CUPRINS

INTRODUCERE.......................................................................................................1

1. Cesare Lombroso . Biografie.................................................................................2

2. Conceptul de atavism............................................................................................4

CONCLUZII..............................................................................................................9

BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................11

0
 ATAVISMUL

INTRODUCERE
Ştiinţa care studiază criminalitatea ca fenomen social, geoistoric condiţionat, cauzalitatea
criminalităţii, constelaţia surselor socio-umane ale crimei şi criminalităţii, identifică
componentele şi conţinutul cauzelor şi condiţiilor socio-umane ale fiecărei infracţiuni în parte cât
şi a diverselor categorii şi grupe de infractori, se numeşte CRIMINOLOGIE.

Evoluţia criminologiilor specializate către criminologie generală s-a desfăşurat, cel mai
adesea,sub semnul unor acerbe lupte de idei.Confruntările de opinii au avut un rol pozitiv,
propulsând teoriile care s-au impus din punct de vedere ştiinţific pentru momentul concret-istoric
în care au fost lansate, creând curente noi de gândire ştiinţifică, dar generând uneori şi
controverse din care criminologia a avut de câştigat.

Problema tratării marilor curente în criminologie este deosebit de sensibilă deoarece se

intamplă frecvent ca oamenii de ştiinţă care au o orientare comună în problemele esenţiale ale
domeniului cercetat sa aibă opinii diferite în privinţa altor aspecte ale aceluiaşi domeniu.

S-a constatat ca marea majoritate a doctrinelor criminologice s-au concentrat asupra

cauzalităţii fenomenului infracţional, istoria criminologiei fiind una a modelelor
etimologice.Acest criteriu a fost considerat relevant, fiind utilizat de mulţi istorici ai
criminologiei în includerea teoriilor criminologice în diverse orientări care s-au conturat în
decursul timpului.

În cadrul orientării biologice, sau antropologic-biologice cum mai este ea numită, sunt
reunite teorii care conferă factorilor biologici o importanţă hotărâtoare în geneza crimei.
Caracteristic pentru ansamblul acestei orientări este limitarea obiectului criminologiei la studiul
infractorului, încercarea de a demonstra existenţa unor trăsături specifice de ordin
bioantropologic care diferenţiază infractorul de noninfractor, trăsături care determină
comportamentul antisocial al individului.

Cuvinte cheie: antropologie criminală, atavism, fenotip, antropometrie, criminal născut

1
1. Cesare Lombroso . Biografie

Celebrul savant italian Cesare Lombroso a rămas în istoria universală, ca fiind fondatorul
antropologiei criminale şi iniţiatorul pozitivismului în ştiinţele criminale.

Cesaro Lombrosa s-a născut în Verona la 6 noiembrie 1835 , personalitatea viitorului

savant s-a format în cadrul studiilor la Facultatea de Medicină din Pavia ,unde în 1858 şi-a luat
diploma de medic legist. De asemenea, a fost apreciat pentru activitatea sa ca medic militar, când
a publicat studiul intitulat “Cretinismo in Lombardia”. Activităţile sale l-au determinat pe
rectorul Universităţii din Pavia să-l invite pe Lombroso să ocupe catedra de psihiatrie. Acceptând
invitaţia facută, la 3 mai 1863, Cesare Lombroso şi-a inaugurat cursul său “Medicina legale delle
alienazioni mentali”, considerat de analiştii moderni ca întâiul nucleu al operei sale fundamentale
“L’uomo delinquente”, apărută la Milano în 1876. Atunci, Lombroso iniţiază pentru prima oara,
examenul sistematic al omului criminal, substituind tehnicilor anterioare, intuitive, metoda
experimentală cu ajutorul căreia studiază pe omul delincvent ca “obiect de istorie naturală”
înzestrat cu simţuri şi sensibilitate.

