Sunteți pe pagina 1din 14

Mic Dictionar de Termeni si abrevieri folosite in fotografie

* Pentru a efectua o cautare mai usoara a unui anumit termen in dictionar, folositi combinatia de taste CTRL+F si introduceti termenul dorit.

• AE lock Memorarea expunerii automate

• AE Expunere automata.

• AE-L Vezi AE lock

• AEL Memorarea expunerii automate (Minolta).

• AF - Autofocus Sistem care pune claritatea obiectivului pe subiectul dorit; exista sisteme pasive si
active.

• AF-L Memorarea autofocalizării (Nikon).

• AF-lock Procedura de blocare voluntara a focalizarii pe un anumit subiect; in acest mod este posibila
păstrarea planului de focalizare chiar si in cazul reîncadrării.

• AF-ON Activarea funcţiei de autofocalizare (Nikon).

• AF/M Comutator al focalizării manuale/automate (unele obiective Canon mai vechi).

• AF/MF Comutator al focalizării manuale/automate (Canon, Minolta, Pentax).

• AI FOCUS Focalizare automata "inteligenta" (Canon).

• AI Servo AF Sistem de focalizare "inteligenta" destinat in special fotografierii subiectelor in mişcare. In


modul AI Servo AF aparatul focalizează continuu urmărind cele mai mici deplasări din cadru, util in cazul
obiectivelor lungi unde câmpul de profunzime este redus.

• A-DEP Mod de expunere cu prioritate de diafragma ce urmăreşte obţinerea unei anumite profunzimi de
câmp (Canon).

• A-TTL Evaluarea intensităţii necesare pentru blitz, in mod automat, prin obiectiv (Canon).

• A.S.A. Normativ referitor la sensibilitatea filmului, abandonat in prezent (American Standards


Association)(asemanator cu ISO).

• AF-S (Silent Wave Motor) Motor intern folosit la obiectivele Nikon pentru a obtine focalizarea intr-un
mod rapid si silentios. Poate compensa lipsa motorului de focalizare din corpul camerei (unde este
cazul).

• Aberaţie Incapacitate a obiectivului fotografic de a reproduce o imagine perfecta. Aberaţiile


obiectivelor sunt de 7 tipuri: astigmatism, aberaţie cromatica axiala, aberaţie cromatica laterala, coma,
curbura de câmp, aberaţia de sfericitate si distorsia. Amploarea aberaţiilor este direct proporţionala cu
deschiderea diafragmei si invers proporţionala cu distanta focala.

• Aberaţie cromatica Aberaţie a obiectivului, in care zone ale imaginii, de obicei radiale, suferă o
descompunere cromatica asemănătoare cu cea realizata de o prisma optica.

• Aberaţie cromatica axiala Aberaţie de convergenta a unui obiectiv ce consta din focalizarea in
planuri diferite a radiaţie albastre, verzi si roşii, sosite de la o sursa aflata pe axa optica.
• Aberaţie cromatica laterala Denumita si aberaţie cromatica transversala este determinata de variaţii
ale factorului de mărire a obiectivului in pârtile sale periferice; lumina alba care vine din lateral, va
focaliza in locuri diferite in planul filmului, in funcţie de lungimea de unda (mai aproape de centrul
negativului pentru lumina albastra, mai lateral pentru lumina roşie).

• Aberaţie de sfericitate Aberaţie a unui obiectiv produsa de focalizarea in plane diferite a razelor
luminoase ce intra prin centrul obiectivului fata de cele ce intra pe la periferie.

• Aberaţie geometrica Aberaţie a sistemelor optice, in care unei axe drepte a subiectului ii corespunde
o curba in imaginea realizata de obiectiv. Aceste aberaţii pot fi pozitive sau negative, adică
asemănătoare cu o perna sau cu un butoi.

• AC Mufa sau priza de conectare la curent alternativ (priza, reţea).

• Abbe number Număr asociat unui obiectiv sau lentile invers proporţional cu dispersia cromatica - cu
cat numărul Abbe este mai mare cu atât dispersia este mai mica.

• Acromat (obiectiv) Obiectiv care conţine un dublet acromat: dublet ce asociază o lentila convergenta
crown cu una divergenta flint, in scopul corectării parţiale a aberaţiei cromatice. In acest fel sunt
focalizate in acelaşi plan radiaţiile albastru si verde.

• Adancimea culorii Număr de biţi folosiţi pentru a caracteriza fiecare pixel dintr-o imagine; cu cat se
folosesc mai mulţi biţi, cu atât in imagine apar mai multe nuanţe de culori; cel mai frecvent se folosesc:
1, 8, 16, 24 (cate 8 biţi pentru culorile de baza: roşu, verde, albastru) sau 48 biţi (cate 16 biţi pentru
fiecare culoare).

• AEB - Auto Exposure Bracket Bracket sau Bracketing - se refera la acţiunea de a executa o serie de
fotografii (cel puţin trei) ale aceluiaşi subiect cu variaţia expunerii; prima - care se executa cu timpul de
expunere si cu diafragma indicata de exponometru sau de experienţa, a doua, supra-expusa cu 1/3 - 1
diafragma iar a treia sub-expusa cu 1/3 - 1 diafragma. In acest fel fotograful are şanse sporite de a
obţine o poza corect expusa. De asemenea, fotograful poate recurge la aceasta metoda pentru a vedea
efectul diferitelor expuneri asupra subiectului. Majoritatea aparatelor pro-sumer, clusiv cele digitale,
efectuează bracketing-ul in mod automat.

• Anastigmat (obiectiv) Obiectiv corectat pentru aberaţiile de astigmatism cu un menisc anastigmat.

• Apertura Vezi: diafragma

• Aplanat (obiectiv) Obiectiv corectat pentru aberaţiile cromatica si de sfericitate (dublet acromat +
menisc anastigmat).

• APO - Apocromatic Obiectiv fotografic corectat pentru aberaţiile cromatice, astfel încât radiaţiile roşii,
verzi si albastre sunt focalizate in acelaşi plan.

• Apocromat (obiectiv) Obiectiv complex format din sticle crown, flint si din fluorina. In acest mod se
obţine focalizarea corecta a culorilor fundamentale.

