Dreptul comerțului internațional

Introducere

I. NOTIUNEA. Dreptul comertului international inseamna:

Stricto sensu, este totalitatea operatiunilor de import-export cu marfuri, servicii sau antreprize de
lucrari, intre persoane fizice sau juridice, cu parteneri de nationalitate straina sau cu bunuri aflate in tranzit
international (denumite ocazional si operatiuni pe pietele externe). Se gasesc in faza de distributie a
comertului, intre productie si consum, atunci cand distributia are loc peste o granita de stat. Discutam despre
acte si fapte juridice, anume contracte de comert international (de exemplu, vanzarea internationala de
marfuri), dar si incidente in afara vointei partilor, de care legea leagă efecte juridice concrete (de exemplu,
producerea unui risc asigurat sau a unui eveniment de forta majora asupra marfurilor aflate in tranzit in
România). De exemplu, in cazul in care o marfa din Turcia are destinatia Germania dar tranziteaza prin
Romania iar marfa piere fortuit intr-un accident rutier intr-un judet din Romania, atunci legea aplicabila va fi
legea din Romania.

Lato sensu, comert international inseamna cooperare economica internationala, adica un ansamblu
de relatii bi/multi-laterale, cu caracter de conlucrare, intre persoane fizice sau juridice, cu cetatenie sau
nationalitate diferite, care implica fie transferul marfurilor, fie prestarea de servicii, fie executarea de lucrari,
dar nu neaparat peste o frontiera de stat. Obiectul cooperarii consta in eforturile conjugate de realizare a unor
operatiuni conexe de comert, eșalonate in timp uneori, fie de productie, schimb sau ajutatoare. Operatiunile
ce intra in obiect sunt acte si fapte concludente de cooperare economica internationala, respectiv fie contracte
cadru realizate intre persoane fizice sau juridice din mai multe state (joint venture sau offset, translate =
contrapartidă), fie contractul de constituire a unei societati comerciale, cu participatie sau actionariat străin.
- Scopul cooperarii consta in impartirea beneficiilor rezultate. Astfel de beneficii obtinute de straini
pot fi, de exemplu, o taxare favorabila, o munca calificata ieftina prestata de români (strainii vin cu
tehnologia, românii vin cu lucratori in IT prost plătiți).

II. DEFINITIA COMERTULUI INTERNATIONAL. Este un ansamblu de norme juridice care

reglementeaza relatiile patrimoniale, cu caracter de internationalitate, desfasurate in cadrul fie operatiunilor
de impex (comert international strict), fie al cooperarii economice internationale, intre persoane fizice sau
juridice române si străine, care sunt profesionisti comercianti sau intre acestea si un stat, aflate pe picior de
egalitate juridica.

III. OBIECTUL DREPTULUI COMERTULUI INTERNATIONAL. Consta in raporturile juridice

patrimoniale desfasurate in cadrul comertului international strict sau cooperarii internationale, care au
intotdeauna un caracter international si care se produc in exercitiul unei intreprinderi economice.

Izvoarele acestor raporturi juridice sunt actele si faptele care fie prin natura subiectelor de drept, fie
prin obiectul sau continutul lor, dobandesc caracterul de raport international sau de cooperare economica
internationala.

 IV. EXPLICATIA TERMINOLOGIEI.

- Operatiunile de comert international = sunt operatiuni de comert international stricte (import export) cu
marfuri, lucrari, servicii, care au un criteriu de internationalizare (acte de dispozitie, uneori de conservare
si administrare). Au ca subiecte profesionistii comercianti, dar se aplica si relatiei dintre un profesionist si
un civil (art. 3 C. civ.).
- Operatiuni de cooperare economica internationala = se realizeaza in multiplu de domenii si au ca izvor
cooperarea economica internationala sau acordurile bi/multi-laterale dintre state. Concret, din punct de
vedere juridic, cooperarea imbraca doua forme:
- Contractul pur, adica realizarea unui act juridic cu un caracter de interdependenta dat de scopul
comun al partilor si de realizarea obiectului (de exemplu, contractele master sau memorandumurile
care ulterior se implementeaza prin mai multe contracte aferente fiecarei operatiuni);
- Constituirea unei societati comerciale, cu capital mixt sau cu actionariat strain.
- Caracterul international = este dat de existenta, in cadrul rapoartelor juridice, a cel putin unui element de
extraneitate impus fie de contract, fie de natura partilor, fie de sistemul de drept aplicabil operatiunii (lex
causae). Legea română prevede doua criterii de internationalizare:
- Criteriul subiectiv care stabileste ca partile sa aiba domiciliul in state diferite. Criteriul este mentionat
in mai multe conventii internationale la care România este parte:
- Conventia de la Viena 1980 privind contractul de vanzare internationala de marfuri;
- Conventia de la New York 1974 privind prescriptia internationala in materia vanzarii
internationale;
- Conventia de la Geneva 1961 privind arbitrajul comercial international.
- Criteriul obiectiv care implica ca marfa, lucrarea sau serviciul sa treaca cel putin o frontiera de stat.
Se aplica in conventiile cu privire la transportul rutier (conventia CRM), feroviar (conventia CIM) si
maritim (NAVLOSIRE).

V. CARACTERUL GENERAL AL PARTICIPARII ROMÂNIEI LA COMERTUL

INTERNATIONAL.
a) GATT (acordul general privind tarifele si comertul), ratificat de România in 1971. In cadrul dezbaterilor
forului international s-a constituit OMC (organizatia modiala a comertului), cu scopul liberalizarii
comertului si a solutionarii diferendelor legislative dintre state.
b) FMI (fondul monetar international) a dat nastere la DST (drepturile speciale de tragere), o moneda
fiduciară folosita ca instrument de plată între state sau între privați.

VI. RAPORTUL JURIDIC DE DREPT AL COMERTULUI INTERNATIONAL.

- Notiune. Rapoartele juridice de comert international se realizeaza intre subiecte de drept privat, in cadrul
statelor de care apartin. Statele, asadar, intra in relatii sau rapoarte uni/bi/multi-laterale pentru a crea
privatilor cadrul necesar aplicarii comertului.
- Izvoarele. Izvorul intern principal este Constitutia României care reglementeaza libertatea comertului a
carei specie este comertul international prin articolul 135 privitor la economia de piata si libera initiativa si
articolul 41 privitor la libera alegere a profesiei. La nivel international, tratatul de aderare la UE prevede
cele trei libertati fundamentale (persoane, capital, munca) general aplicabile in Uniune. Acestea sunt
completate de participarea României la Organizaria Mondiala a Comertului.
- Continutul principiului. Acesta are doua directii de aplicare.
- Directia externa, reprezentand liberul acces al comerciantilor straini la activitatile comerciale
nationale si la piata românească. Se materializeaza prin infiintarea de societati comerciale cu capital
străin sau actionariat mixt.
- Directia interna, constand in capacitatea recunoscuta comerciantilor români de a fi subiecte ale
comertului international atat in UE, cat si in state terte.

 Regimul licentelor si autorizatiilor de import-export

I. ASPECTE GENERALE. Ca regula, importul si exportul sunt libere, consecință a principiului

libertatii exercitarii comertului. Prin exceptie, licentele si autorizatiile sunt instrumente speciale ale politicii
statului român de control si supraveghere asupra desfasurarii anumitor activitati economice nationale si mai
ales internationale. Se emit in scopuri de interes general, de control ori verificare, statul putând impune
limitări ale importurilor sau exporturilor, care constituie o ingradire a libertatii comertului.

Conditiile rezidă in faptul ca aceste restrictii trebuie sa fie in consortanță cu legislatia europeana, cu
regulile organizatiei mondiale a comertului (OMC) si cu legislatia interna.

II. LICENȚELE.

1. Competenta de emitere.
a) Ministerul comertului, ca regula, emite majoritatea licentelor si in mod expres cele pentru
comercializarea marfurilor care fac obiectul unui contingent tarifar (adica o anumita cantitate de marfa
este permisa a intra in România sau a iesi, avand un regim tarifar redus sau complet eliminat, intr-un an
fiscal).
b) Ministerul afacerilor externe are competenta exclusiva in emiterea licentelor cu privire la siguranta
nationala si industriile sensibile (de exemplu, armament, chimice, medicamente speciale).

2. Procedura de eliberare. Titularii cererii pot fi numai agentii economici avand sediul in România,
autorizati sa desfasoare comert international. Marfa se individualizeaza si se mentioneaza in licenta conform
tarifului vamal comun al UE si conventiei de la Bruxelles (1983) privind sistemul armonizat de denumire si
codificare a marfurilor si elementelor.

Competenta de solutionare a oricaror proceduri de eliberare sau contestatii revine ministerului

comertului. Valabilitatea licentelor tine cont de mai multe aspecte:
a) Temporal, se elibereaza pana la finalul anului fiscal, dar pot fi prelungite in mod exceptional.
b) Spatial, se elibereaza pentru fiecare țară si pentru fiecare partener comercial separat.
c) Material, se elibereaza pentru fiecare marfa determinata si pentru fiecare incadrare in nomenclatorul
tarifar.
d) Intuitu personae, pot fi utilizate doar de catre titular, fiind netransmisibile.

III. AUTORIZATIILE. Sunt acte administrative diferite de licente, reglementate prin acte
normative, emise de autoritati publice centrale pentru tranzitul transfrontalier al unor categorii de marfuri
expres reglementate. Se asimileaza notiunii terminologiile de avize, permise, certificate de comert etc., din
diferite acte normative.

Autorizatiile se elibereaza pentru domenii sau activitati specifice din diverse categorii economice (de
exemplu, transportul plantelor si semintelor, al produselor alimentare, al produselor medicale, al
patrimoniului cultural, alcool si tutun).

Din punct de vedere al naturii juridice, autorizatiile sunt acte administrative cu caracter individual.
Sunt norme imperative de drept administrativ, cu trimitere la comertul international. Din punct de vedere al
dreptului privat si al dreptului international privat, sunt norme de imediata aplicare, care inlatura conflictul
de legi.

Interdictiile la import-export, sub forma autorizarilor, se emit oficial pentru protejarea sau siguranta
publica a diferitelor activitati economice, deoarece vizeaza natura speciala a acelor marfuri. Pot fi
permanente, dar de regula sunt anuale. Pot viza fie atat importul cat si exportul (de exemplu, deseurile
nucleare), fie numai importul (de exemplu, gunoaie si deseuri), fie numai exportul (de exemplu, bunurile si
patrimoniul cultural).

Publicitatea autorizatiilor este obligatorie si trebuie mentionata alaturi de regimul si procedura de

obtinere. Emiterea poate fi refuzata de catre autoritati in urmatoarele cazuri:
1. Solicitantul nu poate exercita comert sau are aplicata o sanctiune.
2. Contingentele tarifare s-au epuizat cu privire la marfuri determinate.
3. Conditiile legale de eliberare nu sunt indeplinite.
4. Marfurile sunt complet interzise comertului (de exemplu, bunurile proprietate publica).
3

 OBSERVATIE. Concret, in contractele de comert international dintre privati sau, ca urmare a

aplicarii unei uzante internationale, obligatia de eliberare si obtinere a autorizatiei pentru o marfa apartine
părții române deoarece ele se elibereaza doar national. Aceasta este o obligatie de mijloace, iar nu una de
rezultat.

Izvoarele dreptului comertului international

I. CONVENTIILE INTERNATIONALE LA CARE ROMANIA E PARTE.

1. In materia contractelor
- Conventia natiunilor unite privind contractul international de vanzare de marfuri (Viena 1980)
- Conventia privind prescriptia vanzarii internationale de marfuri (New York 1974)
2. In materia transporturilor
- Conventiile maritime si fluviale (contract de navlu)
- Conventia privind transportul pe sosele (CMR)
- Conventia privind transportul feroviar (CIM)
- Conventiile aeriene si de liber trafic

3. In domeniul financiar bancar

- Acordul privind tarifele si comertul (GATT)
- Participarea la organizatia mondiala a comertului (OMC)
- Participarea la fondul monetar international (FMI)
4. In domeniul vamal
- Conventia vamala asupra transportului international de marfuri (conventia TIR)
- Conventia privind sistemul armonizat de denumire si codificare a marfurilor (Bruxelles 1983)
5. In materia import export, se aplica reglementarile comune ale UE.

6. In materia arbitrajului comercial international

- Conventia europeana de arbitraj comercial international (Geneva 1961)
- Conventia privind reglementarea diferendelor relative la investitii intre state si persoane ale altor state
(Washington 1965)

II. REGLEMENTARILE UE. Participarea României la UE a condus la directa si imediata aplicare a

Regulamentelor si la armonizarea dreptului român cu cel european in ce priveste directivele. Regulamentele
UE privesc cu precadere regimul importurilor si exporturilor si in detaliu regimul insolventei. Directivele au
completat legea 31/1990 si au contribuit la crearea sistemului interconectat al registrelor comertului
europene.

III. IZVOARELE NATIONALE/INTERNE. Se aplica numai daca legea romana este legea
aplicabila raportului juridic (lex causae). Exista doua izvoare:
a) izvoarele specifice sunt actele normative ce contin numai reglementari de comert international (de
exemplu, regimul investitiilor straine, al reprezentantelor persoanelor juridice straine, al personalului
strain etc.).
b) izvoarele nespecifice sunt alte acte normative care reglementeaza tangential si probleme de comert
international (de exemplu, titlul IV arbitrajul international si cartea a VII procesul civil international din
Codul civil).

IV. REGLEMENTARILE DE SOFT LAW. Implica uniformizarea dreptului comertului international

in cadrul organismelor internationale specializate. Aceste organisme elaboreaza reguli care nu au forta legii
statale prin ele insele, dar pot fi adoptate fie de catre un stat, fie de catre parti in contracte, fie prin aplicarea
de catre instante sau tribunale arbitrale. Majoritatea sunt uzante, caracter capatat prin aplicarea repetata si
indelungata.

