Tema Unirii în literatura română

” Avem un vis neîmplinit ”

Țara Românească a avut un trecut zbuciumat, un trecut al cărui ecou și azi mai
este viu. Pământurile ei mereu au fost râvnite , au fost dezbinate, rupte de la Patria
Mamă, ca apoi să fie reunite de adevărați patrioți ai țării.
Dar, totuși, acest moment culminant de reîntregire nu s-ar fi produs fără
implicarea anumitor personalități, a nucleului dătător de putere și pereseverență
spre această direcție prioritară pentru întreg poprul român, setos deja de ani de zile
de seva românimii. Tema Unirii în literatura română este abordată de foarte mulți
scriitori și poeți de seamă, care au luptat cu ardoare pentru unitatea neamului,
pentru desăvârșirea unității național-statale.
Unul dintre militanții pentru eliberarea teritoriilor românești aflate sub stăpânirea
austro-ungară a fost Octavian Goga. Poetul transilvănean Octavian Goga reprezintă
generaţia de scriitori care au luptat pentru dezrobirea neamului şi înfăptuirea
idealului secular de unitate naţională. 

"Veniţi,români! Porniţi-vă spre munte!/V-arată drumul morţii din morminte./Să nu

uitaţi a veacurilor carte,/Veniţi, veniţi!... Căci adevăr zic vouă:/Ori vă mutaţi
hotarul mai departe,/Ori veţi muri cu trupul frânt în două".
Profetul Marii Uniri, Octavian Goga, prevestește sosirea unor vremuri când se va
împlini un vis de secole al românilor: ”Avem un vis neîmplinit, / Copil al
suferinții, / De jalea lui ne-au răposat / Și moșii și părinții./ Din vremi uitate, de
demult, / Gemând de grele patimi, / Deșertăciunea unui vis / Noi o stropim cu
lacrimi.” (”Noi”); ”Din casa noastră unde-n umbră / Plâng doinele și râde hora, /
Va străluci odată vremii / Norocul nostru – al tuturora;”. ,,Voi singuri străjuiți
altarul / Nădejdii noastre de mai bine” (”Plugarii”)
Elegia eroică ,,Oltul”, scrisă la Budapesta, înainte de a vedea râul cu acest nume,
este o adevărată capodoperă, Oltul, care, simbolic, unește Ardealul cu Valahia, este
martor al istoriei neamului, este un exponent al sufletului național: ”Drumeț, bătut
de gânduri, / Ne lași atât de greu pe noi, / Îmbrăţișându-ne câmpia, / Te uiți adesea
înapoi. / Așa domol te poartă firea, / Căci duce unda-ți gânditoare:/ Durerea unui
neam ce-așteaptă / De mult o dreaptă sărbătoare”; ,,Neputincios pari și tu astăzi –
/ Te-a-ncins cu lanțuri împăratul. / Cu unda ta strivită, gemem / Și noi, tovarășii tăi
buni, / Dar de ne-om prăpădi cu toții, / Tu, Oltule, să ne răzbuni!”. Natura
dezlănțuită este solidară cu poporul. Finalul devine un blestem apocaliptic: ,,Să
verși potop de apă / Pe şesul holdelor de aur, / Să piară glia care poartă /
Înstrăinatul nost’ tezaur; / Țărâna trupurilor noastre / S-o scurmi de unde ne-
ngropară / Și să-ți aduni apele toate – / Să ne mutăm în altă țară!”.
În acele vremuri de răstriște, Goga, ajuns la Chișinău, observă realitatea dezolantă
din capitala Basarabiei. iată doar câteva crâmpeie: “... chipuri străine, graiul sonor,
dar brutal al unui neam cotropitor, firme scrise cu caractere neobişnuite, purtând
nişte nume ciudate pentru urechea românului...”. Dar “în mijlocul acestui cadru atât
de “ne al nostru” – iată câteva figuri răzleţe rătăcind parcă, apoi altele, în grupuri
mici – sucmane cenuşii şi castanii închise, cojoace albe – atât de ale noastre!”1.
În versurile lui O. Goga răsună glasul “Înstrăinatului Ardeal”. Dintr-o teamă a
neîmplinirii, poate, în acest decor basarabean, speranţa irupe năvalnic: “O,
Doamne, a venit oare să umple, în sfârşit, deşertul din viaţa noastră sufletească el,
atât de mult dorit, cântăreţul neamului, care , al pătimirii amare/ Şi-al dorului ce
moare-n aşteptare /E solul sfânt... Înfricoşatul crainic/Izbăvitor durerilor
străbune?”.
