Orientarea biologică

După abordarea problematicii introductive care a privit definirea criminologiei ca ştiinţă, stabilirea locului ei în
constelaţia ştiinţelor care au ca obiect omul şi comportamentul său social şi individual, etapele sale de
dezvoltare şi metodele de investigaţie, considerăm că putem expune teoriile criminologice care au explicat din
diferite puncte de vedere cauzalitatea delicventei.
In principal aceste teorii pot fi grupate în trei mari orientări:
a) Orientarea biologică
b) Orientarea psihologică
c) Orientarea sociologică
cu toate că unii cercetători, prin lucrările lor pot aparţine în egală măsură la două astfel de grupări.
Trăsătura comună a teoriilor de orientare biologică, de la care derivă şi denumirea lor, este aceea că
explicaţia fenomenului criminal rezidă din aspecte morfofîziologice ale persoanei umane. Criminologii
aparţinând acestei orientări şi-au limitat investigaţiile doar asupra delicventului, apreciind că delicventă este
de ordin monocauzal, ea datorându-se unor caracteristici bioantropologice care, odată stabilite, pe baza lor,
pentru viitor, se pot diferenţia infractorii de noninfractori şi de aici toate consecinţele care derivă dintr-o
asemenea departajare.
Deşi sunt multiple şi diverse aceste teorii pot fi grupate în câteva curente, unanim acceptate de specialişti, după
cum urmează:
1) antropologic;
2) al eredităţii;
3) al tipurilor de corp;
4) biopsihologie;
5) al constituţiei delicvente;
6) cel modern.

5.1. Curentul antropologic

Cel mai de seamă reprezentant al acestui curent a fost Cesare Lombroso, creatorul antropologiei criminale şi al
Şcolii pozitiviste italiene.
Lombroso s-a născut la 6 noiembrie 1835, la Verona, provenind dintr-o familie de evrei. Începând de la 17 ani, a
studiat medicina, la Pavia şi apoi la Padova Di Viena. Din 1858,când si-a terminat studiile, s-a ocupat de
studierea bolilor mintale, perioadă în care, în urma investigaţiilor asupra cretinismului, publică lucrarea
"Cretinismul în Lombardia".
Ca medic militar şi ulterior, din 1863 ca profesor la catedra de Psihiatrie, la Universitatea din Pavia şi din
1876 tot ca profesor dar de medicină legală şi antropologie, la Universitatea din Torino, Lombroso a efectuat
diverse studii asupra delicvenţilor.
Unul dintre aceste studii s-a referit la corpurile şi craniile a 387 de criminali ce s-au aflat în închisoarea din
Pesaro. Constatările rezultate le-a comparat cu cele pe care le-a obţinut în urma examinării a peste 400 de cranii
şi corpuri ce-au aparţinut soldaţilor morţi în bătălia de la Solferino.
In urma acestui studiu de anatomie comparată, a constatat că la criminali există o mică denivelare (gropiţă)
occipitală, anormal dezvoltată, faţă de craniile oamenilor necriminali, dar asemănătoare cu gropiţa (denivelarea)
existentă la craniile mamiferelor inferioare. Din cauza acestei constatări, Lombrozo a dedus că delicvenţii, mai
corect criminalii, aparţineau unui tip de om înapoiat în raport cu oamenii normali.
Deducţia fondatorului criminologiei a fost, de fapt, dovada pe care o căuta în susţinerea tezei sale, preluată de
altfel de la Charles Darwin.
Cercetătorul englez (anterior, apariţiei lucrării în trei volume, "Omni delicvent" - 1876) a afirmat în lucrarea sa
"Strămoşul omului", în anul 1871 că: "Bărbaţii cu înclinaţii negative care îşi fac ocazional apariţia în familii,
fără o cauză observabilă, pot fi rămăşiţe ale unei stări primitive, din care ei nu au progresat vreme de
generaţii.
Continuând observaţiile sale, el a supus 5907 de delicvenţi unui examen antropometric, biologic, medical şi
psihologic, comparând rezultatele obţinute cu cele desprinse în urma examinării unui grup de control, format
din nondelicvenţi. Concluzia la care a ajuns a fost o confirmare a constatărilor anterioare: că adevăratul
criminal este o fiinţă înapoiată spre stadiul de atavism. (ATAVÍSM, (2) atavisme, s. n. 1. Apariție la un descendent
animal sau vegetal a unor particularități (fizice sau psihice) proprii ascendenților îndepărtați și care nu s-au manifestat în
generațiile intermediare)
Pentru completarea teoriei sale, el a comparat delicvenţii cu membrii triburilor de primitivi care mai existau
atunci în diferite părţi ale lumii. Potrivit concluziilor sale aceştia din urmă sunt întârziaţi nu pentru că le
lipseşte civilizaţia, ci pentru că evoluţia lor spre omul normal s-a oprit, aşa cum s-a întâmplat şi cu omul

