Sunteți pe pagina 1din 59

Vitaminele – Caracterizare generală Kazimir Funk

 Definiţie: substanţe organice diferite ca structură chimică - „vitamină” denumire dată concentratului izolat din tărâţele de
orez (1911), cu care a vindecat păsările bolnave de polinevrită
şi proprietăţi şi absolut indispensabile pentru asigurarea
aviară. Concentratul conţinea o substanţă cu proprietăţi bazice
funcţiilor vitale ale organismului. În concentraţii foarte mici, pe care Funk a considerat-o indispensabilă vieţii şi a numit-o
acestea prezintă activitate biologică şi nu constituie surse „vitamină” sau „amina vieţii”.
energetice sau plastice pentru celule.
 Excepţii: În majoritatea cazurilor, omul şi animalele nu le - avitaminoze - denumire dată de Funk bolilor ale căror cauze
sunt datorate carenţelor alimentare în substanţe cu acţiune
pot sintetiza pornind de la compuşi simpli.
vitaminică
acidul ascorbic – vit.C – poate fi sintetizat de Ex. scorbutul, pelagra, rahitismul, beri-beri etc
majoritatea animalelor
niacina – vit.PP – poate fi sintetizat de organismul - observă că pe lângă principiile nutritive prezente în alimentaţie
uman şi care sunt cunoscute, este indispensabilă prezenţa unor
compuşi noi - vitaminele.
vitamina K – sintetizată de flora bacteriană din intestinul
1 2
animalelor în cantitate suficientă

Istoric:
3 etape:
- „hemeralopia” - avitaminoza A, - semnalată pentru
Etapa descrierii empirice a bolilor determinate de lipsa prima oară, acum 3.500 ani, în papirusul “Ebber”
vitaminelor - „beri-beri” - avitaminoza B1 - a fost descrisă de peste
• etapa cea mai lungă (din antichitate până în secolul XX) 2.500 ani.
• observarea şi descrierea simptoamelor unor maladii care, în Etapa cercetărilor experimentale (fiziologice)
urma cercetărilor experimentale şi analizelor chimice din prima
jumătate a secolului XX, au dovedit a avea ca etiologie • prima jumătate a secolului al XX
avitaminozele • caracterizată prin experimente care constau în aplicarea unui
• ex: - scorbutul – avitaminoza C – descoperită de marinari, regim alimentar sintetic sau carenţial, capabil să determine
tratată cu plante verzi, conifere şi citrice apariţia unor modificări patologice specifice avitaminozelor
-rahitismul sau ,“boala englezească” – descrisă încă din • apariţia unor modificări patologice specifice avitaminozelor:
sec. XVI-XVII - avitaminoza D – tratată cu untură de şoarecii hrăniţi cu lapte proaspăt se comportau normal, în timp
peşte ce şoarecii hrăniţi cu apă, proteine, lipide şi glucide extrase din
-“pell-agra” – 1730 - Francesco Frapolli - avitaminoza PP – lapte şi cu cenuşa obţinută prin incinerarea laptelui, bogată în
(piele aspră) săruri minerale şi oligoelemente, prezentau tulburări grave şi mor
3 în primele luni de experiment. 4

1
Etapa descoperirilor majore.

iii) F. Kögl şi B. Tonnis (1936) au izolat din gălbenuşul de ou o substanţă


- începe în perioada anilor ’30 care reprezintă perioada de pe care au denumit-o biotină sau vitamina H;
glorie a descoperirii, caracterizării structurale şi sintezei iv) R. Kuhn şi G. Wendt (1938) au identificat piridoxina sau vitamina B6,
vitaminelor. iar în 1939 S. Harris şi F. M. Felkers i-au determinat structura şi au realizat
- elucidarea rolului şi mecanismelor biochimice ale vitaminelor sinteză chimică;
şi aplicarea profilactică sau terapeutică a acestora v) s-a demonstrat că substanţele care puteau vindeca câinii de aşa numita
- se descoperă majoritate vitaminelor; vit.A, vit.D, vit.B, vit.C, boală „limba neagră”, care avea simptoame asemănătoare cu ale pelagrei,
sunt acidul nicotinic şi amida sa. Aceste substanţe au fost izolate din ficat
vit.PP, etc.
şi au fost reunite sub denumirea de vitamină PP. S-a menţionat că aceşti
- exemple:
compuşi se găseau şi în fracţia „vitamină”, impură, izolată de către K. Funk
- i) R. Ruhn (1933-1936) stabilirea structurii şi realizarea sintezei vitaminei
în 1911 şi caracterizată anterior. În 1938, I. D. Sies şi col. au folosit
B2, - riboflavina;
- ii) M. K. Mitchell (1940) au extras din drojdia de bere o substanţă care vitaminele PP în tratamentul pelagrei la oameni.
îndepărtează simptomatica anemiei macrocitare - acid folic;
5 6

Nomenclatura
 Denumirea alfabetică:
Cu litere majuscule, în ordinea descoperirii lor cronologice
Ex: A, B, C, D, E, etc
În prezent se cunosc proprietăţile fizico-chimice ale Cu litere majuscule cu indici numerici
vitaminelor, caracteristicile carenţelor, acţiunea şi rolul lor. Pe măsură ce au fost descoperiţi factori diferiţi în cadrul aceleiaşi grupe,
- pentru primele vitamine descoperite (A, D, B1, C, PP), acestea au fost notate cu indici diferiţi
Ex: A1-3, D2-6, B1-5, K1-7, etc.
distanţa dintre descrierea bolilor şi descoperirea vitaminelor
Cu litere majuscule cu indici numerici şi litere mici
s-a extins pe perioade de sute şi mii de ani;
Literele mici identifică subgrupe în cadrul aceluiaşi indice numeric dintr-o
- pentru celelalte vitamine descoperite (B12, acid folic), grupă
etapele sunt mai scurte şi chiar inversate. Ex. B12a, B12b, B12c, etc.

 Denumirea chimică -
recomandată de Comisia de Nomenclatură Biochimică
Ex: ergocalciferol – Vit.D2; colecalciferol – Vit. D3; piridoxina – Vit.B6;
tocoferoli – Vit.E
7 8

2
 Denumirea terapeutică Definirea stărilor patologice asociate cu carenţa
Desemnează efectul farmacodinamic al vitaminei sau excesul de vitamine
Ex: vit. Antiascorbică – vit.C;
vit. Antisterilică – vit. E; Carenţa

vit. Coagulării- vit.K, etc. Precarenţa Hipovitaminoza Avitaminoza Latenţa clinică


Formă uşoară Forme uşoare, în Forme grave,
În practica medicală, farmaceutică şi biochimică pentru Noţiunea se aproprie mai mare măsură chiar mortale

denumirea vitaminelor se utilizează diferite variante mult de starea normală


decât de cea patologică
reversibile
Se recunosc prin
manifestări clinice şi
Noţiuni întâlnite biochimice
Vitamine: grupa substanţelor organice diferite ca structură chimică şi proprietăţi şi Cauzele care le produc
cu o activitate biologică în doze mici
primare secundare
Provitamine: precursori vitaminici inactivi (exogeni) care, în organism, se Lipsa reală a vitaminei din alimentaţie; Existenţa unei stări patologice;
transformă în vitamine active Tulburări de absorbţie; Existenţa în alimente a unor antivitamine;
Alterarea florei microbiene intestinale; Afectare funcţională a organismului şi implicit
Vitagene: factori esenţiali care diferă de vitamine din punct de vedere structural şi Imposibilitatea transformării provitaminelor a unor organe cu rol în biosinteza vitaminelor
în vitamine
cantitativ, prezintă aceleaşi simptome carenţiale, dar intră în structura celulelor, sau
Excesul - Hipervitaminoza
servesc ca sursă de energie
Vitamere: substanţe naturale sau sintetice înrudite cu vitaminele şi care pot avea o Forma uşoară Forma severă
reversibilă intoxicaţie cu vitamine
acţiune similară cu acestea.
Antivitamine: substanţe cu acţiune antagonistă vitaminelor care produc simptoame
carenţiale specifice vitaminelor respective 9 10

Clasificarea vitaminelor Rolul vitaminelor în metabolism


V it a m in a F u n c ţ ie
p r o c e s u l v e d e r ii
c r e ş te r e
În funcţie de solubilitate (după Osborne şi Mendel 1915) G r u p u l v ita m in e lo r A r e p r o d u c e r e
( r e tin o lu l) s e c r e ţie m u c o a s ă
r ă s p u n s im u n
a u to a p ă r a r e f a ţă d e p r o lif e r a r e a m a lig n ă
G r u p u l v ita m in e lo r D c a lc if ie r e a o a s e lo r
Vitamine Hidrosolubile Vitamine Liposolubile ( c a lc if e r o lii)
V ita m in a E a n tio x id a n t
( to c o f e r o lu l) s ta b ilita te m e m b r a n a r ă
Caracteristici: Caracteristici: V ita m in a K c o a g u la r e a s a g v in ă
r e a c ţiile d e o x id o - r e d u c e r e
• Termolabile stabile în mediu acid • Termostabile c r e ş te r e a o r g a n is m e lo r tin e r r e
V ita m in a F
• Instabile în mediu bazic • Instabile în mediu acid ( a c iz i g r a ş i e s e n ţia li)
în s tr u c tu r a m e m b r a n e lo r c e lu la r e
r e a c ţiile d e o x id o - r e d u c e r e
• Nu pot fi depozitate sub formă de • Instabile în mediu bazic f o r m a r e a c o la g e n u lu i
rezerve • Pot fi depozitate sub formă de rezerve V ita m in a C
s in te z a c a te c o la m in e lo r
c a ta b o lis m u l c o le s te r o lu lu i
a n tio x id a n t
Cuprinde: Cuprinde: V it a m in a B 1 r e a c ţiile d e d e c a r b o x ila r e
( t ia m in a ) f o r m a r e a g r u p ă r ilo r c e to -
• Grupul vitaminelor B (B1.6; B8; B10-16) • Grupul Vit.A V it a m in a B 2
r e a c ţii e n z im a tic e o x id a tiv e
• Acid lipoic • Grupul Vit.D ( r ib o f la v in a )
c o e n z im a p ir id o x a lf o s f a tu lu i
• Acid folic – vit.M • Vit.E V ita m in a B 6
( p ir id o x in a )
tr a n s a m in a r e a a m in o a c iz ilo r

• Vit.C • Vit.F V ita m in a P P


d e c a r b o x ila r e a a m in a c iz ilo r
s tr u c tu r a N A D ş i N A D P
• Vit.P • Vit.K ( n ia c in a )
r e a c ţii d e o x id o - r e d u c e r e
• Substanţe cu acţiune vitaminică (CoQ, c o e n z im ă p e n tr u r e a c ţii d e c a r b o x ila r e
B io tin a c u C O 2 ş i p e n tr u tr a n s f e r u l g r u p ă r ii
colina) c a r b o x il
s tr u c tu r a C o A
s tr u c tu r a p r o te in e lo r p u r tă to a r e d e
A c id p a n to te n ic
g r u p ă r i a c il-
tr a n s f e r u l g r u p u lu i a c il-
f o r m a r e a m ie lin e i
s in te z a m e tio n in e i
V ita m in a B 1 2
in te r c o n v e r s ia f o la tu lu i
s in te z a A D N
A c id f o lic tr a n s f e r u l u n u i a to m d e C

11 12

3
Istoric
VITAMINELE A sau RETINOLUL
Istoric
• 1931 – Karrer P – izolează vit.A şi-i determină structura chimică
• Cel mai vechi produs vitaminic
•1937 – prepararea sintetică a vit.A
•acum 3500 ani – este semnalată hemeralopia (papirusul “Ebber”)
• 1938 – Euler şi Karrer – carotenii din plante = substanţele colorate din plante, care
• 1904 –copii hrăniţi cu lapte degrasat = necroza conjunctivă; au acelaşi efect fiziologic ca şi vitamina A  provitamine A.
regim vegetarian = keratomalacie (necroza corneei)
•Cercetările ulterioare - provitaminele sunt generos distribuite în regnul vegetal,
• 1909 – Steep şi Hopkins – lipsa factorilor esenţiali de creştere din hrană = - vitamina A poate fi identificată numai la animale.
xeroftalmie •1928-1930 - determinarea structurii -carotenului,
• 1914 – McCollum şi Davis - şobolanii tineri nu ajung la maturitate atunci când • 1950 prepararea prin sinteză a -carotenului.
sunt hrăniţi numai cu proteine, hidraţi de carbon, slănină şi sare. Creşterea revine • Concomitent au fost caracterizate structural şi funcţional şi alte provitamine naturale
repede la normal dacă în hrană se adaugă extract eteric din unt sau ou  în din plantele verzi: - şi γ-carotenii, criptoxantina, afanina, mixoxantina, afamicina. În
ficat a fost identificată hepaxantina.
alimente există factori esenţiali printre care şi “factor A liposolubil”
• 1918 - se descoperă legătura dintre carenţele descrise clinic şi cele experimentale: •1986 – Gross J. Şi Budawski P. – unii peşti de apă dulce sintetizează retinolul (vit.A 1)
din β-caroten
apariţia xeroftalmiei la om era o consecinţă a diminuării cantităţii de unt, bogat în
vitamina A, din regimul alimentar.
• Danemarca – consumul excesiv de margarină - provoacă sindromul clinic
determinat de lipsa vitaminei A 13 14

1. Structura şi proprietăţile provitaminelor 1.1. Clasificarea provitaminelor A

şi vitaminelor A
1.1. Clasificarea provitaminelor A
-carotenul: - cel mai important precursor al vitaminei A;
Carotenoizii:- compuşi organici larg răspândiţi în regnul vegetal şi animal,
- se găseşte în cloroplaste împreună cu clorofila, sub formă de
- substanţe cristaline polienice, constituite din unităţi izoprenice,
complecşi proteici hidrosolubili, sau de picături lipidice.
- diferă între ei doar prin raportul dintre atomii de carbon şi hidrogen,
- o cantitate apreciabilă în morcovi (aproximativ 30% din totalul
- structura polienică, le conferă culori diferite care variază de la galben la
carotenoizilor, faţă de 1% - caroten şi respectiv 0.1% -carotenului);
portocaliu şi respectiv de la roşu la violet (numărul mare de duble
- substanţă cristalină, galben-portocalie, insolubilă în apă,
legături conjugate),
solubilă în solvenţi organici, optic inactivă;
- nr. mare de izomeri cis-trans (teoretic 29 = 512);
- dintr-un amestec de metanol şi benzen poate să cristalizeze sub
- majoritatea sunt all-trans (mai săraci în energie mai stabili);
formă de tablete violet închis;
- substanţe solubile în grăsimi şi solvenţi organici şi insolubili în apă;
- punct de topire de 1840C.
- se oxidează foarte uşor în prezenţa luminii şi în contact cu aerul.
- structura C40H56 - două cicluri de - iononă
- o catenă nesaturată formată din 4 unităţi
izoprenice (prin oxidare duce la eliberare de: acidului glutamic, acidului geronic,
acidului dimetil-malonic, acidului dimetilsuccinic şi acidului acetic)

15 16

4
1.1. Clasificarea provitaminelor A 1.1. Clasificarea provitaminelor A

- carotenul: - prezintă un ciclu - iononic şi unul - iononic; - carotenul: - conţine numai un singur ciclu -iononic;
- compus optic activ; - este considerat însoţitor permanent al - carotenului din plante,
- se găseşte în plante alături de - caroten, deşi în unele plante unde se întâlneşte în cantităţi extrem de mici. În unele cazuri, cum este frunza de
lipseşte (spanac, urzică, orz, etc.); Cuscuta salina, - carotenul este componentul principal;
- poate să cristalizeze dintr-un amestec de metanol-benzen sub - sistem de cristalizare aciform formând mănuchiuri de snopi;
formă de prisme arămii care prin uscare capătă o coloraţie roşie-închis, violet; - punctul de topire la 1780C;
- se dizolvă uşor în solvenţi organici, soluţiile având coloraţii diferite - poate fi cristalizat dintr-un amestec de carotenoizi cu ajutorul unui
în raport cu solventul; amestec de alcool şi sulfură de carbon
- se dizolvă uşor în grăsimi, uleiuri şi este foarte greu solubil în
alcool absolut;
- punctul de topire este de 188,50C;
- rezistă la încălzire dar este foarte uşor distrus de acizi şi oxigen.

Criptoxantina - este un 3- sau 4-hidroxi--caroten;


- foarte răspândită în ţesuturile vegetale unde împreună cu -
carotenul formează peste 30% din cantitatea totală a pigmenţilor vegetali.
- se dizolvă în benzen (prezintă benzi caracteristice de absorbţie la
483, 452, 424 nm) şi în sulfură de carbon (benzi la 520, 484 şi 452 nm)
17 18

1.1. Clasificarea provitaminelor A 1.2. Clasificarea vitaminelor A


(conform regulilor IUPAC-IUB (1966)

Echinenona: - un 4-ceto--caroten; Vitamina A1 forma alcoolică = RETINOL1 (AXEROFTOL) R-CH2-OH


- izolată din gonadele ariciului de mare, dar şi la alte nevertebrate şi forma aldehidică = RETINAL1 (RETINEN) R-CH=O
alge marine. forma acidă = AC.RETINOIC1 R-COOH
Din unele Cyanophyceae au fost izolate afanina, afanicina, afanizofila şi
flavocina. Mai târziu s-a stabilit că afanina şi mixoxantina sunt identice cu echinenona.
Xantofila: - izolată din frunzele plantelor. •Vitamina A2 forma alcoolică = RETINOL2 R2-CH2-OH
zeaxantina: - în frunzele plantelor în cantităţi relativ mici forma aldehidică = RETINAL2 R2-CH=O
Licopina: - carotenoid aciclic care conţine 13 duble legături, din care 11 sunt forma acidă = AC.RETINOIC2 R2-COOH
conjugate,
- izolată din tomate fructe de măceş, pepeni, caise, ardei, piersici,
etc. •Vitamina A3 forma alcoolică = RETINOL3 R3-CH2-OH
forma aldehidică = RETINAL3 R3-CH=O

•Izomeri ai vit.A1 neovitamina Aa (13-cis-retinol)


izovitamina Aa (9-cis-retinol)
izovitamina Ab (9,13-dicis-retinol)
neovitamina Ab (11-cis-retinol)
19 neovitamina Ac (11,13-dicis-retinol) 20

5
1.2. Clasificarea vitaminelor A 1.2. Clasificarea vitaminelor A

Forma alcoolică (vitamina A1, retinol)


- în funcţie de acţiunile sale fiziologice = vitamină antixeroftalmică (axeroftol), vitamină
de apărare a epiteliilor, vitamină de creştere liposolubilă, etc.
-conţine 5 legături duble conjugate: din care 4 în catena laterală polienică şi 5 grupe
metil din care 3 pe ciclul -iononic;
-prezintă o grupare alcoolică primară în poziţia trans şi o configuraţie all-trans (trans-
trans) a catenei polienice;
- teoretic, ar putea există sub forma a 32 stereoizomeri (se cunosc doar 6 izomeri
naturali care au putut fi izolaţi şi/sau sintetizaţi). Se pare că în natură formele cis nu
sunt foarte frecvente.
izovitamina Aa - prezintă izomerie cis în
neovitamina Aa - gruparea poziţia 9;
alcoolică este în poziţie cis; izovitamina Ab (11-cis);
neovitamina Ab
neovitamina Ac (11,13-di-cis).
Toţi izomerii all-trans ai retinolului manifestă
o activitate crescută. Forma cea mai activă o
constituie retinolul pur, utilizat ca standard
internaţional.
21 22

1.2. Clasificarea vitaminelor A 2. Surse de caroteni şi vitamină A


2.1. Surse de caroteni
Vegetale
Forma aldehidică (Retinal1, aldehida vitaminei A1) Se sintetizează în cloroplaste în cantităţi variabile în funcţie de stadiul de vegetaţie al
- extrasă din pielea unor broaşte (Rana pipiens, Rana aesculanta) şi din retină; plantei
- prezintă mai mulţi stereoizomeri: all-trans retinal; 13-cis retinal, sau neoretinal;, Tabelul 1.1. Cantitatea de caroteni din alimente şi vegetale proaspete

11-cis retinal, sau neoretinalb; 11,13-di-cis retinal, sau neoretinalc; 9-cis retinal, sau medie
aliment aliment medie (mg%)
izoretinala; 9-13-di-cis retinal, sau izoretinalb. (mg%)

ardei gras 8-25 spanac 13-14


Forma acidă (Acid retinoic)
este posibil să reprezinte forma activă a vitaminei A. ardei kapia 25-35 tomate 6.5-12

Un izomer - acidul 13-cis retinoic sau izotretioina, cu activitate vitaminică A: gogoşari 23-25 agrise 0.1-0.2

fasole verde 0.1-0.2 banane 6.8-8.3

morcovi 7-18 caise 1.2-4.2

pepene verdei 3-4 mazăre verde 0.2-0.4

ridichi 1.5-2 dovleac cantalup 0.2-0.8

salată 3-6 ceapă 0.1-0.5

În timpul conservării de lungă durată, legumele şi fructele îşi modifică conţinutul în


pigmenţi carotenoidici. Astfel, la morcovii conţinutul în caroteni scade de la 18 mg%/g la
23 13,4 mg %/ g produs proaspăt, după 120 zile de păstrare la 00 C 24

6
2.1. Surse de caroteni 2.2. Surse de vitamine A
Animale Animale

-asimilează, sintetizează, depozitează carotenoidele, sau le transformă în carotenoide – Ierbivore: transformă carotenoizii din hrană în retinol;
proprii; – Carnivore: procură vitaminele A din alimentaţia de origine animală;
-pot fi în stare liberă, sau sub formă de complexe cu lipoproteinele în ţesutul adipos – Peşti: - procură vitaminele A din planstonul marin,
subcutanat şi în ţesutul adipos din jurul organelor interne. O cantitate redusă este - cea mai mare cantitate este depozitată în ţesutul adipos al ficatului peştilor
prezentă sub formă cristalizată în ţesuturile cornoase: solzi, pene, ciocul păsărilor, etc. marini. Comercializată sub formă de untură de peşte, sau ulei de peşte;
- crustacee – cel mai mare depozit de carotenoide; - iau vitaminele A din planctonul marin,
- peşti – nu le pot biosintetiza de novo; Om: principalele surse de vitamină A din alimente sunt carotenii, mai ales -carotenii,
- principala sursă o constituie biomasa acvatică bogată în caroteni exogeni; care sunt de origine vegetală şi retinil esterii de origine animală.
- surse: piele, carne, gonade, ficat, ochi, solzi, etc;
- predominant formele ceto- şi cetohidroxicarotenoide (β-ioanina); •ficatul animalelor şi al păsărilor conţine cantităţi apreciabile de retinol.
- mamifere – carotenoide - şi -ioninice, •carnea, viscerele, gălbenuşul de ou, produsele lactate conţin vitamina A 1 în cantităţi
- în principal în sânge (100 – 300 g/100 ml sânge), variabile, care sunt mai mari pe perioada verii şi mai mici iarna.;
- în ficat 2 mg/kg corp – predomină forma  •nu conţin vitamina A uleiurile vegetale, untura, seul, margarina, slănina, etc.
- ţesut adipos
- ţesut muscular – cantitate mică 25 26