 Principalele trei organisme de uniformizare:

- UNCITRAL
- UNIDROIT
- CCI PARIS
1. Uniformizarea comertului international in cadrul ONU prin comisia natiunilor unite privind
dreptul comercial international (UNCITRAL). Activitatea se materializeaza prin adoptarea de instrumente
juridice fie pentru a fi ratificate de catre state (este autoarea conventiei Viena 1980 si New York 1974), fie
pentru a deveni soft law (de exemplu, legi tip, contracte cadru, reguli uniforme si proceduri etc.).

2. Uniformizarea sub egida Institutului International pentru unificarea dreptului privat (UNIDROIT).
Elaboreaza conventii internationale si modele care pot constitui legea aplicabila contractului sau pot substitui
legea nationala atunci cand partile nu au desemnat un sistem de drept aplicabil sau pot reprezenta mijloc de
completare si interpretare a dreptului intern ori model pentru legiuitorii statali.

3. Uniformizarea in cadrul Camerei de Comert si Industrie din Paris (CCI Paris). Este un organ
privat, cu vocatie universala, non-guvernamental, persoana juridica franceza, cu filiale in peste 90 de tari.
Principalele atributii constau in unificarea si codificarea uzantelor, respectiv organizarea curtii internationale
de arbitraj comercial. Principalele publicatii mondial recunoscute sunt:
- Regulile oficiale pentru interpretarea termenilor contractuali si comerciali (INCOTERMS 2020).
- Contracte model cadru (vanzarea, franciza, agentia etc.).
- Clauze standard uniformizate (de exemplu, forta majora si impreviziunea).
V. UZANTELE DIN COMERTUL INTERNATIONAL.

1. Izvoarele legale.
a) Art. 1 alin (6) C. civ. stabileste ca prin uzante se intelege obiceiul (cutuma) si uzurile profesionale.
b) Conventiile internationale la care Romania e parte confera si acestea forta juridica uzantelor. De
exemplu, art 9 din conventia de la Viena 1980: partile sunt legate prin uzantele la care ele consimt si de
obisnuintele care s-au stabilit intre acestea. In afara de conventie contrara, partile sunt considerate ca s-au
referit in mod tacit in contracte la orice uzanta pe care o cunosteau sau ar fi trebuit sa o cunoasca, care se
aplica sau este larg cunoscuta in tipul de contract ales.

2. Definitie: Sunt practici sociale prin natura lor nescrise cu un grad de vechime, repetabilitate si
stabilitate cunoscut, intre un numar nedefinit de parteneri comerciali, fie pe o zona geografica, fie in anumite
domenii sau activitati economice, care reprezinta izvor de drept si se aplica ca o obligatie juridica fie in
temeiul legii, fie al vointei partilor din raportul juridic de comert international.

3. Caracteristici:
a) Contin un element obiectiv, anume constituie o practica sociala (formata din acte sau fapte materiale),
constand in actiuni sau omisiuni repetate in timp. De esenta uzantelor sunt vechimea, repetabilitatea,
stabilitatea si continuitatea, devenind uzante tocmai pentru ca aceste practici s-au repetat in timp in forma
similara.
b) Au caracter colectiv. Acestea sunt generale, impersonale si se aplica unui numar nedefinit de persoane
(comercianti sau alte persoane), respectiv se aplica fie pe un anumit teritoriu determinabil, fie unei
profesii, fie unei categorii de produse sau unei activitati, dar pot fi si generale.
c) Sunt izvor de drept. Au caracter normativ atunci cand legea romana este aplicabila raportului juridic
international, ca lex causae.
d) Cuprind un element de natura subiectiva. Conditia esentiala pentru a dobandi caracter normativ este
sentimentul de obligativitate al participantilor care intra sub incidenta zonei profesiei, produselor etc., sa
o respecte intocmai ca pe o lege, astfel uzanta putand fi impusa prin coercitie publica.

4. Clasificare. Dupa criteriul domeniului de aplicare exista

a) Uzante locale, care se aplica intr-o arie geografica cel putin determinabila
b) Uzante speciale, care se aplica intr-o anumita ramura de activitate economica (de exemplu, comert,
transporturi, agricultura etc) sau pentru anumite produse (de exemplu, comertul cu diamante, cereale,
medicamente) sau pentru o anumita profesie (de exemplu, lucratorii portuari).
c) Uzantele generale sunt aplicabile tuturor relatiilor comerciale (de exemplu, solidaritarea codebitorilor,
punerea in intarziere de drept, etc.).

 5. Rolul uzantelor. Ca regula, uzantele determina drepturile si obligatiile partilor, intocmai ca o lege,
in urmatoarele moduri:
- Reglementeaza rapoarte de drept neprevazute de lege.
- Interpreteaza si completeaza dispozitiile legale.
- Se aplica impotriva dispozitiilor legale supletive, daca partile au trimis la uzante expres ori tacit.
Momentele cand se pot aplica uzantele intr-un contract:
- Fie in faza de negociere (de exemplu, stabilesc cand si cat se poate divulga secretul profesional)
- Fie in faza de incheiere (de exemplu, stabilesc momentul manifestarilor de vointa pentru incheierea
contractului)
- Fie in faza executarii sau postexecutoriu (de exemplu, stabilesc interpretarea clauzelor, sanctiuni, termene
postcontractuale).

6. Modurile de aplicare ale uzantelor si forta lor juridica. Ca regula, toate uzantele, atat normative
cat si conventionale, sunt izvoare de drept, asadar, au caracter normativ. Altfel spus, daca indeplinesc
conditiile uzantelor, vor avea forta legii. Pot fi uzante normative sau uzante conventionale:

A) Uzantele normative aplicabile in temeiul art 1 C. civ. Pot fi uzante generale (de exemplu,
solidaritatea codebitorilor, efectul suspensiv al fortei majore, punerea in intarziere etc.) sau uzante normative
locale (de exemplu, din porturi sau aeroporturi, de la bursă etc.). Ca forta juridica, au valoarea unei norme
supletive speciale.

Aplicabilitatea:
- In materiile reglementate se aplica doar daca legea speciala trimite expres la aceasta, insemnand ca izvorul
este legea speciala referitoare la uzante care, fiind inclusa in dispozitia normei, va imprumuta forta ei.
- In materiile nereglementate se aplica uzantele cu prioritate fata de alte izvoare de drept, cum ar fi normele
supletive generale, dispozitiile legale similare ori generaliste si principiile de drept.

Consecintele aplicarii:
- In raport cu legea statală, prevaleaza ca o norma supletiva, niciodata impotriva unei norme imperative (de
ordine publica), din sistemul de drept aplicabil.
- In raport cu contractul, fiind cuprinse intr-o norma legala, se impun partilor chiar daca acestea nu au trimis
la uzante sau nu le-au cunoscut, dar partile pot renunta sau le pot elimina prin vointa lor expresa ori tacita
din contract.
- In raporturile procesuale:
- rastoarna sarcina probei;
- se invoca din oficiu si se prezuma a fi cunoscute;
- pot constitui temei pentru recurs deoarece sunt motive de drept
B) Uzantele conventionale. Sunt definite ca acele raporturi sociale aplicabile cand partile au facut
trimitere expresa ori tacita la acestea, astfel devenind izvoare de drept. Ele nu sunt nici legale si nici nu sunt
prevazute de o norma juridica. Temeiul fortei lor obligatorie rezida in vointa partilor, adica principiul puterii
obligatorii a contractului (art 1270 C civ). Acordul partilor privind aplicarea uzantelor conventionale poate fi:
a) Expres, cand printr-o clauza se face trimitere la acea uzanta. Se poate face trimitere si generala la uzante
curente din domeniul respectiv sau la uzante codificate fie de catre organismele internationale (de
exemplu, INCOTERMS 2020), fie stabilite de parti (de exemplu, clauze standard, contracte cadru etc.).
b) Tacite sau implicite, sunt uzantele care se deduc fie din indicii intrinseci (de exemplu, o practica speciala
sau locala care se deduce din contract) sau din indicii extrinseci (de exemplu, manifestari de vointa sau
executari separate de contract, dar din care se deduce ca sunt o extensie a acelui contract - la un contract
de agentie, ii dai banii agentului pentru a face si altceva). Rolul uzantelor conventionale este de
interpretare si completare a clauzelor contractului.

Consecintele aplicarii:
- In raport cu legea statală, pot prevala asupra unei norme supletive si asupra uzantelor normative.
- In raport cu contractul, partile determina intinderea si limitele de aplicare prin vointa lor.
Observatie: In conflictul dintre o clauza neechivoca si o uzanta conventionala, va avea prioritate
prima.

 Regimul juridic al investitiilor straine in Romania

I. TEMEI SI TERMINOLOGIE.

1) Investitiile directe. Conform OUG 46/2022 privind punerea in aplicare a regulamentului UE

452/2019, se prevede ca este investitia cu scopul de a desfasura si mentine legaturi economice durabile si
directe astfel:
a) Prin avansarea de fonduri pentru desfasurarea de activitati economice in Romania si care-i permit
investitorului strain sa exercite un control asupra administrarii intreprinderii.
b) Cand exista o schimbare in structura de proprietate a unui investitor strain persoana juridica, in sensul
achizitionarii de catre o persoana fizica sau juridica cu domiciliul/sediul in afara UE.

Conform OUG 92/1997 privind stimularea investitiilor straine, se reglementeaza trei forme
a) participarea la constituirea unei societati comerciale romane (sau filiale)
b) dobandirea de actiuni sau parti sociale la o societate comerciala romana
c) infiintarea sau extinderea unei sucursale de catre o societate straina

Conform regulamentului BNR 4/2005 privind regimul valutar, investitiile comporta mai multe
forme:
a) Constituirea unei sucursale sau a unei entitati noi
b) Achizitionarea unei entitati deja existente in mod integral
c) Participarea alaturi de partea romana la o entitate juridica din Romania
d) Imprumutul sau creditul pe o perioada mai mare de 5 ani acordata unei parti romane (fara implicare in
factorul de decizie)
e) Reinvestirea profitului

Felurile investitiilor se materializeaza prin actele juridice de investitii, ca regula imbracand forma
societara, respectiv ca exceptie, imbracand forma contractuala (de exemplu, concesiunea de bunuri si
servicii, respectiv parteneriate publice-private - PPP).

2. Investitiile de portofoliu. Conform OUG 92/1997, sunt realizate prin dobandirea de valori
mobiliare de pe pietele de capital, organizate si reglementate, care nu permit participarea directa la
administrarea sau conducerea intreprinderii.

Conditiile de exercitare conform legislatiei pietei de capital:

a) Se desfasoara prin intermediul societatilor specializate si autorizate in materie (societati de investitii
financiare - SIF)
b) Se exercita numai cu autorizarea autoritatii de supraveghere financiara (ASF).
c) Se materializeaza in instrumente financiare (de exemplu, valori mobiliare, piata monetara, fonduri de
investitii, titluri de stat, etc).

3. Investitorul strain. Conform OUG 46/2022, sunt urmatoarele persoane care au realizat sau
intentioneaza sa realizeze o investitie directa in Romania, astfel:
a) Persoanele fizice care nu sunt cetateni ai UE sau persoanele juridice cu sediul in afara UE
b) Persoanele juridice cu sediul in UE, care sunt controlate direct sau indirect de catre persoane fizice sau
juridice din afara UE.
c) Administratorul fiduciar al unei entitati din afara UE sau care nu este cetatean UE.

Notiunea de control reprezinta posibilitatea unei persoane fizice sau juridice de a influenta sau
determina semnificativ fie structura intreprinderii, fie votul in adunarile generale, fie decizia de management
sau a organelor de conducere (Legea 21/1996 privind concurenta).

Conform OUG 92/1997, este acea persoana fizica sau juridica, rezident sau nerezident, cu domiciliul
in Romania sau in strainatate (respectiv cu sediu), care investeste in Romania.

Notiunea de strain inseamna persoana cu domiciliul sau sediul in strainatate (nu conteaza cetatenia).

 Conform Regulamentul BNR 4/2005, sunt stabilite doua puncte:

a) Sunt nerezidenti
- Persoanele fizice straine (pot fi necomercianti, conform legii lor nationale, dar in Romania vor deveni
comercianti daca legea romana impune)
- Persoanele fizice sau juridice straine autorizate sa desfasoare activitati economice in strainatate
- Sucursalele, reprezentantele, agentiile sau birourile persoanelor juridice romane, inregistrate si/sau
autorizate sa functioneze in strainatate

b) Sunt rezidenti
- Persoanele fizice cu domiciliu in Romania (indiferent de cetatenie)
- Persoanele fizice sau juridice cu domiciliu/sediu in Romania, autorizate sa desfasoare activitati
economice in Romania
- Sucursalele, agentiile, reprezentantele, birourile persoanelor juridice straine si ale oricaror alte entitati
straine, autorizate sau inregistrate sa functioneze in Romania.

II. PRINCIPIILE SPECIFICE APLICABILE REGIMULUI INVESTITIILOR STRAINE IN

ROMANIA.

1. Libertatea formelor si a modalitatilor de investire in Romania. Libertatea formelor rezida in

dreptul investitorului strain de a alege orice forma de inmatriculare a afacerii sale, conform legii romane (de
exemplu legea 31/1990). Libertatea modalitatilor reprezinta posibilitatea investitorului de a aduce orice aport
la intreprinderea sa, conform legii romane.

2. Libertatea de access a investitorilor straini la toate domeniile economice din Romania. Conform
OUG 92/1997, accesul este liber la toate activitatile economice. Limitele acestui drept sunt:
a) Activitatile considerate monopol de stat sau domeniile pentru care se elibereaza licente ori autorizatii
b) Acele investitii straine directe, din domenii de activitate stabilite expres de Consiliul Suprem de Aparare
a Tarii (CSAT), trebuie sa fie autorizate de catre comisia nationala pentru investigarea si examinarea
investitiilor straine directe, daca prin natura lor sau efectul lor potential, pot avea un impact asupra
securitatii nationale sau ordinii publice.

