Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălţi

Facultatea de Ştiinţe Reale, Economice şi ale Mediului
Catedra de ştiinţe ale naturii şi agroecologie

Cursul de chimie generală

Instrucţiune pentru lucrare de laborator

DISOCIAŢIA ELECTROLITICĂ

BĂLŢI, 2014

1
 1. SCOPUL ŞI CONŢINUTUL LUCRĂRII
Scopul – determinarea experimentală a proprietăţilor electroliţilor.
Conţinutul – determinarea electroconductibilităţii soluţiilor a diferitor compuşi
chimici şi lămurirea condiţiilor petrecerii reacţiilor în soluţii apoase.
2. PARTEA TEORETICĂ
Disociaţia electrolitică se numeşte procesul de descompunere a electronului în ioni
sub influenţa moleculelor polare de apă (dizolvantului). Disociază în ioni numai
electroliţii – substanţe cu legături ionice ori cu legături covalente cu polaritate bine
pronunţată, care uşor se transformă în legătură ionică sub influenţa moleculelor polare
de dizolvant. Aşa substanţe sînt acizii, bazele şi sărurile anorganice. Electroliţii
disociază numai în dizolvanţi cu molecule polare ionizate ca apa, amoniacul lichid, unii
alcooli ş.a.
Desfacerea electrolitului în ioni prezintă un proces reversibil, care nu merge pînă la
capăt ci se află în stare de echilibru, de exemplu:
HF H+ + F -
Disocierea electrolitului se apreciază prin gradul de disociaţie , care este raportul
dintre numărul de molecule disociate n şi numărul total de molecule N, ce se găsesc în
soluţie, adică: =n/N. Electroliţii tari se consideră (convenţional) acei, care au gradul
de disociaţie  >0,7, medii: =0,3-0,7 şi electroliţi slabi: <0,3.
Gradul de disociaţie depinde de natura şi puterea de legătură dintre cationul şi
anionul în molecula electronului. Electroliţii puternici sînt aproape toate sărurile,
majoritatea acizilor minerali (HCl, HBr, HI, HNO3, HClO4, H2SO4), hidroxizii metalelor
alcaline şi alcalino-pămîntoase.
Electroliţi slabi sînt aproape toţi acizii organici, unii acizi minerali: (HCN, H 2S,
H2CO3, H2SiO3, H3AsO3, H3AsO4) şi alţi compuşi (de exemplu, Fe(OH) 3, NH4OH,
Cu(OH)2) şi apa.
Exemplu: într-o soluţie de HCl 0,1 M =0,92, iar în soluţia de CH3COOH de
aceeaşi concetraţie =0,014.
Puterea electrolitului poate fi caracterizată cu ajutorul constantei disociaţiei K:
HCl H ++ Cl-,

2
 K=c(H+)·c(Cl- )/c(HCl),
De unde c(H+), c(Cl-), c(HCl) concentraţiile ionilor şi a moleculelor nedisociate,
mol/l.
Acizii disociază în protoni şi resturi acide, bazele în cationi şi ioni de hidroxil, iar
hidroxizii amfoteri – disociază ca acizi şi ca baze. Acizii polibazici, precum şi bazele
metalelor bivalente disociază în etape, de exemplu, o soluţie de 0,1 M de H 3PO4
disociază:
H3PO4 H++ H2PO4- (=0,27)
H2PO4 - H++ HPO42- (=0,0011)
HPO42- H++ PO43- (=0,00001)
Electroliţii conduc curentul electric.
Reacţiile în soluţiile electroliţi au loc cu interacţiunea ionilor. Reacţiile
ireversibile parcurg în acel caz, cînd ionii care se află în soluţii interacţionează, formînd
substanţe greu solubile, puţin solubile, sau volatile.
Electroliţii puternici la alcătuirea egalităţilor reacţiilor se scriu în formă de ioni,
cei slabi - în formă moleculară.
Cînd se scriu egalităţile reacţiilor de schimb ionic în soluţii de electroliţi, mai
întîi, se scriu egalităţile în formă moleculară, apoi egalităţile ionice complete, pe urmă
ionice prescurtate, care ne arată esenţa interacţiunii ionilor.
1. Reacţiile cu formarea substanţei slab disociabile.
În calitate de exemplu vom precăuta reacţia de neutralizare a unei baze puternice cu un
acid puternic:
HNO3 + NaOH = NaNO3 + H2O,
H+ + NO3- + Na+ + OH- = Na+ + NO3- + H2O.
Înlăturînd din egalitate ionii care n-au participat la reacţie, vom scrie egalitatea
ionică prescurtată a reacţiei:
H+ + OH- H2O,
Exemplu:
HCl + CH3COONa = NaCl + CH3COOH,
H+ + Cl- + CH3COO- + Na+ = Na+ + Cl- + CH3COOH,
3
 H+ + CH3COO- = CH3COOH.
2. Reacţia cu formare de substanţe volatile:
2HCl + Na2S = 2NaCl + H2S
2H+ + 2Cl- + 2Na+ + S2- = 2Na+ + 2Cl- + H2S
2H+ + S2- = H2S
3. Reacţia cu formare de substanţe greu solubile:
CuSO4 + 2KOH = Cu(OH)2 + K2SO4,
Cu2+ + SO42- + 2K+ + 2OH- = Cu(OH)2 + 2K+ + SO42-,
Cu2+ + 2OH- = Cu(OH)2.
3. DETERMINAREA ELECTROCONDUCTIBILITĂŢII UNOR SUBSTANŢE
3.1 . Influenţa naturii substanţelor
3.1.1. Aparate şi reactive: aparat pentru măsurarea electroconductibilităţii OX-6, soluţii
0,1 M de HCl, H2SO3, CH3COOH, KOH, NH4OH, LiCl, KCNS, C12H22O11, pahare,
cilindre gradate, apă distilată.
3.1.2. Metodica efectuării experimentului
Turnaţi în pahare cîte 100 ml apă distilată şi soluţii de 0,1 M de HCl, H2SO3,
CH3COOH, KOH, NH4OH, LiCl, KCNS, C12H22O11.
Se controlează dacă conduc curentul electric cristalele de sare de bucătărie, apa
distilată şi soluţiile cu aceeaşi concentraţie.
3.1.3. Rezultatele experimentului
Se scrie şi se explică electroconductibilitatea soluţiilor electroliţilor.
3.1.4. Analiza şi prelucrarea rezultatelor.
Se compară mărimile electroconductibilităţii diferitor electroliţi şi se determină
eroarea experimentului.
3.1.5. Concluzii.
Se arată influenţa naturii substanţei dizolvate asupra electroconductibilităţii
soluţiilor lor.
3.2. Influenţa concentraţiei electrolitului
3.2.1. Aparate şi reactive: aparat pentru măsurarea electroconductibilităţii OX-6, soluţii
de HCl, pahare, cilindre gradate, apă distilată.
4
3.2.2. Metodica efectuării experimentului.
Turnaţi în 3 pahare cîte 100 ml soluţie de concentraţie 1 M, 0,1 M, 0,01 M de
HCl şi măsuraţi electroconductibilitatea lor.
3.2.3. Rezultatele experimentului.
Se fixează valorile electroconductibilităţii de HCl cu concentraţie diferită.
3.2.4. Analiza şi prelucrarea rezultatului experimentului.
Se arată influenţa concentraţiei asupra electroconductibilităţii electrolitului
puternic şi se găseşte eroarea experimentului.
3.2.5. Concluzii.
Se arată dependenţa electroconductibilităţii electrolitului de concentraţia lui.