2.2. Surse de vitamine A 2.2. Surse de vitamine A

Retinolul - standardul internaţional de măsurare a activităţii vitaminei A


o unitate internaţională (U.I.) este echivalentă cu 0,3 μg retinol.
- raportarea prezenţei în organism a vit. A se face în funcţie de acesta;
- 2 g β-caroten, sub formă uleioasă, administrat ca supliment nutriţional Surse sintetice de vitamină A
poate fi convertit de către organism într-un microgram de retinol; retinil palmitat şi retinil acetat
- când β-carotenul provine din alimente, sunt necesare 12μg β-caroten multivitaminele - aproximativ 5.000 de U.I. standard de vitamină A, echivalente
pentru ca organismul să obţină un microgram de retinol. cu 1.500 μg retinol, sau mai puţin, în funcţie de cantitatea de β-caroten pe care o
conţin
Alte carotenoide sunt mai puţin eficiente - se absorb mai greu decât β-carotenul şi duc
la obţinerea unei rate de echivalenţă în retinol (RER) de 24:1.
Tabelul 1.2: Rata de echivalenţă în retinol pentru β-caroten şi alte Factori majori care controlează utilizarea de către organism a surselor de
carotenoide vitamină A:
Cantitate consumată Cantitatea convertită la retinol RER i) modul de transport;
ii) mărimea particulei de vitamină A care este transportată.
1μg de vitamină A din dietă sau ca supliment nutriţional 1 μg retinol 1:1

2 μg de β-caroten ca supliment nutriţional 1 μg retinol 2:1

12 μg β-caroten din dietă 1 μg retinol 12:1

24 μg α-caroten din dietă 1 μg retinol 24:1

24 μg β-criptoxantină din dietă 1 μg retinol 24:1


27 28

7
Tabelul 1.3: Conţinutul în vitamină A al principalelor alimente din dietă
Alimente Cantitate Vitamina α- α- β- β-
3. Metabolismul vitaminelor A
A (μg caroten caroten carote carote
RAE) (μg) (μg n (μg) n (μg 3.1. Biogeneza carotenilor
RAE) RAE)

ulei din ficat


de cod
1 lingură 4,080 0 0 0 0
- 1931 – I. Kuhn – descompune carotenul în 3 izomeri (-, -, -) - cei mai importanţi
precursori ai vit. A;
fulgi de ceaşcă 140-280 0 0 0 0 - Gold Smith – un singur precursor – fiten (C40H64) care se formează din acetilCoA
cereale
- Alte provitamine A: criptoxantina, afanina, afanicina, mixoxantina, echinenona şi
Ouă 1 ou mare 119 0 0 0 0
hepaxantina;

unt 1 lingură 107 0 0 0 0 Teorii privind biogeneza carotenilor


•Prima teorie - prezentată de W.Poter şi E.Lincoln
- au stabilit rolul iniţial al tetrahidrofitenului, care este dehidrogenat spre
lapte integral 1 ceaşcă 76 0 0 0 0

fiten, fitofluen, tetrahidrolicopen (neurosporen) şi licopen


cartofi dulci ½ de ceaşcă, 1,136 0 0 13,635 1,136
piure - din licopen se obţine - şi -caroteni;
- -carotenul apare prin izomerizarea γ-carotenului.
morcov ½ de ceaşcă,
tăiat mărunt
595 2,975 124 5,655 471 •A doua teorie – prezentată de W.Goodwin
- sinteza de -caroten, cel puţin în etapele finale, nu trece prin licopen.
spanac ½ de ceaşcă, 393 0 0 4,717 393
gătit
•J.Rabourn unifică etapele biogenezei şi propune o altă schemă
caise un fruct 74 0 0 893 74

29 30

3.1. Biogeneza carotenilor 3.1. Biogeneza carotenilor

fragmente „C2 active” (acetil-CoA)


Teoria lui Poter W. Teoria lui W. Goodwin/ Teoria lui Rabourn acid -hidroxi--metil-glutaril-
şi a lui Lincoln E. Chichester & Mackinney
tetrahidrofiten
fiten CoA,
tetrahidrofiten
acid mevalonic (MVA),
fiten fitofluen
intermediari, comuni cu cei mevalon-pirofosfat,
fiten
din biosinteza sterinelor izopentenil-5-pirofosfat,
dimetilalil-pirofosfat,
fitofluen
Compusi alifatci ζ-caroten γ-caroten geranil-pirofosfat,
fitofluen Compusi alchilici farnezil-pirofosfat
ζ-caroten
plastochinone acid -hidroxi--metil-glutaril
ε-caroten
neurosporen
cis-neurosporen Carotenoizi aciclici
ubichinone acid mevalonic
neurosporen
licopen δ-caroten -caroten
cis-licopen scualen, izopentenil - pirofosfat
licopina β-zeacaroten α-zeacaroten
licopen
colesterol dimetil-alil-pirofosfatul
γ-caroten β-caroten

γ-caroten δ-caroten hormoni steroizi geranil-pirofosfat


γ-caroten

vitamina A farnezil-pirofosfat
β-caroten -caroten β-caroten -caroten 31 32

8
3.1. Biogeneza carotenilor

Sinteza Vitaminelor A pornind de la provitaminele A


Ipoteze:
a) - - - carotenul  vitamina A
1 - caroten = 2 -caroten = 4 -caroten
Posibil mecanism: conversie prin scindarea hidrolitică a -carotenului în două
molecule de retinol;
b) printr-un proces de degradare oxidativă repetată
Posibil mecanism:
 începe de la una din extremităţile moleculei,
 întotdeauna se va forma o moleculă de retinol;
 degradarea oxidativă a - şi -carotenilor - se formează o singură moleculă
de retinol, sau un compus inactiv, în funcţie locul primului atac enzimatic.
 locul iniţial de atac al enzimei - dublă legătură din catena polienică, aflată în
vecinătatea ciclului iononic  -apo-10’-carotinalului ca produs intermediar.
 desprinderea treptată a câte 2 atomi de carbon  forma aldehidică a vit. A;
 degradarea oxidativă este stopată după formarea retinalului, deoarece
molecula acestuia posedă o grupare metil în poziţia - faţă de gruparea
aldehidică
Figura 1.4. Mecanismul de clivare a β-carotenului
33 34

3.2. Absorbţia 3.2.1. Absorbţia carotenilor


3.2.1. Absorbţia carotenilor

 la nivelul intestinului subţire, diferit în funcţie de specie


 fără clivaj în celula intestinală;  factorii nutriţionali: mărimea particulelor alimentare; modul de preparare
 lentă şi incompletă (doar 10% din aportul alimentar în caroteni) al alimentelor; natura şi cantitatea de carotenoide din alimente; aportul
 cea mai mare capacitate de absorbţie – om, maimuţă alimentar de lipide; statusul general al cantităţii de vitamină A din organism;
 unele animale nu sunt capabile să absoarbă carotenoizii - ovine  reglarea – hormonal: hormonii tiroidieni stimulează activitatea carotinazei
 la nivelul eritrocitelor din sânge sunt transformaţi în retinol şi (trecerea carotenilor în vitamină A)
 transportaţi cu ajutorul limfei spre alte celule.
 mai întâi sunt hidrolizaţi la retinal care este redus la retinol sau este oxidat la acid
Metabolismul -carotenului: -carotenul inclus în miceliile lipidice  peretele
retinoic ( 90% din retinalul total)
intestinului subţire  transformare în retinal  reducere la retinol (retinen-
 mecanism de absorbţie pentru β-caroten – pasiv; foarte puţin cunoscut: reductaza)  transportat de chilomicroni în limfă  chilomicronii remanenţi sunt
•complexe - „caroteno-proteine”  disocierea carotenoidelor (enzime captaţi, în principal, de către ficat  metabolizare / stocare  eliberare în sânge
digestive)  dizolvare în miceliile lipidice (săruri biliare)  difuziune pasivă în (transportate de lipoproteine)
intestinul subţire (duoden, jejun)
• Erdam şi col. (1993) - alte mecanisme de transport care implică anumite
tipuri celulare şi/sau transportori specifici intracelulari
35 36

9
3.2.1. Absorbţia carotenilor 3.2.2. Absorbţia vitaminelor A

 retinil esterii - reacţia de esterificare a retinolului cu acizii graşi din celulele


intestinale;
 mecanism de absorbţie: esterii retinalului  lumenul intestinal  absorbit de
enterocite unde este hidrolizat la retinol (retinilesteraza pancreatică / săruri
biliare)  incorporat în micelii lipidice  absorbit printr-un mecanism activ, în
partea superioară a intestinului gros  captat de cRBP II („celular retinol binding
protein”)  transesterificare la palmitat (lecitin-retinol-aciltransferaza (LRAT)) 
incorporare în chilomicroni  limfă / circulaţia generală
 exces de vitamină A: celulele intestinale  esterificarea retinolului (acil-CoA-
retinil-acil-transferaza (ARAT))  stocare în particule lipidice intra-citoplasmatice

Figura 1.5. Metabolismul β-carotenului

37 38

3.3. Forme de circulaţie şi depozitare 3.3. Forme de circulaţie şi depozitare


Depozitare:  95% în ficat; cantităţi apreciabile în epiteliul pigmentar al
rinichilor, intestin, pancreas, plămâni, încheieturile oaselor, păr, organele de
Caroteni reproducere;
- transportul în plasmă sub formă de complexe transportoare - cu ajutorul LDL
(„Low density lipoprotein”)  în celulele Kupfer din ficat.
la om  complex format din “prealbumine-proteine specifice de legare a retinolului”
denumit “retinol binding protein” - RBP.
- depozitare -  80% în ţesutul adipos;  10% în ficat; cantităţi mici în testicule,
ovare şi glande suprarenale; sub formă de urme în păr, mucoasele bucale,
membranele eritrocitare, leucocite, şi în celelalte organe: pancreas, rinichi, inimă,
tiroidă, ochi. La nivelul ochiului se găsesc sub formă de zeaxantină în maculă şi
luteină în retină.
- excreţie - materiile fecale - 50 şi 80% din carotenoidele neabsorbite sub formă
neutră
- prin lapte
- nu există o excreţie urinară, lipsesc din transpiraţie şi LCR
Vitamina A
- în sânge după 3-5 ore de la absorbţie; sub formă alcoolică, o mică parte
esterificată;
-transport: legată de globulinele plasmatice (1-globuline)  sistemul Figura 1. 7. Transportul şi depozitarea vitaminei A
reticulohistiocitar  depozitare în ficat (90 – 95%) majoritar sub formă de palmitat
-Sângele fetal -  30% mai sărac în vitamină A  depozit redus de vitamină A 39 40

10
3.3. Forme de circulaţie şi depozitare 3.4. Transformarea în metaboliţi
Sinteza ac.retinoic
 nu este pe deplin elucidată
 retinolall poate fi transformat în retinal all care trece în acid all-trans retinoic. In vivo
- în special sub formă de esteri ai retinolului  eliberarea retinolului la aceste tipuri de reacţii participă o serie de dehidrogenaze, printre care şi o alcool
(retinil-ester hidrolaza)  esteri care se fixează la cRBP  trec în celulele stelate dehidrogenază citosolică
perisinusoidale (celulele lui Ito / lipocite)  retinolul este eliberat, şi re-esterificat  în celulele intestinale -carotenul este transformat în retinal care este redus la
cu acizi graşi (în principal palmitat, oleat, stearat)  stocat în picăturile lipidice; retinol. O mică parte din retinal (1‰) poate fi oxidată în ac.retinoic care poate fi pus
- factori care influenţează depozitarea: valoarea nutritivă a alimentelor; starea în circulaţie prin vena portă fără nici o fază de metabolizare
fiziologică a organismului
- excreţia: - prin fecale (la noul născut această cale reprezintă aproximativ 1/3
din aportul alimentar);
- nu se elimină prin urină
- excepţii - în condiţii patologice: boli renale, infecţiile cronice,
cancer, diabet, pneumonie;
- administrarea unei cantităţi mari de vitamină A 
creştere uşoară a diurezei şi o eliminare sporită de retinol-gluconat şi acid retinoic.

Figura 1.6 Metabolismul vitaminei A


41 42

3.4. Transformarea în metaboliţi 4. Rolul biologic al vitaminelor A


Sinteza altor metaboliţi activi ai vit.A

Ac. 3,4-didehidroretinol, metabolit activ al retinolului se formează prin factor de protecţie: ectodermă; ţesuturi epiteliale;
dehidrogenarea şi apoi oxidarea succesivă a retinolului. Compusul este capabil să se factor de creştere şi de reglare a osteoblastelor şi osteoclastelor;
lege la receptorii pentru ac.retinoic şi prezintă o acţiune morfogenă în dezvoltarea procese de protecţie moleculară şi în mecanismul vederii;
embrionară. metabolisme intermediare şi în interacţiunile cu alte vitamine, hormoni, etc.
metabolismul lipidelor:
3.5. Catabolismul metabolismul glucidelor:
metabolismul proteic:
membranele celulare – asigură:
Retinol:  în microzomii hepatici se poate oxida la 4-hidroxiretinol şi 4- integritatea structurală şi permeabilitatea membranelor celulare;
oxoretinol, metaboliţi care in vivo au fost localizaţi în ficat; creşterea permeabilităţii membranelor lizozomale din ficat;
glucuronide care se elimină în bilă şi urină efect de dilatare şi dezorganizare a membranei celulare şi nucleare;
procesele de sulfo-conjugare a fenolilor.
Ac.retinoic  nu poate fi transformat în retinal şi retinol;
 este rapid metabolizat în derivaţi polari, diferiţi de la un ţesut la altul

43 44

11
4. Rolul biologic al vitaminelor A 4.1. Participarea vitaminei A în procesul vederii
funcţii:
4.1. Participarea vitaminei A în procesul vederii • transformarea luminii în impulsuri nervoase
- 3 linii filogenetice: moluşte, artropode şi vertebrate • integrare a informaţiei vizuale
- în molecula fotoreceptoare de la nivelul ochiului se întâlneşte un cromofor comun,  funcţiile biochimico-fiziologice sunt distinct compartimentate, în cadrul segmentului
identic, numit 11-cis-retinal “extern” şi “intern” din structura bastonaşelor, întreg ansamblul fiind delimitat de o
Retina membrană plasmatică.
 membrană fină a cărei jumătate posterioară reprezintă retina vizuală.  segmentul “extern” – formaţiune specializată în fotorecepţie;
 retina vizuală este fotosensibilă şi conţine două tipuri de celule fotoreceptoare care  segmentul “intern” – caracteristicile celulelor obişnuite, generatoare de
sunt activate de lumină: energie; este bogat în ribozomi şi mitocondrii; transmite semnalul declanşat în
• conurile – nr. de aprox. 3 mil, dimensiuni mici, situate în partea centrală a retinei urma excitaţiei vizuale
vizuale, adaptate la lumină puternică, responsabile de vederea deplină, colorată
• bastonaşele – nr. de aprox. 1 bil., situate la periferia retinei vizuale, nu percep
culorile, sunt adaptate pentru vederea slabă crepisculară şi nocturnă numită vedere
“scotoptică”

45 Figura 1.8. Compartimentarea funcţiilor fiziologice ale retinei 46

4.1. Participarea vitaminei A în procesul vederii 4.1. Participarea vitaminei A în procesul vederii
 fotosensibilitatea
• proces iniţiat la nivelul bastonaşelor (rodopsina – purpura vizuală), sau conurilor
(iodopsina, cinopsina) din retină.  Excitaţia vizuală
• celulele fotoreceptoare convertesc lumina în mişcare atomică şi aceasta în impuls
- declanşare: prin acţiunea luminii asupra pigmenţilor vizuali din segmentul extern
nervos. al bastonaşelor din retină.
• bastonaşele şi conurile stabilesc sinapse cu celulele bipolare care la rândul lor - un foton  o moleculă de rodopsină  se eliberează un electron  energia
interacţionează cu alte celule nervoase de la nivelul retinei. Semnalele electrice direcţionată spre capătul opus al bastonaşului  transmiterea “informaţiei”
generate de fotoreceptori parcurg o arie din zona celulelor nervoase din retină după vizuale.
care sunt transmice prin fibrele nervilor optici în creier. - Partea proteică a rodopsinei – opsina – leagă prin gruparea  -NH2 a unui rest
de lizină gruparea cromoforă 11 cis-retinal prin gruparea sa aldehidică şi se
 Excitaţia vizuală formează o bază Schiff protonată.
C19H27-CHO + H2N-R C19H27-CH=+NH-R + H2O
11-cis-retinal -Lys baza Schiff

- Lumină + 11 cis-retinalul  all –trans-retinal (izomerizare stereochimică,


degajare energie)  modificarea complexului “opsină – rodopsină” (reacţii
ireversibile; devin reversibile atât in vitro sub acţiunea enzimelor cât şi in vivo prin
reacţii fotochimice la temperaturi scăzute)

47 48

12
4.1. Participarea vitaminei A în procesul vederii
4.1. Participarea vitaminei A în procesul vederii

Procesul vederii = secvenţă de reacţii biochimice care se desfăşoară ciclic şi implică


enzime şi reacţii biochimice diferite :
lumină - reacţii de decolorare ale rodopsinei cu eliberarea opsinei şi all-trans-retinalului.
întuneric - reacţii de refacere, respectiv transformarea all-trans-retinalului în 11-cis-
retinal, singurul capabil să se lege la opsină pentru a reconstitui rodopsina
cond. fiziologice normale: echilibru între rata desfacerii şi refacerii rodopsinei şi între
formele retinal şi retinol. Ex. Hemeralopia - scade viteza de refacere a rodopsinei
datorită unui aport redus de precursori; se caracterizează printr-un nivel scăzut al
rodopsinei din retină.
Vederea deplină, colorată - trei receptori fundamentali: legarea 11-cis-retinalul la:
cianopsină  maximul de absorbţie în albastru;
Figura 1.9. Mecanismul excitaţiei vizuale iodopsină  deplasarea maximului de absorbţie în verde;
porfiropsină  maxim de absorbţie în roşu.
ipoteze privind mecanismele de amplificare:
•ipoteze catalitice,
•ipoteze membranare
•concepţia modernă a biochimiei vederii

49 50

5. Unităţi de activitate vitaminică A şi 6.Vitaminele A în stări fiziologice normale


necesităţi nutriţionale şi patologice
6.1. În stare fiziologică normală
1 μg retinol = 6 μg β-caroten pur = 12 μg amestec de caroteni, = 3,3 unităţi Adulţi: - variază în funcţie de vârstă, starea fiziologică; nu este influenţat de
internaţionale (U.I.). cantitatea de energie consumată;
concentraţia de vit. A din sânge  variaţii foarte mari în funcţie de momentul zilei;
Necesarul de vit. A: stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în funcţie de circulă sub formă de retinol (80%);
vârstă şi de sex necesarul max. de vit. A = 8.000-10.000 U.I vitamină A/zi, = 6.000-3.000 μg
vitamină A (sub formă de retinol)/zi.
Tabelul 1.4. Necesarul zilnic de vitamină A
la femei, valori normale mai mici decât la bărbaţi
Tabelul 1.5. Necesarul zilnic de vitamină A (sub formă de retinol)
recomandat de Comitetul Internaţional pentru Nutriţie (FNB)

51 52

13
6.1. În stare fiziologică normală 6.2. Hipovitaminoza A
Copii: - nou-născuţi rezerva hepatică de vitamină A este de 1/10 din cea a
adultului şi se epuizează în 22-23 de zile de carenţa vitaminică;
- creşte treptat în timpul primelor săptămâni de viaţă Acţiunea antiinflamatoare: xeroftalmie, pielocistite, stări febrile şi alterări ale
- femei gravide - consum echilibrat de 800 μg retinol/zi (2.600 U.I/zi) aparatului respirator (bronhopneumonie), scăderea secreţiei gastrice (colite cu diaree
6.2. Hipovitaminoza A mucosanguinolentă), febră puerperală, etc
Efecte ale tratamentului cu vit. A:
- cauze majore: i) cauze alimentare; ii) cauze patologice
asigurarea integrităţii membranelor şi menţinerea rolului de barieră al epiteliilor;
- este accentuată de malnutriţie
stimularea mijloacelor umorale de apărare nespecifică şi a capacităţii de producere a
- cauzele patologice: i) bila se găseşte în cantităţi mici sau lipseşte;
anticorpilor
ii) dietele sărace în grăsime;
vitamina A creşte rezistenţa organismului şi scade incidenţa şi gravitatea unor boli
iii) ciroza hepatică;
cauzate de alterarea barierelor de rezistenţă a celulelor epiteliale şi respectiv a
iv) diabetul zaharat, hipotiroidism şi mixedem,
mucoaselor. Deficienţa ei duce la modificarea rezistenţei organismului faţă de unele
- Manifestări: încetarea creşterii, pierderea în greutate, scăderea rezistenţei la infecţii
microorganisme patogene
şi toxine, tulburări la nivelul ochiului, pielii, aparatului urogenital, digestiv şi respirator
Rolul vitaminelor A în funcţiile aparatului genital şi în reproducere:
şi respectiv al glandelor exocrine şi endocrine, etc.
•scăderea capacităţii de reproducere şi în final la apariţia sterilităţii
alterarea amplasării şi activităţii osteoblastelor şi osteoclastelor
cheratinizarea celulelor vaginale, tulburări ale ciclului,
- Acţiune epiteloptropă: ecto-, endo-, sau mezodermică
scăderea greutăţii testiculelor şi atrofia tubilor seminiferi cu scăderea
apar epitelii de „cheratinizare”  deteriorarea glandelor exocrine,
spermatogenezei.
lacrimale, din piele, din tractul digestiv, respirator şi urogenital  chisturi, ocluzii,
•sinteza hormonilor sexuali – se pot naşte copii cu malformaţii: anoftalmie,
abcese, însoţite adesea de infecţii microbiene
microftalmie, microcefalie
hipercheratoza - apare starea de “piele de broască râioasă”
scade activitatea unor enzime hepatice şi intestinale 53 54

6.4. Interrelaţii cu alte vitamine


Acţiunea asupra ochiului:
•tulburărilor funcţionale
nictalpia- Vitamine:
hemeralopia - „vedere scotoptică” - tulburări reversibile Vit. E: creşte viteza de reabsorbţie a vit. A
•alterări anatomo-morfologice - stare carenţială avansează: carenţă de vit. A - administrare simultană vit. A-caroteni-vit. E
xeroza corneei – - [vit. A] din ficat şi sânge  [vit. E] din sânge
xeroftalmie – exces de vit. A - scade necesităţile de vit. E
cheratomalacia - Vit.K: acţiune hipoprotrombinică
6.3. Hipervitaminoza A carenţă de vit.A - afectarea sintezei de vit.k de către flora intestinală sau prin
 apare relativ rar; interacţii la nivel hepatic
 cauze: administrarea unei cantităţi prea mari de vitamină A, într-o perioadă scurtă Vit.C: carenţă de vit.A - scăderea vitaminemiei C
de timp - administrarea vit. A întârzie apariţia scorbutului
•alimentare: dietă abundentă în vegetale care conţin caroteni (ardei kapia, -dozele excesive de vit. A (200.000 U.I.) cresc eliminarea
gogoşari, morcovi, spanac) - xantoza cutanată (colorarea mucoasei şi a pielii) urinară a vitaminei C
•intoxicaţii cu retinol: animale de experienţă - pierderea în greutate, dispariţia Hormoni:
luciului blănii, căderea părului, edeme ale botului şi ochilor şi decalcifierea H. tiroidieni: - reglarea metabolismului bazal
masivă, etc. - hipotiroidieni - vitaminemia A , nivelul carotenilor  (grad redus
om - icterul carotenic - hipercarotinemie, hiperlipemie, de activare a carotenazei cauzat de deficitul de hormoni tiroidieni)
hipercolesterolemie, depozitarea exagerată a carotenilor în piele, hepato-spleno- H. steroizi (progesteron, corticosteron, deoxicorticosteron): vitaminemia A   sinteză
megalie, anemie secundară de h.steroidieni 
 supradozea la copii (5.000 U.I./kg greutate corporală/zi/timp de 5 zile) - cefalee, Elementele minerale
insomnie, anorexie, pierderea luciului părului şi căderea lui, hepato-spleno-megalie, Zincul: - deficienţa în Zn: scăderea sintezei RBP; scăderea activităţii retinil palmitatul
modificări osoase, şi transpiraţii nocturne. 55 Fierul: : deficienţa în vitamină A poate multiplica deficienţa în Fe  anemie 56