• APS - Advanced Photo System Un format de film foto care permite pe lângă imagine înregistrarea
unor parametrii de fotografiere.

• Artefact (en. Artifact) Distorsiune specifica creării imaginii de câtre celule fotosensibile sau
modificare locala a imaginii cauzata de comprimări si decomprimări tip jpg.

• Asferica (lentila) Lentila şlefuita după o suprafaţa care nu este sferica, astfel încât razele de lumina
axiale focalizează mai aproape, in timp ce razele de lumina periferice focalizează mai departe; in acest
fel se combate efectul curburii de câmp.
• Astigmatism Aberaţie a unui obiectiv ce consta din focalizarea in planuri diferite a razelor de lumina
ce se afla in planuri perpendiculare.

• AUTO De regula semnifica expunere automata (AE), dar poate însemnă si mod de operare complet
automat (AE + AF).

• Auto-exposure Calculare automata a expunerii, facilitate disponibila in majoritatea aparatelor


fotografice moderne.

• Auto-exposure Compensation: +2EV Corecţie a expunerii calculate automat de aparatul foto. 1EV
înseamnă plus un stop, 2EV - plus doua stopuri, etc...

• Autofocus Sistem care permite focalizarea fără intervenţie manuala. In general, pe lângă aparatul
foto, obiectivul trebuie si el sa suporte aceasta funcţie.

• Av Mod de expunere cu prioritate de diafragma (engl. Aperture value - Canon, Pentax, Contax).

• AWB ("Auto White Balance") La camere digitale: ajustare automata a redării culorilor prin care se
evita dominantele de culoare ce pot apare in diverse condiţii de iluminare (soare, cer acoperit, lumina
tungsten, etc).

• Ax optic Ax imaginar care uneşte centrul imaginii, centrul optic al obiectivului, si centrul subiectului.

• B/W Alb-negru (engl. Black&White).

• Baie de stopare Etapa intermediara intre developare si fixare, cu rolul de a întrerupe acţiunea
chimica a revelatorului; constituita dintr-o soluţie cu pH acid.

• Bayer pattern Un model de aşezare a filtrelor roşii, verzi si albastre peste fotositurile captatorului
camerei digitale. Deoarece ochiul uman este mai sensibil la verde, raportul R:G:B in modelul Bayer este
1:2:1

• Bokeh Termen de etimologie, care se refera la modul in care un anumit obiectiv reproduce subiectele
aflate in afara câmpului de profunzime; depinde de modul de corectare al aberaţiilor optice, mai ales a
celei de sfericitate (vezi).

• Bounce Dispozitiv translucid de difuzie a luminii, care se aplica peste blitz in scopul de a diminua
duritatea iluminării cu flash-ul electronic.

• BP (Battery Pack) Sistem suplimentar de baterii folosit in alimentarea diverselor aparate foto pentru o
autonomie crescuta.

• Bracketing Modalitate de obicei automata de a varia expunerea cu un număr de trepte de diafragma


sau de fracţiuni de diafragma, pentru ca din câteva expunerii una sa fie in mod sigur buna. Exista si
braketing de claritate si de temperatura de culoare, si al aparatului sau al blitzului.

• Buffer Ram Memorie rapida, pentru stocarea temporara informaţiilor, dupa care acestea sunt scrise
pe card (a cărui viteza de scriere este mult mai lenta); in acest fel se pot efectua mai multe poze, in
succesiune rapida.

• Bulb (B) Timp lung de expunere, utilizat pentru fotografie de noapte. Obturatorul rămâne deschis
atâta timp cat butonul de declanşare este apăsat.

• Burst Anumite aparate de fotografiat pot fi setate sau construite pentru a face fotografii in rafala -
modul "burst".
• C 1. fotografiere in rafala (Nikon, Canon EOS modele mai vechi),
2. focalizare continua (Minolta).

• CAF Focalizare automata continua (Contax).

• Calibrare Proces de ajustare a unui lanţ de prelucrare digitala a fotografiilor (camera fotografica
digitala/scanner, monitorul calculatorului si imprimanta), astfel încât sa se obţină rezultate corecte.

• Camp de profunzime Un obiectiv, in afara de obiectul exact pe care este pusa claritatea, mai reda
clar un spaţiu din fata si spatele acestuia. Acest spaţiu este mai mare sau mai mic, funcţie de diafragma
si distanta focala si mai ales cercul de difuzie ales. Câmpul in care parţi din imagine sunt redate clar se
numeşte câmp de profunzime.

• Card reader Dispozitiv care se leagă la un calculator de obicei pe un port de USB si care permite
descărcarea informaţiei de pe carduri de memorie in calculator. Exista card readere pentru 1, 2 sau mai
multe tipuri de memorii.

• CCD - Charged Coupled Device Dispozitiv electronic care face conversia imaginii optice in
informaţie electronica.

• Centru optic Punct situat pe axa optica a unui obiectiv si care se caracterizează prin aceea ca o raza
de lumina ce trece prin centrul optic nu este deviata de la directia sa, indiferent de unghiul de incidenta.
Pentru a minimiza difracţia si vignetarea, diafragma se aşează in centrul optic.

• Cerc de difuzie Vezi: pata de difuzie.

• CF x/C. Fn x Funcţie personalizata (Canon, Contax).

• CL Simbol care semnifica supraexpunerea (engl. CLose aperture!), folosit la modele mai vechi de
Canon.

• CMOS Dispozitiv electronic de captura a imaginii si conversie din semnal luminos in semnal electronic.

• Coma Aberaţie ce consta din incapacitatea obiectivului de a reproduce corect un punct strălucitor din
lumea reala si care apare sub forma unei comete.

• Compact Flash Unul dintre cele mai răspândite medii de stocare a informaţiei pentru aparatele de
fotografiat digitale si alte dispozitive electronice (PDA-uri, playere mp3, etc). Are controlerul incorporat
direct in el si este direct compatibil cu sloturile PCMCIA de la calculatoare.

• Compensare Un revelator foto compensat este un revelator care reda tonurile din umbre si lumini mai
puţin contrastante.

• Contralumina Numita si contrejour, se refera la modul de iluminare al subiectului in care lumina vine
spre obiectivul aparatului intr-un unghi foarte apropiat de axa optica.

