de la stat la stat, astfel o
politică comună a fost aproape imposibil de implementat. Cu toate acestea UE a depus
eforturi spre realizarea unei politici comune și coerente în domeniul energetic, eforturi
care s-au materializat prin realizarea unor documente și comunicări cum ar fi Cartele
Verzi și Cartele Albe172. Semnarea și implementarea Tratatului de la Maastricht va da
Comisiei posibilitatea de a se exprima mult mai concret în domeniul energiei. Inclus între
competențele Comisiei, sectorul energetic comunitar va cunoaște o dezvoltare rapidă. În
1995 avem prima comunicare a CE în care abordează problema unei politici comune a
energiei, în documentul intitulat Carta Verde For a European Union Energy Policy, urmat
la scurt timp de Carta Alba An Energy Policy for the European Union și apoi în 1996 și
1997 Green Paper for a Community Strategy – Energy for the Future: Renewable Sources
of Energy, respectiv White Paper: Energy for the Future – Renewable Sources of Energy.
Aceste documente stau la baza politicii europene a energiei și vor constitui piloni
pentru construcția acestei politici. Din acest punct de vedere, în Uniunea Europeană există
practic o coordonare pentru politicile energetice, deși ea nu este oficial consacrată într-o
politică europeană comună, așa cum este Politică Agricolă Comună, spre exemplu.
3.2.3 Dezvoltările din perioada 2000-2007 în domeniul politicii și securității

energetice
Anul 2000 a fost, putem spune, momentul în care, la nivel european, s-a
conștientizat în mod concret necesitatea unei politici energetice coerente și sustenabile,
172
Cartele Verzi sunt documente publicate de către Comisia Europeană pentru a stimula discuțiile la nivel
european. Părțile interesate sunt invitate să participe la procesul de consultare și dezbatere pe baza
propunerilor înaintate de către Comisie. Cartele Verzi pot da naștere unor propuneri legislative,
transformându-se în Carte Albe. Cartele Albe sunt documente ce conțin propuneri de acțiune în domenii
specifice. În anumite cazuri, cartele albe urmează unor carte verzi publicate de către Comisie în scopul
consultărilor și dezbaterii. Când o Carte Albă este acceptată de către Consiliul European, poate duce la un
program de acțiune al UE în domeniul vizat. Prin urmare acestea sunt documente deosebit de importante
emise de către Comisie, care pot duce la crearea unor noi documente legislative la nivelul UE.
***
92
rezultată în urma consensului și efortului comun. Dovada clară este Carta Verde emisă în
2000, intitulată „Spre o Strategie Europeană a Siguranței în Aprovizionarea cu
Energie”173. Deși nu prezintă soluții clare în domeniul securității energetice, Carta Verde
din 2000 reprezintă un studiu veritabil în privința sectorului energetic din U.E. și putem
afirma că a dus la conștientizarea necesității realizării unui plan pe termen lung privind
energia. În acest studiu este ilustrată dependența U.E. de doar câteva surse de import –
Rusia, Norvegia și Nordul Africii – dar în același timp este specificat faptul că U.E. nu va
putea deveni independentă din punctul de vedere al energiei.
Prioritatea UE descrisă în acest document este reprezentată de consolidarea

relațiilor cu statele de la care își importă energia, adiacent căutării unor surse noi de
aprovizionare, o politică cât se poate de pragmatică ținând cont de gradul de dependență
pe care UE îl are față de sursele sale de energie.
Astfel prioritatea principală a fost consolidarea relației cu Rusia, care era cel mai mare
partener în sectorul energetic al UE. Carta verde din 2000 a dus la organizarea
summit-ului de la Paris din octombrie 2000 între Uniunea Europeană și Rusia. Scopul
acestui summit era instituirea unui dialog între cei doi actori pe probleme energetice.
Primul summit UE – Rusia privind „dialogul energetic” a avut loc în data de 30 octombrie
2001. Studiul, reprezentat de Carta Verde din 2000, a tras semnale de alarmă în privința
direcției în care se îndreaptă sectorul energetic din UE, și în special în privința impactului
consumului de energie asupra mediului înconjurător, dar și asupra economiei174.
Problema securității energetice a devenit din ce în ce mai stringentă în ultimii ani,
iar în urma crizei dintre Ucraina și Rusia privind gazul, UE a adoptat în 8 martie 2006
Carta Verde intitulată „O strategie Europeană pentru Energie Durabilă Competitivă și
Sigură”175. Documentul a răspuns cererilor din cadrul summit-ului de la Hampton Court,
din octombrie 2005, privind dezvoltarea unei abordări comune privind politica energetică.
173
EUROPEAN COMISSION, Towards a European strategy for the security of energy supply,
Luxemburg, Lanham, Md, Office for Official Publications of the European Communities,
Bernan Associates [distributor], 2001.
174
Ibidem.
175
COMMISION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES, „Green Paper. A European Strategy for
Sustainable, Competitive and Secure Energy”, sursa:
http://europa.eu/documents/comm/green_papers/pdf/com2006_105_en.pdf, accesat în data de: 08.06.2016.
***
93
Prin acest demers Uniunea Europeană a confirmat trei obiective privind politica
energetică: sustenabilitate, securitatea aprovizionării și competitivitatea176.
În Carta Verde au fost identificate principalele provocări din domeniul energetic cu

care se confruntă UE177:
❖ Nevoia urgentă de investiții în Europa pentru a satisface cererile

preconizate de energie și pentru a înlocui infrastructura învechită;
❖ Dependența UE de importurile de energie este posibil să ajungă la 70% în
următorii 30 de ani comparativ cu 50% în prezent;
❖ Rezervele sunt concentrate în doar câteva state. UE importă jumătate din
necesarul de energie din trei state, respectiv Rusia, Norvegia și Algeria;
❖ Cererea de energie la nivel global este în continuă creștere. Se
preconizează o creștere a cererii de energie de aproximativ 60% până în
2030;
❖ Prețurile petrolului și gazelor naturale sunt de asemenea în creștere;
❖ Odată cu consumul de energie au crescut și emisiile gazelor cu efect de
seră care duc la încălzire globală. Consecințele pot fi devastatoare pe
termen lung;
❖ Nu există o piață energetică internă competitivă178.
Pentru a putea veni în întâmpinarea problemelor identificate și pentru a putea
atinge cele trei obiective menționate mai sus au fost identificate șase arii prioritare de
acțiune:
❖ Realizarea unei piețe energetice comune;

❖ Asigurarea aprovizionării și solidaritatea dintre statele membre;
❖ Sustenabilitatea, și diversificarea surselor de energie pentru o mai mare
eficiență;
❖ Combaterea schimbărilor climatice;
❖ Un plan strategic pentru tehnologiile energetice;
❖ O politică energetică externă coerentă179.
176
Ibidem.
177
Ibidem.
178
Ibidem, p.3.
179
Ibidem, p.4-5.
***
94
În urma Cartei Verzi din 2006, reprezentanții statelor membre în Consiliul

European au acceptat faptul că aspectele de politică externă câștigă o importanță tot mai
mare în promovarea obiectivelor politicii energetice cu alte state180. Aceștia au sprijinit
apelurile Comisiei Europene pentru o mai bună coordonare și în realizarea unei politici
energetice externe coerente pe termen mediul și lung. Comisia Europeană a susținut faptul
că politica privind securitatea energetică trebuie să fie în concordanță cu obiectivele mai
largi privind politica externă a UE, cum ar fi politicile privind prevenirea conflictelor,
neproliferarea sau promovarea drepturilor omului181.
Implicarea în realizarea unei politici energetice comune a crescut imediat după

adoptarea Cartei Verzi. La sfârșitul lui 2006, președintele Comisiei, Jose Manuel Barroso,
a declarat că energia a fost un subiect uitat în ultimul timp pe agenda europeană, dar acum
este din nou „inima construcției europene” la fel cum a fost și când a fost creată CECO.182
Președintele Comisiei a fost încrezător și a afirmat că statele își vor ceda din suveranitate
în acest domeniu, creând astfel o politică energetică comună. Problema energetică a apărut
din ce în ce mai des în discursul oficialilor europeni și s-au făcut pași spre o implementare
instituțională. În 2007 a fost creată o rețea de corespondenți în domeniul energiei care
făceau legătura între personalul responsabil de securitatea energetică din statele membre și
instituțiile de la Bruxelles. În cadrul departamentului pentru relații externe al Comisiei a
fost organizată o unitate care să creeze legături în toate zonele geografice183.
În ianuarie 2007 Comisia a emis un comunicat către Consiliul European care a dus
la un acord al Consiliului European privind politica energetică pentru Europa. În acest
comunicat au fost reiterate toate punctele din carta verde din 2006 privind o politică
energetică comună cum ar fi sustenabilitatea, asigurarea aprovizionării, competitivitate, o
piață energetică comună sau solidaritate între statele membre184. Chiar dacă s-au făcut
180
Richard Youngs, Energy Security: Europe’s foreign policy challenge, London, New York, Routledge,
2009, p. 24.
181
Ibidem, p.24.
182
Ibidem, pp. 24-25.
183
Ibidem, pp. 24-25.
184
Commission Of The European Communities, „An Energy Policy for Europe”, sursa:
http://ec.europa.eu/energy/energy_policy_doc/01_energy_policy_for _europe_en.pdf, accesat în data de:
09.06.2016.
***
95
eforturi pentru a crea o politică energetică comună, iar problema energetică a fost adusă în
atenția statelor membre, încă nu există o politică coerentă a UE în această privință.
3.2.4. Contextul politic al gestionării securității energetice post-Lisabona
În tratatul de la Lisabona din 2007 există doar un articol privind problematica

energiei, articolul 176185, care nu face decât să furnizeze câteva direcții generale de
acțiune în privința funcționării pieței energetice, dezvoltarea unor noi surse de energie și
energii regenerabile și interconectarea rețelelor energetice. Articolul este practic o
moștenire a Cartei Verzi din 2006 și a comunicatului Comisiei către Consiliu din ianuarie
2007, urmărind aceleași puncte care însă au fost insuficient dezvoltate și insuficient
promovate la nivel supranațional. Simultan, alineatul (2) al articolului 176, prevede ca
Parlamentul European și Consiliul vor stabili măsurile necesare pentru realizarea
obiectivelor de la alineatul (1)186. Cu toate acestea, măsurile nu trebuie să aducă atingere
dreptului unui stat membru de a stabili condițiile de exploatare a propriilor resurse
energetice, dreptul de a alege diferite surse de energie și structurii generale de
aprovizionare sale cu energie.187 Aceste prevederi ale alineatului (2) nu fac decât să dea
dreptul statelor membre să ia propriile decizii privind politica energetică, deci să își
dezvolte propria lor politică energetică. Astfel statele au posibilitatea de a negocia separat
prețurile cu statele care sunt exportatoare de energie, fapt care se și întâmplă în UE în
acest moment în ciuda eforturilor de a crea o politică energetică comună. Pentru a se putea
crea o astfel de politică comună este necesar ca statele membre să cedeze din suveranitate
în domeniul energetic, fapt care nu se va întâmpla atât timp cât interesul lor este cel de
a-și asigura necesarul de energie la un preț cât mai scăzut, iar o politică energetică comună
nu le garantează faptul că pot negocia un preț mai mic.
După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Comisia a reluat agenda

problemei energetice, iar în 2008 apare o nouă Cartă Verde intitulată „Către o Rețea
185
Uniunea Europeană, „Tratatul de la Lisabona”, sursa: http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/ALL/?uri=OJ:C:2007:306:TOC, accesat în data de: 09.06.2016.
186
Ibidem.
187
Ibidem.
***
96
energetică Europeană Sigură, Sustenabilă și Competitivă”. În acest document sunt

descrise scopurile și obiectivele Uniunii Europene în domeniul politicii energetice, care,
deși ușor diferite, sunt în concordanță cu obiectivele din carta verde publicată în 2006.
Principalele obiective descrise în Carta Verde privind energia din 2008 sunt:
Promovarea înțelegerii și solidarității publice – procesul de comunicare trebuie

îmbunătățit pe teme legate de rețelele energetice, precum scopul și obiectivele TEN-E
(TransEuropean Energy Networks), modul în care funcționează solidaritatea în
aprovizionarea cu energie și modul în care noile rețele pot furniza energie sustenabilă,
sigură și competitivă;
Atingerea obiectivelor „20-20-20” până în 2020 – Reducerea cu 20% a emisiilor

de gaze cu efect de seră, o pondere de 20% a energiei din surse regenerabile în consumul
total de energie al UE și o îmbunătățire cu 20% a eficienței energetice până în 2020;
Inovarea și noile tehnologii – Este necesar ca cercetarea și programele

demonstrative din domeniul tehnologic să pună mai mult accentul pe tehnologii aferente
rețelelor energetice;
Rețelele energetice internaționale – Proiectele de rețele energetice internaționale

care răspund nevoilor UE în materie de siguranță a aprovizionării cu energie presupun, în
mod obligatoriu, acordul guvernelor din țări terțe. Este important ca în cadrul de
cooperare internațională a UE să se descurajeze dezvoltarea proiectelor de acest fel, în
special prin furnizarea unui cadru politic pe termen lung pentru angajamentele asumate de
societățile private care participă la investiții și pentru eventualele garanții de la bănci
europene ca BEI și BERD188.
Definitivarea pieței interne a energiei, asigurarea dezvoltării rețelei pentru a

permite realizarea obiectivelor UE privind energia din surse regenerabile și garantarea
siguranței aprovizionării cu energie a Uniunii Europene prin proiecte cheie de
infrastructură în interiorul și în afara teritoriului UE189, rămân și ele obiective pe care UE
trebuie să le atingă pentru a-și asigura securitatea energetică. Observăm că obiectivele
188
Comisia Europeană, Carte Verde. Către o Rețea Energetică Europeană Sigură Sustenabilă și
Competitivă, Bruxelles, 2008.
189
Ibidem.
***
97
diferă foarte puțin față de cele din 2006, direcțiile urmate fiind aceleași, însă explicate mai
pe larg și cu un accent mai profund pus pe noile tehnologii și problematica schimbărilor
climatice. Pentru atingerea obiectivelor trasate în această cartă, Comisia a emis un nou
document, un plan de acțiune intitulat „Second Strategic Energy Review Energy Security
and Solidarity Action Plan”190.
În acest plan Comisia a propus un plan în cinci puncte, concentrându-se asupra:
• Infrastructură și nevoi de diversificare a surselor de aprovizionare;

• Relațiile externe în sectorul energetic;
• Stocurile de petrol și gaze naturale și mecanismul de reacție la crize;
• Eficiență energetică;
• Utilizarea în cele mai eficace condiții ale resurselor de energie proprii ale
UE191.
Principalul scop al acestui plan este atingerea obiectivelor „20-20-20” iar pentru
aceasta, Comisia a propus șase acțiuni prioritare:
• Conectarea piețelor energetice din Europa;

• Dezvoltarea unui coridor sudic pentru aprovizionarea cu gaze naturale din
regiunea Mării Caspice și Orientul Mijlociu;
• Utilizarea gazului natural lichefiat pentru asigurarea diversității piețelor în
UE;
• Conectarea Europei cu zona sud-mediteraneană prin interconexiuni în
privința gazelor și a electricității;
• Dezvoltarea interconexiunilor în privința gazelor și electricității care
traversează Europa Centrală și de Sud-Est, împreună cu axa nord-sud;
• Dezvoltarea interconexiunilor electrice din nord-vestul Europei și
optimizarea energiei eoliene din Marea Nordului192.
190
COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES, „Second Strategic Energy Review. An EU
Energy Security and Solidarity Action Plan”, sursa: http://eur-lex.europa.eu/legal-
content/EN/ALL/?uri=CELEX:52008DC0781, accesat în data de: 10.06.2016.
191
COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES, „Second Strategic Energy Review – Securing
our Energy Future”, sursa:
http://ec.europa.eu/energy/strategies/2008/2008_11_ser2_en.htm, accesat în data de 09.06.2016.
192
Ibidem.
***
98
Practic, obiectivele și acțiunile nu diferă foarte mult de cele propuse în cartele

verzi din 2006, respectiv 2008. Diferența constă accentul mai mare pus pe solidaritatea
între statele membre și nevoia de diversificare a surselor de aprovizionare, în acest
document fiind identificată zona Mării Caspice și Orientul Mijlociu ca fiind zone cu
interes deosebit pentru UE. În același timp și problema schimbărilor climatice a câștigat
din ce în ce mai mult interesul, fapt sesizabil și în evoluția documentelor emise de către
Comisie.
La cele prezentate anterior, mai pot fi adăugate o serie de documente care, în ciuda
rolului secundar pe care l-au jucat, au contribuit la construirea realității cu care trebuie să
ne confruntăm astăzi. Astfel, în rândurile următoare am completat parcursul nostru cu
încă câteva elemente. În decembrie 1991 apare Carta Europeană a Energiei care
prevedea un cadru de promovare a colaborării în domeniul energiei, în special în
asigurarea aprovizionării cu energie a statelor vest-europene de către fostele state
comuniste193. Tratatul privind Carta Europeană a Energiei a fost semnat la 17 decembrie
1994 și a intrat în vigoare la 16 aprilie 1998194. A urmat în 1995 Carta Verde intitulată
„For a European Union Energy Policy”195, care în același an a devenit Carta Albă „An
Energy Policy for the European Union196”. În 1996 a apărut o nouă Carte Verde „Energy
for the Future: Renewable Sources of Energy” care la fel ca în cazul celei din 1995, s-a
transformat în Carta Albă cu același titlu emisă în 1997. Aceste documente au fost
primele emise de către Comisie și au pus bazele ideii de politică energetică comună.
Ultima Cartă Verde privind energia a fost emisă în 2013 și este intitulată „A 2030
framework for climate and energy policies197”. Documentul se concentrează asupra
obiectivelor privind schimbările climatice și reiterează practic obiectivele și acțiunile
documentelor emise anterior de către Comisie.
193
Comisia Europeană, „Carta europeană a energiei”, sursa:
http://europa.eu/legislation_summaries/energy/external_dimension_enlargement/127028_ro.htm,
accesat în data de: 09.06.2016.
194
Ibidem.
195
Comisia Europeană, „Green Paper. For a European Union Energy Policy”, sursa:
http://aei.pitt.edu/1185/1/energy_gp_COM_94_659.pdf, accesat în data de: 09.06.2016.
196
Comisia Europeană, „White Paper. An Energy Policy for the European Union”, sursa:
http://europa.eu.documentation/official-docs/white-papers/pdf/energy_white_paper_com_95_682.
pdf, accesat în data de: 09.06.2016.
197
Comisia Europeană, „Green Paper. A 2030 framework for climate and energy policies”, sursa:
http://eurlex.europa.eu/legal-content/EN/ALL/?uri=CELEX:52013DC0169, accesat în data de:
10.06.2016.
***
99
3.3. Strategia europeană pentru securitate energetică
Dezvoltările din sistemul internațional, alături de dinamica politică și economică

cunoscută de-a lungul deceniilor de comunitatea europeană au determinat, pe fondul
integrării atât orizontale, cât și vertical, atingerea unui numitor comun în raport cu
conjugarea eforturilor la nivel European privind politica și securitatea energetică. Statele
membre și-au conștientizat nevoile și au reușit, la mai bine de un deceniu și jumătate, să
adopte o strategie la nivel european, pe baza căreia dezideratul securității energetice să fie
înfăptuit. Tratatul de la Lisabona a recunoscut competența Uniunii asupra funcționării
pieței interne a energiei, asigurării securității aprovizionării cu energie, promovarea
interconexiunilor rețelelor, promovarea eficienței energetice și a noilor surse
regenerabile198. Așadar după 2007 putem vorbi, cel puțin la nivel teoretic, de o politică
europeană în domeniul energetic, aceasta în ciuda criticilor și a eșecurilor Comisiei
Europene în a implementa toate aspectele acestei politici și a coordona toate acțiunile
statelor membre la nivel comunitar.
În mai 2010 Comisia a lansat o discuție publică199 pe tema energiei și a

strategiei energetice europene. Răspunsurile au venit din medii diferite (state membre,
autorități locale, oameni de știință, politicieni, oameni de afaceri, diferite organizații), dar
majoritatea s-au pronunțat pentru o mai mare coordonare a politicii energetice la nivel
european, pentru o viziune pe termen lung asupra energiei, care sa se identifice cu
obiectivele de reducere a emisiilor de gaze stabilite pentru 2050 și au produs o serie de
priorități pentru politica energetică europeană (implementarea Strategic Energy
Technology Plan și a European Industrial Initiatives). Rețeaua de Energie Transeuropeană
(TEN-E) este considerată inadecvată, astfel că noul Energy Infrastructure Package va
trebui să vină cu o analiză și o propunere pentru o rețea europeană cu adevărat integrată și
interconectată. Comisia Europeană a sesizat o susținere consistentă în privința reducerii
dependenței de carburanți fosili, înlocuiți gradual de surse inepuizabile, în ceea ce privește
198
Michel Labori, Simion Costea, Le management des politiques de l’Union Europeenne, Editions
Prodifmultimedia, Paris 2011, p.121.
199
European Commision, Results of the public consultation on the Stocktaking document toward a New
Energy Strategy for Europe 2011-2020, Brussels, 2021.
***
100
nevoia unei armonizări a taxei pe carbon și a unui preț adecvat pentru CO2. Totuși
cărbunele rămâne încă între opțiunile energetice, subliniindu-se că reducerea carburanților
fosili s-ar putea face și prin potențarea surselor nucleare. Rămânea însă de văzut în ce
măsură potențialul nuclear va mai fi dezvoltat, după dezastrul de la Fukuyama și noile
orientări în privința energiei nucleare, atât din cercurile științifice cât și politice.
O politică energetică externă a Uniunii Europene este cerută în numeroase
răspunsuri, precum și nevoia comunității de a acționa într-o singură manieră vizavi de
relațiile cu terții, deși anumite medii au arătat că nu este de competența U.E. să negocieze
acorduri comerciale cu producătorii și distribuitorii de energie. Nu în ultimul rând trebuie
avută în vedere protecția cetățeanului, prin aceasta se face referire atât la securitatea
aprovizionării, cât și al prețuri accesibile. Documentul la care se face apel pentru toate
problematicile de mai sus este noua strategie europeană în domeniu energiei: Energy 2020.
A strategy for competitive, sustainable and secure energy, lansat în 2010. Acesta
reprezintă unul dintre cele mai importante documente referitoare la politica energetică a
Uniunii Europene, pe baza căruia statele membre trebuie să se ghideze în acțiunile lor
până în 2020. Documentul vede uniunea ca responsabilă de încălzirea globală, de poluare
și subliniază anumiți pași care vor fi făcuți pentru a combate toate aceste influențe
negative asupra mediului înconjurător. 2020 este doar un punct pe traseul eliminării
complete sau aproape complete a carburanților fosili din circuitul energetic. Pentru a putea
renunța la carburanții fosili după 2050, comunitatea europeană trebuie să facă o serie de
compromisuri și sacrificii, ale căror rezultate vor fi vizibile pe termen lung și la scara
globală.
După acel moment, la cativa ani, își face apariția Strategia Europeană de Securitate
Energetică, publicată în 2014 și a cărei devenire a fost catalizata de cativa factori. Astfel
prima parte a documentului subliniază aceste elemente și anume:
„În prezent, UE importă 53% din energia pe care o consuma. Dependența de

importul de energie se referă la țiței (aproape 90%), la gaze naturale (66%) și, într-o mai
mică măsură, la combustibilii solizi (42%) precum și la combustibilul nuclear (40%).
Securitatea aprovizionării cu energie vizează fiecare stat membru, chiar dacă unele sunt
mai vulnerabile decat altele200. Acest lucru este valabil în special în cazul regiunilor mai
puțin integrate și conectate, precum
200
Comisia Europeană, “Strategia europeană a securității energetice. Comunicarea Comisiei către
Parlamentul European și Consiliu”, accesat în data de 06.07.2016, pp. 2-3
***
101
țările baltice și Europa de Est. Chestiunea cea mai presantă în materie de Securitate a
aprovizionării cu energie este dependența puternică de un furnizor extern unic. Acest
aspect este în mod special valabil în cazul gazelor naturale, dar se aplică și energiei
electrice: șase state membre depind de Rusia, în calitate de furnizor extern unic, pentru
toate importurile lor de gaze naturale și trei dintre aceste țări folosesc gaze naturale
pentru a satisfice peste un sfert din necesarul lor total de energie. În anul 2013,
aprovizionarea cu energie din Rusia reprezentau 39% din importurile de gaze naturale ale
US sau 27% din consumul de gaze natural al UE; Rusia a exportat 71% din gazele sale
naturale în Europa, cele mai mari volume fiind destinate Germaniei și Italiei; în cazul
energiei electrice, trei state member (Estonia, Letonia și Lituania) sunt dependențe de un
operator extern uni pentru operarea și echilibrarea rețelei lor de distribuție a energiei
electrice. Factura enregetică externă a UE reprezinta peste 1 miliard EUR pe zi (cca. 400
de miliarde EUR în 2013) și mai mult de o cincime din importurile totale ale UE. UE
importă țiței și produse petroliere în valoare de peste 300 miliarde euro, din care o treime
din Rusia201. Securitatea energetică a UE trebuie privită și în context al creșterii cererii de
energie la nivel mondial, care este prevăzută să crească cu 27% până în 2030, cu
schimbări importante ale aprovizionării cu energie și ale fluxurilor economice
comerciale202.
În acest context, UE a fost nevoită să creeze o strategie europeană privind energia
care să se bazeze pe mai multe puncte forte și pe eficacitatea reacției UE la crizele
anterioare în materie de aprovizionare cu energie. Una dintre principalele probleme cu
care se confrunta UE în domeniul energiei consta în faptul că problemele de Securitate
energetică sunt abordate la nivel național și nu iau în considerare interdependențele dintre
statele membre. Este nevoie de o abordare colectiva și crearea unei piețe comune
funcționale. Acest lucru înseamnă integrarea cooperării la nivel European în domeniul
energiei, dar și o cooperare strânsă cu potențialii furnizori de energie ai UE. Pentru a veni
în întâmpinarea acestor probleme, Strategia Energetică a UE din 2014 stabilește domeniile
în care trebuie luate decizii pe termen scurt, mediu sau lung și se bazează pe opt piloni
principali, care promovează o cooperare mai strânsă și benefică pentru toate statele
membre, respectând în același timp opțiunile energetice naționale. Acești piloni sunt:
Acțiuni imediate care au ca obiectiv creșterea capacității UE de a face fata unei

