Efortul Fizic in Sport

8/14/2019 Efortul fizic in sport.
ppt
Proiect la Fiziologia efortului

Profesor: Predescu Corina
Student: Tamirjan
Bica Ruxandra
Ana-Maria
Tamirjan Adriana
Constantin Maria
Stoica Ana
http://slidepdf.com/reader/full/efortul-fizic-in-sportppt 1/23
8/14/2019 Efortul fizic in sport.ppt
Dicţionarul explicativ al limbii romane defineşte efortul ca fiind “Incordare voluntară a

puterilor fizice sau psihice ale organismului în vederea realizării unui randament
superior celui obişnuit; strădanie, străduință”
Efortul este rezultatul multiplelor solicitări (musculare, cardio -respiratorii, endocrino-

metabolice, psihice etc.) la care este supus organismul uman in timpul prestării unor
activităţi de natura diferită.
Pentru antrenamentul sportiv si pentru competiţie, efortul reprezintă un proces de

mobilizare a resurselor fizice si psihice necesare învingerii solicitărilor produse de
travaliul din şedinţa de antrenament sau din concurs, in vederea exprimării la
parametrii superiori a capacitaţii motrice a sportivului.
Efort fizic specific

Din punct de vedere biologic, efortul fizic si in special cel sportiv este un stimul
(excitant) biologic adecvat care obliga organismul sa răspundă prin manifestări
electrice, mecanice, termice. Acest stimul, când este bine dozat si administrat
corespunzător particularităţilor individului, conduce la acumulări cantitative si
calitative ce vizează obţinerea performantei maxime.
Stimulul de antrenament este reprezentat de acţiunile motrice executate in

vederea atingerii unui obiectiv si poate avea caracteristici diverse(înalt, lung,
continuu, fracţionat, constant, aritmic, stereotip, precis).
Specificitatea stimulilor este data de structura mişcării care selecţionează
grupele musculare solicitate, durata acestei solicitări,tipul de acţiune nuro-musculara,
metabolica si de adaptare a structurilor osteo- tendinoase, dar si de ansamblul de
funcţii pe care le activează după o ierarhie si ordine precisa, efecte care determina
implicit alcătuirea programelor de pregătire.
Specificitatea stimulilor este determinata de caracteristicile lor de reacţiile

provocate sistemelor organismului implicate prioritar, de calităţile psihologice ale
sportivului, de vârsta, nivel de pregătire, de poziţia lor in substructurile macro -ciclului,
de condiţiile ambientale.
Tipuri de efort sportiv. Clasificare

Efortul de antrenament se concretizează intr -o prestaţie fizica si psihica a
sportivilor, in care, printr-un proces de învingere conştienta a solicitărilor din pregătire,
se urmăreşte atingerea unui nivel superior al capacitaţii de performanta.
Efortul de competiţie, ca prestaţie fizica si psihica a sportivilor, ce se

concretizează intr -un proces conştient de valorificare a pregătirii dobândite concomitent
in confruntări individuale sau colective, urmăreşte obţinerea de performante superioare.
Datele literaturii de specialitate atesta faptul ca efectul biologic al stării de
antrenament, echilibrul neuro- endocrin-metabolic corespunzător reprezintă o condiţie
prioritara a realizării
efort si a unei uneioptime
capacitaţi bune adaptări de antrenament,
de refacere după efort. a unei eficiente susţinute in
Efortul sportiv - stimul pozitiv

Aceasta apreciere este argumentata de faptul ca solicitările pretinse de efortul
sportiv produc acumulări cantitative si calitative ce duc la o stare superioara de
funcţionare a organismului, de adaptare, numi ta supra-compensaţie, se constituie in
baza performantei sportive.
Efortul sportiv are ca efect adaptarea organismului, fapt ce implica o creştere
evidenta a potenţialului bio-psiho-motric al individului.
Solicitarea sportiva, efortul sportiv este un factor de influenta pozitiv, favorabil,
care se adresează sferei biologice care suporta fenomene catabolice de tip ergotrop (in
timpul efortului) si fenomene anabolice de tip trofotrop (in procesul de refacere).
Efortul sportiv - factor de stres
Efortul de antrenament, cat si cel de competiţie include si factori de tensiune