14
VITAMINELE D sau RETINOLUL 1. Structura şi proprietăţile provitaminelor
Istoric şi vitaminelor A
1650 – Glisson: rahitismul sau „boala englezească” - copii subnutriţi din marile oraşe 1.1. Structura şi proprietăţile provitaminelor D
europene -compuşi steroidieni
1960 – Hopkins: rahitismul este rezultatul unei nutriţii necorespunzătoare -substanţe cu o largă răspândire naturală (steroli, acizi biliari, hormoni sexuali, hormoni
- Huldsinschi (pediatru german): vindeca copiii de rahitism prin expunerea lor la corticosuprarenali. etc.),
soare, -au un schelet de carbon tetraciclic de tip ciclo-pentano-perhidro-fenantren (I)
- Mellamby: vindeca copiii de rahitism prin utilizarea unturii de peşte
1926- analiza sterolilor:
- ergosterolul ar putea avea rol de vit.D
1930 - Webster şi Askew : ergosterol iradiat  izolarea un compus cristalin cu o
puternică activitate antirahitică = calciferol = vit. D1
Ergosterol = vit. D2
iradierea sterolilor  D4, D5, D6 şi D7
Figura 2.1. Structura unui sterol (I) şi a colesterolului (II)

Sterolii (steros – solid):


- alcooli cristalizaţi care se găsesc în formă liberă, sau esterificată cu acizi alifatici
superiori
- intră în compoziţia tuturor lipidelor de origine animală şi vegetală. Sterolii se izolează
57 din porţiunea nesaponificabilă a lipidelor. 58

- Clasificare: după provenienţă


•zoosteroli (origine animală)
•fitosteroli (origine vegetală)
•micosteroli (drojdii şi mucegaiuri)
•steroli marini (buretele de mare)
- Provitamină D = Sterol + sistem de duble legături conjugate în poziţiile 5-6 şi 7-8 din
ciclul B

Figura 2.2. Structura provitaminelor D

1.1.1. Izolarea provitaminelor D


Ergosterol (provit. D2)
în laborator - procesul de saponificare a grăsimilor
- Se deosebesc între ei prin: grad de nesaturare a nucleului tetraciclic, natura industrial - se izolează din drojdia de bere
substituenţilor şi a catenelor laterale R1 şi R2. 7-Dehidrocolesterol (provit. D3)
- Numerotarea - ca şi la colesterol (C27H46O) la nivelul intestinului şi în piele se formează parţial prin dehidrogenarea
- substituenţi β (deasupra planului general al nucleului), colesterolului
 (sub planul nucleului) în laborator - cristalizarea fracţionată a esterilor; cromatografie pe coloană;
59 sublimarea în vid 60

15
1.1.2. Proprietăţile provitaminelor D 1.1.3. Structura şi proprietăţile vitaminelor D

Ergosterolul C28H44O (provitamina D2), Prin iradierea provitaminelor

Lanosterolul C27H50O (provitamina D3)

22-Dehidroergosterol C28H460 (provitamina D4)-

7 -dehidrositosterol C29H470 (provitamina D5) –

7-dihidrostigmasterol C29H45O (provitamina D6) –

1.1.3. Sinteza provitaminelor D

1935 – Windaus: transformă colesterolul în acetat de colesterol


ergosterol  provit. D4

izomerii sitosterolului extraşi din uleiul de soia  provitamina D5


stigmasterol  provit. D6
Figura 2.2. Structura vitaminelor D

61 62

2. Surse de provitamine şi vitamine D 2.2. Surse de vitamine D


2.1. Surse de provitamine D
Tabelul 2.1. Conţinutul în fitosteroli al legumelor şi fructelor (mg/100 g
masă uscată) Tabelul 2.3. Conţinutul în vitamină D al alimentelor (%)
- surse exogene cât şi
endogene
- în regnul animal şi vegetal, - produsele vegetale –
sub formă de steroli surse sărace în vit.D
- 7-dehidrocolesterolul - surse endogene:
dominant la om şi la animale acţiunea razelor
- fitosterolii, sitosterolii şi mitogenetice asupra
stigmasterolii dominant la provitaminelor; acţiunea
vegetale enzimelor de la nivelul
- Drojdia de bere (0,3 g mucoasei intestinale
ergosterol/l00 g drojdie) - (colesterol 
obţinerea preparatelor provitamină); acţiunea
vitaminice farmaceutice razelor U.V. asupra 7-
dehidrocolesterolului, de la
nivelul pielii.

63 64

16
3. Metabolismul vitaminelor D 3.2. Absorbţia intestinală a provitaminelor şi vitaminelor D

3.1. Transformarea provitaminelor în vitamine D

Windaus- sub acţiunea U.V. provit. D  vit. D; la nivelul intestinului subţire,în prezenţa bilei şi a lipidelor alimentare
conversia se poate realiza şi sub acţiunea razelor catodice, a curenţilor de înaltă durată: 6 şi 8 ore de la administrare
frecvenţă şi a altor factori Etape: incorporare în chilomicroni  transport pe cale limfatică  ficat  rinichi
Mecanism: ergosterol / 7-dehidrocolesterolu1ui şi celelalte provitamine în sânge sunt vehiculate de α-2-globuline / α 1-globuline
proces ireversibil
ficat - depozitare parţială a vit. D,
 = (225 – 313) nm
in vitro, continuarea iradierii  derivaţi toxici (toxisterolul, - esterificare cu acizi graşi, în proporţie de 10%
suprasterolul I, suprasterolul II, pirocalciferolul, etc) - activări “secundare”, prin procese de hidroxilare suplimentară
rinichi - activări “secundare”, prin procese de hidroxilare suplimentară
Mecanism:
colecalciferol (vit. D3) (hidroxilază hepatică) 25 hidroxicolecalciferol (25(OH)D)

25(OH)D-proteină transportoare (1- hidoxilaza ) 1α-25-dihidrocolecalciferolul (1,25(OH)2D)

1,25(OH)2D-proteină transportoare  intestin  procese de absorbţie a Ca

Figura 2.3. Transformarea provitaminelor D în vitamine D 65 66

3.3. Catabolismul şi eliminarea calciferolilor şi a derivaţilor lor

Metabolismul vitaminei D
Figura 2.5. Reprezentarea schematică a căilor de degradare a calciferolilor

67 68

17
Adaptarea sintezei 1,25(OH)2D la necesităţile organismului în fosfor şi calciu implică
o serie de factori de reglare:
- polipeptidici – parathormonul, prolactina
- steroidieni – 1,25(OH)2D3 inhibă propria sa sinteză
- estrogenii şi glucocorticoizii nu influenţează în mod direct
- ionici - ionii de stronţiu şi difosfat pot inhiba 1--hidroxilaza

3.4. Depozitarea vitaminelor D în organism

- În sânge - cantităţi diferite de vit. D funcţie de anotimp


- La nivel celular - în mitocondrii, microzomi, nuclei şi membrane
- Vit. D2 se depozitează mai întâi în ficat, apoi în oase, intestin, rinichi, sânge,
muşchiul cardiac, muşchii striaţi
- Depozitarea în organe este eficientă pentru o perioadă de timp care variază între
1 şi 12-14 săptămâni

Figura 2.4. Reprezentarea schematică a factorilor care reglează nivelul concentraţiei 1,25(OH)2D în sânge.
69 70

4. Rolul biologic al vitamine


vitaminelor
lor D 4.1. Rolul vitaminelor D în metabolismul calciului şi al fosforului
4.1. Rolul vitaminelor D în metabolismul calciului şi al fosforului
favorizează absorbţia intestinală a calciului - reglează concentraţia şi raportul
calciu/fosfaţi,
1,25(OH)2D3 - influenţează transportul activ al calciului la nivelul “bordurii în perie” a
intestinului subţire;
- fluxul normal de la mucoasă spre seroasă este de 5-10 ori mai rapid decât
cel invers;
- are loc împotriva gradientului de concentraţiei,
- este cuplat cu cel al ionilor de sodiu,
- este consumator de ATP (energo-dependent)
- mecanism aflat sub control hormonal
- 1,25(OH)2D3 localizat în compartimentele subcelulare unde se fixează la
receptori proteici specifici  se leagă la o proteină transportoare  ajunge în
nucleul celulelor ţintă (intestinale, osteoblaste, osteocite şi unele segmente ale
tubilor renali)  se integrează în cromatina nucleară şi modulează transcripţia unui
ARNm specific  induce biosinteza „calcium binding protein” (CaBP)
- natura transportoare a CaBP a fost pusă în discuţie de studiile ulterioare
- s-au identificat noi proteine: o proteină de 45 kDa care se formează
înainte de iniţierea transportului Ca2+ din intestin; o proteină de 84 kDa a cărei
formare este sincronizată cu transportul Ca2+ din intestin.
Figura 2.6. Ipoteze asupra efectelor 1,25(OH)2D3 în absorbţia intestinală a calciului
în final, transportul se realizează prin intermediul unor vezicule sau chiar al
mitocondriilor 71 72

18
4.1. Rolul vitaminelor D în metabolismul calciului şi al fosforului 5. Unităţi de activitate vitaminică D şi necesităţi
nutriţionale
• Vit. D manifestă efecte bimodale în reglarea proceselor implicate în economia
fosfaţilor -
•Vit. D are acţiune directă asupra activităţii tubilor renali - • O unitate internaţională de vitamina D (U.I.) = cantitatea de vitamină
•1,25(OH)2D3 are o activitate de 40 de ori mai mare decât a vitaminei D3 în care are o activitate biologică echivalenta cu 0,025 g calciferol.
stimularea transportului calciului prin peretele intestinal
•intervine în mobilizarea calciului din oase. • Alimentele naturale - cantităţi foarte mici de vit. D, cu excepţia unor peşti
•Calciferolii acţionează şi asupra cartilajelor (somon, hering, sardine, morun, etc. care conţin 20-60 g D3/100 g).
•1,25(OH)2D3 şi 24,25(OH)2D3 - stimulează incorporarea sulfului în proteoglicani • calciferolul endogen sintetizat la nivel cutanat - sursa principală
•Vit. D favorizează absorbţia fosfatului în mitocondrii • Producţia zilnică de 1,25(OH)2D3 = 0,3-1,0 mg
•Vit. D inhibă desfăşurarea ciclului acizilor tricarboxilici – inhibă activitatea variabliă
aconitazei (transformarea citratului în izocitrat) aportul suplimentar (profilactic) pentru nou-născuţi = 20-30 g/zi în
primii doi ani de viaţă, iar în timpul iernii până la 4-5 ani
aportul suplimentar pentru femeile aflate în ultimele luni de sarcină =
10-20 g/zi.

73 74

6. Vitamina D în stări fiziologice normale şi 6.1.1. Rahitismul


patologice
6.1. Hipovitaminoza D
Cauze:
Factori:
a) deficit în vitamină D;
• biosinteza cutanată deficitară:
b) existenţa unui regim alimentar în care raportul Ca/P este mult diferit de 1,5;
i) expunere insuficientă la soare;
c) absorbţia la nivel intestinal este dezechilibrată;
ii) poluare atmosferică;
d) în unele afecţiuni renale când activitatea 1-α-hidroxilazică este absentă.
b) aport deficitar de calciferol exogen
i) nesuplimentarea cu vitamină D a hranei subiecţilor din categoria risc;
Manifestări:
ii) regim alimentar particular ce scade absorbţia intestinală a calciferolilor
perturbare a mineralizării oaselor aflate în curs de creştere,  leziuni ale oaselor prin
(regim sărac în grăsimi);
trei procese diferite:
iii) malabsorbţie intestinală, obstrucţia şi atrezia căilor biliare;
i) demineralizare
c) catabolism accelerat al calciferolilor: tratament anticonvulsiv;
ii) scăderea absorbţiei intestinale a calciului;
d) creşterea necesarului de 1,25(OH)2D:
iii) scăderea absorbţiei fosfaţilor (se formează fosfaţi de calciu insolubili) 
i) efort;
Ca2+PO42- din plasmă .
ii) sarcină;
iii) diete alimentare sărace în calciu şi fosfor sau diete care diminuează
Forma severă de rahitism
absorbţia acestor ioni;
Cauze: hipocalcemia induce un răspuns al paratiroidelor
e) pierderi crescute:
Efect:  parathormonul tinde să aducă la normal calcemia,  demineralizarea osului
i) malabsorbţie intestinală;
 hiperfosfatemie
ii) insuficienţe hepatobiliare,
iii) sindrom nefritic;
iv) dializă peritoneală cronică. 75 76

19
Rahitismul la copii:

condiţiile în care se realizează schimbul de calciu dintre mamă şi făt în perioada


prenatală
„Rahitism vitamino-D rezistent primitiv hipofosforic”: rahitism rezistent la
• aportul insuficient de calciu şi fosfor din laptele matern în perioada neonatală.
alimentaţia artificială - rahitogenă (excesul de lapte de vacă, orarul neregulat al vitamina D.
• cauze:
supturilor)
• insuficienţă în mecanismele de absorbţiei a calciului la nivel intestinal
• copii înţărcaţi - regim alimentar predominant glucidic (făinoasele prezintă un raport
Ca/P  0,15) • simptoame:
• asemănătoare cu cele din rahitism,
• simptoame:
• apar mult mai târziu, după 2-3 ani, uneori chiar la pubertate
• forme uşoare: întârzierea creşterii, dureri osoase, evitarea poziţiei şezând,
musculatură hipotonă • unele stări patologice hepatice şi renale
• forme mai grave: anomalii scheletice. (picioare curbe, deformarea craniului,
6.1.2. Osteomalacia
închiderea tardivă a fontanelelor şi erupţie dentară întârziată, torace deformat prin
ieşirea în relief a sternului şi îndepărtarea coastelor inferioare • carenţă de vit.D , Ca şi P la adulţi
• forme grave: scăderea pronunţată a tonusului muscular, “abdomen de batracian”, • boală de origine dietetică
tetanie manifestă sau lentă, uneori cu spasm corpo-prendal • incidenţă mai mare la femei
• asimilarea fierului este mult mai diminuată – anemie • manifestări: decalcifierea defectuoasă a ţesutului osos - dureri ale membrelor
• tratament: funcţie de gravitate inferioare, deformări ale coloanei şi oaselor pelviene, fracturi ale oaselor
• sugari: 250 U.I./zi – prevenire
• copilărie şi adolescenţă - 400 U.I./zi,
• prematuri - 1.000 U.I./zi.
• rahitism sever, - 2.500-5.000 U.I./zi timp de 40-50 zile sau doze unice de
600.000 U.I./zi, uneori chiar şi de 1.200.000 sau 1.800.000 în 2-3 reprize 77 78

6.2. Hipervitaminoza D 6.1.3. Interrelaţii. Antivitamine D

În cazuri de supradozări
• manifestări: Antivit. D - substanţe total diferite structural de calciferoli
• tulburarea severă a creşterii la copii, cefalee, sensibilitate crescută a scalpului; •acţiune rahitogenă –
• Apare hipercalcemia: calcifiere a ţesuturilor moi; •acidul fitic (cereale)
tulburări gastrice, oboseală, dezorientare, poliurie, anorexie, •carotenoizii (spanac)
senzaţia de greaţă şi vomă, pierderea în greutate •cortizonul
leziuni renale •actinomicină,
blocarea secreţiei hormonului paratiroidian •mitramicină,
• modificări ale echilibrului Mg2+/Ca2+ •rezerpina,
• hipertensiune arterială - indică hipercalcemie (16 mg%). •fenobarbitalul,
• poate fi letală – cauze: uremia sau tulburările cardiovasculare •EDTA,
• examene biochimice: •vitaminele B1, B2 şi E,
• în urină - prezenţa albuminei, a cilindrilor hialini, frecvenţa leucocitelor; •Al(OH) 3
• în sânge - fosfataza alcalină are valori foarte mici. •uleiul de parafină,
• tratament: •acetatul de cortizon - induce manifestări similare cu cele care apar în hipervit. D
• oprirea administrării vitaminei D;
• cazurile grave, mai ales la sugari, se impune administrarea intravenoasă de ser Vit. A în doze mari inhibă activitatea vit. D în rahitism
fiziologic, şi antibiotice, se va bea multă apă, regim sărac în Ca Vit. K împreună cu vit. D intervin în sinteza osteocalcinei
• simptoamele continuă multe luni iar urina nu va fi concentrată

79 80

20
VITAMINELE E sau TOCOFEROLUL 1. Structura şi proprietăţile tocoferolilor
ISTORIC

tocoferol - tocos- descendenţă, pherein-porter, ol-alcool


- termen generic utilizat pentru a desemna un ansamblu de
tocoferoli şi de tocotrienoli naturali
- rolul pe care îl are în reproducere Structura de bază – tocolul
- este un ciclu cromanol (hidroxicroman, dihidro-benzopiran)
• 1922 - Evans şi Bishop descoperă în germenii de grâu un factor liposolubil - cromanul - un ciclu benzenic şi un heterociclu piranic
cu rol în reproducere Lipsa acestuia din alimentaţia animalelor de laborator a - tocoferolii - un hidroxil fenolic în poziţia 6
fost asociată cu moartea fătului de şobolan şi cu atrofierea testiculelor - o catenă laterală săturată, derivată de la fitol
• 1924 – Sure îl denumeşte vitamină E (C20H390H), legată la C2 al heterociclului
• 1936 s-au izolat pentru prima dată α- şi β-tocoferolul din germeni de grâu, - un radical metil - la C2
• 1938 - Fernholtz a stabilit structura chimică, - sunt -, β-, - şi - tocoferoli
• 1956 - au mai fost izolaţi ε- şi -tocoferolul
• 1969 IUPAC stabileşte normele privind nomenclatura tocoferolilor
• În prezent se consideră că vitaminele E posedă un rol ubiquitar

81 82

Proprietăţi chimice:

• carcateristici oxidante: >>β>.


• stabili la căldură, lumina vizibilă şi în mediu alcalin, în absenţa
Proprietăţi fizice:
oxigenului. Ei sunt rapid distruşi de radiaţiile UV şi în prezenţa
• molecule chiralice
oxigenului ca oxidant
• sinteză - amestec racemic („All-Rac -T” sau „DL--T”)
• gruparea reactivă - gruparea metil din poziţia C5
• toate centrele de chiralitate sunt racemice
• participă la reacţii de substituţie
• Toţi tocoferolii şi tocetrienolii naturali prezintă aceeaşi configuraţie R
• pot forma eteri şi esteri
la nivelul C2 (numai „RRR-T”, sau „d-T”, sau (+)--T se găseşte în
• sunt oxidaţi de clorura ferică şi nitratul de argint în prezenţă de nitrat
natură)
• dau reacţie de culoare (roşie) cu reactivul Emmerie Engel
• RRR-T prezintă o activitate biologică de ~ 100% (raportat la -
• sunt oxidaţi de radicalii liberi- carbon (alchil), oxigen (alcoxil, hidroxil
tocoferol)
RO, peroxid ROO, anion superoxid O2-)-, cu formare de chinone,
• β- şi -tocoferolii prezintă o activitate vitaminică redusă (între 15% şi
semichinone, epoxichinone, dimeri şi trimer  antioxidant major
30% din activitatea -tocoferolului)
• - şi β-trienolii au activitate vitaminică redusă (20% şi respectiv 5%) Sinteza chimică:
• tocoferolul se obţine din tocol (2-metil-2-fitil-6-hidroxicroman) 1938 - Karrer - prima sinteză chimică
• se cunosc şapte tocoferoli (-, β-, -, -, -, şi - tocoferol) Alte procedee - utilizează fitol natural extras şi purificat din ţesuturi vegetale
• sunt lichide vâscoase, de culoare galbenă, insolubili în apă, solubili în sau halogenuri de fitil şi 2,3,5- trimetil fenolul sau unii derivaţi ai acestuia
grăsimi şi solvenţi organici (acetonă, alcool etilic, cloroform, hexan, etc) Ind. Farmaceutică – fitolul se extrage din frunze de urzică
prezintă fluorescenţă ( de excitaţie: 290 nm,  de emisie: 325 nm) - concentratele obţinute prin extracţie conţin max. 65% -
83 tocoferol 84

21
2. Surse de vitamine E
Tabelul 3.4. Cantitatea medie de tocoferol din unele legume şi fructe
Tabelul 3.3. Cantitatea medie de tocoferol în diferite surse naturale

85 86

3. Metabolismul vitaminei E

 plantele verzi (în special graminee) - biosinteza tocoferolului porneşte de


Tabelul 3.5. Conţinutul în tocoferoli al uleiurilor extrase din cereale la fitol
 organismele animale - sunt incapabile să sintetizeze tocoferolul

animale şi om: tocoferolii din hrană sunt absorbiţi la nivelul intestinului


subţire  tocoferolii urmează metabolismul lipidelor  la trei ore de la
administrarea orală sub formă de acetat de -tocoferol marcat cu deuteriu
ajung în plasmă, transportaţi de lipoproteine  între 6 şi 12 ore
concentraţia lor atinge un prag maxim  concentraţia se menţine la acest
nivel timp de 12 ore  scădere lentă a concentraţiei  preluat de
chilomicroni, apoi de VLDL („very low density lipoprotein”), LDL („low
density lipoprotein”) 40-60%, HDL (high density lipoprotein)  foarte
târziu ajung la nivelul membranelor eritrocitare 35%. Concentraţia serică
a tocoferolilor este în strânsă legătură cu nivelul lipemiei şi al
colesterolemiei, situându-se în jurul valorii de 0.6-0.8 mg tocoferoli/g
lipide totale plasmatice. Ponderea tocoferolilor în ser mai depinde de sex,
vârstă etc.
- cantitatea de vitamina E raportată la kilogram corp, este în jur de 50
87 mg/kg corp la bărbaţi şi respectiv 160 mg/kg corp la femei. 88

22
3.1. Absorbţia intestinală a tocoferolilor 3.2. Secreţia hepatică prin intermediul VLDL

• incorporarea în particulele de VLDL nou formate  un proces selectiv care depinde


• proces pasiv, se desfăşoară viteză relativ mică; diferiţii izomeri sunt înglobaţi în
de activitatea RRR--tocoferol care este de 5 până la 10 ori mai importantă decât cea
chilomicroni într-o manieră nediscriminatorie
de -tocoferol, sau de stereoizomeri SRR--tocoferol.
• necesită prezenţa sărurilor biliare – se formează micelii care permit atacul lipazei
• proteină de legare a tocoferolilor
pancreatice asupra lipidelor
- proteină de 32 kDa, citosolică, izolată şi purificată exclusiv din ficat, se
• esterii tocoferolilor sunt supuşi acţiunii unei esteraze pancreatice specifice care
leagă preferenţial la RRR--tocoferol.
eliberează tocoferolul sub formă de -tocoferol
- eficienţa de legare a - şi -tocoferolului este de două şi respectiv de trei
• chilomicronii intraţi în circulaţia limfatică sunt:
ori mai mică decât a β-tocoferolul decât a cu -tocoferolul în competiţia pentru legare
- hidrolizaţi (lipoproteinlipază) - acizii graşi eliberaţi  în principal în ţesuturi
la proteină
şi muşchi;
- defect de natură genetică a acestei proteine  apariţia de carenţe familiale
- transferaţi împreună cu lipoparticulele  pot intra în structura HDL;
în vitamină E
- captaţi de ficat prin intermediul unui receptor modulator care implică
• VLDL secretate de ficat sunt supuse acţiunii lipoprotein lipazei  lipoproteine
apolipoproteina E
bogate în esteri al colesterolului:
- IDL („Intermediate density lipoprotein”), care sunt parţial captate de ficat,
3.2. Secreţia hepatică prin intermediul VLDL parţial transformate în LDL  LDL sunt captate de ţesuturile periferice prin
nu există o reală depozitare hepatică a vitaminei E intermediul unor receptori specifici
tocoferolii sunt înglobaţi în VLDL sau eliminaţi prin bilă şi apoi prin fecale • RRR--tocoferolul secretat de hepatocite în VLDL poate fi:
-tocoferolul este excretat în mare parte în bilă  este eliminat împreună cu alţi i) parţial transferat în HDL în timpul lipolizei VLDL;
metaboliţi ai tocoferolilor (tocoferol chinona, formele dimere). ii) în parte recaptat de ficat prin IDL;
iii) o altă parte trimisă la ţesuturile periferice prin LDL şi în unele cazuri prin
89 90
HDL.