• Crominanta Informaţie referitoare la ponderea culorilor fundamentale (roşu, verde, albastru).

• Crown (sticla) Sticla cu formula speciala de preparare, care are un indice de refractie mica.

• Cs Mod continuu de fotografiere mai puţin zgomotos (Nikon).

• CSM Meniu de personalizare a funcţiilor aparatului (Nikon: Custom Setting Menu).

• Curbura de camp Proprietate a unei lentile de a focaliza pe suprafaţa concava de raza egala cu
focala si cu centrul sferei in centrul optic al lentilei; deoarece filmul este aşezat pe o suprafaţa plana, si
nu concava, la periferie imaginea pierde din claritate.

• CxProcess Procedeu folosit de Minolta in modele sale de aparate digitale pentru a oferi imagini "Clear
& eXcellent results" prin ajustarea acutantei, a redării culorilor si a diminuării zgomotului.

• Cybachrome Metoda de obţinere in mod direct (fără negativ intermediar) a fotografiilor color după un
diapozitiv color. Aceasta metoda se remarca prin claritatea si strălucirea culorilor, claritate datorata
absentei negativului intermediar ("inter-negative", in limba engleza) folosit in mod obişnuit pentru a
obţine copii pe hârtie după un diapozitiv color. Se întâlneşte si forma "Cibachrome". Denumirea probabil
provine de la firma "Ciba" devenita "Ciba-Geigy" si apoi "Novartis"), important producător de substanţe
chimice, medicamente s.a.

• Declansator flexibil Declanşatorul flexibil este un accesoriu util pentru a prevenii mişcarea aparatului
de fotografiat la utilizarea unor timpi de expunere lungi. Din punct de vedere constructiv este de mai
multe feluri: mecanic, pneumatic, electric si electronic. Declanşatoarele mecanice si pneumatice transmit
mişcarea de apăsare a declanşatorului printr-un cablu coaxial sau printr-un sistem pneumatic. Deseori
declanşatorul aparatelor mecanice are un filetaj conic in care se înfileteaza declanşatorul flexibil.

• Diafragma Sistem de obicei variabil aflat in centrul optic al obiectivului, cu care se poate varia
cantitatea de lumina care strabate obiectivul, dar si profunzimea si uneori chiar claritatea.

• Diaporama Montaj fotografic sonorizat, in cadrul căruia sunt proiectate cu acompaniament muzical sau
comentarii adecvate o suita de diapozitive.

• Diascop Dispozitiv optomecanic, cu sau fără sursa proprie de lumina, pentru vizionarea diapozitivelor.

• Diason Vezi diaporama.

• Digital (din engl. Digit = cifra) proprietatea unei variabile de a lua doar anumite valori discrete; spre
deosebire de variabila analogica, cea digitala ia un număr limitat de valori.

• DISP Buton de activare al display-ului de stare al aparatului.

• Distanta focala Distanta de la centrul optic al obiectivului la imaginea formata de acesta. Obiectivele
pot avea distanta focala mica (grandangular), sau lunga (teleobiective) Obiectivele care au distanta
focala egala cu diagonala imaginii sunt considerate normale.

• Distanta hiperfocala Generic, spaţiul dintre doua planuri considerate ca acceptabile in redarea
clarităţii

• Distorsia (curbiliniara) Aberaţie a obiectivelor ce consta din reproducerea unor linii drepte sub forma
curbilinie, mai ales la periferie (vezi pincushion si barrel).

• Distorsiune Barrel Distorsiune curbiliniara a obiectivelor cu focala mare (teleobiective) ce consta din
deformarea liniilor drepte in linii curbe cu concavitatea spre centru; in acest fel un dreptunghi este redat
ca un butoi.

• Distorsiune Pincushion Distorsiune curbiliniara a obiectivelor cu focala mica (superangulare) ce


consta din deformarea liniilor drepte in linii curbe cu convexitatea spre centru; in acest fel un dreptunghi
este redat ca o perna

• DOF ("Depth Of Field") Un obiectiv, in afara de obiectul exact pe care este pusa claritatea, mai reda
clar un spaţiu din fata si spatele acestuia. Acest spaţiu este mai mare sau mai mic, funcţie de diafragma
si distanta focala si mai ales cercul de difuzie ales. Câmpul in care parţi din imagine sunt redate clar se
numeşte câmp de profunzime. Vezi - Câmp de profunzime

• DPI (Dots per inch) numărul de puncte pe care o imprimanta le poate aseza in mod distinct pe hârtie
pe unitatea de lungime (inch); in mod abuziv, extins si la alte dispozitive care captează sau prelucrează
fişiere de imagine.

• DRIVE Comutarea in modul de fotografiere cu derulare automata continua a negativului (fotografiere


in salva).

• DX Sistem electronic folosit la filmele 135 si 120 care ia in calcul si transmite aparatului informaţii
despre sensibilitatea filmului, lungimea acestuia, si contrastul sau; se transmite de pe caseta metalica
sau rola de hirtie cu ajutorul unor palpatoare electrice sau optice.

• E / ERR Eroare de funcţionare a aparatului sau obiectivului.

• ED - Extra low Dispersion Obiectiv complex format din sticle crown, flint si din fluorina. In acest mod
se obţine focalizarea corecta a culorilor fundamentale. Vezi apocromat

• EL Memorarea expunerii (engl.: Exposure Lock, uneori AE-look sau AE-L, la Nikon).

• EV (Exposure Value) Număr care se refera la cantitatea de lumina dintr-o anumita expunere. Uneori
exprima si o combinaţie de senzitivitate (ISO), diafragma si timp de expunere.

• Exponometru Un aparat independent, optic sau electronic, sau un sistem electronic integrat in
aparatul de fotografiat, care stabileşte expunerea corecta in momentul fotografierii.

• Expunere Termen generic care denumeşte acţiunea de impresionare la lumina a materialului


fotosensibil

• Expunere matriciala Sistem de măsurare a expunerii care ia in calcul măsurarea diferitelor zone ale
subiectului prin împărţirea imaginii in mai multe matrice si compararea rezultatului cu o biblioteca de
cazuri, in cele mai evoluate sisteme, sau care anulează expunerea unor zone ale imaginii, care
corespund unor zone neinteresante. Primul sistem folosit a fost in anii 60 sistemul Minolta CLC si primul
sistem evoluat a fost incorporat intr-un aparat Nikon in anii 70.

