Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale

An II, sem. 2

Violul
Definiții. Teorii psihologice & sociologice. Perspectiva legală. Statistici

Comportamentul deviant se referă la abateri de la normele sociale, ce vizează moralitatea,

legislația, starea psihică, viața sexuală, cultura religioasă sau estetică și condiția fiziologică și
senzorială. Astfel, pentru a înțelege entitatea comportamentului deviant, trebuie să ne referim la o serie
de „nonconformități cu standardele comportamentale ale comunității”, precum infracțiuni, delicte,
perversiuni sexuale, handicapuri fizice sau senzoriale, boli mintale, trangresiuni religioase. Definirea
unui comportament drept „normal” sau „anormal” depinde de mai mulți factori, precum natura
normelor sociale încălcate de individ, gradul de toleranță al societății, dar și de pericolul pentru viața și
ordinea socială reprezentat de aceste încălcări.
Sistemul social internațional nu mai poate fi adus în discuție fără a include în cadrul său
devianța, iar în țara noastră, stare patologică a sistemului normativ, existența unor norme neadecvate
realităților existente, absenţa reglărilor raţionale ale acţiunii sociale din cauza lipsei de coordonare a
funcţiilor sistemului normativ generează un teren propice pentru creșterea infracționalității.
În „Dicționarul de psihologie”, P. Popescu-Neveanu abordează noțiunile de devianță,
delincvență, perversiune, boală psihică într-o manieră separată: în timp ce devianța desemnează
caracteristicile unor comportamente de a se abate de la normele sociale, delincvența este definită ca un
fenomen de încălcare a normelor legale, perversiunea ca fiind o modificare patologică a diferitelor
instincte sau tendințe afective, boala fizică este prezentată ca o leziune morfologică sau tulburare
biochimică, iar boala psihică drept o anomalie de dezvoltare a sistemului cerebral.
Coordonatorii științifici ai Marelui dicţionar al psihologiei, H. Bloch et al pornesc de la premisa
că devianța, delincvența, boala psihică și perversiunea nu trebuie confundate. Astfel, „orice relaţie
sexuală care caută plăcerea în afara relaţiilor numite „normale” cu un partener de sex opus şi vârstă
echivalentă” sau „experienţă a unei pasiuni umane în care dorinţa admite drept ideal un obiect
neînsufleţit” semnifică fenomenul numit perversiune, şi nu o boală psihică, afecțiune echivalată cu
nebunia, adică „iraţionalitate sau absenţă a raţiunii ”, reprezentând obiectul de studiu al psihiatriei.
Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale
An II, sem. 2

Totuși, în cadrul anumitor boli psihice pot apărea comportamente deviante sexual, care să prezinte un
gradmai mult sau mai puțin important de periculozitate socială (Vlad & Vlad, 1978).
Cu toate că unele conduite deviante se manifestă ca reacții sociale fără o gravitate deosebită,
altele, printre care devianțele sexuale și atentatele la bunele moravuri au o mare periculozitate
potențială sau chiar manifestă.
Din categoria formelor de manifestare psiho-sexuală în care sexualitatea este asociată cu
agresivitatea, fac parte unele care pot fi clasificate în sfera tulburărilor aflate la limita dintre normal și
anormal (Enăchescu, 2003):
 agresivitatea verbală, exprimată prin cuvinte obscene, aluzii obscene sau erotice, forma cea mai
simplă;
 agresivitatea fizică, care are are numeroase forme, între cele mai severe încadrându-se și violul.
Acesta este un atentat sexual fizic de tip agresiv și poate fi exercitat asupra persoanelor de de
sex opus, de același sex cu agresorul, dar și asupra copiilor, a bătrânilor.
Studiile realizate au infirmat o serie de prejudecăți legate de această agresiune sexuală: s-a
observat că în majoritatea cazurilor violatorul nu este un străin, ci face parte din anturajul victimei (aici
intră și violul marital, care a existat din cele mai vechi timpuri). De asemenea, s-a concluzionat că, deși
este definit ca un act sexual, violul este o manifestare a furiei, violenței sau puterii și s-a mai observat
că în alegerea victimelor, agresorii țin seama mai mult de vulnerabilitatea acestora decât de înfățișarea
lor sau de modul în care sunt îmbrăcate, infirmând teoriile unora că femeia este cea care incită la viol.
Violul nu reprezintă o tulburare sexuală, ci este o infracțiune ce ar trebui inclusă în categoria
crimelor violente, deoarece în acest caz este vorba despre o exprimare sexuală a agresivității.
Considerarea violului drept o infracțiune sexuală, adică exprimarea agresivă a sexualității, abate de
multe ori atenția de la violența cu care se produce sau minimalizează brutalitatea acestui act.
„Violul este dintre acele răuri care nu sunt niciodată scuzabile. Probabil, este dintre acele răuri
care nu sunt niciodată justificate și cu siguranță este printre acelea care trebuie interzise și pedepsite de
lege” (Gardner & Shute, 2000).
Unul dintre motivele care i-au determinat pe cercetători să-și îndrepte atenția asupra conduitelor
sexuale deviante din care face parte și violul a fost dezvoltarea mișcării feministe.
În 1975, scriitoarea feministă Susan Brownmiller prezenta violul drept un mijloc prin care
bărbații controlează și intimidează femeile, în mai mare măsură un act de putere decât unul sexual.
Potrivit acesteia, întrucât mult timp femeile au fost considerate o proprietate a bărbaților, prin abuz
Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale
An II, sem. 2

