Marile curente în criminologie.

Orientarea biologică

În cadrul orientării biologice sunt reunite teorii care conferă factorilor biologici o foarte
importantă componentă ce ține de geneza crimei.

Caracteristic pentru totalitatea orientărilor de tip biologic este limitarea obiectului criminologiei
la studiul infractorului, astfel se va încerca să se demonstreze existența unor trăsături specifice de oridin
bioantropologic care diferențiază infractorul de noninfractor, trăsături care determină comportamenjtul
antisocial al individului.

Cesare Lombroso (evreu care a studiat medicina, specializat în psihiatrie). După ce a studiat la
Padova, Viena și Pavia, a făcut unele cercetări în domeniul patologiei, structurii craniului și psihiatriei. A
fost angajat ca medic militar, reușind să inițieze o serie de studii antropometrice asupra a 3000 militari,
în scopul stabilirii unor diferențe fizice între locuitorii diferitelor regiuni din Italia. A urmat o carieră
universitară, devenind Lect. La Universitatea din Torino (catedra de medicină legală și igienă publică),
pentru ca în aprox. 2 ani de la acest moment, în 1876, să publice Omul delincvent.

Ideea de bază a lucrării Omul delincvent a fost aceea conform căreia: Criminalii sunt rămășițele
biologice ale unui stadiu de dezvoltare timpuriu și sunt indivizi mai primitivi și mai puțin evoluați decât ai
lor concetățeni, care sunt mai evoluați. Lombroso este considerat creatorul criminologiei antropologice
din prisma acestor studii inițiate de el. În primele ediții ale lucrării sale, face o extindere a concepției cu
privire la anomaliile și funcțiile creierului raportate la alte trăsături ale individului, astfel, el realizează o
serie de studii antropometrice medicale și psihologice asupra a 5900 delincvenți, astfel, dezvoltând
ideea ATAVISMULUI EVOLUȚIONIST. Ceea ce a stat la baza ipotezelor sale a fost ideea că unele caractere
ale unului primitiv apar sub forma unor stigmate anatomice: malformații ale scheletului și cutiei
craniene, asimetrie bilaterală, dezvoltarea masivă ale maxilarelor, dezvoltarea anormală a mâinilor,
urechilor și picioarelor. Ulterior, a adăugat și degenerescență epileptică, precum și alte anomalii de
natură fiziologică constituțională și psihologică. (exemplu: cazul Râmaru). Când se întâlnesc mai multe
anomalii la aceeași persoană, acesta pate fi un criminal înnăscut care nu poate fi influențat de mediul în
care trăiește. Totuși, anomaliile amintite mai sus, cărora le adăugăm și insensibilitatea morală, vanitatea,
incorigibilitatea, nu presupun în mod necesar și absolut săvârșirea de infracțiuni, ci o predispoziție în
acest sens, cum a fost denumită de alți specialiști un daltonism moral. În prima ediție a cărții sale, el a
avut nevoie de 250 de pagini pentru a exprima teoria atavismului. 20 de ani mai târziu, în ediția a V-a
ediție, i-au fost necesare peste 1900 de pagini pentru a scrie ipoteza atavismului, care au inclus și toate
articolele pe care el le-a scris cu privire la cauzele ce determină comiterea unei crime. Interesant este că
a introdus precizări precum: clima, ploile, obiceiurile conjugale și sexuale, practicile bancare. Ultima sa
carte a fost denumită Crima. Cauzele ei și remedii, prin care Lombroso a vrut să facă un sumar al său de-
o viață, curs dedicat justiției și prevenirii fenomenului criminal. Aceasta a fost postată la 2 ani după
decesul său și culmea, lua în discuție factori care stau la baza fenomenului social ce avea legătură mai
mare cu mediul decât cu cel biologic. Opera lui Lombroso a pus bazele Școlii pozitive, deoarece
infracțiunea nu mai apare ca o entitate abstractă, ci ca faptă a unui om care cugetă și acționează, faptă
care nu este independentă de condițiile organize ale făptașului. Lombroso a fost primul care, ca medic, a
făcut un studiu amănunțit, științific, vast, documentat asupra fizicului și psihicului infractorului,
încercând să demonstreze că, în studiul dreptului penal și în repartizarea sau identificarea dreptății, este
nevoie și de studiul pozitiv al omului, corelat cu studiul științelor naturale.