întreruperi majore pe parcursul iernii 2014/2015 – Acest pilon a apărut ca urmare a crizei
201
Ibidem.
202
Comisia Europeană, “Strategia europeană a securității energetice. Comunicarea Comisiei către
Parlamentul European și Consiliu”, accesat în data de 06.07.2016, pp. 2-3
***
102
din Ucraina apărute în urma plecării de la putere a președintelui Viktor Ianukovici în urma
protestelor antiguvernamentale din 2013/2014, urmată de anexarea Crimeii de către
Federația Rusă. Aceasta criza a dus la o situație de instabilitate în Ucraina, care este un
stat de tranzit pentru numeroase conducte care aprovizionează statele Uniunii Europene, și
a ridicat problema unei posibile întreruperi a aprovizionării cu energie. Ucraina este un
actor foarte important în materie de energie pentru UE, iar o situație instabilă în acest stat
putea să determine repercusiuni asupra statelor din UE în materie de energie. În acest
context, Uniunea Europeană și-a propus să acționeze pe termen scurt pentru a face față
unei eventuale întreruperi a aprovizionării cu energie, iar cele mai vulnerabile state sunt
cele care sunt dependente de un furnizor extern unic. Printre acțiunile avute în vedere de
UE s-au numărat monitorizarea fluxului de gaze naturale, o mai strânsă cooperare la nivel
regional, actualizarea evaluării riscurilor și evaluarea planurilor de acțiune preventive și a
planurilor de urgență, cooperarea cu furnizorii și cu operatorii sistemului de transport
pentru identificarea unor posibile surse de aprovizionare suplimentare pe termen scurt203.
Aceste acțiuni si-au atins scopul deoarece în iarna 2014/2015 nu au fost întâmpinați
probleme în privința aprovizionării cu energie în UE, nici chiar în statele care depind în
totalitate de un furnizor extern unic. Acest fapt arată că deși există tensiuni între UE și
Rusia acestea nu s-au răsfrânt asupra sectorului energetic până în acest moment, și este
greu să ne gândim că vor apărea probleme grave în acest sector dacă ținem cont de
interdependența dintre UE și Federația Rusă.
Consolidarea mecanismelor de urgență/solidaritate care include coordonarea
evaluărilor riscurilor și a planurilor pentru situații de urgență și protejarea infrastructurii
strategice; Acest al doilea pilon se referă la o prioritate principala pe care o are UE, anume
sa asigure cea mai bună pregătire și cea mai buna planificare în vederea unor întreruperi
bruște ale aprovizionării cu energie, a sprijinirii statelor cele mai vulnerabile și nu în
ultimul rând protejarea infrastructurii. Pentru a atinge acest obiectiv, se disting trei acțiuni.
În primul rând crearea și păstrarea rezervelor minime de petrol și de produse petroliere
pentru a veni în întâmpinarea unor eventuale întreruperi a aprovizionării204.
Aceste rezerve sunt esențiale în cazul unui deficit de aprovizionare, mai mult aceste
203
Comisia Europeană, “Strategia europeană a securității energetice. Comunicare a Comisiei către
Parlamentul European și Consiliu”, accesat în data de 06.07.2016, pp. 4-5.
204
Ibidem.
***
103
rezerve pot tempera fluctuațiile prețurilor în cazul unei crize. Pe lângă păstrarea rezervelor
de petrol este necesară și o cooperare la nivel internațional în privința stocurilor de petrol,
în special cu noii mari consumatori asiatici, precum China și India. Un al doilea punct
foarte important este prevenirea și reducerea riscurilor de întrerupere a aprovizionării cu
gaze naturale. Crizele de aprovizionare din 2006 și 2009 au dus la o consolidare a
capacității de coordonare pentru a preveni alte posibile întreruperi. Din 2009 încoace s-au
făcut pași importanți în asigurarea aprovizionării cu energie. În momentul de față UE
poate asigura cererea de gaze naturale chiar și în eventualitatea unei întreruperi a celui mai
mare element de infrastructură. În plus, fluxurile inversate trebuie să funcționeze la toate
interconexiunile transfrontaliere dintre statele membre. Astfel UE este mai bine pregătită
pentru întreruperile aprovizionării cu gaze naturale. Acest fapt se datorează cooperării
dintre statele membre care au elaborate planuri privind securitatea aprovizionării la nivel
European și a creării unor norme europene.
A treia acțiune se referă la protejarea fizică a infrastructurii energetice critice
împotriva amenințărilor și pericolelor, dar și a securității informatice205. Protejarea
sistemului de transport a gazelor naturale și a energiei electrice este foarte importantă
deoarece asigură un serviciu fundamental tuturor consumatorilor. Protejarea infrastructurii
trebuie asigurată atât de statele membre ale UE în calitate de importatori de energie, dar și
de statele care exportă energie către UE.
Toate aceste obiective vor fi posibile doar prin colaborarea și solidaritatea statelor
membre. După cum am văzut există state care nu mai sunt vulnerabile față de amenințările
unor întreruperi în aprovizionarea cu energie și în același timp sunt mai puțin dezvoltate
decât statele vest-europene. Astfel cooperarea și solidaritatea devin criterii deosebit de
importante pentru asigurarea securității energetice în cadrul UE, iar mecanismele care
asigura cooperarea și solidaritatea trebuie revizuite continuu, deoarece domeniul energetic
este unul dinamic.
Moderarea cererii de energie; este unul dintre instrumentele cele mai eficiente de
reducere a dependenței UE fata de energia extern și de control a expunerii sale la creșterile
prețurilor. Prin strategia Europa 2020. UE a stabilit printre altele o creștere a
205
Ibidem. p. 6.
***
104
eficienței energetice cu 20%206. Atingerea acestui obiectiv depinde de realizarea măsurilor

prevăzute în Directiva privind eficiența energetică și în Directiva privind performanța
energetică a clădirilor207. Aproximativ 40% din consumul de energie al UE se produce în
sectorul construcțiilor, iar reabilitarea termică a construcțiilor ar putea reduce consumul cu
până la trei sferturi. În scopul declanșării altor investiții din partea sectorului privat, care
joacă un rol esențial, fondurile structurale și Fondul European pentru Inovare (ESI) au
alocat o sumă minimă de 27 miliarde EUR în mod special pentru investițiile într-o
economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, care include eficiența energetică. Analiza
actuală a programării acestor fonduri de către statele membre indică faptul ca valoarea
reală a acestor investiții va crește la peste 36 miliarde euro. Instrumentele financiare create
cu ajutorul contribuției din fondurile ESI pot atrage participarea la investiții a unui capital
privat suplimentar, în timp ce noile modele de afaceri ale SSE-urilor (societăți de servicii
energetice) pot asigura economii în cadrul întregului sistem energetic reducerea emisiilor
de gaze cu efect de sera cu cel puțin 20% față de nivelurile din 1990 sau cu 30%, dacă
există condiții favorabile în acest sens; creșterea la 20% a ponderii surselor regenerabile de
energie în consumul final de energie și o creștere cu 20% a eficienței energetice208.
Construirea unei piețe interne integrate care să funcționeze corespunzător
- Probabil cel mai ambițios și cel mai important obiectiv al UE îl reprezintă crearea unei
piețe interne complet integrate și cu adevărat funcționale. UE consideră că o piață internă
europeană a energiei este un factor cheie în realizarea securității energetice și reprezintă
mecanismul necesar pentru realizarea acesteia într-un mod eficient din punct de vedere al
costurilor209. Problemele întâmpinate sunt la nivelul statelor care intervin în luarea
deciziilor în sectorul energetic. Statele intervin în luarea deciziilor în sectorul energetic
206
Comisia Europeană, Europa 2020. O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și
favorabilă incluziunii, 2010, p. 13.
207
“Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficiența
energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE și 2010/30/UE și de abrogare a directivelor 2004/8/CE
și 2006/32/CEText cu relevanță pentru SEE”
208
Comisia Europeană, Europa 2020. O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și
favorabilă incluziunii, 2010, p. 13.
209
Ibidem, p. 9.
***
105
deoarece încearcă să își asigure propria securitate energetică, chiar dacă prin deciziile luate
pot afecta securitatea altor state membre.
Creșterea producției de energie în Uniunea Europeană – În ultimele decenii

producția de energie a UE se află în declin, chiar dacă s-au înregistrat progrese în
producție de energie din surse regenerabile. Conform obiectivului stabilit în Strategia
Europa 2020, UE trebuie să producă 20% din energie din surse regenerabile până în anul
2020, respectiv 27% până în anul 2030. Problema cu care se confruntă statele UE în
producerea de energie din surse regenerabile sunt costurile mai mari decât dacă se
folosesc sursele clasice. Cu toate acestea se fac progrese în inovarea tehnologiilor privind
sursele regenerabile și acestea pot deveni competitive.
Continuarea dezvoltării tehnologiilor energetice – ”Planul actual pentru reducerea
dependenței energetice a UE necesită schimbări substanțiale ale sistemului energetic pe
termen mediu și lung, schimbări care nu se vor produce decât în eventualitatea unei
puternice impulsionării în direcția dezvoltării unor tehnologii energetice noi. Aceste
tehnologii noi sunt necesare pentru a reduce și mai mult cererea de energie primară,
pentru a diversifica și a consolida opțiunile în materie de aprovizionare (atât externe, cât
și autohtone) și pentru a optimiza infrastructură rețelei energetice cu scopul de a beneficia
pe deplin de pe urma acestei diversificări”210.
La acestea se mai adaugă diversificarea surselor externe de aprovizionare și a
infrastructurii conexe și îmbunătățirea coordonării politicilor energetice naționale și
transmiterea unui mesaj umanitar în politica energetică externă.
Analizând strategia privind securitatea energetică a UE am observat că aceasta
acționează pe plan intern prin diferite mecanisme. Acestea sunt, creșterea unei piețe
interne comune, funcționale și competitive cu toate implicațiile care derivă de aici precum
o cooperare regională mai strânsă, investiții în infrastructură din interiorul UE, norme
comune, crearea punctelor de fluxuri inversate dintre state pentru asigurarea
aprovizionării statelor puternic dependente de un furnizor unic, investiții în energii
alternative și în termoizolare clădirilor pentru a duce la eficientizarea consumului,
investiții în cercetare. În
210
Comisia Europeană, ”Strategia europeană a securității energetice. Comunicarea Comisiei către
Parlamentul European și Consiliu”, accesat în data de 06/07/2016, pp. 4-5.
***
106
esență UE dorește să atingă obiectivele în domeniul energiei și a schimbărilor climatice

stabilite în Strategia Europa 2020.
3.4. Proiecții de viitor a strategiilor pentru energie la nivel european –

Strategia energetică 2020 / 2030 / 2050
Demersurile prezentate anterior au condus, cel puțin la nivel teoretic, la o

îmbunătățire consistentă a abordării problematicii energiei cel puțin din punct de vedere
politic. Astfel, la nivelul Uniunii Europene s-a obținut un consens general privitor la
modul în care este gestionată securitatea energetică și s-au stabilit strategii pentru viitor,
astfel încât să se obțină nu doar atingerea obiectivelor de bază, ci și transpunerea în
practică a unor idei care să asigure dezvoltarea sustenabilă, eficiență economic și durabilă.
La momentul de față, Uniunea Europeană dispune de trei materiale strategice, în

domeniul energiei, în care sunt trasate obiectivele pe termen scurt, mediu și lung. Pe
parcursul secțiunii de față vom analiza cele trei materiale, pe baza cărora comunitatea își
va transpune în practică politica energetică.
Astfel, materialul Energy 2020 – a strategy for competitive, sustainable and

secure energy a fost publicat în 2010 și începe cu o afirmație cu puternic impact
motivațional: ”The price of failure is too high” (Prețul eșecului este prea mare)211.
Preambulul documentului trasează cadrul general și ies în evidență câteva aspecte
fundamentale ce merită a fi menționate și anume: faptul că energia reprezintă “sângele”
societății, bunăstarea societății depinde de accesul și resursele energetice, este nevoie de o
piață unică energetică, există probleme și dificultăți în transpunerea în practică a
documentelor anterioare cu același rol, statele membre sunt incapabile, prin eforturi
singulare să
211
COMMUNICATION FROM THE COMMISION TO THE EUROPEAN PARLIAMENT, THE
COUNCIL, THE EUROPEAN ECONOMIC AND SOCIAL COMMITTEE AND THE COMMITTEE OF
THE REGIONS, Energy 2020 A strategy for competitive, sustainable and secure energy, (SEC(2010))
1346), Bruxelles, 2010, disponibil la
https://eurlex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:5210DC0639&from=EN, accesat 05.07.2017.
***
107
transforme contextul energetic european și interdependența energetică impune un model

de acțiune la nivelul întregii comunități212.
Energy 2020 stabilește un număr de cinci priorități în jurul cărora trebuie să se

realizeze convergența eforturilor:
- Atingerea unui nivel performant de eficiență energetică la nivelul întregii

Europe;
- Construirea unei piețe de energie pan-europene;
- Responsabilizarea consumatorilor și atingerea celui mai înalt nivel de
siguranță și securitate;
- Extinderea și dezvoltarea rolului de lider al Europei în domeniul tehnologiilor
energetice și al inovației;
- Consolidarea dimensiunii externe a pieței energetice europene.
Primul obiectiv se transpune în practică prin reducerea la 20% a consumului de

energie până la 2020 și asta pentru a asigura accesul și disponibilitatea pe termen lung al
resurselor, precum și a fi în concordanță cu obiectivele propuse în protecția mediului.
Referitor la responsabilizarea consumatorilor și la atingerea celui mai înalt nivel de
siguranță și securitate energetică sunt propuse două domenii mari de acțiune și anume:
1. Creșterea accesibilității politicii energetice pentru consumatori
și
2. Dezvoltarea îmbunătățirilor din sectorul siguranței și securității. În ceea ce privește
dezvoltarea tehnologică se propune activarea și implementarea SET Plan – Strategic
Energy Technology, în cadrul căruia este dezvoltat programul comun coordonat de EERA
(European Energy Research Alliance) și cele șase Inițiative Industriale Europene
(European Industrial Initiatives): vânt, energie solară, energie bio, rețele de distribuție
smart, energie nucleară și CCS (capturarea și stocarea carbonului).
Consolidarea dimensiunii externe a pieței energetice europene este un obiectiv
fundamental și asta pentru că este legat, prin documentul analizat și prin abordarea
practică, de prioritățile de politică externă și de securitate – „Energy security is closely
212
Ibidem.
***
108
intertwined with EU’s foreign and security priorities”213. Astfel, sunt propuse trei seturi de
acțiuni: integrarea piețelor energetice și a reglementărilor aferente cu vecinii Uniunii
Europene, stabilirea unor parteneriate privilegiate cu parteneri cheie, promovarea rolului
Uniunii la nivel global în domeniul reducerii emisiilor de carbon și, nu în ultimul rând,
promovarea siguranței nucleare, a securității și a standardelor de non-proliferare.
Abordarea pe termen mediu a securității energetice este fundamentală prin
prevederile Cadrului de politici pentru mediu și energie 2030 (2030 Framework for
climate and energy) adoptat de către Comisia Europeană în octombrie 2014. Sunt incluse
aici principalele prevederi referitoare la obiectivele politice și acționale pe care trebuie să
le urmărească Uniunea Europeană în perioada 2020-2030214. Toate acestea în contextul
obiectivelor stabilite pentru anul 2050 referitoare la reducerea emisiilor și la protecția
mediului înconjurător. Rolul fundamental al cadrului este acela de a transmite un semnal
puternic și coerent înspre actorii de pe piața energetică, astfel încât aceștia să fie dispuși
să investească resurse financiare private în noi facilități de transport al combustibililor
(gaze naturale și hidrocarburi), în dezvoltarea rețelelor de energie electrică și în
tehnologiile cu emisii reduse de carbon215.
În acest context este stabilită atingerea următoarelor dimensiuni cantitative pe mai
multe paliere, identificabile mai jos:
- Reducerea cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră comparativ cu nivelele
înregistrate la nivelul anului 1990;
- Creșterea ponderii consumului de energie regenerabilă în totalul consumului
energetic până cel puțin la valoarea de 27%.
- Creșterea cu 27% a eficienței energetice (în comparație cu proiecțiile de la
nivelul anului 2014), valoare ce urmează a fi revizuită până în 2020
(urmărindu-se atingerea unui prag de 30 de procente);
213
Această abordare integrată a celor trei domenii este fundamentată prin Strategia Europeană de Securitate
elaborată în 2003.
214
Consiliul European, 2030 Climate and Energy Policy Framework, Conclusions 23/24 October 2014,
EUCO 169/14, Bruxelles 24 Octombrie 2014, disponibil la
https://consiliumeuropa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/145397.pdf, accesat la 05/07/2017.
215
Ibidem.
***
109
- Închiderea procesului de dezvoltare și implementare a pieței de energie

electrică la nivel European, cu un minim de interconectivitate de 10% până în
anul 2020 și intenția de a atinge 15 procente în 2030216.
Complementar, sunt făcute o serie de propuneri privitoare la politicile ce trebuie

adoptate sau adaptate astfel încât obiectivele de mai sus să fie transpuse cu succes în
practică. Pe primul loc se situează mențiunile referitoare la o nouă schemă de
tranzacționare a emisiilor, iar mai apoi sunt propuși noi indicatori pentru competitivitate și
securitate dintre care pot fi menționați: diferențele tarifare cu partenerii majori,
diversificarea aprovizionării și capacitatea de interconectivitate între statele membre ale
Uniunii Europene217.Totodată, este adus în discuție un nou sistem de guvernanță al
sectorului energetic bazat pe planurile naționale, care să includă obiectivele de
competitivitate, securitate și sustenabilitate a utilizării și producției de energie.
În această notă și având în vedere principiile formulării strategiilor pe termen

lung, la nivel european a fost elaborat documentul intitulat Energy Roadmap 2050, care
urmărește dezvoltarea sustenabilă și durabilă a tuturor statelor membre, alături de
satisfacerea obiectivelor legate de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră care a fost
stabilită la o cotă de 80-95% din valorile înregistrare în 1990. Concluziile analizei se
bazează pe o serie de scenarii și includ următoarele aspecte:
➢ Eliminarea carbonului din sistemul energetic este o realizare fezabilă atât

din punct de vedere tehnic, cât și economic, și asta datorită faptului că
indiferent de scenariul prin care se realizează reducerea emisiilor de carbon
costurile sunt mai reduse decât cele implicate de soluțiile tehnice actuale.
➢ Creșterea proporției consumului de energie regenerabilă și utilizarea
eficientă a energiei indiferent de mixul resurselor este crucială.
➢ Investițiile anterioare în infrastructură au fost reduse și facilitățile
construite acum trei sau patru decenii trebuie înlocuite.
216
Comsia Europeană, 2030 Energy Strategy, sinteză disponibilă la adresa
http://ec/europa.eu/energy/en/topics/energy-strategy-and-energy-union/2030-energy-energy,
accesat la 06.07.2017.
217
Ibidem.
***
110
➢ Se așteaptă o creștere a securității energetice și o scădere a costurilor în

cazul cooperării eficiente la nivel european, în detrimentul menținerii
independenței decizionale la nivelul statelor membre218.
Constatăm așadar o preocupare intensă în ceea ce privește dezvoltarea durabilă din

punct de vedere energetic și o orientare europeană clară în direcția asigurării securității
energetice la nivelul întregii comunități. Totodată, este menținută legătura dintre sectorul
energetic și cel al protecției mediului înconjurător. Cu toate acestea, aspectele menționate
pe parcursul acestui capitol aparțin cu preponderență, am putea spune, nivelului teoretic,
respective politic, iar întrebarea firească ce apare este: Care este de fapt realitatea? Asta
deoarece, considerăm necesară evaluarea realităților cu care se confruntă statele membre
și comunitatea în general.
Tocmai de aceea, în rândurile următoare, ne vom opri atenția asupra unor aspecte
concrete referitoare la situația din teren. Astfel, vom aduce în discuție detalii legate de
balanța energetică globală vs. balanța energetică europeană, piața de energie și
reglementările din acest sector, uniune energetică și comunitatea energetică europeană,
toate acestea prin intermediul statisticilor realizate la nivelul comunității în ultimul
deceniu.
3.5. Realități actuale ale securității energetice la nivel european
3.5.1. Balanța globală de energie vs. balanța energetică europeană
(formatarea respectă documentul original)
Din punct de vedere teoretic balanța energetică reprezintă un concept ce se

materializează printr-o matrice formată din linii și coloane ce integrează totalitatea
parametrilor valorici reprezentând produsele energetice ce intră, ies, și sunt consumate de
către un stat219. Este un produs care sintetizează în mod exhaustiv circulația, consumul și
218
Comisia Europeană. Energy Roadmap 2050, COM (2011) 885, 15 Decembrie 2011, disponibil la
http://ec.europa.eu/energy/sites/files/documents/2012_energy_roadmap_2050_en_0.pdf, accesat la
06.07.2017.
219
Eurostat. Energy balance, disponibil la http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
Explained/index.php/Energy_balance, accesat 14.01.2018.
***
111
cantitățile energetice la un anumit nivel. Rolul acestui instrument este de a furniza

statistici complete asupra situației energetice, de a transmite cunoaștere asupra
funcționalității efective a pieței de energie în vederea verificării utilității politicilor
existente sau cu scopul de a contribui la formularea unor politici noi. Totodată, structură
fixă pe care se bazează această matrice permite o constanță în evaluarea situației
sectorului energetic în mod comparativ, utilizând perioade de timp și locații diferite220.
Altfel spus, este un instrument cu o deosebită validitate științifică.
Având în vedere că astfel de statistici sunt colectate și analizat începând cu anul

1990 este relativ ușor să poziționăm Uniunea Europeană în contextul global. Astfel, în
cadrul secțiunii de ață vom observa care este rolul și locul ocupat de către comunitatea
europeană în piața internațională de energie.
La nivel general, din punct de vedere al producției de energie, Uniunea Europeană

a înregistrat în 2015 o cantitate de 771 mil. TOE221, iar în 2016 echivalentul a 757 mil
TOE. Raportat la nivel global, unde producția totală a fost de 13,79 mld. TOE în 2015, se
constată o creștere a producției în raport cu Uniunea Europeană în cazul Chinei, Statelor
Unite și Rusiei. În timp ce la nivel global, raportat la segmentul 2005-2015, producția
totală a crescut cu 19,4%, la nivelul U.E. avem de a face cu o scădere echivalentă cu 14,8
procente. O sinteză generală a producției în perioada 2005-2015 la nivel global este
disponibilă în figura 3.1. (sursa este menționată sub figură).
220
Ibidem.
221
Se folosește în această situație la un singur parametru, iar în acest caz raportarea se face la Capacitatea
energetică a unei tone de petrol. De exemplu, standardul spune că 1 tonă de combustibil diesel = 1,01 TOE
– tonnes of oil equivalent.
***
112
Referitor la sursele de producție a energie, se poate constata din figura 3.2. că la

nivel european avem de a face cu cea mai echilibrată distribuție a surselor primare de
energie, unde fiecare valoare este mai mică de 30% din totalul general.
***
113
Având în vedere constatarea anterioară prin care identificăm o scădere a producției

de energie la nivel global, trebuie menționat faptul că un asemenea comportament al pieței
determină statele consumatoare, pentru a-și asigura necesarul energetic, să crească
importurile, astfel încât să fie mai mari decât exporturile. Astfel, conform Eurostat, la
nivelul anului 2015, exportatorii majori de energie au fost Rusia și Arabia Saudită, valori
ridicate ale exporturilor fiind înregistrate și în cazul Australiei, Indoneziei și Canadei. Un
aspect important din prisma cercetării de față este acela că importatorul net cu cele mai
mari valori înregistrare a fost Uniunea Europeană, într-o raportare la membrii G20222. A
fost urmată de China, Japonia, India, Statele Unite și Coreea de Sud223. O statistică
comprehensivă a importurilor și exporturilor de energie este disponibilă în figura 3.3.
Un alt parametru important, direct legat de securitatea energetică europeană și

definitoriu pentru cercetarea de față este indicatorul dependenței energetice. Acesta ne
arată proporția în care necesarul de energie este satisfăcut prin mijloace proprii sau prin
exporturi. La nivel global se poate discuta de două categorii de actori: cei care sunt net
importatori – respectiv depind de importuri pentru a asigura consumul și net exportatori –
își asigură propriile necesități și exportă în același timp. La nivelul statelor G20, conform
222
G20- Grupul celor mai puternic industrializate și dezvoltate economii globale (incluse fiind aici și
economiile emergente).
223
Eurostat, The EU in the world-energy, disponibil la http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
Explained/index.php/The_EU_in the world_-_energy#Trade_in_energy_products, accesat 16.01.2018.
***
114
Eurostat, Japonia, Coreea de Sud, Turcia și Uniunea Europeană au nivele de dependență

care depășesc 50% din totalul necesar. La polul opus, state precum Arabia Saudită și
Australia dispun de o independență energetică consistentă, înregistrând valori de aproape
– 200%224. Figura 3.4 sintetizează concis contextul dependențelor energetice.
Din perspectivă europeană și raportându-ne la securitatea energetică a uniunii, este

important de evidențiat faptul că importurile majore de resurse energetice au fost făcute
din exteriorul comunității, iar cel mai mare furnizor este Rusia. Acest aspect va fi discutat
mai aprofundat într-una din secțiunile următoare, având în vedere că dependența
energetică față de Moscova ridică mari provocări geopolitice și geostrategice. Figura 3.5
prezintă sursele principale de energie și proveniența acestora.
224
(224) Eurostat, The EU in teh world – energy, disponibil la
https://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php?title=The_EU_in_the_world_-_energy#Trade_in_
energy_products, accesat la 16/01/2018.
***
115
Referitor la consumul energetic, figura 3.6. integrează consumul total de energie

reprezentat de consumul sectorului energetic, distribuția, consumul proceselor de
transformare și consumul înregistrat la nivelul beneficiarului final. La nivel global, în anul
2015, avem de a face cu o cantitate consumată de 13,6 mil. TOE, din care China a
consumat 21,8%, Statele Unite 16%, iar Uniunea Europeană 11,9%. Acești trei actori au
acaparat un procent de 49,8% din consumul global de energie225.
225
Ibidem.
***
116
Astfel, la nivel global, Uniunea Europeană este unul dintre consumatorii de top,
ceea ce determină o dependență crescută față de furnizorii externi. În mod firesc,
indiferent de sursele de aprovizionare și disponibilitatea resurselor, această situație
determină presiuni constante asupra securității energetice europene, iar tendința de a
crește producția internă de energie verde este explicabilă și prin nevoile înregistrate în
rândul statelor membre, care sunt și ele în creștere, dar despre aceste aspecte vom discuta
în capitolul următor.
3.5.2. Piața unică de energie europeană
În 2018 se împlinesc treizeci de ani de la primul demers realizat la nivelul

european în vederea implementării pieței energetice unice europene, moment reprezentat
de prima Cartă Verde referitoare la acest topic din 1998226. Ideea majoră care a stat la baza
acestei inițiative a fost reprezentată de promovarea competiției libere și corecte între
companiile europene din domeniul energiei, ceea ce se credea că va determina prețuri mai
mici la nivelul comunității, o creștere a competitivității pentru industriile consumatoare de
energie, creștere economică și bunăstare227. La vremea respectivă principalul impediment
era reprezentat de inexistența infrastructurii comune și integrate și se credea că
dezvoltarea acesteia ar trebui să se facă de către entități independente de sectorul de
producție și depozitare228. Cu toate acestea, contextul anilor 90’ era caracterizat de
monopolul statelor membre asupra comenzii și controlul energiei, iar integrarea
europeană era încă, am putea spune, la un nivel incipient.
Totuși, directivele 96/92/EC și 98/30/EC referitoare la energie electrică, respectiv

la gazele naturale au reprezentat primii piloni care au stabilit baza legală necesară
dezvoltării pieței interne a energiei. Prin intermediul acestora, consumatorii au primit
226
CEC. 1988. The Internal Market for Energy. May 2. COM 88 (238) final.
227
Per Ove Eikeland, ”EU Internal Energy Market Policy: Achievements and Hurdles”, în Vicki Birchfield,
John Duffield, Toward a Common European Union Energy Policy, New York, Palgrave Macmillan, pp.
13-40.
228
Ibidem .
A se vedea și Per Ove Eikeland, The Long and Winding Road on the Internal Energy Market, FNI report
8/2004, Lysaker, 2004, disponibil la
https://www.fni.no/getfile.php/131882-1469869814/Filer/Publikasjoner/FNI-R0804.pdf, accesat la
17/01/2018.
***
117
dreptul de a-și alege furnizorul de gaze naturale și electricitate, ceea ce a contribuit la

creșterea competitivității. În anii 1990, când majoritatea piețelor naționale de electricitate
și gaze naturale erau încă monopolizate, Uniunea Europeană și statele membre au decis să
deschidă treptat aceste piețe concurenței. Primele directive de liberalizare (primul pachet
energetic) au fost adoptate în 1996 (electricitate) și 1998 (gaz), și urmau să fie transpuse
în sistemele juridice ale statelor membre până în 1998 (electricitate) și 2000 (gaz). Cel
de-al doilea pachet privind energia a fost adoptat în 2003, direcțiile sale fiind transpuse în
legislația națională de către statele membre până în 2004, unele dispoziții intrând în
vigoare abia în 2007.
La nivelul anului 2003, Council Of European Energy Regulators, identifica un
număr de cinci factori care influențează major dezvoltarea pieței energiei și anume:
- Lipsa capacității integrate de transport – cu precădere lipsa interconectivității

rețelelor la nivel transfrontalier;
- Lipsa transparenței în ceea ce privește accesul la rețelele de transport, fiind
incluse aici și tarifele de utilizare, respectiv managementul congestionării.
- Lipsa transparenței în utilizarea tehnică a sistemelor interconectate.
- Lipsa piețelor locale de energie care să fie robuste, flexibile și dezvoltate
suficient.
- Lipsa transparenței și a predictibilității regulilor aplicate tranzacțiilor aferente
aprobării, refuzului sau funcționării dintre entități, în sectorul energetic229.
Consumatorii industriali și casnici aveau libertatea de a-și alege proprii furnizori

de gaze și electricitate dintr-o gamă mai largă de concurenți. În aprilie 2009, a fost adoptat
al treilea pachet energetic care urmărea continuarea liberalizării piețelor interne ale
energiei electrice și gazelor, modificând cel de-al doilea pachet și oferind piatra de temelie
pentru punerea în aplicare a pieței interne a energiei.
Un alt demers important a fost anunțat în Strategia Energetică a Uniunii Europene,
prin intermediul căreia se propune ca pentru atingerea obiectivelor aferente sectorului
229
Council of European Energy Regulators, Completing the internal energy market: the missing steps, raport
publicat în 2003, disponibil la adresa
https://www.ceer.eu/documents/104400/-/-/087e78ba-c915-0264-8c8c-e45cd60091ef, accesat 17.01.2018.
***
118
energetic să fie prezentate până la 30 noiembrie 2016 un set de propuneri legislative care
să formeze piața de energie europeană. Pachetul ”Energie curată pentru toți cetățenii
europeni” (COM (2016) 0860) vizează implementarea uniunii energetice (despre care
vom discuta în secțiunea următoare) și acoperă eficiența energetică, energia regenerabilă,
proiectarea pieței de energie electrică, securitatea aprovizionării de energie și regulile de
guvernanță pentru Uniunea energetică. Pentru a completa pachetul legislativ, Comisia a
propus măsuri specifice, materializate prin Directiva privind energia electrică (COM
(2016) 0864), Regulamentul privind energia electrică (COM (2016) 0861) și
Regulamentul de pregătire a riscurilor (COM(2016) 0862)230.
Propunerea de directivă privind normele comune pentru piața internă a energiei
electrice (COM (2016) 0864) reformează Directiva 2009/72/CE. Propunerea se
concentrează pe: utilizarea unor facturi mai concise și mai frecvente; libertatea
consumatorilor de a alege un furnizor bazându-se pe instrumente de comparare certificate,
lipsa taxelor de transfer către noul furnizor și posibilitatea de a opta pentru un preț
dinamic și contorizarea inteligentă. Se mai adaugă prevederi referitoare la protejarea
consumatorilor săraci și vulnerabili, implicarea de noi actori pe piața energiei electrice,
dezvoltarea rețelei publice de încărcare a autovehiculelor electrice, alături de clarificarea
sarcinilor operatorilor de distribuție și introducerea unei planificări procedurale referitoare
la rețele de distribuție a energiei electrice231. De asemenea, Propunerea de regulament
privind pregătirea pentru risc (COM (2016) 0862) viza consolidarea pregătirii pentru risc
prin încurajarea cooperării dintre operatorii de sisteme de transport (OTS) din cadrul
Uniunii Europene, OST din țările vecine și Agenția Europeană pentru Cooperarea
Autorităților de Reglementare din domeniul energiei. De asemenea, se urmărea facilitarea
gestionării transfrontaliere a rețelelor de energie electrică în cazul unei crize, prin noile
centre regionale de operare, care sunt au fost introduse în propunerea de regulament
privind piața internă a electricității (COM (2016) 0861). Erau propuse, la acea vreme,
patru seturi de măsuri: (1) norme comune privind prevenirea și pregătirea pentru crizele
de electricitate pentru a asigura cooperarea transfrontalieră; (2) norme comune pentru
gestionarea situațiilor de criză; (3) metode comune de evaluare a riscurilor legate de securitatea
aprovizionării; (4) un cadru comun pentru o mai bună evaluare și monitorizare a securității
230
Parlamentul European, Internal energy market, disponibil la
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/en/sheet/45/internalenergy-market, accesat 21.01.2018.
231
Ibidem.
***
119
aprovizionării cu energie electrică232. Propunerea de regulament privind piața internă a

energiei electrice (COM (2016) 0861) reformulează Regulamentul nr. 714/2009, cu
scopul de a face piața de electricitate potrivite pentru implicațiile creșterii flexibilității,
decarbonizării și inovării, asigurând menținerea parametrilor fundamentali. Propunerea
cuprinde șapte inițiative legislative. Cinci dintre acestea se referă la furnizarea de energie
electrică, la revizuirea regulilor de comercializare de energie electrică, la clarificarea
responsabilităților participanților la piață și la definirea principiilor de evaluare a nevoilor
de capacitate233.
Cu toate acestea, la momentul de față putem discuta doar despre o dezvoltare

parțială a pieței europene de energie, care este fundamentală cu precădere pe dezvoltările
înregistrate în sectorul energiei electrice și a gazelor naturale. Metoda urmată de Uniunea
Europeană se bazează pe absența unor experți independenți din punct de vedere politic,
iar, astfel, atingerea unui numitor comun este adesea dificilă. Totodată, dificultățile
înregistrate se datorează reticenței statelor membre care ezită sau întârzie să transpună în
piese de legislație națională prevederile europene. Mai mult, la nivel european se poate
identifica o nevoie permanentă de adaptare la dinamica pieței internaționale de energie,
având în vedere dependențele evidențiate în secțiunea anterioară.
Cristina Momete identifică în lucrarea sa234 câteva ipostaze în care din cauza
evoluțiilor globale, Uniunea Europeană, mai precis, statele membre au renunțat la
convergența intereselor energetice și a optat pentru soluții independente. A se vedea
abordarea legată de utilizarea cărbunelui, caz în care din cauza creșterii dependenței față
de Rusia, de la scăderea producției și consumului s-a trecut la utilizarea intensă, în ciuda
impactului asupra mediului înconjurător. Autoarea mai identifică și situația energiei
nucleare, respectiv cazul Germaniei după momentul Fukushima, care a avut impact major
asupra contextului energetic european, determinat de decizia Berlinului de a reducere
energiei nucleare235.
232
Ibidem.
233
Ibidem.
234
Daniela Cristiana Momete, Towards a Better European Integration through a Common Energy Planning,
prezentare la 2nd International Conference 'Economic Scientific Research - Theoretical, Empirical and
Practical Approaches', ESPERA 2014, București.
235
Ibidem.
***
120
Ca atare, privitor la piața de energie europeană, putem constata o evoluție

semnificativă în ultimele decenii și o dezvoltare coerentă a parametrilor tehnici implicați
în transpunerea practică a acestui deziderat, dar momentul în care putem discuta despre o
piață completă la nivelul întregii comunități va fi undeva în viitor.
3.5.3 Uniunea energetică europeană și comunitatea energetică
Eforturile Uniunii Europene de a pune la dispoziția cetățenilor săi și statelor

membre energie accesibilă și suficientă se materializează și prin două inițiative ce au ca
principal rol integrarea eforturilor și intereselor convergente. Astfel, politicile europene
referitoare la energie au ca principale sectoare de acțiune următoarele paliere: pe de o
parte Uniunea Energetică, despre care vom discuta în cadrul secțiunii de față, securitatea
energetică, interconectivitatea rețelelor energetice la nivel continental, promovarea
eficienței energetice și a resurselor regenerabile și siguranța sectoarelor energetice, care,
în mod evident, este legată intrinsec de aspectele de mediu și sănătate publică.
Din această perspectivă, inițiativa materializată sub denumirea de Uniunea