• Expunere preponderent centrala Sistem de măsurare a expunerii in care sun luate in calcul mai
ales zonele aflate in partea centrala a subiectului.

• Expunere spot Sistem de măsurare a expunerii, care ia in calcul numai o porţiune foarte mica (intre
5% si 1%) din subiect.

• F-stop F-stop este un raport intre distanta focala a obiectivului si diametrul diafragmei; se mai
numeşte si f-number si se scrie "f/2" ceea ce înseamnă diafragma are un diametru egal cu jumătate din
distanta focala; fiecare valoare permite intrarea in aparat a jumătate din cantitatea permisa de
diafragma imediat mai mare si de doua ori mai multa decât diafragma imediat mai mica; valorile standard
cele mai frecvent întâlnite sunt: f/1,4 f/2 f/2,8 f/4 f/5,6 f/8 f/11 f/16; de notat ca numitorii se afla in
progresie aritmetica cu raţia SQRT(2); termenul datează de pe vremea când ajustarea diafragmei se
făcea prin rotirea unui disc cu găuri de diferite diametre si a rămas in vigoare si pentru obiectivele
actuale, cu diafragma tip iris.

• F.C.C. Federal Communications Commission impune anumite norme maximale privind interferentele
radio; model de camera foto care respecta aceste norme.

• FEB (Flash Exposure Bracketing) o serie de trei fotografii unde se utilizează intensităţi diferite ale
bliţului pentru a realiza cel puţin o fotografie corecta

• FEL Memorarea intensităţii blitz-ului la declanşare (Canon = Flash Exposure Lock).

• Fill-in flash Sistem de iluminare care foloseşte si un blitz, pe lângă lumina principala continua.
• Film infrarosu Film negativ sensibilizat special pentru radiaţia luminoasa cu lungime de unda peste
700 nm. Vezi si filtru infrarosu.

• Filtru de polarizare Filtru care retine lumina polarizata pe un anumit plan si lasă sa treacă lumina
polarizata pe planul opus. Efectul este vizibil la vizualizarea sau fotografierea obiectelor sclipitoare
nemetalice, sau care sunt umede sau reflecta lumina care cade asupra lor la un unghi apropiat de 45
de grade.

• Filtru degrade Un filtru a cărui densitate variază liniar sau circular.

• Filtru dicroic Filtru care nu este colorat in masa, ci foloseşte principiul dicroismului pentru a respinge
sau a lasa lumina de culori mai mult sau mai puţin stabilite cu precizie. Un filtru dicroic se obţine prin
adăugarea la suprafaţa lui a unui strat reflectant de săruri metalice; el de obicei lasă sa treacă culorile
sale si respinge prin reflexie complementarele.

• Filtru infrarosu Filtru care blochează radiaţia luminoasa cu lungime de unda sub 700 - 800 nm.

• Filtru skylight Filtrul skylight reduce nuanţa albăstruie ce apare in fotografiile efectuate in plin soare,
la mare sau la altitudine, când radiaţia UV este foarte pregnanta. Nu necesita compensarea expunerii.

• Filtru UV Filtru care retine radiaţiile UV. Folosit adeseori si pentru protectia obiectivului.

• Fish-eye Obiectiv cu unghi de cuprindere apropiat de 180 grade; deoarece nu este corectat pentru
aberatia curbiliniara, fotografia obtinuta apare ca un disc. Vezi: ochi-de-peste.

• Fixator Baie componenta a procesului de developare a peliculei de film, ce conţine in principal


tiosulfat de sodiu; acesta are capacitatea de a transforma bromura de argint intr-o sare solubila; filmul
devine insensibil la lumina iar imaginea se păstrează ("fixează") timp indefinit.

• Flint (sticla) Sticla cu formula speciala de preparare, care are un indice de refracţie mare.

• Focalizare Acţiune de ajustarea clarităţii imaginii pe planul sau obiectul dorit. Se poate realiza manual
(prin rotirea unui inel dedicat aflat pe obiectiv) sau automat (la aparate dotate cu autofocus).

• Free focus Aparat de fotografiat la care obiectivul este proiectat pentru un câmp de profunzime
maxim, de la aproximativ 1,5 m la infinit, care nu necesita focalizare.

• GEM (Grain Equalization Management) Componenta a sistemului expert lansat de Applied Science
Fiction ce consta din detectarea paternului (modelului repetitiv) indus de granulaţia filmelor de
sensibilitate ridicata care este substras din imaginea finala; alterarea detaliilor fine este minora in
comparaţie cu reducerea spectaculoasa a granulaţiei.

• Granulatie Consecinţa modalităţii de reacţie la lumina a granulelor de halogenura de argint si anume


înnegrire totala sau de loc, ceea ce determina limitarea capacitaţii de reproducere a detaliilor foarte fine
ale subiectului (putere de separaţie).

• High Speed LSI High Speed LSI (High Speed Large-Scale-Integrated) circuite integrate complexe ce
prelucrează informaţiile furnizate cu mare viteza, folosite pentru prelucrarea semnalelor in aparatele
fotografice digitale.

• High Speed Shutter Shutter - obturator. Un obturator de mare viteza poate expune filmul (sau
captorul digital) pentru perioade de timp foarte scurte, de exemplu 1/4000s sau 1/8000s.

• High-key tehnica fotografica in care majoritatea suprafeţelor au tonuri albe sau gri deschis cu
suprafeţe foarte reduse de negru. Pe histograma, exista pixeli de la negru absolut pana la alb pur dar
marea majoritate se grupează in partea stânga.
• Hiperfocala (distanta -) Distanta pe care trebuie ajustat inelul de focalizare, pentru ca, la o anumita
diafragma, sa se obţină o imagine suficient de clara (vezi profunzime de câmp) a obiectelor aflate intre
(1/2 hiperfocala) si infinit.

• Histograma Grafic ce ilustrează ponderea (pe verticala) a 256 nivele de la negru absolut (0) la alb
pur (255); cu ajutorul histogramei se poate ajusta fin punctul de negru, de alb, panta contrastului si se
pot `lumina` umbrele sau `întuneca` luminile.