aceștia „le puneau la punct”, scoțând la iveală nevoia lor de a domina și agresivitatea masculină. Totuși,
definind violul ca un tip de violență primară și considerând aproape irelevantă natura sa sexuală, ea
asemăna violul cu alte tipuri de abuz fizic, lucru cu care femeile care au fost violate cu siguranță nu
sunt de acord.
O abordare aproape contrară este cea a lui Catharine MacKinnon, care considera că violul este
legat de statutul inferior al femeilor în ceea ce privește libertatea sexuală, de dependența economică și
socială a acestora față de bărbați, fiind mai degrabă un act sexual decât unul ce are legătură cu
pedeapsa sau violența și că într-o societate patriarhală sexualitatea și violența nu se exclud reciproc
(Cahill, 2001).
Sociologia și psihologia au un rol foarte important în conturarea profilului psihologic al
agresorului sexual, în identificarea cauzelor și a factorilor favorizanți ai violului, dar și în găsirea și
impunerea unor măsuri de combatere a infracțiunilor sexuale. Din acest motiv, sociologii și psihologii
sunt tot mai preocupați de studierea naturii condiției umane, a trăsăturilor personalității delincvente,
precum și a cauzelor ce determină apariția unui comportament sexual deviant.
Violurile, actele de incest și agresiunile sexuale îndreptate împotriva copiilor se înscriu în
categoria devianțelor sexuale patologice, mai rare din punct de vedere statistic (Rădulescu, 1997). Deși
persoanele care le comit nu sunt întotdeauna bolnave, în general aceste devianțe se circumscriu
modelului medical.
Astfel, violul a fost considerat mult timp o problemă psihopatologică, iar violatorul a fost văzut
ca fiind un individ „bolnav”.
Pentru reprezentanții școlii psihanalitice, comportamentul sexual deviant, violul, reprezintă
simptome ale problemelor emoționale de bază, fiind atribuite conflictelor interioare, problemelor
emoționale, sentimentelor de inferioritate și insecuritate.
Exemplificator în acest sens este faptul că, deși psihopatia nu reprezintă întotdeauna o
manifestare negativă din punct de vedere social, întrucât psihopații se caracterizează printr-o gamă
foarte variată de anomalii, probleme de temperament și defecte de caracter, este de multe ori asociată
cu amoralitatea, infracțiunea și devianța. Perverșii sexuali violenți se includ în grupa psihopatiilor
expansiv-agresive, caracterizate prin reacții comportamentale care provoacă suferință celorlalți. Un
asemenea tip de personalitate prezintă, pe lângă anomaliile psihice înnăscute și o dezvoltare în
concordanță cu experimentele trăite.
Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale
An II, sem. 2