Dobândind recunoaşterea autorităţilor statului a cursului de “Medicină legală, predat la

Universitatea din Pavia, la 1 ianuarie 1864, Lombroso şi-a inaugurat catedra “Clinica de boli
mentale “, la care adaugă apoi şi “Antropologia”, iniţiind astfel o nouă ştiinţă psihiatrică şi
antropologică pe baze experimentale. Devenit profesor universitar şi cercetător de prestigiu, la 1
decembrie 1871, Lombroso ocupă provizoriu conducerea manicomului (ocnei) din Pisaro, unde
în laboratorul organizat de el au fost studiaţi, sub aspect psihiatric şi antropologic (prin probe
experimentale) 400 de criminali.1

În acest mod a rezolvat Lombroso problema care îl preocupa de ani de zile la catedra
Universităţii din Pavia şi anume: apărarea societăţii de oameni criminali, crezuţi ca atare, pentru
care închisoarea este o nedreptate, iar libertatea lor un pericol pentru ordinea publică. Remediul

1 Nistoreanu, Gheorghe ; Păun, Costică - Criminologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,1995

2
în viziunea sa era că oamenii criminali să fie înlăturaţi din societate, nu temporar în proporţia
faptelor comise, ci pe timp nedeterminat, potrivit temeabilităţii lor, în manicomii(ocne)criminale,
teza comunicată institutului Lombardo în 1872, căruia i-a trimis studiul său, “Memoria sur
manicomi criminali”. După ce publică la 15 aprilie lucrarea sa “Tratatto antropologica
sperimentale dell l’uomo delinquente”, fondatorul antropologiei criminale, vine la Torino, unde
timp de trei ani marginalizat fiind de autorităţi şi colegii universitari, cursul liber de psihiatrie i-a
fost refuzat; nu i s-a permis vizitarea bolnavilor săi nici chiar în mod gratuit, i s-a interzis
accesul în închisori. Depăşind opreliştile ce au ca temei ostilitatea faţişă a autorităţilor faţă de
remediile preconizate de profesor în domeniul criminalităţii, în 1878 C.Lombroso reuşeşte să
ocupe catedra de “Psihiatrie şi antropologie” a Universităţii din Milano, şi apoi, spre marea lui
fericire, şi catedra de psihiatrie a universităţii din Turin.

Înconjurat de admiratori, dar şi de adversari înverşunaţi, în această epocă, Lombroso îşi

continuă cu asiduitate activitatea: elaborează cursuri universitare, intreprinde studii pe delicvenţi
periculoşi, publică noi lucrări de criminologie “L’antropologie criminelle” , Paris, 1899 , scrie în
reviste, participă la reuniuni ştiinţifice organizate în ţară şi străinătate. În funcţiile deţinute în
conducerea diferitelor societăţi şi reviste de specialitate, Cesare Lombroso a îndrumat cu
experienţa şi competenţa sa procesul întemeierii ştiinţei criminologice moderne.2

După decepţii politice cunoscute între 1904 şi 1906, în anii din urmă, Cesare Lombroso s-
a ocupat de studii spiritiste, prin care constată că parte din fenomene pot fi explicate cu ajutorul
teoriilor experimentale pozitiviste, dar altele nu pot, şi că numai teoria spiritistă le poate da
explicaţie.

2. Conceptul de atavism

Atavismul, este definit ca fiind o apariţie la un descendent animal sau vegetal a unor
particularităţi (fizice sau psihice) proprii ascendenţilor îndepărtaţi.

