Sunteți pe pagina 1din 4

PARCAREA CU FAŢA / SPATELE

Planul de lecție

A) Partea introductivă

1. Scopul lecţiei:
- invăţarea cursantului să execute corect şi fără sa pună în pericol siguranța
celorlalți participanti la trafic a manevrei de parcare cu faţa / spatele, a unui
autoturism.

2. Obiectivele operationale:
- definitia parcarii
- scopul efectuarii manevrei
- obligații pe timpul efectuarii parcarii
- interziceri
- măsuri de conducere preventiva

3. Metode didactice:
- explicatia, conversația, exercițiul

4. Mijloace de invatamint:
- autoturismul, drumul public, poligonul

5. Locul desfasurarii lectiei:


- drumul public, poligonul

B) Agenda de lucru

1. Moment organizatoric: timp necesar – 5 min.


- verificarea identitatii cursantului și a starii lui de pregătire pentru desfășurarea
sedintei precum și a gradului de oboseala

2. Verificarea cunostintelor anterioare: timp necesar – 5 min.


- se verifica cunostintele teoretice predate cursantului în sedintele anterioare
- se face o apreciere a nivelului de insusire a acestor cunoștințe și se fac
recomandări aspra la ce mai trebuie aprofundat

3. Comunicarea noilor cunoștințe: timp necesar – 30 min.


- se anunța tema lectiei care va fi predata: PARCAREA CU FATA / SPATELE
- se alege locul de desfășurare a sedintei și mijloacele aflate la dispoziție
- se prezinta obiectivul propus: la sfârșitul sedintei cursantul trebuie să fie în
măsura sa înțeleagă scopul manevrei, momentele și etapele de efectuare ale
acesteia și sa execute corect și în deplina siguranța manevra.

PARCAREA CU FAŢA

Este des folosita in parcarile amenajate, la intrarea in curti, ganguri, garaje,


s.a.
Daca intram cu fata in curti, ganguri sau garaje si nu avem posibilitatea de a
intoarce pentru a iesii tot cu fata, este necesara o persoana care sa ne ghideze la
iesirea cu spatele daca vizibilitatea fata de drumul public este obstructionata.
Pentru a invata mai usor parcarea cu fata trebuie sa respectam cateva etape:

Etapele efectuării parcării .

a) ne asiguram ca din fata sau din spate nu se apropie nici un autovehicul;

Atentie : asigurarea se face continuu pe toata perioada acestei manevre

b) trebuie sa facem o bucla prin care sa ne distantam lateral faţă de


autovehiculul langa care parcam;
- distanta laterala este de aproximativ 2 - 3 metri, aceasta distanta fiind in
functie de gabaritul autovehiculului nostru si in functie de latimea spatiului de
parcare;
- cu cat autovehiculul nostru este mai mare, sau cu cat latimea spatiului de
parcare este mai mica, cu atat mai mare trebuie sa fie distanta laterala fata de
autovehiculul pe langa care pivotam pentru a intra in parcare;
- cu cat distanta laterala fata de autovehiculul pe langa care pivotam este mai
mare, cu atat mai usor se poate gara cu fata;
c) cand rotile din faţă ale autovehiculului nostru sunt in linie cu coltul dinspre
spatiul de parcare al autovehiculului pe langa care pivotam, trebuie sa bracam
volanul maxim dreapta;
- daca nu aveti destula experienta pentru a va da seama de reperul descris mai
sus, se poate lua ca reper si coltul geamului sau oglinda de pe portiera din dreapta
fata;
- cand vedem coltul autovehiculului pe langa care pivotam la coltul geamului nostru
de la portiera din dreapta fata ( uni instructori sau ca reper oglinda de pe portiera
din dreapta fata), trebuie sa viram maxim dreapta;

Atentie : aceste repere nu sunt absolut exacte, ele sunt influentate de pozitia dvs.
pe scaun (mai in fata sau mai in spate) si de distanta laterala fata de autovehiculului
pe langa care pivotam.

d) la intrarea in spatiul de parcare trebuie sa avem grija sa manevram cu


viteza redusa (ambreiaj patinat) pentru a nu acrosa autovehiculul din stanga sau din
dreapta si sa incercam sa centram autovehiculul nostru in asa fel incat sa fie paralel
si la egala distanta fata de autovehiculele langa care am parcat.