3. Egalitatea de tratament al investitorilor straini (principiul nediscriminarii). Conform OUG

92/1997, acesta implica:
a) Egalitatea intre toti investitorii straini, si fata de cei romani
b) Protectia investitiilor impotriva indisponibilizarii si nationalizarii. Observatie: daca un tratat sau acord
international prevede un tratament mai favorabil decat OUG 92/1997, se va aplica cu prioritate (mitior
lex).

III. GARANTIILE ACORDATE INVESTITORILOR STRAINI PRIN LEGEA ROMANA.

1. Garantia impotriva indisponibilizarii investitiei. Conform Constitutiei (art 44), este interzisa
nationalizarea si se limiteaza exproprierea publica la conditiile stabilite de legea organica.

2. Garantia stabilitatii regimului juridic al investitiilor. Conform OUG 92/1997, investitia straina
va beneficia de regimul juridic prevazut de lege astfel cum a fost in vigoare la momentul constituirii
investitiei. Pe toata durata investitiei, chiar daca intervin modificari legislative, regimul investitiei straine
ramane neschimbat. Prin exceptie, aparitia unei legi mai favorabile conduce la aplicarea acesteia de indata.

3. Garantarea investitiilor straine prin organismele nationale

a) Agentia Romana pentru Investitii si Comert Exterior, reglementata prin OUG 147/2022, are ca scop
aplicarea politicii guvernului pentru atragere investitiilor straine in Romania, respectiv urmarirea
investitiilor romanesti in strainatate.
b) Banca de Import-Export a Romaniei (EXIMBANK), reglementata prin Legea 96/2000, actioneaza atat in
nume propriu, cat si pentru statul român, sprijinind financiar investitiile straine din România sau ale
românilor din strainatate.

4. Garantia investitiilor prin organisme internationale. Se realizeaza prin Agentia Multilaterala de

Garantare a Investitiilor (MIGA), constituita conform Conventiei de la Seoul din 1985. Scopurile conventiei
sunt dezvoltarea economica, facilitarea investitiilor in statele subdezvoltate si acoperirea sau garantarea
investitiilor intre statele membre.

 IV. DREPTURILE DE CARE BENEFICIAZA INVESTITORII STRAINI.

1. Dreptul de proprietate asupra bunurilor din Romania. Observatie: discutam doar regimul juridic
al proprietatii, aplicabil persoanelor fizice sau juridice straine, care doresc sa investeasca in Romania, nefiind
vorba despre regimul aplicabil societatilor cu participatie straina.

Ca regula, se aplica investitorilor straini acelasi regim si legislatia nationala, indiferent cine va fi
proprietarul investitiei. Ca particularitati, in ce priveste bunurilor mobile, regimul lor este reglementat de
Codul civil. In ce priveste regimul detinerii de cladiri, acesta este liber investitorilor straini.

2. Regimul juridic special al terenurilor.

A) Conform Constitutiei (art 44 alin 2) si a Legii 312/2005, se stabileste regimul general al

dobandirii si detinerii terenurilor in Romania. Ca regula, persoanele fizice avand cetatenia unui stat membru
UE si cele din state terte (nu conteaza domiciliul) au capacitatea juridica recunoscuta de lege de a detine
terenuri in Romania. Persoanele juridice rezidente sau nerezidente (straine) pot dobandi dreptul real asupra
terenurilor numai in masura necesara obiectului lor de activitate, respectiv a derularii activitatilor pentru care
s-au autorizat. De observat este faptul ca cetatenii statelor terte fata de UE nu pot dobandi un regim mai
favorabil decat cetatenii UE sau ai spatiului economic european (SEE).

Modurile de dobandire a dreptului de proprietate asupra terenurilor din Romania:

a) actele intre vii si/sau testamentul, numai daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- Posibilitatea e prevazuta intr-un tratat la care Romania este parte (respectiv conform tratatului de
aderare la UE)
- Exista reciprocitate fie legislativa (aceleasi norme juridice prevad aceleasi drepturi in ambele state),
fie diplomatica (aceleasi conventii internationale au fost ratificate sau transpuse de catre toate
statele), fie reciprocitate de fapt (practica autoritatilor competente si/sau judecatoresti este similara in
ambele state).
- Este permis expres, prin legea organica română.
b) terenurile se pot transmite prin mostenire legala, conform Codului civil român
c) libertatea se extinde si asupra dezmembramintelor proprietatii sau altor drepturi reale (de exemplu,
concesiunea).

B) Conform Legii 17/2014, privind unele masuri de reglementare a vanzarii terenurilor agricole
aflate in extravilan se stabileste ca persoanele fizice sau juridice din afara UE, a spatiului economic european
(SEE) sau Elvetiei pot dobandi terenuri agricole in Romania, in extravilan cu urmatoarele limite
a) conform tratatelor internationale si pe baza de reciprocitate
b) cu respectarea drepturilor de preemptiune legale si a regulilor de carte funciara
c) daca terenul este situat la mai putin de 30km de granita sau de tarmul marii, respectiv la mai putin de
2,5km de obiectivele strategice sau speciale, este necesara obtinerea autorizatiei de la Ministerul Apararii.
d) daca terenul e situat in zone arheologice, numai cu aprobarea Ministerului Culturii

3. Dreptul la conversia in valuta si la transferul international al profitului obtinut in Romania.

Ordonants 92/1997 impune si conditioneaza transferul de plata tuturor taxelor si impozitelor nationale.
Categoriile de venituri transmisibile sunt:
a. Dividendele obtinute de la societati comerciale
b. Incasarile dintr-o asociatie in participatie
c. Pretul vanzarii actiunilor sau partilor sociale
d. Fondul de lichidare al unei societati conform legii 31/1990.
e. Despagubirile

4. Dreptul privind efectuarea operatiunilor valutare. Regulamentul 4 din 2005 al BNR permite
dreptul investitorilor straini ca nerezidenti, astfel:
a) sa dobandeasca, sa detina, sa utilizeze active financiare in lei sau valuta, instrumente de capital si
numerar.
b) sa deschisa si sa mentina conturi curente de depozit sau de credit la bancile nationale
c) sa achizitioneze sau sa tranzactioneze instrumentele financiare fara acordul BNR-ului, respectiv sa
participe la piata de capital si la pietele monetare

 5. Dreptul de a alege instantele competente pentru solutionarea litigiilor cu autoritatile române

privitoare la investitii. Dreptul consta in alegerea dintre instantele de judecata si arbitrajul comercial. Se
permite investitorului strain sa-si aleaga (fie prin mentiune in clauzele contractului, fie in mod separat,
respectiv ulterior), in eventualele litigii cu statul român, referitoare la investitiile straine, una dintre
urmatoarele proceduri:
a) Procedura interna judecatoreasca, conform legii contenciosului administrativ si Codului civil (Cartea a
VII-a)
b) Procedura de conciliere sau de arbitraj comercial institutionalizat reglementata sub egida Centrului
International pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investitii (ICSID), conform conventiei pentru
reglementarea diferendelor relative la investitii, intre state si persoane ale altor state (Washington 1965).
Observatie: se aplica doar in litigiile dintre un stat ca persoana juridica si o persoana fizica sau juridica
avand cetatenia sau sediul intr-un alt stat parte la conventie.

V. AJUTOARELE DE STAT. Reprezinta acele facilitati acordate investitorilor straini pentru sprijinul
desfasurarii investitiilor in România. Tipurile de ajutoare:
a) Sume nerambursabile pentru achizitionarea de active de pe piata romana
b) Facilitati pentru angajarea de personal roman
c) Bonificatii pentru obtinerea de finantare din Romania.

Subiectele de nationalitate romana si straina ale dreptului comertului international

I. SOCIETATILE DE NATIONALITATE ROMANA, CA SUBIECTE ALE DREPTULUI

COMERTULUI INTERNATIONAL.

1) Reglementari generale. Acestea sunt persoane juridice, filiale sau sucursale, constituite fie cu
capital strain integral, fie prin asociere cu o persoana romana. Notiunea de participatie straina inseamna
infuzia de capital sau in patrimoniul unei entitati, fie ca aport la capitalul social, fie ca reintegreaza pe
parcurs capital in activitatea economica (de exemplu, cumpararea de actiuni, de obligatiuni sau majorarea de
capital social).

Ca natura juridica, sunt o forma de cooperare economica internationala, prin intermediul careia se
realizeaza diferite contracte, incluzand nasterea unei persoane juridice romane, supusa atat legislatiei
nationale, cat si investitiilor straine.

Ca observatie, nu se constituie categorii distincte de societati, fiind vorba de aceleasi reglementate de

legea 31/1990 sau alte forme de intreprinderi economice nationale. Pot avea orice obiecte de activitate, chiar
si cele considerate monopol de stat si pot activa in toate domeniile economice.

2) Personalitatea juridica.

A. Atributele de identificare. Pe langa denumire, esential in dreptul international este nationalitatea.

Aceasta este elementul care plaseaza societatea in sfera unui sistem de drept, respectiv indica apartenenta
entitatii la un anumit stat.

Criteriile de determinare:
a) Criteriul de drept comun e sediul social, insemnand ca societatea cu participatie straina si cu sediul in
Romania este persoana juridica romana (lex societatis).
b) Alte criterii speciale se regasesc in conventiile internationale ratificate de Romania. Cel mai important
este criteriul controlului real care stabileste ca persoana juridica are nationalitatea statului de unde
provine controlul principal asupra activelor sale, actiunilor, respectiv unde isi au cetatenie sau
nationalitatea asociatii sau organele de conducere (vor fi verificate de catre comisia de examinare a
investitiilor straine directe prin transpunerea regulamentului UE 452/2019).

Ca observatie, daca o societate are mai multe sedii in mai multe tari, printre care si Romania, are
nationalitatea unde are sediul real (art. 2571 C. civ.). Sediul real este unde se afla centrul principal de
conducere si gestiune a societatii sau a activelor societatii.

Tot ca observatie, mutarea sediului principal sau real atrage dupa sine schimbarea nationalitatii (de
exemplu, fuziune, divizare etc.).

10

 B. Capitalul social. Moneda in care se realizeaza subscrierea, varsarea si orice alte activitati este
moneda noastra nationala. Operatiunile efectuate in valuta pe teritoriul Romaniei se tin si in lei la cursul zilei
de la data operatiunii. Conform legii contabilitatii, aceasta se tine numai in moneda romana.

Varsarea capitalului social se face astfel:

a. Asociatii straini la o entitate romaneasca pot varsa atat in lei cat si in valuta. Capitalul va fi exprimat in
ambele monede, urmand a fi mentionate in actele constitutive.
b. Asociatii romani varsa numai in lei, ca si conditie stabilita de regulamentul BNR 4/2005.

C. Patrimoniul social. Bunurile mobile aduse ca aport au regim national. Bunurile imobile pot fi
rulate de persoane juridice rezidenti sau nerezidenti, doar daca este conform obiectului de activitate si in
masura necesitatii derularii activitatii. Acestea vor putea fi verificate de instanta romana la cererea oricarei
persoane interesate, fiind dispozitie de ordine publica.

3) Operatiunile comerciale si financiar valutare care reprezinta functionarea societatilor

comerciale romane cu capital strain. Conform regulamentului BNR 4/2005, operatiunile sunt de doua
feluri:
a. Nevalutare, care sunt permise intre rezidenti si carora li se aplica moneda nationala.
b. Valutare, insemnand orice tranzactie exprimata in valuta (de exemplu, incasari, transferuri, plati, creditari
etc.) si care se pot efectua prin transfer bancar, numerar sau alte instrumente de plata, conform naturii
operatiunii.

Rezulta doua criterii de referinta pentru a fi considerata operatiune valutara:

a. Criteriul obiectiv stabileste ca operatiunea sa fie efectuata in valuta, insemnand fie moneda altui stat, fie
moneda unei uniuni monetare (euro), fie monedele compuse (drepturile speciale de tragere - DST).
b. Criteriul subiectiv se refera la calitatea participantului la operatiune, insemnand ca sunt operatiuni
valutare si cele incheiate intre un rezident si un nerezident.

Dupa criteriul calitatii persoanelor care le realizeaza, operatiunile valutare se clasifica:

a. Operatiuni intre rezidenti si nerezidenti, care la randul lor, in functie de actele care le compun, sunt de
doua feluri:
a. operatiuni valutare curente ce implica o contraprestatie imediata (de exemplu, plati, taxe,
comisioane, amenzi);
b. operatiuni valutare de capital care implica plasarea sau investitia in piata de capital, indiferent de
perioada (de exemplu, investitiile imobiliare sau directe, bursa de valori, conturile bancare
curente)
b. Operatiunile valutare intre rezidenti sunt supuse legii romane si restrictiilor acesteia.

Conditiile si moneda in care sunt permise operatiunile valutare curente si de capital:

a. Operatiunile in valuta straina intre rezidenti si nerezidenti sunt libere.
b. Operatiunile valutare numai intre rezidenti, ca regula, trebuie realizate numai in moneda nationala, asadar
valuta trebuie intai convertita si abia apoi se poate efectua plata. Prin exceptie, sunt permise platile sau
incasarile derivate din vanzarea sau prestarea internationala de bunuri si servicii, operatiunile si actele de
comert derulate in porturi, aeroporturi, trenuri internationale, respectiv operatiuni de turism etc.
c. Operatiunile in moneda nationala sunt libere tuturor.

Operatiunile valutare se pot derula liber prin institutiile de credit nationale sau straine, inclusiv
deschiderea de conturi in strainatate de catre rezidentii romani.