2 Nistoreanu , Gheorghe ; Păun, Costică - Criminologie,Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti,1995

3
 Opera cea mai celebră a lui Cesare Lombroso este “L’uomo delinquente”, iar “Medicina
legale delle alienazioni mentali” este considerată ca întâiul nucleu al acestei opere. Influenţat
puternic de curentul positivist, alături de care unii autori adaugă ura de o viaţă a lui Lombroso
faţă de “idealism”, reprezentat, în concepţia sa de acele opinii care explicau comportamentul
uman prin referire la factori spirituali, Lombroso publică principala sa lucrare “L’uomo
delinquente” . Întâia sa ediţie a aparut la Milano, la 15 aprilie 1876, având titlul: ”Trattato
antropologico sperimentale dell uomo delinquente”. Lombroso,medic legist şi psihiatru, este
inspirat de teoriile lui Darwin şi Spencer şi, în general de noile descoperiri ştiintifice şi de noile
concepţii filozofice, atras de ideile şi constatările ştiinţelor naturale, cucerit de metoda
experimentală, animat de constatările antecesorilor sai (influenţat şi de scrierile lui Dostoievski)
stimulat de firea sa scrutătoare de a cunoaşte cât mai bine particularităţile, intimităţile fiziologice
şi psihologice ale alienaţilor de sub îngrijirea sa (manicomiul din Pavia , Pesaro), precum şi ale
criminalilor, întrucat şi aceştia interesau specialitatea sa, şi stăpânit de dorinţa sa vie de a vindeca
şi ajuta pe cei anormali şi bolnavi, a iniţiat cercetările sale , pe care apoi împreuna cu concluziile
sale, le-a rezumat în această operă.

După cum spun fiicele lui Lombroso (Paula si Gina Lombroso) prin cercetările anatomice
şi măsurile antropometrice asupra alienaţilor, prin confruntarea acestora cu criminalii şi cu
normalii, a ajuns la convingerea că oarecare deosebire substanţială trebuia să existe între unii şi
alţii, dar nu găsea sinteza diferenţială. A fost însă hotărâtoare în această privinţă constatarea
făcută asupra craniului faimosului bandit Vitella, la care cu ocazia anatomizării, a găsit o serie
întreagă de deformaţiuni, care făceau să semene cu craniul unei maimuţe inferioare. Printre alte
deformaţiuni, s-a găsit la baza craniului o gropiţă occipitală mediană. Această constatare a fost o
lampă revelatoare. La vederea acelui craniu, Lombroso afirmă : “îmi apare deodată, ca o largă
câmpie sub un orizont aprins, iluminată, problema naturii infractorului, care trebuia să reproducă
în timpurile noastre caracterul omului primitiv şi mai jos, până la carnivori”3

Aceste caracteristici despre care se credea că ar indica tipul atavistic pentru o persoană,
ce ar putea deveni criminal, erau urmatoarele:

 devierile în marimea capului sau a formei acestuia;

3
http://facultate.regielive.ro

4
 asimetria feţei;

 dimensiunile excesive ale fălcilor şi ale pomeţilor;

 defectele particulare ale ochilor;

 urechi de dimensiuni neobişnuite sau, în unele cazuri, foarte mici sau depărtate de cap,
asemenea urechilor unui cimpanzeu;

 nas strâmb, în vânt sau turtit, acvilin sau cioc de pasăre;

 buze cărnoase umflate;

 obrajii buhăiţi ca aceia a unor animale;

 specificităţi ale cerului gurii, cum ar fi un omuşor mare sau o serie de umflături şi
denivelări asemenea acelora existente la unele reptile care au cerul gurii despicat;

 dentiţie anormală;

 bărbie proeminentă sau excesiv de lungă, scurtă sau turtită asemenea maimuţelor;

 abundenţa, varietatea şi precocitatea zbârciturilor;

 anomaliile părului marcate prin caracteristici specifice sexului opus;

 defecte ale toracelui, cum ar fi prea multe sau prea puţine coaste sau mai mulţi sâni;

 inversiunea caracteristicilor sexuale sau a organelor genitale;

 lungimea excesivă a braţelor; mai multe degete la mâini sau la picioare;

 asimetria craniului.

5
 Din examinarea a 383 criminali italieni, Lombroso a stabilit că 21% prezintă o asemenea
anomalie, in timp ce 43% au cinci sau chiar mai multe anomalii.

Plecând de la această constatare, Lombroso a afirmat că prezenţa a cinci sau mai multe
anomalii ne indică faptul că individul este “criminal născut” (natural born killer).