• HSM Sistem de motorizare folosit de Sigma pentru a ajusta punerea la punct; sistemul determina
rotaţia unui inel prin deplasarea unei unde de suprafaţa intr-o piesa din ceramica piezoelectrica.
Sistemul este rapid, silenţios si mai ales, permite ajustarea manuala a focalizării după ce aparatul a
determinat-o automat (Manual Override).

• ICE (image correction and enhancement) ICE - componenta a sistemului expert lansat de Aplied
Science Fiction; scannerul este dotat cu un LED IR (infrarosu); radiatia IR traverseaza nestigherita filmul
color, fiind reflectata doar de particulele de praf; urmează o substractie a informaţiei oferita de canalul
IR din informaţia generala RGB; metoda nu poate fi aplicata si la filmele AN deoarece argintul reflecta
puternic radiatia IR.

• ICE3 (image correction and enhancement) ICE3 - sistem expert lansat de Aplied Science Fiction ce
înglobează trei metodologii: antipraf (ICE), restaurarea culorilor (ROC) si diminuarea granulaţiei filmului
(GEM)

• IEEE 1394 Standard de bus extern de mare viteza (de pana la 400 Mbps). Dezvoltat iniţial de Apple
sub numele de FireWire, a fost apoi folosit si de alţi producători sub diverse nume (i.link). Este utilizat
pentru transferul rapid de date, in timp real, si este obligatoriu pentru camerele video digitale.

• Iluminare AF auxiliara/ajutatoare Metoda folosita de unele camere in care, prin emiterea unui spot
de lumina (de regula IR), se calculează autofocalizarea in condiţii reduse de lumina ambientala

• INT Buton de activare a funcţiei Intervalometru (declanşare complet automata la intervale prestabilite
de timp).

• IS - Image Stabilization Metoda de compensare optica, folosita de Canon, a mişcărilor


(tremurăturilor) fotografului care foloseşte obiective cu focala lunga si timpi lungi de expunere; se
realizează prin deplasarea intr-un plan perpendicular pe axa optica si pe direcţia dominanta de mişcare
a unui grup de lentile, din aceasta cauza denumit "stabilizator". Permite obţinerea de imagini clare cu
obiective de 300 - 400 mm chiar si la timpi de 1/30 sec., dar fotograful trebuie sa aleagă un mod specific
de vibraţie

• ISO International Standard Organisation - in fotografie: norme internaţionale actuale, referitoare la


sensibilitatea la lumina a filmelor si care au înlocuit normele mai vechi (ASA, DIN, etc).

• JCII Japan Camera Industry Institute - autoritate japoneza de certificare a calităţii camerelor foto.
JPG, JPEG
Format de fişier grafic care permite compresie variabila a informaţiei. Compresia este cu pierdere de
calitate.

• Kelvin Unitate de măsura a temperaturii. Prin extensie, unitate de măsura a temperaturii de culoare
(temperatura la care trebuie încălzit un corp negru absolut pentru a emite lumina de culoarea
respectiva)

• L 1. memorarea valorilor prestabilite ale diafragmei sau timpului de expunere (Nikon = Lock);
2. fişier de imagine digitala cu grad mic de compresie (Canon = Large file).

• Lactat de argint Sare toxica de argint cu formula chimica CH3CH(OH)CO2Ag, folosita in diverse
combinaţii cu alte substanţe cum ar fi nitratul de argint (AgNO3) in prepararea emulsiilor fotosensibile.
• Landscape Poziţionarea aparatului de fotografiat in aşa fel încât latura mare a cadrului sa fie pe
orizontala (engl.: "peisaj").

• Latitudine de expunere Proprietate care este legata de capacitatea peliculei sau a captorului in
cazul aparatelor digitale de a reda detalii in umbre si lumini. O latitudine de expunere mai mare reda
detalii pe o plaja mai mare de iluminare.

• LCD Ecran de afisaj cu cristale lichide

• LD - Low Dispersion Obiectiv complex format din sticle crown, flint si din fluorina. In acest mod se
obţine focalizarea corecta a culorilor fundamentale. vezi apocromat

• Lentila Dispozitiv optic realizat din sticla speciala (optica), ale cărei (cel puţin una dintre) suprafeţele
active sunt prelucrate - sferic sau asferic, in aşa fel încât un fascicul de raze paralele va suferi refracţii
convergente sau divergente.

• Lentila asferica Vezi: asferica (lentila)

• Lentila convergenta Lentila (vezi) care determina ca un fascicul de raze incidente paralele sa fie
refractate in asa fel incat sa se intalneasca toate intr-un punct, denumit focar.

• Lentila divergenta Lentila (vezi) care determina ca un fascicul de raze incidente paralele sa fie
refractate in asa fel incat prelungirea directiei de refractie sa se intalneasca intr-un punct localizat
anterior de lentila, denumit focar.

• Lomografie Lomografia in sine, este un "Proiect de comunicaţie prin imagini" realizat de trei studenţi
austrieci in anul 1992, când au înfiinţat asociaţia "Lomographische Gesellschaft" , având ca idee,
Asociaţia Britanica de Geografie. Plăcerea de a fotografia, in orice moment, fără sa respecţi anumite
reguli elementare de a face o fotografie, ar fi unul dintre motto-urile "Lomografiei". In prezent mişcarea
lomografica are peste câteva milioane de adepţi din toata lumea, si periodic se organizează, vernisaje si
diashow-uri cu lucrări lomografice. Informaţii detaliate privind istoria si cele 10 reguli de baza a mişcării
lomografice pot fi citite la adresa: www.lomography.com

• Low-key Tehnica fotografica in care majoritatea suprafeţelor au tonuri negre sau gri închis, cu
suprafeţe foarte reduse de alb. Pe histograma, exista pixeli de la negru absolut pana la alb pur dar
marea majoritate se grupează in partea dreapta.

• Lumina de contur Lumina folosita de obicei pentru a da un contur pe obiectul sau subiectul de
fotografiat. Este de obicei mai tare decit lumina principala si este data cu o sursa de lumina concentrata
sau care poate da raze paralele.