3.3. Distribuţia şi schimburile de tocoferoli între diferitele


fracţii de lipoproteine plasmatice

• tocoferolii se schimbă cu
Figura 3.1. Metabolismul vitaminei E
uşurinţă între HDL şi alte
lipoproteine într-o manieră
nediscriminatorie, printr-un
proces independent de
acţiunea proteinelor de transfer
a lipidelor neutre;
• distribuţia vitaminei E între
diferitele fracţii lipoproteice
este corelată cu raportul de
masă al acestor fracţii

Figura 3.2. Distribuţia tocoferolilor


91 între diferitele fracţii lipoproteice 92

23
3.4. Distribuţia vitaminei E în eritrocite 3.6. Eliminarea tocoferolilor din organism

• este prezentă în elementele figurate ale sângelui, • în special, prin bilă şi fecale
•repartiţia între diferitele tipuri de tocoferoli (în stare fiziologică normală) este sensibil - mai ales sub formă de tocoferoli liberi,
identică cu cea observată în plasmă - şi sub forma unor derivaţi oxidaţi cum ar fi acidul tocoferonic, tocoferono-
• apare în eritrocite la un interval de 5 – 8 ore după injectarea de acetat de -tocoferol; lactona, tocoferil-p-chinona etc.
• în membrana eritorcitară conc. de vit.E este de 5 ori mai mică decât cea întâlnită în • pe cale urinară, eliminarea tocoferolilor se face, în principal, sub formă de
plasmă, fiind corelată cu nivelul de vitamină E din HDL glucuronoconjugati.

3.5. Distribuţia vitaminei E în alte ţesuturi 4. Rolul biologic al vitaminei E


• con. Vit. E din ţesuturi depinde de alimentaţie
Efectele vitaminei E în organismul animal pot fi clasificate în:
•Distribuţie:
• efecte antioxidante
• glandele suprarenale (132 g/g)
• efecte de stabilizare a membranelor
• ţesutul adipos (150 g/g) - situsul principal de stocare a -tocoferolului în
• efecte mai selective, derivate din primele, în funcţie de nivelul particular la care se
organism
manifestă:
• ficat (13g/g)
- efecte de stabilizare a membranei celulare
• raportul /β tocoferol poate varia în funcţie de:
- acţiunea tocoferolilor asupra activităţii unor enzime
• ţesutul care captează preferenţial -tocoferolul,
- rolul vitaminei E în agregarea plachetelor sanguine
• rolul manifestat de proteina de transfer hepatică
- acţiunea tocoferolilor asupra eritrocitelor

93 94

4.1. Efecte antioxidante

Sub acţiunea radicalilor liberi acizii graşi nesaturaţi, dar şi alte molecule nesaturate, pot
forma peroxizi = peroxidarea lipidică
in vivo, aceste procese de oxidare sunt permanente şi sunt menţinute la un nivel minim
printr-o serie de transformări, insuficient elucidate
tocoferolii reprezintă „modalitatea cea mai eficientă de a economisi” radicalii liberi
tocoferolii formează unii produşi stabili transformându-se în chinone, sau în derivaţi
complecşi ai peroxizilor lipidici
LO2 + T –OH LOOH + TQ
LO2 + T-OH LO2-TH
LO2 + [LO2OH] LOOH + TQ Figura 3.3. Mecanismul de acţiune al glutation peroxidazei în
descompunerea peroxizilor lipidici şi a hidroxiacizilor derivaţi (PUFA – acizi
O2 - peroxid lipidic
graşi nesaturaţi, LOOH – peroxizi, GSSG – glutation peroxidază neredusă, GSH
LOOH - hidroperoxid lipidic – glutation perohidază redusă)
T-OH - tocoferol
TQ - tocoferil-chinona 4.2. Efecte de stabilizare a membranei celulare
Lucy şi Diplack - că tocoferolii participă la formarea şi stabilizarea componentei
Exemplu: mecanismul de acţiune al glutationului în descompunerea peroxizilor lipidici şi fosfolipidice a membranelor,
a hidroxiacizilor derivaţi - efectul de stabilizare poate fi independent de efectul antioxidant
Aranjamentul tridimensional al complexului permite hidroxilului grefat pe nucleul
croman şi grupărilor polare ale acizilor graşi să se orienteze către faza apoasă, şi astfel
95 96
să participe la o serie de reacţii biochimice

24
4.3. Acţiunea tocoferolilor asupra activităţii unor enzime 4.5. Acţiunea tocoferolilor asupra eritrocitelor

hipovitaminoza E duce la: • În hipovitaminoza E, eritrocitele devin sensibile la hemoliză, efect produs in vivo prin
• diminuarea activităţii sistemului oxidazic citocrom P450-dpendent din fracţia acţiunea unor oxidanţi cum ar fi peroxidul de hidrogen. Fenomenul stă la baza testului
microzomală, creşterea activităţii cAMP-fosofdiesterazei, scăderea nivelului biologic de evaluare a activităţii vitaminei E. Această anomalie nu este însoţită de
respiraţiei celulare, stoparea conversiei ciancobalaminei în forma sa coenzimatică modificări hematologice, cu excepţia maimuţelor Maccacus rhesus la care după 5-30
activă, etc ; luni, se observă apariţia anemiei macrocitare;
• activarea enzimelor căilor catabolice: RNA-za, DNA-za, catepsinele, etc; • tocoferolii intervin în procesul biosintezei hemului modulând în felul acesta nu numai
• inhibarea proteinogenezei şi implicit a diviziunii celulare biosinteza hemoglobinei ci şi a enzimelor hemo-dependente (citocromi, catalaza etc.);
• relaţie de cauzalitate între:
4.4. Rolul vitaminei E în agregarea plachetelor sanguine - nivelul sanguin de tocoferol şi incidenţa aterosclerozei coronariene;
Vit.E se găseşte în conc. mare în plachetele sanguine - tocoferolemie şi riscul de cardiopatie ischemică
Exp. - hipovitaminoza E induce o creştere a capacităţii de agregare plachetară:
- fie prin creşterea permeabilităţii membranelor faţă de cationi (Na+, K+,
Ca2+, Mg2+, etc.), 5. Unităţi de activitate vitaminică E şi necesităţi
- fie printr-o modificare a vitezei de biosinteză a prostaglandinelor la nivelul nutriţionale
plachetelor.
tocoferolii acţionează prin diminuarea activităţii lipoxigenazei plachetare
1 U.I. Vit E = 1 mg de acetat de DL--tocoferol sau 0.91 mg DL--tocoferol liber,
respectiv 0,67 mg D--tocoferol liber

97 98

6. Vitamina E în stări fiziologice normale şi


patologice

Necesarul de vit. E - relativ greu de stabilit,


- în strânsă corelaţie cu conţinutul alimentar în acizi graşi
6.1. Stare fiziologică normală
nesaturaţi • omul adult - între 10 şi 30 mg/zi, în funcţie de tipul de grăsime din dietă
• necesarul depinde de: sex (la femeii este mai mare decât la bărbaţi), vârstă,
• În anii '60 OMS a stabilit un necesar zilnic de 13-20 mg -tocoferol pentru adulţi,
stare fiziologică şi fiziopatologică a organismului, compoziţia hranei, anotimp, şi
- în anii '80 a fost redus la aproximativ 10 mg/zi. medicamentele ingerate
- actualmente se stabileşte în funcţie de conţinutul în acizi graşi nesaturaţi al
• în cursul sarcinii necesarul creşte progresiv cu vârstă fătului, ajungând ca în
alimentelor; raportul optim mg tocoferoli / l g acizi graşi nesaturaţi se situează în jurul
lunile 8 şi 9, tocoferolemia medie să fie de 1,8 mg/l00 ml ser, faţă de primele 4
valorii de 0,6. luni de sarcină când necesarul este de 1,25 mg/l00 ml ser  aport suplimentar
• populaţia nord-americană şi vest-europeană, - de aproximativ 1,2 ori mai mare
progresiv de la 10 mg/zi la 50 mg/zi, vit.E
datorită creşterii ponderii uleiurilor vegetale din alimente; • mama cedează zilnic, prin lapte, noului născut 8-10 mg vitamina E  necesarul
• nou-născuţi şi la prematuri - între 5 şi 50 mg, în funcţie de alimentaţie;  la 15-30 mg/zi, în raport cu vârstă şi alimentaţia noului născut
laptele matern conţine acizi graşi nesaturaţi, în special acid linoleic în • în hrănirea artificială a noului născut se impune administrarea unei cantităţi
proporţie de aproximativ 8% din totalul lipidelor, în timp ce în laptele de vacă sau
suplimentare de vitamina E
preparatele de lapte praf, ponderea acestora este mult mai mare, ajungând până la
50%

99 100

25
6.2. Hipovitaminoza E

• apare foarte greu comparativ cu alte avitaminoze şi numai după absenţa 6.2.3. Sindromul neurodegenerativ
îndelungată a tocoferolilor din alimente, sau în timpul unor boli pancreatice sau Apare ca urmare a unei absorbţii intestinale defectuoase
hepatice Dacă este cuplată cu insuficienţa pancreato-biliară poate determina hipoplazie biliară
• simptome diferite în funcţie de sex şi vârstă: distrofie musculară, creatinemie, intrahepatică care la rândul ei afectează şi mai mult absorbţia intestinală.
degenerarea testiculelor şi apariţia unor leziuni ireversibile ale tubilor seminiferi, Principalele elemente sunt:
moartea şi resorbţia fătului, anemia hemolitică, etc disfuncţionalităţi periferice
6.2.1. Influenţa hipovitaminozei E asupra sistemului muscular disfuncţionalităţi la nivelul sistemului nervos
• Hipo- şi avitaminoza E conduc la apariţia distrofiei musculare prin accelerarea disfuncţionalităţi retiniene
activităţii enzimelor proteolitice şi liza parţială a proteinelor musculare 6.2.4. Influenţa avitaminozei E asupra organelor genitale şi embrionului
• Incidenţă mare la prematuri, noii-născuţi cu tulburări la nivelul absorbţiei • Când embriogeneza are loc într-un organism matern cu carenţă vitaminică E, se
intestinale, copii malnutriţi şi la persoanele cu maladii cronice care provoacă o produce, mai întâi, o dereglare a dezvoltării cavităţii ectodermice şi apoi apar modificări
absorbţie deficitară (steatoree, malabsorbţie) la nivel placentar, cu perturbarea proliferării vasculare fetale;
• creatinuria – • Bărbaţii, cu avitaminoză E avansată, prezintă o atrofie testiculară;
6.2.2. Anemia hemolitică • La femei, în primul stadiu al carenţei, nu apar leziuni morfologice sau funcţionale ale
• a reprezentat primul sindrom caracteristic atribuit avitaminozei E, descris la om ovarelor, modificări ale aparatului genital feminin apărând doar în stadiile avansate ale
• factori care contribuie la instalarea avitaminozei E la prematuri: avitaminozei
i) rezervele scăzute de tocoferoli ale fătului (3-7 mg/kg comparativ cu 50-160 mg/kg 6.2.5. Influenţa avitaminozei E asupra sistemului imun
la adulţi); Exp. la păsări şi mamifere carenţate - s-au observat modificări ale imunităţii umorale, ale
ii) nivelul scăzut al absorbţiei digestive în primele trei luni; răspunsului limfocitar, ale răspunsului faţă de infecţiile bacteriene precum şi ale
iii) conţinutul scăzut al laptelui uman în tocoferoli (5-6 mg/l); răspunsului anafilactic
101 102
iv) ponderea mare a acizilor graşi nesaturaţi în laptele praf, etc.

6.3. Interrelaţii. Antivitamine VITAMINELE F (Acizi Graşi Esenţiali - AGE)


Istoric

• 1920-1930 - G.Burr şi M.Burr: evidenţiază pentru prima dată carenţa în AGE


• Vitamine sau vitagene ???
Interrelaţii Analogi structurali 1. Structura şi proprietăţile vitaminelor F
cu vitamina A -tocoferilchinona
cu vitamina B1 acetatul de crezol, După gradul de nesaturare ei pot fi clasificaţi:
cu vitamina C, tricrezol-fosfatul, • acizi graşi mononesaturaţi (monoetoxizi);
3,5-wilenolul, • acizi graşi polinesaturaţi (polietoxizi) care la rândul lor pot fi:
piridina, i) cu două duble legături şi cu formula generală CnH2n-3COOH (ex. acid
bisulfitul de sodiu, linoleic);
sulfamidele, ii) cu trei duble legături, cu formula generală CnH2n-5COOH (ex. acid linolenic,
acizi graşi nesaturaţi acidul gama-linolenic, acid homolinolenic);
iii) cu patru duble legături cu formula generală CnH2n-7COOH (ex. acid
arahidonic).
CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)7-COOH
Ac. linoleic - C18H32O2 -
CH3-CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)7-COOH
Ac. linoleic -C18H30O2-
CH3-(CH2)4-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-CH2-CH=CH-(CH2)3-COOH
103
Ac. arahidonic -C20H32O2- 104

26
2. Surse de vitamină F 3. Metabolismul vitaminelor F

în plante (acidul linolic, şi linoleic) La om:


în ţesuturile animale (acidul linolic, linoleic şi arahidonic) •grăsimile alimentare, de origine vegetală sau animală,  intestin  proces parţial
alimentele de origine vegetală - uleiul de porumb şi floarea soarelui, nucile, pâinea
de hidroliză sub acţiunea lipazei pancreatice (prezenţa bilei)  vitamina F este
neagră şi intermediară, arahidele, etc.
transformată în complecşi polienici hidrosolubili care se absorb uşor  acizii graşi
alimentele de origine animală sunt mai sărace în vitamina F, cele mai bune surse fiind
untul, osânza, măduva, pestele, laptele de vacă, etc. nesaturaţi ajung în ficat prin circulaţia portă  conversia parţială a acidului linolic
râncezire oxidativă: în acid arahidonic  şi biosinteza de fosfolipide, în special lecitine, care reprezintă
i) -oxidarea, care are loc sub influenţa enzimelor produse de mucegaiuri, a formele circulante ale vitaminei F în organism
grăsimilor vegetale nerafinate, precum şi a uleiurilor de peşte în stare brută, care • în sânge,  acţiunea hidrolitică a lecitinazei  se eliberează acizii graşi 
sunt bogate în lipaze; esterificarea colesterolul  sub formă de colesteride, acizii graşi esenţiali sunt
ii) autooxidarea, este cel mai frecvent proces, în care acizi graşi cu duble legături transportaţi la nivelul organelor şi ţesuturilor
izolate se transformă în acizi graşi cu duble legături conjugate • degradarea componentelor vitaminei F - în principal, pe calea -oxidării
- o anumită cantitate este utilizată în
3. Metabolismul vitaminei F formarea prostaglandinelor
plante – capabile să biosintezeze de novo acizii graşi cu catena lungă; • eliminarea din organism se face prin fecale, iar la femeile care alăptează mai ales
- citoplasmă, prin glandele mamare. Laptele uman conţine cantităţi mult mai mari de acizi graşi
- catalizat de complexul enzimatic acid-gras-sintetaza (şapte enzime - nesaturaţi esenţiali decât laptele mamiferelor
precursor gen. - Acetil-CoA, -NADPH)
105 106

4. Rolul biologic al vitaminei F

4.1. Prostaglandinele
Figura 4.1. Căile de
biosinteză şi metabolizare Figura 4.2. Căile de
ale acidului arahidonic. metabolizare ale acidului
(PLA1 – fosfolipaza A1; arahidonic. (COX –
PLC – fosfolipaza C; PLD – Prostaglandina G/H
fosfolipaza D; LDL – sintaza; LO –
lipoproteine cu densitate lipoxigenaza;
mică; PA – acid fosfatidic; prostaglandina H2 –
lysoPLA – lizofosfolipaza; prostaglandin endoperoxin
DAG – diacilglicerol; MAG – H2; HPETE – acid
monoacilglicerol; COX – hidroxieicosatetranoic;
ciclooxigenaza; LO – PGs – prostaglandine; TXs
lipooxigenaza; Cyt P-450 – – tromboxani; LT –
citocrom P-450; PGG – leukotriena; Lx- lipoxina)
prostaglandina G; PGH –
prostaglandina H; PG –
prostaglandina; LT –
leukotriena; TX –
tromboxan; HPETE – acid
hidroperoxieicosatetranoic;
HETE – acid
hidroxieicosatetranoic; Lx –
lipoxina) 107 108

27
6. Vitamina F în stări fiziologice normale şi
patologice
4.1.1. Acţiunea prostaglandinelor asupra sistemului nervos central 6.1. Stare fiziologică normală
4.1.2. Acţiunea prostaglandinelor asupra sistemului renal şi gastro-intestinal
4.1.3. Interrelaţia prostaglandinelor cu hormonii • adult: - acizii graşi reprezintă aproximativ 1-2% din valoarea calorică
4.1.4. Efectele prostaglandinelor asupra hematopoiezei globală a org.
4.1.5. Rolul prostaglandinelor în reglarea lipolizei - variază cu starea fiziologică a organismului respectiv şi cu mediul
4.1.6. Rolul prostaglandinelor în metabolismul glucidic şi proteic ambiant;
- minim de acid linolic - circa 50-60 mg linoleat/zi; proporţional cu
5. Unităţi de activitate vitaminică F şi necesităţi vârsta organismului;
nutriţionale - acid arahidonic -3,2%;
- acid linoleic 5,7%;
Drept etalon în evaluarea activităţii vitaminei F se consideră acidul linolic a cărei - indice de iod al acizilor graşi din sânge – 12.
activitate a fost stabilită la 100 U.I./g. Raportat la acesta, acidul linoleic are o activitate • în laptele matern, acidul linolic reprezintă circa 4-5% din valoarea lui
de 9 U.I./g, iar acidul arahidonic de 130 U.I./g. calorică.
Necesităţile zilnice de vitamina F depind de vârstă, stare fiziologică, compoziţia
alimentelor şi alţi factori. • un adult cu muncă sedentară [acidul linolic] - să nu depăşească 7-8g/zi
(100 mg/kg corp),  necesar zilnic de 1,5 g din substanţa uscată (500-
600g) a dietei zilnice.

pentru o dezvoltare fiziologică normală  este suficientă o administrare de


1% acid linolic, din necesarul caloric
109 110

Vitaminele K
1. Structura şi proprietăţile vitaminei K
Istoric
ansamblu de substanţe liposolubile, derivate de la nucleul 2-metil-1,4-naftochinonic, Proprietăţi:
care participă în principal la activarea unor factori ai coagulării sanguine (factorul II, i) îşi pierde activitatea la lumină, sau în prezenţa substanţelor alcaline;
VII, IX, X şi proteinele C şi S recent descoperite); ii) este rezistentă la temperaturi de 1200C pentru câteva ore;
iii) reacţionează cu sulfatul de calciu şi magneziu dar şi cu carbonul activ.
iv) ulei galben, cu un spectru de absorbţie în ultra – violet care cristalizează în
acetonă rece sau alcool (izolată şi purificată din surse vegetale)
v) solubile în hexan sau izopropanol, şi prezintă un spectru de absorbţie în UV între
230 – 270 nm

1929 - Dam: sindromul hemoragic observat la puii de găină este datorat unui defect de
coagulare;
1935 - efectele sindromului hemoragic induse de un regim alimentar sărac în lipide şi
colesterol nu pot fi anulate de nici una dintre vitaminele liposolubile deja cunoscute şi
nici de vitamina C. Dam emite ipoteza existenţei unui nou factor liposolubil pe are l-a
denumit vitamina K (koagulation).
1937 – sindromul hemoragic începe să fie demonstrat la mamifere;
1939 - structura vitaminei K; prima sinteză chimică (Premiul Nobel în 1943); K2(20), K2(30), K2(35),
K2(40), K2(50), K2(60)
anii ’60 – se demonstrează existenţa vitaminei K şi implicarea ei în procesul de
111 112
coagulare

28
2. Surse de vitamină K Surse sintetice

Surse naturale

Tabelul 5.1. Surse vegetale şi animale de vitamină K Vitamina K3 = menadionă


- substanţă cristalină care se descompune uşor la lumină;
- reprezintă cea mai simplă formă a vitaminei K, nu are catenă
laterală şi se obţine prin oxidarea 2-metil-naftalinei cu acid cromic;
- irită pielea şi căile respiratorii, iar soluţia sa alcalină determină
formarea de vezicule
Derivaţii hidrosolubili de vitamină K3
i) 2-metil-1,4-naftochinona difosfat, numită şi sodiu menadion difosfat;
ii) bisulfit de sodiu 2-metil-1,4-naftochinona, numită şi sodium menadion
bisulfit.
Vitamina K4 = menadiol - reprezintă forma redusă a menadionei.
Vitaminele K5, K6, şi K7 - la 2-metil-naftalină

• formează săruri cu sulfaţi şi hidroxid de sodiu, ele trec în forme


• La mamifere, vitamina K este biosintetizată la nivelul epiteliului intestinului subţire hidrosolubile şi pot fi utilizate ca preparate medicamentoase care pot fi
• Principalele microorganisme producătoare de vitamină K: Bacillus mycoides, injectate intravenos
Bacillus subtilis, Bacillus cereus, bacillus aerogenes, Sarcina lutea, Straphilococcus
aureus, Escherichia coli
113 114

3. Metabolismul vitaminei K 3.3. Catabolizare şi eliminare

Biogeneza la plante şi la microorganisme implică formarea separată a lanţului • catena laterală până când rămân 5 at. de C  lactona sa  complecşi
lateral, după principiul biosintezei poliizoprenilor, până la geranil-geranil pirofosfat glicoconjugaţi
şi a 2-metil-hidronaftochinonei, care împreună duc la formare vitaminei K. • eliminare: 50% prin urină şi 50% prin bilă şi se regăseşte în materiile
3.1. Absorbţia: fecale
• Din dozele fiziologice sau farmaceutice administrate la om, 70 - 80% din din cantitatea eliminată prin fecale, 20% este efectiv eliminată,
cantitatea ingerată este absorbită. Din aceasta numai 20% este eliminată prin iar 30% este reabsorbită la nivelul colonului, metabolizată în hepatocite şi
urină în final eliminată prin bilă
• majoritar în reg. proximală a intestinului subţire în prezenţa bilei şi a sucului
pancreatic  incorporată în chilomicroni  transferată pe -lipoproteine până când 4. Rolul biochimic al vitaminei K
ajunge în sistemul limfatic  apare în plasmă după 20 de min. de la ingestie, cu un
maxim la 2 – 4 ore, şi o diminuarea a conc. acesteia în următoarele 720 de ore 4.1. Rolul vitaminei K în coagularea sângelui
4.1.1. Sistemul de coagulare a sângelui
3.2. Repartiţia. Depozitarea. Rezerve circulante
• acumulare preferenţială în ficat; hemostaza se realizează în trei etape:
• repartiţia exactă în organism nu este încă complet cunoscută i) timpul primar (hemostaza primară);
• la nivel celular - 13% în nucleu, 10% în mitocondrie, 63% în microzomi şi 14% în reducerea calibrului vaselor lezate prin retracţia şi/sau vasoconstricţia
citosol ; activă  debitul sanguin;
• în plasmă - circulă nelegată la proteine se formează trombosul alb prin adeziunea şi agregarea plachetelor
- concentraţie medie de 0,16ng/ml (extrem 0,10 – 0,66 ng/ml) sanguine
• depozitarea - la nivelul hepatocitelor test al timpului de sângerare - între 2 -4 min
115 116