Lombroso a adus în susţinerea teoriei sale probe clinice elocvente despre influenţa zestrei
genetice asupra criminalităţii. În închisoarea de la Pavia, a găsit un copil având un prognatism
enorm, păr stufos, fizionomie feminină ş strabism, acesta comiţând un asasinat la vârsta de 12
ani, apoi a fost condamnat de 6 ori pentru furt ; doi fraţi ai lui erau hoţi, mama lui gazdă de hoţi,
iar două surori erau prostituate.

Transmiterea caracterelor structurale revine cu precădere tatălui, datorită varietăţii

structurale a bărbaţilor comparativ cu femeile, care prezintă, dimpotrivă, în alcătuirea lor o mai
mare stabilitate. Moştenirea morbidă depinde în principal de doi factori : sexul părintelui bolnav
şi gravitatea stării sale morbide. Persoanele de sex masculin preiau de la genitori o mai mare
doză de gene anormale şi o manifestă mai uşor în fenotip, pe când fetele prezintă o tendinţă
opusă, sau chiar pot anihila în mare parte manifestarea organică a acestei eredităţi morbide. Din
această luptă antagonică între influenţa tatălui, reprezentant al variabilităţii şi individualităţii şi
influenţa maternă care tinde să conserve tipul echilibrat, rezultă însăşi periodicitatea sexului,

6
tinzând la egalarea distribuţiei sexelor. Această regulă se menţine şi în transmiterea caracterelor
morbide, pe care mama o reduce întotdeauna, atenuând gradul eredităţii morbide a tatălui.4

Femeia criminal, conform lui Lombroso, este diferită de bărbatul criminal: “Am văzut de
asemenea că femeile au multe lucruri în comun cu copiii, că simţul lor moral e diferit; sunt
răzbunătoare, geloase, cu înclinaţie spre o răzbunare de o cruzime aparte (.…). Când o activitate
morbidă a centrelor psihice intensifică calităţile rele dintr-o femeie (.…), este clar că trăsăturile
semicriminale ale unei femei normale o pot transforma într-o femeie criminală mai teribilă decât
orice bărbat. Femeia criminală este consecvent un monstru. Cealaltă parte a ei este ţinută în
limitele virtuţilor, din cauze diferite , precum maternitatea, credinţa, slăbiciunile, şi când aceste
influenţe contrare dau greş şi o femeie comite o crimă, putem concluziona că răutăţile dintr-o
femeie trebuie să fi fost enorme, până când să triumfe asupra atât de multor obstacole”.5

De asemenea are o opinie proprie în ceea ce priveşte rasele arătând că, indiferent de
originea şi natura lor ele au caractere particulare, temperament, aptitudini, însuşiri, vicii
particulare, de care ţin în mod firesc şi manifestările şi comportamentul lor. Ca urmare nici
caracterul, însuşirile, particularitatea actelelor criminale nu pot fi independente de trăsăturile

4
http://facultate.regielive.ro
5
Lombroso, Cesare (1876) L'Uomo Delinquente. Milan 1876

7
definitorii fiecărei rase în parte.Există astfel o corelaţie între rasă şi criminalitate şi mai ales între
rasă şi specificul actelor criminale. O rasă poate avea o tendinţă îndreptată împotriva persoanelor,
alta impotriva bunurilor personale. În lucrarea sa ,, Cauzele şi remediile criminalităţii’’ descrie
influenţa rasei asupra criminalităţii prin compararea evreilor cu ţiganii, arătând din statistica
diferitelor ţări, că evreii prezintă în general o criminalitate mai mică decât concetăţenii lor
creştini şi ca ţiganii în contrast cu evreii, sunt leneşi, lucrează doar ca să nu moară de foame,
mincinoşi, perfizi, ingraţi, răzbunători, hoţi, imorali, cruzi şi laşi. Totuşi această rasă, mai
punctează Lombroso, inferioară din punct de vedere moral şi refractară la evoluţie civică şi
intelectuală şi care în poezie n-a depăşit cel mai sărac lirism, în Ungaria (veche) a creat o artă
muzicală uimitoare. La infactorul “născut criminal” Lombroso a adăugat două categorii:
criminalii nebuni şi criminoloizii. Criminalii nebuni nu sunt de la naştere, ei devin criminali ca
rezultat al unor schimbări din mintea lor, care se intrepătrund cu abilitatea lor de a distinge între
bine şi rău. Criminoloizii alcătuiesc un grup ambiguu care include criminali obişnuiti, pasionali
şi alte diverse tipuri.