PARCAREA CU SPATELE

Parcarea cu spatele este una dintre cele mai simple parcari. Ea se foloseste
de obicei in parcari amenajate, la intrarea in curtile caselor si in garaje. Daca pentru
inceput sunt necesare cateva repere, dupa cateva luni de condus, orice persoana
cu aptitudini normale v-a reusi sa o efectueze fara a mai tine cont de reperele
invatate la scoala de soferi.

Etapele efectuării parcării .

1) Gasirea unui spatiu de parcare suficient de larg pentru a reusii sa


efectuam manevra fara a accidenta celelalte doua autovehicule intre care dorim sa
parcam;
- spatiul trebuie sa fie suficient de larg incat sa ne permita deschiderea
portierelor dupa ce am introdus autovehiculul;
- spatiul de parcare in care dorim sa intram, trebuie sa aiba cel putin o latime
si jumatate din latimea autovehiculului nostru;

2) Pastrarea unei distante laterale de aproximativ 1,5 metri fata de


autovehiculele parcate si depasirea locului de parcare cu aproximativ 2 - 3 metri
(intre spatele autovehiculului nostru si locul de parcare sa fie aprox. 2 - 3 metri);
- pastrand o distanta prea mica fata de locul de parcare, orice greseala sau
neatentie ne v-a obliga sa reluam parcarea de la inceput;

3) La manevrarea autovehiculului cu spatele, este bine sa tineti cont de


cateva sfaturi:
- controlul volanului se face cu ambele maini;
- pastram o viteza de deplasare cat mai mica folosind ambreiajul patinat
(controlam ambreiajul pe tot parcursul parcarii);
- rotim capul spre coltul geamului de la portiera din dreapta spate pentru a
observa la timp mijlocul botului sau al spatelui autovehiculului pe langa care dorim
sa pivotam;
- cand vedem mijlocul autovehiculului (de obicei emblema) la coltul geamului,
fara a opri rotim maxim dreapta de volan, continuind deplasarea cu ambreiaj patinat
(viteza foarte mica);
- cand observam ca roata noastra din spate (roata din spate este dincolo de
coltul geamului de la usa din spate) a trecut de coltul autovehiculului pe langa care
pivotam, putem fi siguri ca nu il vom lovi in (aceasta etapa);
- din momentul in care am vazut ca roata noastra din spate a depasit coltul
autovehiculului pe langa care am pivotat, intoarcem privirea catre oglinda laterala
din stanga, pentru a ne asigura ca nu accidentam autovehiculul din stanga noastra;

Atenție: Pe tot parcursul manevrarii cu spatele a autovehiculului trebuie sa


ne asiguram atat din fata cat si din spate la autovehiculele care pot circula pe
drumul public in acel moment. De obicei atunci cand circulam cu spatele si viram
dreapta maxim, coltul botului autovehiculului nostru trece peste axul drumului,
putand acrosa autovehiculele din sens opus, sau autovehiculul din spate al carui
conducator auto nu a avut rabdare sa astepte terminarea manevrei noastre si a
intrat in depasire

4) Continuam pivotarea pana cand observam ca autoturismul nostru este


perpendicular pe axul drumului;
- pentru a ne asigura ca avem un spatiu suficient fata de autovehiculele intre
care ne-am incadrat, prIvim atat in oglinda din stanga cat si in cea din dreapta;

5) Dupa ce am oprit autovehiculul perpendicular pe axul drumului si ne-am


asigurat in oglinzile laterale ca beneficiem de un spatiu suficient atat in stanga cat si
in dreapta, indreptam rotile si pornim in spate privind pe luneta (geamul din spate)
pentru a nu lovi eventualele obstacole;
- daca nu avem alt autovehicul sau obstacol in spate, ne putem orienta si
dupa oglinzile laterale;
- in cazul in care unul sau ambele autovehicule care ne flancheaza, are
dimensiunile aproximativ egale cu cele ale autovehiculului nostru, este suficient sa
aliniem oglinzile pentru a fi incadrati corespunzator in spatiul de parcare
4. Fixarea cunostintelor: timp necesar – 5 min.
- se executa manevra până ce aceasta se va executa în mod corect iar cursantul își
formeaza deprinerile necesare executarii acesteia în deplina siguranta
5. Tema pentru acasă: timp necesar – 5 min.
- vizionarea cu ajutorul mijloacelor informatice a clipurilor de efectuare a manevrei și
aprofundarea cunostintelor teoretice transmise pe timpul sedintei de pregătire.
- studierea în continuare a Codului Rutier – OUG 195/2002 actualizata

S-ar putea să vă placă și