Sentimentul de inferioritate, în funcție de experiențele de viață care l-au generat, poate conduce
la aversiune, ura față de societate sau față de sexul opus. Violatorii ale căror victime sunt femei au fost
clasificați după profilul psihologic în misogini (cei care din cauza unor experiențe negative cu femeile
le agresează, cu scopul de a le domina), sadici (caută plăcerea nu efectiv prin actul sexual, ci prin a
provoca suferință victimei) și răzbunători (cei ce folosesc violul ca pe un mijloc de a se răzbuna și
pentru care victima este un substitut al femeii pe care își doresc să se răzbune).
Conduitele sexuale deviante au implicații sociale și morale, având un pronunțat caracter
antisocial, de tip sociopatic. Identificarea cauzelor apariției devianței sexuale și a factorilor
determinanți sunt de multe ori dificile, însă cea mai mare parte a psihologilor încearcă să depisteze
caracteristicile individuale care ar explica aceste manifestări, punând accentul pe personalitatea
individului, care se caracterizează printr-un autocontrol limitat al impulsurilor, potențial impulsiv,
tendința de a-i domina pe cei din jur, incapacitate empatică.
Reprezentanții acestei școli nu pot explica însă actele deviante comise de o persoană care le-a
preluat sau le-a învățat de la alții.
În cadrul modelului sociologic, apar explicații structurale și subculturale; primele au la bază
ideea că nu toți indivizii societății beneficiază de aceleași oportunități în atingerea anumitor scopuri
dictate de societate (educație, realizare pe plan profesional, prosperitate materială), și, neputând
satisface o serie de cerințe prin mijloace legale, unii dintre ei apelează la mijloace ilegale. Din
perspectivă sociologică, infracțiunile sexuale sunt privite ca o consecință directă sau indirectă a
inegalității dintre persoanele de sex opus, a atitudinilor sociale dominante privind rolul femeii, a
structurilor și mecanismelor sociale ce favorizează subordonarea femeii și agresiunile sexuale
împotriva acesteia, dar și a atitudinii dominante în societate referitoare la rolul femeii.
Explicațiile subculturale se referă la anumite caracteristici particulare, religioase, etnice ale grupurilor
de apartenență. Anumite valori culturale încurajează abuzul sexual, sexualitatea femeii fiind vazută ca o
marfă, sau abuzul sexual este un simptom al culturii violente. Spre exemplu, în antichitate, femeile erau
considerate, la fel ca și sclavii, o parte a proprietății masculine, astfel că violul era considerat a fi o
crimă doar în situația în care cineva atenta la proprietatea unei alte persoane. De asemenea, în
campaniile militare, violarea femeilor din comunitățile cotropite era permisă, fiind considerată un mod
suplimentar de umilire a dușmanului, iar în cadrul triburilor de amerindieni era un mijloc prin care soția
adulterină era pedepsită.
Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale
An II, sem. 2

În explicațiile psihosociale, principala cauză a devianței comportamentale este reprezentată de

achizițiile rezultate în procesul interacțiunii și învățării sociale, astfel că este important să se țină cont
de conduitele oferite de mediul colectiv sau familial, care pot constitui uneori adevărate canale de
transmitere a unor astfel de conduite deviante. Unele comportamente sexuale deviante își au originea în
copilărie și adolescență și sunt legate de anumite comportamente ale adulților, de anumite situații
contextuale sau de o serie de blocaje emoționale ale copiilor cauzate de respectivele comportamente și
situații. Astfel, familia, educația, mediul, reprezintă factori ce pot întrerupe procesul de maturizare
psihoafectivă și își pun serios amprenta asupra copilului.
În ultima perioadă se observă o creștere a numărului de violuri, o posibilă cauză fiind
reprezentată și de mediile de informare, care au o influență nefastă asupra persoanelor cu anumite
predispoziții și asupra tinerilor prin difuzarea unor materiale ce prezintă violența sexuală într-un mod
foarte direct. În general, se consideră că influența acestor scene agresive depinde în mare măsură de
existența prealabilă a unor experiențe sexuale cu caracter deviant, dar trebuie să se țină cont și de
nivelul intelectual al indivizilor, care îi determină pe unii dintre ei să preia din aceste contexte anumite
modele comportamentale ce corespund dispozițiilor lor.
De asemenea, alcoolul, care este un dezinhibator al potențialelor tendințe agresive în plan
sexual, este recunoscut drept toxicul cel mai virulent în declanșarea agresiunilor sexuale. Sub influența
alcoolului, personalitatea și conștiința omului se modifică în mod semnificativ, ceea ce determină
apariția unor tulburări cu variate grade de dezangajare față de valorile sociale, reducând inhibițiile
interne, capacitatea individului de a se opune comiterii agresiunii sexuale.
Libertatea individuală cuprinde și libertatea sexuală, posibilitatea unei persoane, indiferent de
sexul acesteia, de a lua decizii în domeniul vieții sexuale fără teama că i-ar putea produce vreun rău.
Infracțiunile privind viața sexuală generează un pericol social atât prin răul personal pe care îl
provoacă victimei și apropiaților acesteia, cât și prin consecințele dăunătoare pe plan social, contra
desfășurării normale a vieții sexuale a oamenilor.
Fenomenul de viol este unul extrem de grav, în strânsă legătură cu condiția umană, dar și cu
evoluția societății omenești din punct de vedere istoric, juridic, sociologic. Dacă în vechime violul era
un fenomen tolerat, în funcție de statutul social al făptuitorului și al victimei, acum reprezintă o
încălcare a libertății sexuale a ființei umane, o infracțiune gravă.
Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale
An II, sem. 2