29
ii) timpul plasmatic (coagularea propriu-zisă)= hemostaza definitivă,
permanentă
Formarea cheagului se realizează sub acţiunea următorilor factori:
fibrinogenul (factorul I), accelerina (factorul VI),
protrombina (factorul II), proconvertina (factorul VII),
tromboplastina tisulară (factorul III), globina antihemolitică (factorul VIII),
calciul ionic (factorul IV), factorul Chrismas (IX),
proaccelerina (factorul V), factorul Hogeman (XII)
factorul fibrinostabilizant (XIII)

iii) timpul trombinic (retracţia cheagului şi fibrinoliza)


se formează complexul enzimatic activ protrombinaza
retracţia cheagului şi fibrinoliza, fenomeme  deobturarea vaselor sanguine

Secvenţa mecanismelor care se produc în coagularea sângelui, in vitro:


i) declanşarea procesului sub acţiunea unui agent exterior (contactul cu sticla, Figura 5.2. Schema coagulării sanguine. factorul I–fibrinogenul; factorul II-
protrombina; factorul III- tromboplastina tisulară; factorul IV-calciul ionic;
tromboplastine tisulare)  activarea enzimatică a unuia din factorii coagulării;
factorul V-proaccelerina; factorul VI-accelerina; factorul VII-proconvertina,
ii) reacţii enzimatice în cascadă  formarea trombinei; globina factorul VIII-antihemolitică, IX-factorul Chrismas; XII-factorul
iii) trombina transformă fibrinogenul în fibrină; Hogeman; XIII-factorul fibrinostabilizant.
iv) polimerizarea fibrinei – 2 etape: 117 118

inhibitori ai căilor de formare a trombinei:


Formarea fibrinei α2-macroglobulina (α2M),
trombină factorul XII antitrombina III (AT III),
fibrinogenul solubil monomeri de fibrină cheagul de sânge cofactorul heparinei şi proteina C.
(formarea fibrinei solubile (S), urmată de formarea fibrinei insolubile (I))
In vivo, ansamblul de fenomene se derulează în asociaţie cu fenomenele
hemodinamice şi mecanismele de interacţie celulară
Formarea trombinei – enzimă proteolitică derivată din protrombină
protrombinază
4.1.2. Mecanismul de acţiune al vitaminei K asupra factorilor coagulării sanguine
protrombină trombină
Vit.K intervine în activarea a cel puţin şase factori ai coagulării sanguine: factorii II,
VII, IX, X şi proteinele C şi S

În 1974 Stenflo şi col. - la extremitatea NH2-term. a protrombinei active existăun


aminoacid original - acid -carboxiglutamic (Gla)
Figura 5.3. Reprezentarea
schematică a protrombinazei.
Calciul este necesar pentru fixarea
factorului Xa şi a protrombinei la
fosfolipid

119 Figura 5.4. Formarea acidului -carboxiglutamic 120

30
Ciclul de modificări suferite de vit. K: 5. Unităţi de activitate vitaminică K şi necesităţi
• reducerea vit. K în prezenţa NADH; nutriţionale
• epoxilare cuplată cu carboxilare;
• refacerea structurii vit. K sub acţiunea epoxi reductazei. 1 U.I. de vitamină K = 1g menadionă
1 U.I. de vitamină K = 244 unităţi Dam
1 U Dam = cantitate de vit. K/kg corp care normalizează în 3 zile sistemul de
coagulare a sângelui, la puiul de găină avitaminizat)
1 U.Dam = 0,14 g vit. K2
1 U.Dam = 0,04 g vit. K3
necesităţile zilnice sunt foarte greu de stabilit - 0,09 – 1,50 g vitamină K/kg corp, la
adulţi
6. Vitamina K în stări fiziologice normale şi patologice
6.1.Hipovitaminoza K
Carenţa vitaminică poate fi determinată de : aport alimentar scăzut, malabsorbţie,
anomalii genetice ale factorilor de coagulare vitamino- dependenţi, în insuficienţa
hepatică, etc
6.2. Hipervitaminoza K
nu determină o stare de toxicitate
La nou-născuţi, administrarea de vit. K sintetice duce la apariţia anemiei hemolitice
severe, la hiperbilirubinemie şi icter datorită competiţiei cu vitaminele şi bilirubina
Figura 5.5. Ciclul de modificări la care este supusă vitamina K în vederea care apare în momentul realizării reacţiilor de glucurono-conjugare care au loc în
obţinerii acidului -carboxiglutamic 121 122
hepatocite

Vitamine Hidrosolubile VITAMINA B1 (Tiamina)


Istoric
• 1926 Jansen şi Donath - izolează şi purifică clorhidratul de tiamină;
Caracteristici: • extractul apos din tărâţe de orez previne instalarea maladiei beri-beri, vindecă
• Termolabile stabile în mediu acid polinevrita aviară şi este indispensabil procesului de creştere a şobolanilor tineri
două fracţii diferite: una termostabilă, (activitate de factor de creştere –vit.B2)
• Instabile în mediu bazic
şi cealaltă termolabilă (proprietăţi anti-beri-beri) = aneurină = tiamină = vit. B1
• Nu pot fi depozitate sub formă de rezerve

Cuprinde: 1. Structura şi proprietăţile vitaminei B1


• Grupul vitaminelor B (B1-6; B8; B10-16)
• Acid lipoic
• Acid folic – vit.M
• Vit.C
• Vit.P
• Substanţe cu acţiune vitaminică (CoQ, colina)

3-(4’-amino-2’-metil-pirimidil-5’-metil)-5-(2-hidroxietil)-4-metil-tiazol

123 124

31
Proprietăţile clorhidratului de tiamină:
- substanţă cristalină, albă, cu miros caracteristic, uşor solubilă în apă,
greu solubilă în alcool şi insolubilă în solvenţi organici
- în mediu slab acid, tiamina este relativ stabilă faţă de acţiunea agenţilor
oxidanţi şi temperatură, dar foarte instabilă în mediu neutru şi alcalin. În mediu
alcalin, în aer sau în prezenţă de I2, H2O2, tiamina se transformă într-o formă
disulfidică (oxidată);
- la plante şi animale se înregistrează un echilibru între formele reduse şi
oxidate ale tiaminei şi ale esterilor fosforici

2. Surse de vitamină B1
Tiaminpirofosfat ATP- Surse endogene - poate fi sintetizată de unele bacterii intestinale situate la nivelul
fosforil-transferaza cecumului;
Surse exogene - drojdia de bere (1-7mg/100g), cortexul şi germenii boabelor de
cereale (grâu, porumb, secară, orez), legumele (soia, mazăre, fasole, sfeclă, spanac,
lăptuci), fructele (prune, struguri, nuci), carnea (creier)
Surse sintetice - tiamin-hidroclorică şi nitrat de tiamină

125 126

3. Metabolism vitaminei B1
Tabelul 6.1. Surse alimentare bogate în tiamină Biosinteza - diferit în funcţie de organism.
• majoritatea microorganismelor sunt capabile să realizeze sinteza totală a vitaminei
B1,
• unele vegetale primesc tiamina de la organismele simbiotice,
• vertebratele, ciupercile şi alte microorganisme sunt incapabile să biosintetizeze
tiamina.

Absorbţia:
•în duoden şi în regiunea proximală a intestinului subţire;
• mecanism de transport activ care se saturează la o preluare orală de aproximativ
10 mg;
• viteza de absorbţie maximă a fost evaluată la 8-15 mg/24 ore;
odată cu absorbţia se produce şi fosforilarea unei părţi din tiamina sub acţiunea
tiaminfosfokinazei intestinale,
Defosforilarea;
transportul la ficat şi depozitarea;
Transport către organe şi ţesuturi;
Fosforilare: tiaminpirofosfat (TPP) –pirofosfatkinaze
TPP este transformat în tiamintrifosfat (TTP) (TPP-ATP-fosforil-transferaza);
Eliminare - majoritar prin urină (50-250 g/zi)
- redusă în cazuri patologice
127 - transpiraţie 128

32
4. Rolul biochimic al vitaminei B1 4.2. Procese la care participă formele active ale B1

4.2.1. Fermentaţia alcoolică


Funcţii: i) coenzimă a enzimelor cu TPP, ii) mediator în funcţionarea sistemului nervos
parasimpatic, iii) intervine în biosinteza acetilcolinei; iv) generarea potenţialului se realizează în anaerobioză
membranar. (TPP) este implicată în decarboxilarea α-cetoacizilor cu formare de alcooli (piruvat
decarboxilaza)
4.1. Rol de coenzimă
-tiaminpirofosfat (TPP);
-enzimele participante la metabolizarea α-cetoacizilor şi α-cetolilor (ruperea legăturii
covalente dintre doi atomi de carbon, unul purtător al unei grupări funcţionale aldo iar
celălalt al unei grupări ceto). Se obţine o aldehidă legată la TPP care reprezintă forma
activă care participă la reacţiile ulterioare:
a) decarboxilarea oxidativă a acidului piruvic în aldehidă acetică (etanal), 
piruvat decarboxilaza (drojdia de bere în cursul fermentaţiei alcoolice);
b) decarboxilarea oxidativă a acidului piruvic şi α-cetoglutaric, în acetil
coenzima A şi respectiv, succinil-coenzima A, reacţii care au loc în cadrul degradării
aerobe a glucozei. Reacţiile sunt catalizate de complexul multienzimatic al piruvat
dehidrogenazei şi α-cetoglutarat dehidrogenazei;
4.2.2. Degradarea aerobă a glucozei
- c) reacţii de transacetilare din cadrul gluconeogenezei şi fotosintezei;
transferarea unei grupări cu doi atomi de carbon de la o aldoză la alta, sub acţiunea • La vertebratele superioare
transcetolazei • TPP reprezintă coenzima piruvat decarboxilazei (complexului multi-enzimatic piruvat
129 dehidrogenaza) - transformă acidul piruvic în acetil-CoA 130

piruvat-decarboxilaza

dihidrolipil-
transacetilaza

lipoamid-
dehidrogenaza

Figura 6.7. Formarea acil-SCoA

Figura 6.8. Complexul piruvat dehidrogenazei


131 132

33
4.2.3. Reacţiile de transacetilare 5. Unităţi de activitate vitaminică B1 şi
necesităţi nutriţionale
Transcetolaze - cofactor enzimatic TPP; 1 U.I. = 3 g clorhidrat de tiamină (1mg = 333 U.I)

- localizate în ficat, inimă, rinichi, intestin, creier, necesarul zilnic de tiamină - greu de realizat;
hematii; adult (70 kg), în condiţii fiziologice normale - aproximativ 0,5 mg/1000 kcal
- rol în degradarea glucidelor prin transformarea lor Tabelul 6.2. Necesarul de vitamină B1 în funcţie de vârstă
în pentoze;
în calea pentozofosfaţilor - xiluloza-5-fosfat transferă
primii doi atomi de carbon pe riboză-5-fosfat pentru
a da naştere gliceraldehid-3-fosfatului şi
sedoheptulozo-7-fosfatului

apotranscetolază + TPP holotrascetolază


(sistem enzimatic activ)

133 134

6. Vitamina B1 în stări fiziologice normale şi


patologice

• aport zilnic prin alimentaţie - 2 mg/zi pentru bărbatul adult şi 1,2 mg/zi Vit. B1 din alimente asigură necesităţile organismului, în măsura în care nu este
pentru femeie distrusă prin prelucrarea alimentelor;
nou născuţi - metabolismul cerebral reprezintă aproximativ 65% din metabolismul
• regimul lipidic economiseşte tiamina; regimul cu preponderenţă bazal,
glucidic o epuizează; Procentul se diminuează cu vârsta, în cazul adultului ajungând până la 23%.
• aportul zilnic = foarte important (incorporarea în ţesuturi se realizează inima - organ sensibil la variaţiile concentraţiei de vitamină B1
carenţă în TPP poate avea urmări asupra oxidării glucozei (prin diminuarea
lent, în timp ce eliminarea se face foarte rapid); activităţii complexului piruvat dehidrogenazic), dar şi asupra nivelului oxidării acizilor
• necesităţi crescute: graşi prin diminuarea activităţii ciclului acizilor tricarboxilici
- regim bogat în făinoase, 6.1. Hipovitaminoza B1
- alcoolici,
Forme experimentale induse la animale  tablou diferit de carenţele naturale,
- sugari hrăniţi artificial cu lapte de vacă şi făinoase, nespecifice carenţei de vit. B1, - complexitate policarenţială
- diferite stări patologice: tulburări de absorbţie (administrarea La om - simptomele grupate în:
unor medicamente, colite ulcerative, atrofii şi inflamaţii ale mucoaselor, i) generale: astenie, pierdere în greutate, anorexie, deranjamente gastrice;
ii) dereglări nervoase periferice: amiotrofie, parestezii şi hipostezii, diminuarea
fistule, scurtări intestinale), boli metabolice (diabet), bolile infecţioase; reflexelor osteotendinoase;
- alimentaţie artificiale iii) tulburări psihice severe: stări depresive, iritabilitate, imposibilitatea concentrării
atenţiei, tulburări de memorie
135 136

34
6.2. Avitaminozele 6.3. Maladii metabolice ereditare tiamino-dependente
Encefalopatia Gayet-Wernicke – maladii rare şi foarte rare la care concentraţia de tiamină în sânge şi urină
- vărsături incoercibile, infecţii, intoxicaţii, neoplasme  stări de denutriţie şi epuizare precum şi activitatea transcetolazică sunt normale şi necesită administrarea
agravate de alcoolism; continuă şi masivă de tiamină
- simptoame: tulburări vizuale, stare de slăbiciune, lipsa reflexelor osteotendinoase,
confuzii mintale, hemoragii, poliencefalită superioară cu focare de congestie hemoragică Leucocinoza sensibilă la tiamină-
şi degenerescenţă în talamus şi hipotalamus = „encefalopatie hemoragică” sau • erori metabolice care afectează procesul de decarboxilare oxidativă a trei α-cetoacizi
„beri-beri cerebral” -leucina, izoleucina şi valina
Sindromul neuropatic tropical – • simptoamele clinice: întârzierea creşterii, ataxie, acidoză, convulsii, întârziere
- Africa de sud, Egipt, India, mintală, pot fi îndepărtate prin administrarea unor doze forte mari de tiamină (10 -
- pierderi masive de tiamină prin transpiraţie 1.000 mg/zi)
- tulburări digestive, neurologice şi cutanate Acidoza lactică congenitală sensibilă la tiamină –
Beri-beri – • bolnavi cu tulburări ereditare ale metabolismului piruvatului, care reacţionează la
- forma cea mai importantă şi răspândită, administrarea de tiamină
- stare de carenţă cronică care poate dura ani de zile, • copii de până la opt ani la care s-au constatat modificări neurologice, convulsii,
- manifestări diferite în funcţie de vârstă ataxie şi creşterea concentraţiei acidului lactic în sânge
„Beri-beri uscat” – Encefalopatia necrotică subacută Leigh-Feigin-Wolf –
- Efecte – paralizia, tulburări nervoase (polinevrite ale membrelor), cardiace şi atrofie • factori metabolici: deficit de piruvat dehidrohenază, citocrom c-reductază, biotinilază,
musculară etc
„Beri-beri umed” (edematos, cardiovascular) – Anemia megaloblastică tiamino-dependentă –
- hipertrofie a inimii cu apariţia miocardiopatiei, tahicardie constantă, palpitaţii, dispnee, • maladie recesivă autozomală datorată fenomenului de consangvinizare;
edem generalizat •se manifestă în primul an de viaţă prin instalarea anemiei megaloblastice rezistentă la
„Beri-beri difuz” are manifestări mai puţin specifice vitamină B12, acid folic şi vitamină B6
Beri-beri la nou născuţi şi copii – este asociată cu diabetul zaharat, surditatea neurosenzorială şi cu manifestări
- evoluţie acută - inapetenţă, vomă, tulburarea somnului, pierderea în greutate, neurologice şi cardiace caracteristice bolii „beri-beri”
hipertonie musculară, asistolie acută şi insuficienţă cardiacă 137 138

6.4. Hipervitaminoza B1 VITAMINA B2 (Riboflavina)


• rar întâlnită, Istoric
• adultul tolerează doze mari (de până la 500 mg tiamină/zi)
timp de o lună precursorul a două coenzime (flavin
• în unele cazuri, dozele foarte mari au efecte curarizante adenin mononucleotid – FMN şi flavin
• în caz de intoleranţă, chiar a dozelor uzuale, apar fenomene adenin dinucleotid – FAD).
alergice, nervozitate, ameţeli, eriteme, dureri gastrice,
vărsături 1932 - Warburg şi Christian: izolează un
compus de culoare galbenă cu rol
6.5. Interrelaţii vitaminice. Antivitamine esenţial în mecanismele respiratorii
celulare - transportor de oxigen molecular
-carenţa de vit. A - accentuare a avitaminozei B1 1879 - Blyth extrage un pigment galben-
- vit. B6 şi vit. C - protejează organismul faţă de carenţă B1 verzui, - lactoflavină;
- vit. PP, acidul folic şi vit. B2 – accelerează starea carenţială de vit. B1 1920-1932 - din albuşul de ou a fost
extrasă ovalbumina, din ficat
hepatoflavina, din plante ierboase şi
Antivitaminele - se obţin prin înlocuirea grupării NH2: drojdii verdoflavina sau liocromul
- cu o grupare OH - se obţine 4’-oxitiamina; 1933 - R. Kuhn purifică şi caracterizează
- cu un halogen - obţine 4’-cloro- şi 4’-bromo-oxitiamina. vit. B2 din lapte, o sintetizează şi-i
- substituirea nucleului tiazolic cu unul pirimidinic, cu păstrarea grupărilor determină structura
funcţionale grefate la nucleu, conduce la piritiamină sau neopiritiamină, care au riboflavină = lactoflavina, ovoflavina,
efecte antagoniste vit. B1 hepatoflavina, verdoflavina, liocrom,
uroflavina, etc.
- Enzimele tiaminolitice - boala „tiaminazei”,
139 140

35
1. Structura şi proprietăţile vitaminei B2
C17H20N4O6,
o moleculă de ribitol legată de un heterotriciclu tetraazotat numit izoaloxazină
Proprietăţi:
• substanţă cristalină, de culoare galben-oranj,
fără miros şi cu gust amar;
• trei forme polimorfe cristaline diferite, cu
puncte diferite de topire şi solubilitate;
• puţin solubilă în apă (10-13 mg/100 ml), uşor
solubilă în soluţii alcaline, piridină, alcool amilic,
acid acetic, ciclohexanol, fenol şi insolubilă în
alcool, eter, acetonă, cloroform, benzen;
• în soluţie apoasă, prezintă culoare galbenă şi
maxim de absorbţie la 444 nm
• termostabilă în mediu acid şi termolabilă în mediu bazic;
• în intervalul de pH 2-5 riboflavina este stabilă timp de o oră la 1200C, în timp ce la
pH>8,7 pierde rapid mai mult de jumătate din activitatea vitaminică;
• specificitatea acţiunii vitaminice a riboflavinei depinde de:
• prezenţa celor două grupări metil din poziţiile 6 şi 7,
• de absenţa unor substituenţi la azotul grupării -NH din poziţia 3,
• de natura radicalului din poziţia 9 a nucleului izoaloxazinic
Figura 7.2. Descompunerea riboflavinei prin oxidare şi termoliză
141 142

• nucleul izoaloxazinic al riboflavinei conferă culoarea galbenă şi


Tabelul 7.1. Conţinutul în vitamină B2 în diferite produse vegetale
fluorescenţa galben verzuie în domeniul de pH 3-9
• se reduce uşor  conduce la formarea derivatului incolor şi auto-
oxidabil, leucoriboflavina

2. Surse de vitamină B2

Surse naturale:
• bine reprezentată în regnul vegetal, animal şi la microorganisme.
• se găseşte atât liberă cât şi sub forma celor două coenzime nucleotidice. Surse sintetice:
• drojdia de bere - cea mai bogată sursă de riboflavină (până la 7 mg/100 g); • cele mai întâlnite surse sintetice sunt riboflavina şi riboflavin 5’-monofosfat,
• ţesuturile plantelor verzi - 0,25 - 2,5 mg/100 g: frunze tinere, seminţe în stare de • riboflavina face parte din complexele multivitaminice farmaceutice;
germinaţie, polen; • preparatele farmaceutice se obţin prin biosinteză microbiană şi prin sinteză
• la mamifere: ficat, rinichi, inimă, splină şi creier - 1-3 mg/100 g; chimică
• laptele matern - 40 μg/100 ml (60 μg/100 Kcal),
• laptele de vacă - 100-200 μg/100 ml 143 144

36
3. Metabolismul vitaminei B2 4. Rolul biochimic al vitaminei B2

Prin coenzimele sale FAD şi FMN:


• absorbţia - în partea superioară a tractului digestiv; mecanism necunoscut; rol de cofactori în structura unui mare număr de enzime flavinice implicate în:
- fosforilarea riboflavinei la FMN - în mucoasa intestinală; mecanism fotosinteză, dezaminarea oxidativă a aminoacizilor, oxidarea hidracizilor şi a aldehidelor,
necunoscut; absorbţia este favorizată de prezenţa sărurilor biliare; procesele de incorporare a iodului în biosinteza hormonilor tiroidieni.
• o cantitate însemnată de riboflavină şi întreaga cantitate de FMN ajung în circulaţie Partea activă a coenzimelor flavinice o constituie sistemul celor două duble legături
 se leagă la proteinele plasmatice (albumină, proteina de legare a riboflavinei – conjugate din ciclurile B şi C ale nucleului izoaloxazinic: -N=C-C=N-.
„Riboflabin Binding Protein”-RBP); Dehidrogenarea substratelor - printr-o reacţie inversă adiţiei (1,4), specifică dienelor
- FMN şi FAD tind să se lege la un număr foarte mare de apoenzime  FMN + 2 e- + 2H+ FMNH2
reprezintă forme de stocare a riboflavinei; FAD + 2 e- + 2H+ FADH2
• în condiţii fiziologice normale, zilnic se elimină între 9-30% din cantitatea de forma oxidată forma redusă
riboflavină ingerată; transportori de electroni ai lanţului respirator
- pe cale urinară şi prin fecale; NADH +H+ + FMN NAD+ + FMNH2
-excreţie urinară proporţională cu cantitatea ingerată, dependentă de FMN va reoxida întotdeauna NADH şi nu invers ( NAD+/NADH + H+ = -0,32V)
activitatea tiroidiană; NADH +H + FMN
+ NAD+ + FMNH2
- la copii, excreţia este proporţională cu greutatea acestora şi este mai în reacţiile de decarboxilare oxidativă a a-cetoacizilor, FADH2 este oxidat de către NAD+
mare decât la adulţi;
•imediat după naştere, concentraţia de riboflavină din laptele matern este aproape
zero, dar creşte rapid putând ajunge la 300 μg/24 ore, în funcţie de aportul
alimentar al mamei

145 146

în funcţie de sensul reacţiei catalizate oxidoreductazele flavinice pot fi


grupate în: • cofactor enzimatic şi pentru acil-CoA-dehidrogenază, enzimă care participă
i) dehidrogenaze la -oxidarea acizilor graşi, în etapa de obţinere a acidului -b-etilenic
ii) oxidaze.
FAD face parte din complexele enzimatice participante la: R-CH2-CH2-COSCoA + FAD R-CH=CH-COSCoA + FADH2
• decarboxilarea oxidativă a piruvatului şi a α-cetoglutaratului, • oxidazele flavinice utilizează ca agent oxidant oxigenul molecular, protonii fiind
• reoxidarea acidului lipoic într-o etapă ulterioară formării acetil-CoA sau succinil-CoA utilizaţi la formarea apei oxigenate

• este legat la succinat-dehidrogenază, enzimă implicată în dehidrogenarea


succinatului la fumarat în ciclul Krebs

Figura 7.5. Reacţia de oxidare a hipoxantinei catalizată de xantin-oxidază


147 148

37
 flavinenzima redusă poate fixa direct O2 transformându-se în peroxid
sau hidroxiperoxid
Tabelul 7.2. Necesarul de vitamină B2 în funcţie de vârstă

• este implicată în procesul vederii;


• este compusul responsabil de bioluminescenţa licuricilor şi a altor organisme
fluorescente
5. Unităţi de activitate vitaminică B2 şi necesităţi
nutriţionale
necesităţile zilnice ale oamenilor depind de compoziţia hranei;
omul adult - aproximativ 1,6 mg/zi;
sugar - 0,5 mg/zi;
femeii care alăptează -2 mg/zi, din care 10-20% trece în lapte

149 150

6. Vitamina B2 în stări fiziologice normale şi 6.3. Hipervitaminoza B2


patologice
1.6.2. Hipovitaminoza B2
apare rar – sursele endogene sunt suficiente pentru a asigura necesarul zilnic;
este caracterizată printr-o puternică perturbare a metabolismului aminoacizilor şi • apare foarte rar la om şi la animale;
proteinelor, căile metabolice de degradare a acizilor graşi, prin reacţii de b- •au fost produse pe cale experimentală;
oxidare • se consideră că vit. B2 nu este toxică;
la om - leziuni ale pielii, mucoaselor, ochilor, tulburări gastrointestinale şi • câinii şi şobolanii suportă o cantitate de până la 2g/kg corp riboflavină, doză
hematologice; injectabilă, şi până la 10 g/kg corp, doză orală. Toxicitatea sa a fost testată şi
principalelor modificări fiziopatologice şi clinice caracteristice hipo- şi avitaminozei B2 pe iepuri, cobai, găini, peşti, etc
(experimental):
i) modificări morfologice ale ţesutului hepatic -
ii) modificări ale activităţii enzimelor flavin-dependente -
iii) aciduria -
1.6.2. Avitaminoza B2 şi teratogeneza
• la femeile însărcinate - malformaţii severe la făt
• la nou născut - multiple modificări scheletice (diviziunea palatină, diminuarea
oaselor lungi, fuziunea coastelor şi degetelor), leziuni oculare, hidrocefalie,
malformaţii cardiace;
• la animale de laborator - creşterea incidenţei unor malformaţii asemănătoare prin
administrare de galactoflavină;
• ameliorează simptomele şi chiar dispariţia carenţei - o doză de 10 mg de vit. B2,
administrată zilnic, timp de 2-3 săptămâni 151 152

38
VITAMINA B3 (Niacina / Vitamina PP) 1. Structura şi proprietăţile vitaminei B3
• niacină = acid nicotinic, amida sa (nicotinamida) şi toţi derivaţii acestora
care pot fi transformaţi in vivo în compuşi biologic activi.
denumirea generică de vitamina PP - utilizată pentru prima oară nicotina şi acidul
în tratarea pelagrei nicotinic, sunt
subst. cristaline,
• pelagră” (de la expresia italiană incolore,
pella-agra, piele aspră) = mal de la uşor solubile în
rosa = „the four D’s” („maladia celor apă, alcool
4 D” - diaree, demenţă, dermatită, metilic şi etilic,
deces) = „limba neagră la câine”, greu solubile sau
caracterizată prin afecţiuni practic insolubile
hematologice, dereglări ale în benzen şi eter
sistemului nervos central şi periferic,
ficat gras, etc.