• Lumina de umplere Lumina mai slaba decât lumina principala, care modelează zonele de
subexpunere ale subiectului. Ea poate veni din spatele aparatului si de obicei e difuza.

• Lumina principala Lumina de descriere generala a subiectului, fata de care se stabilesc toate
celelalte tipuri de lumini folosite; este lumina de referinţa in cadru. De obicei, scolastic, lumina principala
vine din stânga axei aparat/subiect, si de sus, de la 45 de grade.

• Luminanţa Informaţie referitoare la strălucirea obiectelor, redata pe o scara de griuri si care ignora
crominanta (vezi).

• Luminozitate (obiectivului) Capacitatea unui obiectiv de a putea transmite un debit luminos cat mai
mare. Este considerat luminos un obiectiv cu diafragme peste 2,8; diafragmele maxime folosite uzual
sunt 1,4 si 1,2 dar exista si obiective de luminozitate 1 (adică raportul intre mărimea diafragmei si
distanta focala e 1/1) si chiar sunt rare obiective subunitare (0,7 si 0, 5)
• Luneta Luneta Galilei sistem optic inventat de Galilei ce consta dintr-o lentila obiectiv (convergenta) si
una ocular (divergenta); sistemul Galilei inversat este folosit frecvent pentru vizoarele optice.

• M 1. expunere manuala (Canon, Contax, Minolta, Nikon, Pentax);


2. focalizare manuala la obiective (Canon, modele mai vechi).

• M (manual) FOCUS Focalizare in mod manual (Minolta, modele mai vechi Canon EOS)

• Macro Termen generic folosit pentru fotografia apropiata sau foarte apropiata.

• Manual Override Capacitatea de a modifica determinările automate ale unei camere fotografice in
privinţa focalizării si a expunerii.

• Memory stick Card de memorie inventat si produs de firma Sony.

• Menisc Lentila şlefuita convex pe o fata si concav pe alta fata (de ex. lentilele pentru ochelari).

• MF Focalizare in mod manual

• Microdrive Dispozitiv electronic cu o construcţie similara a unui harddisk insa de dimensiuni foarte
reduse folosit pentru stocarea

• Minox Producător german de aparatura fotografica miniaturala, cunoscut in special prin aparatele
sale fotografice in format 8x11mm.

• Mjpg 'Motion Jpeg' - algoritm de compresie a secventelor video filmate cu o camera foto.

• mm (milimetrii) unitate de măsura a distantei focale. Apare ca un singur număr pentru obiectivele cu
focala fixa si ca doua numere (de ex. 18 - 55) pentru obiectivele zoom.

• MMC - MultiMedia Card Memorie digitala folosita in aparatele foto si alte aparate electronice.

• MMS ("Multimedia Messaging Service") Serviciu disponibil in unele reţele GSM similar cu SMS-ul,
care in plus oferă posibilitatea de a trimite mesaje personale ce pot conţine sunete, imagini sau filme.

• Montura Aparatele moderne au obiectivele interschimbabile pe baioneta. Acest sistem poarta numele
generic de montura a obiectivului. Exista montura Canon, Contax, Leica, etc. De obicei ele sunt
incompatibile cu ale altor aparate.

• Motor Drive Sistem de avans(derulare) automat al peliculei(filmului) in aparatele foto.

• Multi coating Modalitate de a elimina sau micşora reflexele interne ale unui obiectiv, prin acoperirea
lentilelor componente cu mai multe straturi antireflex, fiecare pentru o culoare a spectrului.

• NTSC Standard TV utilizat in SUA si Japonia.

• Neutral Density (sau "ND" sau "Filtru ND") Tip de filtru optic care reduce intensitatea luminoasa
fără a-i afecta distribuţia spectrala. De obicei, filtrele ND sunt folosite in fotografia de peisaj sub forma
de filtre graduale. (pentru a reduce contrastele excesive)

• Obiectiv Sistem optic compus din una sau mai multe lentile, sferice sau nu, din sticla sau alte
materiale transparente, care realizează o imagine reala a subiectului aflat in fata aparatului de
fotografiat.

• Obturator Subansamblu mecano-electronic si care permite trecerea luminii spre materialul


fotosensibil, in mod ajustabil si pentru un timp bine determinat, denumit timp de expunere.
• Ochi-de-peste (fisheye).Obiectiv cu unghi de cuprindere apropiat de 180 grade; deoarece nu este
corectat pentru aberaţia curbiliniara, fotografia obţinuta apare ca un disc.

• ON / OFF 1. oprirea si respectiv pornirea (activarea) camerei.


2. activarea respectiv inactivarea unei anumite funcţii de pe camera.

• OP Simbol ce apare in vizorul modelelor Canon mai vechi si care înseamnă "OPen up the aperture", ca
semn al subexpunerii.

• Orientation sensor Senzor de orientare la camerele digitale, ce utilizează gravitaţia pentru a detecta
poziţia „peisaj” sau „portret” a camerei fotografice in momentul declanşării; informaţia este apoi înscrisa
in header-ul EXIF

• Paralaxa Tip de neconcordanta intre doua fenomene fizice. Exista paralaxa optica sau temporala.

• Pata de difuzie Dimensiunea maxima a unei pete care este perceputa de ochiul uman ca un punct de
la o distanta de privire normala; depinde de: scala de mărire a negativului, performantele negativului si
calităţile obiectivului aparatului fotografic.

• Pentaprisma Sistem format dintr-o prisma cu 5 faţete, care face posibila vizionarea unei imagini
formate de un sistem compus din obiectiv si o oglinda aflata la 45 de grade pe un geam mat, inclinat la
90 de grade fata de subiect. Imaginea se vede astfel dreapta si cu simetria corectata.

• Photo CD Format de stocare a imaginilor pe CD inventat de Kodak

• Pinhole Vezi "stenopa".

• Pixel (PictureElement) cel mai mic element al unei imagini digitale si care conţine informaţii de
crominanţă (vezi) si luminanţă (vezi).

• Polarizare Vezi Filtru de polarizare

• Prevue Previzualizare - fereastra de ~: fereastra in care se afişează foarte rapid imaginea de


prelucrat, la o rezoluţie mult redusa, in scopul observării imediate a modificărilor de contrast, culori,
reîncadrări, etc, si care vor fi ulterior aplicate imaginii finale

• Prioritate de diafragma Mod de lucru al aparatelor de fotografiat automate prin care se permite
selectarea diafragmei de lucru iar acesta alege timpul de expunere. Se utilizează pentru controlul
profunzimii de câmp.