4) Aspecte de munca si personal strain. Societatile comerciale nationale, indiferent de capitalul

detinut, pot angaja orice persoane. Codul muncii stabileste ca strainii si apatrizii, pentru a putea incheia un
contract individual de munca, au nevoie de autorizarea muncii sau de un permis de sedere in scop de munca.
Cetatenii UE, spatiului economic european (SEE) si Elvetiei (CH) nu au nevoie de nicio conditie. Salarizarea
personalului român se face exclusiv in moneda nationala, conform regulamentului BNR 4/2005. Salarizarea
personalului strain poate fi exprimata in orice moneda si platita inclusiv in valuta.

11

 5) Aspecte fiscale. Conform codului fiscal, rezidenti sunt:

a. Persoanele juridice romane sau straine, avand locul de exercitare al conducerii efective in Romania.
b. Persoanele juridice cu sediul in Romania care sunt infiintate conform legislatiei europene (de exemplu,
societatile europene).
c. Orice persoana fizica rezidenta.

Impozitul se calculeaza asupra profitului obtinut, din orice sursa atat romana cat si din strainatate.
Sursa de venit/profit din strainatate deriva din orice activitate de comert international, dar exercitata de un
rezident.

6) Solutionarea litigiilor privind societatile cu participatie straina. Competenta de solutionare

apartine fie instantelor romane, fie arbitrajului ales de catre parti. Competenta de jurisdictie, pentru litigiile
cu un subiect de drept din alte state ale UE, atrag aplicabilitatea regulamentului UE 1215/2012 privind
competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala. Competenta de
jurisdictie, pentru litigiile cu subiecte de drept din state terte, se aplica criteriile generale stabilite de
articolele 1065 - 1082 C. proc. civ.

II. ACTIVITATEA DE COMERT IN ROMANIA A ENTITATILOR EXONGENE ALE

PERSOANELOR JURIDICE STRAINE. Entitati exogene sunt structuri exterioare ale societatilor straine,
reprezentand forme de organizare prin care persoanele juridice straine isi prelungesc activitatea de comert pe
teritoriul Romaniei.

1) Filiala. Temeiul este art 42 din Legea 31/1990. In privinta definitiei, retinem ca este acea
societate comerciala romana cu personalitate juridica, distincta de societatea mamă din strainatate, dar aflata
sub controlul acesteia.

Caracteristici:
- Are personalitate juridica proprie, fiind subiect de drept de sine statator.
- Are patrimoniu propriu
- Face acte si fapte personale; nu actioneaza pentru societatea mamă
- Statutul organic este supus legii statului pe teritoriul caruia se infiinteaza (art 2580 C. civ.)
- Asupra acesteia societatea mama are un control fie prin detinerea capitalului social majoritar, fie detine
voturile in adunarile generale, fie numeste sau revoca administratorii

Relatia cu societatea mama este atat una de dependenta deoarece functioneaza in coordonatele
impuse de societatea mama, cat si una de independenta, fiind persoana juridica distincta care organizeaza
contabilitate si finante diferite.

Constituirea este permisa astfel:

- Legea societatii mama permite infiintarea de filiale in alte state
- Se infiinteaza intr-una dintre formele prevazute de Legea 31/1990, avand regimul acelei forme
- Poate avea capital strain sau mixt
- Actele constitutive sa prevada expres statutul de filiala
- Actele constitutive sa prevada expres modalitatile de control exercitate de societatea mama
- Este subiect fiscal roman si se inregistreaza la administratia financiara locala

Conditiile de functionare:
- Este subiect de drept român
- Tine contabilitatea conform legii romane
- Este rezidenta din punct de vedere valutar
- Pot detine imobile ca orice societate romana
- Pentru unele activitati este obligatorie deschiderea unei filiale (de exemplu, concesiunile petroliere sau
miniere)

12

 Rezumând, filiala:
- Are personalitate juridica
- Are patrimoniu propriu
- Incheie acte juridice in nume propriu si pe seama sa
- Se inregistreaza la registrul comertului
- Se ia in evidenta la ANAF
- Este investitie straina
- Dependenta de societatea mama (economica si juridica, societatea mama fiind asociat si aportand intregul
capital social sau majoritatea)

2) Sucursala. Temeiul este art 43 din Legea 31/1990. Ca definitie, este un sediu secundar, fara
personalitate juridica, cu capital afectat de catre societatea mama si cu o anumita autonomie juridica si
economica.

Caracteristici:
- Nu are personalitate juridica si nu e subiect de drept separat
- Nu are patrimoniu propiu
- Beneficiaza de un capital de rulaj (patrimoniu de afectatiune) care apartine in totalitate societatii mama
- Statutul său organic este supus legii aplicabile societatii mama, asadar are nationalitatea societatii mama.

Relatia cu societatea mama este mai mult catre dependenta deoarece capitalul social provine de la
aceasta si tot ea ii stabileste obiectul de activitate, functionarea si desfiintarea. Sucursala opereaza avand un
mandat cu sau fara reprezentare dat de catre societatea mama. Are si elemente de autonomie, respectiv o
capacitate de subiect de drept limitata, constand in calitatea procesuala activa sau pasiva proprie si pentru ca
poate fi lichidata ori supusa insolventei separat de societatea mama.

Constituirea este permisa astfel:

- Legea societatii mama sa permita infiintarea de sucursale in alte state
- Are act constitutiv propriu
- Legea romana se aplica doar in limita in care nu intra in conflict cu legea societatii mama aplicabila
sucursalei iar limitarile specifice legii romane nu se aplica
- Fiecare sucursala se inmatriculeaza separat la locul viitorului sediu
- Este asimilata investitiilor straine in Romania
Din punct de vedere al functionarii, sucursalei i se aplica atat legea romana, cat si legea societatii
mama. Astfel:
- Va fi guvernata de legea straina sub urmatoarele aspecte:
- actele pe care le intocmeste sa fie permise de legea romana cumulat cu legea societatii mama;
- nu poate exceda obiectului de activitate al societatii mama;
- se va dizolva sau intra in insolventa odata cu societatea mama (fiind o entitate accesorie).
- E guvernata de legea romana:
- este supusa regimului contabil national si reglementarilor UE:
- are CIF sau CUI national;
- este rezidenta din punct de vedere valutar;
- poate dobandi imobile la fel ca o entitate romana;
- fiscal, intra in categoria persoanelor juridice straine care desfasoara activitati printr-un sediu
permanent, supus impozitului pe profit local

Rezumând, sucursala:
- Nu are personalitate juridica
- Nu are patrimoniu, ci are un patrimoniu de afectatiune (are capital)
- Incheie acte juridice in nume propriu si pe seama societatii mama
- Se inregistreaza la registrul comertului
- Se ia in evidenta la ANAF
- Este investitie straina
- Dependenta mai accentuata de societatea mama (daca societatea mama e SRL, filiala poate sa fie orice,
insa sucursala e tot SRL; de exemplu, societatea X Ltd va avea X Ltd sucursala Romania).
- Are calitate procesuala (incheie acte in nume propriu)

13

 3) Reprezentantele. Temeiul este art 44 din Legea 31/1990 si temeiul special este OG 18/2022.
Definitia: acel sediu secundar, lipsit de personalitate juridica, fara capital distinct, care efectueaza numai
operatiuni de reprezentare a societatii mama fata de comerciantii nationali.

Ca observatie, in mod distinct, societatea mama care organizeaza o reprezentanta poate fi fie o
entitate cu/fara personalitate juridica, fie o persoana fizica comerciant strain.

Caracteristici:
- Nu are personalitate juridica, fiind o prelungire a personalitatii societatii mama
- Este supusa legii societatii mama
- Intreprinde acte juridice numai ca mandatar cu reprezentare al societatii mama si fapte juridice in numele
societatii mama
- Nu are capital propriu, putandu-i-se aloca diferite active pentru o activitate specifica (fond de comert)
- Nu sunt investitii straine in Romania
- Nu se inmatriculeaza la Registrul comertului
Constituirea e permisa astfel:
- Vocatia sa fie recunoscuta de legea societatii mama
- Procedura de constituire este guvernata de legea romana, dar realizata de catre societatea mama
- Trebuie sa faca dovada existentei societatii mama in tara de origine (art 2582 C. civ.)
- Autorizarea constituirii si functionarii se emit de catre ministerul antreprenoriatului si turismului.
- Se ia in evidenta fiscala in Romania

Functionarea obiectului de activitate se desfasoara astfel:

a) Activitatea sa fie in stricta concordanta cu obiectul societatii mama, ambele fiind guvernate de legea
straina
b) Nu desfasoara activitati in nume proprii
c) Inceteaza de drept odata cu societatea mama

Reprezentantelor li se aplica legea romana sub urmatoarele aspecte:

- Pot face acte juridice scrise in autorizatia de functionare sau adiacente
- Este supusa regimului contabil national
- Poate derula actiuni in valuta prin banci nationale
- Sunt rezidente din punct de vedere valutar
- Platesc impozit separat in Romania
- Societatea mama ii va angaja personalul care poate fi din sau din afara UE
- Salariile pot fi platite in valuta

Raspunderea juridica a reprezentantelor este cea a unui mandatar al societatii mama. Instantele
romane sunt competente sa judece orice cerere privind activitatea la sediul reprezentantei. Societatea mama
raspunde direct pentru toate actele si faptele reprezentantelor (contractual sau delictual) si pentru actele
salariatilor, daca fapta s-a produs in exercitiul functiei (delictual).

Rezumand, reprezentanta:
- Nu are personalitate juridica
- Nu are patrimoniu, dar are fond de comert (bunuri; nu are capital; de exemplu, reprezentanta auto trebuie
sa poata folosi marca)
- Incheie acte juridice in numele si pe seama societatii mama
- Nu se inregistreaza la registrul comertului
- Se ia in evidenta fiscala
- Nu este investitie straina
- Societatea mama are control absolut asupra reprezentantei
- Nu are calitate procesuala (poate sta in judecata doar ca mandatar)

14

 Teoria generala a contractelor de comert international

I. INTRODUCERE.

1) Ca definitie, contractele sunt acele instrumente juridice prin care se realizeaza operatiunile de
comert international si cele de cooperare economica internationala, respectiv este acordul de vointa dintre
profesionistii comercianti care contine si un element de extraneitate sau un criteriu specific de
internationalitate.

2) Izvoarele specifice contractelor internationale sunt:

- Conventiile internationale
- Soft law
- Principiile generale ale contractelor elaborate de catre UNIDROIT
3) Clasificari.
a) Dupa durata lor:
- Durata scurta (maxim un an)
- Durata medie (1-5 ani)
- Durata lunga (peste 5 ani)
b) Dupa natura operatiunii
- Contracte de comert international propriu-zis, insemnand operatiunile de import-export cu marfuri,
servicii, lucrari etc.
- Contractele de cooperare economica internationala pentru obtinerea de avantaje reciproce (de exemplu,
societatile comerciale cu participatie straina)

4) Clauzele specifice contractelor comerciale internationale.

a) Cele asiguratorii impotriva riscurilor valutare sau nevalutare, sunt eficiente in regularizarea obligatiei
partilor de ordin pecuniar
b) De raspundere contractuala, sunt clauze sanctionatorii pentru neindeplinirea sau indeplinirea intarziata a
obligatiilor (de exemplu, clauza penala, forta majora, pactele comisorii etc.)
c) Privind preintampinarea si solutionarea litigiilor. Preintampinarea inseamna intalniri amiabile si directe
pentru discutarea diferendelor. Clauza de jurisdictie stabileste solutionarea litigiilor fie de catre instantele
de judecata, fie de catre tribunalul arbitral. Clauza compromisorie reprezinta acordul de vointa al partilor
de a solutiona orice litigiu ivit ulterior si asupra fondului contractului, de catre un tribunal arbitral ales de
acestia. Ea trebuie sa cuprinda felul arbitrajului, locul, componenta completului si puterile arbitrilor.
Compromisul este acel act aditional prin care partile decid solutionarea unui litigiu deja ivit prin arbitraj.
d) Privind determinarea dreptului aplicabil, stabilesc sistemul de drept ce urmeaza a fi aplicat de catre
organul de jurisdictie.
e) Privind licentele si autorizatiile de import-export, care indica partea obligata a le obtine in tara sa.
f) Confidentialitatea, care trebuie sa cuprinda obligatoriu informatiile socotite secrete, durata clauzei,
persoanele care au acces la informatii si sanctiunile aplicabile.
g) Clauzele de trimitere la uzante, softlaw, codificari etc., indiferent ca sunt generale sau anume aplicabile
unui contract.

II. CLAUZELE ASIGURATORII CONTRA RISCULUI, SPECIFICE CONTRACTELOR DE

COMERT INTERNATIONAL, PE TERMEN MEDIU SAU LUNG.

A) Aspecte generale privind riscurile.

1) Definitie. Este un eveniment posibil (fapt material) incert ca se va produce, ivit intre momentul
incheierii si momentul executarii contractului, a carui producere este mereu independenta de culpa partilor si
care poate avea fie consecinta imposibilitatii de executare, fie un prejudiciu pentru una sau ambele parti (face
obligatia mai oneroasa).

Ca observatie, imprevizibilitatea e de esenta riscului si se apreciaza in abstracto (ce ar fi facut un

comerciant prudent si diligent intr-o situatie similara).

15

 2) Clasificarea riscurilor in general. Riscurile pot fi comerciale sau necomerciale.

Riscurile comerciale (economice) pot fi:

- Valutare, constand in fluctuatia cursului de schimb al monedei de plata, fata de monedele de referinta sau
de alte elemente stabilite de parti, intre momentul incheierii si momentul executarii contractului
- Nevalutare, constand in evenimente economice diverse care afecteaza prestatia unei parti
Riscurile necomerciale pot fi:
- Politice sau administrative, constand in interferinta statului sau unitatilor sale asupra contractelor
internationale (de exemplu, nationalizarea, exproprierea etc)
- Evenimentele constand in imprejurari independente de vointa partilor care schimba echilibrul contractual
(de exemplu forma majora a carei trasatura este insurmontabilitatea).