Energetică reprezintă un numitor comun la care s-a ajuns în anul 2015. Astfel, prin
documentul emis la 25 februarie236 ia naștere entitatea prin care se dorea și se solicita o
transformare fundamentală a sistemului energetic european, materializată prin: utilizarea
unei voci unitare la nivel global pentru a construi o economie durabilă, cu emisii scăzute
de dioxid de carbon și care să favorizeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Totodată, se urmărea facilitarea transportului liber de energie la nivel european, pe
principiile concurenței și a utilizării optime a resurselor. Aceste demersuri poziționau ca
principal beneficiar cetățenii, care se presupune că se vor implica în piața de energie, vor
anima și utiliza noile tehnologii, vor adopta un comportament proactiv și vor proteja
consumatorii vulnerabili. Indiferent de segmentele prezentate anterior, inițiativa uniunii
energetice plasează eficiența energetică în toate aspectele legate de producția transportul,
consumul sau depozitarea de energie.
236
A se vedea Comunicarea Comisiei Europene emisă la 25 februarie 2015 [COM(2015)80 final].
***
121
La nivelul comunității s-a identificat un instrument fundamental pentru bună

transpunere în practică acestui demers, iar acesta este reprezentat de pună guvernanți
energetică, care trebuie să servească următoarelor scopuri:
● Integrării acțiunilor în domeniul energiei și al schimbărilor climatice, precum și

acțiunilor din alte domenii de politică relevante, ceea ce ar conduce la o mai mare
coerență a politicilor pe termen mai lung. Aceasta oferă, de asemenea, certitudinea
și orientarea coerentă pentru noi investitori;
● Punerii în aplicare a pieței interne a energiei și furnizarea cadrului propice
implementări obiectivelor energetice pentru 2020, alături de transpunerea în
practică a obiectivelor stabilite pentru 2030 privind energiile regenerabile, eficiența
energetică, sistemul de comercializare a emisiilor și interconexiunile rețelelor;
● Eficientizării cerințelor actuale de planificare și raportare, evitând apariția unor
sancțiuni administrative inutile;
● Implementării un dialog eficient între părțile interesate în domeniul energiei pentru
a informa corect cu privire la elaborarea politicilor și pentru a sprijini implicarea
activă în gestionarea tranziție în domeniul energiei;
● Aprofundării cooperării dintre statele membre inclusiv la nivel regional, precum și
în raport cu instituțiile și organismele europene;
● Îmbunătățirii datelor, analizelor și informațiilor necesare pentru sprijinirea Uniunii
Europene prin punerea în comun a cunoștințelor relevante și prin facilitarea
accesului tuturor părților interesate concomitent cu raportarea anuală către
Parlamentul European și către Consiliu pentru a aborda corect problemele
fundamentale și viitoarele dezbateri237.
Astfel, Uniunea Energetică reprezintă un cadru general care integrează totalitatea

elementelor de politică din sectorul energetic, asigurând coerența cu aspectele economice
și ale protecției mediului.
237
Comisia Europeană, Energy Union Package, Communication from the Commission of the European
Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee, the Committee of the Regions and
European Investment Bank “A Framework Strategy for a Resilient Energy Union with a Forward, Making
Climate Change Policy“, COM (2015) 80 final, 25 Februarie 2015, disponibil la adresa
https://www.eea.europa.eu/policy-documents/com-2015-80-final.
***
122
De cealaltă parte, avem de a face cu Comunitatea Energetică, o altă inițiativă a

Uniunii Europene care transcede granițele proprii. Tratatul Comunității Energetice a fost
semnat în 2006 de către Uniunea Europeană, reprezentată de către Comisie și Albania,
Bosnia și Herțegovina, Georgia, Macedonia, Kosovo, Moldova, Muntenegru, Serbia și
Ucraina. Scopul principal este acela de a extinde piața energetică europeană în zona de
sud-est a Europei și în zona Mării Negre. Totodată, se dorea transmiterea de informații și
ajutor statelor semnatare, astfel încât acestea să dezvolte sectoare energetice care să fie în
concordanță cu obiectivele europene. Având în vedere proximitatea și integrarea regională
urmărită de Uniune și prin alte instrumente precum politica de vecinătate, inițiativa de față
a fost un pas important, cel puțin la acea vreme.
Obiectivele specifice ale comunității energetice se concentrau pe dezvoltarea

investițiilor în producția de energie și în segmentul infrastructurii pentru a asigura surse
stabile și constate (sic!) de aprovizionare, alături de punerea bazelor unei piețe integrate
de energie la nivelul statelor semnatare. Complementar s-a urmărit asigurarea securității
energetice prin facilitarea comerțului de energie și prin garantarea accesului la resurse.
Având în vedere interdependența dintre energie, economie și mediu la nivel european,
această abordate, detaliată în secțiunile anterioare, s-a proiectat și asupra proiectului în
analiză. Astfel, s-a urmărit îmbunătățirea raportării la mediul înconjurător în statele
partenere și promovarea competitivității / competiției la nivel regional, urmărindu-se
trecerea către o economie energetică regională.
Cu toate acestea, statele membre din afara Uniunii Europene au eșuat în a
transpune angajamentele comunității energetice. Investițiile în energie regenerabilă sunt
reduse, transformările și tehnologizările infrastructurii se realizează cu întârziere, iar
politicile naționale nu sunt adaptate și nu converg cu principiile tratatului semnat în
2006238.
Implicațiile și efectele acestor demersuri vor fi integrate în secțiunea următoare
care se va concentra cu preponderență pe identificarea principalelor riscuri, vulnerabilități
sau amenințări cu care se confruntă la momentul de față Uniunea Europeană.
238
A se vedea Dragana Mileusnic, Failure of Energy Community Treaty: if EU can t make its neighbors
clean up, can it be climate leader?, disponibil la adresa
http://energypost.eu/eu-cant-event-get-neighbours-clea-can-global-climateleader/, accesat la 19.02.2016.
***
123
3.5.4. Riscuri, vulnerabilități și amenințări
Securitatea energetică la nivel european este o provocare dificil de gestionat și asta

deoarece primul impediment ce trebuie depășit este acela al pozițiilor divergente ale
statelor membre. După cum am arătat anterior, sectorul energetic este interdependent cu
cel economic și acest lucru determină o preocupare sporită din partea entităților, fie ele
state sau construcții supranaționale. Tocmai de aceea, la nivelul Uniunii Europene, nu au
fost puține cazurile în care statele au preferat să își mențină influența și controlul asupra
resurselor și a consumului acestora, indiferent de proveniența lor. Totuși, dezvoltările din
ultimele decenii au convins partenerii europeni că problematic energiei poate fi gestionată
doar prin eforturi comune.
În secțiunea de față vom identifica principalele riscuri, vulnerabilități și amenințări

la adresa securității energetice europene, acest lucru fiind unul fundamental, având în
vedere interdependența creată la nivelul comunității și modul în care problematicile
regionale afectează fiecare actor.
După cum notează Aoun în lucrarea European Energy Security Challenges and
Global Energy Trends: Old Wine in New Bottles?, piața energetică globală a trecut prin
transformări profunde în ultimele decenii239. Prețurile ridicate a barilului de petrol a
determinat apariția unor resurse neconvenționale și a unor noi producători pe piață.
Gazele de șist, resursele off-shore și dezvoltarea surselor de energie regenerabilă au
determinat actorii să se preocupe mai puțin de dezvoltarea durabilă și să profite de
disponibilitatea și accesibilitatea resurselor. Cazul Statelor Unite este cel mai grăitor în
acest sens240. Totodată, dezastrul nuclear de la Fukushima a produs schimbări în ceea ce
privește energia nucleară, alt aspect ce a determinat schimbări și dezechilibre pe piața
energetică globală. Cazul cel mai grăitor în acest sens, la nivel european, este cel al
Germaniei. În tot acest context dinamic, Uniunea Europeană a fost nevoită să își continue
dezvoltările privitoare
239
Marie Claire Aoun, ”European Energy Security Challenges and Global Energy Trends: Old Wine in New
Bottles?”, în IAI Working Papers 2015, Ianuarie 2015.
240
A se vedea Sylbie Cornot Gandolphe, “The impact of the development of shale gas in the United States
on Europe's petrochemical industries“, în Note de l’IFRI, Noiembrie 2013.
***
124
la energie, să urmărească atingerea obiectivelor cu impact asupra protecției mediului și în

același timp să construiască o convergență a intereselor în rândul statelor membre.
Cercetătorii identifică un set de patru realități care s-au păstrat constante la nivelul
Uniunii Europene, în toată această perioadă de transformări ale pieței internaționale de
energie. Astfel:
• Resursele locale sunt insuficiente pentru a asigura necesarul energetic al

Uniunii Europene241 - este imposibilă atingerea unui nivel de autosuficiență
energetică (cum este cazul Australiei). Există posibilitatea ca în urma
extinderii exploatării la nivel regional, comunitatea să fie capabilă să reducă
dependența energetică în jurul anului 2025242.
• Influența europeană în sistemul global de energie este relativ redusă,

depinzând de poziția ocupată ca și consumator – U.E. consumă aprox. 13%
din totalul energetic internațional. Se prevede o scădere de șapte procente a
consumului pentru perioada 2011-2035, ceea ce va diminua și mai mult
influența pe piață a U.E243.
• Comunitatea europeană este singura care luptă cu intensitate pentru a reduce

consumul poluator de hidrocarburi și cărbune în detrimentul resurselor cu
impact scăzut asupra mediului înconjurător. Ceilalți actori, mari consumatori,
își redirecționează resursele financiare înspre activități mult mai eficiente
economic, lăsând pe un loc secundar preocuparea legată de protejarea
mediului – a se vedea Statele Unite ale Americii, China244.
• Au trecut deja câteva decenii de când se depun eforturi pentru a determina
statele membre să adopte o poziție comună referitoare la energie, dar în
continuare se optează pentru inițiative și decizii luate la nivel național. Nici
Tratatul de la Lisabona și nici inițiativa strategiei de securitate energetică
241
Bottles?”, în IAI Working Papers 2015, Ianuarie 2015.
242
A se vedea ICF GHK, Enerdata and Cambridge Econometrics, Macroeconomic impacts of shale gas
extraction in the EU, Study for the European Commission DG Environment, Martie 2014,
http://ec.europa.eu/environment/integration/energy/pdf/Macroec%20Impacts%20of%20Shale%20Gas%20R
eport.pdf.
243
Bottles?”, în IAI Working Papers 2015, Ianuarie 2015
244
Ibidem.
***
125
din 2014 nu au reprezentat un catalizator pentru mobilizarea statelor în

direcția cooperării și conlucrării245.
În această notă, vom sintetiza în rândurile următoare principalele riscuri,

vulnerabilități și amenințări cu rare se confruntă Uniunea Europeană, la momentul de față
din punct de vedere al securității energetice246.
Riscuri:
• Incapacitatea de adaptare la schimbările balanței energetice de putere

internaționale – apariția unor noi producători, transformări geopolitice etc.
• Imposibilitatea de a asigura securitatea furnizării;
• Dependența de importurile energetice din Rusia, ce ar putea determina

presiuni geopolitice și politice la nivelul statelor puternic dependente;
• Adâncirea fragmentării dintre pozițiile intra-europene, o eventuală rivalitate
între est și vest (nevoi diferite, interese diferite);
• Capacitate limitată de stocare în raport cu necesitățile crescânde;
• Presiuni externe provenite din competiția economică cu actori puternici

precum China, Statele Unite sau cu entități supranaționale BRICS, etc;
• Dezvoltări nefavorabile ale ipostazelor conflictuale din imediata proximitate
ce ar determina presiuni asupra Uniunii Europene, cu impact asupra securității
energetice (a se vedea zona Africii de Nord);
• Dispute și neînțelegeri legate de zona Arctică, cu impact geopolitic, având în
vedere actorii interesați: Rusia, S.U.A., China;
• Incapacitatea de adaptare la eventualele transformări ale prețurilor energiei de
pe piața internațională;
245
Ibidem.
246
A se vedea: Ellen Scholl, Kirsten Westphal, ”European energy security reimagined: Mapping the risks,
challenges and opportunities of changing energy geographies”, în SWP Research Paper; Stiftung
Wissenschaft und Politik, German Institute for International and Security Affairs, 2017, Berlin.
Arianna Checchi, Arno Behrens, Christian Egenhofer, ”Long term energy security risks for Europe: a sector
specific approach”, în CEPS Working Document, 309 / Ianuarie 2009.
Raphael Metais, Ensuring Energy Security in Europe: the EU between a market-based and a geopolitical
approach, EU Diplomacy Paper, 03/2013, College of Europe, Bruges.
***
126
• Îmbătrânirea capacităților de producție (de ex. cele nucleare) și întârzieri în

retehnologizarea / modernizarea lor;
• Creșterea conectivității la nivel regional / internațional ce determină o creștere a
competitivității cu implicații economice asupra comunității europene.
Vulnerabilități247:
• Dependența de resursele energetice importante de pe piața internațională;

• Incapacitatea de a juca ”la masa celor puternici” determinată de limitările
impuse de consumul total de resurse energetice;
• Incapacitatea atingerii unui consens între statele membre referitor la politica
comunității și la participarea individuală la eforturile comune;
• Reticența statelor membre de a asuma și transpune în practică obiectivele
europene ale managementului energiei și pieței unice;
• Subdezvoltarea infrastructurii și dificultățile de interconectivitate dintre
facilități;
• Emergența curentelor naționaliste și a altor idei politice nocive pentru unitatea
și stabilitatea cooperării europene;
• Implicarea prin instrumente neconvenționale a unor actori externi cu intenția de
a destabiliza și fragmenta convergența europeană;
• Lipsa unui sistem integrat de răspuns la crize;
• Reziliența scăzută în fața unor șocuri externe;
Amenințări248:
• Creșterea competiției și a rivalităților energetice la nivel internațional;
• Disputele geopolitice care se pot transforma în conflicte deschise;
• Emergența Rusiei și afirmarea sa de superputere;
• Indiferența americană și discursul neconstructiv în raport cu partenerii europeni;
• Acordurile bilaterale ale statelor membre care pot să fie în neconcordanță cu

principiile și obiectivele comunității;
247
Ibidem.
248
Ibidem.
***
127
• Întârzierile procedurale și birocrația excesivă care ar putea transforma unele

inițiative în demersuri inutile, provocând astfel cheltuieli nefezabile;
• O altă situație de dezechilibru precum cazul BREXIT.
***
128
Capitolul IV
IMPLICAȚIILE SECURITĂȚII ENERGETICE EUROPENE ASUPRA ALTOR
SECTOARE ȘI A COMUNITĂȚII ÎN GENERAL
Securitatea energetică europeană reprezintă unul dintre elementele centrale ale

securității economice în ansamblul ei și asta deoarece, la nivelul Uniunii Europene,
asigurarea unui climat de dezvoltare economică implică disponibilitatea și accesul facil la
resursele energetice necesare proceselor industriale și vieții economice în general. Altfel
spus, fără resurse universul economic european, așa cum îl cunoaștem astăzi ar fi profund
diferit, această afirmație bazându-se pe incapacitatea Uniunii Europene de a-și asigura din
surse interne necesarul resurselor energetice. Ca urmare, comunitatea europeană și statele
membre se află în permanență în căutarea celor mai eficiente instrumente și căi prin care
își pot asigura energie constantă, consistentă și de calitate. Tot acest proces implică
demersuri politice, cooperare sau disensiuni, strategii bine puse la punct, coordonarea
eforturilor și parteneriate externe.
În cadrul capitolului de față ne vom concentra cercetarea asupra implicațiilor pe

care securitatea energetică europeană le are asupra altor sectoare și comunități în
ansamblul ei, urmărind câteva paliere pe care le considerăm fundamentale: pe de o parte
rolul resurselor energetice ca instrumente de putere, implicațiile geopolitice ale necesității
de resurse, iar pe de altă parte elementele de cooperare și coordonare internațională,
relația cu Rusia, asigurarea accesului la resursele din proximitatea comunității, cooperarea
cu NATO și conceptul de „smart dependency”.
***
129
4.1. Resursele energetice ca instrument de putere și impactul asupra securității

energetice
Începând cu anii 1960, logica strategică americană a utilizat diplomația, informația,

resursele militare și economia ca fiind cele patru instrumente ale puterii naționale. Cu toate
acestea, după încheierea Războiului Rece, globalizarea economică, modernizarea industrială și
revoluția tehnologică au dus la apariția unui element al puterii unei națiuni care le stă la baza
tuturor: energia. Caracteristicile unice ale energiei au un impact distinctiv asupra geopoliticii. Pur
și simplu definită, energia este derivată din utilizarea resurselor fizice sau chimice, cu precădere
pentru a furniza lumină și căldură sau pentru a pune în mișcare utilaje.
Resursele de energie sunt de obicei finite, dacă este să discutăm despre ele în
termeni ce aparțin mediului de apărare strategică. Energia diferă de economie prin faptul
că este mai dificilă de obținut și mai puțin flexibilă decât puterea economică furnizată de
industrie. De exemplu, energia solară necesită teren și o climă adecvată pentru a construi
o fermă productivă de energie solară. Astfel, realitatea geografică a unei națiuni determină
în cele din urmă cât de multă energie potențială este disponibilă pe plan intern. Aceste
resurse naturale reprezintă coloana vertebrală a puterii economice a unei națiuni. În
consecință, energia are un impact direct asupra dependenței statului de importurile de
energie și resurse. Această dependență implică un dezechilibru de putere; dezechilibre
semnificative ce au risc de conflictualitate. Cu toate acestea, dacă abilitatea de a utiliza
energia ca și pârghie de acțiune externă, aceasta trebuie să fie considerată o măsură a
puterii unei națiuni, ca atare fiind nevoie să fie comparată cu instrumentele naționale de
putere stabilite: militară, economică etc.
Autorul Charles P. Schleicher definește puterea ca fiind ”capacitatea de a exercita

control pentru a-i face pe alții să facă ceea ce altfel nu ar face, prin recompensarea sau
promisiunea de recompensare sau prin privare, respectiv amenințare”249. Definiția sa a
evoluat în continuare în două categorii de putere „hard” și „soft”250. Puterea hard este acea
249
Charles P. Schleicher, Introduction to international relations, Prentice Hall, Londra, 1955, p. 322.
250
Michael Klare, ”Hard Power, Soft Power and Energy Power – The new foreign policy tool”, în Foreign
Affairs, disponibil la adresa
https://www.foreignaffairs.com/articles/united-states/2015-03-03/hard-power-soft-power-and-energy-power,
accesat 08.09.2017.
***
130
putere care implică constrângere, în timp ce puterea soft este puterea de a atrage. În
ultimele opt decenii, energia a servit ambelor tipuri de putere, atât la nivel geopolitic
local, cât și internațional.
Michael Klare definește puterea energetică după cum urmează: ”puterea

energetică este reprezentată de exploatarea avantajelor unei națiuni în producerea de
energie și tehnologie pentru a-și promova interesele globale și pentru a submina pe cele
ale rivalilor săi. Aceasta ar putea însemna, de exemplu, furnizarea de energie prietenilor și
aliaților care au devenit foarte dependenți de aprovizionarea furnizată de o putere ostilă,
precum acțiunea Statelor Unite de a reduce dependența europeană de resurse rusești. Mai
poate însemna și implementarea unei platforme petroliere în apele contestate, ca mijloc de
afirmare a controlului, precum cazurile de foraj ale Chinei din Marea Chinei de Sud.
Puterea energetică poate fi utilizată pentru a consolida legăturile cu un partener
geostrategic, exemplu fiind acordul nuclear încheiat între Statele Unite și India, sau pentru
a pedepsi un vecin recalcitrant, ca în cazul sistării repetate a livrărilor de gaze naturale
rusești către Ucraina. Deși nu este la fel de eficientă ca și puterea hard, puterea energetică
poate implica politici și practici care se ridică deasupra nivelului puterii soft”251.
Există puține revoluții și schimbări considerabile în ceea ce privește impactul

energiei asupra relațiilor internaționale, dar trebuie să ne gândim cum influențează energia
instrumentele de putere. De exemplu, încă din perioada celui de-al doilea Război
Mondial, impactul negativ asupra resurselor energetice (de obicei petroliere) a fost cheia
reducerii capacității militare a adversarului. Disponibilitatea energiei stabilește în mare
măsură accelerarea logistică pentru ritmul operațiunilor și, ca atare, este esențială pentru
proiectarea puterii militare. Mai recent, politica energetică coercitivă a avut efecte
economice și diplomatice semnificative, atât asupra abordărilor naționale, cât și asupra
relațiilor dintre actori252.
În 1967, ca răspuns la sprijinul american acordat Israelului în timpul Războiului

de șase zile, o coaliție de state arabe a adoptat primul embargou asupra petrolului prin
intermediul Organizației Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC). Embargoul de 87 de zile
a avut un impact redus, parțial datorită deficiențelor de implementare. În 1973, însă,
251
Ibidem.
252
Mike Benitez, Prichard Keely, Mark Nexon, Energy: the dominant element of the national instruments of
power, 2017.
***
131
sprijinul SUA pentru Israel în timpul războiului de Yom Kippur s-a transformat într-un al
doilea embargo. De data aceasta, aplicarea strictă a embargoului timp de patru luni de
către Organizația țărilor arabe exportatoare de petrol (OAPEC) a obținut rezultate
drastice, profund diferite. Prețul benzinei din SUA a crescut de patru ori, expunând
dependența americană față de importurile de petrol dintr-o regiune cu interese care se abat
din ce în ce mai mult de la politicile promovate de către Statelor Unite. Câteva acte
legislative au urmărit ulterior să atenueze impactul potențial al embargourilor petroliere
viitoare. După mai bine de patruzeci de ani, efectele secundare ale politicilor adoptate la
nivel intern în acea perioadă sunt încă vizibile: limitele de viteză (Actul privind
Conservare de urgență a Energiei din 1974), crearea rezervei strategice de petrol (1975),
înființarea Departamentul Energiei (1977) și emitere National Energy Act în 1978. Astfel,
acesta este doar unul dintre multiplele exemple privind utilizarea energiei ca instrument
de putere, fiind unul ce a produs rezultate dramatice și durabile253.
Din perspectivă europeană, cel mai proeminent actor care are capacitatea de a
folosi resursele energetice ca elemente de putere internațională este Rusia. Totuși, e
important de observat o dependență energetică de acel actor. Iar în cazul Uniunii
Europene aceasta este mai mult decât relevantă.
4.2. Dependența de resurse – configurații și implicații geopolitice – cazul