https://dl-mail.ymail.com/ws/download/mailboxes/@.id==VjN-…oFa_UdFZ3WnS7ycvSrl47hmxVvIeh91SldJA8i3vzfiNePJFcLA02 07.03.2019, 12U12

Pagina 1 din 4
 criminal care prezintă, spre deosebire de noncriminali, nişte trăsături atavice, numite de el "stigmate
anatomice", chiar dacă nu sunt vizibile la părinţii săi genetici.
Aceste idei şi le-a sintetizat în lucrarea sa "L'uomo delinquente" apărută în 1876, unde autorul a indicat un
număr de caracteristici fizice exterioare, "stigmate anatomice" specifice omului criminal dintre care
menţionăm:
- asimetria craniului şi feţei;
- buze cărnoase şi umflate;
- nas deformat sau acvilin;
- lungimea excesivă a braţelor;
- deformaţii ale toracelui;
- bărbia proeminentă sau retrasă specifică maimuţelor;
- proeminenţa pomeţilor şi a maxilarelor; defecte particulare ale ochilor;
- urechi depărtate de cap;
- dentiţie anormală şi mai multe degete la mâini şi picioare.
Iniţial, Lombroso a afirmat că în procentaj de 60-70 % din criminali sunt "definiţi" de aceste stigmate.
La criticile aduse de contemporanii săi privind netemeinicia dovezilor sale, prin aceea că există în lume suficient
de mulţi indivizi cu asemenea stigmate care nu sunt criminali, Lombroso şi-a continuat cercetările folosind
pentru timpurile, de atunci tehnici şi aparate perfecţionate cum erau cele electrice. El a examinat, faţă de
predecesorii antropologi, un număr mai mare de părţi ale corpului (indexul cefalo-spinal, indexul nazal,
circumferinţă craniului şi a orbitelor, dimensiunile arcadelor, ale sinusului frontal), descoperind alte genuri de
"stigmate" specifice omului criminal:
- stigmatele constituţionale care constau în împrumutarea unor caractere proprii sexului opus;
- stigmatele fiziologice cum ar fi daltonismul, ambidextrie, tatuajele, insensibilitate la durere fizică;
- stigmatele psihologice - legate de activitatea creierului şi inteligenţei criminalului, care duc la lipsa milei, a
regretului şi iubirii, dar care fac să existe în comportamentul delicvenţilor:
- lenea;
- minciuna;
- nedreptatea;
- obscenitatea.
Aceste idei au fost cuprinse în ediţiile următoare ale lucrării "Omul delicvent", dar şi celelalte lucrări intitulate:
"Femeia delicventă", "Delicte vechi şi noi", "Omul alb şi omul de culoare", etc.
Deşi nu Lombroso a creat termenul de "criminal înnăscut" se crede că îi aparţine, deoarece el l-a folosit în
lucrările sale.
Potrivit acestei teze, Lombroso afirma "Criminalul se naşte criminal fiind determinat de forţe irezistibile care-
i domină corpul, cărora nu li se poate opune".
Către sfârşitul carierei sale, când celebritatea sa începuse să scadă, mai ales sub focul acuzaţiilor făcute de
reprezentanţii Şcolii sociologice lyoneze, sub influenţă discipolului său, Enrico Ferri, Lombroso a acceptat
existenţă şi altor tipuri de criminali decât cei înnăscuţi, ca: cel pasional, nebun, alcoolic sau epileptic.
Toţi cercetătorii criminologi din zilele de azi recunosc meritul lui Cesare Lombroso de a fi fondatorul
Criminologiei ştiinţifice, opera sa bazându-se pe investigarea ştiinţifică cu metode adecvate a criminalilor
şi criminalităţii.
Prin concluziile sale, Lombroaso a fost întemeietorul unor teorii criminologice ulterioare, aşa cum este cea a
eredităţii.
Intre criticile aduse doctrinei lombrosiene, Raymond Gassin, în lucrarea citată enumera pe următoarele:
1) Nu s-a acoperit explicaţia delicventei în ansamblu: dacă la începutul acesta afirma că în procente,
criminalii sunt înnăscuţi 63-70 %, ulterior această proporţie a scazut la 30-35 %. ​' ​'
2) Criminalul nu prezintă caracteristicile fizice "stigmatele" descrise de Lombroso. Prin cercetările
efectuate de Charles Goring, ale căror concluzii au fost publicate în lucrarea menţionată anterior, "Condamnatul
englez", cercetătorul britanic a infirmat teza lombrosiană.
3) Explicaţiile delicventei date de Lombroso au determinat un atac violent din partea Şcolii sociologice care a
demonstrat în egală măsură originile sociale ale crimei pentru oameni care sunt normali, fizic şi mental.
4) Lombroso a neglijat totalmente cauzele de ordin social - neţinând seama că, de fapt, crima se comite în
societate. Un criminal înnăscut, trăind singur, rupt de colectivitate nu va fi niciodată criminal.