Atunci, Constantin Stere mărturiseşte în numele tuturor: “Îl aşteptam de-atâta
vreme – fii înstrăinaţi ai unui popor înstrăinat!...”.
Cronicarul basarabean a cutezat să apeleze la o formulă de profeţie: “Octavian
Goga e menit să ajungă poetul favorit al intelectualilor români”.
Iar firava intelectualitate basarabeană, ridicată în condiţiile unui mediu ostil, s-a
dovedit a fi deosebit de sensibilă la versul care cântă “pătimirea unui neam
înstrăinat şi a ţărânei robite”. Stere îşi axa consideraţia faţă de poetul transilvănean
pe certitudinea apropierii afective: “Acesta e al nostrum”. Creaţia lui O. Goga
însoţeşte destinul Basarabiei şi menţine aici vie flacăra spiritualităţii în perioada
luptei pentru renaşterea, păstrarea şi perpetuarea identităţii naţionale pe aproape
întreaga durată a secolului al XX-lea.
  Octavian Goga a fost exponentul strălucit al pregătirii și împlinirii visului national
secular: ” S-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el”. ( N.Iorga)
O altă personalitate marcantă în literatura română este , desigur, Mihai Eminescu.
Puțini din vremea sa i-au adus poporului român un asemenea emoționant omagiu
(„De când este suflet de român pe faţa pământului, românul a fost mândru de a fi
român, şi chiar atunci, când lumea îl privea cu dispreţ, el îşi cânta doina şi privea
mândru împrejurul său” – „Timpul” 16 aprilie, 1881), subliniind ideea că
determinantă pentru conștiința națională este „mărimea morală și sufletească a
unui popor”.
Visul de adolescent de 17 ani privind unirea tuturor provinciilor românești și
refacerea Daciei Mari, eliberarea Transilvaniei, Banatului și Bucovinei de sub
stăpânirea austro-ungară, a Basarabiei, nu l-a părăsit niciodată pe marele creator și
vizionar. Din acest considerent se află, alături de Ioan Slavici, Miron Pompiliu și
alte personalități, între fondatorii Societății secrete „Carpați”, care ia ființă, în mod
simbolic, la 24 ianuarie 1882, la București, având ca scop aparent sprijinirea
transilvănenilor sosiți în capitală, în realitate având misia coagulării florii
intelectualităţii româneşti naţionaliste, unioniste, militând pentru reîntregire (sens
în care desfășoară o intensă activitate agitatorică). Acest proiect al Daciei Mari a
iritat puterile austriece care l-au considerat pe Eminescu periculos.
Poezia care încununează, ca forță a mesajului de unitate națională, această latură a
creației sale lirice este celebra  ”Doina” un inegalabil cântec „de durere și
speranță” confiscat zeci de ani postbelici, dar care are azi aceeași magică putere de
pătrundere la sensibilitatea și conștiința românească, un strigăt, „fundamentalul
strigăt existențial al lui Eminescu: „De la Nistru pân’ la Tissa/ Tot Românul
plânsu-mi-s-a /Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate”; o expresie
strălucită a idealului poetic de conservare a spiritualității românești a identității
neamului, a iubirii profunde față de țara văzută rotunda A creat o operă de o valoare
inestimabilă, a ars ca o torță, înscriindu-se în acel şir neîntrerupt de martiri ai
poporului român, a ridicat neamul său prin exemplul personal dus până la
sacrificiu, căruia i-a lăsat în grijă testamentul său de unitate și iubire sinceră de țară,
de reprezentare în lume prin cultură, prin valori, nu mediocrități, prin magistrala sa
Operă, de aceea este perceput de români ca poet național, far nestins al culturii
naționale.