Rezulta ca riscurile (clauzele) pot fi:

- Comerciale
- Valutare (monovalutare; plurivalutare; de indexare a pretului)
- Nevalutare (revizuirea pretului; oferta concurenta; clientul celui mai favorizat)
- Necomerciale
- Politico-administrative
- Evenimente (hardship; forta majora)
B) Clasificarea clauzelor asiguratorii impotriva riscurilor din contractele de comert
international pe termen mediu sau lung.

1) Dupa felul riscurilor:

- Clauze impotriva riscurilor valutare
- Clauze impotriva riscurilor nevalutare
- Forta majora
2) Dupa obiectul lor:
- Clauze de mentinere a valorii, care urmaresc pastrarea valorii si termenilor contractului in cazul aparitiei
unui risc valutar sau nevalutar (de exemplu, clauzele valutare si de recalculare a pretului)
- Clauze de adaptare a contractului, care permit rearanjarea vointei partilor partial sau total (de exemplu,
clauza ofertei concurente, a clientului celui mai favorizat, hardship, forta majora etc).

3) Dupa modul de a opera:

- Cu efect automat, insemnand ca, din momentul indeplinirii conditiilor riscului, vechea clauza devine
caduca.
- Cu efecte negociate, cand, la momentul indeplinirii riscului, vechea clauza ramane valabila daca partile nu
renegociaza ori nu numesc un expert pentru recalificarea clauzei sau nu reziliaza contractul (de exemplu,
hardship)

C) Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare.

1) Clauza AUR. Aceasta stabileste ca pretul contractului, exprimat intr-o moneda/valuta, avand o
paritate oficiala in aur, la momentul incheierii contractului se va modifica corespunzator daca aceasta paritate
creste sau scade.

Mecanism: rectificarea pretului are loc invers proportional cu modificarea paritatii in aur a valutei
(de plata). Adica se reduce din pret procentajul cand paritatea creste, ori se adauga la pret procentajul cand
paritatea scade.

2) Clauzele valutare. Au o caracteristica generala, anume ca se stabilesc doua monede: una de plata
in care se varsa pretul si una de referinta in care se exprima pretul. Scopul clauzei este evitarea devalorizarii
monedei de plata de la incheierea pana la executarea contractului. In toate cazurile, cursul de schimb se
prezuma a fi cel din tara debitorului platii (norma supletiva).

Ca observatie, partile pot stabili ca efectul se va produce numai daca fluctuatia depaseste un anumit
procent stabilit anticipat.

16

 a) Clauzele monovalutare. Implica doua forme.

- In prima forma se stabilesc doua monede, anume una de referinta in care se stabileste pretul, aceasta fiind
stabila (de exemplu, euro, dolar) si una de plata efectiva in care se va varsa pretul (de exemplu, lei). De
exemplu, pretul e stabilit in euro, dar e platit in lei, cum se intampla in contractele de inchiriere.
- In a doua forma numita si clauza de indexare valutara, pretul contractului se exprima intr-o singura
moneda de plata, urmand ca daca intervine o fluctuatie fata de o alta moneda anterior stabilita (euro,
dolar), pretul sa se ajusteze corespunzator. De exemplu, pretul e stabilit si platit in lei dar daca moneda de
referinta (dolarul) scade sau creste cu un anumit procent, sa zicem 0,3%, valoarea de plata (leu) scade sau
creste cu 0,3%.

Continutul clauzei este pretul marfurilor, serviciilor, lucrarilor, care se va plati in echivalentul
monedei de referinta la cursul de schimb din ziua platii. Obiectul clauzei se poate referi la pretul contractului
sau la orice prestatie pecuniara (de exemplu, daunele interese, clauza penala etc).

b) Clauzele plurivalutare bazate pe un cos valutar stabilit de parti. Partile convin ca pretul
contractului, la momentul executarii sa se exprime intr-o moneda de plata (lei), dar valoarea ce urmeaza a fi
indicata, respectiv stabilita si facturata, la momentul executarii sa fie calculata in functie de media cursurilor
valutare ale mai multor monede din cosul stabilit de parti (de exemplu, moneda de referinta e media mai
multor valute, de exemplu, media intre euro, dolar, liră, adica se calculeaza toate in lei si se face media
aritmetica intre ele).

Clauza plurivalutara e mai stabila decat cea monovalutara deoarece referinta se face la media mai
multor monede stabile iar aceasta medie se numeste cos valutar care poate fi stabilit de parti sau
institutionalizat.

Mecanism: Daca de la momentul incheierii actului si pana la momentul executarii (data platii) media
monedelor din cos creste fata de cea de plata (leul s-a depreciat), la pret se va adauga procentajul de crestere
(devalorizarea). Daca media monedelor din cos descreste (leul s-a apreciat), din pret se va scadea procentul
de micsorare (apreciere).

c) Clauzele plurivalutare baza pe un cos institutionalizat. Moneda de plata convenita de parti (leu) se
va plati in valoarea raportata la o unitate de cont (moneda institutionalizata), compusa din media monedelor
sau valutelor mondiale alese si emise de catre un organ international.

Unitatea de cont are rol de etalon; nu este compusa din monede alese de parti ci de catre un organ
international. Unitatea de cont consta in Drepturile Speciale de Tragere (DST) emise de catre fondul monetar
international (FMI). Acestea cuprind dolarul SUA, euro, Yen-ul Japonez, Yuanul chinezesc si lira sterlina
(british pound). DST reprezinta un fel de moneda fictiva compusa din media altor monede.

Mecanism: partile pot alege orice alta moneda in cadrul DST sau se pot referi la DST ca o moneda
de referinta si exprima pretul in aceasta (se difera de clauza monovalutara deoarece moneda de referinta nu
este singulara si nu e aleasa de parti).

D) Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor nevalutare.

1) Clauza de revizuire a pretului. Permite oricarei parti contractuale sa reevalueze pretul

contractului, daca au survenit cumulativ urmatoarele modificari pana la momentul platii efective:
- De natura nevalutara (nemonetara)
- In plus sau minus fata de un plafon ales de parti
- Intre momentul nasterii actului si momentul efectiv al executarii
- De natura sa modifice echilibrul contractual stabilit la nasterea actului.
Scopul este mentinerea puterii de cumparare a monedei raportat la fluctuatiile pietei, altele decat cele
valutare (ale cursului de schimb), de exemplu, inflatie, tariful energiei, pretul fortei de munca etc.

Clauza se poate aplica fie la nivel general, fie pentru fiecare executare succesiva din contract.
Incadrarea juridica pozitioneaza clauza ca parte din operatiunile de indexare nevalutare. Indexare inseamna
procedeul juridic de raportare a unui element contractual la un etalon pentru a mentine valoarea elementului
contractual pe parcursul executarii obligatiilor.

17

 Clauza are trei forme:

a) Cu indexare unica: pretul este raportat la costul unei cantitati determinate de bunuri (de exemplu, barilul
de petrol, tonă carbune etc.) sau la un indice statistic ce exprima evolutia costurilor marfurilor (de
exemplu, anume produse determinate care au indice de evolutie bursiera). Pentru a fi valabila, clauza
trebuie sa cuprinda indicele si elementul contractual alese de catre parti, sa determine formula de calcul,
sa indice izvorul indicelui de indexare si sa exprime variatia ce va sta la baza indexarii.
b) Cu indexare cumulativa: pretul contractului se va modifica daca fluctueaza mai multe elemente de
referinta cumulative, toate considerate necesare pentru realizarea obiectului contractului (de exemplu,
partile pot conveni ca pretul va fi revizuit numai daca se majoreaza atat pretul utilitatilor, cat si pretul
fortei de munca).
c) Cu indexare generala: pretul contractului este raportat la valoarea unui intreg ansamblu de bunuri ori
servicii, care pot fi procurate cu aceeasi moneda si valoare, intr-o zona geografica determinata. Se poate
raporta si la un indice statistic aferent intregii economii a unui stat (de exemplu, IPC adica indicele
pretului de consum stabilit de Institutul National de Statistica).

2) Clauza ofertei concurente. Permite ca o parte (beneficiarul clauzei) sa dobandeasca dreptul ca, in
cazul in care, pe parcursul derularii contractului sau, un tert ii face o oferta mai favorabila de contractare
decat cea din contractul in curs cu cealalta parte (promitentul clauzei), sa obtina adaptarea contractului in
curs la spiritul ofertei tertului sau, in lipsa ori in caz de refuz, sa obtina suspendarea sau rezilierea directa fara
interventia instantei.

Scopul este rearanjarea conditiilor contractuale ca urmare a schimbarilor de pe piata, care au creat un
cadru mai favorabil. Se poate stipula fie in favoarea cumparatorului (de exemplu, poate dobandi mai multa
marfa pentru acelasi pret), fie in favoarea vanzatorului (de exemplu, obtine un pret ori o facilitate
suplimentara pentru aceeasi marfa). Conditia esentiala este caracterul mai favorabil care se poate referi la
pret sau la orice alte elemente contractuale (de exemplu, cantitate, calitate, transport, conditii de plata etc).

Mecanism: se compara oferta tertului cu contractul in derulare, cu conditia ca oferta sa nu fie de

conjunctura (doar pentru a produce rezilierea), ci in stare de angajamemt juridic asumat. Schimbarile trebuie
sa fie semnificative, comunicate direct sau prin mijloace oficiale celeilalte parti iar viitorul contract sa fie cel
putin asemanator.

Efectele se produc automat sau ca urmare a dreptului de optiune al beneficiarului clauzei. Optiunile
sunt:
a. Acceptarea adaptarii, totala (va urma revizuirea contractului prin act aditional)
b. Acceptarea adaptarii, partiala (se schimba anumite elemente in spiritul ofertei tertului sau se acorda un
regim mai favorabil dar nu identic cu oferta)
c. Suspendarea contractului, beneficiarul putand incheia liber un nou contract cu tertul, la finalul caruia se
va reactiva contractul anterior, in aceleasi conditii.
d. Refuzul acceptarii, poate fi expres stabilit printr-un pact comisoriu care va atrage rezilierea contractului.
Daca promitentul nu raspunde solicitarii de schimbare, beneficiarul poate opta intre rezilierea
contractului (daca exista un pact comisoriu) sau suspendarea sau rezilierea contractului de drept.

In caz de litigiu asupra intinderii si naturii caracterului mai favorabil se poate apela la arbitraj sau
instante. Solutiile pronuntate pot fi ori alinierea contractului la oferta tertului, ori suspendarea, ori rezilierea.

3) Clauza clientului celui mai favorizat. Promitentul se obliga a oferi beneficiarului aceleasi conditii
mai favorabile, daca pe parcursul contractului dintre ei, promitentul incheie un alt contract similar cu un tert,
in care se stipuleaza conditii mai avantajoase decat in contractul in curs, acesta adaptandu-se corespunzator.
Poate fi stipulata de regula in favoarea creditorului prestatiei (cumparatorul sau beneficiarul serviciului) dar
poate fi si reciproca.

Partile pot prevedea limitari conventionale cum ar fi ca se aplica numai anumitor elemente
contractuale sau ca se produce dupa un anumit termen sau cu referire numai la anumiti terti etc. Efectele se
produc numai daca se incheie efectiv contractul intre promitent si tert. Se pot produce automat sau ca urmare
a negocierii partilor. Nu sunt permise optiunea rezilierii nici a suspendarii.

18

 Clauza se declanseaza cand tertul beneficiaza efectiv de conditiile mai favorabile (momentul
executarii), spre deosebire de clauza ofertei concurente, care se declanseaza la primirea ofertei. Clauza
concurenta incepe la initiativa tertului (care face oferta), iar clauza clientului celui mai favorizat incepe la
initiativa partii (care incheie contractul cu un tert). Efectele se produc automat sau prin negociere, de regula
automat.

Momentul producerii adaptarii este ca regula retroactiv, de la momentul cand tertul a beneficiat
expres de clauza mai favorabila. Daca tertul s-a descoperit mai tarziu sau ca urmare a unui litigiu pierdut de
promitent, adaptarea va opera tot retroactiv, daca partile nu stipuleaza altfel. Concret, se va alege intre
momentul incheierii contractului cu tertul sau momentul pronuntarii hotararii judecatoresti. In caz de litigiu
asupra caracterului mai favorabil, proba se poate face prin expertizarea contabilitatii promitentului sau prin
proba informarii beneficiarului ori amiabil.

4) Clauza de hardship (impreviziune). Temeiul juridic consta in art 1271 C. civ. si in principiile
UNIDROIT. Cea mai cunoscuta uzanta conventionala este modelul elaborat de camera de comert si industrie
din Paris (CCI) ce poate fi integrata in contracte. Ca natura juridica, este o exceptie conventionala de la
principiul fortei obligatorii a contractului.

In ce priveste sfera de aplicare, se completeaza sau se coreleaza cu forta majora, respectiv cand
partile enumera evenimentele exprese ce constituie forta majora, toate celelalte evenimente imprevizibile si
prejudiciabile vor insemna hardship.

Definitie: Este o clauza contractuala care prevede obligatia partilor de a proceda la negocieri sau de a
apela la un tert (arbitru), pentru adaptarea contractului, daca pe parcursul executarii acestuia a aparut o
imprejurare, de orice natura, independenta de vointa partilor, care afecteaza grav echilibrul contractual si
produce o ingreunare substantiala a executarii obligatiilor unei parti sau ambelor si care nu ar fi echitabil sa
fie suportata exclusiv de catre partea victima.

Continutul clauzei si conditiile de aplicare.

A. Caracteristicile generale ale clauzei

a) Clauza are un caracter general, formulandu-se in termeni generici si care acopera evenimente de
orice natura, care ar putea interveni pe parcursul executarii contractului, afectand economia acestuia sau
elementele avute in vedere la incheierea sa.