Pe lângă teoria atavismului evoluționist, au fost formulate și teoria eredității . Un reprezentant a

fost Charles Goring, care a făcut studii pe 3 mari coordonate: de arbore genealogic, asupra gemenilor și
de antropologie comparată. Fiecare dintre cele 3 au fost elaborate și cercetate de alți cercetători. La
studiile de arbore genealogic s-a încercat demonstrarea că în familiile care au antecesori având
condamnări penale există un număr mai ridicat de infractori. Studiile care s-au realizat pe gemenii
monozigoți sau dizigoți, s-a observat predispoziția ereditară în cazul gemenior monozigoți. În ceea ce
privește analiza privind antropologia comparată, cercetările nu au avut succes în a prezenta că
trăsăturile exterioare și comportamentul individului sunt în strânsă legătură.

Teoria constituției biopsihologice și inadaptarea socială

Cel mai important reprezentant este criminologul Olof Kinberg, de origne suedeză. El a fost
fondatorul teoriei inadaptării sociale Basic problems of criminology (Copenhaga, 1985). În opinia sa,
omul nu este doar o ființă biologică, ci psihologică și socială, caracterizată prin plasticitate (facultatea de
a-și modifica reacția nu numai în funcție de influențele fizice și chimice, dar și în funcție de factorii
psihologici și sociali. El a arătat că trebuie să fie studiată și personalitatea individului, el elaborând
conceptul de constituție biopsihologică prin care se înțeleg dispozițiile ereditare normale și caracterele
fenotipice rezultate din acesta. Observând în structura trăsăturilor biopsihoogice ale sale (trăsături
ereditare normale și patologice) că Kinberg a ajuns la o clasificare a indivizilor:

a. supercapabili
b. supervalizi
c. supersolizi
d. subcapabiliț
e. subvalizi
f. substabili
g. subsolizi.
Toate acestea țineau de capacitate, adică nivelul maxim de inteligență, validitate (cantitatea de
energie cerebrală de care dispune un individ), stabilitate (facultatea proceselor cerebrale de a
reține și restabili echilibrul emoțional) și soliditate (relațiile dintre elementele constelațiilor
nervoase la un anumit moment).

Kinberg a luat în considerare și funcția morală și a împărțit subiecții in 4 categorii:

A. indivizi cu funcție morală limitată (cărora elementul moral le lipsește sau este limitat),
B. indivizi...
C. indivizi a căror funcție morală a suferit modificări în urma unor leziuni patologice ale unor
leziuni patologice ale țesutului cerebral
D. indivizi bine adaptați la mediu dar insensibili față de actele imorale.
În concepția sa, reținem că omul rămâne o individualitate distinctă, iar în modelul său etologic
propus, introduce și factorii psihologici, alături de cei biologici.

Teoria constituției delincvente

Promovată de italianul Benigno Di Tullio care a folosit un concept asemănător cu cel al

lui Kinberg, iar, în opinia sa, constituția cuprinde elemente congenitale și ereditare, care nu duc
automat la săvârșirea de infracțiuni, ci favorizează ca o persoană a săvârși o infracțiune mai ușor
decât altul, pe de altă parte cuprinde elemente dobândite în timpul vieții. El spune că toți
indivizii pot prezenta reacții antisociale, declanșarea acestora, însă, nu este condiționată de o
intensitate egală a stimulului. Pentru unii, stimulul este mai slab, pentru unii, mai puternic.
Totuși, crima rămâne, în opinia celor 2, o manifestare de inadaptare socială. În criminologia
contemporană, se face distincție între factorii care au legătură mai mare cu comportamentul
antisocial și cei care au legătură indirectă. Din categoria aceasta se enumeră: tumorile, atrofiile
sau alte procese inflamatorii ale sistemului nervos care pot determina tulburări de
comportament, epilepsiile sau anomaliile de tip endocrin. Dintre factorii cu legătură indiferentă
menționăm: complicații prenatale, anomaliile cromozomice și. În legătură cu anomaliile
cromozomice, studiile arată că unii infractori au un cromozom Y suplimentar. Iar dacă barbații
au 46XY, iar femeile 46 XX, s-a arătat că bărbații cu 46XXY sunt predestinați să comită fapte
penale, acest cromozom Y suplimentar fiind denumit cromozomul crimei. Totuși, dacă ne
raportăm la studii și mai recente au demonstrat că posesorii cromozomilor 46XXY comit, în
aceeași măsură sau nu infracțiuni.