psihica, emoţionala, induşi de aspectul de întrecere, de concurs, al prestaţiei sportive.
Astfel, organismul este pus pe plan fizic si psihic in condiţii de "tensiune funcţionala
activa", element inclus de Selye, citat de Avramoff (1970) in noţiunea de stres.
Este acceptata opinia specialiştilor, conform căreia efortul fizic, profesional

sau sportiv, la nivel de performanta (si mare performanta), poate fi considerat factor de
stres. In teoria stresului, supunerea prelungita a sportivilor la activităţi musculare intense
si emoţii puternice, poate provoca dezvoltarea unui sindrom general de adaptare.

Efortul sportiv abordat ca factor de stres se prezintă sub doua aspecte:
biologic (stres fizic) si psihic (stres psihic).
Elementele stresului fizic sunt determinate de necesităţile si efectele biologice

ale activităţii musculare din timpul antrenamentului sau concursului, când se
accentuează activitatea sistemelor si organelor de susţinere metabolica cu creşterea
produselor hormonale, dar implicit si sporeşte concentraţiei metaboliţilor cu efecte
toxice. In plus, in efortul sportiv apare si stresul psihic (emoţional), care este reacţia
organismului la factori psiho-emoţionali manifestata in tensiune psihica. Reacţiile
endocrine sunt mărite semnificativ in competiţie, din cauza febrei de concurs, a stării de
stres emoţional crescut in condiţii de întrecere, comparativ cu cele de antrenament.
Echilibrul neuro-endocrin armonios al organismului, dat de antrenament se

tulbura in concursuri, factorii emoţionali si efecte inhibitorii: unele cercetări au demonstrat
statistic creşteri semnificative a 17-hidroxizi, numai in competiţie.
Stresul psiho-fizic indus de forţarea pregătirii sportive, peste capacitatea de
adaptare a individului conduce la instalarea unor stări patologice ale condiţiei biologice si
psihice a sportivilor.
Prin atributele sale de stimul sau factor de stres, efortul sportiv activează
mecanismele reglatoare ale homeostaziei. Prestaţia sportiva acţionează ca "perturbaţie",
ce deranjează echilibrul biologic al organismului; efectele acestei situaţii se concretizează
in procese de tip fizico-chimic ce intervin pentru păstrarea constanta a mediului intern,
mai precis pentru menţinerea homeostaziei.
enzimatic,Mecanismele homeo-statice sunt de tip fizico-chimic (sistemele tampon),

hormonal si nervos.
Unii stimuli din mediul extern produc perturbaţii ale homeostaziei, determinând
organismul sa treacă in alta stare, numita heterostazie sau adaptare, prin care se
modifica valorile indicilor fiziologici sub acţiunea stimulilor.
Adaptarea indusa de efortul fizic poate fi de doua tipuri:
- adaptarea imediata - in care mecanismul de autoreglare funcţionează in timpul efortului
si in perioada de revenire post efort si re-echilibreaza constantele tulburate;
- adaptarea tardiva - in care, prin mecanisme de autoorganizare si auto-structurare
asupra componentelor biologice, se produce o ameliorare funcţionala a organismului
sportivului in repaus si o activare funcţionala maxima in timpul efortului.

B. După aprovizionarea cu O2, a organismului, efortul poate fi:
- efort anaerob, când acesta se realizează in condiţii de apnee sau intr -o

ventilatie limitata. Eliberarea energiei se desfasoara in lipsa oxigenului si in functie de
substratul energetic vorbim de efortul anaerob alactacid, cu substrat energetic ATP
si CP, din a caror metabolizare rezulta energie in mod exploziv prin ruperea
legaturilor fosfatmacroergice si efort anaerob lactacid, cu substrat energetic imediat
tot ATP, dar a carei resinteza se realizeaza prin glicoliza anaeroba, din care rezulta
acid lactic.
 Efortul anaerob alactacid