4. DETERMINAREA ACTIVITĂŢII CHIMICE A ELECTROLIŢILOR

4.1. Aparate şi reactive: cronometru, eprubete, biurete, soluţii de HCl, CH3COOH.
4.2. Metodica efectuării experimentului.
În eprubete se toarnă cîte 5 ml de soluţii HCl cu concentraţiile 1 M, 0,1 M,
0,01 M şi CH3COOH 1M, 0,1 M, 0,01 M, apoi în fiecare eprubetă se pune cîte o
granulă de Zn.
4.3. Rezultatele experimentului.
Se scrie egalităţile reacţiilor şi se fixează timpul, în care au parcurs reacţiile în
toate eprubetele.
4.4. Analiza şi prelucrarea rezultatelor.
Se explică dependenţa vitezei reacţiei de puterea electrolitului. Se calculează
eroarea experimentului.
4.5. Concluzii
Se arată influenţa concentraţiei electrolitului şi natura lui supra vitezei dizolvării
zincului.
5. REACŢIILE DE SCHIMB IONIC ALE ELECTROLIŢILOR
5.1. Aparate şi reactive: biurete , eprubete, fenolftalină, soluţii de BaCl 2, Na2SO4, HCl,
Na2CO3, KOH, CH3COONa, H2SO4, K4[Fe(CN)6], FeCl3.
5.2. Metodica efectuării experimentului.

5
5.2.1. Într-o eprubetă se toarnă 3 ml soluţie de BaCl 2 0,1 M şi 3 ml soluţie de Na 2SO4
0,1 M. Apoi se adaugă 3 ml soluţie HCl 1 M.
5.2.2. Într-o eprubetă se toarnă 3 ml soluţie de Na2CO3 de 5 % şi 3 ml HCl 1 M.
5.2.3. Într-o eprubetă se toarnă 3 ml soluţie KOH 1 M şi se adaugă 1-2 picături de
fenolftalină, apoi se adaugă soluţie de HCl 1 M pînă ce se decolorează soluţia.
5.2.4. Într-o eprubetă se toarnă 3 ml soluţie de CH3COONa 1 M şi 3 ml soluţie
de H2SO4 1 M.
5.2.5. Într-o eprubetă se toarnă 3 ml soluţie de K 4[Fe(CN)6] 0,1 M şi 3 ml soluţie de
FeCl3 0,1 M.
5.3. Rezultatele experimentului.
În toate cinci cazuri se descriu semnele mersului reacţiilor şi se scriu egalităţile
reacţiilor în forma moleculară, ionică completă şi ionică prescurtată.
5.4. Analiza şi prelucrarea rezultatelor experimentului.
Se lămureşte condiţiile parcurgerii reacţiilor în soluţiile de electroliţi.
5.5. Concluzii.
Se generalizează datele despre parcurgerea reacţiilor de schimb ionic în soluţii.

6. LITERATURA
1. COZMUŢA, Anca Mihaly, COZMUŢA, Leonard Mihaly. Curs de chimie
generală. Cluj- Napoca: Editura Risoprint. 2007. 185 p.
2. GULEA, A. Probleme şi exerciţii de chimie anorganică. Chişinău: Universitatea
de Stat din Moldova, 1995. 328 p.