Între nebuni şi criminali nu ar fi o diferenţă de calitate , ci numai de intensitate : ambii ar

fi atavici, dar dintre amândoi criminalul ar fi mai mult atavic, cu mai multe anomalii.O mai bună
dovadă a originii atavice (şi patologice) a crimei nu putea găsi Lombroso decât în mărturisirea ce
i-o făcuse asasinul Verzeni, că sugrumarea victimelor sale (femei) îi făcea o plăcere (sexuală)
Iniţial, Lombroso a estimat tipul de criminal înnăscut la 65-75% din totalul
criminalilor.Ulterior, sub efectul criticilor ce i s-au adus, a limitat acest procent la 30-35%.
Totodată, el a expus o tipologie mai complexă, adăugând alături de criminalul înnăscut, tipurile
pasional, epileptic, ocazional şi din obişnuinţă. Studiile de psihiatrie pe care le-a efectuat l-au dus
la concluzia unor similitudini între criminalul înnăscut şi criminalul alienat, între ei apărând ca o
categorie intermediară, nebunul moral. Deşi spre sfârşitul carierei sale Lombroso acceptă şi alţi
factori în etiologia crimei (A.Mannheim arăta sugestiv că ultima lucrare a lui Lombroso începe
cu cuvintele: ”fiecare crimă îşi are originea într-o multitudine de cauze...”), încercarea sa de a
demonstra că există o deosebire de natură între criminal şi noncriminal, opinia cu privire la
stigmatul şi inferioritatea biologică, rămân ideile fundamentale ale teoriei pe care a elaborat-o.

În primele luni ale anului 1878 Lombroso a publicat a doua ediţie a operei sale cu titlul
de “L’uomo delinquente in raporto all’antropologia, alla giurisprudenza e alle discipline

8
carcerarie”. Această ediţie, mai completă decât cea dintâi, a avut în lume un succes şi mai mare
decât aceea. În Franţa s-a propus în senat o lege de modificare a instituţiilor penale pentru
minori, conform antropologiei criminale moderne, de asemeni s-a propus o lege specială contra
recidiviştilor, în baza doctrinei nouă; Lacassagne înfiinţează la Lyon o şcoală, Taine declară că
toate ştiinţele trebuie tratate cu metoda lombroziană.