Substratul energetic al acestui tip de efort il reprezinta sistemul fosfagenelor (ATP si
CP), care prin reactiile catalizate de enzimele: miozin ATP-aza si fosfofructokinaza,
elibereaza in mod exploziv o mare cantitate de energic la ruperea legaturilor fosfat.
Aceste eforturi se caracterizează prin:

- degradarea completa a CP si utilizarea ATP;
- dezvoltarea exploziva a unei mari cantitati de energie denumita putere maxima
anaeroba alactacida;
- participarea celorlalte
puterea musculara 2 procese
dezvoltata defoarte
este resinteza a ATPdar
crescuta, sunt
nufoarte
poatereduse;
fi menţinuta mai
mult de 7 s la un neantrenat si 10 s la un antrenat (deoarece se epuizează CP si
modifica echilibrul acidobazic, prin intrarea in acţiune a glicolizei);
- debitul energetic este maxim, caracteristic fosfogenelor si se menţine aproximativ
7 s după care scade brusc; efortul nu poate fi menţinut la aceeaşi putere decât prin
scăderea intensităţii;
- volumul de lucru este mic datorita incapacităţii muşchilor de a lucra peste 10 s la
intensitate maxima;
- capacitatea (cantitatea totala de energie cheltuita) este mica, comparativ cu
eforturile lactacide sau aerobe;
- numeroase procese biochimice declanşate in cursul efortului, continua si in faza
de revenire;
- resinteza substanţelor energetice spoliate in efort (ATP si CP) se face imediat
după efort, din ADP, AMP, C si P, prin reacţii inverse celor de degradare. Procesele
de refacere
- in sunt
eforturile aerobe si
anaerobe in mica măsura,
alactacide glicolitice.
se contractează o datorie de oxigen care se
plăteşte la sfârşitul efortului, prin consum de oxigen mărit - datorie denumita
alactacida (fig. 1).
- datoria de O2 alactacida are valori de 2,5 l la adultul sedentar si 6 l la antrenat;
durata rambursării este de 3-5 minute (comparativ cu datoria de O2 lactacida de 10 -
12 l la care durata rambursării este de pana la l ora);
Fig. 1 - Plata datoriei de oxigen

Datoria de O2 alactacida serveşte la:

- refacerea stocului de fosfogene;
- refacerea oxigenului fixat pe mioglobina;

- hiper-reactivitatea sistemului cardiovascular si respirator in perioada postefort: pe
măsura ce durata efortului se prelungeşte peste 7 -10 s, ajungând la aproximativ 20 s,
creste producţia de energie pe cale lactacida.
 Efortul anaerob lactacid
Durata acestor eforturi este de maximum 60 s. Substratul energetic pe baza
căruia se resintetizează ATP-ul, îl reprezintă glucidele. Glucoza sau glicogenul
degradează intra-citoplasmatic in anaerobioza (ciclul Embden-Mayerhoff), proces
denumit glicoliza anaeroba.
Degradarea anaeroba a glucidelor este incompleta, ajungându-se la acid lactic,
de unde si denumirea de efort lactacid. Exemple de eforturi anaerobe lactacide sunt
probele din alergare pe 200 m,400m sau 4x400m sunt considerate eforturi lactacide,
dovada lactacidemiile crescute in timpul efortului (12 - 14 milimoli/l)
Caracteristicele eforturilor anaerobe lactacide:
-din putere
putereamaximala
maximala(energie pe unitatea de timp) crescuta, dar de aproximativ 50%
alactacida;
- puterea maximala lactacida este atinsa la 10-15 s si poate contine aproximativ 40
s, dupa care intensitatea prestatiei scade;
- cheltuielile energetice sunt acoperite prin epuizarea stocului de CP si utilizarea
glicogenului si/sau glucozei;
- producţia de energie pe cale aeroba este si ea prezenta, dar acoperă aproximativ

20% din necesarul total energetic;