Partile pot prevedea limitari clauzei atunci cand se aplica doar la anumite categorii de riscuri,
respectiv cand se aplica la schimbari conjuncturale, din domeniul obiectului contractului, expres alese de
parti.

b) Evenimentele care provoaca hardship trebuie sa fie independente de culpa vreunei parti.
Mecanismul de adaptare a contractului se activeaza numai daca evenimentul ori imprejurarea este
imprevizibila si exterioara vointei partilor.

c) Principiile UNIDROIT stabilesc cerinte suplimentare cumulative pentru evenimentele de

hardship.
- Sa apara sau sa fi fost cunoscut dupa incheierea contractului;
- Sa nu fi putut a fi luate in considerare la nasterea contractului;
- Sa fie in afara controlului partilor;
- Victima evenimentului sa nu isi fi asumat riscul producerii evenimentului.
B. Efectele evenimentului de hardship asupra contractului.

a) Impactul imprejurarilor sa perturbe grav echilibrul contractual si sa provoace o ingreunare

substantiala a executarii obligatiilor. Gravitatea imprejurarilor se va judeca concret raportat la efectele
produse asupra echilibrului contractual. Frustrarea partii victime se apreciaza raportat la imposibilitatea de
indeplinire a scopului urmarit la incheierea contractului.

19

 Criteriul de evaluare al imprejurarilor stabileste ca evenimentul sau schimbarea sunt grave ori
substantiale cand, daca ar fi fost stiute, nu s-ar fi incheiat contractul. Intinderea afectarii partilor vizeaza ca
regula toate efectele contractului ori se pot referi la o singura prestatie (de exemplu, pretul) cand partile au
dispus expres astfel.

Consecintele evenimentului sunt fie cresterea substantiala a costurilor obligatiilor, fie descresterea
substantiala a contraprestatiei.

b) Efectele prejudiciabile sa fie inechitabil a fi suportate de catre o singura parte care le sufera.
Aceasta poate insemna si cresterea sarcinilor financiare in raport cu profitul partii victima, in perioada de
timp determinata de eveniment.

C. Efectele clauzei fata de parti.

a) Efectul pozitiv consta in adaptarea contractului. Aceasta nu se produce automat ci ca urmare a

negocierii partilor. Oricare dintre parti poate cere renegocierea indiferent daca este victima evenimentului.
Daca nu se cere renegocierea pretului sau intregului contract, rezulta ca obligatiile vor continua in forma
initiala.

b) Efectul negativ stabileste ca nici existenta clauzei, nici adresarea cererii de renegociere nu
indreptatesc partea victima la suspendarea obligatiilor sale ori a efectelor contractului.

D. Mecanismul de adaptare a contractului.

Ca regula, contractul trebuie sa prevada atat procedura de aplicare a clauzei, cat si mecanismul de
adaptare a contractului. In lipsa, se vor aplica dispozitiile legale si uzantele codificate, daca legea romana
este aplicabila si daca nu exista uzante conventionale.

a) Prima etapa consta in notificarea intentiei de renegociere. Se face in termenul prevazut de contract
sau rezonabil, din momentul in care partea a suferit sau a cunoscut imprejurarea. Notificarea trebuie sa
cuprinda temeiul acesteia, coordonatele clauzei, dovezile pertinente ale evenimentului si solutia propusa
pentru readaptarea contractului.

b) A doua etapa consta in renegocierea contractului. Ca regula, partile sunt obligate sa participe la
renegociere dar nu si sa ajunga la o intelegere. Izvorul obligatiei consta in propria lor vointa exprimata prin
inserarea clauzei in contract. Sanctiunea refuzului nejustificat de a participa la negocieri este atragerea
raspunderii civile contractuale si a eventualelor daune-interese.

Ca observatie, renegocierea trebuie sa se faca in spiritul bunei credinte si al celui de cooperare pentru
refacerea echilibrului just al contractului.

c) A treia etapa consta in rezultatul negocierilor. Daca partile convin o modificare a contractului,
executarea obligatiilor se va face in consecinta (asemanator unui act aditional). Daca partile nu convin nimic,
fie pentru ca nu se inteleg, fie pentru ca nu dau curs convocarii la renegociere, rezulta fie rezolutiunea ori
rezilierea contractului, daca exista stipulat un pact comisoriu, fie pot apela la mediere sau la instanta de
judecata ori la arbitraj. Solutiile tribunalelor pot fi in orice sens asupra efectelor contractului si in limitele
cerute de parti.

E. Momentul producerii efectului de readaptare.

Este alternativ:
- Fie cand partile ajung la o intelegere
- Fie de la pronuntarea instantei sau tribunalului arbitral
- Fie de la un anume moment stipulat expres de catre parti.
Ca observatie, efectele se produc numai pentru viitor (ex nunc).

20

 F. Identitatea vechiului contract si revenirea la acesta.

Ca regula, vechiul contract nu inceteaza ca urmare a renegocierii partilor, ci se modifica doar,

conform vointei lor sau a hotararii judecatoresti. Prin exceptie, vechiul contract va disparea atunci cand
partile expres stabilesc ca efectul va fi unul de novatie. Aceasta este posibil doar daca legea romana este lex
contractus (legea aplicabila contractului). In mod exceptional si numai ca urmare a scrierii exprese in cadrul
clauzei, vechiul contract se poate reactiva in conditiile indicate de parti.

III. ALTE CLAUZE SPECIFICE COMERTULUI INTERNATIONAL

A. Clauza de stabilire a dobanzii penalizatoare (sanctionatoare).

Temeiul consta in OG 13/2011 privind dobanda legala pentru obligatiile banesti, care stabileste doua
feluri de dobanzi:

a) Dobanda conventionala. Este regula in materie, partile fiind libere sa stabileasca in conventii
regimul si rata dobanzii pentru intarzierea executarii unor obligatii banesti. Conditia aplicarii rezida in forma
scrisa numita clauza penala.

Ca observatie, intre profesionisti nu se prezuma un cuantum maxim al dobanzii afara de stipulatie

contrara.

b) Dobanda legala in comertul international. Este reglementata de acelasi act normativ ca o norma
speciala, supletiva si subsidiara, care se aplica doar in lipsa altor prevederi exprese ale partilor. Cuantumul
dobanzii legale in comertul international este fix, de 6% pe an.

Conditiile de aplicare:
- Sa fie vorba de un contract cu element de extraneitate;
- Legea romana sa fie lex contractus;
- Plata obligatiei sa se faca in moneda straina (daca s-ar plati in lei, s-ar aplica dobanda legala de referinta a
BNR).

B. Clauza de forta majora.

1) Din punct de vedere al regimului legal, este o cauza (un eveniment extern, strain de contract)
exoneratoare de raspundere, care constituie un risc in comertul international si care este supusa legii romane,
daca aceasta este lex contractus. Izvoarele clauzei de forta majora sunt:
- Art. 1351 C. civ.
- Conventia de la Viena 1980 privind vanzarea internationala de marfuri
- Principiile generale UNIDROIT
2) Conditiile generale izvorate din lege ale clauzei de forta majora. Art. 1351 alin. (2) C. civ.
stabileste cumulativ ca forta majora este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil
(insurmontabil), inevitabil, independent de culpa partilor, survenit dupa incheierea contractului si care face
obligatia imposibil de executat.

Observatie: art. 1351 C. civ. este o norma supletiva de la care partile pot deroga nelimitat.
Observatie: Imprevizibilitatea se refera si la faptul ca partile ar fi putut cunoaste evenimentul, dar nu
puteau prevedea momentul producerii fortei majore si nici impactul ori consecintele asupra contractului lor.

3) Regimul conventional al clauzei de forta majora. Clauza de forta majora este o specie a clauzelor
asiguratorii contra riscului din contractele de comert international incheiate pe termen mediu sau lung. Prin
vointa partilor se poate aplica si la restul contractelor. Clauza model privind forta majora, elaborata de CCI
Paris, reprezinta o uzanta conventionala ce poate fi aplicata de catre parti in contractele lor.

21

 Tipurile de clauze rezulta din maniera de scriere a acestora in contracte, astfel:

a) In clauza cu definitie sintetica se enumera conditiile esentiale sau se trimite la lege pentru definirea
evenimentelor si a aplicarii efectelor fortei majore.
b) In clauza cu definitie analitica, partile vor alege sa enumere total sau partial evenimentele dorite a fi forta
majora, de regula limitativ.
c) In clauza cu definitie mixta, se vor include atat listarea evenimentelor si/sau o trimitere la conditiile
esentiale, cat si enumerarea exemplificativa a cazurilor dorite de parti.

Ca observatie, simpla producere a evenimentului de forta majora nu conduce automat la exonerarea

de raspundere, partea care invoca trebuie sa si dovedeasca indeplinirea conditiilor legale sau conventionale si
ca ea nu a putut, in mod rezonabil, sa evite sau sa depaseasca consecinta evenimentului. Partea adversa se
poate apara prin dovedirea lipsei indeplinirii conditiilor legale ori conventionale sau a nerespectarii
procedurii de anuntare.

Tot ca observatie, partile pot atribui clauzei orice inteles, fie de relaxare, fie de agravare a
raspunderii in cazul producerii unor evenimente de forta majora.

4) Efectele clauzei de forta majora. Ca regula, are ca efect absolvirea si exonerarea de raspundere
pentru neexecutarea obligatiilor afectate de forta majora. Efectele sunt comune atat regimului legal, cat si
celui conventional al clauzei. Dupa cum impiedicarea este temporara sau definitiva, exista doua efecte:

a) Efectul suspensiv care consta in prelungirea duratei contractului, fie pe perioada fortei majore, fie
pe o alta perioada expres reglementata. Partile pot lipsi sau renunta la aceasta perioada si implicit la aplicarea
efectului. Efectul se aplica cu prioritate doar daca partile au stipulat expres acest fapt, altfel art. 1351 C. civ.
prevede in mod supletiv rezolutiunea contractului.

Efectul se produce automat in prezenta clauzei conventionale si cu conditia dovedirii aparitiei

evenimentului de forta majora, dar poate fi lasat si la aprecierea partilor, prealabila si cuprinsa in clauza sau
ulterioara in cadrul unui act aditional.

Ca observatie, suspendarea e incompatibila cu un termen esential de executare (de exemplu, livrarea

brazilor de Craciun in termen). Tot ca observatie, daca partile au renegociat contractul in timpul suspendarii,
noua formula se va aplica de indata ce reincepe executarea.

b) Efectul extinctiv este regula in dreptul comun intern, iar in comertul international se aplica numai
daca impedimentul dureaza de regula cel putin 6 luni. Rezolutiunea se poate aplica de plin drept sau prin
instanta de judecata. Aplicarea efectului da nastere automat la suportarea riscului contractual.

Ca observatie, debitorul poate sa renunte oricand la efectele clauzei care il exonerau de raspundere
pentru propria neexecutare. De asemenea, partile fiind profesionisti, au mai inainte obligatia de a coopera in
vederea inlaturarii efectelor fortei majore, asadar contractul ar trebui, pe cat posibil, salvat.

5) Procedura de anuntare a survenirii fortei majore. Ca regula, legea romana prevede expres sau prin
uzante normative obligatia partii care a suferit de a anunta pe cealalta parte. Obiectul instiintarii cuprinde atat
survenirea, cat si efectele asupra contractului. Forma instiintarii trebuie facuta in scris. Termenul instiintarii
este imediat dupa survenirea evenimentului sau intr-un termen rezonabil.

Sanctiunea lipsei instiintarii consta in fie obligarea debitorului de a suporta prejudiciile suferite de
cealalta parte, daca ar fi fost instiintata la timp, fie decaderea din dreptul de a invoca forta majora, daca s-a
stipulat expres aceasta sanctiune.

6) Proba fortei majore.

a) Daca evenimentul s-a produs in tara, se probeaza fie cu aviz de forta majora eliberat de camera de comert
si industrie nationala ori de camerele judetene, fie pe cale de expertiza.
b) Daca evenimentul s-a produs in strainatate, dar afecteaza un contract cu elemente romane, se vor aplica
dispozitiile art. 1091 C. civ., fiind admisibile orice mijloace de proba admise de sistemul de drept de la
locul producerii evenimentului.

22

 Contractul de vanzare internationala de marfuri, conform Conventiei Natiunilor Unite

de la Viena 1980.

I. ASPECTE GENERALE.

1) Natura juridica si temei.

Contractul de vanzare internationala de marfuri este o specie a contractului de vanzare comerciala,

particularizat prin faptul ca, in cuprinsul acestuia, exista un element de extraneitate, care produce efecte la
nivelul intregului contract.

Temeiul de drept este exprimat prin conventia de la Viena 1980, elaborata de catre UNCITRAL si
votata de catre ONU in cadrul adunarii generale. Romania a aderat la Conventie prin Legea nr. 24/1991.
Conventia are putere de lege si se aplica ca norma supletiva, daca partile nu o exclud expres ca urmare a:
- Vointei exprese, printr-o clauza contractuala de excludere a aplicarii prevederilor conventiei;
- Trimiterii implicite la o reglementare interna sau internationala, alta decat conventia;
- Trimiterii la o uzanta normativa care sa excluda conventia;
- Trimiterea la un sistem de drept care reglementeaza aceleasi aspecte ca si conventia.
Importanta conventiei s-a remarcat in unificarea si armonizarea sistemului de drept anglosaxon
(common law) si a sistemului romanis continental.

2) Domeniul de aplicare al conventiei.

A) Din punct de vedere material, se aplica tuturor contractelor de vanzare internationala de marfuri,
incluzandu-se si cele de furnizare.

B) Din punct de vedere personal, ca regula, conventia se aplica intre partile contractante ce au sediul
in state diferite, conform a doua criterii alternative.