Europei
Din punct de vedere al energiei, de cele mai multe ori discutăm despre relațiile de
dependență, care, se transformă în interdependențe. Definită în mod simplu,
interdependența reprezintă dependență reciprocă. Trebuie avută în vedere diferența dintre
interdependență și interconectare. Interdependența presupune tranzacții intense, cu efecte
importante de ambele părți și costuri sau valori ridicate, pe când interconectarea
presupune tranzacții neimportante din punctul de vedere al impactului larg și al
costurilor254. Robert
253
Ibidem.
254
Robert O. Keohane, Joseph S. Nye, Putere și Interdependență, Iași, Polirom, 2009, p. 17.
***
132
O. Keohane și Joseph S. Nye propun conceptele de senzitivitate și vulnerabilitate ca fiind

termeni cheie în cadrul interdependenței.
Interdependența senzitivă este definită de cei doi autori ca fiind gradul de reacție
într-un cadru politic, respectiv, cât de repede aduc transformările dintr-un stat modificări
costisitoare în alt stat și cât de mari sunt efectele costisitoare. Interdependența senzitivă nu
se măsoară doar prin volumul fluxurilor, ci și prin efectele costisitoare ale schimbărilor ce
au loc în cadrul tranzacțiilor255. Un exemplu de interdependență înțeleasă ca senzitivitate
în domeniul energiei este modul în care SUA, Japonia și Europa au fost afectate de
prețurile în creștere ale petrolului în perioada crizei petrolului din anii 1970. SUA au fost
mai puțin sensibile deoarece un procent mai mic din necesarul lor de petrol provenea din
import256.
Altfel spus, două state, ambele importatoare a 40% din necesarul de petrol, par la
prima vedere la fel de afectate de creșterile de preț, dar dacă unul dintre state are
posibilitatea de a trece la folosirea propriilor resurse, iar al doilea stat nu ar avea această
posibilitate, cel de al doilea stat ar fi mai vulnerabil decât primul.
Dimensiunea referitoare la vulnerabilitate a interdependenței are la bază

disponibilitatea relativă și costurile alternativelor pe care le-ar putea adopta diferiți actori.
Nivelul interdependenței înțeleasă în termen de senzitivitate se măsoară prin volumul de
energie importat, din totalul necesar, al unui stat importator, în timp ce nivelul
interdependenței înțeles în termen de vulnerabilitate se măsoară prin alternativele la
energia importată și costurile necesare trecerii la posibilele alternative. În sectorul
energetic interdependențele apar între statele exportatoare, statele importatoare și statele
pe teritoriul cărora se efectuează transportul energiei, dacă pe teritoriul acestora trece un
volum foarte mare de energie. Dacă fluxurile dintre exportatori și importatori sunt foarte
mari, iar interdependența este una ridicată, problemele de securitate energetică ale acestor
state nu pot fi rezolvate individual, ci ținând cont și de ceilalți actori. Astfel apar
complexele de securitate energetică cum este complexul Rusia – UE.
Statele încearcă să aibă acces la resurse la un preț cât mai mic și își vor dezvolta și
proteja rețelele de transport care sunt vitale pentru aprovizionarea cu energie. Securitatea
255
Ibidem, p. 57.
256
Ibidem.
***
133
energetică se află în strânsă legătură cu securitatea economică, aceasta din urmă neputând
fi asigurată fără a avea asigurat accesul la resurse. De asemenea, toate celelalte sectoare
ale securității sunt influențate de capacitatea de a asigura resursele necesare funcționării
statului. Având în vedere importanța energiei pentru economiile moderne, securitatea
energetică este un interes național vital și o componentă esențială a securității
economice257. Astfel, securitatea energetică poate fi amenințată în mai multe feluri. Cei
care controlează resursele de energie pot sista aprovizionarea sau pt crește drastic prețurile
într-o formă de șantaj politic sau economic. O altă formă de amenințare este la adresa
mijloacelor de producție a energiei care pot fi distruse în urma sabotajului sau a războiului.
Nu în ultimul rând transportul rezervelor de energie poate fi întrerupt dacă infrastructura
nu a fost protejată corespunzător258.
Pentru a stopa aceste amenințări este necesară semnarea unor acorduri între statele
producătoare și exportatoare de resurse energetice și statele consumatoare, acorduri care să
reglementeze comerțul dintre ele și care să garanteze protejarea infrastructurii de transport.
Securitatea energetică poate fi privită și din punctul de vedere al exportatorilor de energie.
În acest caz, statele sunt preocupate de asigurarea unor piețe de desfacere stabile, care să
aducă venituri constante. În acest fel între statele producătoare și statele exportatoare de
energie, se creează o relație de interdependență, după cum am menționat și anterior.
Vulnerabilitatea statelor importatoare apare în momentul în care devin dependente în mare
măsură, de un singur stat exportator de energie, iar pentru statele exportatoare în
momentul în care își exportă energia spre un singur consumator. Statele de tranzit sunt și
ele deosebit de importante în asigurarea securității energetice.
Cele mai frecvente resurse care sunt folosite din postura de pârghii de putere sunt
petrolul și gazele naturale.
257
Paul Robinson, Dicționar de Securitate Internațională, Cluj-Napoca, CA Publishing, 2010, p.200.
258
Ibidem.
***
134
4.2.1. Petrolul și gazele naturale
Petrolul este o sursă vitală de energie și se preconizează că va rămâne în acest fel

deși sursele alternative se dezvoltă din ce în ce mai mult259. De la descoperirea petrolului
până în anii 1960 supremația SUA a fost pusă la încercare din două motive principale. În
primul rând producția de petrol a SUA a înregistrat un declin și a fost nevoie de importuri
pentru a face față cererii, iar în al doilea rând marile state producătoare de petrol au
înființat OPEC în 1960260. Conform EIA petrolul va continua să domine piața energetică
mondială chiar dacă se preconizează că va scădea, de la o pondere de 33% în 2009 la
aproximativ 26% în 2035261. Chiar dacă va scădea ponderea petrolului în totalul cererii de
energie, consumul de petrol va crește în continuare. Acest lucru se datorează cererii din ce
în ce mai mare de energie la nivel global. Gazele naturale câștigă o importanță din ce în ce
mai mare pe piețele energetice. Imediat după cel de-al Doilea Război Mondial cererea de
energie a crescut foarte mult, iar gazul natural a devenit combustibilul folosit într-o gamă
largă de activități, în special în producerea energiei electrice262. La fel ca și în cazul
petrolului, SUA au fost cel mai mare producător și consumator de gaze naturale din lume.
Odată cu criza petrolului din anii 1970, statele consumatoare de energie au început
să își diversifice sursele de energie și s-au îndreptat spre gaze naturale. Începând de atunci
gazele naturale au devenit a devenit o resursă extrem de importantă la nivel mondial. EIA
estimează că în următorii 20 de ani cererea de gaze naturale va crește cu aproximativ
1.5% anual263, astfel importanța gazelor naturale va fi din ce în ce mai mare pe piața
energetică mondială. Ținând cont de aceste date, petrolul și gazele naturale vor domina
piața energetică mondială în viitorul apropiat și astfel sunt deosebit de importante pentru a
putea analiza relațiile dintre actori din perspectiva securității energetice.
259
Gawdat Bahgat, Energy security. An interdisciplinary approach, Chichester West Sussex, U.K, Hoboken
N.J, Wiley, 2011, p.4.
260
Ibidem, p.5.
261
Energy Information Administration, World Energy Outlook 2010, Washington, Palo Alto, Organization
for Economic Cooperation & Development; Ebrary, 2010, p. 102.
262
Gawdat Bahgat, Energy security. An interdisciplinary approach, Chichester, West Sussex, U.K, Hoboken,
N.J, Wiley, 2011, p.26.
263
Energy Information Administration, World Energy Outlook 2010, Washington, Palo Alto, Organization
for Economic Cooperation & Development; Ebrary, 2010, p. 180.
***
135
Primii trei cei mai mari producători de petrol din lume sunt Arabia Saudită – membru
OPEC – SUA și Rusia. Aceste trei state produc peste 32 de milioane de barili pe zi, mai
mult decât următorii zece producători la un loc264. Deși este al treilea producător al lumii,
Rusia ocupă locul doi în ceea ce privește exporturile, cu aproximativ 4.7 milioane de barili
exportați zilnic, fiind devansată doar de către Arabia Saudită, care exportă peste 6.8
milioane de barili zilnic265. Această situație se datorează faptului că SUA, deși este al
doilea producător al lumii, nu exportă petrol, toată producția fiind destinată consumului
intern. În urma celor trei mari producători se află China și Canada, dar amândouă la un loc
nu produc la fel de mult ca al treilea producător al lumii, Rusia. În plus China este un
consumator de energie, fiind nevoită să importe petrol pentru a acoperi cererea internă. În
ceea ce privește Canada, toate exporturile petrol ale acesteia se îndreaptă spre SUA.
Clasamentul este urmat de către state din Orientul Mijlociu și alte state membre
OPEC, cu mici excepții – Mexic, Brazilia și Norvegia. În același clasament al
producătorilor întocmit de către CIA, Uniunea Europeană se află abia pe locul 17, cu o
producție care se ridică la 1.6 milioane de barili pe zi266. La capitolul importuri, statele
membre U.E. conduc cu peste 10.5 milioane de barili importați zilnic, fiind urmați
îndeaproape de SUA, cu 9.2 milioane de barili/zi, respectiv China cu 5.6 milioane de
barili/zi267.
Ideal este ca producția să fie mai mare decât consumul pentru a putea face față
eventualelor perioade în care, din diferite motive, producția scade. Dacă producția sau
aprovizionarea cu petrol este pusă în pericol, prețurile vor crește automat, iar apariția unei
crize este iminentă. Cu toate acestea petrolul va rămâne cea mai importantă sursă de
264
Central Intellingence Agency ”The world Factbook”, disponibil la
https://www.cia.gov/library/publications/the-worldfactbook/rankorder/2241rank.html, accesat în data de
30.05.2016
265
Energy Information Administration, ”Russia – Analysis – U.S. Energy Information Administration
(EIA)”, disponibil la http://www.eia.gov/countries/cab.cfm?fips=rs, accesat în data de 04.06.2016.
266
Ibidem.
267
05.06.2016
***
136
energie în viitorul apropiat, rezervele cunoscute de petrol la nivel mondial ridicându-se la

1.646 miliarde de barili, estimare care se află în continuă creștere de peste 10 ani268.
Faptul că producția este mult mai mare decât consumul face ca importanța gazelor
naturale să fie una în continuă creștere deoarece, conform estimărilor realizate de către
EIA, rezervele cunoscute de gaze naturale la nivel mondial se ridică la 193.8 trilioane de
metri cubi în anul 2013, estimare care a crescut constant în ultimii 10 ani269. Așadar este
greu de crezut ca în viitorul apropiat producția de gaze naturale să scadă astfel încât să se
situeze sub cererea de consum.
Cei mai importanți producători de gaze naturale sunt SUA, cu o producție de 681
miliarde metri cubi și Rusia, cu o producție de 669 miliarde metri cubi. Producția acestor
două state o depășește pe a următorilor 14 producători la un loc. Al treilea producător al
lumii este Iran, cu aproximativ 162.6 miliarde metri cubi. Statele membre UE produc
însumat 162.1 miliarde metri cubi, ocupând poziția a patra în topul producătorilor de gaze
naturale270. Rusia este cel mai mare exportator de gaze naturale din lume, deoarece SUA
nu exportă gaze naturale; la fel ca și în cazul petrolului producția este destinată
consumului intern.
Cea mai mare cantitate de gaze naturale este importată de către UE, aceasta
importând peste 420 de miliarde metri cubi anual, de aproape patru ori mai mult decât al
doilea importator la nivel global, Japonia, care importă aproximativ 122 de miliarde metri
cubi. SUA importă peste 80 de miliarde metri cubi de gaze naturale și este al treilea
importator la nivel global271.
Petrolul și gazele naturale vor rămâne cu siguranță principalele produse pe piața

energetică internațională pentru o perioadă destul de îndelungată de acum încolo dacă
ținem cont de producție, care se află în creștere în ultimii ani, și estimările privind
268
Energy Information Administration, ”International Energy Statistics”, disponibil la
http://www.eia.gov/cfapps/ipdbproject/iedindex3.cfm?tid=5&pid=57&aid=6&cid=ww,&syid=2010&eyid
=2014&unit=BB, accesat în data de 28.05.2016.
269
Energy Information Administration, ”International Energy Statistics”, disponibil la
http://www.eia.gov/cfapps/ipdbproject/iedindex3.cfm?tid=5&pid=57&aid=6&cid=ww,&syid=2010&eyid=2
014&unit=BB, accesat în data de 28.05.2016
270
05.06.2016
271
Ibidem.
***
137
rezervele cunoscute în întreaga lume. După cum putem observa din datele de mai sus,
chiar și SUA, a căror producție de petrol și gaze naturale este destinată consumului intern,
se confruntă cu o puternică dependență de importuri de la statele producătoare. În același
timp și statele producătoare au nevoie de piețe de desfacere pentru a-și putea vinde
produsele. Astfel apar relațiile de interdependență dintre statele exportatoare și statele
importatoare de energie. Cel mai des aceste relații apar când statele exportatoare se află
relativ în apropiere de cele importatoare. Uniunea Europeană este unul dintre cei mai mari
consumatori de energie la nivel global, fiind astfel nevoită să importe cantități
impresionante pentru a-și satisface nevoile, iar unul dintre cei mai mari producători și
exportator este Rusia, care se află în proximitate.
4.2.2. Dependența Uniunii Europene – perspective punctuale
Europa este o zonă cu resurse de naturale puține. Ele sunt dispersate, iar cea mai
mare concentrație o au în partea europeană a Rusiei. Între diversele resurse ale subsolului,
cele generatoare de energie (uraniu, gaz, petrol, cărbune etc.) au o pondere scăzută.
Rezultatul evident este că Uniunea Europeană (care nu înglobează Norvegia) nu dispune
de resurse care să-i satisfacă nevoile de energie. În fapt singurele state care pot face față
penuriei de resurse sunt statele-continent (SUA, Rusia, China)272.
UE nu produce nici măcar jumătate din energia pe care o consumă, ca atare trebuie
să importe mai mult de 54% de energia de care are nevoie273. Statele Membre ale UE se
pot împărți, din punctul de vedere al surselor de energie primară, în trei categorii: net
producători, net importatori și categoria specială a țărilor coeziunii274.
Țările net producătoare sunt Olanda, Danemarca și Marea Britanie.
Țările net importatoare sunt Germania, Franța și Italia.
272
Michael Labori, Simion Costea, Le management des politiques de l’Union Europeenne, Editions
Prodifmultimedia, Paris, 2011, p. 113.
273
Arianna Checchi, La politica energetica dell’Unione Europea, Istituto
Internazionali, 2009, p.
274
Despre politica de energie a Uniunii Europene.
***
138
Odată cu descoperirea zăcământului de la Groningen în anul 1959, Olanda a

devenit cel mai mare producător de gaz dintre țările UE. Consumul de gaz, care depășește
20% din consumul total de energie primară în spațiul comunitar, este acoperit în mare
parte de doi mari furnizori, Rusia și Norvegia, pe locurile următoare situându-se Olanda și
Algeria.
Danemarca este un exportator net de gaz natural, dar într-o cantitate mult mai mica
decât Olanda. Necesarul de petrol și-l acoperă în proporție de 98% din resurse interne275.
Marea Britanie este un alt mare producător și exportator de energie. Resursele

sale sunt însă limitate, astfel că în anul 2005 devine primul an în care Marea Britanie
importă mai mult decât exportă276. Ca unul dintre actorii principali în politica europeană,
alături de Germania, Franța, Italia, Marea Britanie necesită o privire mai atentă asupra
sectorului său de energie. Între anii 1980-1990, acest sector, ca de altfel întreaga
economie, au suferit schimbări majore. Industria de petrol, gaze și cea producătoare de
energie electrică au intrat într-un vast program de privatizare, în ciuda opoziției extrem de
puternice manifestate de companiile de stat sau publice care dețineau monopolul absolut
al acestor activități. O demonopolizare totală, urmată de înființarea instituțiilor de
reglementare, au creat cea mai liberă piață a energie din Europa. Singurul domeniu care a
rămas încă în monopolul statului este energia nucleară. Obiectivul politicii
guvernamentale în domeniul energie a fost încurajarea competiției, iar guvernul a
intervenit numai pentru a stabili regulile jocului.
Germania este un mare importator de gaz (78% din necesar în 1994) adus mai
ales din Rusia, și petrol (99% din necesar). Germania este, în același timp, un important
producător și un transportator de energie în UE. Producția de cărbune a scăzut în ultimii
ani, în timp ce producția de energie nucleară crește relative încet. Aceasta creștere a
ponderii energiei nucleare putea înceta în condițiile în care cancelarul german Angela
Merkel a anunțat restructurarea acestui domeniu277. Diversificarea surselor de energie și
siguranța în alimentare sunt două din preocupările majore ale statului german. Politica de
energie nu este uniform în ce privește organizarea și implicarea autorităților
275
Christian Kroppl, Oil economy 2005, p. 1.
276
Christian Kroppl, Oil economy 2005, p. 1.
277
După cum am arătat mai sus;
***
139
guvernamentale. În sectorul cărbunelui şi al energiei nucleare, statul are un rol major, în

timp ce sectorul petrolului este guvernat de regulile pieței libere. În domeniul gazului,
piața este împărțită pe secțiuni dominate de diferite companii (aşa numita piață
organizată). Energia nucleară nu este privită cu prea mult entuziasm, iar industria
cărbunelui, care se bucură încă de subvenții aspru criticate de oficialii CE, este în continuu
declin. Începând cu anii 80, protecția mediului a devenit un obiectiv prioritar al guvernului
şi o preocupare majoră în domeniul energiei. Aşadar, Germania nu urmează o politică de
energie articulată şi omogenă, una din motivele importante fiind structura sa federală, care
acordă landurilor o largă autonomie.
Franța este un importator net de energie. Importă aproape în totalitate petrolul şi

gazul de care are nevoie şi peste 75% din cărbune. Dezvoltarea puternică a sectorului
nuclear a fost rezultatul firesc al dependenței excesive faţă de importul de combustibili
clasici. Deşi Franța deține rezerve de petrol de petrol şi gaz, producția internă se menține
la un nivel scăzut. Sursele de importuri sunt Rusia şi Algeria, urmate de Norvegia. Franța
are o veche tradiție în ceea ce priveşte companiile de stat în domeniul energiei. Electricite
de France şi Gaz de France sunt companii monopoliste prin tradiție. Privatizarea
sectorului de energie se află pe agenda politicii guvernamentale, dar ei i se opun, fără
vehemența celei înregistrate în Marea Britanie, sindicatele şi companiile însele. Protecția
mediului, ca o componentă integrantă a politicii de energie, este încă la început.
Italia este săracă în resurse energetice și importă din Algeria și Rusia cea mai
mare parte din gazul necesar, fiind de altfel și țara de tranzit a gazului algerian spre
Europa. Nu există sector nuclear, ca rezultat al moratoriului impus prin referendumul din
1987. Sectorul energetic este tradițional de stat ca și Franța. Holdingul energetic ENI a
început să fie privatizat pe componente, iar ENEL, compania de electricitate, este și ea pe
cale de a fi complet privatizată, pe baza unui plan de restructurare pe activități. Fiind
foarte dependentă de importurile energetice (importă 93% din gazul pe care îl consumă,
Societatea Algeriană satisface 37.7% din nevoile de gaz, iar Gazpom - 31.7%), Italia este
preocupată în special de creșterea eficienței energetice, dar și de protecția mediului278.
278
Viorica Antonov, Uniunea Europeană și politica energetică, Strategikon disponibil la
http://www.strategikon.ro/files/analize/EU__energy_policy.pdf, accesat 23.11.2017.
***
140
Țările mici net importatoare de energie (Austria, Belgia, Finlande, Suedia si

Luxembourg etc.). Țările mai mici, net importatoare de energie, ar fi favorizate de o
politica de energie condusă de la Bruxelles, mai degrabă decât să rămână la latitudinea
statelor membre. În acest grup de state există însă contraste importante. Țările nordice din
acest grup pun un accent puternic pe protecția mediului și pe energia nucleară (fiind
sărace în resurse în comparație cu vecinele lor mai bogate, Danemarca și Norvegia), în
timp ce Austria are o poziție privilegiata datorită potențialului hidroelectric, care asigura
circa 70% din producția internă de energie. Utilizarea biomasei ocupă locul doi, cu 11%
din producția internă de energie. Belgia, total lipsită de combustibili fosili, se bazează pe
importuri și pe energie nucleara, deși nu există planuri de dezvoltare a acestui sector în
viitor. Belgia este una din susținătoarele puternice ale politicii de energie în UE.
Irlanda, Grecia, Spania și Portugalia sunt tari care au beneficiat de un masiv

suport financiar din partea statelor mai bogate ale UE prin Fondul de Coeziune Socială,
sunt net importatoare de energie. Ele au o infrastructură energetică mult mai slabă decât a
celorlalte state. Sectorul energetic este relativ slab dezvoltat, eficiența tehnologiilor este
redusă, iar sistemele de transport pentru gaz și electricitate nu sunt suficient dezvoltate.
De exemplu, Portugalia, care se bazează mai ales pe potențialul sau hidroelectric, poate
ajunge să importe în anii secetoși până la 90% din energia consumată. Grecia a înregistrat
o creștere spectaculoasă a consumului de energie – dublu în 1992 fata de 1973 – tendința
de creștere în viitor fiind chiar mai accentuată. Aproape 80% din consumul de energie
este asigurat din import. Spania importa peste 80% din gazul metan, tot petrolul și
aproape jumătate din cărbune. Moratoriul asupra energiei atomice a stopat dezvoltarea
sectorului nuclear în aceasta țară. În Irlanda, peste 70% din consumul de energie primară
este importat, iar procentul va crește odată cu epuizarea resurselor interne de gaz. De
aceea, orientarea este către construcția de magistrale de transport pentru gaz279
Trebuie remarcat că țări ca Estonia, Letonia, Slovenia sau Luxemburg nici măcar
nu dispun de rafinării propri, ceea ce accentuează dependența lor față de exterior. În timp
ce o serie de state (în special estice și intrate în UE după 2000) sunt dependente în cea mai
279
Despre politica de energie a Uniunii Europene, p. 10;
***
141
mare măsură de un singur stat exportator – Rusia: Slovacia (100%), Ungaria (98%),
Letonia (97%), Polonia (95%), Finlanda (81%) etc280.
România dispune de o gama diversificata, dar redusă cantitativ de resurse de
energie primară: țiței, gaze naturale, cărbune, minereu de uraniu, precum și un potențial
semnificativ de resurse regenerabile.
Zăcămintele de hidrocarburi au un caracter limitat, având în vedere ca are loc un
declin al producției interne, în condițiile în care nu au mai fost descoperite noi zăcăminte
cu potențial important. Rezervele actuale de țiței sunt estimate la 73,7 milioane tone.
Producția de țiței a scăzut de la 14,7 milioane de tone în 1976 (anul cu producția de vârf)
la 5,2 milioane tone în 2005. Rezervele actuale de gaze naturale sunt estimate la 184,9
miliarde mc. Producția de gaze naturale a scăzut la 12,9 miliarde mc în anul 2005, ceea ce
a reprezentat 71,4% din consumul anual total de gaze naturale. Având în vedere producția
actuală și cotele de extracție, se estimează că atât gazul natural, cât și petrolul sunt
asigurate pentru încă 14 ani.
Rezervele de cărbune aflate în evidența națională sunt următoarele: huilă 721

milioane tone; cărbune brun 65 milioane tone; lignit 3.400 milioane tone. În anul 2005,
producția netă de cărbune a fost de circa 31 milioane tone, din care circa 28 milioane tone
lignit și circa 3 milioane tone huilă. Se estimează că rezervele de huila sunt pentru 240 de
ani, în timp ce lignitul va ajunge pentru încă 121 ani.
Rezervele de uraniu prezintă interes deosebit pentru economia națională, având în

vedere programul nuclear în derulare. În prezent, producția de minereu este de 61 mii
tone/an, procesat la Uzina de la Feldioara pentru combustibil nuclear și utilizat pentru
funcționarea Unității I a CNE Cernavoda. Rezervele de minereu de uraniu se estimează la
circa 7,5 milioane tone, corespunzând pentru circa 120 ani.
România dispune de un potențial important de resurse regenerabile: energie

hidroelectrică, biomasă, energie solară, eoliană și geotermală. Potențialul hidroenergetic
tehnic amenajabil al țării este de 36 TWh/an. Potențialul hidroenergetic economic
amenajabil este estimat la 23-25TWh, cu o putere instalată de circa 8000 MW. În anul
2005 nivelul de valorificate a atins circa 80% din potențialul economic amenajabil și sunt
280
Christian Kroppl, Oil economy 2005, p.2
***
142
în execuție amenajări hidroenergetice însumând o putere instalată de circa 600 MW, cu un

potențial de producție de 1.870 GWh/an. Potențialul energetic al biomasei este de circa
7.594 mii țep/an, din care 15,5% reprezintă reziduuri din exploatări forestiere și lemn de
foc, 6,4% rumeguș și alte resturi din lemn, 63,2% deșeuri agricole, 7,2% deșeuri menajere
si 7,7% biogaz. Potențialul energetic al sistemelor solaro-termale este evaluat la circa
1.434 mii țep/an, iar cel al sistemelor fotovoltaice la circa 1.200 GWh/an. Potențialul
eolian tehnic amenajabil este estimat la 8 TWh/an. România dispune de un potențial de
circa 167 mii țep/an resurse geotermale de joasă entalpie, din care în prezent se valorifica
circa 30 mii țep/an281.
Astfel, la momentul de față, situația la nivel european este reprezentată prin

graficele regăsite în paginile următoare:
281
A se vedea capitolul 5 pentru parametrii mai detaliați.
***
143
Evoluția rate dependenței energetice la nivel european și în cazul fiecărui stat membru. Comparație
între nivelul anului 200 și cel înregistrat în 2006. Sursă: Eurostat
***
144
Rata dependenței de importul de gaze naturale din Rusia. Sursa: Eurostat
4.3. Securitatea energetică și interacțiunile de pe scena internațională – cazul

Uniunii Europene
Analizând strategia europeană a securității energetice se observa 2 mari direcții de

acțiune pe care UE le are în vedere pentru a-și asigura securitatea energetică. Prima
direcție se referă la acțiuni luate în interiorul UE și este reprezentată de crearea unei piețe
interne comune, funcționale și competitive cu toate implicațiile care deriva de aici precum
o cooperare regională mai strânsă, investiții în infrastructură din interiorul UE, norme
comune, crearea punctelor de fluxuri inversate dintre state pentru asigurarea
aprovizionării statelor puternic dependente de un furnizor unic, investiții în energii
alternative și în termoizolare clădirilor pentru a duce la eficientizarea consumului,
investiții în cercetare.
A doua direcție de acțiune se referă la măsuri care privesc exteriorul UE, mai
exact relațiile dintre UE și furnizorii sau potențialii furnizori. Astfel UE își propune
consolidarea relațiilor cu furnizorii externi precum Rusia, Norvegia sau Algeria, dar și
indentificarea
***
145
unor potențiali furnizori din proximitate. Obiectivul principal îl reprezintă diversificarea

furnizorilor de energie și realizarea unei infrastructuri de transport. Probabil cel mai
important proiect este realizarea coridorului sudic, care să aducă gaze naturale din
regiunea Mării Caspice. Totodată, Uniunea Europeană colaborează și cu NATO, cu
Agenția Internațională pentru Energie Atomică, cu Brazilia, China, India, Irak, Norvegia,
Africa de Sud, Rusia, Ucraina, statele membre ale OPEC și, evident cu Statele Unite ale
Americii. Complementar se poartă discuții și prin intermediul planurilor acționale ce fac
parte din Politica Europeană de Vecinătate.
4.3.1. Relația cu NATO din perspectiva securității energetice
La nivelul NATO, preocupările legate de securitatea energetică au fost introduse

pe agenda alianței în anul 2006, motivate fiind de contextul geostrategic dintre Rusia și
Ucraina care se prevestea a fi unul conflictual, bazat pe transferul de energie și transportul
acesteia către către centrul continentului. În ciuda faptului că mențiuni referitoare la
securitatea energetică au fost făcute în Conceptul strategic elaborat în 1999, demersurile
concrete au întârziat să apară. Totuși, momentul 2005/2006 este cel în care putem începe
să discutăm despre o colaborare între NATO și UE privitoare la securitatea energetică.
Anul următor, în 2007 au început discuții specifice la nivelul Alianței referitoare la

rolul potențial al NATO în protecția infrastructurilor critice din sectorul energetic,
integrarea securității energetice în politica organizației, ca mai apoi să fie adoptată o
rezoluție privitoare la cerințele militare minime necesare pentru a asigura protecția
elementelor de infrastructură energetică.
La București, în 2008, au fost luate decizii importante. Astfel s-a atins un numitor
comun referitor la atribuțiile pe care le are NATO în asigurarea securității energetice. Ca
atare, alianța trebuie să asigure transferul de informații și intelligence, să mențină un
climat de pace, să promoveze și să faciliteze cooperarea internațională și regională și să
furnizeze suport pentru securitatea obiectivelor energetice strategice282. Conceptul
strategic adoptat în urma summit-ului de la Lisabona a introdus un nou palier al rolului
282
Ernest Ruhle, NATO and Energy Security: from Philosophy to Implementation , în Journal of
Transatlantic Studies, vol 10, nr 4, 2012, pp. 15-27
***
146
Alianței și anume promovarea consumului eficient al resurselor energetice în rândul

structurilor, misiunilor și operațiilor. La Chicago, implicarea NATO a fost și mai puternic
specializată, organizației revenindu-i rolul de a asigura securitatea energetică
operațională.283
Astfel, având în vedere relația dintre Uniunea Europeană și NATO, putem spune
că Alianța aduce plus valoare schimbului de informații, dintre cele două entități, prin
natura relațiilor existente cu membrii și a partenerilor active. Securitatea energetică este o
problemă transnațională, o problemă transregională și ar trebui abordată ca atare. Tocmai
de aceea, NATO deține sau dezvoltă relații cu aproape toți consumatorii-cheie, statele de
tranzit și consumatorii uzuali, acestea manifestându-se într-un context internațional extins
pentru securitatea energetică europeană, inclusiv în raport cu state precum Norvegia,
Turcia și Canada (context în care Norvegia și Canada sunt doi mari producători, iar Turcia
este un important stat de tranzit). Mai mult, aceasta include Statele Unite ale Americii -
unul dintre cele mai mari state producătoare, de tranzit și de consum din lume, și
principalul susținător al activelor militare cu o acoperire globală, ceea ce poate contribui
definitoriu la securitatea energetică internațională.
Relațiile NATO cu Rusia din cadrul Consiliului NATO-Rusia (NRC) și cu alte state
prin Parteneriatul pentru Pace (PfP) și prin intermediul Individual Partnership Action Plan
din regiunea fostei URSS, oferă conexiuni mai stabile cu o gamă mai largă de state decât
cele de care se bucură Uniunea Europeană și Agenția Internațională pentru Energie. NATO
ar putea să completeze relațiile UE cu statele din Africa de Nord prin Dialogul
Mediteraneean (MD) și, de asemenea, ar putea să adauge și relațiile sale în curs de
dezvoltare cu statele din Orientul Mijlociu prin intermediul Inițiativei de Cooperare de la
Istanbul (ICI). Deși unele dintre aceste relații rămân în formă incipientă, existența acestora
oferă conexiuni importante cu state având opinii diferite, chiar și privitoare la securitatea
energetică, sporind astfel schimbul de informații.
283
Arunas Molis, Energy in the military after the NATO summit meeting in Chicago, in Energy security
highlights. NATO Energy security Centre of excellence, 2012, p4
***
147
4.3.2 Relația cu Rusia din perspectiva securității energetice
Dependența față de Rusia variază în funcție de statele membre UE. Se disting trei
categorii de state în funcție de importurile din Rusia. State care sunt dependente în mică
măsură de importurile din Rusia, precum Spania, Suedia, Marea Britanie, Olanda,
Portugalia, Belgia și Irlanda, în total aceste state importă sub 5% din necesarul de energie
din Rusia. Al doilea grup de state se confruntă cu o dependență medie față de Rusia,
aceste state sunt Germania, Italia, Franța. Al treilea grup de state sunt dependente în mare
măsură de importurile de energie din Rusia, aceste state sunt Austria, Cehia, Grecia,
Ungaria, Polonia, România, Slovenia, Finlanda, Letonia și Slovacia. Dintre aceste state,
ultimele patru sunt dependente în proporție de 100% de importurile din Rusia.284
Chiar dacă nu putem vorbi de monopol în adevăratul sens al cuvântului în privința