- producţia crescuta de acid lactic este evidenta de creşterea concentraţiei H+ care
produc o mare aciditate intracelulara;
- perturbarea echilibrului acidobazic al organismului ce obliga adesea sportivul la
abandon;
- când cantitatea de acid lactic este foarte crescuta, acesta acţionează ca o supapa
care inhiba glicoliza si deci, fereşte organismul de o acidifiere ce n -ar putea fi
suportata;
- capacitatea (cantitatea totala de energie) este limitata, tocmai prin acidoza
crescuta care inhiba glicoliza, înainte ca rezervele glucidice musculare sa se fi
epuizat;
după
-lactic efort, are
migrează dinloc resinteza
muşchi CP sisiexcreţia
in sânge - metabolizarea
apoi in alte ţesuturi; acidului lactic. Acidul
- efortul fiind anaerob, se contractează o datorie de oxigen care este plătita după
efort - datorie de oxigen lactacida , cu valori de aproximativ 10-12 1;
- resinteza de glucoza si proteine, din acidul lactic acumulat, constituie cai
importante de refacere metabolica suplimentara a organismului;
- refacerea activa practicata după efort, constituie o modalitate rapida si adecvata
de metabolizare a acidului lactic;
- viteza de eliminare a acidului lactic este (după Saltin), de 50% in 25 min si 100%
in 60 min.;
- puterea maxima glicolitica este limitata de cantitatea de enzime care asigura
transformarea glicogenului in acid lactic;
- randamentul crescut in aceste eforturi se datorează musculaturii bogate in fibre
albe (Ft),caracterizate prin metabolism anaerob.
- efort aerob , in care lucrul se desfasoara in condiţii aerobe. Doar in

primele 2-3 minute pana când sistemele de captare si transport a oxigenului isi ridica

nivelul funcţional se lucrează in deficit de oxigen.
Eforturile aerobe

Toate solicitările care depăşesc 2-5 minute si a căror intensitate permite o
aprovizionare
Modalitatea decvasi-completa cu O2, osunt
resinteza a ATP-ului, considerate
constituie eforturi
oxidarea aerobe.
completa intra-mitocondrial
a glucidelor, a acizilor graşi liberi, in prezenta oxigenului.
Reacţiile de degradare aeroba sunt reprezentate (după Mathews si Fox) de:
a) glicoliza aeroba;
b) ciclul Krebs;
c) sistemul transportorilor de electroni.
2 O si Degradarea
energie. oxidativa a substratului energetic este completa pana la CO2, H-
Întrucât eforturile cu dominanta aeroba mai sunt denumite eforturi de
anduranţa se impune definirea noţiunii ('endurance' = putere de a suporta). După
Zatiorski, anduranţa este capacitatea de a efectua o perioada îndelungata o activitate
oarecare, fara a-i scădea eficacitatea, in alţi termeni, ca semnifica capacitatea de a
rezista la oboseala, in acest sens si in funcţie de sursa energetica, se vorbeşte
de anduranţa anaeroba alactica si lactica. In practica, termenul de anduranţa este
folosit pentru activităţile in regim aerob stabil.
Referitor la sistemul energetic aerob de refacere a ATP-ului si deci, de
susţinere a unui efort de lunga durata, caracteristicile acestuia sunt:
- puterea maximala aeroba (PMA), respectiv cantitatea maxima de energie
eliberata pe unitatea de timp când debitul energetic este maxim, se atinge după o
perioada de 2-3 minute si poale fi menţinuta la valori maximale 5 minute sau, după
unii autori, maximum 10 minute (de exemplu, cursele de 1500 - 3000 m);
- puterea maximala este relativ modesta si este evaluata la 20-30% din puterea
anaeroba alactacida;

- deşi puterea maximala este mica si randamentul de asemenea, metabolismul
aerob are avantajul de a putea funcţiona practic timp nelimitat, cu condiţia unui aport
corespunzător de substanţe nutritive si oxigen;
inerţia este mare, respectiv 3-4 min. la neantrenaţi si aproximativ 1,5 - 2 min. la