5.2. ​Curentul eredităţii

Primii reprezentanţi ai acestui curent au fost cercetătorii englezi Goring şi Pearson. Aceştia, în perioada 1901-
1913, dorind să stabilească veridicitatea ştiinţifică a teoriei lombroziene a criminalului înnăscut, au cercetat
3000 de deţinuţi comparativ cu tot atâţia studenţi de la universităţile Oxford şi Cambridge, plus
funcţionari ai administraţiei britanice.
Studiul comparativ efectuat pe cele două grupuri umane a scos în evidenţă că, aşa zisele "stigmate anatomice"
existau în egală măsură atât la delicvenţi cât şi la nedelicvenţi, infirmând în felul acesta teza criminalului
înnăscut.
Negând teza lombroziană, cei doi englezi au constatat că delicvenţii (condamnaţi cum se exprimă Goring) au,
spre deosebire de nedelicvenţi, o statură inferioară şi o greutate mai mică, criminalii cântărind cu 5-10 Kg
mai puţin.

https://dl-mail.ymail.com/ws/download/mailboxes/@.id==VjN-…oFa_UdFZ3WnS7ycvSrl47hmxVvIeh91SldJA8i3vzfiNePJFcLA02 07.03.2019, 12U12

Pagina 2 din 4
 Goring a apreciat că această inferioritate fizică nu se datorează regimului de detenţie a subiecţilor
investigaţi ci moştenirii genetice preluată de la părinţi, inferioritate care este baza conduitei delictuale,
concluzionând că delictul (crima) este moştenit în acelaşi mod în care se transmit de la părinţi la copii
trăsăturile fizice şi personalitatea.
Din acest motiv, cercetătorul britanic a propus, pentru prevenirea crimei, sterilizarea criminalilor pentru a nu
se mai naşte copii criminali.
În explicaţia cauzei crimei, spre deosebire de Lombroso care nu a făcut o referire la cauze de ordin social,
Goring a încercat să demonstreze că teoria sa, deşi a luat în calcul şi condiţiile sociale în care s-au
dezvoltat şi evoluat subiecţii cercetaţi, nu poate să se bazeze pe aceşti factori pentru că nu a găsit
conexiuni între ei şi crimă.