statelor din occident, monopolul rusesc se resimte în statele din Europa Centrală și de Est.
De multe ori Rusia își folosește acest avantaj pentru a-și atinge obiectivele în relațiile cu
cei care sunt dependenți de energia furnizată de Moscova. Astfel statele din estul Europei
sunt vulnerabile în fața Rusiei285. Cu toate acestea, după cum am spus și mai sus, și gradul
de dependență al Rusiei este unul foarte ridicat față de piața de desfacere oferită de UE,
poate chiar mai ridicat decât gradul de dependență al UE de energia provenită din Rusia
dacă este să măsurăm dependența în ponderea importurilor din Rusia, respectiv ponderea
veniturilor din exporturile de energie către UE. Astfel dacă uniunea se bazează pe
aproximativ 28% din necesarul de energie pe importurile de gaze naturale și petrol din
Rusia, peste 40% din bugetul acesteia din urmă este adus de energia furnizată către
comunitatea europeană286.
Cei mai importanți trei parteneri ai Rusiei în privința importurilor de petrol sunt
Germania, Polonia și Olanda. Dintre aceștia Germania importă cantitatea cea mai mare,
care a rămas relativ constantă pe parcursul anilor. Polonia este al doilea importator, cu un
284
Richard Youngs, Energy Security. Europe’s new foreign policy challenge, London, New York,
Routledge, 2009, pp. 79-80.
285
Paula Daniela Gânga, Relația Uniunea Europeană – Rusia. Problema energetică, Iași, Institutul
European, 2010, p. 215.
286
Ibidem.
***
148
volum care a crescut ușor în ultimii 11 ani. Olanda a cunoscut o creștere foarte mare a
importurilor, în 2012 importând de două ori mai mult decât în 2002.
Per ansamblu, încă din 2003, politica energetică rusă (materializată prin Strategia
energetică a Federației Ruse până în 2020) a combinat paradoxal două tendințe opuse:
dezvoltarea elementelor de piață competitive și intensificarea influenței statului287. Pe de o
parte, atât politica energetică, cât și securitatea au dobândit o importanță strategică. Rusia
folosește politica energetică ca instrument de realizare a egalității geopolitice cu alți actori
importanți ai relațiilor internaționale, cum ar fi Statele Unite, China sau India. În același
timp, Rusia își folosește resursele energetice pentru a-și apăra suveranitatea și pentru a-și
promova influența, în special în țările care au făcut parte din fosta Uniune Sovietică288. Pe
de altă parte, obiectivul economic principal al politicii energetice a Rusiei este întărirea
prezenței rusești pe piețele lucrative de energie ale UE. Unul din principalele instrumente
ale strategiei energetice a Rusiei este deținătorul monopolului în sectorul gazelor naturale,
Gazprom, care exportă gaze în principal în Europa și în țările CSI. Gazprom obține mai
mult de 60% din veniturile sale din vânzările către piețele europene și contribuie cu 20%
din veniturile sale la bugetul de stat al Rusiei. În același timp, Gazprom contribuie cu
aproximativ 10% din veniturile sale la PIB-ul Rusiei. Piețele de export ale statelor
membre ale UE sunt principala sursă de venit pentru Rusia, iar Rusia încearcă, prin
urmare, să consolideze extinderea Gazprom pe piețele europene289.
Obiectivul politic și economic de bază al Rusiei este menținerea poziției directe a

companiilor ruse de energie prin implicarea Gazprom în rețele de conducte și proiecte de
transport în statele membre ale Uniunii Europene. În prezent, Rusia încearcă să mențină
controlul asupra exploatării resurselor energetice pe teritoriul său și să obțină un monopol
în tranzitul gazelor și petrolului, în special în țările post-sovietice. Prin accesul la rețelele
de distribuție și la conductele de tranzit, Rusia încearcă să obțină control direct asupra
piețelor și astfel să-și asigure o relativă superioritate geopolitică.
287
Nikolay Kaveshnikov, “The issue of energy security in relations between Russia and the European
Union”, in Energy Security, Vol. 19, Nr. 4, 2010, pp. 585-605.
288
Tatiana Romanova, The Confusing Results of the EU-Russia Energy Dialogue – Market Making vs. Clean
Energy Agenda, Center for EU Enlargement Studies, disponibil la
https://legal.ceu.hu/sites/default/files/publications/policybriefno1frontiersromanova.pdf, accesat 31.8.2016.
289
Mert Bilgin, „Energy Security and Russia’s Gas Strategy: The Symbiotic Relationship between the State
and Firms”, în Communist and Post-Communist Studies, Vol. 44, nr. 4, 2011, pp. 119-127
***
149
De cealaltă parte, pentru a-și asigura securitatea energetică, Uniunea Europeană

încearcă să contracareze mișcările Moscovei și urmărește diversificarea resurselor de gaze
naturale, asigurând accesul la acestea prin mai multe coridoare. Astfel, se încearcă
facilitarea accesului la resursele din Orientul Mijlociu, din Caucaz sau din regiunea Asiei
Centrale. Efortul Uniunii Europene de a diversifica rutele de transport ar putea pune în
pericol poziția Rusiei ca cel mai mare exportator de petrol și gaze naturale către
comunitate. Dincolo de pierderile economice, există și aspecte geopolitice ale punerii în
aplicare a proiectelor europene, deoarece acestea pot duce la reducerea impactului Rusiei
în domeniile de interes ale politicii sale externe. În cazul unei implementări reușite a
proiectelor UE, vulnerabilitatea Rusiei ar fi în creștere datorită unei reduceri parțiale a
influenței sale geopolitice asupra zonelor vitale de interes. În același timp, sensibilitatea
Rusiei ar fi grav afectată de pierderea veniturilor din tranzitul de petrol și gaze către piața
europeană. La rândul său, construcția noilor conducte de gaze s-ar reduce dependența UE
de Rusia.
Așadar, diferitele obiective ale politicilor lor energetice și interdependența

asimetrică împiedică o cooperare energetică mai strânsă între UE și Rusia. În același timp,
percepțiile și opiniile diferite privind conlucrarea reprezintă o problemă cu trecut
îndelungat. Din punct de vedere al Uniunii Europene, politica energetică a Federației
Ruse este percepută printr-o combinație de temeri și consimțământ. Cu toate acestea,
pozițiile statelor membre sunt foarte diferite, ceea ce este foarte convenabil pentru
Moscova, deoarece comunitatea nu este în măsură să ajungă la o poziție comună și să
implementeze o politică energetică coordonată.
Unele state membre și-au exprimat îngrijorarea că Uniunea va intra sub dominația
Rusiei, temându-se de o dependență din ce în ce mai mare de resursele energetice rusești.
Pe de altă parte, liderii europeni subliniază, în primul rând, inabilitatea Rusiei de a acționa
ca un furnizor de încredere. Din perspectiva Uniunii Europene, Rusia își folosește
resursele energetice ca instrument politic (acest punct de vedere a devenit predominant
din cauza crizelor energetice din 2006, 2007 și 2009). De asemenea, percepția reciprocă a
UE și a Rusiei este afectată în mod substanțial negativ de un anumit nivel de neîncredere
provocată de planurile de diversificare și eforturile ambilor actori ce contribuie la o
deteriorare a eforturilor pentru găsirea de numitoare comune.
***
150
În acest caz, diversificarea poate de fapt să submineze relațiile UE-Rusia,

deoarece aceasta ar putea slăbi interdependența lor. Cu toate acestea, în timp ce UE nu se
teme de interdependență, Rusia nu tolerează ideea că ea însăși ar depinde în vreun fel de
oricine altcineva. Din punctul de vedere al Moscovei, politica energetică și această
rivalitate geostrategică este un joc de sumă nulă.290
Pe de altă parte, relațiile energetice UE-Rusia sunt, de asemenea, afectate de un

conflict de valori – adică ideea unei piețe de consum „liberale”, a UE față de producătorul
rus „monopolist” ce se concentrează mai degrabă pe controlul politic decât pe beneficiul
și prosperitatea reciprocă291.
Milov consideră că viitoarele relații energetice dintre Rusia și Occident se

dezvoltă pe trei scenarii de bază292: (1) o cooperare mai largă cu implicarea unor noi
mecanisme elaborate în mod specific pentru a se potrivi cu realitățile naționalismului
resurselor rusești (cel mai bun scenariu); (2) o cooperare cu un nivel scăzut de încredere,
fără o confruntare reală (scenariul asumat în mod obișnuit); (3) o confruntare pe scară
largă între Rusia și Occident cu privire la energie (scenariul cel mai sumbru).
Probabilitatea materializării celui de-al treilea scenariu este destul de scăzută. Relațiile
dintre UE și Rusia sunt mai predispuse să se îndrepte spre primul sau al doilea scenariu293.
290
Robert Larsson, Russia’s Energy Policy: Security Dimensions and Russia’s Reliability as an Energy
Supplier, Swedish Defence Research Agency, Stockholm, 2006, accesat la
http://www.2.foi.se/rapp/foir1934.pdf, 26.08.2017.
291
Andrew Monaghan, Russia-EU Relations: An Emerging Energy Security Dilemma, Carnegie Endowment
for International Peace, 2006, disponibil la http://carnegieendowment.org/files/EmergingDilemma.1.pdf,
accesat 01.09.2017.
292
Vladimir Milov, Russia and the West – The Energy factor, Institute francais des relations internationales
and Center for Strategic and International Studies, July 2008, passim, disponibil la
http://csis.org/files/media/csis/pubs/080731_milov_russia&west_web.pdf, accesat 02.09.2017.
293
Vladimir Milov, Russia and the West – The Energy factor, Institute francais des relations internationales
and Center for Strategic and International Studies, July 2008, pp. 18-20, disponibil la
http://csis.org/files/media/csis/pubs/080731_milov_russia&west_web.pdf, accesat 02.09.2017
***
151
Capitolul V
ROMÂNIA. TRECUT, PREZENT ȘI VIITOR DIN

PERSPECTIVA SECURITĂȚII
ENERGETICE ȘI A DEZVOLTĂRII DURABILE
(Redactare conformă cu originalul)
Societatea actuală în care trăim reprezintă o lume din ce în ce mai interdependentă

și, în același timp, o lume în care creșterea consumatorilor este accelerată determinând o
reducere drastică a resurselor pe scară planetară. Această stare de fapt reprezintă o
adevărată provocare, influențând considerabil starea de securitate, atât a furnizorilor, cât
mai ales a consumatorilor, având totodată consecințe grave asupra dezvoltării. În acest
context, este necesară crearea unor cadre legale eficiente pentru o gestionare corectă a
resurselor regenerabile, principalul vehicul în traiectoria dezvoltării durabile.
Așadar, asigurarea bunăstării consumatorilor ar trebui să reprezinte principala

preocupare, iar în cazul unui scenariu negativ al unei crize energetice, reducerea
consumurilor nu reprezintă o soluție și nici singura dificultate căreia România trebuie să-i
facă față.
5.1 Situația actuală: resurse și producție
Sistemul energetic al României a ajuns să fie neperformant, poluant și greu de

gestionat. Prin urmare, strategia pentru următorii ani va trebui să se concentreze spre
dezvoltarea sectorului energiei regenerabile, care va asigura 60% din necesarul energetic
al României. Din totalul energiei electrice produsă în România, principalele resurse
***
152
energetice sunt constituite din hidroenergie 31%, cărbune 28%, gaze naturale 23%,
energie nucleară 17%, energie solară 4%, energie eoliană 2%294.
Principalele resurse energetice din România în 2018;
La momentul actual, principalele resurse energetice din România sunt reprezentate

de hidroenergie, cărbune, gaze naturale, energie nucleară, energie solară și eoliană. În
imaginea grafică de mai jos este prezentată situația la zi (9 august 2018) a surselor de
energie regenerabilă, conform electricity map.org Aceasta este o platforma ce prezintă o
baza de date cu informații despre dinamica sistemului energetic mondial, emisiile de
carbon, prețuri din industria energetică și date meteo. Datele sunt standardizate după ce au
fost colectate de la mai mult de 70 de furnizori globali.295
294
Euractiv.ro Resursele energetice ale României, disponibil la adresa
https://www.euractiv.ro/we-develop/resursele-energetice-ale-romaniei-6493, accesat la data de 31 mai 2018.
295
ElectricityMap Database, România, disponibil la adresa
http://www.electricitymap.org/?page=country&solar=false&remote=true&wind=false&countryCode=RO,
accesat la data de 9 august 2018.
***
153
Sistemul energetic din România la data de 9 august 2018:
Preluare grafic - www.electricitymap.org296
Consumul brut de energie al României a scăzut semnificativ după 1990, ajungând

în anul 2015 la 377 TWh, echivalentul a circa 19 MWh per capita297. În graficul de mai
296
ElectricityMap Database, România, disponibil la adresa
http://www.electricitymap.org/?page=country&solar=false&remote=true&wind=false&countryCode=RO,
accesat la data de 9 august 2018
297
Ministerul Energiei, Strategia Energetica a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, p.
63,disponibil la adresa
http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2017-03-02_Strategia-Energetica-a-Romaniei-2016-2030.
pdf, accesat la data de 15 iunie 2018.
***
154
jos se poate observa structura sectorială a cererii de energie finală în anul 2015 și se
observa o scadere a consumului rezidential în urma eficientizării energetice.
Figura – Cererea de energie finală pe sectoare de activitate în anul 2015

Date furnizate de www.mmediu.ro298
Conform acestor date, cel mai mare consum a fost determinat de gospodării, urmat
de transporturi. Din păcate, industria energo-intensivă nu înregistrează un consum
semnificativ, aceasta fiind surclasată semnificativ de consumul din gospodării.
Un alt element important de menționat este reprezentat de mixul de energie. În

graficul de mai jos se poate observa că România are un mix energetic echilibrat și
diversificat, în care gazul natural, cu o ponder de 29% reprezinta principala sursa, urmat
de titei – 26%, energie regenerabila – 19% și cărbune 17%. Pe ultimul loc, cu 9%, se află
energia nucleară.
298
Ministerul Energiei, Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, p. 63,
disponibil la adresa http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2017-03-02_Strategia-Energetica-a-
Romaniei-2016-2030.pdf, accesat la data de 15 iunie 2018.
***
155
Cu ce scop a fost folosită această energie? Conform informațiilor publice declarate,

prezentate în figura de mai jos, energia a fost consumată în primul rând pentru încălzire și
răcire. În ordine descrescătoare, consumul semnificativ a fost realizat în procesele
industriale, în transportul de persoane și în transportul de mărfuri. Cele mai mici
consumuri au fost înregistrate în rândul echipamentelor electronice și electrocasnice, în
servicii, urmat de sectorul agricol, situat pe ultimul loc.
299
Ministerul Energiei, Strategia Energetica a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, p. 64,
disponibil la adresa
pdf, accesat la data de 21 mai 2018.
***
156
Figura—Consumul de energie finală după destinația energetică
5.2. Evoluția consumului și producției
Conform Institutului Național de Statistică, resursele de energie primara

cuprind301:
1. producția purtătorilor de energie primară (cărbune net, țiței, gaze naturale

utilizabile, lemn de foc, energie hidroelectrică, energie nuclearo-electrică și
energie din surse neconvenționale);
2. importul de energie primară și transformată;
3. stocurile la 1 ianuarie ale purtătorilor de energie primară la unitățile

producătoare, consumatoare, cât și la cele de distribuire.
300
Ministerul Energiei, Strategia Energetica a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050, p. 64,
pdf, accesat la data de 21 mai 2018.
301
Institutul Național de Statistică, Baza de date TEMPO, disponibil la adresa http://statistici.insse.ro/shop/,
accesat la data de 12 iunie 2018.
***
157
Transelectrica, operatorul de transport și de sistem din România pe piața de

energie electrică, prezintă grafic producția de energie din ultimii ani. Conform legendei
sunt prezentate următoarele surse de energie: hidrocarburi, fotovoltaică, ape, biomasă,
nucleară, cărbune, eoliana. Legenda este valabilă pentru informațiile prezentate în fiecare
dintre graficele de mai jos.
Am selectat patru ani reprezentativi pentru a prezenta evoluția consumului și a

producției energiei din ultimii 10 ani: 2008, 2010, 2014 și 2018.
După cum se poate observa, consumul se menține în jurul acelorași valori pe

parcursul perioadei analizate, chiar cu mici scăderi în 2018 față de 2008, în jur de 6.000
MW. În ceea ce privește producția, se observă o constantă și în acest caz, însă scăderea
valorilor este mai mare decât în cazul consumului: de la valori de aproximativ 6.800 MW,
la valori anuale în jur de 7.800 MW.
Grafic 2008
***
158
***
159
Din păcate, România, la fel ca majoritatea statelor din Uniunea Europeană, nu

poate suporta din producție proprie întregul consum de energie. Dependența Uniunii de
importurile de energie, în special de petrol și gaze naturale, reprezintă o preocupare
constantă din sfera politicii energetice în contextul asigurării securității energetice.
Producția este inferioară consumului, iar dependența UE față de importurile de energie din
țările extracomunitare este în creștere. Într-adevăr, în 2015, peste jumătate (54,0%) din
consumul intern brut de energie al UE-28 a provenit din importuri302.
În acest context, apare un element încurajator pentru România, care alături de

Estonia, Danemarca și Polonia, a raportat niveluri de dependență energetică sub 30% în
2015303, semnificativ sub media Uniunii Europene.
302
Comisia Europeană- Eurostat, Producția și importurile de energie, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php?title=Energy_production_and_imports/ro, accesat
la data de 14 iulie 2018
303
Comisia Europeană- Eurostat, Producția și importurile de energie, disponibil la adresa http://ec.
Europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php?title=Energy_production_and_imports/ro, accesat la data
de 14 iulie 2018.
***
160
Producție energetică primară la nivelul Uniunii Europene - 2015
Date furnizate de http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained304
În urma creșterii eficienței energetice și impulsionării producției primare din surse

regenerabile, România, alături de Letonia, Bulgaria, Portugalia și Austria, a scăzut cu 10%
rate de dependență energetică. Cu toate acestea, conform datelor statistice furnizate de
Eurostat la nivelul Uniunii Europene, România și-a scăzut totalul producției energiei
primare, de la 28,2 în 2005 la 26,7 în 2015.
Producția de energie:2005-2015
304
Comisia Europeană- Eurostat, Producție energie primară-UE 28-2015, disponibil la adresa
htt://ec/eurostat/statisticsexplained/index.php?title=File:
production_of_total,_based_on_tonnes_of_oil_equivalent_YB17.png, accesat la data de 16 iulie 2018.
***
161
Tabel
importat de
pe
http://ec.europa.eu/eurost
t/statistics-
explained305
305
305 Comisia Europeană_Eurostat, Energy production, 2005 and 2015 (million tones of oil equivalent),
disponibil la adresa http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:
Energy_production_2005_and_2015_(million_tonnes_of_oil_equivalent)_YB17.png, accesat la data de 21
iunie 2018.
***
162
Dezvoltarea producției de energie primară- UE 28-2005-2015
Date furnizate de http:// ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained306
În contextul în care am menționat anterior că statele sunt nevoite să importe

energie, este important să detaliem acest aspect. Așadar, în tabelul de mai jos este
prezentată situația importurilor nete de energie primară pentru perioada 2005-2015. În
ceea ce privește România, aceasta a reușit performanța de a-și scădea cantitățile importate.
306
Comisia Europeană-Eurostat, Dezvoltarea producției de energie
primară-UE28-2005-2015, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:
Development_of_production_of_primary_energy_(by_fuel_type),_EU-28,_2005-2015_(2055_%3D_100,_b
ased_on_tonnes_of_oil_equivalent)_YB17.png, accesat la data de 5 iulie 2018.
***
163
Importuri nete de energie primară 2005-2015
Date furnizate de http:// ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained307
5.3 Cadrul legislativ și instituțional
La nivel legislativ, România încă își uniformizează legislația la standardele

Uniunii Europene și ale lumii globale în sensul producției eficiente de energie și protejării
mediului înconjurător.
Existența legilor privind sursele de energie au vechime în legislația românească,
însă acestora li se aduc periodic ordonanțe de urgență sau hotărâri de Guvern în sensul
actualizării cu noile tendințe. Eficacitatea acestora se va dovedi în timp, în contextul în
care există și voci care nu au îmbrățișat de la început noile completări.
Punctual, legile actuale privind energia sunt308:
307
Comisia Europeană-Eurostat, Importuri nete de energie primară 2005-2015, disponibil la adresa http://
ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:
Net_imports_of_primary_energy,_2005-2015_YB17.png, accesat la data de 5 iulie 2018.
308
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Legislație primară, disponibil la adresa
http://www.anre.ro/ro/legislatie/legislatie-primara, accesat la data de 5.07.2018.
***
164
• Legea nr. 202/2018 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a

gazelor naturale nr. 123/2012. MO 647/25.07.2018;
• Legea nr.171/2018 privind aprobarea OUG 64/2016 pentru modificarea și completarea
Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012. MO 611/17.07.2018
• Legea nr. 131/2018 pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de
utilități publice nr. 51/2006. MO 500/16.07.2018;
• Ordinul viceprim - ministrului, ministrului dezvoltării regionale, administrației
publice și a fondurilor europene nr. 49/2018 pentru aprobarea Regulamentului privind
implementarea programului „Termoficare 2006-2020 căldură și confort”, componentă
de reabilitare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică. MO
122/08.02.2018;
• Legea nr. 1/2018 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a
Guvernului nr.33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de
Reglementare în domeniul Energiei Data: 03.01.2018 MO 8/04.01.2018;
• Decizia Curții Constituționale nr. 509 din 4 iulie 2017 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93 alin. (1) pct. 4 din Legea energiei electrice
și a gazelor naturale nr. 123/2012;
• Legea nr. 203/2016 privind modificarea și completarea Legii energiei electrice și a
gazelor naturale nr. 123/2012; MO nr. 892/08.11.2016;
• Legea nr. 174/2014 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 35/2014
pentru completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.123/2012 Data:
16.12.2014 MO 919/17.12.2014;
• HG nr. 934/2014 privind abrogarea HG nr. 1007/2004 pentru aprobarea
Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori Data: 29.10.2014 MO
794/31.10.20114;
***
165
• Legea nr. 127/2014 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a

gazelor naturale nr. 123/2012 și a Legi petrolului nr. 238/2004 Data: 30.09.2014 MO
720/01.10.2014;
• HG nr. 495/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea
unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru
stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de
energie MO 500/04/07/2014;
• HG nr. 1028/11.12.2013 privind abrogarea HG 90/2008 pentru aprobarea
Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public
Data: 11.12.2013 MO 799/18.12.2013;
• Legea nr. 69/2014 pentru abrogarea OG 28/2013;
• Legea nr. 160/2012 pentru abogarea OUG nr. 33/2007 privind modificarea și
completarea Legii energiei electrice nr.13/2007 și Legii gazelor nr. 351/2004. (OUG
privind organizarea și funcționarea ANRE);
• Legea nr. 123/2012 - Forma consolidată, realizată prin includerea tuturor modificărilor
și completărilor valabile la data de 12 septembrie 2016;
• Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 MO nr. 485 din 16.07.2012.
Abrogă Legea energiei electrice nr. 13/2007, publicată în MO Partea I, nr. 51 din 23
ianuarie 2007, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția art.7-11
Rectificare MO nr 665/2012. la art.128 alin. (2) pct.(ii), în loc de :...„reprezintă
operatorul economic din punct de ” se va citi:...„reprezintă operatorul economic din
punct de vedere juridic;sau”;
• OUG nr. 20/2014 privind înființarea Departamentului pentru privatizare și
Administrarea Participațiilor Statului;
• H.G. 83/2012 privind adoptarea de măsuri de siguranță pe piața de energie electrică

MO 116 din 15.02.2012;
• H.G. 135/2011 pentru aprobarea regulilor procedurale privind condițiile și termenii
referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a drepturilor de uz și servitute
asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, a convenției cadru,
precum și a regulilor procedurale pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și
a despăgubirilor și a modului de plată a acestora M.O.nr. 236 din 5 aprilie 2011;
***
166
• OUG nr. 43/2010- privind modificarea și completarea Legii energiei electrice nr.
13/2007- modificarea unor acte normative în vederea reducerii sau simplificării
administrative a unor autorizații/avize/proceduri ca urmare a măsurilor asumate de
Guvernul României În cadrul Planului de simplificare aferent. Memorandumului de
înțelegere dintre Comunitatea Europeană și România, semnat la București și la
Bruxelles la 23 iunie 2009 MO nr. 316/13.05.2010;
• OUG nr.49/2009-MO nr.366/1 iunie 2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor
de servicii și libertatea de a furniza servicii în România;
• OUG 33/2007- privind modificarea și completarea Legii energiei electrice nr. 13/200
și a Legii gazelor nr. 351/2004 MO 337/2008;
• HG nr. 638/2007 privind deschiderea integrală a pieței de energie electrică și gaze
naturale- temei juridic abrogat.
• Legea energiei electrice și a gazelor naturale 123/2012 care transpunea practic
pachetul „III Energie”.
• Legea 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de

importanță națională în domeniul gazelor naturale care a creat cadrul legal pentru
dezvoltarea proiectului BRUA.
• Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din
surse regenerabile de energie.
• Legea 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi,
• Legea 165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore care transpune

directiva CE 2004/35.
• Proiect de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor
petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere
offshore.
• Legea 171/2018 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2016
pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr.
123/2012.
***
167
5.4. Interese și divergențe politice
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) reprezintă

autoritatea administrativ-autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar,
finanțată integral din venituri proprii, independentă decizional, organizatoric și funcțional,
având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea și monitorizarea aplicării
reglementărilor obligatorii la nivel național necesare funcționării sectorului și pieței
energiei electrice, termice și a gazelor naturale în condiții de eficiență, concurență,
transparență și protecție a consumatorilor309.
Dintre competențele ANRE amintim de colaborarea cu autoritățile de
reglementare ale statelor din regiuni, inclusiv cu Comisia Europeană, cu scopul de
armoniza și uniformiza cadrul de reglementare la nivel european- schimburi
transfrontaliere de energie, gestionarea capacităților de interconexiune etc. Punctual,
aceasta emite, modifică sau retrage autorizații și licențe, asigura accesul și racordarea la
rețelele de energie electrică și gaze naturale, emite și aprobă metodologii de stabilire a
prețurilor și tarifelor, aprobă prețuri și tarife, monitorizează funcționarea piețelor de
energie electrică și gaze naturale, promovează producerea de energie din surse
regenerabile310.
Perioada actuală de guvernare este coordonată de PSD și ALDE, care au avut

sarcina de a elabora un program de guvernare, ce reprezintă o agendă de obiective
stabilite de către aceștia pentru perioada 2017-2020, până la următoarele alegeri. Pe lângă
alte subiecte de interes național, politica în domeniul energiei are un capitol special în
conținutul acestui program.
Conform programului de guvernare al României pentru 2017-2020, din 100 de
unități energetice ale materiei prime, doar 15% mai ajung la consumatorul final. Acest
dezavantaj trebuie transformat în oportunitate, respectiv într-un obiectiv strategic:
eficientizarea sistemului energetic.311
309
Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Statutul și rolul
ANRE, disponibil la adresa http://www.anre.ro/ro/despre-anre/statutul-si-rolu--an,
accesat la data de 12.07.2018
310
Ibidem.
311
Camera Deputaților, Programul de Guvernare 2017-2020, disponibil la adresa
http://www.cdep.ro/pdfs/oz/Program%20de%Guvernare.pdf, p. 98.
***
168
Asigurarea unui sistem energetic eficient determina automat scăderea prețului

energiei și creșterea calității vieții cetățenilor prin îmbunătățirea calității mediului
înconjurător. Pentru a eficientiza aceasta ramura importantă, programul de guvernare
actual își propune312:
• Menținerea unui mix energetic prin diversificarea surselor și tehnologiilor de

producere a energiei, promovarea energiilor din surse regenerabile și a
tehnologiilor de conversie, cu emisii reduse de carbon pentru energie electrică,
încălzire și răcire;
• Decarbonizarea sistemului de transport, prin trecerea la combustibili
alternativi;
• Liberalizarea pieței de energie și interconectarea sistemelor energetice, cu

rețele “inteligente” și de comunicare, pentru o rețea complementara și
interactive de servicii;
• Eliminare (minimizarea) dependenței dintre dezvoltarea economică și
degradarea mediului, prin asigurarea de energie curată, sigură și la prețuri
accesibile;
• Politicile de creștere a eficientei energetice și stimularea tehnologiilor cu
emisii reduse de carbon, combinate cu o piață stabilă pentru emisii de carbon
pot determina direcția și schimbările de comportament.
Importanța eficientizării sistemului energetic a fost semnalată la nivel mondial,

iar în anul 2016, prin semnarea noului tratat Post-Kyoto, România a fost nevoită să îți
reorganizeze strategia energetică. Așadar, este imperios necesară o nouă abordare cu
accent pe activitatea de Cercetare - Inovare și de susținere, promovarea noilor
tehnologii privind stocarea energiei, rețelelor inteligente sau măsurilor de eficiență
energetică în întreg sistemul313.
312
Idem, pp. 98-99.
313
Idem. p. 99.
***
169
În acest context, este necesară, întreprinderea unui număr semnificativ de măsuri.