-antrenaţi;
- cu cat efortul este mai solicitant si se desfasoara la un procentaj mai mare din
VO2 max., cu atât lactacidemia este mai mare (lactacidemia se amplifica in efort si
apoi se stabilizează):
- daca producţia si metabolizarea lactatului cresc in mod egal, efortul ramane per
total aerob;
- metabolismul aerob constituie o sursa bogata de energie (350 - 450g glicogen si
13 - 15 Kg lipide, fata de fosfogene 19-23 mmol/Kg);
- performanta in eforturile aerobe depinde si de procentajul de fibre roşii, dotate cu
rezerve energetice si enzimatic specifice metabolismului aerob, precum si de o
densitate si mărime considerabila a numărului si taliei mitocondriilor;
- e f o r t m i x t , care se intalneste in sporturile in care intensitatea efortului
permite aprovizionarea parţiala a organismului cu oxigen (ex: proba de 1500 m),
substratul energetic este reprezentat de ATP, CP, acidul lactic si degradarea aeroba
a glucidelor. Energia este furnizata atât aerob cat si anaerob in funcţie de intensitatea
efortului pe traseu.
C. După tipul de contracţie, efortul poate fi:
· (dinamic), in care contracţiile musculare presupun creşterea
efort izotonic
iniţiala a tensiunii interne si apoi păstrarea constanta a acesteia tot timpul contracţiei,
iar fibrele musculare se scurtează fie deplasând segmentele corporale, fie efectuând
lucru mecanic deplasând o greutate.
8/14/2019
· (static), care presupune doar creşterea tensiunii interne a fibrelor
efort izom etric
Efortul fizic in sport.ppt
musculare fara scurtarea muşchiului si deci fara efectuarea de lucru mecanic.

· (in

care tensiunea interna este mare in toate fibrele musculare
efort izokin etic
active, pe toata durata contracţiei);
D. In funcţie de organul, aparatul si sistemul antrenat in efort
evidenţiază:
· e f o r t d e t i p n e u r o m u s c u l a r , in care solicitarea se adresează preponderent
sistemului neuromuscular. Eficienta acestui efort depinde de nivelul de dezvoltare si
organizare a sistemului nervos central si periferic, capabil sa mobilizeze prompt,
economicos si in condiţii diverse, efectorii musculari.
· e f o r t d e t i p c a r d i o - r es p i r a t o r , in care aparatul cardiovascular, respirator si
sângele sunt direct responsabile de valorile optime ale consumului maxim de oxigen
utilizat de ţesuturi in scopul degajarii unei cantitati suficiente de energie.
·acest efort
tip dede tipdepinde
efort energetic,
de denumit si efort
posibilităţile endocrino-metabolic.
organismului Performanta
de a resintetiza in
chiar in timpul
efortului, substratul energetic metabolizat. Refacerea substanţelor producătoare de
energie presupune timp, de aceea eforturile aerobe pot oferi aceste condiţii. In acest
tip de efort intervine reglajul hormonal, de ex: ACTH-cortizol care determina si
menţine glicemia normala, furnizând substrat glucidic prin procese de gluco -
neogeneza si medulosuprarenala intervine prin secreţia de catecolamine cu rol
ergotrop mobilizator in efort.
E. E.in:
repetarii miscarilor Avramoff diferenţiază eforturile in funcţie de caracterul
· (stereotip, ritmic) in care mişcările se repeta in unitate de timp, intr -
efort ciclic
un anume ritm si au avantajul unei mai rapide automatizări, desfasurandu -se in
conditii de economicitate energetica.
· efort aciclic , caracterizat printr-o succesiune de contracţie si relaxare, in care
neexistând un ritm anume, nu se creează stereotipie dinamica si in final nu se
produce automatizarea miscarilor.
F. In funcţie de caracterul efortului mai putem evidenţia in :

