Sunteți pe pagina 1din 4

Cesare Lombroso

(1835-1909)

„ În istoria criminologiei nici un nume nu a fost probabil atât de mult elogiat sau contestat ca
acela a lui Cesare Lombroso”1, considerat fondatorul criminologiei pozitiviste.
Cesare Lombroso după studii de anatomie și patologie la Universitățile din Pavia, Padua și
Viena, a început să lucreze ca medic militar în anul 1859.
În anul 1864 i se încredințează cursul de psihiatrie la Universitatea din Pavia și devine, în
același timp, director al unui azil de alienați.
În anul 1876 devine lector de medicină legală la Torino, iar ulterior profesor de psihiatrie și
antropologie și publică principala sa lucrare „L’Uomo delinquente” („Omul criminal”), unde
susținea că rămășițele biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu sunt criminalii (idee inițiată
de Darwin), indivizi mai primitivi și mai puțin evoluați decât semenii lor care nu sunt criminali,
folosind termenul de „ATAVISTIC” pentru a-i descrie.2
„Stigmatele anatomice” (malformații ale scheletului și cutiei craniene, asimetrie bilaterală,
dezvoltarea masivă a maxilarelor, anumite anomalii ale urechilor, ochilor, nasului, mâinilor,
picioarelor, degetelor) la care se mai adaugă și alte anomalii de natură fiziologică, constituțională
sau psihologică devin semnificative prin numărul lor. Când la un criminal sunt întrunite mai multe
anomalii, acestea constituie după Lombroso un criminal înnăscut, adică un individ cu puternice
înclinații criminogene ce nu pot fi neutralizate prin influența pozitivă a mediului.
Sub influența criticilor aduse „Omului criminal”, Lombroso expune o tipologie mai complexă
ce cuprinde, alături de criminalul înnăscut (35-40% din totalul criminalilor), tipul pasional,
epileptic, ocazional (ce prezintă două subtipuri: pseudocriminal și criminaloid)3. În urma
cercetărilor pe eșantioane feminine s-a constatat că, femeia criminal este un tip aparte în cadrul
clasificării menționate mai sus, și asta nu datorită unui conservatorism ce își are cauza în
imobilitatea ovulului în raport cu spermatozoidul.4
Pe lângă „Omul criminal”, Lombroso a mai publicat numeroase alte studii și lucrări importante,
cum ar fi: „Antropologia criminală și recentele ei progrese”, „Omul de geniu”5, „Crima-cauzele
acesteia și remediile” care începe astfel: „Fiecare crimă își are originea într-o multitudine de
cauze...”6. Stigmatul și inferioritatea biologică rămân însă postulate fundamentale ale teoriei sale.
Lombroso a inclus și alți factori, pe lângă cei fizici sau antropologici, susținând că există 3 mari
clase de criminali:
✔ Criminali născuți (rămășițele atavistice ale unei forme de evoluție înapoiată; reprezintă 1/3
din numărul total de agresori);
✔ Criminali bolnavi (idioții, imbecilii, paranoicii, melancolicii, cei afectați de paralizie
generală, epilepticii sau istericii);
✔ Criminoloizii (o clasă largă, fără caracteristici fizice speciale, neafectați de boli mintale, dar

1 Marvin Wolfgang, Cesare Lombroso, în H. Manheim, „Pioneers in Criminology”, Ed


Steven&Sons Limited, London, 1960, pag 168 (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”,
Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 138)

2 Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 88

3 Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie|”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 141

4 C. Lombroso, W. Ferrero, „The Female Offender”, Ed Fischer Unwin, London, 1985 (în
Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 141)

5 Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007,pag 99

6 C Lombroso, „Crime, its causes and remedies”, Ed Little Brown, Boston, 1911 (trad din
lb italiană) (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag
141)

1
al căror sistem emoțional și mental conduce, sub anumite circumstanțe, la comportamente
criminale)7.

Teoria antropologiei criminale:


Teoria susținea că, indicatorii de bază ai degenerării și inadaptării reprezentau caracteristicile
fizice ale individului.
Teoria evoluționistă a timpului a indicat atavismul ca pe o formă incipientă a vieții animale,
criminalul semănând cu strămoșii săi cărora le-a păstrat caracteristicile fizice8 :
a) Devierile în mărimea capului sau a formei acestuia;
b) Asimetria feței;
c) Dimensiunile excesive ale fălcilor și pomeților;
d) Defecte particulare ale ochilor;
e) Urechi de dimensiuni neobișnuite sau, în unele cazuri, foarte mici ori depărtate de cap,
asemeni urechilor unui cimpanzeu;
f) Nas strâmb, în vânt sau turtit, acvilin sau cioc de pasăre;
g) Buze cărnoase, umflate;
h) Obrajii buhăiți ca aceia ai unor animale;
i) Specificații ale cerului gurii cum ar fi un omușor mare sau o serie de umflături și denivelări
asemeni acelora existente la unele reptile care au cerul gurii despicat;
j) Dentiție anormală;
k) Bărbie proeminentă sau excesiv de lungă, scurtă sau turtită, asemeni maimuțelor;
l) Abundența, varietatea și precocitatea zbârciturilor.
m) Anomaliile părului marcate prin caracteristici specifice sexului opus;
n) Defecte ale toracelui cum ar fi prea multe sau prea puține coaste ori mai mulți sâni;
o) Inversiunea caracteristicilor sexuale sau a organelor genitale;
p) Lungimea excesivă a brațelor;
q) Mai multe degete la mâini sau la picioare;
r) Dezechilibrul emisferelor creierului (asimetria craniană).
Lombroso a afirmat că, prezența a 5 sau mai multe anomalii indică faptul că individul este un
„criminal născut” (acordând atenție utilizării metodei comparative a unor grupuri de control prin
aplicarea metodelor statice).