Ca observatie, sediul se determina conform normei conflictuale aplicabile in materie care, daca
trimite la sistemul de drept român, se va aplica art. 2571 C. civ.: persoanele juridice au nationalitatea statului
pe al carui teritoriu si-au stabilit sediul.

Conditia esentiala pentru aplicarea criteriilor conventiei este ca ambele parti sa cunoasca expres ca
au sediul in state diferite.

Conform primului criteriu, conventia se aplica cand partile au sediul in state diferite, ambele
semnatare ale conventiei. Prin exceptie, daca partile au sediul in state semnatare, dar au decis ca legea
aplicabila sa fie a unui stat nesemnatar, implicit au exclus aplicabilitatea conventiei ca norma supletiva. In
mod exceptional, cand tribunalul arbitral sau instantele decid ca legea aplicabila este cea a unui stat
nesemnatar, conventia va continua sa se aplice daca partile isi au sediul in state semnatare si diferite.

Conform celui de-al doilea criteriu, conventia se aplica cand partile au sediul in state diferite, una
sau ambele nesemnatare, atunci cand normele de drept international privat trimit la o lege a unui stat
semnatar. Norma conflictuala poate trimite la aplicarea legii unui stat semnatar, fie subiectiv, ca urmare a
vointei partilor, fie obiectiv, cand executarea sau locul incheierii sau marfa tranziteaza un stat semnatar.

Cazuri speciale:
a. Daca o parte are mai multe sedii, se ia in considerare cel care a avut cea mai stransa legatura cu
contractul sau cu executarea sa, tinandu-se cont de circumstantele cunoscute sau avute in vedere de catre
parti inainte sau la momentul incheierii.
b. Daca sediul se muta ulterior incheierii contractului, conventia va ramane valabila daca putea sa se aplice
la incheiere.
c. Daca nu exista un sediu, se va aprecia dupa resedinta obisnuita.

C) Din punct de vedere temporal se aplica propunerilor de contractare si contractelor incheiate

survenite dupa ratificarea acesteia.

23

 3) Interpretarea conventiei si a contractului.

Se face conform urmatoarelor reguli:

a) Contractul trebuie sa aiba un caracter international si sa se interpreteze cu buna credinta.
b) Aspectele reglementate de conventie, care nu sunt rezolvate de aceasta, se vor aplica conform principiilor
la care aceasta inspira sau, in subsidiar, conform legii aplicabile in temeiul normelor de drept
international privat.
c) Manifestarile de vointa ale partilor se interpreteaza dupa adevarata lor intentie, cand o parte cunostea sau
nu putea sa ignore aceasta intentie. Ca observatie, daca nu se poate dovedi ca ar fi putut sa cunoasca, se
vor ghida si interpreta conform semnificatiei pe care ar fi acordat-o o persoana rezonabila, cu aceeasi
pregatire profesionala, aflata in aceeasi situatie si conform vointei reale a partilor. Pentru determinarea
intentiei, respectiv a ceea ce ar fi inteles o persoana rezonabila, se va tine cont de circumstantele
pertinente, de negocierile purtate, de obisnuintele partilor sau de uzante si de intregul lor scop ori
comportament, mereu in sensul de a produce efecte juridice.
d) Partile sunt legate de uzantele comerciale la care au consimtit, le cunosteau sau trebuia sa le cunoasca
tacit, locale sau generale si de obisnuintele dintre acestia.

4) Conditiile de forma. Contractul nu are nicio conditie de forma, nici macar scrisa.

5) Proba. Contractul se poate proba prin orice mijloc de proba, inclusiv martori.

II. FORMAREA CONTRACTULUI DE VANZARE INTERNATIONALA DE MARFURI.

Din punct de vedere terminologic, formarea contractului reprezinta procesul de ajungere la

incheierea contractului, care, la randul sau, se produce la momentul acordului de vointa al partilor.

1) Oferta de a contracta.

A. Este o propunere de incheiere a unui contract, care sa indeplineasca obligatoriu si cumulativ

urmatoarel conditii:
- Este adresata unor persoane determinate
- Este suficient de precisa, cuprinzand cel putin denumirea marfurilor si stabilind cantitatea, calitatea si
valoarea pretului, ori indicatiile de determinare ulterioare. Se admite trimiterea la pretul curent al pietei
sau la cel de catalog, fiind prezumat cel de la momentul livrarii.
- Sa denote intentia autorului de a se obliga.
B. Momentul producerii efectelor ofertei este cand ajunge la destinatar, chiar daca nu a luat la
cunostinta, conform teoriei receptiunii.

C. Retractarea ofertei se poate face prin act separat doar daca acesta ajunge la destinatar inainte sau
odata cu oferta, chiar daca era irevocabila.

D. Revocarea ofertei, dupa ajungerea sa, ca regula, se poate face pana la momentul expedierii
acceptarii sau momentul executarii actului. Prin exceptie, oferta nu poate fi revocata daca:
a. Prevede un termen de acceptare sau, in orice alt mod, este irevocabila (de exemplu, uzante/obiceiuri);
b. Este rezonabil pentru destinatar sa considere ca oferta este irevocabila si, daca a actionat in consecinta
(de exemplu, pentru acceptarea unei anume oferte, sunt necesare demersuri speciale sau negocieri si
partea acceptanta le-a demarat, cum ar fi facut orice persoana rezonabila).

2) Acceptarea ofertei.

A. Este o declaratie expresa sau orice alta manifestare de vointa, inclusiv tacita, a destinatarului
unui oferte. Tacerea sau inactiunea nu valoreaza acceptare afara daca exista uzante, obisnuinte sau intelegeri
prealabile ale partilor.

24

 B. Momentul producerii efectelor acceptarii:

- In cazul acceptarii exprese intre persoane absente, cand indicatia de acceptare parvine ofertantului, in
termenul scris sau rezonabil.
- In cazul acceptarii exprese intre persoane prezente, este cand oferta verbala ori scrisa ajunge direct la
destinatar si trebuie acceptata imediat, afara daca imprejurarile implica contrariul.
- Acceptarea tacita implica indeplinirea unui alt act care sa indice o acceptare in afara comunicarii directe.
Nu implica un acord prealabil (poate fi spontana) dar se permite numai daca uzantele sau obisnuintele
partilor reglementeaza aceasta posibilitate. Momentul producerii efectelor acceptarii tacite este cel in care
actul este implinit sau executat, in termenul stipulat pentru acceptare sau cel rezonabil.

C. Continutul acceptarii. Ca regula, este un raspuns care tinde spre o acceptare. Daca va contine
modificari, completari sau limitari, devine o contraoferta. Prin exceptie, va avea valoarea de acceptare si un
raspuns ce tinde a accepta dar contine elemente de diferentiere ori complementare care nu afecteaza
semnificativ termenii ofertei (de exemplu, se modifica momentul predarii).

D. Calculul termenelor de acceptare. In cazul scrisorii sau e-mailului, curge de la data scrisa pe
document ori, in lipsa, de la data expedierii. Pentru mijloacele instantanee de comunicare, de cand oferta
parvine destinatarului (raport de remitere). Ca observatie, zilele de sarbatoare din cadrul termenului se vor
considera la calcul, dar daca se implineste intr-o zi libera, se acorda inca o zi lucratoare.

E. Acceptarea tardiva. Ca regula, este caduca daca parvine ofertantului dupa expirarea termenului de
acceptare din oferta. Prin exceptie, poate produce efecte daca ofertantul fara intarziere informeaza in scris
sau verbal pe acceptant.

Caz special: daca se probeaza cumulativ ca a fost trimisa in termen si ca ar fi putut ajunge in conditii
normale, dar nu a ajuns, in afara culpei acceptantului, va reprezenta acceptare de la momentul cand a
parvenit ofertantului. Ca observatie, daca ofertantul instiinteaza de indata pe acceptant ca refuza acceptarea
tardiva, va impiedica incheierea contractului.

F. Retractarea acceptarii. Este posibila numai daca ajunge concomitent cu acceptarea.

3) Momentul incheierii contractului.

a. In cazul acceptarii intre persoane absente, este cand acceptarea parvine ofertantului (teoria receptiunii).
b. In cazul acceptarii intre persoane prezente, echivaleaza cu realizarea acordului de vointa.
c. In cazul acceptarii tacite, este cand actul de acceptare a fost efectiv executat (obligatie de a face).

Observatie, a ajunge sau a parveni destinatarului este cand oferta, acceptarea sau orice alta
manifestare de vointa este facuta verbal destinatarului sau este predata prin orice mijloace la sediul acestuia,
ori, in lipsa, la resedinta obisnuita.

III. EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE INTERNATIONALA DE MARFURI.

A) Obligatiile vanzatorului. Daca intervine un conflict intre prevederile contractului si cele ale
conventiei, va prima contractul pentru toate efectele partilor.

1. Obligatia de predare a marfurilor. Este indeplinita cand marfa corespunde descrierii generale,
chiar daca are lipsuri de conformitate rezonabile. Nu este indeplinita cand se preda alta marfa.

Locul predarii este aplicabil in scara:

a. Intr-un loc special prevazut prin contract, uzante sau obisnuinte;
b. In lipsa, la locul remiterii catre primul transportator, altul decat sediul vanzatorului
c. In lipsa transportului, la locul cunoscut expres, la momentul incheierii contractului, astfel:
- Pentru bunurile individual determinate, unde acestea se afla (de exemplu, cand marfa e pe vapor in
tranzit, la ultimul port de descarcare)
- Unde anumite bunuri de gen se prevaleaza dintr-o masa determinata (de exemplu, piatra dintr-o
cariera)
- Unde bunul se produce ori se fabrica
In toate celelalte cazuri, predarea se face la sediul vanzatorului din momentul incheierii contractului
(cherabila).

25

 Momentul predarii marfii este:

a) Fie la o data fixa ori determinabila conform contractului
b) Fie la un interval fix ori determinabil, oricand la alegerea vanzatorului, cu conditia anuntarii
cumparatorului.
c) In toate celelalte cazuri, intr-un termen rezonabil impus de natura marfii ori conditiile de executare, de la
incheierea contractului
d) In mod exceptional, poate curge de la momentul realizarii obligatiei cumparatorului de a identifica ori
specifica forma, natura, caracteristicile, masura marfurilor.

2. Obligatia de remitere a documentelor referitoare la marfa. Ca regula, se face la momentul si

locul stipulate in contract. Trebuie sa predea titlul de proprietate si accesoriile (de exemplu, facturile,
documentele vamale, garantiile etc.). In lipsa prevederilor contractului se va executa conform uzantelor ori
obisnuintelor ori astfel incat sa permita cumparatorului intrarea in posesie si exercitarea drepturilor sale.

3. Obligatia de conformitate a marfurilor. Ca regula, trebuie sa predea cantitatea, calitatea, tipul,

genul si ambalajul corespunzatoare sau conform contractului. Include si garantia pentru vicii, conform
dreptului român. Din punct de vedere temporal, vanzatorul raspunde daca lipsa de conformitate se naste cel
mai tarziu la momentul transferului riscurilor catre cumparator, chiar daca a aflat ulterior. Prin exceptie,
vanzatorul va raspunde oricand, daca lipsa de conformitate provine din propria neindeplinire a obligatiilor si
atunci cand acesta a oferit garantie expresa ori tacita.

Denuntarea lipsei de conformitate se poate face in termen rezonabil de cand ar fi trebuit sa se stie,
dar nu mai mult de 2 ani de la remiterea materiala a marfurilor.

4. Obligatia de predare a marfurilor libere de orice drept sau pretentii a unui tert (garantia contra
evictiunii). Obliga la conformitatea juridica a marfurilor din contract. Ca regula, vanzatorul trebuie sa predea
marfurile libere de orice pretentie a tertilor, exceptand situatia in care cumparatorul accepta marfurile in
forma in care se afla. Pretentia tertului trebuie sa fie bazata pe un drept si nu o simpla tulburare de fapt (poate
afecta dreptul real). Nu trebuie constatata de catre o instanta, se prezuma incalcarea de la momentul emiterii
pretentiilor tertului, chiar daca cumparatorul ar fi putut sa stie, dar cu conditia sa existe o afectare a
cumparatorului fata de marfa (de exemplu, devine greu de valorificat).

Vanzatorul trebuie sa demonstreze netemenicia pretentiilor tertului si va raspunde chiar daca

cumparatorul stia sau nu putea sa ignore pretentia tertului la incheierea contractului. Cumparatorul are
dreptul la despagubiri pentru prejudiciul suferit si, eventual, pentru ca respingerea pretentiilor tertului s-a
facut intr-un termen nerezonabil de mare.

5. Mijloacele de care dispune cumparatorului in caz de contraventie la contract din partea

vanzatorului. Contraventia la contract reprezinta orice incalcare a acestuia savarsita de catre una dintre parti.
Contraventia devine esentiala cand afecteaza obiectul sau scopul contractului si cauzeaza celeilalte parti un
prejudiciu, prin care o priveaza in mod substantial de ceea ce era indreptatita sa se astepte de la contract, in
afara de cazul in care aceasta sau orice persoana rezonabila, aflata intr-o situatie similara, nu putea prevedea
rezultatul.

Enumerarea mijloacelor la indemana cumparatorului.

a) Mentinerea contractului si obtinerea executarii obligatiilor vanzatorului. Vanzatorul va executa in

principiu in natura sau nu va putea refuza executarea aleasa de cumparator, oferind echivalentul acesteia, nici
daca ar insemna pentru vanzator o pierdere, cheltuieli mari ori lipsa profitului. Dreptul de a cere executarea
obligatiilor de catre vanzator reprezinta salvarea contractului si se poate aplica pentru orice incalcare. Se
poate totusi cere predarea unor marfuri de inlocuire sau repararea lipsei de conformitate. Cumulativ, poate
cere daune pentru neexecutare.

