Tema 1: Exerciţii de front şi deplasarea fără armă.

Şedinţa 1: Formaţiile şi conducerea lor. Principii generale.

Se definesc următoarele noţiuni:

Formaţie – dispunere a militarilor, subunităţilor şi unităţilor, pentru acţiuni în
comun, pe jos sau pe maşini.
Rând – formaţie în care militarii sunt dispuşi unul lângă altul, având umerii pe
aceeaşi linie, la intervale stabilite.
Linie de maşini – formaţie în care maşinile sunt dispuse una lângă alta pe
aceeaşi linie.
Flanc – extremitatea dreaptă sau stângă a unei formaţii. La întoarcerea
formaţiei, denumirile flancurilor nu se schimbă.
Front – partea formaţiei spre care militarii sunt orientaţi cu faţa (maşinile – cu
partea din faţă).
Spatele formaţiei – partea opusă frontului.
Interval – depărtarea pe linia frontului dintre doi militari (două maşini), două
subunităţi şi unităţi.
Distanţă – depărtarea dintre doi militari (maşini) dispuşi unul în spatele
celuilalt, dintre două subunităţi sau unităţi dispuse una în spatele celeilalte.
Lăţimea formaţiei – distanţa între flancuri.
Adâncimea formaţiei – distanţa între primul rând (primul militar) şi ultimul
rând (ultimul militar), iar în cazul maşinilor – distanţa între prima linie de maşini
(prima maşină) şi ultima linie de maşini (ultima maşină).
Formaţie pe două rânduri – formaţie în care militarii unui rând sunt dispuşi în
spatele altui rând la distanţă de un pas (la o lungime de braţ cu palma pusă pe umărul
militarului din faţă). Rândurile se numesc primul şi al doilea. La întoarcerea
formaţiei, denumirile rândurilor nu se schimbă.
Formaţia pe un rând şi formaţia pe două rânduri pot fi strânse sau rărite.
În formaţia strânsă, militarii sunt dispuşi în rânduri pe linia frontului, unul
lângă altul, la intervale egale cu lăţimea de un cot din partea stângă (cotul braţului
stâng îndoit la jumătate) între militari.
În formaţia rărită, militarii sunt dispuşi în rânduri pe linia frontului, unul lângă
altul, la intervale egale cu un pas sau la intervalele indicate de comandant.
Şir – doi militari care stau în formaţie pe două rânduri, unul în spatele celuilalt.
Dacă după militarul din primul rând nu se află militarul din spatele lui din rândul al
doilea, un astfel de şir se numeşte incomplet.
La întoarcerea formaţiei pe două rânduri la stânga împrejur, militarul din şirul
incomplet trece în rândul din faţă.
Coloană – formaţie în care militarii sunt dispuşi unul după celălalt, iar
subunităţile (maşinile) – una după cealaltă (în adâncime) la distanţele stabilite de
prezentul regulament sau indicate de comandant.
Coloanele pot fi câte unul, câte doi, câte trei, câte patru şi mai mulţi.
Coloanele se folosesc pentru aranjarea subunităţilor şi unităţilor în formaţie de
marş sau în linie.
Formaţie de adunare – formaţie în care subunităţile sunt constituite pe o linie a
frontului în formaţie pe un rând sau pe două rânduri (în linie de maşini) ori în linie de
coloane la intervalele stabilite de prezentul regulament sau indicate de comandant.
 Formaţia de adunare se foloseşte pentru executarea verificărilor,
numărătoarelor, revistelor, paradelor, precum şi în alte cazuri.
Formaţie de marş – formaţie în care subunităţile sunt constituite în coloană sau
subunităţile în coloane sunt constituite una în spatele celeilalte la distanţele stabilite
de prezentul regulament sau indicate de comandant.
Formaţia de marş se foloseşte pentru deplasarea subunităţilor la efectuarea unui
marş, pentru defilare, pentru trecerea cu cântec, precum şi în alte cazuri.