Teoria anormalității biologice:


Natura atavică a criminalului:
La originea cercetării lombrosiene a stat descoperirea, la craniul unui criminal, în zona
occipitală medie, a unei adâncituri accentuate, trăsătură ce se regăsea la unele cranii primitive,
luând naștere ipoteza atavismului.
Urmărind ideea atavismului, Lombroso a studiat organismele inferioare, omul sălbatic și
copilul, cercetând de asemenea, unele anomalii ale creierului, scheletului și ale unor organe interne
(inima, ficatul).

Raportul între degenerescență și criminalitate:

7 Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 89

8 Gina Lombroso-Ferrero, „Criminalul conform clasificării lui Cesare Lombroso”, Putnam,


New York, 1911, pag 10-24, retipărit în Patterson Smith, Montelair, New York, 1972 și
sintetizat de John Lewis Gillin, „Criminologie și penologie”, New York, 1945, pag 79 (în
Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 103)

2
Lombroso s-a ocupat și de „nebunia morală” care fusese tratată de Morel drept o maladie
ereditară degenerativă9, stabilind existența unor analogii între „nebunul moral” și „criminalul
născut”, mai ales sub aspectul moral.10

Criminalitatea înțeleasă ca formă a epilepsiei:


Lombroso se concentrează și asupra studierii epilepsiei, pe care o consideră, alături de atavism,
un factor-cheie în etiologia criminală, o punte de legătură între omul criminal, criminalul nebun și
nebunul moral.

Importanța operei lui Cesare Lombroso:


• „El a fost primul care a făcut ca studiul criminalului să treacă de la faza metafizică la
studiul științific. El s-a aplecat cu răbdare și geniu asupra realității”11;
• Cercetările lombrosiene au constituit punctul de plecare al unor numeroase investigații
științifice cu privire la fenomenul criminal;
• Analiza minuțioasă a trăsăturilor criminalului a făcut ca Lombroso să fie considerat un
precursor al biotipologiei;
• Opera lombrosiană conține constatări deosebit de utile și încă actuale, cum ar fi, de
exemplu cele referitoare la infractorii bolnavi mintal, la alcoolism, la structura organizațiilor
criminale;
• Contribuția fundamentală a lui Lombroso la dezvoltarea gândirii criminologice constă
în negarea ideii de liber arbitru și, implicit, a celei de răspundere morală, ca temei al represiunii.

Cesare Lombroso reprezintă o figură marcantă a gândirii criminologice, în teoria acestuia


fenomenul criminal este determinat de o anormalitate biologică bazată pe atavism organic și psihic
și pe o patologie epileptică.12

9 Benedict August Morel, „Tratat privind degenerescențele fizice, intelectuale și morale


ale speciei umane”, 1867 (în Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed
C.H.Beck, Buc, 2007, pag 101)

10 C Lombroso, „L’homme criminel”, vol II, deuxiéme édition française, traduite sur la
cinquiéme italienne), Ed Felix Alcan, Paris, 1985, pag 28(în Valerian Cioclei, „Manual de
criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 101)

11 M.L.Levastine, V.V.Stanciu, pag 7(în Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția


4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 103)

12 Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 103)

3
Bibliografie:
1. Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007
2. Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998
3. Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998
4. Marvin Wolfgang, Cesare Lombroso, în H. Manheim, „Pioneers in Criminology”, Ed
Steven&Sons Limited, London, 1960, (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed
Oscar Print, Buc, 1998, pag 138)
5. C. Lombroso, W. Ferrero, „The Female Offender”, Ed Fischer Unwin, London, 1985 (în
Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag 141)
6. C Lombroso, „Crime, its causes and remedies”, Ed Little Brown, Boston, 1911 (trad din
lb italiană) (în Rodica Mihaela Stănoiu, „Criminologie”, Ed Oscar Print, Buc, 1998, pag
141)
7. Gina Lombroso-Ferrero, „Criminalul conform clasificării lui Cesare Lombroso”, Putnam,
New York, 1911, retipărit în Patterson Smith, Montelair, New York, 1972 și sintetizat de
John Lewis Gillin, „Criminologie și penologie”, New York, 1945, pag 79 (în Tudor
Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 103)
8. Benedict August Morel, „Tratat privind degenerescențele fizice, intelectuale și morale ale
speciei umane”, 1867 (în Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed
C.H.Beck, Buc, 2007, pag 101)
9. C Lombroso, „L’homme criminel”, vol II, deuxiéme édition française, traduite sur la
cinquiéme italienne), Ed Felix Alcan, Paris, 1985, (în Valerian Cioclei, „Manual de
criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007, pag 101)