În Rusia, Belgia, Germania, Olanda, Austria, Ungaria, Argentina, Brazilia ,se fondează
reviste, se iniţiază studii, concursuri pentru aplicaţia teoriei lombroziene. În Italia, in anii 1880 şi
1882 se aprobă fondarea de manicomii criminale şi de reformatorii pentru incorigibili şi se
impun premii pentru studii de antropologie criminală. Acest enorm success, zice Gina Lombroso,
care l-a surprins si pe autor, se explică prin faptul că, “L’uomo delinquente”, deşi carte ştiinţifică,
fiind bazată pe fapte experimentale expuse ştiinţific, este esenţialmente o carte de propagandă,
scrisă de un misionar animat de credinţa cea mai vie în descoperirea sa. Lombroso, noul
Beccaria, devenise punctual de admiraţie şi interes al intregii lumi .Veneau la el oameni din
străinătate, ca să-l vadă, să comunice cu el. În 1879 se înmulţeşte falanga lui Lombroso cu un om
care a fost cea mai valoroasă şi norocoasă achiziţie pentru opera iniţiată de el, cu celebrul
criminalist Enrico Ferri, luceafărul ştiinţei criminale de azi. Acesta s-a şi inspirat de la
Lombroso, dar l-a şi inspirat pe aceasta.El a perfecţionat şi publicat ideile lui Lombroso şi l-a
îndrumat pe calea cea mai rezonabilă. S-ar putea zice că ceea ce s-a salvat şi dobândit din opera
lui Lombroso pentru ştiinţa criminală, se datorează în mare parte luptei susţinute de Ferri şi
îndrumărilor date de acesta. Ferri, zice Gina Lombroso, deveni fratele , amicul fiul şi întrucâtva
tatăl lui Lombroso. Căci discipolul, deşi cu mult mai tânăr ca vârstă, avea mai multă experienţă
de viaţă şi oameni, decât maestrul. El ştia să trateze cu oamenii, fiind plăcut cu unii, aspru cu
alţii, demn, mândru cu terţii; ştia să fie diplomat, în timp ce Lombroso era totdeauna impetuos,
pasionat, naiv. Lombroso nu a mai întâlnit în viaţa sa un tânăr, pe care să se fi bizuit şi sprijinit
atât de mult ca Ferri, pe care l-a admirat cu toată puterea sufletului său.6

6
http://facultate.regielive.ro

9
CONCLUZII

Teoriile lui Lombroso au determinat, la vremea respectivă replici severe, în special din
partea lui Lacassagne, Manouvrier, Topinard şi Gabriel Tarde, care au subliniat lipsa de
fundament ştiinţific a conceptelor utilizate , absurditatea unora din principalele teze , ca şi erorile
de ordin metodologic.

Ereditatea este fiziologică şi psihologică sau intelectuală şi morală. Omul este supus
influenţei tuturor acestor categorii de ereditate. Ereditatea fiziologică este mai evidentă şi mai
controlabilă . Ea este mai frecventă mai regulară şi în general mai dificilde combătut, decât
ereditatea psihologică şi morală , fiindcă dispoziţiile fizice create de ereditatea fiziologică sunt
mai constante, mai puţin susceptibile de modificări, ameliorări ulterioare (dispoziţie la boală,
infirmitate etc), decât dispoziţiile dăruite de ereditatea psihologică sau morală , acestea fiind
sentimente, pasiuni susceptibile de influenţe favorabile a atâtor cauze, împrejurări bune.

Ereditatea nu transmite însuşiri, caractere formate, de la părinţi la copii, cum se transmite

proprietatea de la unii la alţii, ci prin ea copii primesc de la părinţi dispoziţii, înclinaţii, influenţe,
bune şi rele, preponderent bune sau rele, acestea însănu sunt invariabile, imutabile. Dispoziţiile
bune se pot păstra şi dezvolta în caractere bune, pot rămâne latente, pot fi anihilate prin influenţe
exterioare, adică prin influenţa mediului în sensul larg ai cuvântului.

Pentru Lombroso, problemele eredităţii, din punct de vedere al influenţei lor asupra
criminalităţii, a prezentat o importanţă mai mare decat pentru altul.. Aceasta din cauză că
la început a considerat criminalitatea ca o fatalitate ereditară. Şi după admiterea factorilor sociali
şi fizici, Lombroso în opera sa “ Cauzele şi remediile criminalităţii” susţine marea influenţă a
eredităţii morbide asupra criminalităţii, încercând să arate aceasta cu date statistice.

10
BIBLIOGRAFIE

1. Lombroso, Cesare (1876) - L'Uomo Delinquente, Milano, 1876

2. Nistoreanu, Gheorghe ; Păun, Costică – Criminologie, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucuresti, 1995

3. Stanoiu, Rodica Mihaela – Criminologie, volumul I , Editura Oscar Print, Seria

Criminologie, Bucuresti, 1998

4. http://facultate.regielive.ro

11