• Prioritate de timp Mod de lucru al aparatelor de fotografiat automate prin care se permite selectarea
timpului de expunere iar acesta alege diafragma de lucru.

• Proces pozitiv Ansamblu de operaţiuni fotochimice si mecanice prin care un film negativ este
transpus in copie pozitiva.

• Proiector 1. Aparat de proiecte diapozitive 2. Reflector

• Rangefinder Camera fotografica la care vizarea se face separat, independent de obiectiv (vezi si
SLR).

• Red eye reduction Sistem de reducere a reflexului roşu cauzat de pupila mare care lasă sa se vadă
fundul corneei, bogat vascularizat. De obicei se foloseşte o lampa auxiliara sau un număr de mici
descărcări ale bliţului, care se presupune ca închid pupila si fac sa fie mai puţin vizibil fundul ochiului.
Cel mai bun sistem este îndepărtarea bliţului de axa optica.
• Retrofocal Schema optica utilizata in construcţia superangularelor, prin care centrul optic principal
este situat in spatele lentilei posterioare a obiectivului, pentru a permite ridicarea oglinzii aparatelor SLR
in timpul expunerii.

• Revelator Soluţie apoasa complexa reducătoare care determina transformarea granulelor de


halogenura de argint in argint metalic negru.

• Rezolutie Caracteristica a captatoarelor digitale si care se exprima fie ca numărul de fotosituri utilizate
efectiv in compunerea imaginii (de ex. 2,5 MPixeli) sau ca numarul de coloane si de linii ale matricei (de
ex. 1800 x 1200 pixeli).

• ROC (reconstruction of colours) componenta a sistemului expert lansat de Aplied Science Fiction prin
care se încearcă restaurarea plauzibila a culorilor originale intr-o fotografie afectata de trecerea
timpului; ROC este o componenta de program care ajustează balanţa culorilor la valori plauzibile; se
poate aplica si pentru fotografiile recente dar cu dominante de culoare.

• S-VIDEO Super Video - standard de transmitere a semnalului video. Semnalul este transmis pe două
fire separate unul pentru crominanţa si unul pentru luminanţa.

• SD/MMC ("Secure Digital/MultiMedia Card") Tip de suport de memorie folosit pentru stocarea
informaţiei digitale in diverse aparate foto si palmtop-uri. Se caracterizează prin dimensiuni mici,
aproximativ cat un timbru obişnuit, precum si posibilitatea de a bloca accesul la date prin parola.

• Senzor Foveon X3 Tip de captor digital dezvoltat de firma Foveon care foloseşte 3 fotocelule pentru
fiecare pixel din imaginea finala, obţinându-se o mai buna redare a culorilor. Folosit (eg.) in aparatul
foto digital Sigma SD9.

• Shutter lag Timpul scurs de la apăsarea pe butonul unei camere automate pana la declanşarea
obturatorului. Cu cat camera este dotata cu mai multe automatizări, cu atat S.L. este mai mare.
Camerele digitale, setate pe full-auto, au de efectuat in acest timp: determinarea focalizării,
determinarea expunerii, "aducerea la zero" a fiecărui fotosit al CCD-ului. Indiferent de principiul utilizat,
focalizarea consuma cel mai mult timp.

• Shutter speed Aglicism; vezi: timpul de expunere.

• SLR - Single Lens Reflex Aparat foto reflex, cu vizare prin obiectiv.

• Smart Media Sistem de memorii folosit la aparatele digitale; spre deosebire de Compact Flash, nu are
incorporat un controler, si este deja istorie; aparatele recente nu mai folosesc acest standard, care a
fost părăsit chiar de creatorii săi in favoarea sistemului SD.

• Soft box Sistem de difuzie, asemanator unei cutii luminoase, in care se pune un bec sau un blitz, care
da o lumina blinda, uniforma si asemănătoare luminii picturale, fără contraste mari.

• Spot-metering Vezi "Expunere spot".

• Stamina ("Sony Stamina") Sistem proprietar Sony ce include o tehnica de management a consumului
si acumulatoare InfoLithium ce permite o foarte buna estimare a duratei de funcţionare a dispozitivului
electronic pe baza cantităţii de energie din acumulator la un moment dat.

• Stenopa Tip de aparat fotografic fără obiectiv. Stenopa conţine doar o diafragma foarte îngusta prin
care lumina este proiectata pe suprafaţa fotosensibila, film, hârtie fotografica sau chiar un captor digital.
Datorita faptului ca nu exista punct de focalizare, imaginile produse cu stenope au un aspect "moale" si
o profunzime de câmp aproape infinita.

• Superangular - wide angle Obiectiv cu distanta focala mai mica decât diagonala imaginii. Exista si
grandangular cu corecţie a perspectivei sferica, numite si ochi de peste.

• Supraexpunere Utilizarea unor parametrii de expunere mai mari decât cei oferiţi de exponometru:
diafragma mai deschisa si/sau timp de expunere mai mare.

• Sync speed Termen in limba engleza care se refera la timpul (minim) de sincronizare al unui obturator
cu blitzul.

• Teleconverter Sistem optic pus in fata sau spatele unui obiectiv foto, care măreşte sau micşorează
distanta focala. De obicei scade calitatea imaginii originale.

• Teleobiectiv Obiectiv cu distanta focala mai mare decât diagonala imaginii. De regula obiectivele de
1,5X-2x se numesc obiective de portret.

• Temperatura de culoare Se numeste temperatura de culoare, temperatura la care ar fi încălzit un


corp negru absolut pentru a genera o anumita forma a spectrului unei raze de lumina, daca ea este
descompusa de o prisma. Lumina de interior spre exemplu are mult roşu si e standardizata la 3200
grade kelvin, si lumina standard solara are 5600 grade kelvin si are culorile spectrului armonios
realizate; lumina cerului albastru conţine mult albastru si are peste 7000 de grade kelvin. Aparatele
digitale moderne pot avea o corecţie automata a temperaturii de culoare; filmul modern este si el destul
de elastic in ce priveşte temperatura de culoare.