Conditia mentinerii contractului este ca partea poate obtine executarea numai daca anterior nu s-a
prevalat de un mijloc incompatibil cu cererea de executare adresata vanzatorului (de exemplu, nu a declarat
rezolutiunea, nu a cerut reducerea pretului etc.).

26

 b) Reducerea pretului. Se poate cere reducerea in cazul incalcarii de catre vanzator a obligatiei de
conformitate a marfurilor si a conformitatii juridice. Cumparatorul poate reduce pretul in mod direct
(indiferent daca l-a platit sau nu), proportional cu diferenta dintre valoarea pe care marfurile efectiv primite o
aveau la momentul predarii si valoarea acelorasi marfuri conforme, avute la pretul curent al pietei in acelasi
moment. Repararea de catre vanzator a conformitatii, urmata de refuzul cumparatorului de a primi,
exonereaza pe vanzator.

c) Declararea rezolutiunii totale a contractului. Are caracter subsidiar fata de executarea in natura si
se aplica numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
- Neexecutarea obligatiei vanzatorului constituie contraventie la contract. Simpla nepredare a marfurilor, la
termenul stabilit, nu este o contraventie la contract esentiala decat daca partile au agreat expres sa devina
astfel sau rezulta in mod rezonabil din intelegerea lor iar vanzatorul trebuia sa stie.
- Cand vanzatorul nu preda marfa in termenul oferit sau declara expres ca nu o va preda. In acest caz,
declaratia de rezolutiune trebuie intocmita in scris si comunicata vanzatorului, marcând momentul efectiv
al incetarii efectelor.

B) Obligatiile cumparatorului.

1. Obligatia de plata a pretului. Ca regula, cumparatorul este obligat sa plateasca pretul (obligatie de
rezultat), aceasta cuprinzand toate obligatiile de a lua orice masuri si de a indeplini orice formalitati destinate
sa permita valabil plata, cele stabilite conform contractului sau conform legii aplicabile contractului. Devine
obligatie de mijloace cand depinde de rezultatul unor masuri sau formalitati a caror indeplinire rezulta din
fapta unui tert ales si contractat de catre parti. Totusi, cumparatorul trebuie sa dovedeasca ca a depus toate
eforturile rezonabile (eforturi consistente) si a repetat aceste eforturi in mod ferm si in sensul indeplinirii
modalitatilor sau formalitatilor.

Sanctiunile incalcarii obligatiei.

a) Aplicarea mijloacelor de care dispune vanzatorul, in caz de contraventie la contract din partea
cumparatorului.
b) Amanarea executarii obligatiilor vanzatorului, pentru motiv de contraventie anticipata a cumparatorului,
care este astfel prezumat ca nu va executa deloc sau la termen obligatiile sale.

Determinarea pretului se face:

- Conform contractului, daca e permis de sistemul de drept aplicabil
- In lipsa determinarii sau a criteriilor de determinare se face prin trimitere la pretul curent/obisnuit in
ramura comerciala respectiva, in momentul incheierii contractului, pentru marfuri identice ori similare,
care sunt vandute in imprejurari comparabile. Ca observatie, criteriul se poate aplica, doar daca sistemul
de drept permite si nu sanctioneaza lipsa determinarii cu nulitatea absoluta.
- In orice alte situatii, se poate stabili conform greutatii nete a marfurilor, insemnand greutatea efectiva fara
ambalaj.

Locul platii se determina astfel:

a) Conform contractului sau normei imperative din legea aplicabila ori uzantelor normative
b) In lipsa determinarii si a conditiei anterioare se va preda la sediul vanzatorului (portabila), cu conditia ca
suma sa intre efectiv in contul vanzatorului
c) In cazul special care implica o remitere de marfuri sau documente va fi la locul remiterii sau la sediul
bancii cumparatorului.

Momentul platii se considera atunci cand vanzatorul pune la dispozitie bunurile sau documentele de
proprietate, afara de stipulatie contrara. In cazul special cand vanzatorul instruieste pe transportator sa predea
bunurile sau documentele conditionat (obligatie de ramburs), momentul va fi considerat numai cand se va
indeplini remiterea pretului.

27

 2) Obligatia de preluare a marfurilor. Se face, ca regula, la locul stabilit in contract. In toate

cazurile, implica efectuarea a doua operatiuni prealabile:
a) Indeplinirea oricaror formalitati sau acte juridice necesare in mod rezonabil pentru a permite vanzatorului
sa predea. Acestea pot fi incluse in contract ori derivate din legea aplicabila ori uzante dar sunt si toate
acelea fara de care preluarea nu ar putea fi executata efectitv (de exemplu, sa se contracteze un
transportator specific pentru marfa sau sa se plateasca cheltuielile vamale pentru a putea intra marfa in
tara etc.).
b) Cumparatorul sa preia marfa de la locul special desemnat ori, in lipsa, de la sediul vanzatorului. Va lua in
posesie de drept marfa, conform contractului, chiar daca efectiv refuza preluarea, cand transportatorul le-
a livrat justificat la locul desemnat.

3) Obligatia de examinare a marfurilor. Este corelativa obligatiei de conformitate a vanzatorului.

Examinarea implica receptia calitativa si cantitativa si un examen atent, dar nu in detaliu (nu prin expertiza)
sau prin sondaj. Termenul de examinare trebuie sa fie cat se poate de scurt (nu rezonabil), raportat la
imprejurari si la particularitatile marfurilor ori ale livrarii.

Cazuri speciale:
a. Daca obligatia incumba si un transportator, verificarea se va face la destinatia finala.
b. Daca marfurile sunt redirijate in timpul transportului (revanzare in tranzit) iar titularul nu are timpul
necesar sau nu le poate verifica pe loc, se vor verifica la sosirea, ca regula, in prima destinatie.

4) Mijloacele de care dispune vanzatorul in caz de contraventie la contract din partea

cumparatorului. Mijloacele sunt aproximativ in oglinda cu cele de care dispune cumparatorul astfel:
a. Toate platile se fac indiferent daca au fost cerute deoarece cumparatorul este prezumat in intarziere de la
scadenta acestora.
b. Dreptul de a cere executarea obligatiilor de catre cumparator consta in obligarea fie la plata pretului, fie
la preluarea marfurilor, fie la executarea oricaror alte obligatii sub sanctiunea daunelor si celor prevazute
de contract si legea aplicabila. Conventia permite vanzatorului sa acorde un termen de gratie
conventional (termen de executare suplimentar din vointa partilor).
c. Declararea rezolutiunii totale a contractului se poate face numai daca se indeplinesc urmatoarele conditii:
- Neexecutarea obligatiilor cumparatorului constituie contraventie esentiala la contract
- Cumparatorul nu plateste pretul sau nu preia marfa in termenele stipulate si nici in cel suplimentar
oferit de vanzator sau declara expres ca nu va plati ori prelua.

IV. TRANSFERUL RISCURILOR IN CONTRACTUL DE VANZARE INTERNATIONALA DE

MARFURI. Riscul este acel eveniment de natura a degrada marfa, care implica o diminuare a valorii ei sau o
pierdere previzibila pe parcursul transportului, care nu este determinata de faptul juridic culpabil al
vanzatorului. Ca observatie, conventia nu reglementeaza impreviziunea si nici forta majora.

1) Momentul transferului riscurilor. Ca regula, partile pot stabili orice moment pentru transferul
riscurilor. In lipsa ori in caz de conflict, se aplica urmatoarele momente:

a. Cazul vanzarii care implica un transport. Daca orice parte contractanta apeleaza la un transportator
independent (nu prin propriile societati, dezmembraminte ori agenti) pentru a aduce marfa la cumparator,
respectiv atunci cand cumparatorul nu ridica personal marfa, riscul se transfera astfel:
- Cand vanzatorul e tinut sa predea marfurile catre transportator la un loc determinat, altul decat sediul său,
riscul se transfera la momentul remiterii.
- In lipsa unui loc determinat, riscul se transfera la predarea catre primul transportator. Ca observatie,
pastrarea de catre vanzator a documentelor privitoare la marfa nu afecteaza transferul riscurilor. Tot ca
observatie, regula se aplica cand marfa este individual determinata si nu generica (chiar daca, prin natura
ei, este fungibila).

b. Cazul special cand marfa se vinde in timpul transportului. Ca regula, riscul se transfera la
momentul incheierii contractului asupra bunurilor aflate in tranzit, daca acestea sunt identificate expres. In
lipsa identificarii, se va transfera la momentul la care aceasta este posibila. In cazul special in care vanzatorul
stia sau ar fi trebuit sa stie ca marfa a pierit ori s-a deteriorat in timpul transportului, dar inainte de vanzare si
nu a informat la incheierea contractului pe cumparator va pastra riscul pana la predarea efectiva.

28

 2) Consecintele transferului riscurilor. Ca regula, pieirea sau deteriorarea marfurilor nu il exonereaza

pe cumparator de plata pretului. Vanzatorul va raspunde daca originea viciului s-a produs cel mai tarziu la
momentul transferului riscului, chiar daca apare ulterior. Efectul transferului riscului consta in determinarea a
cine va emite pretentii contra asiguratorului. Asigurarea mărfii in cazul transportului este obligatorie. Prin
exceptie, daca deteriorarea are ca si cauza fapta sau omisiunea vanzatorului (de exemplu, incalcarea
obligatiilor sale cel putin rezonabile de ambalare, manipulare, asigurarea unui transport frigorific etc.),
rezulta in dreptul asiguratorului fie de a nu raspunde, fie de a se regresa impotriva vanzatorului.

V. DAUNELE INTERESE IN CONTRACTUL DE VANZARE INTERNATIONALA DE

MARFURI. Conventia permite executarea obligatiilor prin echivalent doar daca sistemul de drept aplicabil
permite astfel, respectiv cand obligatia este stabilita subsidiar doar daca sistemul de drept permite executarea
prioritara in natura. Daunele se acorda separat de rezolutiune, dar se pot si cumula. Se pot cere pentru orice
incalcare obiectiva a obligatiilor partilor, indiferent daca este esentiala, cu conditia sa nu se probeze in cauza
un element exonerator de raspundere.

1) Intinderea daunelor interese generale. Acestea sunt echivalente cu prejudiciul efectiv suferit
(damnum emergens) si a profitului nerealizat (lucrum cesans). Conditiile generale si cumulative pentru
acordarea daunelor sunt urmatoarele:
- Partile sa nu fie decazute din dreptul de a invoca evictiunea si nici lipsa de conformitate;
- Partea care pretinde daune sa nu fi declarat rezolvit contractul nici pe cale judecatoreasca;
- Sa existe o contraventie la contract de orice natura;
- Partea sa nu isi fi asumat riscul pieirii bunului si nici existenta contraventiei;
- Contraventia sa antreneze un prejudiciu economic, nu unul moral.
- Se acopera numai pierderile suferite si castigul nerealizat previzibile la incheierea contractului, adica
raportat la circumstantele concrete in care partea vatamata a stiut sau ar fi trebuit sa stie intinderea
prejudiciului pe care l-ar cauza daca nu ar respecta obligatiile sale (conform omului rezonabil).

2) Daunele interese speciale in cazul rezolutiunii contractului. Exista doua categorii specifice, la
alegerea partilor.

a. Cumpararea de inlocuire sau vanzarea compensatorie, realizate printr-o tranzactie de inlocuire.

Astfel, ca urmare a rezolutiunii, vanzatorul poate vinde compensatoriu iar cumparatorul poate cumpara in
inlocuire, urmand a se regresa impotriva celuilalt pentru recuperarea diferentei de pret dintre valoarea
conform contractului si valoarea obtinuta din aceste operatiuni. Alternativ, se poate cere si diferenta de
valoare dintre momentul cand trebuia a fi fost predata marfa si cel in care a fost efectiv predata intr-un mod
neconform. Orice alte daune se pot cumula afara de stipulatie expresa contrara.

Conditiile de aplicare:
- Sa se faca la pretul cel mai avantajos pentru partea victima;
- Sa se realizeze intr-un termen rezonabil dupa rezolutiune;
- Pretul cumpararii de inlocuire sa fie mai mare decat cel din contract iar la compensare sa fie mai mic.
b. Cazul inlocuirii ori compensarii marfurilor la pretul curent. Ca regula, partea poate cere diferenta
dintre pretul din contract si pretul curent la momentul rezolutiunii, urmata de semnarea unei tranzactii de
inlocuire, care poate cuprinde si alte daune. Pretul curent este cel de la locul predarii ori, in lipsa, orice loc de
referinta raportat la contract sau uzante.

V I . E X O N E R A R E A D E R A S P U N D E R E I N C O N T R A C T U L D E VA N Z A R E
INTERNATIONALA DE MARFURI. Cauza exoneratoare de raspundere este un eveniment care permite
unei parti sa nu achite daune interese pentru propria neexecutare a obligatiilor. Aceasta se poate realiza
numai daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
a) Evenimentul este independent de vointa partilor, mai ales a partii in culpa. Sa nu poata fi controlat sau
influentat de partea in culpa.
b) Evenimentul este fortuit, respectiv nu era asteptat rezonabil sa se intample, la incheierea contractului.
c) Evenimentul este imprevizibil si insurmontabil, adica partea in culpa nu l-a putut rezonabil preveni si nici
depasi consecintele acestuia.

29

 Ca observatie, conditiile se raporteaza la un profesionist diligent care evalueaza rezonabil toate

riscurile la incheierea contractului. Efectul cauzei exoneratoare dureaza doar pe perioada evenimentului sau a
impiedicarii efective, apoi partea este obligata sa execute sub sanctiunea daunelor. Intarzierea nejustificata
poate reprezenta contraventie esentiala la contract.

Daca nesocotirea contractului este determinata de neexecutarea unui tert, pe care partea l-a insarcinat
sa execute total sau partial pentru aceasta, partea nu este exonerata decat daca chiar partea sau ambii
indeplinesc conditiile exonerarii de raspundere.

30