Consider că afirmația renumitului om politic, Nicolae Titulescu, transpune succint

o viziune transparentă și pertinentă asupra efectelor tuturor deciziilor noastre, ce ne

conduc destinul spre o traiectorie ascendentă sau descendentă. Conceptul de „decizie”
deține un sens cu mult mai avansat față de interfața unei acțiuni conștiente, cu un
context temporal și spațial. Putem aprecia că deciziile noastre ne dictează propriul
destin, întrucât o decizie făcută cândva va defini, în viitorul apropiat sau depărtat, o altă
decizie, fenomen caracterizat prin principiul acțiunii și reacțiunii.

În primul rând, fiecare acțiune pe care o practicăm de-a lungul vieții deține un
caracter pozitiv sau negativ, căpătat prin prisma personalității fiecăruia dintre noi.
Analizând afirmația lui Nicolae Titulescu, desprindem o conexiune interdependentă între
caracterele personalității și caracterul acțiunii. Din sintagma „opera celor puternici”,
desprindem faptul că, pentru persoanele cu abilități și trăsături deosebite, ale căror
gânduri și practici dețin un caracter pozitiv, destinul arată glorios, plin de oportunități și
reușite, așa cum evidențiază metafora „opera”. Sintagma „scuza celor slabi” ne prezintă
concis faptul că persoanele slabe, fără perspectivă, ale căror acțiuni sunt lamentabile, își
distrug destinul și, ulterior, se rezumă la încercarea distorsionării realității prin motivarea
impertinentă a eșecului, când de fapt, ele sunt singurele răspunzătoare. Un exemplu
concret al acestei interdependențe dintre personalitate și acțiune îl regăsim în cazul
mezinului craiului, din basmul „Povestea lui Harap-Alb”. După întâlnirea a treia cu
Spânul, inconștiența și lipsa de experiență ale tânărului induc decizia negativă a acestuia,
punerea încrederii în antagonist. Destinul protagonistului devine scuza celui slab,
statutul mezinului suferind, ulterior, o retrogradare semnificativă, în ipostaza de slugă a
Spânului, sub denumirea predestinată oximoronică de Harap-Alb (slugă albă).

În al doilea rând, putem observa că ne-am aflat dintotdeauna în poziția

„judecătorului” și ne vom afla în continuare, astfel că avem de făcut în permanență
decizii, pe care dacă le analizăm individual, se află într-o legătură concordantă cu alte
decizii proprii anterioare. Aceste decizii se pot caracteriza exclusiv în două moduri:
„pozitive” sau ”negative”. În mod evident, din deciziile pozitive vor descinde alte decizii
pozitive, și făcând referire la principiul amintit în ipoteză, acest proces este perpetuu.
Vorbim de același fenomen și în cazul deciziilor negative. Acest aspect de perpetuație a
incluziunii fiecărei decizii în altă decizie viitoare, în termeni de specialitate, poate fi
descris drept principiul acțiunii și reacțiunii. Demonstrez validitatea acestui principiu în
viața umană prin exemplificarea situației personajului Harap-Alb, caz în care faptele
bune au generat mai multe avantaje ce l-au ajutat în procesul său de maturizare.
Ocrotirea furnicilor și ale albinelor de către tânăr i-au oferit soluțiile pentru două dintre
probele date de către Împăratul Roșu, anume separarea semințelor de mac de firele de
nisip, ajutat de Crăiasa Furnicilor și supusele sale, respectiv deosebirea fetei de împărat,
ajutat de către Crăiasa Albinelor.

Prin urmare, analizând în profunzime afirmația lui Nicolae Titulescu, eliminăm

definitiv ideea caracterului cazual al conceptului destinului, și scoatem în evidență relația
de cauzalitate dintre destin, ființa umană și personalitatea sa, al cărei punct de plecare
stă în fiecare decizie luată. Contemplăm asupra exemplelor oferite în argumentele
aduse, putem constata faptul că, de-a lungul întregului proces de maturizare, destinul lui
Harap-Alb a fost omniprezent, direct influențat de deciziile sale.