Perspectiva legislativă
In Codul Penal se prevede la capitolul VIII: Infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale
Art. 218: Violul
1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal cu o persoană, săvârşit prin constrângere, punere în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în
condiţiile alin. 1).
3) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când:
a) victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
b) victima este rudă în linie directă, frate sau soră;
c) victima este un minor;
d) fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice;
e) fapta a avut ca urmare vătămarea corporală;
f) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună.
4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
5) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin.1) şi alin. 2) se pune în mişcare la plângerea prealabilă
a persoanei vătămate.
6) Tentativa la infracţiunile prevăzute în alin. 1)- 3) se pedepseşte.
Cu toate că reprezintă o infracțiune gravă, statisticile au arătat că în Statele Unite, spre exemplu,
doar unul din zece acte de viol sau tentative de viol este raportat autorităților și că foarte puțini autori ai
acestor fapte ajung să fie acuzați și condamnați (MacKinnon, 2016). Aceasta se datorează în mare
măsură faptului că după consumarea violului, cea mai mare parte a victimelor se confruntă cu
sentimente de disperare, rușine, silă, sentimente care se asociază cu groaza de a face public abuzul,
umilirea și de a fi obligate să-l probeze, dar și cu teama de a fi privite ca fiind cele care au provocat
violul prin limbaj, vestimentație, comportament, ajungând din victime acuzate și trăind, din nou, un
episod de revictimizare. O parte din agresiunile sexuale raportate nu ajung în instanță din cauza
retragerii plângerilor de către victime sau nu se finalizează prin sancțiuni penale din lipsă de probe.
Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale
An II, sem. 2
O situație asemănătoare se observă și în țara noastră, unde amploarea reală a actelor de viol este
o mare necunoscută și datele statistice indică doar o mică parte din numărul de cazuri, reflectând numai
parțial fenomenul.
Un studiu statistic realizat în România (Niculescu, 2000) pentru anii 1993-1997 ne
demonstrează faptul că în cazul femeilor, grupul de vârstă cu cel mai mare risc victimal este plasat în
intervalul 19-29 ani (65,4%), în timp ce, în paralel, cel mai mic risc victimal este constituit de grupul cu
vârste cuprinse între 50-59 ani (5,5%), urmată de grupa cu femei de peste 60 ani (6,3%). Se poate
observa că numărul de victime de sex feminin scade în anii 1993 și 1996 (17,5%, respectiv 18,5%), iar
în anii 1995 și 1997 se constată o creștere evidentă: 23%, respectiv 21,5%. Același studiu arată că
ponderea adolescenților și minorilor în rândul numărului de agresiuni sexuale înregistrate între anii
1993-1997 este destul de mare, 61,6% (vezi tabelul nr. 1). Din cauza vârstei scăzute, a incapacității
fizice de autoprotecție, a lipsei de discernământ, dar și a gradului crescut de credulitate și
sugestibilitate, aceste două grupuri prezintă o vulnerabilitate crescută, devenind mult mai ușor
potențiale victime. Numărul cel mai mic de victime se constată în aniii 1994 (18,4%) și 1996 (19,1%),
în timp ce în anii 1995 și 1997 a fost înregistrat cel mai mare număr de victime din această categorie
(21,3%, respectiv 21%).