• Este precursorul a doi cofactori


care intervin în aproape toate
reacţiile de oxido-reducere din
organism: nicotinamid adenin
dinucleotidul (NAD)
Figura 8.1.Vitamina B3 şi formele sale biologic active
nicotinamid adenin dinucleotid
fosfat (NADP) 153 154

2. Surse de vitamină B3
• surse exogene;
Activitatea biochimică a acidului nicotinic şi a nicotinamidei este
• surse endogene (se sintetizează pornind de la triptofan) - insuficient
condiţionată de păstrarea integrităţii structurale
Tabelul 8.1.Conţinutul în niacină a principalelor alimente din dietă

Forme biologic active ale vit. B3:


i) coenzima NAD+
ii) coenzima NADP+
Forme biologic inactive ale vit. B3:
i) derivaţii 1N metilaţi (betaine) =
reprezintă metaboliţii de eliminare;
ii) produşii parţial sau total saturaţi
(guvacina şi acid nipecotinic);
iii) acidul picolinic - izomer al ac.
nicotinic
Compuşi cu acţiune antivitaminică
B3: • ţesuturile proaspete ale mamiferelor conţin 3-5 mg vitamină B3/100g;
i) ac. izonicotinic • cele mai bogate surse alimentare de niacină sunt drojdia, carnea de pui, peştii
ii) hidrazida ac. izonicotinic (HIN) (ton, somon), cerealele (în special fulgi de cereale), legumele şi hrana marină;
Compuşi cu rol de precursor în • este depozitată în ficat, pancreas, rinichi, inimă, creier, placentă şi timus ;
sinteza acidului nicotinic, pornind • în plante, în special în boabele de grâu şi porumb, niacina poate fi legată la
Figura 8.2. Principalii izomeri ai acidului nicotinic
de la triptofan: glucoză cu care formează glicozide, care îi descresc semnificativ activitatea biologică
i) ac. chinolinic – ex = niagina
155 156

39
3.2. Biosinteza niacinei

• triptofanul poate înlocui (cel puţin parţial) vitamina B3 la om, animale, şi


microorganismele vitamin-PP dependente, deoarece joacă un rol dublu în
procesul de biosinteză a acidului nicotinic: este transformat în cofactori
nicotinici şi este stimulator al florei intestinale producătoare de acid nicotinic.

Surse sintetice de niacină:


• nicotinamidă
• acid nicotinic

3. Metabolismul vitaminei B3
3.1. Absorbţia intestinală

traversarea bordurii în formă de perie a enterocitelor este un proces saturabil,


dependent de sodiu, rapid şi inhibat de analogi structurali de tipul uabainei
(inhibitor pentru Na+-K+ ATPază);
Absorbţia se realizează şi printr-un mecanism de difuzie pasivă, după o
prealabilă concentrare a niacinei

Figura 8.4. Biosinteza formei biologic active a vitaminei B3 (NAD+),


157 pornind de la triptofan 158

4.3. Circulaţia, activarea, catabolismul şi eliminarea vitaminei B3 4. Rolul biochimic al vitaminei B3


• sânge uman - 4-10 mg acid nicotinic/l (NAD+ şi NADP+, majoritar în NAD+ (nicotinamid-adenin-dinucleotid) localizare intramitocondrial
eritrocite şi globulele albe); NADP+ (nicotinamid-adenin-dinucleotid-fosfat) localizare citoplasmatică
• ser uman - 0,02-0,05 mg de acid nicotinic liber;
NAD(P)+ - în toate ţesuturile, predominant în ficat, care conţine în jur de 65 • reacţii de oxido-reducere,
mg acid nicotinic; • aproximativ 200 de enzime,
• activarea ac. nicotinic în cofactorul său activ are loc în aproape toate • NAD+ enzimele implicate în reacţiile de degradare (catabolism),
ţesuturile • NADP+ enzimele implicate în biosinteză (anabolism)
• La nivelul rinichilor are loc: • joacă rol de acceptor, sau donor de electroni,
• un proces activ de excreţie tubulară, mediat de transportori specifici;
• un proces activ de reabsorbţie al niacinei, Na-dependent care poate fi
inhibat de analogii structurali ai vitaminei;
• eliminarea: sub formă de acid nicotinuric

Figura 8.6. Reacţia generală de oxido-reducere a NAD(P)+.


(Rib – riboză, H- - ion hidrură)

Potenţialul normal de oxidoreducere al cuplului este de - 0,32V, în celulă


acesta este modulat în funcţie de proporţiile relative ale formelor oxidate şi
Figura 8.5. Activarea niacinei reduse
159 160

40
5. Unităţi de activitate vitaminică B3 şi necesităţi
nutriţionale
Tabelul 8.2. Principalele dehidrogenaze, care au drept cofactori enzimatic NAD(P)+,
substratele asupra cărora acţionează şi produşii lor de reacţie
echivalentul de niacină (NE): 60 mg triptofan sunt echivalenţi cu 1 mg de
niacină

• necesităţile de nicotinamidă şi acid nicotinic ale unui adult sunt estimate la 10-20
mg/zi;
• sunt asigurate o treime din alimente şi flora intestinală şi două treimi din
triptofan, care îndeplineşte rolul de provit. B3;
• aportul zilnic este dependent de numărul de calorii consumate;
se recomandă o medie de 5,4 mg/1.000 kcalorii,
adolescenţi - 17 - 25 mg acid nicotinic/zi;
• necesităţile cresc în perioadele de sarcină, lactaţie, la utilizarea contraceptivelor
orale şi în cancer
• Conform FNB necesarul zilnic de niacină (RDA) - pelagra poate fi prevenită de
aproximativ 11 mg NE/zi, dar, în condiţii fiziologice normale o conc. de 12 – 16
mg/zi poate normaliza excreţia urinară a metaboliţilor niacinei.
• indicator al statusului nutriţional - „excreţia metaboliţilor niacinei”

161 162

6. Vitamina B3 în stări fiziologice normale şi


Tabelul 8.3. Necesarul zilnic de niacină recomandat în dietă patologice
6.1. În stare fiziologică normală
FNB - nivelul minim de niacină („the tolerable upper intake level” – UL) = 35 mg/zi,
pentru a preveni apariţia deficienţei în rândul populaţiei

Tabelul 8.4. Nivelul minim de niacină acceptat conform recomandărilor FDB

6.2. Hipovitaminoză şi avitaminoză B3


Cauze: dietă săracă în vitamină B3/triptofan
Maladii specifice:
pelagra
boala celor patru D (“4D’s”)
boala Hurtnup
163 164

41
Pelagra::
Pelagra
cauze – populaţii care consumă aproape exclusiv făină de porumb, adesea alterată, şi
este agravată de alcoolismul cronic
Tratament niacină + o alimentaţie bogată în carne, ouă şi lapte
Tratament:
• debut: pierderea poftei de mâncare, astenie, indigestie, apariţia stomatitelor,
dozele terapeutice recomandate - 50-500 mg/zi, funcţie de gravitatea bolii
umflarea şi înroşirea limbii, scăderea în greutate, anorexie, insomnie, etc;
• efecte: 6.3. Hipervitaminoza B3
a) dermice
b) digestive;
c) neuropsihice. • Simptoame: îmbujorarea, mâncărimea, tulburările digestive (greaţa şi voma);
• în stare carenţială avansată, = „boala celor patru D”: dermatită, diaree, demenţă • doze mai mari de 25 mg/zi pot determina şoc anafilactic;
şi deces • 750 mg acid nicotinic/zi, pe o perioadă de cel puţin 3 luni determină apariţia
hepatotoxicităţii;
boala celor patru D”: dermatită, diaree, demenţă şi deces.
„boala • 500 mg/zi timp de două luni determină apariţia hepatitei;
• simptoamele sindromului celor „4D’s” sunt însoţite de porfinurie, scăderea • în tratamentul hipercolesterolemiei se utilizează concentraţii de 3-9 mg/zi pe o
rezistenţei la infecţii şi la agenţi toxici perioadă de timp îndelungată care pot duce la apariţia de hepatite severe.

boala Hurtnup: • niacina din alimente nu are efecte toxice


• maladie genetică, recesivă-autozomală rară,
• cauze: absorbţia defectuoasă a triptofanului,
• simptoame: dermatite asemănătoare celor prezente în pelagră, ataxie, înapoiere
mintală, tulburări psihice,
• este însoţită de aminoacidurie 165 166

VITAMINA B5 (Acid Pantotenic)


Istoric
• vitamină hidrosolubilă, cu răspândire ubicuitară;
• denumiri: vit. Bx, factorul antidermatidic, factorul antipelagros al puiului de găină, Activitatea biologică - dependentă de structura sa moleculară
factorul filtrant; - numai forma dextrogiră este activă biologic
• 1933 - Williams izolează vit. B5 din drojdii, - prin înlocuirea -alaninei cu alt aminoacid (acid aspartic, lizină, ornitină, -
• 1940 - Williams izolează vit. B5 din extract hepatic; alanină, acid glutamic, etc.) se formează compuşi fără activitate vitaminică;
• 1953 - Lipmann (premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie în 1953) - - prin esterificarea grupării -COOH din cu radicali metil sau etil, se observă o
demonstrează că acidul pantotenic este constituentul coenzimei A, agentul universal scădere a activităţii biologice.
de transfer al grupărilor acil pantotenol - în organismele animale, -COOH este înlocuită cu -CH2-OH
- în cazul unor microorganisme (Leuconostoc mesenteroides) are rol de
1. Structura şi proprietăţile vitaminei B5 antivitamină.
Ac. pantotenic = ac. 3-(2,4dihidroxi-3,3’-dimetilbutiramido)-propionic, - este provitamina acidului pantotenic, este mai stabil în soluţie apoasă
C9H17O5N decât acidul pantotenic sau pantotenatul de calciu
un rest de acid pantoic (1,4 -dihidroxi-3,3’-dimetil butiric) şi un rest Acidul pantotenic
de -alanină legate printr-o legătură amidică Proprietăţi: - substanţă uleioasă, higroscopică şi optic activă;
- uşor solubil în apă, acid acetic şi puţin solubil în solvenţi organici
(benzen, tetraclorură de carbon);
- în mediu slab acid este unul dintre cei mai stabili componenţi ai
complexului vitaminic B, dar la încălzire şi în mediu bazic este instabil.
Preparare industrială - din extract hepatic, drojdii, ciuperci, bacterii şi tărâţe de
cereale, sau prin încălzirea lactonei sale cu sarea de sodiu a b-alaninei
167 168

42
2. Surse de vitamină B5

Surse naturale - acid fosfopantotenic, panteteină, fosfopantotenat şi coenzima A. Surse endogene: ac. pantotenic este sintetizat de bacteriile, care în mod normal
În cantitate mare este prezent în lăptişorul de matcă şi drojdia de bere (200 g/g); colonizează intestinul gros; mecanismul nu este pe deplin elucidat
Surse animale: ficat (de vită, oaie, porc), rinichi, muşchi de porc, inimă, glande Surse sintetice
suprarenale, creier, pancreas, plămâni, gălbenuş pantotenol - absorbit rapid la nivelul mucoasei intestinale,
Surse vegetale: pâine neagră, conopidă, fasole, spanac, roşiile, soia, arahide, migdale pantotenat de calciu şi
pantotenat de sodiu

Tabelul 9.1. Conţinutul în vitamină B5 al unor 3. Metabolismul vitaminei B5


alimente utilizate în dietă
biosinteza coenzimei A:
procese consumatoare de energie (ATP, CTP)
specii de microorganisme aparţinând genului Proteus şi Neurospora

169 170

Abrsorbţia:
• administrare orală – ac. pantotenic este absorbit complet la nivelul mucoasei
intestinale:
•mecanism complex de transport transmembranar,
•un proces activ (dependent de ATP),
•foarte rapid,
•specific.
• stimulată de prezenţa vitaminelor B1 B2 şi B3
• când este inclus în coenzima A sau în unele complexe proteice este eliberat de
către enzimele digestive, înainte de absorbţie.
Metabolizare:
concentraţia sanguină a formei libere este aproximativ 1g/ml;
cea mai mare parte se transformă în coenzimă Q.
Depozitare:
diferenţiată, în funcţie de starea fiziologică sau fiziopatologică a organismului,
de intensitatea activităţii funcţionale a diferitelor ţesuturi.
în organe diferite:
ex. la copii, adolescenţi, diabetici, ponderea hepatică a coenzimei A
creşte în detrimentul celei musculare.
Eliminare:
70% prin urină, în stare liberă sau sub formă de lactonă
30% prin fecale (bilă) şi transpiraţie
Figura 9.3. Reprezentarea schematică a biogenezei cantitatea eliminată zilnic depinde de aportul vitaminic, vârstă, starea fiziologică
acidului pantotenic 171 a organismului, etc 172

43
4. Rolul biologic al vitaminei B5
Forma biologic activă o reprezintă coenzima A
Rol în:
transferul grupărilor „-CO-CH3” şi a unor radicali „acil” proveniţi din metabolismul
acizilor graşi, a acidului succinic, a unor aminoacizi, etc

Acetil-CoA (CH3CO~S-CoA) participă în:


reacţiile de transacilare
i) biosinteza şi degradarea acizilor graşi, a sterolilor, a acizilor biliari, a
unor substanţe terpenice, carotenoide,
ii) formarea sfingozinei,
iii) în ciclul Krebs
procese de reducere
ex. - formarea plasminogenului şi reacţii de adiţie a grupărilor CH3
decarboxilarea oxidativă a acizilor piruvic şi a-cetoglutaric
formare de acetil-CoA şi respectiv succinil-CoA

Figura 9.5. Rolul coenzimei A în metabolismul celular

173 174

5. Necesităţi nutriţionale 6. Vitamina B5 în stări fiziopatologice

OMS apreciază necesarul zilnic de acid pantotenic la 4-8 mg/zi la adulţi şi 2-5
mg/zi la copii; Hipovitaminozele:
depinde de consumul caloric zilnic, de starea fiziologică a organismului, sex, stare policarenţiale generală - malnutriţie, sau dereglare a mecanismelor de absorbţie
vârstă. intestinală.
Tabelul 9.2. Necesarul zilnic de acid pantotenic în dietă recomandat de FNB Simptomatologie: stare generală proastă, dureri de cap, insomnii, astenie musculară,
crampe abdominale, dereglări cardiovasculare, dereglarea răspunsului la
histamină şi insulină.
Cronicizarea  scăderea rezistenţei la infecţii, ficat gras, alopecie, ulceraţii cutanate,
ulcer duodenal, necroză suprarenală, convulsii, comă.
La nivel molecular:
i) modificări la nivelul procesului de biosinteză a colesterolului şi corticosteroizilor;
ii) inhibarea căii de decarboxilare oxidativă a piruvatului şi a celei de metabolizare a
acizilor graşi;
iii) anomalii în procesul de biosinteză al anticorpilor

Hipervitaminozele:
foarte rar întâlnită,
acidul pantotenic este bine tolerat de om şi animale, chiar în doze mari.

175 176

44
VITAMINA B6 (PIRIDOXINA) 1. Structura şi proprietăţile vitaminei B 6
Istoric piridoxina - derivat de piridină substituit la C2 cu o grupare metil, la C3 cu o
gruparea hidroxil, iar la C4 şi C5 cu câte o grupare hidroximetil
piridoxol - 4, 5-dihidroximetil-3-hidroxi-2-metilpiridină,
şase forme:
piridoxal (PL), piridoxal 5’-fosfat (PLP),
piridoxin 5’-fosfat (PNP), Radicalul hidroximetil din poziţia C4 a nucleului piridinic poate fi înlociut cu
piridoxină (PN),
piridoxamin 5’-fosfat (PNP) gruparea -CH2OH la piridoxină, -CHO la piridoxal, şi CH2NH2 la piridoxamină
piridoxamină (PM),

1926 - Goldberger, Wheeler, Lillie şi Rogers studiază „acrodinia” şi observă că prin


administrarea de tiamină, riboflavină sau vitamină PP, afecţiunile nu dispar;
1934 - György vindecă pelagra indusă la şobolani, adermina, prin utilizarea unuia din
factorii complexului B;
1938 – vit. B6 este izolată şi caracterizată sub formă de clorhidrat de piridoxină ; / piridoxină
1939 –György denumeşte factorul vitaminic anti pelagră = vitamină B6.

Prin fosforilarea hidroxilului din


poziţia 5 se obţine PLP (piridoxal
5’ fosfat)
177 178

2. Surse de vitamină B6

Tabelul 10.1. Surse de origine animală şi vegetală şi conţinutul lor în vitamină B6

Clorhidratul de piridoxol - cristale incolore (sau pulbere cristalină albă) fără miros, cu
gust acru şi cu punct de topire în jur de 2070C.
Clorhidratul de piridoxal - cristalizează în sistemul rombic, are punct de topire de
1650C, este uşor solubil în apă şi mai stabil în soluţie.
Clorhidratul de piridoxamină - compus cristalin, incolor, foarte higroscopic, uşor solubil
în apă şi greu solubil în alcool.
Toate formele vit. B6 sunt fotosensibile (se păstrează în fiole închise la culoare), sunt
rezistente la fierbere, în mediu acid sau bazic; excepţie - piridoxalul, care este
termosensibil în mediu alcalin.
La RT, vit.B6 sunt rezistente la acţiunea agenţilor oxidanţi slabi (apă de brom, MnO2,
Ag2O); excepţie – piridoxolul care prin încălzire trece în piridoxal

În majoritatea surselor naturale, vit. B6 se găseşte legată la proteine sau amidon, sau
formează complexe organo-metalice.

179 180

45
3. Metabolismul vitaminei B6
Transformarea vit. B6 în forma sa activă, piridoxal 5’-fosfatul (PLP):
•sub acţiunea piridoxal kinazei:
•prezentă în toate celulele organismului;
Biosinteza •căi de conversie:
•sintetizată de microorganisme – secvenţele metabolice nu sunt complet elucidate; i) transformarea piridoxinei la piridoxal sub acţiunea piridoxin-oxidazei,
•este stimulată de acidul malic şi acidul citric, componente ale Ciclului Krebs; urmată de fosforilare în prezenţa piridoxal kinazei;
•în celulele nervoase, conversia piridoxalului la PLP are loc sub acţiunea piridoxal- ii) conversia piridoxinei în piridoxin fosfat, care sub acţiunea piridoxin-fosfat-
kinazei, cu consum de ATP; oxidazei (oxidază specifică) este deshidratat la piridoxamin fosfat
Absorbţie
•pentru om este indispensabilă preluarea vitaminei B6 din dietă deoarece organismul Eliminare
uman nu o poate sintetiza; •în urină
•complexele proteice de vitamină B6, din hrană sunt hidrolizate în stomac şi intestin; sub forma acidului 4-piridoxic (0,5-
•vit. B6 eliberată se absoarbe uşor la nivelul intestinului subţire,  mecanism de 1,3 mg/zi);
difuzie pasivă (posibila acumulare în enterocite); aprox. 50% din cantit. adusă în
•PLP nu suferă un proces de hidroliză; este absorbit la nivelul zonei proximale a organism prin dietă (2 mg/zi);
ileonului printr-un proces rapid; în condiţii fiziologice normale, se
Circulaţie – în sânge, complexată de hemoglobină; excretă aprox. 500-700 g de vit./24
Metabolizare - convertire la piridoxal şi piridoxal-fosfat  sub acţiunea unei flavin ore:
enzime  eliberare în plasmă  intră în circulaţia entero-hepatică  transport la ficat •în fecale:
(aprox. 6-8 g/g piridoxal şi piridoxal-fosfat; 2,5 g/g piridoxamină şi piridoxamin- 0,7- 0,9 mg/zi la adulţi;
fosfat)  formele active sunt eliberate în funcţie de necesităţi  circulaţia sanguină  Figura 10.2. Prezentarea schematică a mecanismului
0,13- 0,15 mg/zi la copii, de activare şi catabolizarea vitaminei B6.
PLP se leagă de albumina serică  acţiunea unor fosfataze specifice  traversează variaţiile depind de tipul dietei
membrana plasmatică  în citosol, are loc un nou proces de fosforilare 181 182

4. Rolul biochimic al vitaminei B6 Mecanismul general al reacţiilor de transaminare pe care


le suferă toţi aminoacizii cu excepţia lizinei
rol vital în funcţionarea a aproximativ o sută de enzima care catalizează reacţii chimice
esenţiale în metabolismul aminoacizilor în care, aminoacidul formează o baza Schiff
(aldimină) prin condensarea grupării amino- din structura aminoacidului cu gruparea
aldehidică a piridoxal fosfatului.