Programul actual de guvernare a formulat o serie de astfel de inițiative, însă urmează să
vedem dacă și în ce măsură vor fi îndeplinite. Dintre acestea, menționăm314:
- Asigurarea securității energetice naționale - presupune transparență în
monitorizarea contractelor, revizuirea legislației fiscale în domeniul petrolului și
gazelor naturale, evitarea situațiilor de monopol, accent pe producție de
hidroenergie, precum și instruirea resursei umane;
- Realizarea Planului Național de Investiții și cuprinderea lui ca obiectiv al
Strategiei energetice a României pentru perioada 2017-2020: redefinirea politicilor
pentru ca România să devină pol energetic regional, reducerea cu 40% a emisiilor
de gaze cu efect de seră;
- Revitalizarea producției de cărbune: menținerea producției de huilă, lignitul
indigen ca sursa importantă în mixul de resurse energetice;
- Consolidarea producției de energie nucleară: diminuarea emisiilor de CO2,
extinderea ponderii energiei nucleare în mixul energiei naționale, condiții
competitive de piața în exploatarea uraniului;
- Mărirea potențialului hidroenergetic: creșterea cantității de energie electrică din
surse regenerabile la 43% până în anul 2020, reducerea emisiilor cu efect de seră,
suplimentarea rezervei de putere pentru servicii tehnologice de sistem;
- Susținerea strategică a creșterii ponderii energiei electrice în consumul de energie
al României: extinderea utilizării energiei electrice în transportul în comun sau la
încălzire/răcire;
- Creșterea puterii din centralele din Dobrogea și Moldova, în special prin instalarea
unor noi centrale bazate pe surse regenerabile de energie: instalarea de noi
centrale, înființarea de culturi energetice ce determină la rândul ei crearea de
locuri de munca pentru profesioniști în gestionarea și procesarea biomasei,
valorificarea și exploatarea terenurilor aflate în proces de deșertificare și biodegradare;
- Promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie
(E-SRE): modificări ale cadrului legislativ realizat cu mecanisme de corecție prin
reguli de piață, dar și de încurajare a investițiilor, precum și realizarea unei
capacități de echilibrare a balanței producție-consum;
314
Online, se pot consulta pe larg aceste măsuri, extrase din Programul de Guvernare 2017-2020.
***
170
- Eficiența energetică trebuie tratată ca Program de țară care va fi implementat

ținând seama de reducerea vârfului de consum anual, precum și al consumului
național de energie. Acesta va include: programme de gestionare a sarcinii
energetice, precum tarifele, sistem de standardizare și etichetare pentru aparatura
electrocasnică, izolare termică a clădirilor, campanii de informare și educare;
- Propuneri privind modificarea cadrului legislativ: reanalizare a politicilor
energetice, legea petrolului, legea redevențelor, legea biomasei, legea energiei
termice, legea privind infrastructura combustibililor alternativi și a gazelor
naturale comprimate;
- Propuneri de Programe la nivel național axate pe avantajul de țară al României:
biomasă - 500 mii hectare, eficiență energetică, cogenerare de înaltă eficientă,
ESCO - plăți în rate lunare - programe precum Casa verde, Oraș verde, realizarea
infrastructurii prin combustibili alternativi, sisteme noi de distribuție gaze naturale
și energie electrică, RO GREEN - Economie Circulara (valorificare deșeuri),
actualizare Registru Național pentru meserii și competențe pentru introducerea
unor noi meserii din domeniul energiei regenerabile și energiei neconvenționale,
realizare Master Plan Energetic și Strategie energetică la nivel UAT, accelerarea
procesului de interconectare a SNT, mentenanță și investiții, programe de educare
și informare a consumatorilor privind eficienta energetica.
(*extras din programul de guvernare actual)
5.5. Evolutia pieței și a reglementărilor
La nivelul Uniunii Europene, prețurile la electricitate pentru consumatorii casnici

au înregistrat creșteri constante în ultimii 10 ani. Aceste creșteri nu au fost bruște, ci
treptate, cu o ușoară ameliorare în perioada anilor 2015-2016. Diagrama de mai jos
prezinta foarte clar aceasta evolutie a prețurilor la electricitate.
Figura – Evoluția prețurilor la electricitate pentru consumatorii casnici la nivel UE

***
171
Figura - Evoluția prețurilor la electricitate pentru consumatorii industriali la nivel UE
315
Comisia Europeana - Eurostat, Evoluția prețurilor la electricitate pentru consumatorii casnici la nivel
UE, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php?title=File:Development_of_electricity_prices_for_
household_consumers,_EU-28,_20082016_(EUR_per_kWh)_YB17.png, accesat la data de 31 iunie 2018.
***
172
Date furnizare de http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained316
316
Comisia Europeana - Eurostat, Evoluția prețurilor la electricitate pentru consumatorii industriali la nivel
UE, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/statistics-explained/index.php?title=File:Development_of_electricity_prices_for_industri
al_consumers,_EU28,_2008-2016_(EUR_per_kWh)_YB17.png, accesat la data de 30 iunie 2018.
***
173
În ceea ce privește situația din România la ora actuală, în urma unei simulări a
unui consumator casnic, din județul Cluj, la un nivel mediu de tensiune și un consum între
1000 și 2500 kWh lunar, o simulare ne arată prețuri finale la energia electrică pornind de
la 0.3926 lei cu TVA, până la 0.9544 lei cu TVA, oferta pentru luna august 2018317.
În ceea ce privește prețul combustibilului, am realizat o simulare a prețului
motorinei standard în județul Cluj. La data de 13 august 2018, prețurile variau de la 5.63
lei/litru până la 5.94 lei/litru.
Pentru o analiză amănunțită, am realizat o simulare și pentru prețul gazului.
Așadar, pentru un consumator casnic, cu sistem de distribuție ca modalitate de racordare
și un consum anual de pana la 23.25MWh, prețurile variază de la 138.49 lei/MWh până la
215.03 lei/MWh. Aceasta este oferta în vigoare pentru luna august 2018318:
Existența mai multor furnizori concurențiali reprezintă un avantaj pentru
consumatorul final, întrucât acesta poate alege un serviciu diferențiat în funcție de nevoile
sale, dar cel mai mare avantaj îl reprezintă faptul ca acesta lucru stimulează concurența
între actori și prețuri cât mai corecte.
Pentru o gestionare eficientă a sectorului energetic, este necesară stabilirea
periodică a reglementărilor în acest domeniu. Momentan sunt319:
• Ord.32/2018 pentru modificare Conditiilor generale asociate licenței pentru prestarea

serviciului de distribuție a energiei electrice de către operatorii economici care nu sunt
concesionari ai serviciului de distribuție a energiei electrice, aprobate prin Ordinul nr.
73/2014. Data: 07.02.2018. MO 136/13.02.2018;
• Ord. 28/2017 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licențelor în
domeniul serviciului de alimentare centralizată cu energie tematică. Data:
05.04.2017.MO 271/19.04.2017;
317
Autoritatea Nationala de Reglementare în Domeniul Energiei, Comparator de preț pentru ofertele de
furnizare a energiei electrice, disponibil la adresa
http://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-oferte-tip-de-furnizare-a-gn, accesat la data de 24 iunie
2018
318
Auroritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Comparator oferte- tip de furnizare a
gazelor naturale, disponibil la adresa
2018.
319
Auroritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Comparator oferte- tip de furnizare a
gazelor naturale, disponibil la adresa
2018.
***
174
• Ord. 163/2015 pentru aprobarea Condițiilor generale asociate licenței pentru

administrarea piețelor centralizate de energie electrică Data: 26.11.2015 MO
918/11.12.2015;
• Ord. 158/2015 privind modificarea și completarea Regulamentului pentru acordarea
licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice, aprobat prin Ordinul nr.
12/2015 Data 17.11.2015 MO 898/03.12.2015 Ordinul intră în vigoare la data
publicării, cu excepția prevederilor art. I, pct. 6, care intră în vigoare la data de
01.01.2016;
• Ord. 91/2015 privind aprobarea Procedurii de confirmare a dreptului de participare la
piețele de energie electrică din România a unor persoane juridice străine având sediul
social într-un stat membru al Uniunii Europene Data 17.06.2015 MO 458/25.06.2015;
• Ord. 12/2015 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea licențelor și
autorizațiilor în sectorul energiei electrice Data: 04.03.2015 MO 180/17.03.2015
Abroga Ordinul 48/2013
De la data intrării în vigoare a prezentului ordin, toate trimiterile și referirile la
Ordinul 48/2013 existente în alte reglementări se consideră a fi făcute la prezentul
ordin;
• Ord. 13/2015.privind aprobarea Condițiilor generale asociate licenței pentru
activitatea traderului de energie electrică Data: 04.03.2015 MO 169/11.03.2015;
• Ord. 5/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea de către ANRE
a programelor de conformitate stabilite de operatorii de distribuție a energiei electrice
Data 04.02.2015 MO 108/11.02.2015;
• Ord.104/2014 pentru aprobarea Condițiilor generale asociate licenței pentru prestarea
serviciului de transport al energiei electrice, pentru prestarea serviciului de sistem și
pentru administrarea pieței de echilibrare Data: 22.10.2014 MO 783/28.10.2014;
• Ord 73/2014 privind privind aprobarea Condițiilor generale asociate licențelor pentru
prestarea serviciului de distribuție a energiei electrice, Data: 6.08.2014 MO
599/12.08.2014. Modificat prin Ordinul 32/2018;
• Ord 8/2014 pentru aprobarea Condițiilor generale asociate licenței pentru activitatea
de furnizare a energiei electrice Data: 12.02.2014 MO 119/18.02.2014. Modificat prin
Ordinul 26/2018;
***
175
• Ord.80/13 pentru aprobarea Condițiilor generale asociate autorizatiei de înființare și a

Condițiilor generale asociate licenței pentru exploatarea comercială a capacităților de
producere a energiei electrice și, după caz, a energiei termice produse în cogenerare
Data:
15.11.2013 MO 702/15.11.2013 Abroga Ordinul 12/2012;
• H.G. nr. 713/24.09.2013 pentru abrogarea H.G. nr. 540/2004 privind aprobarea
Regulamentului pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei

electrice MO, Partea I, nr. 595/24.09.2013;
• Ord. 2 /2013 privind aprobarea Regulamentului de autorizare a furnizorilor de
energie electrică și gaze naturale în vederea accesului la licitațiile de certificare de
emisii de gaze cu efect de sera Data: 30.01.2013;
• Ord. 40 /2012 – pentru modificarea procedurii privind desemnarea unui titular de
licență pentru preluarea desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice,
aprobată prin Ord. 04 /2011. Data:14.11.2012, MO 774 / 16 noiembrie 2012.
Modifica Ordinul 4 /2011;
• Ord. 4 /2011 – Procedura privind desemnarea unui titular de licență pentru preluarea
desfășurării serviciului de distribuție a energiei electrice MO 129 din 21.02.2011.
ABROGA ORD 19 /2006. Modificat prin Ord. 40 /2012 – temei juridic abrogat;
• Regulamentul pentru acordarea licențelor și autorizațiilor în sectorul energiei electrice
aprobat prin H.G. 540 /2004 – cu modificările și completările aprobate prin H.G.
553/2007 – ABROGAT prin H.G. nr. 713/24.09.2013 pentru abrogarea H.G. nr.
540/2004 . La data abrogării, intra în vigoare Ordinul ANRE 48/2013;
• Ord. 08 /2007 - abrogarea Ord. 9 /2001- Regulamentul privind acordarea
autorizațiilor provizorii pentru desfasurarea de activități în sectorul energiei electrice
și termice cu bunuri sau servicii concesionate - temei juridic abrogat;
• H.G. 1823 /2004 pentru majorarea gradului de deschidere a pieței de energie electrică
(se referă, inclusiv la nivelul contribuției anuale percepute de ANRE de la titularii de
licențe) – temei juridic abrogat.
***
176
5.6 Strategia Energetică Națională
La începutul anului 2017, Ministerul Energiei a notificat Ministerul Mediului cu

privire la elaborarea primei versiuni a Strategiei energetice a României 2016-2030, cu
perspectiva anului 2050. Punctul focal al Strategiei Energetice este anul 2030, perioada în
care sunt conturate un set de principii și obiective strategice. Cu o abordare mai puțin
detaliată și cu un grad mai mare de incertitudine, Strategia analizează și perspectiva pentru
anul 2050, ținând cont un context de transformări economice, tehnologice și de politici
energetice, care vor influența dezvoltarea piețelor românești de energie.
Strategia prezintă, sub forma unei analize SWOT, câte cinci obiective strategice
fundamentale, cinci principii, cinci teme centrale de intervenție și cinci direcții noi de
dezvoltare, care pot fi observate în figura de mai jos.
Figura – Elemente ce definesc Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva

anului 2050. Datele furnizate de www.mmediu.ro320
Cele cinci obiective strategice au fost definite cu scopul trasării unor direcții noi
de dezvoltare pentru sectorul energetic, pentru ca România să participe activ la tranziția
energetică globală, maximizându-și beneficiile.
320
Ministerul Energiei, Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului
2050, disponibil la adresa
pdf, accesat la data de 5 iulie 2018.
***
177
Figura – Cinci obiective strategice fundamentale și cinci arii centrale de

intervenție strategică

În cadrul Strategiei, sunt puse pe primul plan interesele tuturor consumatorilor de
energie, ținând cont de transparență și dialogul de substanță cu părțile interesate. Pentru
ca România să devină competitivă din punct de vedere energetic, trebuie să își delimiteze
clar și coerent funcțiile statului în elaborarea politicilor energetice.
Conform acestei strategii, locul combustibililor tradiționali - țiței, gaz natural,
cărbune și uraniu, rămâne important în planul energetic național. La aceștia se adaugă
hidroenergia, cu o pondere crescută a componentei nucleare, dar și energia regenerabilă.
Gazul poate acoperi cererea internă pentru perioada menționată, iar biomasa rămâne un
combustibil de bază pentru încălzirea locuințelor din mediul rural.
Figura - Evoluția parcului de capacități producție energie electrică

disponibile, fără investiții în capacități noi
321
Ministerul Energiei, Strategia Energetică a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050,
pdf, accesat la data de 5 iulie 2018.
***
178
Datele furnizate de Ministerul Energiei, pe baza datelor Transelectrica, ANRE și

raportări ale companiilor, conform www.mmediu.ro322
5.7. Riscuri, vulnerabilități, amenințări
Securitatea energetică a devenit o temă recurentă a dezbaterilor referitoare la

securitatea internațională, în contextul creșterii dependenței Europei de petrol și gaze
(epuizarea resurselor proprii de pe bătrânul continent, mai ales a combustibililor fosili),
dar și de nevoia de energie din ce în ce mai mare a statelor în ascensiune, precum China și
India. La acești factori se adaugă schimbările climatice, amenințările armate la adresa
aprovizionării cu energie (în contextul atacurilor teroriste sau piraterie), precum și
instabilitatea politică din principalele state furnizoare de energie. Prin urmare, multe state
au declarat un interes crescut în a folosi energia nucleară în scopuri civile.
Chiar dacă aprovizionarea cu energie nu constituie o provocare militară directă,

aceasta deține o importantă componentă de securitate, fapt care atrage și atenția NATO.
Așadar, care este rolul NATO în domeniul securității energetice? Răspunsul la

această întrebare se regăsește în Noul Concept Strategic al NATO, conform căruia
322
Ministerul Energiei, Strategia Energetică a României 2016-20130, cu perspectiva anului 2050, disponibil
la adresa
http://www.mmediu.ro/app/webroot/uploads/files/2017-03-02_Strategia-energetic-a-Rommaniei-2016-2030.
pdf, accesat la data de 7 iulie 2018
***
179
organizația trebuie să-și “dezvolte capacitatea de a contribui la securitatea energetică

inclusiv prin asigurarea protecției elementelor de infrastructură și a zonelor și traseelor de
tranzit de o importanță crucială, cooperarea cu partenerii și consultări între aliați, pe baza
evaluărilor și a planurilor de urgență strategice”323.
Cu toate că NATO a luat în considerare importanța implicării sale în chestiunea

securității energetice, rolul său puternic și coerent nu se va contura de la sine. Acesta
reprezintă un efort mai larg, din partea mai multor entități, pentru ca NATO să
funcționeze ca un mecanism consultativ dincolo de preocupările tradițional
militar-operaționale.
5.8. Politici și instrumente de creștere a gradului de securitate energetică
Pentru a răspunde provocărilor în materie de securitate energetică, România trebuie

să își actualizeze politicile și instrumentele specifice din acest domeniu, acordând o atenție
deosebită conceperii unui cadru strategic și a unui plan de acțiune pentru ca guvernul să fie
capabil să facă amenințărilor prezente și viitoare din acest domeniu.
Ce reprezintă securitatea energetică? La nivel conceptual, securitatea energetică

reprezintă asocierea dintre securitatea națională și disponibilitatea resurselor natural
pentru consumul energetic. În acest context, accesul la surse ieftine de energie a devenit o
nevoie esențială pentru funcționarea economiilor moderne. Așadar, distribuția inegală a
surselor de energie între țări a determinat vulnerabilități semnificative. Această stare de
fapt a determinat realizarea de conexiuni între actori globali cu scopul globalizării lumii
din perspectiva securității, dat totodată și a vulnerabilității energetice.
În contextul realizării securității energetice, asigurarea energiei reprezintă cel mai

important pion. Mai mult decât atât, este timpul să definim un model global de politică
energetică care nu vizează doar asigurarea unei protecții eficiente a mediului, ci și
asigurarea securității aprovizionării cu energie324.
323
Revista NATO, NATO și securitatea energetică, disponibil la adresa
http://www.nato.int/docu/2011/climateaction/energy_security/ro/index.htm , accesat la data de 23 iulie 2018.
324
Eraldo Banovac, Marinko Stojkov, Dražan Kozak, Designing a global energy policy model, Proceedings
of the Institution of Civil Engineering – Energy, Vol.170, Issue 1, February, 2017, pp. 2-11.
***
180
Resursele regenerabile și oportunitățile semnificative de eficiență energetică există

și pot fi foarte ușor extinse pe arii geografice mari, pe când celelalte surse de energie sunt
concentrate într-un număr limitat de țări. Cu cât trecem mai repede spre utilizarea
preponderentă a energiei regenerabile și o folosire eficientă a acesteia, cu atât mai mult
vom reduce consecințele negative ale consumului energetic și vom implementa o
siguranță semnificativă a energiei, atrăgând de la sine multiple beneficii economice. De
asemenea, România trebuie să își reorganizeze politicile energetice pentru a face față
acestor provocări curente ale lumii globale. În acest sens, ar trebui să fie conceput un
cadru strategic și un plan de acțiune pentru a asigura securitatea statului și a cetățenilor
din punct de vedere energetic. Politica de securitate energetică definește interese vitale ale
unei națiuni. De aceea aceasta trebuie gândită nu doar cu gândul la consecințele imediate,
ci mai ales la cele din viitorul îndepărtat.
5.9. România și energiile verzi
Utilizarea energiei regenerabile prezintă numeroase beneficii. Printre sursele de

energie regenerabilă amintim de energia solară (termică, fotovoltaică și concentrată),
energia eoliana, energia hidroelectrică, energia maremotrică, energia geotermală,
biocombustibili și partea regenerabilă a deșeurilor.
De ce este mai bine să folosim energie din surse regenerabile? Dintre cele mai
importante potențiale beneficii, așa cum au fost identificate acestea la nivelul Comisiei
Europene, amintim de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, diversificarea
aprovizionării cu energie și reducerea dependenței față de piețele de combustibili fosili (în
special, față de piața petrolului și a gazelor)325. La acestea se adaugă potențialul de a crea
noi locuri de muncă în secolul tehnologiilor „verzi”.
Figura – Ponderea energiei din surse regenerabile 2004-2016
325
Comisia Europeană – Eurostat, Statistici privind energia din surse regenerabile, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statistic-explained/index.php?title=Renewable_energy_statistics/ro, accesat la
data de 7 august 2018
***
181
Conform graficului de mai sus, România se situează undeva la media europeană în

ceea ce privește ponderea consumului din surse regenerabile. Acest lucru este încurajator
și sperăm ca România să își măresc aceste cote în anii ce vor urma în urma aplicării
eficiente a strategiei energetice naționale.
Figura – Producția primara de energie din surse regenerabile, UE-28, 1990-2016
326
Comisia Europeana – Eurostat, Ponderea energiei din surse regenerabile 2004-2016, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:Figure_1-Share_of_energy_from_renew
able_sources_20042016.png, accesat la data de 7 august 2018.
***
182
Din ceea ce se poate observa foarte ușor din reprezentarea grafică de mai sus,
producția primară de energie din surse regenerabile la nivelul Uniunii Europene în
perioada 1990-2016 a crescut considerabil, mai ales în ultimii 10 ani. Acest lucru este
determinat de reorientarea atenției către dezvoltare durabilă ținând cont de protejarea
mediului, făcându-se în acest sens investiții semnificative care au impulsionat producția de
energie regenerabilă.
Prin urmare, în graficul de mai jos, am considerat necesară și exemplificarea

consumului intern brut de energie din surse regenerabile, la nivelul UE-28, în perioada
1990-2016. Așa cum era firesc, în urma creșterii producției, și consumul de energie din
surse regenerabile a crescut considerabil după anul 2008. Cea mai mare pondere o are
producția și consumul de lemn și alți biocombustibili solizi.
Figura – Consumul intern brut de energie din surse regenerabile, UE-28, 1990-2016
Date furnizate de http://ec.europa.eu/eurostat/statistic-explained328
327
Comisia Europeana – Eurostat, Productia primara de energie din surse regenrabile, UE-28, 1990-2016
disoponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=Renewable_energy_statistics/ro, accesat la
data de 7 august 2018.
328
Comisia Europeana-Eurostat, Consumul intern brut de energie din surse regenerabile, UE-28, 1990-2016,
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:Figure_4-Gross_inland_consumption_o
f_renewables_EU28_1990-2016.png, accesat la data de 9 august 2018.
***
183
Tabelul de mai jos prezintă sursele regenerabile în consumul intern brut de energie,
pe tari, în anul 2016. Din ceea ce se vede, România înregistrează un coeficient mediu
printre celelalte țări europene, iar mare parte din energia regenerabilă provine din
combustibili bio și deșeuri. O altă parte importantă provine din hidroenergie. Din păcate, o
cantitate redusă este produsă din energie solară și eoliană, iar cea din energie geotermală
este aproape inexistentă, însă acest lucru este comun la nivelul Uniunii și este influențat de
condițiile geologice ale continentului.
Tabel - Ponderea surselor regenerabile în consumul intern brut de energie, 2016

Pentru a observa ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut
de energie, 2004-2016 la nivelul țărilor europene, se poate consulta tabelul de mai jos,
preluat de pe site-ul Comisiei Europene.
La consumul final brut de energie, România și-a crescut treptat și semnificativ
ponderea consumului din surse regenerabile, lucru încurajator pentru dezvoltarea durabilă
și protecția mediului.
329
Comisia Europeana – Eurostat, Ponderea surselor regenerabile in consumul intern brut de energie-2016,
http://ec.europa.eu/eruostat/statistics-explained/index.php?title=File:Table_1-Share_of_renewables_in
gross_inland_energy_consumption_2016.png, accesat la data de 9 august 2018.
***
184
Tabelul – Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie,
2004-2016
Date furnizate
de
http://europa
.eu/euro
stat/statistics
-explained330
330
Comisia Europeana – Eurostat, Ponderea energiei din surse regenerabile in consumul final brut de
energie, 2004-2016, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:Table_2-Share_of_energy_from_renewa
ble_surces_in gross_final_consumption_of_energy_2004-2016.png, accesat la data de 10 august 2018.
***
185
Conștientizând importanța energiei în dezvoltare și creșterea competitivității, una

dintre cele 10 priorități ale Comisiei Europene propuse în 2014 este uniunea energetică.
Se dorește crearea unei uniuni energetice europene care să asigure o energie sigură,
durabilă, competitivă și accesibilă331. Planurile Comisiei Europene privind o
strategie-cadru pentru o uniune energetică rezilientă cu o politică prospectiva în domeniul
climatice au fost făcut publice la începutul anului 2015. Comunicarea cuprinde cinci
dimensiuni ale strategiei, iar cea mai cuprinzătoare dintre ele se referă la decarbonizarea
economiei332.
5.10. România și energia din zona Caucaz, Marea Caspică
Din punct de vedere al stabilității și securității energetice, zona Caucaz reprezintă

un subiect controversat și în prima linie a discuțiilor politice din ultimii ani. Marea Neagră
a atras de ceva vreme atenția asupra formulării unui plan coerent din partea liderilor
comunității euro-atlantice, însă acesta întârzie să apară. Mai mult, în urma anexării Crimeii
de către Federația Rusă și schimbării dinamicii geostrategice din regiune, asigurarea
securității energetice devine din ce în ce mai importantă de elucidat.
Prin urmare, zona Marii Negre, pasaj de trecere a planurilor energetice din zona
Caucaz și Marea Caspică, nu poate fi neglijată în primul rând de către România. Țara
noastră ar trebui să formuleze cât mai rapid un răspuns concret față de o eventuală
reactualizare a profilului strategic regional.
Reducerea rezervelor din Marea Nordului, obligă comunitatea europeană la a

indentifica surse alternative de energie. Securitatea energetică a Uniunii Europene este
relativ firavă și datorită faptului ca o mare pondere a importurilor provine de la un număr
relativ redus de parteneri. Peste două treimi (69,1%) din importurile de gaz natural din
331
Comisia Europeana – Eurostat, Statistici privind energia din surse regenerabile, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/erostat/statistics-explained/index.php?title=Renewable_energy_statistics/ro, accesat la
data de 11 august 2018.
332
Comisia Europeană – Eurostat, Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul
Economic și Social European, Comitetul Regiunilor și Banca Europeană de Investiții. O strategie-cadru
pentru o uniune energetică reziliență cu o politică prospectiva în domeniul schimbărilor climatice, disponibil
la adresa https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:52015DC0080, accesat la data de 11
august 2018.
***
186
2013 au provenit din Rusia sau Norvegia - prin urmare, a existat o concentrare mai
pronunțată a importurilor fata de cei doi ani precedenti, având în vedere ca aceleași două
țări reprezentau 59,6% din importurile de gaze naturale în 2011 și 63,7% în 2021333.
În acest context, al reducerii resurselor și creșterii influenței exportatorilor de
petrol și gaze naturale, zona Marii Negre se transforma într-un coridor energetic și furnizor
de energie. Însă, dintre planurile realizate până acum, se distinge o concluzie negativă:
oleoductele și gazoductele ce vin dinspre Federația Rusă, Bazinul Caspic sau Orientul
Mijlociu, sunt proiectate să treacă prin jurul Mării Negre, însă fără să traverseze România.
Figura – Principalele trasee ale gazoductelor din Regiunea Extinsă a Mării Negre
Imagine preluata de pe http://fumn.eu334
Renunțarea la proiectul NABUCCO a determinat formularea altor planuri care de

data aceasta nu mai includ traversarea României. La ora actuala, resursele din Marea
Caspica și zona Caucaz prezintă un interes deosebit din partea comunității europene.
Acestea încă sunt semnificative din punct de vedere cantitativ, iar transportul lor ar fi ideal
să se realizeze cu costuri cât mai reduse.
333
Fundatia Universitara a Marii Negre sub egida Academiei Romane, Spre un nou concept strategic NATO
in regiunea Marii Negre, disponibil la adresa
http://fumn.eu/analiza-fumn-spre-un-nou-concept-strategic-nato-in-regiunea-marii-negre/m, accesat la data
12 august 2018.
334
Fundatia Universitara a Marii Negre sub egida Academiei Romane, Spre un nou concept strategic NATO
în regiunea Marii Negre, disponibil la adresa
http://fumn.eu/analiza-fumn-spre-un-nou-concept-strategic-nato-in-regiunea-marii-negre/m, accesat la data
12 august 2018.
***
187
5.11. Pactul pentru energie
Pactul Pentru Energie reprezintă o inițiativă a societății civile, a mediului academic

și a celui de afaceri, sub egida și coordonarea Academiei Române, care își propune
stabilirea unui consens între actorii relevanți ai sistemului energetic românesc cu privire la
obiectivele strategice ale dezvoltării sectorului și la principiile fundamentale necesare
guvernanței energetice în România335.
Față de majoritatea statelor europene, România beneficiază de un mix de energie

primara diversificat și echilibrat:
- producție autohtonă de cărbune (94% din necesarul de consum în 2011), țiței