5.3. ​Curentul tipurilor de corp

Germanul Emst Kretschner şi americanul William Sheldon sunt cei mai cunoscuţi criminologi, reprezentanţi
ai acestui curent.
a)Kretschner a identificat patru tipuri de corp, stabilind pentru acestea corespondenţe cu conţinut criminogen:
1. tipul astenic (slab şi înalt), predispus la furturi mărunte;
2. tipul atletic (cu musculatură puternică), predispus la infracţiuni cu violenţă;
3. tipul pyknic (scund şi gras), predispus să comită fraude şi escrocherii şi
4. tipul displastic - caracterizat de anumite disfuncţionalităţi glandulare, predispus la comiterea unor infracţiuni
de natură sexuală.
b) ​Sheldon, în cercetările sale, a pornind de la faptul că fiinţa umană rezultă dintr-un embrion format
din trei straturi concentrice de ţesuturi, primul, cel de la centrul embrionului, numindu-se endoderm, cel de la
mijloc mezoderm şi cel de la suprafaţă ectoderm.
Aceste straturi dau naştere la viscere, în cazul stratului endoderm, la oase, muşchi şi tendoane pentru sistemul
locomotor, în cazul mezodermului şi la conexiunile nervoase şi pielii în cazul ectodermului.
Cum realitatea a demonstrat că cele trei straturi embrionare nu se dezvoltă uniform, acestea fiind uneori
dominante faţă de celelalte două, cercetătorul american concluzionează că, în raport de dominanta unuia
dintre cele trei straturi, în viaţa apar trei tipuri de oameni:
1) viscerotronic sau endomorfîc cu o puternică dezvoltare a organelor interne şi a glandelor endocrine;
2) somatotonic - mezomorfic, cu dezvoltare predominantă a scheletului, a oaselor şi a încheieturilor;
3) cerebrotonic sau ectomorfic cu dezvoltare puternică a creierului.
Scheldon apreciază că, tipul mezomorf (somatotonic) este cel mai predispus infracţiunilor, mai ales în
tinereţea individului.

5.4. ​Curentul biopsihologic

Fondatorul acestui curent a fost criminologul suedez Olof Kinberg, care şi-a expus teoria şi conceptele în
lucrarea sa "Basic problems of Criminology", publicată în anul 1935. In accepţiunea sa, omul reacţionează la
factorii de mediu care-l înconjoară, în funcţie de constituţia sa biopsihologică, formată atât din trăsături ereditare
normale cât şi din trăsături ereditare patologice, la care se adaugă acele sechele ale unor boli pe care le-a primit
în timpul vieţii.
Luând ca punct de plecare aceste componente ale personalităţii umane, teoria cercetătorului suedez are două
variante.
a) varianta constituţională - a indivizilor normali, în care, în funcţie de factorii fundamentali ai personalităţii
(nivelul inteligenţei, energia cerebrală de care dispune individul, stabilitatea proceselor cerebrale şi soliditatea
legăturilor nervoase la un moment dat) oamenii se împart în patru categorii:
- cei cu funcţia morală limitată
- cei care reacţionează normal la factorii de mediu;
- cei care au suferit leziuni patologice ale creierului şi cu modificări de funcţiuni morale şi
- persoane adaptate la mediu.
b) varianta patologică
Potrivit acestei teorii, delicvenţii provin dintre indivizii care suferă de boli psihice sau au tulburări grave de
inteligenţă, ca urmare ale unor deficienţe ereditare sau traumatismelor cerebrale. Situaţiile precriminale au în
accepţiunea lui Kinberg cea mai mare importantă. Descoperind factorii care acţionează asupra individului el
propune să se efectueze o anchetă asupra trecutului acestuia, a eredităţii lui, a bolilor şi accidentelor suferite.
In accepţiunea sa, comiterea infracţiunii depinde de factorii individuali şi de cei de mediu care exercită asupra
acestuia o pulsiune către comportamentul criminal. Pentru prevenirea delictului trebuie ca individul să reziste cu
putere acestei pulsiuni.
In privinţa pedepsei, Kinberg afirma că aceasta să nu fie severă dar să fie certă, ea neavând caracter preventiv