Tema unirii este abordată și în Basarabia. Printre promotorii activi ai acestei idei
au fost şi scriitorii basarabeni: Alecu Russo, Alecu Donici şi B.P. Haşdeu - stabiliţi
cu traiul în dreapta Prutului.   Este bine cunoscută contribuţia lui Alecu Russo în
promovarea ideii Unirii Principatelor. El a fost printre semnatarii a două documente
importante elaborate la Braşov în mai-iunie 1848 de către refugiaţii politici din
Moldova: Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei şi Proclamaţia partidului
naţional către români. Punctul 6 al Prinţipiilor prevedea “unirea Moldovei şi a
Valahiei într-un singur stat neatârnat românesc”. Este pentru prima oară când într-
un document oficial revoluţionar se cere Unirea Principatelor într-un stat unitar,
independent. Luptător consecvent pentru idealurile naţionale, autorul
impresionantului poem în proză ”Cântarea României”,Alecu Russo şi pe patul de
suferinţă era preocupat de destinul patriei sale. Ultimele sale cuvinte înainte de a-şi
da obştescul sfârşit, la 4 februarie 1859, în toiul evenimentelor ce-au marcat istoria
neamului nostru, au fost un îndemn către confraţii săi de idei: "Curaj, prieteni,
deşteptaţi-mi patria, dacă vreţi să pot dormi în pace".
 În perioada luptelor pentru înfăptuirea Unirii Principatelor, Alecu Donici
colaborează la ziarele unioniste "Steaua Dunării", "Buciumul" şi "Opiniunea"
(ultimele două ziare apărute la Paris). Aici el a publicat unele fabule şi poezii care
propagau ideea Unirii: ”Vaporul şi calul”, ”Présura”, poezia ”La Buciumul”.
Poeziile sale ”La Ceahlău” şi ”Dorinţa românului” din 1862 constituie o sinceră
pledoarie întru susţinerea cauzei Unirii. Unele catrene din Poezia ”Dorinţa
românului ”din 1862 au fost preluate şi reproduse în trecut în revista "Viaţa
Basarabiei", iar în timpurile noastre în săptămânalul "Literatura şi arta" sub
titlul Rostiri adânci:”Să fie România de-acum în veci unită/Şi propăşind în toate să
fie ea menită/La răsărit să-nalţe pavilionu-i sus,/   Ca cele de apus./Să aibă
România industrie şi arte,/Şcoli bune, răspândite în orişicare parte.../Să fie
România întinsă, mare, lungă,/Ca cei ce o aspiră la sânu-i să n-ajungă...”
Am fost dornici mereu de a face UNIRE cu frații noștri de peste Prut, mereu am
simțit o inimă și un sânge comun. Această dorință sacră a fost transimisă de-a
lungul mai multor generații cu speranța eternă,stropită de lacrimi amare. Grigore
Vieru este un mare poet şi un erou al Basarabiei. A luptat din răsputeri – alături de o
întreagă generaţie, mai întâi, pentru dreptul de a se exprima în limba sa – limba
română, apoi pentru dreptul acesteia de a deveni limba oficială, şi pentru scrierea ei
în alfabetul latin, apoi pentru câştigarea independenţei ţării sale, dar şi pentru
reîntregirea României în hotarele ei fireşti. Grigore Vieru este în generaţia sa de
basarabeni un fel de port-drapel, de-aceea o poezie precum ”Ridică-te, Basarabie” –
o poezie de luptă şi unire, este compatibilă cu poezia ”Deşteaptă-te, române”, ”
Scrisoare din Basarabia'' -reflectă dorul acesta de frați și dorul de a juca într-o zi o
horă toți împreună, toți uniți, aflați înt-o unitate.
Aș vrea să menționez faptul că în localitatea mea ,Cărpineni, a licărit o nouă
scânteie a vieții în anul 1886, la data de 1 august ,pe nume Ștefan Holban , care mai
târziu s-a numărat printre promotorii unirii. La data de 27 martie 1918 , Ștefan
Holban a votat Marea Unire a principatelor subjugate de cotropitori. Fară Ștefan
Holban și alți colegi de breaslă ce au participat la procesul de unificare a Țărilor
Române, neamul nostru nu ar fi gustat dintr-o perioadă de avânt și ascensiune pe
teritoriul spațiului basarabean, aflat deja într-o horă mult așteptată cu România și
alte surate.
 În concluzie, pot afirma cu certitudine că fără implicarea personalităților
marcante, poporul nostru mult timp avea să mai rătăcească într-un labirint, căutând
disperat o sursă de lumină , totodată, poeții și scriitorii au fost cei care au
impulsionat și trezit în gândurile și sufletele oamenilor dragostea de patrie, de
neam, dorința de a trăi liberi, într-o țară suverană. Avem un vis de împlinit...