Direcţional – militarul (subunitatea, maşina) care se deplasează în capul
coloanei în direcţia indicată. După direcţional îşi coordonează deplasarea ceilalţi
militari (subunităţi, maşini).
Încheietor – militarul (subunitatea, maşina) care merge ultimul în coloană.
Conducerea formaţiei se realizează prin comenzi şi ordine, care se dau de către
comandant cu vocea, prin semnale şi prin exemplul personal, precum şi se transmit cu
ajutorul mijloacelor tehnice şi al agenţilor de legătură.
Comenzile şi ordinele pot fi transmise de-a lungul coloanei prin comandanţii
de subunităţi (şefii de maşini) şi observatorii numiţi.
Conducerea în maşină se realizează prin comenzi şi ordine date cu vocea şi cu
ajutorul mijloacelor de transmisiuni interioare.
În formaţie, comandantul superior se găseşte acolo de unde îi este mai comod
să comande. Ceilalţi comandanţi dau comenzile rămânând la locurile stabilite de
regulament sau de comandantul superior.
Comandanţii de subunităţi, de la companie în sus, în formaţia de marş a
batalionului şi a brigăzii, au voie să iasă din formaţie numai pentru darea comenzilor
şi controlul executării lor.
Comenzile se împart în prevestitoare şi săvârşitoare; comenzile pot fi şi numai
săvârşitoare.
Comanda prevestitoare se dă clar, cu voce tare şi puţin prelung, pentru ca cei
aflaţi în formaţie să înţeleagă ce acţiuni le cere comandantul. La orice comandă
prevestitoare militarii, dacă se află în formaţie, iau poziţia „drepţi”, dacă se
deplasează, trec la pasul de defilare, iar dacă sunt în repaus, se întorc cu faţa spre
comandant şi iau poziţia „drepţi”.
Comanda săvârşitoare (în prezentul regulament este tipărită cu majuscule) se
dă, după o mică pauză, în continuarea comenzii prevestitoare, cu o voce mai
puternică, cadenţat şi clar. După comanda săvârşitoare urmează imediat executarea
ei, energică şi precisă.
Pentru a atrage atenţia subunităţii sau a unui militar, în comanda prevestitoare,
la necesitate, comandantul rosteşte denumirea subunităţii sau gradul şi numele
militarului:
De exemplu: „Pluton (Plutonul 3), STAI”; „Soldat Petrescu, la stânga împre-
JUR”.
La executarea exerciţiilor cu arma, când în subunitate sunt mai multe tipuri de
arme, în comanda prevestitoare, la necesitate, se indică denumirea armei:
De exemplu: „Pistolul-mitralieră, la-PIEPT”, „Pe umăr – ARM” etc.
La darea comenzilor, intensitatea vocii trebuie să fie proporţională cu lăţimea
şi adâncimea formaţiei, iar raportul trebuie să fie pronunţat clar, fără ridicarea bruscă
a vocii.
 Militarul înainte de adunare şi în formaţie este obligat:

1) să verifice starea de funcţionare a armei sale, a armamentului şi tehnicii

militare, a muniţiilor, mijloacelor de protecţie individuală, uneltelor de săpat, starea
îmbrăcămintei şi echipamentului care i-au fost repartizate;
2) să aranjeze cu grijă îmbrăcămintea, să îmbrace şi să ajusteze corect
echipamentul, să-şi ajute camaradul la lichidarea lipsurilor depistate;
3) să-şi cunoască locul în formaţie, să ştie să-l ocupe rapid, fără agitaţie; pe
timpul deplasării să respecte alinierea, intervalul şi distanţa stabilite; să respecte
regulile de securitate; să nu iasă din formaţie (să nu coboare din maşină) fără
aprobare;
4) în formaţie, să nu vorbească şi să nu fumeze, fără aprobare; să fie atent la
ordinele şi comenzile comandantului şi să le execute energic şi precis, fără a-i deranja
pe ceilalţi;
5) să transmită (să dubleze) ordinele şi comenzile corect, cu voce tare şi clar.