Reacţii la care participă baza Schiff:


i) racemizare – se transformă în
aminoacidul de bază şi eliberează
Figura 10.4. Reprezentarea schematică a reacţiilor de
piridoxal fosfatul; transaminare care utilizează piridoxal fosfatul
ii) decarboxilare – sub acţiunea unor
Alte enzime piridoxal fosfat dependente:
decarboxilaze specifice se eliberează
•cistationin-sintetaza şi cistationaza: - implicate în metabolismul tioaminoacizilor;
piridoxal fosfatul cu formare de amină
•kinureninaza: enzimă PLP-dependentă; catalizează transformarea kinureninei şi 3-
primară;
hidroxi-kinureninei (provenind din degradarea oxidativă a triptofanului sub acţiunea
iii) transaminare – sub acţiunea unei
triptofan-pirolazei) în acid antranilic şi respectiv 3-hidroxiantranilic
hidrolaze aminoacizii sunt transformaţi în
-cetoacizi, cu eliberare de fosfat de
•serin dezaminaza –
piridoxamină.
•Serin hidroximetil transferaza –
Exemple de enzime:
•-amino levulinat sintaza -
histidin decarboxilaza –
ornitin decarboxilaza –
decarboxilaza acidului glutamic –
Figura 10.6. Catabolismul triptofanului
183 184

46
Tabelul 10.3. Prezentarea valorilor normale ale metaboliţilor vitaminei
5. Necesităţi nutriţionale de vitamină B 6 B6 din plasmă şi urină

dificil de evaluat ;
Aportul zilnic recomandat:
•2,0-2,2 mg/zi pentru un om adult
•30 μg/kg corp/zi pentru copii;
• aport crescut la femeile gravide şi cele care alăptează
6.Vitamina B6 în stare fiziologică normală şi patologică
În condiţii fiziologice normale, în sânge întâlnim formele active ale vit. B6 într-o
concentraţie de aproximativ 115 mM, în proporţie de: 50-55% piridoxal-fosfat, 22-27%
piridoxină, 8-11% piridoxal şi 3-5% piridoxamină 6.1. Hipovitaminoza B6
•În gen. apare la femeile gravide,
Tabelul 10.2. Necesităţi zilnice ale organismului în vitamină B6, •Experimental în dereglări de absorbţie intestinală, în afecţiuni hepatice şi
în funcţie de vârstă
intestinale care inhibă biosinteza  nervozitate, insomnii, tulburări de mers, dureri
abdominale, dermatită seboreică, anemie microcitară şi hipocromă, convulsii datorate
scăderii cantităţii de acid gama-aminobutiric cerebral, homocistinurie  perturbarea
biosintezei acizilor nucleici şi, deci, a proliferării celulare  anomalii imunitare şi
scăderea rezistenţei organismului la infecţii.
•Alcoolismul cronic – diminuare a concentraţiilor plasmatice şi hepatice ale tuturor
formelor structurale
•Interacţiile medicamentoase - izoniazidă (hidrazida acidului izonicotinic) adm. în
tratamentul tuberculozei
•Hipovitaminoză B6 tranzitorie – alimentaţie preponderentă cu supe şi mâncăruri
185 chinezeşti (anomalii în catabolismul monoglutamatului de sodiu) 186

VITAMINA B8 (Biotina) 1. Structura şi proprietăţile vitaminei B8


Două biotine naturale:
Istoric -biotină - biotina extrasă din ou;
-biotină – biotina extrasă din ficat
•Denumiri: bios II, bios II B, factorul X, factorul W, vitamina B8, vitamina H,
coenzima R formule moleculare C10H16O3N2S
•1871 - Liebig: că microorganismele necesită pentru creştere anumite substanţe biocitina – extrasă din drojdii
prezente în serul sanguin sau în muşchi - forma vit. naturală cea mai
•1901 – Wildiers: obţine dintr-un extract hidroalcoolic de drojdie fiartă, un activă
preparat = „bios” care poate accelera dezvoltarea culturilor de drojdii
Proprietăţile biotinei:
•Separarea preparatului în două fracţii:
substanţă cristalină, incoloră,
•“bios I” - conţinea în principal inozitol,
termostabilă, solubilă în apă şi în alcool.
•“bios II” - s-a izolat o substanţă cristalină, foarte activă în procesul de creştere a
este stabilă în prezenţa oxigenului şi în
drojdiilor şi a altor microorganisme = biotină
•1943 - Haris şi Fölkers sintetizează chimic biotina soluţii acide diluate şi mai puţin stabilă
în medii alcaline .
are capacitatea de a lega peptide şi
•Se cunosc opt forme structurale din care numai D-biotina (- şi ) se găseşte Figura 11.1. Formele structurale ale biotinei
larg răspândită în natură şi prezintă activitate vitaminică proteine, formând complexe stabile care
nu se absorb la nivelul intestinului (ex.
formarea complexului biotină – avidină)

187 188

47
2. Surse de vitamină B8 3. Metabolismul vitaminei B8
Tabelul 11.1. Conţinutul în biotină al unor alimente Biosinteza:
•în regnul vegetal şi animal, se
din dietă •la microorganisme
găseşte în stare liberă şi sub forma
•mecanismul nu este încă complet elucidat.
derivaţilor săi
Absorbţie:
•cantit. cea mai mare - drojdia de
•foarte uşor la nivelul jejunului şi ileonului proximal;
bere (90 g/ 100 g) ;
•sub acţiunea biotinidazei din sucul pancreatic se scindează legătura amidică biotin-
•surse alimentare de biotină: ficatul,
lizină (din alimente) şi elibereze biotina în lumenul intestinal;
carnea (de pasăre, porc şi vită), ouăle,
•mec. absorbţiei biotinei libere în enterocite nu este complet elucidat
laptele, brânza, peştele oceanic,
•ipoteză: un transport activ, Na-dependent, cu afinitate mare, stereospecificitate şi
varza, spanacul, tomatele, pâinea
selectivitate pentru D-biotină.
intermediară şi neagră, etc;
Circulaţie - atât sub formă liberă (20%) cât şi sub formă legată de proteinele serice
•conţinutul biotinei scade cu 20% în
(12-40 g/ 100 ml)
timpul preparării alimentelor;
Depozitată în cantităţi mari în ficat şi rinichi iar la păsări în gălbenuşul de ou.
•în acelaşi timp procesul de prelucrare
Căile de degradare nu sunt pe deplin cunoscute
(fierbere, prăjire) degradează
•Ipoteză: degradarea hidrolitică a carboxilazelor (enzime biotin-dependente) sub
complexele proteice facilitând astfel
acţiunea unor peptidaze specifice  biotin-lizina  sub acţiunea biotinidazei 
eliberarea şi absorbţia biotinei la
reciclarea biotinei.
nivelul intestinului subţire
•Eliminare - prin urină şi fecale, majoritar sub formă liberă
•ipoteză – existenţa unui mec. de reabsorbţie renală a biotinei după un mecanism
activ, asemănător celui de absorbţie intestinală
•prin fecale se elimină o cantitate mai mare mare decât cea provenită din aportul
alimentar deoarece include o parte importantă din vitamina produsă de flora
189 intestinală care nu a fost absorbită 190

3. Rolul biochimic al vitaminei B8 4.1. Biotin carboxilazele


Biotina se leagă covalent la apoenzimă prin intermediul grupării -amino a unui rest de
lizină  activează CO2 prin legarea sa la atomul 1N al heterociclului imidazolic (ATP) 
•este factor de creştere pentru drojdii şi se produce intermediarul activ carboxi-biotinil-enzimă
numeroase microorganisme; Tabelul 11.2. Principalele carboxilaze cu biotină
•intervine activ în procesul de formare şi de
funcţionare a pielii;
•intră în structura enzimelor implicate în
biosinteza acizilor graşi şi a unor aminoacizi şi
glucide - rol de coenzimă în procesele de
carboxilare (fixarea CO2 sau HCO3-) în
decarboxilări reversibile şi în transcarboxilări,
realizând transferul grupărilor „1C”
5. Necesităţi nutriţionale de vitamină B8
sunt asigurate atât de biotina exogenă din dieta zilnică şi de vitamina endogenă,
sintetizată de bacteriile saprofite din flora intestinală.
necesarul de biotină: adult -150-300g/zi,
copii - 20-50 g/zi.
Valorile cresc în urma tratamentelor cu antibiotice, sulfamide sau substanţe cu acţiune
antagonistă
Figura 11.2. Metabolismul biotinei

191 192

48
Tabelul 11.3. Necesarul zilnic ale organismului în biotină, în
funcţie de vârstă
La om: „sindromul deficitului carboxilazic” cu următoare simptoame:
i. acidoză metabolică cu cetoză,
ii. hiperlactacidemie, hiperamonemie, acidurie organică,
iii. deficit de piruvat carboxilază care determină un profil specific al aminoacizilor
serici,
iv. diminuarea concentraţiei de propionil-CoA-carboxilază care duce la acidurie
propionică cauzată de creşterea concentraţiei acidului propionic şi a derivaţilor
acestuia;
v. creşterea concentraţiilor sanguine de acid metil-crotonic şi de metil-malonil-
glicină datorată instalării deficitului de b-metil-crotonil-CoA-carboxilază
6.2. Maladii metabolice determinate de deficitul în carboxilaze
6. Vitamina B8 în stări patologice Acidoza lactică congenitală:
•apare la copii
6.1. Hipovitaminoza B8 •este determinată de două tipuri de anomalii genetice autozomale recesive care
afectează biosinteza carboxilazelor şi/sau sinteza biotinidazei
Apare rar în cazul unei diete sărace în alimente bogate în vitamine •Simptomatică generală asociată cu manifestări digestive şi neurologice
Experimental: starea carenţială a fost indusă prin: consum exagerat de ouă crude, •se diagnostichează prin dozarea acidului lactic din sânge şi determinarea aciduriei
alimentaţie artificială exclusivă şi alimentaţie enterală artificială de lungă durată; organice
Simptomele generale: oprirea creşterii, dermatite, alopecie, tulburări digestive, •este curabilă dacă se administrează biotină toată viaţa.
convulsii, paralizii, tulburări endocrine şi neuromusculare.
•în deficit de biotinidază, boala ia forme cronice şi se instalează mai târziu, iar nivelul
biotinei în sânge este foarte scăzut
193 194

6.3. Hipervitaminoza B8 VITAMINA B9 (Acidul folic)


•biotina nu manifestă toxicitate nici la administrarea de doze foarte mari; Istoric
•Experimental:
Grup de substanţe care cuprinde: acidul folic şi derivaţii săi (acidul folinic, acidul
•doze crescute au fost administrate pe perioade îndelungate
tetrahidrofolic, acidul dihidrofolic, vitamina Bc conjugată, vitaminele M, U, R, etc.)
•se constată apariţia steatozei hepatice şi intensificarea dezvoltării
1941 - Mitchell şi col. izolează din frunzele de spanac, o substanţă cu acţiune
tumorilor
vitaminică = acid folic (folium = frunză)
Extragere din acidul pteroil-glutamic = „vitamină Bc conjugată” şi care era utilizat ca
factor antianemic în terapia puilor
extragere din drojdii – utilizat în tratarea anemiei la maimuţe = vitamină M (monkey)
1945 - Wittle, O’Dell, Vandenbelt, Pfiffner: a fost stabilită structura ac.folic
1962 - au fost stabilite simptomele carenţiale şi necesităţile în folaţi, pentru adulţi
1. Structura şi proprietăţile vitaminei B9
Acidul folic sau pteroilglutamic = un rest de acid glutamic şi un rest de acid pteroic,
format dintr-o moleculă de pterină şi o moleculă de acid para-aminobenzoic
între nucleul pteridinic şi ac. p-aminobenzoic există o punte metilenică
între ac. p-aminobenzoic şi ac. glutamic este o leg. peptidică

195 196

49
Proprietăţi:
substanţă cristalină, de culoare galben-portocalie. Este solubil în apă, în
soluţii acide sau bazice, se descompune la 2500C şi nu se topeşte. Cu ionii
metalelor grele formează complecşi de culori diferite: roşu cu Fe3+, verde
cu Cu2+ şi galben cu Co2+.

Figura 12.2. Structura acidului folic (pteroilglutamic) Forma activă a acidului folic este acidul folinic, F-THF sau FH4, (N5-formil-5,6,7,8-
tetrahidrofolic)
2. Surse de vitamina B9
Forma activă a vit. B9 Surse naturale - în ţesuturile vegetale şi animale
prezentă în majoritatea •Surse vegetale: spanacul, pâinea, morcovii, tomatele, fasolea, varza, mazărea, sfecla,
ţesuturilor este acidul lămâile;
pteroilhexaglutamic, care legumele cu frunze verzi sunt surse bogate de folat
sub acţiunea vitamin-Bc- •Surse animale: ficatul, carnea de viţel, gălbenuşul de ou, laptele;
conjugazei hepatice •O parte din folaţi se distrug în timpul preparării alimentelor, dar, în acelaşi timp, se
eliberează acidul produce şi eliberarea acestora din complexele inactive sau din formele conjugate
pteroilglutamic activ
Surse sintetice
se comercializează sub formă de acid folic, sau produse complexe cum ar fi vitaminele
B-complex, sau multivitamine

197 198

Tabelul 12.1. Alimente din dietă şi conţinutul lor în acid folic (după
FNB)
•în mucoasa intestinală are loc convertirea în derivaţi ai acidului tetrahidrofolic (F-
THF)  formă de transport  se leagă de proteinele transportoare din sânge 
transport prin vena portă la ficat  în ficat sunt sunt transformaţi în poliglutamat-
folaţi  depozitaţi sau transformaţi în acid prehidrofolic (N5-metiltetrahidrofolat) 
excreţie prin bilă
•Eliminarea folaţilor şi a metaboliţilor acestora se face în cantitate mai mare prin
fecale (aproximativ 200-500 g/zi). Astfel, se elimină 20% din cantitatea ingerată şi
din vitamina neabsorbită produsă de flora intestinală. Excreţia prin urină este mică
(aproximativ 2-5 g/zi) fiind mai crescută după saturarea organismului, în cazul
administrării unor doze orale de acid folic. Fracţia eliminată prin urină reprezintă
aproximativ 1% din cantitatea prezentă în organism.
4. Rolul biochimic al vitaminei B9
acizi tetrahidrofolici - cofactori enzimatici pentru o serie de reacţii implicate în:
3. Metabolismul vitaminei B9 i) activarea şi transferul radicalilor cu un singur atom de carbon (C1) sub formă de
hidroximetil (-CH2OH), formil (-COH), formiat (COO-), metil (-CH3), formimino (-
•Mecanism incomplet elucidat CH=NH)
Absorbţia: se realizează la nivelul regiunii proximale a jejunului (15-20 mg/zi), dar ii) sinteza acizilor nucleici (purine, pirimidine)
şi la nivelul celorlalte zone ale intestinului subţire iii) sinteză derivaţilor metabolici activaţi (S-adenozil metionina).
•sub formă de acid folic liber
•conc. mică de ac.folic – mec. activ
•după eliberarea acestuia din conjugatul său cu poliglutamatul şi transformarea
în monoglutamat
199 200

50
Cele mai importante forme coenzimatice active, care poartă fragmente sau radicali cu
un atom de carbon, sunt:
- acidul N-10-formil-tetrahidrofolic (N10-FH4, sau F-THF sau folinic); 5. Necesităţi nutriţionale de vitaminică B9
- acidul N-5-formil tetrahidrofolic (N5-COH-FH4); Necesarul zilnic a fost stabilit pe baza concentraţiei de folat din eritrocite, după
- acidul N-5-N-10-metenil-tetrahidrofolic (N5, N10=CH-FH4); administrarea unor cantităţi diferite de folat.
- acidul N-5-N10-metilen-tetrahidrofolic (N5, N10-CH2-FH4); s-a stabilit că:
- acidul N-5-metil-tetrahidrofolic (N5-CH3-FH4 sau 5-Me-THF). i) o unitatea vitaminică B9 este echivalentă cu 1 μg folat provenit din surse
Ex. de enzimă care utilizează THF în transferul unei grupe metil şi a doi atomi de alimentare;
ii) 1 μg acid folic provenit din alimente este echivalent cu 1,7 μg folat;
hidrogen este timidilat sintetaza
iii) 1 μg acid folic provenit din surse suplimentare, administrat pe stomacul gol, este
echivalent cu 2 μg folat
Tabelul 12.2. Necesarul zilnic al organismului în folat, în funcţie de vârstă

201 202

6. Vitamina B9 în stări patologice Anemia megaloblastică (macrocitară),


•se care se caracterizează prin apariţia de celule gigantice şi a unor eritrocite imature,
6.1. Hipovitaminoza B9 în măduva spinării;
•greu de distins de anemia dată de deficienţa de vitamină B12
•simptoame clinice: concentraţii scăzute de folaţi în ser, hipersegmentarea neutrofilelor,
•carenţa în acid folic şi derivaţi ai acestuia apare destul de des dar nu este
acumularea în urină a unor metaboliţi ai histidinei a căror concentraţie creşte în
diagnosticată;
absenţa folaţilor, concentraţii scăzute de folaţi în eritrocite, apariţia macrocitelor la
•Cauze:
nivelul măduvei, anemie;
i)lipsa din alimentaţie a acidului folic, folinic şi a formelor lor conjugate;
•efecte secundare apar ulceraţii, infecţii, tulburări gastro-intestinale, glosite, neuropatii
ii)absorbţia defectuoasă a acestora datorită unor tulburări intestinale;
periferice
iii)lipsa sau inactivarea factorilor intestinali necesari eliberării acidului folic din
•în majoritatea cazurilor, aceste progresii neurologice ale deficienţei în vit. B12 au fost
conjugatele sale;
observate atunci când s-au administrat doze de 5 mg acid folic sau chiar mai mari;
iv)incapacitatea de transformare a acidului folic în acid folinic;
•pentru prevenirea unor astfel de situaţii FNB a stabilit limitele maxime de acid folic
v)acţiunea antivitaminelor;
care pot fi utilizate în diferite tratamente, la 1 mg/zi pentru adulţi.
vi)lipsa din alimentaţie a unor factori vitaminici indispensabili absorbţiei sau activităţii
folaţilor (vitamina B12 şi acidul ascorbic). 6.2. Hipervitaminoza B9

•este frecventă la alcoolicii cronici, la persoanele subnutrite, la pacienţi cu anemii Toxicitatea acidului folic şi a derivaţilor acestuia este foarte redusă;
hemolitice, la copii cu viermi intestinali, în artrite reumatoide şi în cancer (celulele Nu s-au semnalat hipervitaminoze la persoanele cu alimentaţie variată şi echilibrată
canceroase sunt mari consumatoare de folaţi)

203 204

51
VITAMINA B12 (Cobalamina) •cele patru cicluri pirolice constitutive
sunt legate direct între ele fără
1926 - medicii americaniIstoric
Minot şi Murphy, laureaţi ai premiului Nobel pentru medicină
intervenţia punţilor metilenice
şi fiziologie în 1934: bolnavii care sufereau de anemie pernicioasă sau anemie
•heterociclurile aromatice sunt parţial
Biermer, se vindecau după administrarea de extract de ficat;
hidrogenate
1949 - Pierce şi colaboratorii au reuşit să izoleze două forme cristaline:
una conţinea gruparea cian = ciancobalamină, •Co este legat coordinativ la cei patru atomi de azot ai ciclurilor pirolinice;
cealaltă conţinea gruparea hidroxil = hidroxicobalamină
•Situsul cinci de coordinare este ocupat de o moleculă de dimetil-benzimidazol legată la
1948-1951 - izolarea vit. B12 din mediile de cultură ale microorganismelor
inelul corinic printr-un lanţ ribozo-3-fosfat-aminoizopropil-propanoil al cărui rol biochimic
Streptomyces griseus şi Streptomyces aurofaciens. nu este încă elucidat
1956 - grup de cercetători de la Oxford condus de Dorothy Hodkin Crowfoot
elucidează prin radiocristalografie cu raze X structura chimică a vitaminei Proprietăţi:
1. Structura şi proprietăţile vitaminei B12 substanţă cristalină, de culoare roşie care se descompune, fără a se topi, la
temperaturi mai mari de 2100 C. Este solubilă în apă şi alţi solvenţi polari;
•una dintre moleculele naturale nepolimere cele mai complicate, soluţiile apoase sunt stabile la întuneric, pH neutru şi la temperaturi joase;
•constituită din: i) un nucleu corinic format din patru cicluri pirolice la care sunt grefate la încălzire, în prezenţa luminii sau la pH acid sau alcalin, soluţia de cobalamina se
opt grupări metil, trei resturi de acetamidă şi patru resturi de propilamidă; ii) un descompune;
nucleotid format din 5,6-dimetil-benzimidazol, un rest de ribofuranoză şi un rest de acid este instabilă în prezenţa agenţilor reducători;
ortofosforic; iii) un ion trivalent de cobalt localizat în centrul nucleului tetrapirolic; iv) un este singurul exemplu cunoscut de biomoleculă care posedă o legătură covalentă
radical cian, coordinat la ionul metalic central, care poate fi înlocuit de un radical hidroxil metal-carbon;
(hidroxicobalamină), un radical metil (metilcobalamină) sau de un rest adenozil compuşii corinici cu Co3+ au culoare roşie, cei cu Co2+ au culoare portocalie-brună, iar
(adenozilcobalamină). cei cu Co+ au culoare verzuie, fiind instabili şi uşor re-oxidabili în aer

205 206

2. Surse de vitamină B12


poate fi sintetizată numai de bacterii, în special cele din genurile Mycobacterium şi
Rhizobium şi de bacteriile din flora intestinală a omului şi a animalelor (mai ales
rumegătoarelor).
Om – sursele sunt de natură exogenă, exclusiv de origine animală
Cele mai bogate alimente sunt: ficatul (vacă şi pasăre), peştele, ouăle, brânzeturile,
carne slabă de viţel, porc şi pasăre, laptele
nu se găseşte în legume şi fructe deoarece plantele nu necesită cobalamină pentru
creştere şi dezvoltare şi nu sunt capabile să o sintetizeze
Tabelul 13.1. Alimentele din dietă şi conţinutul lor în vitamină B12 (după FNB)

207 208

52
se poate extrage din diferite surse naturale (ficat, bacterii, ciuperci) sau din mediile
unor microorganisme producătoare de antibiotice (streptomicină, aureomicină, etc.).
3. Metabolismul vitaminei B12
se găseşte în hrană legată de proteine, preponderent în formele metil- şi 5’-
deoxiadenozil-cobalamină  în stomac prin hidroliză acidă sau în intestin sub
acţiunea tripsinei este eliberată din complexele proteice  vit. B12 se combină cu
factorul intrinsec (o proteină secretată de stomac)  complex vitamină-factor
intrinsec  legare de receptorii prezenţi la nivelul ileonului  eliberată din complex
 trece în plasmă unde circulă legată de proteine specifice de transport  se leagă
la proteinele transportoare (transcobalamina II, transcobalamina I, transcobalamina
III  depozitare cu preponderenţă în ficat şi în măduva spinării  intră în circuitul
enterohepatic  se elimină din organism prin fecale, bilă, urină, secreţii şi celule
descuamate

Figura 13.3. Reprezentarea schematică a metabolismului vitaminei B12


209 210

4. Rolul biochimic al vitaminei B12


6. Vitamina B12 în stări patologice
Se estimează că deficienţa în vitamina B12 afectează aproximativ 10-15%
Enzimele care au drept coenzimă vitamina B12 catalizează trei tipuri de reacţii:
dintre persoanele cu vârstă peste 60 de ani. Cele mai comune cauze ale deficienţei
a) rearanjamente intramoleculare;
sunt anemia percinoasă şi malabsorbţia intestinală a vitaminei B12 din alimentate.
b) metilări (sinteza metioninei);
c) reducerea ribunucleotidelor la deoxiribonucleotide 6.1. Anemia megaloblastică
La mamifere singurele reacţii care implica coenzima B12 sunt:
6.2. Demielinizarea ţesutului nervos
i) transformarea L-metil malonil-CoA în succinil-CoA (rearanjare intramoleculară)
ii) formarea metioninei prin metilarea homocisteinei 6.3. Deficienţe ereditare în metabolismul metilmalonil
metilmalonil--CoA
5. Necesităţi nutriţionale de vitamină B12
Tabelul 13.2. Necesarul zilnic al organismului în vitamină B12, în funcţie de vârstă