·
eforturi specifice, date de specificitatea stimulilor care caracterizează o proba
atletica
· eforturi nespecifice , cu o structura si o dinamica diferita de cea specifica
probei atletice analizate.
ATP – sursă imediată de energie
Se cunosc diferite grupe de substanţe organice (glucide, proteine, lipide) care
pe langa alte roluri, îndeplinesc si funcţie energetica importanta. Sursa energetica
directa care furnizează energia necesara diverselor procese biologice, inclusiv
contracţii musculare este acidul adenozin–trifosforic.
Aceasta substanţa conţine un complex molecular (adenozina) si trei radicali
fosfat uniti prin doua legături fosfatmacroergice (inmagazineaza o mare cantitate de
energie.)
Muşchiul este apt sa se contracte numai datorita energiei eliberata din legăturile
fosfat-macroergice ale ATP. Aceasta substanţa este singurul carburant folosit de
către muşchi in cuplarea actinii cu miozina.
ATP-ul in muşchi se găseşte in cantitate limitata, in sensul ca după câteva
secunde de lucru, rezervele sunt total epuizate. Ca atare, este imperios necesara
refacerea, pe măsura degradării.
Tabelul nr. 2
Concentraţie in Concentraţie in Energie Energie Energie

muşchi muşchi degajata degajata degajata
Substanţa Kg/muşchi Masa musculara Kcal/kg Kcal/masă

energetica totală
1. ATP (mmol) 4-6 120 – 180 0,04 – 0,06 1,2 – 1,8
2. CP (mmol) 15 – 17 450 – 510 0,15 – 0,17 4,5 – 5,1
FOSFAGENE 19 – 23 570 – 690 - 5,7 – 6,9

(ATP + CP)
3. GLICOGEN 13 – 15 400 – 500 28 – 32 870 – 980
Concentraţia musculara a substanţelor furnizoare de energie

Substanţele energetice se afla in anumite cantitati in muşchi; ca atare, pe

masura ce diminuează prin consum in scop energetic, acestea trebuie refăcute.
Resinteza ATP-ului se realizează prin trei modalitati de aprovizionare

energetica:
a) CP (creatin-fosfatul);
b) glucidele prin glicoliza anaeroba;
c) glucidele si lipidele prin proces de oxidare.
Graficul din figura nr. 2 ilustrează cele trei grupe de procese energetice, care in
scop didactic pot fi diferenţiate si departajate, deşi in realitate ele se întrepătrund si
se intercondiţionează, fiind complementare.
Din acest considerent, nu putem vorbi de eforturi pur anaerobe sau pur aerobe.
Fig.2 - Cele trei procese de producere a energiei
8/14/2019 Caracteristicile proceselor energetice
Efortul fizic in sport.ppt
Cele trei procese energetice au caracteristici funcţionale diferite si anume:

putere, capacitate si inerţie.

- Puterea – debitul energetic maximal reprezintă cantitatea de energie eliberata
in unitatea de timp. De putere depinde in mare măsura intensitatea efortului.
-DeCapacitatea – cantitateadepide
aceasta caracteristica totala de energie
volumul eliberata pe toata durata efortului.
efortului.
- Inerţia - durata de intervenţie a procesului energetic la puterea sa maxima.
Ţinând cont de aceste caracteristici ale proceselor care furnizează energia in
efort, se constata ca producerea de energie pe cale anaeroba beneficiază de o
putere crescuta, dar capacitatea (cantitatea totala de energie restituita) este mica,
iar inerţia este nula. Invers, in cazul proceselor aerobe, unde capacitatea este foarte
crescuta, puterea este relativ modesta, iar inerţia este mare.
Fiecare dintre cele trei surse de furnizare a energiei pentru resinteza ATP-ului
, deşi activitate chiar in debutul efortului, devin preponderente numai după un anumit
timp propriu fiecăruia (inerţie), dar menţinerea unui debit energetic maximal este
determinat de factori limitanţi precum:
 Scăderea sau dispariţia rezervelor de fosfagene in cazul eforturilor anaerobe
alactacide;

O aciditate crescuta prin acumulare intracelulara de lactat in eforturile anaerobe
lactacide;
 Prin posibilităţile de transport si utilizarea oxigenului la nivel celular (VO2 max.)
si scăderea rezervelor de glicogen.
Tabelul nr. 3
Caracteristici Sistem Sistem Sistem
funcţionale anaerob
lactacid
anaerob
lactacid
aerob
PUTERE N A N A N A
MAXIMĂ 4 – 8 kw 12,5 kw 1,6 - 3,3 kw 8,3 kw 1 – 1,5 kw 2,15 – 2,5 kw
CAPACITAE 25 kj 60 kj 75 – 200 kj 130 – 200 kj 1500 – 45.000-

5500 kj 80.000 kj
INERTIE Nul 20 – 30 s 20 – 30 s 20 – 30 s 3 min. 1 – 2 min.
DURATA 7s 10 s 30 s 50 s 3 – 5 min. 6 – 15 min.