Tabelul nr. 1
Ponderea pe grupe de vârstă a minorilor și adolescenților agresați sexual, înregistrați în perioada 1993-1997.
ANUL 1-5 ani 6-10 ani 11-14 ani 15-18 ani Total cazuri
NR. %
1993 0,6 15,1 34,9 49,4 178 18,4
1994 1 12,8 40 46,2 195 20,2
1995 0,9 13,6 40,8 44,7 206 21,3

1996 0,6 16,3 34,8 48,3 184 19,1

1997 1,5 14,8 35,5 48,2 203 21

TOTAL 0,9 14,5 37,3 47,3 966 100

Sursa: Arhiva Institutului Medico-Legal „Mina Minovici”.

De asemenea, deși victimele care au fost supuse agresiunilor sexuale aparțin tuturor categoriilor
de vârstă, o analiză a cazurilor realizată pentru fiecare an în parte ne ajută să observăm o tendință de
reducere a actelor de violență, lucru aflat în relație invers proporțională cu vârsta victimelor (cu cât sunt
mai în vârstă, cu atât mai puțin devin predipuse la agresiuni sexuale). În schimb, în mod complementar,
Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale
An II, sem. 2
observăm o tendință de creștere a incidenței de acte violente sexual având drept țintă grupurile de
vârstă cele mai tinere (vezi tabelul nr. 1).

Tabelul nr. 2
Distribuția pe grupuri de vârstă a victimelor agresiunilor sexuale, înregistrate în perioada 1993-1997
Grupa de 1993 1994 1995 1996 1997 TOTAL
vârstă Cazuri
Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
Sub 14 ani 67 23,6 92 29,5 98 28,5 75 25,4 100 30,1 432 27,6
14-20 ani 136 47,9 125 40 138 40,1 146 49,5 145 43,7 690 44
21-30 ani 45 15,8 42 13,5 65 18,9 48 16,3 55 16,6 255 16,2
31-40 ani 16 5,6 20 6,4 18 5,2 13 4,4 12 3,6 79 5,1
41-50 ani 8 2,8 12 3,8 10 3 2 0,7 8 2,4 40 2,6
51-60 ani 5 1,8 11 3,6 7 2 4 1,3 6 1,8 33 2,1
Peste 60 ani 7 2,5 10 3,2 8 2,3 7 2,4 6 1,8 39 2,4
TOTAL 284 100 312 100 344 100 295 100 332 100 1567 100
Sursa: Arhiva Institutului Medico-Legal „Mina Minovici”,

Din punct de vedere sociologic, violul reprezintă o problemă socială prin faptul că umilește și
degradează condiția umană a victimei, care, indiferent de contextul în care se produce violul sau de
pedeapsa primită de agresorul sexual, rămâne marcată de acest abuz pe tot parcursul vieții sale, atât în
plan psihoafectiv cât și în plan social.
Prin traumele pe care le produce și prin puternicul și îndelungatul impact pe care îl are asupra
vieții sociale a victimei, violul este considerat ca fiind unul dintre actele de violență cu cea mai mare
gravitate socială.

Bibliografie
Grigoraș Christa Francesca Sociologia comportamentelor deviante sexuale
An II, sem. 2

H. Bloch, R. Chemama, E. Depret, A. Gallo, P. Leconte, J.-F. Le Ny, J. Postel şi M. Reuchlin, „Marele
dicționar al psihologiei”, Ed. Larousse, Paris, 1999.
T. Vlad, C. Vlad, „Psihologia și psihopatologia comportamentului”, Ed. Militară, București, 1978.
C. Enăchescu, „Tratat de psihosexologie”, Ed. Polirom, Iaşi, 2003.
J. Gardner & S. Shute, „The wrongness of rape”. Oxford essays in jurisprudence, vol. 4, 2000.
A. J. Cahill, „ Rethinking rape”. Cornell University Press, 2001.
S.M. Rădulescu, „Sociologia şi istoria comportamentului sexual deviant”, Ed. Nemira, Bucureşti,
1997.
C.A. MacKinnon, „Rape redefined”. Harv. L. & Pol'y Rev., 10, 431, 2016.

https://lege5.ro/gratuit/gezdmnrzgi/art-218-violul-codul-penal?dp=gqytsojuhaydi
https://www.revistadesociologie.ro/pdf-uri/nr.1-2-2000/ROXANA-GABRIELA%20NICULESCU
%20art10.pdf
(Accesate online la data de 02.01.2021).