211 212

53
VITAMINA C (Acidul asorbic)
asorbic) Proprietăţi: substanţă solidă, sub formă de pulbere albă cristalină, cu punct
de topire 1920C, fără miros şi cu gust acru;
cristalizează din soluţii apoase saturate sub formă de cristale
acid ascorbic, acid hexuronic, vitamină antiscorbutică, factor antiscorbutic
monociclice incolore
răspândire largă în natură: este biosintetizată de organismele vegetale şi animale şi este o substanţă optic activă dextrogiră
numeroase microorganisme; nu poate fi sintetizată de om, maimuţe şi cobai uşor solubilă în apă şi metanol, greu solubilă în alcool etilic,
rol de vitamină numai la om, maimuţe, cobai şi câteva specii cărora le lipsesc acetonă şi glicerină şi insolubilă în eter, hidrocarburi alifatice şi aromatice
enzimele necesare biosintezei acidului ascorbic acid slab cu pKa=4,17
•sistemul conjugat al anionului ascorbat diferă de cel al unui acid
1536 - prima descriere precisă a maladiei - Jacques Cartier
carboxilic obişnuit prin intercalarea unei duble legături C=C, care
1753 - prevenirea bolii prin consumul de fructe proaspete şi mai ales citrice - medicul
corelează efectele de delocalizare a electonilor în moleculă
scoţian James Lind, de la Royal Navy

1. Structura vitaminei C
•-lactona acidului 2,3-dienol-L-gulonic,
•formula brută C6H8O6,
•are cu patru atomi de hidrogen mai puţin decât o hexoză
•gruparea funcţională en-diol între C2 – C3.
- responsabilă de caracterul acid (pKa=4,17) şi de • este mult mai puţin polar decât
proprietăţile reducătoare ascorbatul  intrarea vit. în
- stau la baza activităţii biologice a interiorul celulelor printr-un
vitaminei. mecanism de oxidare
•Cond. fiziologice normale: agent reducător extracelulară urmat de reducere
213 intracelulară 214

2. Surse de vitamină C 3. Metabolismul vitaminei C


2.1. Surse naturale Biosinteză:
unele microorganisme, animale, cu excepţia primatelor, cobaiului şi altor câteva specii
de păsări şi peşti
Precursorii biosintezei sunt glucoza sau galactoza.
La animale: se sintetizează în glandele suprarenale, şi în cantităţi mai mici în ficat şi
rinichi
cale secundară a metabolismului glucozei
Imposibilitatea omului, maimuţelor, cobaiului şi a unor păsări şi peşti de a sintetiza
vitamina C este datorată absenţei celor două enzime care intervin în etapele finale ale
2.2. Surse suplimentare procesului biosintetic: D-glucuronolacton-reductaza şi L-gulonolacton-oxidaza
•acid L-ascorbic: comercializat în foarte multe variante Mecanism: eliberată din complexele proteice în care se găseşte în alimente
•forma naturală este identică structural cu cea sintetică  nu se cunosc deosebiri în (procese de hidroliză enzimatică) absorbţie rapidă, în cantitate mică la nivelul
ceea ce priveşte acţiunea lor biologică. cavităţii bucale şi în stomac  trece în mucoasa intestinală (mecanism de difuzie
•Sărurile minerale ale acidului ascorbic se comercializează în formă tamponată pentru pasivă, sau sistem de transport activ care este: i) rapid, saturabil şi specific; ii) Na-
a-i scădea aciditatea şi a evita apariţia de ulceraţii la nivelul stomacului K-ATP-ază dependent; iii) poate fi inhibat de analogi structurali; iv) este localizat la
•ascorbatul de sodiu nivelul ileonului proximal)  transportată de sânge la toate organele şi ţesuturile 
•ascorbatul de calciu, în leucocite (conc. max. la numai patru ore de la administrarea orală a unei doze de
•vitamina C cu bioflavonoide 500 mg acid ascorbic)  în plasmă 8-12 mg/l  nu se cunosc foarte bine formele
•„Ester-C®” sub care este vehiculată  se acumulează în glandelor suprarenale, hipofiză şi creier
•Palmitatul de ascorbil şi mai puţin în ficat, splină, rinichi  poate trece bariera placentară ajungând la făt
215 din circulaţia maternă 216

54
5. Unităţi de activitate vitaminică C şi
La om: rezerve între 20-50 mg/Kg corp necesităţi nutriţionale
excreţia: prin urină, transpiraţie, fecale şi respiraţie (sub formă
de CO2) Cantitatea zilnică necesară pentru o persoană adultă -30-60 mg
- poate fi asigurată printr-o alimentaţie echilibrată
4. Rolul biochimic al vitaminei C Se recomandă consumarea fructelor şi legumelor crude deoarece prelucrarea prin
• funcţionarea unor metalo-enzime: dioxigeneazele – ionii metalici sunt activatori fierbere distruge parţial vitamina C prin oxidarea sa în prezenţa aerului
Vit. C menţine ionii metalici în formă redusă
6. Vitamina C în stări fiziologice normale şi patologice
6.1. Hipovitaminoza şi avitaminoza C
• Ex. formarea colagenului - prolin hidroxilaza - enz. catalizează reacţia dintre scorbut • rezultatul unor stări multicarenţiale
prolină şi -cetoglutarat cu formare de hidroxiprolină şi succinat • simptome multiple: anemie şi astenie gravă, hemoragii cutanate şi
•Ex. lizil hidroxilaza - catalizează reacţia dintre lizină şi -cetoglutarat cu musculare urmate de inflamaţii şi dureri osoase, pierderea dinţilor, oprirea
formare de hidroxilizină şi succinat creşterii şi tulburări ale sistemului muscular şi nervos.
• rol în metabolismul fenilalaninei şi triptofanului • afecţiuni dermice –
• activarea citocromilor P450 • tulburări osoase -
• în oxidările celulare – activează sistemul de protecţie al SOD • tulburări ale sistemului nervos -
• la apariţia primelor simptome clinice ale scorbutului, vitamina C
• stimulează răspunsul imun al leucocitelor şi apărarea antibacteriană plasmatică are o concentraţie cuprinsă între 1,3-2,5 mg/l, comparativ cu 8-
• efect antialergic, antiastenic, accelerează refacerea persoanelor în stare de 14 mg/l cât este concentraţia normală
convalescenţă
217 218

6.2. Hipervitaminoza C

Nu are urmări toxice


Cantităţi mari, administrate o perioadă îndelungată, pot să provoace insomnii,
stări de excitaţie, dureri musculare, diaree, tulburarea metabolismului hidric la
bătrâni

7. Necesităţi nutriţionale de vitamină C


În 2000 FNB a stabilit cantitatea maximă de acid ascorbic care poate fi
ingerată zilnic şi care este tolerabilă de organism ELEMENTE MINERALE

219 220

55
2. Metabolismul general al elementelor
1. Clasificare minerale

În funcţie de proporţia în care se găsesc în organism şi de rolul pe care îl • cu excepţia sodiului şi potasiului, majoritatea elementelor minerale, importante
îndeplinesc: din punct de vedere nutriţional, se găsesc în hrană că atare, sub formă legată
i) elemente minerale esenţiale: intră în compoziţia apei şi a tuturor • absorbţia lor este întârziată şi redusă
constituenţilor organici. Acestea sunt: carbonul, hidrogenul, oxigenul, azotul • elementele minerale se leagă la proteine specifice de transport
şi sulful. Organismul îşi procură continuu aceste elemente din apa şi hrana • vehicularea: prin sânge şi depozitarea cu ajutorul unor proteine de transport
ingerată, unde se găsesc în special sub formă de compuşi organici (glucide, specifice
lipide şi proteine);
ii) elemente cu rol fundamental: ca1ciu, fosfor, magneziu, sodiu, potasiu şi clor.
Aceste elemente sunt procurate zilnic prin dietă, în cantităţi apreciabile (mai
mari de 100 mg/zi);
iii) oligoelemente: cobaltul cromul, cuprul, fierul, iodul, manganul, seleniul şi
zincul. Aceste elemente se găsesc în organism în concentraţii mici, reprezintă
mai puţin de 0,05% din greutatea corporală şi îndeplinesc un rol structural şi
funcţional. Aportul alimentar de oligoelemente este şi el foarte redus;
iv) elemente adiţionale: arseniu, cadmiu, nichel, siliciu, staniu şi vanadiu. Unele
dintre aceste elemente sunt necesare nutriţiei organismului, dar nu
îndeplinesc funcţii esenţiale în organism;
v) elemente recunoscute ca fiind toxice pentru organism: mercurul şi plumbul

221 222

1. CALCIU
sunt excretate majoritar prin urină, sub formă de compuşi solubili,
dar şi prin fecale
• cel mai abundent element mineral din organismul uman
• organismul adult conţine aproximativ 25.000 mmoli (1 kg), din care 99% este
fixat la nivelul oaselor, sub formă de hidroxiapatită -CalO(PO4)6(OH)2, sub formă de
fosfat amorf sau de carbonat
• sărurile minerale de calciu de la nivelul oaselor sunt depozitate pe matricea
organică în structuri bine organizate
• calciul total conţinut în fluidul extracelular se găseşte într-o concentraţie de numai
22,5 mmoli, din care 9 mmoli se găsesc în plasmă
• alimentele cele mai bogate: laptele şi produsele lactate, gălbenuşul de ou, carnea,
legumele (fasole, ţelină, castraveţi, varză) şi fructele (în special merele)
alimentele
• Necesarul zilnic de elemente minerale esenţiale şi oligoelemente este asigurat de • absorbiţie la nivelul intestinului subţire prin legarea la proteine de legare a
majoritatea alimentelor aflate în dieta zilnică calciului (Calcium Binding Protein CaBP) care îi înlesnesc trecerea prin membrana
• Surse bogate: boabele cerealelor, fructele şi legumele intestinală
• Surse sărace: produsele lactate, carnea şi peştele conţin cantităţi mai reduse de • transportul este mediat de 1,25(OH)2D3, vitamina A şi C şi de hormonul
elemente minerale paratiroidian
• un aport alimentar deficitar în elemente minerale conduce la instalarea unor • se absoarbe aprox. 20-30% din cantitatea totală de calciu ingerat
sindroame clinice specifice, bine definite, şi despre care se cunoaşte că apar ca • odată ajuns la nivelul osului o parte din calciul poate fi schimbat rapid cu cel din
urmare a unor tulburări de absorbţie, sau unor pierderi excesive pe diferite căi fluidul extracelular (ECF), turnover-ul dintre ţesutul osos şi ECF fiind de aproximativ
metabolice 223 500 mmoli/zi 224

56
La nivelul oaselor
• La nivelul rinichilor Ca2+ ionic este filtrat de către glomerulii renali (240 •calciul formează matricea osoasă numită osteoid
mmoli/zi). O mare parte din această cantitate este reabsorbită la nivelul tubilor • Formarea ţesutului osos necesită sinteza ţesutului osteoid şi o concentraţie a
renali astfel că excreţia normală de calciu este de 2,5-7,5 mmoli/zi. ionilor de calciu şi fosfat adecvată pentru a forma hidroxiapatita
• Calciu conţinut în secreţia gastrointestinală este în parte reabsorbit împreună cu • Procesul are loc în condiţii optime dacă cantitatea de calciu este de 2,5 ori mai
calciul din dietă. mare decât cea de fosfor şi deci raportul Ca/P este de 2,5/1 = 2,5
• Calciul din fluidul extracelular este filtrat de aproximativ 33 de ori la fiecare 24 • Pentru îndeplinirea rolului său structural calciul necesită prezenţa ionilor de Mg şi a
ore, direct prin rinichi, intestin şi os,  un schimb major la nivelul oricăreia din vitaminelor A şi C.
cele 3 fluxuri are un efect major asupra concentraţiei calciului din ECF şi prin Rol de mesager secund
urmare asupra concentraţiei calciului din plasmă Participă în procesul de coagulare a sângelui, la permeabilizarea membranelor
• Din cantitatea de calciu ingerată zilnic, aproximativ 16 mM/zi sunt excretaţi prin celulare, în contracţia musculară, în transmiterea impulsului nervos, la utilizarea
fecale fierului, la activarea unor enzime, în secreţia gastrică (gastrina) şi în stimularea
• Din calciu absorbit şi trecut în circulaţie, sub forme hidrosolubile se elimină ritmului cardiac (activitate antiaritmică)
aproximativ 4mM/zi prin urină, cantitate care se menţine constantă în cazul unui
organism sănătos Necesarul zilnic
800 mg (20 mM) - cantitate necesară organismului adult; este mai mare în perioada
Rol biochimic de creştere (până la 1200 mg Ca/zi) şi în sarcină sau în timpul alăptării. Prin laptele
matern se secretă zilnic 250 mg Ca. La persoanele în vârstă, necesarul de calciu este
crescut, putând atinge valori de aproximativ 1000 mg Ca/zi).

225 226

Hipocalcemia

cauze ale hipocalcemiei: hipovitaminoza D, hipoparatiroidismul, fenomene de


malabsorbţie intestinală a calciului; pancreatita acută; ingerarea unor agenţi care
complexează calciul; deficienţa de magneziu; eliberarea renale a fosforului; ingerarea de
fosfaţi în cantitate mare, insuficienţă renală cronică
simptome ale hipocalcemiei: tetania, caracterizată prin crampe musculare, amorţiri,
zvâcnituri în braţe sau picioare; insomnii, iritabilitate neuromusculară, palpitaţii, carii
dentare; malformaţii osoase care determină rahitismul la copii şi osteomalacia la adulţ

în hipoparatiroidie calcemia este foarte scăzută (sub 2mM) şi este asociată cu o


creştere a fosfatemiei, parathormon diminuat sau inadaptat la hipocalcemie, AMPc
nefrogenic scăzut, hipocalciurie
Strategia explorării funcţionale a hipercalcemiei cronice
Hipercalcemia

cauze ale hipercalcemiei: hiperparatiroidism primar; tirotoxicoză; boala lui Addison;


intoxicaţii cu vitamină D şi A; hipercalcemie familială benignă
simptome ale hipercalcemiei: creşterea concentraţiei calciului sanguin;
hiperparatiroidism; intoxicaţii cu vitamină D

227 228

57
2. FOSFOR
•Cantitatea de fosfor din organism reprezint[ 1% din greutatea corporală
•La adult este de aproximativ 600- 700g şi se găseşte sub formă de fosfaţi organici şi
anorganici. Din această cantitate, 85% intră în constituţia scheletului, 6% în muşchi, •Absorbţia: începe la nivelul intestinului subţire devine maximă în jejun, şi scade
iar restul de 9% este prezent în nervi şi sânge. la nivelul colonului
•Concentraţia plasmatică a fosforului este de 1,15 (3,56 mg/l00 ml). Această este stimulată de prezenţa vitaminei D, îndeosebi a derivatul său
concentraţie suferă variaţii circadiene în funcţie de ritmul în care este secretat 1,25 (OH)2D3, a sodiului, şi de creşterea pH al sucului digestiv de la 3,3 la 7,9.
hormonul paratiroidian. De asemenea concentraţia plasmatică a fosforului variază în •Filtrare: la nivelul glomerulului renal - aproximativ 85-90% din fosfatul
funcţie de aportul de glucide. Astfel, cu cât cantitatea de glucide alimentare este mai plasmatic iar cantitatea excretată reprezintă diferenţa dintre cea filtrată şi cea
mare cu atât concentraţia fosforului plasmatic este mai mică, deoarece el este utilizat reabsorbită în regiunea proximală şi distală a tubilor renali
în procesul de metabolizare a glucozei Reabsorbţia fosforului, ca şi a calciului, este stimulată la acest nivel
•În celule fosforul se găseşte sub formă de ioni fosfat liberi, în concentraţie de câţiva de 1,25(OH)2D3
mEq/l, şi în compoziţia acizilor nucleici, a fosfolipidelor şi a unor peptide. Deoarece în •Ionii fosfat în exces sunt eliminaţi prin urină sub un control hormonal complex
celule există numeroase enzime care scindează uşor esterii şi anhidridele fosforice, •În mod normal, prin rinichi se excretă zilnic 500-600 mg P, în timp ce prin fecale se
celulele şi spaţiile extracelulare dispun, în permanenţă, de anioni fosfat liberi care sunt excretă mai puţin de 200-300 mg P/zi, iar prin transpiraţie sub 25 mg P/zi
necesari în procesele metabolice •funcţii: i) intră în constituţia oaselor şi a dinţilor, în special sub formă de
•Aportul zilnic de fosfor din dietă este apreciat la 800-900 mg hidoxiapatită; ii) este implicat în producerea de energie necesară numeroaselor reacţii
•Principalele surse vegetale de fosfor sunt: nucile, seminţele, boabele de cereale, din metabolismul glucidic, lipidic, şi proteic în vederea creşterii şi refacerii tisulare; iii)
mazărea, fasolea, cartofii şi morcovii; în timp ce sursele de origine animală sunt: este principalul constituent al acizilor nucleici; iv) participă la stimularea contracţiei
carnea, peştele, puii, ouăle musculare, inclusiv la stimularea contracţiei ritmice; v) este utilizat în menţinerea
•în aditivii alimentari şi în majoritatea sucurilor integrităţii activităţii nervoase; vi) participă la formarea coenzimelor rezultate din
•La plante - este depozitat în seminţe sub formă de acid fitic sau fitaţi diferite vitamine hidrosolubile; vii) intră în constituţia unor sisteme tampon care
•organismul preia numai 50% din cantitatea de fosfor prezentă sub formă de fitaţi 229 participă la păstrarea echilibrului acido-bazic în organism 230

3. MAGNEZIU

•Acţiunea biochimică specifică a Mg a fost pentru prima dată evidenţiată de Erdtman


necesarul zilnic de fosfor la un adult este de 4.000 mg P/zi. În anumite stări
care a arătat că fosfataza alcalină este activată în prezenţa ionilor de Mg2+.
fiziologice (sarcină, alăptare), necesarul zilnic poate ajunge până la 5.000 mgP/zi. La •Mg serveşte drept activator pentru o gamă largă de enzime care catalizează reacţii
adulţi peste 60 de ani necesarul zilnic scade la 3.000 mg/zi. ATP-dependente şi sunt activate de ionul de Mg2+
Hipofosfatemia
•Mg este un element esenţial în toate procesele metabolice majore: sinteza ADN şi
•cauze ale hipofosfatemiei: i) deficienţa în vitamină D; ii) hiperparatiroidismul primar; ARN; sinteza proteinelor; transmiterea impulsului nervos; contracţia musculară;
nutriţia parentală cu o cantitate de fosfat inadecvată (în particular în malnutriţie) transportul membranar; diviziunea celulară; fosforilarea oxidativă şi fotosinteza
urmată de o terapie cu glucoză administrată intravenos; iii) cetoacidoză diabetică; iv)
•Mg este o componentă structurală a multor macromolecule şi un constituent al
şedinţe de dezalcolizare; v) rahitism hipofosfatemic; vi) agenţi de legare a fosforului, centrului catalitic activ al enzimelor
cum ar fi sărurile de magneziu şi aluminiu.
Simptome: împiedică dezvoltarea normală iar la adult declanşează tulburări variate
Multiplele interacţii între compuşii fosfat,
cum ar fi; obezitate, astenie fizică şi mentală, manifestări nervoase, căderea dinţilor,
substrate, proteine şi DNA, toate sub
artrită, anomalii celulare (la nivelul eritrocitelor, leucocitelor şi plachetelor sanguine).
controlul ionilor de magneziu
Hiperfosfatemia
cauze ale hiperfosfatemiei: i) tulburările renale concretizate prin scăderea filtratului
glomerular, creşterea reabsorbţiei tubulare; ii) hipoparatiroidismul; iii) acromegalia;
iv) administrarea excesivă de fosfor în stări de hipertermie sau distrugeri tisulare; v)
intoxicaţiile cu vitamină D; vi) deficienţele catabolice

231 232

58
•Cea mai mare cantitate de Mg se găseşte în microzomi Rolul magneziului:
•În mitocondrii Mg este selectiv distribuit între diferitele compartimente structurale: •în formarea structurilor macromoleculare
compartimentul intermembranar şi matrixul conţin aproximativ 45% şi respectiv •activator alosteric al enzimelor implicate în mecanismele de biosinteză a proteinelor
35%, din cantitatea totală de Mg mitocondrial, cu mici diferenţe între repartiţia pe unde rolul unui acid Lewis slab, alături de alţi cationi divalenţi care îndeplinesc mult mai
faţa internă sau externă a membranei mitocondriale bine acest rol:
•În interiorul celulei, Mg este majoritar legat la proteinele plasmatice. Din cei 0,85 Cu, Zn, Ni, Co, Fe, Mn, Mg
mmoli/l prezenţi în plasma mamiferelor, doar 65-70% sunt ultrafiltraţi prin
membrană, restul de 30-35% rămânând legaţi de proteinele plasmatice. Afinitatea activează enzimele prin două căi majore şi anume: i) prin activare alosterică în urma
cea mai mare pentru Mg o au albuminele urmate de globuline. Din totalul ionilor de legării lui la partea proteică a enzimei; ii) prin intrarea lui în structura substratului activ.
Mg2+ vehiculaţi în sânge, ionii de Mg2+ liberi din plasmă reprezintă 55 – 60%, restul La unele enzime cele două căi pot avea loc simultan.
formând complecşii cu ionii fosfat, citrat sau alţi anioni •Intervine în formarea complexelor enzimă – substrat
Necesităţi:
Concentraţia ionilor liberi de Mg2+ din plasmă este al patrulea cation, că abundenţă din organism. Organismul adult conţine
•intracelular se menţin relativ constante (aproximativ 0,4 mM),, indiferent de tipul aproximativ 1000 mmoli, din care aproximativ 50% se găseşte la nivelul oaselor iar
de celulă, - reprezintă numai 0,5% din totalul de Mg din interiorul celulei cealaltă jumătate este egal distribuită între muşchi şi alte ţesuturi vitale. Numai 15-29
•în matrixul mitocondrial se menţine între 0,4 – 0,8 mM; aproximativ 95% din mmoli se găsesc în lichidul cefalo-rahidian (LCR), iar concentraţia serică este de 0,8-1,2
cantitatea de Mg intracelular se găseşte sub formă legată mmoli/l. Cantitatea normală de magneziu ingerată zilnic (10-12 mmoli) este mult mai
mare decât cea necesară menţinerii balanţei de magneziu (8 mmoli/zi). Excesul este
eliminat direct pe care renală
233 234

Stări patologice
Hipomagnezemia
•Cauze: i) malabsorbţie, malnutriţie şi fistule; alcoolism (alcoolismul
cronic sau în cazuri de dezalcolizare); ii) ciroza; terapia diuretică; afecţiuni
ale tubilor renali; iii) excesul cronic al hormonilor mineral-corticoizi.
•Sindroame clinice: tetanie, cu un nivel al calciului normal sau crescut;
ataxie, tremur, convulsii; slăbire musculară
Hipermagnezemia
•este de obicei o consecinţă a ingerării unei cantităţi mari în timpul unor
tratamente
•Starea miocardului începe să fie afectată la o concentraţie de 2,5-5,0
mmoli/l.
•Concentraţii foarte mari (peste 7.5 mmoli/l) pot determina paralizii
respiratorii şi stop cardiac
•Astfel de hipermagnezemii extreme pot fi observate ocazional în bolile
renale cronice

235

59