https://dl-mail.ymail.com/ws/download/mailboxes/@.id==VjN-…oFa_UdFZ3WnS7ycvSrl47hmxVvIeh91SldJA8i3vzfiNePJFcLA02 07.03.2019, 12U12

Pagina 3 din 4
 decât asupra indivizilor, delicvenţi identificaţi şi condamnaţi.

5.5. ​Curentul constituţiei delicvente

Italianul Benigno Di Tullio a creat conceptul de constituţie delicventă precum şi pe cel de prag.
Potrivit teoriei sale, indivizii sunt dotaţi de Creator cu o constituţie personală, compusă din elemente ereditare şi
cele achiziţionate (primite) de la mediul în care trăieşte, mai ales în prima parte a vieţii din copilărie.
Unii indivizi au o asemenea constituţie care este predispusă crimei, dar care nu duce automat la crimă ci
numai când excitaţiile exterioare depăşesc un anumit prag de intensitate care este diferit de la individ la
individ.

5.6. ​Curentul modern

Deşi varianta biologică ca etnogeneză a crimei a fost abandonată, în zilele de azi cercetătorii au stabilit că totuşi
s-au descoperit factori de ordin biologic, cu caracter criminogen, cu legătură directă şi indirectă în geneza
crimei. Gh. Nistoreanu şi C. Păun, în lucrarea citată menţionează aceşti factori:

a) ​cei cu legătură directă

- tumorile, atrofiile sau alte procese inflamatorii ale sistemului nervos;
- epilepsia;
- anomaliile de ordin endocrin. ​
:

b) ​cei cu legătură indirectă

- complicaţiile prenatale;
- tulburări comportamentale pe fondul microsechelelor;
- anomaliile cromozomiale.
Teorei complementului cromozomial xyy - cunoscut sub numele de sindromul lui Klinefelter care, în mass
media, i s-a spus cromozomul crimei, prin cercetările ulterioare i s-a demonstrat netemeinicia.
Nici un cercetător nu a susţinut cu convingere fermă că bărbaţii care au în pamblica dublă a acidului
dioxiribonucleic (ADN), în locul cromozomului sexual formula xy, formula xyy, vor deveni criminali, "ci
doar că ei prezintă un risc crescut în dezvoltarea tendinţelor care să-i împingă să devină infractori."

5.7. ​Concluzii
Deşi teoriile de orientare biologică au constituit temelia criminologiei ca ştiinţă, aşa cum am menţionat au fost,
abandonate în zilele de azi când există convingerea că geneza crimei este multifactorială.
Mulţi cercetători care au abordat această cale nu au avut în vedere şi factorii sociali şi nu au putut explica de ce
indivizi care au prezentat aşa zisele stigmate anatomice nu au comis infracţiuni şi alţii da.
Cu toate acestea, în finalul capitolului referitor la orientarea biologică trebuie să recunoaştem că, în
cauzalitatea multifactorială a crimei în care factorii sociali, economici şi psihologici îşi au rolul lor,
factorul primordial rămâne tot cel biologic, organismul criminalului.

https://dl-mail.ymail.com/ws/download/mailboxes/@.id==VjN-…oFa_UdFZ3WnS7ycvSrl47hmxVvIeh91SldJA8i3vzfiNePJFcLA02 07.03.2019, 12U12

Pagina 4 din 4