(45%) și gaze naturale (72%) ;
- producție semnificativă a electricitatii bazată pe hidroenergie (36%) și pe energie
atomica (19%) ;
- potențial ridicat al energiilor regenerabile, între care cel eolian se distinge ca fiind
cel mai mare din Europa de est (14TW, cu 1941MW capacitate instalată la
începutul lui 2013)336
Cum s-a creat Pactul pentru energie337?
335
Pactul pentru energie, disponibil la adresa http://pactenergie.roec.biz/, accesat la data de 23 mai 2018
336
Ibidem.
337
Ibidem.
***
188
În contextul conștientizării importanței energiei în dezvoltarea societății, actori

relevanți au stabilit realizarea unui proiect cu profil energetic, cu privire la obiectivele
strategice ale României în acest sector. Energia nu reprezintă doar un pion al
confortului cetățenilor, ci funcționarea întregii economii depinde de funcționalitatea la
standarde moderne la acesteia. Mai mult decât atât, competitivitatea economică va fi
influențată și în viitor de existența unei piețe energetice concurențiale și stabile.
Acest proiect prezintă o viziune cu 10 direcții strategice338:
- Securitatea energetică – capacitatea României de a-și asigura aprovizionarea

cu surse de energie primara la preturi accesibile și în condiții de autonomie
politică;
- Mixul energetic și infrastructura critică – mix energetic echilibrat și
diversificat, ce califică România pe locul 3 printre statele cu cea mai redusă
rata de dependența de importuri de energie ; însă pe termen lung acest lucru nu
este asigurat, ceea ce necesita investiții semnificative în sectorul energetic;
- Eficiența energetică – prin reducerea consumului unitar de energie – crearea
unui strategii eficiente și un plan concret de acțiune ;
- Protecția consumatorului vulnerabil – definirea concreta a consumatorului
vulnerabil, luând în considerare noțiuni precum sărăcie energetică și serviciu
de interes public ;
- Cercetare-dezvoltare si noi tehnologii – necesitatea investițiilor în educație în
contextul scăderii nivelului educației inginerești din România ;
- Stimularea investițiilor – reglementare și fiscalitate – chiar dacă momentan
România are un grad de dependența de importurile de energie de doar 20-25%,
este importantă impulsionarea investițiilor în producerea de energie ;
- România, pol regional – România ca pol energetic – determină securitatea
aprovizionării, concurența dintre furnizori, calitate la prețuri mai mici ;
- Guvernanța corporativă a companiilor de stat- companiile de stat reprezintă
85% din producția de energie electrică și 50% din cea de gaz, ceea ce necesită
îmbunătățirea sistemului de management a acestor companii pentru
eficientizarea activităților lor;
- Energie regenerabila – proces legislativ întârziat și greoi;
338
Ibidem.
***
189
- Cadru legal și de reglementare predictibil și stabil – importanța unui

comunicări mai eficiente cu Ministerul Finanțelor Publice, prin existența unui
proces de consultare publica real și de durată.
La momentul lansării proiectul, în anul 2013, prim-ministrul de atunci, Victor

Ponta, declara “Acest pact nu poate constitui o strategie în sens larg, dar în mod sigur
constituie coloana vertebrală a strategiei energetice a României. Sunt cu totul și cu totul
de acord ca o decizie de a avea un pact pe energie și ulterior o strategie pe energie nu
poate și nu trebuie sa fie doar în sarcina unui Guvern sau chiar a Parlamentului. Ideea de a
uni mediul academic, mediul universitar, mediul privat pentru a identifica împreună cele
mai bune soluții de dezvoltare pe viitor cred ca este în mod sigur cea mai buna strategie
posibilă și cea care ne poate oferi pe termen mediu și lung cele mai importante direcții de
dezvoltare “339.
Securitatea energetică este un subiect de actualitate, iar asigurarea acesteia implica
mai mulți actori. La adresa securității energetice naționale există diferite tipuri de riscuri și
constrângeri, iar acestea se transformă în vulnerabilități pe termen mediu și lung la adresa
dezvoltării unui stat.
Sub forma unei analize SWOT, inițiatorii Pactului pentru energie au identificat o
serie de riscuri, oportunități și măsuri. Dintre acestea, o parte dintre riscurile majore pe
plan intern sunt depletarea zacamintelor, starea precară a infrastructurii, lipsa de expertiză
sau guvernarea ineficientă în sectorul energetic. Pe plan extern, riscurile majore țin de
volatilitatea piețelor internaționale de energie, dependentă de un exportator monopolist,
interconectarea rețelelor, poziționarea geografică în sensul branșării la comerțul global cu
gaz natural lichefiat. Mai mult decât atât, politicile energetice ale României trebuie să se
alinieze cu cele asumate la nivelul Uniunii Europene în ceea ce privește reducerea
emisiilor de gaze cu efect de sera.
Dintre oportunități, inițiatorii Pactului pentru energie au identificat posibilitatea
descoperirii unor noi zăcăminte, în special în zona Marii Negre, dar și creșterea de viitor a
eficienței energetice și a energiei regenerabile. Coridorul Sudic poate fi un pas către
transformarea României într-un veritabil hub energetic pană la sfârșitul deceniului; iar
339
Economica.net, Victor Ponta : Pactul pentru energie, coloana vertebrala a strategiei energetice a
României, disponibil la adresa
http://www.economica.net/victor-ponta-pactul-pentru-energie-coloana-vertebrala-a-strategiei-energetice-aro
maniei_52716.html(hastac)n, accesat la data de 25 mai 2018.
***
190
resursele energetice ale Bazinului Caspic, ale nordului Orientului Mijlociu și ale
Bazinului Levantin (Mediterană de Est) pot ulterior crește semnificativ acest rol340.
Așadar, potențialele măsuri ce se pot adopta pentru îmbunătățirea stării de fapt pot
fi luate la nivel de guvern prin stabilirea unui cadru fiscal și legal stabil și transparent,
stimularea investițiilor de informare publică, precum și integrarea energiei în piața
europeană.
Pentru o consultare în detaliu a acestor propuneri, le-am detaliat în conținutul anexei 2.
340
Pactul pentru energie, disponibil la adresa http://pactejergie.roec.biz/, accesat la data de 23mai.2018.
***
191
CONCLUZII
Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI.
România în context european actual.
Evoluțiile sistemului internațional din ultimul secol au determinat o creștere din ce

în ce mai consistentă a cererii de resurse. Indiferent dacă facem referire la actori statali
sau non-statali, ne confruntăm astăzi cu unul dintre cele mai ridicate nivele ale
consumului de resurse, atât naturale, cât și produse de om. Dezvoltarea economică, aflată
în strânsă legătură cu industrializarea și cu emergența exponențială a sectorului serviciilor
au condus la creșterea calitativă și cantitativă atât a necesarului de materie prima, cât și a
cererii și ofertei de produse finite. Concomitent, internaționalizarea a funcționat ca și un
catalizator, aducând atât beneficii cât și provocări, în timp ce globalizarea, prin eliminarea
barierelor spațiale, a contribuit la emergența raționamentelor strict economice atunci când
vine vorba de exploatarea, distribuția, consumul și stocarea resurselor.
În tot acest context, Uniunea Europeană și statele membre au depus eforturi
susținute pentru a-și asigura securitatea și bunăstarea. Având la bază rațiuni economice și
determinate fiind de nevoia de pace, comunitățile europene au reprezentat baza
fundamentală a realității de astăzi. Mai mult decât atât, dezideratul european de unitate s-a
dezvoltat și s-a extins în toate paliere vieții politice și economice ale statelor membre,
binevoind de disponibilitatea acestora de a renunța la o parte din suveranitate, pentru o
cauza mai „mare”. Cu toate acestea, la nivel european, avem de a face cu o problematică
ce devine din ce în ce mai actuală, în ciuda faptului că, în anumite momente, a fost
poziționată pe un loc secundar. Această tematică este reprezentată de securitatea
***
192
În urmă demersului academic reprezentat de lucrarea de față , având în vedere

cercetarea realizată în ultimii ani, putem concluziona în mod documentat asupra
implicațiilor și transformărilor impuse de securitatea energetică și managementul
resurselor asupra nivelului național și asupra celui regional, reprezentat de Uniunea
Europeană. Astfel, din punct de vedere al evoluțiilor teoretice și al abordărilor aferente
securității energetice, constatăm o dezvoltare exponențială a problematicilor și a
abordărilor mai ales pentru că securitatea energetică și managementul resurselor au trebuit
să răspundă unei varietăți mai complexe de ipostaze.
Ca atare, la momentul de față avem de a face cu o abordare extinsă a securității
energetice, atât la nivel național, cât și la nivel European, determinate de relația de
dependență ce s-a format între economie – energie și protecția mediului înconjurător. Am
observat o dezvoltare pluridisciplinară a conceptelor și acest lucru poate fi constatat cel
mai ușor în parcursul dezvoltării politicii energetice la nivel european. Evoluțiile din
ultimele decenii au determinat inițial o abordare a energiei în raport cu aspectele aferente
protecției mediului și asta deoarece, încă de pe vremea comunităților europene, statele
considerau gestionarea energiei că revenindu-i în mod exclusiv și refuzau o integrare a
eforturilor la nivel supranațional. Totuși, dezvoltarea integrării europene și adâncirea
acestui proces complex a repoziționat tematică energiei, conferindu-i un rol important în
abordarea comunitară.
Din punct de vedere legislativ și politic s-a trecut treptat de la menționări
trecătoare la strategii bine puse la punct. Astfel, putem constata ca la nivelul anului 2018,
Uniunea European dispune de un cadru politic și strategic complex destinate securității
energetice și managementului resurselor, care are ca principal scop asigurarea
convergenței eforturilor naționale. Politica energetică europeană este completată de
strategia europeana pentru Securitate energetică, iar acest aspect formează un cadru
suficient pentru ca interesele naționale să fie proiectate în dezbaterea continentală.
Cu toate acestea, statele abordează problematica energiei preponderent din
perspectiva națională și doar atunci când pot să-și atingă obiectivele mai ușor apelează la
instrumentele și mecanismele comunitare. Tocmai de aceea, piața energetică comună și
atingerea unui nivel satisfăcător de integrare a rețelelor la nivel European sunt procese
care se află în stadii incipiente. Un alt aspect care a determinat această subdezvoltare este
reprezentat de întârzierile și reticența statelor membre de a transpune la nivel național
***
193
prevederile acquis-ului comunitar. Ca atare, la momentul de față este dificil să discutăm

despre o voce comună și unitară a Uniunii Europene în ceea ce privește securitatea
Acest lucru influențează în mod negativ capacitatea comunității de a juca competitiv pe
scena internațională a pieței de energie. Mai mult, nevoile de resurse sunt diferite, iar
implicarea statelor membre în a-și asigura cantitățile necesare determina înțelegeri
bilaterale sau demersuri în raport cu parteneri externi care îngreunează dezvoltarea pe
plan intern. Dependența de Rusia, volatilitatea prețurilor, lipsa consensului și a angajării
credibile a statelor membre, emergența curentelor naționaliste, deteriorarea relațiilor cu
parteneri strategici – precum SUA și alte aspecte de politică internațională sunt
elementele principale care pun presiune pe Uniunea Europeană și dezvoltă impedimente
în satisfacerea obiectivelor energetice pe termen scurt, mediu și lung.
O altă abordare la nivelul Uniunii Europene și anume cea referitoare la dezvoltarea
durabilă și protecția mediului înconjurător, ridică provocări suplimentare. Putem spune că
Uniunea Europeană, cu precădere în ultimele trei decenii au depus eforturi atât pentru
dezvoltarea cantitativă a sectorului energetic (producția de resurse, facilitarea importului
și asigurarea accesului, dezvoltarea rețelelor și creșterea gradului de integrare
operațională), cât și calitativă (dezvoltarea surselor alternative de energie, promovarea
energiei din surse regenerabile, modernizarea rețelelor deja existente , creșterea gradului
de interoperabilitate etc.). Astfel, se justifică, într-o anumită măsură, parcursul relative
greoi al transformărilor din domeniul managementului resurselor și securității energetice.
La nivel național, statele membre încă își rezervă dreptul de a acționa în funcție de
interesele proprii, având în vedere importanța securității energetice în raport cu securitatea
națională. De cele mai multe ori se merge pe principiul satisfacerii necesităților
individuale, în detrimentul participării la eforturile comune. Dacă este o abordare utilă sau
nu, asta doar viitorul o va putea confirmă. Din perspectiva României, securitatea
energetică este un element fundamental al securității naționale, iar poziționarea noastră
geostrategică implică atât provocări, cât și impedimente. Pe de o parte, aflându-se la
periferia Uniunii Europene este mai dificilă integrarea logistică și operațională cu statele
dezvoltate. Pe de altă parte, ne aflăm într-o proximitate favorabilă față de sursele de
energie: Caucaz, Orientul Mijlociu, Rusia. Cu toate acestea, România mai are încă mult
de investit în dezvoltarea securității energetice și asta cel puțin la nivel politic, atât intern,
***
194
cât și extern. Este nevoie de o dezvoltare și actualizare a cadrului legislativ, de o

transformare a standardelor în conformitate cu principiile promovate la nivel european și
de o creștere a rezilienței sistemelor energetice.
Pe parcursul anilor de cercetare al acestui proiect doctoral, atât la nivelul UE, cât și
la nivel național s-au evidențiat câteva elemente cheie în definirea și înțelegerea necesității
unui cadru legislativ complex și coerent cu privire la sectorul energetic. La nivel
European, liberalizarea pieței energetice a fost configurată încă din iulie 2009 prin
adoptarea celui de-al treilea pachet legislativ privind piețele interne de energie electrică și
gaze naturale, implementarea acestuia fiind impusă spre finalizare statelor membre până în
luna martie 2011. A urmat apoi eșecul proiectului „Nabucco”, ce se dorea a fi implementat
că o primă măsură de reducere a dependenței UE de gazul rusesc și care ar fi oferit
României oportunitatea de a avea acces la o altă sursă de energie. Dinamica îngrijorătoare
a fenomenului de încălzire globală și repercusiunile din ce în ce mai vizibile asupra
mediului înconjurător au determinat că în 2015, la Paris să se ajungă la un acord privind
angajamentul statelor participante de a lua măsuri concrete în privința nivelurilor emisiilor
de CO2 și să-și concentreze politicile asupra utilizării din ce în ce mai mari a energiei
produse din surse regenerabile. Anterior Summit-ului de la Paris, UE încerca să-și
consolideze la rândul ei principiile și structura unei viitoare Uniuni Energetice, având în
vedere și introducerea securității energetice că unul din obiectivele majore ale acestei noi
structuri comunitare. De asemenea, prin Fondul European de Investiții Strategice sau
„Planul Junker”, așa cum a fost denumit, UE era preocupată și de investiții în
infrastructură și securitatea energetică precum și în mecanismele legate de energia din
surse regenerabile. Punerea în aplicare a procesului „BREXIT”, prin care Marea Britanie
va părăsi structurile comunitare va constitui o provocare și în domeniul energiei, acolo
unde există riscul diminuării susținerii în ceea ce privește exploatarea nucleară a surselor
de energie neconvenționale.
În tot acest cadru temporal marcat de evenimente importante la nivelul UE,

România încerca „să țină pasul” din punct de vedere al proiectelor din sectorul energetic.
Raportat la cele expuse mai sus putem evidenția faptul că la nivel național cadrul
legislativ a fost îmbunătățit cu proiecte determinate în ceea ce privește prioritizarea
direcțiilor de acțiune din sectorul energetic în încercarea de a transpune cât mai multe
dintre obiectivele energetice asumate în calitate de stat membru al UE. Dintre acestea,
***
195
putem aminti: Legea 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii

energiei din surse regenerabile de energie, Legea 123/2012 care transpunea practic
pachetul „III Energie” și care a marcat un moment „zero” pentru domeniul energetic
românesc, Legea 185/2016 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de
importanță națională în domeniul gazelor naturale care a creat cadrul legal pentru
dezvoltarea proiectului BRUA, Legea 165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere
offshore care transpunea directive CE 2004/35, Legea 34/2017 privind instalarea
infrastructurii pentru combustibili alternativi, Legea 171/2018 privind aprobarea
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea și completarea Legii
energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, precum și recentul Proiect de Lege
privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către
titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore care a apărut din
nevoia de a trasa un cadru normativ privind asigurarea condițiilor necesare pentru
realizarea acestor tipuri de investiții extrem de complexe.
În tot acest timp și cumulând aceste procese cu provocările cadrului normativ
dinamic, României îi lipsește încă o Strategie Energetică modernă, adaptată atât nevoilor
sectorului, cât și al cetățenilor, care să poată structura obiectivele pe termen mediu și lung
ale României în ceea ce privește domeniul energetic la nivel național, cât și angajamentele
la nivelul UE. Astfel, politicile în domeniul energiei trebuie structurate pe două
coordonate: interesele României că lider în regiune și aplicarea politicilor și standardelor
europene în materie. Mecanismele de integrare ale sectorului energetic național în cel
European și alinierea la standardele europene sunt facilitate de două avantaje certe pe care
România le posedă comparativ cu alte state: o structură echilibrată a producției de energie
și resurse naturale relativ mari. În același timp însă, așa cum am mai menționat, nu trebuie
ignorate riscurile sistemice cu care se confruntă sectorul energetic românesc.
Pentru a deveni un pol de referință în domeniu, Strategia Energetică a României
trebuie să fie asumată de întreagă clasă politică, implementată și actualizată permanent în
funcție de evoluțiile viitoare care ulterior ar trebui evaluate anual printr-un raport
prezentat de Guvern în fața Parlamentului. De asemenea, asigurarea securității energetice
a României și creșterea gradului de autonomie energetică bazate pe un Sistem energetic
Național eficient în toate sectoarele sale (extractive, aprovizionare, producere, transport,
distribuție și furnizare), care să genereze competitivitate economică, accesibilitate și
***
196
protecție a consumatorului, precum și dezvoltare durabilă vor constitui un pentru politicile

economice din sectoarele industriale și nu numai.
***
197
BIBLIOGRAFIE
Cărți
Allison H., Hobbs R., Science and policy in natural resource management:
understanding system complexity, Cambridge University Press, 2006.
Anderson, James, Public Policymaking, Cengage Learning, 2010.
Ashford, Nicholas, „Pathways to sustainability: Evolution or Revolution?”, în Marina

Van Geenhuizen, David Gibson, Manuel Heitor (editori), Regional Development and
Conditions for Innovation in the Network Society, Purdue University Press, 2005.
Bahgat, Gawdat, Energy security. An interdisciplinary approach, Chichester, West

Sussex, UK, Hoboken, N.J., Wiley, 2011.
Bahgat, Gawdat, Energy security. An interdisciplinary approach, Chichester, West

Sussex, UK, Hoboken, N.J., Wiley, 2011.
Baumann, Florian, Energy Security as multidimensional concept, Center for Applied

Policy Research, 2008.
Benitez, Mike, Keely, Prichard, Nexon, Mark, Energy: the dominant element of the
national instruments of power, 2017.
Bolt, Walker, Salt D., Resilience thinking: sustaining ecosystems and people in a
changing world, Island Press, Washington D.C., 2006.
***
198
Borrini-Feyerbend, Grazia, Farvar, Taghi, Ndangang, Vincent Awa, Co-management of

Natural Resources: Organising, Negotiating, and Learning-by-Doing, GTZ & IUCN,
Kasparek Verlag, Heidelberg, 2007.
Bridgman, Peter, Althaus, Catherine, Davis, Glyn, The Australian Policy Handbook – a
practical guide to the policy-making process, Allen & Unwin, 2017.
Buzan, Barry, Hansen, Lene, The Evolution of International Security Studies,

Cambridge University Press, New York, 2009.
Buzan, Barry, Weaver, Ole, Wilde, Jaap de, Securitatea. Un nou cadru de analiză,
Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2011.
Campbell B. et al, „Assessing the performance of natural resource systems”, în

Conservation Ecology, vol. 5, nr. 2, 2001.
CEC. 1988. The Internal Market for Energy. May 2. COM88(238) final.
Checchi, Arianna, La politica energetica dell’Unione Europea, Instituto Affari

Inernazionali, 2009.
Chifu, Iulian, Sauliuc, Adriana, Nedea, Bogdan (ed.), Energy Security Strategies In The
Wider Black Sea Region, București, Editura Curtea Veche, 2010.
Deutch, John, “Priority Energy Security Issues”, in John Deutch, Anne Lauvergeon,
Energy Security and Climate Change, Washington, Trilateral Commission, 2007.
Energy Indicators for Sustainable Development: guidelines and methodologies, IAEA,

2005.
Energy Information Administration, World Energy Outlook 2010, Washington, Palo

Alto, Organization for Economic Cooperation & Development; Ebrary, 2010.
***
199
Energy Security and Sustainability (ES2) Strategy și Army Energy Security

Implementation. Strategy (AESIS).
Esakova, Nataliya, European energy security. Analysing the EU-Russia energy security
regime in terms of interdependence theory, Wiesbaden, Springer VS, 2012.
European Commision, Results of the public consultation on the Stocktaking document

toward a New Energy Strategy for Europe 2011-2020, Brussels, 2010.
Fayol, Henry, Administration industrielle et générale – prévoyance, organization –

commandment, coordination – contrôle, Paris, Dunod, 1966.
Federația Națională Mine – energie, Strategia de securitate energetică și politica

energetică.
Gânga, Paula Daniela, Relația Uniunea Europeană – Rusia. Problema energetică, Iași,
Institutul European, 2010.
Ivan, Adrian Liviu, Sub zodia „Statelor Unite ale Europei”. De la idea europeană la
Comunitățile Economice Europene, Cluj-Napoca, CA Publishing, 2009.
Keohane, Robert O., Nye, Joseph S., Putere si Interdependenta, Iasi, Polirom, 2009.
Kraenner, Sascha Muller, Energy security, Earthscan, Londra, 2008.
Kroppl, Christian, Oil economy 2005.
Labori, Michel, Costea, Simion, Le management des politiques de l’Union Europeenne,

Editions Prodifmultimedia, Paris, 2011.
Lamon, Alex, Three types of economic resources: Factors of production.
***
200
Langsdorf, Susanne, EU Energy policy: from the ESCS to the Energy Roadmap 2050,
Heinrich Boll Stiftung, 2011.
Malik, Fredmund, Managing Performing Living: Effective Management for a new Era,
Campus Publishing, 2006.
McKeown, Rosalyn, Education for Sustainable Development Toolkit, ediția a 2-a,

Center for Geography and Environment Education, University of Tennessee, iulie
2002.
Meadows, Donella, Meadows, Dennis, Randers, Jorgem, Behrens, William, The Limits
to Growth, Universe Books, 1972.
Muller-Kraenner, Energy Security: Re-Measuring the World, UK< Earthscan, 2008.

NCERT- National Council of Educational Research and Training, India, New Delhi,
2012.
Prasad, Lallan, SS Gulshan, Management Principles and Practices, Excel Books India.
Robinson, Paul, Dictionar de Securitate Internațională, Cluj-Napoca, CA Publishing,
2010.
Sava, Ionel Nicu, Studii de Securitate, Centrul Român de Studii Regionale, București,
2005.
Schleicher, Charles P., Introduction to international relations, Prentice Hall, Londra,

1955.
Schumpeter, Joseph, Business Cycles: A Theoretical, Historical and Statistical Analysis

of the Capitalist Process, New York, McGraw-Hill Publishing, 1939.
Smith, Craig, Parmenter, Kelly, Energy Management Principles: Applications, Benefits,

Savings, Elsevie, Paris, 2015.
***
201
Sovacool, Benjamin, The Routledge Handbook of Energy Security, Routledge, Londra,

2010.
Tekin, Ali, Andrew, Paul, Geo-politics of the Euro-Asia energy nexus. The European
Union, Russia and Turkey, Basingstoke, Palgrave MacMillan, 2011.
Vargas-Hernandez, Hose, Noruzi, Mohammad Reza, Irani Farhad Nezhad Haj Ali,
What is Policy.
WEC, Energy for Tomorrow’s World – Acting Now, World Energy Council, Londra,
2000.
Youngs, Richard, Energy security, Europe’s new foreign policy challenge, London,
New York, Routledge, 2009.
Youngs, Richard, Energy security, Europe’s new foreign policy challenge, London,
New York, Routledge, 2009.
***
202
Articole
A quest for energy security in the 21st century – resources and constraints, Asia Pacific
Energy Research Centre, 2007, p.6.
Ang, B.W., Choong, W.L, NGM T. S., “Energy security: definitions, dimensions and
indexes”, în Revewable and Sustainable Energy Reviews, vol. 42, 2015, pp 1077-1093.
Anthori, Floor, Resource Management 1 – How to manage and conserve resources,

disponibil la adresa http://www.seafriends.org.nz/issues/cons/resource.htm#Types.
Antonov, Viorica, Uniunea Europeană și politica energetică, Strategikon, disponibil la

http://www.strategikon.ro/files/analize/EU___energy_policy.pdf, accesat 23.11.2017.
Aoun, Marie Claire, “European Energy Security Challenges and Global Energy Trends:
Old Wine in New Bottles?”, in IAI Working Papers 2015, Ianuarie 2015.
Ashford, Nicholas, “Pathways to sustainability: Evolution or Revolution?”, în Marina

Van Geenhuizen, David Gibson, Manuel Heitor (editori), Regional Development and
Conditions for Innovation in the Network Society, Purdue University Press, 2005, pp.
31-55.
Banovac, Eraldo, Stojkov, Marinko, Kozak, Drazan, Designing a global energy policy
model, Proceedings of the Institution of Civil Engineers – Energy, Vol. 170, Issue 1,
February, 2017, pp 2-11.
Biesenbender, Sophie, “The EU’s Energy Policy Agenda: Directions and

Developments'', in Jale Tosun et. al., Energy Policy Making in the EU, Springer-Varlag,
Londra, 2015, pp. 21-40.
Biesenbender, Sophie, “The EU’s Energy Policy Agenda: Directions and

Developments”, in Jale Tosun et. al., Energy Policy Making in the EU,
Springer-Varlag, Londra, 2015, pp. 21-40.
***
203
Bilgin, Mert, “Energy Security and Russia’s Gas Strategy: The Symbiotic Relationship
between the State and Firms”, in Communist and Post-Communist Studies, Vol. 44, nr.
4, 2011, pp.119-127. Campbell B. et al, “Assessing the performance of natural resource
systems”, in Conservation Ecology, vol. 5, nr.2, 2001, p. 22.
Checchi, Arianna, Behrens, Amo, Egenhofer, Christian, “Long term energy security
risks for Europe: a sector specific approach”, in CEPS Working Document,
309/Ianuarie 2009.
Cherp, Aleh et. al, “Chapter 5 – Energy and Security”, in Global Energy Assessment –
toward a sustainable future, Cambridge University Press, Cambridge, UK and NY,
USA and the International Institute for Applied Systems Analysis, Laxenburg, Austria,
p. 330.
Cherp, Aleh, Jewel, Jessica, “The concept of energy security: Beyond the four As”, in
Energy Policy, vol 74, 2004, pp.415-421.
Chester, Lynne, “Conceptualizing energy security and making explicit its polysemic
nature”, in Energy Policy, 38(2), pp. 887-895.
Colglazier, E. W., Deese, D.A., “Energy and security in the 1980s”, in Annual review
of energy, Vol. 8, 1983, pp. 415-449.
Dahl, Erik, “Naval Innovation. From coal to oil”, in Joint Force Quarterly, National
Defense University, Institute for National Strategic Studies, Washington, 2000-01, pp.
51-56.
Deese, David, “Energy: economics, politics and security”, în International Security, vol.
4, nr. 3, iarna 1979-1980, pp. 140-153.
Eikeland, Per Ove, “EU Internal Energy Market Policy: Achievements and Hurdles”, in
Vicki Birchfield, John Duffield, Toward a Common European Union Energy Policy,
New York, Palgrave Macmillan, pp. 13-40.
***
204
Eikeland, Per Ove, The Long and Winding Road to the Internal Energy Market, FNI
report 8/2004, Lysaker, 2004, disponibil la
https://www.fni.no/getfile.php/131882-1469869814/Filer/Publikasjoner/FNI-R0804.pdf
, accesat la 17.01.2018.
Etkins, Paul, Folke, Carl, Constanza, Robert, “Trade, environment, and development:
the issues in perspective”, in Ecological Economics, vol. 9, pp. 1-12.
Fabricius, Christo, “Community-based natural resources management”, in Management

of agricultural, forestry, and fisheries enterprises, vol.1, UNESCO-EOLSS, disponibil
on-line la adresa http://www.eolss.net/sample-chapters/c10/E5-15-01-01.pdf.
Folke C., Adaptive Governance of Social-Ecological Systems”, în Annual Review of

Environmental Resources, vol. 30, 2005, pp.441-473.
Fueyo, Norberto, Gomez, Antonio, Dopazo, Cesar, “Energy security, sustainability and
affordability in Asia and the Pacific”, in De Minsoo Lee et. Al, Asia’s Energy
Challenge: Key Issues and Policy Options, Routledge, 2014, p. 99.
Gandolphe, Sylbie Cornot, ”The impact of the development of shale gas in the United
States on Europe’s petrochemical industries”, in Notes de l’IFRI, Noiembrie 2013.
Ghislain, Deslandes, “Management in Xenophon’s Philosophy : a Retrospective

Analysis” 38th Annual Research Conference, Philosophy of Management, 14-16 Iulie,
Chicago, USA, 2014.
Giampetro M., Mayumi K., “The epistemological challenge of self-modifying systems:

governance and sustainability in the post-normal science era”, in Ecological
Economics, vol. 57, 2006, pp. 382399.
***
205
Gjonski, Nisida, Sedlacko, Michal, “Resource policies in the context of sustainable

development: Current trends and challenges ahead”, in ESDN Quarterly report, Martie,
2011.
Hancock, Kathleen, Vivoda, Vlado, “ International political economy: A field born of

the OPEC crisis returns to its energy roots”, in Energy Research & Social Science, vol.
1, martie 2014, pp. 206-216.
Hughes, Larry (Energy Research Group), “The four R’s of energy security”, in Energy
Policy, vol. 37, nr. 6, iunie 2009, pp.2459-2461.
Jansen, Jaap, Seebregts, Ad, “Long-term energy services security: What is it and how
can it be measured and valued?”, in Energy Policy, 34(4), 2010, pp. 1654-1664.
Kanchana, Kamponphorn, Unesaki, Hironobu, “Assessing Energy Security Using