• TFS ("Total Film Scanning") Sistem de procesare digitala a imaginilor dezvoltat de Agfa si inclus in
diverse minilab-uri care consta intr-un scanner de înalta rezoluţie si un sistem computerizat care
analizează culorile din imagine, corectează pe cat posibil erorile de expunere si reduce granulaţia
filmului precum si numărul de scame si zgârieturi vizibile in imaginea finala.

• Time-lapse photography Capacitatea de a efectua automat si in mod repetat fotografii la un anumit


interval de timp (ajustabil), fotografii care ulterior sunt afişate cu o anumita frecventa. In acest fel
mişcările foarte lente devin perceptibile, cum ar fi, de ex. creşterea unui ţurţure de gheata iarna sau
înflorirea bobocului unei flori. Camera trebuie dotata cu intervalometru.

• Timp de expunere Reprezintă durata pentru care filmul sau captorul de imagine, in cazul aparatelor
digitale, este expus la lumina. Se măsoară in fracţiuni de secunda, de ex. 1/30, 1/125, 1/500, 1/2000.

• Transfocator Vezi "zoom".

• Trepied Accesoriu de obicei extensibil, de obicei cu trei elemente pe care se pune aparatul de
fotografiat pentru a realiza fotografii cu timpi lungi in condiţii optime de stabilitate.

• TTL Măsurare a expunerii sau a cantităţii de lumina realizata prin obiectivul aparatului de fotografiat.
Primele aparate TTL au fost Exacta, Contax si Practica.

• UD - Ultra low Dispersion Vezi "Apocromat".

• USM - UltraSonic Motor (motor ultrasonic) Sistem de propulsie inventat de Nikon si perfecţionat de
Canon pentru a ajusta punerea la punct; sistemul determina rotaţia unui inel prin deplasarea unei unde
de suprafaţa intr-o piesa din ceramica piezoelectrica. Sistemul este rapid, silenţios si mai ales, permite
ajustarea manuala a focalizării după ce aparatul a determinat-o automat (Manual Override).

• Videocamera Aparat electronic de captura a imaginii in mişcare si stocarea ei in format electronic


analog sau digital.

• Viewfinder Vizor electronic fie cu LCD fie cu tub cinescop.

• Vignetare Defect al sistemului optic ce consta din obturarea razelor laterale ce intra in obiectiv si care
se traduce prin întunecarea colturilor pe copia pozitiva; apare mai ales prin amplasarea de filtre cu
diametru insuficient.

• Viteza de obturator Viteza de obturator (Shutter speed/ timp de expunere) timpul in care obturatorul
este deschis si lumina impresionează filmul sau captatorul digital.

• Vizor Subansamblu optic sau electronic prin care fotograful observa o imagine similara cu cea care va
fi obţinuta pe materialul fotosensibil. Vizarea se poate face fie pe o axa paralela cu axa optica a
obiectivului (vizare laterala) sau printr-un sistem de prisme si oglinzi, prin obiectivul aparatului fotografic
(Single Lens Reflex - SLR).

• Voalare In general, termen care se aplica la un film fotografic care a fost supus - de obicei din
greşeala - la lumina sau radiaţii X, fiind iremediabil afectat in acest proces.

• VR - Vibration Reduction Metoda de compensare optica, folosita de Nikon, a miscarilor


(tremuraturilor) fotografului care foloseşte obiective cu focala lunga si timpi mari de expunere; se
realizează prin deplasarea intr-un plan perpendicular pe axa optica si pe direcţia dominanta de mişcare
a unui grup de lentile, din aceasta cauza denumit "stabilizator". Permite obţinerea de imagini clare cu
obiective de 300 - 400 mm chiar si la timpi de 1/30 sec. Spre deosebire de IS, VR determina automat
mişcările predominante.

• White balance La camere digitale: ajustare a redării culorilor prin care se evita dominantele de
culoare ce pot apare in diverse condiţii de iluminare (soare, cer acoperit, lumina tungsten, etc). Se
poate face automat (AWB), presetat sau manual.

• xD-Card (xD-Picture Card) Este o cartela de memorie produsa in special de Olympus si Fuji,
destinata sa înlocuiască cartelele SmartMedia; ca si SM, acestea nu dispun de controler intern. Estimate
a avea capacitate de pana la 8 GB. Prezintă unele dezavantaje: factorul format (mai late decât înalte) le
face dificil de introdus in slot-ul camerei fotografice digitale, iar viteza de scriere este mai mica (66%)
decât la SM.

• Zgomotul de imagine Zgomotul de imagine sau zgomotul electronic este proprietatea captoarelor de
imagine de a reda un punct de imagine cu o toleranta de culoare. Astfel doua puncte alăturate de
aceeaşi culoare vor avea nuanţe diferite.

• Zoom Obiectiv cu distanta focala variabila.

• Zoom digital Procedeu electronic folosit la camerele foto digitale, prin care porţiunea centrala a
imaginii este interpolata pentru a acoperi întregul format; nerecomandat in practica, deoarece
fotoeditoarele obţin interpolarea necesara cu rezultate superioare.

• Zoom optic Pleonasm apărut in urma necesitaţii de a diferenţia un obiectiv cu distanta focala
variabila, de decuparea si interpolarea electronica in aparatele foto digitale ("zoom digital").

• Φ Litera din alfabetul grecesc (phi) care arata diametrul necesar pentru filetul filtrului compatibil cu un
anumit obiectiv. Poate semnifica si planul senzorului/filmului (marcat pe camerele foto).

• 1 ev compensare de expunere de un stop in plus fata de ce măsoară exponometrul.

• 12-bit A/D Conversion metoda de cuantificare folosita de camere digitale avansate, ce foloseşte 12
biţi/culoare adică 4096 nuanţe de roşu, verde si respectiv albastru, rezultând peste 68 milioane de
nuanţe de culori.

• 6x9 Tip de format fotografic mediu ce foloseşte rolfilme standard tip 120 sau 220 in care un cadru are
dimensiunile 6cm x 9cm. Alte variaţii includ "645" (6cm x 4.5 cm), "6x6" (6cm x 6cm), "6x7", "6x8", etc.

S-ar putea să vă placă și