EFORT
MENTINUT
LA PUTERE
MAXIMA
Caracteristici functionale ale celor trei procese energetice la adultul neantrenat si antrenat

In concluzie, putem spune că efortul fizic
este definit ca fiind reprezentat prin totalitatea
actelor motrice coordonate in vederea efectuării
unui lucru mecanic adecvat, ce are la baza
transformarea optima a energiei chimice in
energie mecanica - fenomen ce se intalneste
numai in sistemele biologice contractile!!!

Efortul Fizic in Sport

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Efortul Fizic in Sport

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

8/14/2019 Efortul ﬁzic in sport.

Proiect la Fiziologia efortului

Dicţionarul explicativ al limbii romane defineşte efortul ca fiind “Incordare voluntară a

Efortul este rezultatul multiplelor solicitări (musculare, cardio -respiratorii, endocrino-

Pentru antrenamentul sportiv si pentru competiţie, efortul reprezintă un proces de

Efort fizic specific

Stimulul de antrenament este reprezentat de acţiunile motrice executate in

Specificitatea stimulilor este determinata de caracteristicile lor de reacţiile

Tipuri de efort sportiv. Clasificare

Efortul de competiţie, ca prestaţie fizica si psihica a sportivilor, ce se

Efortul sportiv - stimul pozitiv

Efortul sportiv - factor de stres

Efortul de antrenament, cat si cel de competiţie include si factori de tensiune

Este acceptata opinia specialiştilor, conform căreia efortul fizic, profesional

Elementele stresului fizic sunt determinate de necesităţile si efectele biologice

Echilibrul neuro-endocrin armonios al organismului, dat de antrenament se

enzimatic,Mecanismele homeo-statice sunt de tip fizico-chimic (sistemele tampon),

- efort anaerob, când acesta se realizează in condiţii de apnee sau intr -o

 Efortul anaerob alactacid

Aceste eforturi se caracterizează prin:

Fig. 1 - Plata datoriei de oxigen

Datoria de O2 alactacida serveşte la:

- producţia de energie pe cale aeroba este si ea prezenta, dar acoperă aproximativ

- efort aerob , in care lucrul se desfasoara in condiţii aerobe. Doar in

inerţia este mare, respectiv 3-4 min. la neantrenaţi si aproximativ 1,5 - 2 min. la

musculare fara scurtarea muşchiului si deci fara efectuarea de lucru mecanic.

F. In funcţie de caracterul efortului mai putem evidenţia in :

Concentraţie in Concentraţie in Energie Energie Energie

Substanţa Kg/muşchi Masa musculara Kcal/kg Kcal/masă

1. ATP (mmol) 4-6 120 – 180 0,04 – 0,06 1,2 – 1,8

2. CP (mmol) 15 – 17 450 – 510 0,15 – 0,17 4,5 – 5,1

FOSFAGENE 19 – 23 570 – 690 - 5,7 – 6,9

3. GLICOGEN 13 – 15 400 – 500 28 – 32 870 – 980

Concentraţia musculara a substanţelor furnizoare de energie

Substanţele energetice se afla in anumite cantitati in muşchi; ca atare, pe

Resinteza ATP-ului se realizează prin trei modalitati de aprovizionare

Fig.2 - Cele trei procese de producere a energiei

Cele trei procese energetice au caracteristici funcţionale diferite si anume:

Caracteristici Sistem Sistem Sistem

CAPACITAE 25 kj 60 kj 75 – 200 kj 130 – 200 kj 1500 – 45.000-

INERTIE Nul 20 – 30 s 20 – 30 s 20 – 30 s 3 min. 1 – 2 min.

DURATA 7s 10 s 30 s 50 s 3 – 5 min. 6 – 15 min.

S-ar putea să vă placă și