Indicator-Based Analysis: The Case of ASEAN Member Countries”, in Social
Sciences, 4(4), 2015, pp. 1269-1315.
Karekezi, Stephen, McDade, Susan, et. al, “Chapter 2 – Energy, Poverty and
Development”, in Global Energy Assessment – toward a sustainable future, Cambridge
University Press, Cambridge, UK and NY, USA and the International Institute for
Applied Systems Analysis, Laxenburd, Austria, pp. 151190.
Kaveshnikov, Nikolay, “The issue of energy security in relations between Russia and
the European Union”, in Energy Security, Vol. 19, Nr. 4, 2010, pp. 585-605.
Khatib Hisham, “Chapter 4 –Energy Security”, in UNDP, World Energy Assessment-

energy and the challenge of sustainability , 2000, pp, 111-134.
Klare, Michael, “Hard Power, Soft Power and Energy Power – The new foreign policy
tool”, in Foreign Affairs, disponibil la adresa
https://www.foreignaffairs.com/articles/united-states/2015-0303/hard-power-soft-powe
r-and-energy-power , accesat 08.09.2017.
***
206
Kocaslan Gelengul, “International Energy Security Indicators and Turkey’s Energy

Security Risk Score”, in International Journal of energy Economics and Policy, vol. 4,
nr. 4, 2014, pp.735-743, p. 736.
Kruyt, B., Vuuren D.P.van, Vries, H. J.M. de, Groenenberg, H., “Indicators for energy
security”, in Energy Policy, 37(6) 2009, pp. 2166-2181.
Kruyt et. Al, Indicators for Energy Security”, in Energy Policy, 37(6) 2009, pp.
2166-2181.
Lamon, Alex, Three types of economic resources: Factors of production
Larsson, Robert, Russia’s Energy Policy: Security Dimensions and Russia’s Reliability
as the Energy Supplier, Swedish Defence Research Agency, Stockholm, 2006, accesat
la http://www2.foi.se/rapp/foir1934.pdf, 26.08.2017.
Lefevre, Nicolas, “Measuring the energy security implications of fossil fuel resource
concentration”, in Energy Policy, 38(4), 2010, pp. 1635-1644.
Lehr, Ulriche, “More Baskets? Renewable Energy and Energy Security”, in GWS
Discussion Papers Series, GWS – Institute of Economic Structructures Research, 09
(8), 2009, disponibil on-line la adresa
http://EconPapers.repec.org.RePEc:gws:dpaper:09-8.
Lenschow, Andrea, Zito, Anthony, “Blurring of Shifting of Policy Frames?:

Institutionalization of the Economic-Environmental Policy Linkage in the European
Community, in Governance – an international journal of policy, administration and
institutions, vol. 11, nr. 4, 1998, pp. 415-441, disponibil la adresa
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1111/0952-1895.00080, accesat 15.03.2016.
Litting, Beate, Griesler, Erich, “ Social sustainability: a catchword between political

pragmatism and social theory”, in International Journal of Sustainable Development,
8(1-2), 2005, pp. 65-79, p. 72. Lowi, Theodore, “American Business, Public Policy,
***
207
case-studies and political theory”, in World Politics, vol. 16, nr. 4, Iulie 1964, pp.
677-693.
Lowi, Theodore, “Four systems of Policy, Politics and Choice”, in Public

Administration Review, vol.32, nr. 4, Iulie- August 1972, pp. 298-310 (disponibil pe
platforma Jstor la adresa https://www.jstor.org/stable/974990).
Lubell, Harold, “Security of supply and energy policy in Western Europe”, in World
politics, 13(3), 1961, pp. 400-422.
Mabro, Robert, “On the security of oil supplies, oil weapons, oil nationalism and all
that”, in OPEC Energy Review, 32(1), 2008, pp. 1-12.
Mahmoudi, Said, “Protection of the European Environment afte the Amsterdam

Treaty”, in Scandinavian Studies in Law, nr. 39, pp. 123-137.
Metais, Raphael, Ensuring Energy Security in Europe: the EU between a market-based

and a geopolitical approach, EuDiplomacy Paper, 03/2013, College of Europe, Bruges.
Mileusnic, Dragana, Failure of Energy Community Treaty: if EU can’t make its

neighbours clean up, can it be a climate leader?, disponibil la adresa
http://energypost.eu/eu-cant-even-get-neighboursclean-can-global-climate-leader/,
accesat 19.02.2016.
Milov, Vladimir, Russia and the West – The energy factor, Institute francais des
relations internationales and Center for Strategic and International Studies, July 2008,
passim, disponibil la
http://csis.org/files/media/csis/pubs/080731_milov_russia&west_web.pdf, accesat
02.09.2017.
Molis, Arunas, “Energy in the military after the NATO summit meeting in Chicago”, in
Energy security highlights. NATO Energy security Centre of Excellence”, 2012, p.4.
***
208
Momete, Daniela Cristina, Towards a better European integration through a common

energy planning”, prezentare la 2nd International Conference “Economic Scientific
Research – Theorethical, Empirical and Practical Approaches”, ESPERA, 2014,
București.
Monaghan, Andrew, Russia-EU Relations: An Emerging Energy Security Dilemma,

Carnegie Endowment for International Peace, 2006, disponibil la
http://carnegieendowment.org/files/EmergingDilemma1.pdf, accesat 01.09.2017.
Natural Resources Management, Block 6, Unit 11, Part II,

disponibil la http://www.epco.in/pdfs/EPCO-
Instt/IInd_session/Natural_Reso_Manage_by_Lokendra_Thakkar.pdf.
New, C. R., Wolf, Charles, The economic dimensions of national security, RAND
Corporations, National Defense Research Division, 1994, passim.
Disponibil la
https://www.rand.org/content/dam/rand/pubs/monograph_reports/2006/MR466.pdf.
Negrei, C., Instruments and techniques into the environmental engineering, Editura
Economica, București, 1999, apud. Carmen Zaharia, Daniela Suteu, “ The Natural
resources and sustainable development”, în Cercetări Agronomice în Moldova, vol.
XLIV, nr. 1(145), 2011.
Olsson P., Folke C., Berkes F., “ Adaptive comanagement for building resilience in
social-ecological systems”, in Environmental Management, vol. 34, nr. 1, 2004,
pp.75-90.
Policy and Social Policy Changing?, in International Journal of Business and Social
Science, 2011, 2(10).
Pop, Adrian, “Catre o abordare holistica a securitatii energetice”, In Revista 22, anul
XV, nr. 262, 2008.
***
209
Rahaman M., Varis O., “ Integrated water resources management: evolution, prospects
and future challenges”, in Sustainability: Science, Practice, & Policy, vol. 1 nr. 1, 2005
pp. 15-21.
Romanova, Tatiana, The Confusing Results of the EU-Russia Energy Dialogue –

Market Making vs. Clean Energy Agenda, Center for EU Enlargement Studies,
disponibil la
https://legal.oeu.hu/sites/default/files/publications/policybriefno1eufrontiersromanova.
pdf, accesat 31.8.2016.
Ruhle, Ernest, “NATO and Energy Security: from Philosophy to implementation”, in

Journal of Transatlantic Studies, vol.10, nr. 4, 2012, pp.15-27.
Rutherford P., The entry of life into history”, in Darier E., Discourse of the
environment, Oxford, Blackwell Publishers, pp. 37-62.
Scholl, Ellen, Westphal, Kristen, “European energy security reimagined: Mapping the
risks, challenges and opportunities of changing energy geographies”, in SWP Research
Paper, Stiftund Wissenschaft und Politik, German Institute for International and
Security Affairs, 2017, Berlin.
Social Life, Design for Social Sustainability: a practical framework for building
communities, 2012.
Solana, Javier, “European must act collectively on energy strategy”, in Financial Times,
9 martie 2006, disponibil la http://www.ft.com.
Sovacool, Benjamin, Brown, Marilyn, “Competing Dimensions of Energy Security: An

International perspective”, in Annual Review of Environment and Resources, vol. 35,
2010.pp.77-108.
***
210
Supersberger, Nikolaus, “Vulnerability of Modern Energy Systems: Implications for

Democracy, Security, and System Transformation”, in Sostenible?, nr. 8, Institut
Wuppertal per al Clima, el Medi Ambienti I l’Energia, pp. 37-51, p. 45.
Thakadu, Olekae Tsompi, “Success factors in community based natural resources

management in northern Botswana: lessons from practice”, in Natural Resource Forum,
vol 29, nr. 3, 2005, pp.199-212.
Tippee, B., Defining Energy Security, 2012, disponibil la

http://www.ogj.com/articles/print/vol110/issue-
Uche, Nwadukwe, Timinepere, Court Ogele, “Management Styles and Organizational

Effectiveness: An Appraisal of Private Enterprises in Eastern Nigeria”, in American
International Journal of Contemporary Research, vol. 2, nr. 9, sept. 2012, pp. 198-204.
VDI-Guideline VDI 4602, Berlin, 2007, p.3.
Winzer, Christian, “Conceptualizing Energy Security”, in EPRG Working Paper 1121 și

Cambridge Working Paper in Economics 1151,2011, University of Cambridge,
Electricity Policy Research Group, Economic & Social Research Council, 2011,
passim.
Yergin, Daniel, “Energy security in the 1990s”, in Foreign Affairs, 67(1), 1988,
110-132.
Yergin, Daniel, “Energy security in the 1990s”, in Foreign Affairs, 67(1), 1988, pp.
110-132.
Yergin, Daniel, “Ensuring energy security”, in Foreign Affairs, 85(2), 2006, pp. 68-82.
Yergin, Daniel, “Ensuring energy security”, in Foreign Affairs, 85(2), 2006, pp. 68-82.
Zaharia, Carmen, “Renewable energy – perspectives, , tendencies and provocations in

Romania”, în Volumul de lucrări, Conferinta Nationala organizata de Zilele Facultatii
***
211
de Inginerie Chimică și Protecția Mediului, Ediția a V-a, “Materiale și procese

inovative”, 19-21 noiembrie 2008, Iasi, pp. 472-477.
Legislație
“Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010

privind performanța energetică a clădirilor.”
“Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie

2012 privind eficiența energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE si
2010/30/UE și de abrogare a Directivelor 2004/8/CE si 2006/32/CEText cu relevanță
pentru SEE”. “Treaty establishing the European Coal and Steel Community, ECSC
Treaty”, sursa:
http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_ecsc_en.ht
m.
A/42/427. Our Common Future: Report of the World Commisssion on Environment

and Development, Oxford, Oxford University Press, disponibil on-line la adresa:
http://www.undocuments.net/ocf-02.htm#III.7.
Camera Deputatilor, Programul de Guvernare 2017-2022,

http://www.cdep.ro/pdfs/oz/Program%20de%20Guvernare.pdf.
Comisia Europeană – Eurostat, COMUNICARE A COMISIEI CATRE

PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC SI SOCIAL
EUROPEAN, COMITETUL REGIUNILOR SI BANCA EUROPEANA DE
INVESTITII. O strategie-cadru pentru o uniune energetica rezilienta cu o politica
prospectiva in domeniul schimbarilor climatice, disponibil la adresa
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=CELEX:52015DC0080.
***
212
Comisia Europeana, “Carta europeana a energiei”, sursa:

http://europa.eu/legislation_summaries/energy/external_dimention_enlargement/l27028
_r0.htm.
Comisia Europeana, “Green Paper. A 2030 framework for climate and energy policies”,
sursa: http://aei.pitt.edu/1185/1/energy_gp_COM_94_659.pdf.
Comisia Europeana, “Stratedia europeana a securitatii energetice. Comunicare a

Comisiei catre Parlamentul European si Consiliu”.
Comisia Europeana, “Stratedia europeana a securitatii energetice. Comunicare a

Comisiei catre Parlamentul European si Consiliu”.
Comisia Europeana, “White Paper. An Energy Policy for the European Union”, sursa:
http://europa.eu/documentation/official-docs/whitepapers/pdf/energy_white_paper_com
_95_682.pdf.
Comisia Europeana, 2030 Energy Strategy, sinteza disponibila la adresa

https://ec.europa.eu/energy/en/topics/energy-trategy-and-energy-union/2030-energy-str
ategy. Comisia Europeana, Carte Verde. Catre o Retea Energetica Europeana Sigura
Sustenabila si Competitiva, Bruxelles, 2008.
Comisia Europeana, Energy Roadmap 2050, COM (2011) 885, 15 Decembrie 2011,
disponibil la
https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/2012_energy_roadmap_2050_en
_0.pdf.
Comisia Europeana, Europa 2020. O strategie europeana pentru o crestere inteligenta,

ecologica și favorabila incluziunii, 2010.
Commission of The European Communities, “An Energy Policy for Europe:, sursa:
http://ec.europa.eu/energy/energy_policy/doc/01_energy_policy_for_europe_en.pdf.
***
213
COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES , ,,Green Paper. A European

Strategy for Sustainable, Competitive and Secure Energy” , sursa:
http://europa.eu/documents/comm/green_papers/pdf/com2006_105_en.pdf.
COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES, ,,Second Strategic Energy

Review. An EU Energy Security and Solidarity Action Plan” ,
sursa: http://eurlex.europa.eu/legalcontent/EN/ALL/?uri=CELEX:52008DC0781.
COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES, ,, Second Strategic Energy

Review - Securing our Energy Future”, sursa:
http://ec.europa.eu/energy/strategies/2008/2008_11_ser2_en.htm
Commission on Susteinable Development: intensity of energy use.
COMMUNICATION-REVISTA FROM THE COMMISSION TO THE EUROPEAN

PARLIENT, THE COUNCIL, THE EUROPEAN ECONOMIC AND SOCIAL
COMMITTEE AND THE COMMITTEE OF THE REGIONS, Energy 2020 A strategy
for competitive, sustainable and secure energy, {SEC(2010) 1346}, Bruxelles, 2010,
disponibil la
http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/EN/TXT/HTML/?uri=CELEX:52010DC0639&fro
m=EN.
Directive 96/92/EC of the European Parliament and of the Council of 19 December

1996 concerning common rules for the internal market in electricity; publicată în
Jurnalul Oficial, L 027, 30/01/1997.
EUROPEAN COMMISSION, Towards a European strategy for the security of energy

supply, Luxemburg, Lanham, Md, Office forOfficial Publications of the European
Communities; Berman Associates, 2001.
Ministerul Energiei, strategia Energetică a României 2016-2023, cu perspectiva anului

2050, disponibil la adresa
***
214
http://www.mmediu.ro/app/webroot/upload/files/2017-03-02_StrategiaEnergetica-a-Ro
maniei-2016-2030.pdf.
Uniunea Europeană, ,,Tratatul de la Lisabona” , sursa:

http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/EN/ALL/?uri=OJ:C:2007:306:TOC.
Surse online
,,Treaty establishing the European Coal and Steel Community, ECSC Treaty” , sursa:
http:/europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/treaties_ecsc_en.ht
m.
A/42/427. Our Common Future: Report of the World Commission on Enviroment and
Development, Capitolul 2: Towards Sustainable Development, 4 august 1987, United
Nations, Oxford, Oxford Univerity Press, disponibil on-line la adresa:
http://www.un-documents.net/ocf-02.htm#III.7
Academia Română, Institutul de Lingvistică ,,Iorgu Iordan” , Dicționarul explicativ al

limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) , Editura Univers Enciclopedic Gold,
2009.
Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Statutul și rolul ANRE,

disponibil la adresa http://anre.ro/ro/despre-anre/statutul-si-rolul-an.
As donors and partnerships continue to diversity, so too must the development

cooperation arhitecture. - Remarks at 2012 Development Cooperation Forum,
http://www.un.org/apps/news/infocus/sgspeeches/search_full.asp?stat.ID=1594.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Comparator de prețuri

pentru ofertele de furnizare a energiei electrice, disponibil la adresa
http://anre.ro/ro/info-consumatori/comparatorde-tarife.
***
215
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Comparator oferte-tip de

furnizare a gazelor naturale, disponibil la adresa
http://www.anre.ro/ro/info-consumatori/comparator-oferte-tipde-furnizare-a-gn.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Legislație primară,

disponibil la adresa http://anre.ro/ro/legislatie/legislatie-primara.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, Reglementări, disponibil

la adresa http://anre.ro/ro/legislatie/licente-si-autorizari-ee/reglementari1387190184.
BusinessDictionary.com, disponibil la adresa

http://www.businessdictionary.com/definition/policies-and-procedura.html.
c/regular-features/journally-speaking/defining-energy-security.html.
Cambridge Advanced Learner’s Dictionary, disponibil la adresa

http://dictionary.cambridge.org/dictionary/english/policy.
Carnegie Endowment for International Peace,

http://camegieendowment.org/files/EmergingaDilema1.pdf.
Central European Univerity,

http://legal.ceu.hu/sites/default/files/publications/policybriefno1eufrontiersromanova.p
df.
Central Intelligence Agency, ,,The World Factbook” , disponibil la

http://www.cia.gov/library/publications/the-world-factbook/rankorder/2241rank.html.
Comisia Europeană - Eurostat, Consumul intern brut de energie din surse regenerabile,
UE-28, 1990-2016, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:Figure_4Gross_inl
and_consuption_of_renewables_EU-28-1990-2016.png.
***
216
Comisia Europeana, Energy Union Package, Communication from the Commission to

the European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee,
the Committee of the Regions and the european Investment Bankt » A Framework
Strategy for a Resilient Energy Union with a Forward-Looking Cliate Change Policy »,
COM(2015) 80final, 25 Februarie 2015, disponibil la adresa
https://www.eea.europa.eu/policy-documents/com-2015-80-final.
Comisia Euorpeana-Eurostat, Dezvoltarea productiei de energie primara –

UES28-2005- 2015, disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:Development_of_t
heroduction_of_primary_energy_(by_fuel_type),
EU-28,2005-2015_(2005_%3D_100,_based_on_tonnes_of_oil_equivalent)_YB17.png
Comisia Europeana-Eurostat, Energy production, 2005 and 2015 (million tonnes of oil
equivalent), disponibil la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php?titgle=File:Energy_productio
n,_2005_and2015_(million_tonnes_of_oil_equiva lent)_YB17.png.
Comisia Europeana-Eurostat, Importuri nete de energie primara 2005-2015, disponibil

la adresa
http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php?title=File:Net_imports_of
_primary_ernery,_2005-2015_YB+7.png
Consiliul European, 2030 Climate and Energy Policy Framework, Conclusions 23/24
October 2014, EUCO 169/14, Bruxelles 24 Octombrie 2014,
disponibil la
http://www.consiliu.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/145397.pdf.
Council of European Energy Regulators, Completing the internal energy market : the
missing steps, raport publicat in 2003, disponibil la adresa
https://www.ceer.eu/documents/104400/-/-/087e78ba-c915-0264-8c8c-e45cd600912f-
***
217
DESA-ONU, Multi Dimejnsional Isuues in International Electric Power Grid

Interconnections, capitolul 8- International Grid Interconnections and Energy Security
ONU, NY, 2006.
Dictionarul Oxford, disponibil la

http://www.oxforddictionaries.com/definition/english/resource
Economica.net, Victor Ponta: Pactul pentru energie, coloana vertebrala a strategiei

energetice a Romaniei, disponibil la adresa
http://economica.net/victor-ponta-pactul-pentru-energie-coloanavertebrala-a-strategiei-
energetice-a-romaniei_52716.html#h.
ElectricityMap Database, Explore the largest electricity&carbon database, disponibil la

adresa
https://data.electrricitymap.org/?utm_source=electricitymap.org&utm_medium=referra
l#about
ElectricityMap Database, Romania, disponibil la adresa

https://data.electricitymap.org/?page=country&solar=false&remote=true&wind=false&
countryCod e=Ro.
Energy Charter, http://www.encharter.org/index.php?id=7.
Energy Information Administration, “Rusia – Analysis – U.S. Energy Information

Administartion (EIA) , disponibil la http://www.eia.gov/countries/cab.cfm?fips=rs.
Energy Mangement and Audit, disponibil la

https://beeindia.gov.in/sites/default/files/1Ch3.pdf.
Energy Post,
http://energypost>eu/eu-cant-even-get-neighbours-clean-can-global-dimate-leader/.
Euractiv.ro, Resursele energetice ale Romaniei, disponibil la adresa
https://www.euractiv.ro/we-develop/resurse-energetice-ale-romaniei-6493
***
218
Eur-Lex,
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX%3A31975Y0709%2801
%29.
European Comision, http://www.drustvo-termicara.com/resources/files/7fa5460.pdf.
Eurostat, Energy balance, disponibil la

http://ec.europa.eu/eurostat/statisticsexplained/index.php/Energy_balance.
Eurostat, TheEU in the world – energy, disponibil la

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/The_EU_in_the_world_energy3Trade_in_energy_products
Eurostat, TheEU in the world – energy, disponibil la

http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-
explained/index.php/The_EU_in_the_world_energy3Trade_in_energy_products
Financial Times, www.ft.com
FOI Institute, http://www2foi.se/rapp/foir1934.pdf
Foreign Affairs,
https://foreignaffairs.com/articles/united-states/2015-03-03/hard-power-soft-powerand-
energy-power
Fridtjof Nansen Institute, https://www.fni.no/getfile.php/131882-

146986814/Filer/Publikasjoner/FNI-RO804.pdf.
Fundatia Universitara a Marii Negre sub egida Academiei Romane, Spre un nou
concept strategic NATO in regiunea Marii Negre, disponibil la adresa
http://fumn.eu/analiza-fumn-spre-un-nouconcept-strategic-nato-in-regiunea-marii-negr
e/.
***
219
http://ec.europa.eu/environment/integration/energy/pdf/Macroec%20Impacts%f%20Sh
ale%20Gas %20Report.pdf.
ICF GHK, Enerdata and Cambridge Econometrics, Macroeconomic impacts of shale

gas extraction in the EU, Study for the European Commission DG Environment,
Martie2014,Institutul National de Statistica, Baza de date TEMPO, disponibil la adresa
http://statistici.insse.ro/shop/.
International Energy Agency, https://www.iea.org/.
International Energy Agency, https://www.iea.org/topics/energypoverty/ Jstor,

https://www.jstor.org/stable/974990.
Legrand,
http://www.legrand.com/EN/sustainable-development-description_12847.html
Marine Conservation and Education Centre

http:seafriends.org.nz/issues.cons/resource.htm#Types. Marine Conservation and
Education Centre,
Natural Resources Management, Block6, Unit11, PartII,

disponibil la http://www.epco.in/pdfs/EPCO-
Instt/IInd_session/Natural_Reso_Manage_by_Lokendra_Thakkar.pdf.
Nuclear Energy Agency, https://www.oecd-nea.org/.
Oil & Gas Journal, www.ogj.com/articles/print/vol-110/issue-
Pactul pentru energie, Pactul pentru energie, disponibil la adresa

http://pactenergie.roec.biz/.
Parlamentul European, Internal energy market, disponibil la

http://www.europarl.europa.eu/factsheets/en/sheet/45/internal-energy-market.
***
220
RAND Corporation,
www.rand.org/content/dam/rand/pubs/monograph_reports/2006/MR466.pdf.
Revista NATO, NATO si securitatea energetica, disponibil la adresa

http://www.nato.int/docu/review/2011/climate-ction/energy_security/ro/index.htm.
Strategikon, https://strategikon.ro/files/analize/EU_energy_policy.pdf.
Sustainable Development Commission, disponibil la adresa:

http://www.sdcommission.org.uk/pages/what-is-sustainable-development.html.
The Business Dictionary – disponibil la www.businessdictionary.com The Business

Dictionary, varianta on-line, disponibil la adresa
http://www.businessdictionary.com/definition/resource.html.
UN Task Team on the post-2015 UN Development Agenda, Thematic Tkinh Piece –

Analysis and overview of new actors and formats for the global partnership for
development post 2015, IFAD, IOM, ITU, OHCHR, UNDESA, UNEP, UNFCCC,
UNIDO, WTO. UNESCO – EOLSS,
http://www.eolss.net/sample-chapters/c10/E5-15-01-01.pdf.
United Kingdom Department of Trade and Industry,

https://www.gov.uk/government/organisation/department-of-trade-and-industiy.
United Nation Publications, Emerging Global Energy Security Riscks, Editia 36 din
ECE Energy Series, Vol. 36 din Economic Commission for Europe: “The ECE energy
series” United Nations, 2007.
US Agency for International Development, https://www.usaid.gov/.
WEF, The Global Energy ArchitecturePerformance Index Report 2013, disponibil la

http://www3.weforum.org/docs/WEF_EN_New
EnergyArchitecturePerformanceIndex_Report_2013.pdf
***
221
Wiley Online Library,

https://onlinelibrary.wiley.com/doi/epdf/10.1111/0952-1895.00080.
World Conservation Strategy: Living Resource Conservation for Sustainable

Development, United Nations Environment Programme, World Wildlife Found, 1980,
disponibila on-line la https://portals.iucn.org/library/efiles/edocs/WCS-004.pdf.
World Energy Outlook, https://www.iea.org/weo/.
***
222

Patru Tipuri de Plagiat in Teza de Doctorat A Ministrului de Interne Lucian Bode

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Patru Tipuri de Plagiat in Teza de Doctorat A Ministrului de Interne Lucian Bode

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI”

Facultatea de Istorie şi Filosofie

Securitatea energetică și managementul resurselor la

3.5.1. Balanța globală de energie vs. balanța energetică europeană 111

Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în

Evoluţiile sistemului internaţional din ultimul secol au determinat o creştere din ce

În tot acest context, Uniunea Europeană și statele membre au depus eforturi

materiale bine documentate. Cu toate acestea, la nivel european, avem de a face cu o

Motivația alegerii acestui subiect rezidă în actualitatea lui și în dinamica de care dă

Din perspectiva țării noastre, utilitatea acestei lucrări de doctorat intitulată

Procesul de integrare europeană, alături de fenomene precum globalizarea și

• Bunăstarea economică și stabilitatea politică regională se află în raport direct de

• Cooperarea și atingerea unui nivel înalt de convergență a eforturilor sunt două

• La nivel european, securitatea energetică va cunoaște noi dezvoltări și va fi

• Rivalitățile viitoare dintre actori se vor materializa nu în confruntări directe, ci

Demersul de față se bazează pe intenția de a materializa următoarele obiective de

• Determinarea celor mai oportune și eficiente instrumente și poziții pe care

• Identificarea principalelor evoluții care au contribuit la situația actuală și

• Identificarea principalelor dimensiuni ale securității energetice europene;

• Identificarea poziției ocupate de România în contextul regional și

• Determinarea și prezentarea resurselor teoretice necesare înțelegerii realității

Din perspectivă metodologică, pe parcursul demersului științific am utilizat atât

Totodată, am utilizat observația și analiza documentelor ca principale metode de

Complementar, pe tot parcursul cercetării s-a urmărit identificarea și prezentarea

Lucrarea a fost structurată în cinci capitole, după cum urmează:

Capitolul I, intitulat Considerații teoretice generale privind securitatea energetică,

Capitolul al II-lea, intitulat Managementul resurselor și dezvoltarea durabilă din

Capitolul IV, Implicațiile securității energetice europene asupra altor sectoare și a

Demersul nostru se încheie cu secțiunea concluziilor și cu prezentarea bibliografiei

PERSPECTIVE TEORETICE LEGATE DE SECURITATEA

Evoluțiile sistemului internațional din ultimul secol au determinat o creștere din ce

În cadrul capitolului de față ne vom opri atenția asupra conceptului de securitate

1. 1. Integrarea în câmpul de analiză a conceptelor și a temei.

Primele aspecte legate de securitatea energetică au fost identificate în trecut cu

Încă de la decizia lui Churchill, de la începutul secolului XX, conceptul a evoluat,

Astfel, din perspectiva conceptului de securitate, element central al cercetării de

Interpretarea idealistă, expusă de teoreticianul Francis Fukuyama, susține că un actor are

suficientă securitate dacă se asigură triumful democrației și se instaurează pacea mondială9.

1. Dacă statul trebuie sau nu privilegiat ca obiect referință. Securitatea statului

Obsesiile militare și nucleare din timpul Războiului Rece au cauzat un sentiment de

1. Sisteme internaționale – cele mai mari conglomerate de unități interdependente sau

tiparelor lingvistice tradiționale, a culturii și a religiei, identității naționale și a tradițiilor,

Oprindu-ne atenția asupra securității economice, constatăm că în literatura de

Din cealaltă perspectivă, noțiunea de energie reprezintă un concept separat de cele

La nivel global în momentul de față,

fosili ocupă primul loc în clasament.

1.2. Operaționalizarea și conceptualizarea noțiunii de securitate energetică

Având în vedere aspectele prezentate în rândurile anterioare, ne vom opri atenția în

1.2.1. Definiții și alte aspecte teoretice

externe. Noțiunea integrează patru elemente: 1) suficiența resurselor, concomitent cu

corespunzătoare, un sistem de reglementare eficient într-o piață liberalizată;

În mod evident, literatura de specialitate furnizează și alte definiții legate de

conceptualizării și operaționalizării noțiunii tratate în cercetarea de față. Astfel, autorul,

combinate după utilitatea necesară fiecărui actor.35

La nivelul practicii internaționale, o analiză a comportamentului actorilor ne relevă

2) Reziliența / capacitatea de adaptare - implică dezvoltarea unei marje de siguranță

Ca urmare a celor prezentate anterior, putem concluziona, în raport cu definirea

Având la bază diversitatea de definiții pe care o furnizează literatura de specialitate, o

poate încadra securitatea energetică. Cu toate acestea, din perspectiva cantitativă,

• Securitatea energetică la nivel sistemic – făcând aici referire la întreaga piața de

- Dimensiunea de politică internă;

- Dimensiunea de politică de securitate;42

Constatăm astfel că avem de a face cu o multitudine de dimensiuni atribuite